Cuprins Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este
fondată și editată de Asociația cultural-umanitară
1. Ionel Marin: Revista Bogdania la opt ani – pag. 3
2. Aprecieri din ţară şi străinătate despre revista de
creaţie şi cultură Bogdania – pag. 5
3. Daniel Roxin: Ce spuneau istoricii despre limba
geto-dacilor. Câteva aprecieri despre strămoşii
noştri, geto-daci – pag. 17
4. Acad. Ioan Aurel Pop: ,,Înainte de a cere
autonomia unei unităţi administrative, nu ar trebui
ca acea entitate să existe”? – pag. 20
5. Dr. Călin Georgescu: Despre viitorul ţării – 23
6. Ben Todică: Geneza conştientului – pag. 24
7. Radu Borcea: Lumină din lumină – pag. 26
8. Stelian Gomboş: Câteva gânduri la vreme de
pandemie –pag. 27
9. Ionel MARIN: Îm memoriam M. Eminescu –p. 32
10. Adrian Păunescu: Întoarcerea ţăranului –p. 36
11. Nicolae Vasile: Picătura de iubire, poeme –p. 36
12. Nicolae Mătcaş: Poeme –pag. 38
13. V. Ravini: Misterele psihanalitice la Freud –p. 39
14. Beatrice Kiseleff: Pastila de limba română –p. 41
15. Maria Filipoiu: Ziua internaţională a cărţii – p. 42
16. Ionel Marin: Români geniali, de excepţie: Iustin
Capră şi Valeriu D. Cotea – pag. 44
17. Ionel Marin: Cristian Petru Bălan, un român
strălucitor prin fapte, creaţie şi credinţă – pag. 47
18. Medalion liric: Alexandru Ţene, Geo Călugăru,
Ioan Miclău, Corneliu Cristescu, Ion Ştefan,
Vavila Popovici, Silvia Butnaru, Cornel Balaban,
D-tru Ichim, Florin Constantinescu, Nicolae
Doftoreanu, Oana Alexandrescu, Radu Botiş,
Minel Turburan, Elena Cojocaru, G. Petrovai, Ov.
Ţuţuianu, L. Liciu, Hristache Lungu, Genoveva
Mateev, Ioan Indicău, E. Conunov, Mara
Emerraldi şi Catrina Danciu – pag. 51
19. Catrene umoristice: Ion Croitoru – pag. 63
20. Vasile Groza: Mozaic de cugetări – pag. 63
21. Citate despre bătrâneţe – pag. 64
22. Irina Lucia Mihalca: Elegia III pe firul gândului
călător – pag. 65
23. Adrian Nicolae Popescu: Pentru cancer – pag. 67
24. Poezii pentru copii ale scriitorilor: Cristian Petru
Bălan şi Ion Părâianu – pag. 69
25. Poveşti, poezii scrise de: elevele Alexia Miritescu
şi Ivan Roxana – pag. 70
26. Cronici literare, recenzii, comentarii semnate de
scriitorii: Geo Călugăru, Nicolae Vasile şi
Dumitru Dănăilă – pag. 71
27. Debut: Dr. Mihai Mazilu – pag. 78
28. Din creațiile tinerilor premiați la Festivalul de
creație literară Bogdania: Gheorghe Damaris
Cristina – pag. 80
29. Gheorghe A. Stroia: ,,Pe Tine Doamne” -
Miniexpoziţie de icoane pe sticlă – pag. 82
30. Noutăţi editoriale: – pag. 83
31. Evenimente culturale: Festivalul internaţional de
creaţie literară Bogdania, ediţia a IX-a, 2020;
Câştigătorii Concursului literar pentru elevi de
Şcoală gimnazială Bogdania, ed. a II-a, 2020 – 85
32. Semnal editorial – pag. 87
Coperta: Ing. Stoica Marian, imagine Net
Bogdania din Focșani. Apare o dată la două luni.
ISSN 2343-8061; ISSN-L 2343-8061
REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA
Ionel N. MARIN
(Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania)
Redactor şef
Editori seniori: Nicolae Vasile
Redactori: Vasile Groza, Geo Călugăru, Ben Todică,
Michaela Al. Orescu, Adrian Nicolae Popescu, Maria
Filipoiu, Corneliu Cristescu.
Secretar de redacţie: Simona Mateev
Membri de onoare:
Acad. Valeriu D. Cotea
Prof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (SUA) -
cercetător științific, matematician, scriitor, membru al
Academiei Americano-Române de Științe și Arte
Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA) - membru
titular USR şi al Academiei Româno-Americane de
Ştiinţe şi Arte; pictor, sculptor.
GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA.
Adresa redacţiei: Focşani, Strada
Contemporanul nr.28, cod 620065, jud. Vrancea
Telefon mobil: 0752862369.
Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail:
ionelmarin55@gmail.com
100În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în
mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul
materialelor publicate. Textele nu se înapoiază.
Vă așteptăm alături de noi!
Preţul revistei tipărite – 20 ron
Revista Bogdania digitală poate fi cumpărată
accesând Site-ul: www. revistabogdania.ro
Contravaloarea abonamentului se depune în contul
Asociaţiei Cultural-umanitare Bogdania:
RO11BRMA0999100047750380, în RON;
RO11BRMA0999100047751156, în euro,
Banca Românească, Filiala Focșani, judeţul Vrancea;
CIF (cod înregistrare fiscală) - 29080784.
Revista Nr. 71-72, mai-iunie 2020
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Editorial
Ionel MARIN
Revista Bogdania la opt ani
Pornind de la rostul și sensul vieții am ajuns la
concluzia că actul de cultură are un rol important
în construirea altarului tainic din suflet, în
desăvârșirea spirituală a omului. Ţinând seama de
afirmaţiile lui Democrit, că: ,,Omul este un mic
univers” şi al poetului N. Stănescu că: ,,Oamenii
sunt păsări cu aripile crescute înăuntru’’ am
considerat ca necesar şi foarte util să înfiinţez, la
începutul lunii august 2011, o Asociaţie cultural-
umanitară, dându-i numele de Bogdania.
Asociaţia Bogdania este o asociaţie non-
guvernamentală, non-profit, independentă. Încă
de la început s-au depus eforturi susţinute pentru
realizarea tuturor obiectivelor stabilite prin
Statut. În anul 2012 am organizat prima ediţie a
Festivalului-concurs national de creaţie literară
Bogdania şi apoi s-a continuat, ajungând în acest
an la ediţia a IX-a în curs de desfăşurare. În luna
februarie 2013 am realizat Site-ul revistei de
creaţie şi cultură Bogdania şi la începutul lunii
mai primul număr tipărit al revistei Bogdania.
Primul număr al revistei Bogdania
3
Deviza revistei Bogdania de la început a fost și
va rămâne: diversitate în conținut și formă,
originalitate și calitate. Acum, la împlinirea a
opt ani de la primul număr tipărit al revistei
Bogdania facem un bilanț și o nouă mobilizare
care să ne menţină spre întărirea dezideratelor
stabilite inițial. Fără dragoste nimic nu e şi
permanent trebuie să facem lucruri vrednice şi
folositoare sufletului şi vieţii noastre. Fără
educaţie, cultură, credinţă nu se poate făuri un
viitor strălucit, o viaţă liberă şi fericită în glia
strămoşească. Prin colectivul redacţional şi prin
dvs., colaboratori permanenţi ori ocazionali, am
dat un plus de afirmare a valorilor literaturii și
culturii române contemporane.
Cu fiecare număr de revistă am urcat noi trepte
spre răspândirea valorilor autentice, a talentelor
românilor din întreaga ţară precum şi din
diaspora românească. Fără lumina raţiunii,
înţelepciune, dăruire și iubire nu putem
însănătoși seva cea sfântă a României. Oamenii
valoroși, faptele de ispravă, actele de cultură
benefice trebuiesc înmulțite spre folosul vieţii
noastre, pentru creşterea bogăţiei spirituale dar şi
a calităţii traiului zilnic. Numai uniţi și prin
onestitate și competență vom învinge! Îmi place
istoria, mă înclin în faţa tuturor eroilor neamului,
aducem recunoştinţa noastră faţă de sacrificiile
făcute pentru existenţa noastră multimilenară în
spaţiul dăruit de însuşi Dumnezeu. Consider că
orice naţiune s-ar mândri cu legendarul Decebal,
domnitori viteji precum: Mihai Viteazul, Ştefan
cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Alexandru
Ioan Cuza şi mulţi alţii, cu personalităţi
covârşitoare, ca: Nicolae Iorga, Nicolae
Titulescu, Constantin Giurăscu, Constantin
Brâncuşi, Simion Mehedinţi, Traian Vuia, Aurel
Vlaicu, Henri Marie Coandă, Ana Aslan, Justin
Capră, Valeriu D. Cotea şi lista poate
continua…zile întregi cu nume de savanţi,
inventatori din toate domeniile, cu artişti de
geniu, cu sportivi, cu tineri foarte talentaţi…
Inegalabilul poet Mihai Eminescu scria că: „Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii,
ţara mea de dor?/ Braţele nervoase, arma de
tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”…
Fiecare ar trebui să contribuim la un viitor mai
bun! Fără implicare nu se pot îndeplini visele şi
dorinţele noastre. Viaţa ne scoate în evidenţă
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
faptul că fără credinţă şi cultură un om este
vulnerabil în faţa greutăţilor, încercărilor.
Cred că trebuie să reflectăm la cuvintele lui Iisus
care a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă
urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va
avea lumina vieţii.”
În paginile Revistei ,,Bogdania” am cuprins pe
lângă: poezie, proză, eseuri, articole de istorie,
comentarii critice, aniversări, comemorări,
interviuri, artă, teatru, traduceri, evenimente
culturale şi rubricile debut şi literatură pentru
copii, care să stimuleze creaţia literară la tineri şi
să crească respectul faţă de limba şi cultura
română.
Revista tipărită Bogdania ajunsă şi în Canada
În cei opt ani de apariție neîntreruptă
revista Bogdania a cuprins în paginile ei
personalități ale culturii naționale, precum și
creatori de mare valoare din: SUA, Canada,
Australia, din țări ale Europei. Cu bucurie
amintesc pe: Acad. Cristian Petru Bălan, Prof.
univ. Florentin Smarandache, Prof. dr. Dumitru
Buhai, Ioan Miclău, Octavian Curpaș, Melania
Rusu Caragioiu, Ben Todică, Luca Cipolla,
Nicolae Mătcaș, Dumitru Ichim, Vasile
Tărâțeanu, Victor Ravini, Vavila Popovici, Ada
Segal SHEFER, Silvia Butnaru, Elena Buică, și
alți români de mare valoare literară și culturală
din străinătate, care ne onorează cu creații de
mare ținută artistică și morală. Primiţi felicitări
pentru modul în care promovaţi și răspândiţi în
lume cultura și tradițiile neamului românesc.
Scriitorul Gheorghe A. Stroia consideră:
,,Întreaga activitate a revistei este admirabilă,
prin patriotismul și dedicația cu care fondatorul
său, poetul Ionel Marin, dar și colaboratorii săi,
reușesc să scoată la lumină boabele de aur,
nestematele iubirii de țară și de neam’’.
4
Unde am ajuns? Prof. Geo Călugăru de curând
afirma: ,,Acest moment aniversar îmi oferă
prilejul de a înfăţişa succint realizările sale, cu
totul deosebite şi a privi cu încredere în viitor.
Prin urmare este vorba despre 72 de apariţii,
peste 6.000 de materiale diverse în 4.680 de
pagini, implicând în realizarea lor, circa 3.000 de
nume ale unor personalităţi de prim rang ale
culturii naţionale dar şi nume în curs de afirmare,
meritând a fi cunoscute şi încurajate. Este vorba
despre elevi şi studenţi, acoperind în materialele
create, aproape tot ceea ce înseamnă cunoaştere
şi educaţie, cultura educaţiei fiind preocuparea de
bază a conducerii revistei. Prin aceasta din urmă,
vizându-se şi cizelarea caracterului”. Apreciez
strădania și implicarea deosebită, în creșterea
prestigiului revistei Bogdania, în mod deosebit:
Prof. univ. Nicolae Vasile, Dr. Michaela Orescu,
Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, toți scriitori
membri ai valorosului Cenaclu ”Literar ing.” din
București. De asemeni s-au remarcat scriitorii:
Vasile Groza, Elena Armenescu, Geo Călugăru,
Al Florin Ţene, Anghel Hotu, Maria Filipoiu,
Florian Laurențiu Stoica, George Stroia, Doina
Bârcă, Andreea Cojocaru (Ion), Adrian Nicolae
Popescu, Ilarion Boca, Năstase Marin, Ioan
Indricău, Mărioara Nedea, Radu Borcea, Simona
Mateev, Lucian Gruia, Angela Burtea, Irina
Mihalca, Stelian Gomboş, Beatrice Kiseleff, Ion
C. Ştefan, Adrian Nicolae Popescu, Mihai
Antonescu, Dan Lupescu și lista poate continua
cu multe alte exemple, demne de laudă. ”Lista
scriitorilor publicați în fiecare număr este destul
de bogată, materialele variate și bine conturate.
Este o încântare să lecturezi revista Bogdania!”
afirma de curând distinsa scriitoare Maria
Niculescu din București. O bună parte dintre
aceștia au primit, în cadrul Festivalului-concurs
literar Bogdania, premii și Diplome de excelență
din partea revistei Bogdania, din partea
Asociației cultural-umanitare ”BOGDANIA”. În
revistă au fost publicați, în fiecare număr, tineri
creatori din țară și străinătate care au fost
premiați la cele opt ediții ale Festivalului de
creație literară BOGDANIA și vom continua cu
această rubrică. Am coordonat realizarea celor
trei volume ale Antologiei literare Bogdania,
ARIPI SPRE ZBOR, cuprinzând în acestea creaţii
ale concurenţilor participanţi la Festivalul-
concurs literar Bogdania. Din anul 2019 am dat o
nouă dimensiune Festivalului de creație literară
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
BOGDANIA, devenind un Festival internaţional
dedicat tuturor românilor cu talent literar din
lume. Revista Bogdania şi alte reviste valoroase
din ţară au fost parteneri media la toate marile
proiecte Bogdania.
Festivalul Bogdania, ediţia aVII-a, 2018
Ateneul Popular ,,Mr. Pastia’’ din Focşani
Scriitorul Ionel MARIN înmânând premii la
Festivalul Bogdania, ediţia aVIII-a, 2019, în
Sediul AGIR din Bucureşti.
Aș evidenția în mod deosebit, dintre liceeni,
studenți, tineri profesori pe următorii: Benea
Simona, Borcan Cristian, Ciobanu Marina
(Chișinău), Perți Mădălina, Pârvu Bianca
Andreea, Hotca Marian, Rusu Irina, George
Nicolae Stroia, Cătălin Acatrinei, Buruiană
Alexandra, Schoppel Carla Francesca, Șaramet
Cristina, Negură Luiza, Pârvu Maria Cristina
(Spania), Petrache Mihaela, Muntean Emilia,
Martin Fabian, Andrei Tudor, Stoian Ilinca, Daria
Paulopol-Necula, Bratu Ana-Maria, Carp
Cristina, Bădic Alexandra, Enache Elena, Dabija
Maria (Chişinău), Scurtu Bianca (Chişinău),
Andreea State, Borcea Andreea Ioana, Iordache
Maricica, Mandea Andrei, Petcu Alexandru,
Văduva Georgeta, Dumitru Mihaela, Conunov
Elvira (Chişinău), Didiţă Sebastian, Enea
Rafaela, Hurjui Dorotheea, Gheorghe Ofelia și
5
mulți alții. Deja mulţi dintre ei au devenit
scriitori, au publicat cărţi de poezie, eseuri şi
câţiva dintre ei şi romane.
Domnul Nicolae VASILE afirmă: ”Într-o
perioadă în care multe publicaţii fac mişcarea
inversă, adică nu mai apar în forma tipărită ci
păstrează doar varianta electronică, Revista
BOGDANIA, condusă de către scriitorul Ionel
Marin, reuşeşte să se impună sub ambele forme.
Publică literatură de calitate, organizează
concursuri, oferă un cadru de dezbateri regional,
naţional sau chiar internaţional şi, foarte
important pentru mediul cultural, apare la timpul
programat. Revista Bogdania se prezintă ca o
revistă de nivel naţional, atât prin prezentare, cât
şi nivelul calitativ al textelor. Excelentă! La cote
calitative tot mai ridicate. Pe toate meridianele
globului pământesc există români talentați,
iubitori de limba și cultura română. Îi consider ca
pe frații și surorile noastre de aici, din România.
Frăția se manifestă în primul rând prin atașament
și simțire față de tot ce-i românesc! Este firesc şi
cred că şi cetăţenii români de naţionalitate
maghiară vor înţelege odată pentru întotdeauna
că trebuie să fie loiali ţării în care s-au născut şi
să respecte cum se cuvine limba română, limba
oficială a României.
Cu certitudine, prin solidaritate, muncă şi iubire
sinceră putem realiza o Românie fără corupţie,
prosperă, educată, sănătoasă, o mamă bună
pentru toţi cetăţenii ei, indiferent de etnie, o ţară
model în Europa şi în lume.
La ceas aniversar aduc mulțumiri călduroase
colectivului redacțional, tuturor colaboratorilor,
susținătorilor și cititorilor revistei Bogdania.
Consider că mergem pe drumul bun, către lumină
şi normalitate. Vă doresc succese în realizarea
proiectelor, multă sănătate și mari bucurii
sufleteşti. Vă aştept alături de noi!
LA MULȚI ANI DVS. și REVISTEI DE
CULTURĂ BOGDANIA!
Ionel MARIN, Redactor șef
Aprecieri din țară și străinătate despre revista
de creație și cultură Bogdania
Opt ani de apariție pe hârtie a revistei de creaţie
şi cultură Bogdania
Revista Bogdania, editată de cunoscutul scriitor
și editor Ionel Marin, se înfăţişează în faţa
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
cititorilor săi în condiţii estetice, stilistice şi de
conţinut de excepţie, fiind aşteptată cu nerăbdare
şi având aprecieri din partea cititorilor și a celor
care publică în paginile acesteia.
În paginile acestei reviste semnează
numeroase personalităţi, scriitori cunoscuți din
ţară şi străinătate, membri LSR şi USR etc.
Această revistă promovează istoria
literaturi române ce se scrie din mers, dar și studii
de istorie a neamului nostru.
În condiţiile fenomenului de globalizare,
când multe din creaţiile neamului nostru vor
dispărea, sau trec în umbra uitării, astfel de
publicaţii devin tezaurul culturii noastre la care se
vor raporta urmaşii noştri.
În condițiile fenomenului de globalizare
revista BOGDANIA rămâne un martor pentru
generațiile viitoare ale neamului de pe teritoriul
Carpato-Danubiano-Pontic.
Cu ocazia sărbătoririi a opt ani de apariție
pe hârtie a revistei BOGDANIA îi dorim viață
lungă, conducerii ei și colaboratorilor sănătate,
inspirație și mulți ani în folosul culturii naționale.
Alexandru Florin Ţene, Președintele național al
Ligii Scriitorilor Români, Membru ARA
La aniversarea a opt ani ai Revistei Bogdania
Acum vreo zece ani, când am părăsit de bună
voie preocupările mele inginerești și manageriale,
dedicându-mi viața pregătirii studenților,
masteranzilor și doctoranzilor, pe de o parte, și
literaturii, pe de altă parte, mi-am stabilit două
ținte culturale, ambele pornite de la niște
prejudecăți existente în societate pe care le
sesizasem prin lumea literară, în care eu
începusem să intru prin acea perioadă: prima, că
inginerii nu au pregătire culturală, dar nu numai
atât, ci că nici nu ar avea o înzestrare anume
pentru așa ceva, iar a doua, că după revoluție,
românii nu au produs nimic semnificativ în
domeniul literaturii, doar o maculatură de mare
volum. Deși nu aveam elementele necesare
începerii unei ofensive de combatere a acestor
două afirmații, șimțeam, cu gândirea mea bazată
pe logica matematică, că acestea nu pot fi
adevarate principial, ori unde este matematică,
nu-i tocmeală.
Inginerii din această perioadă provin din cei mai
deștepți absolvenți ai liceelor din perioada
6
ceaușistă, fapt dovedit de toate statisticile vremii,
având și o explicatie materialist-dialectică, dacă
tot ne referim la acele vremuri, aceștia având cele
mai mari șanse să fie repartizați în marile orașe,
la absolvirea facultățiilor, că doar acolo se
construiau intreprinderile semnificative ale țării.
Literatură valoroasă nu avea cum să nu fi fost
scrisă în acea perioadă de libertate a cuvântului,
imediat următoare a cincizeci de ani de cenzură,
și în condițiile socio-politice în care trăim, care și
ultimul om educat realizează că sunt identice cu
cele de pe vremea lui Eminescu, Caragiale,
Maiorescu, Slavici, Macedonski etc.
Ionel MARIN, inginer geodez militar pensionar,
este partenerul meu cel mai de nădejde în acestă
initiativă de a căuta aur acolo unde toți spun ca
nu e, cu propriile forțe și resurse, când cei plătiți
de stat pentru aceasta au cedat, concluzionând
comod că nu există, după ce l-au căutat doar pe
Calea Victoriei din București.
Având convingerile formate, am plecat la lucru,
am construit structuri noi, m-am raliat la unele
existente, am inițiat proiecte menite să instituie
adevărurile pe care le intuiam că există. Am
înființat, la AGIR, Cercul scriitorilor ingineri,
care se manifestă prin Cenaclul literar și o
publicație, ambele cu numele de Literar ing. Am
început să frecventez grupări literare similare,
deja existente, precum, în ordine cronologică:
Cronopedia, condusă de Lenuș LUNGU de la
Constanța și administrată de Ioan MUNTEAN de
la Brașov, având site, revistele CRONOS și
Taifas literar, Gruparea literară Bogdania,
condusă și administrată de Ionel MARIN de la
Focșani, având revistă, concurs literar și editură,
Fundația literar-istorică Stoika, condusă de
Florian Laurențiu STOICA, promovată foarte
vizibil de Doina BÂRCĂ, având revistă și editură
şi gruparea Convorbiri literar-artistice, condusă
de Antoaneta RĂDOI, având revistă, cenaclu și
site, amândoi din Bucureşti, gruparea Lucefărul
de vest, revistă condusă de mai bine de treizeci de
ani de către neobositul scriitor și jurnalist
Dumitru BUȚOI, de la Timişoara, etc.
În toată acestă structură, rolul grupării Bogdania
a fost constant semnificativ, Ionel MARIN
construindu-și o influență națională și
internatională mereu crescândă, reușind să aducă
în revistă valori incontestabile din țară (Geo
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
CĂLUGĂRU, Vasile GROZA, Ion C. ȘTEFAN
și alții), din Republica Moldova (Nicolae
MĂTCAȘ și alții), SUA (Criastian Petru
BĂLAN, Florentin SMARANDACHE și alții),
Canada (Melania RUSU CARAGIOIU și alții),
Australia (Ben TODICĂ și alții), Italia etc.,
reușind să păstreze o ritmicitate de invidiat,
comparativ cu altele care au mai pierdut ritmul,
uneori. Concursul de literatură pentru copii și
tineri, organizat de Asociația Bogdania reușește
să adune valori autentice ale tinerei generații,
unele dintre ele reușind să debuteze editorial
destul de repede după obținerea unor premii.
Împreună cu Bogdania și Convorbiri literar-
artistice, am initiat recent, prin gruparea Literar
ing, proiectul de mare amploare SCRIITORI din
GENERAȚIA 2000, susținut și de Revista
Cronica Timpului a Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România, găzduit de site-ul
Wprdpress: revistedecultura.com, care urmează
să aibă și o formă tiparită în anii viitori. Acesta
are menirea să fie un răspuns la cele două idei
preconcepute ale societății expuse mai sus.
La opt ani de la înființare, urez grupării Bogdania
noi succese, iar domnului Ionel MARIN, sufletul
acesteia, sănatate lui și familiei sale!
Prof. univ. dr. ing. Nicolae VASILE (Bucureşti)
FELICITĂRI pentru întreaga activitate a revistei
Bogdania, for de cultură ce a reușit să strângă în
jurul acestui frumos destin literar, personalități
culturale marcante ale umanității contemporane!
Revista BOGDANIA a reușit, de fiecare dată, să
rămână aceeași revistă de înaltă ținută literară să
promoveze și să susțină literatura română și pe
creatorii români, să îi încurajeze pe tineri să
acceadă la scris, cu pasiune și dragoste. Întreaga
activitate a revistei este admirabilă, prin
patriotismul și dedicația cu care fondatorul său,
poetul Ionel Marin, dar și colaboratorii săi,
reușesc să scoată la lumină boabele de aur,
nestematele iubirii de țară și de neam. Chiar
festivalul internațional de creație literară dedicat
tinerilor, cât și cel dedicat copiilor, sunt ele
însele dovezi ale acestui românism binecuvântat.
Revista BOGDANIA, la 8 ani de existență, a
devenit o întreprindere de forță, pe altarul culturii
vrâncene, naționale și nu numai. Felicitări,
BOGDANIA, felicitări, Ionel Marin, felicitări
valoroșilor colaboratori, cititorilor, pentru care
7
această minunată revistă a devenit o benefică
dependență! LA MULȚI ANI.
Gheorghe A Stroia, membru ARA & USE
Cetate a dăinuirii noastre spirituale
În timpurile noastre tumultuoase și
tulburi, când, vorba regretatului ilustru istoric și
mare patriot român acad. Dinu C. Giurescu, a-ți
iubi țara a devenit aproape că un delict, iată că
mai există „sfinte firi vizionare” de mare curaj,
pentru care dragostea față de limba maternă,
cultură, istorie, neam și Țară, mândria de a fi
român nu sunt niște ordinare cuvinte zornăitoare
sau declarații sforăitoare la anumite ocazii
festiviste, ci o convingere nestrămutată a lor, un
crez de o viață, o confesiune de credință. Una
dintre aceste personalități temerare este inimosul
român, inventiv inginer de profesie, subtil scriitor
(poet și prozator de vocație), iscusit manager,
organizator al vieții cultural-artistice, publicistul
și editorul Ionel MARIN, redactor-șef al revistei
de creație și cultură vrâncene „Bogdania”,
președinte al Asociației cultural-umanitare
„Bogdania”. La 2013, când și-a dat seama că
râmătorii la temelia istoriei neamului, demolatorii
culturii naționale, și nu atât cei externi, ale căror
uneltiri sunt pe față, cât, mai ales, cei interni,
autohtoni dragă-Doamne, dar mancurtizați până-n
măduva oaselor, perfizi, deghizați în inși cu
intenții de a reanaliza, chipurile, de pe poziții
nepărtinitoare istoria și cultura noastră, de a
demitiza istoria și literatura națională legendară și
a stabili adevărul adevărat, când a constatat,
repet, că acești mistreți și-au îndreptat colții de
argint asupra sfintei sfintelor existenței noastre
ca neam, inginerul și mânuitorul de condei Ionel
MARIN și-a făcut din mistrie și condei arme de
luptă contra rinocerilor, instrumente de lucru
pentru înălțarea unui zid de beton în fața
năvălitorilor barbari contemporani.
„Zidul de mănăstire”, pe care a purces să-l
înalțe meșterul Manole al nostru, zid la temelia
căruia a pus ceea ce avea mai rezistent și mai
scump pe lume, iubirea și credința în nemurirea
neamului, a căpătat, în răstimpul la care ne
referim, conturul unei citadele cu nume de
sonoritate moldavă voievodală, „BOGDANIA”,
fortăreață care, la opt ani de înălțare și rezistență,
stă falnică și neclintită în fața berbecurilor care îi
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
încearcă, zadarnic, tăria zidurilor. Revista de
creație și cultură „BOGDANIA” are la temelie
iubirea de moșie și de Țară, de neam și de
credință, respectarea cu sfințenie și pioșenie a
idealului suprem pentru care s-au sacrificat
strămoșii noștri-eroi ai neamului, cunoscuți sau
necunoscuți, la Posada și la Rovine, la Dumbrava
Roșie și la Balta Albă, la Oituz, Mărăști,
Mărășești și în alte locuri memorabile, ca noi,
generațiile de azi și de mâine, să trăim în
libertate, să le putem spune rinocerilor de azi și
de mâine că „pe aici nu se trece”. Să fim mândri
că suntem români, că avem o Țară mândră și
frumoasă, ne spune prin scrisul său scriitorul,
redactorul și editorialistul Ionel MARIN, să
transmitem acest sentiment copiilor și nepoților
noștri, prietenilor și neprietenilor, lumii întregi.
Să le insuflăm, ne cheamă prin tot ce scrie
înflăcăratul admirator al lui Nicolae Iorga,
George Brătianu, Dinu C. Giurescu, Florin
Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Ioan Aurel Pop,
că a fi patriot nu e o rușine, nu e, cu atât mai
mult, un delict, ci este un sentiment înălțător -
acela de iubire și de slujire până la sacrificiu gliei
strămoșești, neamului făuritor de valori
nepieritoare și țării românești - leagăn al
civilizației mondiale. Să ne iubim dumnezeiasca
prin frumusețile ei limbă română, acel „fagure de
miere” și acea „comoară în adâncuri afundată”,
care, scoasă la suprafață, ștearsă de „slinul,
mucegaiul al uitării-n care geme”, strălucește, cu
nestematele ei, în constelația limbilor lumii. Căci,
așa cum îi releva calitățile și virtuțile ei încă în
primul număr al revistei în articolul cu iz
programatic și compatriotul nostru de pe coasta
Americii de Nord, pictorul, sculptorul și scriitorul
Cristian Petru Bălan, limba română, prin rigoarea
structurii, își păstrează intrinseca ei legătura cu
latina, prin înțelepciune și spontaneitate
egalându-se cu sonoritățile și incantațiile
melodice ale italienei și spaniolei, prin bogăția
lexicală și abundența împrumuturilor asociindu-
se cu franceza, prin maleabilitatea,
promptitudinea și lejeritatea de a reacționa la tot
ce e nou și modern aspirând la universalitatea
englezei, prin ușoara ei asprime luzitană trădând
autohtonismul idiomului geto-dac, prin caracterul
unitar și rezistența ei în oceanul de limbi slave,
aidoma purtătorilor nativi, stârnind uimirea
istoricilor moderni („o enigmă și un miracol
istoric”).
8
Prin scopul său creativ revista
„BOGDANIA”, așa cum și-a propus de la
început, are menirea (și o face cu real succes) de
a promova valorile literare, istorice, culturale,
întâi de toate, locale, vrâncene, cele generale
românești din toate provinciile istorice, precum și
cele ale românilor din vecinătatea imediată și din
diasporă (de la Antipozi, prin Africa, Asia,
America Latină și de Nord și până în țările din
Europa). Mă învăluie un legitim sentiment de
mândrie când îi regăsesc în paginile revistei,
alături de creatorii de valori români și universali
din țară și din lume, pe compatrioții mei din
Basrabia și Bucovina de nord (Grigore Vieru,
Mihai Cimpoi, Dumitru Matcovschi, Nicolae
Dabija, Vasile Tărâțeanu, Lidia Grosu, Traian
Vasilcău ș.a.).
Prin ochiul ager și strădania neobositului
redactor-șef, dar și prin contribuția membrilor
colegiului de redacție Nicolae Vasile, Vasile
Groza, Geo Călugăru, Michaela A. Orescu, Maria
Filipoiu, Corneliu Cristescu, Adrian Nicolae
Popescu, Ben Todică, inclusiv ale celor de onoare
Florentin Smarandache, Cristian Petru Bălan,
Gheorghe A. Stroia, sunt reprezentate reușit
toate genurile și speciile literare, recenzate multe
din aparițiile literare noi, în special ale actualilor
colaboratori ai revistei, sunt trecute în revistă
toate evenimentele literare și culturale vrâncene,
sunt comemorate cu sfințenie, entuziasm și
devoțiune toate evenimentele de seamă din
patrimoniul nostru științific, istoric, cultural,
evocate cu mândrie și afecțiune numele celebre
ale personalităților de renume românești O grijă
deosebită, din care revista și-a făcut o datorie de
onoare, o constituie atenția acordată creșterii și
promovării tinerelor talente (prin organizarea de
concursuri, festivaluri de creație funcție de
vârstă, preocupări, competiții care au devenit
tradiționale și apreciate de copii și adolescenți),
participarea membrilor redacției la jurizarea
competițiilor literare. Cu sprijinul Asociației
cultural-umanitare „Bogdania”, sub auspiciile
căreia, à propos, apare și revista jubiliară cu
același nume, se organizează, de asemenea, un
concurs de creație și pentru scriitorii „cu barbă”,
la care, la fel ca în cadrul celor organizate pentru
începători, participă și condeieri din actuala
Republică Moldova și Bucovina de nord (dar și
poetul și traducătorul de origine italiană Luca
Cipolla, care scrie și în limba română). Scriitori
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
care, prin creațiile lor, binevoiesc a contribui la
prosperarea revistei și sporirea prestigiului
acesteia, și viceversa.
În contextul cultural-literar vrâncean (spre
onoarea lui și, bănuiesc, cu sprijinul diriguitorilor
culturali ai municipalității, centrul cultural
Focșani are cele mai multe publicații de cultură
și literare pe cap de locuitor!), revista
„BOGDANIA”, prin valoarea artistică și
publicistică a lucrărilor publicate, fiorul civic
extrem de pronunțat, ponderea emoțională,
puterea de influență asupra educării unui cititor
inteligent și activ, prin grija față de „veșmântul
ființei noastre”, pentru „creșterea limbii
românești și-a patriei cinstire”, își ocupă locul
său binemeritat și înalt apreciat nu numai între
alte publicații similare ale locului, ci și, pas cu
pas, în circuitul revuistic național, reușind să
devină, la cei opt ani de existență, o veritabilă
cetate a dăinuirii noastre în timp.
La mulți ani, „BOGDANIA”, mărită
contemporană a noastră!
Să ajungem și la cea de-a 80-a aniversare!
Chişinău, 22.04.2020
Prof. univ. dr. Nicolae MĂTCAȘ
Revista „BOGDANIA" - Brand al Literaturii
și Culturii Românești
Publicația Revista Bogdania, ce aniversează 8
ani de la înființare, ajungând la nr.71-72, a
devenit un brand al creației culturale, datorită
muncii neobosite a scriitorului Ionel Marin -
Președinte fondator al Asociației Cultural-
umanitară „Bogdania" și a echipei editoriale
care a promovat prin publicare, creații literare ale
scriitorilor aflați la nivel înalt pe scara valorică și
a încurajat tinere talente, aspirante la titlul de
scriitor, prin mediatizarea anuală a Festivalului
Național de Creație Literară „Bogdania" ajuns
la Ediția a IX în acest an.
Valoarea publicației este conferită de
diversitatea subiectelor abordate în paginile ei, de
importanță socio-culturală, de către autori
dedicați scrisului, prin prioritizare valorică la
aniversări și comemorări literare, ca o contribuție
la dezvoltarea culturii naționale, prin recenzii,
cronici și comentarii literare la volumele
9
vrednicilor scriitori, precum și semnale editoriale
de noi apariții publicistice.
Omagii și elogii ale scriitorilor contemporani
pentru titanii literaturii române, sunt dovezi de
prețuire și recunoștință, datorate înaintașilor,
ocupând pagini de interes major în paginile
publicației culturale „Bogdania".
Demne de semnalat sunt subiectele dedicate
sărbătorilor naționale, istorice, culturale și
sociale, cu articole informative și creații literare
ale scriitorilor inspirați de evenimente: ,,Ziua
Culturii Române", „Ziua Mondială a Poeziei",
„Ziua Națională a Limbii Române", „Ziua
Națională a României", „Ziua Internațională a
Femeii (mamei)" și altele, ocazii cu care au fost
publicate: eseuri, exegeze și creații lirice.
Subiecte de larg interes pentru cultura
națională sunt și articolele în proză sau poezie, cu
temă religioasă, în care se sunt evocate tradiții și
ritualuri străbune, perpetuate în decursul timpului
și reactualizate la sărbătorile creștine sau
populare, ca moștenire pentru generația în
formare și generațiile următoare.
Fiind un promotor al acestora, prin
mediatizarea articolelor lirice din cărțile
„Tradiții creștine și ritualuri populare
românești" și „Expresii populare și trăiri
proverbiale" (Editura Punct/Paideia - 2008), a
căror autor sunt, în calitate de colaborator al
prestigioasei publicații culturale „Bogdania", îi
transmit mulțumiri și recunoștință, Directorului
editorial Ionel Marin, pentru publicarea creațiilor
mele în majoritatea numerelor editate, pe teme
istorice, patriotice, aniversare, sociale și nu în
ultimul rând pe teme de tradiții și ritualuri din
cărțile publicate, contribuție pentru care am fost
recompensată cu frumoase „DIPLOME DE
EXCELENȚĂ".
Totodată vă mulțumesc pentru publicațiile online,
pe care le parcurg cu interes și vă îmbrățișez cu
sufletul.
Proiectele culturale derulate anual de
Asociația Bogdania în concursuri de creație
reprezintă cea mai înaltă treaptă a susțineții și
dezvoltării literaturii, pentru care meritați
admirația și considerația somităților în domeniul
literar. Pentru toată strădania vă transmit felicitări
cu aleasă considerație și spor în continuare.
Având în vedere dezastrul pandemiei de
Coronavirus, care afectează și România, în urma
restricțiilor impuse, dvs. aţi găsit energia
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
necesară continuării proiectelor culturale
organizate de Asociaţia cultural-umanitară
Bogdania şi o faceţi cu dăruire şi iubire frăţească.
Dumnezeu să vă ajute! Cu admirație și prețuire,
Poeta Maria Filipoiu, București
Neobositul investitor de patriotism cultural şi
pasiune literară, marele român al credinţei şi
speranţei în mai binele neamului, Ionel Marin,
arhitect de publicaţie care reuneşte între coperte
eşaloane de creatori cu simţul iubirii de meleag
(revistă care a absolvit şi a sărbătorit cei 7 ani de
acasă prin acordarea unor diplome şi trofee, între
cei onoraţi cu un premiu de excelenţă
numărându-mă şi eu!) merită toată gratitudinea şi
admiraţia pentru fapta sa mirabilă, pentru
sârguinţa sa demnă de laudă, pentru finalitatea
unui demers de promovare a talentului, de
popularizare a valorilor, de menţinere în prim
plan a limbii şi tradiţiilor naţionale. Drum bun la
„şcolile cele mari”, BOGDANIA, felicitări
tuturor care s-au înregimentat şi participă la
ofensiva culturală focşăneană, cu extensie
naţională şi internaţională, întru mai binele
spiritual al trăitorilor şi gânditorilor români! Vă
doresc - dumneavoastră şi prestigioasei
"Bogdania" - un viitor înnobilat de lumină şi
frumoase izbânzi bine meritate. Cu solidar gând
bun. LA MULŢI ANI!
(Gl. Bg. (r) prof. univ. dr. ing. Nicolae Rotaru,
membru al USR şi al UZPR)
Revista „BOGDANIA" – la 8 ani …da se pune
Revista de creaţie şi cultură „BOGDANIA"
împlineşte în luna mai opt ani de existenţă şi
activitate neîntreruptă. Acest moment aniversar
îmi oferă prilejul de a înfăţişa succint realizările
sale, cu totul deosebite şi a privi cu încredere în
viitor. Prin urmare este vorba despre 72 de
apariţii, peste 6.000 de materiale diverse în 4.680
de pagini, implicând în realizarea lor, circa 3.000
de nume ale unor personalităţi de prim rang ale
culturii naţionale dar şi nume în curs de afirmare,
meritând a fi cunoscute şi încurajate.
Este vorba despre elevi şi studenţi, acoperind în
materialele create, aproape tot ceea ce înseamnă
cunoaştere şi educaţie, cultura educaţiei fiind
preocuparea de bază a conducerii revistei. Prin
aceasta din urmă, vizându-se şi cizelarea
caracterului.
10
Editoriale – dau un singur exemplu – Ionel N.
Marin „Școala - templu al cunoaşterii şi
educaţiei"; Subiecte cu tematică vizând istoria
naţională dar şi universală "Analize ale unora din
creaţiile jurnalistice ale lui Mihai Eminescu"
Evocarea unor evenimente şi personalităţi istorice
româneşti dar şi străine" Medalioane lirice
cuprinzând numeroşi poeţi contemporani dar şi
din "clasicii literaturii române"; Fragmente din
creaţia în proză a multor scriitori români din ţară
şi din diaspora românească dar şi din creaţiile
tinerilor participanţi la Festivalul-concurs
naţional de creaţie literară „BOGDANIA". Iată
câteva exemplificări, reliefând bogăţia şi
diversitatea abordărilor participanţilor la
concursuri, recenzii, cronici literare, eseuri,
poveşti şi poezii pentru copii; jurnale de
călătorie, interviuri, teatru pentru copii, noutăţi
editoriale, evenimente culturale şi alte rubrici.
Am mai putea continua dar ne oprim aici, spre a
ne trage sufletul pentru continuarea maratonului
în care ne-am angrenat.
Revistei „BOGDANIA" La mulţi, rodnici şi
strălucitori ani!
Geo Călugăru, Membru USR
Revista Bogdania este una din cele mai
frumoase, bogate și serioase reviste apărută acum
trei ani și care, așa cum spuneam la înființarea ei,
va parcurge o traiectorie ascendentă și de mare
necesitate în vremurile actuale.
Îl cunosc personal, destul de bine pe Ionel
MARIN, fondatorul și redactorul șef al revistei și
sunt convins, deși face mari sacrificii, va duce
munca până la capăt, cu dăruire și dragoste
prietenească pentru afirmarea valorilor literaturii
și culturii române. Vă doresc mari succese în
continuare și tiraje cât mai multe, fiindcă sunt
mulți cititori însetați după minunatele pagini ce o
înnobilează de la un număr la altul.
Mulţumesc din inimă pentru DIPLOMA DE
EXCELENȚĂ, venită din partea unui neobosit
scriitor-patriot care este marele Român, Dl.
IONEL MARIN, ce a organizat totdeauna unul
din cel mai mari și mai încurajatoare Festivaluri
literare din țară, ajuns la ediţia a IX-a/2020.
Dumnezeu să vă binecuvânteze! Felicitări și viață
lungă înainte! Multă sănătate, fericire și mari
succese prezente și viitoare!”
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Cu aceiași sinceră stimă,
Acad. Cristian Petru BĂLAN (SUA)
Stimate domnule Ionel Marin,
Pentru cei opt ani de existentţă ai revistei pe care
o conduceţi, vă doresc încă mulţi ani de existenţă
rodnică, în care să vă bucuraţi împreună cu
întregul colectiv. LA MULŢI ANI!
Cu aceeaşi prietenie literară,
Vavila Popovici (California)
Revista Bogdania din Focșani este serioasă, de
mare valoare literară și culturală, pe scurt este
excelentă! Dă-i Doamne, sănătate, inspirație
divină confratelui meu, Ionel MARIN, cel care
osârdește cu dăruire exemplară întru neam, limbă
și țară. Cu frățietate,
Acad. Vasile Tărâțeanu (Ucraina)
Stimate Domnule Redactor şef Ing. Ionel
MARIN vă adresez aceste rânduri, în mod
special, spre a vă mulțumi pentru prezentarea
revistei „BOGDANIA”, pe care o conduceți și o
realizați cu deosebit efort, dar și cu dragoste și cu
o grafică superbă.
Vă admir pentru dăruirea și competența cu care
acționați ca revista „BOGDANIA” să apară la
timp cu paginile având o tematică diversificată,
oferind materiale interesante pe care cititorul o
parcurge găsind în ele o hrană sufletească.
Prof. univ. Andrei Pogany (Timișoara)
Revista Bogdania – Fondată de Ing. Scriitor şi
poet, Ionel Marin în anul 2013 luna februarie, în
cadrul Asociaţiei Cultural-umanitară
BOGDANIA din Focşani, trăieşte intensiv. Acest
încă, copil al culturii şi creaţiei literare şi
ştiinţifice din ţara noastră, se dezvoltă pe zi ce
trece. O seamă de personalităţi interne şi
internaţionale colaborează cu revista venind cu
lucrări de valoare în domeniul ştiinţei, artei,
istoriei, etc... menite să informeze publicul cititor
şi colegii de breaslă despre noutăţi în aceste
domenii. Prioritate au tinerii, dar și elevii, care
bat la poarta afirmărilor în creaţia literară şi nu
numai. Pentru ei a fost inițiat, de către poetul
Ionel MARIN, Festivalul Național de Creaţie
Literară ”BOGDANIA” (poezie, proză şi eseuri),
11
transformat în Concurs internaţional ajuns în
acest an, 2020, la ediția a IX-a. Constant publică
în paginile revistei cele mai reuşite creaţii ale
concurenţilor. Organizează cu multă dăruire
activități culturale, precum a fost și spectacolul
de teatru de la Ateneul Popular din Focşani cu
piesa de teatru ,,PĂLĂRIERUL” de Vasile Groza
pe muzica lui Mihai Constantinescu, urmată de
lansarea de carte ,,TEATRU PENTRU COPII”
de acelaşi autor şi acordarea de autografe copiilor
care au făcut ca sala Ateneului să fie
neîncăpătoare. Îl apreciez și stimez pe Ionel
Marin, ca scriitor, publicist serios dar și ca un om
de o deosebită finețe și omenie. Sănătate și mult
succes în continuare! La mulți ani revistei
Bogdania! La mulți ani Ionel MARIN!
Scriitor Vasile Groza (București)
Felicitări pentru realizarea revistei Bogdania,
pentru constanta pasiune editorială. Menținem
legătura. Succese și numai bine tuturor! Vă
doresc sănătate, putere de muncă, de creație,
iubirea să-nflorească și să ne lumineze viața.
LA MULȚI ANI!
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache (SUA)
Pentru a evita o încărcătură emoţională puternică,
mă voi axa, în comentariul meu, pe latura
culturală a acestei reviste. Mai întâi, remarc
diversitatea tematică prezentă în paginile sale. În
al doilea rând, subliniez calitatea producţiilor
literare, aspect care concurează cu cele mai
prestigioase reviste din spaţiul cultural românesc
din prezent. În al treilea rând, menţionez
personalităţile de prestigiu care publică în
paginile sale. În al patrulea rând, relev extensia
revistei peste hotare atât cu diverse producţii
literare cât şi cu unele traduceri semnificative.
Totodată, colectivul redacţional a păstrat măsura
cuvenită privind adaptarea sa la diverse
evenimente culturale, aniversare, comemorative
etc. Indiferent de ceea ce vor crede cititorii
acestei reviste, nu pot să nu remarc efortul demn
de toată lauda pe care-l face redactorul-şef pentru
a asigura nu numai apariţia la timp a acesteia, dar
şi păstrarea unei stachete de înalt nivel în ceea ce
priveşte ansamblul editorial.
De asemenea există un echilibru cumpătat între
diversele genuri literare, astfel încât în paginile
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
acestei prestigioase reviste să-şi găsească loc
fiecare gen în parte.
Exigenţa colectivului redacţional privind calitatea
materialelor publicate este pe deplin răsplătită cu
aprecieri dintre cele mai semnificative din partea
diverselor categorii de cititori.
Închei această succintă prezentare cu urări de
”viaţă lungă” atât pentru cei care se ocupă
nemijlocit cu apariţia sa cât şi pentru revista
în sine. Cu cele mai înalte aprecieri,
Prof. H. Anghel (București)
Revista Bogdania, o oază de cultură, devenită
deja tradiţie, din ce în ce mai valoroasă, din ce în
ce mai curată, o bucurie sinceră prin fiecare
apariţie a sa. Harnicul său fondator şi Redactor
şef IONEL MARIN merită elogii pentru
tenacitatea, vivacitatea şi perseverenţa
demersurilor sale, de apreciat şi prin talentul cu
care ştie să promoveze cultura, să se aplece
asupra nevoilor culturale ale tinerei generaţii, să
încurajeze scrisul, ce poate deveni - pentru mulţi
vrânceni - un modus vivendi! Felicitările noastre
şi Lectură plăcută, publicului său cititor!
(Redacţia Armonii Culturale)
Domnule Ionel MARIN vă felicit pentru
această nouă realizare, revista Bogdania este o
mărturie în timp asupra semnelor de lumină pe
care cultura şi civilizaţia românească le
generează necontenit. Felicitări! Toate cele bune!
Dan Lupescu, dir. Direcția Jud. de Cultură Gorj,
director Revista LAMURA – Craiova
Distinse poet şi mare domn, Ionel Marin, sunt
onorat de postarea versurilor mele în paginile
„Bogdaniei" ce cu pertinenţă şi competenţă o
păstoriţi. Mulţumesc pentru cuvintele deosebite
adresate mie, pentru care vă acord întreaga,
neştirbita mea consideraţiune!
Cu preţuire, Poet Vasile Popovici
BOGDANIA creşte tot mai mult şi mai frumos,
în elita revistelor româneşti de cultură.
Revista Bogdania se prezintă ca o revistă de nivel
naţional, atât prin prezentare, cât şi nivelul
calitativ al textelor. Excelentă! La cote calitative
12
tot mai ridicate. Felicitări pentru articolul de
fond! Mi-a alinat sufletul şi, sper că este un
balsam sufletesc pentru toţi cititorii care iubesc
România şi pe români. Doamne-ajută pe mai
departe! Mulți ani de apariții editoriale!
Scriitor Năstase Marin (Galați)
Stimate Domnule Ionel Marin,
Frumosa urare, însotită de îndemnul cu adevărat
frățesc, de apropiere între noi, patriotismul
românesc ce ar trebui să ne unească! Ce minunat
ar fi de-am fi mai buni și mai calzi sufletește, căci
și Mântuitorul ne-a arătat că numai așa suntem cu
adevărat Creștini. Dumneata esti un om deosebit,
pentru care nu pot avea decât admirație și respect.
Această revistă, care vă onorează, dar și va cere
mult efort și sacrificiu, va trebui să constitue
pentru fiecare dintre noi un exemplu și făclia ce
poate călăuzi, adevarata OMENIE! Acum sunt în
Franta, la familia fiicei mele, de unde vă doresc,
tot ce-i mai frumos și bun, Dv. și
tuturor celor ce vă înconjoară!
La multi ani, frumoși și buni, Dumneavoastră,
revistei Bogdania și întregii lumi.
Prof.univ. Țiclete Gheorghe (București)
Vă mulțumesc mult, domnule Ionel Marin,
pentru publicarea mea în revista Bogdania,
revistă dragă mie, pe care o prețuiesc și de care
vorbesc cu drag. Numai bine dvs. și colectivului
redacțional! Poet Stan M. Andrei (Tecuci)
„Bogdania” a îmbrăcat hlamidă strălucitoare,
în numele sfintei treimi. Un efort întreit al
fondatorului, coordonatorului, al truditorului
acestei publicaţii literare. Bucurie, deopotrivă,
pentru colaboratorii, prietenii şi cititorii fideli.
Aşadar, tuturor colaboratorilor acestei
frumoase reviste, la ceas de sărbătoare, să
îmbrăţişăm îndemnul Sfântului Antim Ivireanul,
cu multă credinţă, nădejde şi dragoste
nestrămutată faţă de trecutul nostru, evidenţiind
nobleţea, inteligența și toate valorile lăsate nouă
moştenire de înaintaşii noştri traco-daco-geţii; să
facem astfel încât vârful peniţei noastre să fie
înmuiat în jertfelnicia de veacuri întru
verticalitate, adevăr şi frumuseţe sufletească.
Doresc revistei viaţă lungă, acumularea de
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
condeie tinere, recunoaştere naţională şi
internaţională!
Scriitoare Livia Ciupercă (Iași)
Revista Bogdania…e clar pentru cel care
o atinge dacă răsfoieşte o revistă sau mângâie
creştetul firav al unei copile ce prinde a zâmbi tot
mai cald, înfrumuseţându-şi drumul către
senectute. Pavăză a copilăriei şi a maturizării
acesteia, poetul Ionel Marin reuşeşte să ţină
sus stindardul vieţii culturale focşănene,
făcându-l să fluture până dincolo de hotarele
ţării.
Rampă de lansare sau de confirmare a
talentului, festivalul anual cu acelaşi nume, ce se
desfăşoară la începutul verii nu face altceva decât
să descopere şi să atragă noi valori, transformând
mai apoi în colaboratori şi prieteni diferitele şi
ineditele forme ale exprimării în cuvinte. Cu
certitudine avem cu ce susţine spusele noastre,
numărându-ne printre laureaţii acestui festival!
La mulţi ani, viaţă lungă revistei
Bogdania, sănătate tuturor autorilor ce şi-au
înscris numele în paginile ei de-a lungul
timpului, putere de muncă realizatorului şi
colectivului redacţional! Din frumoasa
Bucovină, ocrotiţi de spiritul întâiului voeievod
moldav ce-şi doarme somnul de veci în vechea
urbe a Rădăuţilor, în mănăstirea care-i poartă cu
astăzi numele, Mănăstirea Bogdana; vă
îmbrăţişăm pe toţi cu drag şi vă transmitem
gândul nostru curat la ceas aniversar!
Poet Adrian Popescu, Rădăuți (Suceava)
Nu pot avea decât cuvinte de laudă la adresa
minunaților, entuziaștilor scriitori şi oameni
de cultură, realizatori ai revistei Bogdania şi
în primul rând fondatorului şi redactor şef,
poetul Ionel MARIN din Focşani.
Dumnealui realizează evenimente culturale de
seamă, cu răsunet viu în lumea celor ce prețuiesc
și înnobilează Cuvântul, exemplificate prin
festivaluri, concursuri de creație literară, poezii
de calitate, eseuri, poveşti şi povestiri pentru
toate vârstele, debut literar, teatru, interviuri,
comemorări, aniversări şi alte evenimente
culturale din ţară.
Este deosebită această revistă, deosebiți oamenii
aceștia frumoși la suflet care se dăruie și dăruiesc
13
din bogăția înțelepciunii domniilor lor,
îngemănând talentul cu ideea, cu gândurile și cu
visele, pregătite să zboare spre împlinire, pentru a
ne îmbogăți sufletul și a ni-l însenina, pentru a
aduce un plus, o tentă de culoare și aromă
imensei flori ce se află în grădina lui Dumnezeu,
CULTURA, stropind-o, spre nemurire, cu apa
vie a ființei lor.
Felicitări și mii de mulțumiri tuturor acelor
oameni de bine care ne informează prin
materiale succinte și la obiect, abordând variate,
interesante subiecte din variate domenii de
activitate: artă, cultură, știință, religie, istorie,
minunaților prieteni de suflet ce, cu talent și
dăruire de sine, înnobilează CUVÂNTUL,
invitându-ne spre o lume frumoasă, luminoasă,
bogată, bună, arătându-ne, cu arară bunăvoință,
căile ce duc spre aceasta, aducându-ne aminte
că, pentru a fi demni de această lume, trebuie să
ne păstrăm acele calități pe care și Dumnezeu le
agreează: hărnicia, dărnicia, cinstea, bunătatea,
caritatea, devotamentul, sacrificiul, cum frumos
spune domnul Ionel Marin când vorbește despre
sacrificiu, eroi și eroism…
Da, eroii trebuie slăviți, o merită cu prisosință, iar
noi ar trebui să le urmăm exemplul!
Lista scriitorilor publicați în fiecare număr este
destul de bogată, materialele variate și bine
conturate. Este o încântare să lecturezi revista
Bogdania!
Felicitări și La mulți ani revistei și tuturor
oamenilor de bine!
Poeta Maria Niculescu (BUCUREȘTI)
Revista de creaţie şi cultură BOGDANIA,
fondată de poetul creştin şi patriot Ionel MARIN,
a împlinit cinci ani de existenţă tipărită.
De la apariţia ei în peisajul literar al Vrancei,
revista a crescut în valoare de la număr la număr
graţie căutărilor neobosite ale fondatorului ei de a
aduce în paginile publicaţiei semnături ale unor
poeţi, prozatori, critici literari, profesori, oameni
de ştiinţă şi de condei recunoscuţi, apreciaţi şi
aşteptaţi de publicul cititor.
Este o revistă care se citeşte cu plăcere, pentru că
în scrisul celor care contribuie la facerea ei găsim
şi regăsim fapte de viaţă care ne încălzesc
sufletul, idei şi aspiraţii nobile pentru care
militează autorii. În calitate de colaborator, fie şi
ocazional, urarea mea pentru BOGDANIA şi
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
fondatorul ei este de viaţă cât mai lungă,
încărcată de bucurii.
Jurnalist Radu BORCEA (Focșani)
Efigia care marchează mișcarea literară din
jurul revistei de creație și cultură Bogdania este
cea a poetului și fondatorului ei, Ionel MARIN,
autor a multor volume de poezie, personalitate
lucidă și onestă, bogată sufletește și generoasă,
model de frumusețe spirituală și artistică. Cu
fiecare număr tipărit revista Bogdania, vine cu
noutăți, prezintă articole și creații valoroase ale
scriitorilor din țară și din străinătate. Este o
revistă de cultură serioasă, primitoare și care
promovează, permanent și tinere condeie.
Felicitări colectivului redacțional, în primul
rând domnului Ionel Marin! LA MULȚI ANI!
Dr. Michaela Al ORESCU (București)
Revista ”Bogdania”, revistă de creație și cultură
fondată în anul 2013, editată de Asociația
Cultural-umanitară ”Bogdania” din Focșani,
județul Vrancea. O revistă cu nume inspirat, de
rezonanță istorică, în care sunt prezentate o
multitudine de materiale a căror diversitate dau
un conținut solid și incitant, celor 100 de pagini,
între coperte color, policromie.
Sunt de apreciat strădaniile unui om cu suflet
mare Ing. Ionel N. Marin, și colectivului de
redacție, de a edita această revistă în contextul
în care alte multe publicații au încetat din
p(v)iață… Îi felicit sincer pe realizatori și
colaboratori deopotrivă pentru vocația și spiritul
autentic românesc transmis nouă tuturora, ca un
semn că, dincolo de depărtarea topografică și
(a)normalitatea specifică tranziției, actul de
cultură este cel ce unește și responsabilizează
pentru a fi și mai puternici.
Dumitru Buțoi – Director Revista Luceafărul de
Vest din Timișoara
Stimate domnule Ionel Marin,
Vă mulțumesc pentru revista Bogdania. Vă
felicit pentru articolele dv., pentru materialele
publicate și, în genere, pentru ținuta deosebită a
revistei. Succes în continuare!
Profesor Gh. Bucur (Tulcea)
Mult Stimate Maestre, Ionel Marin,
14
Nici nu vă puteți închipui ce bucuroși am fost
noi, mica pleiadă de poeți din Montreal, care am
apărut în Revista ,,Bogdania”, despre care toți
spun-adevărul - că este frumoasă. Iar dacă un
poet și cititorul exprimă acest calificativ
care iese spontan din inimă, atunci înseamnă că
s-au exprimat admirativ. Exemplu, D-na Milena
Munteanu din Toronto, și mulți alții, se înțelege
că și eu....Cu mulțumiri și deosebită stimă,
Melania Rusu Caragioiu
Excelență,
Calde felicitari si cele mai vii multumiri pentru
noul numar al revistei BOGDANIA.
Am recitit cu mare interes totul, inclusiv versurile
Dnei Lucia Silvia Podeanu. Cele mai bune urari,
Diplomat Valeriu TUDOR
Va multumesc, stimate domn Ionel Marin, pentru
revista Bogdania si publicare.
Felicitari pentru aniversarea a opt ani de la
aparitia acestei minunate reviste! Gânduri
minunate, de bine! La multi ani frumoşi şi
creativi! Cu respect şi preţuire,
Poeta Irina Lucia Mihalca
Vă mulțumesc. Mă simt onorat să fiu de aceeași
parte a baricadei ca și dumneavoastră și iluștrii
colaboratori ai revistei Bogdania. Felicitări!
Victor RAVINI (Franţa)
Stimate domnule Marin,
Am primit revista Bogdania. Vă mulţumesc şi vă
felicit pentru conţinutul bogat al acesteia, pentru
calitatea producţiilor literare şi pentru consistenţa
sărbătoririi celui pe care mi-am permis să-l
numesc "enciclopedicul Mihai Eminescu"!.
După cunoştinţa mea puţine reviste din Bucureşti
şi din ţară se ridică la nivelul atins de publicaţia
Dv. Cu speranţa că vom îmbunătăţi continuu
colaborarea noastră mă înclin admirativ în faţa
eforturile multiple depuse de Dv. şi
colaboratori, pentru menţinerea aprinsă a acestei
"făclii de creaţie şi cultură" ce o doresc să
lumineze de durată în "întunecimea" vremilor
actuale! LA MULȚI ANI!
Dr. Ing. Ovidiu Țuțuianu (București)
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Cu toții apreciem strădaniile Dv în domeniul
culturii și încercăm să contribuim printr-o
colaborare tot mai fructuoasă la creșterea
prestigiului național al revistei pe care o
conduceți și căreia îi urăm LA MULȚI ANI!
Cenaclul ”Literar Ing.” (București)
Stimate domnule Ionel Marin!
Superbă revistă! Mulțumiri și felicitări în același
timp. Este o plăcere să citesc revista Bogdania.
LA MULȚI ANI!
Vă îmbrățișează, cu deosebită recunoștință,
Scriitorul, cineastul Ben Todică (Australia)
Stimate Domnule Redactor șef IONEL MARIN,
Vǎ exprim, prin aceste rînduri, alesele mele
mulţumiri pentru aprecierea poeziilor pe care
respectuos vi le-am remis şi pentru bunǎvoinţa
publicǎrii uneia dintre ele în prestigioasa revistǎ
de culturǎ pe care o conduceţi. Am luat abia
astazi cunoștință de aceasta publicare, ce îmi face
mare bucurie şi onoare. În aceste vremuri, în care
cultura este atît de vitregitǎ şi condiţia scriitorului
atît de precarǎ, mai puţin din punctul de vedere al
resurselor creative, astfel de impresionante
aprecieri şi calde recompensǎri sînt adevǎrate
guri de oxigen care alinǎ şi fortificǎ sufletul şi
mintea pentru continuarea cu încredere a
drumului literar şi existenţial. Nu este mai mare
satisfacţie pentru un scriitor decît aceea de
a şti cǎ lucrǎrile sale sint apreciate și ajung la
cunoştinţa unui numǎr cît mai mare de
cititori.
Vǎ exprim aleasa mea recunoştinţǎ, calde urǎri de
bine, sǎnǎtate şi putere în continuarea și
dezvoltarea importantelor proiecte culturale prin
care susţineti promovarea culturii române.
Cu respect și deosebită prețuire,
Poet Dragos Niculescu
Multţumesc şi eu pentru publicarea în revistă şi
mai ales pentru prietenia spirituală. Mă înclin în
fata omului care face să apară această revistă, ştiu
bine câtă dăruire de timp, suflet şi forţă este aici.
LA MULȚI ANI! Cu stimă şi preţuire,
Prof. Agafia Drăgan (Focşani)
Stimate d-le Ionel Marin,Vă mulţumesc şi mă
simt onorată că mă aveţi aproape de lungul şir al
15
celor care vă citesc şi vă apreciază. Vă doresc
mult succes în continuare şi Bogdania cu numele
ei frumos să strălucească şi în viitor.
Elena Buica – Buni (Canada)
Bună ziua, stimate domnule Ionel Marin!
Am rămas cu amintiri minunate de la Adjud. Sunt
foarte fericit că v-am cunoscut, pe dvs. şi pe toţi
prietenii de acolo.
Am parcurs numărul revistei BOGDANIA pe
care mi l-aţi dăruit, şi am rămas impresionat de
calitatea materialelor şi de fiorul de patriotism
care străbate conţinutul lor. Vă îndemn să
continuaţi activitatea revistei. Merită orice
sacrificiu! (Doresc să mă abonez). Felicitări!
Succese şi numai bine tuturor! Cu preţuire,
Florin T. Roman (Arad)
La mulți ani cu sănătate și bucurii! Vă mulțumesc
pentru încrederea acordată, prin publicarea
articolelor mele în paginile revistei ”Bogdania”,
revistă pe care o conduceți cu responsabilitate și
pasiune! Multe împliniri şi realizări deosebite
întregului colectiv redacțional! LA MULŢI ANI!
Angela Burtea (Brăila)
Fie ca Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului să
vă lumineze sufletul ca, mergând după rază, să vă
găsiţi şi linişte, şi sănătate, şi bucurii de fiecare zi
fără de care nici o existenţă nu e întreagă, şi
soarele iubirii din partea celor dragi, şi cale
dreaptă scrisului românesc pe care-l slujiţi cu
patimă de rob fericit! La Multi Ani!
Paula Romanescu (Bucureşti)
Stimate domnule Ionel Marin,
Vă mulţumesc din suflet pentru cadou. Mă simt
onorat şi foarte recunoscător pentru munca pe
care o depuneţi şi atentia pe care o acordaţi
lucrărilor noastre la revista Bogdania şi în mod
special pentru diploma acordată. O voi aşeza cu
grijă alături de trofeele mele de-o viaţă.
Aţi adus momente de sărbătoare şi bucurie în
casa noastră şi în comunitatea română din
Australia. Munca nu e in zadar!
Cu stimă şi recunoştinţă,
Ben Todica şi familia (Melbourne-Australia)
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Stimate Domnule Redactor-șef,
La îndemnul unui prieten, am descoperit, spre
marea mea bucurie, preocuparea d-voastră pentru
promovarea literaturii române și a tot ceea ce
înseamnă artă și cultură, atât prin acțiunile
asociației pe care o conduceți, dar, mai ales, prin
revista „Bogdania”, al cărui colaborator aș dori
să devin, dacă articolele mele corespund
exigențelor și politicii editoriale a colectivului de
redacție.
Multă sănătate și putere de muncă în
realizarea proiectului d-voastră, demn de
admirat, de a promova literatura română
actuală și pe creatorii ei!
LA MULȚI ANI!
Prof NICOLAE DINA (Alexandria)
Bună dimineața, domnul Marin!
Vă mulțumesc mult pentru dar, am citit și
numărul anterior on line, este o bucurie că există
asemenea reviste culturale în tot haosul acesta
existențial...
Și pentru că celebrăm Ziua Poeziei în fiecare zi,
răspund și eu gestului Dvs. cu... poezie!
Toate gândurile bune!
Claudia Muntean (Bucureşti)
La mulți ani! Zile frumoase și putere de muncă la
frumoasa revistă pe care o conduceți!
Mulțumesc pentru cadoul literar! O încântare,
pentru mine! Felicitări! Cu stimă,
Rodica Magdan (Bucuresti)
Un trio românesc, eminescian, Ionel Marin, Ioan
Miclău şi Ben Todică, în slujba culturii şi
dumnezăiescului, omenescului, din spațiul
mioritic românesc, un trio căruia eu trebuie să
mulțumesc cu sinceritate pentru, că prețuiesc
fiecare apariţie în parte şi valoarea autentică a
revistei BOGDANIA.
Mulțumesc la toți pentru c-au remarcat în mine
un om între oameni pentru oameni.
Nu credeam ca vreodată să fiu ceea ce sunt laudă
de zestre, în sufletul vostru albastru şi al nostru
"laudator temporis acti".
Cu bine,
Pavel Rătundeanu-Ferghete (Ciubăncuţa)
16
Am primit și citit cu bucurie publicația Dvs.
Dumnezeu să vă ajute să puteți s-o duceți mulți
ani înainte la același nivel sau chiar mai înalt,
fiindcă aveți un cuvânt greu de spus în cultura
română și nu numai!
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
La mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Stimate și prețuit Domn Ionel Marin,
Doresc să vă mulțumesc pentru primirea revistei
BOGDANIA, o publicație excepțională, unde
publică personalități de marcă ale vieții culturale,
științifice, social-politice din țară și de
pretutindeni.
Personal, mă simt onorat că am fost publicat în
revista dvs. şi vă mulţumesc din suflet.
Atașez 12 poezii cu trimitere la Poetul Național,
Mihai Eminescu. Multă sănătate, succese dvs. şi
colectivului redacţional. Revistei de cultură
Bogdania, un călduros LA MULŢI ANI!
Cu drag și prietenie,
Prof. Ioan Vasile Indricău (Timişoara)
Revista Bogdania este o revistă interesantă,
valoroasă în ce privește complexitatea și
calitatea materialelor cuprinse între copertele
sale. Toate felicitările pentru cei care trudesc
pentru aducerea în lumina tiparului a acestei
publicații atât de necesare pentru ”consumatorii”
de literatură. Mult succes și cât mai multe
apariții. Toate gândurile frumoase,
Valentina Becart Bisog
Draga mea, revistă Bogdania, ai văzut lumina
zilei la sfârșitul lunii februarie 2013, sub egida
Asociației Cultural Umanitare,cu același nume
fermecător, plin de sens ca și al tău, fără pretenții
de vedetă...de carton...dar stilată, cu articole de
clasă, elegantă, condusă de un colectiv de oameni
deosebiți, pregătită să cucerești un loc de cinste
în inimi prin „dulcea povară a scrisului
românesc”, teren propice pentru afirmarea
talentelor din România și a românilor de ori unde
viața, voile și nevoile, i-au purtat. Număr de
număr, an de an ți-ai atins țelurile și chiar mai
mult, cu dragoste față de acest tărâm mirific
românesc, cu înțelepciune ghidată de cel ce-ți
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
este tată, domnul poet IONEL MARIN, cu
suflet mare, plin de bunătate și iubire pentru tine
și pentru tot ce există sub soare, dar mai ales
pentru glia strămoșească și pentru tinerii acestei
țări. În acest an, când împlinești șapte ani de
existență, când numele tău este rostit cu uimire,
cu aprecieri pozitive, cu dragoste, în toate
colțurile lumii, când tinerii participă la concursuri
sub egida ta, când paginile tale debordează de
patriotism, de valori promovate, de frumos și de
bine, tot ce pot să fac e să-ți spun că te iubesc și
îți doresc viață lungă, înfloritoare, pentru binele
acestui neam, pentru cultură, pentru că ne ești
necesară ca unui însetat ,izvorul cu apă vie al
cunoașterii! La mulți ani, Bogdania!
Genoveva-Simona Mateev (Odobeşti)
Stimate d-le redactor-sef Ionel Marin,
Întorcându-vă toată dragostea, deschiderea şi
disponibilitatea dumneavoastră faâî de mine, vă
doresc, să aveţi parte, în continuare, de:
binecuvantare dumnezeiască, de bucurie
cerească, de mângâiere spirituală, de sănătate,
trupească şi sufletească, de linişte interioară, de
bunătate lăuntrică, de împlinire materială şi de
răsplata duhovnicească!...
Anul următor să vă aducă: de la Dumnezeu
sfinţire, desăvârşire şi mântuire iar de la oameni
aleasă, bogată şi rodnică (con)vieţuire!...
Să vă bucuraţi, permanent, în viaţa
dumneavoastră, de mângâierile dumnezeieşti şi
de întâlnirile / împărtăşirile, comunionale,
omeneşti!...Din parte-mi, aşadar, vă doresc: viaţă
veşnică de la Dumnezeu şi viaţă frumoasă de la
semenii sau fraţii noştrii - oamenii!...
Să ajungeţi: cu pletele albe ca florile dalbe, senini
şi fericiti precum copiii şi nepoţii,
bucuroşi/împliniţi precum bunicii, luminaţi şi
curaţi precum zăpada şi, viguroşi, optimişti ori
pozitivi precum bradul încărcat de Crăciun!...
Dvs. şi REVISTEI BOGDANIA, un sincer şi
călduros "La Mulţi, Buni şi Binecuvântaţi Ani!"
Doamne ajută-ne!
Cu aleasă preţuire şi deosebită consideraţie,
Stelian Gombos (Bucureşti)
17
Daniel Roxin
Ce spuneau istoricii antici despre limba geto-
dacilor, teritoriul pe care îl ocupau și
înrudirea lor cu alte neamuri…
Important de știut!
În condițiile în care tot felul de pretinși
cunoscători spun ba că geto-dacii nu sunt traci, ba
că dacii nu au existat sau au dispărut din istorie,
ba că geții și dacii sunt neamuri diferite, se
impune să avem în vedere ceea ce spuneau
istoricii antici, cei care erau contemporani cu
neamurile numite atunci GEȚI sau DACI.
Iar aceste informații trebuie înțelese în contextul
în care Herodot, “părintele istoriei”, a spus foarte
limpede că pe vremea lui (secolul V î.e.n.)
TRACII (din al cărui mare neam făceau parte și
geto-dacii) erau cel mai numeros popor
european!!!
Despre limba DACO-GEȚILOR
Strabon, în “Geografia” (secolul I e.n.): “Dacii și
geții vorbesc aceeași limbă.”
Strabon, în “Geografia”: “Și în vremea noastră
Aelius Catus a strămutat în Tracia (zona
balcanică – n.m.), din cealaltă parte a Istrului
(de la nordul Dunării – n.m.), 50.000 de oameni
de la geți, un neam de aceeași limbă cu tracii.“
Despre neamul TRACILOR
Pomponius Mela, în “Descrierea Pământului”
(sec. I e.n.): “Tracia este locuită de un singur
neam de oameni, tracii, având însă fiecare alt
nume și alte obiceiuri. Unii sunt sălbatici și cu
totul gata să înfrunte moartea, mai ales geții.”
Trogus Pompeius, în “Istoria lui Filip”(sec. I
î.e.n.): “Și dacii sunt o mlădiță a geților.“
Strabon, în “Geografia“: “Elenii îi consideră pe
geți, traci.“
Despre teritoriul ocupat de GETO-DACI
Strabon, în “Geografia”: “Ei locuiesc pe
amândouă malurile Istrului. (…) A existat și o
altă împărțire a teritoriului chiar din cele mai
vechi timpuri: căci pe unii îi denumesc (autorii
antici – n.m.) daci, iar pe alții geți. Geții sunt cei
care se întind către Pont (Marea Neagră – n.m.)
și spre Răsărit, iar dacii cei care locuiesc în
partea opusă, către Germania și izvoarele
Istrului. Socot că ei se numeau în vechime
davi.”
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Dio Casius, în “Istoria Romană” (sec. II-III
e.n.): “Dacii locuiesc pe ambele maluri ale
Istrului. Dar cei care sunt dincoace de fluviu, țin
cu plata birului de Moesia și se numesc moesi.
Cei de dincolo de Istru poartă numele de daci, fie
că sunt daci, fie că sunt geți, fie că sunt traci din
neamul tracilor, care locuiau odinioară în
Rodope.”
Huszti Andras (secolul XVIII),
cărturar maghiar: ,,Românii sunt URMAȘII
GEȚILOR”
În cartea ,,Vechea și noua Dacie”, publicată la
Viena, în anul 1791, cărturarul maghiar Huszti
Andras, care și-a făcut studiile la Cluj, spune un
lucru extrem de important despre originea
românilor și despre continuitatea noastră pe
teritoriul actual al României, adică și al
Transilvaniei: “Românii sunt urmașii geților și
ai vechilor colonii romane.”
Ideea este, așa cum s-a demonstrat deja, că acest
tip de afirmație făcută de cărturari maghiari în
decursul istoriei (într-o vreme în care nu își
imaginau că va conta pentru noi) nu este
singulară. O serie de alte surse maghiare ne
vorbesc atât despre prezența românilor în
Transilvania, înainte de venirea ungurilor, cât
și despre majoritatea etnică a românilor în
Transilvania, în toate epocile.
În Gesta Hungarorum, notarul anonim al
regelui Bela, spune că în secolul IX ungurii au
găsit în Transilvania, și chiar și în Panonia, mulți
valahi.
Iată ce spune notarul anonim al regelui Bela,
vorbind despre Gelu, ducele românilor:
,,Tuhutum (conducător ungur – n.m.), tatãl lui
Horca, un om şiret, a prins de veste de la locuitori
despre ,,bunãtatea ţãrii de dincolo de pãduri“
unde stãpînea un blach (român- n.m.), anume
Gelu… El s-a pregãtit cu oştenii lui şi, lãsîndu-şi
18
acolo tovarãşii, a plecat dincolo de pãduri, cãtre
rãsãrit, împotriva lui Gelu, ducele blahilor. Iarã
Gelu, ducele ultrasilvan, aflând de sosirea lui, şi-
a adunat oastea şi a pornit cãlare, în cea mai mare
grabã, în întâmpinarea sa, spre a-l opri la porţile
Meseşului… Şi s-au luptat cu înverşunare şi furã
prinşi ostaşii ducelui Gelu şi mulţi din ei furã
ucişi, iar mai mulţi furã prinşi.“ Cu alte cuvinte,
povestea pământului gol pe care l-au găsit
ungurii aici este doar… o poveste!
Simon de Keza, unul dintre cei mai impotanți
cronicari maghiari ai secolului al XIII-lea, activ
la curtea regelui Ladislau al IV-lea, ne spune în
lucrarea CRONICUM
HUNGARICUM următoarele, referindu-se la
secuii care s-au aliat cu ungurii în secolul
X: “După ce au cucerit (deci era cineva acolo –
n.m.) împreună Pannonia, au dobândit o parte
din aceasta, însă nu în câmpia Pannoniei, ci
vecini cu Blackii (românii – n.m.), au avut
aceeasi soartă în munți. De aceea,
amestecându-se cu Blackii, se spune că se
folosesc de literele lor. (ale vlahilor – n.n.)” Cu
alte cuvinte, nu doar că i-au găsit pe vlahii-
români aici dar au mai și învățat să scrie de la ei.
În plus, este de semnalat faptul că toate
recensămintele făcute în Transilvania, atât de
unguri, cât și de austrieci, îi dau majoritari pe
români! Revenind la primul autor citat, Huszti
Andras, care subliniază că românii sunt urmașii
geto-dacilor, trebuie să legăm această informație
de uriașa concentrare de cetăți și așezări geto-
dacice din zona Harghita și Covasna (peste
50), pentru a elimina orice discuție asupra
drepturilor istorice pe care le au românii în
Ardeal sau în așa-numitul ținut secuiesc. Ironia,
pentru unguri, este că majoritatea acestor cetăți
geto-dacice au fost descoperite de arheologi
maghiari, în secolul XIX.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Astăzi, pe baza documentelor care ies la lumină,
este suficient să folosim DOAR izvoarele istorice
maghiare pentru a elimina orice pretenție
ungurească asupra Transilvaniei. Ungurii ne spun
clar, de peste 1.000 de ani, în documentele lor, că
am fost întotdeauna aici și că avem toate
drepturile istorice asupra acestor locuri. Probabil
că dacă ar fi putut anticipa că vor pierde
Transilvania în favoarea românilor, ar fi tăcut pe
vecie!
Daniel Roxin
Câteva aprecieri depre strămoşii noştri,
geto-daci
Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată
deşi sunt așezați în mijlocul atâtor neamuri de
barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul
capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât
pentru o limbă”.
Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec.
XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici
bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI),
urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare
a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi
au limba lor proprie şi cu toate asupririle,
locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi
Ungaria în număr de milioane”.
Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza:
„Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al
vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi
vedea ţâşnind viaţa”.
Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din
cele mai vechi popoare din Europa… fie că este
vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au
rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei
şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel
printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii
continuitatea unui neam”.
D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei
stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în
adevăr se trage din acest grai (primordial), iar
celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.
LATINEASCA este departe de a fi trunchiul
limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi
19
latine), aş zice că ea, latina, este cea mai nouă
dintre toate”.
Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi
astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor,
vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult
părinţii lor”.
Bocignolli (1524): „Rumunii, despre care am
spus că sunt daci”.
L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca
dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau
atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din
Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria
acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin
de la traci”.
Martin Hochmeister (Siebenburgische
Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi
timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările
învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi
geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie
împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile
învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona,
1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot
să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că
sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte
bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar
italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate
provinciile estice ale imperiului, chiar şi
administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi
obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar
trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se
laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură
spirituală şi morală înaltă”.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Acad. Ioan-Aurel Pop
Înainte de a cere autonomia unei unități
administrative, nu ar trebui ca acea entitate să
existe?
Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un
parlamentar să depună la Camera Deputaţilor ori
la Senat un proiect de lege pentru micșorarea
densității populației României, altul pentru
vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei
(de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă)
sau altul pentru interzicerea folosirii limbii
române într-o localitate unde etnicii români sunt
puțini etc. Oare astfel de acte - pe care orice
comisie juridică preliminară le poate constata
drept anticonstituționale - trebuie trecute prin
Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să
creeze tulburări în țară? Cum s-a putut depune,
înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un
proiect absurd care conține autonomia teritorială
a unei unități administrative inexistente?
România are mai multe tipuri de unități
administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar
„ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat
până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul
uneia dintre Țările Române, anume Moldova).
Oare, înainte de a cere autonomia unei unități
administrative, nu ar trebui ca acea entitate să
existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte
entități?
Pe fondul izolării... Noi, oamenii, oricât am vrea
să părem de puternici, suntem vulnerabili, ca
toate ființele, pentru că viața ne este amenințată
adesea, ea nefiind un dat etern. Slăbiciunile
noastre ies la lumină mai des și mai repede atunci
când ni se schimbă cutumele, iar o astfel de
schimbare majoră este izolarea. Izolarea poate să
fie voluntară sau forțată (impusă de
circumstanțe). Ambele forme provoacă suferințe,
dar izolarea impusă este cea mai periculoasă.
Acum suntem obligați să stăm în casă sub
amenințarea unui factor neobișnuit, pe care nu l-
am mai întâlnit nici noi, nici vreo trei generații de
20
înaintași. Izolarea nu ne amenință atât viața fizică
(deși molima aceasta ne îmbolnăvește corpul), cât
sănătatea mintală. Stimulii exteriori care fac acest
lucru, care ne tulbură gândirea, ne afectează
sentimentele, ne schimbă felul de judecată
limpede sunt foarte numeroși și greu de evitat.
Unul dintre aceștia sunt știrile de la televiziuni,
radiouri, de pe rețelele sociale, din presa
electronică, din mesajele care vin de la prieteni,
de la colegi, de la observatori binevoitori sau
răuvoitori etc.
Nici înainte de izolare nu eram scutiți de un
asemenea asalt, dar faptele erau controlabile,
funcționa un anumit triaj, nu ne lăsam robiți de
vești, de informații (verificate sau nu, adevărate
sau mincinoase), pentru că aveam alte lucruri
importante (ori considerate importante) de făcut.
Acum suntem liberi de aproape orice
constrângeri sociale și gata să primim toate
informațiile din lume. Cei mai mulți suntem
profund afectați de datele despre această boală și,
în funcție de mulți factori, le receptăm masiv,
grav, cu seriozitate maximă. Aceste date sunt,
însă, greu de verificat și de autentificat și cuprind
recomandări dintre cele mai ciudate, unele
diametral opuse. Nu mai știi dacă virusul este
unul natural sau a fost fabricat în laborator.
Plecând de la ipoteza că ar fi un produs artificial,
nu știi dacă a fost eliberat intenționat (ca armă
biologică) sau scăpat întâmplător de sub control.
Nu știi exact ce natură are, când și cum moare la
cald sau la frig, cu alcool slab sau puternic, cu ce
gen de dezinfectanți, dacă antiinflamatoarele au
rost sau dacă agravează boala etc. La fel sunt și
altele: vaccinul va fi eficient, va fi disponibil în
șase luni sau în doi ani, ni se va inocula tuturor
numai spre salvare sau și spre profitul unora, vor
deveni toate vaccinurile obligatorii etc.? Este
cumva toată această pandemie un scenariu bine
aplicat acum pentru reducerea populației unei
planete supraaglomerate, scenariu creat de
anumiți magnați din oculta mondială?
Pe fondul acestor multe întrebări fără răspunsuri
ori cu răspunsuri nesigure și contradictorii, mulți
observatori își ies din fire sau își accentuează
firea belicoasă, dau sentințe, condamnă, varsă
venin pe cei pe care nu-i simpatizează, despică
firul în patru, discreditează instituții, se dau
atoateștiutori. Cei mai mulți dintre aceștia uită că
starea de urgență nu a suprimat libertatea de
exprimare și nici dreptul la opinie și că legile
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
dialogului presupun decență, bunăvoință și limbaj
civilizat. Îmi place să pun cea mai mare parte a
acestor excese pe seama frustrărilor provocate de
izolare.
Dar izolarea este grea și fără amenințarea bolii.
Avem vreme destulă să scrutăm și scena politică
și să descoperim și acolo felurite scenarii
generatoare de adevărate „spectacole”. În
perioade de criză, în situații-limită, calitatea
clasei politice se vede parcă mai bine decât în alte
dăți. Cei mai mulți ne dăm seama că politica
înseamnă și compromisuri, și înțelegeri
electorale, și pertractări care nu ajung toate la
ochii și urechile publicului larg. Ceea ce mi se
pare foarte grav este posibilitatea adoptării de
legi în această perioadă în care plenul fiecăreia
dintre cele două adunări ale Parlamentului și nici
plenul reunit nu se pot întruni în chip real. La fel
de inexplicabilă este și posibilitatea - de data
aceasta dincolo de pandemie și de izolare - de
adoptare tacită a unor legi (act justificat prin
variate argumente, care nu interesează aici). Un
astfel de motiv sau argument absolut de
neacceptat este stagiul suficient de lung de
așteptare, care ar permite unui proiect de lege să
treacă fără discuții și fără vot efectiv. În al treilea
rând, este și mai straniu faptul că proiecte de legi
care sunt în chip evident - pentru publicul larg și
nu doar pentru specialiști - neconstituționale și,
mai grav, anticonstituționale, ajung să treacă tacit
de una dintre camerele Parlamentului.
În recentul scandal creat de trecerea tacită prin
Camera Deputaților a proiectului de lege privind
autonomia „Ținutului Secuiesc” există multe
necunoscute, întrebări fără răspuns, într-o țară în
care funcționează Constituția, în care există
organisme și pârghii democratice, în care
instituțiile statului nu sunt scăpate de sub control.
Opiniile analiștilor în legătură cu acest episod
sunt de o diversitate dezarmantă și merg de la
întâmplare până la diversiune. Ar fi vorba, după
unii, despre o diversiune menită să distragă
atenția oamenilor de la izolare, de la interdicții,
de la prefigurarea crizei economice majore. Alții
spun că a fost pur și simplu o întâmplare, din care
o parte a mijloacelor de difuzare în masă - pe
fondul izolării și pandemiei - a făcut un
eveniment. În fond, ar fi vorba de un lucru firesc,
de un proiect de lege adoptat tacit, așa cum s-a
întâmplat de mai multe ori. Alții merg mai
departe și adaugă că proiectul nu are în el nimic
21
scandalos, că orice inițiator are dreptul să
pretindă ceea ce dorește pentru binele indivizilor
și al grupurilor pe care le reprezintă.
Cei care sunt de acord cu rolul major al
„întâmplării” în cazul acesta sunt, însă, foarte
puțini. La fel de puțini sunt și românii care
acceptă dreptul unui grup etnic din România la
autonomie teritorială. Iar cum niciun grup etnic,
în afară de minoritatea maghiară, nu dorește și nu
cere așa ceva pe teritoriul României,
dezaprobarea acestui gest din partea majorității
are o țintă precisă. Alții concretizează: totul este
rodul unei înțelegeri secrete, în vederea unor
alianțe strategice sau electorale viitoare; scenariul
s-ar fi orchestrat pentru abaterea atenției opiniei
publice spre un pericol extern; liderii maghiari
din țară, în înțelegere cu cei din Ungaria, ar fi
făcut aceasta ca un atentat contra integrității și
unității teritoriale ale României; Ungaria, în
conivență cu Rusia lui Putin, ne-ar fi pregătit
acest „cadou”, cu scopul slăbirii României etc.
Sunt și specialiști care recunosc aici strategia
U.D.M.R., a liderilor maghiari de după 1989, de
aplicare a teoriei pașilor mărunți, de ponderare și
de ierarhizare a pretențiilor, de petiționare
continuă, de la simplu la complex, de la negare
inițială până la acceptare finală etc. Astfel, dacă
s-ar lua declarațiile unor conducători maghiari
din România de acum un deceniu-un deceniu și
jumătate s-ar vedea că atunci era respinsă ferm
ideea autonomiei teritoriale în favoarea celei
culturale etc. Analiștii români care pretindeau în
acele vremuri că U.D.M.R. dorește autonomia
teritorială a secuilor erau veștejiți ca fiind
nerealiști, naționaliști, șovini etc.
Dincolo de această paletă largă de interpretări,
rămân câteva nedumeriri și coincidențe stranii.
Dacă în Camera Deputaților a fost primit și luat
în seamă la comisii un astfel de text, chiar ca
exercițiu procedural și conjunctural, este foarte
grav, indiferent de felul cum s-a încheiat acest
episod parlamentar. Ne putem aștepta ca o
grupare politică sau un parlamentar să depună la
Cameră ori la Senat un proiect de lege pentru
micșorarea densității populației României, altul
pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din
teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre
ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea
folosirii limbii române într-o localitate unde
etnicii români sunt puțini etc. Oare astfel de acte
- pe care orice comisie juridică preliminară le
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
poate constata drept anticonstituționale - trebuie
trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul
legislativului și să creeze tulburări în țară? Cum
s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii)
la Parlament un proiect absurd care conține
autonomia teritorială a unei unități administrative
inexistente?
România are mai multe tipuri de unități
administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar
„ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat
până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul
uneia dintre Țările Române, anume Moldova).
Oare, înainte de a cere autonomia unei unități
administrative, nu ar trebui ca acea entitate să
existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte
entități? De exemplu, în Italia sunt câteva regiuni
și provincii care au primit, în timp, statut de
autonomie (foarte diferită de ceea ce visează
inițiatorii acestui proiect), dar toată Italia este
împărțită, în chip oficial, în regiuni și provincii.
În al doilea rând, criza autonomiei secuiești a
izbucnit în vremea pandemiei, când sensibilitatea
oamenilor este mai ridicată, când atenția lor aste
mai ușor de captat, când Parlamentul are o stare
de funcționare precară, în condiții nemaiîntâlnite.
În al treilea rând, mai sunt puține săptămâni până
la aniversarea tratatului de la Trianon, moment (4
iunie 2020). În avanpremiera și în jurul acestui
moment, propaganda ungară făcuse intense
eforturi de conștientizare a Europei de „tragedia”
și „catastrofa”, întâmplate la 1920.
Se apropia ziua de 4 iunie și, în condițiile
speciale și neprevăzute de acum, era prea multă
liniște. Autoritățile ungare au trebuit, cu mare
regret, să anuleze mari manifestări (mai puțin
construirea monumentului triumfal dedicat marii
înfrângeri de acum un secol). Ce bine sună, în
aceste împrejurări, câteva constatări aspre la
adresa României! De exemplu, că în România
maghiarii sunt mulți și asupriți, că nu se pot
bucura de drepturi elementare, chiar dacă
reprezintă milioane de oameni (!), că o chestiune
simplă de recunoaștere a autonomiei lor
teritoriale îi „isterizează” pe liderii români etc.
Cea mai mare „realizare” legată de acest episod
este, pentru unii, în plan general,
internaționalizarea chestiunii maghiaro-secuiești
din România.
„Statul falit român va deveni o sursă de
instabilitate pentru Europa Centrală în cursul
renunțării la izolare?” este un titlu recent
22
răspândit de presa maghiară în limbi de circulație
mondială. Sigur, știu că sunt intelectuali români
de mare profunzime pe care nu i-am văzut să
critice atitudinea revizionistă a guvernului ungar,
în schimb nu pierd niciun prilej să atace
„naționalismul” românilor, „subdezvoltarea” lor
intelectuală, obsesia lor față de maghiari, care ar
fi civilizați, blânzi, complet inofensivi. Sunt și eu
convins că o mare parte a maghiarilor sunt
oameni realiști, practici și pașnici, ca și o mare
parte a românilor, dar existența unei anumite
ofensive față de caracterul unitar al statului
român nu poate să fie negată. A spune că aceasta
este doar o iluzie a unor minți înfierbântate
înseamnă a nu cunoaște România reală, a nu fi
trăit niciodată în Transilvania și a ignora soarta
de-acum (de dinaintea oficializării autonomiei) a
puținilor români care trăiesc (încă) în zona
numită cu mândrie medievală „Ținutul secuiesc”.
De altfel, nici alți străini nu au acolo o soartă mai
bună, cum s-a văzut recent în episodul de la
Ditrău.
Dar declanșarea acestui episod în timpul
pandemiei are și un efect-bumerang. Oamenii
sunt obsedați de starea lor de sănătate, de
salvarea vieților lor, de posibilitatea reluării
activității cât de cât normale, de variate alte
scenarii. Toate manifestările publice legate de
centenarul Tratatului de la Trianon au fost
anulate, și cele patronate de maghiari (care și-ar
fi clamat „nedreptatea istorică” și cele patronate
de statele succesoare (Slovacia, Croația,
România. Polonia etc.), care ar fi subliniat
decizia popoarelor lor, recunoscută doar sub
aspect juridic internațional și nu luată la Paris.
Ideea că la finele Primului Război Mondial ar fi
jucat un rol important și popoarele (care au
sfărâmat imperiile multinaționale) sau că doar
marile puteri ar fi decis totul nu mai este acum
una de prim plan. Europenii nu se dau acum în
vânt după lămurirea unei astfel de „dileme” și
nici liderii Uniunii Europene nu au pe agendă
posibile modificări teritoriale într-un continent
măcinat de multe necazuri și amenințat - dincolo
de molimă - de o criză economică fără precedent.
Dar încercarea moarte n-are! Câte-o reînviere a
„chestiunii maghiare” din România, cu voce de
Casandră, nu strică pentru subminarea
prestigiului și demnității unei țări și așa destul de
compromise în ochii Europei. De data asta, însă,
în ciuda unor reacții energice al factorilor politici,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
instituțiilor, persoanelor, chestiunea în sine nu a
mai folosit nici pentru amăgirea românilor cu
„pericolul unguresc” și nici pentru stimularea
interesului internațional pentru „tragismul
Ungariei” despuiate acum un secol. Oamenii și
instituțiile au acum alte griji, aflându-se încă în
mijlocul unei amenințări planetare fără precedent
în ultimul secol.
Dr. Călin Georgescu: ,,Viitorul țării este în
interiorul ei, în iubirea de moșie, de limbă, de
credință, de neam din partea fiilor ei,
aici și acum”
Prof. dr. Călin Georgescu, expert român
specializat în dezvoltare durabilă, cu o
recunoaștere în domeniu după 17 ani de serviciu
în zona de mediu la Națiunile Unite, fiind una
dintre puținele voci care a prezis criza economică
din anul 2020 cu mult timp înainte, a fost
invitatul lui George Simion, fondatorul Alianței
pentru Unirea Românilor (AUR) la o emisiune
despre vremurile pe care le trăim, difuzată live pe
social media luni, 30 martie. În cadrul dialogului,
Călin Georgescu a explicat că poporul român are
nevoie de multă iubire, de lideri adevărați care
să-l „împuternicească” și că actuala criză poate fi
o ocazie pentru redeșteptare și ieșirea din
umilință, urmată de o reașezare în matca firească,
transmite www.activenews.ro, preluat de
Romanian Global News.
„Nicolae Iorga spunea că cine nu își cunoaște
istoria riscă să o repete. Păi nici noi nu ne
cunoaștem istoria. Vă spuneam un lucru care este
foarte greu de acceptat, anume că poporul român
nici astăzi nu a făcut pace cu Mihai Eminescu. În
primul rând, n-a fost numai un poet, a fost o
conștiință națională. Al doilea, dacă am reciti
23
astăzi, acum, Glossa - nu mai spun de altele - este
soluția la zilele pe care le trăim. Ce trăim astăzi
se traduce în faptul că tot ceea ce i se întâmplă
omului este spre binele său suprem. Și oamenii
continuă să se vaite. Într-un moment care
îndeamnă la reflecție, la cunoașterea de sine, Că
de aia s-a ajuns aici, că nu ne cunoaștem pe noi
înșine, și punem „a avea” în locul lui „a fi”. Atâta
timp cât nu știm cine suntem, nu ai cum să ieși
dintr-o criză existențială pe care o trăiește și o
traversează astăzi omenirea. Suntem într-o criză
existențială, asta este realitatea.
Poporul român este un popor special, pentru că a
creat el însuși o civilizație. Din păcate, a fost o
genă dură care a traversat acest creator de
civilizație: trădarea. (…)
Iisus Hristos ne-a condamnat pe toți, ca lume, la
nemurire și noi L-am condamnat la moarte. Așa a
făcut și poporul român cu toți eroii lui și cu toți
oamenii de bine. (…)
România nu se va sfârși din cauza celor care fac
rău, ci din cauza celor care se uită la ei și nu fac
nimic”, atrage atenția expertul în dezvoltare
durabilă, dr. Călin Georgescu.
Regăsirea liderilor adevărați „este ceea ce am
promovat mai bine de 10 ani. Mesajul meu către
poporul român a fost: nu căuta la celălalt, caută-
te pe tine însuți prima dată! Noi nu știm cine
suntem noi, în primul rând, ca indivizi. Nu ne
regăsim pe noi, nu știm ce vrem, căutăm tot
timpul în exterior soluții. Tot timpul luăm în
derâdere ce este în jur, criticăm cu vehemență,
habar n-avem de ceilalți, judecăm permanent, dar
nu știm cine suntem noi. Asta este marea dramă!
Vă spun ceea ce am spus mereu, obsesiv, că
Familia este coloana vertebrală a Țării – a
oricărei țări, nu doar a României! Și de aici se
pleacă: oamenii nu se știu între ei, nu știu de ce
se însoară, dacă se însoară nu știu după aceea ce
să facă… Asta pleacă de la un etalon de bază pe
care l-am repetat obsesiv ca soluția pentru
România.
Vedeți, poporul român are nevoie în primul rând
de o uriașă iubire: trebuie iubit ca să fie schimbat,
nu schimbat ca să fie iubit, cum s-a întâmplat în
ultimii peste 70 de ani. A fost iubit numai atunci
când era sclav, cum este și astăzi, când repetăm
lucrurile de care habar nu avem. Credem că noi
am format sistemul, societatea. Nu-i adevărat, au
făcut-o alții pentru noi! Obsesiv am spus acest
lucru. Românii nu știu să discearnă binele de rău,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
nu știu, pentru că s-a transmis genetic acest lucru.
E-o treabă extrem de importantă ce vă spun, că
de aceea s-a și ajuns aici, din suferințe, din
drame. Fenomenul Pitești și tot ce s-a întâmplat
din 1945 până-n 1960 a creat niște drame uriașe
în familii, care se duc după aceea în timp. Și te
miri că tatăl este violent, că mama nu știe să-și
crească copiii… Cunosc cazul unui tată militar
care și-a bătut copilul pentru că copilul lui lua
note mai mari decât copilul șefului lui. Vă dați
seama ce situație e în Țara asta? Și oamenii
vorbesc de faptul că n-avem autostrăzi, că n-
avem nu știu ce școală, că nu știu ce parlamentar
nu știu ce-a făcut… Povestea nu-i acolo, trebuie
să umbli la cauză. Cauza nu este acolo, cauza are
rădăcini adânci, pe care numai un conducător de
glie le poate trăi, asculta noaptea în prispa casei,
ieșind acolo și vorbind cu Țara și făcând bine
poporului lui mai mult decât făcându-și sieși
însuși. Cam asta înseamnă un conducător de
Țară. În clipa când vin niște venetici, niște coate-
goale, niște aventurieri… Pe ăștia i-a unit timp de
30 de ani infracționalitatea, doar atâta, și-i unește
și astăzi.
România este o țară ocupată astăzi, este o națiune
fără țară. Punct! Și este împărțită la mulți, nu e
doar unul care conduce, sunt mai mulți în afară
care o conduc. În primul rând sunt marile
corporații, nu știu dacă neapărat țări. 200 de
corporații, cele mai mari din lume, conduc în
totalitate toate cele 198 de state ale lumii, luate la
un loc. Ele nu aparțin unei țări, acolo sunt
interese foarte mari, care țin de putere, în special,
și apoi de bani. Lider nu înseamnă un tip care pur
și simplu conduce. Lider înseamnă o persoană
care-și împuternicește Țara și pe oamenii ei, care-
i face pe toți să înțeleagă și să fie siguri de
puterea lor interioară, de ceea ce pot să ofere lor,
Țării și lumii întregi.
Asta înseamnă un lider: să fii mândru de națiunea
ta, de locul unde te-ai născut, și să transmiți și
altora același lucru și, atunci, lumea ar trăi doar
în pace și-n iubire, n-ar mai fi atâta violență cum
este astăzi. Să știți de la mine că un război nu se
soluționează cu război, așa cum fac cei din așa-
trâmbițata Alianță, România se tot sfădește în
stânga și-n dreapta, habar nu au despre ce e
vorba.
România a intrat în Uniunea Europeană și-n
NATO cu capul în gard. N-a înțeles nimic, nici
nu știe nici până-n ziua de astăzi despre ce e
24
vorba. Dacă întrebi pe un politician de astăzi: D-
le, ce înseamnă NATO? Nici nu știe. Sau
Uniunea Europeană? Soluția este în interiorul
nostru, viitorul țării este în interiorul ei, în iubirea
de moșie, de limbă, de credință, de neam din
partea fiilor ei, aici și acum!
Într-un moment de criză existențială, ca cel pe
care-l trăim astăzi, este o oportunitate de salt
uriașă. Când povesteam și spuneam de ce se va
întâmpla în 2020 mai spuneam că ține și de
miracol ce se va întâmpla atunci. Acesta este un
miracol, dar asta nu stă foarte mult, până se
trezesc unii din somnul cel de moarte… În
România a dispărut spiritul de viață, de fericire.
Fericirea te face bogat. (…)
Ben TODICĂ (Australia)
GENEZA CONȘTIENTULUI
Intrăm într-o perioadă de schimbare a conștiinței
și subconștientului prin sfărâmarea raționalului și
eului din noi tocmai prin procesul exploziv al
ideilor iregulare care ne bombardează zilnic
logica binară în care trăim. O furtună, un viscol
va veni ca să ne pună la încercare seninul minții,
să ne trezească la realitate ca să te întrebi: „Cine
ești?” și „Ce ești?” Vierme sau entitate divină?
„Ești doar animal sau ești mai mult?” „Esti
conștiință sau bolovan?” Trăiești prin trup sau
suflet, te conduci prin simțirile trupului sau prin
conștiință? Trăiești doar în simțirea trupului sau
în simțirea sufletului?
Suntem condiționați să ne simțim ca o turmă de
miei care merg cuminți la păscut și acceptăm cu
umilință să ni se ia capul. A sosit timpul să
renunțăm la această stare animalică, să ne
lepădăm de înrobirea materialistă (nu va fi deloc
ușor) și să urcăm pe o nouă treaptă a înălțimii
divine. Să renunțăm la hrănirea conștiinței cu
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
minciuni, amenințări ori promisiuni
propagandiste și să intrăm în „realitatea
adevărului”. Ne va fi greu la început, vom fi
suspicioși, ne va fi frică, însă eliberările au fost
întotdeauna dureroase și pline de violență, însăși
nașterea o demonstrează.
Nu vă fie frică, pentru că dacă vom crede în
adevăr și iubire, Dumnezeu este cu noi și ne ajută
să ne lepădăm de ignoranță și prostie, de tot
gunoiul care ne acoperă adevărata noastră
identitate. Eliberarea de orgoliu și mândrie, de
orgoliul masca falsă a eului. Noi pretindem că
suntem cei mai inteligenți, adică trufia o spune și
nu ne dă voie să fim, să trăim inteligența. Totul e
inteligență în jur, chiar și virusul de lângă tine e
inteligent, doar că trăiește în altă cultură.
Trebuie să avem curajul să demascăm minciuna
care ne înconjoară și să-i dezvăluim pe
mincinoșii de orice calibru ar fi ei. Să ne
eliberăm de iluziile care ne înrobesc. Educația
sistemelor lumii este primitivă, este plină de
ignoranță în comparație cu puterea ta înnăscută,
capacitatea și adevărul lumii divine, a sufletului
tău etern. Nu trebuie să acuzăm pe nimeni.
Acesta este doar adevărul înlănțuirii noastre.
Realitatea în care trăim. Nu uitați căci suntem
conștiință pură și trebuie să fim în controlul vieții
noastre. Dumnezeu ne-a făcut după chipul și
asemănarea sa, însă, de ce suferim?
Știm din Geneză că, la început a fost cuvântul și
cuvântul era cu El și cuvântul era El și El a creat
universul cu tot ce e, a creat cerul și pământul și a
zis să se facă lumină, apoi a populat pământul cu
munți, păduri și poiene, izvoare și râuri, plante de
tot felul și pomi fructiferi, a făcut raiul și o
varietate de viețuitoare, iar la urmă a creat
bărbatul și femeia în chipul și asemănarea Sa și ia
pus în control. S-a hotărât să creeze după chipul
și asemănarea Sa un bărbat și o femeie pe care
i-a făcut din lut și suflând peste ei le-a dat viață,
spunându-le: aveți grijă de această lume,
înmulțiți-vă și fiți fericiți, populați pământul.
(Versetele 126-127)
După ce au muncit ei toată ziua, având grijă de
grădină și de animale în veselie și armonie, a
trecut pe acolo Lucifer, cel mai frumos înger a lui
Dumnezeu care plesnea de fudul și mândru ce era
și care de acum, după ce urmărise gelos lucrarea
Domnului, își luase nasul la purtare, crezându-se
mai ceva și se hotărî să-l saboteze pe Dumnezeu,
așa că intră în capul soției lui Adam, care era
25
frumoasă foc și seara când să se culce îl lua pe
Adam în brațe, care tocmai se urcase pentru
poziția misionară și îl întoarse sub ea, spunându-i
că ea vrea să fie deasupra situației, în controlul
armoniei și al jocului pentru că dedesubt e o
poziție de subaltern, de supunere. Adam s-a
supărat rău aducându-i aminte că Dumnezeu i-a
spus să fie o soție iubitoare și supusă, însă ea
nicicum nu a acceptat argumentul,
contracarându-l precum că și ea este făcută ca și
el din același lut și a primit suflul vieții la fel,
aceleași puteri, deci suntem egali și nu voi
accepta să fiu dedesubt astă seară. „Cine e șeful
în casa asta? Eu sau tu?” Și-a luat straița cu ale
gurii și a plecat din rai. Adam s-a întristat rău și I
s-a plâns Domnului, care înfuriat de neascultarea
femeii a trimis trei îngeri să o caute și s-o aducă
înapoi numind-o Lilith (vânt obraznic și
zburdalnic).
Îngerii au căutat-o înnebuniți până au găsit-o
undeva pe malul Mării Roșii, unde ea pescuia.
„Am venit cu poruncă de la Tatăl să te întorci la
Bărbatul tău acasă, în Rai și să-l asculți.” Aceasta
s-a înfuriat și a început să strige numele celui ce
nu aveai voie să-l pronunți. Din acel moment,
ca pedeapsă i-au crescut aripi și coarne, Lilith
dobândise puteri diavolești. Lucifer râdea pe
ascuns de cum evolua creația Domnului. Lilith a
început să se întindă cu toți dracii și se
destrăbăla. Nu era chip mai frumos ca al ei în tot
iadul. Văzând această obrăznicie și uniune cu
Lucifer, îngerii au sterilizat-o. I-au luat dreptul de
a avea copii.
Dumnezeu care privea de sus în Grădina Raiului,
îl văzu pe Adam atât de singur și trist, a încercat
să-l împrietenească cu alte animale și să-l bucure,
să-l țină preocupat de îngrijirea animalelor, a
florilor, vegetalelor și a pomilor fructiferi, însă nu
a reușit. Pe măsură ce timpul trecea, Adam era tot
mai trist și îngândurat, grădina începuse să se
vestejească, iar animalele începuseră să se
sălbăticească. Văzându-l astfel, Dumnezeu a
coborât în grădină și s-a apropiat de pieptul lui,
gândindu-se să-i facă un partener ca să nu mai fie
singur (Geneză, capitolul 2, o versiune cunoscută
de majoritatea credincioșilor lumii). În timp ce
Adam dormea, i-a scos o coastă din pieptul
musculos și o mulează pe Eva din ea. Un chip
dulce și mlădios precum primăvara și suavă,
grațioasă ca o căprioară, pe placul oricărui soț.
Lilith dădea târcoale și pândea să vadă ce face
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Adam, și când o văzu pe Eva cât e de dulce, turba

de furie și gelozie - și nu a fost decât neatenția ei
în amestecul satanei care a însămânțat mândria și
orgoliul în sufletul ei de a făcut-o neascultătoare
și răzbunătoare și apoi i-a generat destinul, să
fugă, să evadeze din fericirea promisă prin
naștere și să părăsească Grădina Domnului.
Apoi Biblia ne spune în Epistola lui Isaia, 34 cu
14 că Lilith se întoarce în Rai în chip de șarpe ca
să se răzbune pe Adam, însă pentru că și acesta
era tot atât de puternic ca și ea și nu-i putea face
nimic, se hotărăște s-o folosească pe Eva ca armă Adam e în Imobiliare, construiește case. Are o
împotriva lui. Ea fiind forjată din el, era mai echipă de 10 muncitori; acum câteva luni, de
slabă, așa că o convinge să-i dea mărul din Pomul umflat ce era a căzut de la etajul trei de pe schelă
înțelepciunii lui Adam ca să muște din el, interzis în văzul tuturor printre moloz de nu s-a mai
tuturor de Dumnezeu. Adam, după ce mușcă, se văzut. Toți au crezut că s-a dus, că se lovise cu
trezește din matricea fericirii divine și începe să capul de o cărămidă, însă, spre mirarea tuturor el
altoiască toți pomii fructiferi din grădină, a răsărit printre scânduri… Așa a vrut Dumnezeu
corcindu-i în fel și chip încât fructele primesc o să-l mai ție în viață, mărturisea el plin de
altă dimensiune și încep să trezească toate sfințenie fraților credincioși. Biserica are nevoie
viețuitoarele la păcat. A apărut boala. Leul alerga de el, e pastor de zece ani. Soția e bolnavă și ea,
ca nebun. Adam a dat să-l oprească, încercând să- are plămânii slăbiți și toată lumea din jur e
l mângâie. Acesta s-a întors și l-a mușcat de afectată de virus. După ce omul a exterminat de
palmă: „Sânge!”, strigă Eva pentru prima oară în mii de ani sute de mii de specii pe pământ spre
Rai. beneficiul lui, el îmbuibându-se, virusul rămas pe
Când află Dumnezeu toate aceste încălcări de legi drumuri, s-a hotărât să se modifice genetic și să
se supără pe Lilith și o blesteamă să nu aibă parte se mute în om.
de copii și de iubire sinceră. Atunci, ea Inconștiența noastră față de viața în sine, de
răzbunătoare, promite să omoare toți copiii nou- echilibrul spiritual și universal divin ne va arunca
născuți, să violeze și să chinuie bărbații în somn. în coada ierarhiei create de Dumnezeu. Nu
Să le bea sămânța ca să nască diavoli. Dumnezeu ajunge să ai conștiință dacă nu devii una cu ea.
trimite trei îngeri să o oprească, însă ea acum Cât privește Lilith și Lucifer, nu-i mai recunoști.
fiind sub protecția diavolului care devenise
stăpânul suprem al pământului, în urma revoltei
îngerilor din cer, rămâne pe pământ și ca să fie
lăsată în pace ajunge la o înțelegere cu îngerii să
nu omoare copiii care vor purta brățări cu Radu BORCEA
inițialele celor trei îngeri, dar va continua să
împrăștie urâțenie și suferință în jur. „Vei avea 8
zile putere peste băieți și 20 de zile peste fete”. În
urma acestei catastrofe și nerespectări de Cuvânt
Dumnezeiesc, Adam și Eva pentru neascultare au
fost alungați din Rai. Dumnezeu, foarte
dezamăgit că cele mai frumoase și mărețe creații
ale sale, Lucifer, care era lumina cerurilor și
Lilith - frumusețea care topea ochi și inimi, Lumină din lumină
gazela raiului, (din cauza mersului ei grațios și Suntem în preziua Mare a Paștilor, când,
seducător), Adam și Eva pentru neascultare și-a altădată, creștinii ortodocși se adunau în bisericile
întors spatele la pământ și oameni, spunând: „Vă sufletelor noastre pentru a lua Lumină din
dau voință liberă să va alegeți singuri Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos
destinul!” spre a o transmite din mână în mână. Acum, în

26
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
anul de cumpănă 2020, este și va fi altfel. Din
cauza altui Iuda, „botezat” de mexicani
„Coronavirus”, mai pervers și mai periculos
decât trădătorul iudeu biblic, noi nu vom mai
merge nici în biserici și nici în țintirim, cu
lumânările aprinse, la crucile celor dragi plecați
din viața pământească, pentru a lumina câteva
clipe viața lor veșnică de dincolo, pentru ca, mai
apoi, să ducem acasă lumina sfântă ca să
aprindem candela părinților și bunicilor,
bătrâni și bolnavi, care nu mai pot ajunge în
lăcașul Domnului ca să asculte slujba de
Înviere.
Dar chiar și în aceste zile îndoliate fizic și
spiritual, pentru mulți dintre semenii noștri,
marea sărbătoare a creștinătății ne stârnește, o
necuprinsă emoție, și o puternică nostalgie după
anii copilăriei. Când, nerăbdători, așteptam
împărtășania preotului, pentru ca, mai apoi, să
primim de la măicuța noastră neprețuită pasca și
oul roșu. Peste satul curat și peste cartierele
trezite la viață de o nouă primăvară plutea
mireasma pomilor înfloriți, a esențelor și
aromelor pe care gospodinele le puneau în aluatul
din care făceau pască și cozonaci.
Odată cu primenirea naturii, și noi, copiii,
primeam de la părinți noștri, credincioși în cele
sfinte, mult doritele hăinuțe noi, de primăvară,
pantofiori sau teniși, și ieșeam mândri nevoie
mare pe ulițele satului și cartierului ca să ciocnim
un ou cu prietenii de joacă. Au fost anii cei mai
frumoși ai copilăriei. Atunci, în inocența noastră,
credeam că toți oamenii sunt buni! Buni și
generoși, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos
s-a jertfit pentru ei și le-a dat numai gânduri
bune.
Cu timpul am aflat de suferințele Sale din
Săptămâna Patimilor, de la prinderea Lui în
Grădina Ghetsimani și până la Răstignire. Și am
crescut cu gândul că oamenii nu trebuie să mai
sufere pentru Credința lor într-o Idee. Atunci, în
primăvara anului anul 33 al erei noastre,
Mântuitorul nostru (trădat chiar de acel Iuda
perfid și ipocrit, unul dintre cei 12 apostoli hulit
de Biblie și de către toți oamenii cinstiți și corecți
al Planetei Pământ) a fost lipsit de libertatea
după care tânjește omenirea. Legat de mâini de
către soldați romani, stăpânitori ai Iudeii, Iisus a
urcat Golgota, până la Ana arhiereni, cu o cruce
grea legată de umerii Lui și cu o coroană de spini
înfipți în cap. Pe acel drum al suferinței a căzut
27
de 7 ori și a fost biciuit de 172 de ori, iar trupul
Lui, crucificat și țintuit de mâini și de picioare,
așezat între doi tâlhari, a fost scuipat, ca un
proscris, de 73 de ori.
Sunt doar câteva mărturii lăsate
posterității despre batjocorirea Fiului lui
Dumnezeu de către opresori, după ce, anterior,
inumanul procurator roman Pilat din Pont a dat
sentința nedreaptă: L-a condamnat la moarte!
Spălându-se, apoi, pe mâini, L-a oferit pradă
linșajului. Dar prin sacrificiul Lui suprem, fiul
Domnului ne-a dăruit ceea ce trebuie să avem
permanent în interiorul nostru: OMENIA.
Iisus s-a jertfit pentru ca omul să fie mai
Bun, mai Generos, mai Iubitor și Iertător, mai
Solidar cu semenii lui. Știm însă că toată istoria
de la El și până în zilele noastre este plină de
fapte de o cruzime fără margini. Din lipsă de
OMENIE! Este suficient să ne uităm în
Calendarul bisericesc pentru a vedea numărul
fără de sfârșit al slujitorilor credinței lui Hristos
care au mai îndurat martiriul în secolele,
deceniile și anii următori.
Ortodoxismul, ca ramură răsăriteană și
bizantină a Creștinismului, a avut atât de mult de
pătimit în a doua jumătate a secolului al XX-lea,
dar credința în Dumnezeu-Tătăl, „creatorul
tuturor celor văzute și nevăzute”, în Fiul Său,
Iisus Hristos, și în Sfântul Duh, care purcede
numai de la Dumnezeu-Tatăl, a rezistat prin
lucrarea trainică și jertfelnicia clerului purtător al
harului divin și prin atașamentul mirenilor. Așa a
fost posibil ca în fiecare an, indiferent de
vicisitudinile vremurilor, de Sfintele Paști să
auzim acel tulburător HRISTOS A ÎNVIAT!
Dr. Stelian Gomboş
Câteva gânduri la vreme de pandemie…
Sunt, iată, două luni bune de când vorbim
despre şi ne confruntăm cu pandemia de
coronavirus (covid 19)!...
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
În toată această perioadă am asistat sau,
asistăm şi, participăm, în continuare, la
schimbarea, modificarea sau transformarea lumii,
a societăţii, a umanităţii, în fond, a noastră, ca
oameni, ca entitate, comunitate sau
colectivitate!...
Eu unul (şi) în acest răstimp îmi dau
seama că Dumnezeu chiar ne poartă de grijă, ne
apără, ne salvează, ne ajută, întru gestionarea şi
depăşirea acestei crize!...
Pe de altă parte, toată această vreme este
sau, cel puţin, poate fi una a reflecţiei, a
meditaţiei, a rugăciunii, a filantropiei, carităţii şi
faptelor bune, într-un cuvânt, a schimbării, a
convertirii noastre din răi în buni şi din buni în şi
mai buni!...
În altă ordine de idei, realizăm faptul că
perioadele de criză de orice fel conţin şi ceva bun
în ele, în sensul că, mai clarifică, mai limpezesc
unele probleme, de orice natură ar fi ele!...
Numai că, acum, problema cea mare este
că, societatea de astăzi, cea consumistă,
postmodernă, secularizată, contemporană, nu mai
este atât de obişnuită cu greul, cu dificultatea, cu
criza ori crizele, reale, nu imaginare sau
închipuite, cu adevăratele probleme ori necazuri,
de aceea, iată, şi acum, în acest context, al acestei
pandemii, ne confruntăm, cu toţii, cu ceva nou şi
inedit şi, deci şi, reacţionăm, pe măsură şi, mai
ales, în moduri diferite, care mai de care, pe toate
planurile sau în toate domeniile ori zonele,
fiindcă nu mai ştim cum să reacţionăm, de fapt, la
încercările, situaţiile practice, concrete,
problematice şi dificile, în cheie raţională, în
manieră spirituală sau creştină, abordând şi
tratând, totul, în ecuaţie duhovnicească!...
Cu alte cuvinte, observăm că, acest
eveniment, flagel sau fenomen, a scos şi ce-i mai
bun dar şi ce-i mai rău din noi, confruntându-ne
cu tot felul de situaţii ori ipostaze, una mai
variată decât alta, atât pozitive cât şi negative!...
Căci, da, a venit nenorocirea aceasta peste
noi și nu știm ce să facem. Unii ne lamentăm și
ne gândim la sfârșitul lumii și la prezicerile lui
Nostradamus.
Alții ne dăm viteji în vorbe și declarăm
ritos că nu ne temem de nimic, dar în adâncul
nostru numai noi știm ce este. Cei mai mulți
tăcem, privim în jur și nu ne vine să credem.
Știu, conştientizez faptul, că nu există
cineva cu vreo soluție miraculoasă pentru a ne
28
face optimiști în aceste zile. Ne gândim la ce este
mai rău, ne uităm la cei care sunt (deocamdată!)
mai loviți decât noi, ne cufundăm în gânduri
sumbre.
Bineînţeles, avem și câteva remedii, unele
doar paliative. Râdem la primirea unor glume,
bancuri și filmulețe pe mail, facebook sau pe
WhatsApp și, astfel, mai ieșim din încordare.
Râdem, dar nu este întotdeauna râsul
nostru. Totuși, râsul ține de esența umană, este
tipic omenesc și a salvat lumea de la multe rele.
Se spune că Aristotel a avut un tratat
despre râs, pe care biserica occidentală ar fi
încercat să-l oculteze și să-l condamne, fără să
reușească.
Apoi, după cum am mai spus, ne gândim
la faptul că, nu este prima catastrofă planetară
prin care trece omenirea. Au fost răciri sau
încălziri bruște de climă, au fost molime
ucigătoare, de la Ciuma Neagră care a omorât, pe
la jumătatea secolului al XIV-lea, între 30-60%
din populația Europei până la Gripa Spaniolă de
la finele Primului Război Mondial, care a ucis
mai mulți oameni decât însuși războiul. Și, de
fiecare dată, viața a învins. Sigur că a învins
pentru cei rămași și nu i-a mai putut învia pe cei
duși dintre noi, pe cei dragi ai noștri, lăsându-ne
cu speranța în obșteasca înviere!... (Cf. Prof. Ioan
Aurel Pop).
Dar, desigur, ne mai gândim, în aceste
zile, și la altele și ne încurajăm cu vorba noastră,
salvatoare de multe ori, că în tot răul este și un
bine. De când oare nu am mai respirat, mai ales
în marile orașe, un aer mai curat? Deocamdată ne
putem plimba pe jos – fiindcă Dumnezeu ne-a dat
picioare ca să umblăm cu ele și nu să le punem
doar pe pedala de accelerație a mașinii ori să le
îndreptăm obligatoriu spre ascensoare – prin
locuri mai ferite, pe cărări demult uitate și
ocolite.
Am trecut mereu grăbiți pe lângă edificii
și nu am văzut un detaliu arhitectonic original, nu
am avut vreme să prețuim un colț de stradă, o
statuie sau un bust al unui om odinioară faimos și
azi uitat.
De când nu am mai avut răgazul să privim
o gâză care învie după iarnă, de când nu am mai
conștientizat versurile lui George Topârceanu cu
puiul de muscă ieșit „ca să-și usuce labele”?
Poate că în serile lungi, vom reuși și noi, ca
Lucian Blaga, să auzim (din nou ori pentru prima
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
dată) „cum bat în geamuri razele de lună”. (Cf.
Prof. Ioan Aurel Pop).
Altfel spus, poate că nu i-am mai ascultat
demult pe părinții și bunicii noștri, cu durerile
lor, cu poveștile lor de demult, cu obsesiile lor de
oameni bătrâni și bolnavi. S-ar putea ca ideile lor
fixe, sâcâielile lor, sfaturile lor și chiar amintirile
lor, gândurile nostalgice din viața lor trecută să
ne ni se pară dintr-o dată pline de farmec și de
miez.
De când nu ne-am mai jucat în chip serios
cu nepoții ori copiii noștri, fără grabă, în tihnă, cu
sufletul deschis?
Iată că avem acum timp să ne punem în
pielea lor și să înțelegem că „bucuria și iubirea
lor este jocul”, că au nevoie și ei de copilărie și
că este așa de simplu, de necesar să ne copilărim
și noi câteodată!...
Unii dintre noi ne mirăm că vin românii
acasă din depărtări și ne gândim că ar trebui să
rămână unde se află.
Da, comod și sigur pentru noi și, poate,
chiar pentru ei, așa ar fi, numai că firea
omenească nu se ghidează întotdeauna după
regulile rațiunii. Pe lângă minte, avem și inimă,
iar inima ne trage la casa noastră, lângă ai noștri,
lână aceia care ne pot înțelege „bucuria și
amarul”, dorul și durerea.
Acum s-a văzut în mod evident că
globalizarea nu ne poate despărți de „locul
nașterii noastre”, că ne exprimăm grijile mai bine
în românește, chiar dacă vorbim și engleză,
franceză ori germană.
Episcopul Inochentie Micu Klein, trecut
în lumea drepților în anul 1768, la Roma, după
aproape un sfert de veac de exil, a cerut să fie
îngropat acasă, la Blaj, în așteptarea obșteștii
învieri, pentru că „nu poți învia cu-adevărat decât
din pământul patriei”.
Mulți au privit cu nepăsare această dorință
testamentară și au pus-o pe seama unui om
amărât, a unui om de demult, care gândea după
tiparele vieții lui. Iată că acele tipare se potrivesc
și astăzi, pentru că, în anumite privințe, „nimic nu
este nou sub soare” (nihil novi sub sole). (Cf.
Prof. Ioan Aurel Pop).
Trudiți de viața trepidantă, vlăguiți de
alergătura zilnică, dați afară de prin trecătoarele
slujbe, umiliți câteodată pentru banul câștigat
greu, speriați de primejdia stingerii printre străini,
românii iau calea țării.
29
Unii își dau seama abia acum că
odinioară, când ispita câștigului substanțial i-a
putut orbi, au hulit țara, în loc să se supere doar
pe oamenii nemernici, pe instituții nevolnice, pe
împrejurări nefaste.
De câte ori nu am auzit persoane (de
succes sau nu) care spuneau că nu mai au nevoie
de România, că s-au săturat de România ori că nu
vor mai reveni în România!
Sufletul, însă, nu se pliază, însă, după
rațiunea rece, după orgolii de moment și nici
după venitul material copios.
Mulți ascultă acum imnul național cu alte
urechi, iar unora „Balada” lui Ciprian
Porumbescu le dă altfel de fiori. Casa de acasă,
oricât de umilă ar fi, prețuiește acum mai mult
decât toți banii din lume. (Cf. Prof. Ioan Aurel
Pop).
Vorba „să ne ținem de neamuri” are,
parcă, acum alt înțeles. Iar asta se întâmplă –
culmea! – în mijlocul izolării la domiciliu spre
care suntem îndemnați. Ne izolăm desigur, dar ne
izolăm întru unitate, iar această unitate constă și
din familia cea mare care este neamul nostru.
Ne considerăm, ne socotim adesea mai
proști decât alții, mai necivilizați, mai inculți.
Dăm buzna în magazine, ne aprovizionăm peste
măsură, dăm din coate și zbierăm, mințim că nu
suntem infectați și că nu am fost în zone de risc,
ne purtăm iresponsabil. Dar oare alții – puși în
fața acestei situații limită – cum fac? Oare sunt
mult mai buni, mai umani, mai solidari? Nu sunt
astfel întotdeauna și nu toți!
Am văzut cozi imense la Londra sau la
Los Angeles, am văzut îmbrânceli, insolențe și
prefăcătorii la Paris ori la Madrid. (Cf. Prof. Ioan
Aurel Pop).
Oamenii sunt oameni peste tot, cu bune și
cu rele. Popoarele nu sunt, însă, bune sau rele,
morale ori imorale, egoiste sau generoase, ci
numai oamenii sunt așa. Nu este momentul să ne
lamentăm, ci trebuie să ne adaptăm cât mai bine
împrejurărilor și să mergem înainte. (Cf. Prof.
Ioan Aurel Pop).
Ca atare, haideți, fraţilor, să apreciem că,
în mijlocul acestui rău imens, am câștigat în
comunicare, în dialog și în omenie.
Văd zilnic români care se duc să
hrănească alți români, care împart hrană și măști,
care duc vitamine pentru întărirea imunității
organismului, care au grijă de animalele de
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
companie rămase singure. Aceștia trebuie prețuiți
și încurajați. Numai zic de cei din linia întâi:
cadre medicale şi sanitare, militare şi civile,
angajaţi ai MAI, MAPN, MAE, IGSU, SMURD,
Ambulanţă, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie, etc,
cărora li se cuvine a li se aduce şi adresa toată
cinstea, preţuirea, recunoştinţa, gratitudinea şi
admiraţia noastră!...
Văd și români nepăsători, egoiști, sperjuri
sau cinici, iresponsabili sau răi. Aceștia trebuie
veștejiți și pedepsiți.
Legile curente și cele excepționale,
măsurile, regulile de viețuire și de conviețuire nu
se discută, ci se aplică. Nu este acum
momentul să fim originali, să ne exhibăm
orgoliile și inițiativele, să încercăm să ne
„descurcăm”.
Este drept că „românul s-a născut poet”,
dar acum, în viața publică, trebuie să domnească
legea și ordinea, nu „poezia”.
Pe de altă parte, românii (ca și italienii) nu
sunt nemți ori elvețieni și nu au în spate o istorie
întreagă de civism și democrație liber consimțită.
Aș vrea să văd oameni politici care să
explice starea aceasta de urgență pe înțelesul
tuturor, să nu vorbească doar în sentințe, de la
înălțimea podiumului lor de șefi, să nu se sfiască
să pună și o lacrimă între slove (cum ar fi zis
Octavian Goga), să nu-și ascundă vorba
tremurată, să ne arate că trăiesc drama noastră și
că împărtășesc speranța noastră. (Cf. Prof. Ioan
Aurel Pop).
Vorba dulce, dar fermă poate muta munții
din loc. Să fim blânzi, buni cu medicii (și
personalul medical) și cu învățătorii (de toate
gradele), precum şi cu slujitorii Sfintelor biserici,
ale Sfintelor Altare. Primii ne vindecă trupurile
vlăguite de boală, iar ceilalți ne vindecă minţile,
sufletele (şi trupurile, deopotrivă), duc educația
mai departe, cultivă, dragostea, speranţa şi
încrederea, în om și umanitate!...
Am vrea (mai ales acum) să-i simțim și pe
politicieni ca fiind de-ai noștri, cu spaimele și cu
credințele noastre, cu vorbele noastre simple.
Dar, în plus, dincolo de toate aceste
naivități ale mele, ei mai au o datorie: să ia
măsuri bune, să aibă alura de lideri, să-și
conștientizeze rolul de elite, ca să ne poată
insufla încredere și speranță.
Dacă nu pot sau nu știu să facă acest
lucru, atunci este grav, căci poporul acesta are
30
nevoie de ghidaj bun, de călăuze potrivite,
eficiente şi, pozitive!...
Altminteri, „bucuroși le-om duce toate”,
pentru că ne știm trecători și vulnerabili. Suntem
trestii gânditoare, cum zicea Blaise Pascal și ne
purtăm ca atare, cu umilință și cu semeție în
același timp, în căutarea echilibrului. Dacă nu o
facem mereu, înseamnă că avem mari carențe în
educație, că nu am făcut școală cum se cade, că
am rămas la un stadiu de ființă inferioară.
Drept urmare, criza aceasta neașteptată
ne-a învățat ce să prețuim în viață, cum să
separăm valorile de nimicuri, ce mare avere este
bogăția sufletească. Alergăm clipă de clipă, ceas
de ceas, după slujbe bănoase, căutăm să trăim în
mare confort material, ne ascundem adesea
adevăratele sentimente și acum ne dăm seama ce
bogăție avem în noi și cum am putea să revărsăm
această bogăție spre semenii noștri.
Poate că, după această grea încercare, ne
vom rândui altminteri viața individuală și socială,
ne vom trezi să fim mai buni și mai drepți, ne
vom revărsa preaplinul sufletului spre lume și
spre țară, adică spre colțul nostru de lume, pe
care nu-l iubim pentru că este perfect (nu este!),
ci pentru că este (încă) al nostru, potrivit spuselor
sau afirmaţiilor Profesorului Ioan Aurel Pop.
În concluzie, ca un remediu şi antidot la,
tot acest moment existenţial şi fenomen crucial,
haideţi, oameni buni să, revenim, să redevenim,
curajoşi, plini de curaj, deoarece viaţa este un
lung şir de alegeri şi de evenimente sau lucruri
impuse, pe care omul le trăieşte în fiecare clipă
şi, să realizăm faptul, adevărul şi realitatea că, va
trece ea şi aceasta, adică această epidemie ori
pandemie!...
Personal, sunt de părere că înfruntarea
fricii de către fiecare om este mult mai
importantă, dacă se manifestă zilnic,
decât curajul eroic sau glorios, care poate fi
demonstrat de puţine ori sau deloc în viaţă.
În general, despre oamenii curajoşi, în
sens clasic, se vorbeşte la trecut, întrucât, în
majoritatea cazurilor, aceştia nu au reuşit să
treacă peste pericolele pe care au dorit să
înfrunte. Prin acte de îndrăzneală zilnică, care
provin din partea unui număr cât mai mare de
oameni, pot fi realizate sau înfăptuite lucruri mult
mai importante, dacă privim în ansamblu efectele
concurente ale acestora. Mai mult, de aceste acte
se vor contamina din ce în ce mai multe
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
persoane, care vor imita ceea ce au observat la
alţii, determinând un curaj colectiv benefic pentru
societate.
În încheiere, vom reţine şi sublinia, în
acelaşi duh cu Părintele Nicolae Steinhardt că
„curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi
esenţială însuşire creştină. Poate că îndată după
virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. Fără de
curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput: a
fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul
Întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al
discipolilor Săi.
Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului,
care-I asemuit unui miel blând şi lipsit de glas.
Metafora este îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu
mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-
imagine un leu viteaz.
Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind
de bună voie una din morţile cele mai cumplite
din câte se pot închipui, de nu un viteaz cu inimă
de leu? Care fire de nu una de inflexibilă tărie ar
fi îndurat vreme de trei ani şi jumătate, senină şi
calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele
vrăjmaşilor? Ar fi stat, neclintită şi neînfricată, în
faţa dregătorului şi a sinedriului? (A nepăsării
unuia şi înverşunării celorlalţi?) Şi cum altfel
decât act de îndrăzneală ar putea fi socotită
plecarea Sfinţilor Apostoli la propovăduire
printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă
nici toiag nici pâine nici bani? Şi care inşi de nu
dintre cei mai dârji şi mai neştiutori de teamă ar
fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă
decât să-şi lepede, fie şi în schimbul celor mai
ademenitoare făgăduieli, credinţa? Nu-i deloc
neexact din punct de vedere istoric ori exagerat,
din punct de vedere psihologic, a spune că
sângele martirilor constituie podoaba, purpura şi
vizonul Bisericii; este şi temeiul ei, în sensul cel
mai strict şi mai tehnic al cuvântului. (Nicolae
Steinhardt, Monahul Nicolae De la
Rohia, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997,
p. 252).
Aşadar, să nu uităm faptul că „Curajul
conţine geniu, putere şi magie” (Goethe);
„Curajul înseamnă să ai puterea să te ridici şi să
vorbeşti. Curajul înseamnă, de asemenea, să te
aşezi şi să asculţi” (Churchill) şi, „De regulă,
actul de curaj este dictat de inimă, iar actul de
laşitate este impus de minte”!...
În altă ordine de idei, în sens cotidian,
obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea,
31
caracteristica), specifică unor oameni, care
înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele.
Din punct de vedere moral, curajul
orientat spre scopuri nobile, este considerat
virtute. Omul curajos este un exemplu pozitiv sau
chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori.
Curajul este o trăsătură de caracter opusă
laşităţii, particularitate regăsită în paleta
caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni
frica.
Omul curajos luptă cu primejdiile, în timp
ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre
evitarea acestora.
De regulă, omul curajos este considerat un
om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul este
opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om
nedemn şi ignobil.
Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la
bază criteriul lipsei, respectiv existenţei, fricii, ci
al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta
sentimentul de teamă. Acest sentiment îl regăsim
în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în
cazul laşilor.
Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se
exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la
orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin
asumarea riscurilor generate de pericolele ce
pândesc societatea.
Omul curajos nu este un om neînfricat, ci
un om care îşi asumă riscul de a înfrunta
pericolele sau primejdiile.
În altă ordine de idei, curajul este aproape
întotdeauna asociat cu riscul sau cu primejdia,
deoarece omul curajos preferă să înfrunte
pericole sau să-şi asume riscuri, indiferent de
ceea ce-i spune raţiunea, în timp ce frica, laşitatea
este cel mai adesea precedată existenţa unor
procese deliberative, care stau la baza deciziei
laşului de a nu-şi asuma riscul sau de înfrunta
primejdia.
În mod paradoxal, se poate spune că, în
quasitotalitatea situaţiilor, curajosul are un
comportament iraţional, iar laşul o
conduită raţională.
Indiferent de ceea ce-i spune mintea să
facă, omul curajos preferă glasul inimii, iar laşul
şi fricosul, indiferent de ceea ce-l şopteşte inima
să facă, va alege raţiunea minţii.
Nu înseamnă, însă, că omul curajos se
bazează pe intuiţie, iar laşul numai pe chibzuire.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
De aceea, haideţi oameni buni, să fim
curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne va
transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!...
Curajul ne va ajuta să devenim/să fim noi
înşine, în tot locul şi în toată vremea!...
Prin urmare, noi, toţi, suntem chemaţi să
(re)devenim curajoşi dar şi, normali, naturali,
fireşti, echilibraţi, lucizi şi cerebrali, raportându-
ne la supranaturalul, metafizicul şi supra
raţionalul, etern, veşnic şi, pururea
dumnezeiesc!...
Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem
la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi
originală, curajoasă şi asumată, responsabilă şi
altruistă, nobilă şi generoasă, simplă şi naturală,
înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să
alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi
ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi
dureroasă dezamăgire!...
Să nu fie una ca aceasta!...
Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne,
Doamne, de toată fărădelegea, vulnerabilitatea,
răutatea, boala, slăbiciunea, epidemia, pandemia
şi neputinţa în vecii vecilor. Amin!...
Im memoriam: Mihai EMINESCU
(15.01.1850-15.06.1889)
Pe 15 iunie 2020 se împlinesc 131 de ani de
moartea prematură a poetului, prozatorului,
gazetarului, dramaturgului, gânditorului român
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici). Luceafărul
poeziei româneşti, Mihai Eminescu s-a născut la
15 ianuarie 1850, la Botoşani şi a fost al şaptelea
dintre cei unsprezece copii ai căminarului
Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de
32
ţărani români din nordul Moldovei. Din cauza
exploatării iobăgeşti şi a persecuţiilor religioase,
familia sa a emigrat în Bucovina. Şcoala primară
a urmat-o la Cernăuţi, apoi a fost înscris la liceul
german din Cernăuţi, singurul liceu la acea dată
în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic.
Se înfiinţase o catedră de limba română ce a
fost dată profesorului Aron Pumnul, cărturarul
ardelean, revoluţionar român care s-a refugiat,
după Revoluţia din 1848, la Cernăuţi. La moartea
acestuia Eminescu, la 16 ani, a scris primul său
poem „La moartea lui Aron Pumnul” semnat
Mihail Eminovici. Debutează în revista Familia a
scriitorului Iosif Vulcan din Ardeal, cu poezia
„De-aş avea”. Iosif Vulcan îl convinge să-şi
schimbe numele în Eminescu, mai târziu acceptat
de el şi de membrii familiei sale. La 17 ani scria
poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”:
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea
de glorii, ţara mea de dor?/ Braţele nervoase,
arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”,
dovedind talent poetic şi o sensibilitate înnăscută.
Între anii 1866-1869 călătoreşte din Cernăuţi la
Blaj, Sibiu, Giurgiu, Bucureşti, şi a luat contact
cu realităţile româneşti. În această perioadă se
angajează ca sufleor şi copist la teatru, unde îl
cunoaşte pe Ion Luca Caragiale, care mai târziu
afirma: „…Acest Eminescu a suferit multe, a
suferit şi de foame. Da, dar nu s-a încovoiat
niciodată: era un om dintr-o bucată şi nu dintr-
una care se găseşte pe toate cărările”…
Urmează în perioada 1869-1872, la Viena,
Facultatea de Filozofie şi Drept, frecventând cu
mult interes biblioteca Universităţii, dovedind o
sete nepotolită de lectură. La Viena se
împrieteneşte cu Ioan Slavici şi o cunoaşte pe
Veronica Micle. Se întoarce în ţară şi se înscrie la
Universitatea din Berlin. A urmat cu regularitate
două semestre, dar nu s-a prezentat la examene,
suferind de o inflamaţie a încheieturii piciorului;
Din cauza lipsei de bani şi îmbolnăvirii a trei
dintre fraţii săi, se întoarce în ţară. La 24 ani,
Mihai Eminescu este numit director al Bibliotecii
Centrale din Iaşi. În această perioadă s-a
împrietenit cu Ion Creangă, pe care l-a îndemnat
să scrie, devenind un mare povestitor român. Titu
Maiorescu scria că:
„Ceea ce caracterizează mai înainte de toate
personalitatea lui Eminescu, este o aşa de
covârşitoare inteligenţă, ajutată de o memorie,
căreia nimic din cele ce-şi întipăreşte vreodată
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
nu-i mai scapă , încât lumea în care trăia el după
firea lui şi fără nici o silă, erau aproape exclusive
lumea ideilor generale ce şi le însuşise şi le avea
pururi la îndemână”.
Eminescu a fost una dintre „personalităţile
hibride, filozof-poet”. Opera sa poetică a fost
influenţată de marile sisteme filozofice ale epocii
sale, dar şi de gândirea romantică a lui
Schopenhauer şi de filosofia lui Kant. Ideea din
poezia „La steaua”, trebuie înţeleasă ca o
metaforă a călătoriei luminii. Deci, Eminescu era
la curent cu datele ştiinţifice şi filozofice.
Ulterior, Einstein în 1905 a demonstrat că cel mai
rapid lucru din Univers este lumina (aprox.
298.000 km/s); Einstein a expus într-un limbaj de
fizică, iar Eminescu într-un limbaj poetic:
„La steaua care-a răsărit/ E-o cale-atât de
lungă,/ Că mii de ani i-au trebuit/ Luminii să ne-
ajungă./ Poate de mult s-a stins în drum/ În
depărtări albastre,/ Iar raza ei abia acum/ Luci
vederii noastre./ Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe
cer se suie;/ Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o
vedem şi nu e./ Tot astfel când al nostru dor/ Pieri
în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne
urmăreşte încă..”
Eminescu a dus o imensă activitate jurnalistică.
Pe vremea când era redactor şef la ziarul
„Timpul”, Mihai Eminescu a afirmat puternice
sentimente patriotice, în dezacord cu linia
partidului, a Puterilor Centrale, chiar şi împotriva
lui Maiorescu. A militat pentru unitatea şi
drepturile tuturor românilor. A criticat dur
Parlamentul ţării pentru înstrăinarea Basarabiei,
şi era împotriva politicii de opresiune ţaristă şi a
Imperiului Austro-ungar; Eminescu dorea o
Dacie Mare, o Românie Mare. Eminescu şi-a
iubit patria până la ultima suflare. A fost arestat
de 8 ori de Poliţia română şi urmărit îndeaproape
de agenţii austro-ungari, apoi de agenţii români,
fiind considerat incomod prin activitatea sa
ziaristică.
Întreaga sa operă scoate în evidenţă, în mod
strălucit, sufletul şi spiritualitatea poporului
român, tăria inimii, superioritatea minţii şi trăirile
poetului Eminescu. Ne vorbeşte despre
eternitatea iubirii, despre sacralitatea vieţii,
despre problemele lumii şi civilizaţiei, despre
moarte, folclor, natură, etc. Fantezia, imaginaţia
sa creatoare, deosebit de bogată, a făcut posibilă
apariţia unei superioare viziuni cosmice asupra
omului. Pe drept cuvânt a fost etichetat ca
33
Luceafărul care a luminat pământul strămoşesc,
care prin geniul său creator ne-a ridicat deasupra
valurilor, peste marginile timpului. De aceea
Eminescu aparţine nu numai poporului român ci
şi întregii lumi, fiind şi un mare poet universal.
Tudor Vianu în „Caiete critice” scria: „Mintea lui
Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a
infinitului, a creaţiei, adică cu cele mai înalte
concepte făurite de raţiunea omului. Printre
acestea, ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-
asemenea măsură, încât una din atitudinile cele
mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea
lucrurilor în perspectiva eternităţii”…
Savantul N. Iorga scria despre Mihai Eminescu:
„ N-a fost om care să cunoască mai bine viaţa
românească din toate provinciile şi scrisul
românesc din toate timpurile”. Eminescu,
”Spiritul Tutelar al neamului”, „omul deplin al
culturii române”(C. Noica), a dat dulceaţă
graiului românesc, aleasă frumuseţe şi strălucire
limbii române, miracol al culturii româneşti,
poate fi pus alături de cei mai mari poeţi din
literatura universală. Eminescu a dat poeziei
dimensiuni mari în spaţiu şi în timp, pătrunzând
până în tainele sufletului uman. Poetul îndrăgostit
a căutat adesea inspiraţia la umbra ramurilor
teiului din Grădina Copou din Iași, numit şi
„Copacul îndrăgostiţilor”. Sub crengile teiului
Mihai Eminescu o aducea pe iubita sa Veronica
Micle, fiinţa care a influenţat puternic poezia sa
lirică. Ce minunate sunt poeziile: Atât de fragedă,
Freamăt de codru, Somnoroase păsărele, La
mijloc de codru des, etc.
Opera sa este variată, complexă, cultivând
speciile: idila (Dorinţa, Lacul, Sara pe deal);
egloga (Floare albastră); satira (Junii corupţi,
Scrisorile, Criticilor mei); elegia (Revedere, Mai
am un singur dor), glosa (Glossa); poemul (Călin
file din poveste, Luceafărul, Momento mori);
doina (ce te legeni, Doina). Interesante sunt cele
cinci scrisori publicate, primele patru în
„Convorbiri literare” şi scrisoarea V, publicată
postum, în anul 1890. A mai scris proză
fantastică, filozofică, erotică: „Sărmanul Dionis”,
„Geniu pustiu”, „Făt Frumos din lacrimă” şi
altele. Alexandru Vlahuţă despre Eminescu, ca
actor şi sufleor spunea: „Avea un glas profund,
muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă,
care dădea cuvintelor lui o vibraţie particulară, ca
şi cum veneau de departe, dintr-o lume
necunoscută nouă”. A avut preocupări pentru
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
teatru, filozofie, istorie, sociologie şi pentru
ştiinţele exacte (matematica, fizica, astronomia).
În iunie 1883 se îmbolnăveşte, „i se declanşează
o afecţiune pe fond nervos” munca sa fiind
întreruptă.
Eminescu este introdus cu forţa în sanatoriul
doctorului Şuţu. Face apoi tratament la Viena, în
Italia, revine la Bucureşti, pleacă la Iaşi, la băi
lângă Odessa, revine în ţară, lucrează la
Bibliotecă câtva timp, se reîmbolnăveşte, se
internează la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ. În
decembrie 1888 pleacă la Botoşani, unde este
îngrijit de sora sa Henrieta. Este vizitat de
Veronica şi pleacă amândoi la Bucureşti; se
bucură de o scurtă activitate ziaristică, în
februarie 1889 se reîmbolnăveşte, este internat la
Bucureşti. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei
4 dimineaţa, moare în sanatoriul „Caritatea” al
doctorului Şuţu. Pe 17 iunie Eminescu este
înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu
din Bucureşti. Printre lucrurile mai puţin
cunoscute despre Eminescu se numără şi formula
sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le
răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea,
Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul
era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest
salut al său strârnea, de obicei, simpatia.
Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia
înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El
răspundea atunci răspicat: «Sus cu dânsa!».
Cu certitudine poporul român, românii de
pretutindeni se mândresc cu Mihai Eminescu,
poetul „nepereche”, „românul absolut”, cu
artistul care a redat şi dat strălucire şi frumuseţe
spirituală, ca nimeni altul până acum, României!
Ca recunoaştere a universalităţii sale, la 100 de
ani de la moartea lui, în anul 1989 a fost declarat
de UNESCO, “Anul internaţional Eminescu”.
Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a
lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de
variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a
intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records.
Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat
drept cel mai lung poem de dragoste.
Ionel MARIN
Câteva mărturii şi aprecieri despre Eminescu
TUDOR ARGHEZI 1957. "A vorbi de
Eminescu este ca şi cum ai striga într-o peşteră
vastă. Nu poate să ajungă vorba până la el fără
să-l supere tăcerea.
34
Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al
ghiersului românesc. Din tumultul domestic al
vieţii lui s-a ales un crucificat. Fiind foarte
roman, Eminescu e universal. Mă numesc unul
din oamenii în viaţă care l-au văzut pe Eminescu
în carne şi oase. Eram copil de 7 ani. L-am văzut
pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om
grăbit, fără să ocolească nimic impetuos.
Uite-l pe Eminescu - a spus cineva cu un glas pe
care-l ţin minte. Poetul trăia pe atunci o
metempsihoză străină. Nu puteam şti cine era să
fie Eminescu şi ar fi fost normal să-l uit. E curios
că nu l-am uitat."
NICHITA STĂNESCU: "Cu ce altceva ar fi
putut să fie împuşcat Mihai Eminescu decât cu
gloanţe de diamant cât oul de mari? Ar mai fi
putut să fie împuşcat cu ceva - CU ÎNSĂŞI
STAREA SUBLIMULUI".
I. SLAVICI, 1874: "Eminescu este dintre acei
puţini oameni care nu sunt meniţi a vieţui în
societate, pentru că nu-şi află semenii. Îndeosebi
este nesuferit, pentru că ştia cine este EL, ştie
cine sunt alţii, nu-i pasă de o lume pe care trebuie
s-o dispreţuiască şi stă ca şi o carte deschisă
înaintea tuturora".
MIRCEA ELIADE: "Neamul nostru românesc şi-
a asigurat dreptul la «nemurire» mai ales prin
creaţia lui Eminescu. Petrolul şi aurul nostru pot
într-o zi seca. Grâul nostru poate creşte şi-aiurea.
S-ar putea că-ntr-o zi nu prea îndepărtată,
strategia mondială să sufere anumite modificări,
ÎNCÂT POZIŢIA NOASTRĂ DE POPOR de
graniţa să-şi piardă însemnătatea pe care o are de
un secol încoace. Toate s-ar putea întâmpla. Un
singur lucru nu se poate întâmpla - Dispariţia
poemelor lui Eminescu. Şi cât timp va exista în
lume un singur exemplar din poeziile lui
Eminescu, identitatea neamului nostru este
salvată. Un neam supravieţuieşte mai ales prin
creaţiile geniilor sale".
E. CIORAN: "Eminescu a fost declarat unanim o
apariţie inexplicabilă. Oare ce-am face noi dacă
nu l-am fi avut pe Eminescu?
AL. VLAHUŢĂ, 1879: "Într-o zi m-am dus la
tipografie, la TIMPUL, să-l iau ca să mâncăm
împreună. L-am găsit făcând corecturi. Era abătut
şi obosit la faţă.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
- Nu mai pot! Nu mai pot! Aş vrea să mă duc
undeva la ţară să mă odihnesc vreo două
săptămâni.
- De ce nu te duci?
- Dar unde să mă duc? Cu ce să mă duc? Pe cine
să las în locul meu? Sunt singur la negustoria asta
de principii. De 6 ani o duc într-o muncă
zadarnică. De 6 ani mă zbat într-un cerc vicios.
De 6 ani n-am repaosul senin că să mă pot bucura
şi de altceva decât de POLITICĂ. Simt că nu mai
pot, am secat moraliceşte. Sunt strivit. Nu mă mai
regăsesc şi nu mă mai recunosc. Aştept
telegramele HAVAS şi ca să scriu, iar să scriu, să
scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormânt
şi n-aş mai fi ajuns să trăiesc".
"Era un dramatic strigăt de durere prevestitor al
tragediei care avea să-i sfâşie prea devreme
destinul celui mai mare poet roman."
EMINESCU, flacără vie a neamului
Poetul EMINESCU, candelă a românilor,
Vioară nestinsă a sufletului românesc,
Luceafăr al credinței și iubirii, cu sfântă ardere,
Pentru România şi dulcele grai românesc.
Prinţ în templu cuvintelor, al Poeziei,
Îmbrăcat cu haina sfinţită a Patriei,
Ne-a arătat ce-nseamnă veşnicia,
Frumuseţea inegalabilă a limbii române.
Prin sufletul său, luminos şi iubitor,
A dat strălucire ecourilor străbune,
Aripi de zbor, respiraţie caldă veacurilor,
Îndemnându-ne să ne iubim ca fraţii…
Bădia Eminescu este viu în inimile noastre,
Îl simţim aproape, izvor nesecat de tandreţe,
Demnitate, onestitate şi de dăruire…
Eminescu rămâne o vie flacără a neamului
nostru!
Ionel MARIN
35
Radu Gyr: Baladă pentru Eminescu
Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Şi te-au înălţat iconostas,
Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Cu vecii de cremene sub pas.
Te-au văzut voevodând voroave,
Ciobănind genune şi zăpezi,
Potcovar de fum bătând potcoave
Negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.
Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
Viscole şi răzvrătiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.
Trist Iisus cu umbra de tămâie
Dăruind azur din mâini subţiri,
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
Scânteind, înalt, din răstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
Biruit de ramuri de arin,
Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
Ars ca Nesus în cămaşă de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat!
Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Umbrele cununilor de spini.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
Şi le fac medalii mari de aur, –
În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.
Autor: Radu Gyr
(„Convorbiri Literare”, 15 iunie 1939)
Adrian PĂUNESCU
Întoarcerea țăranului
Apleacă-ți fruntea de stăpân
spre brazda noastră milenară,
reînviat țăran român
și făcătorule de țară...
Într-un pridvor cu busuioc
ascute briciul pus la grindă,
peste-un lighean muiat la foc
tu bărbierește-te-n oglindă
Ai colindat ce-ai colindat
prin lumea veșnic friguroasă,
acum bine-ai venit în sat
mai cald e totuși pe acasă
Te-așteaptă brazda s-o-nflorești
și grajdul să-l îndeși cu vite
și vechi colinde românești
te mustră, parcă părăsite...
Țăran român, Măria Ta,
să nu lași cîmpul tău să moară,
ți-au dat strămoșii ce lucra,
cu mâinile-au făcut o țară
Dă iute briciul pe curea
și bărbierește-te de-a rândul,
că vezi că azi e ziua ta,
care durează cât pământul
La cimitir, pe la cei duși,
coboară-n zori și te închină,
36
să ungi țâțânile la uși,
deschide geamul spre lumină,
Repară gardul putrezit,
dă coama calului prin mână,
și ca să simți că ai venit
sleiește apa din fântână
Și nu uita, din când în când,
să mai și mori cum se cuvine,
în toți urmașii renăscând,
cum toți strămoșii sunt în tine
Țăran român, Măria Ta,
îndreaptă căi ce se strâmbară,
prin tine țara va dura,
că tu ai palma cât o țară
Nicolae VASILE
PICĂTURA DE IUBIRE – POEME
Glossă
(Viața)
Credeam, și eu, că veșnic voi fi,
de toate-o să am, pe toți îi voi iubi,
voi munci, voi avea, voi trăi.
Trăiesc astăzi doar cu-n balsam,
știu multe, am iubire de neam,
muncă destulă, mulțumire nu am.
Bine-am trăit, dar bani n-am avut,
fiincă-am trudit, deși carte-am știut,
am suferit de mă mir că mai sunt.
Cu rădăcini în vremuri adânci,
din aspri străbunici și bunici,
având părinți, muncitori, inimoși,
visând la zâne și feți frumoși,
venind din negura timpului,
trecând prin volbura vântului,
trăind intens, cu dorința de-a ști,
petrecând zgomotos, zi de zi,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
credeam, și eu, că veșnic voi fi!...
Trecutul, însă, nu-i de ajuns,
mulți răsărit-au și toți au apus,
trecând prin viață fără de rost,
orice-au făcut și oriunde au fost,
multora le-a fost dificil ca să știe,
să facă totul cu har și iubire,
s-ajungă odată la țintă, la fericire.
O să învăț tot ce se poate ști, și
de toate-o să am, pe toți îi voi iubi.
Dar nu ești singur pe lumea asta,
ai soacra, ai copiii, ai nevasta,
ce-ți vor cere câte-n stele și-n lună,
ca să avem toți o viață mai bună.
Mă voi pune bine cu Domnul,
să am de toate în casă, ca omul,
multe voi face pentru a ști:
mă voi ruga, voi citi, voi gândi,
voi munci, voi avea, voi trăi.
În vârtejul vieții, când ești,
n-ai timp deloc pentru povești,
pentru plăceri și baliverne,
nu mai petreci pe la taverne.
Vai și de tine și de viața ta,
de crezi că-ți este bine așa!...
Singur acasă, fără niciun haram,
doar cu ceai, pâine si ceva salam,
trăiesc astăzi doar cu-n balsam!...
Chiar nu mai știe nimeni ce faci,
toți pot să creadă că te prefaci,
că ți-a pus sechestru nevasta,
sau nu mai ești pe lumea asta!
Ce este, oare, de capul tău,
îl mai ai sau ți l-a luat Dumnezeu?
Scriu de toate, adevărat amalgam,
știința, poezia, sunt tot ce mai am,
știu multe, am iubire de neam.
Poate, făcând și altceva,
viața ți se va schimba?...
Există idei multe si proiecte,
programe foarte concrete,
unele, chiar sunt deștepte.
Am încercat de toate, în zadar,
am luat-o ca la abecedar,
există doar un tip de program:
muncă destulă, mulțumire nu am.
37
Poate, ești tu un ghinionist,
nu trebuie să fii așa de trist,
toate-or veni la timpul lor,
unul, altul, ia-o și tu încetișor,
exemple bune sunt foarte multe,
pentru cine vrea să asculte!
Am gândit și iar am gândit,
iar rezultatul final mi-a convenit:
bine-am trăit, dar bani n-am avut.
În viață, poți chiar multe să ai,
din știință, artă, dar să și dai,
ele creează niște mici Dumnezei,
iubirea vine și ea cu mrejele ei,
toate te-așteaptă, cu brațele deschise,
să te ducă spre o lume plină de vise.
Așa e, abia acum înțeleg, în sfârșit,
că, de fapt, sunt un om împlinit:
fiindcă-am trudit, deși carte-am știut.
Toate în viață au și un trecut,
nu pentru toți la fel de plăcut,
unii au avut, poate, un rezultat,
pe alții, valurile vieții i-au luat.
Pot spune, la final, neîndoit,
fără de teama de a fi greșit,
că de când pe lumea asta-m venit,
greutățile le-am trecut, c-am muncit,
am suferit de mă mir că mai sunt.
Am suferit de mă mir că mai sunt,
fiindcă-am trudit, deși carte-am știut,
bine-am trăit, dar bani n-am avut,
muncă destulă, mulțumire nu am,
știu multe, am iubire de neam,
trăiesc astăzi doar cu-n balsam.
Voi munci, voi avea, voi trăi,
de toate-o să am, pe toți îi voi iubi,
credeam, și eu, că veșnic voi fi!...
Noi cei din generația ce trebuie să piară
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
cumpărăm mai puțin, nu bem, nu mâncăm,
și-o să cam moară industria alimentară!
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
renunțăm la televiziuni, la cârti, la presă,
o să scadă, și mai mult, educația-n țară!
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
acasă stăm, creștem nepoți, nu mai umblăm,
încât turismul, astfel, poate c-o să moară!
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
să facem mișcare, grădinărim, alergăm,
industria farmaceutică, astfel, să dispară!
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
să trăim simplu, nu economisim, nu cheltuim,
luxul băncilor, pe banii noștri, mai coboară!
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
cât mai trăim, cât mai gândim, cât mai votăm,
s-o facem încât cinismul și prostia să dispară!
Noi cei din generația ce trebuie să piară,
trăim vremuri grele, de lupte, care pe care,
funcționarii, din casă, vor să ne dea afară.
Domnul nu vrea ca generația noastră să piară,
dar lumea-i plină de proști, de răi, de paraziți
și zgâlțâie pomul, poate din aceștia mai doboară!
Când vom pieri, totuși, că odată o vom face,
nu va fi mai bine, chiar dacă noi vom tace,
iar urmașii noștri nu vor trăi în liniște și pace.
Nicolae MĂTCAȘ (Chişinău)
poeme
Rug
Ah, limbile-acestea de șarpe de foc
ce mi se preling de la tălpi până-n creștet
atunci, când o zi nu te văd,
sunt limbile rugului
cernând cenușa
osânditului la moarte,
iar fiece zi nouă, în care-mi lipsești,
e-o amărâtă bătrână
ce-adună cu grijă
vreascurile vraiște
38
și le-aruncă pe foc.
O. Sancta simplicitas!
Hai lumii s-o tăcem
Hai lumii s-o tăcem, iubirea noastră,
Căci lumea, dac-ar ști că ne iubim,
Ne-ar răsădi cucută la fereastră
Și-o cruce ne-ar ciopli în țintirim.
Hai s-o tăcem cum lebăda și-o tace,
Cum se iubesc, discret, doar trandafirii,
Și s-ascultăm cu inima, sagace,
În piept cum arde flacăra iubirii.
Hai s-o tăcem. S-o ocrotim, captiva.
Să nu cârtim în fața propriului destin.
Ne aibă-n pază sfânta Paraschiva,
Ne-nțelepțească sfântul Augustin.
Eu nu te pot împarte doar pe tine
Un pom sunt la o margine de drum.
Înfrunt semeț urgiile naturii.
Îl omenesc pe cel ce-amic sau fur i-i
Și nu-i cer nimănui nici-un uium.
Tu, trecător pribeag cu pas molcum,
Ia loc un pic sub ramii mei, vergurii,
Culege-un fruct cu strepedul răsurii
Și potolește-ți setea, cum-necum.
Ca un Hristos, împart culant preaplinul
Cu cel ce pleacă sau cu cel ce vine
Și-s fericit că-așa mi-a fost destinul.
Atavic, însă, îmi păzesc tainul:
Din mult-puținul care-mi aparține
Eu nu te pot împarte doar pe tine.
Din pom străin de-i vrea un măr a rupe...
Frumoasă ești cum nu mai sunt în lume.
Pari răsărită din Madame de Staël.
Te urc pe cel mai falnic piedestal
În crezul meu de unicat anume.
Ofrandă-mi dai, în rit penticostal,
Un suflet cast ca versurile postume
Și inocența trupului din spume.
Ni-s clipele atoluri de cristal.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Victor RAVINI (Franţa)

Din pom străin de-i vrea un măr a rupe,
De-o fi să-ncerci a bea din alte cupe,
Avidă, voluptoasă, insolit,
Mă voi retrage, schimnic, într-un schit,
Regretul tău urmând să se disculpe
În tină, aducând a iz coclit.

Tăcere Misterele psihanalitice la Freud - Œdipe sau

E-atâta liniște-n jur, absența unei prezențe
când luna pogoară să secere
întúnecul nopții, În afară de unii psihanaliști, cum ar fi suedezul
c-auzi american Erik H. Erikson, care au desființat
cum gurluie-n cer și cum colcăie-n ierbi irevocabil teoriile lui Freud, francezul Michel
secundele-n marea lor trecere. Onfray (Le Crépuscule d'une idole.
L’Affabulation freudienne ; Pour une
Iubito, psychanalyse non freudienne, Grasset, 2010) și
apleacă-ți auzul de-asupra mormântului meu încă alții, specialiștii în cultura greacă veche au
și a tăcerii din jur. dat lovitura mortală la ce mai rămăsese din așa
Auzi cum respiră pământul numita descoperire a secolului și care va rămâne
prin sevă de brad, totuși ca o cheie de boltă a psihanalizei, adică a
prin rouă de flori, freudismului, pe cât de blestemat pe atât de
prin must de ciorchine? lăudat, de fiecare dată cu mai multă vehemență
E pulsul din mine. decât rațiune.
Am putea împinge mai departe problema ridicată
M-am contopit la plecare de cercetătorii literaturii antice și, dacă am înțeles
cu suflul pământului, lecțiile doctorului Freud, să ne întrebăm de ce
cu reavănul aerului, maestrul căuta sprijin la tinerii eroi masculini din
cu briza oceanului, literatura greacă veche, în care nu era specializat,
cu-arípile vântului. pentru a confirma observațiile sale făcute pe
bătrâne doamne nefericite din înalta societate de
În fiece poame din pomi, la Viena. Freud a avut numai pacienți de sex
în fiece floare, feminin și niciodată de sex masculin. În plus, el
în fiece strugur, în fiece picătură de ploaie, n-a lucrat niciodată în vreun spital și deci n-a
în orice particulă zet din câmp de ozon făcut niciodată observații clinice, experiență
și-n orice-adiere de vânt absolut necesară oricărui medic autorizat. Freud
este explică problemele pacientelor sale prin
o parte din mine. problemele unor personaje literare masculine.
Nu este ușor, pentru noi care suntem neinițiați în
Hai, ia-mă la sân, misterele psihanalizei, să înțelegem de ce Freud
mușcă din mine, substituie pacientele femei — cu care a avut de a
respiră cu mine – face, cu tineri bărbați — cu care nu a avut de a
încet, face. Din respect pentru maestru, adepții lui nu își
să nu speriem tăcerea din jur. pun această întrebare.
Mitul lui Œdipe este cu mult mai vechi decât
drama lui Sofocle. Din puținul cât știu eu, mitul
nu a fost interpretat și descifrat cu metode de
analiză adecvate. Freud și discipolii săi acordă
mitului acesta o semnificație care nu este
prezentă în niciuna din piesele lui Sofocle și
39
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
nicăieri altundeva în literatura greacă veche.
Dacă semnificația freudiană ar fi corectă, aceasta
ar fi putut fi remarcată și de specialiștii în
literatura sau în istoria antică. Metodele lor
științifice ar fi putut ajunge la aceeași concluzie,
dacă concluzia lui Freud ar fi fost bazată pe un
eșafodaj metodologic corect. Cercetătorii din
difetite domenii pot ajunge la același rezultat,
prin metode de analiză specifice branșei lor, cu
condiția ca investigațiile, deși independente, să
fie efectuate cu aceeași rigoare științifică.
Eroarea metodologică a lui Freud este semnalată
de el însuși, care mărturisește că el a găsit acest
sens în afara textului, în succesul dramei la
public. El zice că drama a emoționat toți
spectatorii, din cauză că aceștia au recunoscut în
Œdipe propria lor soartă și propriul lor blestem
înnăscut, psihicul lor din copilărie refulat, ca și
cum teatrul ar fi dezvăluit sub lumina rampei
subconștientul pe care spectatorii se străduiau să
și-l reprime.
Argumentația lui Freud are rigoarea unui
silogism fals. Concluzia freudiană este expusă
încă de la început ca o premiză de lucru, în loc să
se ivească la sfârșit, ca un rezultat al unor
constatări, în urma unei analize laborioase. El
întemeiază o ipoteză pe o altă ipoteză. Psihologia
aplicată la epoci istorice pornește de la opera
creată în acea epocă și de la contextul socio-
cultural pentru a face o analiză lingvistică,
tematică, dramatică, ținând cont de condițiile
istorice, sociale și de mentalitatea înconjurătoare,
în scopul de a deduce semnificația textului.
Metoda și orientarea lui Freud au o perspectivă
inversă. Freud parcurge drumul invers.
Specialiștii în literatura greacă veche și în istoria
religiilor, sprijiniți pe datele logicii, afirmă că
descifrarea freudiană nu face demersul unei
deducții, ci al unei inducții. Cei ce nu știu care
diferența între una și alta, se pot consola: nici
Freud nu știa. Freud nu citează niciodată vreo
carte de logică.
Pentru Freud, materia tragediei este visul, ca o
realitate umană fără nicio legătură cu istoria. Însă
pentru Sofocle, pentru spectatorii săi cât și pentru
cei moderni, materia tragediei este gândirea
socială a atenienilor din secolul al V-lea î.Hr.
Aceasta este tensionată de contradicții și
dezacorduri în legătură cu problemele cele mai
acute ale orașului grec : jurisprudența (cum ar fi
crima voluntară sau crima scuzabilă,
40
predestinarea sau libertatea voinței și
responsabilitatea), instituțiile unei vieți politice
înnoite și ciocnirea acestora cu normele
religioase și etice, conflictul dintre vechile valori
tradiționale și noul ideal civic, legătura dintre om
și faptele sale sau cu necunoscutul imprevizibil,
ca și imprevizibilitatea necunoscută. Toate
acestea sunt puse în scenă ca o dezbatere publică
și aranjate după regulile rigide ale teatrului de
atunci, o distracție de masă recent inventată.
Tragedia a apărut și a dispărut la Atena în
decursul a două, trei generații. După aceea,
fatalitatea problemelor dilematice nu a mai făcut
ravagii. Pentru Aristotel și contemporanii săi,
genul tragic era deja perimat. El compară
Sophocle cu Homer pentru că ambii au personaje
remarcabile și exemplare. Aristotel cunoștea
literatura ateniană mai îndeaproape decât Freud și
are o atitudine diametral opusă față de caracterul
lui Œdip. E păcat că specialiștii în literatura
greacă veche nu aprofundează considerațiile lui
Aristotel — părintele raționalismului — asupra
lui Œdipe, inexplicabil ignorate de către
psihanaliști, când ei analizează iraționalul.
Se știe că grecii antici, autori de piese de teatru,
au depășit angoasele și au devenit foarte degajați
în alegerea subiectelor sau temelor lor, tratându-
le în comedii. Autorii greci și publicul lor
savurau descoperirea umorului, care, oricât de
slab ni se pare azi, pe vremea aceea era amuzant,
și tocmai de asta avea nevoie publicul. Putem
spune că noul public atenian nu mai are de a face
cu „teroarea istoriei” – pentru a folosi o expresie
dragă marelui preot al istoriei religiilor Mircea
Eliade – și că grecii au învățat să facă din istoria
lor, istoria tuturor celorlalți. Cum au făcut mai
târziu și alții.
Aristotel aduce ideologia rațională a acțiunii de la
Stagira la Atena și se răspândește de la Dunăre la
Nil și până la Indus. Nimeni dintre contemporanii
lui nu mai știe ce este conștiința și gustul
tragicului, nici măcar cel mai mare erou tragic
din toate vremurile, Alexandru Macedon,
fondatorul celei mai interesante civilizații
cunoscute sub numele de elenism, prima
civilizație cu adevărat pluralistă, adică tolerantă
și digerantă. Lumea romană fiind ultima.
Acest caracter istoric al tragediei antice a scăpat
perspicacității medicului vienez. Dacă visul
freudian ar avea o valoare universală, atunci cum
se face că tragedia Œdipe, în care el exploatează
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
acest vis, a căzut în desuetudine în același timp
ca toate celelalte tragedii, și cum se face că alte
civilizații nu au cunoscut nici genul tragic și nici
complexul œdipian? În plus, legendele anterioare,
pe care Sofocle le-a folosit și le-a modificat
pentru efecte spectaculoase, infirmă teoria
freudiană a culpabilității și a autopedepsirii lui
Œdip.
Scrierile lui Freud nu au contribuit cu nimic la o
mai bună înțelegere a antichității clasice, ci
dimpotrivă au creat o înțelegere pe dos și
confuzii, care au pricinuit mai mult rău decât
bine, ba chiar tragedii pe viu, în lumea de azi.
Specialiștii în literatura antică sunt de acord cu
Freud că el vorbește pe alături de text, ceea ce el
însuși a recunoscut, cât și în afara subiectului,
ceea ce el și discipolii lui nu au văzut. Toți acești
specialiști, cât și istoricii religiilor, nu pot folosi
nimic din „descoperirile” lui Freud și nici din ale
altor psihanaliști, cum ar fi francezul Didier
Anzieu, care se străduiește să demonstreze
prezența temei œdipiene în aproape întreaga
gândire mitologică a Greciei antice. Specialiștii
în istoria literaturii sau a religiilor văd în
mitologia greacă cea mai mare diversitate, și
tocmai acolo vede Didier Anzieu cea mai mare
stereotipie : castrarea universală, extinsă la
dimensiuni indo-europene. De bună seamă că
psihanaliștii nu se pot elibera de obsesia lor
œdipiană, care îi turmentează și le excită o
fantezie, ce nu le aduce vreo onoare. Dacă
teoriile freudiene sunt juste, atunci psihanaliștii
trebuie mai întâi să își justifice propriile teorii pe
ei înșiși. Va urma
Pastila de limba română
Beatrice Kiseleff
(urmare din nr. anterior)
După cum spuneam în numărul trecut,
majoritatea greșelilor legate de numeralul
cardinal se datorează necunoașterii regulilor
elementare gramaticale.
Nu știm să numărăm, nu am reținut faptul că
nuneralul cardinal doi, în orice poziție, are
masculin și feminin, prin ignorarea acestei legi se
ajunge la greșeli de tipul clasa doisprezece, în loc
de clasa a douăsprezecea, ora doisprezece în loc
de ora douăsprezece etc.
41
Printre greșelile frecvente se găsește și
folosirea formulei ca și, pentru a evita o
cacofonie, dar ea este folosită și când nu este
cazul, de pildă: ca și profesor, adică în calitate de
profesor, sau alții, au găsit o formulare și mai
inacceptabilă: (ca virgulă cineva să... ).
Cacofonia poate fi evitată foarte ușor printr-o altă
formulare: ca să poată cineva..., deci prin
intercalarea verbului între cele două cuvinte
cacofonice.
O greșeală întâlnită adesea este legată de
numeralul jumătate,atunci când substantivul
jumătate (exprimă ideea de fracțiune) ori când
are funcția de subiect și este determinat de un
atribut, acordul se face la plural: jumătate dintre
ele au murit (spre deosebire de substantivul
jumătate) socotit la singular: jumătate a murit.
Alte greșeli frecvente sunt cele legate de
verbele sau construcțiile impersonale: a trebui, a
merita, a(i) plăcea. Trebuie este, în principiu,
urmat de să: trebuie să citești; cartea aceasta
merită să fie citită; mi-ar plăcea să văd cu ochii
mei, etc .Ei bine, adesea auzi formularea trebuie
citită, sau merită cunoscută etc.
Iată ce scrie în DEX (Dicționarul
Explicativ al Limbii Române) al Academiei
Române, la verbul a Trebui, pers 3 trebuie,
vb.,IV. 1. intranz. A avea nevoie (de ceva) , a fi
nevoie ( de ceva).* Loc. adv.,Cum trebuie =așa
cum se cuvine, cum se cade; bine. *Expr. Așa-ți
trebuie! =Așa ți se cuvine, așa meriți. Atâta i-a
trebuit ( ca să...)=asta a așteptat (ca să...). 2.
Tranz. unipers și impers. Este necesar să..., este
obligatoriu să..., se cere (neapărat) să... 3.
Tranz. unipers. și impers. A fi probabil sau
posibil, a se putea presupune./Prez.ind. pers.
1sg.: (rar) trebui și trebuiesc/.
La o emisiune despre corona, transmisă pe
postul TV Realitatea plus, se spunea:„vom trebui
cu toții să descoperim...” în loc de va trebui cu
toții să descoperim.
O altă greșeală frecventă se observă la
formarea condiționalului, optativului: vorbitorii
nu știu că, se formează cu infinitivul:
aș face, mi-ar plăcea, aș vedea și nu aș făcea, mi-
ar place, sau aș vede.
Zilele trecute am auzit, la o emisiune TV
formularea: Cum merge pregătirile (de Paște, era
vorba). Deci persoana nu știa că verbul nu se
conjugă la fel la singular și la plural (corect ar fi
fost: cum merge pregătirea și, cum merg
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
pregătirile). Un alt vorbitor avocat de meserie,
spunea: „în conștiință de cauză”, în loc de în
cunoștință de cauză.
Într-o emisiune din 14 februarie, apărea pe
ecran, la Realitatea plus, următoarea formulare:...
Bacalaureatul, în același timpul cu alegerile (?),
adică în același timp cu alegerile; a fost articulat
substantivul (subiect în cazul de față) cu articolul
hotărât enclitic, al doilea articol nu este permis.
Dezacordurile și formulările aberante
abundă. În telejurnalul din 30 aprilie, fiind vorba
de pregătirile unor formalități în vederea unei
relaxări a programului covavit, vorbitorul, cadru
de conducere, spunea că darea de seamă va fi
gata: „în circa marți cel mai târziu”, interesant,
nu? Adverbul circa (din limba latină) înseamnă
aproximativ, cam; corect ar fi fost: în circa două-
trei zile, sau, cam pe marți,sau cel mai târziu
marți. Ce mai tura vura, agramații noștri dragi
chiar nu mai știu ce-i aceea acord iată niște
exemple „sunt și oameni care nu reușește să...”
sau, ( în legătură cu ședința din 21 martie din
PARLAMENT): „Oamenii ăștia a interpretat o
partitură.” deci, am ajuns la este multe...orice
comentariu este de prisos!
Va urma
Limba română are virtuți complete, adică poate
fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E
foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur
sau cântăreț de strană. Limba română are toate
premisele valorice pentru a deveni o limba
universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș
istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi,
românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Și
asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipsește este
îndrăzneala. Petre Țuțea
Maria Filipoiu despre Ziua
Internațională a Cărții, Ziua Bibliotecarului și
Ziua Drepturilor de Autor, 23 aprilie
CARTEA - SUFLETUL CUVÂNTULUI
Cuvântul este unealta condeierului truditor pe
42
ogorul culturii literare, încredințat de Dumnezeu
ucenicilor creatori de valori spirituale, însuflețit
prin taina scrisului.
Asemeni unui prunc se plămădește în taină, de
spiritul divin, ce-i șoptește gândului creativ, în
momente harice, proiectul construcției pe tărâmul
veșniciei.
Scriitorul este arhitectul iscusit al cuvintelor
măiestrite cu dalta gândului până la inima
cuvântului, spre a-l însufleți după asemănarea
sufletului său, așa cum Creatorul a însuflețit
Cuvântul, apoi pe om „după chipul și asemănarea
lui”.
„La început era Cuvântul și Cuvântul era
Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
Aceasta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut…” - Evanghelia după
Ioan: 1-3
Similitudinea nu este întâmplătoare, ci aleasă cu
chintesență, valoarea creației fiind stabilită de
măiestria și abilitatea scriitorului în a-și alege
cuvintele care să-i pună în evidență actul artistic
desăvârșit sau anularea lui în tăvălugul timpului
selectiv.
„Totul ia timp și timpul ia tot.” - Mihai
Eminescu
Deși toți scriitorii își doresc viață veșnică pentru
creațiile proprii, durata vieții lor este mare sau
mică, după locul în care au fost semănate
semințiile din harul creației.
„Ștejarul crește numai unde-i pământul bun,
buruienile cresc pretutindeni.” - Mihai
Eminescu
În contextul citatului amintit, foarte puțini din
cei mulți au parte de aprecierea râvnită ca
șlefuitori ai cuvintelor. „Carte frumoasă, cinste
cui te-a scris!” - Tudor Arghezi
Plămădite din adâncul respectului față de
Cuvântul scris, spre a fi luminat de tipar, cărțile
sunt roadele scriitorilor și ofrande cititorilor
înfometați de hrană spirituală.
Astfel se adeverește proverbul:
„Pomul se cunoaște după roade, iar omul după
fapte.”
Semințiile creației mele au rodit în:
-7 cărți de autor
-5 antologii de coordonator
-peste 90 de antologii și volume colective în
care sunt coautor
-câteva zeci de premii și distincții literare,
naționale și internaționale
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

-publicist în zeci de reviare literare din țară și Din ramul cuvântului sculptând trofeu,
diaspora romană. îl duc poeții de limbă română,
spre binecuvântare la Dumnezeu.
Maria FILIPOIU

SOARELE CUVÂNTULUI

Când te-apasă veșnicie

pe umerii sufletului,
lasă-ți gândul pe-o făclie
din Soarele Cuvântului
să te învețe a scrie
tainele Universului,
CĂRȚILE… frații pământeni să știe
misterele netimpului.
Sunt ofrande în Templul Cuvântului,
răscoapte la făcliile gândului, Va lăcrima gândul pe nor
ce din spuză lasă tuș condeiului, cu dorul de rădăcină,
când mir din lacrimile sufletului ce crește-n pământ roditor,
se scurge în candela spiritului, când amintirea suspină
de-a lumina destinul poetului. după trecutul vieților
din strămoșească grădină,
Poeții sunt lacrimile norilor, pentru vis nemuritor,
când plâng îngerii de suferința lor, purtat prin lume străină.
meniți să pună aripi versurilor,
din sufletul dăruit de Creator, Eu am strâns roua din pleoape
spre alte inimi să se avânte-n zbor, într-un pocal cu regrete,
până la privirea cititorilor. timpul să nu mi-o îngroape
sub a enigmei pecete,
În ropot de gânduri tânguitoare ci s-o am de duh aproape
aleargă ideile-n grabă mare ca să-mi scriu pe îndelete,
ca șipotul de ape curgătoare, gânduri, de-a șopti pe ape,
grăbite să ajungă în izvoare, lecția artei perfecte.
să fie inimilor delectare
și răsplata gândirii creatoare. Șlefuind toiag de vreme,
voi bate la porți celeste
cu spirit ce nu se teme,
TROFEUL CUVÂNTULUI de Cel ce călăuzește
suflete-n locuri eterne,
Privesc viața de pe-o înaltă stâncă, vrând să-i duc rugă în veste
ce prin cuvânt am urcat-o pas cu pas, pentru lumea care geme
când rugăciunii sufletești i-am dat glas, în calvar pe căi terestre.
de-a însufleți slova din poruncă.
Îl rog cu posteritatea,
În suflet ca o chemare a rămas ce așteaptă să se nască,
și în privire zăbovește, încă, să-și cunoască libertatea
să-și ducă rădăcina mai adâncă și fericirea firească,
pe muntele gândului făcând popas. de-a salva sinceritatea,
Pentru cerneala din ochi sap fântână, pe Pământ să dăinuiască
la rădăcini să ud ram din gândul meu, Adevărul și Dreptatea
până când voi fi pulberi de țărână. în trăirea pământească.

43
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Români geniali, de excepţie „are doar 35 de kg, cu tot cu combustibil!

IUSTIN CAPRĂ
(22 februarie 1933 – 19 ianuarie 2015)
Inventator de frunte al planetei noastre
L-am cunoscut la Ploieşti cu prilejul lansării unei
cărţi scrise de Acad Cristian Petru Bălan despre
dânsul, în vara anului 2014. Apoi am scris şi
publicat în revista Bogdania articolul ,,IUSTIN
CAPRĂ – Inventatorul cu care România şi
planeta se mândreşte”. A acceptat, la scurt timp,
să fie şi membru de onoare al revistei Bogdania şi
felicitat cu prilejul împlinirii vârstei de 81 de ani
şi ne-am manifestat bucuria, recunoştinţă şi
preţuirea colectivului redacţional pentru
invenţiile realizate, invenţii care au adus o
contribuţie deosebită la creşterea prestigiului
României în lume.
greutatea proprie fiind de 30 kg, forţa portantă de
125 kg şi puterea 15 CP”), cutia neagră - este un
dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia
corpurilor; când a auzit despre asta, Coandă a
venit val-vârtej de la Paris şi a ţinut neapărat să-l
cunoască pe românul ce înfăptuise ce-a de-a noua
minune a lumii. Fără a cunoaşte amănunte
tehnice, aceasta descoperire, urmare a unor
experimente, în parte secrete, este cea mai
spectaculoasă şi, în timp, va face ca autorul ei să
intre în elita marilor inventatori ai lumii. "Am
fost, de când mă ştiu, un nemulţumit, am
căutat mereu altceva... Merg în atelier şi
lucrez, îmi pun întrebări, mă culc apoi şi în
dimineaţa următoare mă trezesc că am soluţia
în cap. O visez, asta e tot...", afirmă domnul
Capră. Patriotismul autentic, nobleţea
sufletească şi modestia acestui minunat om de
ştiinţă român pot fi caracterizate prin simplele
sale cuvinte: „Sunt român“, “sunt inginer”,
“sunt pensionar”.

Este cunoscut faptul că domnul Ing. Av. Virgilius

Justin Capră (Iustin Capră), inventator român
contemporan, de renume mondial, a fost şi un
Om de excepţie. Domnia-sa este "Părinte" a mai De-a lungul carierei, a inventat opt aparate de
mult de o sută de maşinării…” *De meserie eu zbor neconvenţionale, 76 de vehicule,
sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa miniturisme nepoluante, 15 motorete electrice,
niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca trotinete ecologice şi alte invenţii pentru care a
pe un “tataie ţicnit”. “Mi se pare mai interesant obţinut numeroase medalii şi premii
să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune internaţionale.
că nu se poate face nimic.“ În 1968, realizează o
aerodină cu decolare şi aterizare verticală, aparat Câteva din invenţiile sale ale vizionarului
de zbor performant. În aceeaşi perioadă, 1966- născut cu un secol mai devreme…
1968, construieşte un aparat de zbor individual,
cu azot lichid. Testat cu succes, pare să treacă
aproape neobservat, în timp ce un automobil ce
avea caroseria fluidă (şi invizibilă!) va trezi
entuziasmul celor aflaţi din întâmplare în parcul
Libertarii (actualmente, parcul Carol); au urmat
„elicopter” fără elice, fără aripi şi fără jet, un
„elicopter portativ pentru juniori” (cu o undă
de umor, creatorul spune despre acest aparat ca
44
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Domnul Iustin Capră a fost decorat de
preşedintele României cu Ordinul Naţional
”Pentru Merit” în Grad de Cavaler. Din anul
2010 este membru de onoare al Senatului
Universității de Științe Agronomice și Medicină
Veterinară din București, mentor al Clubului de
Invenții al Universității, membru de onoare al
Ligii studenţilor români din străinătate. A
înfiinţat două şcoli pentru copii superdotaţi în
localităţile: Mogoşoaia şi Corbeanca. Este
creatorul şi formatorul tinerilor talentaţi şi
superdotaţi din România. „Nu sunt importante
nici invenţia, nici câştigul. Când reuşesc tehnic
ceva, mă bucur, dar când câştig material, mă
sperii. Îmi dau seama că sunt alţii mai
merituoşi ca mine, iar în al doilea rând, nu
este meritul meu. Eu nu sunt inventator,
Dumnezeu este“. Am discutat de mai multe ori
la telefon şi sincer, vă destăinuiesc că m-am
simţit mândru că sunt român şi că domnul Capră
nu este numai un eminent om de ştiinţă, savant,
inventator remarcabil al lumii contemporane ci şi
un smerit creştin. „Suntem spirit, înainte de
toate. Genialitatea, inteligenţa, nu ți le dă
şcoala, care uniformizează. Ea dă informaţia.
Mintea vine de la Dumnezeu. Asta e
nenorocirea, înscrierea în canoane din care nu
45
mai poți ieşi. Cine vrea găseşte soluţii, cine nu,
găseşte scuze. De aceea Biblia spune că
Dumnezeu a făcut pământul din nimic“. „Nu
sunt importante nici invenţia, nici câştigul. Când
reuşesc tehnic ceva, mă bucur, dar când câştig
material, mă sperii. Îmi dau seama că sunt alţii
mai merituoşi ca mine, iar în al doilea rând, nu
este meritul meu. Eu nu sunt inventator,
Dumnezeu este“. Modestia şi caracterul său de
patriot român, în adevăratul sens al cuvântului, îl
scot din nou în relief, deoarece, cu toate ofertele
făcute de a rămâne în străinătate răspunsul său a
fost ferm: „Sunt român, nu transfug!“.
„Noi avem obligaţia morală să ne respectăm
locul, părinţii şi obiceiurile. Sunt proaste? Să le
facem bune. Haideţi să încercăm cu toţii, cei rău
văzuţi, să devenim modele demne de urmat. Nu
ştiu dacă am reuşit sau nu. Am găsit oameni răi,
murdari, jegoşi şi în Germania. Sigur, procentual,
erau mai puţini. La ora actuală, 30% din
populaţia Americii o duce mai rău ca noi. Toată
lumea vrea în Occident. Eu sunt mai prost, vreau
la Filipeştii de Pădure, pentru că de meserie, eu
sunt român, iar la asta eu nu voi renunţa
niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe
un tataie ţicnit. Am fost un copil-problemă şi
probabil că mai sunt, de vreme ce m-am
marginalizat aici ca să nu deranjez pe alţii. Eu
sunt atipic şi de aceea lumea nu mă iubeşte. Sau,
poate, mă iubeşte secvenţial“. Recunoştinţă şi
admiraţie pentru strălucitele realizări, rugăciuni şi
flori proaspete pe mormânt.
Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa!
Acad. Valeriu D. COTEA
(11 mai 1926 - 21 aprilie 2016)
Personalitate marcantă a viticulturii şi
oenologiei mondiale
Impresionantă este opera şi viaţa domnului
Acad. prof. dr. Valeriu D. Cotea, membru al
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Academiei Române, personalitate
contemporană de prim rang în domeniul
viticulturii şi oenologiei. Vrâncean la origine (n.
11 mai 1926 în comuna Vidra), este autorul
Tratatului de Enologie vol. I şi II cu 1200 de
pagini, cuprinzând cele mai valoroase informaţii
din ştiinţa şi practica vinicolă. A explorat cu
dârzenie şi dăruire, în peste 45 de ani de carieră,
domeniul puţin cunoscut Oenologia. Permanent a
dăruit lumină din sufletul său, de Om de rară
frumuseţe lăuntrică, pe altarul ştiinţei româneşti
şi ca profesor universitar numeroaselor generaţii
de studenţi şi specialişti români.
După absolvirea școlii primare în comuna natală,
urmează Școala Normală la Focșani, Târgu-Jiu și
Bacău, Liceul “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești
(1937–1946). Licențiat al Facultății de
Agronomie din Iași în 1951, doctor în agronomie
la București, în 1965. Trăiește și își desfășoară
activitatea la Iași. Timp de peste 20 de ani (1976-
2000) a reprezentat România la Oficiul
Internațional al Viei și Vinului cu sediul la Paris.
Din anul 1993 este membru titular al
Academiei Române. Mai este și membru
corespondent al Academiei Internaționale a
Vinului, din 1998, al Academia Italiana della
Vite et del Vino, din 1986, și al Academie Suisse
du Vin din 1987.
A înființat și conduce Centrul de Cercetări
pentru Oenologie de pe lângă Academia Română,
cu sediul la Iași.
În calitate de cercetător, a colaborat cu școli de
profil oenologic din multe țări, între care cele din
Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin,
Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto,
Lisabona.
La 7 noiembrie 2008 numele academicianului a
fost preluat de către o instituție de învățământ
românească, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”
din Focșani, care l-a desemnat ca mentor.
În perioada anilor 1950-1971 a urcat toate
treptele ierarhice universitare
Activitate, lucrări publicate
Activitatea publicistică este concretizată în peste
500 de titluri, dintre care mai mult de jumătate
sunt lucrări ştiinţifice, iar celelalte sunt cronici,
recenzii, prefeţe, postfeţe şi numeroase biografii-
portret ale unor oameni de ştiinţă contemporani
sau trecuţi în lumea umbrelor.
46
Din cele peste 500 de scrieri, 40% sunt elaborate
ca singur autor, 40% ca prim autor si 20% în
colaborare.
Un număr de peste 30 de lucrări au fost
prezentate în cadrul unor manifestări şi reuniuni
ştiinţifice internaţionale (congrese, simpozioane,
colocvii etc.) şi respectiv publicate în reviste de
specialitate din Franţa, Elveţia, Germania, S.U.A,
Italia, Spania, Luxemburg, Portugalia, Grecia etc.
Dintre cele zece lucrări de sinteză (manuale,
cursuri, tratate) de o apreciere deosebită s-au
bucurat: Oenologia, 1982, Tratat de
Oenologie, vol. I, 1985 si vol. II, 1988,
Podgoriile şi Vinurile României, 2000, la care
este prim autor. Fiecare dintre aceste trei
lucrări s-a bucurat de premiul Oficiului
Internaţional al Viei şi Vinului (O.I.V.)
organizaţie interguvernamentală cu sediul la
Paris, iar ultima a primit si premiul COPYRO
pe anul 2000. Este membru în Comitetul de
redacţie al unor publicaţii ştiinţifice, precum:
Bulletin de l’Oiv, Rivista di Viticultura e di
Oenologia din Cnegliano-Italia, Ciencia e
Tehnica Viti-Vinicola din Portugalia.
A obţinut numeroase titluri ştiinţifice:
- membru corespondent al Academiei Romane
din 1990 si membru titular de la 7 septembrie
1993.
- Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi
Silvice din cadrul Academiei Române (din 1996)
- membrul în colectivul de redacție al Buletinului
Institutului de Cercetare pentru Viticultură și
Vinificație;
- membru în Consiliul de conducere al revistei
Horticultura;
- membrul la Comitetul științific la Revista di
Viticultura e di Oenologia din Conegliano– Italia;
- membru în Comitetul Asociației Oamenilor de
Știință - Filiala Iași;
- președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul
Oficiului Național al Viei și Vinului;
- vicepreședinte al Organizației Internaționale a
Vinului (1977 – 1979);
- președinte al Grupului de experți “Tehnologia
vinulu” din cadrul O.I.V (1989 – 1991);
- președinte al Comisiei de Oenologie din cadrul
O.I.V (1991 și în prezent);
- membru expert al “American Society for
Enology and Viticulture”;
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
- membru de onoare al “Jugoslavenski
Vinogradasko-Vinarsko”;
- membru al “Groupe International Polyfënois”;
- membru corespondent (1970) si membru plin
(1990) al Academiei Științifice Agricole și
Silvice;
- membru corespondent al Academia Italiana
della Vite e del Vino (1986);
- membru corespondent al Académie Suisse du
Vin (1987); membru corespondent al Académie
Internationale du Vin (1988);
Activitatea domniei sale a fost răsplătită cu
numeroase decoraţii, premii, diplome şi alte
distincţii:
Laureat al Premiului O.I.V.-1982; Laureat al
Premiului O.I.V.-1989
Laureat al Premiului O.I.V.-2000; Premiul
COPYRO-2000
Premiul Vasile Pogor-2001; Confrade de Merito-
Spania
Medalia oraşului Arbois - Franţa; Pionero dele
Vitivinicultura Mundial - Argentina
Meritul Agricol în grad de Cavaler – Franţa;
Ordinul Muncii Clasa a III-a
Ordinul National Steaua României în grad de
Cavaler
Este cetăţean de onoare al municipiului Focşani
şi a primit Diploma de onoare a judeţului
Vrancea şi din partea mai multor Universităţi şi
Facultăţi din ţară.
Românii de pretutindeni, toţi vrâncenii l-au
admirat şi îi preţuieşte întreaga operă şi activitate
depusă pentru binele României şi al umanităţii.
A fost membru de onoare al Revistei Bogdania
şi a primit Diplomă de excelenţă din partea
acesteia. L-am cunoscut şi admirat pentru
caracterul desăvârşit, pentru dăruirea până în
ultima clipă pentru creşterea prestigiului
României în lume. Pe data de 21 aprilie 2016
,,patriahul vinului românesc’’, Acad. Valeriu
D. Cotea a decedat în spital la Iaşi, lăsând un gol
imens în sufletele şi inimile celor ce l-au
cunoscut şi iubit.
Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa!
Scriitor Ionel MARIN
47
Cristian Petru BĂLAN (SUA)
– Un român strălucitor prin fapte,
creaţie şi credinţă
Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN, născut la 27
iunie 1936, Sibiu este: prozator, poet, dramaturg,
publicist, editor, traducător și artist plastic român
stabilit în Statele Unite ale Americii; membru
titular al Uniunii Scriitorilor din România, al
Academiei Americano-Române de Ştiinţe şi Arte
şi membru de onoare al revistei de creaţie şi
cultură BOGDANIA, din Focşani, de la
înfiinţare.
Este Românul cu România permanent în inimă
şi suflet, creştinul şi omul ce revine anual, cu
mare drag, în România, în oraşul său natal
Boldeşti-Scăieni, a cărui Cetăţean de onoare este
din anul 2007. Este fiul lui Tănase Bălan,
profesor, și al Margaretei Bălan, învățătoare. Este
căsătorit cu Dorina cosmetician-esteticiană și are
două fiice, profesoare: Codrina, profesoară de
limbile italiană-franceză, și Ozana, directoarea
„Muzeului apelor” din Chicago. În 1954, a
absolvit liceul I.L. Caragiale din Ploiești, unde a
fost coleg de clasă cu pictorul Vladimir
Zamfirescu și cu scriitorii Bujor Nedelcovici,
Alexandru Sincu, Mihai Negulescu și Corneliu
Șerban. A urmat Facultatea de Zootehnie din
București în anul 1956. Și-a continuat studiile,
absolvind Universitatea din București, Facultatea
de română-istorie (1964), precum și Colegiul
Harry S. Truman din Chicago (1989), cu bursă
Pell Grant, pentru cursuri de artă. În țară, timp de
26 de ani, a fost profesor gradul I de limba
română, limba latină și istorie, la diferite școli
generale și licee din județul Prahova și a fost
directorul celei mai vechi școli din Ploiești
(Școala nr. 3). La vârsta de 19 ani, a debutat cu
versuri în ziarul „Flamura Prahovei”, apoi a
continuat să publice versuri și proză ori articole
de popularizare a științei în „România literară”,
„România liberă”, „Flacăra”, „Magazin”,
„Magazin istoric” și „Telegraful român”.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Ca pictor și sculptor amator, este autorul a
numeroase icoane, al celui mai mare portret
„Eminescu“ existent în țară, aflat pe frontispiciul
Casei de cultură din Boldești-Scăieni din județul
Prahova, al unei statui de aproape 2 m înălțime,
intitulată „Îngerul judecății“, și postată sus, pe
acoperișul unei capele din centrul orașului; al
bustului lui Teodor Diamant, creatorul
Falansterului de la Scăieni, al Lupoaicei Romane
(„Lupa Capitolina“), cu Romulus și Remus
(îngerul și lupoaica, din păcate, au fost distruse
de cutremurul din 1977, însă îngerul a fost
reconstituit); al marii statui de oțel inox
„Rupătorul de geam“ (6-7 m), înălțată la intrarea
principală a Fabricii de Geamuri Scăieni, apoi
mutată în centrul orașului, după dispariția
fabricii; al picturilor religioase de pe fațada
cimitirului din aceeași localitate; al portretului
primului președinte austriac Karl Renner (1870-
1950), de pe fațada bibliotecii din orașul austriac
Gloggnitz, Nieder Õsterreich; este autor a două
mari portrete religioase, în același oraș, pe fațada
vilei compozitorului austriac Gustav Mahler,
reprezentându-i pe Iisus și pe Fecioare Maria cu
Pruncul, lucrări dedicate soldaților austrieci
căzuți în cel de al doilea război mondial - picturi
care au primit elogiul specialiștilor din Viena.
Pentru Colegiul Truman din Chicago, a mai
sculptat portretul președintelui Truman și un bust
al lui Eminescu.
Fotografiile cu sculpturile sunt reproduse în
monografia orașului Boldești-Scăieni.
A realizat statuia lui Eminescu și bustul poetei
Veronica Micle, amplasate în fața Casei de
cultură ”Mihai Eminescu” din Boldeşti-Scăieni.
Acad. Cristian Petru Bălan, cu soţia.
48
A realizat şi excepționala Statuia Libertății din
New York (COPIA), o premieră pe ţară
(bineînțeles, mult mai mică: de numai 2, 5 m),
amplasată în fața casei părintești din orașul natal,
BOLDEȘTI-SCĂIENI.
Statuia Libertății din Boldești-Scăieni
Din noiembrie 2007, este director fondator al
gazetei „Armonia”, organ independent al orașului
Boldești-Scăieni, jud. Prahova, unde a fost
declarat primul cetățean de onoare al localității.
Este redactor șef-adjunct la gazeta „Datoria
românească“ din Chicago, redactor asociat în
colegiul redacțional al gazetelor „Meridianul
Românesc“ din California, „Constelații
diamantine“ din Craiova, „Armonii culturale“
(membru de onoare), din Adjud și „Regatul
Cuvântului“, din Craiova (membru de onoare).
Pentru activitățile depuse, „University of New
Mexico - Gallup Branch”, în anul 2009, i-a
conferit o Diplomă de Aprecieri, venită din
partea savantului de origine română, Prof. Dr.
Florentin Smarandache, propus pentru Premiul
Nobel. CPB a călătorit mult pe mapamond,
descriind țările vizitate (Noua Zeelandă,
Australia, Canada, Hong Kong, Macao, Israel,
Hawaii ș.a).
La al 37-lea Congres al Academiei Româno-
Americane de Ştiinţe şi Arte (ARA) de la
Chişinău, din luna iunie 2013 a primit din partea
Academiei respective, Premiul pentru literatură
pe anul 2013, pentru creațiile sale literare, dintre
care cea mai originală este ”Enciclopedia
imnurilor de stat ale țărilor lumii”, apărută în anul
2008 la editura Mileniul III din Ploiești. Maestrul
GHEORGHE ZAMFIR despre această carte
afirma:
”Cristian Petru Bălan, om de cultură cu vaste
cunoștințe în multe domenii, a avut ideea
îndrăzneață să reunească imnurile lumii într-un
volum, fapt inedit în acest domeniu istoric în care
omenirea este zdruncinată de planul globalizării.”
Cărţi publicate: “Dincolo de curcubeu”;
“Zborul destinului”; “Oaspeţii din Elizeu” şi
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
“Răzbunătorii”- toate romane, cunoscute
publicului român. Foarte multe volume publicate
în ţară şi în străinătate, printre care amintesc:
“Stropi de rouă”, “Amplificările tăcerii”, ambele
de poezii; “Cioburi de cristal”(4.000 de maxime
şi cugetări, scrise în perioada 1955-1981), “Ispită
şi virtute”(teatru), “Eminescu şi universul
folcloric românesc”, “Să apropiem cerul de
pământ”, “Enciclopedia imnurilor de stat ale
ţărilor lumii”, “Viaţa lui Iisus”, “Nestinsa
lumină”, “Visuri cosmice”, “Vagabond pe
mapamond, “Zborul destinului”, “Eros - Sonete”,
“Conexiuni”, în Antologia de poezie
contemporană ”Din livada înflorită a iubirii”,
coordonator poetul Ionel Marin, Monografia
orașului Boldești-Scăieni, în Antologiile de
poezie și proză editate de Gheorghe A. Stroia şi
multe altele.
În interiorul sufletului Acad. Cristian Petru
Bălan, există Raiul, o comoară din care muguri
de ecouri, de dincolo de ocean, ne învăluie, pe
noi românii, cu valuri de iubiri și "visări
albastre". Este o fiinţă adorabilă, dedicată în
întregime propăşirii şi renaşterii neamului
românesc. Deşi a realizat o vastă şi diversificată
operă, este modest şi foarte respectuos cu
semenii. Iubeşte: copii, florile, artele şi tot cei
frumos. Am avut onoarea de a accepta să fie în
juriul Festivalului - Concurs naţional de creaţie
literară “Bogdania”, la primele trei ediţii, 2012-
2014, dovedind o mare preţuire pentru limba
română şi pentru ţara natală.
Personal, colectivul redacţional al revistei
Bogdania, prietenii din Vrancea și toți românii,
vă urează maestre: sănătate de aur, putere de
creaţie, noi realizări artistice, bucurii sufleteşti
deosebite şi împlinirea tuturor dorinţelor.
LA MULȚI ANI!
Ionel Marin şi redacţia revistei Bogdania
Cristian Petru BĂLAN
BUNĂ DIMINEAŢA, TRISTĂ ROMÂNIE !
- manifest-fantezie –
"Bună dimineaţa, Românie sfinţită de dureri!
Bună dimineaţa, frumoasă zeiţă terestră,
îmbrăcată în ie de câmpii doinitoare,
respirând jale prin plămânii codrilor de-aramă
şi-ai pădurilor de-argint
mângâiate de brize montane albastre.
49
Bună dimineaţa, mândră şi tristă vestală latină,
ce străjuieşti nerăsplătită de nimeni
vatra orientală a Europei,
sacrificându-ţi în locul altora libertatea,
luptându-te secole întregi
cu barbarii la porţile Orientului,
pomenindu-te jefuită şi sfâşiată de aceştia,
suferind ca un Crist pe pământul tău
care acum a devenit locul unde cei
nerecunoscători îţi ignoră cu ură şi dispreţ
miile tale de virtuţi măreţe şi nobile
şi care-n schimb te sfidează cu compătimire,
şi-ţi numără pe degete doar petele negre de pe
tine,
nicicum mai multe decât ale lor,
cu toţii uitând că fără jertfa ta,
fără râurile de sânge valah,
ei ar fi fost demult călcaţi în picioare.
Dar nimeni nu-şi mai aminteşte azi
sacrificiile tale istorice de ieri care le-au salvat
pielea,
acolo în occidentul lor prosper şi nepăsător.
Bună dimineaţa, fiica mea terestră - îţi zice
de două mii de ani, Soarele!
Mi-a fost dor de tine, dulce şi blândă Românie...
Nu-ţi ascunde de mine faţa plânsă - spune
Soarele.
Ştiu că eşti tristă, batjocorită,
nenorocoasă, vandalizată,
dar nu te piti de mine sub norii clocotitori de
furtună
în care scapără fulgere de mânie,
nori sângerii de amar şi durere,
evaporaţi din lacrimile tale.
Zâmbeşte o clipă spre mine - zice Soarele.
Şterge-ţi puţin ochii şi priveşte-mă ca mai
'nainte...
Şi-aşa copiii tăi privesc debusolaţi
mai mult pământul, decât cerul.
Şi-aşa văd că ei te părăsesc unul câte unul,
căutând fericirea aiurea,
în loc să lupte acasă pentru ridicarea ta.
Bună dimineaţa, Românie martirizată şi sfântă,
de mii de ori întristată,
dar, văzută de-aici, dinspre Soare,
tu eşti în faţa mea un preţios smarald scânteietor,
etern şi splendid.
Iată - a câta oară ? - ai mai apucat o zi de-amar,
zice Soarele.
Ştiu asta, fiindcă eu privesc ziua întreagă
cum pe harta pământului tău sfâşiat de străini,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
curg râuri negre de oameni înşiraţi,
râuri vii şi lungi, ca râurile tale,
bărbaţi, bătrâni slăbiţi şi copii, aşteptându-şi felia
de pâine muncită de ei:
sunt şiruri de români sărăciţi şi îngrijoraţi
de împuţinarea hranei de pe masă,
sunt oameni cinstiţi ce muncesc o dată pentru ei
şi de zece ori pentru străinii îmbogăţiţi din
sudoarea fiilor tăi.
Pe-aceştia veneticii mi-i privesc de sus, rânjind
nepăsători,
împreună cu cei ce au fost la putere ieri,
şi ajunşi din nou la putere azi,
prin schimbarea culorilor partinice, prin trădare,
corupţie şi crime...
Ticăloşia şi lăcomia din ei ţi-au distrus tot ce era
fala ta,
tot ce era mai valoros, mai frumos - monumente,
valori;
tot ce-ai ridicat odinioară prin munca silnică a
copiilor tăi.
Noii stăpâni le-au poluat sufletul, i-au ameţit cu
manele
şi i-au drogat cu spectacole scandaloase, lascive,
proiectate pe faţa şi cugetul lor naiv
din "cutia magică" cu fereastra de sticlă ori de
plastic,
apoi te-au vândut pe tine străinilor, bucată cu
bucată, metru cu metru,
deşi la început răguşeau strigând că "Nu ne
vindem ţara!"
Dar cât de iute şi fără de milă mi te-au vândut sau
chiar ţi-au dat gratis
felii din tine! Iar alţii, în nu ştiu ce limbă, îţi cer
Podişul Central de peste Silve,
Acum îi privesc cum se-mbrâncesc,
cum se ceartă între ei pe ciolanul cel mare, cum
se închid şi se deschid,
şi cum, înfăşuraţi în tricoloruri "made in China",
îşi îndeasă grăbiţi băncile cu tone de valută,
sfidându-i de pe plajele exotice pe cei încovoiaţi
de neajusuri
ori de pe terasele vilelor mândre înălţate din
tâlhăriile lor contra ta...
Numai despre ei şi depre baronii lor se vorbeşte
peste tot;
Numai ei şi curvele lor sunt eroii zilei;
Numai ei şi aventurile lor scârboase există prin
toate ziarele,
prin toate revistele şi pe toate canalele,
pe toate lungimile de undă... Tu nici nu mai
50
exişti!
De-aceea ţi-au murit dragii tăi fii-eroi într-o
numită Revoluţie?
Eu văd toate acestea şi mă-ntristez... Of ! Of !
Dar te iubesc! - zice Soarele trimiţându-şi raze
mângâietoare.
Tocmai de aceea te iubesc,
cu atât mai mult, cu cât suferi mai mult - zice
Soarele.
Cu toate acestea, eu sunt prea departe de tine să
te ajut...
Îţi luminez cu drag istoria ta glorioasă,
îţi luminez cu admiraţie umbrele marilor
voievozi, ale marilor tăi Români,
îţi luminez toate virtuţile - chiar şi slăbiciunile
trecătoare,
toate bucuriile mici şi-amărăciunile mari,
încercând să ţi le mai îndulcesc.
Dar... atât! Nu pot mai mult - zice Soarele.
Sunt atât de departe şi am şi eu problemele mele,
că nu-ţi pot încălzi iernile astronomice, nici
iernile spirituale,
nici vetrele stinse şi-ngheţate din colibele celor
săraci - zice Soarele.
Şi nici Luna, nici stelele surori nu te pot ajuta cu
ceva.
De la ce forţe terestre, de la ce organizaţii statale
mai speri vreun ajutor?
Te rog să nu mai fii naivă, fiica mea iubită!
Eu, cel puţin, din dragoste, îţi ofer căldura-mi şi
lumina care-o am, fără condiţii;
ceilalţi te mint şi te-nrobesc mai rău cu datorii şi
false ajutoare.
Mai multe eu nu pot să fac, dar ţi-am vorbit să te
trezesc
şi trebuie să plec...
Domnul să te ajute, dulce Românie! - mai zice
Soarele.
El m-a trimis ca să-ţi vorbesc şi-ţi mai spun că te
iubeşte;
de-aceea te-a-nzestrat cu o deplină forţă, să
rezişti şi să-I slujeşti -
şi-apoi să te ajuţi tu singură, prin tine însăţi... Mă
auzi?
Prin tine însăţi !...
Deci nu uita porunca cea divină: Ajută-te tu
singură!
Căci după orice apus, urmează o noapte,
şi după orice noapte un posibil răsărit măreţ, fără
de lacrimi.
Nicicând şi niciodată Speranţa să nu-ţi moară,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

dulce Românie! MEDALION LIRIC

Prin tine însăţi, luptă pân' la capăt!...
Acum te părăsesc şi eu - zice Soarele. Iar tu -
ridică-te! Fii tare!
Acad. Al. Florin ŢENE
Fie ca ziua ta de mâine să te-mbrace într-o
lumină veşnică
şi să ajungi mai strălucitoare decât lumina mea!
Fii tare! Noapte bună...
Noapte bună, regină a spaţiilor mioritice, ajunse
sus până la mine!"
... Aşa mai veni din nou o noapte tristă peste ţara
latinităţii de est.
care părăsită şi singură, credea că s-a trezit dintr-
un feeric vis...
De-aceea s-a-ncovoiat gemând, în miez de
întuneric şi de teamă. Cuvinte din livezi
Dar simte că-i cuprinsă de-un tremur,
apoi de un cutremur ce nu-i dărâmă case, nici Când a trecut atâta amar de vreme?
turnuri, nici biserici, Iubito, peste noi zăpezi s-aştern,
ci numai conştiinţe vechi, prejudecăţi, rutine Cât sunt aici cu tine, nu te teme
inutile ori blesteme, Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.
iar Ţara Mamă se ridică dreaptă şi-şi şterge ochii De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,
violeţi de lacrimile disperării, -vergheta legământului pe veci-
văzând în jur din ce în ce mai clar... Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă
Şi-atunci, deodată, se trezeşte scăldată în raze Când prin poezia mea tu treci.
lungi de aur ce-o inundă Chiar dacă, tu, ascuns, nu mai eşti
şi-aude o voce ca de tunet, venind cu fulgere Fetiţa din livezi, dar eşti bunică,
orbitoare din străfundurile necuprinsului: Porţi cu tine traista cu poveşti
"- Bună dimineaţa şi bună speranţă, Românie Pentru nepoţica cea mai mică.
martiră! A trecut, când, atât amar de vreme?
Ţi-a fost de-ajuns! Pe veci, vei fi mântuită de rău! Iubito, peste noi se-aştern zăpezi.
Pregăteşte-te de-adevărata-ţi sărbătoare, Grădina Eu sunt aici, alături, nu te teme
Mea de Aur! Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.
Spre glorii, înainte!"

Evadare din istorie

Dacul din Munţii Orăştiei coborât

pe sub pământ sarmisegetusian
şi-a scos degetul pe afară
să vadă dacă cerul este
albastru şi soarele mai varsă căldură pe nară,
când via deapănă prin rădăcini
o poveste…

Văzându-i chipul timpul la cioplit

statuie în stânca pe care se risipeşte luna
şi nici cuvântul nu l-a mai clintit,
îl vedem sub geana zilei
România pitorească întruna.

51
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Geo CĂLUGĂRU Iar cântul ți-a fost gândul a da lumină pietrei,

Precum te-ndemna harul, iubirea, simțirile înalte!

Văd tălpile picioarelor desculțe nisipul cald

călcând,
Văd traista oltenească, privirea-ți ațintită spre
locurile dragi,
Tu le-ai luat cu tine, în timp ce ochi-ți tineri în
lacrime scăldând!
Lumina ochiului ceresc
Așa trecură ani, ani mulți și roditori; Maestre, de
Nimic, în viaţă, nu se-ntâmplă tine ne e dor!
Ci aşa ne pare că-i firesc Ne-ai dăltuit în piatră acea hristică Masă, iar
Însuşi, gândul, de sub tâmplă Începutul lumii,
E lumina ochiului ceresc. L-ai dăltuit in Ou. Și ai creat din vis un - Templu
din Indor!
Când totul în jur se năruieşte
Şi, ameţit mă împleticesc, Ai cucerit Parisul, și Londra, și Genova până-n
O sevă simt cum mă întăreşte departe Indii,
Lumina ochiului ceresc. La Tg. Jiu însă-ai adus acea Poartă a Iubirii, iar
azi de sărbătoare,
Sub veghea ei, venim pe lume, Se adun să te cinstească oltenii de la Jii, din
Seminţele la viaţă se trezesc, Muza Adormită,
Cu o menire a lor, anume, Vrem azi să reînvii!
Sub lumina ochiului ceresc.
Maestre,
Ne ajută, Doamne, să trăim Eternitatea ți-ai făurit-o prin cântul unei dalte,
Miracolul ca pe ceva firesc Iar cântul ți-a fost gândul a da lumină pietrei,
Şi merită cu viaţa, să plătim Precum te-ndemna harul, iubirea, simțirile înalte!
Lumina ochiului ceresc.

Dumnezeu ne-a trimis Duhul,

În care, miracole-nfloresc CORNELIU CRISTESCU
Şi se pătrunde, în adânc, văzduhul
De lumina ochiului ceresc…

Ioan MICLĂU (Australia)

PRIVELIŞTEA CEREASCĂ

Stătea-n genunchi Ioan şi se ruga la Domnul,

Să-l ierte de păcate, să-i fie dulce somnul.
În ruga lui de seară, el s-adânci mai tare,
Lui Brâncuși Voia să-i spună Domnul, că-avea o întrebare.

Maestre, Ce-aşteaptă, ca Ioan, să facă pe pământ?

Eternitatea ți-ai făurit-o prin cântul unei dalte, Ce va afla, va face, nu iese din Cuvânt!

52
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Şi orice-ar fi, pe Domnul, o viaţă-L va sluji,
Dar vrea să ştie ce; păcatul, el îl va ispăşi!
Văzându-l că-i smerit şi vrednic de-nălţare,
Ioan s-a bucurat de-o binecuvântare...
A fost ales de Domnul pentru-o-nălţare-n Cer,
Să guste veşnicia şi slava ascunse în mister.
El, deodată, în întuneric, se simte-nconjurat
De creaturi celeste, venite dintr-un văzduh ciudat.
Îl poartă-n Sus, în zbor, pe aripe de foc;
Puteau să zboare iute, sau chiar să stea pe loc.
Câştigă înălţime, în doar câteva clipe,
În zbor, par roţi de foc ciudatele aripe.
Se merge înainte, dar şi-napoi se plimbă,
Şi în oricare clipă, direcţia şi-o schimbă.
El vede cum dispare culoarea de albastru,
Pe care o vedea de pe al nostru astru.
Pământ nu se mai vede, rămas în urmă este,
Iar Soarele, la orizont, abia dacă clipeşte!
Lumini scânteietoare, când trece printre stele,
Carul de foc se-avântă şi trece printre ele.
Distanţele enorme sunt petrecute-ndată,
Căci Spaţiul se contractă, iar Timpul se dilată!
Străfulgere de stele, precum vezi o scântei,
Căci a rămas în urmă, acum, Calea Lactee.
Dispar şi constelaţii, tot ce-i material,
Se intră prin vibraţii în câmp fenamenal!
În zborul lui de clipe, cu-aceste fiinţe vii,
Ioan trece prin’ astre şi multe galaxii.
Trecuse doar secunde, se pomeni deodată
În Raiul de Lumini, în care-i Sfântul Tată!
A fost extras de îngeri din câmpul cel material,
Şi propulsat, prin aştri, în câmpul cel spiritual.
Iar ce părea din lumea de jos, că e de nevăzut,
Se vede clar sub vălul de întuneric cel căzut.
Ioan e fascinat, văzând privelişti de poveşti,
Se află faţă-faţă cu Tatăl Luminilor Cereşti!
Cel plin de măreţie şi glorie divină,
Ioan a înţeles că Domnul e Lumină!
Sub ochii lui Ioan, de nedescris ce-apare,
Sunt cercuri de lumină, se-amestecă-n
splendoare;
53
Pe Tronul de lumină, scăldat de-un curcubeu,
Domnea, în feerie, chiar Bunul Dumnezeu!
Ce-avea să vadă acolo, el n-a văzut în vise,
Când s-a oprit în DUH, o uşă de deschise!
- Pe cine să trimit şi cine merge pentru noi?
- Ioan: Iată-mă, Doamne, de vrei, trimite-mă-
napoi!
Nimic din Întuneric nu-ncape în Lumină,
Lumina este pace şi linişte, senin,
Iar curcubeul acela, la fel ca pe pământ,
E semn că Domnul, cu noi, e-n legământ!
Părea o mare de sticlă, precum e şi cristalul,
Acolo, Tronul de Judecată îşi odihnea opalul.
Cel ce stătea pe Tron, de jasp şi sardiu, pare,
Ca piatra preţioasă, era la-nfăţişare!
Îoan văzu că Tronul, era pus într-un car,
Purtat de patru îngeri, cu patru aripi, par,
Dar chipurile lor de bou, de vultur, de om, de leu,
Ele au fost schimbate de Bunul Dumnezeu.
Au calităţi divine, păzesc şi poartă Tronul Sfânt,
Prin Rai¸ prin Spaţiu şi chiar jos, pe Pământ.
Ce-i patru heruvimi ce îl servesc pe Domnul,
I-aduc şi slavă, şi cinste, aşa cum face Omul!
Cei patru heruvimi, ca îngeri, ni se spune,
Sunt plini şi de putere¸ dar şi de-nţelepciune.
Ne spun evangheliştii, au scris de multă vreme,
Ei sunt şi păzitorii ...Cunoaşterii Supreme!
La fel, Ioan, mai vede şi alte fiinţe vii, celeste,
Ei stau mereu cu Domnul, sunt purtători de veste
Au câte şase aripi, sunt puri în absolut,
Sunt serafimi puternici, sunt buni, dar de temut!
Căci serafimii, în cer, ei sunt, precum se ştie,
Cei mai iubiţi de Domnul şi-s primii-n ierarhie!
Luminând puternic Eteru-n Univers, prin vreme,
Ei sunt extensii ale Voinţei Lui Supreme!
Domnul le-a dat puterea, primită din-nainte,
Sunt cei care păzesc şi Raiul şi locurile sfinte.
Cei mai iubiţi de Domnul, sunt plini de-
nţelepciune,
Pot ridica păcatul, doar folosind tăciune!
Ei au aspect de foc, mulţi ochi, şi sunt înaripaţi,
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Cu aripi se feresc de focul, când sunt înconjuraţi, Tu eşti Frumoasa-Frumaoselor

Din străluciri divine, în Rai, mai rar şi pe Pământ; într-un superlativ prin repetiţie,
Glorifică pe Domnul şi-i cântă: Sfânt!, Sfânt!, în cuvintele tuturor bărbaţilor
Sfânt! care te întâlnesc.
Pari o mare strălucitoare
Din Tron, ieşeau şi fulger, şi voci, şi tunete şi fără admiratori –
divine, deoarece oricine te priveşte
Ioan e fascinat şi simte, că Domnul, spre el vine. poate orbi deodată.
Deşi lumina poate cuprinde o încăpere vidă, Tu, Doamna-Doamnelor,
Un fulger dă lumină, dar poate să ucidă! precum luna printre stele,
precum Dunărea printre malurile
Ioan nu crede că-ar fi fulgere-adevărate, atâtor ţări civilizate –
Simboluri, doar, şi semne, un fulger vrea s-arate; foşnetul tainic de iubire
Ioan chiar descifrează, înţelegând de-ndată, într-un albastru revărsat,
Că ele-s arzătoare ştiri din Marea Judecată! în privirile mângâietoare
ca răcoare undelor albastre
În jur erau cam două-ş-patru de tronuri şi bătrâni, peste sufletele noastre
Cu mantii albe, coroane de aur, precum regii aprinse de iubire…
stăpâni.
Au viaţă-nemurire, sunt semnele divine,
Ei toţi sunt membri unşi ai Congregaţiei creştine! Vavila POPOVICI
(Carolina de Nord)

Înconjurat în Cer de îngeri, făpturi sfinte, divine,

Domnul e Cel ce era, Cel ce este, Cel ce vine!
Doamne, Ţie îţi dăm cinstire şi slavă, să primeşti;
Pentru că ai făcut lumea, Tu, Doamne, Vrednic
Eşti!

Ion C. ŞTEFAN
Plânsul bătrânilor
„Voi, cei simpli, învăţaţi cuminţenia
şi voi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă!”
- Pildele lui Solomon

Bătrânii află și simt sensul vieții

mult mai clar, mult mai devreme.
De aceea, uneori se-ncruntă, se adună în sine,
să nu se piardă-n afară,
DANS COSMIC în lucruri, cuvinte sau gânduri de prisos.
Plâng și se bucură bătrânii,
Flori, petale, cuvinte şi iluzii: cu lacrimi secătuite, noaptea, în singurătate,
dansezi în jurul lor – doar cu Dumnezeul lor în gând,
doar cu privirea le întâmpini scurtimea vieții, dar și sensul ei, aflând.
şi le săruţi cu bătăile inimii. Copiii nu le - înțeleg gândul, tristețea,
Tu nu eşti ca oricare, străinii nu le pot înțelege durerea,
ci Doamna-Doamnelor, absenții nu pot vedea lacrimile,
pe pulpele căreia surzii nu pot auzi
izvoarele se încolăcesc cum le bate singurătatea zilnic, la ușă.
asemene unor şerpi în sărut… Despre frigul din sufletul lor,

54
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

nimeni nu-ntreabă, nimeni nu știe! Te aştept să vii

Și-n timp ce-n jurul lor Dracule fără copite.
adie vântul tristeții, al singurătății,
bieții bătrâni, Cu tălpile moi
cu trupuri fragile plecate-n rugăciune, Şi pielea catifelată,
află și simt sensul vieții, Să le arătăm noi doi
se bucură și plâng cu lacrimi uscate… Cu speranţa nesperată.
Amurgul cuminte la ușă-i așteaptă,
lăsându-i să-și verse lacrimile toate. Lasă-mă să fug
Înțelepțiți, cu fețe cuminți ca sfinții din icoane, La talpa iadului cu tine,
bătrânii nu se mai întreabă, Să ardem pe rug
ce-i dincolo de-a vieții obloane. Trandafir cu mărăcine.

În flacăra ta
Să ard până dimineaţa,
Iar tu într-a mea
Silvia BUTNARU (Germania)
Să arzi
Singurătatea Toată viaţa.

Cine ne însoţeşte
Pe culoarul îngust, întunecos,
Prin tăcerea timpului,
Spre lumină? DUMITRU ICHIM (Kitchener, Ontario)
Singurătatea!

Cine se frământă
În gânduri,
În nopţi nedormite,
Urmate de căderea siguranţei
În luptă cu neputinţa?
Singurătatea!

Cine te însoţeşte
Pe calea spre nicăieri MI-E FRICĂ...
Uitat de lume?
Singurătatea! Mi-e frică
să nu fugi în poveste,
de aceea
atât de strâns în brațe te țin...
Cornel BALABAN
Numai noi,
atât de singuri
în strania livadă cu pruni!
Deja
povestea își coboară podul...
Iazul vrăjit
se joacă acum cu două luni,
În flacăra ta din părut în părut,
iar noi speriați
În orele târzii tot mereu rămânem repetenți
Din nopţile neadormite, la același și-același sărut...
55
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Florin CONSTANTINESCU LUCEAFĂRULUI POEZIEI ROMÂNEȘTI

Nebunia unui geniu: O lacrimă de lumină
și inteligență scăpată din ochiul îndurerat al lui
Dumnezeu pe care o absoarbe cu repeziciune și
nesațiu ochiul întunecat al dracului aflat mereu la
pândă.

RENAȘTERE
PRIVIND RUINELE ȘI FLUVIUL
Ni se promite Raiul în fiecare zi
“ De ce ne răspândim așa de des prin lume?”
Și-n fiecare clipă se frâng cumplit destine!
Adesea mă întreb și nu făr`de temei,
Că nu cu ură viața se poate întreține
Deoarece n-am fost nicicând un cap de lume
Când va-nțelege omul, când bine el va ști?
Ci totdeauna ne-am aflat în centrul ei!
De-atâtea mii de veacuri, sub pumnul de bărbat,
Al neamului Luceafăr a grăit cândva
Se-neacă Mama Geea în lacrimi și în sânge!
Că ducem vechi și greu blestem de risipire...
Probabil, nicio viață cumplit nu s-ar mai frânge
Un clocot din adânc ne-ndeamnă a nu sta
De-ar fi MATRIARHATUL deplin reînviat!
Deși tot ce avem ne umple de iubire?
Sculptați cu măiestrie statui până la cer –
Nu am trăit lipiți de munți, precum s-a spus,
Copilă-n cheia bolții privind adânc, senină,
Căci munte, deal, câmpie, luncă...orice plai
Femeie-n floarea vieții cu zâmbetul spre zare,
Pe veci ni s-au lipit de suflet și le-am dus
Cu noi prin toate miile de guri de rai!
Femeie-n senectute, iradiind lumină –
Și zilnic să le-aduceți un ceas de prosternare,
Turbate vânturi și învolburate ape
Bărbați din toată lumea, cu-adânc respect vă cer!
Prea des, prin secole, ne-au măturat moșia
Dar n-au putut sub talpa noastră-adânc să sape
Și pentru totdeauna să ne-astupe glia!
Nicolae DOFTOREANU
Trăgând cu greu natalul plai din veac în veac,
Noianuri de tristeți și bucurii am strâns
Și, negăsindu-le la toate cele leac,
Am râs cu hohote și ne-am secat de plâns!

Atunci născurăm dorul și l-am pus să zboare,

Doinind să tulbure și stelele-n tărie, TANGOU CĂRTURAR
Născurăm jocul molcom sau cu înfocare, Motto :
Dorindu-ne ca și adâncul să ne știe!... Multe foi între coperte
Şi-o mulţime de secrete.
Mă-ntreb azi, cu durere, dacă mai dorim (cartea)
Victor Gh. Stan
O nație română să mai fim anume
Pe-acest pământ superb pe care-l moștenim? Chiar de ne-am pierdut credinţa
De-om fi doar seminție risipită-n lume, A rămas în noi preştiinţa,
Înscrisă în CARTEA VIEŢII
Doini-vom prin străini cu multă jale-adâncă Din perioada tinereţii,
De-or plânge pietrele și arborii s-or frânge, Perioadă-n care dorim,
Se va mira și cel cu inima de stâncă: ulterior să retrăim!
“O, Doamne, ce frumos românii știu a plânge!” Dar degeaba mai tânjim

56
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

...fiindcă tot nu reuşim: Să văd dacă-ți este bine sau de-ți trebuie ceva...
Am uitat să mai citim! Dar serviciul nu-mi permite și amarnic mă-
Sigur,... ntristez
Ştim ce nu ştiam, Căci știu că va veni ceasul când prea rău îmi va
Când din ea mereu citam, părea!
Însă am uitat cuvântul
...care ne reda avântul! Căci așa-i viața făcută să iți crești copii mari
Ce, ...în ultimă instanţă, Să-i trimiți la casa lor, chiar de-ți vine tare greu...
Ne îndruma spre...SPERANŢĂ! Vor vedea și ei ce-nseamnă să fii singur peste ani
Cui să cerem socoteală Să-și usuce ochii-n zare așteptând la fel, mereu...
Că memoria ancestrală... Să le vină copilașii, sufletul să-l liniștească
Atâta câtă mai este, Dar atunci va fi pustie, casa lor cea
Fără el ne joacă feste!? părintească!!!...
Sfânta sfintelor,....UITAREA,
Când ne simte disperarea,
Ne-ndeamnă să luăm aminte
ţi să-l ocolim cuminte, Radu BOTIŞ
Căci ne....minte, când pretinde,
că se simte depăşit,
El e foarte Mulţumit
...doar cu ce-are de trăit!!
Dar cuvântul potrivit
,...renăscut doar de-i citit!
Nu-i de fapt decât un MIT!
Forţa din el se aprinde Iubirea …
în scânteia cărţii sfinte
Doar de-ncep colindele, Iubirea capătă valenţe de Taină
ce descriu prea sfintele! În marea trecere
Însă odată aprins În trecerea noastră vremelnică,
...microbu-i e greu de stins! Tomuri de mărturii rămân zestre
Şi atunci ne revenim: Abisului ori lor.
Învăţăm iar să citim!! N-am venit să moştenim
Decât sfinţenia sufletului
Rămas într-o undă a reculegerii.

Oana-Adriana ALEXANDRESCU Mai îndrăznim

TATĂLUI MEU Bătură clopotele iară

De dimineaţă peste sat,
Sărut mâna, dragă tată! Îți simt tristețea și mă Dar Casa Domnului e goală
doare... Creştinii parcă L-au uitat.
Te apasă bătrânețea...și copii ți-i dorești...
Împreună să mai treacă (pentru binecuvântare Puţine rugăciuni la ceruri
Să mai simtă nostalgia casei cele părintești. Stă Domnul aşteptând mâhnit,
Peste popor trec grele vremuri
Anii trec, cum trec secunde...părul astăzi ți-a albit Urgia parcă a venit.
Stai cu ochii la fereastră, poate-apare vreun odor ………………………………….
Dar nu vine acum niciunul și ești tare necăjit! Mai îndrăznim cerând iertare
Inima iți plânge tată, de tristețe și de dor!!! Ai milă de părinţi şi de pruncuţi
De toţi cum suntem fiecare,
Și eu îmi doresc să pot mai des să te vizitez Şi de cei încă nenăscuţi.

57
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Minel Turburan
EROILOR FILIȘENI
Filiașul vă proslavește eroi,
Smerit se pleacă la al vostru nume,
Căci înfruntând moartea și atâtea nevoi,
Dusu-i-ați țării multă faimă în lume.
Prin jerfa voastră, lanțuri ați sfărâmat
Visul neamului l-ați implinit, eroi
Sfânta dreptate prin voi s-a răzbunat
Țara s-a-înălțat; ea va trăi prin voi.
La Jiu, Olt, Argeș, la Siret și Mureș
V-ați dat al vostru corp, tribut eroic țării
Neîntrecut în lupte fu al vostru iureș,
Vârând în dușmani fiorul disperării.
Săpat pe monumentul de granit
Și înscris în astă carte, al vostru nume
Rămâne-n veci atât de strălucit,
Eroi, fala țării și-al ei renume.
Monumentul eroilor din Filiaşi
Elena Andreea COJOCARU (Ion)
CURGE...
Curge noaptea printre firele de gând,
plouă cu soare în cuvânt
și ziua plânge...
Se varsă șuvoiul de tăcere
și-mi inundă privirea orfană
culegând boabe de rouă
din fiecare praf de pe geană.
Se scutură pomii de crengile crude,
seva beteagă le curge nebună,
doar scoarța bătrână mai râde
cu un colț de gură.
58
George PETROVAI
Copacul
Crescut din inima strămoșilor
(căci l-a plantat un străstrăbun,
dar care-anume
mi-e peste mână să vă spun),
copacul s-a tot înălțat
și umbra el și-a aruncat
peste istoria cam suferindă
a neamului,
încât cu veacuri când m-oi înfrupta,
eu până-n vârf m-oi cățăra,
pentru că din cer altcum se vede
în cimitire,
în amintire
și în nesluta fire.
Abia când taina-n sevă s-o preface,
eu mierea timpului voi stoarce
din flori de colț și din morminte,
pentru etern aducerea aminte
a tuturor ce s-au zbătut
istoria să aibă-un alt statut:
să fie-adică drumul necurmat spre bine,
iar nu o repetare ce arc de cerc devine...
Fire de iarbă
Nu-i omul mai ceva ca firul slab de iarbă
ce cade când e verde sub coasa nemiloasă;
căci cine-n lumea asta evită moartea oarbă,
cu coasa hârbuită de munca-i ticăloasă?
De-avem însă-n vedere că firul iar răsare,
prin asta el se-nalță mult mai presus de om,
încât din țeasta vremii mijește o-ntrebare:
prin ce convinge omul că nu-i un biet atom?...
Avem, deci, datoria ca să lăsăm în urmă
tot ce susține-n lume că omu-i rațiune;
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
ori știm că pentru asta nu spiritul de turmă,
ci numai eul nostru e-n stare să ne-ndrume.
Ovidiu ŢUŢUIANU
Avem nevoie de istorie!
În aste vremuri fără glorie,
Avem nevoie de istorie,
Să știm cu toții de unde venim,
Și cum spre viitor noi să pășim?
Să nu rămânem doar îndoctrinați,
Să fim iar demni, lucizi, ne-nduplecați,
Să arătăm urmașilor români,
Tot adevărul despre-ai lor străbuni.
Să consultăm arhive, cartoteci,
Ce țin ascunse adevăruri „reci”,
Privind „înscrisuri” și al nostru grai,
Privind acei ce ne-au călcat pe plai.
Poporul nostru dacă-i suveran,
Normal ar fi, și nu-i un moft tiran,
Să fie scrise adevăruri noi,
Bazate pe dovezi, nu pe „gunoi”!
Să nu ne ploconim, majoritari,
Etern jigniți de cei minoritari,
59
Și să ne scriem noi istoria,
Nu alții ne refac memoria!
Chiar dacă azi istoria e vid,
Canalizată de „strigoi avid”,
Dorind ca „Globul”, să fie „plantat”,
Cu o umană turmă de mânat!
Să-i revedem pe Iorga și Pârvan,
Dar mai ales pe-acel Densușian,
Cu „Preistorica sa Dacie”,
Ne-a demonstrat: izvorul, d' aci e!
Liliana LICIU
Cuvinte
Râde pământul sub ploaia turbată,
din călimara poeților
cu amprente de fulgere dezmățate
curg cuvintele venite ca din creneluri de piatră
implorând îndurare ochilor noștri – adevărate
cărări prin răsărituri impare.
La porți de pământ, săbii ce-şi ţin cutea în teacă
deșiră cu vârful lor bont ghemul ofrandelor.
De un capăt ține umbra trădată de vreme,
de celălalt trag himerele sleite de putere,
şef e un jude prea hapsân pentru vremuri de criză
măsurând distanța ca un adevărat matador,
doar la cules de sudori a plecat!
Cresc frământările noastre! Cresc…
Ora albastră
Nu vor mai fi măști deloc, nici păcate,
un timp suspendat va ploua cu stele cuminți,
hrănindu-ne dorul flămând.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Vor arde luceferii în focul inimii rădăcini însetate Au rămas legaţi de glie
şi-un infinit, scăpat de toate încătuşările, Ca gorunii seculari,
va zburda în voie prin minți. Vrancea-i râu de apă vie,
Noi, două crengi crescute din pieptul pădurii, Munţii Vrancei, legendari;
prelungiri ale ceasului în așteptare, …………………………..
vom fi busuiocul icoanelor lumii Codrii străjuiţi de stele
şi paradox pentru primăvara zăpezilor crude. Raiul dorurilor mele.
Ne vom aduce acasă iubirea rătăcită
și-o vom bea din pocale,
peste suișul înălțimilor ne vom iubi,
iar răspândirile felinarelor
ne vor ocroti de acele măști și păcate.
Va mai ploua și cu glas de chitare, flămând în
atingeri!
Şi-apoi, în văzul tuturor,
vom lăsa dragostea să ne poarte peste hotare.
Eu voi fi Pasărea Măiastră,
tu, cerul chemându-mă în brațele calde,
când ceasul va mângâia ora albastră! Staţiunea LEPŞA din Vrancea

Genoveva Simona Mateev

Hristache LUNGU

AVEM TIMP
e frumos în interior
poate încă necunoscut
ascuțindu-ne mintea
deschizându-ne ochiul
chiar de-o să părem nebuni visători
Vrancea-i râu de apă vie când lumea s-a oprit în loc
cu răsuflarea tăiată
Raiul dorurilor mele?!... să folosim culori vibrante
Codrii bravilor vrânceni din toate punctele cardinale
Dăruiţi de Ştefan Vodă până la cer și dincolo de el
Cu izvoare şi poieni pentru a picta un tablou
S-au scurs veacuri după veacuri, redesenând povestea
Cu ani grei şi cu ani buni. pe acest magic tărâm
Ne-au călcat hoarde barbare: cu fața defectată de noi
Vizigoţi, avari şi huni… și totuși capabil de regenerare
Au venit, s-au dus ca vântul, ce-acum ne-mpresoară cu frici
Au rămas vrâncenii puri și copaci înflorind
Doinele străvechi şi cântul vărsând lacrimi mari
Şi frumoasele păduri. între o pagină gri

60
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

și alta Dumnezeu știe Pe care o avea

înduioșător de caldă de generoasă De la un Pustnic...
ascultând glasurile inimilor
să scriem o nouă simfonie Dar după o vreme
în care nimeni nu e omis Omul își pierdu vederea
fiindcă fiecare poartă-n sămânță Și atunci
o partitură unică Pentru că
cu semnătura Creatorului Nu știa pe de rost
pe aripi de fantezie Nicio rugăciune
creatoare de bun benefic divin Zise :
în Lumina Lui Doamne, ajută-mă !
un cer e azi mai senin Eu îți voi spune
la liziera dintre o lume ce apune Alfabetul
și alta care se naște Tot, de la alfa la omega
însuși cursul timpului se modifică Și Ție îți stă în putere
fără frică de viitor Să potrivești literele
primăvara aceasta nu e banală În cuvinte
înflorește Iubirea. Într-o rugăciune
De dragoste și slavă
Pentru Tine Doamne !

Preabunul Dumnezeu,
Auzindu-l
Gândi în Măreția Lui
Nemărginită
Că
Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranţa de Tocmai a auzit una
răsplată; asta înseamnă iubire. Dintre cele mai frumoase
- Albert Camus Rugăciuni…

Ioan Vasile INDRICĂU Elvira Conunov (Chişinău)

Mâinile mamei

Mâinile mamei coroană pusă pe suflet,

Care sfințește viața în noi.
Obosite de vreme,
Cu drumuri lungi croite de anii
Ne strâng la piept întorși de sărbători.

Rugăciunea unui orb Mâinile mamei crengi de măslin,

Sub umbra căreia am crescut
Omul singur și credincios Și-am prins aripi spre zbor
Înălța câte Arse de soare cu bătături
O rugăciune curată Au șlefuit oameni din noi.
Dumnezeului lui
În fiecare dimineață Mâinile mamei altar al timpului ce zace
Și în fiecare seară Zbucium al dorului din noi
Înainte de culcare... Acele ce făuresc de sărbători masa mare,
Citea dintr-o carte Grădina cu flori,

61
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Ciorapii de lână în iernile geroase Că-i ajuți pe fiecare.

Și pansament pe rănile ce dor.
De când ei s-au născut
Mâinile mamei, acele păsări călătoare, De-au călcat pe-acest pământ
Ce ne mângâie fruntea în zori. Acest pământ strămoșesc
Ne țin umbră la vise, Doamne mult te mai iubesc.
Și ne aduc lumea la picioare.
O mâinile mamei leagăn de binecuvântare. Pe mine voi mă strigați
Doar când sunteți supărați
Când crucea s-a-ngreunat
Mara Emerraldi Și viața s-a terminat.

ASFINȚIT DE MACI Atunci când vă este greu

Îngerii au maci pe poale,
Sunt culeşi din asfințit,
Când soarele se prăvale,
Într-alt loc, spre-un răsărit.
Ziua mare colosală,
Inundă tot în lumină
- Înălțime abisală
Ce trăirea mi-o animă!
Cereasca câmpie astrală
De maci plină, sângerândă,
Devenit-a catedrală,
Cor de maci 'lăuntru-i cântă ...
Bate toaca. Bate ... bate ...
Clopotul sună spre cer ...
Ziua-şi ia veşmânt de noapte,
Într-un clar plin de mister.
Catrina DANCIU
Cereți ajutorul meu
Când aveți bani și sănătate
Pe mine mă dați la spate.
Ia priviți cu ochii-n sus
Și-o să-l vedeți pe Isus
Cât de mult a suferit
Pe cruce l-au răstignit.
Cuie-n palme i-au bătut
Pentru lume a suferit
Crucea grea căra în spate
Dar n-a spus că nu o poate.
Roșu de sânge era
Dar crucea tot o căra
Chiar dacă îl biciuia
Din spate crucea n-o lăsa.
Cine crucea o iubește
Dumnezeu nu-l părăsește
Chiar dacă o poartă în spate
Să nu spună că nu se poate.

Tu să o mai duci în spate

Că o duci până la moarte
De aceea cât trăim
Crucea să n-o părăsim.

Pentru lume a suferit Crucea este un semn sfânt

Doamne Isuse Hristoase Ce ne ține pe pământ
Ce le dai o cruce-n spate De ți-o fi rău, de ți-o fi bine
La cei care te iubesc Crucea s-o ai lângă tine.
Și crucea n-o părăsesc.
Crucea este ceva sfânt
Le dai viață pe pământ S-o avem măcar în gând
Cu semnul crucii cel sfânt Când de cruce ați uitat
Doamne cu putere mare Și Dumnezeu v-a lăsat.

62
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Catrene umoristice
Prof. Ion Croitoru
În carantină
Din plictiseală facem dansul mut
Ce va avea succes în lume:
Pe muzică ne dăm câte un şut
Unde dorsalu-i cu alt nume.
Pericol neştiut
Doi inşi vorbiră pe mobil,
Dar virusul e-atât de abil,
Că merită să-I dăm la cap:
S-a dus la ambii pe Whatsapp.
Bătrâna neştiutoare
Sta baba-n poartă singurică
Şi asistenta o-ntreba:
-N-ai virusul cel nou, bunică?
-Nu are mama, că ţi-ar da.
Celor înghesuiţi în avioane
Voi, fraţi ai mei, românilor sărmani,
Nu acceptaţi sclavia pentru bani,
Căci Corona, ucigaş de vină
Vă doboară chiar de-i punga plină.
După nimicirea viruşilor
După atâta-mbolnăvire
Şi-atâta ne-dumnezeire,
Cred că atunci ni se cuvine
Un duş global cu andorfine.
Vasile GROZA
Mozaic de cugetări
Împăcarea este legea conviețuirii
Cu dușmănia, nu se hrănește decât pământul
Aceasta este scrisă în legea firii.
63
Să ai întotdeauna discernământul!...
Să nu-ți pară bine de răul altuia,
Că s-ar putea să se întoarcă la tine.
Chiar de-i cântă popa dușmanului, aleluia!
Să te gândești că-ți vine rândul și ție!...
Vântul bate pentru oricine la fel
Depinde cum ești îmbrăcat.
E bine în viață, să fii iubitei fidel!
Altfel rămâi în larg debarcat!...
Câtă vreme nu te doare nimic
Nu te mai văita aiurea
Că o să vină timpul îți zic,
Când o să te doară și nu te va crede nimenea!
Cârdășia, tâlhăria, hoția și beția
Sunt ,,boli”, ce te pot cuprinde.
Singurul ,,tratament”, este pușcăria!
Ți-o spun cu precizie, ține minte
Trebuie cu timpul să înțelegi
Se poate orișicând în viață
Că ce semeni aia și culegi
Nu trece cum gâsca prin apă, învață!
Gândurile nespuse zac în cap,
Cum lava în vulcanul încins.
Erup și atunci când ele scap
E greu să le oprești, te lași învins!
Filozofic gândind
Nu ajungi la realitate
Stai în unghiuri obtuze pândind
Căutând, singur să-ți dai dreptate!
Când ajungi să nu te înțelegi pe tine
Atunci cum vrei să te înțeleagă alții?
Ideal ar fi spre al tău bine,
Să nu umbli aiurea prin constelații!
Gând la gând cu bucurie
Toată viața asta ne-o dorim
Și așa ar trebui să fie
Dar e greu în viață ca să nimerim!
Când puterile te lasă, e firesc
Să pui doi pași în loc de unul
Și aceștia sigur se târăsc
Ești bătrân, nu mai face pe nebunul.
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

E doctor nepereche în ce face Dacă nu poate vorbi.

Nu risipește niciodată vorbele în vânt Cine poate să-l întreacă?
În meseria ei, doar Dumnezeu o-ntrece Când îți socotește anii!...
Hotărându-ți tratamentul cu discernământ! ………………………….

Un căuș și cu-n chilug Va urma

Bat la grâu și la porumb
Cojile să le aleagă
Ca pe gât iute să meargă!... CITATE DESPRE BÂTRÂNEŢE
Doi bărbați și o femeie *CE VREAU DE LA VIAŢĂ? UN STROP DE
Ea poate face din doi unul! LINIŞTE ŞI UN GRAM DE FERICIRE!
Că nu fac cât ea în vecie,
Totuși își păstrează unul!... *"Cine nu are un bătrân, să şi-l cumpere."
Proverb românesc
Un cățel și cu un purcel,
El; râmă după o râmă. *"Pregătirea pentru bătrâneţe ar trebui să înceapă
Cățelul latră el la el, nu mai târziu de adolescentă. O viaţă lipsită de
De ciudă că îi seamănă!... sens până la 65 de ani nu va deveni dintr-o dată
plină atunci când te pensionezi."
Cale lungă, drum prin aer Dwight L. Moody
De la pământ pân’ la cer
De vrei ca s-ajungi vreodată, *"Bătrâneţea, crede-mă, este un lucru bun şi
Mort; altă cale nu s-arată!... plăcut. Este adevărat că eşti îndepărtat uşurel de
pe scenă, dar apoi ţi se dă un scaun confortabil de
Carul cu boi s-a răsturnat spectator chiar în primul rând." Confucius
Boii au rămas în jug
De la car la plug i-a dat *LUCRUL CEL MAI DE PREŢ ESTE
Boii liberi, nu ajung!... OMENIA! BANII VIN ŞI SE DUC, OMENIA
RĂMÂNE!
Sămânța o pui sub brazdă
Că așa se-obișnuiește *"Orice ar spune un poet, un orator sau înţelept
Până iese; rabdă, rabdă! despre asta, bătrâneţea rămâne bătrâneţe."
Rabdă până încolțește! Henry Wadsworth Longfellow
Iau un lemn ca să-l despic *"Numai cine nu poate să iubească, îmbătrâneşte
Dau în el ca într-un hoț. şi moare." George Călinescu
Dar dacă îi bat un ic,
Îl fac repede bucăți! *"Cine învaţă la tinereţe se odihneşte la
bătrâneţe." Proverb românesc
Dacă las boabele afară
Păsările ciugulesc *"Mulţi cred - şi eu cred - că am fost desemnat
Iar dacă le pui sub brazdă pentru această muncă de Dumnezeu. În ciuda
Sigur ele încolțesc! bătrâneţii mele, nu vreau să mă dau bătut;
muncesc din dragoste pentru Dumnezeu şi îmi
Cărămida de nu-i arsă pun toată speranţa în El." Michelangelo
Și o prinde ploaia așa
Imediat se face pastă *"Nu eşti niciodată prea bătrân. Din păcate, eşti
Și-ai muncit la ea degeaba! întotdeuna prea tânăr pentru a şti asta."
Robert Brault
Cucul cântă ce să facă?

64
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

*"Puţini oameni ştiu cum să îmbătrânească." pe frunze, pe petale, pe drumul unde zefirul le
Rochefoucauld risipeşte...
- Bucuros de oaspeţi, dragul meu? întrebă Ea... -
*"Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor Tu un oaspete? Eşti a mea! îi răspunse El.
devine mai suplu, mai cald, dobândind o - Oaspete de prânz cu monopol de suflet? zâmbi
înfăţişare organică. Lucian Blaga Ea … - Vedem noi de ce se-agaţă monopolul, la
stat nu te dau! zâmbi şi El.
*"Educaţia este cea mai bună pregătire pentru - Gândurile mi se-oglindesc în tine. Este o
bătrâneţe." Aristotel primăvară gândul tău! Cine-mi redă acest
parfum tainic, acest dar fără rădăcini? Unde te-
*,,A îmbătrâni este singura cale de a trăi mai am mai întâlnit eu pe tine? o întrebă El... - Poate
mult” Voltaire ne-am întâlnit în cer şi-n vis continuăm firul
început! îi spuse Ea.
*CA SĂ PORŢI COROANA DE OM, TREBUIE - Adolescenţa este primăvara omului, a o păstra
SĂ AI TREI ETAJE: MINTE, OBRAZ ŞI este a te numi un om fericit! Oare să fii
INIMĂ. adolescentă este mai greu? întrebă El... - Nu ştiu,
poţi să rămâi aşa la orice vârstă, tu alegi. Să simţi
mereu în suflet primăvara, tremurul de cireş cu
zăpada florilor ce te-nfăşoară, să te bucuri de
Irina Lucia MIHALCA lumina soarelui lăuntric! Nu-ţi şterge amintirile,
lasă-le acolo, singure, să-ţi bată în piept! răspunse
Ea.
- Tu, doar tu, ştii cum poţi fi un om total! Vând
maturitate, păstrez copilăria şi adolescenţa!
spuse El...- Să păstrezi mereu copilul din tine,
dragul meu! Când pleacă începem să îmbătrânim
cu adevărat! îi spuse Ea.
- Ce înseamnă drag? întrebă El... - Drag? Cineva
pe care-l simţi apropiat, pe aceeaşi lungime de
ELEGIA III pe firul gândului călător undă, cineva la câte ţii mult! E bine sau prea
lungi explicaţiile? surâse Ea... - Cam lungi. Îmi
Ai vrea să vii ? placi şi gata ~ drag! răspunse El.
Dacă ai şti ce îmi doresc? - Copilul meu este bebe înfăşat, se uită la lumea
Ce eu gândesc că tu poţi fi?! asta nebună! Ce este mai frumos decât un
- Ai vrea să vii? Ai vrea să ştii? De ce nu vii? bebeluş!? Eu îl conserv aşa! zâmbi El... - E bine,
............................................................................. îţi zâmbeşte, privirea lui ţi-aduce lumina! îi spuse
- Sunt aici lângă tine, sunt acolo în lumea Ea.
noastră! - Sper să-l păstrez, uneori când îl las şi plec de-
(O undă oglindă a sufletelor diafane lunecă lin... ) acasă fac nebunii! spuse El.... - Ei, se mai
La chemarea zidurilor adormite, din depărtări, întâmplă să mai şi creşti! zâmbi Ea.
ecoul - Copilul tău câţi ani are, draga mea? întrebă El
ne propagă respiraţia unind durerea şi iubirea, ... - Eu ştiu?! Variază în funcţie de stări! răspunse
clipa şi speranţa... Ea.
Pe drumul început din nostalgie devenit pas, - Asta trebuie să ştiu, dacă sunt şanse să se joace
devenit dans, cu copilul din mine! spuse El... şi Ea, zâmbind,
devenit zbor şi timp, devenit tăcere, zi, noapte, spuse: - Copiii prin joc învaţă! De noi depinde să
trecutul uimeşte aburul prezentului unui timp de rezonăm, să ne deschidem inima!
amintire, - Dincolo de trup este adevărul! Este o muzică
unui timp de regăsire, unui timp de uitare... de mare supleţe. Foarte rar întâlnim oameni cu
Sub cerul nostru cuvintele nasc inscripţii pe un limbaj al trupului, adică o propagare a
pietre, sufletului, un om cu carismă... Îmi place să arunc

65
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
cu pietre în mare, pietre verzi, roşii, albastre,
lucioase, să scriu pe nisip, să-mi încânt sufletul!
spuse El... iar Ea: - Undele se propagă în multe
cercuri concentrice!
- Toate pornesc de la un punct spre centru!
adăugă El... iar Ea: - Dincolo de marginea vieţii
mereu e una nouă, cu graniţe necunoscute, un
nou tărâm cu un cer mai limpede, cu un aer mai
proaspat, căci orice desprindere naşte un început
uluitor!
- Eşti scump, dragul meu, ştiai asta? întrebă Ea...
- Nu a pariat încă nimeni pe mine! Nu-mi ştiu
valoarea, pornirea, prima strigare sau cum se
zice, n-o ştiu! spuse El.
- Pariez eu toţi banii de vrei, dar nu e nevoie, îţi
cunosc lumina! spuse Ea... - La cât poate fi
ultima strigare chiar nu ştiu. “N-ai nici tu nici
împăratul. Bani să-mi cumpere băiatul!"răspunse
El.
- Tu trebuie doar să fii, chiar dacă nu te ştii! îi
spuse Ea... iar El : - O să mă aflu!
Zâmbind, Ea îi spuse: - Eu nu te cumpăr, eu
constat, te apreciez!... - Nu am remarcat asta
până acum, deşi am avut mare răbdare!
răspunse El.
- Cine mă apreciază, care din voi două, tu sau
Fata din Vis? întrebă El... - Toate. Nu spuneai tu
că toate te iubesc? spuse Ea.
- Am spus doar că toate ajung să mă iubească,
căci pe ce pun mana începe visarea! spuse El...
iar Ea zâmbi : - Aşa este!
- Şi Fata din Vis unde este, cum o cheamă?
întrebă Ea... - Îi construiesc fundaţia unde să
vină. Pentru asta trebuie să-i pun un câmp de
petale la temelie, căci orice act implică un
pretext! Pentru Catrinel, Fata din Vis, fata fără
vârstă, Acolo sufletele nu au vârstă, au doar
lumină!
- Oare, de ce-ţi trebuie flori? întrebă Ea... iar El
răspunse:
- Un câmp de flori, un câmp de petale, aşa simte
şi-mi cere sufletul! Să dorm pe petale într-un
timp adormit, în turnul lui pentru totdeauna!
Poate că nu ai dormit, încă, pe petale şi nici
apele curgătoare nu au stat din cursul lor să-ţi
asculte trăirile!
- Catrinel este acolo? întrebă El... - Da! şopti Ea,
zâmbind.
- Transmite-i un gând luminos! O aştept! îi spuse
El... iar Ea: - L-a primit instantaneu, îţi
mulţumeşte! Timpul, de culoarea liniştii nopţii,
66
fixează eternitatea, în orizonturi noi, peste uriaşa
lună! - Aceasta-i temelia de flori! Sub clarul
de ceas al liniştii albe, construcţia din petale nu
se poate dărâma, aici, pe pământ! spuse El... -
Mulţumesc pentru lumina ta, o simt instantaneu.
Ce frumos! spuse Ea.
- Vezi, în candela timpului, nu există distanţă
între suflete! Intrând pe poarta lunii, în foşnetul
clipelor avem un tărâm aparte. Undeva lăuntric,
pe drumul acela, toate florile îşi deschid petalele
când intrăm! Acum mângâie petalele răsfirate de
vânt! Pe aici inima va trebui să treacă, pe aici!
Dar tu unde eşti? întrebă Ea... iar El: - Aici cu
Catrinel, aşezăm petalele răsfirate, uitând de
noi! Catrinel poate vrea pe pământ, îl consider o
oportunitate!
- Probabil că îţi ascultă bătăile inimii, purtând-o
pe aripile viselor. Şi pe pământ ce faci? întrebă
Ea... - Investesc, sper să fie o investiţie bună,
căci, draga mea, pământeanul vrea să simtă
materia! Când văd un pârau mic intru cu
picioarele în el, când văd unul mai mare îi urmez
cursul pe alături! zâmbi El.
- Vorbeai de rai? întrebă El... şi Ea: - De lumea
creată, poţi să-i spui rai, vis, scara pe care urcăm
spre noi! Călătorim, prin oglinzi de cristal, pe
cărări nesfârşite, spre stele izvorâte din scoici de
lumină!
- Ca să ştii cât de frumos este raiul trebuie să ştii
şi cât de aspru este iadul, adică florile nu-s doar
petale! spuse El... la care Ea răspunse: - Suntem
atât de orbiţi încă, nu reuşim să vedem dincolo de
perdeaua acestor simţuri fizice. După trezirea
acelor noi simţuri vom începe să ne trezim la
viaţă!
- Bravo! Acum ai sensul cuvintelor mele. Astăzi
punem interzis iubirii şi dăm acceptul sălbăticiei,
dincolo de percepţia fizică şi reacţiile animalice!
Nu-s legi scrise pentru asta, totul este ca şi o
provocare! spuse El... - Gândul, o mare forţă, de
care omul nu este conştient! răspunse Ea.
- Tu eşti? întrebă El... Eu? Poate că, involuntar,
produc cataclisme. Ştiu, te-am cam zdruncinat,
ieri! răspunse Ea.
- Da, uneori eşti cam posesivă, dar fondul tău
este din petale! Ai grijă de visele tale, ai grijă de
Catrinel! adăugă El... - Dincolo de fiecare
oglindă, un copil doarme şi steaua care-l însoţeşte
îi multiplică-n aer visul-evantai! răspunse Ea.
- Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni
acolo! Nici gândul, nici cuvântul, nici raza de
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
soare în aerul ce trece prin oglinzile timpului!
spuse El... iar Ea: - Ne vom continua drumul. Cât
timp în sufletul meu va fi universul, după sute
sau mii de ani, ne vom revedea. Pe cărarea
albastră, arc peste timp, cu un nufăr în palme,
prin umbrele stelelor, te voi întâlni! Deschide-ţi
braţele, tu, clipă a visului meu, tu, zburătorul
nopţilor mele!
VA URMA
Adrian Nicolae POPESCU
Pentru cancer
- Mă scuzaţi că mă bag aşa, în seamă…Din
Suceava?
- Da!
- Ştiam eu! Mi-am dat eu seama după accent!
Aveţi voi, sucevenii ceva în vorba voastră care vă
face de neconfundat!
- Cum aşa?
- Ei, las’ că ştiţi voi bine… și, pi, oleacă…
- … Îndata mare, acuma iată…
- Exact! Oţâră….
- E de bine sau de rău?
- Nu, Doamne fereşte! Nu e de rău, ci din contră,
vă dă aşa, cum să spun… particularitate! Simina!
Din Bacău!
Şi întinse mâna, pentru a face cunoştinţă.
După ce, înainte preţ de câteva clipe, ne cercetase
cu zâmbetul. Chiar mă autoevaluam şi îi spuneam
lui Cătălin, cel căruia îi devenisem părinte
spiritual în urmă cu vreo zece ani: „Se pare că
67
încă mai am succes la dame. Chiar dacă pe
abdomen, după patru decenii şi ceva, am acum
dictando în loc de pătrăţele!”.
- Merg acasă. Prima oară după aproape doi ani de
stat în Regatul Unit. Tocmai azi, când are loc
Brexit-ul. Nu mi-am permis! Merg să văd dacă
am cancer!
Privirea ei cerea întrebări suplimentare, pentru
a lămuri finalul frazei sale.
- Cum aşa?
- Da, dragii mei! Colegele mele de serviciu au
remarcat că ceva ciudat se întâmpla cu mine!
Râdeam aşa, fără motiv. Chiar şi atunci când
povesteau ceva ce pentru ele era dramatic! Da, eu
râdeam… în hohote şi cu poftă! Mi se părea
comic! Şi în saloane, cu pacienţii. Fără să-mi dau
seama! Venea aşa, cum să vă spun? Natural!
Simina într-adevăr, râdea. Chiar şi acum, când
ne povestea. Chiar şi acum când, într-o căldură
infernală ne ştergeam sudoarea aşteptării
îmbarcării în aeronava deja aflată în terminal.
Toate privirile călătorilor erau aţintite către noi.
Doar noi doi, Cătălin şi cu mine vizibil jenaţi de
hohotele Siminei.
- Şi unde zboară sucevenii mei?
- Un city – break. Patru zile în Alicante. Cu bilete
luate de prin octombrie, anul trecut. Altfel nu ne
permiteam. Trebuia! Ne-a terminat finalul anului
trecut şi începutul acestuia. Fugim din ţară!
- Da’ veniţi înapoi, nu? Nu rămâneţi pe plajă!
Hohotele de râs ale Siminei aţinteau privirile
tuturor pasagerilor, dar şi celor din echipa de
securitate. Cu un clipit scurt din ochi, Cătălin îmi
sugera schimbarea subiectului discuţiei.
- Ce spuneaţi, Simina? Mergeţi în ţară pentru…
- A, da! Pentru cancer! Am slăbit mult în greutate
în ultimele luni… Abia mai stau hainele pe
mine. Uite, ce largi îmi sunt pantalonii! Dacă nu
aş avea cureaua, i-aş pierde pe drum. Şi pardesiul
acesta bej, vedeţi cât îmi este de mare? Şi am dat
pe haine o mulţime de lire! Nu puteam să vin la
serviciu zi de zi, cu aceleaşi haine. Doar lucrez în
spital, ca asistentă! Ce aveau să zică colegele
mele:„ Măi, da’ asta e de doi ani aici! Chiar zi de
zi în aceleaşi haine? Altele nu are? Ce Dumnezeu
face cu banii? Nici măcar nu e căsătorită, copii
nu are…”. Deşi, ştiţi ceva? Am observat că
englezii nu pun mare preţ pe haine. Când şi le
cumpără, le cumpără de firmă. Dar nu aşa de
multe ca noi! Le poartă mai mult timp, fără să le
fie ruşine!
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
- Chiar aşa! Cine şi ce treabă are cu tine, când nu
el îţi plăteşte facturile?
- Vai, dar ce-or să zică acasă? Doar îmi fac selfie-
uri zi de zi! Nu pot să apar cu aceleaşi haine în
poze. Or să creadă în România că-s vai de capul
meu! Dacă ar şti ei… Sucevenii mei dragi, nu am
reuşit să pun deoparte nici zece pound, credeţi-
mă! Totul se duce pe chirie, mâncare, transport şi
haine! E posibil să am ceva la creier. O tumoare
ceva. Râd ca proasta şi în plus uit! Da, uit lucruri
mărunte! Nu ştiu de ce deschid sertarul, habar nu
am ce vreau să cumpăr de la magazin…
Am început să-mi notez pe hârtie, dar nu e
normal la cei treizeci şi doi de ani pe care-i
împlinesc săptămâna viitoare!
- Să fiţi sănătoasă, Simina!
- Da, mulţumesc! Bine spus… să fiu sănătoasă!
Dintr-o dată, chipul Siminei se înnegură.
Zâmbetul şi hohotele de râs dispăruseră brusc, în
neantul unei incertitudini. Neglijent pieptănată,
cu o bentiţă ce-i strângea părul în coc, fardată în
viteză şi curajos cromatic, tânăra asistentă
medicală mergea să bată la uşile pe care le
închisese în urmă-i, în visul ei către o viaţă mai
bună.
- Priviţi! Ăştia-s dinţi? Aşa se pun dinţii?
Cu gura larg deschisă, ne ivita să apreciem
calitatea unei lucrări dentare efectuată în cei doi
ani de periplu anglo-saxon. Şi fiindcă „lucşii”
sistemului de iluminat din aeroport erau
insuficienţi, Simina aprinsese lanterna de la
telefon, pentru a da credibilitate şi greutate
spuselor sale.
- Nici măcar nu pot închide gura cum trebuie!
Vedeţi? Şi au altă culoare! Parcă-s din plastic!
Dacă nu mi-am permis mai scumpi, ce să fac?
- Staţi liniştită, nu se vede!, încercam să fac eu
momentul mai puţin delicat. Vi se pare pentru că
încă nu sunteţi învăţată cu ei. E ca la ochelari
Cică atunci când îi porţi prima oară, ţi se pare că
ridici piciorul prea sus şi calci în gol. Aşa trebuie
să fie probabil şi la dinţii noi…
- Nici vorbă! Îi am de un an jumate! Şi la fel, nici
schimbare!
- Please! Put here all the metalic things, phone
and the laptop!
Ajunsesem la filtru şi o doamnă simpatică de
la securitate ne invita să punem în cutii, pentru a
fi scanate aparatura electronică şi lucrurile
metalice.
68
- Eu am şi curea şi ceas! Şi brăţări din aur! Şi-o
cruciuliţă de argint la gât. Trebuie oare să le pun
şi pe astea?
- Cred că da! Sunt metalice, nu?
- Excuse me! I have the clock, gold jewlery!
- All, miss!
- A spus că da! Trebuie să le dau jos!
Elegant, rând pe rând, Simina începu a pune
uşor în cutie toate elementele ce confirmau
valoarea sa, dar şi sacrificiul pe care îl făcuse
pentru a-şi depăşi propria condiţie.
- I don’t have a laptop!
Cu toate acestea, aparatul prinse a ţiui atunci
când făcu cei trei paşi prin scanner. Instinctiv, pe
chipul tinerei asistente medicale apăru mirarea.
Ce uitase? Ce mai avea ea metalic?
Fusese invitată într-o încăpere alăturată pentru
o scanare corporală amănunţită. O doamnă
îmbrăcată în uniformă, cu mănuşi albastre pe
mână începu a plimba deasupra ei un baston
scurt, fără să omită nici măcar un centimetru din
trupul ofertant al Siminei!
După câteva minute de securitate intimă, Simina
deschidea triumfătoare şi plină de încredere uşa
încăperii.
- Ha, ha! Ştiţi ce era? Aveam la sutien o sârmă
metalică! Ca să vezi… Şi e de firmă! L-am
cumpărat la reduceri de la Victoria’s Secret! La
preţul ăla, nici nu avea voie să-mi creeze aşa o
situaţie jenantă… Şi unde? Tocmai la aeroport,
unde e plin de lume. Aia ţiuia!
Se trezise din nou la viaţă. Da, Simina avea
din nou puls! Acea Simina pe care o cunoscusem
înainte de filtru. Cu un râs zgomotos şi plin de
consistenţă, cu dinţi de plastic puşi în străinătate.
Acea Simina care mergea în ţară… „pentru
cancer”!
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Poezii pentru copii

Ion Părăianu

Cristian Petru Bălan Puii de veveriță

SOMNUL CĂPRIOAREI Prin zăbranicul țesut din raze,

(Poezie pentru copii) În coroana unui brad
Admiram un vals vienez.
Sub teiul din pădure ningând flori peste ea, Parteneri – făpturi ciudate:
Dormea o căprioară ușor încolăcită. Un con – o șopârlă cu păr,
Pe-o ramură din vârfuri un cuc solfegia, Un con – o șopârlă cu păr ...
Iar o privighetoare-i doinea prin crengi pitită... Ringul fiind trei crenguțe uscate.

Pădurea-ntreagă-i cântă cu zvon de glasuri dulci Vă dezvălui un adevăr:

Ca-n orice-amurg al zilei cu cerul sângeriu Minorele șopârlițe
Când boarea caldă-a serii te-ndeamnă să te culci, Erau pui de veveriță.
Iar căprioara doarme cu-n somn deloc târziu.
Jucându-se, le trecea timpul
Sub botișoru-i moale sunt roșiatici flori Într-o umbră de arșiță.
Scăldate-n roua serii pe patul verde-al ierbii.
Pare-un copil în leagăn, cu-n somn fără fiori, Aș fi vrut să îi mângâi
În timp ce jos în vale se-aud boncănind cerbii. Pe cei cinci ghiduși de pui,
Dar instinctul animalic
Acoper-o, Tu Doamne, că-n noapte-i va fi frig, I-a ascuns de ființa mea,
Chiar dacă luna-ncearcă la ea să se strecoare. Când un clinchet stins, metalic
Miresmele din juru-i nu-i vin cu vreun câștig, Avea ecou sub rămurea,
Dar poate-un vânt mai rece-o trezește pe picioare. Unde, sărmanii, crezând
Că li-i locul, se-ascund.
Spre zorii dimineții apare-un căprior -
Demult o căutase și-acum, dac-a găsit-o, Vine Lola – veverița,
El s-a lungit alături lingând-o cu mult dor, Puișorii stau ascunși;
Iar soața lui tot doarme. Deloc nu se trezește. Înțărcați, nu-și doreau țâța;
Erau maturi, dar erau acuși,
Atunci el brusc tresare, cu coarnele o-mpinge numai joaca zi de zi
Și răsturnând-o-i vede pe piept trei răni severe... Doar de bine poate fi,
Din ele răsărise un râuleț de sânge. Și cum o vorbă grăiește:
Cumplit se speriase și a-nceput să zbiere. Munca pe toți îi călește.

Ecoul disperării se repeta în valuri, Ei vor crește mari, puternici

Stoluri de corbi prădalnici deasupra se roteau - Prin zăpezi, călduri și ploi.
Se-ntunecase zarea peste-ntristate maluri, De câte au, sunt vrednici,
Pădurea amuțise, izvoarele plângeau. Iar de-or veni ‘napoi,
Îi vom lua în grijă noi; -
Un trăznet se aude și o furtună-ncepe... Prieteni de companie
Cad lacrimi mari de ploaie pe căprioara-ntinsă. Și le-or fi, sigur, mai bine.
Tot codrul intră-n zbucium ce nu-l mai poți *
pricepe - O problemă am; anume:
Întreaga fire-n preajmă de jale e cuprinsă! Să le găsesc câte-un nume.

Glen Ellyn City, USA - 15 apr. 2020 Mijlociul e Sorin,

Ălui mic îi zic Mărin.

69
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Cel fătat care-a fost primu’ viață grea… obstacolele puse de tainele
Îl strigăm pe nume - Crinu. universului pe drumul vieții lui erau tot mai
Dar, spuneam că erau cinci. multe, dar a fost puternic și a sărit parcă în pași
Din fetițe, strigăm una de dans peste acele probleme.
Cu prenumele Păuna, A avut o copilărie grea, care i-a smuls de sub
Cealălaltă vrea a-i pune inimă părinții. La vârsta de opt anișori și-a
Lola, mă-sa, ca prenume. pierdut ambii părinți, rămânând astfel cu sora sa
mai mare. Sora lui era rea, cu niște ochi în care
Duce numele în lume fierbea gelozia față de fratele ei mai mic, care
Mai departe, „ cum e vorba„ avea un suflet luminos și era plin de talent și
Să se țină, veșnic, minte, deschis la minte. La vârsta de 16 ani unica sa soră
Neamul lor al tuturora. l-a părăsit, angajându-se la o brutărie din Franța.
A rămas singur, singurel, doar el cu speranța că
** va aduce bucurie în sufletele altora prin
În brăduț i-am botezat imaginația lui pe care o va așterne cândva pe
Stând pe scaun rezimat. hârtie. Această speranța îi aducea ultimul dram
Iar pe seară am pus masa de fericire.
Și, la masă, spune, ghici ? A crescut și a ajuns un tânăr domn care avea un
Le-am adus alune, nuci, talent uluitor de a deschide oamenilor inima către
Ciocolată, biscuiți... carte. Scria precum un înger-muză și se hrănea
Că de- acuma să se știe din propriile sale povești romantice care-i
Suntem o familie. aduceau aminte de secretele uitate ale iubirii.
S-a maturizat. A ajuns profesor universitar la o
*** facultate din oraș. Era un profesor ca nimeni
De scris, am vrut să m-apuc altul. Copiii erau fascinați de fiecare cuvânt al lui
Pe laptopul de pe masă. în legătură cu frumusețea doamnei noastre, limba
Într-un puiete de nuc română. Le explica precum un rege al limbii
Erau toate la fereastră, române despre tainele poveștilor și frumusețea
Mă priveau cu mare jind, gramaticii.
Când eu transpiram scriind. Peste 4 ani minunați petrecuți la facultate, a fost
chemat în armată. A luptat pentru țară sa ca
Erau șase veverițe: nimeni altul. A vărsat sânge, lacrimi, durere, dar
Trei băieți și trei fetițe. dorința și iubirea de patrie l-au ridicat când a
Un semn clar că mă iubesc. căzut. Și-a pierdut o mâna în urma unei explozii
Eu de ele ofilesc de la Iași, dar a fost puternic și a luptat în
Ca florile din grădină, continuare. Când războiul s-a terminat, cu învinși
Într-o dragoste nebună. și învingători, el a ieșit în piață cu mâna rămasă
pe inimă, cântând imnul României.
Apoi a urmat o viată simplă, reîntorcându-se la
pasiune lui, scrisul. A publicat cărți de dragoste, a
Poveşti, poezii scrise de elevi (e) devenit faimos, toată lume îl admira și îl iubea,
dar nimeni ca soția sa, Maria, și copiii lor. Maria
Eleva Alexia Maria MIRIŢESCU din Bucureşti era o femeie modestă, binevoitoare și îl iubea
A obţinut Premiul II la Concursul de creaţie foarte mult, fiind o adevărată muză pentru el.
pentru elevi Bogdania, ediţia I-a, 2019 Peste zece ani superbi în care a fost admirat și
lăudat, s-a îmbolnăvit. A urmat o perioadă tristă
Ca nimeni altul din viața lui. A opus rezistență bolii, a sperat, s-a
Domnul Popescu trăia într-o căsuță de lemn rugat, a iubit, dar nu a putut spune stop
din provincie, care avea două ferestre mici ce inamicului interior. La 68 de ani s-a stins... A
dădeau impresia că acolo locuiesc niște pitici plecat acolo sus, în ceruri, lăsând în urmă
fantastici dintr-o lume paralelă. Dânsul avusese o aplauzele minunate ale familiei sale. Eu nu l-am

70
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

cunoscut, dar un lucru știu sigur: el mă iubește și
eu îl iubesc. A fost un erou ca nimeni altul...A
fost bunicul meu....
Eleva IVAN ANDREEA ROXANA din
Homocea, jud. Vrancea. A obţinut Menţiune la
Concursul de creaţie pentru elevi Bogdania,
ediţia I-a, 2019
Cronici literare, recenzii, comentarii
Prof. Geo Călugăru despre volumul bilingv de
poezii Fotografiile sufletului, autor Pasquina
Filomena- poetă din Italia.
Traducere în limba română de poeta Maria
Niculescu din Bucureşti

Copilăria mea

Draga mea copilărie,

Dulce şi amăruie
De mult te-am aşteptat,
Tu mai dus şi tu m-ai luat.

Aşa ceva n-am mai văzut,

N-am fost aşa chiar de mult
Bună, blândă şi frumoasă
Nu ştiu dacă sunt aleasă.

Drumul meu e bun,

N-are rost să vă mai spun
Ştiu ce fac, ştiu cât pot, Poeziile Pasquinei Filomena exprimă
Dar vreau şi să ţin cont. sentimente, înfrângeri, întristări şi bucurii -
foarte asemănătoare cu cele ale românilor, o
veritabilă punte a prieteniei dintre Italia şi
Fără cuvinte România.
Buchetul de poezii scrise de Pasquina
Am rămas fără cuvinte, Filomena din însorita Italie, pe care mi le-a oferit
Nici nu ştiu cum se minte poeta Maria Niculescu, o sinceră îndrăgostită de
Cum să fac asta măcar? poporul italian, de poezia şi cultura, privită în
Nu vreau să fac un lucru neclar. ansamblu, m-a surprins plăcut prin acurateţea
traducerii poeziilor, mergând până la a exprima,
Vreau să fiu mereu bună, chiar şi fiorul liric, capacitatea expresivă a poetei
Să văd şi eu cum e în lună din poeziile căreia a tradus.
Şi stele căzătoare, Pasquina Filomena, intuind în
Nu vreau să spun că doare. profunzimea sa funcţia de descătuşare a unei
poveri sufleteşti, ce poate deveni insuportabilă,
Hai, ghiceşte ce vreau să spun, dar de care se eliberează prin poezie, afirmă:
E un lucru foarte bun ,,Încerc să mă eliberez / de fantasmele trecutului
El te ajută în viaţă, / dar nu pot. // Așezată pe un scaun /care mi-a
Acel cuvânt este în faţă. sfârtecat sufletul, / mă uit la un zid din viața
mea / care se sfărâmă... (dar, vai!) o bucata din
mine.” Scriind despre această povară, găseşte
speranţa, crezută pierdută, şi, se eliberează – /
Dar este un curcubeu al speranței. / În jurul
căruia, / sunt eu /... și nimeni
altcineva.” (Fantasmele trecutului).

71
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Extazul descoperirii fiinţei, pe care o
poate iubi, datorită celui de al şaselea simţ din
dotare, intuiţia, iar harul cu care este înzestrată,
îi oferă cuvintele potrivite, să-l exprime:
,,Mă agăț de o scară / suspendată în aerul unei
respirații. // Ai tot ceea ce vreau eu. // Oglindă în
ochi, / libertate în gesturi, / și furtună în suflet. //
Totul, / da, totul în contururile definite ...
/ din cel mai frumos vis al meu.” (Cel mai
frumos vis al meu).
Importanţa decisivă a cunoaşterii, în tot ce
înseamnă sau ţine de viaţă, e surprinsă, prin
consecinţele lipsei acesteia, din orice început, pe
care o exprimă, cu multă sensibilitate:
,,Dacă numai pentru o clipă / aș fi putut citi
tăcerile mele, / nu ți-aș fi pus multe întrebări. //
Ai să mă ajungi / (crede ea) / la marginea
emoțiilor, / fără ezitări. (Adică ai luat o hotărâre,
cea dorită de ea). Și, mână în mână, / vom
aștepta împreună ... (Zorii unui nou început).
Poetă până-n prăsele, cum ar defini-o
Nicolae Dan Fruntelată, un mare poet, pe
Pasquina Filomena, aceasta găseşte exprimări
memorabile, datorită şi abilităţii traducătoarei de
a le găsi echivalentul în limba română, pentru a
face distincţia netă între ,,Teama de a te iubi
încă”, de ,,Teama de a te pierde”, de care chiar
se teme:
,,Pe aripile zâmbetului meu (superb spus) / Am
ținut iubirea – (găsind şi pentru aceasta o
exprimare surpriză – ): / Lumina aceea care
spionează / contururile indefinitului, / care ne
aparține și ne ține legați. // Teama de a te pierde,
/ nu ... /teama de a te iubi, din nou, /și nu voi
putea spune.” (Teama de-a te iubi, încă).
E foarte ademenitor să ştiu ce înţelege
autoarea despre, poate, singura entitate, care
poate fi cu adevărat liberă să nu aibă parte de
niciun fel de limitare şi, m-am oprit asupra
poeziei ,,Spirit liber” Dându-şi seama că trebuie
să înfrângă nişte condiţionări, îşi limpezeşte
mental această chestiune, ca apoi să le exprime
cât mai clar. Prin urmare, ne spune poeta:
,,Aveam nevoie să mă desprind de un vis.(cum?) /
Făcând un pas înapoi (şi mai ce?)
și trăind realitatea ca și cum ar fi ultima
respirație.// Analizând la rece relaţia cu cel în
care se reflectă, concluzionează: - Eu nu sunt
timpul tău, / nu am fost niciodată. (Atunci ce
sunt?) / Sunt doar al tău moment atât de grăbit.
(Să crezi că este spirit liber, ţi-ai luat dorinţa
72
drept realitate), // Dorinţa ta este decupată în
minte (Cu ce scop?) / Doar pentru a proteja /
acel spirit liber care este în tine. “ (care, de fapt,
este orgoliul tău de mascul, atât şi nimic mai
mult).
Nu lipseşte din evantaiul preocupărilor
poetei Pasquina Filomena mitul eternei întoarceri
(la începutul facerii lumii, în plan cosmogonic, în
plan individual omenesc, la momentul naşterii, al
purităţii dintâi: ,,Întoarcere înapoi / într-un timp
virgin. / Când încă iubirea / era pură și delicată.
(de ce nu se poate?) / Multe mâini, / au strivit
floarea aceea (din ce motiv?) / care se revolta
împotriva vieții și destinului. // Prea multe țipete
strecurate în inimă / pentru a înfrânge durerea. //
Prea multe îndoieli rămase în așteptare / fără
final. (Cu atâtea avalanşe prăbuşite asupra sa, ce
putea să facă?) // Era doar un fluture în mâinile
lui Dumnezeu.” (Înapoi). Dacă ne referim, nu
doar la individ, ci şi la popoare, ajungem la spusa
cronicarilot – nu popoarele (unele) erau deasupra
vremilor, ci ele, popoarele, erau sub vremi.
Istoria oferă numeroase exemple, între care şi
popoarele din care facem parte, atât cel Italian,
cât şi cel roman.
O frumoasă prietenie dăinuieşte
între România şi Italia, a cărui stabilitate este
nutrită de oamenii de cultură, reprezentanţi de
seamă în toate domeniile de activitate. Ei trăiesc,
având ca unică lege – Legea inimii – singura pe
care o cunosc şi le justifică umanitatea, care îi
definesc. Maturitatea, convertită în înţelepciune
se exprimă prin sfatul, pe care poeta îl dă
celor care vor să reuşească în dragoste o face
ascunzând că se are şi pe sine în vedere şi că este,
de fapt, ceea ce îşi doreşte: ,,Nu îți cer / să
parcurgem calea împreună. // Dar nu te opri la
aparențe, /ar fi inutil. // Învață să mergi /chiar și
în locuri întunecate, / unde apoi poți găsi lumina.
// Și nu te îneca / în abisul mării,/ doar pentru că
nu vei putea să te ridici din nou. // Mergi, mergi
încet. // Dar nu privi niciodată înapoi. “
(Mergi încet).
Fără îndoială, poeziile pe care le-am citit
cu atenţie, dar şi cele asupra cărora m-am oprit,
confirmă că, şi în sufletul poetei
Pasquina Filomena e un ceva mai mult decât ea
însăşi. Este un ,,dincolo”, care o purifică şi o
eliberează. Este geniul etern al poeziei. Poezia
este, de fapt, o răsplată din partea justiţiei
universale din care are parte şi poeta, la care mă
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
refer. Aceasta, prin actul său creativ, încearcă să
repare destinul uman al perisabilităţii şi
nesemnificativului.
Traducerea (traduzione) în limba română de
poeta Maria Niculescu din Bucureşti a
volumului Fotografiile sufletului, bilingv
(română şi italiană), autor Pasquina Filomena
Le poesie di Pasquina Filomena esprimono
sentimenti, sconfitte, tristezze e gioie - molto
simili a quelle dei rumeni, una veritabile ponte
di amicizia tra Italia e Romania.
Il bouquet di poesie scritte di Pasquina
Filomena dalla soleggiata Italia, il quale me li ha
offerti la poetessa Maria Niculescu, una sincera
innamorata del popolo italiano, di poesia e
cultura, nel suo insieme, mi ha piacevolmente
sorpresa dall'accuratezza della traduzione delle
poesie, arrivando al punto di esprimere, anche il
brivido lirico, la capacità espressiva del poeta
dalle poesie in cui tradusse.
Pasquina Filomena, percependo nella
sua profondità la funzione di scatenare di un
peso spirituale, che può diventare insopportabile,
ma che viene rilasciato attraverso la poesia,
afferma:
,, Sto provando a disfarmi / dei fantasmi del
passato, / ma non ci riesco. //Seduta su una sedia
/ che mi ha rosicato l’anima, / guardo un muro
fatiscente / della mia vita…( ma, ahimè!), è un
pezzo di me.” Scrivendo su questo fardello, lei
trova la speranza, che la credeva persa
e imeddiatamente si rilascia:
// Ma è un arcobaleno di speranza. // Intorno al
quale, /ci sono io /…e nessun altro. (Fantasmi
del passato).
L'estasi della scoperta di un "essere,"
quale lei possa amarla a causa del sesto senso
dalla dotazione, l'intuizione, e la grazia con
quale è nobilitata, le dà le parole giuste, per
esprimerlo:
,,Mi arrampico ad una scala / sospesa all’aria di
un respiro. //Hai tutto quello che voglio. / Lo
specchio negli occhi, / la libertà nei gesti, / e la
tempesta nell’anima. // Tutto, / si, tutto nei
contorni definiti… / del mio sogno più bello.” (Il
mio sogno piu bello).
L'importanza decisiva della conoscenza,
in tutto ciò che significa o riguarda la vita, è
73
sorpresa dalle conseguenze della sua mancanza,
da ogni inizio, che lei esprime, con grande
sensibilità: ”Se solo per un attimo / riuscissi a
leggere i miei silenzi, / non ti faresti più
domande.
// Mi raggiungeresti / ( lei crede) ai confini delle
emozioni, / senza esitazioni (nel senso che hai
preso una decisione, quella che, essa
desiderava.) // E mano nella mano,
/aspetteremmo insieme… / l’alba di un nuovo
inizio. (L’alba di un nuovo inizio).
È molto interessante sapere cosa
comprende l'autrice, del, forse, l'unica entità che
può essere veramente libera di non avere parte,
di nessun tipo di limitazione e mi sono fermato
sulla poesia "Spirito libero" Comprendendo che
deve superare qualcune condizionamenti, la
poetessa
chiarisce mentalmente questa faccenda, e poi li
esprime nel modo più chiaro possibile. Pertanto,
la poetessa ci dice: "Avevo bisogno di staccarmi
da un sogno (bene) / Fare un passo indietro / (e
cos'altro?) e vivere /la realtà come se fosse
l’ultimo respiro. Analizzando freddamente la
relazione con quella in cui si riflette, la poetessa
conclude: ”Io non sono il tuo tempo, / non lo
sono mai stata. (allora cosa sono?) // Sono solo
un tuo attimo e anche fuggente // .(Credendo che
sei uno spirito libero, hai preso il tuo desiderio
come una realtà), Un tuo desiderio e reciso nella
mente.(Con quale scopo?) Solo per proteggere
quello spirito libero che è in te. (che, in realtà, è
il tuo orgoglio maschile e nient'altro)..
Non manca, dal ventaglio di preoccupazioni
della poetessa Pasquina Filomena, il mito
dell'eterno ritorno (all'inizio della creazione del
mondo, sul piano cosmogonico, sul piano umano
individuale, al momento della nascita, della
prima purezza::
”Tornare indietro / ad un tempo vergine.
//Quando ancora l’amore / era puro e
delicato.// . (perché no?) / Troppe mani, / hanno
strappato quel fiore / (per quale ragione?) che si
ribellava alla vita e al destino.// Troppe urla
insinuate nel cuore / per sconfiggere il dolore.//
Troppi dubbi lasciati in sospeso senza una fine. /
(con così tante valanghe, che sono crollate su di
lei, cosa poteva fare?) // Era solo una farfalla
nelle mani di Dio.”(Indietro).
Se ci riferiamo, non solo all'individuo, ma anche
ai popoli, arriviamo al detto del cronista: non i
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
popoli (alcuni) erano al di sopra dei tempi, ma
loro, i popoli, erano sotto il tempo. La storia offre
molti esempi, inclusi i popoli di cui
apparteniamo, sia quello italiano, che rumeno.
L'amicizia che esiste tra la Romania e
l'Italia e la cui stabilità è nutrita dai uomini della
cultura, rappresentanti di spicco in tutti i campi di
attività. Loro vivono, avendo l'unica legge - la
Legge del cuore - l'unica che conosce e giustifica
l'umanità, che li definisce. La maturità, convertita
in saggezza, è espressa dal consiglio che
la poetessa dà a coloro che vogliono avere
successo nell'amore, nascondendo che ha in
mente ed è, di fatto, ciò che vuole: ,,Non ti chiedo
di percorrere insieme il cammino. // Ma non
fermarti alle apparenze, sarebbe inutile.
/ Impara a camminare /anche nei posti bui, /
dove poi troverai la luce. // E non affogare
nell’abisso del mare, /solo per non risalire. //
Cammina, cammina lentamente.//
Ma non voltarti mai dietro.”(Camina
lentamente).
Indubbiamente, le poesie che ho letto
attentamente, ma anche quelle su cui mi sono
fermato, confermano che nell'anima della
poetessa Pasquina Filomena c'è qualcosa di più
di se stessa. È un "oltre" che lo purifica e lo
libera. È l'eterno genio della poesia. La poesia è,
infatti, una ricompensa della giustizia universale
di cui anche la poetessa ha una parte, a cui mi
riferisco. Questa, attraverso il suo atto creativo,
cerca di riparare il destino umano della
deperibilità e dell'insignificante.
Traduzione – Maria Niculescu din România
Nicolae VASILE
despre volumul de versuri Râuri de iubire,
autor Felicia RUȘIANU
Cartea de față este o mărturisire, o dezlănțuire a
iubirii în poezie sau a poeziei în iubire.
74
Este, totodată, un strigăt de eliberare a cuiva care
speră că accesul la cer, dă dreptul și la iubire,
cum au pământenii care trăiesc cu adevărat măcar
unul, oricare, dintre extazurile pe care filozofii,
care sunt și scriitori în același timp, le-au tot
categorisit de când s-a născut știința înțelepciunii.
Ca în orice colecție de poezie a aceluiași autor,
pe care nu a rânduit-o el însuși într-un poem mai
larg, aceasta se poate reconstitui, de un cititor
avizat, într-o epopee fluidă, flexibilă, supusă
riscului de a și greși la interpretarea unor
înlănțuiri de idei preluate din poeziile
individuale, dar care vine să întregească radiația
trăirii autorului, văzută din afară.
În cazul volumului Râuri de iubire, o
înfășurătoare a ideilor, destul de sugestivă, vine
chiar din titlurilor poeziilor (caractere italice):
Fluturele interior a aprins o scânteie într-o
femeie care, într-un vis de împlinire dintre o
doamnă și un domn, a depășit linia orizontului ,
într-o noapte cu lună plină, spre un cerc cu stele,
de la pământ la cer stârnind o curgere a râuri de
iubire.
Pe infinitele cărări, unde, după o ploaie de
binecuvântare, acum plouă în culorile
curcubeului, am plecat spre cuibul ca o mătase,
în ziua în care umbrele iubirii tocmai părăsiseră
pădurea fermecată. Am ajuns pe muntele iubirii
unde, la o ceașcă de ceai, filozofând, cu coroana
de iubire pe cap, n-am dat inelul de logodnă și cu
ochii în picături de iubire, noi doi, într-o iubire
divină, am făcut nunta de pe cer și am dat liber la
iubire.
Ca într-o rugăciune răsturnată, precum pe pământ
și în cer, cei care au cunoscut iubirea în viață vor
să o continue și după aceea, urmând aceleași
tipare. Începutul este în dorința de transformare
interioară.
În poezia Fluturele interior: “Eu m-am lăsat să
mă transform/ Am dat voie unei curgeri firești/
Culorile-i atrage și pe ceilalți/ Viețile parcă nu-s
azi pământene.” Nu întâmplător, simbolul ales
este fluturele, campionul transformărilor, dar
aceasta nu se întâmplă evolutiv, ci brusc, ca-n
poezia O scânteie într-o femeie: “O fetiță s-a
transformat într-o femeie/ Ce-i conștientă că-n ea
e o scânteie/ E o iubire divină, e o iubire
creatoare/ De viață magică mereu dătătoare.”
Viața magică are și ea un proiect, un vis, Vis de
împlinire: “Visul la care am lucrat e deja
împlinit/ Am fost arhitectul său care l-a iubit/
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Desenând eu liniile ce l-au desăvârșit/ plăcută la citit, cu figuri de stil bine alese care
Contemplându-l c-am ajuns la sfârșit.”, iar acesta vine să se alinieze la o foarte modernă teorie
este tot ca pe pământ, adică, cu o doamnă și un epistemologică. Autoarea, probabil fără să
domn, ca în poezia, O doamnă și un domn: cunoască teoria constructală, o teorie științifică
“Timpul anilor petrecut împreună/ I-a modelat, care devine, pe zi ce trece, tot mai filozofică,
înțelepțit, unit.” aduce o contribuție prin aplicarea acesteia în
Perspectiva este tot infinită, Linia orizontului: literatură, unde fluidul esențial ales este iubirea,
“Ne ținem de mână și stăm pe o plajă/ iar râurile din titlu se referă de fapt la ideea de
Nisipul fin al mării ne-ncinde tălpile/ Eu aș vrea curgere, esența acestei teorii, care este și titlul
să zbor și să ating slăvile/ Tu reziști fiind învăluit uneia dintre poeziile volumului. O felicit și îi
ca într-o vrajă.”, luna plină însă își schimbă rolul, urez succes în continuare!
din pericol în tăcere și desăvârșire, ca-n poezia
Lună plină: “M-am văzut încorporată în lumina-
i.? Acolo înăuntru m-am simțit impecabil/ Am
vorbit ca doi prieteni în tăcere/ Știam că ea îmi
simte deja cuvintele/ Plinătatea ei m-a ajutat să Dumitru DĂNĂILĂ
fiu plină.”
A ŞAPTEA CARTE A MARIEI FILIPOIU -
Este loc și pentru niște superbe metafore ca în
SONETELE LUMINII
poeziile: Un cerc cu stele: “Un cerc cu stele/ Pe
fața-i rotunjită/ Pistruii sunt mărgele/ Fățuca-i
fericită.”, sau De la pământ la cer: “De la pământ
la cer/ E doar un gând distanță.”, sau Curgere:
“Mă las să fiu/ Mă las să curg.” O excelentă
exprimare poetică a celei mai noi teorii
epistemologice, teoria constructală care statuează
că doar ce curge este viu.
Și am ajuns la poezia care dă titlul și sensul
volumului, Râuri de iubire: “Se lasă seara și râuri
de iubire iar coboară/ Frunzele cad lin fiind încă
o dată toamnă/ Îmi sugerează chiar cum curg,
mă-mpresoară/ Iubirea e caldă, vine în tonuri de
toamnă.”
Pe ce cale se poate ajunge la dorințele enumerate
mai sus? Pe infinitele cărări:
“Peregrinările zilnice îmi scot în cale infinite Țin în mână cartea „Pelerin pe Calea Luminii
cărări/ Las intuiția să mă poarte spre acea - 101 sonete creștine”, a poetei Maria Filipoiu,
cărare infinită/ Ce-mi ispitește mintea scoțându- despre care, la prima vedere pot să spun că stă în
mă din zona de confort.” picioare.
Râurile de iubire, și în cer, urmează să fie tot Și iată, stă în picioare, pentru că nu are nevoie de
rodul ispitelor și ieșirilor din zona de confort, sprijin, nu este o broșură care se sprijină cumva
adică supusă riscurilor. din alte părți, dar stă-n picioare și prin conținutul
Și tot ca pe pământ, și în cer, nunta e la fel: ei.
Nunta de pe cer: “Mireasa a cam întârziat Și din punct de vedere tipografic este o carte
Durând împodobitul/ Mirele nu s-a așteptat/ Să aparte și adresez felicitări editurii şi fiilor
fie așa pețitul.”, iar liberul la iubire este tot după autoarei pentru felul cum se înfăţişează şi cum îl
nuntă: Liber la iubire: “Iubesc libertatea/ Iubesc atrage pe cititor prin copertă şi grafica tematică la
frumusețea/ Sunt liber să iubesc/ Sunt liber să fiecare text.
trăiesc.” Prea multe, în cer, vor fi ca și pe Am scris despre doamna Maria Filipoiu cu
pământ!... Să fie bine!... mare plăcere, de mai multe ori și afirm acum ca
Poezia scrisă de Felicia RUȘIANU, care se află și atunci, că excelează prin tematica interesantă a
la a patra carte, este o poezie trăită convingător, operei domniei sale.
75
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
A scris până acum şapte cărţi și o felicit pentru
toate. Am reținut din ele, înainte de orice, faptul
că tratează o tematică esențială, desprinsă din
ceea ce lumea de astăzi simte și trăiește cu
deosebire. Din tematica aceasta, autoarea alege
teme care surprind obiceiuri, tradiții românești
vechi, pe care noi trebuie să le preluăm și să le
ducem mai departe, tratează teme istorice, teme
despre mari personalități ale literaturii și gândirii
noastre, deci teme esențiale. Prin tematică înțeleg
eu că se deosebește și se particularizează, înainte
de toate, opera doamnei Maria Filipoiu.
Referindu-mă la modalitatea artistică de
prezentare a temelor, pot spune că autoarea are
multă sensibilitate, că tratează cu toată
seriozitatea și acest aspect al creației literare, care
atrage şi prin această caracteristică și îl
însufleţeşte pe cititor, îl orientează în discursul
narativ, îl face să înţeleagă mai bine mesajul
artistic.
Cartea aceasta este deosebită pentru că are 101
de sonete, conţine, deci, poezie în formă fixă şi
sub acest aspect poate fi alăturată de creaţiile
marilor scriitori care au folosit această formă fixă
de poezie, de la Shakespeare până la Vasile
Voiculescu și alții care au scris sonete. Sonetele
doamnei Maria Filipoiu sunt deosebite pentru că
vorbesc despre ultima speranță a omului -
privirea încrezătoare către înalt.
Prin modul cum autoarea se referă la această
atitudine îndeamnă cititorul, mai ales pe cel în
vârstă, care mai aşteaptă doar puţin de la viaţă să
îşi îndrepte privirea spre nemărginirea albastră,
de unde îşi poate lua lumină pentru suflet.
Omagiul pe care pot să i-l aduc astăzi autoarei,
pe care o felicit încă o dată pentru noua apariţie
editorială, este acela de a citi unul din cele 101 de
sonete. Şi n-am să citesc unul pe care l-am ales
dintre celelalte, voi citi unul la întâmplare, ceea
în traducerea mea înseamnă că apreciez tot ce
cuprinde această carte, care ia astăzi drumul către
cititor.
Gânduri binecuvântate (sonet neuitării)
Cu raza din ochi am aprins lumină/ Să nu îmi
înghețe gândurile reci./ Să-mi însoțească pe
celeste poteci,/ Sufletul prin lumea ce va să
vină.// Mă rog de binecuvântare în veci,/ Zeului
de religie creștină,/ Când rodește rațiunea
deplină/ În ritualuri din tradiții străvechi.// Închid
lumina în gânduri nescrise/ Pe calea vieții, ce-n
apus se-nclină,/ Să le nemuresc în veșnice vise.//
76
Prin nopți vor dansa pe bolta senină,/ Cu stele ce
de îngeri sunt aprinse/ Pe alei din a Raiului
grădină. (pag. 67)
Drum luminos, carte frumoasă!
Cinste cui te-a scris!
Prof. Geo Călugăru
De la „Nevoia de istorie” la nevoia de noi
înșine
Știam că apropierea Centenarului Marii
Uniri, 1 Decembrie 1918, nu-l va lăsa indiferent
pe prietenul meu Marin (Minel) Turburan,
profesor de limba și literatura română, director al
Bibliotecii Orășenești „Anton Pann” din Filiași și
animator cultural de excepție. În timpul vizitelor
sale cu diferite probleme în București, am
discutat despre abordarea cea mai potrivită a unui
subiect atât de prețios, pe care, de altfel, și-a
asumat-o iar rezultatul a fost pe măsură și îi
aparține.
Pe verso-ul primei file, după copertă, te
întâmpină tabloul color al pictorului Rosenthal –
România rupându-și cătușele pe Câmpia
Libertății. Încă din formularea titlului volumului
„Nevoia de istorie” și a subtitlului, autorul ne
atrage atenția asupra a ceea ce vom descoperi pe
parcursul lucrării: „Imagini și documente despre
eroii Filiașului căzuți la datorie în primul și cel de
al doilea război mondial. Numindu-și lucrarea
„Nevoia de istorie”, i-a fost clar că predominantă
va fi prezentarea documentelor, imaginilor,
dovezilor de recunoștință – monumente și plăci
comemorative situate în locuri cu grijă alese, cât
mai vizibile cu numele eroilor acestui oraș cu
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
oameni minunați. Cunoscându-i sentimentele, pe
care le nutrește față de aceștia, găsesc sinceră și
inspirată, formularea prin care scriitorul li se
adresează: „Dragi filișeni”. Tot astfel și cuvintele
de înaltă vibrație patriotică, evocând două
momente-cheie întru devenirea ca destin a
României: 1600 – Prima izbândă pe calea unității
naționale, înfăptuită sub sceptrul glorios al
voievodului Mihai Viteazul, momentele
intermediare mascate de aceeași aspirație – 1848,
Câmpia Libertății, Războiul pentru Independență,
precedat de Unirea cea Mică – 24 ianuarie 1859,
Alexandru Ioan Cuza și sfătuitorul său Mihail
Kogălniceanu, subliniind eroismul dorobanților și
roșiorilor noștri în războiul menționat pe
câmpurile de bătălie de la Plevna, Grivița, Vidin
și Smârdan. Deși n-am fost de față când autorul
le-a vorbit filișenilor în fața monumentului
eroilor locali, aflat lângă biserică, am trăit în
sufletul meu tremurul din vocea sa numindu-i pe
cei care, luptând vitejește, au căzut sub tricolorul
românesc: slt. Ghiță Petrescu, plt. Constantin
Păunescu, serg. maj. Aurel Belu, serg. Ion
Gângu, serg. Matei Măciucă, caporalii Dumitru
Păun, Ion Băcescu, soldații Nicolae Bălă, Marin
Conea, Grigore Racoțeanu (tatăl lui Ion și al lui
Constantin Racoțeanu) și mulți alți filișeni care
și-au înscris numele în cartea de aur a faptelor
nemuritoare.
„Nevoia de istorie” are o importanță vitală, dacă
suntem în stare s-o valorificăm. Este ceea ce ne-a
demonstrat scriitorul Marin Turburan în cartea la
care mă refer și, fără a intra în detalii, voi numi
etapele care au precedat momentul culminant
căruia i-a fost închinată. Potențialilor cititori, care
vor avea cartea, le adresez îndemnul să
zăbovească întru folosul minții și al sufletului lor
asupra prefeței autorului: „Momente glorioase
din Istoria României” de a nu ocoli niciodată că
istoria nu se uită, ea fiind cartea de căpătâi a
neamului românesc, convingându-ne că există în
istoria fiecărui popor evenimente memorabile de
care ar trebui să ne aducem aminte, nu doar în
clipele de aniversare și comemorative.
Îi rog pe cititori să se oprească asupra lor, precum
asupra capitolului „Gânduri pentru țară”, un
fragment emoționant din testamentului
mareșalului Antonescu, slove nemuritoare
„despre patrie și patriotism” ori din Vasile
Alecsandri, Grigore Vieru, Corneliu Vadim
Tudor etc, vibrantul și mobilizatorul îndemn
77
poetic exprimat în „Treceți batalioane române
Carpații”, reproducerea „Cărții de aur a eroilor
neamului din comuna Filiași, județul Dolj” cu
următoarea dedicație: „Eroilor noștri scumpi,
căzuți pe Câmpiile de Onoare în războiul
neamului din anii 1877-1878, 1913 și 1916-1919,
în număr de 143, carte despre care aflăm că a fost
descoperită de autor în anul 1952 în curtea
Primăriei comunei Filiași, unde era îngropată
aproape jumătate în pământ. A păstrat-o până în
anul 2018, când a refăcut-o cu sprijinul gratuit al
domnului Florin Preduț, administratorul
tipografiei SIM-GRAFIC-PRESS din Craiova;
Filiași, 10 mai 2018. Merită cu prisosință
scoaterea în relief a celor 21 de imagini color
înfățișând „Monumentul eroilor din Filiași,
ridicat în anul 1939”, situat lângă biserică, având
ca ultimă piesă, în partea de sus un vultur
impunător, iar pe fața dinspre stradă a
monumentului, încrustate numele eroilor din
Filiași”; „Monumentul eroilor din satul Răcari” și
„Monumentul eroilor din satul Fratoștița”, nu
întâmplător poziționat lângă școala din sat.
Drept omagiu adus eroilor filișeni, domnul Marin
Turburan le dăruiește o „Lecție de istorie” în
expresie lirică, din care reproduc ultima strofă: „
Scrie-n cartea veșniciei / Pentru tot ce va veni /
Că aici pe plaiul nostru / Numai noi vom
dăinui.”Nu pot să nu amintesc de poezia „Nu
plânge, Maică Românie” și să nu citez ultima
strofă: „Nu plânge, Maică Românie, / Adună tot
ce e mai bun sub soare, / Ne cheamă și pe noi la
praznic, / Când România va fi Mare!”Precizez că
este vorba despre versurile găsite în ranița unui
soldat mort în toamna anului 1918, pe Muntele
Sorica, în Curbura Carpaților.
Revenind la imaginile color, celelalte 18 se
referă, prin semnificațiile ce le îngemănează, la
dubla sărbătoare: religioasă – Ziua Înălțării
Domnului, și laică – Ziua Eroilor. Imaginile
foarte expresive au în prim-plan pe autorul cărții,
pe preot – prezență a sublinierii semnificației
religioase a evenimentului, primarul, profesori,
elevi, cetățeni ai orașului Filiași. Profesorii
Felicia Dinu, de la Liceul Tehnologic „Dimitrie
Filișanu” și Dănuț Dinu, de la Școala Gimnazială
din Filiași semnează un amplu eseu în care
rigoarea exprimării și emoția trăirii conturează un
ecou peste timp, cu titlul „Eroii filișeni în
conștiința și viața spirituală a comunității”care
cuprinde o tulburătoare evocare a scriitorului
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Laurențiu Fulga: „Pentru nemurirea acestor
frați”, menționându-i pe cpt. Ion Racoțeanu și
loc. Constantin Racoțeanu, meniți parcă „să cadă
pe același front de luptă împotriva aceluiași
dușman, cel dintâi, la 14 ianuarie, celălalt, la 25
februarie, același an – 1945.”
Nu lipsesc din carte nici crâmpeie din copilăria
celor doi frați, acel rai interior pe care nu ți-l
poate lua nimeni, anii de școală de la Craiova,
amintirea unor profesori îndrăgiți de cei doi frați.
Impresionante sunt fotografiile aflate către finalul
volumului, a tatălui acestora, o poză de familie,
Ion și Constantin Racoțeanu la Filiași, mănăstirea
Dealu, cuibul șoimilor, unde au fost elevi Ion și
Constantin Racoțeanu, surprinși de aparat în
uniformă militară, o alta a Liceului Militar
„Nicolae Filipescu” și Mănăstirea Dealu ori o alta
în care pozează Ilinca Racoțeanu cu cei doi copii
la Târgu Jiu, în 1919. O fotografie – imagine
color a Monumentului ridicat în memoria fraților
– eroi: maior Ion Racoțeanu și cpt. Constantin
Racoțeanu, aflat în fața impunătoarei clădiri a
unei școli din Filiași, străjuit de-o parte și de alta
de două tunuri. Eroii căzuseră pe câmpurile de
luptă din Cehoslovacia în cel de al doilea război
mondial. Monumentul a fost realizat de
sculptorița Alina Ilinca Enache, evocată cu
căldură de autor, consemnând că este membră a
U A P din România, ale cărei lucrări fac parte din
colecții de stat și particulare din România, Italia,
Franța, Danemarca, fosta Jugoslavia, Canada,
Belgia, Elveția, Olanda și SUA.
Coborând pe firul anilor, domnul Marin Turburan
evocă o amintire dragă inimii sale, lansarea în
decembrie 1969, la Biblioteca „Anton Pann”, al
cărei director era, cartea scriitorului Ion
Dulămiță: „Frații Racoțeanu”, apărută la Editura
Militară. La manifestare au luat parte și alți
scriitori: Laurențiu Fulga și Vintilă Corbu,
colegul lui Ion Racoțeanu.
Cu prilejul discuțiilor înfiripate după lansare,
scriitorul Vintilă Corbu și-a amintit că are un
exemplar din ziarul „Glasul armatei” – organul
central al oștirii R P R, din data de 21 august
1949, în care căpitanul scriitor Nicolae Tăutu
publicase un impresionant articol dedicat eroilor
Racoțeanu, intitulat „Doi frați, doi eroi”. A
promis că-l va trimite la Filiași și Vintilă Corbu
s-a ținut de cuvânt. Eu, în calitate de cititor, am
fost foarte emoționat, așa că reproduc aici un
foarte scurt fragment: „... am trecut peste atâta
78
timp prin Filiași. Jiul curge mai departe, salcâmii
foșnesc mai departe pe Ulița cea Mare, casa cea
mică s-a dărăpănat de vremuri... aici, în locul
celor doi ofițeri s-au întors două plicuri – două
decorații. N-a avut cine să le mai deschidă. Am
întrebat pe un pionier ce se întorcea de la
scăldătoarea Jiului cine locuiește aici, deși știam
că de mult nu mai locuia nimeni. Tânărul m-a
privit și, cu glasul lui Nelu de altădată, mi-a
răspuns mândru: „ – Doi frați – doi eroi... Atât.
Numai că, odată cu salcâmii, pe Ulița cea Mare
foșnește un steag imens roșu, vestitor al unei lumi
noi și în acel steag am întâlnit și sângele lui Nelu
și Costel... M-am descoperit. Foșneau salcâmii pe
Ulița cea Mare... și steagul cel roș! Foșnea uriaș
spre mâine!
Găsind pe coperta a-IV-a în textul autorului cărții
expresia unei trăiri pe care am simțit-o ca și când
ar fi a mea, am apreciat ca foarte potrivită de
reprodus ca încheiere a acestei prezentări: „...
florile din jurul lor răsar, strălucesc o bucată de
vreme, apoi se usucă și pier. Dar ceea ce rămâne
nu are moarte, este faptă eroică. Ea se transmite
din generație în generație ca o ștafetă până ce
urcă la aura supremă a legendei. Soldații,
subofițerii și ofițerii români căzuți vitejește pe
front în sunetele de orgă ale tunurilor, brandurilor
și mitralierelor vor fi de-a pururi vii în memoria
poporului nostru, vor fi mereu slăviți în cântece și
balade.”
DEBUT
Mihai MAZILU
Domnul Mihai Mazilu (Mazilu Carol
Eduard Mihail) s-a născut pe 5 februarie 1952 în
municipiul Tg. Mureş. În anul 1975 a absolvit
Facultatea de Filozofie secţia sociologie din
Universitatea Bucureşti.
Din 1976 a profesat în Focşani, mai întâi, ca
muzeograf a participat la cercetarea etnografică şi
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
la realizarea muzeului satului vrâncean, apoi din
anul 1986, ca psihosociolog în domeniul sănătăţii
În prezent este pensionar.
Pasiuni: etnografia, pictura şi poezia;
Pe drumul de lumină către vamă
Eu nu mai ştiu când este primăvara,
mă recunosc în fiecare rugăciune sortită
pomenirii mele,
dar nu ştiu cine sunt, mă simt,
străin în timpul care se destramă, văd
şi aud pe drumul de lumină către vamă,
copacii înfloriţi, iubiri împărtăşite în mrejele
miresmelor din petale
când cerurile se aprind pe rând în isonul
cântărilor de toacă,
iar moaştele de sfinţi se dezmorţesc în mir şi
imnuri care le răsfaţă.
Eu nu mai ştiu când este vara,
mă recunosc în fiecare lacrimă de lumânare
pecetluindu-mi acatistul,
dar nu ştiu cine sunt, mă simt,
străin în timpul care se destramă, văd
şi aud pe drumul de lumină către vamă,
pădurile de tei cu pajişti căpăcite-n faguri,
găvanele cu daruri,
cu soarele din roua dimineţii la solstiţiu,
din joacă de copii la scaldă-în limpezi ape
curgătoare,
dintotdeauna cu Azor şi cu bunicii din icoane.
Eu nu mai ştiu când este toamna,
mă recunosc în fiecare dangăt rar şi trist de clopot
care mă suspină,
dar nu ştiu cine sunt, mă simt,
străin în timpul care se destramă, văd
şi aud pe drumul de lumină către vamă
cum păsările călătoare înalţă chivotul speranţelor
din primăvara viitoare,
concertele de greieri cu simfonii de frunze din
tonuri de culoare,
cu serenade pasionale pentru regina nopţii,
fecioara pudică Neprihănita, până la brumă, în
aura de floare.
Eu nu mai ştiu când este iarna,
mă recunosc în crucea pe care o urmez şi care mă
veghează
79
să nu rătăcesc în univers mergând de unul singur
înspre Domnul,
dar nu ştiu cine sunt, mă simt,
străin în timpul care se destramă, văd
şi aud pe drumul de lumină către vamă,
istorisiri despre Iisus la gura sobei, cu magi şi cu
păstori
despre cozonacii rumeniţi de părinţi în vatră,
cu smeritele colinde de Crăciunul de acasă,
în sfânta mare albă noapte cu brazi în
promoroacă,
nămeţii de zăpadă cu sănii înaripate, cu
pluguşorul care se porneşte
şi-apoi cu florile de gheaţă din ferestre legate-n
sorcova cu clopoţei de gerul dimineţii de poveste.
Fără îndoială, eu nu mai sunt în mine,
dar am lăsat zălog pe drumul de lumină către
vamă,
întru speranţa învierii mele în Cel Ce Sunt
Pământ cu Apă şi cu Duhul Sfânt,
tablouri cu frânturi trăite într-o viaţă
de mine om, zidit să nu cunosc hotare,
acum doar adierea unui dor din timpul care s-a
sfârşit,
înstrăinat de sine, în faţa porţii mărginite de
necuprinsul infinit.
Răsărit de soare
Nedesluşite vise rătăcesc
În penumbra urzită prin ramuri
din codrii de veghe la margini de mare
cu poarta de rugă deschisă la cer,
prin rădăcină,
până la sămânţa divină
din care muguri de zori cu cele ce sunt
din nou se ivesc.
Aripi de gureşe, isterice păsări flămânde cu clonţ
despica liniştea-n aer
şi cad în adâncuri de apă în dâre de glonţ.
În goana lor,
himerele albe leagă marea albastră din cer
de cerul verde din mare în cercuri de ler.
Rafale de vânt de niciunde
exala mirosuri de alge sărate şi crude.
În deşertul ochilor mei, risipit în scântei,
mocneşte focul sacru furat de la zei.
Nesfârşită este clipa …
altarul se-nchide, penumbra se stinge,
marea şi cerul învie!
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Eşti tu, RĂSĂRITUL, DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI

văpaia ce creşte din rugul aprins, PREMIAŢI LA FESTIVALUL - CONCURS
cununa de raze pe fruntea rotundă trezită din vis DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA.
cu salbe de aur şi perle în bucle nervoase
pe sâni pârguiţi,
surâs pe buze din flori de iris,
cu ochii uimiţi de lumină ce te pătrunde,
şi ne inunda pulsând
din sinele tău, din abis.
Eşti tu, RĂSĂRITUL,
cântecul mării
din zale de fluturi clipind spre înalt
în râuri de lavă încinsă în valuri
ce leagă largul mării de larg
şi de mal,
val după val,
val înspumat,
val de briză răcoros şi curat
până la ultimul susur
din unde şi umbre
Gheorghe Damaris Cristina
peste nisipul umed şi moale
ca primul sărut,
din curcubeie jucăuşe peste cochilii puzderii…
de scoici părăsite,
clepsidre ciobite
în urne de lut.

Soldatului erou
bunicului Ilie Mazilu

Din grâul pământului,

cu apa izvorului, Vârsta: 24 de ani
în vatra soarelui, Profesia: studentă la Facultatea de Biotehnologii
pe graiul românului, din Bucureşti
tainic sufletu-mi se înalţă Premii obţinute:
spre albastra cruce Premiul II, secțiunea poezie, la Festivalul-
din adâncul cerului concurs internațional de creație literară
unde odihnesc părinţii părinţilor mei, Bogdania, ediția a VIII-a, Bucureşti, 2019
plugari pe care soarta i-a învrednicit,
uniţi prin Domnul la bine şi la rău,
să are şi să apere Muzică pentru sufletul meu
ţarina în care s-au născut Vorbește-mi și ziua, și noaptea,
ca să mă nasc şi eu, Doresc să aud vocea ta.
urmându-le exemplul… Vorbește-mi, astâmpără-mi foamea
Recunoştinţă şi amintire de ei, După tine, după ființa ta.
de bunei, prin mine, prin copiii copiilor mei.
Povestește-mi tot ceea ce-ți trece
Adevăratul eroism constă în a fi superior faţă de Prin gând, toate ideile tale,
problemele vieţii, în orice formă ne-ar provoca la Povestește-mi! În nopțile cu vânt rece,
luptă. – Napoleon Bonaparte Vreau să m-adăpostesc la sunetul vocii tale.

80
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Spune-mi și spune-mi orice sentiment
Pe care-l trăiești în întreg drumul tău,
Spune-mi, nu-nceta să îmi spui permanent
Trăirile care te-ncearcă la bine și la rău.
Doar spune-mi, vorbește-mi și povestește-mi,
Un singur lucru te rog: nu tăcea!
Căci, în lumea aceasta, ființa mea nu răzbește
Decât dacă aude ne-ncetat vocea ta.
Plângi, suflet întristat
Lasă-ți lacrimile să curgă libere pe fața ta,
Lasă-ți mânia să curgă odată cu ele, nu te înfrâna,
Lasă-ți lacrimile să poarte departe de sufletul tău
Toate emoțiile negative care au măcinat gândul
tău.
Lasă-ți lacrimile să poarte cu ele
Orice întristare care se află în tine, toate
gândurile rele
Pe care le-ai adunat odată cu trecerea timpului
Și lasă să răsune din tine muzica sufletului.
Lasă-te purtat pe valuri ale eliberării,
Explorează întinderea vastă a cerului și a mării,
A mării necunoscutului, a lumii din tine
Și trăiește sentimentul libertății depline.
Dincolo
Vălul negru ce întuneca zarea,
Aducând în viețile noastre uitarea
A fost îndepărtat cu multă trudă
De cei care știau că viața nu e atât de crudă.
Aceștia au ajuns să cunoască,
Înaintea multora, cum să trăiască
Și au vrut să arate că se poate
Să faci să se ivească speranța din inimile ferecate.
Doar de credință era nevoie, pentru a reuși
Să facă orice suflet să spere, ca el să poată ști
Că ceea ce îi spune inima sa
E mai puternic decât orice necaz ar apărea,
Pentru că inima știe cum să înfrunte
Toate gândurile rele ce dau târcoale, așteptând să
intre,
Inima știe ce vrea și are puterea
De a învinge orice necredință și, mai ales,
durerea.
Inima va cunoaște mereu adevărul
Și va ști încotro să poarte piciorul
Celui care alege să asculte de vocea sa,
Celui care, chiar în clipe de-ndoială, nu va uita
81
Să-și pună întrebarea: “Oare ce-mi spune inima
mea?
Oare cărui gând dorește ea glas să-i dea?”
Și, astfel, pașii celui care-nvață s-asculte
chemarea
Vor ajunge în curând să depășească zarea
Și-l vor purta spre noi orizonturi,
Care se vor deschide în fața multelor sale
eforturi.
Destin din negură
Departe, departe, în neguri de noapte,
Pe dealuri pustii, străbătute de șoapte,
Pe drumuri de munte ce șerpuie-agale
Se plimbă străinul, cu tolba-n spinare.
Vânează ființa născută din umbre,
Ce lasă doar urme de prevestiri sumbre,
Ce naște-n privire doar teamă și spaimă
Și-aduce în suflet o veșnică iarnă.
Străinul cu fața asprită de vreme
Urmează cărarea, căci el nu se teme.
O știe de-o viață, că doar îi e mamă
Și doar el cunoaște singura ei taină.
Și vrea să curme durerea din lume
Străinul ce n-are nici suflet, nici nume.
Născut dintr-o șoaptă de ani buni apusă,
Viața îi e de un singur scop condusă.
Povestea sa încă e în derulare,
Astfel că sfârșit ea astăzi nu are.
Străinul tot urcă pe drumul de munte,
Urmându-și destinul, ființa să-nfrunte.
ARTĂ
"PE TINE, DOAMNE" - Miniexpoziție de
icoane pe sticlă de Gheorghe A. Stroia,
Slobozia de Urechești, jud. Bacău
Dragi cititori, deoarece traversăm o perioadă
foarte dificilă pentru toată lumea, ca să trecem
mai ușor peste izolarea atât de necesară, vă invit
să vă ridicați moralul, să vă fortificați voința, să
ne debarasăm de griji și îngrijorări, să devenim
mai optimiști. Modalitățile pe care le putem
aborda pentru a fi mai fericiți, implică actul de a
crea - de a scrie, de a picta - de a face orice ne
face sufletul mai pur, mintea mai lucidă, ziua mai
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

frumoasă. Vă prezint o miniexpoziție de icoane

pe sticlă. Tehnica este standard, nu am pretenția
de a fi pictat canonic, după cutumele bisericești,
doar sufletul a fost cel care a așternut imaginea în
culori și nuanțe pe foaia de sticlă.

3.Jertfă, vitraliu

1.Preacurata cu pruncul;

4. Jertfire;

Icoanele sunt format A4 și sunt pictate în culori

acrilice, iar aurele sfinților sunt realizare cu aur
lichid.
2.Arhanghelul Gavriil;
82
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020

Când va trece pandemia, poate ne vom întâlni Noutăţi editoriale

într-un vernisaj, să sărbătorim din nou poezia și
arta. Încercați și voi să creați, să fiți tot mai
aproape de a vă exprima dorințele și visele cele
Revista de spiritualitate şi cultură
mai îndrăznețe, pentru ca ziua voastră să fie plină
românească Lumină Lină (Review of
de fericire!... Haideți să ne unim mâinile
Romanian Spirituality and Culture Gracious
sufletului și să ne rugăm împreună!
Light) la 25 de ani
Am promisiunea Ta... Revista Lumină Lină (Gracious Light),
trimestrial de cultură şi spiritualitate
Lasă, Doamne,
românească, editată de Institutul Român de
Pământul -
Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, Capela Sf.
așternutul
Apostoli Petru şi Pavel, din New York se prezintă
picioarelor Tale;
la un sfert de veac, ca o troiţă de lumină şi de
lasă-l
înaltă ţinută grafică, valorică şi de credinţă vie,
pentru mine,
graţie muncii şi dăruirii neobosite a părintelui
să-mi înfig
spiritual - Pr. Prof. univ. dr. Theodor Damian,
rădăcinile,
personalitate remarcabilă a culturii româneşti
când lacrimile Tale
contemporane. Prin aportul deosebit al domniei
de dezamăgire
sale, al colectivului redacţional, al colaboratorilor
nu mă vor mai uda;
din întreaga lume a crescut prestigiul culturii
lasă-mi, Doamne,
naţionale, s-a promovat cu consecvenţă şi
oamenii,
tenacitate valorile culturale, teologia şi
să-și bucure
spiritualitatea românească, literatura, istoria,
simțurile
artele şi ceea ce ţine de românism în limba
cu florile-mi
română şi limba engleză.
sângerii,
chiar dacă
Este de apreciat şi faptul că această bijuterie de
ochii lor orbi
cultură românească, cu o tematică bogată şi
nu s-au deschis
diversificată aduce lumină în sufletul românilor şi
încă;
nu numai din peste 20 de ţări din lume şi
lasă, lasă
contribuie la înălţarea sufletească a semenilor.
pentru mine -
Cu acest prilej amintesc şi despre strălucita
gutuiul japonez
operă şi activitate a domnilor: Acad. Cristian
din grădina cu flori -
Petru Bălan şi Prof. univ. dr. Florentin
lujerul plin de viață,
Smarandache, ambii din SUA, membri de onoare
ce visează încă
şi ai revistei Bogdania.
la Înviere!...
La ceas aniversar, dorim viață lungă,
directorului revistei, Pr. Prof. univ. dr. Theodor
Damian, redacţiei, colaboratorilor, cititorilor şi
tuturor: sănătate, inspirație și mulți ani în folosul
culturii naționale, ale tinerei generaţii şi
întregului neam românesc.
La multi ani, rodnici și binecuvântaţi dvs. şi
minunatei revistei Lumină Lină (Gracious
Light)!

Cu admirație și prețuire,
Ionel MARIN, Redactor şef revista Bogdania

83
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Revista ,,Independenţa Română
-Independenţa prin cultură’’
Intrarea demnă, în cel de-al şaselea an, de
apariţie neîntreruptă a revistei ,,Independenţa
Română-Independenţa prin cultură’’, prin care
resurcitaţi, aducerea în memoria prezentului a
ilustrului dvs. înaintaş, Constantin Canela
Ciorogârleanu, fondatorul, la Buzău în 1874 a
primului ziar ,,Independenţa Română’’,
îmbogăţindu-i semnificaţia ,,Independenţa prin
cultură’’, chezaşă a continuităţii unui ideal,
animându-vă şi pe dumneavoastră, ne oferă
fericitul prilej de a vă felicita domnule Director
FLORIAN LAURENŢIU STOICA şi a vă ura
mulţi ani de rodnică împlinire dvs. şi revistei,
căreia îi întreţineţi flacăra, împreună cu valorosul
colectiv redacţional al acesteia. LA MULŢI ANI!
Redacţia revistei Bogdania
Ionel MARIN despre volumul FRÂNTURI
DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ARBOREAN -1819-
2019, autor Prof. Gheorghe DOLINSKI
Am primit şi citit cu bucurie volumul
FRÂNTURI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
ARBOREAN, 1819-2019, scos la Editura
Septentrion, 2020, al distinsului Prof. Gheorghe
DOLINSKI, din comuna Arbore, judeţul
Suceava. Volumul este tipărit sub egida Societăţii
84
pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina
(a cărui Preşedinte este) şi a Fundaţiei ,,Episcopul
Grigorie Leu” şi este închinat memoriei tuturor
cadrelor didactice care-au slujit învăţământul
românesc, în general, şi în cel arborean, în
special, de-a lungul celor două secole.
Prof. Maria Popescu în prefaţa ,,De la
rădăcini la…aripi” scoate în evidenţă truda şi
dăruirea Prof. Gheorghe Dolinski care ,,a şters
colbul de pe paginile unor hrisoave vechi,
înnegrite de vreme, şi-a transformat sufletul în
pană pentru a le aşeza-ntr-o carte destinată
urmaşilor, celor care vor dori să-şi cunoască
rădăcinile când se vor întoarce de pe meleagurile
străine, unde–au încercat să-şi agonisească
tributul libertăţii de acasă.” Sunt trecute şi
,,paginile îndoliate” din perioada învadării
Bucovinei de către ruşi în Primul Război
Mondial, dar şi despre realipirea Bucovinei la 18
Noiembrie 1918, la ţara mamă şi făurirea
ROMÂNIEI MARI.
Domnul Dolinscki ne prezintă detaliat şi
convingător date despre Şcoala Arboreană,
cronici ale Şcolii din Centru dar şi a celei din
satul Cutul de Jos. În Şcolile din comuna Arbore
au predat şi învăţători de alte etnii, precum:
germană, poloneză şi evreiască. Inclusiv Regele a
vizitat comuna Arbore, plai frumos cu oameni
gospodari, harnici şi demni.
D-le Dolinski primiţi felicitările, recunoştinţa şi
admiraţia noastră!
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Evenimente culturale
Festivalul - Concurs internaţional de creaţie
literară „BOGDANIA”,
Ediţia a IX-a, 2020
Asociaţia Cultural-umanitară ”BOGDANIA” şi
revista de creaţie şi cultură ”BOGDANIA” din
municipiul Focşani, Str. Contemporanul, Nr. 28,
judeţul Vrancea organizează:
Festivalul - Concurs internaţional de creaţie
literară „BOGDANIA”,
ediţia a IX-a, 2020
Regulament
Scopuri:
* stimularea interesului pentru literatura
română contemporană şi a respectului pentru
valorile moştenite.
* dezvoltarea spiritului competitiv, a dorinţei
de afirmare şi pentru ieşirea din anonimat al
celor care creează şi care au talent deosebit.
* promovarea în revistele de cultură şi în
Antologii literare a câştigătorilor şi creaţiilor
valoroase din fiecare secţiune literară.
Participanţi: - Autori care nu au volume
tipărite şi care au vârsta între 16 ani şi maxim
40 de ani.
Secţiunile concursului: poezie, proză scurtă
şi eseu.
Textele trebuie dactilografiate în Word, Times
New Roman 12 pct., spaţiere un rând, cu
diacritice şi să nu depăşească 3-4pagini A4
pentru fiecare gen literar, într-un singur
document în format .doc sau .docx la adresa de
e-mail: ionelmarin55@gmail.com
Trimiterea textelor (creaţiilor): 01 martie –
30 mai 2020, la adresele:
a) E-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu
menţiunea ”Pentru concurs”.
b) Poştă: Asociaţia Cultural-umanitară
”BOGDANIA”, FOCŞANI, Str.
Contemporanul nr. 28, Cod 620065, judeţul
Vrancea, cu menţiunea „Pentru concurs” în
câte 2 exemplare.
Textele vor purta un motto, care se va regăsi şi
pe un plic închis, cuprinzând date despre autor
(nume, prenume, data naşterii, profesia, adresa
de corespondenţă, telefonul, precum şi o scurtă
prezentare a activităţii literare).
85
Textele trimise după data de 30.05.2020 (data
poştei) nu vor fi luate în considerare, de
asemenea cele care nu sunt dactilografiate
corespunzător (fără diacritice).
Corectarea textelor se va face de către un
juriu format din 5 (cinci) personalităţi: critici
literari, scriitori și oameni de cultură români.
Şi în acest an Preşedintele Juriului va fi Prof.
univ. dr. ing. Nicolae Vasile, conducătorul
Cenaclului ,,Literar Ing.” din Bucureşti,
partener principal al Festivalului Bogdania şi
de asemeni Societatea pentru Cultura şi
Literatura Română în Bucovina, preşedinte
Prof. Gheorghe DOLINSCKI.
Se va întocmi o fişă de participare pentru
fiecare concurent.
În urma evaluării fiecărei creaţii se va stabili în
mod corect şi obiectiv, pe bază de note,
concurenţii câştigători pe secţiuni.
Premianţii vor fi anunţaţi în data de 30 iunie
2020, prin e-mail şi telefonic.
Se vor acorda Premii pentru fiecare secţiune
şi în funcție de calitatea textelor, diplome
speciale din partea revistei de cultură Bogdania
şi a partenerilor.
Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj,
indiferent de secţiunea la care a participat i se
va acorda ”TROFEUL „BOGDANIA”, 2020.
Persoanele care vor să sprijine proiectul o pot
face prin donaţii ori sponsorizare în contul
Asociaţiei Cultural-umanitare Bogdania:
RO11BRMA0999100047750380, în RON;
RO11BRMA0999100047751156 în euro,
Banca Românească, Filiala Focșani, CIF
29080784, cu menţiunea pentru Festivalul
Bogdania, 2020.
În fiecare an am ţinut Festivitatea de
premiere, Gala premiilor Bogdania. Sper
într-o minune, ca în luna iulie 2020, în locaţia
ce va fi făcută public şi cunoscută dvs. cu cel
puţin 5 zile înainte, să ne putem întâlni şi
bucura împreună de noile mărgăritare ale
literaturii române.
Găsiţi informaţii şi pe site-ul:
www.revistabogdania.ro.
Relaţii suplimentare:
Scriitor Ionel MARIN
e-mail: ionelmarin55@gmail.com;
Mobil: 0752862369;
Bogdania…………………………………………………………………..........An VIII, Nr. 71-72/2020
Câştigătorii Concursului de creaţie literară
pentru elevi ,,BOGDANIA”, ediţia II-a, 2020.
Festivitatea de premiere va fi ONLINE
în ziua de 01 iunie 2020, ora. 11.00
În anul 2019 mai mulţi elevi de Şcoală
Gimnazială din ţară au fost premiaţi în cadrul
Concursului de creaţie literară pentru elevi
,,BOGDANIA”. Asociaţia Cultural-umanitară
”BOGDANIA” din municipiul Focşani şi revista
de cultură ”BOGDANIA” a considerat ca util şi
benefic să continuăm proiectul început şi să
încurajăm creaţia literară la elevii de vârsta 7-15
ani. Am primit cu bucurie creaţiile elevilor de
şcoală gimnazială şi afirm că avem copii
talentaţi, dornici de afirmare şi cu mult drag de
limba română. Poveştile, povestirile, poeziile
primite sunt frumoase, scot în evidenţă dragostea
elevilor pentru părinţi, natură, ţară, animale,
pentru învăţătură.
Nefiind foarte mulţi concurenţi am stabilit ca
Juriul Concursului literar pentru elevi
”BOGDANIA”, ediţia a II-a, 2020, să fie
format din trei scriitori şi anume:
1. Ionel MARIN, scriitor, membru LSR,
UZPR, preşedinte juriu
2. Vasile GROZA, scriitor din Bucureşti,
membru USR
3. Poeta Genoveva Simona Mateev,
secretara redacţiei revistei Bogdania, din
Odobeşti
Creația înseamnă dragoste și pasiune, gândire şi
efort, dăruire şi talent, şuvoi de lacrimi, ori de
fericire, zbor şi visare, etc.
Am citit cu plăcere fiecare creaţie şi în urma
evaluării şi notării fiecărui concurent, de către
membrii juriului, se acordă următoarele premii:
1. Secţiunea I. Clasele I-IV;
Premiul I * Lazăr Ştefania, clasa a III-a, Şcoala
Gimnazială nr.1, Bilieşti, judeţul Vrancea
Premiul al II-lea * Ivan Andreea Roxana, clasa
a IV-a, Școala gimnazială din Homocea; judeţul
Vrancea
Premiul al III-lea * Sâmpetru Alexandru
Gabriel, clasa a II-a, Şcoala Gimnazială ,,Ion
Creangă” din Brăila.
2. Secţiunea a-II-a. Clasele V-VIII;
Premiul I *Alexia Maria MIRITESCU, clasa
a VIII-a, Școala Gimnazială Herăstrău din
Bucureşti;
86
Premiul al II-lea *Galer Maria Teodora, clasa a
V-a, Liceul Pedagogic ,,D. P. Perpessicius”, din
municipiul Brăila
Premiul al III-lea * Marcu Cristina, clasa a VI-
a, Şcoala Gimnazială nr.1, Bilieşti, judeţul
Vrancea. Premiile le primiţi prin Poşta Română.
Din nefericire, în acest an, datorită crizei sanitare
şi fiind Starea de alertă nu ne putem întâlni să
desfăşurăm festivitatea de premiere.
Felicit pe toţi concurenţii, pe premianţi, adresez
mulţumiri părinţilor şi tuturor profesorilor
îndrumători care sprijină pe elevi şi le insuflă
dragostea şi preţuirea pentru inegalabila noastră
Limba română, comoară de preţ a neamului
românesc. Vă doresc multă sănătate, succese în
viaţă şi numai bine.
Scriitor Ionel MARIN, Preşedintele Asociaţiei
cultural-umanitare Bogdania
Proiectul ,,Glasul literaturii vrâncene” la
Biblioteca municipală Adjud
În cadrul programului ,,Anul lecturii în
Vrancea”, organizat de Biblioteca Judeţeană
,,Duiliu Zamfirescu”, din Focşani, Biblioteca
municipală Adjud, directoare Prof. Tatiana
Valea, a iniţiat proiectul ,,Glasul literaturii
vrâncene”, la începutul lunii mai 2020. Am fost
solicitat şi am trimis trei filmuleţe cu recitări de
poezii din diverse volume.
La proiectul ,,Glasul literaturii vrâncene”,
pe lângă scriitorii din Adjud: Gheorghe A. Stroia
şi soţia sa, Gabriel Dragnea, Paul Spirescu şi
soţia Fevronia, Ion Croitoru, Adina Panfil (Italia),
Violeta Mihăeș, Petre Valea, actorul Ion
Dichiseanu; din Odobeşti: Culiţă Uşurelu; din
Focşani: Ionel Marin, Radu Borcea, Gheorghe
Neagu; din Panciu: Georgică Pătrăşcanu şi alţii.
Au participat şi din judeţul Galaţi, scriitorii:
Corneliu Antoniu şi Olimpia Sava. Proiectul
continuă. Felicitări iniţiatoarei şi în mod deosebit
tuturor poeţilor, scriitorilor vrânceni şi români de
pretutindeni. Sănătate şi numai bine!
Semnal editorial
I
SSN2343-
8061