Sunteți pe pagina 1din 4

POWER

POINT
Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de
dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la bunici. După ce m-am dat
jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica, că vreau să fac o
plimbare prin natură. Ea mi-a aprobat dorinţa şi mi-a
pregătit merinde. Am plecat la drum mai devreme, pentru c ă
soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile sale de
foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, dintr-o dat ă mi s-
a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai
frumos. Regele soare îşi impusese stăpânirea pe marele
albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe iarba
verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea,
împreuna cu fluturi de diverse culori, care dansau în aer.
Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se
făcea simţită prin hainele cu care eram îmbrăcat, m ă îndemna
la visare. Am mai stat un timp şi am admirat natura din
picioare. Apoi m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii – un
stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţeşte doar
când te uiţi la el. M-am aşezat şi dintr-o dată, din spate, am
auzit un lătrat. M-am speriat de mama focului. Primul gând a
fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel b ătr ân. Dar
am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat faţa. Era drăgălaşul
meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-
am luat în braţe pe Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de
parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început
să mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit.
Dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre
voios. Parcă vroia să-mi spună ceva. Am hotărât să îl urmez.
Spre surprinderea mea, căţelul m-a condus către casă. În
curtea bunicilor, tocmai sosiseră părinţii mei. După ce m-au
îmbrăţişat, mi-au comunicat că au o surpriză pentru mine, un
cadou pe care mi-l doresc de ceva vreme. M-au dus la ma şina
cu care veniseră. În portbagaj mă aştepta o bicicleta mare,
roşie. Era exact ce-mi doream! Împreună cu această biciclet ă
am bântuit pe colinele satului bunicilor pe parcursul întregii
vacanţe. A fost cea mai grozavă vacanţă din toate pe care le-
am avut până acum.

S-ar putea să vă placă și