O cantare a „suirilor”

Desi Psalmul 123 este foarte scurt, avand doar patru versete, el ne impresioneaza prin sinceritatea si
vivacitatea mesajului sau, dar si prin profunzimea sentimentelor exprimate. Poemul este o implorare a
interventiei divine in favoarea unui popor umilit si batjocorit de popoarele vecine.

Desi nu se cunosc imprejurarile istorice prin care trecea poporul Israel in momentul scrierii psalmului, unii
comentatori sunt de parere ca acesta descrie atmosfera ostila din timpul reconstructiei Ierusalimului si a
statului evreu, dupa intoarcerea din exilul babilonian. Aceasta este insa doar o ipoteza.

Daca tinem seama de preambulul psalmului in versiunea sa siriaca, precum si de textul de la Qumran, care
il declara pe David ca fiind autorul ( „ cantare a treptelor a lui David” ), situatia se schimba radical. In acest
caz este vorba de evenimente ( necunoscute de noi ) petrecute pe vremea lui David, deci cu cateva secole
inainte de exilul babilonian.
Psalmul 123 face parte din grupul celor cincisprezece psalmi supranumiti „ai treptelor” ( 120-134 ).
Deoarece nu se cunoaste semnificatia exacta a termenului „trepte”, si deoarece acesti psalmi erau cantati
in timpul celor trei mari pelerinaje la Ierusalim ( Pastele, Rusaliile si Sarbatoarea Corturilor ), ar fi mai
corect ca ei sa fie numiti „psalmii suirilor”, mai degraba decat „psalmii treptelor”.
Atmosfera care caracterizeaza acest scurt poem este dominata de trei sentimente profunde: un sentiment
al dependentei depline si al increderii in Dumnezeu, un sentiment de jena din cauza dispretului aratat de
oamenii rai, si un sentiment fierbinte al dorintei dupa libertate.

Un detaliu semnificativ, legat de primele doua versete, este trecerea de la singularul versetului 1 la pluralul
versetului 2, fapt ce transforma aceasta rugaciune de implorare personala intr-o rugaciune colectiva,
nationala.
Daca privim acest acest imn din punct de vedere al mesajului sau, acesta este evident: atitudinea corecta
pe care trebuie sa o aiba un om inaintea Creatorului sau, imbinand teama reverentioasa ( fara familiaritati
deplasate si fara teama servila ) cu dragostea plina de incredere. Doar o asemenea atitudine ne poate
deschide usa celei mai marete camere de audienta din intregul Univers: sala tronului lui Dumnezeu.

Privirea: incotro ?
Ochii sunt ferestrele sufletului. Iar cand aceste „ferestre” sunt larg deschise spre cer, fiinta umana este
inundata de lumina. Psalmistul cunostea acest secret din propria sa experienta de viata. De aceea, in
cautarile sale de a iesi din stramtorarea in care se afla, el nu ezita sa-si indrepte ochii spre cer, spre locul
locuintei Celui Vesnic: „La Tine imi ridic ochii; la Tine, care locuiesti in ceruri. Cum se uita ochii
robilor la mana stapanilor lor, si ochii roabei la mana stapanei ei, asa se uita ochii nostri la Domnul,
Dumnezeul nostru, pana va avea mila de noi” ( vers. 1.2 ).
Incercarile vietii ne obliga sa cautam solutii pentru a iesi din ele cu un minim de pierderi. In cautarile
noastre, ochii ni se pot opri asupra propriei noastre intelepciuni in rezolvarea problemelor. Insa, pentru ca
inima omeneasca este „nespus de inselatoare si deznadajduit de rea; cine poate s-o
cunoasca ?” ( Ieremia 17,9 ), de multe ori ajungem dezamagiti de noi insine, de capacitatile noastre de a
iesi din criza.
Cand nu mai gasim nicio resursa in noi insine, tendinta fireasca a omului este sa se indrepte spre semenii
sai pentru ajutor. Insa de multe ori ( fara sa generalizam ! ), increderea in oameni ne este inselata, dand
deplina dreptate Scripturii care ne avertizeaza: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se
sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul” ( Ieremia 17,5 ).
Daca lucrurile s-ar opri aici, ne asteapta depresia, cu toate formele ei de manifestare. Cand nu mai vezi
nicio lumina la capatul tunelului pe care-l traversezi, cand nu mai gasesti nicio resursa in tine insuti si niciun
sprijin la cei de langa tine, Satana va fi intotdeauna prin preajma, soptindu-ti: „Vezi ? Nu ti-a mai ramas
nicio cale de scapare. Totul este pierdut. Nu incerca sa te mai zbati, caci e in zadar. Resemneaza-te si
accepta-ti soarta. Esti pierdut…”
Insa, in toate aceste situatii deznadajduite mai exista o solutie. Unica solutie: sa privim spre Dumnezeu.
David ne asigura ca aceasta solutie functioneaza intotdeauna in favoarea noastra, istorisind propria sa
experienta: „Eu am cautat pe Domnul si mi-a raspuns; m-a izbavit din toate temerile mele. Cand iti
intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fatza de rusine. Cand striga un
nenorocit, Domnul aude si-l scapa din toate necazurile lui” ( Psalmul 34, 4-6 ).
Omul este singura fiinta de pe pamant care-si poate ridica ochii spre cer in mod inteligent, cautand ceva
sau pe Cineva. Insa cati dintre noi fac o prioritate din acest lucru ? Cand boala bate la usa existentei
noastre, spre cine ne indreptam privirile in primul rand: spre farmacist, spre un medic renumit sau spre
Dumnezeu ? Cand facem cunostinta cu spectrul somajului, incotro se indreapta ochii nostri: spre „pile” si
relatii omenesti, sau spre Cel care are intregul Univers sub controlul Sau ?

Cand trecem prin crize relationale in familia noastra, incotro privim cu speranta vindecarii acestora: spre
psihologi, spre mediatori, sau spre Dumnezeul duhurilor, Cel care poate vindeca nu doar trupul si sufletul
omului, ci si relatiile interumane ?
Da, aici este intelepciunea crestinului autentic. Indiferent de situatie, criza sau necaz, el isi indreapta
privirea mai intai de toate spre Dumnezeu. „La inceput, Dumnezeu…” ( Geneza 1,1 ) este solutia tuturor
problemelor. Crezi lucrul acesta ? Daca inca nu ai experiente in aceasta privinta, incearca ! Iar Dumnezeu
nu te va dezamagi.
„Caci asa vorbeste Cel Prea Inalt, a carui locuinta este vesnica si al carui Nume este sfant: „Eu
locuiesc in locuri inalte si in sfintenie, dar sunt cu omul zdrobit si smerit, ca sa inviorez duhurile
smerite si sa imbarbatez inimile zdobite” ( Isaia 57,15 ).

Kyrie eleison !
Messa ( missa ) este o lucrare vocal-simfonica religioasa, a carei prima parte este intitulata
intotdeauna „Kyrie eleison”. Dar ce inseamna aceasta misterioasa expresie pe care o auzim cantata in
atatea piese muzicale de valoare ? Nimic altceva decat strigatul unui om care se indreapta spre
Dumnezeul sau, implorand mila divina.
Cea de-a doua parte a Psalmului 123 nu este altceva decat dezvoltarea lui „Kyrie eleison”: „Ai mila de
noi, Doamne, ai mila de noi, caci suntem satui de dispret; ne este satul sufletul de batjocurile celor
ingamfati, de dispretul celor trufasi” ( vers. 3.4 ).
Din raportul Scripturii, in general, dar mai ales din cel al Evangheliilor, in special, ajungem la concluzia ca
rugaciunea: „Ai mila de mine, Doamne !” nu a ramas niciodata fara raspuns. Inima de Tata a lui
Dumnezeu este intotdeauna miscata la auzul acestui strigat deznadajduit.
Cand tatal unui fiu lunatic s-a aruncat in genunchi la picioarele Mantuitorului, strigand: „Doamne, ai mila
de fiul meu !”, Iisus nu a ezitat sa-i asculte cererea, vindecandu-i fiul ( vezi Matei 17, 15.18 ). Cand doi
orbi din Ierihon si-au unit glasurile la apropierea lui Iisus, strigand: „Ai mila de noi, Doamne, Fiul lui
David !”, „lui Iisus I S-a facut mila de ei, S-a atins de ochii lor si indata orbii si-au capatat vederea si
au mers dupa El” ( Matei 20, 30.34 ). Iar cand orbul Bartimeu I s-a adresat in acelasi mod Mantuitorului,
spunand: „Iisuse, Fiul lui David, ai mila de mine !”, Iisus i-a zis: „Du-te, credinta ta te-a
mantuit” ( Marcu 10, 47.52 ).
Exista oare vreo magie ascunsa in cuvintele: „Ai mila de mine, Doamne !” ? Este aceasta o formula care
tine de vreun ritual mistic, aducator de izbavire ? Nicidecum ! „Secretul” lui „Kyrie eleison” nu sta in formule
magice, ci in inima iubitoare si sensibila a Tatalui nostru ceresc, care nu poate ramane rece si indiferenta la
auzul acestui strigat.
De fapt, rugaciunea „Ai mila de mine, Doamne !” transmite o multime de mesaje. Ea inseamna ca ne
recunoastem starea deznadajduita in care ne aflam. Tot ea inseamna ca am renuntat la cautarea solutiilor
in alta parte decat la Dumnezeu. Si tot ea inseamna ca avem incredere in El, ca stim nu numai faptul ca El
poate sa ne izbaveasca din criza, dar si ca El doreste sa faca lucrul acesta pentru noi.
In Psalmul 123, autorul se confrunta cu dispretul popoarelor pagane din jur. Noi ne confruntam cu o mie de
alte probleme. Te afli si tu intr-o asemenea criza existentiala ? Daca asa stau lucrurile, nu dispera ! Psalmul
123 a fost scris si pentru tine. Ridica-ti ochii spre cer, cauta-L pe Dumnezeu in rugaciune si implora mila Sa
! Iar raspunsul nu va intarzia sa apara. Fii sigur de acest lucru !

Lori Balogh