Sunteți pe pagina 1din 4

Jurnal de

călătorie
de Amuza Eduard
Ziua I

Am fost la Iași recent, pentru o nuntă a unor


prieteni de-ai părinților. Drumul cu mașina înspre
acolo a fost foarte lung, după părerea mea, dar a
meritat așteptarea. Pe drum am făcut câteva
popasuri, în care ne-am întâlnit cu un grup de
prieteni care mergeau în aceeași direcție. Am mâncat
la un restaurant italian și ne-am bucurat de mâncare
delicioasă.
Ajunși în Iași, destinația noastră, am rămas
plăcut surprinși de modul în care era distribuit. Iașiul
se situează pe șapte coline pline de verdeață și pomi
bătrâni și îți lasă impresia că te afli într-o destinație
de vacanță.
Hotelul era foarte frumos, elegant, primitor și
avea o atmosferă plăcută. La intrare era un hol mare,
cu tavanul înalt. Camera avea și un balcon care se
deschidea înspre o terasă care avea o priveliște
foarte frumoasă. După ce am explorat camera, am
mers jos să mâncăm. Abia atunci mi-am dat seama
ce foame mi-a fost. Mai târziu am mers la o plimbare
pe lângă hotel, eu am mers cu o trotinetă, de care m-
am bucurat foarte mult. După această plimbare
liniștită, am dormit neîntorși.
Ziua II

De dimineață ne-am trezit cu niște păsărele la


geam care ciripeau și cu răsăritul frumos. Ne-am dus
să mâncăm de dimineață și să facem planul zilei. Am
decis să mergem la Grădina Botanică, unde am fost
impresionat de varietatea de plante, flori și arbori pe
care le-am admirat cu plăcere. De acolo am pornit
spre parcul în care se afla Teiul lui Eminescu, un
copac impresionant de mare și de bătrân, la umbra
căruia Eminescu își petrecea clipele de inspirație. În
fața Teiului am imortalizat momente frumoase cu
ajutorul telefonului mobil, apoi ne-am întors la hotel.
După-amiaza am cutreierat centrul oraș și am vizitat
Palatul Culturii și Piața Centrală. Când ne-am întors
eram foarte obosiți, ne-am delectat cu un ceai cald,
apoi ne-am bucurat de un somn odihnitor.
Ziua III

De dimineață ne-am trezit foarte plini de energie și


bucuroși că vom participa la o nuntă în aer liber. Am
coborât la masă și ne-am bucurat de timpul petrecut
împreună cu prietenii noștri.
Ne-am îmbrăcat și ne-am aranjat și am pornit la
drum către locul de poveste unde se desfășura
nunta. Am ajuns acolo în scurt timp și am găsit un loc
foarte frumos pregătit pentru evenimentul care
urma să aibă loc. A cântat și Karen o melodie pe care
o repeta de foarte mult timp, apoi câțiva copii și
adulți au recitat poezii ori au spus câte ceva despre
Eliza și Sorin, mirii. A fost o ceremonie foarte
frumoasă, emoționantă. La finalul acesteia, am fost
invitați să facem fotografii cu mirii și apoi am mers la
masă, unde am fost ospătați regește. Am mai ieșit
afară să ne jucăm și ne-am făcut prieteni noi.
Festivitățile s-au ținut până târziu în noapte și am
plecat epuizați către hotel.
Ziua următoare am făcut din nou drumul lung către
casă.

S-ar putea să vă placă și