O întâmplare în vacanţa de vară

Introducere
Prezintǎ momentul introductiv în care se prezintă locul, timpul acţiunii şi personajul
• Descrie cadrul în care se desfăşoară acţiunea. Creează atmosfera în care se va
desfăşura acţiunea.
• Foloseşte indici de timp: odată, demult de tot, într-o zi, aseară etc.
• Foloseşte indici de loc: undeva, acolo, unde
• Prezintă personajul prin nume şi descriere în câteva cuvinte.

Din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reusit să mă fascineze şi care a contat
enorm pentru mine, deoarece am descoperit lucuri minunate şi am simtit că sunt iubit, iar
suprizele vin când nu te astepti.. Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de
dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe
bunica, că vreau să fac o plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a pregătit
merinde.
Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu
lacrimile sale de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras
atentia. Cum putea să fie posibil asa ceva?

Intriga reprezintă momentul care strică echilibrul şi declanşează acţiunea.

• Marchează acest moment prin indicii: deodată, pe când, în timp ce etc.

Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu

lacrimile sale de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras
atentia. Cum putea să fie posibil asa ceva?

Desfăsurarea actiunii
• Prezintă faptele în ordine logică.
• Nu te pierde în detalii care ţi-ar putea abate atenţia de la firul narativ.
• Încearcă să creezi suspansul şi să ţii trează atenţia cititorului.
• Inventează întâmplări prin care să faci acţiunea să avanseze.

Dintr-o dată mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos.
Regele soare îşi impusese stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era
aşternută pe iarba verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea, împreuna cu
fluturi de diverse culori, care dansau în aer. Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea
dimineţii, care se făcea simţită prin hainele cu care eram îmbrăcat, mă îndemna la visare.
Am mai stat un timp şi am admirat natura din picioare. Apoi m-am aşezat la umbra
stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţea doar când
te uitai la el.
M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat de mama
focului. Primul gând a fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am
renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a
fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de
parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să mă lingă vesel pe mână,
m-am liniştit.
Punctul culminant (momentul de maximă intensitate)
• Poate fi marcat prin utilizarea indicelui lexical « dar ».
• Creează tensiune la nivelul textului.
• Accentuează stările personajului.

Dar, dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă
voia să-mi spună ceva. Ce ar fi putut să îmi spună un câine? Am hotărât să îl urmez. Spre
surprinderea mea, căţelul m-a condus către casă.
În curtea bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce m-au îmbrăţişat, mi-au
comunicat că au o surpriză pentru mine, un codou pe care mi-l doresc de ceva vreme. M-au
dus la maşina cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare, roşie. Era exact
ce-mi doream! Împreună cu această bicicletă am bântuit pe colinele satului bunicilor pe
parcursul întregii vacanţe.
Deznodământul se restabileşte echilibrul şi acţiunea se termină.
• Repetă indicii de loc folosiţi la începutul compunerii tale.

A fost cea mai grozavă vacanţă pe care am petrecut-o la bunici, dintre toate cele pe
care le-am avut până acum. Mi-am propus să mai merg la acestia şi în vacanţa viitoare.
Acum Bobiţă a crescut, cred că este un dulău pe cinste. Abia aştept să bat uliţele satului pe
bicicletă cu Bobiţă lângă mine. Apoi, împreună, să ne pierdem în natura fermecătoare din
împrejurimile satului bunicilor, care mi-a furat sufletul

O întâmplare reală/imaginară petrecută la munte

Introducere
Cu bucurie în suflet, din dulci amintiri, evoc o întâmplare care a reuşit să-mi schimbe
viziunea asupra lumii, dar şi anumite impresii despre viaţă. Era o zi minunatǎ de toamnă, iar
tata a decis să vizităm muntele Oaş. Împreună cu dragii mei părinţi, am ajuns la poalele
regatului muntos. Muntele vulcanic face parte din grupa de nord a Carpaţilor Orientali. Era
un peisaj nemaipomenit care urma să mă înghită sau care voia să mă ajute să-i descifrez
misterele care se ascundeau pe acolo.
Intriga
Deodată, părinţii mei se simţeau obosiţi, iar eu eram curios să văd dacă aş fi putut să
mă împrietenesc cu natura ce stăpânea acel tărâm, însă un lucru mi-a atras atenţia. Cum putea
fi posibil aşa ceva?
Desfăşurarea acţiunii
Susurul apei ce străbătea un râu reuşise să mă atragă în mrejele sale, însă admiraţia pe
care o aveam nu mă putea opri din loc. Cu cât mă apropiam de rău, cu atât mă simţeam mai
straniu şi vedeam cum mă îndepărtez de cabana în care se aflau părinţii mei. O adiere a
vântului mi-a mângâiat chipul zâmbitor şi m-a făcut să simţ un fior.
Am început să alerg, nu mă puteam opri, abia respiram. Am fost oprit de către cineva.
Capătul râului despărţea muntele în două tărâmuri, nicidecum, nu-şi avea sfârşitul într-un lac,
vărsându-se pe versantul acestuia, aşa cum mi se scurgea mie pe obraz o lacrimă de emoţie.
 Privind mai atent la tărâmul din faţa mea, mi-am observant părinţii care mă strigau şi
care-mi făceau semne ca să traversez. Eram derutat, confuz, abia auzeam câteva litere, iar
imaginea lor era înceţoşată. Voiam să traversez, dar ceva mă ţinea în loc.
Era copilăria, cu farmecul ei aparte, care mă ruga să nu o părăsesc. Dincolo, nu ştiu
cine ,,domnea’’ . Trebuia să iau o decizie cât mai repede posibil. Nu ştiam ce să fac, nu
voiam să-mi părăsesc lumea fascinantă a copilăriei, voiam ca timpul să mă ţină pe loc.
Punctul culminant
Deodată, am auzit un strigăt, era mama care dorea să mă trezesc din visare şi să mă
îndrept către cabană, deoarece aveam de parcurs anumite itinerarii. Abia atunci mi-am dat
seama că vântul a fost cel care m-a făcut să visez, să contemplez şi care mi-a anticipat
destinul, anunţându-mă, într-un mod discret că voi ieşi din lumea copilăriei cât de curând.
Deznodământul
A fost o zi minunată, petrecută la poalele munţilor, împreună cu minunata mea
familie, o zi pe pe care nu o voi uita şi care m-a ajutat să înţeleg că orice clipă merită trăită la
maximum, dar cu mare grijă.

O ÎNTÂMPLARE LA MARE

Era o zi de primăvară liniștită. Vântul adia ușor, spulberând nisipul auriu de pe plaja
aproape pustie,ici colo câte un copil- constuctor de castele,gălăgioșii aruncători de discuri sau
oameni odihnindu-se sub razele soarelui. Valuri ușoare, înspumate aduceau glasul adâncului
din marea cea albastră.Totul părea nemișcat,liniștit.
Dar dintr-odată, au ieșit la iveală nori cenușii, care au acoperit cerul. Vântul a devenit
furios, a început să bată tare, formând valuri mari și înspumate. Printre norii ce stăpâneau
întreg cerul, apărea ici-colo câte un fulger răzleț, luminos, urmat de glasul strident al
tunetului.
A început să picure, și în curând stropii de ploaie și-au început dansul pe oglinda mării,
tulburând-o. Fulgerele si tunetele se amestecau într-un zbucium al înaltului. N-am putut să
plec, voiam să văd freamătul naturii, eram curioasă.
Și-atunci am trăit o adevărată scenă de film, eram singură, eu, marea și cerul. Am văzut
și-am auzit fantasticul: balaurii cenușii cu ochi de foc se înfruntau, se rostogoleau spre plajă
și apă, revărsând lumini orbitoare. Departe, pe apa mării răsăreau din adâncuri corăbii
fantomatice pline de umbre căutând, parcă, viața pierdută în aburii trectului.. Totul era
cuprins în furtună, iar eu asemenea unei zeițe nemișcată, ocrotită, urmăream scena
zbuciumului universal.
O lumină strălucitoare a risipit norii întunecoși și o formă cerească ciudată a alungat
valurile spre orizont...era oare zeul din legende?
Și pe cerul limpezit, razele aurii ale soarelui au ieșit din nou, strălucind peste marea
acum liniștită.
Totul s-a umplut de lumină și cer albastru,iar soarele a revenit pe imensitatea solemnă
a nesfârșitului, fericită mi-am înălțat ochii spre cer, mulțumindu-i.