CÂNTEC Lewis Carroll

Frumoasă eşti, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia ȘI DACĂ...
Un vânt de primăvară... Și dacă ramuri bat în geam
Când de sub frunze moarte ies Și se cutremur plopii,
În umbră viorele, E ca în minte să te am
Iar eu străbat huceagul des Și-ncet să te apropii.
Cu gândurile mele...
Și dacă stele bat în lac
Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline, Adâncu-i luminându-l,
Frumoasă eşti, pădurea mea, E ca durerea mea s-o-mpac
Şi singură ca mine...
George Topîrceanu Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc

AMINTIRI DIN COPILĂRIE De iese-n luciu luna,

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce E ca aminte să-mi aduc
oameni erau în părțile noastre pe când începusem și eu,
drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților De tine-ntotdeauna.
mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Mihai Eminescu
Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care
GLOSSĂ
se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.
Vreme trece, vreme vine,
Ş-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau
numai așa, un sat de oameni fără căpătăiu, ci sat vechi Toate-s vechi și nouă toate;
răzeșesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu Ce e rău și ce e bine
gospodari tot unul ca unul, cu flăcăi voinici și fete Tu te-ntreabă și socoate;
mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de
vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică Nu spera şi nu ai teamă,
frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, Ce e val ca valul trece;
de făceau mare cinste satului lor...
Ion Creangă De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

PERIPEȚIILE ALICEI ÎN ȚARA MINUNILOR Multe trec pe dinainte,

Alice este o fetiță ca toate fetițele. Îi plac poveștile. În auz ne sună multe,
Într-o zi adoarme cu gândul la ele și începe să viseze că
se află într-o ”țară a minunilor”. Aici se petrec tot felul Cine ține toate minte
de întâmplări, cum numai în povești se pot întâmpla.
Și ar sta să le asculte?...
Astfel, de pildă, ea descoperă aici că se poate face
mai mare sau mai mică, după nevoie. Tu așază-te de-o parte,
Iat-o încercând să pătrundă într-o grădină
fermecată, de care o despărțea însă o ușiță atât de Regăsindu-te pe tine,
scundă, încât nici capul nu-i putea intra. Ce-i de făcut? Când cu zgomote deșarte
”Ah ce bine ar fi să mă pot strânge ca o lunetă”, se
gândea ea. Și tocmai atunci, găsește o sticluță pe Vreme trece, vreme vine...
eticheta căreia stătea scris cu litere frumoase și mari, de Mihai Eminescu
tipar: ”BEA-MĂ”.
Ușor de zis: ”Bea-mă”, dar Alice, o fetiță înțeleaptă,
cuminte, nu era să se repeadă să facă una ca asta.
– Ba nu, zise ea, întâi să mă uit, să văd dacă nu
cumva scrie pe sticlă: ”Otravă”.