Sunteți pe pagina 1din 5

Emoțiile lui Dumnezeu sau Dumnezeul emoțiilor

Emoția și comunicarea Emoția este vectorul de comunicare cel mai rapid din lume.
Emoția se înregistrează în aceeași secundă.
Ex. bebelușul Este primul nivel de comunicare al unui copil.
De unde știe un copil ca mama lui îl iubește?
Când se naște, nu știe nicio limbă, chineza, româna, engleza, tot una, el știe doar
limbajul para verbal care prin volumul si ritmul vorbirii, prin intonație și pauze transmit
fericirea, tristețea, furia, frica, prietenia, umilința sau autoritatea.
Înainte de a forma alte legături, neuronii oricărui bebeluș au o decodificare clară a
emoțiilor celor din jurul lui.

Acest nivel de comunicare se diminuează pana la varsta adulta fiind inlocuit de cel
Samuel – fii lui Ișai verbal si nonverbal. Asta explica de ce a intervenit Dumnezeu si l-a oprit pe Samuel sa
ungă pe vreunul din cei 7 fii ai lui Isai. Cand Samuel merge sa ii vadă feciorii, care mai de
care mai aranjat, caci trimisese vorba înainte, Samuel rateaza nivelul acesta de
comunicare. Este izbit de ceea ce vede cu ochii. De ce? Pentru ca El se uita la ce izbea
privirea, dar Domnul se uita la inima.
Inima aceasta la care se uita Domnul și despre care psalmistul spune ca este nespus de
înșelătoare, este exact ceea ce cântărește în balanța mântuirii când un om este după
Domnul se uită la inima lui Dumnezeu.
inimă.
Cum spuneam la început emoția este vectorul de comunicare cel mai rapid din lume. De
aceea nici satana nu ratează prin filme, muzică și jocuri să tocească și să pervertească
După chipul Lui chipul lui Dumnezeu in noi. Caci d,a ca oameni suntem ființe raționale, dar nu doar atât.
Suntem și ființe emoționale, cu trăiri autentice și cu o dragoste pe care am învățat-o de
la Dumnezeu, cel care ne-a iubit mai întâi pentru că Dumnezeu este emoțional.
Dumnezeu poate să fie mânios, trist, bucuros, poate chiar să-și schimbe gândurile de
mânie cu unele de milă.

Țefania 3:17 marchează entuziasmul pe care îl are Dumnezeu atunci când relaționează
cu ființele create „Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu
va mai putea de veselie pentru tine.” Bucuria aceasta a relaționării ajunge chiar să-i
producă plăcere lui Dumnezeu, așa cum mărturisește Psalmul 149:4.
Emoțiile lui Dumnezeu Nu odată în Scriptură dragostea lui Dumnezeu este portretizată ca o dragoste profundă
asemănătoare cu aceea a unor relații omenești precum soț-soție, tată-copil. Limbajul
folosit în astfel de ocazii nu este decât unul plin de compasiune, afecțiune și chiar
pasiune pentru această părtășie creată între Dumnezeu și creaturile sale.

Rece sau în clocot - Cufundarea în mulțime


Confucius – credea că nemainutrind nici o dorință se elibera de durere
Schimbarea genetică - Refacerea începe cu un zâmbet/
Textul din carte cu curățirea căci El este sfânt. Refacerea.

Opusul frumosului la Viziunea grecilor, egiptenilor airienilor asupra lui Dumnezeu reiese si dupa arhitectura
greci nu era urâtul ci templelor lor.
comunul. Bucuria
Rece sau în clocot Pace
Dragoste
Legătura dintre trup si Opusul frumosului la greci nu era urâtul ci comunul.
minte Gândesc deci exist. Descartes.

„Dacă tot ce ai este Entuziascumul = clocot


un ciocan, atunci
totul ți se va părea un Vindecarea vine emoțional
cui.“
Corinteni 15:51-52 „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi
Schimbati schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va
suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.”

2 Corinteni 3:18 VDC


Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem
schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Privind slava Sunt transformat când mă uit țintă la cine sunt în Hristos.
Puterea transformatoare este eliberată când mă uit.
Ai remarcat cum ești schimbat de lucrurile la care le uiți?
La ce te uiti? Când ne închinăm, ridicându-ne ochii și văzând slava lui Hristos, suntem transformați în
asemănarea Lui. Pacea, mângâierea și odihna ne umplu sufletul. Suntem păstrați în pace
perfectă când imaginația noastră este ațintită asupra lui Dumnezeu11.
Pe de altă parte, ne putem imagina în mintea noastră că soțul/soția sau un prieten care
întârzie acasă a fost implicat într-un accident auto și, când ne uităm fix la această
imagine, ne umplem de frică și îngrijorare.
Biblia ne spune clar că suntem transformați în timp ce privim (vezi 2 Corinteni 3:18;
4:18).
Israeliti in pustiu... la Israeliții în pustiu s-au uitat mai degrabă la adversități decât la garanția Domnului care
ce au privit? le-a dat Țara Promisă. Ca rezultat al țintei privirilor lor, ei au fost cuprinși de frică și
necredință și au murit în pustiu în loc să primească destinul despre care Dumnezeu
spusese că este al lor (vezi
Evrei 3-4).

De ce nu ne da Ooo! Asta explică multe! Dumnezeu nu-mi va da libertate într-un domeniu în


Dumnezeu libertate... care nu sunt
pregătit să mențin această libertate,

Înnoiți-vă în duhul minții voastre și îmbrăcați-vă în omul cel nou (Efeseni 4:23-
Duhul mintii 24).

Cuvântul grecesc din paragrafele de mai sus este metamorphoō (Strong’s


G3339), de unde
avem cuvântul metamorfoză. Această metamorfoză are loc „în timp ce ne uităm
Metamorfoza nu la lucrurile
care se văd, ci la lucrurile care nu se văd“ (2 Corinteni 4:18).
Singurul loc din Noul Testament în care mai este folosit acest metamorphoō este
atunci
când Isus a fost „schimbat la față“ înaintea ucenicilor și fața și hainele Lui s-au
făcut albe ca
lumina (vezi Matei 17:2; Marcu 9:2).

Psalmul 46
1 Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru,
un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul
și s-ar clătina munții în inima mărilor,
Cu asta incep chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării
și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții.
Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt.
Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Psalmul 46
Psalmul 46:10 (VDC)
„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe
pământ.”

Romani 12:15 VDC


Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.

în zilele noastre, întregul pământ va fi tulburat,2 că oamenii „vor fi iubitori de sine…


fără dragoste firească… iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”3 şi că
Suntemindemnati sa
mulţi vor deveni slujitorii lui Satana care susţin lucrarea duşmanului.4 Într-adevăr,
traim emotiile nu
dumneavoastră şi cu mine „avem de luptat… împotriva stăpânitorilor întunericului
numai ale noastre cu si
acestui veac [şi] împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”5.
ale celorlalti
lucrurile, Isus Hristos este exemplul nostru suprem „care, pentru bucuria care-I era
pusă înainte, a suferit crucea”.
Emotiile motiveaza. neurostiinta si genetica comportamentala
Sunt motorul care ne Neuro-bio-chimista Candace Pert, a facut o descoperire uimitoare (1995- The
conduce mai departe Molecules of Emotion) care a schimbat modalitatea in care oamenii de stiinta inteleg
desi conditiile nu sunt conexiunea corp-minte. Ea a gasit un receptor opiat, mecanismul prin care o clasa de
favorabile molecule chimice (peptide) modifica mintea si corpul. Cercetarile ei sunt importante
deoarece ne arata modalitatea in care emotiile functioneaza ca un sistem reglator al
corpului. Cercetatoarea a demonstrat faptul ca emotiile sunt semnale electrochimice
care afecteaza chimia si electricitatea fiecarei celule a corpului nostru. De asemenea,
Pert afirma ca starile noastre emotionale afecteaza lumea inconjuratoare. Ea explica
Neurotransmitatorii... “fizica emotiilor” prin faptul ca noi suntem sisteme vibratorii care transmit propriile
vibratii semenilor. Astfel suntem si emitatori si receptori. Neurotransmitatorii numiti
peptide transporta mesajele emotionale. Pe masura ce sentimentele noastre se
schimba, aceasta mixtura de peptide circula prin corpul si creierul nostru si
modifica practic, chimia fiecarei celule a corpului.

Mat 11:29: "Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi
smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre."

Galateni 5
Invatati de la Mine
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare,
bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23 blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva
acestor lucruri nu este lege. 24 Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea
pământească împreună cu patimile şi poftele ei. 25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm
prin Duhul. 26 Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi
Roadele Duhului sunt
pizmuindu-ne unii pe alţii.
emotii
1. Să ai păcat nemărturisit 1. Să fii spălat de sângele lui Isus
2. Să ai o idee preconcepută 2. Să ai o atitudine dornică să
Diferenta dintre o înveţe
viata de credinta 3. Să fii independent: „Eu pot...“ 3. Să te rogi: „Doamne, arată-mi“
rationala si una 4. Să citeşti repede 4. Încetineşte, cugetă, meditează
emotionala 5. Să te bazezi numai pe gândire şi analiză 5. Să combini gândirea cu
ungere,
numai imagini, muzică şi vorbire
care curg

6. Să citeşti fără un scop specific 6. Să citeşti având un scop


anume
7. Să-ţi acorzi credit pentru înţelegere 7. Să-L glorifici pe Dumnezeu
pentru
înţelegere

Cei şapte paşi ai meditaţiei biblice, explicaţi

1. Doamne, curăţeşte-mă prin sângele Tău. Din moment ce primirea revelaţiei


divine
Pasi concreti in este în centrul meditaţiei biblice, trebuie să te pregăteşti ca să primeşti de la
rugaciune pentru Duhul Sfânt pocăindu-te şi fiind curăţat prin sângele Mielului. Trebuie să fii
supunearea si ascultător faţă de revelaţiile anterioare de la Dumnezeu (Matei 7:6) şi să
vindecarea emotiilor mărturiseşti orice păcat din viaţa ta, ca să nu fii decuplat de la revelaţia continuă
(Isaia 59:1-2, 1 Ioan 1:9).

2. Doamne, dă-mi o atitudine dispusă să înveţe. Revelația este dată celor


care
păstrează o atitudine de smerenie şi este oprită celor mândri şi aroganţi. Deci
păstrează o atitudine deschisă şi smerită înaintea lui Dumnezeu, îngăduindu-I
libertatea de a revărsa mai multă lumină peste orice idei pe care le ai acum şi de
a le modifica aşa cum crede El că e potrivit (Iacov 4:6, 2 Petru 1:19).

3. Doamne, nu-mi voi folosi eu însumi facultăţile. Nu poţi face nimic de la


tine, ci
numai ce auzi şi vezi prin Duhul (Ioan 5:19-20, 30). Nu ai o minte de folosit, ci o
minte de prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru ca El să o poată folosi şi umple
cu gândire cu ungere şi cu viziune divină (Proverbe 3:5-7, Romani 12:1-2). Dacă
îţi foloseşti singur propria minte, aceasta este o faptă moartă (Evrei 6:1-2).

4. Doamne, mă rog ca ochii inimii mele să fie iluminaţi. Încetineşte pe


măsură ce citeşti, meditând iar şi iar în inima şi mintea ta asupra textului,
rugându-te constant ca Dumnezeu să-ţi dea un duh de înţelepciune şi de
revelaţie în cunoaşterea Lui (Efeseni 1:17- 18, Psalm 119:18).

5. Doamne, îmi voi prezenta înaintea Ta abilităţile de a gândi şi de a-mi


imagina, ca să le umpli şi să curgi prin Duhul Tău. Meditaţia presupune să-ţi
prezinţi facultăţile înaintea lui Dumnezeu ca El să le umple şi să le folosească.
Asta include capacităţile de a gândi ale părţii stângi a creierului, ca şi capacităţile
vizuale ale părţii drepte a creierului. Caută râul lui Dumnezeu („curgerea
Duhului“) să călăuzească şi să umple ambele emisfere, oferindu-ţi gândire cu
ungere şi vise şi viziuni. Muzica te poate ajuta, ca şi murmurul, vorbitul şi scrisul
pe măsură ce treci prin procesul de descoperire (Ioan 7:37-39).

6. Doamne, arată-mi soluţia problemei cu care mă confrunt. Atenţia


concentrată aduce energia suplimentară a concentrării inimii şi minţii, care ajută
la eliberarea revelaţiei. De exemplu, remarcă diferenţa dintre o rază de soare
care atinge o bucată de hârtie şi lumina soarelui care trece printr-o sticlă ce
măreşte pentru a atinge o bucată de hârtie.
Energia focusată creează o rază atât de concentrată, încât hârtia ia foc. Când ai
o foame să stăpâneşti o nouă înţelegere şi disciplină, acea foame şi inima care
caută te vor face să vezi lucruri pe care nu le vezi în mod normal (Matei 5:6).

7. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru ce mi-ai arătat. Faptul că înţelegem că


revelaţia a venit de la Duhul Sfânt care ne locuieşte Îi dă toată gloria lui
Dumnezeu pentru ceea ce a fost revelat (Efeseni 3:21)

PLansul vindeca ai ci pe pamant l fel cum bucuria restaureaza si pazeste.

Noi nu putem cunoaște motivațiile — Aduceți-vă aminte că nu puteți ști ce se află în inimile
oamenilor. Voi nu cunoașteți motivele care au determinat acțiunile pe care le considerați
greșite. Multe persoane nu au beneficiat de o educație corectă; caracterele lor sunt deformate,
ei sunt aspri și irascibili și par lipsiți de orice scrupule. Dar harul Domnului Hristos îi poate
schimba. Să nu-I îndepărtați și să nu-I faceți să se descurajeze sau să dispere, spunându-le: “M-
ai dezamăgit, așa că nu mai încerc să te ajut”. Este suficient să rostim câteva cuvinte sub
influența provocării — doar atât cât considerăm că merită acele persoane — iar aceasta poate
să rupă legăturile care ar fi trebuit să unească inima noastră cu inimile lor. Trăirea consecventă,
răbdarea îndelungă, spiritul care rămâne netulburat de provocare constituie întotdeauna
argumentul cel mai convingător și apelul cel mai solemn. Dacă ați avut ocazii și avantaje de care
alții nu au avut șansa să beneficieze, gândiți-vă la aceasta și fiți întotdeauna niște învățători
amabili, atenți, sensibili și înțelepți.

Nu vorbiți despre sentimentele negative — Dacă nu vă simțiți cu inima ușoară și voioși, nu


vorbiți despre simțămintele voastre. O religie rece și întunecată nu va atrage niciodată sufletele
la Hristos. Ci le alungă departe de El, în cursele pe care Satana le-a întins pentru picioarele care
alunecă. În loc să vă gândiți la descurajări, gândiți-vă la puterea pe care puteți să o cereți în
Numele lui Hristos. Ancorați-vă imaginația cu fermitate în lucrurile nevăzute. Gândurile voastre
să fie îndreptate spre dovezile marii iubiri a lui Dumnezeu pentru voi. Credința poate suporta
încercarea, poate rezista ispitei și poate purta povara dezamăgirii. Domnul Isus este Mijlocitorul
nostru. Prin lucrarea Lui ne este asigurat totul. — The Ministry of Healing, 488 (1905).

Emoțiile negative sunt schimbate prin Duhul lui Dumnezeu

S-ar putea să vă placă și