DOR de DOR * Pagina 18 * Ianuarie 2012 * POEZIA DORULUI şi a IUBIRII AROMÂNE*Medalion literar*

IRINA LUCIA MIHALCA

(Bucureşti)

Acesta-i misterul, aceasta-i cheia timpului

Ei!

Între veghe şi somn, praful purtat de vânt

îi poartă vocea: “Te iubesc prea mult ca să te las să
mă iubeşti!”

Între cuceriri şi părăsiri, amintirea ta, uitarea ta,

Conturul nopţii
în taina nopţii e-o şoaptă, o chemare,
un dor crescut din lumina zilei,
- Lasă-te purtat pe aripile visului
şi-adu lumina din tine! îţi spuneam...
* Între malurile aceluiaşi râu
pe firul undelor
un cântec adie în poarta viselor,
“Frunze pe alei,
o frunză pe alee purtată de vânt!”
ai simţit închizând ochii.
*
prin umbra chiparoşilor, ecoul
revine în dansul lunii,
tot mai adânc răsună ecoul cântecului...
* vântul toamnei devine vineţiu...
“Timpul nu curge
pentru toţi într-o singură direcţie!
Mai presus de toate există ceva,
ceva ce te face să pluteşti,
desprinzându-te uşor de tine” ai spus.
pagini albe de tăcere există în noi,
pe marea vieţii
mantia infinitului ne acoperă statura
*
înaintăm în propriul labirint
după cântecul lăuntric,
visele subterane
vor umfla izvoarele
ce ne conduc prin anotimpuri
în oceanul timpului necuprins
“ O vibraţie ce te înalţă sus, pe scara cerului!” Pe urmele lor se vor întoarce până vor deveni UNU,
Drumurile recuceresc câmpia mladioasă din noi, mereu se vor căuta
doar vântul ne schimbă destinul! îţi şoptea
aerul ce multiplica
gândul meu în spaţiul mistuit...
Ai nevoie de căldura focului, ai nevoie de răceala
gheţii,
Tânjeşti după acele îndepărtate locuri, spre început
te întorci.
De la dreapta la stânga,
asemeni scrisului dintr-o moscheie-sinagogă,
un ceas se învârte spre spirala vieţii in palma ei...
- Acesta-i misterul, aceasta-i cheia timpului Ei!
noi peisaje se întind până la o nouă întâlnire
când inima va începe iar să pulseze.
Sunt legaţi prin soartă mai puternic decât orice gând -
memoria îi avertizează:
- De mână veţi trece prin îngheţata poartă! Nu va
temeţi!
Când apare Ea frunzele zboară bezmetice,
Lacrimi apar pe angelice geamuri, e o vreme ciudată
de iubire nebună, de Moarte, de Iubire şi Moarte.
De dincolo de timp zâmbeşte Ea
având pe buze mireasma începutului,
De dincolo de timp în timpul ăsta bolnav
se întoarce să-şi sărute iubitul...
Când apare El oglinzile explodează,
în taina ţesută în noapte un parfum sublim îi ameţeşte
sângele
la vederea unui zâmbet răsfrânt... un dans mut în
care-au intrat...
În fiecare frunză şi piatră sunt ascunse
lecţiile purtate de şoaptele vântului.
iar în moartea ce-i va uni vor fi doar EU SUNT.