Atelier ,,Prietenul tinereții mele”

1. Ce te-a impresionat în această carte?

Cartea ,,Prietenul tinereții mele”, a cărei făuritor este Traian Dorz, m-
a impresionat prin ,,meditații” așa cum le numește autorul, care sunt o
prelungire nesfârșită a vieții duhovnicești întru Hristos. Acest volum
poate fi ușor considerat un profund spiritual poem de dragoste – o
dragoste adevărată de Dumnezeu – și toate acestea datorită
abundentelor elemente poetice din care se compune, datorită tematicii
pe care o abordează, a gândirii adânci; o adevărată revelație – care
este transmisă deschis și sincer, a sensibilizării afectivului, și mai
ales, a structurii deosebite.
Lecturând o carte bună, imi gasesc liniștea, alteori găsesc modele de
bunatate și empatie. În unele carti gasesc raspuns la intrebarile ce ma
framanta in viata de zi cu zi, alteori ma refugiez, atunci cand apar
probleme, gasesc un sprijin, toate acestea intr-un cuvant ar insemna
un refugiu, intr-o lume liniștită, adevarata si calda. Și iată că o carte
ce intră în toate aceste caracteristici este ,,Prietenul tinereții mele”.
Impresionată am fost și de abordarea simplă a tematicii, in ceea ce
priveste terminologia, care nu scade cu nimic valoarea intrinsecă a
acesteia. Dimpotrivă, simplitatea termenilor si ingeniozitatea
îmbinării, a acumularii lor, sensibilizează tandru, afectiv, atât pe omul
simplu, cât si pe intelectualul prea obișnuit cu neologisme.
Mi a plăcut cum autorul a surprins în acest volum elemente aparent
paradoxale, dar care, tocmai prin aceasta, evidențiază suplețea și
acuratețea cu care pătrunde în adâncimea simțămintelor , a iubirii
profunde și puternice pentru Dumnezeu. Aceste elemente ne sunt
demonstrate chiar din primul capitol, de la pag. 19, care se
numește ,,Începutul minunilor mele”.
2. Care este mesajul cărții din punctul tău de vedere?
Așa cum autorul a ales un lexic simplu pentru a scrie
volumul ,,Prietenul tinereții mele”, mesajul mi-a fost înțeles chiar de
la bunul început al lecturii.
El ne transmite cine a fost adevăratul lui Prieten din copilărie și cine a
fost Călugărul ce l-a îndrumat și i-a fost alături pe tot parcursul vieții.
Traian Dorz ne destăinuie un permanent dialog, ajungerea pe cea mai
înaltă treaptă a iubirii necondiționate de Dumnezeu, de pe care, prin
Jertfa Crucii, atinge Talpa Dragostei dumnezeiești. Aceasta reprezintă
un semn clar că autorul a fost și a rămas un adevărat ortodox, că într-
adevăr numai în Biserică a rămas alături de Dumnezeu, fără ca
dragostea lui să rămână pietism. Și rămâne cu un ultim cuvânt, ca un
fel de testament pentru toți urmașii lui, pentru toți cei care se vor
numi ostași ai Domnului:

Tot ce v-am scris aici cu lacrimi

e adevar curat si greu,
marturisit pe constință,
în numele lui Dumnezeu.

Nu-mi lepădați nici o frântură

din tot ce spun acum și scriu,
căci tot ce nu-nțelegeți astăzi
o să-nțelegeți mai târziu.
3. Dacă ar fi să alegi o poezie de Traian Dorz, care ar
fi?
Ce dulce mi-e nădejdea
Ce dulce mi-e nădejdea
vieții care vine!
E numai bucurie
în tot ce-aștept la Tine.

Ajută-mi, dulce Domnul meu,

să cred, să lupt, s-alerg mereu
și, oricât aș plăti de greu,
să pot s-ajung la Dumnezeu!

Va fi o dimineață
și-apoi o alta, iară,
întotdeauna nouă,
că-n veci nu va fi seară.

Va fi o-mbrățișare
întotdeauna dulce,
căci teama și-ndoiala
pe veci de veci s-or duce.

Va fi o întâlnire
 și-apoi o alta-ntruna,
căci orice despărțire
s-a dus pe totdeauna.

Ajută-mă, răbdare,
s-ajung pe veșnicie
acolo unde, numai iubirea o să fie!

Poezia data se află la pagina 299 al capitolului 77. Am ales această

poezie, deoarece mi s-au părut a fi gândurile tuturor oamenilor ce trec
prin ei situația zilelor de astăzi. Acum omenirea este cumva la
marginea prăpastiei, și dacă nu găsim un moment în care să ne
refugiem de nebunie și să ne rugăm, consecințele ar putea fi mai
grave decât ne putem imagina. Factorul antropic s-a învățat să tot
ceară de la Dumnezeu și natură, fără a întoarce nimic înapoi, de aici și
vin toate ,,nevoile” ce ne înconjoară astăzi.