Exerciții grilă la limba și literatura română

• Toate subiectele sunt obligatorii

• Timpul efectiv de lucru este de 45 de minute

Citeşte cu atenţie textele care urmează, apoi notează, în grilă, răspunsul corect la întrebările
date:

A. În dimineaţa aceea, bunicul meu dinspre tată m-a trezit pe la trei. […] La vârsta aceea, o
trezire matinală este, în sine, garanţia unei aventuri. Ştiam de cu seară că, până în ora patru, voi
pleca la drum, cu tataie, unul lângă altul, cu bicicletele la Băileşti!
Era vara lui 1981; tataie avea 74 de ani împliniţi (născut în 1907) şi era verde ca mărul
înflorit; eu aveam 14 ani şi mai aveam o bicicletă Pegas, culoare alb 13, cu roţi mici – se
produceau pe undeva pe lângă Braşov, parcă. Bicicleta o aveam, într-un fel, tot de la tataie. […]
Nu era încă ora 4 când am plecat, dâră lângă dâră în praful aproape compact al uliţelor, cu
tataie spre oraş. Între Negoi şi Băileşti, pe unde am luat-o noi, nu ştiu dacă-s 10 kilometri. Am
traversat lanuri de porumb cu verdele umed, brazde îmburuienate cu scaieţi purtând flori
monumentale şi cu un parfum de neînchipuit, greu şi dulce; am lăsat în urmă diguri mici ale
sistemului de irigaţie, am trecut un pod de lemn peste un canal… În răsăritul soarelui, în faţa
noastră, doar tăcerea drumului gol; în aer, sub cerul uşor, o răcoare înrourată. Şi acolo, între
praful dospit al drumului de ţară, lumina promiţătoare a răsăritului şi cerul înalt al dimineţii
tinere, eram eu şi tataie, mergând alături. Şi vorbeam – exact acele banalităţi care-i fac pe nepoţi
şi pe bunici să se simtă atât de bine împreună. La un pas deasupra pământului, alunecam amândoi
spre oraş; în spate, umbrele noastre aproape se sprijineau una de alta. Cu nasul în miresmele
amestecate ale dimineţii şi cu capul în taina iniţiatică a drumului, mi-am promis să-l sprijin pe
tataie până la capăt.
Am traversat mai apoi o pădure de salcâmi; ajunseserăm la marginea oraşului. Sub roţile bici-
cletelor, vreascuri subţiri pocneau stins. Doar vorbele noastre, banale şi de nerememorat astăzi –
oricât aş vrea s-o pot face – prindeau ecou între arbori. Iar umbra pădurii, la rându-i, învăluia
ecoul ca un cocon.
(Adrian Cioroianu, O dimineaţă cu tataie, vol. Cartea cu bunici)
1.În textul dat se prezintă o întâmplare petrecută:
a. într-o seară de vară;
b. într-o dimineaţă de primăvară;
c. într-o noapte de vară;
d. într-o dimineaţă de vară.
2.Conform celor prezentate în text, bunicul şi nepotul trebuie să ajungă:
a. în satul Băileşti;
b. în oraşul Băileşti;
c. în satul Negoi;
d. în oraşul Braşov
3.Secvenţa Şi vorbeam – exact acele banalităţi care-i fac pe nepoţi şi pe bunici să se simtă atât de
bine împreună sugerează:
a. dragostea bunicului pentru nepot;
b. dorinţa bunicului de a-i împărtăşi nepotului din experienţa sa de
viaţă; c. profunzimea şi delicateţea relaţiei dintre bunic şi nepot;
d. un posibil dialog lipsit de importanţă
4.Structura subliniată în secvenţa tataie avea 74 de ani împliniţi (născut în 1907) şi era verde
ca mărul înflorit sugerează:
a. înţelepciunea bunicului;
b. dragostea bunicului pentru natură;
c. energia pe care o avea bunicul, în ciuda vârstei înaintate;
d. dragostea bunicului pentru nepot.
5.Propoziţia care conţine patru cuvinte cu diftong este:
a. Am traversat lanuri de porumb cu verdele umed, brazde îmburuienate cu scaieţi purtând flori
monumentale şi cu un parfum de neînchipuit, greu şi dulce;
b. În dimineaţa aceea, bunicul meu dinspre tată m-a trezit pe la trei;
c. Am traversat mai apoi o pădure de salcâmi;
d. Cu nasul în miresmele amestecate ale dimineţii şi cu capul în taina iniţiatică a drumului, mi-
am promis să-l sprijin pe tataie până la capăt.
6.Enunţul care conţine un termen din familia lexicală a cuvântului rouă este: a. În dimineaţa
aceea, bunicul meu dinspre tată m-a trezit pe la trei;
b. Iar umbra pădurii, la rându-i, învăluia ecoul ca un cocon; c. Bicicleta o aveam, într-un fel,
tot de la tataie;
d. În răsăritul soarelui, în faţa noastră, doar tăcerea drumului gol; în aer, sub cerul uşor, o
răcoare înrourată.

7.Sinonimul potrivit pentru sensul din text al cuvântului greu (un parfum de neînchipuit,
greu şi dulce) este:
a.dificil;
b. rece;
c. obişnuit
d.puternic.
.
B. Începe să fie mai grea decât până atunci inima nepotului. Toată vara a fost la bunici.
Şi acuma tot la bunici e. Dar şcoala care se îndepărtase până la uitare, acum se apropie din
nou, cu fiecare zi a calendarului. Se dezmorţeşte răcoarea din umbrele ei şi răsare,
răspândindu-se la începutul şi la capătul zilei, cu miros de ciupercă şi de tufănică. Cerul e
mai albastru, dar nu ca cel de primăvară (albastru şi acela). Acesta parcă-şi aduce aminte de
celălalt, cu zâmbet ostenit şi cu îngândurare.
Nepotul se uită la toate cu un fel de rămas bun. Acolo a fost vara lui. […]
De câte ori aude un greier, se opreşte şi-l ascultă ca şi cum ar sta de vorbă cu el. Şi greierul e
o vorbă de-a verii rămasă în ierburi până-n târziu de toamnă. […]
Se duce la bucătăria de vară a bunicilor, care e ridicată numai din scândură vopsită
albastru (ca şi portiţa, ca şi biserica Sfântului Mercurie, ca şi cerul de toamnă). Acolo, cu
clocot dulce fierb perjele albastre, din care bunica face povidlă. Tot acolo a făcut bunica
bulionul cel roş ca fesul turcului. Acolo arde un foc pârâitor de vreascuri şi surcele, dând fum
albastru.
Albastru! Totul e albastru ca o evaporare în cer.
Ochii rămân mereu spre cer. Parcă cerul te priveşte ca cineva care pleacă şi nu spune
nimic de teamă să nu plângă.
Nepotul simte ca şi cum s-ar scoborî cufere din pod şi s-ar face bagaje în jurul lui. În
toate e plecare: în cer, în frunză, în inimă.
Inima nepotului pricepe frunza toamnei.
— Ce corăbii ţi s-au înecat? îl întreabă bunica.
— Vine toamna, bunică.
— Ei, şi?
— Ei iaca. (Ionel Teodoreanu, Bunicii)
8.În textul dat apar, ca moduri de expunere: a. naraţiunea, descrierea şi
dialogul;
b.descrierea şi dialogul;
c. naraţiunea şi dialogul; d.naraţiunea şi
descrierea.

9.Sunt de culoare albastră:

a. cerul, fumul şi scândura de la bucătăria de vară a bunicilor;
b. ochii nepotului şi cerul;
c. ochii bunicii, cerul, scândura de la bucătăria de vară a bunicilor;
d. ochii bunicii, ochii nepotului şi cerul.

.
10.Secvenţa Inima nepotului pricepe frunza toamnei sugerează:
a. trecerea timpului;
b. tristeţea copilului creată de venirea toamnei;
c. venirea toamnei;
d. admiraţia copilului pentru natură.

11.Un alt răspuns pe care copilul l-ar fi putut da la întrebarea adresată de bunica Ei, şi?
este: a. Şcoala se apropie din nou, cu fiecare zi a calendarului;
b. Cerul e mai albastru, dar nu ca cel de primăvară (albastru şi acela); c. Acolo arde un foc
pârâitor de vreascuri şi surcele, dând fum albastru;
d. Şi greierul e o vorbă de-a verii rămasă în ierburi până-n târziu de toamnă.

12.Structura subliniată în replica Ce corăbii ţi s-au înecat? are următorul

sens:
a. eşti trist;
b. eşti fericit;
c.eşti nerăbdător;
d.eşti calm.