RS Revista Speran a

Edi ie Special - Mai, 2017

1
 O femeie cinstită este mai de preț
Această revistă este o Ediție
decât mărgăritarele!
Specială a revistei Speranța,
apărută din dorința de a
onora și sărbători mamele
din lumea întreagă.

Mulțumim tuturor
corespondentelor care au
trimis materiale la redacție.
Scopul revistei este:
„Cu Dumnezeu, cu surorile în
23 Dumnezeu, pentru femei”.

Vine Isus la timp? 2

Aneta Oprănescu
Cu Dumnezeu în fiecare zi 4
Dana Ilaș
Mame cumplite 6
Ana Ciortuz
Suntem Femei 7
Mina Ianovici
Dragostea... și atât 8
Aneta Oprănescu
Sunt copiii vinovați...? 9
Daniela Ion
Cu dumnezeu în fiecare zi 10 Tăierea Cordonului ombilical 19
Continuare de la pag. 4 Lidia Crișan
Adevărata valoare... 11 Ascultarea de soț 21
Maria Ghiță Daniela Ion
Poezii 12 Singură dar nu suferind 23
Maria Luca, Alena Marin Alexa Ana Ciortuz
Fii/Fiice de Împărat 13 Suntem femei 24
Mihaela Brândaș Greta Andreica
Femeia-mamă, soție și soră 14 Rodia 27
Maria Luca Simona Bondor
Uși deschise 15 Motiv de rugăciune 28
John Ortberg Stan Georgeta
Traducere de Simona Bondor
Cinci fete și cinci băieți 29
Rugăciunea unei mame
Mărturie
16 Mărturia Mariei Pumnuț A wonderful
Investițiile femeii evlavioase 30
O mamă de Succes
Anca Dema
18 Lavinia Hickleton, traducere de Daniel Duma mother 35
Scrisoare de la Tatăl ceresc 32
Traducere de Denisa Bărbulescu By Julia Rusu
Puterea zilnică, Pentru tine 33
Maria Hanciu, Maria Luca

14

Rodia 27
2
2
V INE ISUS LA TIMP?

Măsurarea timpului în zilele noastre se face, cu mare acuratețe, de ceasuri electronice, cronometre, etc.
Exactitatea este măsurată la minute, secunde sau zecimi de secunde în competiții sportive, experimente
științifice, filmări.... Și totuși Biblia ne spune (și-n zilele noastre cercetări științifice avansate) că timpul este relativ,
depinzând de cum se măsoară.
Psalmistul spune: „Căci înaintea Ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut” (Psalm 90:4),iar apostolul Petru
spune că: „pentru Domnul,o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi” (2Petru 3:8).

De curând am ascultat un cântec creștin cu titlul „Patru zile mai târziu” compus de Aron Wilburn. Este o baladă a
dragostei Domnului Isus pentru Marta, Maria, Lazăr, eu și tu. Versurile spun că Domnul Isus a primit o veste tristă
de la Marta: „Vino repede, te rog, Lazăr e bolnav; fără ajutorul Tău va muri”. Maria și Marta L-au așteptat pe
Domnul Isus, dar El n-a venit și se mirau: DE CE ?
Moartea veni și Lazar era îngropat de patru zile. A fost adusă vestea că Isus vine curând, e pe drum. Marta fugi in
calea Lui plângând; „Doamne, dacă erai aici la timp, l-ai fi putut vindeca și ar fi fost în viață!.. Dar ai ajuns prea
târziu, el e mort și nădejdea noastră la fel. Doamne, nu înțeleg de ce ai așteptat atât de mult?" Dar voia Lui este
voia Tatălui, nu-i voia mea și nici a ta...
La acest moment al cântecului, râuri de lacrimi au început a-mi brăzda obrajii. Eu plâng și mă rog, strig și șoptesc
implorări și întrebări Domnului de 12 ani pentru fiul meu rătăcit în păcatul și-n mocirla lumii, să-l aducă înapoi în
Casa Lui, in familia Lui și alături de părinți. Suntem bătrâni, ne slăbesc puterile și am vrea să fie cu Domnul acum,
cât ne mai putem bucura de el, de singurul nostru copil, și ne rugăm și pentru o soție, o căsnicie sfântă
binecuvântată, în Domnul.

Și cântecul spune mai departe... Întrebată de Isus să-I arate mormântul, replica Martei este: „Doamne, nu înțelegi
că-i de patru zile în groapă?” Dar atunci piatra de pe mormânt s-a rostogolit și Isus a „strigat cu glas tare: Lazăre,
vino afară!” Toți l-au văzut pe Lazăr cel înviat!

Nu este uimitoare MINUNEA căci chiar dacă a întârziat patru zile EL VINE LA TIMP?! Poate că și tu te lupți cu
teama și strigi către Domnul: „Unde ești? Am nevoie de Tine acum, Isuse !” El nu-ți răspunde.
Dragele mele, de oriunde veți fi, nu descurajați. El, Isus Domnul, a fost, este și va fi ACELAȘI. În curând și pentru
mine, și pentru tine va rostogoli piatra mormântului disperării și ne va chema pe nume din victorie în victorie.
Chiar dacă a întârziat patru zile și speranța noastră a murit și nu înțelegem de ce Isus așteaptă atât de mult, nu
depinde nici de voia mea nici de voia ta, ci e voia Tatălui cea bună și desăvârșită.
Chiar dacă sunt patru zile, săptămâni sau decenii, ISUS VINE LA TIMP.

P
DUMNEZEUL NOSTRU ESTE MĂREȚ CACI VINE LA TIMP!!!

PAȘI PE NISIP
Într-o noapte, un om a visat că străbătea o plajă împreună cu Dumnezeu. La fiecare pas apăreau pe cer imagini
din viața lui. Cu fiecare imagine, pe nisip apăreau două rânduri de urme: un rând lăsat de pașii lui și altul lăsat de
pașii lui Dumnezeu.

Omul privind pașii de pe nisip descoperi ceva straniu. Observă că uneori pe nisip apărea doar un singur rând de
urme iar celălalt dispărea. Și asta se petrecea tocmai în momentele cele mai dificile din viața lui. Descoperirea
asta l-a tulburat profund pe omul nostru și L-a întrebat cu lacrimi în ochi pe Dumnezeu care-l însoțea:

„…Doamne, mi-ai spus că dacă te voi primi în viața mea, vei merge mereu cu mine, mă vei însoți până la capăt!
Dar observ că tocmai în momentele de răscruce ale vieții mele, Tu, m-ai părăsit!” La care Dumnezeu îi răspunse:

„Copilul meu drag, eu nu te-am părăsit niciodată, iar urmele pe care tu le vezi pe nisip sunt ale Mele, pentru că în
acele momente cumplite din viața ta, Eu te ținem în brațe!”

3
3
 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI
Mărturia sorei Dana Ilaş din Adelaide
O
Oh, cât de minunat este să ştim că suntem iubiţi de
Dumnezeu şi că dragostea Lui este aşa de mare pentru fiecare
dintre noi, încât îi pasă de cel mai mic detaliu din viaţa
noastră!
Aşa am simţit şi noi, în ziua când în familia noastră a
venit pe lume întâiul nostru născut (dar şi ultimul) Daniel.
Atunci, în 1992, pe la sfârşitul lunii Noiembrie, simţeam că
cerul întreg se bucura de bucuria noastră. Nu numai cerul se
bucura, ci şi cei dragi nouă, familia, biserica şi mulţimea de
prieteni, toţi împreună împlineam acea parte a versetului,
„bucuraţi-vă împreună cu cei ce se bucură…”. Nu-mi trecea
prin minte, că cineva, undeva, poate că este de cealaltă parte
şi cu ei se împlinea cealaltă jumătate a versetului, „...plângeţi
cu cei ce plâng”. Pentru noi, era un timp al bucuriei.
Cu câtă dragoste analizam perfecţiunea lui
Dumnezeu într-un trupuşor aşa de micuţ şi fragil. Nu era nici
cea mai mică urmă de neîncredere, vedeam cu ochii noştri
cum Domnul ne dăruise un copil perfect sănătos. Pe vremea
când eram însărcinată cu Dani, doctorii ajunseseră să ne
spună că va fi un copil handicapat şi va trebui să scăpăm de
el, înainte de a se naşte. Primeşti cu greu o astfel de veste,
dar, cunoscând puterea lui Dumnezeu, n-am făcut altceva,
decât ne-am rugat, i-am încredinţat vieţile noastre în mâinile
Lui, şi-apoi, încrezându-ne în El şi în puterea Lui, am primit
pacea şi liniştea lăuntrică de care aveam nevoie. Atunci când
treceam prin diferite încercări, de orice natură ar fi fost ele,
am învăţat să ne rugăm ca niciodată, să-L credem pe
Dumnezeu ca niciodată, şi să cerem autoritatea Lui supremă
peste vieţile noastre. În timpul celor 9 luni de sarcină, am
slăbit 14 kg, dar încrederea mea în Domnul a crescut. .. El
răsplăteşte pe cei ce se-ncred în El.
Dani s-a născut perfect sănătos şi-atunci am văzut
răsplătirea credinţei noastre faţă de Cel ce face toate lucrurile
după sfântă voia Sa. „…şi credinţa este o puternică
încredinţare în lucrurile care nu se văd…”
A venit şi ziua când ne-am înfăţişat şi noi în Casa Domnului,
cu odrasla noastră, ca să-l încredinţăm în braţul Lui. Domnul
l-a binecuvântat şi creştea sub privirile Lui.
Au trecut ani după ani şi ne bucuram împreună de
sprijin, ajutor şi binecuvântări de tot felul de la Tatăl nostru.
Când Dani avea 13, aproape 14 ani, am plecat cu toată familia
într-o excursie în jurul lumii, care a durat aproape 4 luni,
vizitând 14 ţări. La întoarcere, sigur, Dani lipsise de la şcoală o
perioadă, iar profesoara de engleză, i-a cerut să facă o
compunere despre: „Tu acum, şi tu în viitor”. Aşa că a
început să-şi scrie gândurile într-un caiet. După ce-a terminat
de scris şi-a lăsat caietul pe masă, iar când Mircea a sosit
acasă de la lucru, i-a citit istorioara. Şi pentru că el mergea la
o şcoală creştină, nu i-a fost greu să folosească numele lui
Dumnezeu în compunerea lui. Deci, el mulţumea lui
Dumnezeu de oportunitatea pe care a avut-o de-a vizita aşa
de multe ţări, şi era mulţumitor Domnului şi pentru părinţii lui
care au atâta grijă de el. A scris mai multe lucruri despre viaţa
actuală, apoi a trecut la „ce credea el despre viitor”. Când
Mircea a citit ce-a scris, a spus el după aceea, parcă o săgeată
i-a străpuns inima. Dani scrisese, despre cum, atunci când va
fi mare o să-şi cumpere o maşină „Toyota Supra” şi despre ce
4
distracţii o să aibă, numai că, ceea ce-a scris la urmă a fost
tare greu… Şi, spunea el, „văd sfârşitul meu într-un tragic
accident de maşină…”. Imediat, Mircea l-a întrebat de ce a
scris aşa şi chiar l-a rugat să schimbe, dar el a răspuns, că aşa
a simţit... Şi profesoara la şcoala i-a spus că totul este bine
dar sfârşitul nu-i place. El a avut acelaşi răspuns, că aşa a
simţit el să scrie… Oare a fost acesta un fel al lui Dumnezeu
de-a ne comunica ceva? Este posibil.
Se formase o legătură frumoasă între Dani şi mine.
Asta nu-nsemna că între el şi Mircea nu erau lucrurile
frumoase, erau, numai că Mircea nu avea aşa de mult timp să
fie împreună cu el ca mine… Noi eram mai mult timp
împreună şi avea plăcerea şi încrederea să stea de vorbă cu
mine şi să-mi povestească tot felul de lucruri. Nu erau toate
importante, era doar un copil şi le povestea după capacitatea
unui copil. Dar aveam răbdare să-l ascult, azi un pic, mâine iar
câte puţin şi m-am trezit că la vârsta adolescenţei, îmi
povesteşte lucruri la care nu mă aşteptam. Uneori îmi
spunea: „Mamă, îţi spun, dar te rog să nu-i spui lui tati”. I-am
spus: „Îmi pare rău Dani, dar eu nu ascund lucrurile de tati”,
şi se mulţumea şi aşa. Decurgea totul foarte natural. Ani de
zile, relaţia noastră s-a cimentat prin sinceritatea care o
aveam unul faţă de celălalt. Îmi era aşa de drag să-l aud cum
râde, avea un râs, creţ şi molipsitor. Uneori îmi spunea lucruri
care nu-mi plăceau, erau rele. Erau lucruri care le făceau în
grup cu alţi tineri de vârsta lui, dar îi apreciam sinceritatea
şi-n totdeauna se alegea cu câte-o lecţie pentru el… Foloseam
aceste clipe pentru a-i comunica ce aveam, nu vroiam
nicidecum să pierd prilejul oferit. Întotdeauna, am considerat
acest timp foarte preţios, şi nu-l regret. Copilul meu, pentru
mine, preţuia mai mult decât prietenii ori alte lucruri care
poate păreau prioritare, dar nu erau. Ne rugam împreună,
citeam din Biblie împreună. El citea în limba engleză iar eu în
româneşte, pentru că eu consideram că era nevoie să
înţeleagă româneşte din moment ce frecventam biserica
românească…
Îmi amintesc, avea aproape 18 ani, şi într-o zi când
iar aveam noi „timpul nostru de calitate”, mă pomenesc că
Dani îmi spune ceva la care nu m-am aşteptat. Eu credeam că
relaţia noastră va continua aşa pentru totdeauna. „Mamă”,
îmi zice el, „m-am gândit, că nu o să-ţi mai spun eu toate
lucrurile…” şi parcă i s-au terminat cuvintele. M-am uitat la el,
şi i-am spus: „Eu nu sunt supărată dacă nu-mi mai spui tot, nu
sunt neapărat curioasă să ştiu totul, numai că de două lucruri
mi-ar părea foarte rău. Primul, n-o să mai ştiu pentru ce să
insist în rugăciune, (slăbiciunile tale), înaintea Domnului şi, al
doilea, n-o să te mai pot înţelege în multe lucruri. Eu n-am
crescut ca şi tine. Pe vremea mea, lucrurile erau puţin mai
diferite”… şi s-a făcut o pauză. Tare îi plăcea să ştie că ne
rugăm pentru el şi n-a putut renunţa la ideea că n-o să mai
ştiu pentru ce să mă rog. A venit la mine, m-a strâns în braţe
c-o putere ca de urs, şi-apoi a zis: „O.K., mamă, tot o să-ţi
spun”, lucru care m-a făcut să înţeleg că preţuieşte
rugăciunea şi-i înţelege însemnătatea.
În anul 2010, Mircea se pregătea să meargă pentru a
cincea oară în România, cu Misiunea Speranța. Deci, aşa cum
obişnuisem şi până atunci, am cumpărat biletele de avion,
doar pentru el. În una din zile, Mircea aduce în discuţie
dorinţa lui, de-a merge cu toţii în România. Financiar, nu prea
vedeam posibilitatea, dar făcea sens, de ce ar vrea să
mergem cu toţii. Dani, în doar 2 luni de zile, trebuia să
înceapă şcoala de piloţi şi, se gândea el, nu va mai putea
merge nicăieri pentru ani de zile, poate, şi tare voia ca să-l
vadă toţi ai noştri din ţară…
Am găsit de bună propunerea lui şi-atunci am vorbit
şi cu Dani. Da, a fost de acord şi el, numai dacă facem o escală
şi-n Tokyo, Japonia. Avea el o mare slăbiciune pentru
Japonia… Deci, Mircea a luat-o direct spre România, iar noi
puţin mai târziu, spre Japonia şi-apoi ne-am reîntâlnit cu toţii
în România.
Am ajuns în România. Era prima dată când puteam
şi noi să fim parte cu cei ce împart daruri celor săraci, daruri
trimise de mulţimea fraţilor şi surorilor din Australia.
Contactul cu lumea în nevoi şi sărăcie, şi mai ales copiii care
sufereau de foame, l-a făcut pe Dani să-şi pună întrebarea: cu
ce suntem noi mai buni decât ei? Noi avem mâncare din
belşug în Australia şi condiţii de locuit incomparabile cu ale
lor. De ce suntem noi mai binecuvântaţi? Oricum, nu pentru
că suntem mai buni, căci nu suntem. E numai Harul şi
Bunătatea Domnului. Poate Domnul ne-a dus în Australia, ca
să putem fi de ajutor pentru cei în nevoi, ca în cazul de faţă.
S-au scurs repede cele trei săptămâni şi ne-am întors
acasă, fiecare la ale lui. După câteva săptămâni, deja
oboseala călătoriei dispăruse, şi într-una din zile, am reluat
discuţiile noastre. Şi aşa cum ne plănuisem, am început postul
şi rugăciunea ca Domnul să se atingă de inima prietenilor lui
Dani. Dani s-a rugat dar de postit, zicea el, nu putea decât
Sâmbăta când nu era la şcoală (TAFE). După ce am încheiat un
post de trei săptămâni, în afara Duminicilor, la doar trei sau
patru zile după aceea, Domnul hotărăşte să-l ia pe Dani acasă.
La vârsta de 18 ani şi 12 zile, am primit trista veste, că Dani a
murit într-un tragic accident de maşină…
La o veste ca aceasta, oricât ai fi de tare, simţi că te
prăbuşeşti fără să te mai poţi ridica… şi totuşi, parcă n-a fost
peste puterile noastre. Domnul a fost cu noi în încercarea
noastră. Suferinţa în viaţă, uneori e drumul care ne duce spre
ceva ce ne face mai puternici. Lacrimile parcă sunt mai dulci şi
mai fierbinţi. Am simţit puterea lui Dumnezeu, parcă ardea
lângă noi. N-am simţit că are vreun rost să-ntrebăm, de ce
Doamne? Acceptarea voii Lui ne-a adus biruinţă şi tărie în
slăbiciunile noastre, ne-a dat o pace deplină, şi ne-am
încrezut în promisiunile Lui: „Voi fi cu voi… cu nici un chip nu
vă voi lăsa... Căci nu v-a ajuns nici o ispită care să fie peste
puterile voastre… cel ce-ngăduie să vină încercarea, a pregătit
şi mijlocul de-a ieşi din ea”. Şi fiecare verset, ne vorbea şi ne-
ajuta să ne-ncredem şi mai mult în atotputernicia Lui. Fiecare
trebuie să recunoaştem că viaţa noastră pe acest pământ, nu
este altceva, decât drumul spre „Glorioasa Ţară” unde
aşteptăm cu toţii să ajungem. Unii au luat-o înainte, dar
într-acolo este şi ţinta noastră.
………………………………………………………………………………………
În ziua de 8 Decembrie (ziua accidentului), un fost
coleg de şcoală, l-a sunat pe Dani, şi l-a rugat dacă poate să-l
ducă de la Mall, la bunicii lui. Pentru că Dani avea maşină,
deseori era folosit de Taxi, pentru că el nu putea să spună nu,
aşa era el… A plecat de-acasă în jurul orei 1:15 p.m. Îmi
formasem un obicei de când a început să conducă maşina, şi
imediat ce ieşea din casă, mă plecam pe genunchi şi mă
rugam Domnului pentru el. Am făcut acelaşi lucru şi de data
5
aceasta, dar, numai după ce-am terminat de citit capitolul
început… Cum mă rugam pentru el, la un moment dat, parcă
mi-a răsunat în auzul urechilor mele cuvintele pe care doar ce
le rostisem: „…şi Te rog, Doamne, să primeşti sufletul lui în
braţele Tale”. Am sărit în picioare, nu neapărat c-am vrut eu,
mai mult împinsă de gândul la ceea ce m-am rugat, şi-n
următoarea clipă, m-am trezit că-mi ceream iertare de la
Domnul pentru cuvintele spuse fără să vreau. Şi cum stăteam
în picioare, în faţa mea era ceasul şi-am putut să vad exact
cât era, 1:33 p.m.… Când am primit vestea despre accident,
ora la care s-a întâmplat, ne-au spus cei ce au fost la locul
accidentului, era în jur de 1:35 p.m. Oare să fi fost o
coincidenţă că m-am rugat aşa, ori Duhul Sfânt mijlocea cu
suspine negrăite?…
Mulţi dintre cei ce s-au bucurat împreună cu noi la
venirea lui Dani în lumea aceasta, în zile ca acestea, au plâns
şi-au fost întristaţi împreună cu noi de plecarea lui din lumea
noastră. Îmi amintesc cu respect despre mulţimea fraţilor şi-a
surorilor din Adelaide, care ne-au contactat imediat şi ne-au
mângâiat, fiecare cum a ştiut mai bine. Apoi, când mai mulţi
au aflat, am fost îmbărbătaţi prin telefoane, mesaje şi
susținuți în rugăciune de toate bisericile din Australia, unele
biserici din România şi multe alte ţări unde avem rudenii şi
prieteni. Trupul Domnului simte când un mădular sufere, şi
aşa s-a întâmplat şi cu noi. Am suferit noi, au suferit şi ei
alături de noi, luând parcă din povara noastră pe umerii lor.
În ziua accidentului, când Mircea a venit acasă şi
braţele noastre s-au încrucişat iar lacrimile nu se mai opreau,
s-a uitat ţintă la mine şi mi-a pus o întrebare care şi astăzi
răsună-n urechile mele: „Putem să luăm asta, ca din mâna lui
Dumnezeu”? şi am răspuns: „Da”, ştiind că nimic nu se
întâmplă fără voia Lui. Nu ne-am îndoit de faptul că aşa a fost
voia Lui, nici măcar o clipă. Chiar atunci, în acel moment în
care am acceptat voia Lui, am simţit cum Domnul ne-a luat pe
braţele-I puternice şi ne-a adus atât alin şi vindecare
lăuntrică, cum niciodată nu mai simţisem. L-am simţit pe
Domnul foarte aproape, şi prezenţa Lui ne făcea aşa de mult
bine.
Ca orice tânăr, Dani avea şi el gândurile lui de viitor.
Doar peste 2 luni de zile, trebuia să înceapă şcoala de piloţi.
Făcuse analizele medicale şi aştepta cu emoţii rezultatul.
Mi-amintesc de ziua în care doctorul i-a dat răspunsul
analizelor, spunându-i că totul este perfect. A sărit în sus de
bucurie… Şi, aşa, perfect sănătos, Domnul a spus: „până aici”.
Care dintre noi, putem adăuga măcar încă o zi la vieţile
noastre? Noi nu suntem stăpâni peste suflarea noastră. Cel ce
ne-a dat viaţă e Stăpânul şi face cum vrea El.
Trecerea lui Dani în Împărăția lui Dumnezeu, ne-a
făcut să ne alipim şi mai mult inimile de Domnul. I-am
mulţumit că ştie despre durerea noastră şi L-am chemat, mai
mult ca altă dată, să nu se depărteze de noi. A făcut-o şi încă
continuă s-o facă în fiecare zi.
La numai 3 zile după înmormântarea lui Dani, am
avut un vis, pe care aş vrea să-l împărtăşesc cu cei ce citesc
aceste rânduri.
„Se făcea că eram în dormitorul nostru, gata de
culcare...
continuare la pag.10
Mame „cumplite“
Articol reprodus din revista Lydia

A
ți avut cumva o mamă cumplită? Eu cine ne sunt prietenii și ce facem împreună.

am avut! Mama noastră a fost cea mai Insista că, dacă avem să plecăm pentru „o

cumplită de pe fața pământului. Dorința ei oră”, să ne și întoarcem după cel mult o

era să știe mereu, cu exactitate, unde oră.

suntem. Uneori ne simțeam ca la închisoare.

Din cauza mamei am pierdut multe din
Ne era rușine să recunoaștem, dar mama
aventurile prin care au trecut alți copii și
încălca regulat și fără nici o mustrare de
tineri: nici unul dintre noi nu a fost prins în
conștiință legea împotriva exploatării
magazin băgând ceva neplătit în buzunar,
minorilor: trebuia să spălăm vasele, să ne
nici aducând deliberat pagube vecinilor sau
facem paturile, să aspirăm și alte asemenea
cunoscuților. Și n-am ajuns nici la școala de
lucruri îngrozitoare. Cred că uneori nu
corecție sau la închisoare. Toate
dormea nopți la rând
acestea doar “din vina mamei!”
numai ca să inventeze

alte munci cu care să ne Între timp ne-am luat cu toții

ocupe timpul. zborul din cuibul părintesc și am

ajuns oameni maturi și cinstiți

Mama insista să spunem
care trăiesc după principiile lui Dumnezeu.
întotdeauna adevărul, numai adevărul și
Și la rândul nostru, ne dăm toată silința să
numic altceva decât adevărul. Adolescenți
devenim și noi niște părinți la fel de
fiind, reușa să ne ghicească până și
„cumpliți” cum a fost
gândurile. Ne-a fost cumplit de greu în acea
mama noastră. Se pare
perioadă a vieții! Mama nu era de acord ca,
că de asta duce lipsă
atunci când prietenii noștri veneau să ne
lumea în zilele noastre:
scoată în oraș, să se oprească pur și simplu
pur și simplu sunt prea
în fața casei și să claxoneze. Trebuia să
puține „mame
coboare din mașină și să vină la ușă să-I
cumplite!”
poată vedea. Mama a vrut mereu să știe

6
Pagină de Ana Ciortuz
Suntem femei
Suntem femei, deci suntem vinovate,
Dacă în casă nu este curat,
Copiii dacă nu ascultă-n toate
Şi temele corect nu prea le fac.

Suntem de vină când apare o pată

Pe rufele ce vin de la spălat,
Dacă mâncarea nu e variată,
Sau pur şi simplu nu este pe plac.

Suntem de vină când, crescând copiii,

Se îndreaptă spre un drum de neînţeles,
Suntem de vină când îmbătrânim,
Cu toate că oricum n-avem de ales.
C ând spui „femeia"
Traian Dorz

Când spui „femeia“, ai spus „mama“, ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,

Suntem de vină când suntem frumoase,
Suntem de vină când ne urâţim,
Iar uneori ne pare că-i o vină
Şi simplul fapt că încă mai trăim.
Şi când trec anii, iar suntem de vină,
Că devenim aşa nesuferite.
Din când în când ne punem întrebarea
Dac-avem dreptul să mai fim iubite.
Ne mai acrim şi ne uităm urât
La cei din jurul nostru uneori
Şi nu înţelegem unde am greşit,
Că tot atragem fulgere şi nori.
Aşa ne îndreptăm spre Dumnezeu,
Fără răspunsuri şi cu lacrimi multe,
Având atât de mult de povestit,
Dar neavând cine să ne asculte.
Umplem biserici, facem rugăciuni
Nădăjduind mereu să fim iertate,
Ca cel puţin în viaţa de apoi
S-avem şi noi de fericire parte.
Destinul e comun. Puţine scapă.
Şi atunci când scapă dau de altceva.
Să mergem deci cu Dumnezeu ´nainte,
Fiindu-ne de ajuns iubirea Sa.
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
...Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.

7
7
 DRAGOSTEA...ȘI ATÂT
DRAGOSTEA... ȘI ATÂT
Aneta Oprănescu

S untem zi de zi bombardați cu noi definiții despre familie, dragoste, societate, etc. Dar Cuvântul lui Dumnezeu,
Biblia, aduce o perspectivă cu totul diferită de gândirea umană. DUMNEZEU E DRAGOSTE... ATÂT DE MULT A
IUBIT DUMNEZEU LUMEA ÎNCÂT A DAT PE SINGURUL LUI FIU... Iar pe cruce, la moartea Fiului, Dumnezeu era pe
cruce împăcând lumea cu Sine. Pe de altă parte, cum putem înțelege că suntem iubiți cu o dragoste atât de mare
de El, când noi trecem prin dureri, necazuri și suferințe? Apostolul Ioan aduce lumină astfel în declarația Domnului
Isus despre Tatăl: „Cum M-a iubit Tatăl pe Mine așa v-am iubit și Eu pe voi” (Ioan 15:9).. În Calvarul Golgotei, prin
dureri și batjocuri și moartea prin răstignire Domnul Isus nu S-a considerat mai puțin iubit de Tatăl din pricina
suferințelor pe care Le-a îndurat, din contră. Acolo sus, în agonia suferințelor și a morții, DRAGOSTEA A CULMINAT
CU PUTEREA DE IERTARE A RUGĂCIUNII CARE A DESCHIS PORȚILE CERULUI PENTRU PĂCĂTOȘI: „TATĂ IARTĂ-I CĂ
NU ȘTIU CE FAC”.

Dragostea ne este dată dar trebuie și învățată. Domnul Isus l-a întrebat pe Petru dacă-L iubește, de trei ori. La
răspunsul afirmativ al lui Petru Domnul l-a învățat ce să facă. Și Petru I-a declarat Domnului Isus dragostea lui,
până la moarte, chiar înainte de crucificare; dar nu era pregătit pentru că încă nu învățase cum să iubească. La una
din lecțiile dragostei Domnul i-a învățat (și ne învață), să-i iubească pe dușmani, când se primește o palmă să
întoarcă și obrazul celălalt, să lucreze pentru stăpânii lor ca pentru Dumnezeu...? Să nu iubim prin prisma
egocentrică a lumii (numai eu, numai pentru mine, cu mine și acum). Domnul ne învață să iubim asemenea
Tatălui, dăruind, nu așteptând să primim.

Lipsa dragostei produce dezechilibru emoțional, catastrofal personalității umane, în societatea din zilele noastre.
De la copilașul abia născut, până la muribundul care se află în fața veșniciei nevoia de dragoste este acută și
constantă. Și aici este marele secret al dragostei. Dragostea ne este dată, turnată în noi din momentul în care Îl
cunoaștem pe Fiul, ne predăm în mâna Lui. Dragostea nu este produsul omului.

Dragostea, ca produs al omului, se poate vedea în zilele noastre în toate locurile: la vecini (cu ceartă, bătăi,
înjurături, beții), când deschidem TV-ul sau citim ziare și reviste umplute de știri despre teroriști, mame care-și
ucid copiii, copii ce-și bat sau alungă părinții, frați care se fură unul pe altul, și lista se continuă. Dar atunci când
dragostea care ne-a fost dată o învățăm prin viața trăită în Isus, evenimentele nefavorabile, urcușul sau coborâșul,
lacrimi și dureri, nu sunt altceva decât trepte care ne duc la un loc binecuvântat unde vom putea iubi în orice
condiții.

Îmi imaginez câteodată ziua în care voi ajunge la pieptul lui Isus și voi plânge pentru ultima oară toate durerile și
suferințele de pe pământ.
El, Domnul Isus, Va șterge orice lacrimă din ochii mei, iar eu voi respira adânc, pentru prima oară cea mai pură
atmosferă de dragoste, atmosfera Cerului, pentru că într-o zi am răspuns chemării Lui: „Veniți la mine voi toți cei
trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). În altă zi am răspuns poruncii Lui de a trăi în dragoste
chiar și atunci când îmi este greu.

Scumpă cititoare, dacă până astăzi n-ai auzit, (dar acum auzi), și nu ai răspuns (dar acum poți răspunde) chemarea
Domnului Isus, acum o poți face prin această rugăciune:

„Doamne Isuse, recunosc că nu am o astfel de dragoste și nu pot iubi așa fiindcă sunt o păcătoasă. Te rog să mă
ierți acum, și aici, să mă primești așa cum sunt. De azi, eu Te recunosc ca Domn și Mânuitor și îmi predau tot
restul vieții mele, ființa mea, și familia mea în mâna Ta”.Amin

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte;

dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul
său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de
adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
1 Corinteni 13:4-7

8
SUNT COPIII VINOVAȚI DE PĂCATELE PĂRINȚILOR?
Traducere din cartea „Eliberarea de sub puterea blestemului” de Teresa Tay
Teresa Tay, împreună cu soțul ei, Timothy, sunt fondatori ai Misiunii
„Speranța Națiunilor”, bazată în Perth. Visul lor este de a vedea o trezire
spirituală în lumea întreagă prin rugăciune și mijlocire.
C
uvântul Domnului ne spune: „Să nu te închini
înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu,
Domnul, Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu
gelos care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii
până la a treia și la a patra generație a celor ce Mă
urăsc și Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă
iubesc și păzesc poruncile mele” (Exodul 20:5-6).
Din prima parte a versetului putem înțelege că
păcatele părinților se transmit din generație în
generație, dar cei care pun în practică poruncile
Domnului vor fi iubiți de El.
Foarte des auzim remarca: „Cum este tatăl așa este și
fiul”. Cu câțiva ani în urmă, am întrebat-o pe o vecina
mea ce face băiatul ei. Ea mi-a răspuns: „Ce crezi? El
este la fel ca tatăl său, adică bețiv și afemeiat”. Când
am auzit-o ce mi-a spus despre băiatul ei m-am
indignat în sinea mea și i-am spus: „Bine, dacă tu crezi
ceea ce spui, atunci niciodată nu vei putea vedea vreo
schimbare în viața fiului tău”. Apoi am întrebat-o dacă
își dorește ca băiatul ei să fie un șot și un tată bun. Ea
s-a uitat cam neîncrezătoare către mine și mi-a
răspuns: „O, bineînțeles că îmi doresc ca băiatul meu
să fie un om decent, onorabil și bun, însă nu pot face
nimic pentru a-l schimba. El este băiatul tatălui lui și el
va merge pe același drum ca și părintele lui. Acesta
este destinul”. La auzul acestei remarci i-am spus
femeii: „Tu nu realizezi că există o mare putere în ceea
ce declari cu gura ta. Dacă îl vorbești de bine pe băiatul
tău lui îi va fi bine în viață. Dar dacă spui cuvinte ca
acestea pe care le-ai spus este ca și cum l-ai blestemat.
Tu nu trebuie să accepți acest comportament pentru
băiatul tău doar pentru că tatăl lui este așa. Isus a plătit
prețul pentru toate păcatele noastre. Tu poți rupe
lanțul blestemelor din generație în generație prin
sângele lui Isus”. Această mamă s-a hotărât să rupă
lanțul blestemului aruncat asupra băiatului ei prin
următoarea rugăciune:
„Doamne Isuse, Tu ai murit pe cruce astfel ca toți
oamenii să fie salvați. Sângele Tău are puterea de a
salva și de a vindeca. Astăzi eu Îți cer iertare pentru
păcatele mele și pentru faptul că nu am luat în serios
puterea jertfei făcute de Tine la cruce. Astăzi am ales să
cred că atunci când Tu ai murit pe cruce Tu mi-ai iertat
9
toate păcatele și puterea este în mâinile Tale. Astăzi
renunț la convingerea mea că băiatul meu va fi la fel ca
șotul meu și rup această putere a cuvintelor spuse de
mine cu privire la el. Spun că blestemul venit din partea
soțului meu este rupt și că nu mai are putere asupra
fiului meu. Doamne Isuse, te rog să-l transformi pe
băiatul meu dintr-un bețiv și afemeiat într-o persoană
diferită. Te rog, fă-l ca să meargă pe drumul Tău și cu
teamă de Tine. Îți mulțumesc, Doamne Isuse, că brațele
Tale iubitoare se vor îndrepta către fiul meu și-l vor
salva. În numele lui Isus mă rog. Amin.”
Doi ani mai târziu, m-am întâlnit cu această femeie și
mi-a spus că fiul ei este complet schimbat. El nu mai
bea, este căsătorit și are propria lui afacere
înfloritoare. La auzul celor spuse de femeie i-am dat
glorie lui Isus. Aleluia! Blestemul a fost rupt, deoarece
mama a acceptat sfatul dat, s-a rugat și nu a mai rostit
vechile cuvinte spuse înainte.
Nelegiuirile unei generații pot afecta generațiile
viitoare; acesta fiind modul prin care păcatele taților
trec de la o generație la alta. Diavolul are mână liberă
să lucreze în aceste familii prin lucruri ca alcoolul,
drogurile, viciul jocurilor de noroc, păcatele sexuale,
practicile oculte și idolatria. Dacă nimic nu-l oprește pe
vrăjmaș, el va continua să distrugă viețile membrilor
familiilor respective așa cum le-a distrus și pe cele ale
strămoșilor lor. Este posibil ca noi să nu fim vinovați de
nimic, dar datorită mediului spiritual în care am
crescut, putem fi sub aceleași influențe spirituale ca ale
strămoșilor noștri. Poate că vă veți întreba dacă vă
aflați sub influența vreunui blestem și cum vă veți da
seama de acest lucru. Dacă dumneavoastră sau cineva
din familie se află într-o continuă stare de sărăcie, este
mereu bolnav, suferă de depresie, nu poate avea copii,
divorțuri repetate, atunci se poate spune că sunteți sub
puterea unui blestem din generație în generație.
Rugăciune:
Tată din Ceruri, recunosc că sunt un păcătos și că am
nevoie de Tine. Doamne Isuse, te rog, iartă-mă și ajuta-
mă să-mi trăiesc viața după sfânta voia Ta. Tată din
Ceruri fii sfătuitorul meu în tot ceea ce spun și fac. În
numele lui Isus mă rog. Amin.
Cu Dumnezeu în fiecare zi
...şi aşa cum obişnuim, Mircea într-o parte a patului iar eu în
cealaltă, ne-am plecat la sfârşitul zilei să-I aducem
mulţumirile noastre, Domnului. În visul meu, în timp ce mă
rugam, am simţit că e cineva în partea mea dreaptă,
şi-atunci am încetat să mă mai rog, şi am stat în continuare
cu ochii închişi. Cineva m-a atins pe mâna dreaptă de la
umăr în jos, (simţeam că e o palmă care m-atinge), şi-n acel
moment am început să mă înalţ. La o fracţiune de secundă,
am trecut prin acoperişul casei fără nici o problemă şi am
ajuns undeva în văzduh, deasupra norilor, în fata unei porţi
masive, care s-a deschis, şi-abia atunci am făcut primul pas.
N-am avut curajul să mă uit înspre persoana care m-a însoţit,
dar o vedeam cumva ca şi o umbră... Mi-am întors capul
doar când am auzit sunetul porţilor care s-au închis, dar nu
am văzut pe nimeni. Apoi m-am uitat din nou în faţă şi de
data asta am văzut că mă aflam într-o sală mare şi undeva
în depărtare era o masă cu o carte închisă pe ea. Pe un scaun
fără spătar, cu spatele la mine, stătea o persoană îmbrăcată
într-o haină (robă) albă până jos, iar haina strălucea ca
zăpada când bate soarele pe ea.
Fără să-mi spună ceva, am început să merg înspre
acolo şi m-am oprit în spatele acelei persoane, puţin spre
partea stângă. În acel moment, bărbatul respectiv, a deschis
cartea şi cu degetul arătător de la mâna dreaptă, mi-a
arătat un nume scris pe una din coloane. M-am uitat foarte
atentă ca să văd ce nume scrie, dar, oricât m-am chinuit,
n-am putut descifra ce scrie. Era ca şi cum ai nevoie de
ochelarii pe care nu-i ai la îndemână. Apoi, acel bărbat, a
ridicat mâna stângă în sus şi-a arătat cu un deget, zicând:
«unu». Apoi a mai dat câteva pagini şi iar mi-a arătat un
nume scris, pe care iar n-am putut să-l citesc. Şi-a ridicat iar
mâna stânga în sus, şi-acum, avea două degete deschise şi-a
pronunţat: «doi». Apoi iar a mai dat câteva pagini şi mi-a
mai arătat încă două nume, dar tot n-am putut recunoaşte
ce scrie. De data asta avea 4 degete sus de la mâna stângă
şi-a spus aşa: «Patru suflete s-au întors la Mine prin trecerea
lui Dani în veşnicii». Am trăit o aşa de mare bucurie, pe care
nu pot să v-o descriu. Parcă aş fi vrut să strig, să sar, dar
m-am mulţumit doar cu acea bucurie lăuntrică care-mi
inunda toată fiinţa. În momentul acela, m-am întors în
cealaltă parte şi-am văzut doar faţa lui Dani (nu-mi amintesc
să-i fi văzut trupul), care mi-a zâmbit aşa cum ştia el cel mai
frumos, şi-apoi a dispărut. În acel moment am început să
simt că de fapt nu sunt singură în sala aceea, simţeam că era
o mare mulţime, dar nu puteam să văd pe nimeni. Apoi, au
început să cânte, şi-aici, este minunea lui Dumnezeu. Erau
multe coruri, ori grupuri… nu cântau aceeaşi cântare, ci
diferite cântări, iar eu puteam să le înțeleg pe toate
de-odată, în acelaşi timp…
În toate cântările I se aducea laudă şi mulţumire
Tatălui, care L-a dat pe Domnul Isus ca să-i salveze. Apoi,
mulţumeau Domnului Isus pentru Jertfa Lui şi Sângele care
i-a curăţit de păcate şi i-a mântuit. Şi-atunci am înţeles că
acolo se aflau cei răscumpăraţi, care, deja au plecat din
lumea noastră. Era ceva atât de Dumnezeiesc, încât unele
10
lucruri sunt greu de înţeles cu mintea noastră limitată. În
acele momente de bucurie sfântă, negrăită, nu ştiu de ce,
m-am uitat la flori şi-atunci parcă s-a făcut o gaură în locul
unde stăteam, şi-am putut să văd de la mare înălţime,
pământul. Cum mă uitam mai atentă, parcă din mic ce era,
se făcea tot mai mare şi deja puteam să văd în detaliu,
munţii cu verdeață şi… în următoarea clipă, m-am trezit în
patul meu”.
Era 2:35 am, m-am întors şi m-am răsucit cu gândul
că se va trezi şi Mircea să-i spun visul, dar el dormea dus,
şi-am adormit şi eu cu gândul că o să-i povestesc totul,
dimineaţa. Cât de mare este Dumnezeul nostru. Oare, a vrut
Domnul să ne spună ceva şi prin visul acesta? Nu mă
îndoiesc nici o clipă. Unora le vorbeşte într-un fel şi altora în
altul. Are multe metode de-a ne face să-nţelegem planurile
Lui. Câteodată, nu le pricepem dar asta nu înseamnă că
Dumnezeu nu vorbeşte.
Domnul ne-a dat un prilej aşa de minunat ca să ne
rugăm pentru prietenii lui Dani, încă de pe vremea când era
cu noi, ca ei să-L cunoască personal pe Domnul Isus şi să fie
mântuiţi. Chiar dacă Dani e plecat, această rugăciune
continuă prin noi ca părinţi. Numai Domnul ştie inima cui va
fi atrasă la El, datoria noastră este să continuăm să ne
rugăm. Când ne vizitează prietenii lui, unii vin mai des, alţii
mai rar, întotdeauna aducem în discuţie, ce-avem mai
scump, pe Domnul, şi-apoi, sigur că ne aducem aminte de
multe alte lucruri… din anii trecuţi.
Vorbim mult de Dani în casă. Nu trece zi să nu
vorbim de el şi de multele lucruri pe care le zicea şi făcea.
Folosim expresii întregi în vorbirea noastră care ne-aduc
aminte ce râsuri trăgeam împreună. Era tare comic, şi-aici
semăna mult cu tatăl lui. L-am inclus în vorbirea noastră de
zi cu zi încât ne lipseşte doar fizic, că nu-l putem atinge,
mângâia, săruta ori ciupi… Ne uimim cum Dumnezeu a
răspuns rugăciunilor celor ce s-au rugat şi încă se mai roagă
pentru noi. Doamne, ce bine e să facem parte din trupul Tău.
Un mădular, oricât de neînsemnat se crede că e, are mare
preţ în ochii Domnului. Dacă aşa de mult suntem preţuiţi de
Domnul, tot aşa trebuie să ne preţuim şi noi, unii pe alţii.
L-am întrebat pe Mircea, chiar zilele trecute. Cu
ce-a umplut Domnul golul pe care l-a lăsat Dani? Şi mi-a
răspuns: „Cu dragostea Lui”. Toate pier, dar dragostea
rămâne. Suntem chemaţi să arătăm dragostea Domnului
celor din jur. Dacă suntem ai Domnului, nu trebuie s-avem
frică. În primul rând, frica vine de la cel rău. Spunea cineva
că „frica, construieşte ziduri în loc de poduri… Doar
dragostea construieşte poduri”. Eşti pierdut în disperare şi
nu ştii de ce s-a întâmplat aşa sau aşa? Domnul ştie! Tu doar
trebuie să crezi, că El are controlul deplin asupra ta şi asupra
familiei tale.
Când mă uit în urmă, parcă numai ieri s-au
întâmplat toate… şi când mă uit înainte, văd ziua aşa de
aproape, ca mâine, şi din nou vom fi împreună cu toţi cei
dragi la picioarele Mirelui nostru iubit pe care-L dorim şi-L
aşteptăm cu nerăbdare!
Dana Ilaș
L
isa Bevere, în cartea ei „Adevărata valoare a unei femei”, încearcă să răspundă la o întrebare care a
măcinat-o și la care a căutat răspuns mai mulți ani, „Cum îmi găsesc locul sau cum mă raportez la
lumea din jur?” Cu alte cuvinte: „Care este în realitate valoarea mea?”
Mintea noastră pe parcursul vieții, adună tot felul de informații. Înclinația noastră naturală, din cauza firii noastre
păcătoase, este să dăm crezare la ceea ce lumea ne spune legat de ceea ce este valoros și ceea ce nu este valoros.
Ușor cădem în capcana competiției și a evaluării altora pe baza a ceea ce văd sau percep.
Lisa, într-un mod foarte plastic, folosind analogia cu modul în care facem curat într-un dulap, ne spune că primul
lucru pe care trebuie să-l facem pentru a ne cunoaște adevărata valoare este să ne curățim mintea. Dacă
dulapurile noastre, adică mintea noastră, nu sunt puse periodic în ordine, nu vom putea să aplicăm adevărul lui
Dumnezeu în viața noastră. Dacă nu dăm la o parte neorânduiala, nu vom avea spațiul necesar pentru
înțelepciunea și perspectivele lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ne îndeamnă în Cuvântul Său „Să nu vă
potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui
Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2).
Tendința noastră a femeilor este să bârfim, de aceea Lisa pune un accent deosebit, folosind chiar exemple
personale, în a ne încuraja să curățim mintea noastră de orice formă de bârfă.
Când mintea noastră este înnoită de Duhul lui Dumnezeu noi începem să vedem lucrurile și valorile așa cum le
vede Dumnezeu. Atunci înțelegem că adevărata noastră valoare nu stă în hainele pe care le îmbrăcăm, nici în
profesia sau cariera noastră. Valoarea noastră nu stă în modul cum arătăm fizic (dacă avem mai multe kg în plus
sau nu). Adevărata valoare nu stă nici chiar în talentele și abilitățile noastre, ci în credincioșia cu care le folosim
pentru Domnul nostru care ni le-a dat. Așa cum vedem în pilda Domnului Isus cu talanții (Luca 12).
Lisa Bevere prinde adevărul Biblic privind ceea ce dă valoarea unui om, în cazul nostru valoarea unei femei și
ilustrează aceasta cu o funie împletită în trei, probabil ideea este inspirată din Eclesiastul 4:12, unde citim că funia
împletită în trei nu se rupe ușor. Iată cele trei mari adevăruri sau cele trei fire care compun această funie, așa cum
scrie Lisa în cartea ei.

1. Credința.
Primul fir sau primul component care ne spune valoarea pe care o avem cu adevărat este credința noastră în
Dumnezeu.
Dumnezeu a încredințat fiecăreia dintre noi o anumită măsură de credință. Romani 12:3: „Prin harul care mi-a fost
dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine ; ci să aibă simțiri
cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.” Evrei 11:6: „Fără
credință este cu neputință să fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și
răsplătește pe cei ce-L caută.”

2. Dragostea.
Al doilea fir este dragostea noastră pentru Dumnezeu. Dragostea noastră pentru Dumnezeu este urmarea
dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Ioan 3:16: „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe
Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viața veșnică.” Romani 5:8: „Dar Dumnezeu își
arată dragostea față de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi.”.
Doar atunci când noi am înțeles cât de mult ne iubește Dumnezeu , vom putea să-L iubim și noi pe El. Când noi
iubim pe Dumnezeu atunci iubim și pe oamenii din jurul nostru, și când iubim pe oameni atunci suntem gata să
iertăm pe cei care ne-au greșit.

3. Teama sfântă.
Al treilea fir este frica de Domnul. Acea teamă sfântă care este plină de reverență și însoțită de o atitudine de
închinare. Când avem această teamă sfântă, suntem pline de bunătate. Bunătate care se revarsă în tot ceea ce
suntem și facem.
Credința ne va face să credem că Dumnezeu este drept și bun. Dragostea ne va aduce mai aproape de Dumnezeu.
Iar Frica de Domnul ne va împiedica să ne întoarcem pe calea pieirii. Aceste lucruri, credința, dragostea și frica de
Domnul ne țin strâns lângă Domnul chiar și atunci când trecem prin furtuni mari în viață.
Ceea ce Lisa a încercat să transmită prin cartea sa „Adevărata valoarea a unei femei” este că fiecare femeie stă
înainte unei alegeri când caută răspunsul la întrebarea : Care este valoarea mea? Ai trei posibilități:
11
11
A. Să crezi că valoarea ta este dată de oamenii din jurul tău
Lumea te prețuiește în funcție de poziția ta, de situația materială, de modul cum arați fizic, cum ești îmbrăcată
etc. Atunci când tu crezi că valoarea ta este aceea care lumea o are despre tine, te vei trudi toată viața să
mulțumești și să impresionezi pe oameni. Vei purta în fiecare zi o mie și una de măști, nu vei fi tu însăți. Cu
siguranță nu vei reuși să impresionezi întotdeauna pe toți oamenii, vei fi foarte nefericită și distrusă sufletește și
ceea ce este cel mai tragic este că lumea chiar nu-ți poate spune care este valoarea ta.

B. Să crezi că tu însăți ești în măsură să-ți spui ce valoare ai

Atunci când credem că noi înșine suntem în măsură să ne spunem ce valoare avem, vom încerca să ne evaluăm
valoarea comparându-ne cu alte femei, încercând să ne evaluăm după ceea ce facem, care este statutul nostru
social, profesional, ceea ce am realizat pe diferite planuri, etc.
Când încercăm să ne evaluăm noi pe noi înșine ușor putem cădea în una din cele două extreme. Fie să credem că
noi nu avem nici o valoare și să ne simțim atât de jos și de complexate. Fie să avem o privire prea înaltă despre noi
înșine și să devenim mândre și arogante, considerând că noi suntem mai bune și mai prețioase decât multe alte
femei din jurul nostru.

C. Să te vezi așa cum te vede Dumnezeu

Noi trebuie să ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu. Cum mă vede Dumnezeu ? Cât de prețioasă sunt înaintea
lui Dumnezeu ? Am același preț înaintea Lui ca și Domnul Isus. Ioan 3:16 ; Romani 5:8.
Când mă văd pe mine însămi cum mă vede Dumnezeu, atunci îmi dau seama că eu am o valoare infinit mai mare
decât eu însămi aș putea să mi-o dau, dar aceasta nu mă face să fiu mândră și arogantă ci dimpotrivă mă conduce
la a-L iubi pe El cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea mea, și a mă încrede în El întotdeauna, în orice
situație, trăind în fiecare zi cu o teamă sfântă, manifestată în bunătate, dragoste, și credincioșie
față de oameni.

Ce-i viaţa omului? Căci bucuria va-nflori

Maria Luca Elena Marin Alexe

Ce-i viaţa omului? O luptă Prin întristări, sau bucurii,

Din zori de zi până-n apus
Dar vine-o clipă când te-opreşti
Şi vezi că anii ţi s-au dus...
Da... vine-o clipă când ce-ai strâns
Cu-atâta trudă pe pământ
Pierde valoarea... e ca fumul
Şi e ca pleava dusă-n vânt...
Dar omul strânge şi tot strânge
Comori ce timpul le distruge
Uitând să-şi pregătească locul
Unde odată va ajunge!
Căci moartea nu alege omul
De-i tânăr sau bătrân slăbit,
Ci când va bate ceasul pleci
Şi laşi în urmă ce-ai iubit...
Să stăm să medităm amici
Cât nu e timpul prea târziu,
Şi să-L chemăm în viaţa noastră
Pe Dumnezeul veşnic viu!
Se scurge viața-mi peregrină,
Iar de mă rătăcesc prin nor,
Tânjesc la pace și Lumină.
Doar gândul meu se-nalță-n zbor
Căci brațele-mi atârnă grele,
Cu inima alerg, s-adun,
În suflet străluciri de stele.
Sunt călătoare înspre cer,
Acolo Isus mă așteaptă,
Urcușul pare tot mai greu,
Spre zări albastre, câte-o treaptă.
În fiecare zi pășesc
Tot mai aproape, cu speranță,
Cuvântul sfânt îl port drapel;
Îmi dă curaj și siguranță.
Va fi o zi de neuitat
Când nemurirea voi ajunge
În Paradisul mult visat.
Inima mea nu va mai plânge.
Căci bucuria va-nflori,
Uitată va fi întristarea,
Dar pân-atunci îmi voi păstra
Curată viața și cărarea.

12
12
FIICE/FII DE ÎMPĂRAT SAU SCLAVI ÎN LANȚURI?
„Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem…” (1 Ioan 3:1).
Dumnezeu în îndurarea Lui față de noi ne-a scos din
mocirla păcatului la lumină, la slavă. Ne-a transformat
viețile înșelate și distruse de Satan la o viață liberă și o
trăire înțeleaptă. Prin dragostea Lui ne-a rupt
lanțurile răutății, lanțurile adicției și ne-a umplut cu
bunătatea Lui, cu dragoste, făcându-ne mame/fiice,
folositoare în familie, biserică și societate.
Ce înseamnă să fii sclav?
Ca sclav, automat nu ai nici un drept. Trebuie să faci
ce spune stăpânul. Dacă stăpânul e rău, cu un
comportament și intenții rele, atunci ești supus la un
jug greu. Ești lipsit de dragoste, compasiune și
îngăduință. Toate acestea au un efect devastator
asupra caracterului, stării emoționale și chiar mintale.
În timp e posibil ca el însuși să devină dur,
neîndurător, cu intenții rele. Satan poate fi comparat
cu un stăpân rău.
Știm că satan (Lucifer) a fost creat ca heruvim
ocrotitor, era foarte frumos și înțelept. Datorită
mândriei lui, a căzut și a fost dat afară din Împărăția
cerurilor. De atunci el cutreieră pământul și încearcă
să ademenească cât mai mulți oameni mințindu-i prin
diferite feluri. Citiți cazul lui Eva cu șarpele în grădina
Eden sau întâmplarea tristă a lui Cain. Gânduri de
gelozie au fost puse în inima lui Cain să îl omoare pe
singurul lui frate, Abel. Satan vine la noi și la copiii
noștri cu promisiuni care par bune la prima vedere și
abia așteaptă să ne înlănțuie, adâncindu-ne tot mai
mult în păcat, până nu mai vedem nici o poartă de
ieșire. Așa devine el stăpânul nostru spunând Da la
cerințele lui, ajungând să fim legați cu diferite lanțuri.
A. Lanțul vrăjitoriei care poate începe doar citind
zodiile sau joaca cu cititul în palmă.
B. Lanțul adicțiilor fie de alcool, fie de droguri
care poate a început cu dorința de-a fi
acceptat de prieteni, sau a avea o viață socială
mai fericită, uitând de problemele personale
pentru o scurtă durată.
C. Lanțul minciunii care poate a început doar
spunând jumătate de adevăr tot din frica de
consecințe în cercul de prieteni sau la lucru.
D. Lanțul jocurilor de noroc poate a început doar
dintr-o distracție cu prietenii sau cu dorința de
câștig.
13
Mihaela Brândas
Putem privi în jur să vedem impactul asupra vieților
legate cu aceste lanțuri. Au ajuns robii unui stăpân
nemilos, fără speranța unei vieți mai bune.
Dumnezeu are un alt plan pentru viețile noastre
Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem la o viață
limitată fără speranță, lipsiți de pace și fericire.
Psalmul 8:5 spune că „Dumnezeu a făcut pe om puțin
mai prejos decât pe El și l-a încununat pe om cu slavă
și cinste”. Toți oamenii au șansa de-a fi eliberați de
lanțurile cu care au fost legați. Biblia spune că dacă
strigăm către Dumnezeu, El ne ascultă și ne scapă de
orice necaz. „Și voi nu ați primit un duh de robie, ca să
mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere care ne
face să strigăm Ava adică Tată“ Romani 8:15.
În îndurarea Lui ne ridică de unde suntem căzuți: „Căci
prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu
vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).
Prin jertfa Domnului Isus Cristos viețile pot fi
restaurate. Odată ce lanțurile au fost zdrobite putem
umbla în adevăr și lumină prin Duhul Sfânt, înțelegând
bunătatea și dragostea lui Isus. Depresia, frica și
izolarea socială vor dispărea.
Moștenitori ai cerului
„Așa că nu mai ești rob ci fiu, și dacă ești fiu, ești și
moștenitor prin Dumnezeu “ (Galateni 4:7). El,
Dumnezeul universului, Împărat al Împăraților ne-a
numit copii ai Lui, moștenitori ai Împărăției Lui. El,
Dumnezeu atotputernic, ne-a pregătit un loc unde nu
vor mai fi lacrimi, durere, frică, întuneric ci doar
strălucire, bogăție, fericire și dragoste. Dumnezeu e
Adevărul. El e credincios promisiunilor Lui.
Mamelor, învățăm noi copiii noștri despre moștenirea
ce-i așteaptă? Punem noi în ei dorința după cer,
dorința de-a sluji cu dragoste lui Dumnezeu? Când e
vorba să-și aleagă stăpânul le atragem noi atenția
copiilor noștri cui să-i slujească?
Iar în cele din urmă, fiu și fiică de Împărat, cu ce
lanțuri ai fost legat(ă)? Știi că Domnul Isus te poate
elibera? Alege azi cui vrei să slujești.
13
Ce făptură minunată ai creat Părinte Sfânt
Să ne fie mângâiere şi-ndrumare pe pământ,
Câtă dragoste sublimă şi ce blândă bunătate,
În firava ei făptură, Doamne, Tu le-ai pus pe toate.

Mama stă în rugăciune mijlocind necontenit

Pentru-ai săi micuţi pe care Tatăl Sfânt i-a dăruit.
Zi şi noapte ea veghează, le vorbeşte cu mult dor
Despre marea Lui iubire,despre Fiul Salvator.

Domnul a făcut femeia ca tovarășă de viaţă

şi soţie credincioasă-aşa Biblia ne-nvaţă.
Când bărbatul se-osteneşte pentru pâinea cea de azi
Ea să-i fie mângâiere şi lumină în necaz.

Simţi cum greul te apasă şi nu vezi nici o scăpare,

Valurile te frământă şi durerea e prea mare,
Cauţi o soră-n credinţă şi te rogi şi tu cu ea
Iar povara de pe umeri nu mai este-aşa de grea!

Ce făptură minunată ai creat Părinte Scump:

Mamă ,soră şi soţie toate prinse într-un cuvânt.
Pentru ea, pentru"Femeia" înaintea TA venim
Şi cu multă reverenţă Ţie, Doamne-Ţi mulţumim!

AMINTIRI DIN COPILARIE...

Dragă mamă, când credeai că nu te văd:
...ai rostit o rugăciune şi am învăţat că exista un Dumnezeu cu care pot sta de vorbă. Am
învăţat să mă încred în Dumnezeu.
...ai hrănit un câine vagabond şi am învăţat că este bine să mă îngrijesc până şi de animale.
...mi-ai pregătit prăjitura preferată şi am învăţat că există lucruri mici, aparent
neînsemnate,ce se pot transforma în daruri speciale în viaţa noastră.
...ai jertfit din timpul şi din banii tăi pentru oamenii care duceau lipsa. Am învăţat că cei care
au mai mult trebuie să le dea din ceea ce au celor care au mai puţin.
...ai pregătit o masă pentru cunoştinţa bolnavă şi am învăţat că trebuie să ne îngrijim unii de
alţii.
...m-ai sărutat de „noapte bună” şi m-am simţit iubit şi în siguranţă.
...ochii tăi s-au umplut de lacrimi şi am învăţat că există şi evenimente dureroase în viaţă, dar
nu este o ruşine dacă vărsăm lacrimi.

Dragă mamă, când credeai că nu te văd, te-am privit şi vreau să îţi spun:
„Îţi mulţumesc pentru toate lucrurile pe care le-am văzut, când credeai că nu te văd.”
Autor anonim
14

14
John Ortberg, traducere de Simona Bondor, Adelaide

C ând caut ușile deschise de Dumnezeu încep să văd

că până și circumstanțele obișnuite ale vieții mele
de zi cu zi pot fi ocazii de a sluji altora. Am citit un
articol pe prima pagină din ziarul San Francisco
Chronicle despre Linda Wilson-Allen, o femeie care
conduce un autobuz de transport public în oraș. „Ea îi
iubește pe oamenii care călătoresc cu autobuzul ei. Îi
cunoaște pe călătorii de fiecare zi. Le știe numele. Îi
așteaptă dacă aceștia întârzie și recuperează timpul
mai târziu pe traseu.”
O femeie de optzeci de ani, pe nume Ivy, avea câteva
sacoșe de cumpărături și se lupta să le urce în
autobuz. Linda s-a dat jos de la volan și a ajutat-o pe
Ivy să urce cu sacoșele în autobuz. Acum Ivy stă în
stație și lasă să treacă alte autobuze pentru a urca în
cel condus de Linda.
Linda a văzut o femeie pe nume Tanya într-o
stație de autobuz. Și-a dat seama că Tanya era nouă în
zonă. Și-a dat seama că femeia se simțea pierdută. Era
în preajma Sărbătorii Recunoștinței (Thanksgiving) și
Linda i-a spus Tanyei: „Ești singură aici. Nu cunoști pe
nimeni. Te invit să vii la mine și să sărbătorim
împreună cu copiii mei. “ Acum sunt prietene.
Reporterul care a scris articolul merge în
fiecare zi cu autobuzul condus de Linda. El relatează că
Linda a format o comunitate mică atât de
binecuvântată în autobuzul acela, încât pasagerii o
lasă pe șoferița lor să stea în casele lor de vacanță. Îi
aduc flori în ghivece sau în buchete. Când au aflat că îi
place să poarte eșarfe au început să-i aducă eșarfe în
dar. Un pasager i-a dăruit chiar și un guler din blană de
iepure. În articol se spune că Linda este probabil cel
mai iubit șofer de autobuz din oraș.
Gândește-te la cât de nesatisfăcătoare poate
părea în lumea de azi slujba de șofer de autobuz:
pasageri țâfnoși, probleme cu motorul, blocaje de
trafic, gumă de mestecat pe scaune. Îți vine să te
întrebi: „Cum e posibil să aibă cineva o astfel de
atitudine?“ Atitudinea ei este rezultatul celor treizeci
de minute de la ora 2.30 am din fiecare dimineață,
când îngenunchează în rugăciune, se afirmă în
articolul din Chronicle. „Sunt multe de vorbit cu
Domnul“, declară Linda Wilson-Allen, membră în
biserica Vestea Bună din Hayward.
Am invitat-o pe Linda să vorbească la noi în
biserică. Oameni cu tot felul de visuri legate de Silicon
Valley au fost inspirați până la ovații în picioare de o
femeie care conduce un autobuz. Au stat la rând cu
zecile, după aceea, ca să vorbească cu ea, pentru că
ușa autobuzului 45 se deschide către Împărăția lui
Dumnezeu.
Ușile deschise se află pretutindeni, zi de zi. Și
când ne lăsăm călăuziți de Dumnezeu primim
binecuvântarea de a vedea lumea și locul nostru în ea
așa cum le vede El.

MAMA – mâna care mișcă leagănul, conduce lumea

Valeriu Ghileţchi

Se spune că mâna care mișcă leagănul, conduce lumea. Este incredibil câtă forță are în sufletul ei cea care ne
leagănă când suntem prunci. Cu adevărat mamele sunt cele care au cea mai mare influență în viețile noastre.
Mame de împărați, președinți, miniştri. Mame de profesori, doctori, ingineri. Mame de pictori, poeți, artiști.
Mame de oameni simpli şi mame de oameni mari. Mamele sunt femeile care dau formă lumii. Aceste femei, care
de multe ori stau în umbră, îşi fac datoria cu dragoste, fără ca să aștepte nimic în schimb.

Timp de milenii, civilizații după civilizații au fost create cu ajutorul lor. Ele au inspirat bărbații să cucerească cele
mai înalte înălțimi, să înfrunte cele mai mari provocări, să ridice națiuni puternice și să construiască cele mai
trainice case. Suntem binecuvântați să le avem în jurul nostru. Fără prezența lor focul casei s-ar stinge şi inima nu
ar mai bate la fel. Ele sunt creația şi darul lui Dumnezeu. Să le iubim şi să avem grijă de ele!

15 www.stiricrestine.ro

15
 RUGĂCIUNEA UNEI MAME
(Mărturia unui mafiot întors la Dumnezeu)
Aceasta nu este o mărturie despre un om, ci despre îndurarea lui Dumnezeu şi puterea rugăciunilor unei mame.

Am crescut într-o familie unde nu era dragoste prea multă. Tatăl meu a fost un om aspru. De câte ori am făcut câte ceva care
nu era cum s-ar fi aşteptat el, mă ducea într-o cameră şi mă bătea cu o curea de piele. Am început să-l urăsc pe tatăl meu, am
dorit să moară şi m-am gândit să-l omor. La început am făcut tot posibilul să-l rănesc şi eu aşa cum mă rănea şi el pe mine.
Eram bun la şcoală – am devenit foarte rău. El mă bătea când primeam note rele. Făceam orice ca să-l rănesc şi eu.

Într-o zi am găsit o armă. Am arătat-o prietenilor mei şi am avut o idee: să intrăm într-un shop şi să-l jefuim. Aşa am făcut.
Împreună cu alţi trei prieteni am intrat şi am jefuit shopul unui bătrân. L-am ameninţat cu arma, am luat banii şi am fugit. A
fost aşa de uşor… Ne-am întors la același bătrân, la același shop de trei ori şi am făcut același lucru. După câteva săptămâni
eram la masă, acasă, când au bătut la uşă trei oameni. Tatăl meu a vorbit cu ei la uşă în italiană, eu am înţeles ce vorbeau.
Tatăl meu le-a spus să plece şi să nu se mai întoarcă niciodată. Ei au spus: „Dacă noi plecăm acum tu nu mai ai un copil mâine,
mai bine să vorbim cu tine şi fiul tău acum.” Tata i-a lăsat să intre şi cei trei au început să vorbească. Au spus că ei ştiu că eu
sunt cel care-l atacă mereu pe bătrân, care este un prieten al lor. Au spus că singurul motiv pentru care nu m-au ucis este
amintirea bunicului meu mort cu ani în urmă. Au încheiat: „Fiul tău să nu mai facă asta niciodată”. După ce oamenii aceia au
plecat, tata m-a dus într-o cameră şi mi-a dat cea mai cruntă bătaie de până atunci. Am răbdat fără să plâng iar când a
terminat l-am întrebat cine a fost bunicul meu, de ce oamenii aceia m-au lăsat în viaţă datorită lui. Tata mi-a spus să nu mai
amintesc despre bunicul în prezenţa lui.

Eu nu am fost mulţumit de acest răspuns și a doua zi, după şcoală, i-am căutat pe cei trei oameni şi i-am întrebat cine a fost
bunicul meu datorită căruia eu mai eram în viaţă. Ei mi-au spus că bunicul meu a fost cel care a adus Mafia în Statele Unite.
Când el a murit, tatăl meu trebuia să-i ia locul, dar el a refuzat. I-am întrebat pe oamenii aceştia: „Dacă tata a refuzat poziţia
care i se cuvenea, eu, fiind urmaşul lui direct, aş putea avea acea poziţie?” Ei au răspuns: „Da, dar trebuie să fii instruit mai
întâi.” Aveam doar 15 ani. Le-am spus că sunt gata să învăţ, că le voi fi loial şi că ei vor fi mulţumiţi de mine. Au început să mă
antreneze şi în scurt timp mi-au dat primul meu revolver. M-au învăţat cum să-l folosesc, când să-l folosesc şi mi-au spus că
trebuie să fac un jurământ că voi folosi această armă atunci când ei îmi vor ordona, nu conta împotriva cui o voi folosi.

Când m-am întors acasă am găsit-o pe mama în dormitor, rugându-se. Am întrebat-o: „Mamă, pentru ce te rogi?” Ea mi-a
răspuns: „Mă rog pentru tine. Ştiu că eşti implicat în Mafia, mă rog lui Dumnezeu să protejeze viaţa ta.” Asta am aşteptat. Am
scos revolverul, i l-am arătat şi i-am spus: „Asta este singura protecţie de care am nevoie. Pot să-l văd, este în mâna mea, este
încărcat, ştiu cum să-l folosesc. Dar pe Dumnezeul tău nu pot să-L văd. Dacă o să fiu în pericol, o să mă apăr cu acest revolver,
nu te mai ruga pentru mine.” Mama m-a privit şi a început să plângă uşor. Eu am întrebat-o din nou: „Ce altceva te mai rogi
pentru mine?” Ea mi-a răspuns: „Mă rog ca într-o zi să devii păstor.” Situaţia mi s-a părut stranie. Eu ţineam un pistol în
mână, iar ea se ruga ca să devin preot. I-am spus: „Acum am luat locul bunicului în Mafia şi o să fiu mai periculos decât el.
Ăsta sunt, nu-ți mai pierde vremea rugându-te.” Ea se uita la mine, şiroaie de lacrimi îi curgeau pe obraji şi mi-a spus: „Nu
contează ce faci, sau ce vei face, eu niciodată nu voi înceta să mă rog pentru tine. Într-o zi vei fi păstor!”

Datorită relaţiilor mele cu Mafia tatăl meu m-a alungat de acasă. Am început să fac bani mulţi, aveam 17 ani şi eram un om
bogat. După doi ani, într-o zi, s-a apropiat de mine un şef şi m-a lăudat pentru felul cum lucram în „familie”. Mi-a spus: „Avem
ceva de lucru pentru tine.” Mi-a arătat pozele a doi oameni şi mi-au spus că trebuia să-i împuşc, nu să-i omor, ci doar să-i
rănesc, ca un avertisment. Mi-au dat tichete de avion pe un nume fals, acte de identitate false. Am zburat afară din stat, i-am
împuşcat şi m-am pregătit să mă întorc la New York. Când să urc în avion m-a oprit Poliţia. Mi s-au adresat pe numele meu
adevărat, îi ştiau pe cei doi pe care îi împuşcasem, ştiau totul despre mine. M-au interogat dar eu n-am vorbit nimic. M-au
condamnat 10 ani și m-au dus la închisoare. Într-o zi un capelan al închisorii a venit la mine şi mi-a zis: „Eşti un om deosebit
de ceilalţi prizonieri, te-ai gândit vreodată să devii preot?” Am râs de el la fel cum am râs de mama când şi ea mi-a spus
același lucru: „Într-o zi ai să fii preot!” şi după cinci ani şi jumate am fost eliberat. Mi-a fost ruşine să mă întâlnesc cu şefii mei
din Mafia pentru că eu credeam că nu mi-am făcut bine misiunea nereuşind să mă întorc la New York la timp.

Câteva săptămâni m-am ascuns, dar ei au trimis după mine. Cum m-au văzut m-au întrebat dacă sunt înarmat şi mi-au spus să
pun pistolul de-o parte, este o discuţie amicală. Am pus arma jos dar eram cu ochii pe ea. Credeam că vor să mă ucidă şi eram
decis să omor câţi mai mulţi dintre ei înainte să mă omoare ei pe mine. Mi-au spus:
„Uite de ce ţi-am spus să pui arma jos, nu înţelegi acum dar vei înţelege mai târziu. Noi te-am denunţat la Poliţie. Atâta timp
cât ai avut bani mulţi ai fost loial, am vrut să vedem cum reacţionezi sub presiune. Ai trecut proba cu bine, ţi-ai ţinut gura
închisă, eşti un om de încredere.” M-au recompensat cu câteva cluburi de noapte, câteva restaurante. Am început să fac
mulţi bani pentru mine cât şi pentru „familie”. Am devenit cunoscut. Poliţia şi oricine în New York mă cunoşteau. Afacerile
mergeau bine, bani aveam destui, eram un om bogat, un nume mare. Totuşi simţeam că ceva îmi lipseşte, nu eram liniştit
înăuntrul meu. Eram bogat, aveam o casă mare, mobilă scumpă, aveam un Mercedes, bijuterii şi haine scumpe.
Stăteam într-o zi şi-mi admiram bogăţia în care trăiam.

16
Mi-am amintit de copilăria mea nefericită, de sărăcia în care am trăit, de tata care muncea din greu să poată pune pâine pe
masă. Acum priveam la bogăţia mea gândind: „Eu singur am făcut toate acestea, nimeni nu m-a ajutat, nimeni nu mi-a dat
nimic. Sunt un om important cu un nume mare!” Atunci s-a întâmplat ceva straniu. Pentru prima dată în viaţa mea am simţit
frica, groaza, o frică neînțeleasă, frica de moarte. Am început să tremur de frică pentru că… prima oară în viaţa mea L-am
auzit pe Dumnezeu vorbindu-mi. Mi-a spus: „Da, Tom, eşti bogat. Toate le-ai făcut singur, nu ai cerut ajutor la nimeni
niciodată, nici Mie nu Mi-ai cerut ajutor niciodată. Ai făcut totul singur, dar ştii tu unde te îndrepţi? Mergi drept spre iad!”
Tremuram de frică şi totuşi, de-odată frica s-a dus şi a venit mândria peste mine. Am început să vorbesc cu Dumnezeu:
„Doamne, unde ai fost când eu eram copil şi tot ce voiam era o îmbrăţişare de la tatăl meu şi câteva vorbe de dragoste
părintească? Doamne, unde ai fost când am avut nevoie de Tine? Acum nu am nevoie de Tine! Priveşte la tot ce am. Dacă nu
ai venit atunci când aveam nevoie de ce vii acum şi vrei să mă omori?” Credeam că vrea să mă omoare. Îl priveam pe
Dumnezeu ca pe tatăl meu. Când nu făceam ce voia el venea să mă bată. Aşa Îl vedeam şi pe Dumnezeu. Acum, după ce am
făcut atâtea rele credeam că vrea să mă omoare. Şi I-am zis: „Dumnezeule, nu ai putere asupra mea! Nu poţi nici să mă
omori. Am să-Ţi arăt eu care este puterea mea. O să-mi iau singur viaţa. Tu nu ai putere să mi-o iei, o să mi-o iau eu singur.”
Am scos pistolul şi l-am dus la tâmplă.
În momentul acela a sunat telefonul. Am ridicat receptorul. Era un prieten care nu mă sunase de luni. Îmi spune scurt: „Vino
cu mine duminică la Biserică…” Am coborât pistolul de la tâmplă şi i-am răspuns scurt:„O să vin.”

Duminică m-am dus la Biserică. Era o clădire mică, săracă. Oameni simpli, obişnuiţi, dar pe feţele lor se vedea pacea, bucuria,
bunătatea. Eu eram singurul cu Mercedes, cu haine scumpe, cu bijuterii, cu ceas de aur şi cu faţa tristă. Am amânat
sinuciderea şi duminica următoare iar m-am dus în acel loc. Din nou, nu am auzit un cuvânt din tot ce s-a predicat. Eu
priveam la oamenii aceştia care păreau aşa de fericiţi. Oare ce taină ascund, care este misterul acestei stări de pace, de
siguranţă…? Păstorul m-a chemat în biroul lui şi mi-a spus: „Ochii sunt fereastra sufletului. Din clipa când ai intrat aici, am
privit în ochii tăi şi am văzut un copilaş plângând după dragostea părintească. Te iubesc,oricine ai fi tu…” Am rămas şocat.
Omul acesta a descoperit un secret ascuns în inima mea de peste 40 de ani. El m-a mai întrebat: „Vrei să faci parte din
Biserica noastră?” Iar eu i-am răspuns: „Tu nu ştii cine sunt eu. Sunt cel mai mare păcătos cu care te-ai întâlnit vreo dată…” El
mi-a răspuns: „Dumnezeu spune că toţi oamenii sunt păcătoşi, toţi, tu nu eşti mai deosebit decât ceilalţi oameni.”

Pentru prima oară în viaţă am rupt codul tăcerii impus de Mafia şi i-am spus acestui păstor păcatele mele pentru care, cu
câtva timp în urmă, chiar Dumnezeu a vrut să mă omoare. I-am destăinuit tot ce am făcut rău. După un timp m-am trezit pe
genunchi în mijlocul camerei, plângându-mi viaţa păcătoasă. Păstorul era şi el lângă mine, pe genunchi, plângând. Mi-a spus:
„Acum tu ţi-ai deschis inima pentru Cristos, repetă după mine…” Am repetat după el rugăciunea păcătosului, rugăciunea de
predare în mâna Domnului. În acele momente, toţi anii de suferinţă de când am fost un copil, toate durerile au dispărut, s-au
dus. Am simţit că ceva se întâmplă cu mine. Ceva nou, necunoscut mi-a inundat inima – era fericirea. Eram fericit pentru
prima oară în viaţa mea.

Când L-am cunoscut pe Isus am înţeles ce înseamnă să devii un om născut din nou, pentru că am devenit altul. Şi am înţeles
că primul lucru pe care trebuie să-l fac este să părăsesc mafia. L-am sunat pe şeful meu şi i-am spus: „Paul, nu mă mai întorc
niciodată. Am găsit ceea ce am căutat toată viaţa, şi nu mai las să-mi scape. Demisionez, nu mai vreau să fac parte din mafia.”
El a râs şi mi-a spus: „Tom, tu ştii că nu poţi demisiona. Ce s-a întâmplat cu tine?” I-am răspuns: „L-am găsit pe Isus. Nu mă
mai pot întoarce. Niciodată n-am fost aşa de fericit.” El a râs: „Tu eşti cel mai violent şi lacom om din câţi am cunoscut. Nu
poţi trăi o viaţă de creştin. Tu eşti ceea ce eşti. Şi aşa rămâi. Nu te las să demisionezi!” I-am spus: „Deja am dimisionat!” El:
„Chiar dacă te-am crescut şi te-am învăţat tot ce cunosc eu, tu ştii ce trebuie să fac dacă te retragi”. I-am spus: „Biblia spune
că atunci când Isus te eliberează, eşti liber pentru totdeauna. Nu cred că Isus m-a făcut o fiinţa nouă pentru ca apoi să mă
lase să fiu ucis de oricine. Fă ce trebuie să faci. Dumnezeul meu o să mă protejeze”.

S-a pus un contract pe viaţa mea, şi în diferite feluri, au încercat să mă elimine, dar fără succes. Bombele puse în casa mea nu
au explodat, alte încercări de asemenea, au eşuat. Ceea ce am realizat imediat după ce am fost salvat de Isus a fost faptul că
toţi anii trecuţi eu am slujit diavolului. Am îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu şi I-am spus: „Doamne, de acum vreau să te
slujesc numai pe Tine. Spune-mi ce să fac.” Dumnezeu mi-a vorbit în inimă şi mi-a spus să înlătur tot ce am ilegal în posesia
mea. M-am uitat la tot ce aveam. Totul era ilegal. Nu muncisem nici măcar o zi în viaţa mea. Dar în câteva luni, am scăpat de
tot ce aveam, am dat la cine avea nevoie, şi chiar am găsit servici, lucru forte ciudat pentru mine. După o săptămâna am
primit şi eu salariu. Nu am ştiut ce să fac, să râd, sau să plâng… Banii erau aşa puţini, dar eu am avut o pace aşa de mare, că
nu mai trebuia să mă ascund, să mă feresc de nimeni.
Erau banii mei, munciţi cinstit.

Continuare la pag. 25
17
 Cum să fii o mamă de succes, dar credincioasă

În zilele noastre, mamele simt din ce în ce mai mult presiunea unui program extrem de încărcat care poate copleşi
pe oricine. Mămicile credincioase trebuie să înveţe să păstreze un echilibru
între grija pentru casă, copii, mersul la serviciu şi o relaţie corectă cu
Dumnezeu.
Există nişte trăsături care fac diferenţa între mămicile credincioase şi restul
mămicilor. Astfel, cele dintâi ştiu că a fi mamă este o chemare, şi nu un
hobby. O mamă credincioasă mărturiseşte public că valorile ei sunt cele ale
lui Dumnezeu. Ea ştie că este o provocare să fii mamă creştină atunci când
aceasta reprezintă tot ceea ce cultura în care trăim urăşte.

În cele ce urmează aş dori să vedem câteva dintre obiceiurile unei mame

credincioase de succes:

1. Viaţa este mai frumoasă când îţi începi ziua în prezenţa lui Dumnezeu.
Chiar dacă are programul încărcat atunci când deschide ochii, ea Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru o
nouă zi, deschide Biblia, citeşte, cere călăuzire şi îşi încredinţează soarta în mâna Domnului. În Psalmul
37:5 este scris: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra!”
2. Organizează-ţi timpul, învaţă să spui nu!
Este foarte important ca o mamă să ştie să îşi organizeze timpul şi să îşi pună priorităţile în ordine.
Societatea în care trăim ne oferă atât nouă, cât şi copiilor noştri numeroase activităţi, cu scopul de a ne
umple programul, astfel că ne trezim că suntem prea obosite şi ocupate încât nu mai putem duce copilul
la studiu sau la repetiţie. O mamă credincioasă însă îşi va pune priorităţile în ordine, după cum găsim scris
în Psalmul 90:12: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, să căpătăm o inimă înţeleaptă!”
3. Ai grijă de tine şi de mărturia ta în faţa copiilor tăi!
Mărturia ta despre Evanghelie în micile detalii ale vieţii este mai importantă pentru copiii tăi decât îţi poţi
închipui. Nu te mai agita şi nu mai fi supărată că nu sunt spălate vasele, sau rufele, sau că nimeni nu pare
a-şi da seama cât de mult munceşti. Opreşte-te din alergare şi fă-ţi timp să vorbeşti cu copilul tău despre
Dumnezeu, să citeşti din Biblie sau să asculţi o cântare. Lucrul va fi tot acolo, dar tu te vei simţi revigorată:
„Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul ca pentru Domnul” (Coloseni 3:17).
4. Petrece timp cu prietenele tale!
Cele mai puternice şi fericite mămici sunt cele care au alături prietene de încredere, mămici ca şi ele.
Atunci când prietena ta împărtăşeşte aceleaşi convingeri ca şi tine, are acelaşi crez, cu siguranţă sfaturile
pe care le vei primi vor fi utile. Caută să faci lucruri care îţi consolidează credinţa atunci când te întâlneşti
cu prietenele tale. În Coloseni 4:6 se spune: „Vorbirea voastră să fie întotdeauna cu har, dreasă cu sare,
să ştiţi cum trebuie să îi răspundeţi fiecăruia.”
5. Nu te supăra prea repede!
Ca mamă ai propriile tale idei şi seturi de reguli în ceea ce priveşte creşterea copiilor şi cu siguranţă vrei ca
ele să fie respectate întocmai, dar vei observa că nu de puţine ori aceste reguli vor fi încălcate sau poate
nu vor fi luate în considerare. Cu toate acestea, nu dispera, fii consecventă, reaminteşte-le copiilor ce au
de făcut şi nu renunţa. În Proverbe 14:29 este scris: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar
cine se aprinde iute face multe prostii.”

18
Continuare la pag. 22
TĂIEREA CORDONULUI OMBILICAL
E ste plăcut să asculţi mărturia unor mame vorbind
fiecare despre propria lor mamă, fiinţa care le
este cea mai scumpă de pe lume. Nu vreau să dau
impresia că vorbesc despre mame din poziţia unei
mame perfecte. De fapt aş vrea să împărtăşesc câteva
din greşelile pe care le-am făcut (şi fiecare mamă le-a
experimentat dacă stă să se gândească bine), greşeli
care m-au afectat, şi dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit
la vremea potrivită, aceasta ar fi putut afecta şi viaţa
copiilor mei. Mă refer aici la primii ani de viaţă ai
copiilor mei, atunci când trebuia să mă ocup mai mult
de ei, să fiu mai aproape de ei, atunci eu am fost mai
implicată cu lucrurile din biserică, cor, orchestră, vizite
şi pe deasupra şi un serviciu din care a trebuit să ne
plătim datoriile şi mijloacele de trai.
Cu părere de rău spun că nu-mi amintesc să fi
mers cu copiii la școală şi să-i las în faţa clasei lor, de
prea multe ori. Nu am participat nici la adunările
şcolare de dimineaţă, ori la programele de Crăciun, aşa
cum o fac acum cu nepoţii mei. Nepoţii mei din Perth
sunt înscrişi la şcoli creştine şi suntem foarte mulţumiţi
de educaţia care o primesc. Azi am fost la „school
assembly”, unde clasa a II, în care este Sophie, au avut
o scenetă şi au cântat o cântare despre Roada Duhului.
Cum m-a văzut că am intrat în Biserică, a început să-mi
facă cu mâna şi un zâmbet larg era pe faţa ei. La fel şi
Esthera când a venit cu grupa ei de la grădiniţă, ne-a
căutat din priviri şi cu un zâmbet până la urechii ne-a
făcut cu mâna. M-am gândit în clipa aceea de câte
scene din acestea am fost lipsită cu copiii mei şi mă rog
ca Domnul să mă ierte.
Sunt mame bune, dar sunt şi mame rele. Sunt
mame care îşi iubesc copiii şi sunt mame care şi-au
abandonat copiii, unele chiar într-un coş de gunoi. Aţi
auzit şi voi de asemenea cazuri. Altele şi-au abandonat
copiii în centrele de plasament, din motive mai mult
sau mai puţin întemeiate, pentru ca altcineva să-i
crească şi să-i educe. Sunt mame care trebuie să
lucreze şi le pare sincer rău că nu pot să stea acasă cu
copiii, să se ocupe de ei. De aceea copiii sunt
încredinţaţi creşelor şi grădiniţelor de copii. Cineva a
spus că părinţii au inventat creşele şi grădiniţele, iar
copiii au inventat azilele de bătrâni.
Tema acestui articol este direct legată de
adevărul afirmat de Domnul Isus: „Dacă vine cineva
după Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe
nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale,
ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu" Luca
14:26). Dacă ne uităm cu atenţie vedem că toţi cei pe
care Domnul Isus ne cere să-i urâm sunt persoanele
care ne sunt cele mai apropiate şi cele mai dragi. În ce
19
LIDIA CRIȘAN
sens să o urâm pe mama şi
în ce fel să îi urâm pe copiii
noştri, când ura este unul
din păcatele cele mai
urâcioase, egală cu crima?
Eu și voi, (mă refer la mame), cât şi copiii
noştri, suntem într-un proces continuu de creştere.
Copiii cresc biologic până la o anumită vârstă apoi se
opresc. Dacă un copil încetează să crească mai
devreme decât este normal, înseamnă că avem de a
face cu o problemă gravă. Dar creşterea despre care
vreau să vorbesc este cea spirituală. Ca să cunoaştem
trebuie să învăţăm, iar unele lecţii le învăţăm mai bine,
în timp ce altele le învăţăm superficial sau chiar deloc.
Învăţăm cum să avem grijă de primul nostru născut (la
al doilea ne va fi mult mai uşor), apoi cum să avem grijă
de un copil care începe să umble. Învăţăm cum să
îngrijim de el când devine şcolar, apoi când ajunge un
adolescent şi până atinge vârsta căsătoriei. Acestea
sunt fazele importante în creşterea copilului şi noi
creştem împreună cu copiii noştri. Mai vreau să
menţionez şi faptul că fiind şi bunică, acum pot afirma
că tehnologia modernă începe să mă depăşească.
Copiii de azi sunt mult mai inteligenţi şi expuşi la
tehnologia modernă foarte de timpuriu.
Învăţăm cum să trăim ca soţ şi soţie, ca părinţi
şi apoi ca bunici. Multe femei învaţă şi pentru o carieră,
chiar după ce au născut copii. Învăţăm să gătim şi
mereu experimentăm reţete noi.
Orice bebeluş conceput în pântecele mamei
sale este legat de ea prin cordonul ombilical, prin
intermediul căruia se hrăneşte în viaţa intrauterină, iar
la naştere acesta se taie. Bebeluşul nu este deloc
conştient de acest cordon prin care preia substanţele
nutritive necesare din ceea ce se hrăneşte mama şi
care îl ajută să crească până în momentul naşterii.
Acest cordon constituie o legătură fizică. Nu cred că
cineva a văzut un copil care să fie ataşat de mama lui
cu un cordon ombilical la un an, la doi, la zece ani, ori
la douăzeci de ani. După ce s-a născut bebeluşul, un alt
fel de legătură, un alt fel de cordon ia fiinţă între mamă
şi copil, de data aceasta de altă natură, nu fizică, ci
sentimentală, emoţională şi spirituală. Aceasta este o
relaţie reciprocă în care fiecare contribuie cu câte ceva.
Mama iubeşte şi este iubită de copilul ei. Mama poartă
de grijă de toate trebuinţele copilului, iar copilul
răspunde cu recunoştinţă, ascultare şi o dependenţă
totală, până la o anumită vârstă. Felul acesta de
legătură durează pentru mulţi ani până ce copilul
ajunge adult, apoi continuă chiar şi după ce acesta are
familia lui. Aş putea spune că un copil creşte la fel de
19
mult cu mâncarea pe care le-o dăm cât şi cu dragostea
pe care-o le-o arătăm.
În momentul când noi ne-am luat crucea ca
să-L urmăm pe Domnul Isus, această legătură dintre
noi şi copiii noştri trebuie tăiată din nou. Trebuie să
aibă loc o detaşare între mamă şi copil, cât şi între copil
şi mamă. Nu este vorba de o rupere prin ceartă sau
abandonare, ci una benevolă şi conştientă. Atunci când
bebeluşul de altădată a ajuns adult, altă tăiere de
cordon este necesară. Este vorba de „o lăsare” care
intervine între părinţi şi copii atunci când ajung
momentul căsătoriei.”De aceea va lăsa omul pe tatăl
său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi se vor
face un singur trup” (Gen. 2:24).
Aşa cum nu este normal ca un copil să rămână
ataşat de mama lui, prin cordonul ombilical, după
naştere şi până la vârsta de adult, la fel nu este normal
ca tânărul adult să rămână legat de mama lui după ce
s-a căsătorit. Din nou mamele trebuie să facă un efort
să se detaşeze de copiii lor şi să-i lase să fie ei înşişi. Am
cunoscut o mamă care a suferit foarte mult şi a căzut
într-o stare de depresie pentru multe luni de zile atunci
când fiica ei s-a căsătorit. Mamele care refuză să se
detaşeze emoţional de copiii lor sunt foarte probabil
cele care pot să ruineze familiile copiilor lor, încercând
în continuare să-i controleze sau să-i dirijeze, chiar
dacă fiica este sub autoritatea bărbatului ei. Să
înţelegem un lucru. Dumnezeu vrea să ne iubim copiii
şi când sunt adulţi sau căsătoriţi, dar nu mai mult decât
pe El. Când Domnul Isus spune că trebuie să urâm, se
referă de fapt la a nu-i iubi mai mult decât pe El.
Eu am iubit foarte mult pe mama mea şi ea m-
a iubit în aceeaşi măsură. Atunci când m-am căsătorit,
deşi relaţia mea cu soţul era bună, aveam o zi pe
săptămână când mă prindea dorul şi plângeam după
ea. Asta s-a întâmplat pentru aproape 11-12 ani după
căsătorie, până am înţeles că prioritatea cea mai mare
din viaţa mea, nu trebuie să fie nici soţul şi nici mama.
Există şi extrema cealaltă când detaşarea
părinţilor de copii are loc de foarte timpuriu în viaţa
copiilor, fie din pricina unui divorţ, fie că unul din
părinţi moare, sau din cauza unor părinţi neglijenţi,
alcoolici sau prea ocupaţi să câştige bani. Dar atunci
când au realizat tot ce şi-au dorit, constată că de fapt
au pierdut ceea ce au avut cel mai preţios, pe copiii lor.
Copiii au deja prietenii şi anturajul lor, iar părinţii nu
mai sunt doriţi în preajma lor. Altarul familial este
neglijat, ieşirile şi plecările nu mai sunt împreună,
preferinţele muzicale şi distracţiile sunt diferite, aşa că
această ruptură se adânceşte din ce în ce mai mult
odată cu creşterea copiilor.
Din păcate şi eu am făcut greşeala aceasta.
Numai prin bunătatea lui Dumnezeu am mai putut
repara ceva din această greşeală, pentru că am avut
harul să-l aud pe Emanuel, care la 15 ani, ne-a spus:
20 20
„Nu-mi place atunci când plecaţi amândoi de acasă să
mă lăsaţi să fiu responsabil de fraţii şi surorile mai mici
ca mine”. Aici aş vrea să atenţionez familiile cu mai
mulţi copiii, şi care în cele mai multe cazuri, se cresc
unii pe alţii. Recent o soră spunea că mama o lăsa pe
sora ei mai mare s-o înlocuiască şi a devenit o a doua
mamă pentru ei, dar foarte severă în comparaţie cu
adevărata mamă, şi au ajuns s-o urască în cele din
urmă. De aceea le îndemn pe mamele mai tinere să
înveţe din greşelile noastre.
Aş vrea să închei răspunzând la întrebarea: Ce
se întâmplă dacă nu se face tăierea cordonului
ombilical? Mamele ajung prea posesive şi împiedică pe
copiii lor să se dezvolte normal atât din punct de
vedere moral, spiritual cât şi emoţional. În familie, ei
pretind ca soţiile să fie ca mamele lor, şi în loc să îşi
împărtăşească problemele sau bucuriile cu soţia,
aceştia le împărtăşesc cu mamele. Şi de aici încep
necazurile. Eu am făcut o juruinţă înaintea Domnului ca
să nu mă amestec în viaţa de familie a copiilor mei.
Dacă îmi vor cere un sfat li-l voi da, dar niciodată nu-mi
voi impune punctul meu de vedere. Am apreciat asta în
viaţa părinţilor mei şi încerc la rândul meu să fac lucrul
acesta cu copiii mei. Şi am mai făcut şi juruinţa să-mi
iubesc nurorile ca pe fiicele mele şi pe gineri ca şi pe fiii
mei, şi dau slavă Domnului că până aici totul este bine.
Pentru mine a fost greu să accept că ei au
crescut şi nu mai sunt copii mici cărora să le pot
porunci sau pe care să îi pot obliga să facă ce vreau eu.
Nu mi-a plăcut totdeauna cum se îmbrăcau sau cum se
tundeau şi am reacţionat cu tărie la comportarea lor.
Dar în cele din urmă a trebuit să înţeleg că este necesar
să-i las să ia decizii în viaţă pentru care apoi să fie
responsabili.
Porunca cea mai mare este „Să iubeşti pe
Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima, cu tot sufletul
tău, cu toată puterea şi cu tot cugetul tău; şi pe
aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10:27), şi este şi
cea mai importantă. Nu este uşor de împlinit dar nu
este nici imposibil. Se poate, pentru că Dumnezeu ne
dă destul har ca să ne putem lăsa în mâna Lui. El are
resurse din belşug ca să ne satisfacă toate nevoile
noastre sentimentale şi emoţionale. Numai atunci
Dumnezeu lucrează cu adevărat în copiii noştri şi mai
ales în noi, când ne detaşăm în mod voit de legăturile
fireşti, ca să ne lipim de Dumnezeu şi să devenim una
cu El. Multe mame suferă când copiii şi-au luat zborul
de acasă şi cuibul a rămas gol. Dacă ar împlini cuvântul
de mai sus, ar fi scutite de această suferinţă. Citiţi
pentru o şi mai mare confirmare sfatul apostolului
Pavel din 1 Corint. 7:29-31. Cine are mamă sau copii să
îi aibă ca şi când nu i-ar avea. Domnul ne dă din belşug
toate, dar de nimic nu trebuie să ne legăm inima mai
mult decât de El. Atunci ne vom bucura de părtăşia cu
El, de binecuvântarea şi de călăuzirea Lui.
Daniela Ion, Perth, W. A.
„Soțiilor, să fiți supuse soților voștri ca Domnului, căci soțul este capul soției, după cum și Cristos este Capul
Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și soțiile să fie supuse soților
lor în toate” Efeseni 5:22-24.
P
Probabil că multe femei
consideră versetele de mai sus
demodate, deoarece Pavel a
trăit într-o lume dominată de
bărbați, vremuri în care femeile
erau dependente de tații sau
soții lor pentru a putea
supraviețui. Astăzi, femeile sunt
capabile să se întrețină singure
și, în multe cazuri, ele sunt mai
educate și chiar câștigă mai
mulți bani decât soții lor.
Mai sunt instrucțiunile biblice
valabile și în prezent?
Dragi cititoare, poate că și voi
v-ați întrebat dacă instrucțiunile
biblice cu privire la căsătorie mai
sunt valabile și astăzi? Sunt
sfaturile apostolului Pavel
învechite sau pot fi folosite ca
abecedarul întemeierii unei
familii creștine?
În primul rând trebuie să
înțelegem că sfaturile biblice cu
privire la căsătorie nu provin
dintr-o veche cultură
patriarhală, ci chiar Dumnezeu a
stabilit aceste reguli. În Geneza
2:21-24 putem citi: „Atunci
Domnul Dumnezeu a făcut să
cadă un somn adânc peste om și
omul a adormit; și El a luat una
din coastele lui și a închis carnea
la locul ei. Din coasta pe care o
luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Și omul
a zis: «Iată în sfârșit aceea care este os din oasele mele și carne din carnea
mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din mine». De aceea va
lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția sa; si vor deveni
un singur trup”.
Când cuplurile se supun regulilor lui Dumnezeu, rezultatul este pacea,
dragostea și bucuria în acel cămin.
Din nefericire, societatea democrată învață femeile să respingă învățăturile
biblice și psihologii sfătuiesc cuplurile să-și schimbe partenerul în cazul în
care relația începe să scârțâie. Atât femeile, cât și bărbații nu au înțeles cu
adevărat instrucțiunile date de Dumnezeu cu privire la relațiile dintre soț și
soție. Soțul, ca și cap al familiei nu înseamnă că-și domină soția, ci
Dumnezeu i-a dat responsabilitatea de a avea grijă de familia sa nu numai
material, dar și emoțional și spiritual.
Unul din motivele pentru care unele soții consideră supunerea un lucru greu
de făcut este acela că societatea consideră supunerea ca fiind ceva inferior.
Consideră Biblia că femeia este inferioară bărbatului?
În Geneza 2:18 citim că Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur;
am să-i fac un ajutor potrivit pentru el”. Unele persoane, după citirea
acestui verset, vor considera că rolul soției este doar de a-și ajuta soțul să-și
atingă țintele sale. La o examinarea mai amănunțită a acestui verset vom
constata că rolul soției este un rol mult mai important decât acela al unui
asistent.
Cuvântul ebraic folosit pentru ajutor este ezer. Același cuvânt este folosit și
pentru însăși descrierea lui Dumnezeu în Psalmul 115:11: „Cei ce vă temeți
de Domnul, încredeți-vă în Domnul! El este ajutorul și scutul lor”. Cu
siguranță că folosirea cuvântului ebraic ezer nu denotă o conotație
inferioară, altfel nu ar fi fost folosit pentru descrierea lui Dumnezeu. În mod
similar, soțiile nu sunt inferioare soților, deoarece atât bărbații, cât și
femeile au fost creați „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza
1:27).
Femeile și bărbații creștini sunt egali înaintea lui Dumnezeu, deoarece ei
„sunt una în Cristos Isus” (Galateni 3:28).
Trebuie ca soțiile să fie supuse soților?
În 1 Corinteni 11:3 citim că „Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul
este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Cristos”. Acest verset spune
clar că soțul este capul soției, dar multe neveste nu se simt sub autoritatea
soțului, deoarece aceștia nu sunt în totalitate supuși lui Cristos. În plus, ele
consideră că soții lor nu le iubesc așa cum Cristos iubește Biserica (Efeseni
5:25-29).
Este adevărat că mulți soți nu sunt supuși în totalitate lui Cristos și nu-și
iubesc soțiile așa cum Isus a iubit Biserica. Cum poate o soție să fie supusă
unui soț care nu este după voia lui Dumnezeu?
21
Dacă deciziile lui nu sunt cele
mai bune pentru familia sa?
Care sunt drepturile ei ca
persoană? Ce trebuie să facă o
soție dacă soțul ei îi cere să facă
ceva imoral sau greșit?
Biblia ne spune că „Trebuie să
ascultăm mai mult de Dumnezeu
decât de oameni” (Faptele
Apostolilor 5:29). O soție nu
trebuie să facă ceea ce un soț
nechibzuit îi cere să facă, dacă
această cerință este în
contradicție cu Dumnezeu. De
exemplu, o soție nu trebuie să-și acopere soțul dacă acesta a furat sau dacă
și-a abuzat copiii.
Dacă o soție nu este sigură că trebuie să fie supusă soțului ei în anumite
privințe, să ceară îndrumare de la Dumnezeu prin rugăciune și, dacă este
nevoie, să vorbească cu un păstor.
Cheia înțelegerii supunerii este că soțiile Îi servesc lui Dumnezeu și „orice
faceți, să faceți din toată inima ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului
Cristos” (Coloseni 3: 23-24).
Iubite cititoare, dacă doriți să aveți o căsnicie mai bună rugați-L pe
Dumnezeu să vă dea înțelepciune, răbdare și dragoste. Dacă veți pune în
practică sfaturile biblice, căsătoria voastră nu numai că va fi binecuvântată,
dar veți semăna din ce în mai mult cu Isus Cristos, care a avut o supunere
constantă față de Tatăl Ceresc.

Cum să fii o mamă de succes, dar credincioasă

(Continuare de la pag.18)

6. Concentrează-te asupra bisericii şi a familiei!

Biserica şi familia trebuie să fie prezente în egală măsură în viaţa ta. Principala preocupare a unei mame credincioase
trebuie să fie copilul care creşte atât de repede şi grija ca acest copil să primească hrană spirituală. Cu cât vei
petrece mai mult timp alături de copilul tău învăţându-l despre Dumnezeu, cu atât vei fi mai fericită. Iată ce este
scris în Proverbe 22:6: „Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va fi mare nu se va abate de la
ea.”

7. Disciplinează-ţi copiii!
Chiar dacă psihologii din ziua de azi, inclusiv cei creştini, nu mai sunt de acord cu disciplinarea copiilor de frică să nu
le fie rănită personalitatea, Biblia are instrucţiuni precise cu privire la acest subiect. O mamă de succes ştie cât de
important este să îşi educe copiii în dragoste, dar cu fermitate. Textul din Evrei 12:5-11 este cât se poate de clar în
acest sens: „Aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima
când eşti mustrat de El. Căci Domnul pedepseşte pe cine-L iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l
primeşte." Suferiţi pedeapsa; Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l
pedepseşte tatăl? Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsa de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu
fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât
mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor şi să trăim? Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum
credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este
adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă le aduce
celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”
8. Trăieşte ceea ce spui!
O mamă credincioasă trăieşte în sfinţenie. Ea corectează greşelile fiind plină de integritate. Este un model de la care
copilul poate învăţa surprinzând esenţa trăirii cu Dumnezeu. Iată ce este scris în Psalmul 37:37: „Uită-te bine la cel
fără prihană şi priveşte-l pe cel fără vicleşug, căci omul de pace are parte de moştenitori.” Mai mult, în Proverbe
10:9 este scris astfel: „Cine umblă fără prihană umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de
gol.”
9. Cere ajutorul!
Nu este nimic greşit în a cere ajutorul. Mamele credincioase sunt binecuvântate de Domnul prin faptul că în jurul lor
sunt fraţi şi surori gata întotdeauna să ajute. Nu este nevoie ca ele să facă totul singure. Cel mai mare ajutor de care
pot avea parte stă însă în puterea lui Dumnezeu. Ele ştiu să alerge la cruce şi să ceară acest ajutor divin. În Psalmul
46:1 este scris: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”

22
Singură dar nu suferind de singurătate
Articol realizat de Ana Ciortuz

Î
mi plac biografiile oamenilor credincioși; mă inspiră și-mi dau elan
de a trăi și eu tot mai aproape de Domnul. Viața creștinilor, în
special ultima parte a ei, trebuie să fie un model pentru cei care îi
urmează, după cum spune Biblia: „Uitați-vă cu băgare de seamă la
sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința” (Evrei 13:7).
Am ales să fac un articol despre o soră credincioasă, acum în vârstă de
aproape 83 de ani, care a crescut 5 copii; celui mai tânăr dintre ei am
ajuns, prin harul Domnului, să-i fiu soție; deci, ați înțeles, sora despre
care vreau să scriu este mama soacră, Buni, sau bunica Aneta pentru cei
10 nepoți și un strănepot, Aneta Ciortuz pentru surorile care o cunosc.

În urmă cu 23 de ani a rămas văduvă, bunicul Ion plecând la Domnul

chiar cu o lună înainte de a se naște prima nepoată de la fiul lui cel mai
tânăr. Văzându-se fără cel cu care a împărțit și binele și răul timp de 37
de ani, a fost nevoită să lupte cu acest inamic numit Singurătate, luptă din
cauza căreia a ajuns de câteva ori să fie dusă de urgență la spital.
Noi, femeile, uităm că Domnul ne-a făcut vase mai slabe (1 Petru 3:7) și încercăm să luptăm cu puterile și armele
noastre dar nu izbutim. La fel a făcut și mama până când a înlocuit toate celelalte arme cu sabia Duhului, Cuvântul lui
Dumnezeu, care i-a dat biruință asupra singurătății dar și asupra lipsei de activitate, a plictiselii și a sentimentului de
inutilitate.

Bunica Aneta are, în ultimii 20 de ani, agenda zilnică și cea anuală încărcată și ocupată:
Într-un an citește toată Biblia de trei ori;
Textele care îi vorbesc în mod deosebit le scrie în caietul ei;
Scrie comentarii la versetele favorite;
Două ore pe zi citește Biblia;
Două ore pe zi cântă cântări de laudă;
Câteva zeci de minute bune sau chiar câteva ore scrie amintiri;
Memorează versete biblice;
Citește tot ce-i cade în mână, cum zice ea, recuperând vremea tinereții când era prea ocupată cu creșterea copiilor și
serviciul de educatoare pentru a-i mai rămâne timp să citească.
Seara, după ce i-a spus Domnului toate bucuriile și necazurile și i-a amintit pe toți din familie (dar și pe toate fetele care
trebuie să se căsătorească, pentru ca Domnul să le facă parte de soți credincioși) mai cântă câteva cântări în șoaptă,
pentru a nu deranja vecinii, apoi adoarme liniștită.

Când găsește vreo soră dornică să primească sfaturi, o învață cum să aibă o relație armonioasă cu soțul și copiii.
Dacă aude, din întâmplare, vreo vorbă nepotrivită între vreun fiu de-al ei și una dintre nurori, se face că nu aude și se
duce în ultima cameră ca să nu se amestece… are grijă ca, seara, să îi „pârască” la Domnul care știe cum să repare mai
bine ca noi.
La despărțirea de copii sau de nepoți ne salută cu versetul „Să nu vă certați pe drum!” (Geneza 45:24).
La o agendă supraaglomerată ca aceasta, spuneți voi, dragi cititoare, unde să mai încapă singurătatea? Redau, în
continuare, câteva din gândurile ei așezate pe hârtie:

„Măcar că zici că nu-L vezi, totuși pricina ta este înaintea Lui: așteaptă-L.” (Iov 35:14)
Verset potrivit pentru toate vârstele: începând cu cele care nu mai au 20 de ani și care așteaptă îndurarea Lui Dumnezeu
să le formeze și lor un cămin, până la cele cu vârsta înaintată care și-au rezolvat toate problemele vieții și au de luptat
cu singurătatea.

23

23
„Domnul este la dreapta ta.” (Fapte 2:25, Psalm 16:8)
„Domnul este aproape.” (Deutronom 4:7, Psalm 119:151)
„Domnul e înaintea mea.” (Fapte 2:25)
„Eu voi locui în mijlocul tău.” (Zaharia 1:11)
„Dumnezeu nu este departe de fiecare din noi.” (Fapte 17:27)
Poate ești văduvă dar nu ai voie să suferi de singurătate sau să faci din aceasta o tragedie căci Făcătorul tău este
bărbatul tău, Domnul este numele Lui, Răscumpărătorul tău, Stânca ta, Cetățuia ta, Izbăvitorul tău, Scutul tău,Turnul tău
cel înalt, Scăparea ta, Puterea care te mântuiește (2 Samuel 22). El te acoperă cu umbra mâinii Sale (Isaia 51:16; 49:2).
El cunoaște problemele fiecăruia căci pătrunde în tainele inimii noastre și în gândurile care de multe ori
nu-I sunt pe plac. Deci așteaptă-L să lucreze spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu lor.

Problema este cum să-L aștepți? Nu cu brațele încrucișate, ci citind Cuvântul Său, cântând slavă Numelui Său (1 Cronici
16:2); înălțând tot timpul rugăciuni Lui Dumnezeu (Iov 27:10). „Căutați pe Domnul și sprijinul Lui, căutați necurmat Fața
Lui” (1 Cronici 16:11) și veți vedea belșug de binecuvântare de nu va fi loc să încapă.

Vei găsi Fața Lui pe paginile Sfintei Scripturi dacă o vei cerceta carte cu carte și capitol cu capitol; dacă ești la pensie,
mulțumește Lui Dumnezeu că ai timp disponibil; citește Biblia planificat pe luni și zile, astfel încât la sfârșitul anului să ai
satisfacția că ai trăit anul cu folos. Dacă în Ziua cea mare Dumnezeu te va întreba: „Ți-am pus la dispoziție atâția ani. De
câte ori ai citit Cuvântul Meu de la Geneza la Apocalipsa?” Să ne ferească Dumnezeu să ni se umple fața de rușine că am
avut timp să ne plictisim dar nu am avut timp să citim Cuvântul Lui! Scrie pe un bilețel versetul cel mai principal care
neapărat trebuie reținut și memorat și cugetă asupra lui căci te privește; pune-l în buzunarul șorțului și adu-ți aminte de
el spre binele tău (Psalm 119:148).

Cât privește cântarea, poate nu te mai ajută coardele vocale, dar poți să fredonezi melodiile preferate și cuvintele
automat trec prin memorie. Fratele Spurgeon a spus: „Sunt împotriva rugăciunilor lungi, dar sunt pentru o rugăciune
continuă”.
Problemele sunt multiple, voință se cere!
„Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să stați în picioare înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36).

Suntem femei, aşa a fost să fie, Suntem femei și aducem alinare

Ca să ne naştem pe acest pământ. Pentru acei pe care îi iubim.
Suntem legate de a noastră glie, Sensibile, cu grijă şi răbdare,
Lipite de cei dragi pentru vecie, Îi ajutăm cu drag pe fiecare,
Luptând pentru ce-i bun şi sfânt. Când sunt bolnavi, îi îngrijim.

Suntem femei dereticând prin casă Suntem femei ce semănăm iubire

Făcând mâncare, haine şi copii, În pruncii ce atâta i-am dorit,
Pe cei iubiţi îi strângem lângă masă, Îi învățăm ce-nseamnă dăruire
Vrem să le facem viaţa mai frumoasă Când prin viaţă şi jertfire
Că le dorim în viaţă bucurii. Suntem exemplul cel mai potrivit.

Suntem femei creştine cu dorinţe Suntem femei ce stăm în rugăciune

Care depind de-ai noștri soţi, Şi mijlocim adesea către cer,
Avem în inimă adesea suferinţe Ca Dumnezeu să facă o minune
Şi vise ce rămân doar năzuinţe S-aducă pentru ai noștri zile bune,
Ascunse în adânc, în tainic colţ. Să nu rămână printre cei ce pier.

Avem copii ce îi iubim cu sete, Suntem femei cu slăbiciuni adesea,

Ne dedicăm cu totul pentru ei, Care privesc cu ochii plânşi şi goi…
Îi mângâiem ades pe îndelete Însă să nu uităm, cu toate acestea,
De sunt băieţi sau de sunt fete Despre Înviere primele au dus vestea
Şi îi iertăm atuncea când sunt răi. Nişte femei… aşa cum suntem noi!
24

24
 Rugăciunea unei mame
Tom Papania în Australia
La scurt timp, mama, de care nu ştiam de 15 ani, deoarece
tata nu-mi permitea s-o văd, s-a îmbolnăvit de cancer. Mi-
am luat concediu două zile şi m-am dus la New York, la
spital. Când am văzut-o, mi s-a rupt inima de durere. Cu greu
am recunoscut-o, din cauză că slăbise şi o mâncase cancerul
aşa de mult… M-am apropiat de ea şi am atins-o, am început
să plâng şi lacrimile îmi curgeau pe faţa ei. Ea a zâmbit
fericită: „Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunilor. Când ai intrat
pe uşă, L-am văzut pe Isus alături de tine”. Eram nou creştin
şi nu ştiam multe despre Dumnezeu. Dar am îngenunchiat
lângă patul ei şi m-am rugat: „Doamne, mama m-a văzut
doar ca un gangster, în închisori, în ziare, la T.V. Te rog,
Doamne, să-i mai dai viaţă, să mă vadă ca pe un om al lui
Dumnezeu, pentru care s-a rugat atâţia ani”. Am lăsat-o
acolo şi m-am întors la lucru. După trei zile doctorul m-a
sunat: Nici urmă de cancer. Mama era vindecată. Într-o
săptămână urma să părăsească spitalul. Acesta a fost primul
miracol şi prima rugăciune la care Dumnezeu mi-a răspuns.
Am început să-i trimit mamei articole din ziare unde eram
prezentat ca un om al lui Dumnezeu, umblând prin diferite
Biserici şi mărturisind cum Dumnezeu a schimbat viaţa mea.
Mama era fericită.
Într-o zi eram în drum spre servici. Poliţiştii s-au apropiat de
mine şi mi-au spus că sunt arestat. M-am mirat. Eram creştin
de doi ani, nu făcusem nimănui niciun rău, nu puteam
înţelege nimic. M-au dus la închisoare şi mi-au spus că sunt
acuzat de uciderea a doi oameni, trafic de cocaină, în total
17 acuzaţii diferite împotriva mea. Am luat un avocat care
mi-a spus: „Poţi fi condamnat între 300 şi 400 de ani. Dar
dacă am să mă lupt pentru tine te scot cu 165 de ani”.
Pentru mine asta însemna condamnare la moarte, mai ales
că eram nevinovat.
M-am rugat Domnului cu durere: „Doamne, Ţi-am dat viaţa
mea, şi tot ce am avut, şi uite unde am ajuns – înapoi la
închisoare. Când am fost în mafie umblam prin închisori. Şi
acum, la fel. Unde este diferenţa dintre un mafiot şi un
creştin?” Am devenit confuz şi neîncrezător, chiar supărat pe
Dumnezeu. După câteva zile Dumnezeu mi-a vorbit in inimă:
„Nu te îngrijora de nimic. Te-am adus aici cu o misiune, şi
apoi te voi trimite acasă”.
25
(continuare de la pag. 17)
Mai târziu am aflat că au fost plătiţi trei oameni să mă
omoare. Îi cunoşteam. Am hotărât să-i omor eu pe ei.
I-am spus lui Dumnezeu: „Acum ştiu pentru ce o să stau 165
de ani la închisoare, pentru că am să-i omor pe acei trei
oameni”. Dumnezeu mi-a spus: „Şi eu îi vreau morţi”. „Bine,
atunci îi omor cu binecuvântarea Ta”. Dumnezeu mi-a vorbit:
„Nu îi vreau morţi în felul în care tu ai fost educat, îi vreau
străpunşi de Cuvântul Meu în felul în care tu ai fost. Motivul
pentru care te-am pus în închisoare este acesta: vreau să te
duci la ei, să-i priveşti in ochi, şi să le spui: «vă iert, şi vă
iubesc»”. Eu: „Doamne, Tu mă cunoşti, ştii că nu pot spune
aceste cuvinte”. În acel moment, cei trei au apărut, şi
cuvintele mi-au ieşit de pe buze: „Vă iubesc şi vă iert”. Nu
am fost eu, ci a fost Dumnezeu care a vorbit. Unul dintre cei
trei mă cunoștea foarte bine. Întotdeauna se temuse de
mine. S-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Nu mai îmi este
frică de tine. Faţa ta e alta, ochii tăi sunt alţii, chiar şi vocea
îţi este schimbată. Ce ţi-au făcut aici?” I-am răspuns: „Nu
mi-au făcut nimic în închisoare. Îl am pe Isus în mine”. Am
început să le mărturisesc ce a făcut Isus cu viaţa mea. Înainte
de a termina eu, toţi trei erau pe genunchi şi Îl chemau pe
Isus să vină în inima lor. A fost pentru mine ceva
extraordinar. Am văzut cum aceşti ucigaşi periculoşi erau
doborâţi la pământ în umilinţă, rugându-L pe Isus să le ierte
păcatele.
Am crezut că după ce aceşti trei ucigași L-au primit pe
Domnul, voi fi eliberat. Dar nu a fost aşa. Procesul a durat
timp îndelungat. Erau 57 de martori împotriva mea, care au
declarat în faţa juriului că m-au văzut omorând oameni,
făcând trafic de droguri şi alte acuzaţii. După ce au fost
audiaţi 56 de martori, păstorul meu m-a vizitat. I-am spus că
îmi este frică. Nu-mi era frică de închisoare, dar îmi era frică
să nu-mi pierd credinţa, dacă voi fi scos vinovat şi
condamnat. Păstorul mi-a spus: „Tom, mai este încă un
martor de audiat”. Eu i-am răspuns: „Ce poate să mai facă
un singur martor? 56 de oameni deja au spus orice lucru rău
despre mine, ce mai poate să facă o persoană?!” Păstorul:
„Eu nu vorbesc despre o persoană, ci despre Dumnezeu”.
Ultimul martor s-a urcat în boxă. Procurorul l-a invitat să
spună iar povestea pe care o repetase până acum, la
celelalte înfăţişări. Dar el a început să spună o declaraţie
total diferită de până acum. Procurorul l-a întrebat de ce şi-a
schimbat depoziţia. Martorul a răspuns: „Mi-au plătit
$10 000 să spun ce au vrut ei cu un an în urmă şi am spus,
astăzi nu mi-au plătit nimic”. Procesul s-a întrerupt şi s-a
început revizuirea declaraţiilor. S-a constatat că majoritatea
martorilor erau prizonieri în diferite închisori şi li se
promisese eliberarea dacă mă înfundă pe mine. Ceilalţi au
primit bani pentru depoziţia falsă ce au depus-o. Ceea ce eu
am cerut Bisericii să se roage a fost ca să nu învingă
minciuna, ci adevărul. Ultimul martor a spus adevărul şi
juriul l-a crezut. M-am întors la închisoare, juriul a rămas să
hotărască sentinţa. În închisoare, lumina se aprindea
dimineaţa la şase.
În acea dimineaţă, la ora patru, o lumină strălucitoare a
invadat celula mea şi o voce mi-a spus: „S-a terminat, te
duci acasă”. Lumina a dispărut iar eu am început să
împachetez lucrurile şi să cânt imnuri de slavă, bucuros că
voi fi eliberat. La ora şase prizonierul din celula alăturată
m-a întrebat: „Cum ai putut să aprinzi lumina la ora
patru? A fost aşa strălucitoare că m-a trezit din somn”.
I-am spus acestui om: „Nu am aprins lumina, nu ştiu ce a
fost, un înger poate, dar mi-a spus că mă duc acasă”.
Înapoi, în sala de judecată. S-au citit toate cele 17 acuzaţii
în faţa juriului şi după fiecare ei s-au pronunţat:
„Nevinovat!” Ultima oară când au declarat „Nevinovat!”
am sărit în sus şi am început să strig „Aleluia! Slavă
Domnului. Aleluia!” Procurorul i-a spus judecătorului:
„Nimeni nu are voie să se poarte aşa în sala de judecată,
spune-i să tacă”. Dar judecătorul, creştin fiind, i-a
răspuns: „Eu nu pot să-l opresc, Duhul Sfânt se manifestă
în el”.
În acea zi am fost eliberat. M-am dus acasă. Biserica m-a
întâmpinat cu bucurie mare. Eram foarte fericit. Cât timp
am stat în închisoare am urmat un curs intensiv
echivalent cu patru ani de colegiu biblic. Când am ieşit
afară am simţit că Dumnezeu mă vrea în slujba Lui,
complet dedicat pentru evanghelizare. Dar am amânat şi
I-am spus: „Doamne, nu mai am nimic, am vândut tot ca
să plătesc avocaţii, lasă-mă doi ani să mă refac”. Timp de
trei ani am reuşit să-mi fac o situaţie, dar în tot acest timp
am avut mustrări de conştiinţă. Ştiam că nu mă supun lui
Dumnezeu. Atunci am spus: „Bine, Doamne, arată-mi ce
să fac!” Şi Dumnezeu mi-a spus: „Vinde tot ce ai strâns,
eu voi avea grijă de tine”. Am vândut totul şi am întrebat:
„Doamne, în care Biserică vrei să lucrez?” Domnul mi-a
spus: „Înapoi la închisoare!” Iar eu am răspuns: „NU! Nu
mă mai întorc în acel loc. Vreau să lucrez cu tinerii, cu
copiii. Să le spun adevărul înainte de a face şi ei greșeala
pe care am făcut-o eu şi să nu ajungă la închisoare”.
Domnul a vorbit: „Nu! Du-te înapoi la închisoare!”
Telefonul a sunat şi un ofiţer de la închisoare de unde
fusesem eliberat mi-a spus: „Vrei să te întorci aici şi să
povesteşti deținuților despre puterea lui Dumnezeu şi
cum a lucrat El în viaţa ta?” M-am întors la închisoare şi
Înapoi la închisoare!
26
am vorbit deținuților. Apoi a început asaltul – în fiecare zi
eram chemat să vorbesc într-o închisoare.
Timp de doi ani am predicat în închisori, peste tot. Din
Atlanta am fost chemat în California, apoi în Jamaica (un
penitenciar cu 2000 de deținuți). Când am ajuns în
Jamaica, penitenciarul era închis din cauza unei revolte
unde 11 oameni muriseră. Cel care m-a adus acolo mi-a
spus: „Totuşi, până deschide închisoarea am organizat cu
multe şcoli să înceapă cu o oră mai devreme aşa că te poţi
duce să vorbeşti cu elevii”. În două săptămâni am vorbit
în faţa a 17 000 de copii, mai mult decât îmi imaginasem.
Am învăţat că dacă mă supun voii lui Dumnezeu, El îmi va
împlini şi dorinţele inimii.
Rugăciunea mamei a fost ascultată. Oamenii văd doar de
afară, un ratat, deținut, mafiot, criminal. Dar Dumnezeu
priveşte în inimă – un copil mic plângând după dragostea
părintească. Aceasta este puterea lui Dumnezeu care
poate schimba vieţile oamenilor. Aceasta este puterea
rugăciunilor unei mame – mama s-a rugat 30 de ani
pentru mine.
Dacă Dumnezeu a făcut această schimbare cu mine, El o
poate face cu oricine, şi cu tine. Aş vrea să-ţi pun o
întrebare, pe care mi-a pus-o şi mie păstorul meu când
mi-a vorbit prima dată. Întrebarea este aceasta: „Dacă ar
fi să mori chiar acum, eşti sigur că mergi în Rai, sau nu?”
Fii onest când răspunzi la această întrebare, doar tu şi
Dumnezeu ştiţi adevărul. Dacă nu eşti sigur unde vei
merge, vreau să-ţi dau ocazia să-L cunoşti pe Isus, Regele
Regilor, şi să-I devii slujitor. Trebuie doar să spui, cu
sinceritate, această rugăciune:
„Tată Ceresc, sunt un păcătos. Mărturisesc păcatele mele
azi, regret mult că le-am făcut şi Te rog să mă ierţi.
Curăţeşte-mă şi spală-mă cu sângele Mielului, Fiul Tău.
Doamne Isuse, Te rog să vii în inima mea ca Domn şi
Salvator al vieţii mele. Îmi predau viaţa Ție, Isuse. Satan,
îţi poruncesc, în numele lui Isus, să iei mâna de pe mine!
Îţi mulţumesc, Tată Ceresc pentru că mi-ai iertat păcatele
şi mi-ai salvat sufletul, în numele Lui Isus Cristos. Amin.”
Celor ce au făcut această rugăciune le doresc bun venit în
Împărăția lui Dumnezeu.
Nota redacției
Aceasta este o mărturie reală, nu o fantezie. Păstorul Tom
Papania a vizitat Biserica Baptistă Română din Perth, WA,
în anul 2004. Această mărturie a fost înregistrată și a
apărut în Foaia de evanghelizare „Vestea Bună”, editată
de Biserica din Perth la acea vreme.
Tom Papania este păstor la God's Saving Grace Ministries,
Adresa:MinistryGSG@aol.com,
http://www.tompapania.com
Rodia
R
Rodia (punica granatum) a fost
folosită în scopuri medicinale în
regiunile Orientului Mijlociu și
Îndepărtat de mii de ani. Rodia este
menționată frecvent în Biblie și
joacă un rol important în multe
tradiții religioase. Rodiile sunt
menționate în Biblie începând cu
Exodul, 28:33-34 ca parte
ornamentală în țesăturile din
templul lui Solomon, în Ioel 1:12 și
apoi în Cântarea Cântărilor în multe
capitole.
Rodia a fost folosit ca băutură și ca
tonic pentru vindecarea unor boli
cum ar fi ulcere și diareea. Sucul de
rodie conține antioxidanți, cum ar fi
antociani și acid elagic, acizi
compuși, cum ar fi acizii galic și
flavonoidele, care la fel ca
quercetina oferă protecție
împotriva diabetului, bolilor de
inimă, osteoartritei și a mai multor
tipuri de cancer.
1. Sucul de rodie îmbunătățește
sănătatea inimii:
Sucul de rodie poate avea un mare
impact asupra sănătății, în special
asupra sănătății inimii, prin
menținerea arterelor flexibile și
scăderea inflamației vaselor
sanguine. Este cunoscut pentru
reducerea aterosclerozei, care este
una dintre principalele cauze ale
bolilor de inimă. Scade riscul
blocajului în artere, care pot
provoca o restricție în fluxul
sanguin către inimă și creier. Scade
cantitatea colesterolului rău, care
este reținut în organism și crește
cantitatea de colesterol bun.
2. Sucul de rodie menține nivelul
de zahăr din sânge:
Cu toate că sucul de rodie conține
fructoză, aceasta nu ridică nivelul
de zahăr din sânge cum fac alte
sucuri de fructe. Studiile au arătat
că nu a existat nici o creștere
semnificativă a nivelului de zahăr
din sânge la pacienții diabetici care
au băut acest suc zilnic, pentru o
perioadă de 2 săptămâni.
3. Sucul de rodie menține
presiunea sângelui:
Rodiile sunt de asemenea
cunoscute pentru a reduce
tensiunea arterială ridicată. Sucul
reduce leziunile și inflamarea
vaselor sanguine. Este o aspirină
naturală, care împiedică coagularea
sângelui și formarea de cheaguri.
Subțiază sângele și deci ajută la o
circulație nerestricționată.
4. Sucul de rodie reduce riscul de
cancer:
Sucul de rodie elimină radicalii
liberi din organism și inhibă
creșterea și dezvoltarea cancerului
și a altor boli. Conținutul său ridicat
de antioxidanți stimulează
leucocitele pentru a neutraliza
toxinele din organism promovând
astfel un sistem imunitar puternic și
sănătos. Se crede că rodia induce
apoptoza, un proces în care celulele
maligne se autodistrug. Consumul
zilnic a unui pahar de suc de rodie
poate încetini creșterea celulelor
canceroase în cancerul mamar și de
prostată.
5. Sucul de rodie stimulează
imunitatea:
Sucul de rodie are proprietăți anti-
bacteriene și anti-microbiene
puternice care ajută în lupta
împotriva virușilor și a bacteriilor și
stimulează sistemul imunitar.
Acesta reduce în mod semnificativ
microbii care se găsesc în gură,
frecvent responsabili pentru carii și
infecții stafilococice. Proprietățile
anti-microbiene îl fac un inhibitor
de transmitere a HIV. Dintre toate
27
fructele, rodia are cel mai mare
potențial de a inhiba transmiterea
HIV.
6. Sucul de rodie previne anemia:
Anemia este o afecțiune cauzată de
o deficiență de globule roșii în
sânge. Din moment ce sucul de
rodie conține cantități ample de
fier, ajută la depășirea deficienței.
Un remediu rapid pentru
controlarea sângerării nazale sunt
câteva picături în nas, dintr-un
amestec de zahăr candel cu suc de
rodie. Este un remediu excelent
pentru ochi roșii sau inflamați și
căderea genelor.
7. Sucul de rodie ajută digestia:
Sucul de rodii ajută la buna
funcționare a stomacului, inimii și
ficatului. Acest suc induce foamea
și poate chiar să controleze setea.
Prin urmare, este o bună băutură
pe timpul verii. Calmează de
asemenea infecții ale tractului
urinar și reduce fluxul de urină.
Cantitatea mare de fibre dietetice,
atât solubile, cât și insolubile din
suc de rodie ajută la îmbunătățirea
digestiei și la reglementarea
tranzitului intestinal. Din moment
ce nu are grăsimi saturate sau
colesterol, este foarte recomandat
pentru cei vizați să piardă în
greutate.
8. Sucul de rodie ajută la
regenerarea cartilajului :
Sucul de rodie acționează ca un
inhibitor asupra enzimelor care
sunt responsabile pentru
deteriorarea cartilajului. Prin
urmare, este foarte recomandat
pentru cei care suferă de
osteoartrită, o afecțiune cronică
caracterizată prin distrugerea
cartilajului articulației. Studiile
efectuate au demonstrat aplicarea
acestui suc, pentru a reduce
deteriorarea cartilajului. Sucul de
rodie neîndulcit ameliorează
simptomele de artrită și inflamație
osoasă. Un consum regulat de acest
suc poate reduce apariția
problemelor neurologice, cum ar fi
boala Alzheimer. De asemenea,
este cunoscut pentru a dizolva
pietrele la rinichi și a ajuta cu
probleme erectile.
9. Sucul de rodie este benefic pe
perioada sarcinii:
Sucul de rodie este extrem de
benefic pentru femeile gravide.
Este o mare sursă de un număr de
vitamine și minerale, inclusiv acid
folic, care este un element esențial
al unei diete prenatale.
Proprietatea anti-inflamatoare a
sucului de rodie asigură un flux
sanguin sănătos, care este esențial
pentru dezvoltarea generală a
fătului. Conținutul de potasiu din
acest suc poate ajuta, de
asemenea, la prevenirea crampelor
la picioare, asociate cu sarcina.
Consumate în mod regulat pe
timpul sarcinii, rodiile reduc riscul
unei nașteri premature.
CÂTEVA MĂSURI DE PRECAUȚIE DE
LUAT ÎN CONSIDERARE:
• Sucul de rodie nu este
recomandat pentru persoanele
care suferă de gripă, tuse, și
constipație sau pentru cei care
expectorează.
• Sucul de rodie are antioxidanți
care scad tensiunea arterială. Prin
urmare, consumul de suc, în
asociere cu medicamente prescrise
pentru scăderea tensiunii arteriale
poate duce la hipotensiune
arterială.
• Persoanele cu anumite alergii la
plante și astmaticii pot dezvolta o
reacție alergică la acest fruct.
Reacțiile alergice generale includ,
vărsături, mâncărime la nivelul
ochilor roșii, urticarie și dificultăți
de respirație.
• La fel ca grepfruitul, rodia poate
reacționa negativ cu unele
medicamente, în special cele
pentru reducerea colesterolului,
cunoscut sub numele de statine. De
asemenea, poate interacționa
negativ cu antidepresive,
medicamente pentru SIDA și
analgezice narcotice.

MOTIV DE RUGĂCIUNE FEMEIA DIN CAPĂTUL SATULUI

Stan Georgeta Stan Georgeta

Despre cele aproape un milion de femei din
România, care muncesc în străinătate, se vorbește
foarte puțin. Ele au povești zguduitoare care rămân
neascultate.
Mamele își lasă casele, copiii și pleacă, așa cum se
duceau pe vremuri bărbații la război.
Acolo (afară) îngrijesc bătrânii altora, iar ai lor
rămân plângând, neputincioși, singuri, fără un
sprijin la bătrânețe. Au grijă de copiii altora ca să
câștige bani și să îi trimită celor rămași acasă.
Durerea copiilor lăsați acasă se măsoară, mai
întotdeauna, în lacrimi, mii de kilometri distanță și
într-o cantitate mare de dor. Cine sunt aceste
femei care îngroașă rândurile exodului feminin din
România? Sunt femei doborâte de lipsuri și sfâșiate
de neputința de a le asigura un trai decent
copilașilor lor.
Mii de mame amărâte lucrează în străinătate,
lăsând copiii într-un fel de „abandon” temporar, în
grija bunicilor, rude îndepărtate sau în căminele
statului.
Această dramă a româncelor și a copiilor lor, numiți
„orfanii migrației” impresionează întreaga Europa.
Dar și pe noi cei de departe, din Australia. Să ne
rugăm pentru mamele, copiii și bătrânii de acasă.
Copilul meu îmi scrie foarte rar,
Doar de Crăciun primit-am scrisorica.
La mine se gândește iar și iar
Și dragă-i sunt ca-n-totdeauna, cică.
Nu ne-am văzut mai bine de un an…
Mă duc la gară, vremea să mai treacă.
Mă uit la trenuri, citesc pe ecran
Și văd că-n cinci minute, trenul pleacă.
De dorul lui mi-am luat bilet și eu,
Am socotit c-ajung la el spre seară.
Când să plătesc, mai trebuia un leu
Și-am dat biletul înapoi, cu inima amară.
Am tot sperat cândva, că el va sta cu mine…
Acum cer zilnic, de la Domnul îndurare,
Stau tristă noaptea și ascult cum vine
Câte un tren, dar nici un pas nu-i pe cărare.
Pe noptieră-am pus niște ghetuțe,
Sunt prăfuite, stau de mult aici…
Neliniștea nu poate să mă cruțe
Și-ngândurată-mi spun:
„Copiii de-ar rămâne pururi mici...”

28
 CINCI FETE ȘI CINCI BĂIEȚI - MĂRTURIA MARIEI PUMNUȚ
Îmi aduc bine aminte ziua când, venind de la Biserică, pe
la amiază, am început să mă simt rău fiind obosită de
alergarea după cei șase copii cu care Domnul Dumnezeu
ne-a binecuvântat pe pământul Australiei, în căminul
nostru. Aveam 32 de ani și deja eram obișnuită cu starea
aceasta de a fi bolnavă. Mă grăbeam să pun masa să
mâncăm când, deodată, am căzut jos la pământ fără
cunoștință, pentru câteva clipe. Bine înțeles că toți s-au
alarmat în jurul meu; soțul, împreună cu copiii s-au
speriat dar... cu puțină apă stropită pe față și câteva
pălmuțe mi-am revenit.
După această întâmplare, împreună cu soțul meu, am
căutat o rezolvare la problema noastră și am început să
ne sfătuim, să căutam răspuns de la păstor, de la alți frați,
apoi de la doctor. Răspunsul, într-un fel sau altul, a fost
același: „Prea multă oboseală”. M-am întrebat dacă nu
cumva oboseala vine de la îngrijirea unei familii așa de
numeroase. Au început să mă frământe întrebările: „Oare
este păcat să naști așa mulți copii? Cum vede Dumnezeu
situația de a te opri de la a naște fii și fiice?”
Căutând în dreapta, în cuvântul lui Dumnezeu și în stânga,
la sfaturile oamenilor, am ajuns așa de confuză că nu mai
știam ce sa fac. Sfatul medicului a fost: „Eu, ca doctor, vă
sfătuiesc să vă opriți de a mai face copii având în vedere
că deja aveți câțiva. Există o intervenție chirurgicală
pentru asta”. Am acceptat după multă lămurire că lucrul
aceasta nu este păcat, fiind dezlegată de mai multe
interpretări din cuvintele Bibliei și ale altor oameni
sfătuitori. Soțul meu nu-mi putea fi de prea mare ajutor
pe acasă deoarece muncea greu pentru nevoile pe care le
aveam: trebuiau plătite casa, bilurile, hrana,
îmbrăcămintea, etc. Toate acestea se frământau în
mintea mea. Pe de altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu mă
sfătuia că Domnul închide pântecele să nu nască și
Domnul îl deschide. Duhul Sfânt spunea în Psalmul 127:
„Copiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui
este o răsplată de la El. Ca săgețile în mâna unui
29
războinic, așa sunt fiii făcuți la tinerețe. Ferice de omul
care-și umple tolba cu ei”.
Multe alte pasaje biblice nu ne îndreptau cu nimic spre
pasul care voiam să-l facem. Eu, mama a șase copii
spuneam soțului: „...dar uite ce spune Scriptura!” El, tatăl
a șase copii spunea: „dar trupul tău e slăbit și eu nu te pot
ajuta prea mult. Nu vreau să-mi pierd soția, mama
copiilor noștri”. Această frământare a stat cu noi câteva
luni bune neștiind ce să facem. În cele din urmă m-am
ascuns sub cuvântul lui Dumnezeu care spune că femeia
să asculte de bărbatul ei și să fie supusă în toate lucrurile.
Cu acest gând am avut operația. Nașterea de copii s-a
oprit prin bunăvoința doctorului și a guvernului, care
oferea această operație pe gratis femeilor care voiau să
facă acest pas.
După aceste întâmplări am început să-mi grijesc copiii cu
gândul că vor crește fără să-mi fie greu și mă concentram
ca să-mi fie casa curată, dar sufletul meu nu îndrăznea să
aibă legătură cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus și
prin Duhul Sfânt. Stăteam ca un pipirig fără să mă pot
ruga. Spuneam doar atât: „ai milă, Doamne”. Înainte de a
face lucrul aceasta ciudat, starea mea sufletească și
rugăciunile mele erau ca un izvor de bucurie împletite cu
durere și suferință trupească dar sufletul și mintea nu mă
condamnau și aveam trecere la Tronul Harului. Mă
bucuram de copii, de soț, de căminul nostru, eram
mulțumită. După ce mi-am oprit pântecele să nască nu
aveam nici o bucurie. Eram mereu concentrată pe
curățenia în casă și foarte nervoasă, certându-mă ades cu
soțul meu. Starea mea trupească era mai bună, dar cea
sufletească se deteriora pe zi ce trecea. Trei ani trecuseră
și aveam coșmaruri noaptea cu tot felul de vise care
nu-mi promiteau nici o veșnicie bună. Așteptam
dimineața să-mi ocup timpul cu gospodăria ca să nu
gândesc. Eram condamnată mereu de cugetul meu.
Aveam vise concrete că sunt o mamă care nu las să vină
copii pe lume și alături de mine sunt sute de mii de mame
care se leapădă de copii prin avort și prin împotrivirea la
naștere.
Toate aceste frământări le povesteam soțului și, după trei
ani ne-am hotărât să mergem la același doctor specialist
rugându-l să repare ceea ce a stricat. Doctorul s-a mirat și
ne-a spus că ne costă aproape $ 4000. Noi am acceptat și,
după trei luni, cu frică și rugăciune către Dumnezeul care
poate să ne ierte greșeala făcută, am cerut Domnului să
facă ce-o vrea cu noi. El, Domnul Dumnezeu, ne-a
binecuvântat cu încă patru copii minunați, așa că, la ora
actuală, la 13 martie 2017, avem, cu ajutorul Domnului,
10 copii, cinci fete și cinci băieți. Domnul este măreț în
inimile noastre dându-ne bucurie de tot ce avem de la El.
Investiţiile femeii evlavioase
Lavinia Hickleton
(Mental Health Case Manager, Crisis Counsellor)
Traducere de Daniel Duma
Femeile evlavioase sunt apreciate peste tot în lume pentru
puterea, înţelepciunea, realizările şi trăinicia lor. Fie că
vorbim despre încercările şi bucuriile de a fi mame, soţii
credincioase, femei de carieră sau implicate în lucrarea de
misionariat, Dumnezeu este glorificat prin astfel de femei
evlavioase care îşi folosesc darurile şi abilităţile pentru a
răspunde chemării Sale şi scopului pe care El l-a hotărât
pentru vieţile lor. Uneori, lucrările acestor femei evlavioase
sunt văzute numai din ceruri, deoarece, dacă sunt asistente
sau doctoriţe, ele rostesc rugăciuni şoptite pentru pacienţii
lor în saloanele de spital şi le îngrijesc cu altruism trupurile
bolnave. Sau poate că sunt casnice şi petrec ore întregi în
bucătărie, slujindu-şi familia și pe cei nevoiaşi. Poate că sunt
profesoare care şlefuiesc caracterul generaţiilor viitoare de
tineri şi tinere. Prin implicarea lor în artele creative, în
sănătate sau în marile corporaţii, femeile evlavioase aduc
lumină în întuneric. Zi şi noapte ele se îngrijesc de familiile
lor. În Faptele apostolilor 9:36 este menţionată Dorca. La fel
ca ea, femeile evlavioase fac o mulţime de fapte bune şi
milostenii, lucrând fără să se plângă.
Femeile lui Dumnezeu sunt caracterizate de obiceiul de a se
ruga şi a posti pentru cei iubiţi, eliminând barierele spirituale
din casa lor şi influenţând războaiele spirituale din alte oraşe
sau chiar ţări. Femeia evlavioasă este binecuvântată, după
cum găsim scris în Proverbe 31:10-28, unde copiii ei o
numesc fericită, iar soţul ei îi aduce laude. Caracterul
evlavios al unei femei este vizibil în modul în care vorbeşte
cu cei din jur prin psalmi şi imnuri de laudă. Duhul ei blând şi
liniştit este foarte preţios în ochii lui Dumnezeu (1 Petru 3:4),
fiind de o frumuseţe neschimbătoare.
Ce se întâmplă însă cu femeia evlavioasă atunci când în viaţa
ei survin atacuri sub forma unei traume ori a unei boli
psihice sau spirituale? Despre aceste probleme, noi, femeile
care Îi aparţinem lui Dumnezeu, nu vorbim, deoarece vrem
să fim puternice şi rezistente. Uneori însă, la fel ca Ana când
a intrat în Templu şi şi-a vărsat inima zdrobită şi durerea
înaintea Tatălui ceresc, şi noi trebuie să recunoaştem
semnele şi simptomele care indică spre o boală.
Dezvoltarea puterii spirituale interioare pentru femeile
evlavioase
În Australia, problemele psihice sunt extrem de periculoase,
fiind depăşite doar de cancer şi de bolile cardiovasculare.
Nici membrii bisericii nu sunt scutiţi şi, din păcate, mulţi
suferă întreaga lor viaţă, ceea ce nu îi afectează doar pe plan
intelectual, ci şi emoţional şi spiritual. Astfel este
recomandată o intervenţie timpurie pentru a putea avea
parte de o recuperare rapidă. În textul din Efeseni 3:16
vedem care este răspunsul pe care Dumnezeu îl dă copiilor
Săi când trauma şi tragedia le afectează viaţa: „Îl rog ca,
potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în
putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru.”
30
Încrede-te în Dumnezeu!
Una dintre cele mai
grele lecţii pe care
trebuie să le învăţăm în
calitate de creştini este
să ne încredem în
Dumnezeu. Cu toţii
spunem să facem acest
lucru, dar puţini dintre
noi îl punem în practică
în vieţile noastre din
punct de vedere fizic,
intelectual, emoţional
şi spiritual. Textul din
Proverbe 3:5-6 ne
vorbeşte despre o
promisiune pe care o
primim atunci când ne
încredem în Dumnezeu: „Încrede-te în Domnul din toată
inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în
toate căile tale şi El îţi va netezi cărările!” Promisiunea este
că „El va ...”, nu „s-ar putea” sau „vom vedea”.
Frica este una dintre emoţiile primare ale omului, stând la
baza anxietăţii, îngrijorării, stresului şi depresiei. Motivul
pentru care ne temem este că simţim că nu ne mai aflăm în
control. Cu cât ne îngrijorăm mai mult, cu atât creşte teama,
iar anxietatea pune stăpânire asupra noastră din punct de
vedere fizic, emoţional şi spiritual, paralizându-ne pur şi
simplu. Frica a fost pusă înăuntrul nostru pentru a-i da
trupului o avertizare că ceva nu este în regulă şi a-l pregăti să
reacţioneze – să fugă sau să stea pe loc. Ne ajută atunci când
trecem strada sau când considerăm că ne aflăm într-o
situaţie periculoasă. Mulţi soldaţi care au fost la război
povestesc cum au stat nemişcaţi, iar acest lucru le-a salvat
viaţa. Acesta este un răspuns automat al corpului nostru faţă
de pericol.
Teama nu trebuie să ne doboare astfel încât să lăsăm ca
îngrijorarea şi lipsa de încredere în Dumnezeu să pună
stăpânire pe vieţile noastre. Sunt multe versete în Biblie care
ne spun că, în calitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu, noi
nu trebuie să ne îngrijorăm (2 Timotei 1:7). Când îi consiliez
pe necredincioşi este foarte greu să îi ajut să îşi rezolve
problemele, deoarece ei au ales să Îl scoată pe Dumnezeu
din vieţile lor ca un răspuns la teama pe care o au. Tatăl
nostru ceresc Se află în control atunci când lăsăm Cuvântul
lui Dumnezeu să acţioneze în vieţile noastre, când învăţăm
să punem la picioarele lui îngrijorările, traumele, problemele
şi toate poverile noastre. El este capabil să ne călăuzească şi
să ne îndrepte umblarea. Creştem în omul dinăuntru atunci
când ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu (Ieremia 15:16),
când îl studiem, analizăm şi îl punem în practică în fiecare
moment al vieţii noastre. Nu trebuie să luăm îngrijorările şi
temerile noastre înapoi de la Dumnezeu. Nu trebuie să
încercăm să ne rezolvăm problemele prin propriile noastre
puteri. Nu merge aşa. Ca femei evlavioase, noi ne încredem
în Dumnezeu. Vă îndemn să faceţi o listă cu toate lucrurile
care vă îngrijorează, după care să găsiţi versete biblice care
vă oferă promisiuni şi sfaturi legate de acele probleme, iar
apoi să Îi daţi acele îngrijorări lui Dumnezeu, să faceţi un pas
înapoi şi să vă minunaţi de modul în care El lucrează în viaţa
voastră.
Investind în omul spiritual dinăuntru
Haideţi să ne gândim cât de mult investim în trupul nostru
fizic şi de cât timp şi efort este nevoie pentru a merge să
cumpărăm mâncare, haine, încălţăminte, genţi şi lista poate
continua. Este nevoie de mult timp şi efort pentru a face
exerciţii fizice, pentru a ne îngriji de aspectul nostru.
Muncim pentru a câştiga bani, astfel încât să ne putem
permite un anumit stil de viaţă. Socializăm cu prietenii şi
familia, ne simţim bine alături de ei, după care mergem la
culcare doar pentru a ne trezi şi a o lua de la capăt a doua zi.
Bineînţeles că toate acestea depind de stadiul în care ne
aflăm în viaţă, dar fie că vorbim despre o studentă, o
persoană care lucrează, una care stă acasă pentru a avea
grijă de familie sau despre o pensionară, timpul pe care îl
petrecem pentru a avea grijă de propria noastră persoană
din punct de vedere fizic este mai îndelungat decât timpul
pe care îl petrecem pentru a avea grijă de omul dinăuntrul
nostru.
Putem să creştem în omul dinăuntru dacă ne apropiem de
Tatăl prin Domnul Isus, Mântuitorul nostru şi prin Duhul
Sfânt, nu prin propriile noastre puteri. Nu este suficient să
ne rugăm cu mintea, ci trebuie să ne apropiem de Domnul,
să ne închinăm Lui din toată inima, să postim în mod regulat,
să petrecem timp în familie reflectând la ceea ce ne spune
Biblia şi să ne rugăm pentru, sau alături de cei dragi nouă.
Astfel dezvoltăm un caracter evlavios, renunţând în acelaşi
timp la lucrurile lumeşti care ne ţin departe de Dumnezeu.
Beneficiile faptului că devenim mai puternice în omul
dinăuntru
Când investim în ceva și depunem efort în acel sens începem
să vedem rezultatele. Când facem plimbări în natură sau
exerciții fizice ajungem să fim în formă. Când petrecem mult
timp în bucătărie pentru a găti sau a coace observăm că
mâncarea și prăjiturile noastre sunt tot mai bune. Când
investim în omul nostru spiritual devenim mai puternice în
credință (Romani 4:20) și în duh (Luca 2:40).
Trebuie să fim persoane puternice și să ne ridicăm împotriva
nedreptății și a opoziției atunci când ne confruntăm cu
atacuri spirituale. Trebuie să avem puterea de a spune: „Te
iert!” celor care ne rănesc. Bineînțeles că există niște limite
de care trebuie să fim conștiente, iar anumite
comportamente, cum ar fi de exemplu abuzul de putere, nu
sunt acceptabile în relațiile din biserică, familie, prieteni sau
ÎNTREBĂRI /RĂSPUNSURI
Învățătoarea întreabă:
- Din ce a făcut Dumnezeu mamele? Ionel răspunde:
- Dumnezeu le-a făcut pe mame din nor și păr de înger și cele mai frumoase lucruri din lume și o măsură de
severitate. 31
31
lucru. Dacă treceți prin orice tip de amenințări, mânie,
intimidare, vină, constrângere sexuală sau fizică, izolare,
abuz de statut financiar sau social, atunci vă îndemn să
contactați o persoană în care puteți avea încredere sau o
instituție comunitară care vă poate ajuta să aveți puterea de
a trece peste acele abuzuri și a ieși din situația în care vă
aflați. Relațiile creștine, fie între soț și soție, părinți și copii,
familie și prieteni, pe care le întreținem în viețile noastre
trebuie să fie bazate pe respect, încredere și sprijin,
sinceritate și răspundere, înțelepciune în creșterea copiilor,
responsabilitate, împărțirea sarcinilor, parteneriat economic,
negociere, egalitate și comportament corect (Efeseni 5).
Când creștem în omul dinăuntru putem oferi toate aceste
lucruri în relațiile pe care le avem cu cei din jurul nostru.
Atunci suntem suficient de puternice pentru a ne purta
greutățile unii altora (Galateni 6:2) și a sta departe de
puterea păcatului, a vinei și a vinovăției. Să nu subestimăm
nicio clipă influența lumească și atacurile demonice!
Dacă treceți prin depresie, atacuri de panică sau de
anxietate, abuz de substanțe periculoase, comportament
agresiv, gânduri suicidale, tendințe de autoflagelare sau alte
probleme legate de diferite traume, vă îndemn să vorbiți cu
doctorul dumneavoastră, cu un consilier spiritual sau cu un
psiholog, pentru a putea beneficia de ajutorul necesar.
Traumele nu fac nici o diferență între creștini și necreștini,
bogați și săraci, bărbați și femei. Ele ne afectează pe toți, dar
Domnul și Răscumpărătorul nostru ne-a promis că dacă ne
vom simți vreodată părăsiți de toți, totuși nu vom fi singuri în
această lume (Deuteronom 31:6-8; Evrei 13:6, 4:16).
Simptomele anxietății sunt frica excesivă, îngrijorarea,
exagerarea unui rău și o stare constantă de stres care duce
la depresie, creșterea șanselor de a face diabet, tensiune
arterială ridicată și boli de inimă. Simptomele depresiei sunt
o stare continuă de tristețe, anxietate și goliciune interioară,
sentimente de neajutorare, pesimism, nevrednicie, energie
scăzută și oboseală. Depresia poate duce la atacuri spirituale
cu gânduri negative, inclusiv tendințe suicidale.
Haideți să vedem acum care sunt semnele omului spiritual
puternic atunci când roadele Duhului Sfânt sunt evidente în
viața noastră de zi cu zi: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea,
bunătatea, generozitatea și credincioșia (Galateni 5:22). O
femeie evlavioasă care este puternică în omul dinăuntru este
puternică în Domnul, deoarece poartă armura lui Dumnezeu
(Efeseni 6:10-18).
Acum, haideți ca, în calitate de femei evlavioase, să ne
propunem să creștem în omul dinăuntru! Nu trebuie să ne
temem de încercări, deoarece numai așa putem crește din
punct de vedere spiritual. Trebuie să alegem să ne încredem
în Dumnezeu și nu în propriile noastre puteri. Nu știu prin ce
încercări sau traume treceți în momentul de față, dar știu că
pot să mă încred în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a mă
ajuta să merg mai departe în călătoria mea pe acest pământ.
Poate nu mă cunoști, dar Eu știu totul despre tine (Psalm 139:1).
Eu știu când stai jos și când te ridici (Psalm 139:2).
Îți cunosc toate căile tale (Psalm 139:3).
Chiar și firele de par din cap, toate îți sunt numărate (Matei 10:29-31).
Căci te-am făcut după chipul Meu (Geneza 1:27).
Căci în Mine ai viața, mișcarea și ființa întreagă (Faptele Apostolilor 17:28).
Căci tu ești din neamul Meu (Faptele Apostolilor 17:28).
Te-am cunoscut înainte de a te naște (Ieremia 1:4-5).
Te-am ales mai dinainte, când am plănuit creațiunea (Efeseni 1:11-12).
Nu ești pe pământ din greșeală, căci toate zilele care-ți sunt rânduite sunt scrise în Cartea Mea (Psalm 139:15-16).
Eu am determinat timpul exact al nașterii tale și unde vei locui (Faptele Apostolilor 17:26).
Ești o făptură așa de minunată (Psalm 139:14).
Te-am țesut în pântecele mamei tale (Psalm 139:15).
Și Eu ți-am fost Binefăcătorul în ziua nașterii (Psalm 71:6).
Nu sunt rece și furios, ci sunt expresia completă a dragostei (1 Ioan 4:16).
Și este dorința Mea să-Mi revărs dragostea asupra ta (1 Ioan 3:1).
Căci ești copila mea, iar Eu sunt Tatăl tău (1 Ioan 3:1).
Îți ofer mai mult decât tatăl tău pământesc ți-ar fi putut da (Matei 7:11).
Căci sunt Tatăl tău desăvârșit (Matei 5:48).
Fiecare dar bun pe care îl primești vine din mâna Mea (Iacov 1:17).
Căci Eu sunt Cel ce-ți procură totul pentru toate nevoile tale (Matei 6:31-33).
Pentru că te iubesc cu o iubire veșnică (Ieremia 31:3).
Gândurile mele pentru tine sunt nenumărate precum boabele de nisip (Psalm 139:17-18).
Și Mă bucur de tine cu o bucurie mare (Țefania 3:17).
Nu voi înceta niciodată să iți fac binele (Ieremia 32:40).
Căci tu ești comoara mea prețioasă (Exodul 19:5).
Doresc să te zidesc din toată inima și din tot sufletul Meu (Ieremia 32:41).

Used by permission Father Heart Communications

Și vreau să iți arăt lucruri mari și minunate (Ieremia 33:3).
Dacă mă cauți din toata inima ta Mă vei găsi (Deutronom 4:29).
Desfătează-te în Mine și îți voi da tot ce-ți dorește inima (Psalm 37:4).
Pentru că Eu ți-am dat acele dorințe (Filipeni 2:13).
Pot să fac mai mult pentru tine decât îți poți imagina (Efeseni 3:20),
Căci Eu sunt Cel ce te încurajează (2 Tesaloniceni 2:16-17).
Deasemenea sunt Tatăl care te mângâie în necazuri (2 Corinteni 1:3-4).

©1999 FathersLoveLetter.com
Când ești zdrobită sunt aproape de tine (Psalm 34:18).
Precum un păstor ține un miel în brațe, așa te-am purtat eu aproape de inima Mea (Isaia 40:11).

Traducere Denisa Bărbulescu

Într-o zi voi șterge toate lacrimile din ochii tăi (Apocalipsa 21:4).
Și îți voi lua toată durerea pe care ai suferit-o pe acest pământ (Apocalipsa 21:4).
Sunt Tatăl tău, și te iubesc așa cum îl iubesc pe Fiul meu Isus (Ioan 17:23),
Pentru că în Isus, iubirea mea pentru tine este dezvăluită (Ioan 17:26).
El este reprezentarea exactă a ființei Mele (Evrei 1:3).
El a venit ca să îți demonstreze că sunt pentru tine și nu împotriva ta (Romani 8:31)
Și să îți spună că nu țin socoteala păcatelor tale (2 Corinteni 5:18-19),
Căci Isus a murit ca să aducă împăcarea între tine și Mine (2 Corinteni 5:18-19).
Moartea Lui a fost expresia culminantă a dragostei Mele pentru tine (1 Ioan 4:10).
Am renunțat la tot ce am iubit mai mult ca să îți câștig dragostea (Romani 8:31-32).
Dacă accepți darul dat prin Fiul Meu Isus, mă primești pe Mine (1 Ioan 2:23)
Și nimic nu te va mai desparți vreodată de dragostea mea (Romani 8:38-39).
Vino acasă și voi da cea mai mare petrecere în cinstea ta, pe care raiul a văzut-o vreodată (Luca 15:7).
Întotdeauna am fost Tatăl, și mereu voi fi Tatăl (Efeseni 3:14-15).
Întrebarea Mea este: Vrei să fii copila Mea? (Ioan 1:12-13)
Te aștept (Luca 15:11-32).

32
32
 uterea zilnică, reînnoitoare
Pentru tine
Maria Luca
O inimă nouă
Pentru tine mama mea
Maria Hanciu Aş strânge, dacă-aş putea,
Florile pământului
„Vă voi da o inimă nouă și voi pune Şi-adierea vântului.
în voi un duh nou”(Ezechiel 36:26).
De pe cer mulţimi de stele
Când o persoană Îi dă voie lui Dumnezeu să lucreze în Să te-mpodobesc cu ele...
viața lui sau a ei, minuni mari de schimbare și de Şi-apoi mamă ţi-aş mai da
înnoire se întâmplă. Astfel de transformări au avut În dar chiar inima mea
apostolul Pavel, apostolul Petru, Martin Luther, John Împletită cu iubire
Wesley și mulți alții. Cu dor şi cu fericire,
Fericirea că tu eşti
Mărturia lui John Wesley Mama mea şi mă iubeşti...

„Văzându-mi viața în lumina Domnului Isus Cristos, Cât vei fi pe-acest pământ
mi-am dat seama că păcatul mă separă de Dumnezeu Am să-L rog pe Tatăl Sfânt
și mă face să-mi fie greu să mă accept pe mine însumi. Să-ţi dea mamă sănătate,
Cu toate că am crezut într-un mod șovăitor, totuși Zile calde-nmiresmate,
L-am primit pe Domnul în inima mea. De atunci, de-a Iar acum, de ziua ta,
lungul anilor, Domnul mi-a dat putința ca să-L iubesc Bucură-te mama mea!!!
și să nu mai iubesc interesele mele personale și egoiste
de mai înainte, și să părăsesc căile mele de plăceri și
păcate pe care umblam cândva. El mi-a dat o inimă
nouă și mi-a transformat viața, m-a readus «acasă»;
acum mă închin lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt
aducându-i rugăciunile mele sincere”.

Această mărturisire ne este de folos și nouă, celor

care ne-am predat viața în mâna Domnului Isus,
încurajându-ne să ne împotrivim oricărei ispite și să
întoarcem spatele lumii și poftelor ei.

Să Îi mulțumim Tatălui Ceresc pentru reînnoirea și

schimbarea făcută în noi prin credința în Domnul Isus
Cristos, dându-ne o inimă nouă și putere asupra
păcatului. La fel, să-I mulțumim pentru bunătatea și
îndurarea pe care a avut-o față de noi și să-L rugăm să
ne dea îndrăzneală să mărturisim și altora despre
mântuirea prin credință.
Amin.

33
33
INGREDIENTE:
3 piersici (sau nectarine) coapte, dar nu exagerat de moi
3 ouă mari
160 g de migdale decojite
60 g de nucă
120 g de unt
120 g de zahăr
80 g de zahăr pudră
coaja de la 1 lămâie + 3-4 linguri de zeamă de lămâie
1 linguriță de extract de vanilie
1 praf de sare
PREPARARE:
Nucile, migdalele împreună cu 30 g de zahăr pudră (din cantitatea totală) se pun într-un procesor (mașină de
cafea, blender, etc.) și se macină fin. Se va obține o pudră omogenă.
Se topește untul,( cu grijă să nu-l înfierbântăm exagerat) și se lasă deoparte. Se separă ouăle, albușurile se
colectează într-un castron mare, gălbenușurile în altul. Se adaugă peste gălbenușuri 1/2 din cantitatea de zahăr
(60 g) și se mixează până se obține o cremă groasă. Se adaugă untul topit, la temperatura camerei, în fir subțire,
ca la maioneză, în timp ce se mixează constant la viteză medie până ce untul s-a încorporat complet.
Se pornește cuptorul și se fixează la 180 de grade Celsius. Se adaugă peste crema de unt și gălbenușuri extractul
de vanilie apoi toate ingredientele uscate. Se adaugă și coaja rasă de lămâie și, cu mixerul, la viteză mică, se
omogenizează bine totul. Se adaugă peste albușuri sarea și se bat cu mixerul până se formează o spumă albă și
destul de fermă. Se adaugă treptat zahărul și continuăm să batem până ce zahărul se dizolvă complet iar
bezeaua se întărește. Se adaugă 1/3 din bezea, pentru început, peste compoziția cu gălbenușuri, unt și nuci și se
încorporează cu spatula. După ce se omogenizează perfect, se adaugă și restul de bezea și se încorporează
delicat, ridicând la fiecare mișcare compoziția de pe fundul vasului către suprafață.
Compoziția se toarnă într-o formă cu pereții detașabili de 23 cm. diametru, căptușită cu hârtie de copt, se
nivelează iar deasupra se aranjează piersicile (sau nectarinele) în sferturi sau jumătăți (depinde de mărime).

Se dă imediat la copt, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Durata recomandată de coacere este de 40
de minute, dar la jumătatea timpului e bine să se verifice și, dacă prăjitura are tendința de a se rumeni prea
rapid, să se acopere cu o coală de hârtie de copt umezită, continuându-se coacerea până la trecerea celor 40 de
minute sau până când prăjitura trece cu succes testul scobitorii. Cât timp prăjitura e la cuptor, se amestecă
zahărul pudră rămas (50 de grame) cu zeama de lămâie turnată lingură cu lingură, până se obține o compoziție
semifluidă. Se stropește prăjitura cât e fierbinte cu această glazură, care se va usca și va contribui într-un mod
foarte plăcut la gustul prăjiturii. Spor la treabă și poftă bună!

Educatoarea şi cizmuliţele

Un copil, la grădiniţă, încearcă să îşi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu
tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu vroiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei
i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
– Doamnă, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit
să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa
cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să ţipe la el „De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o dată s-a chinuit să îl descalţe.
Când s-a terminat chinul descălţatului, băiețelul i-a spus:
– Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe acestea pentru azi.
Acum ea nu mai ştia ce să facă… Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să aibă suficientă răbdare pentru a se lupta
din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Şi acum, unde îţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
– Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pield…

34
Why did God make mothers? Ce este sufletul?
To have a female role model (for girls mostly). Suflet este când îți pune
(Nicole, 10) mama prăjituri pe farfurie
God make mothers for us to cherish. They are și mai lași și la ăla mic.
truly a blessing in disguise. (Damaris, 6)
Ca să nască bebeluși și să-i îngrijească. (Grace, 5) De ce ne spălăm cu
săpun?
What is modern? Ca să dăm cu săpun în
Something very expensive. (Nicole) ochi la microbi!

What is joy?
Joy is a feeling of happiness. A mother is joyful
when a baby comes in to the world. (Nicole) A wonderful mother
What is a smile? Julia Rusu

T
A smile makes everyone think that you are happy.
(Rebeca, 6) To my dear mother, a poem describing
Zâmbetul este când un urs are pui! (Grace) how beautifully God made you

What is a sister (a brother)? God made a wonderful mother,

Nice, because you get to play with them. (Nicole)
What are tears?
Apa ochilor când ești supărat! (Grace)
A mother who never grows old.
He made her smile of the sunshine,
And He moulded her heart of pure gold.
In her eyes He placed bright shining
stars,
In her cheeks, fair roses you see.
God made that wonderful mother,
And He gave that dear mother to me.

Happy Mother's Day!

Mother’s tears
A mother sheds tears of joy when her son, daughter, returns home from a long journey
knowing they have arrived safely.
A family sheds tears of sorrow when a loved one passes away.
Mothers are ready for you to come back every time you leave them.
(Amaris)

3535
 Ruga mamei
Dana Mocanu
Când capul ţi-l apleci în rugăciune,
O, mamă scumpă, nu uita de mine.
Căci nu există-n lumea asta toată,
Mai mare ajutor ca ruga ta curată.

Nu e pe lume mai mare mângâiere,

Decât să ştiu că mama e-n rugă şi veghere.
Mai mult ca toat-averea din lumea
asta-ntreagă,
E mama care cu dragoste, în rugă se
apleacă.

Iar dacă azi o mamă n-ai, ce ruga să-şi

înalţe,
Şi nu ştii ce înseamnă mângâierea-i,
Tu, să nu uiţi, că sus în cer e-un Dumnezeu
Ce mamă e pentru orfani şi e și tatăl tău.

Şi azi, cu braţele deschise te aşteaptă,

Să vii…
să-I cazi la piept….
Să-I aparţii.

Revista Speranța, alături de

Bisericile Române din Australia,
urează tuturor mamelor
S n tate,
Pace,
Bucurii în Domnul Isus!

36