Revista BOGDANIA, revistă de creație și cultură este

fondată și editată de Asociația cultural-umanitară

Cuprins Bogdania din Focșani. Apare o dată la două luni.
ISSN 2343-8061; ISSN-L 2343-8061
1. Ionel Marin: Despre omenie, bun simț și iubire – 3
2. Elena Armenescu: Valori spirituale erhaice – 4
3. Ioan Forcoș: Recurs la istorie – 6
4. Andrei Breabăn: Everestul României – 7
5. Ovidiu Ţuţuianu: Umorul la Iulia Hasdeu – 11
6. Ben Todică: Transhumanism în noul Eden – 17
7. Cristian Petru Bălan: Poetul român-american Dumitru
Buhai, la 87 de ani! – 21 REDACȚIA REVISTEI BOGDANIA
8. Mihai Maxim: Eugen Doga la 86 de ani – 23
9. Ionel Marin: Im memoriam Nicolae Longinescu – 24
Ionel N. MARIN
10. Stelian Gomboş: Im memoriam Înaltpreasfințitul
Părinte Arhiepiscop Epifanie – 26 (Președinte Asociația cultural-umanitară Bogdania)
11. Geo Călugăru: Im memoriam Gheorghe Duță Redactor şef
Micloșanu – 28
12. Vatră Giorgică: Mișcarea anticomunistă din Vrancea. Editor senior: Nicolae Vasile, Geo Călugăru, Nicolae
Căpitanul Lupșa – 28 Rotaru, Vasile Groza.
13. Cristian Petru Bălan: Ce este ,,Pardivronul” – 30
14. Fl. Smarandache: Paradoxismul vieții noastre – 32 Redactori: Corneliu Cristescu, M.M. Cazimirovici,
15. Maria Dobrescu: Poeme – 33 Maria Filipoiu, Marcel Miron, Adrian Nicolae
16. Ștefan Dumitrescu: ,,Eu sunt tot timpul cu Tine” – 34 Popescu, Ioan Raţiu, Maricica Stroia, Ben Todică,
17. Ioan Rațiu: Voci interioare: El și Ea – 36 Gheorghe Ţiclete, Doina Bârcă, Iuliana Dinu.
18. Medalion liric: Al. Florin Țene, Nicolae Mătcaș, Virgil Secretar de redacţie: Corina MARIN
Ciucă, Mircea Istrate, Corneliu Cristescu, Ioan Membri de onoare:
Indricău, Alexandru Armeanu, Cătălin Vega, Claudia Prof. univ. dr. Florentin SMARANDACHE (SUA) -
Voiculescu, Maria Petrescu, Florin Căprar, Ovidiu cercetător științific, matematician, scriitor, membru al
Țuțuianu, Leliana Rădulescu, Itoafă George, Simona Academiei Americano-Române de Științe și Arte
Mateev, Ioan Miclău, Ionel Marin, Florea
Constantinescu, Marius Ionescu, Cristina-Marina
Prof. CRISTIAN PETRU BĂLAN (SUA) - membru
Murgea, Gabriela Dancu, Doina Draguț, Liviu titular USR şi al Academiei Româno-Americane de
Zanfirescu, Maria Filipoiu – 38 Arte și Științe; pictor, sculptor.
19. Fabule pentru copii şi tineri: Iuliana Dinu și Angela ALEXANDRU FLORIN ŢENE - preşedintele
Burtea – 53 naţional al Ligii Scriitorilor Români, membru UZPR
20. Debut: Dumitru Popa – 56 şi al Academiei Americano-Române de Arte și Științe.
21. Melania Caragioiu: Gânduri de Ziua Scriitorului – 58 GHEORGHE A. STROIA, scriitor, membru ARA.
22. Proză scurtă: Titina Nica Țene: Căldura – 59
23. Adrian Nicolae Popescu: Nicolle – 59 Adresa redacţiei: Focşani, Strada
24. Alexandru Armeanu: Aventura apei – 60
25. Elena Buică: Bine ai venit, dulce Primăvară! – 62 Contemporanul nr. 28, cod 620065, jud. Vrancea
26. Cronici literare, recenzii, comentarii semnate de Telefon mobil: 0752862369.
scriitorii: Kosta Vianu, Eugenia Duță, Geo Călugăru, Materialele se trimit cu diacritice pe adresa de e-mail:
Ioan Miclău-Gepianu, Cleopatra Luca – 63 ionelmarin55@gmail.com
27. Din creațiile tinerilor premiați la Festivalul-concurs de revistabogdania.ro@ gmail.com
creație literară Bogdania: Păun Andreea și Nica În numele libertăţii de exprimare, autorii răspund în
Violeta – 71 100
mod direct, conform legilor în vigoare, de conţinutul
28. Corneliu Ion: Patimile și Învierea lui Iisus Hristos,
calea iubirii supreme – 74 materialelor publicate. Textele nu se înapoiază.
29. Stelian Gomboș: Între ,,vameș” și ,,fariseu”, între Vă așteptăm alături de noi!
,,fratele mai mic” și ,,fratele mai mare”…– 75 Pentru realizarea proiectelor culturale şi umanitare ale
30. Ionel Marin: Ce cale alegem? Calea către Dumnezeu Asociaţiei Bogdania, avem nevoie şi de sprijin
sau calea către sine? – 77 financiar. Vă rugăm să direcţionaţi 2% în contul
31. Cristian Petru Bălan: Rugăciune pentru vindecarea Asociaţiei. Datele de identificare ale Asociaţiei
țării – 77 Cultural-umanitare Bogdania, sunt:
32. Nicolae Vasile: Piesa de teatru Controversiada(3) – 79 RO11BRMA0999100047750380, în RON;
33. Al. Florin Țene: COZIA (dramă istorică în versuri)–82 RO11BRMA0999100047751156, în euro;
34. Noutăți editoriale: rubrică de Ionel Marin – 85
EximBank, Filiala Focșani, judeţul Vrancea; CIF (cod
35. Regulamentul: Festivalul-concurs internațional de
creație literară Bogdania, ediția a XII, anul 2023 – 91 înregistrare fiscală) - 29080784.
36. Evenimente cultural-artistice – 92
37. Semnal editorial – 99 Revista Bogdania,
Nr. 105-106, martie-aprilie 2023
Coperta: Stațiunea Lepșa din județul Vrancea
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Editorial
Ionel MARIN
Despre omenie, bun simț și iubire!
Consider că anul 2023 poate deveni un an al
renașterii și afirmării identității umane. Omul ca
ființă ce cugetă și are conștiință de Sine a ajuns în
perioada actuală, nu din cauza evoluției
tehnologice, ci din cauza slabei educații, a
lăcomiei și a corupției, o frână în realizarea unei
lumi mai bune și mai drepte, în asigurarea păcii
planetare. De ceva vreme, autenticele valori ale
poporului român nu sunt urmate și suficient
respectate ci sunt ignorate și chiar marginalizate.
Oare nu Omul este mărgăritarul sfințit al lumii,
fiinţă dornică de Absolut şi unică în manifestare,
sensul și rostul vieții pe pământ?
Din păcate, există o tendință de dez-
umanizare, de pierdere a esenței umane. Filosoful
Protagoras afirma: „Omul este măsura tuturor
lucrurilor” - fiinţa capabilă să creeze semne, să
confere valoare tuturor lucrurilor, să le fie
măsură. Cum se poate realiza fericirea umană
prin promovarea nonvalorii, a ideilor și acțiunilor
contrare firescului, a diverselor crize care aduc
doar suferință, distrugere și regres uman.
Prin educație, oamenii și popoarele dobândesc
cultură. Fără școală nu vom avea și viitor bun.
Cultura scrisă, cărțile, mass-media pot contribui
mai mult la renaşterea spirituală, la promovarea
frumosului din gândire, din sentimente, din viaţa
cotidiană.
Este normal ca țările bogate ale lumii,
puternic dezvoltate economic să sprijine și țările
înapoiate, progresul acestora în propriul lor spațiu
geografic, în cadrul frontierelor naționale.
Observăm că sărăcia, analfabetismul, crizele,
boala, corupția, violența sub toate formele nu pot
asigura stabilitate, pace și normalitate. Cred că
guvernele tuturor statelor lumii trebuie să acorde
mai multă atenție nevoilor stringente ale
.............................................................................................................................................................~ 3 ~
cetățenilor în sensul armonizării relațiilor
interumane, a relațiilor dintre națiuni și lichidării
focarelor de război. Nu Omul este stăpânul
Planetei noastre ci beneficiarul roadelor acestuia.
Cei ce dirijează destinul lumii trebuie să înțeleagă
că au responsabilitate în asigurarea vieții umane
și a securității planetare. Un război nuclear ar
duce omenirea către o iarnă nucleară, către haos
și distrugerea zâmbetului omenesc. Omenia
presupune implicare, bunătate, respect, afecțiune
față de semeni și față de comunitate.
Prin omenie dovedim că suntem ființe umane,
demne de viață și de darurile acesteia. Omenia,
bunul simț și iubirea necondiționată sunt cele ce
salvează și asigură lumii viitor, dezvoltare și
fericire. Nu prin slugărnicie, lașitate, corupție şi
nepăsare putem asigura promovarea intereselor
majore ale patriei noastre.
Doar prin iubire, zbor divin prin anotimpuri,
dăruire, sacrificiu şi descătuşaţi de frică şi răutate
se poate înfăptui o societate umană demnă de era
tehnocratică contemporană, o lume a păcii,
armoniei şi înţelegerii frăţeşti.
Din nefericire se promovează o tendință diabolică
de destrămare a familiei și a credinței, de resetare
medicală, alimentară, energetică, sexuală, etc. Nu
trebuie să ne îndepărtăm de valorile creștine ale
neamului și din acest an să asigurăm refacerea
economică a țării noastre. Lipsa dragostei față de
România ne-a dus către sărăcie, corupție și
înstrăinare...
Putem, de vrem cu adevărat să asigurăm
condiții bune de afirmare a românilor în propria
patrie. Prin solidaritate, prin îndepărtarea de
lăcomie, răutate, ipocrizie, de încrâncenare
putem, încă din primăvara aceasta să așezăm pe
noi și trainice temelii viitorul țării. Naţiunea
poate renaşte numai prin iubire de neam, adevăr,
dreptate, educaţie, muncă onestă şi vie credinţă.
Să ne reîntorcem către demnitate, moralitate, spre
valorile morale şi spirituale ale neamului şi să
reînviem bunul simţ şi măsura în toate. Se
apropie primăvara, și sper, anotimpul renașterii,
al unui nou început în Europa și în lume.
Războiul din Ucraina, conflictele militare din
diferite zone ale lumii nu fac decât să agraveze
relațiile dintre națiuni și escaladarea violenței și a
insecurității lumii întregi. Nu vor fi învingători ci
doar numai învinşi! Stă în puterea noastră să
realizăm pacea, echilibru și armonia mondială.
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Elena ARMENESCU
VALORI SPIRITUALE ARHAICE
Zalmoxis și caracterul sacru al regalității
geto-dace
Este cunoscut faptul că statele feudale
românești, Țara Românească și Moldova, au fost
organizate, în perioada medievală, drept monarhii
conduse de un domn sau voievod ajutat de Sfatul
domnesc. Prerogativul de dominium eminens
(stăpân peste toate pământurile țării) făcea din
domnul Moldovei “singur stăpânitor a toată țara
Moldovei”, iar cel al Țării Românești devenea
“domn stăpânind și domnind peste toata Țara
Ungro-Vlahiei”. Așadar, încoronarea domnului
ales pentru a fi stăpânitor al țării, era unul dintre
cele mai importante evenimente consemnate de
istorie de-a lungul vremii în Țările Române.
Domnitorul era considerat Unsul lui Dumnezeu.
Pentru a mă lămuri care sunt rădăcinile
acestui concept devenit tradiție și cercetând mai
multe surse, demn de toată atenția am apreciat că
este studiul eminentului autor al Istoriei
credințelor și ideilor religioase – Mircea Eliade.
De ce?
Pentru că în urma unei documentări
impresionante privind credințele primitive a mai
multor civilizații, Eliade a fost cel mai îndreptățit
și totodată credibil să facă o sinteză și să tragă
cele mai juste concluzii, mai ales că scrierea sa
urma pe cele ale celor doi savanți români:
arheologul Vasile Pârvan și istoricul Nicolae
Densușianu.
Vasile Pârvan realizase o amplă exegeză a
istoriei străbunilor noștri, depășind studiile altor
iluștri cercetători străini, în special lingvistul
Tomasghek din Viena, bulgarul Kațarov – istoric
și arheolog și germanul Erwin Rohde. El a
abordat problema religiei geto-dace din punct de
vedere spiritual stoic înțelegând din interiorul
.............................................................................................................................................................~ 4 ~
poporului anumite aspecte care i-au permis să
atragă atenția asupra unor elemente de tip
uranian-solar ale cultului lui Zalmoxis.
Bineînțeles că el a pornit de la textul lui
Herodot (sec VI î.H.), care în capitolul Getae
athanatizantes (adică cei care devin nemuritori)
în afara mențiunii că Zalmoxis a fost sclav al lui
Pithagoras, consemnează că “atunci când tună și
fulgeră (geții) trag cu săgețile înspre cer,
deoarece ei cred că acolo nu este alt zeu decât al
lor”.
Așadar, Vasile Pârvan îi atribuie lui
Zalmoxis atât calități de zeitate a pământului (atât
el cât și discipolii se ascundeau în grote pentru
deprivare senzorială și meditație), cât și calități
de zeitate a cerului, dedusă și chiar arătată de
unele ritualuri (cel menționat plus sacrificiul
reprezentat de aruncarea în sulițe a unui tânăr
mesager trimis la fiecare cinci ani la cer) – de
unde și asemănarea cu zeul Kronos după unii
scriitori antici.
Cel de al doilea citat, Nicolae Densușianu
este autorul binecunoscutului tratat “Dacia
Preistorică” volum în care – în vederea
elucidării începutului istoriei românilor- a apelat,
la tradiții, legende și folclor deoarece s-a izbit de
o reală limitare a surselor (izvoarelor) sigure,
ample.
Înainte de a aborda tema propriu-zisă,
știind că există controverse cu privire la numele
propriu al zeului pe care unii îl numesc Zalmoxis
alții folosind varianta Zamolxis, doresc să
precizez că mă aliez primilor, deoarece așa cum a
arătat Mircea Eliade, apoi unul din elevii săi –
care frecventase benevol cursurile susținute de
maestru după întoarcerea din India, în perioada
interbelică în București – și anume marele
orientalist Dr. Constantin Daniel, autorul
volumului Misteriile lui Zalmoxis (“misteriile”
sunt acele culte cu caracter tainic, accesibile
numai inițiaților, în cadrul cărora se dezvăluia
viața de după moarte și felul în care o persoană,
un credincios al cultului, poate accede direct la
nemurire) – pe care am avut onoarea să-l cunosc,
explicau astfel: Zalmoxis este o zeitate solară
îndeplinind un important rol mântuitor, căreia i se
atribuie o importantă funcție soteriologică, el
fiind zeul în al cărui paradis vor ajunge, după
moarte, sufletele celor inițiați în misteriile sale
adică el are acea puterea de a-și recupera
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
discipolii în vederea unei existențe de dincolo de
moarte. Varianta Zamolxis – susținută și ea de
mulți cercetători printre care și Praetorius – ar fi
legată de zeul lituanian Zemeluks (zeme =
pământ) este combătută prin argumente logice
unele expuse mai sus.
Pentru buna înțelegere a cercetărilor lui
Mircea Eliade este necesar să citez și din scrierile
geografului Strabo (Strabo” 63 BC- 24 AD a fost
geograf, filozof și istoric grec).
La câteva sute de ani după Herodot, Strabo
scrie despre Zalmoxis următoarele “întorcându-se
în țara sa, el s-a bucurat de o mare trecere la
conducători și la popor, deslușindu-le acestora
semnele cerești.
În cele din urmă, l-a convins pe rege să-l
facă părtaș la domnie spunându-i că este în stare
să vestească voința zeilor. Mai întâi Zalmoxis a
devenit preotul zeului celui mai venerat al lor, iar
după aceea a fost considerat el însuși zeu. Regele
lucra în înțelegere cu el pentru că vedea că
oamenii sunt mai supuși față de el decât înainte,
ca față de unul care le dă porunci după îndemnul
zeilor. Acest obicei a dăinuit până în vremea
noastră. După datină, mereu se găsea un astfel de
om care ajungea sfetnicul regelui, iar la geți acest
om era numit zeu.” (cap. VII 3-5)
De asemeni, el amintește despre câțiva
eremiți -sfinți- oameni specialiști în arta sacrului
și misteriile din cultul zalmoxian. În alt pasaj
Strabo descrie pe Deceneu ca iscusit mantic
(mantica = artă de prezicere a viitorului pornind
de la semnele cerești, zborul păsărilor, fenomene
naturale) și totodată astronom – afirmații
explicabile prin existența complexului de la
Sarmizegetusa.
În consens, în sec VII AD, (după alte șase
sute de ani!) Iordanes în Getica, descrie în
termeni elevați că preoții daci erau “interesați de
astronomie și științele naturale.” Într-adevăr
templul de la Sarmizegetusa este un simbol
urano-solar care a avut și funcția de calcul
calendaristic (după Dex: uranian = referitor la
univers; uranic. (despre unele religii) în care
divinitățile sunt concepute ca locuind în cer. 2.
care aparține planetei Uranus. (< it. Uraniano).
Studiul lui Mircea Eliade apărut la Paris în
anul 1970 în volumul “De la Zalmoxis la
Ghengis Khan” ed. Payot – aduce o contribuție
fundamentală la înțelegerea cultului lui Zalmoxis
.............................................................................................................................................................~ 5 ~
proiectat în orizontul “universalului”.
Ce este important și nou în acest studiu?
Analizând fenomenologia sacrului sub
aspectele sale generale, vizând nenumăratele
transformări de-a lungul istoriei diferitelor
civilizații * toate i-au permis lui Mircea Eliade să
evidențieze, să pună în valoare, în ciuda
documentației limitate, aspecte ale sacralității și
caracterului sacru al regalității la geto-daci.
Din descrierea de mai sus a lui Strabo se
desprinde elementul nou și anume importanța pe
care o dobândește marele preot în cultul lui
Zalmoxis. Acest lucru s-a înfăptuit în timp, după
Herodot (jumătatea sec. V BC). Au fost introduse
și elemente noi ca într-un adevărat scenariu
mitic-religios în care Zalmoxis este identificat cu
preotul său care era zeificat – posibil primea
numele și continua să trăiască sub același nume
cu zeul, adică devenea Zalmoxis. Același lucru
s-a întâmplat și cu Deceneu. După Strabo,
datorită virtuților profetice, magice și
cunoștințelor astronomice ale preotului, Zalmoxis
a fost asociat la domnie. Dar fiind considerat
profet și mare preot Zalmoxis s-a retras în peștera
din muntele Kogaionon unde era vizitat doar de
rege și sfetnicii săi, ulterior fiind zeificat. Această
transformare a lui Zalmoxis în mare zeu
reprezintă o primă diviziune dintr-o serie de
divizări care vor urma cu fiecare generație, acest
eveniment devenind un ritual.
Așa se explică și confuzia dintre marele
preot și zeu, dar și dintre rege și zeu rezultată din
celebrul dialog Carmides (unchiul lui Platon – pe
atunci tânăr – care avea dureri de cap) redat de
Platon care-l înfățișează pe Socrate povestind
despre întilnirea cu un trac pe care a avut-o cu
prilejul bătăliei de la Potidea, în iarna anului 432
BC, și aflase leacul (buruiana) pentru dureri de
cap de la unul din “medicii lui Zalmoxis, care se
zice că stăpânesc meștesugul de a te face
nemuritor”. Tracul i-a explicat de ce medicii
zalmoxieni sunt mai buni decât cei greci, pentru
că practicau o medicină holistică, integrală, citez:
“Zalmoxis, regele nostru, care este un zeu, ne
spune că după cum nu trebuie să încercăm a
îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici
capul nu poate fi îngrijit neținându-se seamă de
corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului
dimpreună cu sufletul și iată pentru ce medicii
greci nu se pricep la cele mai multe boli: (anume)
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de explicabil în contextul celor expuse că după

îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu dispariția regelui Decebal, o parte din regat a fost
poate fi sănătoasă. Căci, toate lucrurile bune și preluat de Deceneu, iar urmașul său Comosicus a
rele – pentru corp și pentru om în întregul său – cumulat puterea politică și cea sacerdotală.
vin de la suflet și de acolo curg ca dintr-un izvor,
ca de la cap la ochi. Prin urmare, în primul rând Bibliografie – surse primare
TREBUIE să tămăduim izvorul răului, ca să se Herodot – History of Herodotus, Book IV 94
poată bucura de sănătate capul și tot restul Iordanes, Getica V, 39
trupului. Prietene, (zicea el – tracul) sufletul se Strabo Geografica VII
vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt
vorbele frumoase, care fac să se nască în suflet
înțelepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie,
este ușor să se bucure de sănătate și capul și Istoria și identitatea românească în versuri
trupul. Când mă învăța leacul și descântecele, (urmare din Nr. 101-102/2022)
spunea: Să nu te înduplece nimeni să-i
tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ți Ion FORCOȘ
încredințează mai întâi sufletul, ca să i-l
tămăduiești cu ajutorul descântecului. Iar acum –
zicea el – aceasta e cea mai mare greșeală a
oamenilor: ca unii medici să caute în chip
deosebit o vindecare sau cealaltă (adică fie a
sufletului, fie doar a trupului). Și mă povățuia
foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni
– oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de
frumos ar fi – să fac altfel. Deci eu, pentru că i- RECURS LA ISTORIE
am jurat și sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da
într-adevăr ascultare. Și dacă vrei – potrivit E timpu-apune punct şi-a face rânduială
povețelor străinului – să-mi încredințezi mai întâi Istoriei neclare, printru-n profund recurs,
sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele Să smulgem adevărul, să-l scoatem la iveală
tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, Din ghearele acelor ce ni-l tot țin ascuns!
nu-ți pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.”
Un alt aspect esențial subliniat de Că rădăcina-n glie adâncă ni-i și sacră
M.Eliade: “Tradiția este atestată și la alte triburi Și mărturie clară cum că Românii-s cei
tracice: de pildă, Resos, rege și preot, era adorat Ce cultul Dacilor de mii de ani îl poartă
ca “zeu” de către inițiații în misterele sale. M. În vatra în care, încă, se tot nasc pui de lei.
Eliade concluzionează că se pot diferenția trei
moduri principale ale unui sistem (religios) ale
cărui rădăcini religioase se trag probabil din Știm ce suntem, și-am fost, dintotdeauna,
preistoria indoeuropenilor și anume: În noi spiritul cel strămoșesc re-învie
1) identificarea sau omologarea ori Să terminăm odată cu falsul și minciuna
confuzia dintre zeu, rege și marele preot; Și să redăm, reală, istoria României!
2) tendința de “divinizare” a regilor;
3) importanța marelui preot, a cărui Noi Traco-Geţii, Dacii din Carpați
autoritate, în principiu inferioară aceleia a Am fost aici de la-nceput de lume,
regelui, uneori era mai mare. De acelaşi grai şi doină legănaţi,
După scrierile lui Strabo nu putem decât să Și nu am prigonit nicicând, pe nimeni.
remarcăm caracterul puternic sacralizat al
regalității din timpul lui Burebista și acesta
reprezintă unul din elementele caracteristice ale Vatra ni-i mărturie, și probă, și izvor,
civilizației geto-dace. Este știut și totodată Ştiinţa ne confirmă dovezi adevărate

.............................................................................................................................................................~ 6 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Că sântem unicul, și cel mai vechi popor Andrei BREABĂN

Ce-avem în ADNuri act de identitate!

Am fost aici mereu la noi acasă

Nu am venit nicicând de nicăieri,
Iar teoria unor, strâmbă, tendențioasă
Ce migratori au fost până mai ieri,
Este o blasfemie, falsă, ticăloasă!

Noi suntem Dacii cei nemuritori
Ca temelie veșnică pentru această lume,
Chiar dac-am fost călcați de mii și mii de ori,
Nimeni, nicicând, nu nea-u putut supune
Păstrându-ne același străvechi, și mari comori!
...................................................................
N-am rătăcit, nicicând, stindardul dacic
Chemarea lupului, în noi, încă răsună,
Și falxul crunt, al groazei, cel năpraznic,
Mai știm să-l mânuim în vremuri de furtună!
Şi vom lupta ca țara reînăscută
În noi, din viţa nobilă, nepieritoare
Să o păstrăm în vatra-i cea veşnică şi sfântă
Ca cel mai drept și brav, popor dintre popoare!
Şi-om da dovezi, chiar de nu le convine,
Si celor ce-aiurează că Dacia e scrum
Ei bine nu, e-n noi Românii, ce-o purtăm în vine
Și care, ca urmași de drept, o dovedim din plin!
Mai tari și mai puternici vom reveni în lume,
Și răspicat vom spunem ce suntem și ce vrem,
Și-om curăța istoria de impostură și rușine
Urmându-ne destinul, prescris, de cel Suprem!
Harta DACIEI din anul 191
Everestul României
A încerca să scrii despre Nicolae Iorga e
ca și cum ți-ai propune să urci Everestul pentru a-
i descoperi tainele ascunse pe înălțimile lui
amețitoare, pornind de la cele așezate de
Dumnezeu la poale, de unde vrei să pornești la
drum, cucerind vârf după vârf, culme după
culme. Sunt puțini oameni care au reușit această
adevărată aventură, cei mai mulți dintre
îndrăzneți s-au poticnit pe o culme mai joasă, de
unde nu au mai putut escalada mai departe fiind
nevoiți să renunțe și să se întoarcă de unde au
plecat. Alții au ales să sară din avion cu parașuta,
dar nu vor avea acces decât la culmea pe care au
ajuns pierzând nenumăratele priveliști de jos cu
frumusețile pe care le ascund, dar și vârfurile
înalte și abrupte pe care nu se pot aventura,
pentru că nu au nici echipament și nici priceperea
să o facă.
Este motivul pentru care istoricul francez
Jerome Carcopino a spus:
„Iorga nu se poate defini într-o specialitate, nici
mărgini la o epocă sau la o țară. El este o forță a
naturii”.
Bogata activitate a lui N. Iorga, care nu
poate fi definită doar în cele câteva cuvinte pe
care i le-am consacrat, s-a concretizat în 1003
volume, 12.755 articole și studii, 4963 recenzii,
fiind socotit cel mai mare istoric, publicist și
savant al Românilor din toate timpurile. A editat
și condus nenumărate ziare și reviste, între care:
„Cuget clar”, „Drum drept”, „Floarea darurilor”,
„Neamul românesc”, „Ramuri”, „Revista
istorică”, „Revue Historique des Etudes Sud-Est
Européennes”, la care adăugăm prodigioasa
colaborare la alte numeroase publicații ale
vremii.
Numit de unii un strălucit istoric, de alții
cel mai bun medievist, un adevărat filozof al

.............................................................................................................................................................~ 7 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
istoriei, la care se adaugă și alte valori în care a
strălucit, cum au fost cele de bizantinist, slavist,
romanist, istoric al artelor, Iorga accede spre
sublim și prin bogata sa publicistică și dragostea
pentru țara și poporul din care a făcut parte,
neobosita sârguință cu care a scotocit prin
trecutul nostru milenar pentru a scoate la iveală
obârșiile dacice ale poporului român, ca să nu
mai puneam la socoteală activitatea sa de om
politic și de stat, cu toate limitele ei în anumite
privințe. Critic literar, enciclopedist,
documentarist, memorialist, dar și poet și
dramaturg, sunt alte merite care aveau să i se
adauge celui care a fost și un cunoscut politician,
fondator de partid, parlamentar, ministru, prim-
ministru, dar și profesor universitar și
academician român și membru a numeroase alte
academii din lume.
Originar din Botoșani, oraș în care s-a
născut și marele poet național al românilor Mihail
Eminescu, deși pe timp de vară părinții său trăiau
la conacul din Ipotești aflat la numai 10 km
distanță, cel mai mare român dintre românii
societății noastre moderne s-ar fi născut la 17
ianuarie 1871, în certificatul de naștere fiind
prinsă ziua de 6 iunie. Tatăl său, avocatul Nicu
Iorga se trăgea din o familie de comercianți
români stabiliți în Botoșani, iar mama, Zulnia
Arghiropol, venea din o familie de scriitori, pe
care pesemne că a moștenit-o genetic la fel cum
unii istorici susțin că Ștefan cel Mare și Sfânt al
Moldovei a moștenit mai cu seamă caracterul și
chipul mamei sale, doamna Oltea.
Rămas de mic orfan de tată, care a murit
în 1876 din cauza unei boli necunoscute, tânărul
Iorga a trebuit să se descurce singur, ceea ce nu i-
a fost ușor. Numai excepționala sa memorie și
dotare intelectuală l-a ajutat să se facă remarcat
încă din primii ani de școală pe care i-a urmat în
orașul natal, ba chiar, la numai 9 ani, profesorii i-
au aprobat să le țină colegilor lecții despre istoria
românilor, aducându-și astfel contribuția la
întreținerea familiei, iar la vârsta de 13 ani a
debutat la ziarul „Românul” cu primele articole
politice.
În perioada studiilor liceale pe care le-a
făcut la Liceul Național din Botoșani trece și prin
câteva momente neplăcute, în 1886 fiind pedepsit
cu suspendare temporară pentru că nu a salutat un
profesor, ulterior primind și alte sancțiuni pentru
.............................................................................................................................................................~ 8 ~
motive la fel de minore, deși la școală avea
rezultate strălucite și încă de atunci vorbea fluent
italiana, latina, greaca, franceza (la 6 ani citea
cărți editate în limba franceză).
Fire rebelă, a cochetat cu marxismul, pe
care l-a promovat în revista „Viața Socială” și în
prelegerile pe care le ținea despre lucrările
fondatorilor marxismului.
În 1888 este admis la Universitatea de
Litere și Filozofie a Universității din Iași,
primind dispensă să urmeze toți anii de studii
într-un singur an, terminând cu diploma magna
cum laude cu o lucrare pe tema literaturii
grecești. Va primi o bursă să studieze în
străinătate, continuându-și studiile în Italia,
Franța („Ecole pratiques des hautes études”),
Anglia, iar în 1893 se înscrie la programul de
doctorat al Universității din Berlin pe care îl
continuă la Universitatea din Leipzig unde ia
doctoratul în filozofie (1893).
Revine în țară anul următor stabilindu-se
în București unde obține un post de profesor
suplinitor. Se pare că nici pe atunci nu era prea
mult respect pentru studii și pentru calitățile
intelectuale ale omului. Dacă această somitate,
care deja uimise lumea universitară și stăpânea o
mulțime de limbi străine, a primit doar un post de
profesor suplinitor, de ce să ne mai mirăm de
nenumăratele nulități care sunt puse pe tot felul
de posturi în timp ce oamenii de valoare sunt
marginalizați și dați la periferie?
În 1895 N. Iorga călătorește pe banii lui în
Olanda și Italia în căutarea unor documente. La
întoarcerea în țară este remarcat de alt mare
istoric al vremii, A. D. Xenopol, care îl numește
curator și editor al colecției de documente istorice
a fraților Hurmuzachi, în luna octombrie a
aceluiași an primind postul de profesor titular de
istorie Universală din București. O șansă pe care
avea să i-o deschidă destinul, abia valorile se
recunosc și se apreciază între ele.
În cele din urmă lumina reușește să
străpungă bezna nopții și să iasă triumfătoare la
suprafață. Dacă nu ar fi așa nu ar mai exista viața,
iar Pământul ar fi sterp și cufundat în întuneric.
La fel este și în politică. După ce orbecăim o
vreme în umbra prostiei și a trădătorilor, răsare o
stea care revarsă lumină readucând la viață tot ce
a pierit cât a domnit întunericul. O asemenea stea
a fost și N. Iorga, astru care a strălucit vreme de
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
jumătate de veac pe cerul României făcându-i
cunoscut numele în lumea întreagă.
În același an savantul intră și în viața
politică punând bazele Alianței Antisemite
Universale, împreună cu A.C. Cuza, ca la 23
aprilie 1910 să fondeze împreună Partidul
Naționalist-Democrat, care va milita pentru
exproprierea moșiilor ce depășeau 100 ha,
impozit progresiv pe venit, și alte măsuri
progresiste.
Savantul român s-a dovedit a fi precoce și
în viața personală, căsătorindu-se la vârsta de 19
ani cu Maria Tasu (1871-1954), cu care a avut
cinci copii, din care 2 fetițe au murit de mici. Va
divorța după 10 ani de căsnicie, motivat se spune
de mult prea desele deplasări pe care Iorga le
făcea în străinătate, lipsind astfel din mijlocul
familiei. La mai puțin de un an de la divorț s-a
recăsătorit cu profesoara Ecaterina Bogdan, sau
Catinca, cum îi spunea marele istoric, sora
prietenului său Ion Bogdan, din noua căsătorie
rezultând șapte copii. Fire tenace, ardeleanca se
va implica activ atât în viața savantului, cât și în
cea a politicianului, ajutându-l în redactarea
lucrărilor cât și în acțiuni de protocol la care au
luat parte și regii României.
Între publicațiile pe care le-a scos se
evidențiază revista „Sămănătorul ” (02.12.1901-
27.06.1910), cotidianul „Neamul Românesc”(10
mai 1906), iar împreună cu un grup de profesori
și oameni de știință inițiază organizația
„Cercetașii României”.
În 1914 își va aduce contribuția la
înființarea Institutului de Studii Sud-Est
Europene, apoi a Institutului de Studii Bizantine
și a Institutului de Istorie Universală, iar, în plan
politic, în 1919 ia parte la formarea Blocului
Parlamentar, coaliție politică care susținea noul
guvern, format după Marea Unire, primind
funcția de președinte al Adunării deputaților după
alegerile din noiembrie 1919. În același an este
primit ca membru titular al Academiei Române și
numit președinte al Comisiei Monumentelor
Istorice.
În plan politic, în 1920 intervine o
scindare în relațiile cu A.C. Cuza, mai ales pe
fondul antisemitismului acestuia, fapt care va
duce la divizarea partidului pe care l-au fondat
împreună. Urmează o perioadă bulversată,
marcată de noi negocieri politice, care a dus la
.............................................................................................................................................................~ 9 ~
apropierea lui N. Iorga gruparea lui Constantin
Argetoianu, ca pe 28 septembrie 1926 să revină
la vechea formațiune politică, pe care a numit-o
Partidul Național.
Deși în plan politic nu are rezultate
remarcabile, determinat și de lupta politică
murdară în care se pare că ne-am afundat și mai
mult, N. Iorga și-a continuat ascensiunea ca om
de cultură și savant. În 1924 a fost ales președinte
al Secțiunii de Istorie a Academiei Române și a
început să susțină cursuri de vară la Vălenii de
Munte. La 1 noiembrie 1928 este ales decan al
Facultății de Litere și Filozofie, iar la 1 martie
anul următor rector al Universității București. A
înființat nenumărate instituții de promovare a
țării și a românismului peste hotare, între care:
Școala Română de la Paris (1926), Casa Română
de la Fontenay-aux-Rosses, Casa Română din
Veneția, etc. Ia parte la inaugurarea noului Studio
a Radioului, Revista Radiofonia, ca la 10 martie
1929 să debuteze pe post de conferențiar la
Radiodifuziunea Română, apoi la „Universitatea
Radio”, prin care a difuzat conferințe valoroase
între care: „Ce este o națiune?”, „Drept și morală
la români”, „Noi hotare”, etc.
Decepționat de partidele politice ale
vremii N. Iorga se lasă antrenat de regele Carol al
II-lea, care milita pentru un guvern de uniune
națională, dar, în fapt, pentru instaurarea
dictaturii personale. Folosindu-se de prestigiul
intern și internațional al savantului, regele îl
desemnează prim-ministru (18 aprilie 1931), dar
la 31 mai 1932 va demisiona înțelegând scopul
real urmărit de monarhul României. În
septembrie 1932 va revigora fosta formațiune
politică sub numele de Partidul Naționalist-
Democrat. Intră în conflict cu „Garda de Fier”, pe
care o acuză de violență politică. Amenințat de
liderul ei prin o scrisoare (26 martie 1938), se
adresează Parchetului, care dispune arestarea lui
Corneliu Zelea Codreanu, acesta fiind condamnat
la șase luni pentru calomnie.
Măsurile împotriva legionarilor au fost
continuate de Armand Călinescu, din dispoziția
căruia se fac cercetări care au scos la iveală noi
capete de acuzare ce au sporit pedeapsa liderului
mișcării. Între acuzațiile aduse au fost și acelea
de „cârdășie cu șeful unei puteri străine” și
„uneltire contra ordinii sociale”. Tensiunea
sporește după asasinarea liderilor mișcării în timp
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
ce erau transportați de la închisoarea din
Râmnicu Sărat la cea din Jilava (în noaptea de
29/30 noiembrie 1938), legionarii socotindu-l
vinovat și pe N. Iorga. Între legionarii asasinați
atunci se aflau C.Z. Codreanu, asasinii lui I.G.
Duca (Nicadorii) și cei ai lui Mihail Stelescu
(Decemvirii).
Evoluția politică ulterioară avea să aducă
în România dictatura regală prin dizolvarea
partidelor politice (30.03.1938) și constituirea
Frontului Renașterii Naționale, noua Constituție
adoptată la 9 mai 1939 sporind prerogativele
regelui. Dezamăgit de viața politică N. Iorga va
susține acțiunile regelui Carol al II-lea, devenind
senator apoi președinte al Camerei superioare a
Parlamentului.
Pierderile teritoriale din 1940 îl vor aduce
în fruntea statului român pe generalul Ion
Antonescu, care va guverna împreună cu Garda
de Fier, instaurând împreună „statul național-
legionar”. Totalitarismul regal va fi înlocuit de un
altul cu mult mai brutal care va trece la măsuri de
încălcare fără precedent a principiilor
democratice, care trebuiau să stea la baza statului
de drept, prin impunerea de instituții de stat
proprii, poliție paralelă celei de stat,
naționalizarea forțată a unor fabrici, dar mai ales
arestarea fără mandat a celor pe care îi considera
adversari, o măsură fără precedent, care nu s-a
mai luat din vremea Inchiziției.
Între victimele acestor violențe avea să fie
și savantul român de renume mondial N. Iorga,
care a fost arestat la 27 noiembrie 1940, în timp
ce se afla în biroul său din vila de la Sinaia. Sub
pretextul că este invitat „pentru un interogatoriu”,
cei șapte criminali odioși care au venit înarmați
pentru a ucide un biet bătrânel lipsit de apărare, îl
iau pe sus și îl urcă în mașină, a doua zi trupul
neînsuflețit a profesorului fiind găsit de gardianul
public Petre Zamfir într-un șanț de pe șoseaua
Ploiești-Strejnic. Asasinii, care s-au recomandat
că fac parte din „Poliția legionară a capitalei”, au
fost identificați ca fiind: Ion Tucan (secretar
general al Institutului Național al Cooperației),
Ștefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu
(director la INC), Ștefan Iacobete (șofer INC) și
Tudor Dacu (informator al Poliției Legionare).
Numele lor trebuie să fie păstrate ca un blam pus
de istorie spre veșnicie asupra celor mai mari
criminali ai neamului nostru, care au ucis fără
.............................................................................................................................................................~ 10 ~
judecată pe cel mai mare istoric și savant al
românilor, care a făcut cunoscut ca puțini alții
numele României peste hotare. Fie ca Dumnezeu
și istoria să-i judece, iar la Judecata care va veni
să-i rânduiască în locul pe care și-l merită alături
de alți confrați cu care au plănuit crima!
Masacrele legionarilor nu au încetat, în
aceeași zi asasinii au luat cu același sânge rece
viața lui Virgil Madgearu, al cărui trup
neînsuflețit a fost găsit în pădurea Snagov. Au
urmat alți 64 înalți demnitari ai statului din
perioada dictaturii regale, apoi cunoscuta
„rebeliune legionară”, când toată țara a fost
aruncată într-un adevărat masacru al civililor.
Moartea savantului de renume mondial a
cutremurat toată lumea. Cel care era membru în
zeci de academii și instituții culturale din Paris,
Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga,
Santiago de Chile etc., a fost împușcat fără milă
în propria lui țară, pierind ucis fără judecată de
mâna unor români, a unor oameni ai acestui
pământ pe care i-a iubit atât de mult încât lor le-a
consacrat cea mai mare parte a cercetărilor sale.
Cel puțin 47 universități din întreaga lume au
arborat drapelul în bernă, iar la București s-au
făcut auzite nenumărate proteste din partea unor
lideri politici și personalități culturale din
întreaga lume cutremurată de sfârșitul tragic al
savantului român. A fost cea mai brutală
manifestare cunoscută în istorie a
antiromânismului românesc care ne macină pe
mulți dintre noi, ne dezbină și ne îndeamnă la
ură, ne face să ne mâncăm unii pe alții mai rău
decât câinii în loc să fim uniți în apărarea
intereselor comune. De acest lucru au profitat și
atunci străinii la fel cum profită și în prezent, și o
vor face câtă vreme nu vom înțelege că numai
uniți îi putem înfrunta.
E greu de precizat care este cea mai mare
moștenire pe care ne-a lăsat-o acest savant al
românilor și al omenirii, un adevărat soare al
istoriei și culturii românești. E greu de făcut o
ierarhie a nenumăratelor sale lucrări pentru a
stabili care sunt mai importante. Tot ce a lăsat în
urmă acest astru care a răsărit pe Cerul României
pentru a-și revărsa asupra ei lumina lui, care va
dăinui spre veșnicie, este de o valoare
covârșitoare pentru istorici și oamenii de știință.
De aceea nu pot decât să enumăr câteva din
operele sale nemuritoare: „Studii și documente cu
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

privire la istoria românilor”, în 25 volume (1901 1940, cât mai ales cele ce au urmat celui de-al
– 1913), „Istoria Imperiului Otoman” în 5 doilea război mondial. E adevărat că au fost
volume (apărută în limba germană – „Geschichte nenumărați factori care au contribuit la ele, dar
des osmanischen Reiches” -, 1908 – 1913), lor li se adaugă fără echivoc și asasinarea acestui
„Istoria românilor” în 10 volume (1936 – 1939). mare apărător a României și românismului, cu o
Lor li se adaugă poezii, drame istorice („Învierea influență de necontestat în lumea întreagă, care ar
lui Ștefan cel Mare”, „Tudor Vladimirescu”, fi putut să aibă un cuvânt de spus în evenimentele
„Doamna lui Eremia”, „Sfântul Francisc din ce au urmat sfârșitului său tragic. Pe noi istoria
Așași” și altele), volume memorialistice ne-a judecat și ne-a pedepsit. Oare adevărații
(„Oameni cari au fost”, „O viață de om, așa cum criminali au plătit pentru fapta lor?
a fost”, „Supt trei regi. Istorie a unei lupte pentru Străduindu-mă să escaladez „Everestul”,
un ideal moral și național”), lucrări cum sunt singura soluție pe care am găsit-o a fost să iau
„Cultura națională și politica națională”, 1908, muntele pieptiș, să mă aburc de-a dreptul până în
„Războiul nostru în note zilnice”, 1914 – 1918, vârful său gigantic cu care străpunge norii și
1921 – 1923, „Dezvoltarea ideii unității politice a ajunge până la Cer, pentru că o viață nu mi-ar fi
românilor”, 1915, „Pentru întregirea neamului. de-ajuns pentru a-i cerceta toate culmile și
Cuvântări din război” 1915 – 1917, 1925, tainele. Înclinându-mi fruntea în semn de respect
„Doctrina naționalistă”, 1922, „Politica externă a în fața celui mai mare savant al României
regelui Carol I al României”, 1923, „Războiul moderne nu pot decât să-l salut în trecere,
pentru independență României. Activități exprimându-mi din inimă alături de alți
diplomatice și stări de spirit”, 1927, „Memorii”, nenumărați concetățeni regretul pentru pierderea
1917 – 1938, vol. I-VII, 1931 – 1939, „Doi ani de pe care am avut-o și să mă socotesc o minusculă
restaurație. Ce am fost, ce am vrut și ce am albină aflată la poalele mărețului „Everest”.
putut”, 1932, „După întoarcerea la regimul de
partid. Isprava”, 1932, „Supt trei regi. Istorie a
unei lupte pentru un ideal moral și național”,
1932, „O viață de om așa cum a fost”, 1934, Ovidiu Ţuţuianu
„Istoria unei legende: Iuliu Maniu”, 1934,
„Oameni care au fost”, vol. I-III, 1934 – 1936,
„Discursuri parlamentare 1907 – 1920”, vol. I-II,
1936 – 1939.
În toate aceste lucrări, și în multe altele ca
ele, N. Iorga își exprimă crezul politic, opiniile în
nenumărate domenii, dar mai ales concluziile
desprinse din numeroasele studii pe care le-a
făcut cu privire la istoria neamului din care făcea UMORUL LA IULIA HASDEU
parte, a altor civilizații europene și a lumii, a adus
teze și noutăți care au influențat cercetarea
istorică, impresionând prin erudiția sa mediile
academice și universitare din întreaga lume.
De aceea, asasinarea marelui savant nu a
fost doar o crimă adăugată nenumăratelor alte
asasinate politice din acea vreme, nu a fost doar o
răzbunare politică, ci a fost o crimă la adresa
umanității, o palmă dată culturii și științei
mondiale, un pumnal înfipt în ascuns în inima Iulia Hasdeu
unui popor care și azi plânge după urmările (14.11.1869-29.09.1888)
acelui act de teroare care, într-un fel sau altul,
avea să contribuie, alături de multe altele, la Despre Iulia Hasdeu, geniala fiică a eruditului
pierderile teritoriale ale României, atât cele din B.P.Hasdeu - care după ce a ars cu o flacără
.............................................................................................................................................................~ 11 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
„strălucitoare” pentru literatură și în general
pentru cultură s-a stins total nedrept înainte de a
împlini minunata vârstă de 19 ani - s-au scris
multe cărți și probabil că se vor mai scrie în
continuare. Genele dragostei de poezie, de istorie,
de folclor și de glie strămoșească ale părintelui
său s-au transmis uluitor de devreme în mintea și
sufletul unicului copil iar dispariția prematură a
Iuliei (Juliei, Lilicii) a fost o lovitură devastatoare
atât pentru mamă dar mai ales pentru tată. Chiar
dacă circumstanțele unei sănătăți precare au
determinat-o pe Lilica să adopte în comportament
dar și în scrierile sale accente de filosofie,
melancolie și tristețe, ea a moștenit și gena
paternă a umorului. Totuși, spre deosebire de
umorul robust cu accente de satiră, zeflemea și
chiar de agresivitate întâlnit la B.P.Hasdeu pe
traseul a aproape 7 decenii de viață, fiica sa a
promovat în scurta sa existență ce nu a atins 2
decenii, un umor candid și fin axat pe filosofie și
pe autopersiflare.
Dovezi în acest sens găsim mai ales în celebrul
„caiet cu scoarțe de velur”, cadou de la „nășicu”
(Ion. C. Brătianu), care va avea funcția de
„Jurnal” [1]. O primă „mostră” de umor candid o
întâlnim în consemnarea din Jurnal, datată 8
noiembrie 1877 (la vârsta de 8 ani!): „Plouă,
plouă mereu... Florile își fac din picăturile de
ploaie cercei și diademe; nu se gândesc la mine,
prietena lor, căci nu mai au nevoie să le ud la
asfințit...” Iată și o probă a „hazului de necaz”
notată în ziua de 15 noiembrie a aceluiași an:
„Am răcit, dar sunt foarte bucuroasă totuși
pentru că domnii Svârlescu și Novianu, profesorii
mei, nu mi-au mai dat teme lungi. Asta înseamnă
că am mai mult timp pentru însemnări”... Peste
opt zile (23 noiembrie) Lilica notează , într-un
stil ceva mai agresiv, care o apropie de
„papaliga” (apelativul pentru tatăl său): „Am
început cu doamna Walch germana după metoda
Bozzi pentru că am primit cadou manualul
„Conversation française et allemande ”... Tata l-
a ales așa că, o voi corecta pe Ernestina
(guvernanta-n.a) de câte ori greșește în
nemțeasca ei de baltă”. În două însemnări din
luna septembrie a anului 1878 (zilele de 10 și 17)
„mica pianistă” care desigur manifestă interes și
dovedește chiar talent precoce se plânge nu atât
de dificultățile interpretării ci mai ales de
aspectul fizic și de comportamentul lipsit de
.............................................................................................................................................................~ 12 ~
pedagogie al profesoarei. Mai întâi consemnează:
„Domnișoara Xida e foarte insistentă și veșnic
nemulțumită de cum cânt. Cică m-am lenevit. Nu
m-am lenevit deloc, dar nu-mi face plăcere să
exersez cu dumneaei. E așa caraghioasă cu
ochelarii puși strâmb pe nas...” Iar peste o
săptămână mai precizează cu același umor
copilăresc dar matur totodată, în raport cu vârsta
pe care o are: „Noroc că domnișoara Xida vine
numai sâmbăta; își dă atâtea ifose, de ai zice că e
cel puțin capelmaistru la operă”.
Școlărița Iulia Hasdeu a deprins încă de mică
obiceiul de a se iscăli pe cărți, adăugând ulterior
și adnotări, cugetări sau chiar desene. Astfel, pe
cartea „Cornelius Nepos” (scrisă în latină din
care ea făcea traduceri), după iscălitură urmează
în franceză: „Elève de la III-èmme classe
gymnasielle à l'age de 10 ans, au Licèe de
Bucarest St.Sabba” iar pe verso tartajului cărții,
câteva traduceri proprii și ironii la adresa ei și a
profesorului Stilescu notând pe românește (o
raritate-n.a.): „Iulia Hasdeu,... care este nebună
de legat; opera D-sale, scrisă de D-ei, după
d.Stilescu, profesorul nebunilor dela Sf.Sava”
[2].
Pe 10 iunie 1880, Jurnalul ne dezvăluie și o
poezie umoristică compusă de Lilica care
dovedește că: „așchia nu sare departe de
trunchi”. Recunoscând că „răzbunarea e arma
prostului”, școlărița consideră că „talentul
trebuie folosit oriunde e nevoie” și în consecință
îi dedică profesorului M.Iliescu „ce se uită
cruciș” o poezie cu 14 strofe, „care se așterneau
ca lava unui vulcan pentru a-l imortaliza.”
Poezia începe cu următoarele versuri: „Eu sunt
[cam] rotund la față/Nasul nu e potrivit/Parcă-aș
fi boboc de rață / [Chiar] Așa sunt de pocit”. Pe
14 octombrie 1880 Lilica ne informează că a
primit cadou „Alisandria”, „Pepelea”,
„Toderică”, „Tândală și Păcală”, cărți pe care
le va citi în fiecare zi, după lecții. Dar mai
departe, stimulată și conștientă de posibilitățile
proprii anunță cu curaj: „Glume din astea pot să
compun și eu”.
Și iată dovada - O anecdotă amuzantă de Iulia
B.P.Hasdeu:„-Tată, zise un copil, tatălui său, de
ce ceasornicul tău din perete face tic-tac mereu?-
Pentru că în ceasornic, ca și în noi, e o mașină,
copile.-A! Dar atunci noi de ce nu facem tic-
tac?”
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Când se apropie Crăciunul anului 1880,
adolescenta care a împlinit 11 ani îi scrie și-l
imploră pe papaliga să mai lase discursurile și
vechiturile în care-și prăfuește barba, și să vie la
Paris! O nouă autoironie cu vădit efect de
autostimulare apare în adnotarea din 20 iunie
1881: „Mai întâi examenele la Conservator și
apoi ne apucăm de literatură și scriitură. Ce
înțeleaptă poți fi, Lilico dragă, numai să-ți
respecți hotărârea!”. Ajunsă la Paris cu mama
Iulia, ca elevă la liceul Sévigné, colegiul de fete,
Lilica are multiple suferințe printre care se
numără și cea generată de clima acestui „oraș
posomorât cu cerul lui veșnic cenușiu”. O
însemnare din 27 septembrie 1881 se poate
încadra în hazul de necaz: „Îmi vine să și râd!
Tata se plângea că la București umbra zidurilor
de la Arhive -unde locuiam- este prea
nesănătoasă pentru un copil... Dar zidurile de
aici nu-s și mai reci?” În noiembrie 1881, în
convalescență după pojar, Lilica notează:
„Plictiseală mare, cu vârf, ca la cataiful care îmi
place atât de mult, cu singura deosebire că
plictiseala este... invers... Mama a avut grijă să-
mi strângă din preajmă toate cărțile de școală;
dar pe tine, scump Jurnal salvator, te-am păstrat
sub pernă. ...Experiența asta cu pojarul trebuie
folosită…” Și pentru că, isteața copilă, începuse
să compună un roman, scris chiar pe spatele
hărților din anexa la Atlasul geografic și istoric,
mărturisește cu candoare: „Am de gând să-l
îmbolnăvesc pe Albert din roman și, pentru că
este vorba de trei copii orfani, domnul Albert va
muri.”
Un element umoristic inserat adesea în Jurnalul
Lilicii constă în poreclele potrivite ce le dă
persoanelor din anturajul său începând cu
menajerele și terminând cu profesorii. Drept
exemplu în acest sens este domnul Cosăcescu,
poreclit inițial „Cosinus”.
După un incident produs de o menajeră de
origine germană, rezolvat de acest domn inclusiv
prin repetarea ilară a interogației „Que voulez-
vous, madame?”(Ce vreți doamnă?), Lilica îi
schimbă porecla chiar cu enunțul respectiv. Iar în
plus, talentata desenatoare îl imortalizează pe
„bravul cavaler” într-o caricatură pe care o va
alătura la scrisoarea mamei Iulia către soțul său
(15 ianuarie 1882). Pe 2 noiembrie 1882 (ziua
Lilicii, pe stil vechi) Jurnalul consemnează o
.............................................................................................................................................................~ 13 ~
autoironie în versuri: „ La mulți ani fătuca me!
Scrie iute în caiet, că eu știu să țin secret”. Și în
continuare: „Treisprezece ani și minte deloc/
Zice la carte că-mi poartă noroc./Astăzi eu am
dat crezare/Astei snoave populare./Mama spre
eternizare/Mi-a făcut de prezentare/O fotografie
mare:/Nu rimează, nu ritmează,/Însă mă foto-
grafiază.” Cu același ton umoristic, autoironia
este reluată pe 14 noiembrie 1882 (ziua de
naștere, pe stil nou) când Lilica își urează: „La
mulți ani! Să trăiești, să-mbătrânești, tot mereu
să înflorești, în povești, în ce-ți dorești, să
promiți... să nu răcești!” Apoi sunt ironizați
părinții, calificați drept „conservatori”: „Ei m-au
serbat pe stil vechi; eu însă, și pe certificatul de
naștere am trecut 14 noiembrie; deci abia acum
am deschis ochii în astă zi de toamnă pentru a
13-a oară”.
Noul an 1883 începe sub auspicii fericite pentru
familia Hasdeu, și mai ales pentru Lilica. După o
scurtă perioadă de întrerupere a jurnalului, ea
notează: „Ce bine că suntem în continuare trei,
când scriu „noi”! Sună parcă mai altfel, mai a
familie...”. În continuare juna Iulia relatează, tot
în spirit umoristic un episod care caracterizează
modul cum gândesc cei trei membri ai familiei
Hasdeu: „Înainte de plecare, papaliga a vrut să-
mi ia o pelerină superbă verde-olive, scumpă,
care sper că o să-mi poarte noroc. Când i-am
spus mamei asta, dumneaei a dat din umeri și s-a
burzuluit. «Prostii!» În schimb papaliga a
mustăcit mulțumit: «Omul frumos e norocos!».
Când să mă înfoi și eu în pene pentru un
asemenea compliment, a adăugat: «Vorbeam de
frumusețe morală ,psihică, sufletească.!» Poate
că dețin și eu chestia asta, dar nu știu. Am aflat-o
acum”. Din notița datată 16 febuarie 1883 aflăm
că B.P.Hasdeu le-a comunicat celor două Iulii –
într-o scrisoare de o pagină și jumătate - că a fost
ales, în detrimentul domnului Rosetti, președinte
al Societății Presei Române. Urmează un
comentariu cu umor amar dar și cu
automobilizare: „Despre bani-nicio vorbuliță în
scrisoare. Poate că el crede că aerul de Paris
este comestibil. Oare sfaturile sunt sățioase? Le
capăt, le păstrez, le folosesc... Deci, la învățat cu
tine, domnișoară, la studiu! În 30 martie, iată și o
veste bună. „Am primit banii și viața noastră
pare mai frumoasă”. Lilica explică această
asociere cu o poveste reținută de la papaliga. „Un
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
rabin, în fiecare vineri cerea bani cu împrumut și
exact aceleași bancnote le înapoia lunea
prietenului său, până când acesta l-a întrebat: -
La ce-ți trebuie banii, că văd că nu-i folosești? –
Mâine țin predica și vreau să fiu mai
convingător; altfel vorbește omul cu un ban în
buzunar...”
La data de 14 noiembrie 1883, când Lilica a
împlinit 14 ani, o sclipire de umor are ca subiect
jurnalul însuși. Posesoarea lui, în dorința ca
prețiosul „confident” să nu cadă în mâini străine
imaginează un fel de blestem ritmat pentru
protecția „Jurnalului”: „De, tentat de Aghiuță,/
Tu deschizi acest caiet/Vei citi, fără vreo scuză:
/Ești nedemn să te respect. Dacă dracu'te-a
împins /Și-ai fost curios un pic/Eu îți spun acum
deschis/Că ești un nimic. Mai urmează încă trei
strofe amenințătoare. Iar Julie, mărturisește că
„varianta inițială a blestemului s-a dorit a fi în
limba franceză (Si tenté du démon/Tu dérobes ce
livre/Apprends que tout frippon/ Est indigne de
vivre.)… dar „mama citește mai ușor în limba
română și dumneaei este principalul adresant”.
În ziua următoare, Lilica mărturisește în jurnal,
intenția de a-i trimite lui „papaliga” o scrisoare
cu amănunte privind aniversarea zilei sale de
naștere:…„[cred că ] va savura efectul pe care l-
a făcut nu atât friptura de fazan, cât mai ales
tortul pe care era scris cu cremă «Vive Julie! Née
le 14 novembre 1869». Cam bătrânioară
domnișoară!”…
Pe 17 noiembrie 1883 aflăm că profesorul de
desen, domnul Herst, o consideră pe Julie „o
viitoare pictoriță de geniu”. Cea vizată
reacționează tot în registrul umoristic: „Dacă mi
se va repeta de multe ori că am talent mi-o voi
lua în cap. De azi încolo, la orice schiță o să
scriu pe spate: «dreptul de reproducere interzis».
Și iată-mă peste câțiva ani foarte bogată din
uzufructul operelor de azi. Asta înseamnă să-mi
meargă mintea la afaceri și nu să fiu modestă”…
Într-o scrisoare datată 17 decembrie 1883,
B.P.Hasdeu strecoară următoarea „șopârliță”
umoristico-pedagocică la adresa fiicei sale: „A
ajuns vorba până la Bismark cum că Lilicuța
urăște limba germană. Poate să urască pe
neamțul X, sau pe neamțul Y, dar în știință, mai
ales în ramura istorică și în cea filologică, nu e
posibil un singur pas înainte fără limba
germană...” Iar Lilica îi răspunde pe același ton
.............................................................................................................................................................~ 14 ~
anexând și câteva reușite „caricaturi, care
confirmă geniul tutelar al neamului Hasdeilor”
[2].
Pe 10 decembrie, talentata desenatoare povestește
o scenă amuzantă întâmplată în timpul unei ore
de istorie, când profesorul Roy, vorbea cu patos
despre căderea Imperiului Roman de Apus. Eleva
Julie, inspirată de evenimentele mitologice
execută rapid o schiță în care profesorul
respectiv, înfățișat ca Jupiter, dansează cu colega
ei din banca întâi (Emma Pedarrieu). Schița este
transmisă acelei colege dar este interceptată de
profesor, care recunoscându-se, se înroșește, o
pune pe catedră în hohotele clasei, continuând
lecția, nu înainte de a se adresa autoarei: „-
Domnișoară Hasdeu, tocmai pentru că vă pitiți
atât de bine sunt sigur că dumneata ești
vinovată!”
Iată și o farsă nevinovată făcută de jună tatălui
său și relatată la data de 20 ianuarie 1884. La
inițiativa mamei, cele două Iulii, chiar în
condițiile crizei financiare permanente, au hotărăt
„să-l găzduiască pe Choubersky”. Lilica i-a scris
tatălui despre intenție fără a da detalii. Hasdeu a
sărit în sus și le-a sfătuit „să-l ocolească pe
Choubersky, dacă cumva e polonez, pentru că
toți polonezii sunt șarlatani periculoși”(??-n.a).
Spre lămurirea problemei Lilica vine cu
explicații: „Ce-o fi înțeles dumnealui despre
Choubersky?! Acum, după ce deja l-am folosit îl
voi liniști pe dragul meu papaliga că este vorba
de cel mai cel vas de bucătărie, faimoasă oală
americană despre care se vorbește pretutindeni.
Am achiziționat-o în rate, 10fr. pe lună și este
grozavă!”
Pe 28 februarie 1884, jurnalul Lilicăi, acest „caiet
al năzbătiilor Iuliei Hasdeu, cea mai nebunatică
din Colegiul Sévigné”, semnalează intenția
acesteia de a compune comedia „O școală
ciudată”. Sunt de reținut, câteva personaje, de
esență „caragialiană”: „Domnișoara Rose: 24
ani, brunetă, manierată, face grimase când
vorbește. Zâmbet ironic; Doamna Petit: cu
ochelari mari, nu prea manierată, își dă aere...”
În ultima relatare din anul 1884, datată 27
decembrie, Lilica prezintă intenția de a-și
definitiva pseudonimul cu care va semna
producțiile literare. Trecând în revistă variantele
posibile: Armand Camille, Jules d'Ache, Jules
d'Hache, Camille Fernand, Jules Fernands, René
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
d'Orsay, Aubry, Aubry d'Orsay, Aubry
Ménestrèl, Camille Armand, se decidă să revină
la ultima formă.
Pe 15 ianuarie 1885, jurnalul Lilicii conține o
„răbufnire umoristico-materialistă”: „Of! Banii
sunt ruina neamului omenesc. Mai ales când...
lipsesc!” Iar consemnarea din 6 ianuarie 1886, cu
privire la concertele celebrei cântărețe de operă
Adelina Patti se înscrie în aceeași notă: „Un loc
la galerie costă 25 fr., ceea ce a însemnat
dintotdeauna o gaură în portmoneul meu. Și cum
mie nu-mi plac poșetele sau buzunarele găurite,
am renunțat”.
În 1886 apare în Franța Dictionnaire de
Contemporains, cu articole despre scriitori
români ca: Dora d'Istria, Heliade, Alecsandri,
Bolliac, Bolintineanu, Maiorescu, Laurian,
I.Ionescu, Rosetti, Brătianu, Golescu, Jean Ghica
și mulți alții. Pe data de 29 decembrie a aceluiași
an Lilica îl critică în jurnalul său pe papaliga că
el însuși nu a vrut să apară în publicație și crede
că nu are dreptate. Iar mai departe explică cu
obișnuitul său simț critic dar și cu autoumor
matur: „Uneori, purtat de diferitele nemulțumiri
de moment, dragul meu papaliga ia hotărâri
pripite, iar mie dumnealui îmi spune să nu fac
așa... Știe dumnealui ce știe, că tot românu-i
pățit, iar așchia (adică eu) nu sare departe de
trunchi (adică tata)”.
O nouă autoironie o întâlnim și în relatarea din
prima zi a anului 1887,când geniala adolescentă
încercată tot mai mult de simptomele bolii sale
necruțătoare dă și dovada atenției acordate
matematicii și în general „perfecțiunii”. Ea
observă la cifrele noului an o simetrie perfectă:
„două cifre impare încadrează aceeași cifră pară
luată de două ori. Ba, cum e la modă azi, adaug
că începutul și sfârșitul denumirii anului fac
împreună (prin însumare-n.a.) o cifră identică cu
cele din interior. Merită să născocesc o
ghicitoare cu subiectul ăsta, doar-doar sclipirile
mele aritmetice îl vor impresiona pe domnul
Aumont (fost profesor de matematică n.a.)... cu
care am rămas în relații cordiale.Tindem către
perfecțiune, prin aceasta omul se deosebește de
celelalte viețuitoare «citat din Iulia Hasdeu,
după filozofii greci în totalitate»)” .
Anul fatidic 1888, marchează ultimele sforțări de
natură umoristică a Lilicii. Însemnarea din
februarie se referă la o convorbire mai veche
.............................................................................................................................................................~ 15 ~
avută de ea cu Ionescu Gion și alți domni din
anturajul familiei Hasdeu: „Niciunul din domnii
atunci de față nu mi-a dat crezare că nu mă
puteam stăpâni să tușesc. «Domnul Hasdeu ne-a
spus că sunteți sănătoasă ca un turc ». Eu însă i-
am întrebat de unde știa domnul Hasdeu cât de
sănătoși sunt turcii?! Din păcate, de luni de zile
sănătataea mea nu mai e de fier, a ajuns să fie de
tinichea...”
Ultima consemnare din Jurnal (București, 29
septembrie 1888) este mesajul despărțirii de
această lume a celei care s-a dorit a fi scriitoarea
în vârstă de 18 ani, Camille Armand: „Se pare că
vă părăsesc, pentru totdeauna; nu vă voi mai
vedea. Sub un nume necunoscut îmi voi
dobândi existența mea și voi ajunge fără
ajutorul nimănui, prin propriile mele puteri la
gloria pe care mi-am visat-o” [1].
Pe lângă jurnal și anumite creații „clasice” în
versuri și în proză adunate în diverse volume,
inclusiv în descrierile călătoriilor efectuate în țară
[3] și mai ales în străinătate [4], Iulia Hasdeu a
stecurat urme vesele sau amare de ironie și umor
chiar în unele „Cugetări”, „Gânduri intime” sau
„Eseuri asupra unor maxime”. Dar așa cum
subliniază criticul literar I.Oprișan în prefața la
[5]: „spre deosebire de toți iluștrii înaintași - a
căror operă gnomică constituie rezultatul
reflecțiilor de o viață - scrisă, în genere, la o
vârstă înaintată ...cugetările Iuliei Hasdeu notate
între 9-16 ani, reprezintă... un caz unic, de
excepție.”
Iată câteva exemple, reproduse în diverse
volume:
... „Confuză este cartea vieții! Numai necazuri
găsești pe foile ei! Ca floarea, ce, deși are puțină
miere, dar cât de amară îi este tulpina!...”
„Viața este ca o piesă de theatru în care toți
oamenii joacă un rol; și Dumnezeu este supremul
spectator.” [5];
„Evoluția este o necesitate materială , ca și
ereditatea” [6];
„Viața este un râu pe care îl trecem înot. Mulți
dintre noi nu ajung la celălalt mal decât după ce
au atins de fundul albiei, plini de mâl și de noroi
[6];
„Les vieillards vantent toujours le temps òu ils
étaient jeunes, le passé; pourquoi donc
s'étonnent-ils que les jeunes gens vantent le
présent?” („Bătrânii laudă mereu vremea când
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
erau tineri, trecutul; de ce atunci se miră că
tinerii laudă prezentul?”). [5]; [7];
„De nos jours l'amour est passé de mode, on n'a
plus que des passions.” („În zilele noastre
dragostea e demodată, nu avem decât pasiuni”)
[5];
„La femme est comme la rose: si elle n'avait pas
d'épines, on ne l'aimerait pas; et cependant on
peste toujours contre ces épines.” („Femeia este
ca trandafirul: dacă nu ar avea țepi, nu am iubi-
o; și totuși, mereu, ripostăm contra acestor
spini”). [5];
„L'enfant est comme l'héliotrope; il a besoin de
soleil, de caresse et d'amour”. (copilul e ca
floarea–soarelui; are nevoie de soare, de
mângâiere și de iubire”). [5]; [6];
„La jeune fille à quinze ans est une violette, à
vingt ans une rose, à vingt-cinq un lys. À trente
ans elle veut recommencer à devenir violette,
n'ayant rien de mieux à faire; mais le parfum a
disparu.”(„Tânăra de cincisprezece ani este o
violetă, la douăzeci de ani est un trandafir, la
douăzeci și cinci un crin. La treizeci de ani vrea
să redevină violetă, neavând altceva mai bun de
făcut; însă parfumul a dispărut”). [5]; [6]; [7];
Cugetări traduse în latină [5]:
„Calomnia, lesne de învățat, este greu de
nimicit”. („Calomnia, facilis studere, dificilis est
deletu”);
„Reputația este mai scumpă pentru un om de
bine decît avuțiile”. („Fama est carior homini
bono quam divitiae”);
„Ignoranții sunt mai numeroși decât învățații”.
(„Ignari sunt numerosiori (quam) docti
(doctis)”;
„Nimic nu este mai glorios decât a ierta”.
(„Nihil est gloriosius q[uam] ignoscendo”.
La finalul acestui eseu se cuvine, a risca o
comparație între fiică și tată încercând a stabili
poziția fiecăruia în raport cu noțiunea de „geniu”,
care conform DEX are definiția: „Cea mai
înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului,
caracterizată printr-o activitate creatoare ale
cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană
care are o asemenea înzestrare.” Ne ajută în
această temerară încercare concluziile scriitorului
Ciprian Doicescu din lucrarea [8], pe care le
împărtășesc în cea mai mare parte:
.............................................................................................................................................................~ 16 ~
*„B.P.Hasdeu a fost de fapt un erudit, nu și un
geniu în adevăratul sens al cuvântului”; de regulă
filologii și istoricii oricât de valoroși ar fi, nu sunt
genii ci erudiți!
*„Iulia Hasdeu a fost un geniu, prin puterea ei
de cugetare, din gândul adânc cu care a știut
privi lumea și viața, din sentimentul său poetic
sui-generis”. Murind la 19 ani neîmpliniți n-a
avut timpul să se manifeste în opera sa poetică pe
măsura potențialului disponibil.
*„Din punct de vedere anatomic se cunoaște de
multă vreme că un geniu nu poate da naștere la
un alt geniu” dar desigur poate transmite pe cale
genetică urmașilor anumite calități de marcă.
Bibliografie
1.Crina Decusară-Bocșan, File frânte din viața
Iuliei Hasdeu. eLiteratura, București, 2018.
2.C.Manolache, Scânteietoarea viață a Iuliei
Hasdeu. (Ediția a II-a). Editura CUGETAREA–
GEORGESCU DELAFRAS, București, 1944.
3.Ovidiu Țuțuianu, Iulia Hasdeu pe meleaguri
muscelene. Mesaj literar (As. I.Hasdeu) nr.38,
Bucureşti, 2020, p.15-16.
4. Crina Decusară–Bocșan, Iulia Hasdeu, un
destin nedreptățit. Editura UZP-Uniunea
Ziariștilor Profesioniști din România, București,
2021.
5.Iulia Hasdeu, Cugetări (ediție îngrijită și
prefațată de I. Oprișan), Editura SAECULUM
VIZUAL, București, 2006.
6.Iulia Hasdeu, Destăinuiri (ediție îngrijită de
Crina Decusară-Bocșan). Edit. STRESS-S.R.L.,
Asociația Culturală „Iulia Hasdeu”, București,
1993.
7.Iulia Hasdeu, Scrieri alese (ediție îngrijită și
prefață de Crina Decusară-Bocșan), Editura
Minerva, București, 1988.
8.Ciprian Doicescu, Iulia Hasdeu cu tălmăciri
din poeziile sale. Editura „Cartea Românească”,
București, 1941.
Castelul Iulia Hașdeu
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
BEN TODICĂ (Australia)
TRANSHUMANISM ÎN NOUL EDEN
De multe ori îmi trec prin față cuvinte alterate
de corecția automată a algoritmilor digitali și am
ajuns la vârsta în care, dacă nu le foloseșți
continuu, în mod obișnuit, rămâi cu falsete în
pronunție, ex: pĂsările/ PăsărEle. Multe
schimbări au apărut după revoluție sau altele de
la o revoluție trecută, â din a, sau î din i și alte
cuvinte legate încât nu mai poți ține pasul cu ele.
Să nu uităm faptul că și aceste schimbări au rolul
de a rupe omul de timp și istorie. Eu recit poezii
pentru a le da un impuls poeților și divinității, cer
milă. Dacă nu ar fi Dumnezeu în jocul nostru, aș
deveni țărână. Și poeții suferinzi sunt mulți și
cum să-i vindec pe toți împotriva degetului
morții? Așa am fost crescut - să nu rămân dator și
să respect, să nu las suflete sângerând în așteptare
de răspuns. Este cum ai trece pe drum fără să dai
bună ziua. E o întâlnire unică și cum să port cu
mine simțul păcatului în sac divin? Vreau să mă
îngrop cioburi, dar curate pentru că sufletul
oglindă nu mai e. E plin de vremi! Și mă grăbesc
în fiecare zi să mângâi suflete. Nu repet nimic.
Dacă după o viață nu ai devenit sabie, uită de
Phoenix. Cu fiecare citire renasc. Ard din izvorul
maturizat al instinctului dumnezeiesc din care
vin, al părinților care m-au modelat, al soarelui,
ploilor, păsărilor și vântului, al profesorilor și
eroilor mei, al iubitei și al dragostei celor din jur.
Dacă aș repeta acum ceva m-aș înfrâna, m-aș
lepăda de tată, de mamă, de frați și surori, de
semeni. L-aș legaliza pe diavol care nu crede în
izvor ci în frână. El face lumina să ardă creația.
Eu creez din Lumină. Semăn ogorul cu sămânța
nealeasă. Nu mai am timp. Știu că vor crește și
buruieni pe ici, pe colo dar vom supraviețui.
Degeaba facem și am făcut toate acele filme cu
revanșa că americanii nu au înțeles mai mult
decât opoziția lor rusă sau britanică, că tot răul
.............................................................................................................................................................~ 17 ~
produs se va reîntoarce însutit. Politologul
american George Friedman, fondatorul și
directorul general al STRATFOR PREZICE în
cartea „Următorii 100 de ani”, (așa scrie domnia
sa), însă el ÎNCEARCĂ să ne PROGRAMEZE,
să ne INOCULEZE ideea că USA va fi
imbatabilă și dominantă. Că va fi motorul tuturor
războaielor de pe pământ și va deveni cea mai
importantă putere mondială. Este autorul cărţii
„America’s Secret War” şi coautor al volumelor
„The Intelligence Edge” şi „The Future of War”.
El încearcă să ne convingă prin logica arborelui
genealogic; așa cum se explică evoluția urmașilor
copiilor noștri și a urmașilor lor, tot așa va fi
asigurat și viitorul Americii. Fridman nu știe că
tot cu aceeași logică și precizie erau scrise și
titlurile marelui nostru conducător Ceaușescu la
Congresul al X-lea al PCR și așa mai departe
care, după revoluție, după executarea sa s-au
vândut cu bani grei în Europa de vest. Unele cu
10 mii de euro bucata și uite unde am ajuns cu
predicțiile marelui conducător. În situația în care
se află azi România, putem afirma cu certitudine
că într-adevăr atunci, chiar eram în Epoca de Aur
(îți vine să râzi) a nivelului de trăi și a mândriei
naționale. America și vestul puteau să
demonstreze inversul, însă nu i-a stat în
adevăratul său caracter de capitalism sălbatic
bine ascuns sub pielea de oaie prin care a distrus
Blocul de Est. Au încheiat Războiul Rece, zic ei,
pentru a începe altele noi pe care le menționează
autorul în carte. „Imaginaţi-vă acum vara anului
1920!”, continuă domnul Friedman. Europa
fusese sfâşiată de un război ce părea interminabil.
Continentul era destrămat. Imperiile Austro-
Ungar, Rus, German şi Otoman dispăruseră, iar
milioane de oameni îşi pierduseră viaţa într-un
conflict care durase ani la rând, iar dacă nu erau
americanii să-i salveze ar fi rămas înrobiti. „Tot
cam așa..., cum trăiau negri în America?”, întreb
eu în gând. Că aici e problema când cunoșți
istorie, îți pui întrebări. Analizezi. Certifici.
Comunismul bântuia Rusia, însă nu era sigur
pentru cât timp.
Tehnocratia, care ne conduce azi, ne spune tot
timpul că tot ce ni se întâmplă e înspre binele
nostru, al societății. Noi trebuie să ne
conformăm, ei nu, ne spune jurnalista americană
Whitney Webb în noua ei carte intitulată „One
nation under Blackmail” (O Națiune sub Șantaj),
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
în care divulgă mafia care controlează din umbră
statul și nu e singura. De fapt, regizorul Oliver
Stone în noul său documentar „JFK Revisited” ne
atrage atenția că după asasinarea președintelui
Kenedy, mafia a dispărut activ din viața
americană. Președinții care au urmat, s-au
manifestat ca o dinastie mafiotă a industriei de
război americană. Economia lor, 80% bazată pe
industrie militară este cea mai profitabilă și în
același timp, cea mai profitoare sursă de
îmbogățire. E rentabil să distrugi o țară și apoi s-
o reconstruieșți. Un câștig asigurat din două
direcții, declară regizorul într-un interviu cu Elo
Veut Savoir, pe You Tube pentru TV Canada.
Asta explică de ce nici azi dosarul investigației
nu este complet arătat publicului american.
Președinții americani sunt aleși pe termen de
patru sau opt ani (cu excepții), timp în care ei nu
sunt în măsură să știe totul despre mașinăria
conducerii statului din umbră, scrie Whitney. Sub
egida Național Security State, sunt aliniați toți
contractorii instituțiilor și corporațiilor din Valea
Siliconului, a giganților: Google, Facebook,
Oracol, Amazon și alte instituții militare și
agenții inteligente, CIA-Intel, FBI etc. Oameni
bogați și puternici, sus puși, în poziții cheie
finanțează aceste operațiuni.
INTERNETUL creat și aruncat peste planetă
spionează continuu cetățenii întregii lumi. NSA
spionează cetățenii, în timp ce DARPA are rolul
de superspionaj prin care să elimine secretele
particulare ale cetățenilor importanți. Facebook-
ul a creat ID (identitate digitală) și a promovat
trecerea la banii digitali prin care să transferi sau
să plăteșți sume mari de bani clienților. În mod
bizar, o foarte mare cantitate de bani circulă
digital între țări. Exemplu America -Ucraina,
continuă Whitney Web. Au fost create App-uri,
programe care să conecteze și să dețină toate
datele personale ale purtătorului. Să se facă
tranzacții de bani fără să fii întrebat de unde vin –
adică spălări de bani. Corporația a aranjat să fie
tratată egal în drepturi cu cetățeanul - ca drept de
impozitare a câștigului. Când corporația se unește
cu statul se obține fascismul. Este clasica
definiție a fascismului.
Eșți împins mereu de sloganuri care susțin că tot
ceea ce ți se propune e în beneficiul tău. Că
dorința lor de a ne controla și administra fiecare
minut al vieții e secretul fericirii noastre. În mod
.............................................................................................................................................................~ 18 ~
firesc, se pun anumite întrebări: aceste legi nu le
sunt și lor aplicate? Cine e mai important?
Exploatatul sau exploatatorul? Se va da totul pe
tavă, pe tabletă? Ba, dau a se înțelege că nu va
mai fi nevoie să mergem la mare sau la munte și
nu vom mai fi nevoiți să ne murdărim pe mâini în
grădina cu flori și zarzavaturi. Oare nu pentru
asta suntem aici? Să avem experiența creației
divine? Deci, domnii vor să ne reducă la o fermă
de găini. Bă..., dar blegi trebuie să fim.
La Davos aceste legi sunt create în beneficiul
clasei exploatatoare, a elitei. Ei cer sacrificiu
colectiv în beneficiul planetei, a climei și
bunăstării, care de fapt nu e aplicabil lor. Unim
afacerea chiaburului cu cea a individului, a
săracului în beneficiul societății. Se construiește
o elită mică și o clasă de jos gigantică. Dacă mă
uit în istorie la toate revoltele și revoluțiile,
constat că toate au fost făcute împotriva
chiaburilor îmbuibați care jupuiau pielea
sărmanilor. Păi dacă e așa, atunci voi ne
direcționați spre un nou măcel... Nu? Sau voi
credeți că acum aveți puse la punct mecanisme
puternice de constrângere și nu ne vom revolta.
Dacă mă gândesc bine, metoda banilor digitali
tocmai pentru asta e inventată: ca să restrângă
puterea de circulație, adică să nu mai funcționeze
cardul dacă te îndepărtezi de casă sau să nu îți
dea voie să-ți umpli rezervorul cu benzină, ori să
nu-ți poți achita chitanțele la anexe și mâncare
etc. Acesta e lanțul invizibil legat de gât, precum
îl făceau ei negrilor, sclavilor americani. Nu mă
credeți?... Veți trăi și vă veți convinge. (Dacă nu
apare o minune!)
Yuval Noah Harari, care mereu se mândrește cu
soțul sau aproape în fiecare interviu – felicitări!
O fi om bun, nu contest, ne prezintă noua
revoluție, a patra revoluție tehnologică,
industrială, economică în care societatea va fi
împărțită în Clasa conducătoare, Clasa exploatată
și Sub clasa (adică oameni în plus,
nesemnificativi). În această revoluție, Harari ne
spune că e mai bine să fii exploatat decât să nu fii
băgat în seamă. Oameni sus puși (zei), o masivă
masă de exploatați (muncitori) și apoi o clasă de
IRELEVANȚI. Adică vor să reinstaureze sclavia.
Nu o să mai ai dreptul și nici cunoștințe să lucrezi
pământul sau să-ți produci mâncarea. Trebuie să
te conformezi cu ce vine la cazan. Îți vor lua
pământul, casa, banii, dreptul de a mai vinde sau
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
cumpăra lucruri. Or să te îmbuibe cu filme pe
Netflex, droguri, medicamente și alcool de o să ți
se urce la cap și vei renunța la a mai exista.
Întrebarea care se pune acum: Cât de sclavi am
devenit confortului și complezenței? Confortul va
fi folosit ca să adune omul în turmă și să-l bage în
țarc. Schimbarea regimului de mâncare va aduce
lumea la disperare.
Acești hrăpăreți din conducerea noii revoluții vor
să reducă populația la..., undeva pe la jumătate de
miliard. Și oare, de ce?, vă întrebați. Pentru că nu
le ajung doar banii, vor și pământuri. Proprietăți
de posedat. Dacă China are o treime din populația
pământului și ca să folosesc harta
recensământului populației folosită de Friedman
în cartea sa, vom observa că țara este populată în
majoritate în partea de răsărit, iar restul de 70 la
sută e goală. Atunci de ce bat ăștia câmpii
spunând că suntem supra-populați?
Americii nu îi este frică de China, scrie
Friedman, că va deveni o primă putere, pentru că,
după autor, China este considerată o țară foarte
instabilă și asta tocmai din cauza diferențelor de
standard de viață dintre orașele din regiunea de
coastă care devin prospere în comparație cu
populația din interior care suferă de o sărăcie
crâncenă. Acest lucru duce la conflicte interne
care produce ineficiență și corupție, tensiune și
instabilitate. Acest nou Război Rece CREAT
INTENȚIONAT între Rusia, China și America
va atrage asupra lui toată atenţia după încheierea
războiului americano-islamist. Pe măsură ce
Rusia îşi va reclădi puterea, ea va da piept cu cele
trei ţări baltice dominate de NATO – Estonia,
Letonia şi Lituania – şi, desigur, cu Polonia. Vor
mai exista şi alte puncte de fricţiune la începutul
secolului al XXI-lea. Toți încearcă să ne
convingă că acest drum este inevitabil.
Dorința de a ne controla și administra fiecare
minut al vieții mă face să mă întreb: Care viață e
mai valoroasă? A celor bogați care finanțează
schimbarea sau a celor săraci care vor doar să
trăiască. Cică ei vor să Macro-administreze
planeta în beneficiul speciei umane. Toți acești
oameni cu bani se cred foarte capabili de a fi
dumnezei? După ei este OK să OMORI COPII
dacă e în beneficiul societății. Vezi Margaret
Albright în Estul mijlociu și australianul Peter
Singher în ALTRUISMUL EFECTIV care
promovau ideea asta etc. Care vieți sunt mai
.............................................................................................................................................................~ 19 ~
importante? Cele din lumea avansată sau cele din
lumea de jos, săracă. Și privind politica din Valea
Siliconului, a Eugeniștilor vezi cum toate se
leagă. Asistăm la un război mondial de
exterminare în masă fără gloanțe, în care justiția
este anesteziată, nu mai poate repera și puncta
crimele: Transhumanism și Eugenics – cheia care
conduce revoluția tehnico-digitală din Valea
Siliconului. O clasă de tehnocrați bogați vor
decide viitorul economiei pe pământ. Din nou,
vreau să vă amintesc că omul a făcut dumnezei
din ban, tehnică, din scula numită economie ca să
se înrobească, să se mutileze ca suflet viu, divin.
Deci, au făcut un fel de vacă din aur ca pe
vremea lui Moise.
Harari continuă să ne spună că suntem prea mulți
pe pământ și că ar trebui să ne mai cărăbănim de
pe aici. Când a fost înființat UNESCO,
președintele era și președinte al Societății
Eugeniste din Anglia, JULIEN HUXLEY,
autorul cărții „New Bottles for New Wine”, care
a inventat și cuvântul TRANSHUMANISM.
Marea Știință Nazistă a Germaniei a fost
finanțată de The Rockefeller Foundation și uite
cine este finanțatorul transhumanismului azi:
Fundația Rockefeller. Chiar și opoziția de azi o
prezintă ca pe o chestie inevitabilă, continuă
Whitney Webb. În concluzie este bine să te unești
cu ăștia ca să rămâi în viață. Lozinca opoziției
este folosită ca să convingă lumea să-și accepte
destinul. Inteligența artificială - AI nu este ceea
ce ei ne spun a fi – Singularity; să devină lumea
astfel este foarte puțin probabil, dar ei o
promovează pentru a convinge lumea să accepte
Transhumanismul. Ei trebuie doar să zică, că se
și întâmplă fără nevoia de a o demonstra. Asta
îmi aduce aminte de Războiul Stelelor, animația
prin care Ronald Reagan i-a convins pe sovietici
să dezmembreze Blocul Comunist, spunându-le
parcă; „Bă, proștilor nu vedeți ce înapoiați
sunteți.” Massmedia este folosită zilnic să ne
toace la cap, să bată toba că singurul fel de a
supraviețui este să accepți implementarea cipului
pe creier. Dacă îl urmărim pe Elon Musk, el
promovează și susține continuu că este singura
cale de a rămâne viabil în viitor. El este și
proprietarul companiei Neurolink care face deja
experimente pe animale (toate au murit până
acum), dar el continuă să investească și să
experimenteze. Asta îmi amintește de vaccinurile
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
netestate băgate pe gât țărilor. Va fi creat un
SUPERGUVERN care va conduce planeta. UN a
fost deja capturată de WORLD ECONOMIC
FORUM de conducătorul ei Klaus Schwab. Dacă
îl analizați și pe Bill Gates, veți descoperi că el de
fapt nu e un filantrop așa cum îi place să se
prezinte, ci este un investitor lacom după profit.
Investește în vaccinuri și este interesat în
reducerea populației. WEF dorește să elimine
toate guvernele în a lua decizii în numele
sănătății cetățenilor.
Tehnologia injectabilă, vaccinuri pentru
modificarea ADN și nano- tehnologia sunt
prezentate și promovate în beneficiul sănătății
oamenilor. Industria farmaceutică s-a unit cu
Silicon Valley, Workspeed Operation etc. în
numele viitorului civilizației. Lor nu le pasă câți
mor pentru că ei sunt interesați să micșoreze
numărul. Deviza lor e: doar cei tari supra-
viețuiesc!
Dacă pe vremea naziștilor exista cineva care să
strige STOP, azi nu mai are curajul nimeni. S-au
pus mecanisme în sistem atât de bine instalate
încât nu mai ai nici o șansă ca să scapi. De mai
bine de 30 de ani am fost educați să acceptăm cu
ce ne hrănesc ei încât nu mai avem nici o șansă să
scăpăm convingerii lor de dumnezei. În școli nu
se mai predă regulile funcționării în societate și
principiile civile necesare omului.
America a participat în primul război mondial. A
introdus Tratatul de la Versailles - o bombă cu
ceas care garanta o nouă rundă de lupte. Şi
războiul s-a reluat în 1939, la douăzeci şi unu de
ani după terminarea celui dintâi. Marea Britanie a
rămas în război, iar Statele Unite au menţinut-o
în conflict cu ajutorul programului Lend-Lease1
– în care Statele Unite furnizau Marii Britanii
distrugătoare şi alte materiale de război pentru
lupta cu germanii în care britanicii şi-au predat
aproape toate facilităţile maritime din emisfera
vestică - britanicii au fost forţaţi să se predea.
Iugoslavia s-a destrămat în timpul celui de-al
doilea război mondial, croaţii fiind de partea
germanilor, sârbii de cea a Aliaţilor. După război,
liga comunistă a reunit-o sub conducerea lui
Joseph Broz Tito. Deci Friedman demonstrează
că America este vinovatul pentru toate conflictele
de pe pământ și își merită titlul de FABRICĂ a
MORȚII. E karma, dragă OMULE. Faci bine și
se reîntoarce înzecit. Faci rău și se reîntoarce
.............................................................................................................................................................~ 20 ~
înzecit. Într-un interviu, regizorul Steven
Spielberg declara starea prin care a trecut în
Polonia filmând Schindler List, că parcă erau
prezenți toți morții în acel cimitir nazist. Atunci
mă întreb, oare, voi imperialiștilor, globaliștilor
cum naiba de nu simțiți morții pe care îi presărați
de o sută de ani încoace pe pământ. Voi credeți
că nu veți fi atinși de aceleași spirite de care ați
fost atinși la Auschwitz? De unde atâta simpatie?
Aa, vrei să vinzi filmul? Toți am vrea, dar nu mai
avem loc de infatuarea voastră. Cu cât se mărește
imperiul, exterminăm națiuni, culturi cu atât ne
micșorăm în suflet și credință, moare conștiința -
esență divină. O țară pe care o credeam fabrică de
vise, „visul american” a devenit ea însăși o
FABRICĂ a MORȚII și atunci nu poți să nu te
gândești la KARMA, simțită de regizor.
Există o HARMONICA a revendicării lucrurilor.
Fragmentarea Chinei în anii 2010 şi destrămarea
Rusiei în anii 2020 vor crea un vid, continuă
Friedman, de la Pacific la Carpaţi etc. De-a
lungul întregii graniţe vor fi oportunităţi pentru
ţările minore să ciugulească, să muşte şi apoi să
înfulece. Finlanda îşi va recupera Carelia,
România îşi va recupera Moldova, India va ajuta
Tibetul să fie liber, iar Taiwan îşi va extinde
puterea dincolo de strâmtoarea Taiwan, în timp
ce europenii şi americanii vor crea şi ei sfere
regionale de influenţă în China. Vor fi multe
oportunităţi de braconaj. ILUZII. Alo!!!
Deci tot ce scrie George Friedman până aici și de
aici încolo este o fantezie de a duce lumea în
confuzie dacă Globalistii își vor implimenta
agenda TRANSHUMANISMULUI DIGITAL?
„Noi pământenii cu cine votăm?”, vorba lui
Caragiale. Cu Americanii sau cu Globaliștii?
Dacă azi aș face un film, aș începe cu următoarea
secvență: „poșta e falimentară la noi, au mii,
milioane de fleacuri din China, din care se pierd
5-10%; am auzit de un camion care a pierdut saci
de poștă pe șosea, au trecut mașinile peste, le-au
făcut praf. Camionul nici nu a oprit !!!”
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Cristian Petru BĂLAN
POETUL ROMÂN-AMERICAN
DUMITRU BUHAI, LA 87 DE ANI!
LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI,
MAESTRE!
- Profesorul DUMITRU BUHAI este unul din
marii poeți creștini români, mult mai cunoscut în
America decât în țara de unde a emigrat -
Dumitru Buhai (n. 6 februarie 1936, România)
este un scriitor creştin, teolog, redactor, profesor
şi jurnalist român stabilit în Statele Unite ale
Americii din anul 1978.
1. Notă biografică
Dumitru Buhai s-a născut la 6 februarie 1936, în
comuna Tarna Mare, jud. Salul Mare. De mic a
rămas orfan de ambii părinți, încât a crescut la un
orfelinat de copii (de fapt a fost pasat prin cinci
orfelinate, cel mai important fiind cel din
Bușteni-Prahova), având o viață zbuciumată și
plină de multe privațiuni, deși a fost un elev
eminent. Mai jos vom vedea ce frumoase studii a
făcut. De obicei, regimul comunist lua copiii de
la orfelinate și scotea din ei ofițeri de securitate.
Dumitru Buhai a făcut o excepție de la asemene
destin, deoarece după ce autoritățile au descoperit
în micul Mitică un copil cuminte și eminent,
motiv pentru care l-au sprijinit să meargă în toate
școlile de elită, trimițându-l la ”studii înalte”
chiar și la Universitatea ”Lomonosov” din
Moscova, dar... ceva, ceva s-a întâmplat cu
tânărul studios și ambițios - ceva care i-au
determinat să se răzgândească și să ia mâinile
protectoare de pe el, să-l recheme din URSS și
apoi să-l persecute îndelung și trepetat.. Oare ce
greșeală săvârșise tânărul studios? Una gravă și
împotriva planurilor dumnealor: deși fusese
crescut într-o puternică atmosferă ateistă și
cazonă, tânărul educat să fie mare comunist, L-a
descoperit pe Iisus, a început să-L proslăvească
în versuri și s-a desprins brusc de liderii care-l
protejaseră... Pentru regimul dictatorial așa ceva
echivala cu o mare trădare... De aceea a fost dat
afară de la Universitatea Politehnică din
.............................................................................................................................................................~ 21 ~
București, trebuind să facă față unor mari
privațiuni. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în brațele
Căruia intrase, Dumitru Buhai a biruit și, în ciuda
valului de constrângeri și persecuții la care a fost
supus, a continuat să scrie poezii religioase și a
terminat studiile cu brio. Își găsise o slujbă în
învățământ și, cu puținii bani ce îi câștiga, a
pornit cu încredere în lupta cu viața. S-a căsătorit
cu o tânără care l-a ajutat mult să treacă peste
toate barierele. De cca cinci decenii, soția lui,
Lidia (fostă Sporea) i-a stat alături la bine și la
rău. Amândoi au în prezent două fiice: Cecilia,
doctoriţă de medicină internă, şi Daniela, doctor
farmacist. Ei au şi un nepot, Jonathan, absolvent
de liceu, precum şi o nepoată, Jessica, studentă la
o facultate tehnică din Chicago. Până în anul
1978, familia Buhai a trăit în România, în
Bucureşti, dar în urma persecuțiilor religioase,
după multe încercări, soții Buhai au obținut
aprobarea să se stabilească în Statele Unite ale
Americii, în metropola Chicago.
Studiile poetului:
În anul 1955, a absolvit liceul „Nicolae
Bălcescu” („Sf. Sava”) din Bucureşti. A urmat
cursurile Facultăţii de Instalaţii şi Utilaje, secţia
Utilaje, din cadrul Institutului de Construcţii din
Bucuresti, timp de doi ani, dupa care, fiind
eleminat pe motive religioase, s-a transferat la
Institutul de Limbi Străine, din capitală, la
Facultatea de limba şi literatura rusă şi română,
pe care a absolvit-o în anul 1963. Şi-a continuat
studiile la Universitatea din Bucuresti, Facultatea
de Filologie, pe care a absolvit-o în anul 1968. În
anul 1981, după imigrare, a absolvit Institutul
Biblic Moody („Moody Bible Institute”) din
Chicago, USA.
Serviciile avute: În România, mulţi ani a lucrat ca
profesor de limba română şi limba rusă, la două
şcoli generale şi două licee de cultură generală,
din judeţul Dâmboviţa, Ilfov şi municipiul
Bucureşti. Câţiva ani a fost şi directorul unei
şcoli generale din judeţul Dâmboviţa. A fost
profesor şi la un seminar teologic din Bucureşti,
unde a predat limba şi literatura română, elocinţa
şi limba greacă veche. În decursul anilor ca
profesror a predat, în unele perioade, şi limba
franceză, limba engleză, limba latină şi istoria.
În America, unde a venit în anul 1978, a lucrat ca
profesor de limba rusă şi de limba greacă veche
la „Waldorf School”. De asemenea, în Chicago,
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
în anul 1985, a înfiinţat prima şcoală românească
de sfârşit de săptămână, în cadrul unei biserici
evanghelice, fiind directorul acestei şcoli.
Profesorul Dumitru Buhai a lucrat cu destoinicie
şi în domeniul teologic, ca pastor baptist în
biserică, şi în activitatea de scriitor creştin,
publicând zeci de articole pe teme religioase,
poezii, schiţe, povestiri şi lucrări pe teme
doctrinare creştine. A fost redactorul revistei şi
editorul microrevistei „Bucuria mântuirii”, în
care şi-a publicat poezii, povestiri, însemnări din
viaţa în anii printre străini, amintiri din copilărie
şi tinereţe, istorisiri despre viaţa în ţară. De
asemenea, a fost şi redactorul revistei
„Luminătotul”, în paginile căreia i-au apărut
multe din lucrările literare, scrise în anii petrecuţi
mai ales în oraşul Chicago, din USA.
Activitatea literară a poetului:
Dumitru Buhai a început să scrie poezii şi proză
în anii de şcoală. Primul său eseu publicat i-a
apărut în anul 1952, în ziarul „Flamura
Prahovei”. În anii de liceu şi cei de facultate i-au
apărut zeci de poezii, povestiri, eseuri, însemnări
de călătorie în reviste şcolare sau studenţeşti, în
reviste de cult religios şi în presa pentru tineret.
La plecarea din ţară, în anul 1978, în surghiunul
pribegiei emigraţiei (Italia și SUA), printre zecile
de cărţi alese din biblioteca vastă ce o avea în
ţară, a reuşit să pună şi din manuscrisele pe care
le păstra cu speranţa că va veni vremea să le
poată publica. Acest timp înflorit a sosit.
A publicat articole cu subiecte diferite, proză şi
poezii în ziare şi reviste: „Luminătorul”,
„Semănătorul”, „Romanian Tribune”,
„Meridianul românesc”, „Orizont creştin”,
„Genesis”, „Curentul internaţional”,
„Observatorul”, „Perspective”, „Impact”,
„România liberă”, „Bucuria mântuirii”,
„Observatorul”, „Curentul internaţional”,
„Ecoul”, „Luceafărul românesc”, „Floarea
darurilor”, „Epoca”etc.
Cea mai rodnică activitate scriitoricească şi
ziaristică a depus-o în susţinerea cu eseuri,
articole, povestiri, poezii şi studii teologice a
rubricii „Paşi spre fericire”, în fiecare ediţie din
ultimii ani ai ziarului „Romanian Tribune” ce se
editează în Chicago şi este difuzat în America, în
diaspora românească şi se trimite şi în ţară. Iată
câteva titluri de eseuri şi studii, articole şi gâduri
despre opere literare şi scriitori, cât şi de
.............................................................................................................................................................~ 22 ~
evidenţere a necesităţii păstrării nealterate a
limbii române, ce au apărut în acest prestigios
ziar românesc ce ne ţine spiritul românesc,
credinţa în Dumnezeu şi limba frumoasă română
ce ne-a devenit ţara ce o purtăm cu noi pe
meleaguri străine: „Frumuseţea poetică a
Bibliei”, „Chiriaş al Timpului”, „Un copil cu
numele Felix”, „Eu am un Frate Împărat”,
„Spiralele vieţii”, „Pietroiul lui Sisif”, „Tinereţe
fără bătrâneţe”, „În apărarea Mântuitorului”,
„Atenţie la sănătatea ta!”, „Există Dumnezeu cu-
adevărat!”, „România mea şi limba ei frumoasă”,
„Doamne, ce minune să fii om!”, „Gânduri
despre Eminescu”, „O, ce veste minunată!”,
„Logica acţiunii”, „Am revăzut izvorul!” etc.
Multe elogii a primit de la directorul revistei,
”BOGDANIA” din Focșani, de la poetul Ionel
Marin, care, alături de cititori, i-a apreciat
paginile publicate în această revistă la care
continuă să colaboreze.
Cărţi publicate:
Scriitorul Dumitru Buhai a scris şi a publicat
poezii şi proză. I-au apărut de sub lumina
tiparului patru cărţi: „Bucuria mântuirii. Poezii”
(două ediţii),1990, 2007, „Fericirea divină.
Versuri”(2004), „Misterul sufletului.
Poezii”(1991), „Paşi spre fericire”(două ediţii:
2007, 2008).
Câteva din referinţele bio-bibliografice:
* Cristian Petru Bălan, „Poetul Dumitru Buhai,
un nou Traian Dorz al poeziei religioase”, în
„Romanian Tribune”, februarie 23, 2007.
* Aurel Anghel, În „Noul Orfeu” . Antologie de
poezie română azi, editată de Asociaţia Română a
Patrimoniului. Vezi: Poezia „Eroii”
* Dumitru Buhai, în „Noul Orfeu”. Antologie de
poezie română azi, editat de ARP.
* Artur Silvestri, Recenzia volumului de poezii
„Bucuria mântuirii”, În „Floarea darurilor”.
Revistă literară.
* Steven V. Bonica, editorialul din ziarul
„Romanian Tribune”, ediţia 162 (anul 7, nr.6,
vineri 21 martie 2008: „În spatele obiectivului”).
* Valentin Popovici, „Versuri alese ale unui om
ales”, În „Ecoul” , revistă de creaţie, opinie şi
atitudine culturală, editată de ARP.
* Prof. Dumitru Buhai, „Dincolo de curcubeu”,
de Cristian Petru Bălan, În „Romanian Tribune”,
nr.25 (129), pg. 18, 15 decembrie 2006, Chicago.
* Prof. Dumitru Buhai, Cristian Petru Bălan şi
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
romanul său „Dincolo de curcubeu”, În
„Meridianul românesc”, 22 martie 2008,
Anaheim, California.
* Dumitru Buhai, „Cum ar fi dacă?!…”, În
„Romanian Tribune”, 7 septembrie 2007, nr. 148.
* Dumitru Buhai, „Am revăzut izvorul!”, În
„Romanian Tribune”, 30 noiembrie 1907.
* Cristian P. Bălan, „Poezia religioasă a
profesorului Dumitru Buhai, În „Romanian
Tribune”, 7 aprilie 2006-nr. 111.
* „Chiriaşi ai Timpului”, Dumitru Buhai, din
volumul „Paşi spre fericire”, editura Center
Focus Publishing, Niles Illinois, 2007, p. 15 – 24.
Desigur multe lucruri frumoase am putea spune
despre acest mare Român, despre creația sa,
despre locurile unde a muncit și unde a fost
totdeauna apreciat și iubit de colegii săi.
Datorită talentului strălucit al operei sale, datorit
talentului său didactic ce l-a impus ca mare
educator, datorită bunătății și carismei lui
excesive ca părinte, ca prieten și ca om, nu cred
că a existat cineva vreodată să nu-l îndăgească pe
acest distins, deoarece rareori întâlnim asemenea
ființe superioare. De aceea Dumnezeu l-a ajutat
pe poetul creștin Dumitru Buhai să ajungă la
această frumoasă vârstă octogenară când scrie
încă minunate cuvinte de slavă adresate
Divinității într-o frumoasă limbă română. Să-i
urăm minunatului Om, profesor și poet Dumitru
Buhai să meargă sănătos înainte spre celelalte
vârste rotunde, alături de cei dragi. Așadar, calde
îmbrățișări și calde urări de sănătate, fericire și
binecuvântări celeste distinsului meu coleg
prieten și poet Dumitru Buhai! Din partea mea și
a celor din jurul meu - LA MULȚI ANI!
Mihai Maxim: EUGEN DOGA la 86 de ani
Pentru seniori fiecare aniversare a anului de
naştere este un jubileu. Schimbarea ultimei cifre
.............................................................................................................................................................~ 23 ~
a vârstei este la fel de importantă ca şi
schimbarea prefixului. Cu atât mai mult, atunci
când aniversatul este SENIORUL muzicii
româneşti, cel mai mare muzician român –
pianist, compozitor şi dirijor în viaţă.
Eugen Doga s-a născut în RASS Moldovenească,
azi Republica Moldova în luna lui Mărţişor, lună
ce prevesteşte venirea primăverii – anotimpul
florilor, pe care compozitorul le va însufleţi
armonios în Valsul Florilor, devenit cunoscut în
întreaga lume muzicală. Eugen pentru noi,
Evghenii pentru rusofoni, va dovedi prin talentul
şi tenacitatea sa că muzica zboară peste
graniţele teritoriale. Talentul muzical, singura
avuţie pe care a putut să i-o lase părinţii în acele
vremuri de restrişte, a răzbătut ca firul de trestie
ce luptă să străpungă stratul de pietriş şi crusta de
nisip de pe malul stâng al Nistrului şi să se înalţe
mândru spre soare. Vraja muzicii a fost dragoste
la prima vedere, pentru că Jenea – Jenică a fost
cucerit de muzicalitatea tânguitoare a
violoncelului din orchestra raională ce concerta
pe scena căminului cultural din cătunul Mocra şi
îi va rămâne credincios toată viaţa, la aceasta
adăugându-se vioara şi pianul.
La vârsta de 20 de ani, încă student la
Conservatorul din Chişinău, şi-a început
activitatea de instrumentist ca violoncelist în
orchestra Radio a RSS Moldoveneşti şi tot atunci
a debutat componistic cu lucrarea “Cântec de
anul nou” transmisă pe postul naţional de radio.
Aceasta a fost rampa de lansare a tânărului care
în anii maturităţii va ajunge pe cele mai înalte
culmi ale gloriei muzicale.
În cele aproape şapte decenii din viaţă
consacrate muzicii, Eugen Doga a abordat
aproapte toate genurile muzicale.
A compus astfel muzica de estradă, muzică de
film, muzica simfonică, lucrări camerale şi de
balet. Lui îi aparţine muzica şi libretul baletului
“Luceafărul”, regizat de Emil Loteanu după
poemul lui Eminescu, unicul film despre poetul
nostru naţional. Cei care au vibrat în tinereţe la
filmele “Anna Pavlova”, “Şatra”, “Tandra şi
gingaşa mea fiară “(după “Dramă la vânătoare”
de A. P. Cehov), mai fredonează şi acum
crâmpeie din melodiile devenite nemuritoare.
Sunetele valsului “Tandra şi gingaşa mea floare”
ales de gazde pentru deschiderea celei de a XXII-
a ediţii a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci în
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
anul 2014 au răsunat pe calea undelor pe tot
mapamondul, iar UNESCO a declarat acest vals
una din cele patru capodopere muzicale ale
secolului XX.
Soarta mi-a zâmbit şi l-am cunoscut pe marele
muzician la Moscova în toamna anului 1990.
Ambasada noastră organiza periodic întâlniri cu
Diaspora română şi Maestrul care locuia la
Moscova era invitat de onoare. Era un eveniment
şi pentru participanţi pentru că D-sa susţinea cu
această ocazie minirecitaluri de pian, la care noi
bisam şi aplaudam până ni se înroşeau palmele.
La cocteilul ce urma întâlnirilor m-a apropiat de
el faptul că îl aveam ca prieten comun pe
distinsul literat şi patriot Victor Crăciun,
Preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea
Românilor de Pretutundeni. Schimbam noutăţi şi
veşti despre prietenii pe care şi-i făcuse cu ocazia
vizitelor frecvente în România după 1991. Când a
aflat că urmează să plec la Bucureşti pentru
cununia fiicei mele, mi-a recomandat pentru
masa de nuntă un local din zona Arcului de
Triumf, ale cărui delicatese le degustase de
câteva ori împreună cu Victor Crăciun şi a fost
încântat de prestaţia orchestrei. I-am urmat sfatul
şi nu am regretat, mai ales că printre invitaţi se
aflau – chezaşi ai sfatului – Victor Crăciun şi
distinsa sa soţie, Cristiana Crăciun.
Revenit după 2002 în ţară, m-am integrat în viaţa
literară a capitalei, publicând memorialistică şi
eseuri pe teme literare în revistele HISTORIA,
HYPERION, Luceafărul de seară şi Flacăra lui
Adrian Păunescu şi am editat câteva cărţi traduse
din limba rusă în lunga mea perioadă moscovită.
Astfel în vara lui 2012 am publicat volumul “O
mie şi una de zile din viaţa lui Hruşciov” de
Oleg Grinevski pe care l-am lansat la Târgul de
Carte GAUDEAMUS în noiembrie a aceluiaşi
an. Am avut iarăşi noroc că ilustrul muzician se
afla în Bucureşti şi a participat la eveniment.
Bineînţeles că prezentarea volumului a fost
făcută de Victor Crăciun care mi-a fost profesor
de literatură la Alma mater ieşeană, apoi mentor
şi în final prieten. Vestea prezenţei lui Eugen
Doga a făcut sala neîncăpătoare, multimea
ocupând şi culoarele învecinate. E.D. a ieşit pe
culoar şi s-a întreţinut amical cu cei prezenţi.
În martie 2013 muzicianul şi-a sărbătorit jubileul
de 70 de ani împreună cu Uniunea Ziariştilor
Profesionişti din România la sala Institutului
.............................................................................................................................................................~ 24 ~
Cultural Român din Al. Alexandru, unde
preşedintele Dinu Doru Glăvan i-a înmânat
Diploma de Excelenţă şi o plachetă jubiliară. La
coctailul ce a urmat m-am alăturat admiratorilor
care l-au felicitat. Am răspuns invitaţiei de a
participa la concertul jubiliar prezentat de
sărbătorit la Muzeul George Enescu din Calea
Victoriei, unde pianistul septuagenar acompaniat
de Quartetul de Coarde PASSIONE ne-a oferit
un adevărat regal musical.
După ireparabila pierdere a lui Adrian Păunescu,
l-am mai întâlnit de câteva ori pe Eugen Doga la
comemorarea marelui dispărut pe 5 noiembrie la
Belu, la mormântul Poetului.
Când a plecat şi Victor Crăciun, care aduna în
jurul său marile spirite româneşti de dincolo de
Prut, am pierdut fizic legătura cu talentatul
muzician. Îi păstrez însă amintirea în suflet şi în
momentele de nostalgie ascult minunatele lui
valsuri.
Acum când adăugaţi la cununa vieţii cea de 86-a
floare, vă urez LA MULTE PRIMĂVERI,
IUBITE MAESTRE!
Fotografii făcute de diplomatul Nicolae Ţoca
Poza1 Eugen Doga - la întâlnirea cu Diaspora de
la ambasadă…
Îm memoriam:
NICOLAE GH. LONGINESCU
(9 martie 1873–12 februarie 1935)
În cartea de aur a învățământului românesc,
numele profesorului Nicolae Longinescu ocupă
un loc de cinste alături de alţi creatori de şcoală,
ca un „profund cunoscător al multiplelor
probleme de învăţământ”, care s-a evidenţiat „în
domeniul învăţământului primar şi normal-
primar, ca un îndrumător de înalte concepţii
pedagogice, căruia învăţământul respectiv îi
datoreşte foarte mult”.
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
NICOLAE GH. LONGINESCU, profesor,
publicist remarcabil s-a născut la 9 martie 1873
în Focşani, în familia Gheorghe și Rusanda
Longinescu. Tatăl a fost ,,comersant”, a făcut
prima fabrică de ceară din Focșani. Dintre cei opt
copii amintesc și faptul că Nicolae a fost frate cu
savantul Gheorghe Gh. Longinescu, membru de
onoare al Academiei Române, şi profesorul
universitar Ştefan Gh. Longinescu, unul dintre
specialiştii recunoscuţi în istoria dreptului
românesc şi membru corespondent al Academiei
Române.
Nicolae Longinescu a urmat şcoala primară la
Focşani; Liceul Naţional din Iaşi (1890); Şcoala
Normală Superioară din Bucureşti. A fost
licențiat al Facultății de Filosofie și Litere din
București (1895); licențiat al Facultăţii de Drept
din cadrul Universităţii din Iaşi (1904);
Titluri ştiinţifice: A urmat și studii doctorale la
Universitatea din Jena (1912), devenind doctor în
filosofie al Universităţii din Jena cu teza „Die
psychologischen Grundlagen des Denkens mit
Anwendung auf die Pädagogik” (18 mai 1912).
Activitate socio-profesională:
*profesor suplinitor la Brăila (1 sept. 1894 – 15
apr. 1895);
*profesor suplinitor la Călăraşi (15 apr. 1895 – 1
sept. 1895);
*profesor suplinitor la Liceul „Vasile Alecsandri”
din Galaţi, din 1 sept. 1895 (1895-1897); în
paralel a predat şi la Şcoala Comercială
Superioară „Alexandru Ioan I” din Galaţi (1895-
1897);
*profesor (1901-1922) şi director (1901-1905,
1907-1909) al Şcolii Normale „Costache Negri”
din Galaţi;
*profesor provizoriu la Liceul „Vasile
Alecsandri” din Galaţi (de la 1 sept. 1902);
*profesor definitiv de drept, economie politică şi
filosofie la Liceul „Vasile Alecsandri” din
Galaţi(1905-1908);
*membru şi acţionar al Societăţii Cooperative
„Moldova” din Galaţi (din 1908);
*inspector general al învățământului normal;
*s-a transferat la București (1922);
*însărcinat cu girarea inspectoratului Regiunii XI
Galaţi, în locul profesorului Gheorghe Arămescu,
demisionat (1923);
.............................................................................................................................................................~ 25 ~
*inspector general inamovibil în învățământul
primar și normal primar (1925).
NICOLAE GH. LONGINESCU afirma:
„Succesul oricărui învăţământ şi cu atât mai
mult al acestuia pedagogic, atârnă nu numai de
aplicarea regulilor didactice, ci şi împreună cu
acestea de cea d'intâiu regulă: «cunoaşte-ţi
elevul». Cu cât această cunoştinţă este mai
desăvârşită cu atât vei şti să îndrumezi şi să
potriveşti mai bine lucrarea ta de educaţie.”
A fost membru al Societăţii „Steaua” din
București; membru al Cercului Cultural din
Galaţi; membru activ al Societăţii Culturale
„V.A. Urechia” din Galaţi.
Colaborări la publicaţii: Convorbiri literare,
Natura, Neamul Românesc, Revista Generală a
învăţământului, Şcoala.
A făcut debutul în revista Convorbiri literare,
patronată de Titu Maiorescu, în anul 1893.
Cariera didactică, după un timp scurt petrecut la
Brăila şi Călăraşi, şi-a desfăşurat-o la Galaţi,
fiind profesor, timp de peste două decenii, la trei
instituţii de învăţământ de elită ale
oraşului: Liceul „Vasile Alecsandri”, Şcoala
Comercială Superioară „Alexandru Ioan
Cuza” şi Şcoala Normală „Costache Negri”,
printre disciplinele predate la acestea numărându-
se: pedagogia, psihologia, logica, economia,
dreptul, limba română, instrucţia civică.
,,Concepţia sa despre şcoală era una modernă,
considerând că „şcoala în genere trebue să facă
educaţie, că nu trebue să dea numai o grămadă de
cunoştinţi, ci să formeze judecata proprie a
elevului, să-i dezvolte gustul pentru învăţătură; că
nu trebue să cultive numai mintea ci şi inima,
voinţa, caracterul, fizicul, într-un cuvânt toate
laturile firei omeneşti” şi că învăţământul trebuie
să reprezinte „un mijloc de educare a judecăţii, o
lucrare atrăgătoare”.
În semn de cinstire a meritelor sale în
învăţământul gălăţean, foştii săi elevi şi colegi, au
comandat sculptorului Ioan C. Dimitriu-Bârlad
un bust din bronz, executat în anul 1936, pe a
cărei placă de marmură a fost inscripţionat: „Lui
Nicolae Longinescu, fost director şi profesor al
Şcolii Normale ,,Costache Negri” din Galaţi între
anii 1897 - 1922, din partea foştilor săi elevi”.
Bustul a fost amplasat în faţa Şcolii Normale cu
ocazia ceremoniilor din 7 noiembrie 1937,
prilejuite de sărbătorirea a şase decenii de la
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
înfiinţarea şcolii şi la care au participat numeroşi
foşti elevi, membri ai familiei, colegi şi multe
dintre notabilităţile oraşului Galați. A decedat la
data de 12 februarie 1935, în Bucureşti.
Publicist Ionel MARIN
Harta României interbelice
Stelian GOMBOȘ
Îm memoriam: Înaltpreasfinţitul Părinte
Arhiepiscop Epifanie (1932 – 2013)
Frânturi de gânduri şi sentimente cu prilejul
împlinirii a zece ani de la marea sa trecere…
Iată că de două milenii încoace, adică de
la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili
să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau
martirii credinţei precum şi personalităţile
marcante, universale şi naţionale, care au
amprentat istoria, veacurile şi locurile cu
activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile
lor mult folositoare!...
Altfel spus, iată că de zece ani încoace,
.............................................................................................................................................................~ 26 ~
din ziua de 07 ianuarie 2013 – Praznicul
Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, ne facem
părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a
Împărăţiei Cerurilor a unui mare cunoscător şi
mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti,
totodată şi propovăduitor al dreptei credinţe
creştine – Arhiepiscopul Epifanie Norocel al
Buzăului şi Vrancei, după ce şi-a purtat cu toată
demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea
creştinească a vieţii, a slujirii şi pastoraţiei
misionare, vreme de foarte mulţi ani…
De aceea, pentru noi, din acel moment,
vom comemora totdeauna acest eveniment,
închinat vrednicului logofăt spiritual al ţinuturilor
buzoiene şi vrâncene, a sfârşitului de secol XX şi
începutului de secol XXI – care a păstorit aceste
meleaguri, ca episcop eparhiot vreme de trei
decenii, între anii 1982 – 2013, fiindu-i succesor
şi urmaş pururea pomenitului Episcop şi
Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, după ce a
slujit, timp de şapte ani, ca Episcop Vicar al
Tomisului şi Dunării de Jos (1975 – 1982)...
Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul
timpului mi-am adus aminte, pentru câteva
momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru
Arhiepiscop Epifanie a cărui plecare o regretăm
foarte mult şi astăzi, la împlinirea a zece ani...
De ce acest lucru, pentru că îi regretăm
calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă,
abilităţile sale foarte competente în buna
chiverrnisire administrativă şi în cea pastoral –
misionară, pe care ni le-a cultivat şi
colaboratorilor săi în orice prilej cu atâta dăruire
şi abnegaţie...
El a fost şi va rămâne în continuare, în
conştiinţa discipolilor, profilul organizatorului şi
a omului de cultură şi autentică tradiţie, cu
deschidere spre istoria acestui neam şi popor,
spre restaurarea şi reabilitarea bisericilor şi
mănăstirilor vechi – monument istoric, toate
acestea transmise nouă cu foarte multă dărnicie,
generozitate, nobleţe sufletească şi vrednicie...
Cu vaste şi avizate cunoştinţe în diverse
discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele
Arhiepiscop Epifanie inspira tuturor foarte multă
seriozitate, sinceritate, demnitate, mult
discernământ şi foarte multă fermitate, tenacitate
şi cuminţenie sufletească...
Tocmai din această cauză era foarte
apreciat, foarte admirat şi probabil, şi invidiat...
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna,
consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi
sufleteşti...
De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-
seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări,
ajutându-i pe foarte mulţi dintre ei prin
recomandările şi sfaturile pe care le-a dat
fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat...
Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al
multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi,
îndrumător a multor seminarişti şi studenţi
buzoieni sau vrânceni, păstor duhovnicesc a
atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru a
foarte multe asociaţii sau fundaţii culturale,
naţionale şi patriotice din ţinuturile binecuvântate
ale Buzăului şi Vrancei, am observat cum, la
înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii,
fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a
pricinuit...
A fost o prohodire a unui distins ierarh şi
slujitor al Bisericii la care am participat, şi care
m-a impresionat profund datorită atmosferei de
reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a
desfăşurat, şi la care au participat mulţi ierarhi ai
bisericii noastre, foşti seminarişti şi studenţi – fii
duhovniceşti ai Înaltpreasfinţiei Sale, precum şi
foarte mulţi preoţi şi călugări...
Cuprins fiind de emoţie, respect şi
recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe
clipe, cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în
câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de
Înaltpreasfinţia Sa, acum, la împlinirea a trei ani
de la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici,
pe pământ, optzeci de ani de viaţă pământească,
trăiţi în spiritul bunei noastre înţelepciuni şi
cuminţenii tradiţionale şi autentice a poporului
nostru românesc...
Constat, cu oarecare strângere de inimă,
că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai
ales pentru unul ca mine care l-am cunoscut de,
relativ, puţină vreme pe cel ce a fost slujitorul şi
arhipăstorul duhovnicesc a preoţilor şi a
credincioşilor, care vieţuiesc în cuprinsul celor
două judeţe – Buzău şi Vrancea - ce aparţin
acestei eparhii...
În viziunea, în mintea şi în inima mea
personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale s-a conturat şi
s-a identificat prin câteva trăsături şi calităţi
distincte: - în primul rând prin maturitatea şi
bogata experienţă sau înţelepciune pastorală şi
.............................................................................................................................................................~ 27 ~
duhovnicească, prin ataşamentul faţă de valorile
spirituale, perene ale poporului nostru, prin felul
său de a fi foarte firesc şi mai puţin sofisticat sau
complicat; după aceea prin tenacitatea şi
perseverenţa, prin dispoziţia pe care o avea spre
intensificarea eforturilor în vederea rezolvării
unei probleme, atunci când situaţia o cerea; prin
ataşamentul faţă de monumentele istorice şi de
patrimoniu, cultura istorică şi nu numai cu care
era înzestrat, datorită muncii şi tenacităţii
Înaltpreasfinţiei Sale – deoarece a fost un
autodidact înnăscut şi foarte consecvent cu el
însuşi de-a lungul întregii sale vieţi; prin
luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă
înţelegere şi condescendenţă; pe urmă prin
spiritul de disciplină, în primul rând cu propria
lui persoană, revelat cu fiecare slujire ori cu
fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un
mod foarte clar, limpede, concis, coerent dar şi
consistent, în diferite împrejurări sau cu diferite
ocazii!...
De asemenea, mai avea şi calitatea de a fi
un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite
din comun care îţi inspiră foarte multă încredere,
confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile
autentice şi eterne ale spiritualităţii noastre
romăneşti şi ortodoxe...
Cugetând la activitatea şi la personalitatea
Înaltpreasfinţiei Sale, care este foarte bine
conturată şi cât se poate de autentică şi de
firească, mă gândesc la darul omului providenţial
cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru
al tuturor – Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul
nostru Iisus Hristos – pe care prea sfinţia sa l-a
cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea
şi abnegaţia...
M-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii
cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna,
cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru
tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat
(sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în
memoria noastră colectivă, care, mă rog lui
Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu
mare înfrigurare, fiindcă, din păcate, noi cam
avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede
binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi,
să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi
să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele
său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru
tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

fapte sunt consemnate de către Mântuitorul Și-i cauți, când te pierzi și-n bine speri.
nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic în
Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne Străin acestei lumi, nu vei mai fi...
rugăm Lui, să aibă parte... Comoara ta sunt ei – din tine parte
Aşadar, sunt încredinţat, că sunt foarte Și sufletul de ți l-ai împărți
mulţi oameni de rând, credincioşi şi slujitori ai În părți egale - unul vei fi-n toate.
Bisericii noastre strămoşeşti, care se roagă
Bunului Dumnezeu, să-l ierte, să-l odihnească şi
să-i răsplătească pentru faptul că i-a făcut pe ei NU CÂTE-AU FOST...
ori pe copiii lor oameni cu şcoală teologică
serioasă, şi pe care, apoi i-a hirotonit preoţi şi Nu câte-au fost îți vin în minte,
diaconi, după care i-a instalat în parohiile Că câte-ar fi putut să fie...
încredinţate lor spre păstorirea turmei celei Și-așa a fost...
cuvântătoare, spre Slava lui Dumnezeu – Păstorul Nu ți-a fost dat
cel Bun şi Arhiereul cel Veşnic; apoi a târnosit şi să te naști într-un palat,
binecuvântat atât de multe biserici şi lăcaşuri de ci într-o casă cu un singur cat,
închinare – fapt care nu poate fi uitat în istoria să crești într-un anume sat.
acestor locuri - marcate de prezenţa şi activitatea Așa a fost să fie: să fii tu,
Înaltpreasfinţiei sale, atât de prodigioasă, care s-a un pământean cu crezu-n Dumnezeu,
desfăşurat pe parcursul atâtor ani; rugăciuni Acesta ești, la fel sunt eu,
cărora mă alătur şi eu, avându-l permanent în Iar când vezi atâta rău
cinstirea şi preţuirea mea... Că înflorește-n jurul tău
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin!.. mai tragi cu arcul în câte un pigmeu
Ce se pretinde-un fel de zeu,
C-așa ești tu:
ca neamul tău,
Prof. Geo CĂLUGĂRU Și, sigur, nu ești un om rău
In memoriam: Gh. Duță Micloșanu
Vatră Giorgică
RĂMÂNE LOC PENTR-UN CUVÂNT

Plecăm pe rând - cum am venit

Sau cum ni-i dat... dar cu același dor
De ar fi un suflet înjumătățit
Atunci când unu-s mulți, cu același zbor.

Tot mai ușor când două aripi prind

Unde - din două-n două - ce-ți par toate
Legate într-un schimb neprihănit Mișcarea anticomunistă din Vrancea
De energii - când ai o soră, ai un frate.
Căpitanul LUPȘA
Un templu al lui Solomon, oricând, Este începutul lunii iulie a anului 1949. Este
Îl poți edifica în lumi deșarte, o zi blândă de vară, zorii rupând perdeaua de
Ce ar purta un răsărit de gând întuneric a nopții. A fost o noapte dulce, luminată
Pentru o soră sau pentru un frate, de razele blânde ale lunii. Ca în toate nopțile din
munte a fost, însă, destul de rece. Victor Lupșa se
Scumpi inimii, aproape de pământ, roagă în fața icoanei Preacuratei de care nu se
Cu mâinile întinse spre noi zări, desparte niciodată. Este un om credincios, un
Prin ei în tine Ceru-a investit adevărat mistic. Poate sta în genunchi și mai bine

.............................................................................................................................................................~ 28 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
de un ceas iar când se roagă se detașează de tot ce
îl înconjoară. Tovarășul său de fugă Gheorghe
Corneliu, poreclit Szarvas, îl privește cu
admirație. Oricât de mult ar încerca nu poate să
stea în genunchi mai mult de un ”Tatăl nostru”. Îi
respectă momentul de rugăciune deși arde de
dorința de a-și aprinde o țigară. Dacă n-ar ști că
asta l-ar supăra rău pe Lupșa acum ar aprinde
tutunul. Sunt amândoi fugari de câteva
săptămâni, au străbătut munții Vrancei și acum
și-au stabilit locaș aproape de vârful muntelui
Lăcăuți. Nu vor sta mult nici aici căci iarna e
aproape și ar fi mai bine să se stabilească mai
aproape de vreun sat. Szarvas se ridică în picioare
și se întinde. Nu prea îi place viața în pădure,
viața de fugar, dar nu are ce face. Este urmărit de
securitate, căci a îndrăznit să candideze ca primar
din partea PNȚCD, în satul lui. Pentru asta au
scornit că a fost legionar și miliția îl caută să îl
aresteze. Este înalt și bine făcut, hainele sale sunt
boțite și cam murdare, nu a mai făcut baie de
mult și miroase greu, dar și cu asta s-a obișnuit.
- Szarvas, se auzi vocea autoritară a lui Lupșa.
Nu ai putut să stai cu mine la rugăciune măcar un
ceas?
- Domnule Colonel, nu pot și gata, iartă-mă, ăsta
sunt.
- Ce mă fac eu cu tine. Ce locotenent mi-am ales
și eu? La scris manifeste nu ești bun, la citit
nimic, la rugăciune nimic.
- Ăsta sunt, nu poți învăța calul bătrân să tragă la
ham. Măcar oi fi și eu bun la luptă.
- Om vedea noi asta mai târziu.
Lupșa râde înveselit. Orice ar fi spus, orice ar
fi făcut, are nevoie de el, singur i-ar fi mult mai
greu. Deși este mai tânăr decât Szarvas, Lupșa îl
domină. Nu fizic, desigur, căci este mai mic de
statură, iar defectul său de la picior, îl face și mai
neputincios. Lupșa are un picior mai scurt, după
un accident din copilărie, dar lui îi place să spună
că a fost rănit în lupte, în război. Chipul său nu
este frumos dar inspiră încredere: fața îi este
rotundă, este chel, are fruntea lată, ochii negri vii
și pătrunzători.
- Mâine mergem la Nereju, așa cum am stabilit.
Ai trimis vorbă lui Macovei?
- Da, colonele, ne va aștepta pe deal, așa cum am
decis împreună. Am trimis vorbă pe nevasta
ciobanului de pe Goru.
- Să mergem atunci.
.............................................................................................................................................................~ 29 ~
Își iau în spate ranițele cu merinde și haine, iar în
mâini puștile. Coborâră în pas vioi muntele. Nu
vorbesc mult, ci ca niște fiare sălbatice ascultă
toate zgomotele pădurii. Se opresc din când în
când tulburați de vreun foșnăit neobișnuit. Nu se
tem de fiarele pădurii ci de vreo poteră de
securiști sau de vreun pădurar vândut Partidului
Comunist. Cunosc bine munții căci Lupșa a
lucrat multă vreme aici. Victor Lupșa suferă mult
căci soția și copiii au rămas în sat, iar speranță să
îi vadă repede nu există.
- Știi că astăzi împlinesc 28 de ani?
- De unde să știu, domnule colonel. La mulți ani
cu sănătate și fericire și izbândă în ceea ce vom
începe!
- Îți mulțumesc. Altă dată serbam cu nevasta mea
și cu copiii. Dar asta este. E timp pentru toate.
Cum s-or fi descurcând fără mine? Le e greu,
sunt sigur, departe de mine și departe de rudele
noastre de la Zagon. Dumnezeu să îi ocrotească!
- Așa să fie, domnule colonel.
Pe drumul lung colonelul dădu frâu gândurilor
să alerge în trecut. În primăvara se aflau pe
muntele Giurgiu. Atunci au întâlnit la stâna
nerejenilor pe moș Ion Neagu cu fiii săi. Nu se
cunoșteau, dar l-au primit bine. În noaptea ce a
urmat s-au întins la vorbă și la un pahar cu
rachiu, în jurul focului le-a mărturisit cine este și
care este misiunea lui.
- Cum, domnule colonel, a întrebat bătrânul
entuziasmat, chiar vin americanii?
- Fără nici o îndoială, noi nu suntem aici de capul
nostru. Avem legături strânse cu Legația
americană de la București. Pot să am încredere în
mata?
- Cum să nu, se poate?
- Să știi că acțiunea o să fie condusă de generalul
Dragalina.
- Fiul generalului Ion Dragalina?
- Da, chiar de Corneliu Dragalina.
- Ce îmi spuneți mă umple de bucurie. Pe tatăl
său l-am văzut în primul Război mondial. Un
mare om! Îmi vine să vă îmbrățișez de bucurie!
Mai luați o gură de rachiu.
Nici nu își amintește bine cine a propus, sau
cum s-a ajuns, dar acolo, în munte, în jurul
focului au jucat Hora Unirii. Prin bătrânul cioban
a cunoscut alți oameni de un crez cu el și avea
speranța să înființeze primul său cuib de
luptători.
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Spre seară au ajuns la Nereju. Au urcat într-un ceea ce eu îți voi spune.
pod de grajd plin cu fân proaspăt și înmiresmat. Întinse o Biblie groasă, tocită de atâta citit.
În fânul cu miros de flori au dormit duși toată - Jur, să că voi..., începu bărbatul.
noaptea. În zori au plecat la întâlnire. Macovei - Nu așa frate! Pune mâna pe Biblie, porunci
Anton îi aștepta, deja, la locul stabilit. Dădu Lupșa, și repetă după mine: eu Anton Macovei,
mâna cu Szarvas pe care îl cunoștea din Zagon, jur în fața Marelui Dumnezeu, a Precuratei Maici
tatăl lui, locuind acolo de mai mulți ani. și a tuturor sfinților că nu voi dezvălui nimănui
- Frate Anton vreau să îl cunoști pe domnul ceea ce acum voi afla. Dacă voi divulga cuiva să
colonel, Victor Lupșa. se abată toate nenorocirile asupra mea și a
- Să trăiți domnule colonel, salută el militărește. familiei mele și sufletul meu să ajungă în iad.
Caporal Macovei Anton la dispoziția Așa să îmi ajute Dumnezeu!
dumneavoastră. Bărbatul repetă atent cuvintele jurământului,
- Pe loc repaos, soldat. făcându-și cucernic cruce. Mulțumit Lupșa
Se așezară pe iarbă față în față, privindu-se în continuă:
ochi, curioși. - Vreau să știi că în anul 1948 am trecut Dunărea
Începu să vorbească Lupșa: în Iugoslavia și am fost primit într-o tabără de
- Frate, îți aduc un mare mesaj. Americanii au luptă pentru eliberarea de sub comunism. Acolo
decis să vină să ne scape de comuniști. am fost antrenat să fac parte dintr-o echipă care
- Slavă Domnului, că chiar nu mai suportăm să pregătească venirea americanilor în țară. Timp
stăpânirea lor. Ne-au lăsat fără nimic: fără lemn de multe luni, zi de zi, am urmat un program
și fără fierăstraie. Ba mai mult, acum ne opresc să foarte greu de pregătire. Am trecut, apoi,
mergem la Focșani și la Odobești să vindem Dunărea înapoi în țară și acum lupt să îmi
marfa noastră. Ne paște sărăcia, ce mai! îndeplinesc misiunea. Mi s-au dat în grijă opt
Oftă trist, privind spre cerul netulburat de nori. județe, printre care și ăsta...
- Nu e vorba numai de asta. Vor să facă colhoz,
așa cum au făcut în Rusia, spuse gânditor Lupșa. Din vol. ,,CHERMEZA. Noi nu am vrut să fim
- Am fost și eu în război și am văzut fericirea comuniști”, Editura Crez, Focșani, 2022
comunistă. Așa sărăcie și foame ca la ei nu am (va urma)
găsit nicăieri în țara noastră, cred că nici în lumea
asta mare. Copiii erau uscați de foame, femeile
erau numai oase. Disperați de sărăcie cerșeau
mâncare soldaților. Ăsta e raiul comunist, asta ne Cristian Petru Bălan
așteaptă și pe noi.
Continuă, oftând încetișor: mai mult, umblă să
schimbe obiceiurile noastre strămoșești și
credința noastră sfântă.
- Frate mă bucur că înțelegi primejdia prin care
trecem. Trebuie să punem și noi umărul la
victoria americanilor și de asta am venit eu aici.
Întrebarea mea este simplă: vrei să fii lângă noi
sau nu?
- Sunt și voi fi trup și suflet pentru alungarea CE ESTE „PARDIVRONUL”?
comuniștilor!
- Știi bine că lupta asta poate însemna și suferință CU MULȚI ANI ÎN URMĂ, AM
închisoare sau moarte? „INVENTAT” UN TERMEN ȘTIINȚIFIC
- Știu, și înțeleg bine. NOU: „PARDIVRON”. CE ESTE
- Ești gata să faci orice pentru cauza noastră? „PARDIVRONUL” ȘI DE CE MI SE PARE
- Orice. Făgăduiesc în fața lui Dumnezeu! LOGIC SĂ EXISTE.
- Atunci pune mâna pe Biblia asta și jură că orice
se va întâmpla nu vei divulga nici unui dușman - Prima dată i l-am descris regretatului meu
.............................................................................................................................................................~ 30 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
prieten, ing. Sandu Parianu, care mi-a reproșat că
nu este o denumire exactă și că explicațiile date
de mine nu sunt suficiente. Poate avea dreptate și,
de aceea, acum, după o serie de ani, vin cu niște
interpretări în plus. Nu cred că, totuși, ar fi
necesare prea multe explicații despre termenul
respectiv, căci, personal, nefiind om de știință, cu
atât mai puțin un savant atomist, nici nu aș putea
să dezvolt prea mult acest subiect delicat, însă,
inițial, prietenul meu, inginerul Parianu, un
intelectual foarte cult care suferise un grav
accident, obligându-l să zacă toată viața într-un
pat, ca bun cunoscător al fizicii atomice, inițial, el
crezuse că eu, cu „pardivronii” mei, încercam să
mă refer la vreo noutate din domeniul fizicii
nucleare, în care dânsul știam că era expert, însă,
de la bun început, eu i-am spus că nicicum nu
este vorba de așa ceva întrucât pardivronii aceștia
nu au nimic de-a face cu protonii, cu electronii
sau neutronii, deși, la fel ca și aceste subparticule
atomice, și ei se află în imensul spațiu, deci în
întregul univers...
- Bine, bine, îmi răspunse inginerul, dar vreau
niște detalii clare despre ei...
- Foarte simplu, i-am replicat eu. Până în prezent,
f.izica, chimia, filosofia - savanții, filosofii,
inventatorii de pretutindeni - s-au ocupat în
primul rând numai și numai de lumea materială,
făcând evidente descoperiri, realizări și progrese
uluitoare. După cum se știe, s-au descris
amănunțit toate elementele chimice din tabloul
lui Mendeleyev și s-a studiat până la epuizare
atomul cu toate particulele și sub particulele lui,
trecându-l prin fel de fel de acceleratoare
centrifuge și punând atomii de uraniu, stronțiu,
poloniu etc, la tot felul de treburi serioase foarte
utile civilizației moderne (dar și la treburi inutile,
precum armele nucleare).
Altfel spus, s-a făcut din micuțul și invizibilul
atom un zeu atotputernic al lumii contemporane -
însă... cam atât!
- Și nu e suficient?
- Nu, i-am răspuns eu, deoarece în afară de lumea
materială există și lumea spirituală, iar aceasta nu
a mai fost studiată prin metode științifice, „de
laborator”, punând-o sub lupe, sub microscoape
ori telescoape, ca să zic așa...
- Dar de lumea spirituală, de lumea lui Dumnezeu
se ocupă religia; de asemenea, parțial, și filosofia.
.............................................................................................................................................................~ 31 ~
- Chiar aici am vrut să ajungem, deoarece, până
astăzi, niciun fizician atomist ori chimist,
nicicum mare savant nu a căutat să se întrebe
serios din ce este compusă lumea spirituală, ce
substanță secretă are ea la bază. Nici măcar marii
teologi, marii preoți și filosofi creștini sau de alte
religii nu s-au întrebat vreodată: devreme ce
există o lume spirituală invizibilă care, deseori, în
multe locuri, s-a făcut foarte vizibilă, oare din ce
particule sau altceva decât particule este alcătuită
această fascinantă lume „de dincolo”, secretizată
și ascunsă?
- Lumea spirituală niciodată nu va putea fi
studiată în vreun laborator, dragul meu, mă
asigura inginerul Parianu. Ea este verificată,
studiată și înțeleasă mai cu seamă prin
înțelepciunea omenească, prin meditații adânci și
studii creștine, prin aprofundări spirituale, poate
fi descoperită numai cu sufletul și inima curată,
căci numai așa vor primi oamenii revelații înalte
și informații uluitoare.
- Întru totul de acord cu tine, dar în baza legii
dualității, unde este alb, este și negru, unde există
bine există și răul; caldul există în contrast cu
frigul, cu mediul rece ș.a.m.d. Și astfel stând
lucrurile, chiar și lumea atomilor trebuie să aibă
neapărat o dualitate, căci atomul nu are ca
dualitate antiatomul, ci altceva - un ceva tot
invizibil - o substanță pe care, teoretic, eu am
numit-o PARDIVRON...
Prietenul meu a râs și mi-a replicat:
- Pardivron? Nu sună prea frumos și nu pare
suficient un simplu nume dat așa... fictiv și la
întâmplare. De ce ai ales acest termen?
- Simplu: este un cuvânt compus din prescurtarea
a două cuvinte: substantivul PARTICULĂ (par)
și adjectivul DIVINĂ (div), plus un terminativ...
Deci PARTICULĂ DIVINĂ. Fiindcă și lumea
spirituală trebuie să fie alcătuită la rândul ei din
ceva, nu? Din ceva oarecum în genul particulelor
atomice, dar sunt convins că este un ceva cu totul
și cu totul imaterial, cu totul diferit de materie...
- Adică, vrei să spui că Dumnezeu este alcătuit
din... pardivroni ?
- Nu numai Dumnezeu, dar și îngerii, și sufletele
oamenilor după ce mor, și toți sfinții din ceruri,
chiar și demonii... Noi oamenii, eu și tu, suntem
creați atât din atomi, cât și din aceste particule
divine, iar lumea animală și vegetală cât și
materia neînsuflețită a fost creată numai din
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

particule materiale. Asta credem mulți. Dar eu Florentin Smarandache

sunt convins că ființele superioare alcătuite
exclusiv din particule divine, din pardivroni, au Paradoxismul vietii noastre
capacități reversibile, în sensul că ele se pot
materializa și spiritualiza (dematerializa) după
cum voiesc atunci când consideră ele că este
cazul...
- Foarte ciudat! Nu știu dacă este chiar așa cum
spui, dar, în sfârșit, mi-ai dat serios de gândit...
Cam aceasta fusese discuția mea cu minunatul și
regretatul meu prieten, cu care avem zilnic
discuții pe o mulțime de subiecte din multe
domenii. UN MINUS POZITIV
Recent, m-am gândit serios la discuțiile de atunci,
întrebându-mă că dacă într-adevăr există o El se scaldă în apa tulbure a amintirilor.
asemenea particulă precum aceasta intuită de O fi fost ce-o fi fost,
mine, ea trebuie să aibă și niște legi ale ei dar acum nu este ce este.
interesante, dar cu totul necunoscute și puteri cu Vindecă-i, Doamne, Dumnezeul nostru,
mult mai mari decât forțele materiale care au la de soare şi mare,
bază atomii. În primul rând pardivronii neapărat de nas, gât şi urechi!
sunt indestructibili, sunt supervii, super- Cât de preţioase sunt cele
inteligenți, au proprietăți de simultaneitate și ce nu sunt!
ubicuitate (cu prezență spirituală simultană în Acesta este atât de absent
mai multe locuri, în același timp), pot să-și fiincă nu e de loc absent.
regleze dimensiunile în toate direcțiile, atât în Vindecă-i, Doamne, de sănătate!
infinitul mic cât și în infinitul mare, au mobilități
cu viteze nelimitate; pot avea luminozotate
reglabilă, pot lua orice forme dorite în orice loc și FRAGMENT DE FRAGMENT
- proprietatea cea mai importantă: creativitatea -
în sensul că, ad libitum, poate, simultan sau în Se dovedise un om judecat
timp, genera și distruge atomii, orice lume prin multe tribunale,
atomică, deci poate crea universul infinit care şi într-o bună zi l-am vizitat –
știm că este material. Această creativitate vedem pe o vreme rea.
că este infinită, precum și puterea ei laborantă Ştiam pe dinafară acea
care, de asemenea, este, de asemenea, clădire demodată (pe dinăuntru n-o văzusem).
nelimitată... De la început, ea a fost ,subordonată
unor imuabile legi divine, în bună parte secrete, Ploaia în curte lăsase totul baltă.
greu inteligibile minții noastre. Însușirea de bază Mare debandadă: unul era dat să aducă făraşul,
a pardivronilor trebuie să fie perfecțiunea și iar o sevitoare era dată la gunoi
desăvârșirea absolută. Altfel spus, este un sumum să măture.
energetic cu forțe infinite maxime, concentrate
într-o forță supremă absolută care, în totalitate, Peste gard el arunca la câine
domină tot spațiul cosmic și căruia noi Îi zicem strigăte:
DUMNEZEU - O TOTALITATE DE FORȚE „Marş! Înainte marş! Înainte marş!”
TRIPLE REUNITE ÎNTR-O TREIME, numită (dar câinele nimic).
de noi Sfânta Treime. Altă concluzie nici nu
poate fi. Dacă așa stau lucrurile, atunci am
convingerea fermă că, indiferent de cum i-am VARIAŢIUNI PE O COARDĂ SENSIBILĂ
numi noi cu alți termeni, PARDIVRONII,
CATEGORIC, EXISTĂ! „Fată mare, fii cuminte

.............................................................................................................................................................~ 32 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Că te Kunta Kinte”.
La-nceput era vioară
Şi-a plecat pe la acel.
La-nceput era vioară
Şi-a rămas violoncel.
Iubirea să şi-o facă publică
Un himeneu ea publică
Într-o grădină publică
„Fată mică, fii cuminte.
Pleacă domnul Kunta Kinte”.
Maria DOBRESCU
Cum ar fi dacă?
Ce-ar fi dacă istoria ar curge invers dinspre
prezent spre trecutul neguros ce s-ar întâmpla
dacă râurile s-ar strecura înapoi din aval spre
amonte, până la izvoare distrugând formula
magică a lui Panta Rhei cum ar fi dacă bătrânii
și-ar purta anii spre pântecul mamei, sfidând
devenirea ca să repete sacralitatea Facerii într-o
lume fără istorie, o lume fără apa vieții ce pleacă
de la momentul zero al Big Bang-ului
Ce-ar fi dacă ciocârliile n-ar mai atinge norii dacă
nu am avea Luna și Soarele, ziua și noaptea am
atinge vidul imponderabil am fi marele neant sau
nimic poate am picta peșterile din Lascaux și
Altamira cu bizoni, cai și feline, semnând cu
palmele imprimate pe stânci, am fi Oameni de
Neanderthal și Homo Sapiens am fi dinozauri,
primate sau bipezi am reinventa scrierea cioplită
pe coloane și ziduri hieroglifele și desenele pe
papirusuri am reconfigura Creația și genunile
Nimicul îl va înlocui pe Dumnezeu?
Cum ar fi să stricăm ceasul și să ținem Timpul în
.............................................................................................................................................................~ 33 ~
loc cum ar fi dacă Iisus nu ar mai fi nemuritor?
am ajunge la marginea neștiută a lumii și a
întunericului etern al nesfârșirii dacă Dumnezeu
nu ne-ar mai clădi Pământul în șapte zile și
clepsidra nu ar mai avea nici umbră și nici nisip
nu vom mai avea Raiul și Iadul spre care să ne
încolonăm în ordine, în rânduiala a lui a fi
și a nu fi
am căra blocuri de piatră și am clădi piramide
pentru Amenhotep și Tutankamon, i-am întâlni
pe Socrate, Alexandru Macedon pe antici,
renascentiști și impresioniști pe Bach, Mozart și
Beethoven cum ar fi să nu știm că există Lumină
ci doar întuneric nemărginit oare am reinventa
lumea așa cum o știm cu ochi, inimă, cu uimiri și
iubiri cu întrebări, metafizici și visuri
cosmogonia s-ar scrie altfel infinitul și universul
nu ar mai fi cuvinte nu vom mai fi materie, ci
doar gaz cosmic și praf și dacă n-ar mai fi
gravitație unde s-ar așeza îngerii?
Congresul de Pace
copilul a luat un pumn de litere și a făcut din ele
un castel apărat de literele mari pentru a organiza
un bal
literele mici ca niște furnici s-au strecurat printre
liniuțe și bastonașe și, ca în războaiele romane,
au cucerit cetatea prin strategiile de luptă ale
cuvintelor-soldați înarmate cu simboluri,
metafore și alegorii cu antiteze și epitete,
aliterații și enumerații adăugând castelului un
nesfârșit Turn Babel al scrisului de mână plin de
majuscule și minuscule cu săli de lectură și dans
pentru valsul cuvintelor compuse din genul
feminin și masculin
ca în marile migrații au năvălit cursivele,
italicele, aldinele revendicându-și o aripă de
castel ca stăpâni ai caligrafiei iscând un război cu
Arial și Times New Roman
au pătruns în castel goticele, chirilicele, arabele,
ebraicele însoțite de greieri violoniști cu coroane
de hârtie pe cap care cerșeau partituri scrise de
furnici pentru că ei cântaseră tot anul poeme de
dragoste
fără discriminări copilul le-a adunat pe toate, și
le-a adus la Congresul de Pace al Abecedarului
pentru a semna Tratatele oficiale de scriere a
Cărții Cărților în Vinerea Mare a Paștelui
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Ce te face fericită? cu tulpina puternică

Tu eşti o narcisă galbenă
Ce te face fericită? care te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe
Muzica, Doamne, blagoveștenia buze
Arhanghelului Gabriel ce-mi cântă despre Şi eu mă aplec şi îţi dau o petală
Noaptea Sfântă, despre graiul stelelor și al ierbii, Şi tu îmi dai zâmbind o petală
muzica ridicării la cer, dangătul clopotului de Apoi ne dăm bună dimineaţa
utrenie, joaca mieilor pe câmpuri, șoaptele Apoi eu îţi dau altă petală
îngerilor din candelă Şi tu îmi dai altă petală
Ce te face fericită! Până când ne dăm toate petalele
Muzica, Doamne, simfoniile Tale create Apoi eu te iau în mâna dreaptă
din nori, aripi de fluturi și țărână, din Oda Şi rămân nemişcat
Bucuriei și Missa Solemnis, din cânturile lui ca o statuie cu o floare în mână
Orpheu și lacrimi de vioară ce cad pe masa Cinei Pe care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu
cea de taină muzica...
Alteori ne jucăm de-a dealul şi valea. Eu sunt
...muzica ești Tu, Doamne! dealul
pe care cresc
livezi de caişi înfloriţi
Tu eşti valea
pe care se unduiesc în soare lanuri de in
Ștefan DUMITRESCU
mângâiate de vântul care vine din miază-zi
copilăros fericit și senin
De departe ele par lacuri albastre
Tu te întinzi cuminte şi leneşă
ca o pisică
la picioarele mele
Eu mă aplec deasupra ta
Şi te mângâi
EU SUNT TOT TIMPUL CU TINE Cu toate petalele livezilor mele de caişi
Încărcați de luceferi și stele
Eu sunt tot timpul cu tine, Eulenia. De aceea Uneori aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs
sunt fericit câteva lacrimi
şi zâmbesc mereu. ca să ud lanurile de in care tremură în bătaia
Dimineaţa când mă trezesc vântului,
Te văd pe tine în amurg
Sunt cu tine să crească mari
și astfel sunt eu Sau ne mai jucăm
Şi când merg pe stradă De-a lumina şi de-a văzduhul
Sunt tot cu tine Tu eşti lumina care
Îţi simt sufletul în aerul din preajma mea mă străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru
şi îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul care dând conţinut vieţii mele
mă înconjoară Eu sunt văzduhul care te înconjor
de rubine şi de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,
De cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne aiurând de dor. Şi te
jucăm păstrez toată în mine să nu
pleci mai departe, astfel fiind tu
Uite îmi place foarte mult să cea adevărată
ne jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa
Eu sunt un crin înalt Dar de fapt acesta nu este un joc
.............................................................................................................................................................~ 34 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Pentru că în realitate tu pentru că de când mă ştiu tu

chiar eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul chiar eşti un râu cu apă lină
fiinţei Clipocind dulce adormitor
mele şi eu sunt văzduhul care te conţin Iar eu chiar sunt malurile
şi care sunt sufletul care Tale mângâioase
îţi umple toată fiinţa Care te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .
dureros de dulce şi lin
Mi-ar mai plăcea ca eu să fiu
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm zefirul dulce de primăvară
de-a caisa şi de-a sâmburele său. Tu să Iar tu să fii câmpia înverzită
fii caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte Să mă aplec asupra ta mângâindu-te
Eu să fiu sâmburele sărutându-ţi fiecare fir de iarbă
care stau în mijlocul tău ca o rădăcină, ca o miliardele de flori de pe câmpie
stâncă pe care să te sprijini
să nu cazi în haos Dar nici acesta nu este un joc
Sunt sinele tău Pentru că eu chiar sunt zefirul
care voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie De primăvară
prin timp Iar tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie
înverzită
Dar nici acesta nu este un
joc pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce Abia acum observ că nu mai există
şi parfumată nici un joc
iar eu chiar sunt sâmburele pe care să-l jucăm
din centrul fiinţei tale Pentru că noi chiar suntem
beată Toate lucrurile şi fiinţele
Şi fenomenele
Mi-ar mai plăcea ca tu să fii o aripă La un loc
a acestei paseri greoaie care este lumea
Şi eu să fiu cealaltă aripă La sfârşit aş vrea să ne mai jucăm
Să batem rar din aripile noastre imense De-a moartea şi de-a veşnicia
Când batem aerul în jos Dar acest joc nu este posibil
Să ne întâlnim şi Întrucât moartea nu există
Să ne îmbrăţişăm o clipă Şi atunci ne vom juca
Maiestuos de-a timpul şi de-a veşnicia
Apoi să ne desprindem iar Eu voi fi timpul care te voi
Să ne întindem aripile largi Înconjura mângâindu-te
Făcând lumea aceasta să zboare prin timp Ocrotindu-te
Mi-ar mai plăcea să ne jucăm Iar tu vei fi conţinutul
de-a râul sau de-a fluviul luminos al fiinţei mele nemărginite
Eu să fiu malurile lui Care mă va umple şi mă va
Încărcate de păduri de zmeuriş în care cântă mângâia pe dinăuntru
privighetorile şi mierlele Dând sens existenţei mele
Tu să fii apa lui Întru al lui întru
limpede sfinte
cum este cristalul
Sărind peste pietricelele albe După care ne vom juca
Clipocind dulce de-a materia şi de-a universul
Iar eu să te ţin toată viaţa în braţele mele Eu voi fi universul care te voi ţine
toată veşnicia în braţele mele
dar nici acesta nu este un joc Mă voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,
.............................................................................................................................................................~ 35 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

De mireasma focului tău Culoarea ochilor tăi

născuse un zâmbet
Te voi înconjura şi te voi demult plecase fiorul
săruta să caute-n vis
Ţinându-te în braţele mele mirosind a flori de
cais Rămâi acolo rămâi
și a hău precum te știe
Tu vei dormita zâmbind clipa flămândă
Fericită şi luminoasă o veșnicie
Înlăuntrul meu
EA:
Sau vei fi asemenea unui (3302)
Ocean -Te-am iubit în tăcere
Îmbrăţişat de ţărmurile lui Cu lacrimi sătule de plâns
Încărcat de crânguri înflorite
În care cântă mierlele şi privighetorile Evadai din toamna grijilor
Îmbrăţişându-mă pe dinăuntru Amăgind lalele roșii
cu valurile tale de spumă albă
Dar nici acesta nu va fi un joc Spre cine măsurai clipa de ieri
Pentru că eu chiar voi fi Mințind umbre și azi
Timpul albastru nesfârşit
Iar tu vei fi dulcea veşnicie Pe tine te-am ales DA
Eu chiar voi fi universul Refuzându-mă te-am iubit
Care te voi ţine în braţe
Iar tu dulcea materie EL:
Vișinie (3303)
Care vei clipoci în fiinţa mea -Într-o noapte m-ai pierdut
Între lacrimi și sărut

Vântul întreba de tine

Când speram să-ți fie bine
Ioan RAȚIU Ploaia cobora din stele
Printre gândurile mele

Zâmbetul voia mai mult

Nu puteam să te ascult

EA:
(3304)
- Dorul a legat aseară
Dependența de chitară

Voci interioare: El și Ea Tu fugeai după cuvinte

Eu îmi aduceam aminte
EL:
(3301) Învățasem că se poate
-Într-o tăcere Renunța ușor la toate
bănuită de sentimente
mi-ai prins dorul N-ai venit și nu puteam
cu lacrimi Decât să privesc prin geam
.............................................................................................................................................................~ 36 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

EL: Vei pleca

(3305)
- Te-am revăzut Până unde voi putea înțelege
cu acel trandafir Până când ai dori să rămân
înroșit de chemări
EA:
Erai îmbrăcată (3308)
în verdele prefăcut - Și totuși vei merge mai departe
al primăverii grăbite Dincolo de mine

Nu puteam să tac Chiar dacă mă voi întoarce

Nu-ncetai să privești Dincoace de tine
Dorințele ah dorințele
Vei zâmbi copil răsfățat
Cui rămâneau Cu sărutul pe față
închise-n tăceri
tremurând ca un cântec Voi plânge un timp
Să regret ce-am pierdut
necântat
necompus EL:
neîncetat (3309)
- C u tine-n gând mă culc
EA: să te revăd nu știu
(3306) când voi putea
- Te-ai gândit la cine sunt
întrebările bănuite că se-ascund Simt miezul nopții și
când mă privești mi-e dor de gura ta
fără cuvinte precum era
DA te-am visat azi-noapte Să te visez
venise timpul să strig într-o poveste
după un gând ademenitor până vii
fără cuvinte
Deja e dimineață
Stai nu pleca sunt eu în gara cu-ntristări
precum te-ai îndrăgostit spre bucurii
prima oară
fără cuvinte EA:
(3310)
EL: - M-am trezit fără tine
(3307) Dorul îmi șoptea că exiști
- De ce plângi fără mine
Cum te-ntorci de n-ai plecat Veneau ploi cu veri străine
Din îmbrățișare frunzele cădeau
Până unde aș fugi după tine
Până când să refuzi a trăi Numai tu vegheai un zâmbet
În tăcerea parcului deschis
De ce nu zâmbești
Am venit De lacrimi și gânduri
De ce plângi acum Silite să recunoască

.............................................................................................................................................................~ 37 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

EL: MEDALION LIRIC

(3311)
Al. Florin ȚENE
- M-am întors și te-am privit
o clipă-nflorind
înainte de-a asculta
glas al tăcerii te-ai dus

A-mbrățișa fericirile
frunze-n cădere doineau
stelele Nunții trecute
prin stropii Botezului

EA: Poetul
(3312)
- Te sugrumau dovezile S-a întors poetul în satul natal
unui anotimp înghețat Cu toate păsările lui zburătoare
în durere Acelaşi râu îi aduce la mal
Amintiri din clipe arzătoare.
Promiteau regretele minciunilor
noi lacrimi S-a întors poetul pe strada copilăriei
din toamna întânirii noastre Şi e o altă adresă pe casa lui
Bronzul toamnei sună în frunza viei
Să mai aștepți în suflet Şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.
încă n-am terminat
rugăciunea de seară ...Ceaţa timpului, val după val,
va urma peste nuci încet se lasă,
prin inimile oamenilor din satul natal
trece poetul, amintire, spre casă...

Flori de dragoste, mamă...

Am flori căprui în ochi, mamă,

flori de păsări cântătoare,
flori care îmi colorează cântul,
necontenit peste câmpii,
peste ape,
peste zori
mereu în ochii mei aceste flori

Ştiu că mă vezi
uneori,
seara venind dinspre stele:
mă răsucesc în fereastră,
lângă obrazul tău.
Şi stai
şi te închini unui gând,
apoi să nu te vadă ochii, pe
ascuns plângi.

.............................................................................................................................................................~ 38 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Eu îţi sunt alături ca universul de Virgil CIUCĂ

aer
şi te fac tânără şi te fac să râzi.
Şi e în casă o primăvară de
miresme
proaspete şi lungi.

Zilnic se desparte ceva din mine

care se face dimineaţă, se face
vânt,
şi devin mai bogat Scrisoare lui Eminescu
şi nu înţelegem tălăngile venind
din pământ Tu ai plecat, frate mai mare,
şi rămâi în mine flori de dragoste, Geniu, ca să colinzi pustiul,
mamă. Dar pe un ţărm la marea mare,
Noi toţi îţi vom veghea sicriul

Ne-ai spus ades că prin unire

Nicolae MĂTCAȘ Strânşi laolaltă, râul, ramul,
Vom triumfa spre reîntregire
În lupte dure cu muscalul.

Pribeag ai colindat Carpaţii

Să-ţi onorezi ţara străbună
Şi ţi-ai unit cu vorba fraţii,
Iar ei uniţi vor să rămână!

Cu suflet şi devoţiune,
Mereu călăuzit de-o zână,
Tu ai trezit o naţiune,
Spovedanie Părintelui Alexie Mateevici Şi trează vrea ea să rămână!

Ne vom păstra ființa doar prin graiul Ştim, „de la Nistru pân’ la Tisa”,
Al mamei, sfânt, de-atacuri ocrotit, Care-s străvechile hotare,
Pe ultim drum plecând, ne-ai profețit. Când „tot românul plânsu-mi-s-a”
Noi l-am crestat, plângând, cu tot alaiul. Tu ne-ai impus între popoare.

Părinte, sfatul l-am urmat cinstit, Chiar de-ai plecat, frate mai mare,
I-am șters, prin timp, și slinul, mucegaiul, Geniu, ca să cunoşti pământul,
(Ni-s martori vii și iadul crunt, și raiul) Noi strânşi uniţi între hotare
Exact așa cum, cert, ne-ai izvodit. Pe veci îţi apărăm cuvântul!

A fost cu noi și e, va dăinui,

În astă lume de zădărnicíi,
Precum uríce-atestă și pisánii,

Cât noi am fost, cât súntem și vom fi -

Și ieri, și azi, și mâini, și-n veșnicii,
Duioasa limbă-a vechilor cazanii.

.............................................................................................................................................................~ 39 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Mircea Dorin ISTRATE Corneliu CRISTESCU

DASCĂLILOR NOŞTRI DOINA ŞI DORUL

Voi ce-aveţi în grai dulceaţa rostuitelor cuvinte A doina, doina, doina,

Ce le puneţi ca plămadă într-un suflet de copil, Cânta frumos cineva...
Din al vostru gând, seminţe azi le faceţi pentru Când te prinde dragostea,
minte Şi-ţi învălui’ inima,
Să rodească înmiite, pentru vremuri care vin. Dorul e salvarea ta!

Ca o flacără vă ardeţi ca să puneţi în fiinţă Dorul este pentru cei,

Şi-n a tainiţelor inimi sfinte boabe de lumină, Prinşi de focul dragostei.
Iar fântâna vieţii voastre apă vie însfinţită Ei comunică-ntre ei
Următorilor le deie, că sunt cruzi şi fără vină. Şi-i alină, dacă vrei.

La puţini statui va face viaţa asta hăituită Dorul, dragobetele,

Ce-n nevoi şi suferinţă vă va arde ca pe-o iască, Vizitează fetele.
Voi, crescuţi în demnitate într-o lume prea Dorul le-aduce şi-un plâns,
grăbită, Şi-ntrebări fără răspuns.
Sunteţi oastea cea modestă, osândită să trăiască.
Şi băieţii, câteodată,
Eu v-aseamăn, de-mi daţi voie, cu o candelă Plâng şi ei după o fată.
aprinsă Dragostea nu ocoleşte,
Care arde tremurată sus pe tâmple de altare, Pe omul care iubeşte.
Să-nsfinţească darul vieţii şi-ntr-o lacrimă
prelinsă Dorul este pentru ei,
Să adune bucuria, că pe mulţi făcut-aţi oameni. Scump trimis al dragostei.
Dragostea este izvorul
Când plecaţi din astă lume înspre cerurile nalte Dorului, simţind fiorul.
Să vă faceţi roi de stele, împăcaţi şi fericiţi,
Toţi veţi fi trecuţi de-a pururi în a vieţii lungă Doina este omului,
carte Vehiculul dorului.
Şi-n a noastre inimi unde, veţi rămâne veşniciţi. Este apa ne-ncepută,
A dorului, prea plăcută!

Dorul te apucă iară,

Dor de dragoste de ţară.
Doina şi Doru-ndrăznesc,
Sunt din suflet românesc!

Doru-acesta aşa nebun,

Este-n suflet de român.
.............................................................................................................................................................~ 40 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Doina şi Dorul oricui, Nici flori destule nu au fost și încă nu-s

Sunt din fiinţa neamului! Pe unde calcă Ele să le fie presărate
În fiecare zi, din Răsărit până-n Apus,
În fiecare ceas, Femeilor preaminunate.

Ioan Vasile INDRICĂU Nu sînt nici cântece atât de multe

Care să poată-ntruna să le fericească
Și nu-s destui bărbați în stare să asculte
Dorințele Femeilor și să le-ndeplinească.
………………………………………

Iubiți Femeile! Iubiți-le cu patimă mereu,

Copile, Mame, Prietene, Soții, Iubite …
Sînt daruri sfinte de la Dumnezeu,
PRIMĂVARA MEA ETERNĂ Neprețuite daruri ce se cer necontenit păzite...

Domnișoară, domnișoară,
Când te-am văzut prima oară
Aveai părul prins în coc Alexandru ARMEANU
Și cercei de busuioc...

Răspăndeai în jur parfum,

Aveai ceva, ca și cum
Din cer stele s-au desprins
Și în treacăt m-au atins...

Domnișoară, domnișoară,
Era, ca azi, primăvară – Flori pentru Tine
Peste tot, flori și albine,
Eu te vedeam doar pe tine... Flori peste tot, doar flori pentru tine...
Ele aduc, vieții tale clipe senine.
............................................ Le îndrăgim, deși sunt trecătoare
Le prețuim, în miros și culoare!
Te-am dorit și ești a mea,
Soare, lună ești și stea, Roșii, oranj, galbene, verzi sau albastre,
Tu ești viață și noroc Albe sau roz, liliachii sau pestrițe,
Și ai părul, tot în coc... Toate culorile vin dintr-un spectru solar,
Aduc către noi al lor blând mesaj ocular!

Iubiți necontenit femeile! Ghiocei, primule, zambile, trandafiri sau lalele,

Gladiole, panseluțe, crini, bujori, albăstrele,
Oricât gândim, e greu de-nchipuit Tufănele, crăițe, dalii, crizanteme, mușcate,
Cum s-a-ntâmplat, cum apăru ideea Stânjenei, clematite și astea nu-s încă toate...
Și-n chipul cel mai sfânt, mai fericit
fu zămislit un unic giuvaer – Femeia. Aceste flori, le aduc pentru Tine,
Să le primești, ca pe-un dar de la mine!
Cuvinte prea puține au fost și sînt Ele sunt doar o minune a naturii...
Ce pot s-aducă-ntruna bucurie Lor, Și se doresc un mesaj al prețuirii!
Acestor neasemuite ființe pe pământ,
Poeme de iubire și de tainic dor. Alese flori, voi minuni colorate,
.............................................................................................................................................................~ 41 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Alese flori, voi minuni parfumate! căci aripile cresc încet, prin suferință și așteptare
Ne-mpodobiți, ale vieții momente, și poate prea târziu migrăm din cuibul morții
Vă prețuim, în ghivece, natură sau glastre! noastre
Modelul îngeresc de dor spre veșnicie
îl ținem strâns lipit de oase, în cușca cea din
Dă-mi o frunză coaste
ca nu cumva să iasă o lumină vie, un vârf de
Ce-ar fi viața de om aripă
Decât ce-i o frunză să ne mai tundă din mândria pământească...
Pe o creangă de pom Fără să știm redevenim copii, la minte, la purtare
Ce-o ține până la urmă. și-n așteptarea-n riduri simțim plecarea,
când îngerul desface sfoara din ancora înfiptă-n
Dă-mi o frunză să zbor năsălie
Prin viața aspră peste putința omenească reîntregim cărarea
Cu lumina ce-ador în cârduri de cocori...
Ca o rază măiastră. Din nou acasă

Dă-mi o frunză să ard,

Să mă ție la tinereţe
Să-mi fie cald și-n apus
La greaua bătrânețe.

Dă-mi o frunză să cad,

Să plutească cu mine
Prin întunericul vad
Al morții din fine.

De ce zbor frunzele pe lumea astă?

Pentru lumină şi pentru viaţă... Claudia VOICULESCU
De ce ard frunzele, rămân doar bețe?
Pentru tinereţe şi pentru bătrânețe...
De ce cad frunzele și-ajung uscate?
Pentru întuneric și pentru moarte...

Cătălin Ioan Vega

Mama

Te văd și-acum aievea cum te-nchini

La vechea ta icoană cu Maica și cu Pruncul
Și pacea mă cuprinde în dulcile-i lumini
Străinul gând de-acum, tu, inimă, aruncu-l!

Prin ușile străine, parcă m-am întors

Și-n casă e-ntuneric și este prea târziu
Acasă Și-n voia sa paingul plasele și-a tors
Și parcă nu e vreme, și parcă nu mai știu...
Am mai pecetluit o coajă lăsată în odihnă
lângă părinți aproape de izvoare Când, oare, petrecut-am acele dulci minuni
.............................................................................................................................................................~ 42 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Când, parcă, mă prindeam în zborul de lăstuni Nici inima nu poate suporta

Acum oglinda veche se face ape, ape Această scenă tristă de spectacol.
Și albe herghelii tot trec să se adape
Și iar o văd pe mama, în visul meu, torcând
Pe fus, stelar, se mistuie un gând... VIAȚA NU E MEREU CE PARE

Viața nu e mereu ceea ce pare

Orașul iarna Sunt clipe, după clipe, pe pământ,
Sunt doruri și speranțe călătoare
Oraș acoperit de zăpezi Înlănțuite-n zale, legământ.
E noapte, pe nimeni nu vezi
Și ninge mereu, tot mereu E-un bulgăr de lumină-n sărbătoare
Peste zăpada din sufletul meu O pasăre cu aripi de înger, creatoare,
Se-aude ecoul mereu E o călătorie astrală, către vise
Pe raft o carte așezi... Un adevăr cu clipe compromise.
Pe liră mai cântă Orfeu?
Oraș acoperit de zăpezi Viața nu e mereu ceea ce pare
E noapte și pe nimeni nu vezi... E uneori durere și alteori iertare,
E bulgăre de timp, în gânduri siderale
Și norul de lumină ce curge în spirale.

Maria PETRESCU E timpul care caută răspunsuri

Cuvinte fermecate puse-n scrisuri,
Destin, iubire-s margine brodată
Nu e fără speranță niciodată.

Viața nu e mereu ceea ce pare

E doar un drum spre luminare.

ULIȚELE SATULUI Florin CĂPRAR

Pe ulițe de sate am umblat

Prin praf de stele, goale-s și pustii
Căsuțe vechi, sub dealuri, izolat
Nu au pe cine azi adăpostii.

Că-i Leușeni, Bujor sau Meleșani

Și satul din Moldova se golii,
La fel ca și românii, sunt sărmani Privirea
Și toți plecară-n lume a muncii.
O clipă timpul parcă a stat în loc
Căsuțe mici, în curți încăpătoare
Și simt că am atins nemărginirea,
Garduri căzute, vechi, ce-adăpostesc
Pentr-o secundă-n fărâma de noroc
De-a trecătorului privire-ntâmplătoare
Privirea ta mi-a întâlnit privirea.
Pustiul satului de care mi-amintesc.
Văpăi din cerul meu îngemănate
E tristă azi privirea mea, și-a ta S-au aprins din stele-n grele vâlvătăi
Când prin uluci privirea-mi vede gol Și-au răscolit simțirile uitate
.............................................................................................................................................................~ 43 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Când ochii mei seduși au fost de ai tăi. La consumatori aleși.

Și nepătrunse căi interioare, În Atena și la Roma,
Întortocheate ca într-un labirint , Pe indiferent ce flux,
S-au redeschis iubirii visătoare Plăteau gustul, dar și-aroma!
Simțind privirile de dor și de alint. Căci era produs ... de lux!
Și chiar dacă în latină,
Strivit de albastrul cerului senin Mai purta nume „vulgar”,
Ce-n ochii tăi deplin s-a revărsat, N-a ajuns ușor rutină:
Resimt fiorul cald și cristalin N-o mânca orice plugar!
La care atât de mult eu am visat.
Și cern acum în ale mele gânduri Astăzi sfecla-n orice țară,
Trăirile pe care altădată Se consumă „călduros”.
Le-am îngropat temeinic în adâncuri Are faimă-alimentară,
Dar le revăd în raza ta curată Dar și conținut feros.
Frunzele și rădăcina,
Ce-mi dăruiește-n suflet alinare Se prepară integral,
Și-o lume-ntreagă-n față se deschide, Deci, slujește medicina
Iubirea, în eterna ei splendoare, Chiar la modul magistral!
Întreaga mea ființă o cuprinde.
De aceea vă zic vouă
Tuturor ce m-ascultați:
Bună prietenă ni-e nouă,
Poftă bună de-o mâncați!

Decongelați puiul!

În Canada, „analiști”,
Cercetat-au realiști
Cel impact cu ghinion,
Între păsări și-avion.
Ovidiu Ţuţuianu
Ei creară cu efort,
Și cu un bănesc suport
La momentul crucial,
Un pistol mai special.

Ce lansa pui morți în geam,

L-avioane d-orice „neam”.
NASA, după ce-a sondat,
Un pistol a comandat.
Prietena noastră sfecla roșie
(Beta vulgaris) Și-l probă chiar pe teren,
Sfecla roșie crescută, La parbrizul unui tren.
Între Tigru și-Eufrat, Dar lansat cu ăst pistol,
Fosta des recunoscută, Puiul n-a fost mototol;
Prin trecutul ei titrat.
Caravane cu cămile, A pătruns prin geam ușor,
Negustorii înțeleși, În cabina – conductor,
Dus-au sfeclă multe mile, L-a distrus, l-a găurit
.............................................................................................................................................................~ 44 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Și-n perete s-a oprit. iar fiecare BOB DE DE ROUĂ se naște într-o
După testul eșuat, altă primăvară...
NASA – ndat a apelat
La colegii de la Nord, Iubito,
Cu dezastrul de la bord. au înflorit macii în MAGAZINUL DE VISE
târziu ecoul trăgea o perdea de fum spre APUS,
Iar răspunsul fuse clar MENIREA fiecărui zâmbet este să zidească
Chiar de sună cam ilar: clipe în acel COLȚ DE RAI
-Nu-s probleme dragi confrați; acolo unde MAMA MEA - surată cu tinerețea
Puiul să-l... decongelați! va aduna DOR DE VIAȚĂ nescrisă decât în
gânduri netrezite…

A mai trecut un CRĂCIUN fără timp și zăpezi,

LELIANA RĂDULESCU dar tu, OMULE, care te vrei născut din lumină
îți faci propriul AUTOPORTRET semnat
EXTENUARE,
Însingurarea nu este lângă INSULA IUBIRII
acolo ajunge DOAR DUMNEZEU și îngerii
care se vor trezi lângă Euterpe
și zidirea cuvintelor netulburate
CHIAR ȘI MUNȚII vorbesc în șoapte
„FEREȘTE-MĂ de singurătate!" strigă ecoul
clipelor adormite în zbor de umbră...
VALSUL CUVINTELOR
Doamne, FEREȘTE-MĂ, strig și eu
I. iar VALSUL CUVINTELOR și-a început
„Mi-e plâns, mi-e târziu, mi-e apus; tăcerea...
Nu mai găsesc în mine soare,
Mă zbat, mă tângui... m-au supus (Nota autorului: Ce apare scris cu majusculă
Acele umbre trecătoare...", sunt titlurile unor poeme din volumul „Valsul
(Leliana Rădulescu, din poemul „Autoportret"). cuvintelor", autor Leliana Rădulescu)
Iubito,
Îți voi scrie VALSUL CUVINTELOR încrucișate
pe o toamnă pictată printre gutui
Să nu uiți ispita ITOAFĂ ADRIAN GEORGE
ACOLO UNDE NU E lumină nu mai înfloresc
gândurile
iar FĂRĂ IUBIRE nici răsăritul unui sărut
nu ajunge acasă…

Iubito,
AM PRIVIT VIAȚA DREPT ÎN OCHI
și printre veacuri de rugăciune
am cules umbră și zâmbet, Așezăm pe o farfurie apusul
DAR DACĂ trec toamnele și se vor usca
tristeți MĂ IARTĂ de nu am să îți trimit Așezăm pe o farfurie apusul,
răspuns. Nu uita că IUBIREA NE SALVEAZĂ servind mirați ingrediente de viață
și ne trimite în veacuri de rugăciune. așternute pe platoul cu frunze,
La MOARA vieții mele nu se mai cerne lumină remegăm din scoarța copacilor interminabili

.............................................................................................................................................................~ 45 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

și-un zumzet se frânge-n surâsuri plecate pe buze. Ne mângâie cu dragoste pe frunte.

Ochii izbândesc să se amestece în azurul cerului, Și chiar acum, pe tâmplele cărunte,
silabisind octave ce anunță ultima îmbrățișare -Tâmplele munților ce glia o străjuiesc, -
oferită la bufetul gustativ, Brazi falnici pentru noi și ai mei lin doinesc.
acolo vegetația ne-a ajuns până la gât. Aici, pe un picior de rai, vântul când adie,
Ies ramuri din guri, se amestecă Aduce povești despre oameni de omenie
devenind spaghete comestibile, deșirate, Ce-au sărutat pământul în fiecare dimineață
le oferim înălțimilor, cerând îndurare nopților Atât cât prin venele lor a curs viață.
reci, Ei, au lăsat nescris legământ
înveliți precum sarmalele-n frunze, Fiilor: să iubească acest sfânt pământ
acoperindu-ne, nu am vrea să sfârșim fără a ne Unde cerul îmbrățișează tot,
dărui simțurile. Unde florile sunt altfel și socot
Ies buricele din flori și ne așează necopți Că fiecare fir de iarbă exultă iubire!
în măruntaiele neînțelese ale fiecărui copac Aici, apele ne dau de știre
spovedit Despre veșnica noastră-nflorire.
de călugărul orb, ce atinge scoarța rănită. Din glia aceasta seva urcă în cânt.
Astfel, ieșim evitând a produce efectele adverse O aduc către voi transformată-n cuvânt
ale unor prezicătoare De drag, de iubire, de dor,
flămânde, care au uns cu blestem locul facerii Pentru românescul izvor
noastre, De apă vie, netrecătoare, vorbitoare...
și ardem din nimic pe un rug, cuprinși de patimi
și trupuri.

Ioan Miclău – Gepianu

Simona MATEEV

SEMĂNĂTORUL -
RĂDĂCINI DIN VREMURI DE ALTĂDATĂ
(Versiune nouă)
În glia românească am primit rădăcini...
Strămoșii mei știuți, neștiuți, E vremea să ies pe-afară
În fire de iarbă, strălucesc ca lumini. Și să-mi cercetez ogorul,
Ei au transmis prin veacuri generațiilor Iși zicea, sătul de iarnă
Ce-au fost și vor fi, dragoste ca un soare Și de griji, Semănătorul!
Pentru tot ce aici există. Un dor nepieritor
Pentru ape, ramuri, flori, izvor. Mâna dreaptă și-o ridică
Pentru cântul ce nouă ne-a fost dat, Peste ochi ca să privească,
Doina: cânt de dor, de drag, de alinat. Mai adânc, unde lumina
În glia strămoșească sunt rădăcinile noastre, Incepea să se ivească!
Doar aici pentru noi luminile
Se nasc dimineața ca o cunună, Ce frumos se schimbă zarea!
Iar noaptea, înainte să apună Raze vii îi țes covorul!

.............................................................................................................................................................~ 46 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Parcă-ncepe ca să scadă, Pentru cine? Pentru ce?

Să se-mprăștie și norul. Bolile, durerea nu se vindecă cu arme,
Dimpotrivă sporesc… nefericirea.
Timpul e s-aleg sămânța, Cu armele nucleare, bombele morții,
Să o vântur de neghină! Planeta noastră, minunata casă terestră,
“Vin-o blândă Primăvară; A fiecăruia dintre Noi, a noastră, a tuturor,
El zâmbește și suspină!” În primul rând a nevinovaților copii…
Poate întra în colaps, în destrămare, în neant.
Grea e iarna cea geroasă, Se știe că Războiul aduce: pierderi imense,
Când îngheață apa-n cofă! Morți fără număr, infirmități, foamete,
Doar poetu-n versuri sfinte, Un calvar uman de nedescris și…sălbăticie.
Leagă viața lui de-o strofă: De aceea suntem împotriva asasinilor de lumină,
A teroriștilor, vânzătorilor de violență.
Astfel e Semănătorul: Să nu pornim, noi oamenii, niciodată,
-Simbol, arhetip, origini- Infernul apocalipsei…opriți până nu e târziu,
El prin munca-i transpirată, Strivirea, sugrumarea viselor copiilor și ale
Vindeca a lumii pricini! noastre.
Nimic nu justifică, diabolice planuri…
Alegând sămânța, zice: Cine vor fi învingătorii dintr-un infern?
-O să dea pâine ogorul- Cu certitudine, în final, nu vor fi… învingători!
Si cu multă râvnă-n suflet, Cu toții să-nvățăm să prețuim Pacea Terrei!
Semăna, Semănătorul!”

Florea CONSTANTINESCU
Ionel MARIN

Cine vor fi învingători?

Doruri, freamăt de lumini, VIAȚA,

Etern spectacol pe o scenă imensă,
De la-nceputul nașterii, până la sfârșit,
Orizont de neasemuite frumuseți,
Prin înțelegere, pace și armonie.
Fără excepție copii vor pace în lume. DE N-AR FI FOST FEMEIA
Ne imploră să nu ucidem lumina omeniei!
Marele Creator prin zâmbetul vieții, ne-a dăruit Când vreau să-mi iau pedeapsă, din când în când,
Temelia anotimpurilor, nestinse iubiri… vrun gând,
Fără iubire în Haos, negreșit, fără grai, Mă-ntreb și eu, novice și trăitor de rând,
Fără să știm ne-am întoarce, De cum a fost `nainte…de cum va fi apoi...
Neputând să mai străbatem Galaxii… Să nu fi fost femeia, am mai fi fost și noi?...
Lumina Sfintei Treimi împrăștie, Cum la Zidirea Lumii n-am fost...ce pot să zic?
De jur împrejurul nostru, neprețuita Pace. Las baltă întrebarea dar...speculez un pic...
Am primit în dar o singură planetă, E logic de a spune că-ntreaga Omenire
Primitoare, frumoasă, prietenoasă. Ar fi cuprins doar unul...și cin`să mai aspire
Cei puternici, mai marii Zilei, în loc, La ranguri...la avere...dar cin`cu cine-apoi
Să consolideze Pacea, uneori seamănă teroare, Să își măsoare forța?...E un răspuns: ei doi,
Nu renunță la drumul răzbunării… Adam și Creatorul...iar micul lor alai,
Se vând armele morții ca orice marfă, Adică-acea suflare de-o veșnicie-n Rai,
Rachete, sofisticate tancuri, diverse bombe… S-ar fi distrat. O parte ar fi jucat miuța,

.............................................................................................................................................................~ 47 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Pe brațe de liane ar fi făcut de-a huța, A slobozit un strigăt cum n-a mai fost vr-odată,
Ar fi încins vreo leapșă, ar fi gonit vreo țurcă, De a rămas ZIDIREA din temelii crăpată
S-ar fi-njurat că unii pe alții se încurcă; De-atunci și până astăzi și, poate, pe vecie!
Cealaltă, stând pe laturi și chibițând de zor, De-atunci urât e Dracul...cum Biblia-l descrie:
Ar fi zâmbit subțire sau ar fi râs în cor! Cu fața scofâlcită, cu ochii bulbucați,
Pitiți în ierburi sfinte...și dracii ar fi râs: Cuprinși de vâlvătaie, cu dinții măcinați
Și-atunci...și-n zi de astăzi proscriși au fost și îs, De clănțănit, cu labe în loc de mâini, picioare,
Dar, la-nceput, se pare, n-au fost așa pătați, Niciuna cu vreo alta ne-având asemănare –
Prin Eden, câte-odată, fiind și ei lăsați Întâiele cu gheare, copite celelalte –
Să aibă fericirea de-a absorbi lumină Cu strâmbături diverse...cu noduri...și-alte...și-
Ca-n vreme cât mai scurtă în matcă să revină! alte...
O coadă-mbârligată cât a Lacteei Cale
Probabil, dup-o vreme, topindu-l plictiseala, Sau...altă cărăruie din zonele astrale...
Le zise dulce Domnul să stingă zbânțuiala O arătare slabă cu două coarne groase
Că e cam mult și-i cazul ca circul să le-ajungă, Și-o piele jigărită întinsă peste oase...
Rotind în farfurie aceeași ciorbă lungă! ‒ ”Ai vrut să-MI iei puterea, tu, înger răzvrătit?
Abia sfârșind morala, s-a pus pe lucru-ndată Sunt UNICUL, satană...și fără de sfârșit!
Cu frenezie, Lunii să-i mai așeze-o piatră! ........................................................................
Se știe tot procesul...cum Biblia pretinde,
Eu...nefiind pe-acolo, nu știu...dar iau aminte!...
Și-a apărut FEMEIA...și-a fost uimire mare!
Prinzând de veste, Dracul s-a înnegrit mai tare,
S-a cățărat să vadă, luptându-se din greu, Marius IONESCU
Ce operă făcuse numitul DUMNEZEU!
Când întâlni MINUNEA, luară ochii-i foc:
”Voi arde orice clipă spre a te ține-n loc,
Nu-ți voi lăsa plăcerea de-a face TOTUL bine,
Voi picura în toate cât pot de mult din mine!
A mea e Epopeea! O voi începe-acum!”
Și...tot cu frenezie, porni și el la drum...

Se naște o-ntrebare și nu-ntrevăd răspuns:

Prin ce tertip Urâtul la Eva a ajuns Sunt încă aici
Când Raiul e, se spune de fiecare dată,
Cetate fără seamăn și bine apărată? Sunt încă aici
Să fi ajuns MORALA din fașă ruginită la răscrucea dintre
Și-un paznic, slab de înger, căzut fu în ispită?! orele ce aşteaptă
Ne mai mirăm de Terra când chiar și în gongul spectacolului
CETATE...?! venrii tale
Ce greu!Ce greu!!...O,Doamne, TU ai răspuns la Sunt încă aici
TOATE!... între două trenuri neanunţate
De-i falsă ipoteza, o alta-mi vine-n schimb: n-am acte, bilete,
Desăvârșind LUCRAREA, punând FEMEIA iar alte întrebări nici n-au rost
nimb,
De-un pic de toropeală fu CREATORUL prins... Sunt încă aici
Când dezmorțirea-ncetul cu-ncetul s-a extins, într-un colţ de lume
Cu trupul încă țeapăn și fața încă flască, sub o lună care nu ştie
Simțind că nu e CERUL în ordinea-i firească, ceasurile dereglate ale lumii
Nedumerit că stele bezmetice-n eter
Se-aleargă și se pupă și-n scurtă vreme pier, Și totuşi încă mai pot aştepta…
.............................................................................................................................................................~ 48 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Speranţele zburau prin cer... Învăluită toată-n fierbintele mister,

Vreau să îmi fac bagajul! vreau să plec
Speranţele zburau prin cer cu îngerul de vis și cu căldura-i, în eter!
La orele când stele pier,
Iar noi priveam la alte zări Mi-e dor de bunătate, mi-e dor de bucurie!
De pe peronul unei gări. Mi-e dor de ochii mamei, curaţii ochi, senini!
Pierdută este veșnic, întreaga feerie..
Doar sufletul cu pasul rar E crunt să nu-ţi rămână, decât să i te-nchini!
Zăcea bolnav pe un trotuar;
La orele când stele pier
Speranţele zburau prin cer.
Gabriela DANCU
Când ceasurile au cântat
cu stelele ce au plecat
ca-ntr-un spectacol de foaier,
la oră plină de mister

Speranţele zburau prin cer...

Cristina-Marina Murgea Suntem doar fluturi legănați de timp

Suntem doar fluturi legănați de timp,

ca frunzele-argintii când vuiet vine toamna,
lăstari din muguri primăvara ce răsar,
suntem ca florile ce înfloresc doar vara,
se ofilesc si-apoi se scutur prea ușor
suntem albine ce roiesc grădinile cu flori.
ne ostenim cu vise în zadar, cumva?
copii, tineri, bătrâni și-apoi…, ce vom mai fi
Mi-e dor de Mama!
cândva?
Picură-n gând, încet, fără furtună,
Dar aminitiri mai fulgeră, ici când. Suntem doar fluturi legănați de timp,
Norii se duc.. și iarăși se adună.., cu gânduri atârnate de-ale noastre minți
Ai mei, cei dragi, pe rând, cu ei luând. îngână anii trecători în orice anotimp,
cu visele deșarte în vraja lor cuminți.
Departe de mormântul mamei sfinte, suntem pământ și ape sub norul violet,
De mult săpat și-acoperit de dor,
lăstarii din pădure, câmpiile cu maci.
Visez la vorba ei, care știa s-alinte,
Că tot ce era greu, părea foarte ușor! suntem furnici sub soare și cerul înstelat
moștenitori de neam, suntem feciori de daci!
O strig încet, în suflet, și-mi răspunde
Un înger drag și pus pe șotii chiar.
Aș vrea să-l văd! De ce mi se ascunde?! A înflorit caisul în grădină, mamă!
L-aud râzând, spunând că n-am habar..
A înflorit caisul în grădină, mamă!
Flăcări de gând prin inimă îmi trec.. Ca părul tău albit de timp

.............................................................................................................................................................~ 49 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Ai pus pe capul tău năframă Prinsă ca într-o absenţă

Un vis trecut, te pierde în răstimp. intru-n pliuri de neant
şi însumări de goluri
E-o altă primăvară mai săracă umplu împrejurul meu
In gânduri grele iar tu rătăcești,
Pășești mai greu pe ulița posacă În foşnet de şoapte subţiri
Sărace vorbe doară să grăiești. mă desprind de mine
şi într-o revărsare
A înflorit caisul în grădină, mamă! de faimă temporară
Mă-nfrunt săracă-n vis de dorul tău, curăţ timpul de umbra dintre noi
Iar vântul scutură din pom petale, dară…
De parcă timpul trece foarte greu. Îmi simt urmele în aer
ceaţa-mi fuge de pe umeri
Răzbesc îngreunată, nor… de gânduri fluturi de lumină în fiori mă-mbracă
Și strig al tău zâmbet pierdut pe față de la creştet până-n tălpi
Ce s-a pierdut de griji și supărări, Și un şir de gânduri trece
Ca și caisul plin cu flori de-acasă. printr-un punct extins
ce apoi devine cerc
Mă macină acum durerea ta măicuță, cu un centru pretutindeni
Sărace vorbe doară tu grăiești, printre trepte difluente
A înflorit caisul în gradină, mamă! se desfac în unduiri
Mi-e dor ca veselă să fii, petale să nu risipești. lamuri ce se-nalţă în cascade

Plinătatea lumii este un vârtej

peste care se arcuieşte zborul
Doina DRĂGUȚ cu fiecare clipă însumată
într-un întreg nemărginit

Izbucnită din adânc de cer

în deschideri de zefir
ziduri incolore-nalţă
ca o pierdere de lume
steaua mea de gânduri

Steaua mea de gânduri Zbor lăuntric

Prinsă-n vraja unei stele Pe poteci necunoscute

de gravitatea lunii fascinată cu închideri prelungite
cerul nopţii parcă mă atrage în deschideri
într-o lume care scapă
Ca o prăvălire-n muzică timpului
şi în visare pe distanţe aproximate
fără timp şi fără loc cu măsura dorului
tulburată doar de forţa fanteziei în profundă înţelegere
izbucnesc într-un elan vital şi posibilitatea de asimilare
şi peste tot se iscă armonie a oricărui gând
printre clipe o linişte profundă cu o formă răsturnată-n aşezări
se scufundă în deschideri trec venind în zbor lăuntric
şi nu mai pot deosebi nimic c-un opal în vechi oval
.............................................................................................................................................................~ 50 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

ce deschide clipe adâncite De Dragobete vin să dau de știre

în mister Că simt o clipă reîntinerire
şi parabole ce poartă-n ele Molipsitoare reîndrăgostire
măreţia unui sens ascuns De Sfântul Valentin aceiași fire
Același sentiment de dăruire
Spre o ultimă finalitate Torent adolescent de risipire
ce transcende Vibrație de... reîndrăgostire...
spre revelatoare Trăiesc moment de redescoperire
înveşnicire Din muguri neștiuți reînnoire
Un fel de primăvară în rodire
Același puls de reîndrăgostire...
Liviu ZANFIRESCU Zambile, trandafiri de însoțire
De Sfântul Valentin o potrivire
Însă de Dragobete regăsire
Năvalnic puls de... reîndrăgostire!...
Și ca să îți alegi dintre "vedete"
Pe aceea care să nu-ți dea regrete
Îți recomand, de pe acum, băiete
De la bunici să afli pe-ndelete
Cum e tradiția de Dragobete
Ca să-ți alegi din miile de fete
MURMUR DE REVERII Pe aceea ce-n iubire-o să te-mbete!...
De 1 și 8 Martie 2023 ..............................................
Invazie de ghiocei palpită Să nu rămână simplă amintire
Topit e în zăpezi alb de ispită De Dragobete fac mărturisire
Rătăcitoare gânduri dau năvală Că Sfântul Valentin, aceiași fire
Ca mugurii pe ram într-o rafală... Ambii trezesc scânteia de iubire
Din nevralgii pornite cu alai Molipsitoare reîndrăgostire
Cresc sălcii arcuite-n timp bălai Sublimă clipă întru fericire!...
Trăiri nedefinite, anemii
Puzderie pulsând în reverii...
În artificii, dor de rădăcini
Solare îmbăieri, culori, afini Maria FILIPOIU
Doar vine Primăvara murmurând
Poeme prin livezi agonizând...
Sosește Primăvara să ne-mbie
Cu tril înveșmântat de poezie
Cu dor de mărtișor înmugurit
La sânul mamei veșnic gângurit...
Iar vine Primăvara șnuruind
Poem de Mărtișor, un alt colind
Magnolii vii, lalele și zambile TRADIŢIE DE 8 MARTIE
Arome din iubiri încă fragile...
Îmbrătișări, izbuc de bucurie Femeia emancipată
Lumină plină, puls de poezie! sau prea modestă din fire,
rar este apreciată
pentru sacra ei menire.
SUBLIMĂ CLIPĂ
De Ziua Îndrăgostiților Că e mamă sau iubită,
Să nu rămână doar o amintire de 8 Martie prin vremuri,

.............................................................................................................................................................~ 51 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

în lume-i sărbătorită vitregită e de soartă,

cu flori și nobile gânduri. fără nicio mângâiere!

Dar cea mai mare onoare E prilej de bucurie

a femeii-n cursul vremii, și-nălțare sufletească,
e-n menirea-i purtătoare sărbătoarea-n armonie,
de vieţi, prin timp de milenii. pe femei să prețuiască.

Dăruind viaţă pruncilor,

nu-ncetează să le fie SUFLETUL DE MAMĂ
sprijin la greu și la ușor, (sonet de Ziua Mamei)
prin zi sau noapte târzie.
Își poartă menirea cu numele sfânt,
Tot ca mamă grijulie, Maica duce prin eternă speranță,
uită de foame şi sete, Izvorul de lumină și de viață,
flămând fiul să nu-i fie, Ce curge din veșnicie pe Pamânt.
nici apăsat de regrete.
În leagăn așterne al pruncului cânt
Ferice de fiu ce-i duce Și-i veghează din seară-n dimineață,
mamei sale-n dar, o floare! Vis ce-l poartă prin lumină sau ceață,
Prețul iubirii întoarce Pe cărările vieții să-și ia avânt.
cu simbol de sărbătoare.
Ca înger păzitor îl însoțește
Ca bunică-n toamna vieții, Cu spiritul din conștiința trează,
iubește mai mult nepoții Până ce de viață se rătăcește.
decât rodul tinereții,
dorindu-i prin visul nopții. Din altă lume-l binecuvântează,
Când la Divinitate stăruiește
Iar dacă este sortită, Sufletul, ce din ceruri lăcrimează.
nici soție, nici iubită,
Ca o floare ofilită,
Nu poate fi îndrăgită.

Soția ce-i devotată

și prin viaţă-i împlinită,
de cel drag e venerată,
când este sărbătorită.

Viaţa dusă-n burlăcie

de bărbaţii singuratici
e searbădă şi pustie,
trăind singuri şi nostalgici.

Şirag de tristeţi sufleteşti Ionel MARIN

e trăirea-n sărbătoare,
când nu ai cui să dăruieşti 21 Martie - Ziua Internațională a Poeziei
de 8 Martie, o floare!
Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21
Femeia însingurată, martie și este declarată de UNESCO, începând din
de-ar avea bani și avere, anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că

.............................................................................................................................................................~ 52 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii
din întreaga lume și-au adus o contribuție
remarcabilă la îmbogățirea culturii și
spiritualității universale. De asemenea, „Ziua
internațională a poeziei” urmărește să susțină
creația poetică, stabilirea unui dialog între
poezie și alte genuri ale creației, editarea și
promovarea poeziei ca artă deschisă
oamenilor.
Primele manifestări dedicate „Zilei
internaționale a poeziei” în România sunt legate
de Fundația Culturală „Orient Latin” si de
Asociația Culturală ADSUM care au organizat,
separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole
dedicate acestui moment. După anul 2009 ideea
de a organiza manifestări dedicate „Zilei
internaționale a poeziei” este preluată de tot mai
multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale
scriitorilor din România
"Ziua mondială a poeziei este o ocazie de a ne
onora poeţii, de a reînvia tradiţiile orale, cum ar fi
recitalurile de poezie, de a promova lectura,
scrierea şi predarea poeziei, de a întări legătura
dintre poezie şi alte arte, cum ar fi teatru, dansul,
muzica şi pictura şi de a facilita vizualizarea
poeziei prin intermediul mass-mediei. Aşa cum
poezia continuă să unească oamenii de pe toate
continentele planetei noastre.
Această zi celebrează una dintre formele cele
mai frumoase ale exprimării şi ale identităţii
culturale şi lingvistice a popoarelor. Prezentă de-
a lungul istoriei, în toate culturile şi pe fiecare
continent, poezia vorbeşte despre umanitatea
noastră comună, despre valorile noastre comune,
transformând cel mai simplu poem într-un
accelerator puternic pentru dialog şi pace. Poezia
transmite valorile cele mai intime ale diverselor
culturi. UNESCO recunoaşte capacitatea unică a
poeziei de a surprinde spiritul creativ al minţii
umane.
Unul dintre obiectivele principale ale zilei este
de a susţine diversitatea lingvistică prin
intermediul expresiei poetice şi de a oferi
limbilor pe cale de dispariţie posibilitatea de a fi
auzite în cadrul comunităţilor lor.
Cu prilejul Zilei mondiale a poeziei, numeroase
Cenacluri literare din România și din diaspora
românească organizează evenimente de promo-
vare a poeziei românești contemporane.
Felicitări tuturor poeților lumii! La mulți ani!
.............................................................................................................................................................~ 53 ~
Fabule, povești pentru copii şi tineri
Iuliana DINU
LICURICIUL
Într-o zi de primăvară, prin micuța poieniță
Se plimbau nestingheriți: un cățel și o fetiță.
Se-amuzau cum sar pe crengi, veverițele
ștrengare,
Ascultau cum susură vesel râul către vale.
Fermecați de codrul verde și de-a păsărilor cânt
Coborî fără de veste, înserarea peste crâng.
− Vreau acasă!, zise-atunci Azorel nedumerit,
E târziu, unde-i poteca, spune, pe unde-am venit?
− Trebuie să știi mai bine, ai mirosul dezvoltat!
− Draga mea, sunt încă mic și defel n-am fost
dresat!
− Hai, pe-aici, zise Mirela, cred că-i cea mai bună
cale!
− Nu sunt de-aceeași părere, hai, pe cealaltă
cărare!
Ba pe-acolo, ba pe-aici, care-i drumul să se-
ntoarcă?
Tare necățiți erau, se-ntrebau ce or să facă?
Lângă un copac stufos necăjiți s-au așezat,
Cum vor mai ajunge ei, la căsuța lor din sat?
Printre frunze se zări cum se mișcă o luminiță.
− Ce-o fi asta?, întrebă cățelușul pe fetiță.
− Bună seara!, le-adresă mica gâză călătoare,
Ce-i cu voi, v-ați rătăcit, hai, spuneți-mi ce vă
doare?
− Am pierdut drumul spre casă, spuse Mirela
plângând,
Dar tu, gâză, cine ești, de umbli noaptea prin
crâng?
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
− Eu sunt licuriciul nopții!, mergeți calmi în urma
mea,
Cunosc foarte bine locul, codrul este casa mea!...
Pânʹ la marginea pădurii au mers după gâza mică
Și-au scăpat cei doi prieteni de emoție și frică.
− Licuriciule drăguț, ce-am fi făcut fără tine?
Ne vom revedea curând, mulțumim, rămâi cu
bine!
Morala:
Licuriciul poate fi,
Călăuză-n nopți târzii.
NĂZDRĂVANII
Rămași singurei acasă, un cățel și o pisică
Fac atâtea giumbușlucuri, uneori dărâmă, strică.
De codiță-l ia pe câine, motănelul jucăuș,
Apoi se ascunde-n grabă, după un căluț de plus,
Se suie pe canapea, țopăie, o ia la fugă:
− Să te văd, poți să mă prinzi?, îi făcea pisica-n
ciudă.
− Stai, că pun laba pe tine, de te prind, să vezi ce-
ți fac,
Am ac de cojocul tău, tare rău m-ai supărat!
Năzdrăvana de pisică , pe fereastă se cocoață.
− Dă-te jos, afurisito, nu mai fi așa de hoață!...
Către prânz, mai spre amiază, ușa casei se
deschide,
Vin copiii de la școală, mai tare joaca se-ncinge.
Și să vezi ce bucurie îi cuprinde pe copii,
Toți aleargă ca nebunii, făcând mari năzdrăvenii.
Dar când vine acasʹ stăpânul, cu-n ziar la
subțioară,
Animalele se-ascund, nu mai scot nasul afară.
Câinele stă după ușă, motănelul pe sub pat.
− Ce-i cu voi?, întreabă tata, ce urât v-ați
comportat!
Hai, ștrengari, ieșiți în grabă, răspundeți-mi ce-i
cu voi,
De faceți așa deranj, când rămâneți singurei?
− Eu sunt foarte educat!, spuse-ncet, spășit
cățelul.
.............................................................................................................................................................~ 54 ~
Știi, la joacă mă provoacă, totdeauna motănelul!
− Nu-i adevărat, stăpâne, câinele e cel mai rău,
Îl implor să stea cuminte, dar n-ascultă sfatul
meu!
− Tată, vina este și a noastră!, ziseră cei doi copii,
Împreună ne-am jucat și-am făcut năzdrăvenii!
− Vă iert și de data asta, dar să nu mai repetați,
Jucați-vă mai cu grijă, ca nimic să nu stricați!
Morala:
Dacă-ți recunoști greșala,
Scapi să încasezi „papara”!
Angela BURTEA
Povestea vulpii
Se crăpase de dimineață, iar zorii se
îngânau cu umbrele nopții, șerpuind molcom
peste pădurea satului. Curajoase, razele soarelui
pâlpâiau printre crengile copacilor, răsturnându-
se printre tufișurile de mure și zmeură. Se
observa cu ușurință cum natura își suna podoaba,
încercând să se trezească mai repede...
Râdea pădurea sub soarele care se înălța
voios deasupra creștetului ei, cântând melodii
vechi, acompaniată fiind de susurul apei sau de
tactul ghionoaiei care se cuibărea în inima ei,
doftoricind din zori și până seara.
Așezată la rădăcina unui stejar, cumătra
vulpe, cu blană roșcată și coadă lungă, mișca din
când în când din botu-i alungit, adulmecând cu
nesaț prada mult așteptată. Trecuse o zi încheiată
și nu mâncase decât o mână de mure, amăgindu-
se mai mult, iar noaptea, care tocmai trecuse, nu
fusese deloc prielnică. Doar un șoricel pricăjit,
rătăcit în pustietatea locului, îi ajunsese printre
labele dornice de atac și cu el își mai potoli
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
foamea, dar cât să-i ajungă un biet animăluț, la
cât era de înfometată cumătra noastră?
Acum, ajunsă la ivirea zorilor, stătea
întinsă, de ziceai că-i moartă, cu urechile ciulite
și nasul în vânt, doar-doar va simți cum se
apropie vietatea care-i va servi drept hrană. Hârș!
Pâș! Și gata! Reuși să facă un salt spectaculos
asupra unui arici grăsunel, ca un pepenaș! Puse
laba pe el și-l rostogoli cu iuțeală spre ochiul de
apă, aflat în apropiere.
Dintr-odată, vulpea părea să fi uitat de
chinul foamei și, din prea multă siguranță,
încercă să se mai joace puțin cu el, amuzându-se
cum bietul animal se transforma când într-o
minge de neatins, când într-o porție savuroasă de
carne.
Și-n toată distracția sa, văzu cum trece în
goană, chiar pe lângă botul său, un iepuroi bătrân,
specialist în amăgirea dușmanilor. Cum acesta
era mai mare, vulpea dădu pace ariciului și luă
urma lui Urechilă cel Grozav, uitând că iepurii
aleargă în zig-zag, zăpăcindu-și adversarii.
Hămesită, vulpea obosi repede și se întoarse
învinsă, cu coada între picioare și urechile
pleoștite, sperând să dea de urma ariciului, dar
șansa nu-i zâmbi deloc.
Acum, după atâtea ore în care mai mult
alergase în pierdere decât în câștig, stătea întinsă
la poalele unui stejar, într-o somnolență
neașteptată, și continua să viseze la para mălăiață
care cade în gura lui Nătăfleață, căci foamea
rodea adânc, iar ospățul așteptat era încă departe.
Uneori, îi venea să se dea cu capul de trunchiul
copacilor, atât de supărată era! Hm! Două porții
de mâncare delicioasă le pierduse dintr-un foc!
Și cum vulpea nu duce lipsă de noroc, pe
nepusă masă un gândac debusolat se avântă în
zbor.
Ha, iaca bună! își spuse cumătra. E
binevenită și insecta asta, e mai mult decât nimic,
chiar dacă nici gustul nu i l-am simțit.
Dintr-odată, ciuli urechile și se lungi din
nou pe burtă, pregătită de atac. Simțind mirosul
prăzii, adulmecă profund și se târî vreo doi metri,
apoi rămase un timp pe loc, urmând să se ridice
ușor, privind strategic în toate părțile, după care
rămase nemișcată. Din spatele unui copac se auzi
un piuit slab. O pasăre! își spuse și-ncepu să
freamăte a bucurie. Era salvată, micul-dejun
părea asigurat. Privi cu atenție pasărea, simțind
.............................................................................................................................................................~ 55 ~
deja gustul cărnii, și înțelese că era vorba despre
un pui de uliu, bine crescut, care șchiopăta ușor
și-ncerca să-și ia zborul, desfăcându-și anevoie
aripile. Vulpea deveni din ce în ce mai prudentă
și observă cum aripile nu-l ajutau și, după câteva
încercări, pasărea căzu la pământ, cu un picior
chircit sub aripa ruptă.
Fără să mai aștepte, vulpea păși tiptil-
tiptil, călcând cu mare grijă, preocupată fiind de
oferta dimineții, pe care nu trebuia s-o rateze.
Oare de ce mai stătea și nu se repezea asupra lui?
Puiul dădu să se miște, nu izbuti, apoi își
mai încercă o dată puterile. Reuși! Încrezător, se
ridică puțin deasupra pământului, plutind ușor,
dar nu apucă să se înalțe prea mult căci, dintr-un
salt, vulpea flămândă se năpusti asupra lui,
aducându-l pe pământ. Acum nu mai era timp de
joacă, privi cu lăcomie prada, o răsuci pe-o parte
și pe alta, cântărind-o cu labele-i din față, după
care o mâncă pe nerăsuflate. În câteva minute
pasărea pierise cu desăvârșire, iar vulpea
continua să-și lingă botul, satisfăcută.
Privi în jur, apoi se îndreptă spre vizuină,
strecurându-se târâș în adăpostul subteran, pentru
a se odihni după atâta nesomn și goană, cu
speranța că-n noaptea ce urma să vină va avea
mai mult noroc.
Dar n-apucă să intre bine în vizuina sa că,
pe creanga unui copac, poposi un uliu bătrân,
care privea cercetător. Nu mai era nicio îndoială:
puiul său fusese transformat într-un meniu
delicios pentru un alt animal! Într-un țipăt
sfâșietor, uliul se ridică în înaltul cerului!
Înțelegea: lupta pentru existență e crâncenă, iar
fiecare vietate pe limba ei piere, iar puiul
neascultător devine cea dintâi pradă a
dușmanului său!
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

DEBUT Fac mâncare la cei mici.

Dumitru POPA Căci mâncarea de urzici

Sănătoasă-i pentru toți,
Data nașterii: 20.02.1959, Podul Turcului, jud. Bacău Începând de la bunici
Profesia: Mecanic agricol Și terminând cu nepoți.
Căsătorit și are patru copii.
În prezent este pensionar. Scrie poezii de mai mulți
ani și la îndemnul vecinului, scriitorul Vasile Groza,
Dimineața când dau zorii,
scrie zilnic și dorește să scoată o frumoasă carte de Sau la asfințit de soare
poezii. Domnul Popa este un bun gospodar al satului, La izvor stau vânătorii,
iubește familia, satul, România și pe semeni. Îi urez Să vâneze căprioare,
multă sănătate, succese și numai bine!
Cum spunea poetul Labiș
Când cu tatăl lui mergea,
PĂDUREA BODEASA Se piteau într-un tufiș
Pâ-n ce capra apărea.
Bodeasa
Mult iubita mea Bodeasă Iar când iarna cea nebună
Noi vecini am fost mereu, Vântul nu-l oprește-n loc,
Pentru mine ai fost casă Tot pădurea este bună
Și m-ai ajutat la greu. Și ne dă lemne de foc.

De sute și mii de ani Când afară viscolește

Pe țărani i-ai ajutat, Toți ne-ngrămădim la sfat,
Tu i-ai ascuns de dușmani Bunicul spune-o poveste
Când era urgie-n sat. Despre Verde Împărat.

Tu le ofereai răcoarea Pentru asta tot poporul

Zilelor fierbinți de vară, Strigă-n glas toți ca și unul,
Tu le ofereai cântarea Aceste e viitorul
Cucului în primăvară. Codru-i frate cu românul.

De când crește colțul ierbii Lumea este-nfometată

Frunza crește pe copaci Seceta ravagii face,
N-o mănâncă numai cerbii, Peste țara noastră toată
Țăranii aduc și vaci. Și la graniță nu-i pace.

Ca să-și crească pruncii care Codrule când intru-n tine

Stau la masă-ngrămădiți, Anii nu mă mai apasă,
Cer la mama lor mâncare Mă simt tânăr, mă simt bine
Dezbrăcați și necăjiți. Gheara bolii mă mai lasă.

Din vremuri îndepărtate Tot așa Bodeasă dragă

Lumea a cules din tine, Fericit am fost cu tine,
Flori de ceai și fructe coapte Toată viața mea întreagă
Pentru ziua cea de mâine. Tu mi-ai făcut numai bine.

Primăvara timpuriu Acum spre sfârșitul vieții

În pădure cresc urzici, Văd cum soarele apune,
Gospodinele o știu Dar vreau să-mi ajuți băieții
.............................................................................................................................................................~ 56 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Cum m-ai ajutat pe mine. La CAP se muncea, se muncea ziua lumină

Pe câmp, în zootehnie, la legume, la grădină
Strămoșii plecați din tine De când venea primăvara și până târziu în
Ce-au trăit la umbra ta, toamnă
Au doar amintiri de bine Munceau oamenii ca sclavii și nu așteptau
Și ei nu te pot uita. pomană
Dară când să își ia plata de pe munca pe tot anul,
Cum i-ai protejat pe toți Strigau șefii în gura mare: nu s-a făcut planul!
Din vremuri de mult uitate Și uite-așa popor român, ia-o iar de la-nceput
Ai grijă de-ai mei nepoți Fiindcă anul următor planul puțin a crescut
Și să le dai sănătate Și uite-așa poporul țării ca și cel din satul meu
Au dus o viață amară și-au trăit destul de greu.
Iar când clopotul din sat
Dă anunț că plec din lume, Dar urgiile-au trecut peste sat și-ntreaga țară
Mor cu sufletu-mpăcat Cu speranțe mari în gând: vine-o nouă primăvară!
Și cu gândul tot la tine. Toți românii-s bucuroși și încep o nouă viață
Cu bucurii în suflet, si-n priviri cu o speranță
C-am scăpat de comunism și-a venit o noua eră
SATUL MEU Și de-acuma înainte să ducem viață prosperă
Comuniștii au plecat, munca nimeni nu ne-o fură
Sus pe culmea unui deal satul meu e așezat Decât cei ce au urmat și muncesc numai din gură
Cu oameni cuminți și buni, secole a rezistat Vânzând țara cu bucata, ei și-au construit palate
De pe vremea dacilor sau poate și mai-nainte Iar poporu-i necăjit și n-are la copii lapte
Situat lângă Bodeasa satul meu a fost cuminte Tot ce noaptea ei visează c-ar mai vrea să aibe
Oameni buni și gospodari cu frica de Cel de Sus mâine
Ei și-au pus toată speranța în Domnul nostru Iisus Visul lor se-ndeplinește, noi ne zbatem pentru
Urgii mari de-nțeles ne-au călcat satu-n picioare pâine
Vijelii, geruri, zăpezi și popoare migratoare Ca să ne creștem copiii, să-i dăm să învețe carte
Toate-au vrut ca să-l distrugă, pieirii să fie dat Să aibe noroc în viață și să meargă mai departe
Dar cu voia Domnului satul meu a rezistat Cei ce țara au vândut au averi nemăsurate
Toate le-a trecut cu bine: lupte aprigi și răscoale Fii, nepoți de comuniști, toți sunt bogați peste
Vremuri grele pentru oameni și războaie noapte
mondiale Au ce n-au crezut vreodată c-or să aibe-n astă
Unde tinerii din sat au plecat la lupta dreaptă lume
Lăsând mamele vădane și copii fără de tată Iahturi și mașini bengoase și conturi umflate bine
Au sperat o viața noua și o Românie mare Fără trudă, fără muncă, fără să transpire-n spate
Dar a urmat comunismul, călcând totul în Au furat acest popor, au furat și zi și noapte
picioare Eu care aici am trăit mă mândresc cu al meu sat
Dreptul de proprietate, cinstea și cu omenia Chiar de n-am făcut avere eu mă simt cel mai
Toate au fost încălcate, și în sat, si-n România bogat
Mă simt un om împlinit pentru ce am putut face
Vremuri grele de-ndurat pentru tot poporul țării Cu nevasta și copii am trăit numai în pace
De la Tisa la Carpați și până la malul mării Și de-o fi să mor chiar mâine eu nu am nici un
Este de neînțeles într-o țară așa bogată regret
Să n-ai pâine la copii fiindcă era exportată Sunt cu sufletu-mpăcat și pun mâinile pe piept
Tot ce producea romanul: brânză, ouă, lapte, Tot ce am făcut în viață am făcut numai prin
carne muncă
Plecau în străinătate iar poporul făcea foame Sunt la voia Domnului, unde vrea El să mă ducă
Și cum n-ar fi fost de-ajuns toate cele îndurate Dar în urmă va fi greu și va fi și jale mare
Ne lăsau fără lumină și ziua și-n miez de noapte Căci Putin nu mai încape în a Rusiei hotare
.............................................................................................................................................................~ 57 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Vrea să ia Ucraina toată care nu i se cuvine Melania Rusu Caragioiu

Trimițând armata Rusă și în țările vecine
Ce-o fi în capul lui nimeni nu poate să spună,
Căci războiul e aproape și asta nu e o glumă
Omorând civili, bătrâni și oameni neînarmați
Omorând femei gravide și copii nevinovați
Violând fără regrete neținând de nimic seamă
De la tinere copile, bătrâne ce le-ar putea fi
mamă
Jefuind ca huliganii tot ce le-a căzut în mână
Precum lupul când se crede singurul stăpân la
stână
Neștiind sărmanul lup că într-o zi obișnuită GÂNDURI DE ZIUA SCRIITORULUI
Oricare din vânători pot să îl ia la țintă
Și atunci sărmanul lup va da plata de pe urmă Artă poetică
Fără-a ști că niciodată nu mai intră într-o turmă
Tot așa armata rusă unde-ajunge pârjolește Și dacă „haina”-mi ți-a plăcut, mă amintești cu un
În fața lui Dumnezeu orice faptă se plătește percept
Tot așa peste Bichesti rușii au adus urgie
Iar bătrânii satului pot depune mărturie Poet
Despre vremurile grele care Stalin le-a adus Din paginile tale arse va răsări, prin timpuri,
Nu mai vrem în țara noastră, nu mai vrem picior bronz!
de rus
Toți românii acum știu ce am tras din vina lor Sclavul Pegas
Și-au bătut joc și de țară și de-al ei popor Când eu te-ndemn, tu atunci răsari și doar, tu,
Dar cu tot ce ne-au făcut, ură și cu nedreptate mie, să-mi slujești!
Satul meu si țara noastră vor merge tot mai
departe Tiparniță
Timp încrustat sub nemuriri de teascuri.
În ținutul dacilor noi aici vom fi mereu
Să trăiască România, trăiască și satul meu Carte
Care-a dat omeni de baza, oameni simpli și File înviforate-n duh: așternut de căpătâi…
deștepți
Ce-au cântat pe scena lumii, alții au ajuns poeți Efigie
N-au visat ei niciodată c-ar s-ajungă așa de sus Sărutul unui gând, ce altora îl dai.
Dar bunul Dumnezeu, lor mâna în cap le-a pus
Căci le-a dăruit talent și voință să muncească Poem
Fiind mândri de-al lor sat și de țara Românească Un fir de borangic prin rost.
Fără ajutor divin nu avem nici o valoare
Suntem praf și pulbere ca nisipul de la mare Elegie
Vremuri tulburi vor veni peste țară și-ntreg satul Iar, un sărut al timpului, pe timp…
Dar satul va dăinui și peste mileniul patru!
Stilou
Tu, inimă, ce plângi atât de-ades…

Creier
Cu gânduri populată, o măciulie clară

Notă: 3 Martie este Ziua internațională

a scriitorului
Primăria Boghești
.............................................................................................................................................................~ 58 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
PROZĂ SCURTĂ
Titina Nica Tene
Căldura
Deşi era ora nouă dimineaţa, soarele ardea
necruţător. Razele lui pătrundeau prin fereastra
apartamentului Anastasiei.
- Anastasia, hai mai repede să te îmbrac să
mergem afară că este timp frumos!
- Nu merg, vei să mor de frig? Uite, bate vântul
plouă şi lăcesc.
- Unde vezi tu aşa timp, este foarte cald afară! Ce
e cu tine odată îl zici pe r altădată nu. Ia zi: raţă
- Lraţă
- Lasă, eşti răsfăţată, asta e, şti să zici şi nu zici.
Mama ei ne lăsase cu ce haine să o îmbrac.
Pantalonaşi scurţi cu o bluzică asortată. O
dezbrac de hainele de casă. Când rămâne în
pielea goală începe să fugă prin casă.
- Sunt Tărzănel, sunt Tărzănel, aşa zicea tăticu
când era micuţ... Tata e copilul tău?
- Da.
- Nu, nu este, e copilul meu, mama l-a făcut...
Anastasia în ritmul acesta nici mâine nu mai
ajungem afară. Ne aşteaptă parcul cu topoganul,
cu raţele de pe lac, cu jocurile cu alţi copii.. Vino
să te îmbrac! Anastasia fuge, fug şi eu şi aproape
că am obosit nici nu vreau să o mai duc afară.
Noroc că mama ei i-a dat micul dejun înainte de a
pleca la servici.
O îmbrac greu. Ii bag o parte a pantalonaşului şi
când să bag celălalt picior il scoate pe cel care l-
am îmbrăcat.
- Treaba ta eu nu mai merg afară că am obosit.
- Ba mergem, hai că stau cuminte!
Stă cuminte şi o îmbrac. In momentul în care
vrem să ieşim pe uşă, se făcuse deja ora 10,30 şi
soarele strălucea şi mai neîndurător, Anastasia se
duce la dulapul ei cu hăinuţe şi îmi aduce o geacă
.............................................................................................................................................................~ 59 ~
groasă, cu eticheta pe ea, geacă pe care mama ei
o cumpărase pentru iarnă. Avea şi capişon. Se
îmbracă cu ea, eticheta îi atârna pe mânecă în jos.
Şi-a pus şi capişonul...
- Vezi ce frumoasă e? Mi-a pumpălat-o mama ca
să nu răcesc. Aşa melgem afală...
- Bine aşa mergem dacă zici tu dar e foarte cald.
Geaca asta e pentru la iarnă când vine zăpada.
- Ba nu, e pentru acum!
Nu-mi place să aud copiii plângînd şi nici nu mai
aveam putere să o contrazic. Ieşim pe uşă .
Anastasia era îmbrăcată ca pe gerul Bobotezei.
Afară erau 35 grade. Noroc că nu a trecut nimeni
pe lângă bloc să ne vadă. A stat puţin şi s-a
convins că e cald. Am dus haina groasă în casă şi
am plecat spre locul de joacă dintre lacuri. Am
venit acasă la ora 14, eu moartă de obosită, ea era
freş. După ce ne spălăm ii dau să mănânce şi ne
culcăm amândouă. Ea se suceşte in toate
direcţiile nicicum nu vrea să doarmă. Noroc că,
de frica lupului din povestea Capra cu trei iezi,
nu se dă jos din pat. E şi lupul bun la ceva.
Adoarme târziu. Eu am adormit pe loc...
Adrian Nicolae POPESCU
Nicolle
Tinereţe... Fruct pârguit, necopt, numai bun de
muşcat din el, interzis câteodată. Vise îndrăzneţe,
minte puţină.
Nicolle descoperise că devenise femeie. Avea
în dotarea sa tot aresenalul de cucerire a
bărbatului, din vârful creştetului până în cel al
pantofului cu toc cui. Se informa de pe net, posta
pe Face şi Insta poze sute, adunând inimi mii şi
zeci de comentarii. O ştiau şi cei din sat. Flăcăi
sau cu verighetă deopotrivă, ar fi strâns-o de
mijloc. Şi nu numai.
Până într-o zi când, undeva dincolo de
optsprezece ani, Nicolle prinse a pune ceva în
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
plus la cântar. De la lună la lună, burta i se ţuguia
şi faţa i se rotunjea. Cine-o fi fost de vină? Habar
n-avea nici ea. Nici cei care o cunoscuseră nu se
mai arătau de ceva vreme. Mai erau câteva
săptămâni până se apropia sorocul. Trebuia să i-l
puie cuiva în braţe, să scrie un nume în dreptul
tatălui pe certificatul de naştere.
Şi chiar reuşi! Fără cununie, îl găsise pe
nefericit într-un alt sat. Îşi adusese aminte de el
cum că, într-o seară. Singur la părinţi, situaţie
bună, altă maşină decât cea în care. Cică vor face
şi nunta şi botezul odată, că aşa se face mai nou...
Şi nu e aşa de multă cheltuială...
Un ţipăt lung, un scâncet mic, trecură şase luni
ca gândul şi celui mic prinseseră a-i ieşi dinţii.
Nopţi lungi, nedormite, tinereţe încă destulă.
Maşina cea nouă devenise leagăn, îl lua cu el, da,
cu el peste tot; banii trebuiau câştigaţi, copilul
trebuia să mănânce. Nicolle crocantă, la malul
mării, capul pe alţi bicepşi, râzând cu poftă şi
muşcând dintr-o îngheţată. La cornet.
Până într-o altă zi, când burta prinse a i se
ţuguia şi faţa a i se rotunji din nou. O nouă
dilemă, din nou fără răspuns. Alt ţipăt lung, alt
scâncet mic, alte şase luni ce trecură ca vântul.
Alţi bicepşi la malul mării. Un alt nefericit,
netrecut însă pe certificatul de naştere.
O bătaie hotărâtă în uşa cabinetului mă
smulsese dintre gânduri şi planuri pentru
săptămâna ce urma să vină.
− Am muşcat-o! Sunt sigur că nu e al meu. Dar
până vine rezultatul ADN... Cică a mai fost unul
înaintea mea. A păţit-o la fel...
Am venit să văd ce trebuie făcut, când să-l
vaccinez, dacă a crescut...
Copilul crescu, iar timpul trecu. Se jucau, se
hârjoneau, râdeau şi dormeau împreună. Era un
copil bun şi la somn şi la mâncare, cum şi-l
doreşte fiece mamă. Aproape că împlinea anul
când sosise şi confirmarea. Într-adevăr, nu era al
lui.
− Mai bine lăsam aşa cum era... Ştiţi cum mi-e
inima? Poate m-or lăsa să-l mai văd din când în
când, ştiu eu? Să-i mai cumpăr nişte jucării, să-i
mai fac baloane de săpun. Tare îi place, întinde
mâna să le prindă. Se sparg şi-l stropesc pe faţă.
Şi aşa se bucură de tare!
La malul mării, Nicolle muşca cu poftă dintr-o
îngheţată. La cornet.
.............................................................................................................................................................~ 60 ~
Alexandru ARMEANU
Aventura apei
Apa a reprezentat o problemă veșnică
pentru școală și implicit pentru locuitorii ei
stabili, adică familia noastră. Am amintit că
pentru o scurtă perioadă am mai beneficiat de
rămășițele civilizației austro-ungare, adică de
racordarea la rețeaua de apă a Salinei, prin
cișmeaua din curte și robinetul din casă. N-a
durat prea mult și am intrat în normalitatea
vremii, adică fără apă curentă...
În noile condiții, fântâna de la intrarea în
Școala nouă rezolva oarecum problema apei
menajere. Cum se scotea apa? Foarte spectaculos,
cu cangea de la panoul de stingere a incendiilor
care era pe peretele frontal al magaziei, alături de
un topor și o găleată... Erau arsenalul obligatoriu
de avut la școală pentru caz de incendiu. Se
inspecta și verifica anual, dar Slavă Domnului că
n-a fost nici un incendiu niciodată,
fiindcă mă îndoiesc c-ar fi avut vreo valoare...!
Cangea era o suliță cu cârlig, drept care
putea să agațe o găleată de tablă de ochiul
mânerului. Se manevra cu mare atenție, din cauza
legii lui Arhimede, de care am aflat din păcate
mult mai târziu... La contactul cu apa, acționa
legea asta infamă care scotea găleata din cârlig...
Pentru cunoscătorii legii, așa cum era Tata,
trebuia o manevră rapidă de culcare a găleții la
contactul cu apa, legea devenind acum
favorabilă! Totul era să simți contactul cu apa și
să culci rapid găleata, vedeți că a ieșit ca o
poezie... Legea lucra și la fântânile normale, cu
lanț la găleată, adică fără cange, numai că aici se
fenta legea. Cum, o să ziceți?
Erau cel puțin două rezolvări științifice: fie o
găleată tip ciutură care se lăsa cu viteză să
plonjeze în apă, umplându-se rapid, fie, la
gălețile normale de tablă, se aplica legea
schimbării centrului de greutate, prin aplicarea
unor greutăți lateral față de punctul de agățare.
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Greutățile aplecau găleata care, la fel, se umplea
repede. O dată cu învățarea fizicii avea să
descopăr și soluția de la puțurile
înguste, unde o găleată n-ar fi avut loc să se
răstoarne pentru umplere... Altă soluție, și mai
științifică, o supapă de tip clapetă pe fund. După
ce v-am reciclat cu legile fizicii, să revenim la
banala fântână care era subiectul de plecare... Eu
am reușit târziu manevra din poezie, cangea avea
4 metri, deci era mult mai mare ca mine și era și
grea iar Tata nu prea avut curaj să mă lase. Și o
să întrebați ce se putea, la urma urmei întâmpla?
mai nimic, doar că găleata dispărea în adâncuri...
De obicei exista cel puțin o găleată
de schimb așa că jocul nu se întrerupea. Dar ce te
făceai la scorul de 2-0. Jocul se oprea, era
câștigat de fântână și urma un alt joc, mult mai
interesant, dar și laborios și anume eventuala
scoatere a găleții/găleților! Da, numai că pentru
asta trebuia altă sculă, care nu exista în dotarea
panoului de protecție la incendiu... și anume un
rac...
Ce este un rac? Foarte bună întrebarea pe care și
eu mi-am pus-o acum 60 de ani! Racul era un
cârlig multiplu, 2, 3 sau chiar 4 cârlige asamblate
în unghiuri egale, având sus un ochi de agățare de
care se lega o funie! Se imersa racul până,
eventual, se simțea că a atins fundul, după care
urmau manevrele de căutare a găleții/găleților.
Aici se aplica, de data asta matematica, legea
probabilităților! Ce probabilitate era ca racul, fie
el și multi cârlig, să reușească să agațe și să și
ridice o găleată plină cu apă? Valoarea era foarte
mică, deci jocul continua, până la un eventual
norocos succes? Exista și altă situație modernă,
celebrul rezultat de joc win-win, în traducere
reușeai să agăți găleata și când să zici că ai scos-o
o scăpai... Fântâna era un jucător foarte bun!
Deci cu apa menajeră o rezolvam cumva.
Cum rămânea cu apa potabilă? Vara era cel mai
ușor căci funcționa cișmeaua de la poarta Salinei,
un popas aproape obligatoriu pentru orice
cetățean onorabil din sat care poposea și bea apă.
Culmea, nici cișmeaua nu mai este, marea
atracție de la Poarta Salinei! S-o reamintim în
câteva cuvinte. Pe un postament de beton era
fixat un stâlp de fontă masiv de circa 1 metru. În
partea superioară avea un ștuț din care țâșnea
vertical apa, având debitul comandat de la un
robinet lateral, mai mult blocat și deci lăsat să
.............................................................................................................................................................~ 61 ~
curgă tot timpul... Ștuțul avea o gardă circulară,
contra amatorilor de a-l lua în gură... Apa se
scurgea pe postamentul de dedesubt care avea un
colector cu șanț circular. Apa în exces curgea pe
jos, la baza stâlpului fiind prevăzută o gură de
evacuare cu un mic colector de curgere. Era
nemaipomenit pentru că datorită lui copiii mai
mici (așa cum am fost și eu o vreme...) se puteau
cocoța pentru a se chinui să bea apă și fără a fi
ridicați de cineva.
Grozavă cișmeaua! Din descrierea de mai sus nu
s-ar înțelege că se putea lua apă cu găleata și
totuși acest lucru era posibil și-l realizam cu
ajutorul unei țevi curbate de 20 de centimetri
comandate de Tata în Atelierul Salinei. Rezemam
găleata pe colectorul de la baza țâșnitorii,
aplicam țeava curbată pe ștuțul țâșnitorii și
așteptam cu răbdare să se umple găleata. Făceam
sportul ăsta de 1-2 ori pe zi, pentru că, la început,
nu puteam duce mai mult de o găleată. Din
păcate venea și iarna când cișmeaua se împacheta
pentru iernat. Se împacheta într-un cadru de lemn
care se umplea cu balegă de cal, care fermentând
peste iarnă, degaja suficientă căldură cât să nu
înghețe cișmeaua. Iarna era obligați să mergem
după apă la alte surse...
La categoria alte surse, cea mai apropiată,
era fântânița de la Grota bisericii catolice, care în
vremea aceea avea regimul de acces liber.
Singura problemă era umplerea găleții, care era
posibilă cât timp nivelul apei era suficient. Au
fost ierni secetoase când nivelul scădea foarte
mult și din nou trebuia apelat la altă sursă...
Cea mai spectaculoasă modalitate de
aprovizionare cu apă a fost, de departe, de la
bazinul de apă al Salinei aflat la limita de sus a
grădinii Cantonului silvic, cam de unde ne
porneam și cu săniuța sau cu schiurile. Era o
adevărată expediție după apă, mergeam cu Tata și
utilizam sania. Pe sanie aveam legat un vas
emailat mare, un vailing de 30-40 de litri, de
genul celora în care se ținea untura sau magiunul
iarna... Mergeam pe ulița, pe după casa lui Costel
la deal și apoi pe coama dealului până la
bazin. Bazinul de apă al salinei era o construcție
masivă care constituia un rezervor tampon, care
acumula apa pentru Salină, apă colectată și adusă
apoi prin conducte tocmai din pădure iar de aici,
tot prin conductă, condusă până în Salină. Mult
mai târziu a fost construit pitorescul turn de apă
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
din imaginea alăturată, despre care însă am
înțeles că nu ar fi funcțional..., este oarecum turn,
decorativ, dar fără apă... Oricum este foarte
spectaculos în imaginile cu satul... Vechiul bazin
avea, în partea dinspre grădina
catonului silvic, un mic bazinaș exterior, cu un
capac de închidere. Foloseam o găleată cu care
preluam apa din bazinaș și umpleam vailingul cu
apă. Chiar dacă nu avea garnitură etanșă, nu
umpleam vasul chiar până sus, astfel încât rezista
la bâlțâielile de pe drumul de întoarcere. Ați
realizat deja că era o condiție indispensabilă și
anume prezența zăpezii pentru sanie. Apa de la
bazin mi s-a părut, în acele vremuri, apa cea mai
bună la gust dintre toate, poate și datorită muncii
de a o obține!
ELENA BUICĂ-BUNI (Canada)
BINE AI VENIT, DULCE ȘI SUAVĂ
PRIMĂVARĂ!
Mă bucur de fiecare dată la venirea lor, deși
numărul primăverilor trăite a ajuns la.....
Dar, dacă anii mei se află în iarna vieții, în suflet,
eu simt primăvară. Trăirea interioară nu e atinsă
de scurgerea timpului, ea rezistă asemenea
copacilor. E falnică și puternică, așa cum s-a călit
prin vitregiile vieții. Oameni și natură, cu toții am
avut de înfruntat iarna cu geruri, zăpezi, zile
scurte și întunecate și un trai în ritm latent.
Nimeni nu poate să reziste sentimentului de
bucurie și de fericire de care suntem animați
atunci când participăm la renașterea naturii.
Sufletul este întotdeauna dornic să împrumute
prospețimea firului de iarbă și frumusețea florilor
de primăvară. Motivele de bucurie sunt
nesfârșite. Fiecare primăvară e în felul ei își
.............................................................................................................................................................~ 62 ~
aduce frumusețea și sfințenia Sărbătorilor
Pascale, cu bogăția de obiceiuri şi tradiții. Iubesc
primăvara oriunde m-aș afla. Iubesc primăvara
canadiană cu farmecul ei specific. Cu toate că
sosește cu întârziere și apoi se grăbește să treacă
rapid prin toate etapele, mă bucur că nu îi sare
rândul sosirii în fiecare an. Dar cu primăvara
românească e altceva, pe ea o trăiesc, chiar şi de
la mare distanță, simțind-o în fiecare celulă a
fiinţei mele.
Mă duce gândul la faptul că primăvara este
recunoscută mai întâi de natură și apoi de om și,
când i se apropie vremea sosirii ei, pământul nu
mai stă în loc. Peste liniștea iernii, trece un văl
magic. De sub zăpadă, apare viața nouă în forma
pură a albului ghiocel, care răsare înaintea tuturor
celorlalte flori și în clopoţeii săi dalbi ghicim
sosirea primăverii. Chiar numele pe care i l-a dat
românul – ghiocel – te trimite cu gândul la
ghiocul babelor în care ni se ghiceşte norocul.
Prin simplitatea și modestia lui, vibrează dorința
de viață pe care ne-o transmite ca pe un dar,
adevărat noroc ieșit în calea noastră. După el,
curând dă colțul ierbii, apar brânduşele de
primăvară, viorelele, narcisele și florile de
păpădie. Apar încărcați de floare arbuștii
liliacului, care pentru mine, „au înflorit a doua
oară la poarta înserării”. Privind frumusețea
arbuştilor înfloriți, ne amintim de încântarea
scriitorului Mihail Sadoveanu: „Au înflorit
galben cornii”. Instalarea indubitabilă a
primăverii este anunțată cu fast de explozia
înfloririi magnoliilor și a pomilor fructiferi care
dau o notă feerică spațiului în care se află. Câteva
colțuri ale pământului îți creează sentimentul
irealului, așa cum e în Japonia în perioada
înfloririi cireșilor. Sunt atât de impresionanți,
parfumați și impunători, încât îi determină pe
localnici ca în această perioada să-şi ia concediul
de odihnă. Deși acești cireși nu dau roade, sunt
numai decorativi, ei sunt impresionanți și unici
prin marea bogăție florală.
Din marele covor floral am ales doar câteva
pentru a aminti că acolo unde ele înfloresc,
înflorește și speranța.
Din aleasa salbă a frumuseților dăruită de
primăvară, îmi mai arunc privirea și spre alte
câteva minunății. Privesc spre înaltul cerului
azuriu, de unde vin blândele raze ale soarelui
primăvăratic ce ne mângâie fața împreună cu un
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
vânticel molcom. Ascult cântecul păsărelelor care
ridică până în slava cerului tulburătoarele semne
ale renașterii. Trag în piept mireasma pământului
reavăn care îmi îmbată simțurile și împreună cu
toate celelalte îmi adaugă aripi nevăzute, fac să-
mi sfârâie călcâiele și în preajmă totul să fie
numai veselie, lumină, dor de viață, totul să fie în
mișcare, într-un elan și copleșitor de frumos.
Primăvara îmi lasă impresia că trăiesc în armonia
unei cuceritoare simfonii în care clocotul naturii,
o febră a trăirilor și un fel de neastâmpăr al vieții
se împletesc armonios cu un suflu calm și suav,
un farmec dulce încărcat de savoare, de o caldă
iubire, de pace și împăcare. „Știința nu s-a putut
lăuda niciodată cu inventarea unui tranchilizant
atât de puternic precum o zi însorită de
primăvară”, spune W. Earl Hall. Îi dau dreptate,
deoarece primăvara e asemenea marilor mistere a
tot ce se naște, trăiește, se înmulțește pe pământ
și apoi moare, pentru a renaște în alte forme.
Trăind în era tehnicii planetare, când nu putem
ieși în mijlocul naturii, ne refugiem în lumea
Facebook-ului, stăruind pe imaginile trimise de
prieteni care să ne ostoiască dorul de primăvară.
Alteori, când timpul ne presează, ne e suficient
un singur semn al primăverii, candoarea unei
flori timpurii, farmecul unei rândunici în zbor,
azurul cerului senin… ca să ne readucă întreg
farmecul primăverii.
Dar oricum ar veni primăvara, cu toții o
îmbrățișăm spunându-i din plinul inimii:
„Bine ai venit, dulce și suavă primăvară!”
.............................................................................................................................................................~ 63 ~
Cronici literare, recenzii, comentarii
KOSTA VIANU
(Octavian CONSTANTINESCU)
despre vol de poezie ”Ratat de metafizică”,
autor Adrian Botez, Editura Rafet, 2022
”Ratat de Metafizică” - sau: despre erorile, de
azi și de ieri, ale omenirii – în general –
și ale omului, în special.
Adrian Botez scrie. Mă bucur enorm să spun
asta, azi, după ce am apucat în mână ultima (dar
nu cea din urmă) carte de poezie a scriitorului.
Care a revenit, la propriu, din morți, după cum
îmi mărturisea, mai deunăzi. Adrian Botez scrie,
dar nu scrie oricum. Cartea sa de poezie ”Ratat
(sic!) de metafizică”, precedată de un ”Prolog”
ușor explicativ, alcătuită din trei părți, Partea I –
”Ratat de metafizică”, partea a-II-a,
”Rubaiyatele unor zori nemaiîncercați” și,
respectiv, ”Epilog”, nu este ușor de citit, mai
ales pentru un neavizat, cum mă aflu. Pentru că
Adrian Botez scrie cu patimă, scrie scrâșnit,
aproape ostil, uneori batjocoritor, despre un
subiect care a preocupat omenirea, încă din
vremuri de mult apuse. Titlul cărții pare să fie și
el batjocoritor, peiorativ. Prin simpla eliminare a
literei ”T” din cuvântul ”tratat”, autorul obține
un joc de cuvinte cu dublu sens: te-ai aștepta să
fie vorba despre metafizică în înțelesul ei clasic,
obișnuit, aristotelic, ontologic. Pornind,
bineînțeles, de la sensul ”comun” al cuvântului,
acela de studiere filosofică a realității (cf. Meta
(gr.) – ”după”, ”conform cu” sau ”despre” și,
respectiv, ”phisika” – ”realitate”, ”existență”,
”concret”) autorul ajunge la eșecul omului de a
cunoaște realitatea, la ”rateul” demersului
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
filosofic de a cunoaște ceea ce, el însuși, prin
propriile forțe - NU POATE. Așa am înțeles eu,
cu puținele mele cunoștințe, dar, mai ales, în
urma lecturii poemelor, de o largă diversitate,
formă și respirație, cuprinse în carte. Las a mai
pomeni că, la așa-zisa confuzie - voită,
intenționată de autor - contribuie, din plin, și
celălalt sens, modern, al cuvântului în cauză.
Dacă filosofii veacurilor recente au găsit de
cuviință să recurgă la înțelesul ”pe dos” al
cuvântului ”metafizică”, luând în considerare
celălalt înțeles al particulei grecești ”meta”,
acela de ”peste” sau ”dincolo de”, și obținând
astfel un cuvânt al cărui înțeles profan este exact
contrar celui inițial, respectiv dincolo de realitate
sau experiență, atunci înțelegem un pic mai bine,
cred eu, intenția peiorativă, sau în răspăr, a
titlului cărții. Oricum ar fi, autorul are, față de
lumea în care trăim (ba, chiar și despre cea în
care, după toate datele evangheliilor, vom ajunge
după moarte), o atitudine crâncen critică, cu
accente adesea batjocoritoare. Dacă, în ”Prolog”-
poezia care deschide volumul –, lucrurile par
cuminți, chiar cuviincios așezate: ”Și de-oi
muri.....Cu-același sânge proaspăt - și fără de
simbrie...” etc. - în cele care urmează, lucrurile
nu mai par să fie la fel. Cu toată aluzia fină la
Blaga, (”sub Solzii Cuvintelor – se
ascunde/PEȘTELE: <<mut ca o/ LEBĂDĂ>>”),
poezia care poartă titlul volumului începe
scrâșnit, acuzator, autopersiflant: ”ascund
Aureola - cu tot cu/SFINȚI: ascund dovezi de
/DUMNEZEIRE – ucid/TRUVERI - imensă CRIMĂ, deși n-aș putea adera, cu totul, la
sting/MUZICI – sufoc/LUMINĂ:RATAT
DE/METAFIZICĂ/ ...sunt arestat
în/NOROIOASA CRITICĂ – apoi – lepădat
în/ATOTVOIOASA UITARE!”
Apoi, în relația sa cu Crist, poetul e silit parcă ”să
cadă pe C(K)ant”, aluzie, bineînțeles, la
neputința filosofiei clasice (și mai ales moderne,
aș zice) de a dibui ”rosturile” ascunse, puse de
Divinitatea Atotcreatoare, în ”iconomia”
universului:
”...tu Dansează – Cântă – STRIGĂ-N STELE:
FĂ-TE CORIBANT (preot antic al zeiței Cybele,
nota mea)! ...altfel nu-i nimeri – în Lumi – nici pe
o Parte: ci pe ”C(K)ANT”!”
În poezia ”UN OM – ÎNTR-O DIMINEAȚĂ”
avem de-a face cu altceva, mult mai câncen, dar
în același ton, anume că toate ideile filosofice
.............................................................................................................................................................~ 64 ~
omenești sunt simple balegi. Imaginea este
aproape un film caricatural, fiindcă vecinii
omului (un om voind să fie, de fapt, Omenirea!)
se văd siliți să ”rânească ” idei și sisteme,
aruncând, peste întreaga lume, ceea ce autorul
numește ”balegă filosofească”. Toate acestea ne
transformă, pe toți, pe noi și chiar pe sfinți, spune
autorul, în locuitori ai unei bezne, din care nu
putem ieși fără să puțim. Aluzia la bâjbâiala
omului, încrâncenat să cunoască realitatea, este
evidentă.
Speranța? Da, este și ea prezentă, ca o descâlcire
de umbre, ca o iluminare, în vers rimat, de data
aceasta (de altfel, cele mai gustate de mine
versuri ale autorului sunt acestea, unde apare, ca
o geană de răsfăț, JOCUL). Deși cu prețul morții
timpului, omul poate, în sfârșit, să acceadă la
tainele universului, însă numai în frăție cu Crist,
împlinind, împreună cu EL (ce idee
îndrăzneață!), uciderea definitivă a timpului, ca
entitate cosmic-filosofică: ”...Nimeni nu va-
mbătrâni:/În CÎNTEC ne-om întâlni/Și ca
MUNȚI! – NE-OM SUMEȚI:/...Numa NUNȚI om
pomeni!/DESCÂNTECUL – l-om sârși (poezia
”DESCÂNTEC – PENTRU MOARTEA
TIMPULUI). Îndrăzneață, până aproape de
sacrilegiu, mi s-a părut o altă poezie amară :
”Singur – pe banca acuzaților”, unde la Judecata
de Apoi, Sieși Acuzator și Acuzat, Dumnezeu se
va judeca pe sine și Creația Sa, ca un
Suprem/SUBLIM infractor și Criminal Cosmic.
Da, poate că Lumea, așa cum o vede autorul, e o
o idee de o asemenea îndrăzneală blasfemică,
drept să spun.
Adesea, în versurile sale se deslușesc accente de
revoltă, față de multe și față de tot. Față de sine,
uneori, sau față de propria conștiință. Față de
regnuri, față de tâlcuirile mincinoase din unele
cărți, față de neputința, nu doar a omului, ființă
pieritoare, dar chiar față de singura sa operă
dăinuitoare, ARTA.
Alcătuirea veacului e falsă, pare un COMPLOT
AL DIZARMONIEI, împotriva a tot ce este
Creație divină, temeinică și lămurită : autorul
pare să nege omului putința cunoașterii lumii, dar
și a cunoașterii de sine. FILOSOFIA/ȘTIINȚA,
care părea să aducă omului cunoașterea
adevărată, e denunțată ca fiind un instrument
fals, aducător de rătăcire. Un loc aparte, în
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
revolta sa, îl au, desigur, contemporanii, zugrăviți
nemăgulitor, un exemplu demn de reținut fiind
POLITICIANUL, care este o ”conștiintă
descheiată”, aluzie, destul de străvezie, la
lăcomie, perversitate și pornografie. Nimic nu
este uitat, nimic nu este iertat, până și obiectele
din propria cameră sunt privite ca posibili
dușmani. Cărțile din rafturile bibliotecii conspiră
împotriva cunoașterii reale, ”năvălesc” sub formă
de fraze ale unor ”somități literare”, deconspirate
ca ”Frânturi Gheboase”, grețoase, care îi
sugerează să părăsească viața. Ce ecouri de
peșteră imundă i-au provocat aceste concluzii -
nu pot desprinde. Cert este că dezamăgirea e
totală, iubirea omenească, a firii, a trupului, e un
”closet”. Acestor imundități autorul le preferă ”o
rază de lună spălată cu înseși lacrimile ei”,
imagine de o deosebită suavitate, picată, ca din
lună, în tot acest concert orgiastic, de nimicnicii
facil-omenești.
Speranța nu este, totuși, - în mod surprinzător, aș
zice – pierdută, fiindcă ”munții cântă ca
truverii”, iar la o stână ”Crist aprinde foc de
lire”, omagiu adus, poate, faptelor curate de la
origini, nepervertite, simple, înscrise în datini.
Poemul mai cuprinde și alte repere ale speranței,
PUSTNICII DIN MUNTE, cu Mierea
Cuvântată, care ”miruiesc frumos și bine”, iar
spada marilor arhangheli aduce, în sfârșit,
DREPTĂȚI. Pare un elogiu cuminte, adus
cunoașterii lumii prin mister, prin sfințenie, prin
har și duhovnicie curată, nepervertită de lumesc.
Multe și mărunte ar mai fi de spus. Poate că
priceperea mea, puțină, nu-mi îngăduie să văd
limpede și clar totul, așa cum ar trebui. Ici-colo
deslușesc, cu claritate, unele îndemnuri-porunci,
cum ar fi aceea ”nu scrii – asta-nseamnă să nu
fii!” sau avertizări cuminți, de genul ”...Slova-mi
- de citești – vei plânge...”.
ARTA, ca supremă creție umană, este cea văzută
de autor, totuși, în opinia mea, cea care îi va
permite omului cunoașterea de sine și a lumii.
Pentru că este atribut divin, lăsat, cu mărinimie
cerească, omului plămădit din lut murdar, iar
SFINȚENIA ARMONIEI e cheia are descuie
TEMPLUL CUNOAȘTERII:
” ...iar Păsări-Îngeri mă privesc - și – blând –
mă-ntreabă – ca un Vânt : ”Dar ce-ai făcut să
meriți ZBORUL ? – Întâlniși SFINXUL – pe
Pământ?
.............................................................................................................................................................~ 65 ~
”...smerit – eu le răspund – în Șoaptă (...dar se
aude și în Cer !) :
”Păzit-am ARMONIA SFÂNTĂ ! – căci STRUNA
mea e de TRUVER...”
...Atunci – în Cârdul lor Galactic – s-a fost
deschis un CER APRINS
și-am înțeles că doar NEBUNII – cred CÂNT –
că...POATE FI ÎNVINS !”
Despre partea a doua, ”Rubaiyatele unor zori
nemaiîncercați”, pot spune doar că sunt mici
bijuterii versificate, tratând cam desre aceleași
lucruri și fapte, doar că într-un fel mai potolit,
mai înțelegător, mai fără asprimea deznădejdilor,
din prima parte a cărții. Chiar dacă, și aici, ideile
filosofice sunt doar idei scoase din joben, iar
metafizica este ”leproasă”, speranța către
rezolvarea divină, prin MIT și MISTER, e mai
puternică, parcă. Raiul cunoașterii desăvârșite
pare aici ca o veșnică NEDEIE (sărbătoare
campestră, curat-pastorală). Îndemnul la
întoarcerea la tradițiile limpezi și simplu-
omenești e mai clară.
Iar îndemnul la rugăciune sinceră, nepervertită,
pare să fie, și în această parte a cărții, un
”vademecum” de cunoaștere neîngrădită a lumii
și universului:
” Să papagalicești Cuvinte fade – răs-tocite/ ori
să te rogi lui CRIST - prin Guri Străine –
Plictisite/Batjocorire e – de ZEU”/În RAZA-I –
înfrânt – stai:/TU – arată-i SINGUR – Răni! -
...spune-ți Durerea – deci: CE <<VRAI>>!”.
Cele patru poeme din ”Epilog” nu-s alta decât
concluzii trase, în urma a tot ce s-a spus, în
primele două părți. Întrebarea e inutilă,
închinarea fără fandoseală e calea către
cunoaștere, care duce, în cele din urmă, la
CETATEA ARMONIEI CELESTE, singurul
ADEVĂR nepervertit, nespurcat, neîntinat.
IUBIREA, DREPTATEA, PÂINEA – înțelegând,
prin aceasta din urmă, existența, obținută ca preț
al muncii oneste – să fie călăuzele către
iluminarea finlă, deplin-lămuritoare.
Închei lectura cărții, cu regretul de a nu fi putut
desprinde tot adevărul ascuns, bănuit,
neîntrezărit, toată intenția de comunicare a
autorului, care, PRIN FRUMOS NE ÎNVAȚĂ
SĂ IUBIM LUMEA, să o cunoaștem întru
ADEVĂR, iară nu prin false scălâmbăieli
mistico-științifice, prin pervertire și dezmăț
intelectual dement, ci prin SFINȚENIE și ...
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Adevărată Evanghelie a Cunoașterii Supreme,
această firavă slovă va fi, dacă lumea nu se va
perverti cu totul, o CARTE a cunoașterilor
viitoare. Taină.
Eugenia Duță despre volumul:
,,ÎN AȘTEPTAREA ETERNITĂȚII”,
AUTOR ION I. BRĂTIANU,
Editura FUNDAȚIEI CULTURALE
I.I. BRĂTIANU, anul 2021
O carte care pune bazele unei noi științe,
dedicatologia, este un document ce trebuie păstrat
cu grijă. Suntem, iată, martorii unui moment de
istorie literară. Trăim într-o lume pe care nu o
mai cunoaștem, nu ne mai este familiară. Boli,
războaie, certuri între vechi prieteni, toți sunt
sensibili, nervoși, trebuie să fii foarte atent când
spui ceva, pentru a nu leza fără voie orgoliul
celui de alături. În acest context, cartea domnului
Brătianu este o oază de frumos și liniște. Este o
carte dăruită prietenilor care, la rândul lor, au
dăruit cuvinte din suflet. Este un schimb de
energii pozitive.
Nu a fost simplu sau ușor să se
construiască această carte. Și poate că domnul
Brătianu a călcat pe câte cineva pe picior,
omițându-l dintre paginile ei. Legături de
prietenie sau doar sociale se pot întări sau slăbi
atunci când autorul, cu tot curajul, a pornit la
construirea ei, încercând să fi exhaustiv dar știți
bine că așa ceva nu se poate, putem doar să
tindem, asimptotic, spre perfecțiune.
Unii dintre cei care au semnat o dedicație,
nu mai sunt printre noi. Alții sunt doar la început
de drum literar și este o deosebită onoare să se
.............................................................................................................................................................~ 66 ~
regăsească aici. Cu atât mai mult cu cât
contribuția specială a autorului a fost ideea de a
adăuga câte un scurt CV, alcătuind, iată, un mic
dicționar. Mi s-a întâmplat de câteva ori să am
nevoie de o informație și să deschid volumul,
pentru a citi ceea ce mă interesa despre o anumită
persoană. De aceea aș îndrăzni să caracterizez
frumoasa carte, ca fiind o mică enciclopedie, cu
un deosebit aspect grafic, pentru care îl felicit.
Onoarea de a mă regăsi în paginile de mai
sus a fost dublată de cea a editării micului volum
„Seniorii literaturii noastre” (Editura FAST
EDITING 2021), care cuprinde în principal, un
interviu pe care domnul Florentin Popescu i l-a
luat domnului Ion I. Brătianu. E adevărat, este
vorba despre un compendium, dar meritul său
este acela de a ne ajuta să înțelegem mai bine
cine este dl. Brătianu și care sunt meritele sale în
cultura noastră. O personalitate care a traversat
vremuri de o cumplită restriște, care a suportat
umilințe și torturi psihice și poate ar fi putut să
clacheze, să renunțe la a se mai ridica. Ei, bine,
nu. Cu o tenacitate de nedescris, dl. I.I.Brătianu a
continuat să urce treaptă după treaptă și să-și
consolideze cultura, apoi să-și continue studiile
și, departe de țară, să fie ceea ce a fost mereu
domnia sa, urmaș al unui neam de frunte, a
continuat să fie un patriot și un om de cultură.
Putea să rămână undeva în Franța sau în Canada,
respectat, liniștit. Nu a fost așa. A preferat să se
întoarcă în România și să se lupte precum Don
Quijote cu morile de vânt, așa cum am încercat
să arăt și în cartea mea „Seniorii politicii
noastre”, (Editura FAST EDITING 2022) unde
am adunat o parte din discursurile domniei sale în
Parlament sau intervențiile în ziarele vremii. Și
nu au fost inutile toate acestea, căci au avut
urmări și uneori elicele morilor de vânt s-au mai
oprit și cei din jur au făcut o reverență de respect
în fața dumnealui.
Domnul Brătianu are anumite calități pe
care nu foarte multă lume le posedă, este o
personalitate multiplă, conturată de omul plin de
umor incisiv și de multe ori persiflant. Este un
luptător care și a folosit acel dar al sarcasmului
pentru a da discursurilor dumnealui o anumită
formă care să atragă oamenii, să nu fie doar niște
vorbe pe care nu le ascultă nimeni. Din păcate s-a
lovit de o rezistență dubioasă din partea societății
și nu știu de ce mi se apărut că a fost o rezistență
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
comandată, dar există anumite destine pe care nu
le putem ocoli, poate că „ceea ce e scris, în frunte
e pus” cum spune înțelepciunea populară.
Domnul Ion I. Brătianu nu se lasă înfrânt și iată
că în acest moment, la o vârstă respectabilă,
măcinat de suferințe fizice și nu numai, continuă
să se zbată pentru a lăsa ceva în urmă, pentru a
susține principiile pe care le are. În acest volum
au fost „culese” și alese câteva discursuri din
Parlament, care au fost premonitorii la acea dată,
pentru că, iată, unele lucruri pronunțate atunci,
sunt încă valabile
Domnul Ion I. Brătianu ar trebui să fie
repus în locul pe care îl merită, pentru cultura
noastră, pentru viața noastră, pentru istoria
noastră.
Prof. Geo CĂLUGĂRU despre volumul
,,Adevărul, vremelnic în derivă”…, autor
Ionel MARIN, Editura Bogdania, 2022
O carte eveniment – „Adevărul, vremelnic în
derivă...”
Nu am nicio îndoială că există pe glob locuri
care emană câmpuri energetice ce se reflectă în
oameni. Un asemenea loc este și comuna Suraia,
județul Vrancea, în care s-a născut scriitorul
Ionel N. Marin, fondatorul, în august 2011, al
„Asociației cultural-umanitare BOGDANIA”, în
municipiul Focșani al cărei președinte executiv
este și în prezent. În perioada 2012-2022, a
.............................................................................................................................................................~ 67 ~
organizat și desfășurat unsprezece ediții ale
„Festivalului-concurs de creație literară
Bogdania” și patru ediții ale „Concursului literar
pentru elevi de școală gimnazială Bogdania.”
A realizat volumul „Aripi spre zbor. Antologia
literară Bogdania” în patru volume, volumul IV,
în decembrie 2021. La începutul anului 2013 a
înființat „Revista de creație și cultură Bogdania
conducând-o ca redactor-șef, pe întreaga perioadă
de apariție. În ianuarie 2018, a fondat Editura
Bogdania, pe care o conduce ca director, acum, în
2023 deja a împlinit 5 ani de viață. Este membru
al Ligii Scriitorilor Români și membru al Uniunii
Ziariștilor Profesioniști din România. Debutul
său literar a avut loc în anul 1982 cu poezii în
revista „Orizont” din Focșani.
Cantonat constant „în lumina adevărului”,
Domnia Sa, după volumul de eseuri „Patrie,
credință, regăsire”, a scos la Editura Bogdania, în
anul abia încheiat, o carte eveniment –
„Adevărul, vremelnic în derivă...” Marcat de
aceeași îngrijorare, prezentă în volumul anterior,
tonul celor consemnați aici este și mai apăsat,
sunând a avertisment, a urgență maximă: „Dacă
nu vom învăța să ne prețuim valorile naționale, să
ne iubim Patria și limba română, ne vom afunda
și mai mult în nefericire și înstrăinare.”
Am parcurs cu maximă atenție conținutul
acestui volum și mă simt dator să-mi exprim
satisfacția, mai mult chiar, admirativ,
descoperind măiastra îngemănare dintre rațiunea
dovedită în decelarea urgențelor majore ce
trebuiesc avute în vedere, începând chiar de acum
și continuând mult timp înainte.
Să nu ne amăgim că „deriva adevărului e
vremelnică”, fiindcă eliminarea ei nu ne vine de
nicăieri, fiind obligația categorică de a o elimina
a fiecăruia dintre noi, iar autorul o numește cu
claritate în măsură să înlăture orice ambiguitate.
Adaug, ca extrem de important, sufletul. Acesta
aducând lumină și căldură exprimării sale și, prin
îngemănare, puterea de convingere, motor al
implicării în fapte, conducând la împlinirea
scopului urmărit.
Vă invit alături de mine spre a constata
împreună, citând câteva titluri, în formularea
cărora vom remarca efectul benefic al
îngemănării celor două atribute, rațiune și suflet,
dezvoltate apoi în textele pe care le numesc și vă
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
veți convinge că nu mă amăgesc, crezând în
capacitatea de a face pasul de la cuvinte la fapte
împlinitoare de ideal.
Prin urmare: „Omul în foșnetul timpului și
netimpului”; „România, leagăn al civilizației
umane”; „Limba română – altarul sacru al tuturor
românilor”; „Nevoia de spiritualitate și credință”;
„Despre patrie și iubire”; „Domnitorul Al. Ioan
Cuza și Unirea Principatelor Române”; „Ziua
națională a României, zi de mândrie și reUnire a
românilor”; „Eroi ai Generației Unirii”;
„Memoriul lui Nicolae Iorga din 21 iulie 1940 cu
privire la pierderea Basarabiei și a nordului
Bucovinei”; „Școala și rolul cărții în formarea
omului contemporan”; „Al. Florin Țene o viață
închinată culturii române – 80”; „Nicolae Matcaș
- 80 de trepte de lumină și dăruire”; „Nicolae
Vasile la 65 de ani”; „Mareșalul Constantin
Prezan – erou al Primului Război Mondial”; „Mr.
Gheorghe Pastia – fondatorul Ateneului de la
Focșani”; „Alecu Russo – 200 de ani de la
nașterea sa”; „Ion Mincu – pionier al arhitecturii
moderne din România”; „Savantul Nicolae
Iorga”; „Ciprian Porumbescu”; „Academician
Vasile Tărățeanu”; „Sărbătoarea nașterii
Domnului Isus Hristos. Obiceiuri la români”;
„Eminescu, taină, dor nestins, ecou”; „Despre
educație, libertate și armonie socială”; „Ce ne
lipsește să devenim un popor fericit”; „Muzeul
viu al tradițiilor surăiene”; „Focșani – noul centru
universitar al României”; „Oriunde, cu România
în suflet”; „Renaștere spirituală și pace lumii.”...
N-ai cum să nu crezi, după ce ai avut sub
priviri și ți-a pătruns în suflet această carte
eveniment, că scriitorul și omul Ionel N. Marin
este călăuzit de lumina rațiunii, înțelepciune,
dăruire și iubire, virtuți ce dau strălucire vieții,
frumusețe omului. Nu pot să nu cred că autorul la
care mă refer nu are arta de a chema cuvintele la
un sunet nou, într-un alt sistem de înțelesuri și
prin aceasta, lumea, la un sens superior, într-o
construcție a cuvintelor care dobândesc energia
unei alte ortogeneze, adică o dezvoltare tot mai
accentuată a unor caractere în generațiile care se
succed. Să nu uităm niciodată, pare a ne spune
scriitorul Ionel N. Marin, că memoria este cea
mai de seamă avere pe care le-o putem lăsa
moștenire fiilor și nepoților noștri. Avere ce nu li
se poate răpi. Pe care nu o pot pierde distrații la o
răscruce. Fiindcă există în ei ca un destin.
.............................................................................................................................................................~ 68 ~
IOAN MICLĂU-GEPIANU despre cartea
”Mitologiile, surse de studii istorice” (Notă de
autor la cartea sa!)
Harta României este plaiul Mioriței, raiul
românesc, unde părinții părinților noștri au trăit,
au muncit, ne-au dat o Limbă și o Vatră. Ne-au
făurit o istorie mare, ne-au lăsat înțelepciunea lor,
neîmplinirile lor datorate vitregiei vremurilor, dar
împăcați până la moarte că lasă urmașilor lor,
copiilor lor, o țară frumoasă, vie, bogată. Ei dorm
acum în veșnicie sub această glie! Avem să ne
iubim originea și neamul, să fim mândrii de tot ce
avem și păstrăm, de tot ceea ce au reușit, prin
trude, suferințe și lupte, să ne dăruiască străbunii
noștri.
Cultura, artele, precum și literatura daco-română
au rădăcini străvechi. Sigur, nu suntem și nu am
fost singuri pe această Planetă/Stea, dar, câte alte
popoare au trecut prin Dacia daco-geților-români,
au găsit cultură și civilizație, economie,
bunăstare. Artele au înflorit civilizația daco-getă.
Artele și scrierile vremurilor respective erau de o
factură religioasă. Totuși, germenii civilizației
vechi din acest fond religios s-au născut. Că le
numim azi păgânisme, cu zeități fantastice,
supranaturale, mă rog, e ceea ce știau ei atunci în
credințele lor, era o istorie a vremilor lor și mai
este și ceea ce reușim noi azi să descifrăm în
multiple feluri. Dar, încă în aceste începuturi
observăm că se satiriza lăcomia pântecului,
desfrânarea, mânia, trândăvia și slava deșartă.
Dezvelindu-se totodată valorile iubirii între
oameni, ceea ce ducea sigur înspre emanciparea
umanității. Iar dacă locul geografic în care aceste
emancipări se dovedesc azi tot mai intens,
ducând acul busolei cercetătorilor istoriei,
arheologiei înspre pământurile Daciei, trebuie să
fim mândrii. Să fim recunoscători înaintașilor
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
noștri, care au dovedit cu curaj prin scrierile lor
de etnoistorie, trecutul nostru strălucit așa cum
a făcut-o Nicolae Densușeanu. Să fim mândri și
de prezența acelor Titani și Zeități, ce străbăteau
drumurile Terrei și cele Celestiale, reale sau
imaginare, deseori imaginate prin ficțiunea
basmelor; de sesizat este că aveau
comportamente omenești, aveau și puteri
miraculoase, dar mai aveau și o ”țară a zeilor”, ce
se identifică a fi împrejurimile Carpaților noștri
est-europeni, adică în ținuturile Daciei
preistorice. Și astea nu sunt lucruri ușor de trecut
cu vederea, ci, dimpotrivă, sunt de mare valoare
în studierea istoriei românești și universale.
Deși cartea aceasta, ”Mitologiile, surse de studii
istorice”, adună versuri și proză, unele mai
recente altele mai vechi sau revăzute, recunosc
folosirea unei ample bibliografii, așezând deci
tema aleasă într-o formă estetic literar, etic
uman,însă luminată de adevăr, de credința că
avem a fi mândri de neam, de limba noastră
daco-getă, ce se dovedește a fi matricea multor
altor Limbi vorbite. Să ne iubim Vatra noastră
sfântă, recunoscută a fi o adevărată Grădină a
Maicii Domnului!
Să ne cunoaștem Istoria din începuturi, fără a ne
tot răsuci în diferite direcții, după ideile
preconcepute de interese, ce nu folosesc deloc
valorii și prestigiului istoriei noastre românești.
Să ne iubim acea Românie tainică, zicea Artur
Silvestri, să ridicăm studiile dacologice la nivel
de școli și universități, afirmă azi cu mult curaj
eruditul istoric și eminent epistomolog Dr.
Napoleon Săvescu. Să păstrăm sănătoasă morala
tineretului nostru, ne îndeamnă profesorul de
Limba Română, și înflăcărat iubitor de
Neam, Prof. Dr. Adrian Botez.
Să ne păstrăm și îngrijim credința noastră
creștină, ne îndeamnă Preotul Al. Stănciulescu
Bârda. Să ne cinstim morții și eroii căzuți în
războaiele de apărare a Țării, ne îndeamnă
Preotul Gheorghe Nemeș.
În filme și cărți să imortalizăm Istoria și Crucile
părinților din cimitire, nunțile celor tineri ce-și
întemeiază noi familii, viața de zi cu zi, așa cum
ne dă exemple proprii cineastul Ben Todică din
Melbourne! Ca să revin la tema cărții
mele, Mitologiile – surse de studii
istorice, amintesc o vorbă de duh a lui N.Iorga,
care afirmă: ”Cel mai desăvârșit cavaler este
.............................................................................................................................................................~ 69 ~
acela care luptă și împotriva nedreptății, pe care
s-a întâmplat a o săvârșii el”. Și mai zicea în
antichitate, Seneca: ”Poartă-te cu oamenii, ca și
cum te-ar vedea zeii; vorbește zeilor, ca și cum
te-ar auzi oamenii”. Și, ceea ce doresc eu acum
cărții mele, este să aducă îndemn celor ce o
citesc, la iubirea adevărurilor istorice și a
neamului în care s-au născut! Păstrarea și
cunoașterea legendelor noastre și chiar ale lumii,
ca surse de cunoaștere a emancipării și evoluției
umane, mai ales că istoria nu stă pe loc, aceasta
fiind într-o continuă desfășurare universală!
Cleopatra LUCA
Geo Călugăru – Teatrul este viața, interviuri
imaginare cu Radu Beligan, Editura Fast Editing,
București, anul 2023
Întâlnim tema vieții ca teatru din Antichitate
încoace, în Renaștere, la Shakespeare și, de-a
lungul timpului, la mulți alții, apoi la Caragiale,
la Camil Petrescu, la Radu Beligan etc, etc. Ceea
ce realizează Geo Călugăru este dezlegarea
situației răsturnate: „Teatrul este viața”. Pentru
orice actor și, cu atât mai mult, pentru un actor de
talia lui Radu Beligan scena, teatrul, în general,
echivalează cu viața însăși.
Cunoscutul scriitor Geo Călugăru nu-și pregetă
să plece la drum în a comenta ceva, un
eveniment, opera cuiva, parțial sau în totalitate, și
iată-l realizând de curând o carte foarte bună, la
care a muncit destul, întocmind un interviu
imaginar de mari dimensiuni cu punctul de
plecare în volumul „Pretexte și subtexte” (Ed.
Meridiane, 1968), al cărui autor este marele actor
Radu Beligan.
Sigur, în timp, au apărut nenumărate cronici
teatrale sau literare evidențiindu-l pe acest
monstru sacru al artei teatrale românești.
Geo Călugăru manifestă o perseverență evidentă,
o putere de muncă pe măsură și are talent. Astfel
că, după ce și-a cules materialul „a cerut voie
maestrului”, ca, de acolo de unde se află acum,
să-i îngăduie plecarea la drum în a-l evoca,
urmărind ideea că „teatrul este viața”, „în semn
de totală admirație față de geniul său actoricesc,
dar și de formator de generații de actori ai scenei
teatrale românești.”
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Urmărim tot ceea ce se zice despre Radu Beligan,
dar și cum se strecoară Geo Călugăru spre a-și
întocmi lucrarea. Fiecare capitol are un anume
scop: de a stabili câte o trăsătură sau mai multe
ale marelui actor. Autorul interviului imaginar
începe cu aprecierea lui Camil Petrescu – o altă
personalitate a teatrului și romanului românesc
interbelic – cel care, printr-o frazare dubitativă,
nu în alcătuire gramaticală, ci în conținut,
(exprimă o îndoială) îl transformă pe actorul
celebru dintr-un „semn de întrebare” într-un
conglomerat de trăsături pe care răuvoitorii le
aruncă în treacăt în foaierul teatrului cu scopul de
a-l minimaliza, însă rezultatul asupra
spectatorilor este invers. Pe mai departe, în
„Întrebări cu adresă”, bărbatul angajat la CFR,
Beligan-tatăl, „pierdut în monologuri pe care nu
le-a putut rosti niciodată”se arată a fi mulțumit în
viață de evoluția fiului în teatrul românesc și nu
numai. „...cred, spune marele actor, că autorul,
actorul și publicul făptuiesc, prin intermediul
comediei, unul din cele mai importante acte ale
conștiinței umane și anume eliberarea de spaime
și prejudecăți.” Aflăm din dialogurile închegate
imaginar despre o anume presă orală, despre
actorul „perpetuu debutant”, despre reabilitarea
graiului cotidian în teatru, despre originalitatea în
teatru, despre morala actorului, despre necesitatea
educării publicului spectator, despre stima față de
actorul serios. Pentru un actor teatrul înseamnă
„participare de nervi, de sânge, de sentimente”,
de idei, înseamnă prezent, înseamnă o îndelungă
răbdare și „o mare sănătate fizică și morală a
actorului”, o bogată experiență de viață și de
scenă a acestuia.
Cartea-dialog ne trimite să observăm respectul și
admirația lui Radu Beligan pentru Victor Ioan
Popa ori I. L. Caragiale, pentru Sică
Alexandrescu sau pentru George Timică, George
Storin, Toni Bulandra, Ion Manolescu, G.
Călinescu, T. Vianu, I. M. Sadoveanu etc.
„Marii actori își au ca și marii violoniști
,,sunetul” lor. Deschizi radioul, asculți partitura și
recunoști artistul. După o intonație, după o
inflexiune, după nimic.” Geo Călugăru ne poartă,
alături de marele actor, prin literatura universală
foarte bună, în ceea ce privește dramaturgia și nu
numai. Un foarte mare actor trebuie să citească
mult, să înțeleagă dramaturgia sub toate aspectele
ei, să asiste la spectacole, pentru a face
.............................................................................................................................................................~ 70 ~
similitudini, să se informeze pentru orice
element, fie el „un flecușteț”, să dea impresia că
nu este amator, ci un profund cunoscător.
Admirăm entuziasmul expunerii lui Radu Beligan
punându-l pe cititorul român în cunoștință asupra
turneului la Paris realizat de Teatrul Național
Român în 1956. Întrebările autorului cărții
„Teatrul este viața – interviuri imaginare cu Radu
Beligan” apărută la editura Fast Editing, în 2023,
sub oblăduirea doamnei editor Eugenia
Duță, parcă îl antrenează aievea pe marele actor.
Îl ascultăm desfășurând în fața noastră
„spectacolul străzii (...) pur și simplu fascinant.”
Nu mai vorbim despre impresia făcută de actorii
români spectatorilor veniți în Orașul Luminilor
din întreaga Franță, sau din Belgia, Anglia ori din
alte țări apropiate. Atitudinea celor doi
„colaboratori” ai interviului de a reliefa
atmosfera pariziană în diferite momente ale zilei
este explicată de noi, cititorii, prin dorința
amândurora de a prezenta viața europeană atunci,
la mijlocul secolului al XX-lea de-o parte și de
alta a unor baricade, nu prea departe de un război
devastator.
Dar nu zăbovim mult alături de o perioadă anume
a dezvoltării omenirii într-un timp de relaxare,
deoarece scopul domnului Geo Călugăru este
acela de a-l determina pe actorul de geniu să ne
instruiască puțin într-un domeniu al culturii
române. Și iată-l pe acesta rostind o frază
memorabilă: „Când autorul, regizorul și actorul
lucrează cu entuziasm și mai ales cu umilință, se
face teatru. Când unul din ei vrea să predomine,
se face spectacol.”
Unul dintre cei mai mari actori români ne
transmite de undeva de departe nouă celor de azi,
mici și mari, tineri și vârstnici, instruiți ori mai
puțin puși în temă elemente ce ne sunt de un real
ajutor în formarea și menținerea ca oameni de
cultură, prin scriitorul contemporan cu noi, Geo
Călugăru. Amândoi ne plimbă prin literatura
universală alături de un Goldoni, Shakespeare,
Goethe, de un Hemingway, Thomas Mann,
Eminescu, Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Andre
Gide, Eugen Ionesco ori alături de pictorul
Tintoretto, așa, în treacăt, dacă tot vine vorba
despre Veneția, orașul „suspendat în timp”.
Este o adevărată revelație să-l asculți pe Radu
Beligan prin intermediul cărții sale și, mult mai
târziu, prin cel al cărții lui Geo Călugăru. Teatrul
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
este viața marelui actor, însă imensa scenă este
susținută de toată cultura universală răspândită în
timp și păstrată în spații care să ateste trecerea pe
Pământ a omului bine intenționat, nu distructiv.
Poți smulge câte o idee din intervențiile actorului
român referindu-se la „originile și temele creației
teatrului lui George Bernard Shaw” ( p. 55 ), la
moartea lui Hemingway , la istoria și civilizația
greacă, la teatrul popular al acestui popor, la
dispariția tragedienilor din teatrul contemporan,
la exagerarea laconismului ca „urmare a
influenței cinematografului, radioului și
televiziunii...” ( p. 63 )
Citind cartea lui Geo Călugăru, afli multe gânduri
ale marelui actor Radu Beligan, importanța
menținerii unor elemente în teatru.
„Când pronunțăm astăzi numele lui Caragiale,
spune același actor dispărut nu prea de mult
dintre noi, rostim numele unui artist neîntrecut
care a surprins lumea trecutului în mecanismul ei
cel mai intim, cel mai ascuns.”Iată deci faptul că
teatrul unui mare dramaturg înseamnă viața pe
care o parcurgea împreună cu semenii săi.
Părerea lui Radu Beligan era aceea că „Nu teatrul
este pentru actori, ci actorii pentru teatru.” (p. 67)
În teatru apare viața pe care toți o trăim,
participăm la ea. Amintindu-și de Laurence
Olivier, Radu Beligan se exprimă: „Marele actor
englez a creat un Othello dotat pentru pasiune,
lumină, integritate și căruia i s-a oferit ura,
neliniștea, asasinatul și remușcarea – întruchipare
a unui destin și în același timp a unei revolte
împotriva destinului.”
Întrebările lui Geo Călugăru îl antrenează pe
Radu Beligan așa cum se întâmplă atunci când i
se cere marelui actor să spună ceva despre
Charles Chaplin. Și iată răspunsul: „Charlot este
umilința și demnitatea, resemnarea și optimismul,
umorul, suferința. Charlot reprezintă „cavalerul
tristei figuri” în secolul nostru ( XX ), cel ce se
vrea puternic, însă e slab cel care are iluzii, dar se
vrea lucid, cel ce trăiește sub două ceruri: al
iadului și al realității și cutreieră pământul în
căutarea țărmurilor magice unde ele s-ar putea
contopi. E, vai, omul...”
Sigur, Radu Beligan a fost „provocat” prin
întrebări și a dat răspunsuri și despre oameni
celebri din cultura românescă, iar cartea lui Geo
Călugăru pune în fața cititorilor un dialog
incitant, citiți-o, vă rog!
.............................................................................................................................................................~ 71 ~
DIN CREAŢIILE TINERILOR CREATORI
PREMIAŢI LA FESTIVALUL - CONCURS
DE CREAŢIE LITERARĂ BOGDANIA
PĂUN ANDREEA
Vârsta – 30 ani
Ocupaţia: Medic stomatolog
A obținut Premiul al II-lea la Festivalul-concurs
internaţional de creaţie literară BOGDANIA,
Ediţia a XI-a, anul 2022, la secţiunea Eseu.
Aventura Fetiței Curcubeu
A fost o dată ca niciodată, o mică fată. Ea
avea părul negru, pielea măslinie îi strălucea în
soare, iar ochii de culoarea bobului de cafea
priveau mirați lumea. O lume bizară si confuză.
Nu ințelegea multe lucruri, cum de oamenii nu se
iubesc? Cum de lumea era atât de crudă?
Când a văzut suferința lumii, fetița s-a
speriat atât de tare de locul în care ajunsese încat
a vrut să fugă departe, departe, înapoi acasă în
brațele lui Doamne-Doamne. Uitase că el era cu
ea tot timpul, oriunde s-ar fi dus. Uitase că ea
este o luminiță, că ea însăși este iubirea, iar inima
ei este de curcubeu. Astfel, fetița s-a pierdut în
negura uitării și a fricii.
Așa a decis să își creeze propria lume, in căpșorul
ei. Ea avea să se retragă acolo ori de câte ori
lumea era crudă și rece, lipsită de magie.
În imaginația ei, lumea era un curcubeu
unde oamenii o adorau, iar ea putea simți din nou
căldura pierdută. Ei o iubeau necondiționat și îi
ofereau pacea si lumina după care tânjea atât de
mult. Când deschidea ochii, însă, realitatea rece o
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
izbea necruțător, iar frica o pătrundea adânc,
accelerându-i bătăile inimii.
În căutările ei prin lume, obosită și tot mai
însetată de iubire, o întâlni pe Fetița Cu Părul
Mov. Chiar și prin voalurile numeroase ce îi
fuseseră așezate pe ochi și pe urechi, astfel încât
să uite cine este, să vadă și să audă cât mai puțin,
fetița auzi o șoaptă parcă dinăuntrul ei: “Urmeaz-
o!” i s-a spus încet, dar ferm. Așa că de atunci,
Fetița cu Părul Mov, îi deveni călăuză.
-Va fi o adevarată călătorie, la inceput o să fii
confuză, de multe ori nu o să te poți bucura, vei
cădea, te vei răni, poate vei dori să renunți, dar nu
uita, eu împreună cu ajutoarele mele, Fetițele
Spiriduș, te vom sprijini tot timpul. Ești
pregătită?
-Sunt gata! Zise ea plină de entuziasm.
Și așa, călătoria începu, Fetița cu Părul
Mov și Fetițele Spiriduș, au îndrumat fetița prin
Peștera Durerii, Cascadele Amintirilor, Insula
Lacrimilor și Templul Suferintei.
Ele îi ofereau întotdeauna harta, iar ea
pornea la drum străbătându-le curajoasă. Uneori
obosea, poposea poate mai mult în Peștera
Durerii, ca apoi să ajungă la Lacul Vinovației, ce
o trimitea din nou pe Insula Lacrimilor. Si tot așa,
parcă se învârtea într-un cerc negru, la infinit.
Confuzia și indiferența o căutau frecvent, iar
Domnul Ego, gardianul ei o păuzea neînduplecat.
Știind că nu este niciodată singură,
încurajată de Fetița cu Părul Mov și Fetițele
Spiriduș, ea înainta hotărâtă. Dar parcă sprijinul
se mai simțea dintr-un loc adânc din inima ei,
dintr-o mică luminiță ce abia pâlpâia.
În călătoria ei, fetița vedea treptat cum ce
ea credea că este un cerc este de fapt o spirală, iar
prăpastia în care cădea, nu era niciodată aceeasi,
ci din ce in ce mai puțin adâncă, iar fetița cădea
din ce în ce mai sus.
La momentul prielnic, Fetițele-Ghid i-au
îndrumat pașii către Ținuturile Luminii: Pădurea
Magiei, unde totul este posibil, Ținutul Creației și
Țara Zânelor, de mult uitate. Acum, fetița se
putea plimba nestingherită prin Valea Îngerilor și
Poiana Liniștii.
Uneori, revizita Peștera Durerii sau poate Insula
Lacrimilor, de data asta mai curajoasă, mai
încrezătoare, lumina inimii ei strălucea din ce în
ce mai tare, iar acele locuri, odată înfricoșătoare,
deveniseră aproape prietenoase.
.............................................................................................................................................................~ 72 ~
Tot mergând prin spirala vieții ei, fetița
vedea totul și mai clar, confuzia nu o mai vizitase
de ceva vreme și chiar dacă ea sau indiferența își
făceau uneori simțită prezența, fetița nu mai era
speriată, frica îi era acum o călăuză, Domnul Ego
o proteja mai ințelept, la fel de țanțoș, iar Peștera
Durerii și Templul Suferinței, erau acum mai
luminate, având în continuare colțurile lor de
umbră. Fetita era acum o cunoscătoare, o
exploratoare iscusită a Lumii Dinăuntru si a
Lumii De Afară.
Într-una din zile, plimbându-se veselă prin
Pădurea Magiei, ea se zări într-o oglindă, iar ce
văzu era cu adevărat magic. Era ea, mai curată,
mai senină, zâmbindu-și cu ochii, iar în dreptul
inimii văzu Curcubeul. Și atunci, în sfârșit, după
lungi și anevoioase căutări, simți iubirea. Era
acolo în fața ei, era chiar ea, Fetița Curcubeu.
Iubirea îndelung căutată în Lumea de Afară
fusese tot timpul înăuntrul ei, iar ea nu ar fi
văzut-o niciodată fără să pornească la drum în
călătoria în care încă se afla. Lacrimi de Bucurie
îi curgeau necontenit pe obrăjorii roz-colorați, iar
ochișorii de ciocolată trimiteau recunoștință; ei
însăși, Fetițelor Magice și lumii întregi ce acum
era mai colorată ca oricând.
Fetița Curcubeu observă că în spatele ei se
adunaseră Fetițele Spiriduș și Fetița Cu Părul
Mov. A văzut pentru prima dată că și ele aveau
inima tot de Curcubeu. Întelesese atunci că ele
sunt tot ea, că ele sunt maestre ale Lacrimilor si
Suferinței ce au adus lumina în inimile lor,
descoperind propriul Curcubeu. În acel moment,
separarea dispăru, simtindu-le tot mai aproape,
împărțind aceeași Inimă De Curcubeu.
-Am un cadou pentru tine, închide ochii, îi spuse
Fetița cu Părul Mov.
Când îi deschise, în mânuță avea un cristal.
-Este cristalul bucuriei, el doar ți se oglindește în
palmă, adevăratul Cristal se află în inima ta, eu te
ajut să îl vezi. Amintește-ți că îl ai în tine, în
fiecare zi a vieții tale. Și nu uita, tu esti un
miracol!
-Îți multumesc, Fetiță Cu Părul Mov și vouă
Fetițe Spiriduș, voi m-ati ajutat să îmi aduc
aminte că iubirea și magia se aflau deja în mine,
mi-ați îndepărtat cu grijă voalul de pe ochi să pot
vedea mai clar totul. Vă trimit recunoștința și
lumina mea. Abia aștept următoarea aventură
împreună cu voi, zise Fetița Curcubeu strălucind
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

de bucurie. Ridicând ochii spre cer, Fetițele au că e liber şi hai-hui.

văzut un minunat curcubeu ce le cuprinse cu totul
în lumina lui colorată. Prietenie

Tare supărată-i Gina,

pisicuţa mea vecină,
Nica Violeta c-a certat-o iar stăpâna
şi-a rămas şi fără cină.
Vârsta – 55 ani
Absolventă a Facultății de Psihologie Fiindcă-n şopru, printre bute,
Ocupaţia: Funcționar a intrat un şoricel
A obținut Premiul al II-lea la Festivalul-concurs şi i-a spus cucoana iute:
internaţional de creaţie literară BOGDANIA, „Hai, ocupă-te de el!”
Ediţia a XI-a, anul 2022, la secţiunea Poezie.
Cum adică? Ce să facă?
Mişu Şoricelul e Ionuţ.
E tovarăşul de joacă
Colo sus, pe la hotar, şi îl ştie de micuţ.
în desişul de arţar,
pe din deal de cetăţui A-mpărţit cu el lăpticul
şade Mişu – un hai-hui. şi un boţ de caş, mereu,
Pe din deal şi pe din vale că-i sărac lipit, piticul,
şi-a făcut prin iarbă cale, şi o duce tare greu.
să ajungă, tupilat,
prin ogrăzi, pe la vânat. Să-l mănânce, să-l omoare,
Câte-un ou, câte-o găină sau să-l prindă cu lăbuţa,
numai bună pentru cină. să îl strângă între gheare,
I-au zis Mişu, într-o doară, nici nu se gândea Ginuţa.
toţi copiii de la şcoală.
Arăta a filfizon, „Asta e!, spuse pisicul,
cu mustăţi ca de nailon înc-o seară fără cină.
şi cu coada-ncovrigată Dar măcar Ionuţ, săracul,
ca un nobil de… poiată! doarme cu burtica plină.”
N-are casă, nici coteaţă,
nici stăpân să-i stea în faţă.
Pe copii, de bună seamă, Măgăruşul Mitică
i-a făcut să nu se teamă,
că e blând şi jucăuş, Cine suie-ncet, urcuşul,
cu năsucul ca de pluş. înspre stână, încărcat?
Cu sătenii e mai greu, E Mitică, măgăruşul
că i-a supărat mereu şi e tare supărat.
cu hoţii de prin ogradă,
ce s-au adunat grămadă. Că i-a pus stăpânu-n cârcă
Are multe de plătit, doi desagi cu usturoi
nici nu le-a mai socotit! plus vreo trei puiuţi de curcă
C-a mai fost şi altădată şi-un zănatec de răţoi.
cu spinarea şifonată.
Aşa-i Mişu, fără teamă Cum să ducă el povara
şi-nţelept, de bună seamă, pe spinarea mititică?
fericit în sinea lui Sigur îl va prinde seara
.............................................................................................................................................................~ 73 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

şi precis că-i va fi frică. CORNELIU ION

Fiindcă ştie drumul bine,
l-a trimis numai pe el, Patimile și Învierea lui Iisus Hristos,
fără seama a mai ţine, calea iubirii supreme
că e tare mititel.
Nicicând omenirea nu a fost mai aproape de
Că Mitică, cum se ştie, extincție ca acum, în secolul al XXI-lea, chiar în
are doar un anişor preajma eternului și miraculosului nou început,
şi l-a luat, pe datorie, sărbătorit cu mare bucurie de întreaga lume
astă vară, din obor. creștină, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
La facerea lumii, în a șasea zi, Dumnezeu l-a
E frumos din cale-afară creat pe om după chipul Său, a făcut bărbat și
şi e tare drăgălaş. femeie, i-a binecuvântat și le-a spus:
Cum să pui pe el povară, „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
ca pe-o cârcă de ocnaş? supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste
păsările cerului, peste toate animalele, peste
Lui îi place să se joace toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot
cu ieduţi şi mieluşei, pământul” (Facerea, Capitolul 1).
cu răţuştele bondoace Ca o încununare a Creației Sale, Dumnezeu i-a
şi cu dragii de căţei. dăruit omului, ca ființă creată - omului și numai
omului, dintre toate viețuitoarele Pământului -
A urcat şi altă dată cele mai de preț două daruri: rațiunea și miracolul
sus la stână, pe-nserat. iubirii. Dăruindu-i rațiune, Dumnezeu Tatăl l-a
Însă singur, niciodată lăsat pe om să aleagă, conștient, calea pe care o
şi n-avea nici de cărat. va urma în viață, a binelui sau a răului. La
facerea lumii, Dumnezeu ar fi putut să nu le
„Un răţoi să care-n spate, dăruiască oamenilor rațiune, așa cum a procedat
asta este prea de tot! cu celelalte ființe vii și să le impună oamenilor o
Râd şi curcile moţate cale obligatorie spre mântuire, dar acest lucru ar
de-un măgar aşa netot.” fi însemnat că omul nu va înțelege nimic din
calea pe care a urmat-o toată viața sa și spre ce
Uite-aşa zicea Mitică, tinde să ajungă, într-un final.
văicărindu-se de zor, Dacă omul s-a folosit de rațiune încă de la
că în lumea asta mică, crearea sa, rațiune care i-a adus foloase practice
n-are niciun ajutor. de zi cu zi, dar și o grămadă de nenorociri în
evoluția sa, pentru a afla despre miracolul iubirii
Dar atunci, răţoiul Gică, și relevarea primelor adevăruri fundamentale ale
sări iute din spinare acestui miracol, oamenilor le-au trebuit mai bine
şi-i răspunse fără frică: de cinci mii de ani. Spre deosebire de celelalte
„Măi Mitică, ai răbdare! viețuitoare cu care împărțeau uscatul, apa și
aerul, viețuitoare care erau conduse doar de
Noi ţi-om uşura povara instinctul de autoconservare, oamenii cunoșteau
şi vom merge pe cărare, încă de la începuturile lor iubirea, ca trăire
ca să nu-ndurăm ocara afectivă, în diferitele ei ipostaze: iubirea față de
că te rupem de spinare. propria famile, față de rudele apropiate, iubirea
față de un posibil partener de viață, sau de
Suntem mici, dar ca şi tine, oamenii din aceeași seminție.
tot un sufleţel avem Însă, în cei peste cinci mii de ani de la Creație,
şi atunci când se cuvine, alegerile majore ale oamenilor au fost dominate,
ajutăm, dacă putem.” mai întotdeauna, de ură, lăcomie feroce, dorința
.............................................................................................................................................................~ 74 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
de a dispune de viața semenilor după bunul plac,
promiscuitate și cruzime, ceea ce făcuse ca și cele
mai fioroase animale de pe Pâmânt să se teamă
de om. Pentru a readuce pe calea dumnezeirii
omenirea păcătoasă, căzută din grația divină, s-a
întrupat Iisus Hristos pentru a lua asupra Sa toate
păcatele lumii și a le spăla prin jertfa Sa, ca un
exemplu, ca o pildă vie pentru oameni în a urma
voia Tatălui și adevărata cale spre Dumnezeu.
Prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos,
prin viața, învățăturile și prin jertfa Sa, oamenilor
le-au fost relevate primele adevăruri
fundamentale ale acestui miracol, taina lui
Dumnezeu, iubirea supremă, iubire adusă la cel
mai înalt nivel, prin viața, învățăturile și jertfa
supremă făcută de Iisus Hristos pentru
restaurarea, sfințirea și îndumnezeirea firii
omenești și prin ea, în toți cei ce cred în El.
Oamenii L-au primit cu îndoială pe Fiul
Domnului și Învățăturile Sale. Nimeni până la
Iisus Hristos nu le mai spusese oamenilor că
trebuie să ducă o viață morală, cumpătată și să fie
milostivi cu toate ființele vii și mai ales, cu
semenii lor.
„Învățătorule, care poruncă este mai mare în
Lege?
El i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot
cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe
aproapele tău ca pe tine însuți.” (Matei, Capitolul
22, 36:39)
Trăind în mijlocul oamenilor, ca un muritor, Iisus
Hristos a înțeles că multe și grele erau patimile și
păcatele omenești și că oamenii încă nu sunt
pregătiți să meargă pe drumul îndumnezeirii. Prin
Învățăturile Sale și în final, prin jertfirea Sa în
chinuri cumplite pe Cruce, urmată de Învierea Sa,
Iisus Hristos a arătat oamenilor neîncrezători că
au de parcurs un drum foarte lung și plin de
suferințe și jertfe grele pentru a ajunge la
îndumnezeire.
„Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine
Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl meu este
cel care Mă slăvește, despre care ziceți voi că
este Dumnezeul vostru.
Și nu L-ați cunoscut, dar Eu Îl știu; și dacă aș
zice că nu-l știu, aș fi mincinos asemenea vouă.
Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui.” (Ioan, Capitolul
8, 54, 55). De la Nașterea Domnului Nostru Iisus
.............................................................................................................................................................~ 75 ~
Hristos și până în zilele noastre, în perioadele de
mare bucurie și mai ales, în perioadele de mari
cumpene, creștinii s-au rugat la Iisus Hristos
pentru ca prin El, rugăciunile lor să ajungă la
Dumnezeu Tatăl.
Deși an de an sărbătoresc cu mare cinste și
bucurie sărbătorile creștine, cele mai importante
fiind Nașterea, respectiv Învierea și urcarea la
Cer a Fiului Domnului, Iisus Hristos, iată însă că
la mai bine de două mii de ani de la Jertfa
Supremă, oamenii nu sunt încă pregătiți să
meargă pe calea arătată de Iisus Hristos.
Mai mult chiar, oamenii nu au evoluat spiritual
decât foarte puțin în anii care au trecut și mai
mult la nivel declarativ. De la momentul în care
L-au crucificat alături de doi tâlhari pe cel care se
jertfea pentru mântuirea lor și cei mai mulți
dintre cei prezenți la supliciu au privit nepăsători
la chinurile prin care trecea cel care se jertfea
pentru mântuirea tuturor, oamenii și-au devoalat
firea lor crudă și au lăsat să se înțeleagă ce grea,
lungă și complicată va fi calea spre
îndumnezeire.
Stelian GOMBOȘ
Între „vameş” şi „fariseu”, între
„fratele mai mic” şi „fratele mai mare”…
Primele două duminici ale perioadei, bisericeşti,
a Triodului, ne pun în faţa noastră, a minţii şi (a)
conştiinţei noastre, două pilde/parabole deosebit
de semnificative şi de elocvente pentru viaţa
noastră spirituală şi (pentru) urcuşul nostru
duhovnicesc: Pilda Vameşului şi a Fariseului (Ev.
Luca, 18, 10 – 14) şi Pilda Fiului Risipitor (Ev.
Luca, 15, 11 – 32)!...
Aceste două pilde sau pericope
evanghelice ne postulează în nişte ipostaze ori
situaţii cât se poate de concrete şi de reale, în
adevărată şi grăitoare asociere ori conexiune cu
propria noastră viaţă şi (cu) diferite ori variate
aspecte şi situaţii, punctuale, ale ei!...
Căci, noi, fiecare dintre noi, ne aşezăm/
ne poziţionăm, fie între vameşul păcătos, dar plin
de regret sincer, corect şi onest, plin de căinţă şi
pocăinţă, fără îndrăzneală şi cu multă umilinţă şi
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
smerenie, când recunoaştem şi ne cerem iertare,
plini de asumare şi (de) responsabilitate, pentru
toate faptele, greşelile, păcatele ori patimile
săvârşite de-a lungul vieţii noastre, cerând, cu
multă zbatere a inimii şi zdrobire a cugetului ca,
Dumnezeu, Preabunului şi Preamilostivul, să fie
„milostiv mie, păcătosului”, fie între cea a
fariseului, orgolios şi mândru, plin „de realizări şi
fapte măreţe”, care vine, plin de el, la Templu
pentru a se arăta, grav şi „plin de importanţă”
înaintea lui Dumnezeu care, aproape că ar trebui
să-l primească cu surle, trâmbiţe şi, bine înţeles,
cu covor roşu, de-a dreptul regal şi imperial!”…
Pasul sau paşii noştri realizaţi de către
noi, în acord şi armonie cu vameşul, sunt plini de
credinţă şi nădejde că am ajuns ori că ne aflăm,
deja, pe drumul cel bun, ce duce spre mântuirea
trupului şi a sufletului nostru, mai ales atunci
când, ne aflăm în scaunul Sfintei Spovedanii, a
Sfintei Taine a Pocăinţei, unde şi când ne
plângem toată viaţa noastră cea rea, de până
atunci, precum odinioară vameşul care stătea în
Templu, în spate, neîndrăznind să-şi ridice nici
măcar capul ori privirea şi numai se bătea cu
pumnul în piept rugându-se, precum odinioară
Psalmistul David, în Psalmul de pocăinţă 50!...
În acest context, în aceeaşi ecuaţie ori
cheie a (po)căinţei îi urmează vameşului, fiul cel
pierdut, rătăcitor ori risipitor din cea de-a două
pildă şi duminică a Triodului, care vine înaintea
Tatălui său, plângându-şi faptele cu amar iar,
Acesta – Dumnezeu Tatăl îl primeşte cu multă
compasiune, îl reabilitează cu toată dragostea Sa
părintească, şi îl tratează cu multă bucurie,
voioşie şi ospitalitate pe acest fiu care, „mort a
fost şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat!”…
În altă ordine de idei, cum spuneam şi,
deci, în altă ipostază a vieţii noastre ne aflăm,
atunci când, îl urmăm sau imităm pe fariseul
triumfalist, plin de mândrie şi (de) emfază care,
după cum se vede chiar şi cu ochiul liber, nu urcă
la Templu, spre a se căi şi pocăi ci, mai degrabă,
spre a-şi „etala” calităţile, faptele, realizările şi
meritele sale, cu alte cuvinte, se „socoti” cu
Dumnezeu şi cu „acest vameş” care, în optica şi
viziunea lui arogantă şi plină de preţiozitate, nu
este altcineva decât „un păcătos”, în comparaţie
cu el şi cu personalitatea lui plină „de dreptate şi
de adevăr”, căruia şi căreia îi lipseşte, însă, mila,
.............................................................................................................................................................~ 76 ~
îngăduinţa, compasiunea, iertarea şi, îndeosebi,
smerenia ori modestia!...
Cum, de altfel, în chip oarecum,
asemănător, se întâmplă şi cu fratele mai mare
din cea de-a doua parabolă, care, nici măcar nu
vroia să mai intre în casă, atunci când aude şi
vede ce se întâmplă, ci, de departe, afară stând, îi
reproşează, Tatălui său, cu o atitudine plină de
rigoare justiţiară şi (de) corectitudine legalistă,
tratamentul, în viziunea lui, preferenţial şi, deci,
discriminatoriu, faţă „de acest fiu, (nu frate) care
ţi-a mâncat averea cu păcătoşii şi cu desfrânaţii”,
timp în care „eu îţi slujeam Ţie, cu credincioşie,
fidelitate şi loialitate iar mie nu mi-ai dat nici
măcar un ied să petrec şi eu cu prietenii mei”
uitând, sărmanul, că, în fond şi la urma urmei,
„toate ale Mele ale tale sunt şi că, practic, tu eşti
împreună cu Mine, tot timpul, permanent şi
neîncetat ori neîntrerupt!”…
Altfel spus, de foarte multe ori dacă nu,
de cele mai multe ori, fiind autosuficienţi,
pretenţioşi şi emfatici, îl judecăm pe semenul,
fratele şi aproapele nostru, mai mult decât atât: îl
doborâm şi desfiinţăm, prin atitudinile, gesturile
şi cuvintele noastre, ajungând, uneori, să-l facem
din om neom, noi având certitudinea că
„deţinem” chiar adevărul suprem şi
corectitudinea veritabilă sau onestitatea autentică,
uitând să „nu judecăm ca să nu fim judecaţi!”
sau, „cu ce măsură veţi măsura cu aceea vi se va
măsura!”, totodată şi cuvântul Părintelui Teofil
Părăian conform căruia „ce faci te face şi, ţi se va
face!”…
Astfel stând lucrurile, al nostru este doar a
(ne) plânge faptele, greşelile şi păcatele noastre, a
avea, deci, atitudinea, umilă, sinceră şi smerită, a
vameşului şi a fiului risipitor, căci, şi noi suntem,
pur şi simplu, nimic altceva, decât nişte lacomi şi
hrăpăreţi precum vameşul de odinioară sau nişte
fii cheltuitori, risipitori, trădători şi prădători,
egoişti şi desfrânaţi precum fiul (fratele) cel mic
din Sfânta Evanghelie!...
Aşadar, viaţa noastră, în diferitele ei
momente şi stări, pendulează între fariseism,
ipocrizie, aroganţă, superioritate, preţiozitate,
suficienţă de sine, mândrie şi autoritate,
pretinzându-ne a fi, nimic mai mult sau mai
puţin, decât, „buricul pământului ori centrul
universului” în jurul căruia trebuie să graviteze
toată creaţia şi toată suflarea, dacă ar fi cu putinţă
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
iar, alteori, atunci când ne trezim, ne revenim,
poate şi, datorită, intervenţiei/contribuţiei,
pedagogice, plină de mesaj, sevă şi substanţă a
lui Dumnezeu – cel Preabun dar şi Preadrept ori
Preaînţelept, ajungem, în situaţia şi starea
vameşului şi a fiului celui mic,
realizând/conştientizând, micimea, eroziunea,
corupţia şi păcătoşenia noastră, devenind, astfel,
nişte oameni, normali, fireşti, plini de căinţă,
pocăinţă şi umilinţă, înţelegere, dragoste, milă şi
îngăduinţă faţă de aproapele, semenul şi fratele
nostru, bine ştiind, în sfârşit, că nimic nu este al
nostru, nimic nu ni se cuvine ci, pe toate le-am
dobândit, drept dar, de la „Dătătorul/Dăruitorul a
toate” de la „Cel plin de milostivire, dragoste,
bunătate şi adevăr”, de la „Stăpânul şi Creatorul a
toată făptura!”…
Prin urmare, aceste două parabole, care
nu fac altceva decât să (ne) scaneze, ca un RMN
spiritual – duhovnicesc, în cele mai dinlăuntru ale
noastre, în toată adâncimea şi profunzimea
sufletului, a vieţii şi vieţuirii noastre, au calitatea
ori capacitatea de a ne aduce acolo, unde suntem,
de fapt, de a ne arăta adevărata noastră faţă şi
purtare şi de a ne ajuta, în cele din urmă, să
punem început bun vieţii/trăirii noastre celei întru
Hristos, care a concluzionat că” mai îndreptat a
coborât la casa lui vameşul, în comparaţie cu
fariseul!” iar fiul (fratele) mai mic „mort a fost şi
a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat!”, pe sine, întru
sine, adică întru ale sale, ajutându-ne în acest
mod, să ne (re)găsim şi noi, întru noi, întru ale
noastre, adică, întru adevărata, purificata şi
convertita fiinţă!...
Ce cale alegem? Calea către Dumnezeu
sau calea către sine?
Harul ne redeşteaptă permanent conştiinţa
păcatului. „Întreaga educaţie a omului depinde de
felul în care funcţionează conştiinţa păcatului.
Numai omul care trăieşte în faţa lui Dumnezeu
are adevărata măsură a sa, a lumii şi a vieţii”
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, p. 78).
„Deschide-ţi, suflete, fereastra larg/şi lasă
soarele să te pătrundă/ E primăvară, mugurii se
sparg/şi-n ramuri ciunte verdele inundă.”
(Demostene Andronescu)
.............................................................................................................................................................~ 77 ~
Trebuie să alegi să fii ori mândru, ori sărac în
duh. Cea dintâi alegere va însemna o distrugere
zgomotoasă, a doua, o zidire tăcută”. (Sfântul
Nicolae Velimirovici)
„Omul se poate înălţa până la Dumnezeu
prin dragoste şi poate coborî până în tenebrele
iadului, prin ură”. (Eugenia Indreica Damian)
În stihiile întunericului omul autonom
instaurează trufia şi ura cu toate „binefacerile”
lor. În iluzia autonomiei sale, omul „pare că se
face pe sine în timp, în fond desfăcându-se din
primordii” spune filosoful Petre Ţuţea (Petre
Ţuţea, Intre Dumnezeu şi Neamul meu, pag.
371).
„Întâi dragostea. nu dragostea nesăţioasă,
dragostea de bogăţie, de putere, de stăpânire, ci
dragostea de frumuseţe, de lumină, de adevăr,
dragostea mângâiere, îndemn şi creaţie, nu
dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea
care dăruie, care hrăneşte pe altul. Nu dragostea
sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se
revarsă fluvial” (Ernest Bernea, Preludii, p. 47).
Alegerea între Dumnezeu şi om ţine de
morala creştină din noi. Suntem, devenim ceea ce
alegem și vrem. Există două căi, prima duce către
Împărăţia lui Dumnezeu, și a două spre împărăţia
Sinelui. Depinde de fiecare ce cale alegem, calea
iubirii sau a întunericului din noi.
Ionel MARIN
Cristian Petru Bălan
De Sfintele Paște, toți românii să facem o
rugăciune cum nu am mai făcut niciodată,
intitulată:
RUGĂCIUNE PENTRU VINDECAREA ȚĂRII:
Doamne Dumnezeule, Împărate Ceresc, fiindcă
România noastră a ajuns la mare ananghie, fiind
gata să se prăbușească de tot, iată, noi poporul
român, cei mai mulți fiind oameni amărâți și
batjocoriți, Te rugăm, Doamne, cu mare
disperare, să ne trimiți de grabă conducători-eroi,
români cu adevărat cinstiți, precum au
fost asemenea oameni, cândva, în trecutul nostru,
ca să alcătuim din ei un guvern profund devotat
Ție și Țării, care să Te proslăvească întotdeauna!
Așa cum Ți-au cerut nu demult frații noștri
polonezi, imitându-i, vrem și noi ca Patria să ne
fie condusă de sus, de Regele Iisus!
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Iar aici, jos, dă-ne oameni cu caracter virtuos și

impetuos!
De aceea, cu mare devoțiune, noi, poporul
necăjit, îți cerem:
- pentru păstrarea Țării puternică și evlavioasă -
dă-ne un nou Ștefan cel Mare!
- pentru apărarea Țării - dă-ne un nou Mihai
Viteazul!
- pentru devotament profund față de popor, de
așezările îndepărtate - dă-ne un nou Avram
Iancu!
- pentru justiția dreaptă a Țării - dă-ne un nou
Vlad Țepeș!
- pentru devotamentul cu jertfă față de Tine și de
Țară - dă-ne un nou Constantin Brâncoveanu!
- pentru a dirija bine treburile interne ale Țării -
dă-ne un nou Mihail Kogălniceanu!
- pentru a dirija bine treburile externe ale Țării - HRISTOS A ÎNVIAT!
dă-ne un nou Nicolae Bălcescu! Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Isus
- pentru a păstra unitatea națională a poporului Hristos, să vă lumineze casa, familia și să vă
nostru - dă-e un nou Alexandru Ioan Cuza! înalţe sufletul spre lumina veşniciei. Liniște
- pentru a ne apăra cu devotament fruntariile interioară, sănătate, belșug, înțelegere și armonie.
Țării de la Răsărit și de la Apus - dă-ne un nou Dumnezeu să ne binecuvânteze în fiecare zi.
Ion Antonescu! LA MULȚI ANI!
- pentru a ne scrie o istorie reală și bine
documentată a ultimelor evenimente ale Țării
noastre - dă-ne un nou Nicolae Iorga!
Măcar câțiva din români ca aceștia să ne dai, nu
mai mulți, că ne-ar fi îndeajuns - și atunci toate s-
ar îndrepta, Doamne!
Noi, Dumnezeul nostru, îți vom mulțumi în
genunchi, promițîndu-Ți că Te vom asculta pe
Tine și pe cei care seamănă în fapte cu cei ce Ți
i-am cerut!
Te rugăm, fă Doamne, această mare minune
pentru o țară mică precum a noastră și deschide-
ne mințile și sufletele, să vedem mai bine în
viitor felul oamenilor, să nu ne mai lăsăm atât de
ușor înșelați, să nu mai greșim ca până acum. Și
proslăvindu-Te, îți promitem că ne vom păzi cu
mare atenție și că nu vom mai alege pe ticăloșii
care se prefac că sunt cinstiți fără să fie.
Deșteptându-ne „din somnul cel de moarte”,
promitem să-Ți ascultăm poruncile și să ne
alegem în frunte numai conducători binecuvântați
de Tine, Cel ce ne binecuvântezi România, iar
noi - pentru ajutorul ce ni-l dai - Îți mulțumim din
toate inimile, dorind ca Numele Tău Sfânt să fie
slăvit și proslăvit acum și pururea și în vecii Ionel MARIN, redacția revistei Bogdania
vecilor! AMIN!
.............................................................................................................................................................~ 78 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
PIESĂ DE TEATRU
Nicolae VASILE
Controversiada (3)
(urmare din numărul anterior)
Bine că există anestezia totală,
Altfel, românul l-ar contrazice
pe chirurg pe masa de operație.
(Banc românesc)
Scena 3
(Nelu în contact online cu Gina și Bogdan)
Nelu:
Iată că putem fi toți trei împreună, chiar și așa
prin imagini. Mare minune și cu tehnica asta!...
Bogdan:
Toți patru, că i-am trimis și mamei link-ul, dacă
vrea și are timp, să se alăture discuției. Nu d’alta,
dar uneori are câte-o idee care ne scoate din
impas, mai cu binele, mai cu răul.
Nelu:
Apropo, de ce credeți voi că tehnologia
evoluează mult mai repede ca societatea? Și chiar
așa, cu tehologia asta avansată, lumea bate pasul
pe loc, mă refer la relațiile sociale. Dacă te uiți în
piesele lui Caragiale, parcă s-ar întâmpla azi!...
Gina:
Pentru că mașinăriile astea toate care ne-
nconjoară, bazate pe calculatoare, respectă
logica, că doar așa au fost construite, ori omul nu
respectă nimic. Vorbeam mai înainte că ingineria
și informatica sunt mai stabile, mai sigure, decât
medicina și învățământul, ca ocupații, pentru că
ele nu lucrează cu oameni, ci cu mașini.
Serviciile toate, incluzând educația și sănătatea,
vor fi preluate de calculatoare. Prin gări, prin
bănci, prin supermarketuri etc., îți faci singur
toate treburile, iar salariații de acolo doar
supervizează de la distanță derularea activităților.
.............................................................................................................................................................~ 79 ~
Tot ce este predictibil și repetabil va fi preluat de
tehnica de calcul și robotică. Mașinile nu se
ceartă!... Cel mult se opresc!...
Bogdan:
De când bănănăi eu prin străinătăte, prin țările
dezvoltate, evident, am văzut că e cum spui.
Tocmai d’asta nu sunt foarte convins că voi
rămâne definitiv p’ aici. Dar nici n-aș vrea ca să
vină acum tata și să spună: Gata cu zăpăceala,
apropo de o discuție anterioară, înapoi în
acvariu!... Nu cred că se mai poate.
Nelu:
Nu, nici gând de așa ceva!... Nici mie nu mi-a
plăcut să stau în acvariu mai bine de jumătate din
viață, dar acum România nu mai este un acvariu.
Este, în schimb, un adăpost, cu doza lui de
naturalețe, un pic rustică. Apropo, dacă ați fi aici,
v-aș invita să gustați din magiunul meu rustic.
Bogdan, spuneai cândva că în globalizare există
rechinism, dar știți bine că nu sunt rechini în
toate mările.
De ce credeți voi că vine prințul Charles așa des
în România? Credeți că-i lipsește ceva, legat de
confortul fizic, în Anglia? Nu, are tot ce și-ar
putea imagina cineva vreodată, dar n-are
satisfăcut ceva legat de confortul său mental,
psihic și găsește așa ceva aici. Mai sunt o serie de
alți străini care vin din aceleași motive. De ce n-
ar face și românii din străinătate același lucru?
Bogdan:
Hai să zicem că noi, din fericire, să-i mulțumim
lui Dumnezeu, nu suntem dintre cei care avem
grija materială a zilei de mâine, dar cu ce ai putea
să-ți umpli timpul, dacă te-ai întoarce definitiv?
Prințul Charles vine și el de câteva ori pe an, dar
în rest umblă prin alte părți.
Nelu:
Și pe voi, cine v-ar împiedica să umblați prin alte
părți. Repet, am depășit ideea acvariului!... Dar
nu asta este problema principală, ci aceea de
găsirea unei preocupări de lungă durată. Că tot
spuneați că activitățile predictibile și repetabile le
vor prelua roboții, ei bine pe cele creative nu le
vor lua nimeni, rămân la oameni. Deci, cultura
este soluţia!... Oameni de cultură celebri, precum
şi alţii mai puţin celebri, au trecut de stres prin
activitate culturală. Cultura te învaţă că există în
viaţă şi altceva decât competiţia economică, că
economia de piaţă nu este totul pe lume!
Bogdan:
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Şi care este garanţia succesului?...
Nelu:
Exemplul ţărilor dezvoltate!... Efectele
globalizării au apărut mai întâi acolo, fără a
periclita prea mult cultura şi viaţa socială. Ce este
la noi acum nu am putea spune că este o
economie de piaţă normală, ci este o economie
sălbatică de piaţă, care nu ţine cont de nimic!
Bogdan:
Da, cultura este un refugiu, dar câte exemple
pozitive avem de când am ieşit din acvariu? Şi în
cultură se aplică modelul acvariu-ocean! Oamenii
de cultură de altădată obţineau rezultate vizibile
la nivel național, dar se simţeau bine, erau
permanent pe un podium.
Nelu:
Doar nu vrei să zici că economia de piaţă
funcţionează şi în cultură?...
Bogdan:
Ho, ho, ho!... Şi încă ce mai funcţioneză!...
Astăzi valurile oceanului le-au luat podiumul de
sub picioare, motiv pentru care aproape toţi au
trecut în tabăra nostalgicilor fostului regim.
Nelu:
Hai să nu exagerăm!... Marii artişti o duceau bine
înainte, o duc bine şi acum.
Bogdan:
Nu este chiar aşa!... Realitățile acestor vremuri
sunt contradictorii. Sunt mari actori de odinioară
care astăzi fac mai mult reclame decât filme, nu
mai apar prin producţiile cinematografice
serioase!...
Nelu:
Hai,... să nu ne luăm după câteva exemple!...
Fiecare generaţie are idolii şi nostalgiile ei!... Voi
n-o să ajungeţi la fel?...
Bogdan:
Auzi,… să ne fie clar! Noi, reprezentanţii noii
generaţii, putem fi acuzaţi de multe, dar nu că am
fi niște nostalgici! Nu avem după ce să fim
nostalgici! Oricum ar fi acum, dar nu vrem să fie
cum a fost pe vremea voastră! Am încercat să
găsim repere în oamenii de cultură dinainte de
socialism, şi ce-am găsit? Nu ceva demn de
urmat!...
Nelu:
Aoleu!... Nici ăia n-au fost buni?...
Bogdan:
Generaţia voastră a avut un mare handicap, nu a
avut acces la informaţiile corecte. V-aţi făcut
.............................................................................................................................................................~ 80 ~
raţionamentele doar pe firimiturile oferite de
manipulatorii comunişti. Noi, astăzi, avem un
avantaj, ne informăm de la sursele reale.
Nelu:
De exemplu!...
Bogdan:
Păi,... tentativa asta de „a intra în Europa”nu este
prima. La prima încercare, cea de pe vremea
Regelui Carol I, care avea toate premizele
pozitive, entropia era de partea noastră, cum am
zice azi, reuşita a fost frânată de naţionalism.
Reprezentantul de frunte al acestuia, în forma sa
cea mai acută, a fost marele şi inegalabilului poet
Mihai Eminescu!... Ca politician, era naţionalist,
şi încă unul foarte activ şi consecvent.
Naţionalismul ar însemna reîntoarcerea la
acvariu, asta ne dorim? Şi asta a fost într-o
perioadă de mari realizări!...
Nelu:
Ei!... Acceptă că Eminescu a fost unic!...
Bogdan:
Da, a fost unic, și după el a apărut altul la fel de
unic!...
Nelu:
Nu poate fi altul la fel!...
Bogdan:
A fost altul, în alt fel!... A doua tentativă, a fost
cea dintre cele două războaie mondiale. Atunci,
cel mai mare logician al ţării, profesorul Nae
Ionescu, creatorul şcolii de logică filozofică, care
i-a dat pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin
Noica, Mircea Vulcănescu etc., chiar şi pe
Grigore Moisil, în logica matematică, a fost
preluat greşit de o mişcare politică
ultranaţionalistă, adepta utilizării crimei politice
pentru atingerea scopurilor, şi încercarea noastră
de ieşire la ocean a eşuat iar!...
Nelu:
Da,... dar această ieşire a noastră la ocean, care
chiar tu spuneai că este grea şi frustrantă, nu ar
putea duce la dezmembrarea unei naţii, prin
scăderea în consistenţă a ceea ce ar mai rămâne
în interior?
Bogdan:
Este o greşeală care se face frecvent, intenţionat
sau neintenţionat! Nu trebuie să considerăm că
toţi care pleacă din ţară sunt valoroşi, iar cei care
rămân sunt lipsiţi de valoare! Plecarea din ţară
ţine de alte resorturi, nicidecum de cel al valorii.
Nelu:
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Nu prea ştiu astfel de axemple!...
Bogdan:
Păi,... în domeniul literaturii, mecanismul a
funcţionat invers, şi anume, scriitorii români din
exteriorul ţării nu sunt bine apreciaţi în interior!
Această ieşire în ocean are efecte pozitive dacă
există o justă apreciere a valorii şi pentru cei care
pleacă şi pentru cei care rămân. Ţări precum
Grecia, Irlanda, Polonia, Israel, Armenia etc., ar
fi de neconceput fără a lua în consideraţie
diaspora, pe de altă parte cei din exterior au ca
proritate contribuţia lor la creşterea ţării mamă.
Lobby-ul celor din exterior are un rol benefic la
întărirea naţiei.
Nelu:
Şi care ar fi eficienţa acestei teorii, dacă din
1990 şi până acum imaginea românilor în
străinătate a tot scăzut? Străinii ne văd doar ca
ţigani sau hoţi!... Este imposibil să mai faci o
excursie sau un concediu în străinătate fără să te
indispună diferitele manifestări negative la
simplul auz al limbii române!
Bogdan:
Este vina autorităţilor române şi ale presei
autohtone! Autorităţile se spală pe mâni când o
serie de infractori pleacă din ţară, considerând că
au scăpat de ei, că aceştia intră în jurisdicţia tării
gazdă.
Nelu:
Şi nu este aşa?...
Bogdan:
Nimic mai fals!... Ei, peste tot unde merg, sunt
tot cetăţeni români, iar România are obligaţii atât
faţă de ei cât şi faţă de ţara gazdă! Presa română,
care se deprofesionalizează pe zi ce trece, caută
doar subiectele de scandal, care, preluate de
străini, le permite acestora să-i incrimineze pe
toţi românii, de multe ori, şi când nu este cazul!
Gina:
Măi,... voi ați luat-o pe altă cărare decât mă
așteptam!... Eu am făcut două facultăți umaniste
și avem de gând să mă realizez într-un domeniu
cultural, dar este al dracu de greu să vrei să
trăiești din cultură. Și jurnalismul este tot o formă
de cultură, chiar și cel din domeniul
gastronomiei, dar nu la asta mă refer. Mă
gândeam la creatorii din domeniul artelor.
Oameni care să trăiască din vânzarea produselor
lor artistice.
Nelu:
.............................................................................................................................................................~ 81 ~
Stați un pic să sistematizăm un pic lucrurile.
Există pe lume, mai mult în istorie decât în
prezent, pentru că pe ce-i din prezent nu-i știm,
nu i-a validat încă timpul, mari creatori. Aceștia
sunt aleși și binecuvântați de Dumnezeu. Ei
niciodată n-au trăit bine. Din cele materiale, n-au
avut de ajuns, dar nici nu i-au interesat, cele
imateriale, divine, i-au interesat, dar niciodata n-
au avut de ajuns. Nu cazul lor voiam să-l
discutăm, ci pe cel al oamenilor care fac cultură
de întreținere. Fie consumă, fie produc cultură.
La fel cum există sport de performanță și sport de
întreținere, există și cutură de performanță și
cultură de întreținere. Sportul de întreținere
păstrează corpul sănătos, cultura de întreținere
păstrează mintea sănătoasă.
Gina:
Tată, ce înțelegi tu prin cultură? Asta ca să
înțeleg bine afirmațiile anterioare.
Nelu:
Inițial, am simțit cultura ca pe o acumulare de
acte de creație, de vise. Acum mi-am perfecționat
un pic viziunea, în sensul că nu este suficientă
acumularea, ci mai trebuie să urmeze și distilarea
lor. Actul real de creație îl simt, mi se ridică părul
pe mâini când aud o muzică bună, o poezie bună
etc. Dar nu este suficient, trebuie ca aceste trăiri
să capete amplitudine de masă.
Gina:
Si cum vezi tu că asta ne va echilibra viața, celor
care avem preocupări foarte practice, cu termene
clare, care ne conduc inevitabil spre stres?
Nelu:
Păi, celui care i se ridică părul pe mâini dintr-o
trăire artistică, uită în acel moment, dar și mult
timp după, de toate sarcinile și termenele de
serviciu și are o perioadă de relaxare.
Bogdan:
Ah..., iată ca a apărut și mama în discuție!....
Maricica:
Auzi mă, palavragiu bătrân!... Mai lasă copii ăștia
în pace cu filozofiile tale de doi bani!... N-o să se
mai întoarcă niciodată definitiv în țară. Familia
mea este familie oriunde s-ar afla membrii ei, iar
patria este pentru fiecare acolo unde se simte
bine. Restu sunt povești.
Nelu:
Știam părerea ta, dar voiam ca ei să știe și
viziunea mea despre ceea ce se întâmplă.
Maricica:
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Viziunea ta, pe dracu!... Eu, aici la Bruxelles, Zidaru-

organizez întâlniri, conferințe cu marii gânditori Stolnici- Comis
ai lumii, dar pe niciunul nu l-am auzit vreodată Dragomira- Viitoarea soţie a lui Radu Alună
vorbind de ceea ce propovăduiești tu, filozofia ta. Baatur Djahar- Trimisul lui Timur Lenk
Nelu: Iset Beg- Sol turc
Foarte bine!... Va veni o vreme când mă vor cita. Sofronie-Stareţul Mănăstirii Cozia
Așa este la modă acum, dacă nu ești citat, nu
exiști. Citare asta, în știință, în filozofie, este ca
pomenirea, la popi. ACTUL I
Maricica: POVESTITORUL
I-ai înebunit pe toți cu magiunul tău naturist, dar (Pe un fond muzical ce sugerează clipocitul apei).
n-ai fost în stare să te ocupi ca lumea de treaba Valea Oltului.După lupta de la Rovine , din data
aia cu retrocedarea!... În actul ăla, i-a greșit de 17 mai 1395, Mircea cel Bătrân se retrage în
numele soru-mi aia de la Târgoviște. Acum munţi, spre Braşov, unde se întâlneşte cu regale
trebuie acțiune judecătorească pentru a se Sigismund şi încheie cu ungurii un tratat
corecta. Nu mai am timp de balivernele voastre, defensive şi ofensiv. Urmat de mica sa oştire, în
așa că mă retrag din discuție. momentul când boierul Vlad zis Uzurupatorul
Urmare în numărul viitor este recunoscut Domn de către turci. Mircea cel
Bătrân face un popas pe malul Oltului în dreptul
muntelui Cozia unde domnul Radu I începuse să
construiască o biserică.
Al. Florin ȚENE
TABLOUL I
Scena 1.
POVESTITORUL
E seară. Ostaşii sunt adunaţi în jurul
focurilor. Vorbesc şi fac glume.Unii cântă. Mihai
I, fiul lui Mircea cel Bătrân stă pe un colţ de
stâncă de pe malul Oltului, înconjurat de doi
oşteni şi vorbesc despre fetele din satele vecine
pe care le-au cunoscut. (Luna se ridică şi
arginteşte pădurea şi valurile râului).
MIHAI
(Încet şi gânditor).
COZIA Am cunoscut, Postelnice, o fată ieri
Dramă istorică în versuri Cum n-am văzut în lume nicăieri
Ca albăstrelele avea ochii
PERSONAJE Şi sânii stăteau să-I rupă inul rochii.
Povestitorul Avea trupul ca trestia cu seva suptă
Mircea cel Bătrân- Domnul Ţării Româneşti Şi se mlădia precum sabia în luptă.
Radu Alună- Căpitan de Călăreţi Cum am văzuto, atunci, mi-am zis:
Cozia- Fată din popor Nu poate fi aeva, e doar un vis!?
Mihai- Fiul lui Mircea cel Bătrân CETAŞUL POSTELNICUL
Logofătul Neacşu- Şeful Cancelariei Domneşti Unde ai văzuto beizadea Mihai, Măria-Ta?
Postelnicu- Cetaş MIHAI
Constantin- Ohanic (Arătând cu braţul spre o cotitură a Oltului).
Vorbură- Cetaş La Olt în apa rece se scălda
Ursan- Vătaf de plăieşi Acolo unde râul îşi roade malul,
Niculai- De un frasin îşi legase calul
Soripcă- Meşteri zidari Şi goală cum o făcuse mama ei
.............................................................................................................................................................~ 82 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Înota, aprinzând flăcări în ochii mei. Fără amândoi părinţii,

Stăteam ascuns ca un hoţ de ham Omorâţi de spadă...pe tot sfinţii
Şi tot privindo nu mă săturam. Că mă voi răzbuna
Frângându-se o creangă sub picior, Omorând o sută de spahii cu mâna mea!
De ciudă îmi venea să mor, OHABNICUL CONSTANTIN
Ca o jivină a simţit miros de om Şi de unde e, ţi-a spus?
Şi a alergat goală în dosul unui pom MIHAI
OHABNICUL CONSTANTIN (Arătând cu braţul în direcţia unde se văd câteva
(Curios). case acoperite cu şiţă şi paie).
N-ai fugit la ea!? Stă în satul acela pe munte, sus,
MIHAI La doi bătrâni de care îngrijeşte
Drept să-ţi spun, parcă îmi stătuse inima. Şi pe la ohabnici munceşte!
OHABNICUL CONSTANTIN (Din depărtare se aude un cântec de fată, din ce în
Şi ai lăsato să rămâi doar cu un vis din somn?! ce mai aproape).
Tu, fiul unui prea mărit Domn!? CETAŞUL POSTELNICUL
MIHAI Să mă ierţi, te întreb fără teamă,
Nu, Ohabnice Constantin am aşteptat Pe fată cum o cheamă?
Până când fata s-a îmbrăcat MIHAI
Într-o rochie albă ca nedeile păgâne. (Printre clipocitul apei şi împletindu-se cu ea se
CETAŞUL POSTELNICUL aude un cântec cristalin şi duios).
Cred că era zâna dintre zâne. Un nume ciudat! Dar frumos! Cozia!
MIHAI COZIA
Era mai frumoasă! Pe sabia mea! (Cântând în depărtare).
(După o mică pauză). Hei, hei, munţilor
Atunci, sculându-mă, m-am îndreptat spre ea, Voinicilor
Speriată pe cal a încălecat, Doar voi îmi ştiţi
Dar şi eu pe roib m-am aruncat. Al meu dor
Prin codru m-am plimbat,. După un fecior
Şi un cântec de jale şi suspine De Domn bun…
Cânta întorcând capul spre mine,
Râdea, când o rugam să oprească Hei, hei, pădurilor
De viaţa ei să-mi vorbească În care s-a născut un dor
Dar ea râdea şi alerga, După un fecior…
La rugămintea mea nu sta.
Dar calul ei s-a împiedicat de-un ciot… Hei, hei, Oltulr…
CETAŞUL POSTELNICUL Doina mi-o şti
Şi a căzut? Socot! Dorul mi-l vei mântui.
MIHAI
A căzut cu cal cu tot, Scena 2.
Am dat pinteni s-o rătui cum pot, POVESTITORUL
Am ridicato şi apoi... Mihai, Postelnicul şi Constantin privesc în
Ne-am plimbat amândoi direcţia de unde vine cântecul. Toţi văd pe malul
Aflând că sunt beizadea, pe sabia mea! Oltului o fată îmbrăcată în alb. Cozia se apropie
A vrut să-ngenunche, acolo, unde se afla, de Olt cu calul ţinut de dârlogi, şi cântecul lasă
Dar n-am lăsato şi i-am spus calul să se adape. Mihai se ridică şi se îndreaptă
Că mi-e dragă mult, nespus. spre fată.
Apoi am stat pe iarbă, jos, MIHAI
Şi-a început că cânte.Oooo, ce frumos! (Alergând spre fată).
Un cântec despre viaţa ei, Cozia!...Cozia!...Aici ai venit!?
Despre ani puţini, dar grei, COZIA
.............................................................................................................................................................~ 83 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

(Mângâind calul pe coamă). Muncitoare şi cuminte

Din deal te-am zărit Şi cu teamă de cele sfinte.
Şi mi-am zis atunci să vin În faţa altarului vei jura
Să adăp calul puţin Să-mi fi în veci soţia mea.
Şi să stăm de vorovit, COZIA
Căci luna a răsărit… E prea frumos să fie adevărat!
MIHAI MIHAI
Spunei că îţi este teamă de bărbaţi Totul va fi cum îţi vorbesc.
Mai ales când sunt înarmaţi. (După o pauză de ezitare).
COZIA Cozia numai pe tine te iubesc!
De vitejii Măriei-Sale (Undeva prin copacii din apropiere cântă o
Nu mi-e teamă de îmi ies în cale. mierlă).
MIHAI Ascultă mierla! O auzi acum?
(Stând pe gânduri şi privindo cu dragoste). Totul va fi de cum îţi spun,
Ce frumos ceir pe aici Ea cântă pentru iubirea noastră, cântă…
Şi ce de lighioane mici, COZIA
Se plimbă peste tot (Lăsându-şi capul pe umărul lui Mihai. Pletele eu
Să-şi găsească hrana cum pot. aurii se revarsă în faţă şi pe spatele lui Mihai).
COZIA Ooo…! Zi prea sfântă!
Aşa este şi omul sărac, Ce vis mi-ai dat!
Lucrează, de toate fac Poate să fie vreodată adevărat!?
Oamenii pentru un codru de turtă, Chiar dacă nu se va împlini
Să-şi umple goala-i burtă. Voi ţine minte această zi.
MIHAI MIHAI
Cozia! Ce mult îmi placi! Cozia te rog frumos
COZIA Cântă-mi un cântec duios,
Nu vorbi, nu ai dreptul ! Taci! Aşa cum tu şti!
MIHAI COZIA
(Punând mâna pe mâna ei). Ce cântec? Zi!
De ce vorbeşti aşa? MIHAI
Nu pot să-ţi spun ce îmi şopteşte inima! (Mângâindu-i pletele).
COZIA Oricare ar fi.
Tu eşti domnişor, tu eşti bogat, COZIA
Eu o săracă liberă dintr-un sat. (Stă puţin pe gânduri, apoi începe să cânte,din ce
MIHAI în ce mai tare de răsună văile. Ostaşii se apropie
Iubirea mă hămeii şi nu cunoaşte şi se aşează pe iarbă ceva mai departe, ascultând).
De unde ne vom întoarce, din ce moaşte, Foaie verde a plopului
Şi când ne vom întoarce, într-o bună zi, Ici pe valea Oltului
Soaţă, tu, ai să-mi fi. Într-un sat îndepărtat
COZIA O fată s-a aflat.
(Bucuroasă, dar şi înspăimântată). N-a dat
Mihai! Eu!? Araci la domnie
O să fie tare greu, Nici bani la visterie,
Măria-Sa nu o să vrea, bine socoate. Pârcălabul nu le ştie.
Tu ai fete cinsteşte şi bogate. Când Domnul a venit
MIHAI Sătenii s-au gătit
Nu de acelea îmi trebuiesc, Şi frumos l-a primit
Pe ele nu pot să le iubesc, .................................
Îmi trebuie o fată ca tine,
Părtaş şi la rău şi la bine, (Va urma)

.............................................................................................................................................................~ 84 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
NOUTĂȚI EDITORIALE
”TEATRUL ESTE VIAȚA ̶ Interviuri
imaginare cu maestrul RADU BELIGAN,
autor Geo CĂLUGĂRU, Editura Fast Editing,
București, 2023
Teatrul – care e de domeniul relativului – nu
are de ce să viseze absolutul.
E o artă a contingentului, a conjuncturii, trăind de
la o seară la alta, între proiecte și fapte, pe un
itinerar unde nu-i loc de mult timp de visuri în
absolut. Din acest punct de vedere seamănă
perfect cu viața: orice am face ne întoarce la
realitate. Pornind de la această premisă,
Scriitorul Geo Călugăru a demarat un lung dialog
imaginar cu maestrul Radu Beligan.
Actorul Radu Beligan, geniu al scenei teatrale și
mare formator de multe și talentate generații de
actori români, a fost considerat „un vârf de foc al
culturii române”, este autorul cărții-document
,,Pretexte și subtexte”, apărută la Editura
Meridiane în 1968 și astfel scriitorul Geo
Călugăru, minte sclipitoare a realizat o carte-
dialog cu maestrul Radu Beligan, parcurgând
drumul invers de la răspunsurile sale la
formularea întrebărilor preexistente în mintea
domniei sale.
Dorința domnului Călugăru a fost de a readuce în
fața cititorilor cartea-document, ,,Pretexte și
subtexte”, adăugând excelente interviuri
imaginare cu maestrul Radu Beligan. Și astfel în
semn de totală admirație față de geniul său
actoricesc a dat viață volumului intitulat
”TEATRUL ESTE VIAȚA ̶ Interviuri imaginare
cu maestrul RADU BELIGAN”. Teatrul afirma
Radu Beligan, nu este ca filmul - ,,o artă care s-a
născut sub ochii noștri, dar este o artă care caută
și găsește mijloacele de a renaște și de a ține
.............................................................................................................................................................~ 85 ~
pasul cu tinerele sale rivale: cinematograful și
televiziunea”. Numeroase și inteligente întrebări,
precum: Maestre Radu Beligan, v-aș ruga să
nuanțați relaţia ce se încheagă între artistul de
teatru, actor şi spectator, cel pentru care arde ca o
torță pe scenă!
- ,,Teatrul ne oferă nu numai ocazia de a
cunoaşte mai bine lumea, îndemnul de a o
transforma, bucuria de a participa direct la o
dezbatere a conştiinţelor, el este şi un act de
comuniune, de solidarizare. A participa la un
spectacol nu este o operă mecanică. Spectatorul
nu este o placă fotografică, ca un film ce se lasă
impresionat de lumină. Intr-un spectacol, publicul
înfăptuieşte un act de participare, de reuniune
într-o emoţie şi într-un gând. Universul unei
opere de artă teatrală nu se dezvăluie decât sub
examenul, sub admirația, sub indignarea
spectatorului. Dragostea spectatorului este un
jurământ de a menține ceea ce se vede pe scenă,
de a schimba, admirația lui, un jurământ de a
imita”. Cartea este deosebită din toate punctele
de vedere și este realizată la binecunoscuta
Editură Fast Editing din București în luna
ianuarie 2023. Felicitări domnului Geo Călugăru
și bineînțeles doamnei Geni Duță, directoarea
Editurii Fast Editing. Cultura unori actori poate fi
ușor măsurată, dacă trecem în revistă piesele în
care au jucat, afirma marele actor de teatru de
comedie, spirit universal inegalabilul Radu
Beligan
Volumul ,,Pământ românesc” de Simion
Mehedinţi, Editura Terra, Focșani, 2022
Volumul ,,Pământ românesc”, al doilea
manuscris al savantului Simion Mehedinți a
apărut la 80 de ani de când a fost scris, în anul
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
2022 la Editura Terra din Focșani, director Conf.
Universitar Costică Neagu.
Se cunoaște faptul că Simion Mehedinți a primit
comanda de la ,,Fundațiile Regale pentru
literatură și artă”, de a realiza și preda până la 9
martie 1942, manuscrisul cu titlul ,,Pământul
românesc”. Lucrarea urma să se tipărească în
5000 de exemplare pentru ,,Biblioteca
românească”.
Deși situația politică internă și internațională a
României la acea dată era dezastruoasă, datorită
implicării directorului general al Fundației
Regale pentru Cultură și Artă – acad. Dumitru
Caracostea – în anul 1943 s-a tipărit volumul I
(partea I și partea a II-a) din ,,Opere complete”
pentru ,,Biblioteca românească”.
În prezentarea pământului și neamului românesc
autorul folosește geografia, istoria, etnografia și...
geopolitica: ,,După cum harta fizică arată
fizionomia pământului unei țări, tot
așa toponimia este un document al vieții
poporului care o locuiește”.
Simion Mehedinți lansează conceptul de ,,granițe
etnografice”, prin care explică procesul de
formare a provinciilor românești, unitatea și
continuitatea poporului român prin limbă și
tradiții, dar mai ales prin contribuția
personalităților reprezentative care asigură
procesul de coagulare, ,,de modelare a neamului
și a statului”.
În capitolul ,,Calea vieții” deslușim rostul acestei
scrieri, dar mai ales misiunile școlii. Școala este
răspunzătoare de tot ceea ce înseamnă progres
sau regres în societate, motiv pentru care Acad.
Simion Mehedinți afirmă ,,Timpul școlii
(cu educația timpurie), începe de la 3 ani (,,trei
ani de-acasă”) și continuă până la 25-30 de ani,
deci o treime din viață.
Pentru Mehedinți, ,,Orice țară este o
personalitate, dacă știi s-o privești cum trebuie, în
legătură cu oamenii care o locuiesc”, așa că
lucrarea ,,Pământ românesc”, este un strigăt de
disperare după ,,anul rușinei și al ruinei” (1940-
Dictatul de la Viena), dar și un model de
încredere în viitorul unui neam care ,,nu și-a spus
cuvântul în istorie”. Țara noastră în ultimii 30 de
ani a fost cu bună știință îndepărtată și izolată de
modelele unei dezvoltări economice sănătoase, i
s-au acaparat resursele generatoare de
prosperitate națională, i s-a distrus infrastructura
.............................................................................................................................................................~ 86 ~
industrială metalurgică, a construcțiilor de
mașini, petrochimică, mase plastice,
farmaceutică, a materialelor de construcții,
ramurile industriei ușoare, alimentare, zootehnia,
sistemele de irigații, flota maritimă, rețeaua
feroviară etc. Sunt multe similitudini dintre ,,anul
marelui cutremur” și situația geopolitică a
României de astăzi. Se impune să vedem
realitatea și să urmăm îndemnul savantului
Simion Mehedinți de a veghea căci România se
află într-o ,,horă de dușmani”. Dumnezeu să
binecuvânteze România și pe românii de
pretutindeni.
Revista Agora literară, Anul XVI, Nr.45,
ianuarie 2023
Am primit cu bucurie revista Agora Literară
editată de Liga Scriitorilor din România a cărui
director este domnul Al. Florin ȚENE,
președintele national al Ligii Scriitorilor din
România și redactor șef scriitorul Iulian
PATCA. Revista apare trimestrial, este realizată
cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-
Napoca. Domnul Al Florin Țene, prin articolele:
,,La maturitatea talentului”; ,,A.I. Cuza și Mihai
Eminescu”; ,,O lecție clasică a caracterelor”, dă
strălucire și valoare deosebită acesteia. Materiale
deosebite aparținând scriitorilor: Iulian Patca,
Ionuț Țene, Paraschiva Cărbunar, Lia Maria
Andreiță, Lucia Elena Locusteanu, Carmena
Băințan, Irina Preda scot în evidență faptul că
,,valorile trecutului păstrate în inima
prezentului”, dă farmec, vigoare vieții și ne ridică
către piscurile armoniei, păcii și iubirii. Recenzii
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
a unor cărți, sonete, numeroase poeme, haiku-uri,
asigură terapia prin lectură, bucuria trăirii unor
noi sentimente dăruite cu drag de către: Ionuț
Țene, Gheorghe Văduva, Sibiana Antoche,
Raveca Vlașin, George Petrovai, Dumitru Buțoi,
Vasile Marchiș, Iuliana Cozma, Grigore Buciu,
Vasile Preda, Victoria-Maria Pripon și alții. Un
interesant interviu dat de Al. Florin Țene
scriitorului Ioan Vasiu scoate în evidență faptul
că presa online câștigă tot mai mult ,,teren” în
defavoarea presei tipărite. În timp ce Liga
Scriitorilor se autofinanțează, Uniunea
Scriitorilor ,,toacă” banii contribuabililor români.
Filialele Ligii editează 19 reviste care se
autofinanțează. Felicitări domnului președinte
Țene, redactorului șef, colectivului redacțional,
scriitorilor și tuturor ce înnobilează și dau
eternitate revistei Agora Literară.
O istorie ilustrată a românilor de la est de
Prut, din 1791 până în prezent, autor Octavian
D. Țâcu, Editura Litera, Chișinău, 2018
În ziua de 24 ianuarie 2023, la Teatrul
municipal ,,Mr. Gheorghe Pastia” din Focșani, a
avut loc Simpozionul internațional ,,UNIȚI
PRIN ISTORIE”. Spațiul românesc la 164 de
ani de la Unirea Principatelor. Unitate,
diversitate, memorie”. În cadrul acestui
Simpozion s-au ținut interesante Comunicări dar
și câteva lansări de carte, printer care și volumul
,,O istorie ilustrată a românilor de la est de
Prut, din 1791 până în prezent” realizat de
Octavian D. Țâcu, cercetător științific la
Institutul de Istorie din Chișinău, politician,
scriitor și conferențiar universitar la Universitatea
de Stat din Republica Moldova. A obținut
.............................................................................................................................................................~ 87 ~
doctoratul în istorie la Universitatea A. I. Cuza
din Iași în anul 2.000. Este autor a zece
monografii publicate în România, Republica
Moldova, Germania, Marea Britanie și SUA.
Cartea cuprinde 13 capitole după cum
urmează:
Cap. I. Originile și evoluția românilor de la est de
Prut până la 1791/1812
Cap. II. Prima anexare: românii de la est de
Nistru în cadrul Imperiului Rus (1791-1917)
Cap. III. Basarabia în secolul de dominație țaristă
(1812-1917)
Cap. IV. Românii din Basarabia și Transnistria în
actul Marii Uniri de la 1918
Cap. V. Basarabia în cadrul României întregite
(1918-1940)
Cap. VI. Constituirea RASSM și RSSM
(Republica Sovietică Socialistă Moldovenească)
Cap. VII. Basarabia în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial
Cap. VIII. Administrația românească în
Transnistria
Cap. IX. O istorie necunoscută: prizonierii
români în URSS
Cap. X. Reinstaurarea regimului sovietic în
Basarabia și Transnistria
Cap. XI. Politicile etnolingvistice și culturale în
RSSM. Rusificarea și sovietizarea.
Cap. XII. Republica Moldova: de la comunism la
integrare europeană (1991-2018)
Cap. XIII. Românii din spațiul post-sovietic
Este important faptul că autorul tratează
istoria românilor de la est de Prut ca parte a
culturii și civilizației românești, chiar dacă
Basarabia, după anexare, a cunoscut o evoluție
diferită în perioada 1812-1940, după care
Basarabia din 2 august 1940 devine Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească. Însă istoria
statului Republica Moldova începe propriu-zis
din 1991 (din anul 1990 Republica Moldova) de
când își revendică identitatea etnică, lingvistică și
culturală. Materialul documentar, de arhivă
prezentat în carte este foarte bogat, cuprinde
inclusiv informații de la fostul KGB, ale
Ministerului Afacerilor Interne, ale fostului CC al
PCM, ale arhivei naționale și ale Procuraturii.
Comisia pentru studierea și aprecierea
regimului communist totalitar din Republica
Moldova consider regimul totalitar communist ca
un regim criminal, represiv, abuziv și inuman,
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
lipsit de orice urmă de legitimitate. Regimul din
RSS Moldovenească acomis acte de genocide și
crime împotriva umanității prin teroare în masa,
represiune politică, foamete organizată, deportări,
violarea demnității umane și a drepturilor
fundamentale ale omului.
Cu prilejul lansării de carte domnul Octavian
Țâcu și doamna Maria Zinovii (arhivist-specialist
principal la Arhiva națională a Rep. Moldova) au
prezentat câteva filmulețe privind ,,Expedițiile
memoriei” (6), către Kazastan, Siberia, etc.
Foarte multe învățăminte și mai ales se impune
renașterea și afirmarea identității românești în
toate zonele locuite de români și care au aparținut
de fapt înaintașilor noștri.
Vol. de debut ,,Paznic la marginea lumii”,
autor Gheorghe Indre, Editura Societatea
Scriitorilor Militari, București, anul 2021
Domnul Gheorghe Indre, născut la data de
06.05.1953 în comuna Luna, județul Cluj, este
doctor în științe tehnice inginerești,
specialitatea energetică. În prezent Inginerul
Gheorghe Indre este redactor-șef adjunct la
revista trimestrială ,,Gândul Anonimului” din
București și membru fondator al Cenaclului
,,Literar ing.” din cadrul AGIR, București,
condus de Prof. univ. dr. ing. Nicolae VASILE.
După o activitate îndelungată în industria
energetică, în prezent pensionar, a considerat
necesar și util, să ne ofere primul său volum de
eseuri intitulat ,,Paznic la marginea lumii” și
scos la Editura Societatea Scriitorilor Militari din
București. A considerat și este firesc ca Talantul
primit în dar să fie ,,multiplicat și îmbogățit”,
.............................................................................................................................................................~ 88 ~
prin strădanie, spre cunoaștere și bucuria
semenilor; Cartea cuprinde aspect din bogăția
sufletească a autorului, numeroase trăiri, reflecții
și impresii, publicate anterior în mare parte în
diverse reviste. Eroul principal Gheorghe Sabău,
ardelean harnic, cinstit, cumpătat și demn este
nevoit să părăsească satul natal (Băița de sub
codru) în căutare de lucru și devine dulgher.
Acțiunea se petrece în perioada 1945, trecerea de
la capitalism la comunism și viceversa după
1989de la comunism la capitalism. Eroul cărții
rămâne demn, puternic în fața greutăților vieții.
În cel de-al Doilea Război Mondial, două din cele
trei fetițe ale sale, mor una după alta. Ulterior
soția va naște două fetițe botezate cu numele
celor decedate. Uzina Industria Sârmei Câmpia
Turzii, la care a lucrat Gh. Sabău și alți 10.000 de
oameni, timp de 100 de ani, după anul 1989 a
fost închisă și tinerii forțați să plece la muncă în
străinătate. ,,Uzina avea propria ei școală
profesională, instituție cu tradiție, bine finanțată,
cu personal didactic calificat și devotat, școală în
care timp de trei ani elevii se pregăteau ca
muncitori, strungari, frezori, lăcătuși, turnători,
oțelari, trefilatori, sudori, electricieni, mecanici,
termiști, tratamentiști ș.a.,dar și maiștri pentru
toate specialitățile necesare uzinei. În uzină
lucrau sute de ingineri performanți pe specialități:
metalurgi, energeticieni, electrotehniști,
electroniști, mecanici, ingineri specialiști în
tehnologia construcțiilor de mașini,
informaticieni, automatiști, constructori, chimiști,
precum și economiști, juriști, personal TESA și
administrativ ș.a. Din nefericire odată cu moartea
uzinei a murit o lume, s-a instalat sărăcia și
disperarea și a început plecarea,
risipirea...Îngrozitor uzina a fost vândută, în
bătaie de joc față de interesele românilor,
aducând cu aceasta doliu și nemăsurată
deznădejdie ,,A murit industria sârmei” și…
Autorul merită prețuirea noastră și pentru faptul
că are curajul, în cele 32 de povestiri, să ne
prezinte fapte concrete din istoria recentă a
României și să tragă un semnal de alarmă și de
trezire a poporului român îngenunchiat
economic. Foarte interesantă este și povestirea
,,Apărarea demnității” (pag. 180-185) în care este
redată aducerea comunismului în anul 1945 în
uzină, de către agitatori și indivizi zgomotoși,
școliți la Moscova. Este bine să ne reamintim
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

date din istoria contemporană și să găsim soluții noi abilități, inteligență emoțională și rezultate
pentru progres, evoluție și dezvoltare durabilă. remarcabile în viață, într-o societate în continua
schimbare. Autoarea, doamna Carmen Kolcsar
referitor la acest ghid practic, afirm:
Creşte-ţi rezistenţa mentală ”Am folosit exercițiile din acest caiet în ultimii
cu 21 de seturi de exerciții practice, cinsprezece ani ai carierei mele în management,
autor Carmen Kolcsar, în companii multinaționale de tehnologie. Ne-au
Editura Cartemma, anul 2022 ajutat, pe mine și pe colegii mei, să ne cunoaștem
mai bine, să ne îngrijorăm mai puțin, să atingem
un echilibru mental satisfăcător chiar și atunci
când nivelul de stres era la cote înalte și să fim
mai pregătiți și adaptabili în fața schimbărilor
neplanificate (în domeniul tehnic, cam tot
timpul). Am devenit mai grijulii, mai
recunoscători și mai calmi. Toate rezultatele
acestea sunt în sfera umană, deci valabile pentru
oricine și în orice context. Drept urmare, mi-am
dorit să le fac cunoscute și accesibile tuturor.”

Doamna Carmen Kolcsar, născută la 20 iulie

1979 în municipiul Focșani, este absolventă a Dezvoltă-ţi creativitatea
Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din cu 70 de seturi de exerciții zilnice,
Iași, perioada 1998-2003. Specialități obținute: autor Carmen Kolcsar,
Leadership și management general, inginerie Editura Cartemma, anul 2022
software.
În anul 2013 am avut prilejul și bucuria de a scrie
câteva aprecieri despre domnia sa ca pictoriță și
care a făcut o călătorie fascinantă în lumea
imaginilor, transformând gândurile îndrăznețe în
simboluri sublime, în porți colorate ale veșniciei.
Anul trecut, la Editura Cartemma, a scos un
interesant ,,caiet de lucru” cu titlul ,,Creşte-ţi
rezistenţa mentală cu 21 de seturi de exerciții
practice”.
Rezistența mentală reprezintă capacitatea omului
de a face față situațiilor: stresante, celor nepre-
văzute, de adaptare și depășire a greutăților.
Caietul de sarcini are 21 de seturi de activități
practice, pentru 21 de zile, ajută pe adulți, cu noi Doamna Carmen Carmen Kolcsar ne surprinde
tehnici, strategii specifice și modalități noi de a plăcut cu o nouă lucrare, de data aceasta despre
vedea lucrurile și a obține rezultate deosebite în creativitate, afirmând în introducere, următoarele:
creșterea rezistenței mentale și emoționale, în ,,Creativitatea este considerată o abilitate
direcționarea corespunzătoare a resurselor proprii esențială în secolul XXI pentru că ne diferențiază
și în adaptarea corespunzătoare situațiilor ce se de inteligența artificială și de roboții care preiau
ivesc în câmpul muncii, în familie, societate, etc. din ce în ce mai multe activități umane. Ea stă la
Fiecare zi conține patru exerciții ca durată 20-60 baza majorității inovațiilor din tehnologie, știință
de minute. Sunt foarte interesante toate exercițiile și arte, dar e importantă și, mai ales, utilă și în
practice prezentate și necesită sinceritate, viața de zi cu zi, ajuntându-ne să găsim soluții
seriozitate și dorință de a pregresa și de a obține problemelor cu care ne confruntăm.
.............................................................................................................................................................~ 89 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
,,Am folosit exercițiile din acest caiet în ultimii
cinsprezece ani ai carierei mele în management,
în companii multinaționale de tehnologie. Ne-au
ajutat, pe mine și pe colegii mei, să rezolvăm
probleme dificile mai degrabă zâmbind în loc să
fim încrâncenați, să devenim mai adaptabili și
mai curioși.
Completând aceste activități care aduc zâmbetul
pe buze îți vei oferi nu doar 10-15 minute plăcute
pe zi, ci și darul de a deveni mai relevant.”
Cele 70 de seturi de exerciții zilnice cuprinse în
caiet ajută la dezvoltarea gândirii creative, să
devenim mai adaptabili și cu mai multă
experiență în a prezenta idei, studii, experiențe și
de a obține rezultate foarte bune în activitate.
Exercițiile durează puțin peste zece minute, se
desenează un fruct timp de șaptezeci de zile, însă
schimbând în fiecare zi (creionul, culoarea,
perspectiva, etc.), în partea dreaptă a paginii zilei
respective. Al doilea exercițiu optional se referă
la o imagine, desen sau ilustrație despre care
trebuie să facem referire în versuri sau proză, etc.
Precizez că doamna Kolcsar este și o valoroasă
pictoriță, are o operă remarcabilă și numeroase
premii naționale și internaționale. Felicitări!
Lucrează la alte două interesante proiecte.
Felicitări și succes în continuare!
,,Farmecul amintirilor. Povestiri din Bolintin
și Crevedia”, autor Corneliu C. Cristescu,
Editura Sud, 2022
Dr. ing. Corneliu C. CRISTESCU ne
surprinde, după un excelent volum istoric ,,Mihai
Voievod Viteazul-simbol al unirii românilor”, cu
un volum inedit, dar de data asta de proză
.............................................................................................................................................................~ 90 ~
memoralistică. Cele 7 povestiri, adevărate fapte
de viață, se petrec în două localități și anume:
Crevedia și Bolintin Vale, ambele din Județul
Giurgiu. Autorul aduce astfel noi date despre
istoria locală și națională. Amintește despre
bătălia de pe Neajlov și Argeș, redă amintirile lui
nenea Petre, martor al acelor cumplite
evenimente. Prezintă cu interes nenorocirile prin
care au trecut locuitorii comunei natale în Primul
Război Mondial și în semn de recunoștință,
pentru cei 62 de eroi ai satului a fost ridicat
Monumentul eroilor din Crevedia Mare. Ne
prezintă cu emoție copilăria sa, informații despre
tata, bunicul, despre școală...Rememorează
Bolintinul adolescenței astfel: ,,Bolintinul
copilăriei mele a fost întotdeauna un oraș...”
Domnul Corneliu Cristescu este ,,vlăstarul care a
crescut la umbra copacului din curtea părintească
din Crevedia Mică. Un simbol al culturii care se
năștea la sat...”
Prezintă date despre personalități, precum:
Nicolae Crevedia și Eugen Barbu. Autorul ne
îndeamnă, prin cele două capitole: Întâmplări mai
vechi și Întâmplări mai noi, prin povestirile sale,
adevărate fapte de viață, să reamintească comuna
Crevedia și Bolintin Vale, insuficient cunoscute,
uitate ori neluate în seamă. Cu certitudine putem
considera demersul literar o frumoasă reușită, o
necesară rememorare, omagiere și îndemn spre a
urma modele ale înaintașilor noștri.
În atenția elevilor de Școală gimnazială!
Concursul literar pentru elevi ,,BOGDANIA”,
ediţia V-a, 2023
Textele trimise după data de 31 martie 2023
(data poştei) nu vor fi luate în considerare.
Corectarea textelor se va face de către un juriu
format din scriitori consacrați.
În urma evaluării fiecărei creaţii se vor stabili
concurenţii premiaţi pentru Clasele I-IV; Clasele
V-VIII. Premianţii vor fi anunţaţi în data de 20
aprilie 2023, prin e-mail şi telefonic.
Festivitatea de premiere se va desfăşura la
sfârşitul lunii aprilie 2023. Vă așteptăm cu drag!
Rubrică realizată de Ionel MARIN
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Festivalul - Concurs internaţional de (nume, prenume, data naşterii, profesia, adresa de

creaţie literară „BOGDANIA”, Ediţia a corespondenţă, telefonul, precum şi o scurtă
XII-a, 2023 prezentare a activităţii literare).
Textele trimise după data de 31.06.2023 (data
Regulament poştei) nu vor fi luate în considerare, de
asemenea cele care nu sunt dactilografiate
Asociaţia Cultural-umanitară ,,BOGDANIA” şi corespunzător (fără diacritice).
revista de creaţie şi cultură ,,BOGDANIA” din
municipiul Focşani, Str. Contemporanul, Nr. 28, Evaluarea textelor se va face în luna iulie 2023
în parteneriat cu UZPR organizează: de către un juriu format din 5 (cinci)
Festivalul - Concurs internaţional de creaţie personalităţi: critici literari, scriitori și oameni de
literară „BOGDANIA”, ediţia a XII-a, 2023 cultură români. Se va întocmi o fişă de
Scopuri: participare pentru fiecare concurent. În urma
* stimularea interesului pentru literatura română evaluării fiecărei creaţii se va stabili în mod
contemporană şi a respectului pentru valorile corect şi obiectiv, pe bază de note, concurenţii
moştenite. câştigători pe secţiuni.
* dezvoltarea spiritului competitiv, a dorinţei de
afirmare şi pentru ieşirea din anonimat al celor Premianţii vor fi anunţaţi până în data de 15
care creează şi care au talent deosebit. august 2023, prin e-mail şi telefonic.
* promovarea în revistele de cultură şi în Se vor acorda Premii pentru fiecare secţiune şi
Antologii literare a câştigătorilor şi creaţiilor în funcție de calitatea textelor, diplome speciale
valoroase din fiecare secţiune literară. din partea revistei de cultură Bogdania şi a
partenerilor.
Participanţi: - Creatori, care nu au volume Persoanei care va întruni cel mai mare punctaj,
tipărite, pe două secţiuni de vârstă, astfel: indiferent de secţiunea la care a participat i se va
acorda ,,TROFEUL BOGDANIA”, 2023.
- Secţiunea pentru TINERI între 15-30 de ani. Persoanele care vor să sprijine proiectul o pot
face prin donaţii ori sponsorizare în contul
- Secţiunea pentru creatori de peste 30 de ani, Asociaţiei Cultural-umanitare Bogdania:
indiferent de vârstă. RO11BRMA0999100047750380, în RON, Banca
EximBANK, Filiala Focșani, CIF 29080784, cu
Secţiunile concursului: poezie, proză scurtă şi menţiunea pentru Festivalul Bogdania, 2023.
eseu doar pentru creatori din ţară şi diaspora
românească, fără volume publicate. Festivitatea de premiere se va ţine către
Textele trebuie dactilografiate în Word, Times sfârşitul lunii august 2023, Bucureşti, în locaţia
New Roman 12 pct., spaţiere un rând, cu ce va fi făcută public şi cunoscută dvs. cu cel
diacritice şi să nu depăşească 3-4 pagini A4 puţin 10 zile înainte.
pentru fiecare gen literar, într-un singur Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți în concurs.
document în format .doc sau .docx la adresa de e- Tuturor succes şi numai bine!
mail: ionelmarin55@gmail.com
Trimiterea textelor (creaţiilor): 01 aprilie – 31 Se vor posta informaţii şi pe site-ul:
iunie 2023, la adresele: www.revistabogdania.ro
a) E-mail: ionelmarin55@gmail.com, cu
menţiunea ,,Pentru concurs”. Relaţii suplimentare:
b) Poştă: Asociaţia Cultural-umanitară Scriitor Ionel MARIN
”BOGDANIA”, FOCŞANI, Str. Contemporanul e-mail:ionelmarin55@gmail.com;
nr. 28, Cod 620065, judeţul Vrancea, cu revistabogdania.ro@ gmail.com
menţiunea „Pentru concurs” în câte 2 exemplare. Mobil: 0752862369
Textele vor purta un motto, care se va regăsi şi pe
un plic închis, cuprinzând date despre autor
.............................................................................................................................................................~ 91 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
EVENIMENTE CULTURALE
Le cenaclul Ligii Scriitorilor ”Artur
Silvestri“. Medalionul literar
”Eminescu să ne judece“
Joi, după amiază, în data de 26 ianuarie a.c., la
orele 17, un numeros public, format din scriitori
și iubitori de cultură, se îndrepta ca un șuvoi de
lumină spre Cercul Militar din Cluj-Napoca, unde
se desfășura ședința cenaclului Ligii Scriitorilor.
Erau scriitori și iubitori de cultură din județele
Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Olt,
Vâlcea, Cluj și București. Sala, la un moment dat,
a devenit neîncăpătoare, chiar dacă are peste 100
de locuri.
Până a începe ședința, cei prezenți au audiat la o
boxă cântecul ”Eminescu să ne judece“,
interpretat de regretata familie Doina și Ion Aldea
Teodorovici.
În prezidiul au luat loc Iulian Patca, președintele
filialei Cluj a Ligii Scriitorilor, Al. Florin Țene,
președintele național al acestei organizații
profesionale, prof. Voichița Pălăcean Vereș,
președinta cenaclului “Artur Silvestri” și invitatul
special Ion Machidon din București, directorul
revistei “Amurg Sentimental“, membru al Uniuni
Scriitorilor și al UZPR.
Ședința s-a deschis cu Imnul Ligi Scriitorilor,
compus de scriitorul și compozitorul Mihai
Ganea din Baia Mare.
Voichița Pălăcean Vereș a anunțat ordinea de zi a
ședinței, după care a dat cuvântul scriitorului Al.
Florin Țene. Acesta a aprins lumânarea dintr-un
sfeșnic aurit spunând că este: “simbolul luminii
pentru drumul spre veșnicie al scriitorilor născuți
sau urcați la Cer în luna ianuarie.“ La propunerea
scriitoarei Titina Nica Țene s-a ținut un minut de
.............................................................................................................................................................~ 92 ~
reculegere pentru trecerea în eternitate a pictoriței
și poetei Virginia Brănescu din Bistrița Năsăud.
În continuare Al. Florin Țene a prezentat situația
activităților, organizate de cele 39 de filiale din
țară și străinătate, evidențiind filialele Iași Nord-
Est, condusă de Dan Teodorescu, Vâlcea,
condusă de Luci Trușcă, Olt, condusă de prof. dr.
Ștefania Malineanu, Năsăud condusă de Ioan
Mititean și cea din Cluj, condusă de Iulian Patca
etc. Apoi Al. Florin Țene a prezentat și analizat
cărțile primite și semnate de Elena Trifan, Ana
Cristina Popescu, Adrian Popescu, Calendarul pe
anul 2023 editat de Filiala Iasi Nord-Est, Mihaela
CD, Liliana Moldovan care a scris o carte despre
opera lui Al. Florin Țene, la care a intervenit
Voichița Pălăcean Vereș subliniind că este a
cincea carte apărută despre opera acestui talentat
și prolific scriitor: Volumele fiind scrise de
Petrică Birou, Mariana Cristescu și Vochița
Tulcan Macovei, inclusiv albumul cu manuscrise
și corespondențe editat de Editura Napoca Star.
În continuare președintele Ligii Scriitorilor a
prezentat cărțile semnate de Elena Căpățână,
Loredana Zeller, Dorel Neamțu, Ilie Serediuc,
Rodica Murgu și Ion N. Oprea și a citit Raportul
de activitate al Filialei Ligii Scriitorilor din
Buzău, semnat de Elena Căpățână.
Iulian Patca a prezentat pe scriitorul, editorul și
promotorul cultural Ion Machidon a cărei
activitate de promovare a valorilor culturale din
România Profundă este bine cunoscută. Despre
această personalitate a vorbit și Al. Florin Țene
care și-a adus aminte că, în urmă cu 20 de ani a
frecventat cenaclul condus de Ion Machidon,
unde Titina Nica Țene a fost premiată pentru
poeziile sale.
Președintele național al Ligii Scriitorilor l-a
felicitat pe scriitorul Vasile Dan Marchiș, din
Baia Mare, care editează interesanta revistă“
Sintagme Codrene“, o revistă cu un conținut
bogat și cu creții autentice. În continuare editorul
acesteia a vorbit despre autorii publicați în
numărul18/ianuarie-februarie/martie2023.
Al.Florin Țene l-a felicitat pentru activitatea pe
care o depune în folosul culturii naționale.
Iulian Patca a prezentat ultimul număr al revistei
“Agora Literară“, nr.45-ianuarie 2023, vorbind
despre autorii publicați care sunt, atât din țară, cât
și din străinătate. A intrat în tradiția celor două
cenacluri “Artur Silvestri “și “Al. Florin Țene“,
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
de la Centru nr.2 de pe strada Decebal 21, ca
scriitoarea prof. Lucia Elena Locusteanu să țină o
rubrică permanentă, intitulată “Calendarul lunii“,
lucru care l-a făcut cu mare profesionalism și în
actuala ședință, punând un accent pe viața și
opera lui Mihai Eminescu.
Înainte de a vorbi scriitoarea Virginia Paraschiv,
dr. Mihai Ganea a vorbit de rolul culturii în
educarea națiunii. Un interesant studiu despre
Eminescu, practic un fragment, a citit scriitoarea
prof. Virgina Paraschiv, din Baia Mare, studiu la
o carte scrisă despre Eminescu de regretatul
Florin Paraschiv.
Istoricul Mihai Istudor din București și-a
prezentat două cărți, fresce ale unor momente din
istoria neamului nostru, expunere ce a trezit
interesul numerosului auditoriu.
Voichița Pălăcean Vereș a rotunjit prin cuvinte
meșteșugite un adevărat medalion literar despre
talentatul poet Teofil Mândruțiu, subliniind că
este un poet profund religios, ale cărui metafore
sunt surprinzător de subtile. Apoi autorul a citit,
foarte frumoase poeme, din ultimele cinci volume
ale sale. Poeme aplaudate de cei prezenți .Despre
poeziile acestuia a mai vorbit Gavril Moisa,
Eugen Cota, Iulian Patca, Vasile Gădălin și
preotul Vasile Goje.
La invitația președintei de cenaclu a luat cuvântul
Ion Machidon care a vorbit despre cenaclul și
revista “Amurg Sentimental “ pe care le conduce,
și despre proiectele de viitor. Impreună cu Al.
Florin Țene au depănat amintiri pe când
participau la București la cenaclul “Amurg
Sentimental” care se ținea în curtea Muzeului
“Tudor Arghezi”.
În continuare prof. Ovidiu Jucan a citit un amplu
poem dedicat lui Mihai Eminescu, moment
aplaudat de auditoriu.
Poetul Valeri Toderici și-a lansat patru cărți, una
dintre ele fiind scrisă de nepoțica acestuia. Cărțile
au fost tipărite la Editura “Amurg Sentimental”
din București. După ce autorul le-a prezentat, a
vorbit Ion Machidon, Voichița Pălăcean Vereș,
Vasile Gădălin, Eugen Coța și Gavril Moisa.
Al Florin Țene a anunțat că viitoarea ședință este
ultima joi din luna februarie, adică în 23
februarie, la orele 17, la Cercul Militar din Cluj-
Napoca, iar cenaclul ”Al. Florin Țene“ de la
Centrul de Zi pentru Vârstnici, din strada
.............................................................................................................................................................~ 93 ~
Decebal nr. 21, are loc în prima miercuri din luna
februarie, adică în 1 februarie la ora 11.
Am asistat la această ședință, foarte bogată în
conținut și dezbateri, unde spiritul intelectual a
predominat, ca de obicei. Poeta Titina Nica Țene,
transmite ședința live pe internet.
Ședința s-a încheiat cu un mini-concert cu câteva
nemuritoare melodii de Eugen Doga.
Cronica manifestărilor Literar ing
din 17 ianuarie 2023
În anul 2023, Cercul Scriitorilor Ingineri
din AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din
România) urmează să celebreze (la 1 aprilie) 10
ani de existență. Prima întâlnire din noul an a
membrilor și colaboratorilor Literar ing s-a
desfășurat în spiritul ideii conducătorului cercului
și moderatorului ședinței (Prof.dr.ing.Nicolae
VASILE): „Și cultura tehnică face parte din
cultură!”.
Acțiunea a avut loc avut loc marți 17
ianuarie a.c., la Sala AGIR din București, bd.
Dacia nr.26, (Piața Romană) ca ecou al
recentelor evenimente aferente datei de 15
ianuarie: ZIUA CULTURII NAȚIONALE și
împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului
național MIHAI EMINESCU. Au luat parte atât
membri ai cercului precum și invitați din partea
autorului volumului care s-a lansat. Conform
afișului difuzat anterior, programul întâlnirii a
cuprins: Între orele 16,00 - 17, 00: Lansarea cărții
„O VIAȚĂ PE ȘINE. Scurtă autobiografie”,
autor ing. Octavian UDRIȘTE, unul dintre
părinții metroului din București;
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
• Între orele 17,00 – 19,00: EMINESCU și
cultura. Din și despre EMINESCU, de la
contemporanii noștri și din amintirile
contemporanilor săi.
La eveniment au participat membri ai
cercului, colaboratori și invitați din anturajul
autorului. Domnul Prof.dr.ing. Nicolae VASILE
a deschis ședința, precizând programul acesteia
după care a invitat autorul să-și prezinte succint
lucrarea.
Domnul ing. Gheorghe Octavian
UDRIȘTE, la onorabila-i vârstă de 87 ani și la
impresionanta-i înălțime măsurând 1,96 m ne-a
încântat prin elocință și memorie prodigioasă.
Având rădăcini bănățene, s-a format în București
la Școala Medie de Electrotehnică și apoi la
Institutul de Căi Ferate (specialitatea
locomotive), constituind a treia generație de
„feroviari” din familie, atât dupa ramura paternă
cât și după cea maternă.
Ulterior a devenit un pasionat al acestor
„uzine pe roți” care funcționau inițial cu abur
pentru ca mai apoi să-și lege numele de „uzine pe
roți” perfecționate din categoria „Diesel
electrice” și „electrice”. Pasiunea, care conform
propriei mărturisiri a început de la vârsta de 4 ani
când a avut ocazia să ia contact cu „mocănița”
din zonă a fost întreținută de tradiția din familie.
Aceste două elemente - la care s-a adăugat
.............................................................................................................................................................~ 94 ~
cunoașterea temeinică a limbii germane învățate
de la mama sa - au contribuit ca începând din
1959 (la numai 24 de ani) să devină „interfața” cu
tehnicienii elvețieni care au adus în România
primele locomotive Diesel electrice din noua
generație - Sulzer, 060-DA și „factotum” timp
de aproape patru ani la compartimentul
„tracțiunii Diesel” din Depoul Timiș Triaj
(Brașov).
Printre multe altele a contribuit la
modernizarea sistemului de tracțiune pe calea
ferată, la adoptarea sistemului de autostop și
controlul vitezei trenurilor participând, după o
serie de specializări în străinătate la punerea în
funcțiune și apoi la conducerea exploatării
Metroului din București, o realizare cu
inteligență preponderentă a specialiștilor
români.
Pe lângă preocupările profesionale
propriuzise, ing. Octavian UDRIȘTE a activat
în organizații neguvernamentale, este membru
AGIR, membru de onoare al Academiei de
Științe Tehnice din România (ASTR), membru
în diverse asociații ale industriei feroviare din
țară și din străinătate a fost implicat în activități
didactice, publicistice și sportive. Este și un
bun român, patriot, marea sa decepție, care s-a
concretizat prin demisia de la „METROU”
motivată de faptul că i s-a impus la lucrările de
revizie să folosească materiale numai de la
firme străine!
„Domnu’ U” (așa cum l-au „botezat”
colegii de la Club Feroviar) a intenționat mai
demult să scrie o carte despre dragostea sa de o
viață -tracțiunea feroviară- însă, angrenat în
diverse acțiuni nu a avut timpul necesar pentru
acest proiect. Dar iată că, pandemia generată de
Corona-virus apărută în primăvara anului 2020
a creat condiții propice pentru materializarea
proiectului.
După prezentarea făcută de autor,
moderatorul a dat cuvântul participanților la
eveniment, care au pus întrebări legate de tema
cărții și și-au exprimat păreri asupra acesteia.
Au intervenit membri ai Literar ing:
Prof.dr.ing. Gheorghe ȚICLETE, biolog Mircea
POPESCU, ing. Ovidiu ȚUȚUIANU,
ing.Cornelia POPESCU, prof.dr.ing. Nicolae
VASILE precum și specialiști din domeniul
căilor ferate ca:
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

prof.dr.ing. Păun ANTONESCU (fost student Căilor Ferate și importanța lor în economia
al Institutului de Căi Ferate transformat în țării și a acționat, consecvent, în
facultate la Institutul Politehnic București, consecință...N-a stat în izolare nici în situații
absolvent 1960) și prof.dr.ing. Mihai grele, și-a promovat ideile inovatoare cu curaj
MIHĂIȚĂ, Președintele AGIR (absolvent al și perseverență pentru că avea certitudinea
Institutului de Căi Ferate București, satisfacției care îi alimenta entuziasmul robust.
specialitatea Tehnologia transportului feroviar, Și-a adaptat ideile la realitatea trăită. Le-a
1955). înlocuit pe cele corodate de timp, le-a
reexaminat evident, ținând seamă și de
experiența altor țări. La pensionare a rămas
fidel dragostei sale pentru Calea Ferată
Română. A scris mesaje și cărți, a elaborat
studii și memorii, a fost în numeroase audiențe
la oficialităti… In timpul activității sale, Calea
Ferată Română era la un nivel neatins până
atunci, era printre primele cinci din Europa,
însă acum se află pe ultimul loc!...Cartea sa
reprezintă un adevarat ghid al profesionistului
îndragostit de domeniul lui de activitate,
„mustește” de umanism, de optimism și nu-i
lipsește umorul. Prezintă provocări ale
interferenței de schimbare tehnică și
tehnologică, de trecere de la o societate la alta,
marchează repere de normalitate într-o lume în
care luciditatea și responsabilitatea s-au
estompat. Cartea abundă de sinceritate, e plina
de idei și fapte, te face să simți o satisfacție
deosebită deoarece pulsează permanent bucurii
reconfortante”….
La finalul intervenției sale Președintele
AGIR a semnalat publicului participant faptul că
„până în prezent nu s-a scris o istorie completă a
Căilor Ferate Române, o mare lacună a
specialiștilor, care trebuie cât mai repede
remediată!”
Partea a doua a evenimentului -
închinată poetului național Mihai EMINESCU -
a început prin declamarea de către prof.dr.ing.
Nicolae VASILE a propriei poezii, intitulate:
EMINESCU divin.
Domnul prof.dr.ing. Mihai MIHĂIȚĂ
care l-a cunoscut de mult și a colaborat cu ing.
Octavian UDRIȘTE (fost consilier al său) a
punctat aspectele esențiale din activitatea
autorului și a exprimat aprecieri speciale asupra
cărții, reiterând principalele considerații
menționate de Domnia Sa în prefața volumului
în discuție, din care citez: „Unul dintre meritele
incontestabile ale inginerului Udriște este
acela de a fi înțeles marea complexitate a
.............................................................................................................................................................~ 95 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023

Pentru a cunoaște informații veridice din Călugăru, iar Radu Beligan este cel mai înţelept
viața „omului deplin al culturii românești” actor român.
(cum îl denumea Constantin NOICA)
moderatorul cenaclului a recomandat celor
prezenți un volum atotcuprinzător purtând titlul
Mărturii despre EMINESCU, alcătuit de
Prof.Cătălin CIOABĂ și tipărit la Editura
HUMANITAS București în 2013. Cartea
conține texte antologate din reviste sau volume
apărute pentru prima oară cât și din ediții
critice, reprezentând mărturii al
contemporanilor Poetului, ordonate după
următoarele capitole:
I. Copilăria și peregrinările tinereții;
II.Anii de maturitae;
III.Anii târzii. Boala;
IV.Evocări din anul morții;
V.Povestiri, anecdote, imagini.
În continuare au mai prezentat poezii
sau fragmente de eseuri care au relevat
genialitatea „spiritului enciclopedic nepereche”
membri ai Literar Ing (Ioan GANEA-
CHRISTU, Doina BÂRCĂ, Geo CĂLUGĂRU,
Ovidiu ȚUȚUIANU, Corneliu CRISTESCU)
precum și colaboratori ai cenaclului (Ionel
SIMA & ȘTEFEȘTI, Valentin RĂDULESCU,
Domnul Geo Călugăru declară mai întăi că, pe
Ioan FORCOȘ, Aculin LEVIȚCHI, Petru
toţi cei din sală îi consideră prietenii săi, iar în
SOLONARU). Evenimentul a demonstrat pe
privinţa actorului Radu Beligan, care este
deplin că... și cultura tehnică face parte din
subiectul cărţii, avem de-a face cu un miracol, că
cultură!
este un actor magician, cu o cultură fabuloasă,
A consemnat: ing. Ovidiu Țuțuianu
un vârf de foc al culturii române!
Pentru a prezenta conţinutul cărţii, autorul dă
citire propriului Argument, scris la începutul
CRONICA CENACLULUI LITERAR Ing.
cărţii, unde autorul spune că este vorba de un
din 14 februarie 2023
interviu imaginar luat marelui actor, prin care
valorifică textul cărţii scrisă chiar de Radu
În ziua de 14 februarie 2023, în Sala Mare
Beligan, intitulată: Pretexte şi subtexte, apărută
AGIR, din Piaţa Romană, a avut loc şedinţa
în anul 1968, considerând drept răspunsuri la
lunară a Cercului Scriitorilor Ingineri din AGIR.
nişte întrebări preexistente în mintea autorului.
Moderator a fost domnul prof. Dr. Ing. Nicolae
A urmat la cuvânt doamna Geni Duţă care, în
VASILE, coordonatorul cenaclului. La ordinea
calitate de editor al cărţii, începe cu unele
de zi, au fost programate două lansări de carte.
aprecieri despre autor care, pe lângă acupaţia de
PRIMA LANSARE a avut ca obiect cartea scriitor, este şi jurnalist. A fost chiar şi ...actor la
scrisă de domnul prof. Geo Călugăru, membru Centru Cultural Jean Louis Calderon. Domnul
al cenaclului, intitulată: TEATRUL ESTE Geo Călugăru este un simbol, este dinamic,
VIAŢĂ-interviuri imaginare cu RADU jovial, spontan şi generos. Are capacitatea de a
BELIGAN. devoala trăsăturile lui Radu Beligan, acum la 7
În deschidere, domnul Nicolae Vasile spune că a ani de la dispariţia marelui actor, când trupul se
citit această carte şi face aprecierea că această desface din cele alcătuitoare şi sufletul se
carte este cea mai bună carte a domnului Geo întoarce la Dumnezeu.
.............................................................................................................................................................~ 96 ~
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Domnul Ionel Marin, redactor-şef la revista
Bogdania, a început cu salutul lui Eminescu:
Trăiască Naţia!, iar din sală i s-a răspuns: Sus cu
Ea! Mai departe, s-a întrebat: Ce este viaţa? Ce
este omul? Ce este actorul Iată că această carte
dă răspunsuri la aceste întrebări. Prin această
carte, domnul Geo Călugăru se devedeşte din nou
a fi un român de excepţie. Trebuie să preţuim
memoria celor care nu mai sunt, iar celor care
mai sunt, să le arătăm dragostea noastră. În
încheiere, domnul Ionel Marin oferă o Diplomă
de merit domnului Geo Călugăru, din partea
revistei Bogdania.
Doamna Paula Romanescu, scriitoare şi
traducătoare bine-cunoscută, spune despre autor
că este o prezenţă activă în peisajul literaturii şi
jurnalişticii din România, confirmând că Geo a
fost şi actor. Cât priveşte pe Radu Beligan, speră
că acesta se va lumina la apariţia acestei cărţi
merituoase.
Domnul Florian Laurenţiu Stoica spune că îl
cunoaşte pe domnul Geo din anii 80, iar Radu
Beligan este un monstru sacru al teatrului
românesc. Autorul reuşeşte să cupleze foarte bine
răspunsurile cu întrebările deja existente. Cartea
este o carte meşteşugită şi adresează felicitări
deosebite autorului.
Domnul Nicolae Rotaru declară de la început că
domnul Geo Călugăru este un fenomen, că Geo
.............................................................................................................................................................~ 97 ~
Călugăru este bolnav de prietenie, fiind şi în
staful Filialei de Literatură pentru Copii şi
Tineret a USR.
Domnul Gheorghe Ţiclete, care se declară
prieten cu autorul, spune că îl cunoaşte din
secolul trecut, că este un om deosebit. Totul
apare ca fiind real şi adevărat. A prezentat
convingător şi argumentat evoluţia omului de
cultură Radu Beligan, care a fost atras de teatru
încă din copilărie.
Doamna Cleopatra Luca spune că Geo
Călugăru face o carte bună prin acest interviu
imaginar cu actorul Radu Beligan, dând dovadă
de un mare talent. Citează pe Rdu Beligan, care
spune: Când actorul lucrează cu entuziasm, se
face teatru, iar când actorul se pune pe el în faţă,
se face spectacol.
Domnul Ioan Raţiu începe prin a remarca
prezenţa numeroasă din sală, care dovedeşte
respectul oamenilor pentru cultură, pentru marele
actor Radu Beligan, un talent din naştere, pe care
îl numeşte a fi Regele neîncoronat al teatrului
românesc. A fost şi regizor deosebit. Domnul
Ioan Raţiu încheie prin a recita două poezii
proprii: una către domnul Geo, Rondel la 81 de
ani (Când iubeşti, ştii ce să spui), iar alta către
Radu Beligam: Rondelul dorului (Pe cărarea
dorului).
Doamna Elena Armenescu consideră că a fost
un moment de inspiraţie divină momentul
regăsirii, în biblioteca personală, a cărţii lui
Radu Beligan Pretexte şi subtexte. Actorul nu
prin voce uimea, ci prin talent. Radu Beligan
avea o cultură deosebită.
În încheiere, a luat cuvântul domnul Victor Ghe.
Stan, preşedintele Filialei Bucureşti de
Literatură pentru Copii şi Tineret a USR, care
urează bun venit la această întâlnire de suflet cu o
carte a prietenului Geo Călugăru, pe care l-a
premiat deja pentru OPERA OMNIA. Ne
întâlnim, de fapt, cu sufletul lui Radu Beligan şi
cu sângele lui Geo Călugăru. Este o tehnică
foarte grea să vorbeşti cu sufletul lui Radu
Beligan. Cartea este o carte de excepţie, un
monument de interviu fictiv!
A DOUA LANSARE a avut ca obiect cartea
domnului Mihai Maxim, diplomat, scriitor şi
publicist, numită: JOCUL CU FOCUL, editată
tot la Editura FAST EDITING, de către doamna
Geni DUŢĂ.
Bogdania............................................................................................................Anul XI, Nr. 105-106/2023
Domnul Mihai Maxim face o foarte scurtă
prezentare a cărţii, spunând că, această carte este
despre diplomaţie şi construcţii, dar şi despre
iubire.
Doamna Geni Duţă, în calitate de editor, spune
că a consumat cartea şi că a observat că autorul
are un talent deosebit în a sonda adâncurile fiinţei
umane. Cartea ne introduce în viaţa unui tânăr cu
o viaţă tumultuoasă, puţin antipatic. Finalul cărţii
cade greu, autorul dovedindu-se un admirabil
scriitor.
Domnul Gheorghe Ţiclete afirmă că domnul
Mihai Maxim este mult prea modest, dar are
talent. şi consideră că această carte este
excepţională.
Doamna Cleopatra Luca afimă că acestă carte,
intitulată: Jocul cu focul, este o carte cu
desăvârşirea omului format în filologie şi litere.
Subiectul este foarte interesant. Este o carte
frumoasă.
Doamna Paula Romanescu reia puţin subiectul,
dar consideră că e bine, fiind vorba de jocul cu
focul, în care focul este ...focul dragostei, că
jocul cu boala este cel mai rău.
În cuvântul său, domnul Ovidiu M. Curea intră
puţin în subiectul cărţii, şi face o analiză literară
deosebit de interesantă. Domnia sa spune: cartea
este poetică şi romantică. Cele trei iubite sunt
.............................................................................................................................................................~ 98 ~
personaje principale. Eugen, iubitul lor, este doar
liantul aceste poveşti de iubire.. Focul este
iubirea.
În final, ia cuvântul domnul Victor Ghe. Stan,
care apreciază că este vorba de un roman bun,
care curge lin, cristalin. Este vorba despre o
psihologie a iubirii împletită cu psihologia
diplomaţiei. Prefaţa este scrisă de Nicolae Dan
Fruntelată, care a scos în evidenţă mesajul
autorului. Felicitări!
Domnul Nicolae Vasile, în calitate de moderator,
declară încheiată această întâlnire de suflet.
A consemnat: Corneliu CRISTESCU, Cercul
Scriitorilor Ingineri din AGIR.
Expoziția ,,Real și Suprareal” la Muzeul
Trepte de Istorie, Focșani, 6 martie 2023
Ateneul Popular ,,Maior Gheorghe Pastia”
din Focșani a derulat pe data de 6 martie 2023,
ora 16:00, la Muzeul Trepte de Istorie, vernisajul
expoziției ,,Real și Suprareal”.
Această primă expoziție inițiată de Pamela Lupu
și având drept coordonator pe Roliana Giuclea,
prezintă lucrări ale tinerelor: Larisa Guriță,
Lorena Negoiță, Miruna Bucur și Valentina
Spătaru. Timp de trei săptămâni, în fiecare
duminică între orele 16.00 – 20.00, ,,vă vor spune
povestea lor și a creațiilor expuse”. Proiectul este
inițiat de voluntarii Ateneului Popular, propune
expoziții lunare, ce conțin lucrări ale elevilor
focșăneni. Felicitări organizatorilor și talentaților
artiști.
Semnal editorial