O vacanță în amintirile mele

Mă bucuram pe deplin de clipele magice de vacanță. Geana zilei abia mijea, iar eu
ardeam de nerăbdare să văd minunile unui răsărit de soare la gura valurilor. Umbrele nopții încă
bântuiau văzduhul, dar când grandioasa bilă de foc și-a făcut falnică apariția, acestea au fugit
spre alte zări. Parcă o cortină gigantică s-ar fi deschis, prezentându-mi un spectacol feeric al
naturii. Priveam uluit mirajul ce mi se picta în fața ochilor. Soarele dimineții străpungea cerul cu
mii de săgeți poleite cu aur, iar mireasma sărată a mării zbura pe portativele firave ale vântului,
mângâindu-mi nările. Jocul valurilor, adierea dimineții și nisipul fin ca aburul ce se juca cu
picioarele mele, parcă mă purtau în alte lumi.

Absorbit de atâtea splendori am zărit o alee eternă, prelinsă pe întinderea nesfârșită a

mării, care, parcă mă chema să-i deslușesc povestea. Cu pași mărunți și curiozitatea în floare am
urmat tăcut cărarea nemărginită. Cu cât înaintam, porți, parcă de abur, prindeau contur în jurul
meu asemenea unor fantasme. Confuzia și incertitudinea au început să se reverse asupra mea.
Eram cuprins de o uimire adâncă, mii se rotițe mi se învârteau în mintea care încerca din
răsputeri să înțeleagă tot ceea ce se întâmplă. Sub fiecare poartă era creionat discret câte un
mesaj. Curios, m-am avântat spre una dintre porți, cu intenția de a-i citi textul, dar nu am mai
apucat... Aceasta m-a absorbit ca un vârtej în întunericul ei înspăimântător. Îmi simțeam corpul
greu, nu puteam să mă opun sau să fac vreo mișcare. Bezna era inamicul meu imbatabil, iar frica
a început să mă străpungă, încetul cu încetul, asemenea unei sulițe. Ce avea să se întâmple cu
mine? Oare totul s-a năruit? Mă voi putea întoarce din nou în vacanță? După doar niște clipe
care mi s-au părut o eternitate, atmosfera tainică s-a sfârșit și m-am trezit în pragul unei școli.

Mă simțeam ca într-un joc video deoarece, într-un colț, vedeam continuu o numărătoare
inversă de trei minute. Nu puteam explica în cuvinte confuzia pe care o simțeam. Doar gândul la
acea numărătoare inversă mă făcea să tresar și parcă simțeam cum șiroaie de picături de neliniște
se prelingeau pe fața mea. După momente de tăcere, am zărit o siluetă de copil, care-mi părea
foarte cunoscută. Aceasta se îndrepta, parcă cuprinsă de emoții profunde spre un grup de
persoane. Ceva m-a făcut să tresar și în acel moment, am încremenit. Eram... eu. Eu din trecut,
eu în prima mea zi de școală. Am zărit-o și pe învățătoarea mea, care stătea lângă grupul de
copii, emoționată și ea. Încercam să intru în dialog cu mine, cu colegii, cu doamna învățatoare,
dar nu reușeam. Pentru toți cei din jur eram invizibil, nimeni nu mă putea vedea sau auzi. M-am
uitat din nou la numărătoarea inversă, care indica în acel moment zece secunde. Am dat deoparte
emoțiile și am încercat să mă bucur de minunea ce mi-a fost dat să o retrăiesc. În scurt timp m-
am simțit absorbit de un curent. Un întuneric absolut a pus din nou stăpânire peste mine.

Poarta m-a azvârlit puternic pe acea alee nemărginită. Mă aflam din nou în prezent, întins
pe cărarea rece asemenea unei omizi. Căldura biruitoare a soarelui mă apăsa pe un obraz, iar
vuietul adierii îmi gâdila continuu urechile.

Aventura a trezit în mine un sentiment unic și mi-a amintit de unul dintre cele mai
emoționante momente pe care le-am trăit. Un timp m-am gândit doar la acea zi specială, când am
pășit cu inima gata să-mi sară din piept pe poarta școlii. Mi-am amintit de doamna invățatoare
care stătea lângă grupul de copii, ce păreau la fel de derutați ca și mine și cum atitudinea ei
blândă ne-a încurajat și ne-a făcut să avem încredere în noi.

M-am îndreptat spre un alt portal, care, asemena primului, m-a absorbit în interiorul său.
Am ajuns într-o pădure, parcă de basm. Razele soarelui se răsfirau din înalt printre brațele
copacilor, atingând delicat covorul de frunze răvășite. Mirosea a verdeață, a verde și a proaspăt,
iar parfumul naturii zbura pe aripile nevăzute ale vântului. Numărătoarea inversă era din nou
prezentă in colțul privirii mele, indicând trei minute. M-am văzut stând împreună cu bunica mea
la umbra falnicilor copaci, care-și plecau coroana maiestuoasă spre noi. În acel moment am
înteles cu adevărat totul. Porțile erau de fapt fereste spre cele mai prețioase amintiri, pe care le
țineam încuiate adânc în cufărul sufletului meu, asemenea unor comori inestimabile. Stăteam în
poala bunicii, care-mi citea o poveste si mă simțeam ca-n paradis. Avea un chip învăluit într-o
lumină caldă, o privire blândă și mângâietoare, gura poleită cu legende și o voce de înger.
Mâinile sale aveau puteri nebănuite, mângâierea lor putând alunga orice urmă de tristețe sau de
teamă. Am vrut să mă uit din nou la numărătoarea inversă, dar nu am mai apucat... Un curent m-
a tras în întuneric și in doar câteva momente, eram din nou întins pe aleea fără frontieră.

Chipul ultimei porți era cel mai frumos și reflecta fericirea deplină. M-am avântat spre ea,
tot cu același entuziasm și ardeam de nerăbdare să văd în ce amintire voi călători. Am ajuns într-
o lume de poveste. Un castel somptuos, pictat în cele mai frumoase culori, cu porți impunătoare,
se ridica în fața mea și, pentru un moment, am avut impresia că voia să atingă văzduhul. Mii de
personaje din poveștile copilăriei zburdau printre oameni, și, cu zâmbetul lor larg, transmiteau
tuturor fericire. Am realizat că eram în tărâmul poveștilor, Disneyland. Era uimitor, atât de multe
culori și atâta fericire era împrăștiată peste tot. M-am văzut și pe mine, împreună cu familia, pe
unul dintre cele mai interesante roller-costere. La urcare, mă țineam strâns de mână cu părinții,
iar la coborâre, cu un sentiment intens de cădere în gol, ridicam ambele brațe până la cer și
strigam cu o voce plină de bucurie. Mă simțeam ca pe o navă, în largul mării furioase și parcă
încercam să înfrunt valurile puternice. Picioarele îmi erau înmuiate în frică, dar privirea senină a
părinților reușea să alunge fiecare strop de emoție. Cele trei minute au trecut într-o clipită. M-am
trezit din nou în prezent, dar gândul îmi zbura doar la experiențele trăite.

Mi-am dat seama că fiecare clipă petrecută cu cei dragi lasă amintiri și trăiri de neuitat.
Trebuie să prețuim valoarea momentului când îl trăim, nu doar atunci când se transformă în
amintire. Am avut o vacanță minunată în amintirile mele.

Cu pași mărunți m-am întors pe malul mării și am continuat să mă bucur de compania

familiei mele.