DANIEL POPESCU

IUBIREA
ÎNSEAMNĂ
MAI MULT DECÂT CUVINTE

Editura Little Lamb

IUBIREA ÎNSEAMNĂ
MAI MULT DECÂT CUVINTE

Copyright © Daniel Popescu

Toate drepturile rezervate
Prima ediție în limba română – 2017
Publicată de Editura Little Lamb, Suceava

Autor: Daniel Popescu

Editare: Aida Ujeniuc
Corectare: Lucian Zetu, Cristina Franciuc
Coperta: Vasile Drăgoi

Nicio parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă

sau transmisă electronic, mecanic, prin fotocopiere,
înregistrare audio sau în orice alt fel fără permisiunea
în scris a proprietarului de copyright.

Pentru mai multe informații puteți contacta autorul la:

daniel15popescu@gmail.com
Daniel Popescu dani.popescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

POPESCU, DANIEL
Iubirea înseamnă mai mult decât cuvinte / Daniel
Popescu. - Suceava : Little Lamb, 2017
ISBN 978-606-648-192-2

821.135.1
 PREFAȚĂ

T
oți oamenii caută cu febrilitate sfârșiturile
fericite. Grăbim finalul unei cărți și uneori
am vrea să derulăm viața ca să ajungem la
pagina aceea fericită. În tot acest timp uităm că drumul în
sine e de fapt viața, cu suișurile și coborâșurile ei.
Daniel scrie o carte autobiografică în care se
vulnerabilizează, se deschide cititorilor pe de-a-ntregul,
ca un act de mare curaj. Parcurgând aceste pagini ești
invitat să pășești alături de autor în neliniști și certitudini,
dorințe și renunțări, întrebări și răspunsuri, dureri și
bucurii, speranțe și dezamăgiri, dar, mai presus de toate,
vei deveni martorul unei credințe neclintite.
Cu siguranță mâna lui Daniel a ținut condeiul care
a croit acestă carte, dar nu poți să nu recunoști că, de fapt,
mâna providențială a lui Dumnezeu a condus pe Daniel.
Fără cosmetizări, fără înzorzonări lingvistice inutile,
această carte ți se oferă ca un pahar de apă rece și
limpede când ești însetat.
O privire retrospectivă asupra vieții conferă
cititorului luciditate. Deseori ne lipsește analiza,
cântărirea, evaluarea ca demers de viață și de aceea
repetăm greșelile care ne-au nefericit. Prin această carte
poți folosi ochii lui Daniel ca să îi scutești pe ai tăi să
verse lacrimi.
Din rândurile acestei cărți am înțeles, a câta oară,
că neînțelepciunea este dureroasă, mai ales când se
ascunde sub steagul iubirii și mărșăluiește zgomotos și
demonstrativ. Daniel și Magda au fost răniți de oameni
care au pretins că sunt înțelepți și știu ce e iubirea.
Uneori în fața durerii trebuie doar să știi să taci lângă cel
ce suferă. Dar, din nefericire, mulți vor să vorbească
chiar dacă nu au nimic de spus.
Când iubirea întâlnește suferința, atunci se naște
măreția. Povestea Magdei și a lui Daniel este povestea
unui cântec de dragoste întrerupt. El s-a oprit aici pe
pământ ca să continue pentru totdeauna în cer.
Nu vei întâlni în această carte un final fericit așa
cum îl gândim și așteptăm noi, oamenii. Dar vei găsi
povestea unui om cu o rădăcină adâncă în credință. Și pas
cu pas vei auzi un altfel de cântec despre un Dumnezeu:
„…care stă pe tron şi El face tot ce vrea.“

Florin Ianovici – Pastor

Biserica Renovatio, București
 RECOMANDĂRI

E
roii nu sunt oameni perfecți, ci curajoși,
sinceri și gata să reziste, indiferent de
sacrificiu sau preț. Citind cartea lui Daniel
am realizat că uneori eroii sunt atât de aproape de noi. Ei
sunt oameni obișnuiți care atunci când trec prin încercări
se comportă excelent.
Mi-am amintit de multe momente în care priveam
cu atenție la Dani și Magda și am rămas uimit de curajul
de care au dat dovadă în fața unei asemenea situații. Am
avut impresia că au cultivat ani la rând acea tărie de
caracter pe care au arătat-o pe tot parcursul necazului.
Nimeni nu poate combate ideea că viața este
presărată cu greutăți, suferințe și necazuri. Alteori, viața
pare nedreaptă. De obicei, dorința omului de dreptate este
mult mai mare decât capacitatea de a răbda suferința, dar
asta nu și în cazul lor. Acești doi tineri au luptat cu cei mai
mari dușmani: boala și moartea. Pentru ei, nu a fost mult
mai puternică doar capacitatea de a răbda, ci și credința.
Mulți oameni au încercat să le ofere cel mai bun
răspuns, asemenea prietenilor lui Iov. Unii din prea mult
entuziasm, au rănit, au descurajat și au făcut ca durerea
lor să fie mai grea. Eu am ales să tac și să aștept să
vorbească Dumnezeu. În cele din urmă Dumnezeu a
vorbit. Și de data aceasta nu prin prieteni, ci chiar prin
Magda: ,,Dumnezeu stă sus pe Tron și face tot ce vrea. Și
tot ce face El, este desăvârșit!”
Alin Jivan
 Această carte abordează umblarea cu Dumnezeu,
slujirea și experiențele prin care ne trece Domnul în
pregătirea noastră pentru patria cerească. Magda și
Daniel Popescu sunt doi tineri din capitală, pe care
Dumnezeu i-a pus împreună pentru o perioadă de timp.
Pe Magda Popescu am cunoscut-o pentru puțin și de la
distanță, dar în puținul timp pe care l-am avut la
dispoziție de a o cunoaște, pot să spun că a fost o piatră
rară, de o mare valoare, de la care avem cu toții de
învățat. Pentru Daniel, partenerul ei de viață, a fost o
mare provocare să scrie toată această poveste, citind-o îi
vei cunoaște pe amândoi mai bine și vei avea multe de
învățat.
În momentele cele mai grele din viața acestor doi
tineri, înflorește în fața tuturor credința lor de neclintit în
Dumnezeul în care s-au încrezut și astfel vedem
adevăratul lor caracter. Eu mă opresc aici și îți doresc o
lectură plăcută, compusă nu din povești, ci din fapte
reale, scrisă nu din auzite, ci din adâncul suferinței. Cu
Dumnezeu suntem biruitori!

Tiberiu Pop – Pastor

Biserica Penticostală Peniel, Londra

Îmi place în mod deosebit să citesc cărți

devoționale și cărți autobiografice. În cazul de față avem
de-a face cu o carte autobiografică și devoțională, chiar
mai mult de atât, o scriere ruptă din realitate, și aceasta
fără vreo înfrumusețare artificială, așa cum și este de fapt
viața... o realitate brută, necioplită de vreun condei
iscusit.
 Cunosc îndeaproape trăirea care a stat în spatele
acestei scrieri, și cu mâna pe inimă, dacă mai e nevoie,
pot să afirm că, deși este o exprimare în scris a unei
realități, care își are originea în grădina Edenului și se va
repeta până atunci când vom ajunge unde nu este
suferință, este facută într-un mod excepțional. Daniel a
reușit, și nu este un lucru deloc ușor, să aștearnă pe hârtie
trăirile cele mai adânci, izvorâte dintr-o inimă
însângerată și chinuită până la refuz, dar fără a fi biruită.
Recomand această carte în primul rând acelor
suflete cărora viața nu le-a surâs așa cum se așteptau ei,
celor care au întrebări fără răspuns, celor care nu își pot
imagina că există speranță acolo unde ochiul de carne nu
mai vede speranță, celor care doresc să spună, citez:
„opriți planeta, vreau să cobor”.
Recomand această carte celor care vor să vadă o
credință veritabilă. Acea credință care vede dincolo de
boală, de suferință, de respingere și de moarte. Da, este o
nădejde care nu înșală, iar pentru că mulți dintre noi nu
cunosc decât din teorie acest adevăr, vă propun să citiți
această carte și să descoperiți cum funcționează în viața
reală. Într-adevăr, Daniel s-a deschis ca o „epistolă vie”,
fără perdea sau menajamente, o epistolă care poate ajuta
și schimba pe cel ce o citește. Dar avertizez cititorul că
are nevoie de liniște și solitudine pentru a putea beneficia
de mireasma izvorâtă din rândurile citite.

Vlad Breană – Pastor

Biserica Brodina/Nisipitu
 Capitolul 1

COPILĂRIA

P
entru prima dată am deschis ochii în lumea
aceasta în data de 15.01.1985, în București.
M-am născut într-o familie numeroasă, fiind
cel de-al șaselea copil din cei zece: patru fete și șase băieți.
Cu bucurie îmi
amintesc de clipele
petrecute în casa
părintească și de
copilăria frumoasă pe
care am avut-o. Tatăl
nostru ne strângea
împrejurul mesei și
făcea cu noi tot felul
de studii biblice
pentru a implanta în
inima noastră, încă de
mici, Cuvântul lui
Dumnezeu. Ne
adunam în felul acesta
de două ori pe săptămână. Mama la rândul ei, adesea
făcea cu noi programe bisericești: ne punea să cântăm, să
ne rugăm, să dăm îndemnuri, iar Cornel și Cristian, frații
mei cei mari, mereu ne predicau din Biblie.
O dată pe lună era programat să sosească fratele
pastor Emil Bulgăr, pastorul principal al bisericii Betel

9
IUBIREA ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECÂT CUVINTE
nr. 1 din București. Venea la noi împreună cu alte familii,
iar mama și tata ne chemau în fața lor, iar noi cântam,
spuneam poezii și ne rugam. La aceste întâlniri, în urma
rugăciunilor făcute împreună, Dumnezeu lucra în familia
noastră cu multe semne și minuni.
În fiecare seară, înainte de culcare, părinții ne
strângeau pe toți la marginea patului și ne învățau să ne
plecăm genunchii și să Îi mulțumim lui Dumnezeu prin
rugăciune pentru ziua care tocmai trecuse. Ne duceau la
biserică duminică de duminică la ora copiilor, dar și la
seri de veghe. Părinții au căutat să ne învețe de mici cum
să trăim frumos pentru Dumnezeu, sădind Cuvântul Lui
în inimile noastre.
Când se organizau tabere creștine sau plecări la
munte cu școala, părinții făceau tot posibilul să putem
merge și noi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a
dat harul să pot crește în această familie minunată, unde
am avut parte de bucurii, dar și de încercări şi greutăți,
însă prin toate El ne-a purtat de grijă.

10
 COPILĂRIA
Anul 1995

Pe atunci aveam doar zece ani, iar copil fiind, nu

mă interesa pe mine prea mult de cele sfinte, cum nu mă
interesa nici să învăț să iau note bune la școală. Ce mă
preocupa cel mai mult era să fiu activ la joacă, atunci
când ne strângeam cu ceilalți copii din bloc.
Vă pot descrie un mic tablou să puteți înțelege
pasiunea pe care o aveam eu la vârsta aceea. Îmi
amintesc că în fața blocului meu era un teren foarte mare,
de aproximativ 15000 mp, care era gol, iar pe acest teren
cu mult timp în urmă gospodarii își aveau grădinile, unde
plantau tot felul de legume. Undeva în partea stângă a
terenului era o fabrică de textile, iar de jur împrejurul
fabricii era un gard. Cam la două-trei săptămâni se
aducea marfă nouă la fabrică.
În bloc cu mine și în blocurile din vecinătate, în
vremea aceea, erau foarte mulți copii, iar noi ne
cunoșteam bine. Într-o zi mi-a venit o idee, pe care am
împărtășit-o repede şi celorlalți copii. Le-am spus că am
putea să ne facem o cazemată foarte frumoasă. După ce
au auzit cuvintele mele, ei au rămas foarte entuziasmați și
încântați de ce aveam eu de gând să fac.
‒ Dar cu ce? au întrebat ei.
‒ Asta nu-i o problemă, uitați-vă la fabrică şi vedeți
câte lemne și cartoane avem acolo, le-am zis eu.
Iar Bogdan, unul dintre cei ce erau de față, mi-a zis:
‒ Dani, ce ușor vorbești, dar uită-te cine ne așteaptă
în curtea fabricii!
În curte erau trei câini mari și răi, că te lua cu frică
doar când îi vedeai. Câinii lătrau la toți cei care se
apropiau de gard. Ei își apărau teritoriul, deci era de
11
IUBIREA ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECÂT CUVINTE
înțeles. Dar eu tot nu m-am lăsat bătut și ce credeți că am
făcut? Am mers acasă, m-am uitat în frigider, am văzut
niște carne, am luat pe furiș câteva bucăți și repede am
plecat afară să ademenesc gurile care ne dădeau de gol. I-
am trimis pe Bogdan și pe Adrian cu bucățile de carne în
cealaltă parte a fabricii şi le-am spus așa:
‒ Mergeți voi în partea aceea și atrageți câinii, dar
nu le dați carnea din prima, ca noi să apucăm să lucrăm
fără grijă, iar când le dați mâncarea, urmăriți-i și, dacă
vin spre noi, anunțați-ne.
I-am trimis pe ei, iar eu am mers liniștit cu alți
copii să iau lemnele și cartoanele de care aveam nevoie.
Acum nu mai eram amenințați de câini, dar parcă tot
aveam un pic de frică. O dată pe lună, după ce se adunau
la gunoiul fabricii foarte multe lemne și cartoane,
paznicul le punea pe toate într-un container ca să le dea
foc. În ziua când voiam să ne facem cazemata, lemnele şi
cartonul erau adunate în acel container, dar nouă ne era
frică să nu ne prindă paznicul. După ce le-am luat, mare
bucurie a venit peste noi și bineînțeles că ne-am apucat
imediat să ne construim cazemata mult dorită. Am lucrat
vreo două zile până să o terminăm; aveam o cameră și o
bucătărie şi îi făcusem chiar și geamuri, doar că erau fixe.
Când bătea soarele ne uscam de cald înăuntru, dar seara
era răcoare și frumos. Ne adunam foarte des în ea, când
ploua, când ningea, cât aveam cazemata noi eram acolo.
Cazemata noastră rezista până venea cineva mai mare ca
noi și ne alerga puțin, apoi ne-o desfăcea și ne lua toate
lemnele.
Dar noi nu ne lăsam și mereu ne găseam câte ceva
de făcut. Terenul pe care am crescut și am copilărit era
un loc foarte mare și pentru noi a fost o mare
12