Sunteți pe pagina 1din 4

Clasa a VII-a 13.02.

2021

Colosseum

Colosseum este cel mai cunoscut amfiteatru (arenă de formă rotundă sau ovală) din
lume, nu doar pentru dimensiunile sale impresionante, ci și pentru complexitatea arhitecturii.
Aflat lângă Forul Roman, în spatele Palatinului, Colosseum a fost construit după o idee atribuită
lui Augustus. Construcția, menită să sublinieze splendoarea Romei și generozitatea împăratului,
a fost începută de Vespasian în anul 70 a.Chr. și inaugurată de fiul său Titus 10 ani mai târziu.
Capacitatea amfiteatrului era între 50.000 și 80.000 de oameni, iar intrările la jocuri și spectacole
erau gratuite.
Organizarea accesului în arenă era similară cu cea din timpurile noastre: fiecare arcadă avea
un număr corespunzător unui sector, care se regăsea, alături de rând și loc, și pe biletul distribuit
gratuit spectatorului. Erau prevăzute loje speciale pentru împărat și vestale, iar rândurile cele
mai apropiate de arenă erau ocupate de nobili (senatori și cavaleri).
Cele mai populare erau jocurile cu gladiatori, dar arena găzduia și alte feluri de întreceri și
spectacole. Solul arenei (lat. (h)arena – nisip) era impermeabil, astfel încât interiorul putea fi
umplut cu apă pentru a se organiza lupte cu corăbii (naumahii), în care actori erau gladiatorii.
Sub arenă se aflau coridoare și încăperi prin care erau introduși în arenă gladiatori sau animale
sălbatice în diferite momente ale jocurilor. Astăzi, nivelul de sub arenă este vizibil pentru turiști.
Colosseum reconstituire
Intrare în Colosseum

Despre edificiu:

 în Antichitate, fațada era împodobită cu statui, iar arcadele primelor trei etaje erau despărțite prin
stâlpi cu capiteluri dorice la parter, ionice la primul etaj și corintice la etajul al treilea.
 are forma unei elipse rotunjite cu axele exterioare de 188 m în lungime și 156 m în lățime.
 printr-un sistem special numit velarium (lat. velum – pânză, văl), amfiteatrul putea fi acoperit cu
pânze mari de in pentru ca spectatorii să fie protejați de soare.
 după ce jocurile de gladiatori au fost interzise, odată cu adoptarea creștinismului drept religie oficială
a imperiului, Colosseum a fost abandonat și a devenit o sursă de materiale de construcții pentru
locuitorii din Roma și pentru repararea unor monumente oficiale. Folosirea pietrei din Colosseum a
fost interzisă abia în 1749, atunci când Papa Benedict al XIV-lea a declarat monumentul loc de
amintire în memoria creștinilor care și-au pierdut viața acolo, uciși în timpul unor persecuții
imperiale.

APLICAȚII

1. Colosseum a rămas un model arhitectonic pentru un tip de


amfiteatru modern, răspândit în întreaga lume și la fel de popular ca în
Antichitate. Privește imaginile și numește tipul De construcție actuală care
este moștenitoarea Colosseumului.

Colosseum, reconstituire

Arena Națională, București


3

Maracanã Stadium, Rio de Janeiro

2.Investigație. Căutați și alte exemple de construcții actuale, din întreaga


lume, care îi împărtăşesc modelul. Descoperiți și explicați trei avantaje ale
arhitecturii Colosseumului, preluate de „copiile“ moderne. Realizați la finalul
investigației un produs (poster, colaj foto etc.), însoțit de explicațiile
necesare, pe care să-l prezentați în clasă.

S-ar putea să vă placă și