Nume: Data:

Povestea omului de zăpadă care voia să întâlnească soarele

după Matei Vișniev

Pe marginea unui lac învecinat cu o pădure, se află un măr. Iar sub măr, stă un om
de zăpadă. L-au făcut copiii din sat înainte de sărbători, după prima ninsoare. Ca orice
om de zăpadă, el are un morcov în loc de nas, doi cărbuni în loc de ochi, o castană în loc
de gură şi o mătură în loc de mână. Hăinuţa lui se încheie cu trei nuci mari, pe post de
nasturi. Pe cap poartă o căciuliţă veche, iar în jurul gâtului un fular. Şi, ca să fie mai
interesant, are şi o pipă din lemn de bambus.
Ziua se joacă cu copiii, iar noaptea se uită la stele. Îi place să simtă mirosul de
fum pe care-l vede ieşind pe coşurile caselor şi să asculte murmurul pădurii din
apropiere. De acolo, dimineaţa devreme, vin să îl vadă şi alţi prieteni: iepuri, vulpi, chiar
şi un cerb…
Când ninge, omul de zăpadă e fericit. Abia venit pe lume, el nu cunoaşte decât
iarna şi crede că zăpada nu se topeşte niciodată, că imediat ce stratul alb şi moale s-a
subţiat puţin o nouă ninsoare va cădea şi îl va „repara”.
Dar iarna rece trece şi, într-o zi, un corb mai întâi, apoi o rândunică şi nişte
muguraşi îi povestesc despre soare şi ultima ninsoare. Şi despre primăvară, despre pomi
în floare, despre frunze şi fructe şi despre iarba verde şi fragedă. Dar omul nostru de
zăpadă, mic şi neştiutor, nu vrea să dispară din decor doar pentru că vine primăvara. Așa
începe călătoria omului de zăpadă care voia să întâlnească soarele ca să îl roage să nu îl
topească...