Sunteți pe pagina 1din 1

Test - Clasa a –VI-a

• Toate subiectele sunt obligatorii


• Timpul efectiv de lucru este de 50 de minute

Citeşte cu atenţie textul următor:

În dimineaţa aceea, bunicul meu dinspre tată m-a trezit pe la trei. […] La vârsta aceea, o
trezire matinală este, în sine, garanţia unei aventuri. Ştiam de cu seară că, până în ora patru, voi
pleca la drum, cu tataie, unul lângă altul, cu bicicletele la Băileşti!
Era vara lui 1981; tataie avea 74 de ani împliniţi (născut în 1907) şi era verde ca mărul
înflorit; eu aveam 14 ani şi mai aveam o bicicletă Pegas, culoare alb 13, cu roţi mici – se
produceau pe undeva pe lângă Braşov, parcă. Bicicleta o aveam, într-un fel, tot de la tataie. […]
Nu era încă ora 4 când am plecat, dâră lângă dâră în praful aproape compact al uliţelor, cu
tataie spre oraş. Între Negoi şi Băileşti, pe unde am luat-o noi, nu ştiu dacă-s 10 kilometri. Am
traversat lanuri de porumb cu verdele umed, brazde îmburuienate cu scaieţi purtând flori
monumentale şi cu un parfum de neînchipuit, greu şi dulce; am lăsat în urmă diguri mici ale
sistemului de irigaţie, am trecut un pod de lemn peste un canal… În răsăritul soarelui, în faţa
noastră, doar tăcerea drumului gol; în aer, sub cerul uşor, o răcoare înrourată. Şi acolo, între
praful dospit al drumului de ţară, lumina promiţătoare a răsăritului şi cerul înalt al dimineţii
tinere, eram eu şi tataie, mergând alături. Şi vorbeam – exact acele banalităţi care-i fac pe nepoţi
şi pe bunici să se simtă atât de bine împreună. La un pas deasupra pământului, alunecam amândoi
spre oraş; în spate, umbrele noastre aproape se sprijineau una de alta. Cu nasul în miresmele
amestecate ale dimineţii şi cu capul în taina iniţiatică a drumului, mi-am promis să-l sprijin pe
tataie până la capăt.
Am traversat mai apoi o pădure de salcâmi; ajunseserăm la marginea oraşului. Sub roţile bici-
cletelor, vreascuri subţiri pocneau stins. Doar vorbele noastre, banale şi de nerememorat astăzi –
oricât aş vrea s-o pot face – prindeau ecou între arbori. Iar umbra pădurii, la rându-i, învăluia
ecoul ca un cocon.
(Adrian Cioroianu, O dimineaţă cu tataie, vol. Cartea cu bunici)
1. Găsește în textul dat 3 cuvinte monosilabice, 3 cuvinte bisilabice și 3 cuvinte trisilabice. 9
puncte
2. Identifică în textul dat 3 cuvinte care conțin diftong, 3 cuvinte care conțin triftong și 3 cuvinte
cu vocale în hiat. Precizează-le. 9 puncte
3. Notează câte litere și câte sunete au următoarele cuvinte : aceea, bicicletele, produceau,
tăcerea, eram. 10 puncte
4. Desparte în silabe cuvintele următoare : vâslă, atlas, sculptor, funcție, fiică, respectuos,
subiect, coafor. 8 puncte
5. Scrie sinonime contextuale pentru cuvintele subliniate în text : un parfum, tăcerea, vorbeam,
taina, să sprijin. 10 puncte
6. Menționează tipul de narațiune din acest text, selectând două pasaje prin care sa-ți susții
răspunsul. 6 puncte
7. Fomulează patru idei principale din textul dat. 12 puncte
8. Redactează o compunere narativă de 10-15 rânduri, pornind de la ultimul alineat al textului.
26puncte
Succes!

S-ar putea să vă placă și