Sunteți pe pagina 1din 1

Vacanța mea de vara

A trecut vacanţa de vară! În suflet însă mi-au rămas zilele ei. Zile cu soare şi cu veselie.

Am petrecut frumos în această vacanţă. Am fost cu părinţii la mare câteva zile. După un
drum destul de obositor cu trenul, în sfârşit în faţa noastră a apărut întinderea nesfârşită a mării albastre.
Soarele se juca în valurile ei, făcând-o să strălucească în nuanţe diferite. Ne-am cazat la un hotel destul de
apropiat de plajă. Dimineaţa la prima oră eram pe ţărm să prindem ultravioletele. Am fost de câteva ori
atât de matinali, încât am putut vedea globul roşu de foc al soarelui răsărind din apă dincolo de linia
orizontului. Briza răcoroasă ne mângâia obrajii, aerul era pur şi ne inunda plămânii, dându-ne fiori şi
umplându-ne de bucurie. După aceea, mai târziu, când începea să se încălzească nisipul, ne întindeam pe
tatami-urile noastre. Treptat-treptat, plaja se aglomera. Oamenii veneau să se bucure de soare, căldură şi
apă. Copiii alergau sau se jucau în nisip cu lopeţele şi găletuşe. Cea mai mare plăcere însă pentru mine era
să intru în apă. Când se formau valuri toată lumea ţipa de bucurie şi sărea să nu fie luată pe sus şi azvârlită
la fund. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori şi chiar am înghiţit nişte apă sărată...

Mi-a plăcut mult la mare, am rămas cu amintiri de neuitat...

S-ar putea să vă placă și