Calea ÎnĂlȚĂrii
„Eu sunt Calea, Adevărul
Periodic de spiritualitate şi atitudine creştină ortodoxă, editat de Parohia Înălţarea Domnului, Tîrgu-Jiu, judeţul Gorj
Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Editorial
Filantropia creştină
Privită în profunzimea sensului ei, filantropia
creştină este mai mult decât o faptă de caritate,
ea este o diaconie, o adevărată slujire a omului
înţeles ca o faţă a lui Iisus Hristos, în arătare
omenească, asemenea unei reflectări a Treimii,
făcut prin sufletul creat după chipul şi asemăna-
rea lui Dumnezeu. Slujirea oricărui om caracteri-
zată în indiferent ce faptă bună, îndreptată spre
binele şi realizarea lui, va fi şi criteriul judecăţii
finale, criteriul după care veşnicia va căpăta
sensul descoperirii pentru fiecare om.
Milostenia a fost cuvântul de ordine al vremii,
această milostenie nu are caracter de bunăvoinţă,
a stăpânului faţă de sclav, ci de împărţire între
egali. Credinciosul trebuie să se comporte şi în cele
materiale ca şi în cele spirituale. Nu înseamnă că ai
CUPRINS:
Cum era să ratez întâlnirea cu Sfântul Dimitrie cel Nou de
anul acesta .............................................................. pag. 2
Poesis ..................................................................... pag. 3
Despre robia literei ................................................. pag. 5
Studiu biblic lunar .................................................... pag. 6
Despre Împărăția Cerurilor ...................................... pag. 7
Păhărelul cu nectar ................................................. pag. 9
Aşteptarea Izbăvitorului! ......................................... pag. 9
Smerita înfruntare ................................................. pag. 10
Franța: Copiii cu Sindrom Down trebuie ascunși de ochii
publicului (II) .......................................................... pag. 11
Cu noi este Dumnezeu! ......................................... pag. 12
Grupul de tineret .................................................... pag. 12
„Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne;
în vecii vecilor Te vor lăuda”. (Psalmi 83, 4)
și Viața. Nimeni nu vine
la Tatăl decât prin Mine”.
(Ioan 14, 6)
făcut milostenie, dacă ea nu a servit unui echilibru
real. Nu interesează faptul în sine că ai dat, că te-
ai lipsit de ceva, ci important este să te fi lipsit cu
sens. Să nu respingi pe cel lipsit, să faci părtaş la
toate pe fratele tău şi să nu spui că ai ceva propriu,
deoarece dacă suntem părtaşi la bunul nemuritor,
cu atât mai mult la cele muritoare.
Înţeleasă astfel, filantropia creştină capătă
o dimensiune ecleziologică, devenind o carac-
teristică principală în creşterea şi desăvârşirea
timpului lui Iisus Hristos, în prezent Biserica
având menirea de a îmbrăţişa fiecare om.
„Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze; şi
unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă
Îmi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.” (Ioan
12, 26). Dacă prin Întruparea şi Învierea Sa, Iisus
Hristos este prezent în toţi credincioşii care sunt
„fraţii Săi prea mici” (Matei 25, 40), atunci toţi
trebuie să-L urmeze pe Hristos slujind în toţi şi
în toate, adică slujind tuturor şi omenirii întregi,
spre desăvârşirea lor necontenită.
Filantropia sau caritatea creştină este un re-
zultat al iubirii faţă de Dumnezeu, faţă de aproa-
pele şi faţă de noi înşine. Această poruncă a fost
formulată prima dată în Vechiul Testament, iar
apoi adevăratul său sens îl dă creştinismul prin
Mântuitorul Iisus Hristos. Iubirea de aproapele
trebuie să aibă un caracter religios, să fie univer-
sală, activă, sinceră, sfântă şi dezinteresată.
Cel mai mare rod al iubirii este filantropia
creştină, care nu este altceva decât sacrificiul şi
devotamentul faţă de semenul nostru, este iubi-
rea faţă de aproapele, când acesta se găseşte
în suferinţă. Ea doreşte să desfiinţeze egoismul,
să restaureze fiinţa umană după dorinţa Mân-
tuitorului Iisus Hristos. El este primul filantrop
care oferă ajutorul tuturor fără a ţine seama de
diferenţele de neam sau credinţă.
Numai prin ajutorul dat celui aflat în suferinţă
şi a celui care solicită ajutorul din partea noastră,
vom moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
(continuare în pagina 2)
2 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Filantropia creştină
Fiecare creştin va căuta pe tot parcursul vieţii
sale să pună în aplicare faptele milei creştineşti.
Un exemplu concis îl avem la primii creştini, care
formau o singură familie şi se ajutau între ei.
Sfinţii Părinţi ne dau mai multe tâlcuiri cu
privire la exercitarea filantropiei, arătându-ne
că milostenia trebuie făcută din toată inima şi cu
toată dragostea. Chiar şi în timpul persecuţiilor,
filantropia se făcea prin „mesele comune” numi-
Cum era să ratez întâlnirea
cu Sfântul Dimitrie cel Nou de anul acesta
Prima oară în viaţă când am fost la un peleri-
naj se întâmpla acum câţiva ani, când mânat de
curiozitate şi de mărturiile celor care fuseseră la
pelerinajul de Sfântul Dimitrie, am hotărât să mă
îmbrac gros şi să mă duc la rândul ce se formase
în jurul Dealului Patriarhiei din Bucureşti.
A fost o aşteptare de 4-5 ore, pe o ploaie
friguroasă, dar a meritat. Întâlnirea cu Sfântul
Dimitrie, dar şi cu Sfântul Nectarie, a meritat.
Am simţit o emoţie puternică, indescriptibilă, în
momentul în care am intrat în baldachinul care
găzduia sfintele moaşte. M-am simţit atât de ne-
vrednic de întâlnirea cu Sfântul, încât am plâns.
Au fost lacrimi şi bucurie, amestecate.
De-atunci am hotărât să mă duc la Sfântul
Dimitrie Basarabov în fiecare an, mai ales că
eram şi bucureştean prin adopţie şi cum Sfântul
este ocrotitorul Bucureştilor, m-am simţit în grija
lui, pentru care trebuia să-i mulţumesc.
M-am mutat însă din Bucureşti, am revenit
acasă, dar dorul de Sfântul Dimitrie nu s-a dimi-
nuat. Am fost şi în anii ce-au urmat, Dumnezeu
rânduind să fiu nevoit să ajung în Bucureşti chiar
în preajma zilei de pomenire a Sfântului.
Anul acesta a fost însă diferit. Deşi Dumnezeu
a rânduit să ajung în Bucureşti chiar înainte de
ziua marelui praznic, m-am gândit că e suficient
să mă duc la Sfânta Liturghie arhierească de la
Patriarhie şi să nu mai stau la pelerinaj. Eram cu
cei doi copii mici după mine, eram şi cu o viroză
care mă sâcâia, încât am hotărât ca anul acesta
să amân întâlnirea cu Sfântul Dimitrie.
A doua zi însă, când trebuia să revin acasă,
am fost cu copiii la finii noştri. Drumul s-a dovedit
a fi foarte lung, traficul din Bucureşti fiind extrem
de aglomerat, chiar şi pentru nivelul obişnuit al
oraşului, iar distanţa era foarte mare, practic
traversând Capitala de la Vest la Est.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
te agape, având ca scop hrănirea celor săraci.
S-au organizat instituţii publice de binefacere în
cadrul Bisericii, exemplu fiind Vasiliada, al cărei
nume provine de la iniţiatorul ei, Sfântul Vasile
cel Mare, considerat părintele filantropiei.
În zilele noastre, fiecare creştin trebuie să
redescopere şi să pună în practică legătura
profundă dintre viaţa de rugăciune, ca izvor al
adevăratei iubiri dezinteresate, şi slujirea aproa-
pelui ca desăvârşire a rugăciunii.
Părintele Ion Spilcă, Parohia Cernădia
Pe drum, în timp ce stăteam nemişcaţi în
trafic, am comutat radio-ul pe Radio Trinitas.
Erau emisiuni dedicate Sfântului Dimitrie şi pe-
lerinajului din acel moment. Între mesaje, erau
redate mărturiile celor veniţi la pelerinaj, tot
felul de oameni, din toată ţara. Erau unii chiar
veniţi cu copiii. M-a impresionat o femeie care a
spus că se roagă Sfântului Dimitrie pentru copii,
pentru familie, dar şi pentru ţară şi pentru toată
lumea. Ca să fie pace, sănătate... Mă gândeam
la ea, cât de greu îi e să stea ore-n şir la rând,
cu copii şi nepoţi, cu griji şi sănătate şubredă şi
totuşi s-a gândit să se roage pentru alţii... Mi-
au dat lacrimile... Apoi am auzit un tânăr bărbat
Fondator: Biserica „Înălțarea Domnului”, Tîrgu-Jiu,
str. Victoriei-Săvinești (zona Paralela 45).
Telefon: 0723.523.449
ISSN = 2068 – 8350, ISSN-L = 2068 – 8350
Redactori:
• Preot paroh Marius-Olivian Tănasie
• Preot Gheorghe Ionașcu
• Monica și Radu Buțu
• Mihai Șomănescu
• Dumitra Groza
• Elia David
• Tiberiu Grigoriu – DTP
Redacţia are dreptul luării deciziei de pu-
blicare şi stabilirii datei şi formei de apariţie,
integrală sau parţială, după caz, a materialelor
primite spre publicare.
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea pentru textele
publicate revine în exclusivitate autorilor. De asemenea,
trebuie respectată legea dreptului de autor.
Revista este disponibilă și pe site-ul Bisericii!
web: www.BisericaInaltareaDomnuluiTgJiu.
WordPress.com
Tipar: Tipografia Universității „Constantin Brâncuși”
0253.211.160 int. 415
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
care venise să-i mulţumească Sfântului pentru
binecuvântările din viaţa sa şi ajutorul primit... Şi
pe drumul de peste o oră am auzit atâtea măr-
turii, încât m-am ruşinat: să fiu aşa de aproape
de Sfântul Dimitrie şi totuşi să nu mă duc! Când
alţii şi-ar dori să vină, poate, şi nu au cum, eu să
nu mă duc? Apoi mi-am amintit cum mă rugam
sfântului să aibă grijă de toţi cunoscuţii mei din
oraşul pe care-l părăsisem şi care mă găzduise
timp de peste 11 ani... Şi el m-a ascultat, şi eu
nu voiam să mă duc...
Am luat decizia să mă duc la Sfântul Dimitrie!
Deşi urma să fie o călătorie banală, aşa cum fac
mii de oameni în Bucureşti, distanţa de la gazda
3
noastră din Bucureşti până la fina noastră a fost
ca un fel de drum al trezirii, al revenirii în fire.
A venit noaptea şi la 23:30 eram la rând. A
fost un pelerinaj liniştit, cele patru ore au trecut
zburând şi, deşi era frig şi bătea vântul tăios, nu
am avut nimic. Răceala nu s-a agravat, iar grijile
celor dragi s-au risipit. Când am păşit, în sfârşit,
în baldachinul cu racla, am lăcrimat şi l-am rugat
pe Sfântul Dimitrie să mă ierte că nu voiam să
vin. Apoi bucurie... A doua zi m-am trezit la 7:30,
dar nu am simţit nici oboseală, ci doar linişte...
Hristos a lucrat, prin Sfântul Dimitrie, şi de
data asta... Sfinte Dimitrie, roagă-te pentru noi!
Mihai Şomănescu

POESIS
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani
(1730-3 decembrie 1806)
În Săliştea Sibiului (Transilvania) Ierodiaconul Gheorghe, Plecând de la Dragomirna, (1775)
Cuviosul Gheorghe s-a născut Devine ucenicul Sfântului La Mănăstirea Secu s-a strămutat,
Şi de părinți binecredincioşi Paisie Velicicovski, Împreună cu 200 de călugări,
Cu dragoste a fost crescut. Viețuind după voia Domnului. Într-un loc binecuvântat.

Dorind el ca să slujească, S-a lepădat de omul cel vechi, La Mănăstirea Secu a petrecut 2 ani
Din tinereţe lui Hristos Îndepărtându-se de orice rău Lângă Sfântul Cuvios Paisie,
S-a străduit ca să trăiască Şi s-a-mbrăcat în omul cel nou, Plecând apoi la Muntele Athos
Viața întreagă cu folos. Zidit după chipul lui Dumnezeu. La Schitul „Sfântului Ilie”. (1777)

La mai multe mănăstiri, Timp de zece ani de zile, în Schitul În primăvara anului 1781,
Sufletului său curat, Românesc „Sfântul Ilie” s-a nevoit, Bunul Dumnezeu a rânduit
Pentru o viaţă duhovnicească, Timp în care, Sfântul Paisie, Să-l apuce iar dorul de țară
Adăpost i-a căutat. Pe Gheorghe l-a călugărit. (1753) Şi la Mănăstirea Neamț a venit.

Persecuțiile religioase Un an mai târziu (1754), În București îl întâlnește

Împotriva ortodoxiei, Ca preot a fost hirotonit; Pe Macarie, prietenul său,
L-au făcut să părăsească Cu dragoste şi credinţă Care-l prezintă mitropolitului
Meleagurile copilăriei. Domnului Hristos I-a slujit. Grigorie, prin voința lui Dumnezeu.

La vârsta de 19 ani, Dumnezeu a rânduit ca ei Mitropolitul Ungrovlahiei

Trece-n Țara Românească; Să se întoarcă pregătiți, Văzând nevoitorul atonit,
Temporar, cu mitropolitul La Mănăstirea Dragomirna, Egumen, al Mănăstirii Cernica,
Roșca, începe să slujească. Unde-au fost bine primiți. (1763) Pe Cuviosul Gheorghe l-a numit.

E făcut rasofor şi diacon, Sfinții Paisie şi Gheorghe, Ostrovul Cernicăi era acoperit
Ca ucenic al acestui arhiereu Împreună cu cei 64 de ucenici, De pădure, rugi şi spini;
De origine greacă, Au hotărât de comun acord, Ca o junglă cu sălbăticiuni,
Pe care l-a însoțit în drumul său. Să se stabilească aici. Ascunse prin mărăcini.

N-au stat mult în București Sfântul Cuvios Gheorghe, Acest loc binecuvântat,
Şi-au plecat în călătorie 12 ani a petrecut aici, Rămas mulţi ani în părăsire
Mai întâi la Constantinopol, Ca preot, duhovnic şi iconom, Fără o mână omenească,
Dar la Athos doreau să fie. Peste cei 350 de călugări şi ucenici. Își pierduse a lui menire.

Au slujit în post şi rugăciune I-a condus cu blândețe Biserica era părăsită,

Aici după tipicul athonit, Şi cu multă înțelepciune, Fără ferestre şi fără uși,
Dar, la jumătatea secolului al XVIII-lea, Trăind după modelul athonit, Chiliile erau dărăpănate;
Dascălul său de suflet a murit. În post şi multă rugăciune. Alte vietăți făcându-şi culcuș.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
4 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Doi călugări de la Neamț,
Pe Sfântul Gheorghe l-au însoțit:
Atanasie şi Gherasim,
Ca să-l ajute, au venit.
Intrând în Sfântul Altar,
Un șarpe uriaș i-a-ntâmpinat;
Cu blândeţea-i specifică,
Egumenul Gheorghe l-a îndemnat
Şi plin de curaj şi credinţă, i-a zis,
Făcând semnul „Sfintei Cruci”:
- Dragul tatei, de acum,
În alte locuri să te duci!
Șarpele îndată s-a supus,
Făcându-se ascultător:
În pădurile vecine s-a dus,
Părăsind ostrovul lor.
Era atâta paragină în ostrov,
Dar starețul nu s-a descurajat:
Au luat topoarele-n mână
Şi de treabă s-au apucat.
La început numai ei trei,
Cât era ziua de mare
Tăiau copaci şi mărăcini,
Seara mergând la culcare.
Într-o pivniță ruinată,
Mâncau pesmeți şi legume,
Se culcau puțin pe pământ
Şi se sculau la rugăciune.
La miezul nopții făceau Utrenia
Dând slavă lui Dumnezeu;
Mai ațipeau până în zori,
Iar dimineața se rugau din nou.
După o muncă stăruitoare,
Dumnezeu S-a milostivit
Ca să le ușureze viața
Şi ajutoare le-au venit.
Alți ucenici s-au adunat
În jurul părintelui lor,
Împreună au lucrat
Şi la toate-au avut spor.
Mulţi credincioși din București
Au aflat de scopul lor
Şi ca să refacă biserica
Le-au venit în ajutor,
Cu bani şi cu ajutoare
Şi cu haine pentru frați,
Cu materiale de construcție
Şi cu mâncare pentru toți.
În timp de 4 ani de zile,
Schitul a fost organizat
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
Şi în jurul său, 54 de ucenici
Deosebiți a adunat.
După o muncă obositoare,
Egumenul s-a îmbolnăvit
Şi crezând c-a sosit vremea,
Pe ucenici i-a instruit.
Le-a lăsat așezământ scris; (diată)
Cum să se orânduiască,
Ca după tipicul din Athos
Viața lor să şi-o trăiască.
Dumnezeu a ascultat
Ruga lor stăruitoare
Şi chiar în același an (1784)
Sfântul Cuvios s-a pus pe picioare.
Bunul şi blândul povățuitor,
Încă 22 de ani a mai trăit,
Şi prin rugăciunile lui curate,
Pe călugări i-a ocrotit.
Înzestrat cu harul preoției,
A slujit cu multă credinţă
Dumnezeieștile Taine
Şi cu aspră nevoință.
Prin toate mijloacele,
Credința ortodoxă a păzit,
Ca pe cea mai scumpă comoară
Şi darul cel neprețuit.
Înmulţindu-se frații
În jurul Sfântului Cuvios,
Mitropolitul Grigorie
Spre al călugărilor folos,
I-a dat în grijă, ca egumen,
Încă o sfântă mănăstire,
Căldăruşani, ca semn
De adâncă prețuire. (în 1793)
Ca stareț binecuvântat
Al celor două mănăstiri,
Cu grijă le-a organizat,
Aducând multe înnoiri.
A-mpărţit soboru-n două părți
Şi a pus la fiecare
Câte-un egumen destoinic,
Pentru o bună organizare.
La fiecare sfântă biserică,
Pravilă zilnică a rânduit:
Rugăciune, post, spovedanie
Deasă, după modelul atonit.
Fiecare egumen, cu soborul,
Potrivit așezământului său,
Se străduia să împlinească
Voința lui Dumnezeu.
Dar Sfântul Cuvios Gheorghe,
Misiunea de pe acest pământ,
Cu cinste şi-a îndeplinit
Şi-a plecat la Domnul Sfânt.
Pe 3 decembrie 1806,
La odihnă veșnică s-a mutat
Plâns de mulțimea de ucenici,
Pe care cu dragoste i-a educat.
Pentru viața sa aleasă,
De toți a fost nu doar apreciat,
Ci tactul şi bunătatea
L-au făcut iubit şi ascultat.
Vrăjmașii n-au putut răpune
Credința cea adevărată,
Stăruinţa-n rugăciune
Şi-nţelepciunea lui bogată.
A fost ca o făclie călăuzitoare
În noaptea păcatelor
Şi-un puternic zid de apărare
Împotriva ispitelor.
Şi-acum revarsă mângâiere
Şi liniște sufletească,
În inimile credincioșilor
Ce vor să se mântuiască.
A fost înnoitor de renume,
Al monahismului românesc
În pragul epocii moderne,
Iar pentru noi, un dar ceresc.
Ca semn al prezenței Sale,
Bunul Dumnezeu l-a trimis,
Pentru Biserica dreptmăritoare,
Călăuză, lumină şi foc nestins.
Pe 3 decembrie, săvârșim
Cu dragoste pomenirea lui,
Rugându-l să ne păzească
De cel rău şi îngerii lui.
În 20-21 octombrie 2005,
Sfântul Sinod l-a canonizat
Şi între sfinții cuvioși români,
Pe Sfântul Gheorghe l-a adăugat.
Îi mulțumim şi îl rugăm
De necaz să ne ferească;
Credinţă, liniște şi sănătate,
La toți să ne dăruiască!
Dumitra Groza
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Despre robia literei
Legea Vechiului Testament a fost sintetizată în
cele 10 porunci date de Moise. Acestea nu erau
decât o sinteză a numeroaselor legi date acestui
popor menit ca din sânul său să Se nască Fiul lui
Dumnezeu. Unele legi erau prevăzute cu pedep-
se pentru cei care le încălcau, iar unele pedepse
erau foarte grele. Dacă cineva, spre exemplu,
și-ar fi bătut părinții, trebuia omorât. Asigurarea
respectării Legii se făcea de un corp adminis-
trativ ce avea și un caracter religios. Exista un
Mare Preot, care-și moștenea funcțiile ereditar și
care era președintele Sinedriului, al unui sinod,
al unei adunări alcătuite din 70 de membri. Ei
judecau atât din punct de vedere religios, dar
și civil. Când a venit Mântuitorul, erau în Israel
câteva grupări religioase foarte importante. Între
ei fariseii și saducheii. Mai erau zeloții și alte gru-
pări mai mici. Dintre saduchei și mai ales dintre
farisei erau unii foarte învățați care se numeau
cărturari. Ei tâlcuiau Legea și profeții.
Pe vremea Mântuitorului, centrul spiritual al
iudaismului era Templul din Ierusalim. Acolo se
aduceau jertfele, iar în rest, în alte localități, în
sate și orașe erau sinagogile.
Această situație a găsit-o Mântuitorul la veni-
rea Sa. El adeseori face referire la Lege, mereu
o menționează: „Ați auzit ce s-a spus celor de
demult” - „Ci Eu vă spun…”
Domnul a păstrat porunca: „Să nu ucizi”, dar
a adăugat ceva: „Ci Eu vă spun că cel care îl
vorbește de rău pe aproapele lui, îl ucide.”
La interzicerea uciderii trupești, a adăugat
uciderea sufletească.
„S-a zis: Să nu faci desfrânare. Ci Eu vă spun
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
5
că cine s-a uitat cu gând desfrânat la o femeie
a și făcut desfrânare în inima lui.”
Acum gândul trece în rândul faptelor. O nouă
înțelegere a poruncilor, o nouă abordare, dar
nu diferită: „Eu n-am venit să stric Legea. Ci am
venit să o plinesc”, spune Mântuitorul.
Am făcut aceste largi precizări pentru a
înțelege de ce unii au rămas ancorați doar la
litera Legii și nu L-au putut înțelege pe Mântui-
torul. Locul unde Mântuitorul a săvârșit minunea
cu femeia gârbovă era sinagoga, adică tocmai
acolo unde se învăța și se tâlcuia Legea.
După cum era obiceiul în sinagogă, oricine
era în stare să predice cerea cuvântul de la
mai-marele sinagogii și avea dreptul să tâlcu-
iască. Putem presupune
că acest lucru l-a făcut
și Mântuitorul. Între cei
care ascultau tâlcuirea
Domnului era și o bătrâ-
nă bolnavă, gârbovită,
adusă de spate, care
de 18 ani nu mai privea
cerul, nici oamenii, ci
doar pământul. Lui Iisus
I S-a făcut milă de ea și
i-a spus: „Ridică-te! Ești
vindecată de boala ta.”
Îndată femeia s-a ridi-
cat, cuprinsă de o mare
mulțumire și bucurie. Pe
lângă ea, s-au mai bucurat fără îndoială și alții.
Doar mai marele sinagogii n-a înțeles acest act.
Pentru el, în zi de sâmbătă, de sabat, nu aveai
voie să faci nimic. Dacă ai vindecat pe cineva
sâmbăta înseamnă că ai încălcat legea. În lite-
ra Legii avea dreptate, în duh, nu. Îl mustră pe
Mântuitorul și pare să-i reproșeze femeii: de ce
ai venit să te vindeci sâmbăta?
Mântuitorul i-a făcut fățarnici pe el și pe cei
care credeau ca el. „Nu dezlegați boul sau asi-
nul în zi de sâmbătă?” Oare e mai de valoare
un bou sau un asin decât un om în fața lui
Dumnezeu? Hristos le arată de fapt îngustimea
literii Legii, e mai de valoare omul decât anima-
lul. Toți s-au rușinat pentru îngustimea lor de
minte, pentru interpretarea greșită a Legii. Au
fost însă și conducători de sinagogi care L-au
înțeles pe Iisus.
(continuare în pagina 6)
6 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Despre robia literei
(urmare din pagina 5)
Să ne amintim de Iair, căruia Mântuitorul i-a
înviat fiica, de Nicodim, de Gamaliel. Poate și
Iosif din Arimateea să fi fost unul din mai marii
de la Templu care L-au înțeles pe Iisus. Însă erau
și mulți dintre farisei și cărturari care se țineau
de textul Legii și nu de înțelesul ei.
Când Iisus a pus în balanță valoarea unui om
care se ridică mai mult peste cea a unui animal,
El a voit să ne arate că a venit pentru întreg
neamul omenesc și pentru mântuirea lui. El n-a
venit împotriva oamenilor, a venit să mântuiască
pe om. A venit să ne schimbe, chiar și pentru a
nu mai gândi ca acela care conducea sinagoga.
El a venit să ne descopere adevăratul sens al
Legii, să ne facă oameni noi, să ne scoată din
îngustime, să ne facă să înțelegem că nu forma
contează, ci conținutul.
Suntem în perioada postului, iar dacă Iisus
ar veni și ne-ar întreba cum ținem postul și ce
înțelegem, ce i-am spune? Că postul de ali-
mente e de ajuns? Nicidecum. El Însuși ne-ar
spune că dacă ne certăm, suntem mânioși,
vorbim și gândim urât, facem fapte de ocară,
dar nu mâncăm de dulce, am anulat toată
osteneala cu faptele noastre. Ne-am ostenit,
Studiu biblic lunar
Sfânta Evanghelie după Ioan
CAPITOLUL I
1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi
Dumnezeu era Cuvântul.
2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din
ce s-a făcut.
4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a
cuprins-o.
6. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre
Lumină, ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină.
9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot
omul, care vine în lume.
10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a
cunoscut.
11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a
dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă
bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
dar nu ne-am schimbat. Nu am părăsit litera
Legii, dar n-am înțeles duhul ei. Pe mulți i-a
contrariat judecata Sa, poate și astăzi mulți se
îndoiesc și, totuși, El are dreptate. Totul are
și capătă valoare dacă ne schimbăm inima.
Postul ne ajută la schimbarea inimii și la în-
frânarea poftelor trupului. Dacă nu am înțeles
lucrul acesta, atunci rătăcim cu formalisme
inutile și caricaturizăm religia. Ne angajăm să
respectăm canoane: facem milostenie, aprin-
dem lumânări, citim rugăciuni, facem metanii,
etc. Dar inima? Tocmai aceasta se urmărește
prin post, prin canoane, prin mersul la biserică:
schimbarea sufletului. Legea nu te oprește de
la facerea de bine, facere care nu suferă amâ-
nare. Legea poate opri doar facerea de rău.
Tradiția formelor aduce peste noi rutina. Iisus
ne întoarce la sens. Unii n-au înțeles, n-au
putut s-o facă. N-au înțeles și L-au răstignit.
El a înviat și a dovedit că „litera omoară, iar
duhul face viu.” (II Cor. 3, 6).
Părintele Marius Olivian Tănasie
(predică la Duminica a XXVII-a
după Rusalii, Tămăduirea femeii gârbove,
Sf. Ev. Luca 13, 10-17, 4 decembrie)
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi
am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de
har şi de adevăr.
15. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era
despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea,
pentru că mai înainte de mine era.
16. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har.
17. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul
au venit prin Iisus Hristos.
18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-
Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la El iu-
deii din Ierusalim, preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: Cine eşti tu?
20. Şi el a mărturisit şi n-a tăgăduit; şi a mărturisit: Nu sunt
eu Hristosul.
21. Şi ei l-au întrebat: Dar cine eşti? Eşti Ilie? Zis-a el: Nu
sunt. Eşti tu Proorocul? Şi a răspuns: Nu.
22. Deci i-au zis: Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce
ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?
23. El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndrep-
taţi calea Domnului”, precum a zis Isaia proorocul.
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
24. Şi trimişii erau dintre farisei.
25. Şi l-au întrebat şi i-au zis: De ce botezi deci, dacă tu nu
eşti Hristosul, nici Ilie, nici Proorocul?
26. Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar în mijlocul
vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi,
27. Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi
Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.
28. Acestea se petreceau în Betabara, dincolo de Iordan,
unde boteza Ioan.
29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis:
Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.
30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un
bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine
era,
31. Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea
am venit eu, botezând cu apă.
32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-
Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să
botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul co-
borându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu
Duh Sfânt.
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui
Dumnezeu.
35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.
36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui
Dumnezeu!
37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au
mers după Iisus.
38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El,
le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte:
Învăţătorule), unde locuieşti?
Despre Împărăția cerurilor
Mântuitorul Hristos, când voia să se facă mai
bine înțeles, prezenta Împărăția cerurilor într-o
parabolă sau într-o metaforă. Am putea crede
că pildele sau parabolele, dar și metaforele, în
aparență încifrează, ascund și închid, dar de
fapt, ele descifrează, explică și deschid.
Mântuitorul a vorbit de multe ori despre
Împărăția Cerurilor. Ce este? Unde este? Cum
este? Vorbind adeseori despre ea, ascultătorii
de atunci, dar și noi astăzi, dorim să știm cu
mai multă precizie despre lumea care există în
cer, paralel cu aceasta de pe pământ. Despre
Împărăție, Domnul a vorbit de fiecare dată într-o
altă dimensiune, cu nou înțeles și de fiecare dată
spunea totul. Poate de aceea spunea mai târziu
Voltaire că metafora este „o imagine literară pe
care ai putea-o picta.” Tudor Vianu o numea
„un transfer logic de noțiuni.” Iisus însă se folo-
sea de parabole și metafore ca instrumente de
cunoaștere. Era mai ușor de înțeles prin scurte
parabole decât prin teorii lungi.
În parabola celor poftiți la cină, se vorbește
despre ospăț, ca prilej de bucurie, de desfătare,
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
7
39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut
unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul
al zecelea.
40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră
după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am
găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos).
42. Şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti
Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (ce se tâlcuieşte:
Petru).
43. A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi
i-a zis Iisus: Urmează-Mi.
44. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui
Petru.
45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela
despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul
lui Iosif din Nazaret.
46. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip
i-a zis: Vino şi vezi.
47. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre
el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug.
48. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus
şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai
sub smochin.
49. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,
Tu eşti regele lui Israel.
50. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am
văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea.
51. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi ve-
dea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se
şi coborându-se peste Fiul Omului.
bibliaortodoxa.ro
de comuniune. Cina este Împărăția lui Dumne-
zeu. Toți sunt chemați la Cină. Unii mai întâi, în
mod special. Adică, fariseii, cărturarii, învățătorii
de lege, mai-marii Templului și toți aceștia au re-
fuzat să vină. Iar dacă n-au venit, au fost chemați
alții, neamurile, deși aceștia nu fuseseră pregătiți
anume și din vreme. Au primit chemarea și au
intrat. Cei care n-au onorat chemarea au rămas
în afara Cinei. Cine n-a intrat în ea aici, nu va
intra nici dincolo. Chemarea lui Dumnezeu către
noi ne înveșnicește participarea, iar pentru cei
ce nu participă li se refuză pentru veșnicie.
Motivele lor, aparent plauzibile, i-au despărțit
de Cină. Unii își cumpăraseră ogoare, alții ani-
male pentru agricultură, altul tocmai se însura-
se. Oare Mântuitorul este împotriva bunurilor
materiale, a muncii sau a vieții de familie? Fără
îndoială, nu! Mântuitorul nu este împotriva bu-
nurilor necesare vieții.
Legea lui Moise spune: „Șase zile să lucrezi”
(Ieșire 23, 12), iar psalmistul: „Ieșit-a omul la lucrul
său și la lucrarea sa până seara.” (Psalmi 103, 24)
(continuare în pagina 8)
8 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Despre Împărăția cerurilor
(urmare din pagina 7)
Nici măcar nu ne spune despre 8 ore, ci până
seara, zi lumină. Sfântul Efrem Sirul scria: „Fără
înșelăciune fă-ți lucrul tău, frate, că așa stă bine
celor credincioși și apoi vei căpăta și har în oste-
nelile tale.” (Cugetări) Sfântul Ioan Gură de Aur
spune: „Noi creștinii nu dăm de mâncare celor ce
rabdă de foame din cauza lenei, ci îi sfătuim să
muncească spre a-și agonisi astfel pâinea cea
de toate zilele, pentru ei și pentru alții.” (Despre
Sfântul Vasile, cap. 8). Mântuitorul a condam-
nat excesul de bunuri și pe cele dobândite prin
metode necinstite.
El nu condamnă familia. Însuși Domnul cu
Preacurata Sa Maică și Sfinții Apostoli au fost
prezenți în Cana Galileii și au participat la o
nuntă, unde a transformat apa în vin. Cu toate
acestea, la scuzele lor, Domnul le închide ușa
pentru veșnicie: „Nu veți gusta din Cina Mea!”
Avem aici de fapt în față o parabolă împotriva
pretextelor. Și atunci ne întrebăm: i-a condam-
nat Mântuitorul? Nu, s-au condamnat ei înșiși,
rămânând în afara Cinei. Sfântul Vasile cel Mare
spune despre aceste alcătuiri de cuvinte „întor-
sături care nu-și explică înțelesul lor pe față și
direct, ci indirect, celor sprinteni la minte.” Ca să
înțelegem mai bine, ca să mergem la înțelesurile
mai adânci, trebuie să ne dovedim „sprinteni la
minte.” Cei cu ogor sau țarină sunt cei prinși în
mrejele deșertăciunilor lumii, cei cu 5 perechi de
boi sunt sclavii simțurilor , iar cel însurat repre-
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
zintă pe cei ce sunt căzuți în patimile trupești.
Motivațiile lor sunt încercări de îndreptățire pen-
tru păcatele lor.
Mai rămâne un cuvânt asupra căruia trebuie
să nu trecem așa ușor: „Siliți-i pe toți să intre!”
Unii l-au înțeles greșit și asta a stat la baza
unei instituții scandaloase din trecutul Bisericii
Romano-Catolice: Inchiziția. Pe baza lui, mii de
oameni au murit pentru că au refuzat dogmele
romane-catolice. Rușinea unei epoci, mântuire
cu sila. Oare cum S-ar
fi gândit vreodată blân-
dul Iisus la ucidere?
O interpretare greșită
a Scripturii a dus la
torturi groaznice și la
moarte.
Scriptura se citește
în context, se corobo-
rează, nu se interpre-
tează sectar. Oare nu
spune Domnul: „Cel ce
voiește să vină după
Mine?” Cel ce voiește,
adică nesilit, pentru că
altfel, această silire îi
limitează omului liber-
tatea voinței, libertatea
de a allege. Sfântul
Apostol Pavel n-a ars pe nimeni pe rug, a făcut
lucrarea Domnului prin propovăduire, prin cu-
vânt, nu prin constrângere. După multe rătăciri,
Biserica Romano-Catolică a renunțat la o astfel
de „mântuire.” Pe monumentul Miguel Servet,
„mântuit” prin ardere pe rug, au scris mai târziu
protestanții: „Erravi” - „Am greșit.”
Aceasta pentru că Împărăția Cerurilor trebuie
mai întâi dobândită de tine însuți în sufletul tău,
căci dacă nu intrăm în ea aici, n-o vom dobândi pe
cea de dincolo. Dacă am intrat de aici în Împărăție,
suntem în armonie și cu Dumnezeu. Toți suntem
chemați, dar puțini sunt aleși. Depinde de noi
dacă vrem să fim acolo. Cei puțini sunt fericiți.
Să dea Dumnezeu să fim între cei puțini! Să facă
Dumnezeu din cei puțini cât mai mulți!
Părintele Marius Olivian Tănasie
(predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii,
a Sfinţilor Strămoşi - Pilda celor poftiţi la Cină,
Sf. Ev. Luca 14, 16-24, 11 decembrie)
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Păhărelul cu nectar
Zâna Primăverii
A fost odată o fetiţă foarte frumoasă.
Nu ştiu cu cine semăna de frumoasă ce era.
Numai că această fetiţă nu avea bani ca ceilalţi copii.
Fiind primăvară, trotuarele erau pline de bucheţele
cu ghiocei.
Copiii râdeau şi se bucurau să-i ducă acasă.
Cu un leu cumpărai un bucheţel care era al tău şi te
făcea fericit.
Aşa că bănuţii se înmulţeau în buzunarele florăreselor,
iar ghioceii se împrăştiau prin oraş.
Doar fetiţa cea frumoasă şedea rezemată şi privea
cum florile dragi dispar.
Când mai rămăseseră trei bucheţele, un băiat i-a oferit,
în sfârşit, o hârtie de-un leu:
- Uite, ca să-ţi iei şi tu nişte flori.
Fetiţa a întins mâna, dar a tras-o repede înapoi.
Atunci băiatul s-a uitat urât şi a plecat mai departe,
aruncând banul în buzunar.
O doamnă a deschis poşeta să-i dea şi ea nişte mă-
runţiş, dar s-a răzgândit şi îşi cumpără ghioceii pe care
se gândea să-i aşeze frumos la geam, când o să ajungă
acasă.
Aşteptarea Izbăvitorului!
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Sfânta
Evanghelie face pomenirea Sfinţilor Părinţi după trup ai
Domnului nostru Iisus Hristos. Doi dintre Evanghelişti,
Sfinții Apostoli Matei şi Luca, ne înfăţişează linia umană
a neamurilor din care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. În
urma căderii în păcat, omenirea a devenit din ce în ce mai
rea. „Atunci Dumnezeu l-a ales pe Noe, prin credinţa şi
ascultarea căruia, a salvat, a născut din nou neamul ome-
nesc. Respectând libertatea omului, Dumnezeu nu putea
să intervină direct ca să-l readucă pe calea cea bună. Dar,
Pronia divină, grija Tatălui pentru făptura Sa, n-a încetat
nici un moment să o sprijine. În chip tainic, cum numai El
ştie, fără a zdruncina raţiunea şi libertatea omului, a pre-
gătit cu răbdare, a aşteptat cu iubire ca omul singur, prin
înţelepciunea lui şi în libertatea lui, să biruiască păcatul şi
să ajungă la starea de a zice „Doamne, vino în lumea Ta,
pe care ai creat-o.” De aceea ni se înfăţişează genealogia
lui Iisus, ca să vedem cum a pregătit Dumnezeu omenirea
pentru venirea Lui.
De ce l-a ales pe Avraam? Pentru că a găsit la el cre-
dinţă şi ascultare. Avraam a crezut cu putere că există
Dumnezeu, că există un Creator, că lumea n-a apărut la
întâmplare şi nici prin evoluţie, ci a fost creată de Dumne-
zeu. A doua calitate a lui Avraam a fost ascultarea. Mută-
te de aici, din această ţară, dincolo, i-a spus Dumnezeu
şi Avraam s-a mutat. Apoi, deşi Dumnezeu i-a făgăduit
că seminţia lui va fi ca nisipul mării, când i-a cerut să-şi
sacrifice singurul lui fiu, Avraam a ascultat. Dumnezeu a
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
9
Mai rămăsese… doar un buchet..
Şi fetiţa cu ochii albaştri îndreptaţi către florile înghe-
suite una în alta, ca o familie mică, învelită într-o singură
frunză.
Dacă ar fi fost în braţele ei, le-ar fi spus un secret.
Dar florile fură cumpărate de o elevă bucuroasă, con-
vinsă că au aşteptat-o să iasă de la şcoală.
Vedeţi, aşa se întâmplă când Zâna Primăverii se trans-
formă într-o fetiţă obişnuită.
Cine nu ştie... nu îi dăruieşte din sufletul lui nici măcar
un biet ghiocel.
Pagină de Elia David
vrut să-i încerce credinţa şi să ne arate nouă ascultarea
lui. De aceea de la Avraam începe acea pregătire pentru
naşterea omenească a lui Dumnezeu, care a trecut prin
Isaac, Iacob, Iesei, David, Solomon, un număr de 40 de
generaţii până a ajuns la Fecioara Maria, care a întruchipat
în sine biruinţa împotriva păcatului, credinţa şi ascultarea
deplină.” (Pr. Boris Răduleanu, Semnificaţia marilor săr-
bători creştine, Ed. Bonifaciu, Buc., p. 61)
În toate lucrările pe care Dumnezeu le face pentru om,
noi trebuie să vedem şi un răspuns, o contribuţie din partea
omului. Datorită libertăţii cu care a fost înzestrat de către
Dumnezeu, prin actul creaţiei, omul fiind persoană, cu
raţiune, simţire şi voinţă liberă, fiind chip al lui Dumnezeu
prin creaţie, el trebuie să accepte în mod liber planul lui
Dumnezeu, adică să aibă o anumită lucrare, contribuţie
sau conlucrare, o sinergie, un anumit răspuns la planul lui
Dumnezeu. De aceea putem spune că Maica Domnului
este răspunsul omenirii la planul lui Dumnezeu. Iar răspun-
sul Maicii Domnului la misiunea pe care Dumnezeu avea
să i-o încredinţeze l-a dat la Bunavestire, când Sfântul
Arhanghel Gavriil îi descoperă planul lui Dumnezeu, iar
Maica Domnului îl acceptă zicând: „Iată roaba Domnului,
fie Mie, după cuvântul tău.”
„Numărul de 40 are o anumită semnificaţie, reprezintă
în general o perioadă de pregătire, de curăţire. Astfel, 40
de ani i-au trebuit lui Moise ca să vadă rugul ce ardea şi
nu se mistuia. 40 de zile a petrecut el în muntele Sinai ca
să poată vedea „spatele” lui Dumnezeu; 40 de zile i-au
10 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
trebuit lui Ilie la muntele Horeb ca să vadă pe Dumnezeu
„ca într-o adiere de vânt”; 40 de ani a trebuit să rătăcească
poporul Israel prin pustie, pentru că s-a îndoit de Dumne-
zeu şi s-a înfricoşat de ceea ce au văzut iscoadele lui timp
de 40 de zile cât a cutreierat Pământul Făgăduinţei. Pentru
fiecare zi, a trebuit să rătăcească un an în pustie. Multe
alte realităţi şi evenimente arată semnificaţia deosebită pe
care o are acest număr, care indică şi cele 40 de generaţii
de pregătire până la venirea Maicii Domnului din care S-a
născut Iisus Hristos” (Ibidem, pp. 61-62).
Smerita înfruntare
Pe-ntinderea sihastră, în munte de granit,
Doisprezece pustnici şi-au ridicat un schit.
În centru mănăstirea, spre sfinte liturghii,
În juru-i, pe aproape, ascetice chilii.
Doar una-i izolată, ascunsă de-un brădet,
De unde rar coboară bătrânul lor ascet.
Cei unsprezece, însă, găsindu-se prea mici,
Intrară-n ascultare, să-i fie ucenici.
Şi-ntreaga vieţuire, şi-ntregul lor prinos,
E-n post şi rugăciune, slujindu-L pe Hristos.
În muncă, priveghere, în sfântă nevorbire,
Se revărsa dintr-înşii noianul de iubire.
La ruga ne-ncetată, Iisus făcu minune
Ca inima să bată în ritm de rugăciune.
Şi se sfinţeau în toate, slujind fără prihană,
Că pelerini urcau spre-a sufletului hrană.
Se socoteau nevrednici de orice mulţumire
Şi-n lacrimi îşi spălau satanica orbire.
Nimic în al lor nume, căci harul cel de sus
Îl dăruiau c-un nume, al Domnului Iisus.
Aşa se duse vestea de harul sfânt al lor,
Că mulţi sărmani din lume veneau spre ajutor.
Iar într-o dimineaţă, pe poarta de la schit
Intra un biet părinte, cu fiul său iubit.
Pe trupu-i ars de soare, pe-ntreaga sa fiinţă,
Se citea aievea o mare suferinţă.
Şi îşi purta în braţe, cu pasul rar şi grav,
Pe cea mai dragă fiinţă, pe fiul său bolnav.
Că încă din pruncie, o boală nemiloasă,
Prin demonul cel cinic, din trup făcuse casă
Şi îl storcea de vlagă, spasmodice-ncleştări,
Ca flacăra albăstrie a unei lumânări.
Cum doctorii din lume şi ştiinţa lumii toată,
Nu găsiră leac la boala blestemată,
Greu încercatul tată prinse cutezanţă
Urcând la Sfântul Schit cu ultima speranţă.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
Tot aşa şi noi trebuie să ne pregătim timp de 40 de zile,
prin perioada pregătitoare de post, pentru a primi şi noi
cum se cuvine în sufletele noastre pe Fiul lui Dumnezeu,
care Se naşte pentru mântuirea noastră.
Părintele Gheorghe Ionașcu
(predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului, a
Sfinţilor Părinţi după trup
ai Domnului, Sf. Ev. Matei 1, 1-25,
Genealogia Mântuitorului, 18 decembrie)
de Radu Arbore,
02 octombrie 2016, Târgu-Jiu
Dar unul câte unul, găsiră cu temei
Că alt frate călugăr ar fi mai bun ca ei,
Smerindu-se cu toţii, că lupta e prea grea
Şi doar bătrânul Stareţ îl poate ajuta.
Astfel, pe la gustare, pe Stareţ îl aflară
Ce-n rugă, rucodelii, se ostenea pe-afară.
Şi îi primi de-ndată cu dragoste frăţească,
Le risipi-ndoiala, fiind gata să-i slujească.
Cum se-nvoi bătrânul, îndat` copilu-n spume,
În crâncenă-ncleştare, parcă ieşit din lume,
În hohotul sardonic căzu ca secerat,
Căci se dezlănţuise duhul cel turbat.
Şi glăsui cu groază, cum tunetele cad:
- Ce vrei să faci bătrâne, să mă trimiţi în iad?
Nu-mi este încă vremea, dar de voieşti, ei bine,
Îţi las copilu-n pace, de mă primeşti în tine!
Îngenunchiind bătrânul cu mâinile în sus
Şi invocând în rugă Sfânt Harul lui Iisus,
Copilul, ce minune, din spasme s-a oprit!
Atunci grăi satanei: -Hai vino, eşti primit!
Şi-ndată, fără veste, albindu-se ca varul,
Peste bătrânul Stareţ a năvălit calvarul,
Căci demonul cel hâd, stârnit, peste măsură,
Îşi revărsa pe trupu-i slăbit, cumplita-i ură.
De-ngenunchia în rugă, satana, chiar atunci,
Îl silea să-ndure ne-nchipuite munci
Şi-n spasme după spasme, abia într-un târziu,
Se liniştea bătrânul, lăsându-l abia viu.
De cum trecea o criză, bătrânul cuvios,
Îngenunchia de-ndată în rugă la Hristos.
Făcându-şi sfânta cruce, metanii fără şir,
Se-nmiresma chilia cu preasfinţitul mir.
Doisprecece ani trecură, chinuitor de-ncet,
În cazne şi în ruga bătrânului ascet.
Şi iată, Necuratul, împuţinat la fire,
Ieşi şi-şi revărsă întreaga sa orbire:
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
- Bătrân nebun şi rău, o clipă nu mi-ai dat,
Doisprezece ani, mereu m-ai torturat,
Răbdat-ai în tăcere, oricât ţi-a fost de greu,
Mulţumind întruna lui Bunul Dumnezeu.
Cu post şi rugăciune m-ai ars necontenit
Şi chiar, fiindu-ţi milă, pe mine m-ai iubit,
Eu, Răul absolut, cel mândru, mânios,
M-ai pironit cu pacea-ţi, pe crucea lui Hristos.
M-ai stors de-ntreaga vlagă, că astăzi, n-am ce face,
Te părăsesc, bătrâne şi-am să te las în pace!
- Ce-oi face fără tine? zise atunci smerit.
Rămâi, te rog, cu mine, prin tine m-am sfinţit!
Franța: Copiii cu Sindrom Down tre-
buie ascunși de ochii publicului (II)1
Deși victimă recentă a terorismului (discriminarea în
forma ei extremă), Franța, la nivel oficial, se pare că nu
a tras nici o învățătură din atentatele de pe teritoriul ei.
Nădăjduim însă că poporul francez, măcar mare parte din
acesta, nu împărtășește decizia Consiliului de Stat.1
În ziua de azi, ca întotdeauna, adevărul este ca apa
rece care face să doară doar dinții stricați. Libertatea de
exprimare este sacrificată de tribunalul francez pentru
a nu leza conștiința femeilor care au avortat pruncii lor
nenăscuți cu un diagnostic PREZUMPTIV de Sindrom
Down. Sunt destule cazuri de femei care au păstrat sarcina
și bebelușul s-a născut sănătos.
Clipul „Dragă viitoare mamă”2 prezintă copii, mame, în
final, familii fericite, ÎN CIUDA FAPTULUI că un membru al
familiei are Sindrom Down. De altfel, văzusem mai demult
niște statistici3 în care peste 90% dintre familiile cu copii
cu Down nu regretau decizia de a păstra sarcina, erau
fericite, iar unii chiar puneau accent pe faptul că un copil
cu Down a schimbat în bine viața întregii familii.
Dacă acesta e adevărul gol-goluț, de ce să îl ascundem
sub preș?! „De dragul” mamelor care au avortat? Tocmai,
de dragul și spre binele lor, adevărul trebuie mediatizat,
strigat de pe acoperișul caselor. Poate așa, conștiința
adormită a acestor femei va fi trezită și se vor pocăi (mi-
nunat ar fi să se și spovedească), vor pune început bun
mântuirii (nerepetând păcatul foarte grav al avortului) și
vor face fapte bune, rugându-se cu lacrimi ca milostivul
Dumnezeu să le ierte pentru clipa de rătăcire și crima
săvârșită cu sau fără știință, din proprie decizie sau mai
mult sub presiunea medicilor / familiei / anturajului / par-
tenerului de viață.
Atâta timp cât avortul este permis legal, cu anumite
restricții sau nu, nu e de mirare că, într-o societate franceză
care a uitat de Dumnezeu și se află într-un curs rapid de
1. partea I aici: http://www.culturavietii.ro/2016/11/26/franta-
copiii-cu-sindrom-down-trebuie-ascunsi-de-ochii-publicului/
2. https://www.youtube.com/watch?v=I5ghceUKhvE&feature
=youtu.be
3. http://stiripentruviata.ro/ziua-mondiala-persoanelor-cu-
sindrom-este-pe-21-martie-europa-96-dintre-copiii-diagnosti-
cati-cu-sd-sunt-avortati-schizofrenie-xx-xxi/
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
11
De-aceea-ţi cer, viclene, ce vii neinvitat
Şi-acum pleci fără veste, când nu te-am alungat,
Smereşte-te, te-ntoarce din drumul păgubos
Şi-ngenunchiind cu mine, te roagă la Hristos!
Dar pământiu la faţă, cu ochii de strigoi,
Ieşit din astă lume, fără-a privi-napoi,
Pe povârniş spre hău, hidoasa arătare,
Năucă se târa cu coada-ntre picioare.
În noaptea fără stele, pe-un munte, într-un plai,
Se-aud cântări de îngeri din preasfinţitul Rai.
Chilia austeră e toată luminată
Cum nu se află-n lume, lumină necreată!
islamizare, copiii cu Sindrom Down sunt tratați mai rău
ca leproșii. Aceștia erau, cel puțin, lăsați să trăiască, deși
izolați de restul societății.
Astăzi, în lume (aș aminti aici cazul Marii Britanii,
pomenite în partea I), testele prenatale promit (promit
doar, până să și realizeze e cale lungă!) să identifice
cu precizie ridicată dacă în pântece copilul are sau nu
Sindrom Down. Testul prenatal non-invaziv (NIPT) este
exemplul cel mai recent. După aceste teste, familiei
sau doar mamei i se prezintă un scenariu apocaliptic
despre cât de grea este viața alături de o persoană cu
Down. În loc să fie o prezentare obiectivă, cu bune și
rele (sunt multe lucruri minunate de povestit despre un
copil cu Down), medicul pune accent doar pe latura ne-
gativă, influențând sau manipulând (voit sau nu) mama
spre avort. Să avem mereu în minte exemplul Islandei
(menționat în documentarul lui Sally Phillips ) unde rata
de avort în caz de diagnostic prenatal de Sindrom Down
este 100%. Oare câți copii sănătoși au fost jertfiți pe
altarul necredinței și comodității noastre?
Revenind, copiii cu sindrom Down nu sunt lăsați să
trăiască (deși ar putea fi născuți și dați spre adopție), ci
sunt efectiv vânați ca niște oameni mai puțin valoroși, ca
viitoare poveri pentru societate (deși sunt suficiente cazuri
celebre care au dovedit contrariul), avortați și aruncați la
coșul de gunoi al spitalului și al istoriei.
Acum, Consiliul de Stat al Franței promovează cenzura
adevărului că familiile cu copii cu Down sunt fericite, ca să
nu lezăm conștiința celor care au ales avortul. Dar dreptu-
rile noastre, ale celor cu dizabilități, cine le apără?
„E suficient ca oamenii buni să nu facă nimic, pentru
ca răul să triumfe.” (Edmund Burke)
Rămâne de văzut ce vor face oamenii de bine francezi
și cei ce se vor mobiliza din alte părți ale lumii și dacă, în
cele din urmă, întunericul ce a acoperit cerul Franței va fi
înlăturat de „lumina cunoștinței.”
(Radu B. - asociatiaDART.info,
material publicat pe culturaVietii.ro)
12 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 88, decembrie 2016
Cu noi este Dumnezeu!
„Sărbătoarea Naşterii Domnului după trup este maica tuturor
sărbătorilor, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Naşterea
este urmată de toate celelalte sărbători împărăteşti, adică de
Bobotează, de Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, de Patimi,
de Cruce, de Învierea şi Înălţarea Domnului. Fără Naştere, nu
ar fi fost Învierea, iar fără Înviere nu s-ar mai fi împlinit scopul
sfintei întrupări. Aşadar, toate praznicile împărăteşti sunt unite
între ele, însă noi le despărţim pentru a le putea sărbători şi
pentru a aprofunda semnificaţia lor. La fiecare Sfântă Liturghie,
trăim toate aceste evenimente ale sfintei întrupări. De aceea,
după cum spun Sfinţii Părinţi, mereu este Crăciunul, mereu este
Paştele şi mereu Cincizecimea” (Arhim. Hierotheos Vlachos,
Predici la marile sărbători, trad. Daniela Filioreanu, Ed. Cartea
Ortodoxă şi Egumeniţa, 2004, p. 26).
Întruparea Fiului lui Dumnezeu a fost hotărâtă „în sfatul Sfintei
Treimi, mai înainte de întemeierea lumii” (I Petru 1, 20) pentru că
Dumnezeu preştia căderea omului în păcat şi felul în care putea
fi mântuit, însă motivul ei concret a fost necesitatea ridicării şi
mântuirii omului. Cei mai mulţi Părinţi răsăriteni afirmă cu tărie că
motivul Întrupării a fost mult mai cuprinzător şi mai înalt şi anume
îndumnezeirea omului, intenţie existentă în planul veşnic al lui
Dumnezeu dinainte de crearea lumii şi mai presus de căderea în
păcat. Sfântul Atanasie cel Mare, „teologul Întrupării”, a formulat
apoi clasic acest motiv ontologic
al Întrupării, îndumnezeirea:
„Căci El s-a întrupat, ca noi să
fim îndumnezeiţi; El S-a arătat pe
Sine prin trup, ca noi să primim
cunoştinţa Tatălui; El a răbdat
ocara noastră de la oameni, ca
noi să moştenim nestricăciunea”
(Tratat despre întruparea Cu-
vântului, LIV, p. 151). „Mântuirea
omului a fost posibilă numai prin
întruparea Fiului lui Dumnezeu,
atât din partea lui Dumnezeu, cât
şi din partea omului. Din partea lui
Dumnezeu a fost posibilă pentru
că Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se
om a primit în Sine toate însuşirile firii umane, toată firea umană,
căreia putea acum să-i confere puterea şi calităţile Sale divine;
în acelaşi timp, El Și-a păstrat firea divină, a rămas Fiul lui Dum-
nezeu adevărat, a doua Persoană a Sfintei Treimi. Numai un
Dumnezeu, numai o Persoană cu puterea lui Dumnezeu putea
să-i mântuiască pe oameni, dar un Dumnezeu şi cu fire de om,
ca s-o poată cunoaşte fiinţial şi deplin şi s-o schimbe, s-o resta-
ureze dinăuntrul ei prin Sine. Din partea omului, mântuirea a fost
posibilă întrucât omul, deşi nu mai era capabil să se ridice, să se
mântuiască prin sine însuşi, totuşi nu era decăzut total, nu era
mort sufleteşte, chipul lui Dumnezeu din om nu s-a distrus sau
desfiinţat, ci numai s-a alterat, omul încă era capabil de intenţie
bună şi chiar de unele fapte bune, aşa cum dovedesc faptele
şi viaţa drepţilor din Vechiul Testament şi chiar viaţa şi istoria
popoarelor păgâne. Întruparea unei Persoane dumnezeieşti
a fost aşadar hotărâtă în sânul Sfintei Treimi, pentru a realiza
mântuirea neamului omenesc şi comuniunea deplină a omului cu
Dumnezeu.” (Pr. Prof. Dr. George Remete, Curs de Dogmatică,
An IV, 2004-2005)
Vorbind despre momentul venirii Mântuitorului în lume, când
Dumnezeu Tatăl Îl trimite pe Fiul Său să Se nască din Sfânta
Fecioară, Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „plinirea vremii”,
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 210 exemplare
adică atunci când se împliniseră toate condiţiile ca omenirea
să fie răscumpărată din întuneric, păcat şi moarte, moment
de răscruce, de prefacere, de căutare şi de zbucium. Pentru
aceasta însă trebuia să treacă vreme îndelungată ca omenirea
să facă experienţa păcatului şi a depărtării de Dumnezeu, ca şi a
neputinţei ieşirii prin propriile puteri din această stare, pentru că
altfel Dumnezeu L-ar fi trimis pe Fiul Său imediat după cădere,
dar acest lucru nu îi era folositor omului. De asemenea trebuia
ca rătăcirea religioasă şi decăderea morală să ajungă la limită,
la culme, fapt care trebuia sau să aducă sfârşitul sau reînnoirea
prin mântuire. Venirea Mântuitorului şi datele asupra vieţii şi acti-
vităţii Sale, pentru a deveni bun al întregii omeniri, trebuiau să fie
cunoscute cât mai bine şi de cât mai mulţi, pentru ca omenirea
să se pregătească spre a-şi însuşi comorile de învăţătură şi de
har aduse de Fiul lui Dumnezeu. Şi desigur ca acest plan să se
realizeze trebuia ca omenirea să dea ceea ce avea mai bun şi
mai curat, este vorba de Maica Domnului, vasul cel ales, născut
şi crescut sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, din care Fiul lui
Dumnezeu avea să-Și ia pentru Sine firea noastră omenească.
Acest lucru îl mărturiseşte şi Stihira de la Vecernia Praznicului,
când spune: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase, că te-ai arătat pe
pămât ca Om, pentru noi? Fiecare din făpturile cele zidite de
Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua,
magii darurile, păstorii minunea,
pământul peştera, pustiul ieslea,
iar noi pe Maica Fecioara!”
Naşterea Domnului este
un eveniment istoric, petrecut
în timpul domniei Cezarului
Augustus şi al guvernării lui Irod
în Iudeea. Sfinţii Evanghelişti
prezintă contextul istoric al În-
trupării Domnului, tocmai pentru
a arăta că Mântuitorul a luat cu
adevărat trup omenesc şi că în-
truparea nu a fost o presupunere
sau închipuire, ci este momentul
în care Dumnezeu intră în istorie
ca Dumnezeu-Om, iar prin firea
omenească devine o personalitate istorică care schimbă pentru
todeauna istoria, singurul lucru nou sub soare, cum spune Sfân-
tul Ioan Damaschin, deşi evenimentul prin care se realizează
unirea Sa cu firea noastră rămâne o taină. „Aşadar, caracterul
istoric al evenimentului nu exclude taina, dar nici taina nu des-
fiinţează caracterul istoric. De Crăciun, sărbătorim Naşterea lui
Hristos, dar în acelaşi timp, trăim faptele legate de Naştere şi
în chip tainic, în inima noastră, pentru că atunci când vieţuim în
Biserică, trăim şi suntem părtaşi la toate stadiile sfintei întrupări.”
(Ibidem, p. 27)
Părintele Gheorghe Ionașcu
(predică la Naşterea Domnului, Crăciunul,
Sf. Ev. Matei 2, 1-12, 25 decembrie)
Fotografie de Părintele Valerian Cruceru
Întâlniri ale Grupului parohial
de tineret „Înălţarea Domnului”
Duminică, 11 decembrie: Acatistul Sf. Ierarh Spiridon.
18 decembrie: Studiu biblic, Sf. Ev. Ioan, cap. 1.
Informații la avizierul Bisericii.