„Suflete al meu , suflete al meu, scoala!

Pentru ce
dormi? Sfarsitul se apropie”(inceputul condacului din
canonul sfantului Andrei Criteanul)

Am ales in aceasta seara fiind ultima parte a Canonului Sfantului Andrei

Criteanul sa vorbesc despre importanta sufletului, cum trebuie sa privim moartea
pamanteasca si ce trebuie sa faca crestinul ca sa se mantuiasca.
Prin moarte intelegem sfarsitul vietii pamantesti datorita despartirii
sufletului de trup. Aceasta despartire se produce din cauza slabirii si mortii
celulelor corpului in urma unei boli, a vietii inainatate, a unui accident sau chiar
mai rau in urma sinuciderii. Omul stie ca viata lui sfarseste prin moarte, mai
devreme sau mai tarziu, dar nu cunoaste moartea din experienta proprie, ci din
experienta altora. Noi cunoastem moartea din afara, fiindca o vedem la altii.
Moartea constituie evenimentul cel mai profund si tulburator al vietii, care ridica in
mintea omului problema sensului vietii. Moartea este granita la care ne apare
Domnul vietii, Dumnezeu care este singurul nemuritor. Raspunsurile date de unii
oameni cu privire la moarte sunt neconcludente , considera moartea un fenomen
biologic prin care functiile vitale ajung la o limita , in concluzie omul de azi cauta
sa se elibereze de gandul mortii. Pentru cei ce cred ca viata inceteaza odata
cumoartea este un fapt ingrozitor isi doreste sa ajunga la ea ca mai tarziu. Pentru
cei gravi bolnavi care indura suferinte cumplite moartea insemana o eliberare cu
rare exceptii nu se inspaimanta de ea. Noi crestini trebuie sa privim moartea ca pe
un mijloc de trecere din aceasta viata nedeplina si trecatoare , la viata cea fara de
sfarsit .
Hristos a aratat ca principala cauza a mortii noastre fizice, ca despartire a
sufletului de trup este rezultatul ruperii omului din comuniunea cu Dumnezeu. El
nu a lasat pe om sa piara fiindca este faptura Sa, ci a trimis pe fiul Sau din iubire
fata de lume ca sa-l izbaveasca din moarte.
Tot Hristos a schimbat essential sensul mortii fiindca moartea nu mai
insemna coborarea omului in nefiinta ci inaltare lui. Dragilor moartea nu este doar
un fenomen biologic trebuie sa ne folosim rationamentul si sa intelegem ca dupa
moarte exista viata. Avem ca marturie pe Hristos care a inviat.
 In canonul sfantului Andrei criteanul gasim de fiecare data cuvantul suflet,
de ce vorbeste ata de mult despre suflet? Vrea sa ridice un semn de intrebare
cititorului, adica sa ia aminte ca inafara de trup mai exista ceva si sa ne ocupam de
el. Neavand grija de suflet vom ajunge in iad, din cauza stapanirii diavoului.
Sfantul clement Roamanul zice foarte frumos: “sa ne pocaim cat timp traim pe
pamant, caci noi suntem ca lutul in mana olarului. Precum olarul cand face
vasul , daca acesta se indoie sau se stramba , il poate reface, iar daca s-a grabit
a-l pune in cuptor ars, nu=l mai poate schimba asa si noi: cat timp traim in
aceasta lume, trebuie sa ne pocaim din toata inima pentru ca sa primim
mantuirea”
Consecintele nepocaintei din aceasta viata sunt cumplite. Sfanta scriptura
prezinta iadul locul in care se afla cei ce nu se gasesc in comuniune cu Hristos
Evanghelistul Matei in capitolul 3 versetul 12 prezinta iadul drept “focul nestins “
In viziunea lui DANTE Dumnezeu ramane exterior iadului, fiindca iadul
apare ca expresie a unui act de justitie exterioara a lui Dumnezeu fata de sufletele
aflate in el. De aceia cei din iad nu pot iesi de acolo. In viziunea biblica Dumnezeu
este prezent si in iad ca sa arate sufletelor de acolo ca ele nu se afla acolo din
cauza Sa, iar chinul lor este produs de poftele care nu-si mai gasesc material ca sa
se satisfaca. Sfantul Ioan Damaschin spune clar “Caci poftind si
neimpartasindu-se de cele ale poftei sunt arsi de pofte ca de foc” deci prezenta lui
Dumnezeu in iad vrea sa arate cat de mult a pretuit Dumnezeu libertatea omului,
lasandu-l sa-si hotarasca singur propia lui soarta. Sfantul vasile cel Mare frumos
spune ca “unii se vor odihni intr-o stare perfecta si mai inalta , iar altii intr-o
stare mai redusa , dar toti se vor cinsti cu linistea”
Asadar scopul Canonului cel mare este de a descoperi pacatul si de a ne
conduce astfel catre pocainta, sa descoperim pacatul nu prin definiiti si enumerari
ci printr-o profunda meditatie asupra istorieri biblice, iar pentru a intelege textul
canonului cel mare implica desigur cunoasterea scripturii si a rugaciunii inimii.
Din experinta proprie va povestesc o intamplare:
Am trecut printr-o perioada dificila cu mult timp in urma, unei persone
dragi mie I s-a facut rau pana la lesin in acele momente foarte grele din viata
mea timpul trecea cu o rapiditate de nedescris si se nascuse in mine o dorinta
fenomenala de salvare a persoanei dragi , dar ce credeti eram neputiincios nu
puteam sa fac nimic si va spun ca este foarte greu, atunci m-am rugat lui
Dumnezeu adevarat cu lacrimi in ochi si am zis Doamne fa ceva! Atunci am
vazut ca Dumnezeu este singurul care decide daca traiesti sau mori, iar noi
oamenii nu putem misca un deget fara acordul divinitatii.
De aceea va indemn sa ajungeti la aceast tip de rugaciune la rugaciune
sincera si cu lacrimi in ochi pentru ca Dumnezeu are nevoie sa-ti aduci aminte de
El asa cum poti tu. Daca ve-ti privi un copil in ochi veti vedea raiul, cam asa
trebuie sa fie rugaciunea precum sinceritatea si puritatea unui copil. Un mare sfant
spunea “roagate zilnic si adu-ti aminte de Dumenzeu iar atunci cand nu ai sa
mai poti sa te rogi Dumnezeu o sa-si aduca aminte de tine” imi doresc sa
intelegeti ca viata omului este scurta si nu avem timp prea mult de pocainta, asa ca
nu irositi acet timp. Inchei cu textul cantarii De vreme ce eu pacatosul:

“De vreme ce eu, păcătosul,  am văzut prea bine că această lume este deşartă şi
degrab trecătoare, m-am uitat în urma mea şi am văzut moartea stând lângă
mine… Și am zis sufletului meu:  «Suflete, suflete, până ce eşti viu, pocăieşte-te,
că trecând din lumea aceasta, nu vei mai avea vreme de pocăinţă… ». Și iarăşi
m-am uitat spre răsărit şi am văzut o lumină strălucind şi către mine aşa grăind:
«Eu sunt Arhanghelul Mihail şi sunt trimis la tine, suflete» . Iar sufletul,
înfricoşându-se, a zis către dânsul: «Sfinte, Sfinte Arhanghele, mă rog, mă rog,
mai lasă-mă puţin să vieţuiesc, şi-ţi voi da aurul şi argintul ». Iar el a zis:
«Timp ai avut, în viaţa ta, ca prin milostenie să fi cheltuit aurul şi argintul. Iar
acum, numaidecât, sufletul se cere de la tine, să meargă înaintea Domnului să
dea seama de faptele ce a lucrat în viaţă şi să-şi ia plata, după osteneala sa»”.