OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Clasa a VIII-a

• Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
• Punctajul total este de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu.

Citește cu atenție următoarele texte și răspunde tuturor cerințelor formulate în sarcinile

de lucru:

A.
Câte culori au fost, o, Doamne,
Şi-acum totul e alb, totul e alb -
Până departe sub dealuri
Zăpada sărută întinderile.

5 Din cerul metalic aşteptam fulgii,

Ca să închid ochii şi să-i simt atingându-mi pleoapele -
Dar unde mai merg când e seară
Şi pe zăpadă urme nu se văd?

Când eram copil era destul să privesc

10 În preajma serii întinderi de zăpadă,
Ca să aud urletele pustii ale lupilor
Şi să-mi joace prin faţă năluci.

Acum ştiu că lupul se teme de oameni,

Mai mult decât arborii se teme -
15 Dar ca şi-atunci, aş sta zile-n şir
Privind mereu înzăpezitele câmpuri.

Seara albastră – alb fără margini,

Iată şi fulgii pe care îi aşteptam,
Încremenire – doar timpul se duce departe,
20 Însă urmele paşilor lui nu se văd pe zăpadă.
(Anatol E. Baconski, Zăpada sărută întinderile)

B.
O amintire veche. Locuiam cu chirie într-o casă micuţă de la care pornea o imensă
grădină. În casa cu ferestre la stradă, lipită de poarta ardelenească, înaltă, masivă, care nu
lăsa să se vadă nimic, locuia un preot catolic pe care îl întîlneam extrem de rar. De fapt,
cred că l-am întîlnit o singură dată. Totul e mult prea departe. În aceeaşi curte, pe lîngă
25 căsuţa noastră, mai era o alta în care stătea tanti Marta. Şi încă o familie, cu chirie. Dar
nu asta e important. Ceea ce mi-a rămas în memorie este grădina uriaşă din spate, o
grădină pe care o văd înaintea ochilor ca prin vis, grădină pe care n-am mai văzut-o de
atunci (ne-am mutat destul de repede la „blocuri”, nici nu mă dăduseră încă la şcoală),
 deşi pe lîngă locul unde am stat aveam să trec adesea cu bicicleta şi cred că nu m-ar fi
30 întrebat nimeni dacă aş fi intrat.
Uşa masivă, grea, înaltă pînă la cer, cu clanţa uriaşă, ondulată, în formă de frunză
de stejar (sau aşa ceva), a închis pentru totdeauna acolo copilăria mică, risipită în
grădină.
Am cîteva fotografii făcute în grădină. Într-una am 2 sau 3 ani, să zicem. Stau în
35 zăpadă cu mîinile întinse. Încerc să mă ţin pe picioare şi chem pe cineva. În jurul meu
totul e foarte alb. Pare că sînt în cîmp deschis, că nimic nu mai e în afara mea şi-a
zăpezii. În alta am gentuţă, ţin capul plecat spre umăr, mă strîmb din cauza soarelui, iar
în spatele meu sînt nişte femei tinere şi un bărbat pe care nu-1 cunosc. În alta arăt ca o
umbră neagră şi ţin în braţe un îngeraş (e gras, are bucle, e aproape jumate cît mine şi
40 parcă ar împrăştia în jurul lui raze). E fratele meu. Fotografia e tehnic o nereuşită, dar
mie-mi place foarte mult. De fapt, mie nu-mi plac decît astfel de fotografii, supraexpuse,
suprapuse, tulburi. Mi-era frică să mă plimb în grădină pentru că era departe (aşa mi se
părea), pentru că era pustie, pentru că pe vremea aia exista un ucigaş de copii, scrisese şi
în ziare [...]. Mă speriase mama cu prostiile astea ca să nu ies din curte. Şi, nu ştiu de ce,
45 cînd eram singură în casă auzeam tot felul de paşi pe lîngă fereastră şi atunci fugeam sub
masă, aşteptam acolo, cu ochii închişi, să mă găsească criminalul.
Într-o zi, m-am aventurat singură în grădină. Am înaintat destul de mult. Apoi am
vrut să mă-ntorc. Ceva mă ţinea în loc, un fel de spaimă. Dar nu de criminal, ci o frică
atît de ciudată, că nu puteam să fug spre casă, deşi, de fapt, nu era chiar aşa departe. O
50 frică de TOATE: de iarba care se legăna, de insecte, de zvîcnetul vreunei păsări, de
vegetaţia vie, adultă, de aerul ciudat care mă înconjura şi se întindea pînă la cer. Au venit
după mine să mă ia. Amuţisem. A doua oară mi-am luat inima-n dinţi şi am pornit din
nou să văd ce e dincolo de pîlcuri. Am luat-o pe lîngă gard şi am descoperit tufe de
agrişe şi zmeură şi ruzinci şi tot felul de flori incredibile. Cred că trecuseră ore de cînd
55 mă tot îndopam cu zmeură şi ruzinci. Uitasem de mine cînd, brusc, aerul s-a colorat în
galben. Şi-atunci am simţit pentru prima oară, dar destul de tulbure. Un fel de „umbră
albă” înaltă pînă la cer. Am luat-o la goană spre casă, dar parcă alergam pe loc.
Am mai pătruns de cîteva ori, singură, în grădină. Eram convinsă că la capătul ei,
undeva foarte departe, dincolo de pîlcurile de copaci şi arbuşti, trebuie să fie capătul
60 lumii. Ultima oară am înaintat atît de mult, încît am auzit-o respirînd ca un animal mare.
Iarba era vie, vîntul înalt, foarte înalt. Circular. Am şi-acum în mine starea de-atunci, un
soi de teroare atît de puternică, încît am luat-o la fugă bezmetic, împiedicîndu-mă printre
vrejuri. Lăsam în urmă o lumină orbitoare, vorace, o vijelie statică, un foşnet
ameninţător şi adormitor în acelaşi timp şi o densitate invizibilă de spectre.
65 N-am mai fost în toţi aceşti ani niciodată acolo. Şi-n mintea mea a rămas aşa: că la
capătul grădinii e marginea lumii. Acolo, magnetic, albastru, e paradisul amețitor și
feroce de care fugisem, îngrozită, copil.
(Simona Popescu, Exuvii*)
*exuvii – sunt pieile lepădate, carcasele subțiri lăsate în urmă de fluturi atunci când ies din pupe,
învelișurile năpârlite ale vietăților care, crescând, se transformă cu totul.

C.
Pe marginea unui lac învecinat cu o pădure, se află un măr. Iar sub măr, stă un om
70 de zăpadă. L-au făcut copiii din sat înainte de sărbători, după prima ninsoare. [...] Când
ninge, omul de zăpadă e fericit. Abia venit pe lume, el nu cunoaşte decât iarna şi crede
 că zăpada nu se topeşte niciodată, că imediat ce stratul alb şi moale s-a subţiat puţin o
nouă ninsoare va cădea şi îl va „repara”.
Dar iarna rece trece şi, într-o zi, un corb mai întâi, apoi o rândunică şi nişte
muguraşi îi povestesc despre soare şi ultima ninsoare. Şi despre primăvară, despre pomi
75 în floare, despre frunze şi fructe şi despre iarba verde şi fragedă. Omul nostru de zăpadă,
mic şi neştiutor, nu vrea să dispară din decor doar pentru că vine primăvara. Așa începe
călătoria Omului de zăpadă care voia să întâlnească soarele ca să îl roage să nu îl
topească. [...] Omul de zăpadă s-a dus la plimbare, / Vrea să vadă lumea care i se pare /
Plină de surprize și extrem de mare, / Doldora de semne mari de întrebare… La un prim
80 nivel de lectură avem o poveste despre timp şi despre trecerea lui aşa cum o receptăm,
încă din copilărie, în alternanţa vreme bună-vreme rea, în diferenţa dintre cald şi frig, în
hora nesfârşită a anotimpurilor în care se prind, pe rând, şi „timpul primei rândunici”, şi
cel „făcut din flori de vară”, şi „timpul doldora de mere şi de nuci”, şi cel „al oamenilor
de zăpadă”. [... ]
85 La un alt nivel de lectură, descoperim și un strat filosofic [...] în frumoasa poveste
a Omului de zăpadă care voia să întâlnească soarele. Un strat filosofic consistent și,
totuși, ușor de înțeles de cititorul căruia i se adresează textul lui Vișniec. Mi-aduc
aminte, scriind acestea, de Lumea Sofiei, celebrul roman al norvegianului Jostein
Gaarder. Copiii și filosofii au în comun capacitatea de a se mira, de a pune continuu
90 întrebări, îi spune misteriosul profesor elevei sale, o adolescentă de 14 ani. Așa
descoperă ei lumea. Un joc al întrebărilor care își caută răspuns în copilul-personaj,
copilul spectator sau copilul cititor este și povestea Omului de zăpadă. Nu întâmplător,
aș zice, primul care îi iese în cale este Corbul, filosoful pădurii, croncănitor, solitar și,
uneori, înclinat să vadă lucrurile în negru. Călătorind spre soare-răsare, aflăm ce este
95 viaţa, cum se naşte ea în natură şi în jurul nostru, din căldură şi iubire, dar şi „ce
înseamnă moartea, fără ca acest cuvânt să fie pronunţat” (îl citez pe autor), mai ales
atunci când pierdem un prieten – animăluţ sau om –, un frate, o soră, un părinte ori un
bunic, o persoană dragă nouă care, la fel ca Omul de zăpadă, într-o bună zi va mai trăi
doar în amintirile noastre. [...]
10 Orice inimă, se știe, / Vine dintr-o galaxie / Cu ferestrele deschise / Spre iubire și
0 spre vise…. Finalul poveștii este unul optimist, aduce speranță. De altfel, în nici un
moment, povestea nu alunecă în tonalități sumbre. Deși se topește sub ochii noștri, deși îl
vedem privind din când în când în urmă, la dâra propriei vieți, călătoria Omului de
zăpadă către soare-răsare este mai curând un set de întrebări despre lumea din jur la care
copilul – care citește ori ascultă povestea – va încerca să răspundă singur. Când din
10 Zăpădeț nu mai rămâne decât o inimă mică, roșie și luminoasă, Soarele își ține cuvântul.
5 Îl transformă într-un vis. De acum, e amintirea anotimpului trecut, dar și visul iernii
viitoare sau, dacă vreți, e „o continuă poveste care se rescrie des”, la fel ca lumea în care
trăim. [...]

https://www.timpulcireselor.ro/2018/03/cartile-soarelui-matei-visniec-omul-de-
zapada-care-voia-sa-intalneasca-soarele/
SUBIECTUL I 20 de puncte
Scrie pe foaia de concurs numărul cerinței și litera corespunzătoare răspunsului corect.
1. Seria conținând cuvintele corect despărțite în silabe este: 2 puncte
a) ple-oa-pe-le; im-por-tant; î-na-in-tea.
b) îm-prăş-ti-a; gă-seas-că; în-cli-nat.
c) ad-re-sea-ză; des-co-pe-ri; trans-for-mă.
2. În secvența: L-au făcut copiii din sat înainte de sărbători, după prima ninsoare există: 2 puncte
a) diftong; diftong; hiat; diftong.
b) hiat; triftong; diftong; diftong.
c) diftong; triftong; hiat; hiat.
3. Sunt formate prin derivare toate cuvintele (din textul C) aparținând seriei: 2 puncte
a) rândunică; ninsoare; călătoria.
b) primăvara; muguraşi; cuvântul.
c) amintirile; luminoasă; privind.
4. Sinonimele contextuale ale cuvintelor subliniate în secvența: „Am şi-acum în mine starea de-atunci,
un soi de teroare atît de puternică, încît am luat-o la fugă bezmetic, împiedicîndu-mă printre vrejuri.”
sunt, în ordine:
a) dispoziția, groază, înainte.
b) sentimentul, amenințare, înapoi.
c) dispoziția, chemare, năuc.
d) sentimentul, spaimă, zăpăcit. 2 puncte
Scrie răspunsurile corecte ale cerințelor de mai jos:
5. Menționează valoarea morfologică a cuvintelor subliniate din secvența: Ceea ce mi-a rămas în
memorie este grădina uriaşă. 2 puncte
6. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate din secvența Mi-era frică să mă plimb în
grădină pentru că era departe (aşa mi se părea), pentru că era pustie. 2 puncte
7. Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul mea din rândul 65 să aibă altă valoare morfologică, pe care să
o precizezi. 2 puncte

8. Construiește un enunț în care forma verbală nepersonală identificată în propoziția: Copiii și filosofii
au în comun capacitatea de a se mira., să îndeplinească o funcție sintactică diferită pe care o vei numi.
2 puncte
9. Alcătuiește o propoziție negativă în care substantivul subliniat din enunțul: Acum ştiu că lupul se
teme de oameni să fie complement de agent. 2 puncte
10. Construiește o frază alcătuită din două propoziții în care să existe o subordonată atributivă
introdusă prin adverb relativ. 2 puncte
SUBIECTUL al II-lea 40 de puncte
Scrie pe foaia de concurs, în enunțuri, răspunsul pentru fiecare dintre întrebările de mai jos:
1. Numește un element comun celor trei texte-suport, cu exemple potrivite. 4 puncte
2. Precizează două mărci lexico-gramaticale diferite ale subiectivității din textul A. 4 puncte
3. Precizează tipul de narator identificabil în textul B, exemplificând cu o secvență din text. 4 puncte
4. Menționează o trăsătură a textului nonliterar, valorificând textul C. 4 puncte
5. Prezintă, în 50-70 de cuvinte, semnificația versurilor: Câte culori au fost, o, Doamne,/Și-acum
totul e alb, totul e alb – /Până departe sub dealuri/Zăpada sărută întinderile. 6 puncte
6. Identifică în textul B o secvență descriptivă și menționează, în 30-50 de cuvinte, rolul acesteia.
6 puncte
7. De ce crezi că fetița se aventurează singură în grădină, deși acest loc o înfricoșează? Formulează
răspunsul în 30-50 de cuvinte. 6 puncte
8. Explică din punctul tău de vedere secvența din finalul textului C: Când din Zăpădeț nu mai rămâne
decât o inimă mică, roșie și luminoasă, Soarele își ține cuvântul. De acum, e amintirea anotimpului
trecut, dar și visul iernii viitoare sau, dacă vreți, e „o continuă poveste care se rescrie des”, la fel ca
lumea în care trăim. 6 puncte

SUBIECTUL al III-lea 40 de puncte

Scrie o compunere, de minimum 250 de cuvinte, despre relația omului cu timpul/unicitatea copilăriei,
justificându-ți ideile prin valorificarea semnificațiilor și a valorilor propuse de textele-suport.
În elaborarea lucrării vei avea în vedere:
- interpretarea unei semnificații/valori din fiecare din cele trei texte, în vederea justificării
răspunsului; 12 puncte
- corelarea ideilor din cele trei texte în raport cu problematica dată; 12 puncte
- respectarea structurii unei compuneri, claritatea exprimării și coerența ideilor. 8 puncte

Vei primi 32 de puncte pentru conținutul compunerii și 8 puncte pentru redactare.

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă în cazul în care compunerea are minimum 250 de
cuvinte și dezvoltă subiectul propus.