Dragi Cititori,

Va invit azi sa cititi Psalmii 23 si 32.

Psalmul 23 este pentru mine un text special. Este preferatul meu pentru că este scurt,
dinamic, uşor de memorat, dar mai presus de toate pentru că vorbeşte despre o relaţie
personală cu Dumnezeu, relatie pe care fiecare credincios doreşte să o aibă. Il consider un
psalm foarte personal. Vorbeşte despre mine şi Domnul, despre relatia dintre mine si El.
“Domnul este Păstorul meu”. Interesantă relaţie: oaie – Păstor. Oare de ce metafora
aceasta? Nu este singurul loc în biblie unde creştinii sunt consideraţi „oi”. În ciuda
caracterului bun derivat din natura sa, oaia este o vietuitoare extrem de vulnerabilă. Are
mare nevoie de protecţie. Oaia nu se poate descurca fără păstor. Nevoia de păstor este atât
de mare încât nu se poate concepe ca oaia să se descurce singură într-o asemenea lume.
Una dintre beneficiile faptului că Isus îmi este Păstor, este purtarea de grijă pentru toate
cele necesare vieţii mele. Trăind într-o lume materială, mintea noastră fuge imediat înspre
nevoile fizice. Dumnezeu ştie acest lucru şi nu exclude “pâinea noastra cea de toate
zilele” de pe lista purtării de grija.

Expresiile „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă” se referă şi la

purtarea de grijă pentru lucrurile necesare vieţii, simbolizate aici prin hrană şi băutură,
fără de care nu se poate trăi.

Aș putea să scriu foarte mult despre acest psalm, dar mă opresc aici și te rog pe tine,
micule cititor, să descoperi ce înseamnă acest psalm pentru tine.

Psalmul 32 este considerat psalmul îndreptării prin credință. Psalmul 32 începe cu o

definiție nouă și neasteptată a fericirii: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu
păcatul acoperit ! Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în
duhul căruia nu este viclenie !”

Să ne amintim că David experimentase în cursul vieții sale multe aspecte ale fericirii, însă
fericirea de a fi iertat în urma unui pacat atat de grav se pare că le întrecea pe toate. După
ce a traăit din plin sentimentul de vinovăție, pentru el nimic nu era mai important decât
redobândirea echilibrului sufletesc prin împăcarea cu Dumnezeu. Acest psalm este scris
după ce David și-a regăsit sensul vieții și bucuria mântuirii, după ce a regăsit fericirea,
acea fericire profundă pe care doar iertarea lui Dumnezeu o poate aduce.

Găsim în cuprinsul Psalmului 32 una din cele mai încurajatoare promisiuni divine: „Eu”,
zice Domnul, „te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfătui
și voi avea privirea îndreptatș asupra ta”  De ce avem mereu nevoie de călăuzire divină,
chiar daca am învățat din lecțiile importante ale vietii ? Crezi că există o legatură între cei
doi psalmi propuși pentru lectură?