ANUL XIII, NR.

46 Director: LILIANA PÎNTEA

ECOUL HANGULUI
CE-AR FI DACĂ?
Ce-ar fi dacă în lumea asta
Ar fi doar bine și nu rău?
Am merge fără doar și poate
Toți, Doamne Sfinte, Raiul Tău.
Ce-ar fi dacă în lumea asta
Ar fi doar pace și frumos?
Cu toții, sigur am vedea
Împărăția lui Hristos.
Și dacă-n lumea asta mare
Doar în credință am trăi,
Ar fi în Cer tot sărbătoare,
Iar de-am muri, tot vii am fi.
Ce-ar fi dacă în lumea asta
Și cel bogat și cel sărac
Ar împărți cu toții casa
Și-ar face Domnului pe plac?
Și ce-ar fi oare dacă toți
Am fi uniți în bunătate
Precum sun spițele la roți
Și degetele mâinii toate?
Ajută-ne dar, Doamne Bun
Cu maica Ta și cu toți sfinții
Să alegem un singur drum
Al dragostei și al credinței.
TOADER PĂDURARU, Chirițeni, Hangu
Pagina 2 Anul XIII, nr. 46
”ECOUL HANGULUI”
Revistă culturală și de istorie,
cu apariţie trimestrială.
Anul XIII, numărul 46
BIBLIOTECA COMUNALĂ HANGU
HANGU – NEAMŢ
Fondator și Director revistă:
LILIANA PÎNTEA
Redactor:
IOANA AMARIE
M ediatizare:
Prof. VASILE MARCOCI
Foto: sursa Internet
I.S.S.N. – on-line – 2068 – 4517
I.S.S.N. – format clasic – 2068 - 4878
Telefoane de contact:
Liliana Pîntea – 0722936339
Toate materialele publicate în această
revistă sunt protejate potrivit Legii nr.
8/1996, privind dreptul de autor și
drepturile conexe.
Potrivit art. 206 Cod Penal,
responsabilitatea pentru conţinutul
articolelor publicate aparţine autorilor.
ECOUL HANGULUI Pagina 3 Anul XIII, nr. 46
Mai aproape de Cer Mai aproape de Cer Mai aproape de Cer

ARIPI SPRE LUMINĂ

„Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să

nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplăta voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui
Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi
Tatăl vostru este milostiv.” Acestea sunt înălţimile la care vrea Hristos să-i
ridice pe oameni! Iată învăţătura nemaiauzită înainte de venirea Lui. Iată slava
vredniciei omeneşti, la care nici n-au visat înţelepţii lumii! Şi iată iubirea lui
Dumnezeu pentru oameni, care topeşte inima într-o revărsare de lacrimi!
Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Nu zice: „Să nu întoarceţi rău pentru rău", pentru că
este prea puţin; înseamnă doar răbdare. Nici nu zice: „Să iubiţi pe cine vă
iubeşte", pentru că aceasta este iubire pasivă; ci zice: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri; nu doar să-i răbdaţi, ci
să-i iubiţi. Iubirea este o virtute lucrătoare.
Ce mulţumire să avem dacă iubim pe cei ce ne iubesc, şi facem bine celor ce ne fac bine? Nu
doar punem la loc ceea ce am luat? Dar ne-am şi luat plata! Iar de laudă sunt numai acele fapte care,
cât ar fi de mici, se aseamănă faptelor de iubire dumnezeieşti.
Oare Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să merite soarele de pe cer, ca să poruncească soarelui
să strălucească? Nu lucrează Dumnezeu din dragoste? Dragostea e o virtute lucrătoare. Dumnezeu a
arătat acest lucru de la întemeierea lumii. De când e lumea, zi de zi, Domnul a revărsat, cu milostiva-I
mână, daruri bogate peste toate făpturile Sale. Să fi aşteptat să primească mai întâi ceva de la ele, ca
să le dea? Dacă ar fi fost aşa, nimic din câte sunt n-ar fi. Dacă iubim numai pe cei ce ne iubesc, nu
suntem altceva decât nişte neguţători care-şi vând marfa. Dacă facem bine numai celor ce ne fac bine,
nu suntem altceva decât nişte datornici care-şi plătesc datoriile. Mila nu e o virtute care acoperă
datoriile, ci una care dă de la sine mereu. Şi dragostea e o virtute care dă fără să aştepte să
primească înapoi. Dacă dăm cui ne va da înapoi, ce-i cu asta? Mutăm doar banii dintr-o pungă în alta,
pentru că ceea ce împrumutăm socotim că este încă al nostru, tot atât de al nostru ca şi când s-ar afla
în mâinile noastre.
Oricât de grea, de uriaşă ne-ar părea porunca iubirii aproapelui, e doar un mărunţiş pe care
Dumnezeu ni-l cere ca să ne aducă mai aproape de El, la strălucita Lui curte împărătească. Nu ne
cere să împlinim porunca spre a ne câştiga cu ea împărăţia şi înfierea, ci doar să dorim împărăţia şi
înfierea mai presus de orice. Cere de la noi doar să-L credem şi să-L ascultam pe Mântuitorul Iisus.
Cu ce a meritat Adam raiul? Cu nimic. Raiul i-a fost dăruit de dragostea lui Dumnezeu. Prin ce a
rămas Adam în rai până la cădere? Prin ascultare, prin nimic altceva decât ascultare. Dar când el şi
soaţa lui au început să pună la îndoială porunca lui Dumnezeu, prin chiar îndoiala lor au încălcat
porunca şi au căzut în păcatul aducător de moarte al neascultării.
În Zidirea cea Nouă, Domnul cere de la noi acelaşi lucru pe care l-a cerut de la Adam şi de la Eva în
rai: credinţă şi ascultare. Credinţa că fiecare poruncă a Sa este spre mântuire, şi ascultare desăvârşită
de fiecare poruncă a Sa. Ne-a dat toate poruncile, în care se cuprinde şi porunca iubirii vrăjmaşilor, ca
să avem încredere în cuvântul Lui şi să-l ascultăm. De n-ar fi fost vreo poruncă a Sa bună şi
mântuitoare, oare ne-ar mai fi dat-o? El singur a ştiut dacă porunca a fost firească sau nefirească,
posibilă sau imposibilă; pentru noi contează că ne-a dat această poruncă şi trebuie să o împlinim,
dacă vrem să ne fie bine. Aşa cum bolnavul primeşte din mâna doctorului leacul — fie el amar sau
dulce — cu credinţă şi ascultare, aşa şi noi, cei slăbiţi de păcat şi întunecaţi la minte, suntem îndatoraţi
a împlini cu credinţă şi ascultare cele poruncite cu dragoste de Doctorul sufletelor şi Mântuitorul vieţii
noastre, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici – ”Predici”
ECOUL HANGULUI Pagina 4 Anul XIII, nr. 46
Evenimente locale

UN MONUMENT PENTRU EROII SATULUI GROZĂVEȘTI

Sfânta sărbătoare Înălțarea Domnului din acest an a fost trăită altfel, de localnicii satului
Grozăvești pentru că, în curtea bisericii din sat, vechea cruce ce amintea de eroii care s-au jertfit
pentru păstrarea libertății, demnității și credinței strămoșești a fost înlocuită, la inițiativa domnului
Alexandru Bezim, fost căpitan în cadrul Batalionului 498 Parașutiști Bacău și prin contribuția
localnicilor, cu un monument pe care sunt dăltuite numele celor care ”Au căzut în diferite lupte,
trupurile și osemintele au rămas acolo, iar noi vrem
ca sufletele lor să aibă unde să se întoarcă acasă.”
(Al. Bezim)
În aceste vremuri zbuciumate, când se ivesc
mereu alte priorități, când tânăra generație și-a
schimbat oarecum valorile, principiile și convingerile,
când banii tind să pună stăpânire peste tot și peste
toate, gestul domnului Bezim, este cu atât mai demn
de toată admirația și prețuirea. În cuvântul
dumnealui, pe care l-a gândit cu sufletul, ține să
precizeze, cu multă modestie : ”Toată lumea a
participat la construirea acestui mormânt spiritual, ca
să nu-i spunem monument. Este o mulțumire
sufletească pentru că noi, satul Grozăvești, am reușit
să onorăm jertfa supremă a celor care au căzut
pentru România. Doar inițiativa a fost a mea,
contribuția a fost a tuturor cetățenilor acestui sat. Cei care au lucrat la monument sunt din satul
Buhalnița și bineînțeles că au dorit și ei să participe la acest eveniment deosebit. Vulturul de pe
monument, care are crucea Creștinătății în cioc, simbolizează jertfa celor care au murit de tineri, la 20-
25 de ani, pentru această țară. Și acele suflete trebuie să aibă unde se odihni, să vină din pribegie și
să ne găsească aici”. Descoperim dintr-o dată că în spatele unui militar sever și ambițios, învățat cu
disciplina și conduita din armată, se ascunde un
suflet de o mare sensibilitate, un hangan cu
rădăcini adânci în locul unde s-a născut, un model
de respect față de eroii și istoria acestui neam.
Am scris istorie pentru că domnul Bezim a dovedit
și faptul că nu lasă nimic la voia întâmplării și că
monumentul ridicat în amintirea eroilor e încărcat
de semnificații adânci, că are dăltuite nu doar
numele eroilor ci și fărâme din viața celor care au
trăit acele vremuri cumplite. Domnia sa a
prezentat informații și detalii mai puțin știute
despre cele două războaie mondiale, care au
umplut pământul cu sângele ostașilor români. O
adevărată lecție de istorie ce face referire la curajul soldaților români și la faptul că peste 920 000 de
militari au fost declarați morți, răniți sau dispăruți, apărându-și pământul strămoșesc, dar și luptând
dincolo de hotarele țării. Nu a uitat nici de povestea tristă a Măriucăi: ”Cunoaștem din cărțile de istorie,
povestea reală a fetiței Măriuca Zaharia din satul Haret, de lângă Mărășești, care cu prețul vieții, la
vârsta de 12 ani a condus focul artileriei române, în bătălia de Mărășești”.
Cu mândria pe care doar un militar o poate simți, amintește de evenimentele din iarna și primăvara
anului 1917, când ”prin grija generalului francez Berthelot, armata română se reorganizează și este
ECOUL HANGULUI Pagina 5 Anul XIII, nr. 46
Evenimente locale

gata să apere ultima palmă de pământ românesc, astfel încât, în vara anului 1917, la Mărăști și
Mărășești soldații români strigă ”Pe aici nu se trece!”, iar la Oituz ”Nici pe aici nu se trece!”.
Finalul expunerii nu-i dezminte spiritul de lider: ”Haideți astăzi, în semn de omagiu pentru cei care
s-au jertfit ca noi să trăim liberi, într-o Românie modernă , să ne îndreptăm gândurile spre ei, iar acest
mormânt spiritual să primească sufletele pribege ale celor
căzuți aici, pe pământ românesc, sau departe de țară…”.
Entuziasmul și bucuria manifestate de domnul Bezim în
cadrul acestui eveniment, nu ar fi fost atât de copleșitoare
dacă alături nu i-ar fi fost, trup și suflet, soția domniei sale,
Camelia, de o rară sensibilitate, un model de modestie și
de generozitate, un Om minunat, dependent de muncă,
care nu a lăsat la vedere nicunul dintre gesturile filantropice
pe care le-a semnat.
Bisericuța din satul Grozăvești, înființat după
strămutare, este o mică bijuterie arhitectonică, a fost prima
dintre bisericile pictate din comuna Hangu și singura care
are catapeteasma lucrată de un meșter localnic, Dragoș
Bostan, care a făcut și iconostasul și o parte din mobilier…
Părintele paroh Cezar Rășchitoru, un exemplu de modestie
și har, afirmă în cuvântul de după sfânta liturghie: ”Ziua de
astăzi înseamnă, în primul rând, o pioasă aducere aminte. Acești oameni și-au dat viața pentru ca noi,
astăzi, să simțim românește, să vorbim românește, să ne respectăm credința, să ne respectăm tradiția
noastră de români adevărați, deși frații noștri din sătucul acesta, ca și alții din țară, sunt poate prin alte
părți pentru un trai mai bun, și s-a înjumătățit populația, au rămas mai mulți bătrânei. Însă suntem
datori să aducem la cunoștința tinerilor, a elevilor o parte din istoria noastră, învățată și trăită sufletește
lângă catarg și lângă acest monument. Una este să
înveți mecanic dintr-o carte și alta este să trăiești pe viu
această comemorare a buneilor și a străbunilor noștri.
Dacă ne-am pus în gând să realizăm așa ceva, iată că
bunul Dumnezeu ne-a ajutat și am reușit să aducem la
bun sfârșit ce ne-am propus”.
Primarul Comunei Hangu, Ion Pîntea, prezent la
acest moment emoționant a precizat: ”E un adevărat
privilegiu să mă aflu astăzi, aici, în mijlocul
dumneavoastră, la Biserica cu Hramul Sfântul
Acoperământ al Maicii Domnului din satul Grozăvești,
pentru a sărbători așa cum se cuvine Sfânta Înălțare a
Mântuitorului Iisus Hristos și a aduce un pios omagiu
eroilor neamului nostru românesc.
E o ocazie deosebită și vă rog să îmi permiteți să vă
felicit pentru efortul, implicarea și determinarea de care
ați dat dovadă pentru realizarea acestui monument
închinat eroilor noștri care s-au jertfit pentru apărarea
granițelor țării, a libertății și demnității poporului român și a credinței noastre strămoșești. Ceea ce ați
ridicat aici e mai mult decât un monument al eroilor, e un act istoric ce demonstrează patriotismul
dumneavoastră, respectul și dragostea de neam și de țară, e un simbol al dăruirii dumneavoastră, un
simbol ce va dăinui în timp pentru a le aminti copiilor, nepoților și strănepoților noștri puterea de
sacrificiu a hanganilor.
ECOUL HANGULUI Pagina 6 Anul XIII, nr. 46
Evenimente locale

Nu vreau să pierd prilejul pentru a-mi manifesta respectul și aprecierea mea și pentru eforturile pe care
le-ați făcut pentru a ridica Crucea luminoasa din satul Grozăvești, care e o altă dovadă că doar uniți
putem aduce slavă Bunului Dumnezeu.
Vă mulțumesc și vă doresc sănătate și bucurii binecuvântate sub ocrotirea Bunului și Milostivului
Dumnezeu!”
Unul dintre oamenii de seamă ai comunei Hangu cu care ne mândrim, ce își are sorgintea în satul
Grozăvești, domnul Stelică Bezim, comisar șef (r), afirma: ”Aș începe prin aceea că sunt bucuros că
mă aflu printre consătenii mei, este prima dată
când într-o activitate oficială sunt prezent între
localnicii din Grozăvești. Din partea Asociației
Rezerviștilor din Ministerul de Interne și
Ministerul Apărării Naționale vreau să transmit
un pios omagiu pentru eroii neamului din
această localitate și de pretutindeni, pentru că
dacă nu existau ei noi nu aveam o țară, noi nu
vorbeam limba noastră, așa cum în lumea
asta se întâmplă cu multe alte popoare. Și de
asemenea vreau să transmit felicitări familiei
Bezim Alexandru și Camelia pentru inițiativă,
și tuturor celor care au fost implicați în
realizarea acestui monument care, deși mititel,
într-un sat mititel, este grandios prin dăruirea
sufletească și prin simbolul pe care-l
reprezintă pentru conștiința neamului și a fiecăruia dintre noi. Pentru că dacă suntem fiecare dintre noi
mai buni români avem o Românie mai bună”. Domnul Stelică Bezim amintește de vremurile dramatice
ale strămutării, când locuitorii Comunei Hangu au fost nevoiți să-și strângă agoniseala de o viață și să
ia drumul pribegiei, un drum lung, necunocut și greu: ”În centrul satului, unde erau casele unele lângă
altele, bunicul avea un hectar de pământ și 9 stejari, în capătul curții. Într-o seară au venit soldații și i-
au tăiat stejarii. N-a suferit atât de mult că i-au stricat casa, cât a suferit pentru că i-au tăiat stejarii.
Bunicul meu, pur și simplu, a înnebunit. După
cel de Al Doilea Război Mondial s-a construit
o mare biserică, cu pereți din beton, cu o
lățime de un metru jumătate, așa cum se
poate vedea în poze. A fost o catedrală în
adevăratul sens al cuvântului, cu clopote
speciale, și s-a hotărât dinamitarea ei, pentru
că așa a fost planul pentru electrificarea țării”.
La monumentul abia sfințit au fost depuse
o jerbă de flori din partea primăriei și coroane
din partea tuturor locuitorilor satului
Grozăvești, Asociației Rezerviștilor din
Ministerul Afacerilor Interne și din Ministerul
Apărării Naționale și a Școlii Gimnaziale
Hangu.
La acest eveniment a fost prezentă și doamna jurnalist, administrator al publicației ”Atitudinea de
Neamț”, CRISTINA MIRCEA, și cunoscutul cameraman ADRIAN CIUPERCĂ.
A consemnat, Liliana Pîntea
ECOUL HANGULUI Pagina 7 Anul XIII, nr. 46
Evenimente locale

UN ALT PAS ÎNAINTE PENTRU SĂNĂTATEA LOCUITORILOR COMUNEI HANGU

Un alt pas înainte pentru sănătate deoarece, de curând, s-au terminat lucrările la proiectul
”Înființare și dotare Dispensar Uman Hangu”, contractat prin AFIR și finanțat prin Fondul European
Agricol pentru Dezoltare Rurală, în valoare de 98.573 euro, astfel, în centrul comunei Hangu, foarte
aproape de Grădinița Hangu s-a construit un dipensar uman ce pe lângă cabinete de consultație
dotate cu cele mai moderne echipamente IT pentru sistemul medical de cardiologie și ecografie se
află și două spații de locuit pentru medici.
Cabinetul medical de Stomatologie din cadrul
Centrului Medical ”Sfântul Gherasim Kefalonitul” –
Hangu, înființat la inițiativa și cu implicarea exclusivă a
domnului doctor stomatolog TEOFIL BLAGA, a fost sfințit
duminică, 20 august 2023 de un sobor de preoți și diaconi,
în prezența oficialităților locale, a primarului comunei
Hangu, Ion Pîntea, alături de invitați de seamă și locuitori
ai comunei, este o altă investiție modernă ce vine în
sprijinul sănătății cetățenilor comunei noastre și nu numai.
Centrul a fost deschis în luna iunie 2023 prin finanțarea
obținută din Proiectul ”Start-Up Sănătos – SUS”, demarat
de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”
Cluj-Napoca și implementat în parteneriat cu Asociația
Inceptus Romania, Camera de Comerț și Industrie Bistrița-
Năsăud. Cabinetul medical de stomatologie, se află în centrul comunei Hangu, în zona Căminului
Cultural, într-un spațiu nou, modern, special destinat și compartimentat pentru a asigura cele mai bune
condiții de funcționalitate și confort pentru echipa medicală și pacienți. Este dotat cu cele mai
performante echipamente, fiind pregătit pentru orice tip de intervenție, de la stomatologie generală,
radiologie dentară și până la chirurgie oro-maxilo-facială, implantologie.
Proiectului ”Start-Up Sănătos – SUS” este finanțat în cadrul apelului POCU/829/6/13/ Innotech
Student. Finanțarea nerambursabilă obținută
a fost în valoare de 299.687 RON (60.000
euro), iar valoarea totală a investiției a fost de
399.687 RON, echivalentul a 81.000 euro,
fiind astfel cea mai mare investiție privată, în
zona de servicii medicale, din
istoria comunei Hangu.
Domnul profesor de istorie Gheorghe Drugă,
prezent la ianugurare a afirmat că acest
centru medical îl duce cu gândul la marele
spital ”Regele Carol I” din Gura
Hangului, înainte de strămutare, care avea cinci pavilioane, printre care unul de padiatrie și unul de
boli contagioase și deservea toată Valea Bistriței, iar primarul comunei a pus accent pe faptul că acest
centru medical este cea mai importantă investiție din mediul privat din comuna Hangu, de după 1989,
și l-a felicitat pe domnul doctor Teofil Blaga, pentru că a ales să facă această clinica în comuna
Hangu, când ar fi putut să aleagă orice altă destinație.
Domnul doctor Teofil Blaga este în prezent medic stomatolog la Spitalul ”Sf. Spiridon” și la o clinică
privată din Iași, ocupă funcția de asistent universitar și urmează studii de doctorat în medicină
generală. A ales comuna Hangu pentru că soția dumnealui, Teofana, care a terminat psihologia, este
fiica cea mai mare a preotului paroh Ioan Simiraș, parohia din satul Hangu.
ECOUL HANGULUI Pagina 8 Anul XIII, nr. 46

Profesori, în memoria timpului

BIBLIOTECA DE ÎMPRUMUT
Prof. MONICA LEVINGER, Israel

Filozofia pădurii
– Închide ochii, îmi porunci tovarășul meu de joacă, pe un ton voit
categoric și serios, așa cum o făcusem și eu odinioară în pragul primei
noastre călătorii comune în timp.
Și pentru că de fapt nu avea nici o importanță cine e gazda și cine-i
invitatul sau cine inventase primul jocul nostru atât de util, îmi acceptai
cu supunere rolul și, cu vădita curiozitate, ma lăsai purtată spre alte
lumi, misterioase și… mai puțin populate. Am tras adânc aer în piept
pentru a simți mai din plin pădurea, întrebându-mă prin ce minune îmi
apare atât de apropiată și reală, când cu numai câteva clipe în urmă nici
măcar nu-i bănuisem existența. Tovarășul meu de drumeție mi-o luă
înainte, purtat de pași sprinteni și vioi și se opri doar când ajunse în
preajma unui stejar impunător, cu trunchiul atât de gros încât amândoi
împreună, cu brațele larg deschise, n-am fi reușit să-l îmbrățișăm. Deși știam că rareori îmi lua în
seamă întrebările rostite cu glas tare, îndrăznii totuși să-l întreb:
– De ce m-ai adus aici?
– Ca să poți vedea mai bine răspunsul, mi-a spus pe tonul cel mai firesc.
M-a lăsat să cuget o vreme la cele auzite, să privesc împrejur și să cercetez locul. Dar cum tăcerea
mea se prelungea, semn că încă nu-i pricepusem adevăratele intenții, oracolul cu chip de copil se
hotărî să-mi vină în ajutor pe o altă cale. După ce scotoci cu piciorul prin covorul de frunziș uscat, se
aplecă să ridice o ghindă măruntă de stejar, ce se odihnea pe jumătate
adormită la rădăcina copacului secular. O scutură de pământul uscat, o
lustrui cu mâneca hăinuței și când socoti că arăta suficient de dichisită,
începu cu naivitate prefăcută, s-o întrebe tot felul de întrebări, ce-mi
părură mai degrabă destinate mie:
– Din tine a crescut stejarul ăsta minunat?! Cine te-a îndrumat și cine te-
a învățat, micuță ghindă, cum să-l crești așa de mare? De unde au
izvorât forța și înțelepciunea ce i le-ai dăruit? Și cine sau ce ți-a înlesnit
transformarea? Spune-mi, care-i secretul tău?
L-am lăsat pe micul meu prieten să-și continue convorbirea cu eroii săi,
ghinda și stejarul și m-am cufundat în propriile mele cugetări. Mă aflam
în pădurea seculară, în jur, viața forfotea în infinitele ei forme de
manifestare. În apropiere se auzea o apă curgătoare, iar prin acoperișul
des de ramuri răzbeau până la mine căldura și lumina razelor de soare.
Nimeni nu-mi vorbise despre vreo ordine sau legi universale și cu toate
acestea, o ghindă de stejar îmi povestise, nu prin cuvinte ci prin propria
ei pildă, despre tainice forțe interioare și despre o înțelepciune ce sălășluiește în tot ce-i viață și ne
înconjoară. Dintr-o dată am îțeles că nu-i nevoie să înveți firul de iarbă cum să răzbată prin crăpătura
din asfalt și nici să convingi pescărușul să cucerească înălțimi, oricum toate acestea se vor întâmpla
ca de la sine de vei permite lucrurilor să se petreacă, fără să te amesteci, fără să deranjezi… am
înțeles care-i secretul împlinirii: a ți se înlesni și a fi susținut, precum pământul sprijină ghinda să se
transforme în copac.Pe nesimțite gândurile mă purtară spre un alt stejar și o altă ghindă și am văzut
cum este începutul, când spre a prinde viață ideea creatoare se cere ocrotită, sustinută, până își
dobândește propriile sale forțe și puteri nebănuite, pâna ce încet-încet ajunge să îmbrățișeze râvnitele
înălțimi albastre, întocmai ca stejarul.
ECOUL HANGULUI Pagina 9 Anul XIII, nr. 46

Profesori, în memoria timpului

– Acum ai înțeles ce se întâmplă când sădești o poveste? mă trezi din visare glasul subțirel și atât de
bine cunoscut.
– Da, am văzut răspunsul… am înțeles și cum este cu noi oamenii și cam ce ne-ar trebui nouă în
lunga călătorie de la sămânță la floare sau cu alte cuvinte…
– De la ghindă la stejar, mă completă oarecum nerăbdător copilul atotștiutor. Și pentru ca acum totul
este clar, hai să mergem, lecția s-a terminat!
Deși tonoasa mea gazdă părea grăbită să ne încheiem vizita în sânul naturii, eu aveam alte gânduri și
planuri. Cu încăpățânarea unui copil care știe ce vrea, am hotărât să nu părăsesc pădurea până ce
nu-l fac pe pajul prințesei de altădată și partenerul meu de aventură din
prezent să mărturisească ceea ce eu de mult ghicisem. Căci nu-mi
luase prea mult timp să înțeleg că de fapt însoțitorul meu știa mai bine
decât mine tot ce îi povestisem despre domnul Rădulescu, că la lecțiile
de engleză participase cu plăcere și că declamase poezioare nostime
cot la cot cu mine.
– Spune-mi te rog, l-am întrebat fără ocolișuri, de ce nu m-ai însoțit și
la celelalte materii? Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă ai fi fost tot timpul
alături de mine, în anii aceia de școală.
Micul meu paj deveni dintr-o dată serios, cumva trist și cu vădită lipsă
de plăcere mi se destăinui cu glas șoptit:
– Fiindcă mi-era mai tot timpul teamă și mi-a fost frică să nu mă pierd
prin locurile acelea străine.
Teama… sentimentul care frânge aripi și umbrește bucuria, teama de a
fi tu însuți… Era rândul meu să devin serioasă. Puteam oare să-l
învinuiesc de trădare pe micul meu slujitor, când îi înțelegeam atât de
bine temerile și neliniștile care ne-au însoțit în timpul lungilor ani de școală? Dar la orele de engleză eu
și micul paj eram nedespărțiți, învătând cu plăcere nu numai limba străină dar și meștesugul
descoperirii de sine, al propriilor calități și resurse interioare.
Și pentru că mă aflam pe tărâmul în care orice era posibil, gândurile mi se transformară în realitate, iar
pe ecranul minții începură a se derula, ca la comandă, imagini vii și clare dintr-o fremătătoare sală de
clasă în care elevii așteptau cu nerăbdare să înceapă lecția de…
engleză.
Probabil că era o zi ploioasă căci domnul Rădulescu purta peste haina
costumului englezesc o pelerină largă, dintr-un material cu model
ecosez, la care se adăugau accesoriile de rigoare, pălăria cu boruri largi
și umbrela cu mâner rigid. Gentlemenul din fața noastră, ieșit parcă
dintre cețuri londoneze, trecu grăbit pragul clasei și din treacăt îsi arunca
ochii peste tabla aflată pe peretele dinspre ușă.
La vederea cuvântului TEAMĂ, rămas neșters de la lecția precedentă,
fără nici o vorbă, doar încruntat, domnul Rădulescu apucă buretele,
hotărât să pună capăt imediat supărătoarei prezențe. Dar la jumătatea
drumului se răzgândi și mânuind creta albă ca pe o spadă, tăie cu două
linii scurte, în formă de x, pe cel mai de temut dușman al învățării de voie
și din plăcere. Ca și cum învingerea întunericului nu era de ajuns, se gândi domnul profesor cum să
aducă în clasă, dar și în sufletele noastre tinere, lumina atotbiruitoare. Sub privirile noastre uimite
apăru cuvântul FREEDOM, scris de mâna sigură a celui mai înverșunat apărător al său.
Și eu și copilul care mă însoțea de bună voie am răsuflat ușurați, căci eliberați de sentimentul atât de
apăsător ne puteam vedea în sfârșit de treabă – a afla cine suntem și pentru ce trăim. Așa era domnul
Rădulescu, nu îngăduia teama…
ECOUL HANGULUI Pagina 10 Anul XIII, nr. 46

Educație nonformală

”POVEȘTI DE VACANȚĂ”

Clubul de vacanță organizat de Biblioteca Hangu și în acest an, a fost inedit, în primul rând
pentru că niciodată la clubul nostru nu au fost atât de mulți copii, de vârste atât de diferite, dar și
pentru că am organizat foarte multe activități care le-au pus imaginația și creativitatea la încercare.

Cel mai mult le-au plăcut drumețiile, iar de data asta am profitat din plin de zilele călduroase de
vară și am plecat pe cărări de munte, mai întâi pe Malu, unde am descoperit cu mare bucurie, un
bordei în care, cu multă vreme în urmă locuiau oamenii pe timpul verii câtă vreme făceau fân sau
toamnă când stăteau cu oile ”în tomnat” după ce le aduceau de la stâne, un pârleaz și multe garduri
din răzlogi, așa că ne-am întors în timp, la viața de altădată a bunicilor noștri… Pentru excursia la
biserica de pe munte din satul Chirițeni, ne-am pregătit temeinic, încrustând, spre încântarea micuților,
pe care părinții nu-i lasă acasă să folosească cuțitul, bețe de alun, care mai de care mai frumoase.
Drumul spre Biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Chirițeni a fost o adevărată provocare, nu doar pentru că
a fost destul de lung, ci mai mult pentru că am mers mult pe DN15, un drum foarte aglomerat în
perioada concediilor. Am cules flori de câmp, iar când ne opream din loc în loc, povesteam despre cât
de greu le-a fost hanganilor când s-au strămutat, pentru că au demolat bisericuța bârnă cu bârnă, le-
au numerotat și pe un drumul pe care pășeam noi, pe
atunci doar o cărare impracticabilă, le-au adus sus,
alături de toate odoarele bisericești, chiar și de pietrele
funerare pe care erau dăltuite litere în alfabet chirilic și
latin, dar și osemintele dezgropate din cimitirul din Gura
Hangului și cărate în lăzi de lemn improvizate, pe
”Drumul morților”, așa cum l-au numit, plini de
amărăciune, hanganii. Au aflat și că deși biserica a
păstrat arhitectura întocmai cum era cea din Gura
Hangului, din cauza bârnelor deteriorate la capete a ieșit
mai mică și catapeteasma nu s-a mai potrivit, așa că a
fost dusă la biserica din Bicazul Ardelean, iar la
bisericuța noastră a fost adusă catapeteasma de la biserica din Fîrțîgi, sat dispărut definitiv de pe
hartă. Am aflat că minunatul preot Mihail Coroamă era de o generozitate legendară și că a
supravegheat atât construcția catedralei de la Hangu, cât și demolarea și reconstrucția bisericuței,
ECOUL HANGULUI Pagina 11 Anul XIII, nr. 46

Educație nonformală

declarată monument istoric pentru că seamănă foarte bine cu Mănăstirea ”Bogdana”, din Rădăuți, cu
același hram ca bisericuța noastră, ctitorită de voievodul Bogdan I. Am dus flori la mormintele familiei
preotului Coroamă, a preotului Mihai Popa, dar și la mormântul familiei Galinescu, cei care ne -au lăsat
moștenire un adevărat patrimoniu cultural.
La biserică ne-a așteptat o măicuță care le-a povestit copiilor despre minunile Mântuitorului
Hristos și ne-a explicat semnificația sfintelor icoane,
punând accent pe vechimea și frumusețea lor. Ne-am
întors fără să simțim oboseala cu dorința de a reveni
atunci când se va mai ivi ocazia.
Pe lângă faptul că am învățat limba engleză, am citit
povești, am reciclat CD-uri din care am făcut mici tablouri,
că am reciclat pahare desperecheate și borcane de sticlă
din care am făcut terrarium, că am făcut rame de tablouri
la cărțile poștale aflate în colecția bibliotecii, că am fost la
pârâu de unde am cules pietre pe care le-am pictat, am
prins iconițe pe discuri din lemn, ne-am jucat ”Încâlcita”,
un joc inventat de noi, cu sforile de la corzile de sărit, am
făcut baloane de săpun și moriști de vânt. Am avut și un
invitat special, Simona Rivera, care ne-a învățat cum să dansăm în horă și să coasem semne de carte
cu motive tradiționale pe carton – o adevărată provocare.
În cadrul Clubului a prins viață proiectul ”Pentru că îmi pasă, de comuna mea frumoasă!”, un
proiect de suflet, în care am hotărât să facem ceva pentru comuna noastră și am început cu o acțiune
de ecologizare în parcul din centrul comunei, apoi am pregătit desene, colaje și picturi pentru a orna
stația de autobuz din satul Hangu, urmând să ornăm și celelalte stații de autobuz din comună, iar apoi
am mers pe malul drept al Lacului Izvorul Muntelui, într-o altă acțiune de ecologizare și astfel am
remarcat cât de frumoasă este comuna noastră și am devenit conștienți de ce potențial turistic are
mergând în vizită la Pensiunea ”Grădinile Romane”, din satul Chirițeni, unde am fost primiți nu doar cu
sucuri, pepene roșu și tiramisu, ci mai ales cu multă căldură și respect pentru munca acelei zile.
Finalul Clubului nostru ”Povești de vacanță” a fost unul de poveste, pentru că ne-am pregătit cu
invitații, afișe și exponate deosebite. Copiii prezenți la târg și-au evaluat munca, au pus prețuri pe
lucrurile pe care le-au făcut și n-a fost copil care să nu fi câștigat bănuți, dar cel mai mult a contat
lecția pe care au învățat-o: au înțeles că
dacă își petrec timpul liber la Clubul de
vacanță, uitând de telefon, pot primi
recompense, pot deveni ușor mici
antreprenori, dar și că atunci când ești
perseverent și pui pasiune și suflet în tot
ceea ce faci, poți câștiga proprii tăi
bănuți, de care să te bucuri așa cum îți
dorești. Finalul zilei în care expoziția
noastră cu vânzare s-a dovedit un
succes a fost unul peste așteptări,
pentru toți copiii prezenți la Club își
doresc să vină și anul viitor, iar eu am
început deja să adun resursele didactice
și materiale pentru ceea ce urmează să
facem vara următoare. Cu o parte dintre banii obținuți, pentru că ne pasă de comuna noastră, am
achiziționat 3 coșuri de gunoi cu care le-am înlocuit pe cele deteriorate din parc.
ECOUL HANGULUI Pagina 12 Anul XIII, nr. 46

Trecut și prezent

O SĂRBĂTOARE CU PARFUM DE NOSTALGIE

Luna septembrie a acestui an a trecut cu pași mai înceți pentru 65 dintre descendenții familiei
Maftei și Elena Crudu din comuna Hangu, aș putea chiar afirma că, pentru domniile lor timpul s-a oprit
în loc, pentru câteva momente, cât să le îngăduie să se bucure, din toată inima, privindu-se într-o
fotografie care abia îi cuprinde pe toți, dintr-un loc de poveste, la poalele Muntelui Ceahlău, acolo unde
legendele încep și se sfârșesc în eternitatea stâncilor, aproape de Comuna Hangu, acolo unde le sunt
rădăcinile și o mare parte din suflet.

Nu a fost nici simplu și nici ușor să organizezi un astfel de eveniment sui generis, ba mai mult
să fii atât de convingător încât să reușești să-i determini pe toți cei prezenți să renunțe pentru două zile
la tot ceea ce aveau de făcut, să vină de oriunde s-ar fi aflat, chiar și din Japonia, la Durău și să se
regăsească într-o atmosferă de sărbătoare, printre toți cei cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, dar, cu
siguranță, dragi, pentru că întodeauna chemarea sângelui își are legile ei nescrise.
Totul a pornit nu doar de la o idee, ci mai mult de la dorința de a fi împreună, generații de ieri și
de azi, de a trăi bucuria copleșitoare a reîntregirii unei familii atât de frumoase. Pentru inimosul și
neobositul colonel în rezervă - domnul MIHAI CRUDU - care ne demonstrează, încă o dată, după ce
ne-a convins că Internetul și mediul on-line nu au pentru domnia sa, frontiere, că ”Imposibil este doar
un simplu cuvânt”, așa că îl citez: ”La începutul acestui an am comunicat și am avut schimburi de
idei cu 131 de persoane urmași direcți sau prin alianța ai familiei Crudu.
La această întâlnire de suflet, care a avut loc în zilele de 9 și 10 septembrie 2023 în
Stațiunea Durău, Pensiunea ”Paolo” au participat 65 de persoane, nepoți și strănepoți unii cu copiii lor
au venit din țară sau străinătate. O întâlnire în memoria și pomenirea bunicilor și părinților lor plecați la
Domnul, după ce au lăsat în urmă copii cu familii puternice numeric, dar și cu educație și pregătire
solide în măsură să ducă mai departe după cum se cuvine, prestigiul, demnitatea, dragostea de
țară și memoria înaintașilor, împrejurare în care putem spune fără a greși – ”GLORIE lor!”,
ECOUL HANGULUI Pagina 13 Anul XIII, nr. 46

Trecut și prezent

pentru că la Mănăstirea Durău au fost organizate, prin grijă morală și materială a familiei Dumitrel și
Laurența Crudu, pomenirea și prăznuirea celor plecați în veșnicie, ocazie cu care a fost
pomenită de 7 ani și Maria, mama Laurentei.
Sub egida acelorași gazde, cărora le aparține Pensiunea ”Paolo”, s-a organizat, cu tot ce era
necesar, un picnic în curtea pensiunii, activitate ce a presupus pe lângă mâncare și băutură, mai ales
comunicare, cunoaștere, crearea de relații, dezlegarea de mistere, depănarea amintirilor, multă
bucurie și nenumărate zâmbete, toate oglindite în poze și în sufletul celor prezenți 50 de nepoți și
15 strănepoți. Satisfacția și mulțumirea acestei sărbători este descrisă în numeroasele mesaje postate
pe Grupul privat Descendenții fam. Crudu Maftei de pe Facebook.”

Pentru mine a fost un adevărat privilegiu să-i întâlnesc mai întâi pe copiii și nepoții domnului
Mihai Crudu, iar mai apoi pe domnia sa, pentru că rar întâlnești un astfel de OM cu adânci și solide
principii și convingeri morale, civice și religioase, pe care a avut multă grijă să le insufle și copiilor, un
om plin de energie și de vitalitate, dar și sever și pretențios, un lider în adevăratul sens al cuvântului,
pentru care orice provocare, oricât de dificilă, nu e altceva decât o altă oportunitate de a învăța, de a te
reinventa, pregătindu-te pentru următoarea treaptă care să te ajute să te înalți fără să ții cont de
vârstă. Dovada vie a acestor afirmații se află în cuvintele cu care și-a încheiat prelegerea: ”Fiind al
patrulea și cel mai în vârstă descendent îmi asum răspunderea de a transmite tuturor urmașilor
sănătate și multe bucurii și nu uitați de unde și cum ați plecat! VIITORUL este al vostru dar trebuie
cultivat și clădit pe temelia trecutului! Dumnezeu fie cu noi, cu voi toți! DOAMNE AJUTĂ!”
Domnul Mihai Crudu, un perfecționist prin excelență, nu a lăsat nimic la voia întâmplării, așa că
pentru toți cei prezenți și pentru cei care au lipsit nemotivat, a realizat un pliant cu toți descendenții
chiar și cu cei plecați la Cer, un fel de arbore genealogic care să rămână mărturie peste timp, pentru
toți cei ce prin venele cărora curge sângele acestei familii din Comuna Hangu, renumită pentru
demnitatea, onestitatea și corectitudinea cu care și-a educat și crescut copiii, nepoții și strănepoții,
valori dovedite din plin prin însăși prezența la această întâlnire inedită.
ECOUL HANGULUI Pagina 14 Anul XIII, nr. 46

Micii scriitori Micii scriitori Micii scriitori Micii scriitori

Hangu – o carte plină cu povești

Dintre toate poveștile scrise la poalele Ceahlăului, lângă

albastrul imens al Lacului Izvorul Muntelui, cea mai dragă și mai dragă
îmi este ”Povestea Bibliotecii Hangu” – un basm minunat pe care îl
semnează de zeci de ani toți copiii care iubesc necondiționat acest loc
magic, în care printre jucăriile din ludotecă și printre cărți, poți visa așa
cum nicăieri nu vei reuși, pentru că doar aici poți deveni artist, poet,
actor, explorator, inventator, creator, păpușar, medic și orice altceva îți
dorești. E suficient doar să treci pragul bibliotecii, unde Zâna acestui
regat te va primi zâmbind și te va ajuta să reușești, provocându-te, zi
de zi, încurajându-te, apreciindu-te, îmbrățișându-te bucurându-se alături de tine, uneori cu lacrimi în
ochi. Cele mai frumoase momente din povestea aceasta minunată sunt cele petrecute la Clubul de
vacanță, în care învățăm nu doar să fim mici artiști, ci și să cunoaștem istoria și tradițiile acestor
locuri, să iubim și să promovăm portul popular, să înțelegem că lucrurile mari au nevoie de efort și de
timp, că nu putem realiza nimic dacă suntem superficiali și că nu trebuie să renunțăm niciodată. Am
descoperit cât este de important să avem grijă de mediul înconjurător, dar și ce mare bucurie te
copleșește atunci când reușești să faci ceva la care nici nu te-ai gândit măcar.
Cum să nu fie cea mai dragă dintre povești, când biblioteca este locul unde am trăit cele mai
mari și mai minunate emoții! ANAMARIA RADU, 12 ani, Hangu

Hangu – Colț de Rai

Când spui Comuna Hangu spui una dintre cele mai frumoase
localități de pe Valea Bistriței pentru că doar aici undele albastre ale
Lacului Izvorul Muntelui îmbrățișează silueta legendară a străjerului
nostru de veacuri, pus parcă de pază la hotare Țării Hangului,
Muntele Ceahlău, dar spui și bătrâni cu ochii în lacrimi, când
povestesc despre momentele strămutării. Unii dintre ei abia își
terminaseră casele și imediat au fost nevoiți să le demoleze. Alții au refuzat să plece, și -au salvat o
parte din bunuri, s-au cocoțat pe colinele din jur și și-au întemeiat, cu mare greu, alte gospodării, pe
terenuri deloc sigure, pentru că nu i-a lăsat inima să renunțe la munții, dealurile, izvoarele, pădurile,
la locurile dragi.
În ciuda acestor vremuri plin de durere, hanganii s-au dovedit a fi niște învingători, pentru că
au renăscut din propria cenușă, dar și pentru că și-au păstrat vii istoria, tradițiile și obiceiurile
împământenite pe aceste locuri. De Crăciun copiii încă mai merg să vestească bucuria Nașterii
Mântuitorului, din casă în casă, până la capătul satelor, iar de Sfintele Paște nu e hangan să nu fie
prezent la Sfânta Înviere, să ia Lumină, să o ducă cu grijă acasă, să aprindă apoi candela din fața
icoanelor și să n-o mai lase să se stingă până la Învierea următoare.
În comuna aceasta ca un vis e cuprinsă toată copilăria mea, o copilărie minunată, petrecută cu ochii
la cel mai frumos peisaj din acest ținut, alături de bunica mea dragă și de nenumăratele ei povești.
Iubesc enorm acest loc, dar și mai mult îmi sunt dragi oamenii, pentru că sunt uniți, binevoitori și
ospitalieri, altfel de ce s-ar înghesui turiștii să-și petreacă timpul liber în pensiunile din comună și, de
ce nu, să își clădească amintirile pe fundalul acestei lumi ancestrale în care credința și iubirea de
semeni au devenit mai mult decât metafore.
Îmi iubesc enorm comuna și sunt convinsă că e cel mai frumos loc de pe pământ!
IOANA POPA, 14 ani, Grozăvești
 ECOUL HANGULUI Pagina 15 AnulII XIII, nr. 46

Micii scriitori Micii scriitori Micii scriitori Micii scriitori

GÂNDURI despre Biblioteca Hangu

elevii clasei a IV-a, prof. coordonator, CARMEN MUNTEANU

”Biblioteca Hangu este locul unde sunt mereu fericită. Aici mereu mă simt ca acasă, printre atât
de multe cărți, jucării și jocuri. Când intru în bibliotecă e ca și cum aș merge într-un parc de distracții.
Sunt foarte veselă când aud de bibliotecă, dar mai ales de doamna bibliotecar. La bibliotecă facem
tot felul de activități, unele pe care nu am crezut vreodată că le pot face, activități de care nu am mai
auzit și proiecte pe care le inventează doamna bibliotecar. Locul unde mă pot relaxa cu adevărat
este biblioteca!” ANTONIA CĂDERE

”Biblioteca din Hangu este lumea

poveștilor. Mie îmi place acest loc
magnific deoarece este plin cu
minunatele cărți care te fac mai isteț.
Acolo sunt cărți pentru toate vârstele.
Magicele lor file îți cuprind mintea și
inima. Imaginile lor multicolore sunt
așa de frumoase încât îi atrag și pe cei
mai mici vizitatori. Doamna bibliotecar
este caldă și primitoare. Ea îi așteaptă
cu drag pe copiii care vor să
împrumute cărți. Când ne ducem la bibliotecă ea ne așteaptă cu multe surprize și este foarte
iubitoare! Cititul ne ajută la dezvoltarea imaginației și ne schimbă modul de a gândi.” DAVID SIMION

”Biblioteca Hangu este locul de poveste din comuna noastră minunată… Aici învățăm multe
lucruri noi, împrumutăm și citim zeci de cărți minunate. Aici e, de fapt, locul unde se petrece magia,
locul unde învățăm despre marii noștri scriitori și unde aflăm istoria hanganilor. Din biblioteca noastră
plecăm de fiecare dată cu amintiri dragi și gânduri pozitive. Biblioteca este locul unde aș petrece tot
timpul liber deoarece este asemenea unui tărâm de basm, iar doamna bibliotecară Lili este cea mai
drăguță și înțeleaptă persoană. Îmi place tare mult la ea faptul că petrece mult timp cu copiii și își
dorește mereu ca aceștia să fie veseli și fericiți. Doamna Lili ne învață de fiecare dată lucruri
folositoare, ce ne vor ajuta în viitorul apropiat.” LAURA ONU

”Este luni dimineață. Un nou început de săptămână. Ca în orice zi de luni, trebuie să merg la
școală. Pregătit cu tot ce am nevoie pentru orele din această zi nu uit să pun în ghiozdan și cartea
împrumutată de la bibliotecă pentru că vreau să iau o alta la fel de interesantă. Când ajung în clasă
îmi las ghiozdanul pe scaun și urc repede la bibliotecă. Sunt atât de fericit la bibliotecă pentru că
mereu simt că acolo e un tărâm plin cu personaje din povești. Totul e aranjat pentru noi, rafturile sunt
pline cu cărți și descoperi că fiecare carte este o lecție de viață pentru tine, iar doamna bibliotecar
este zâna acestei împărății. Nu am prea mult timp așa că doamna mă întreabă dacă mi -a plăcut
cartea ”Cum să devii cavaler?” și îmi împrumută, zâmbind și apreciind faptul că citesc, o altă carte.
Cobor fericit și în grabă scările de metal, pentru a nu întârzia la ore. Ce frumoasă e biblioteca din
comuna mea!” MIHNEA PUIU
Hangani – 1953,
foto, Biblioteca Hangu

Hangani - 2023
foto, Biblioteca Hangu
Familie din Hangu – 1954
Biblioteca Hangu

Foto: Biblioteca Hangu