CRITICISMUL

JUNIMIST
PROIECT PREZENTAT DE ELEVELE :ILIE ANA-MARIA & ZAMFIRESCU
DENISA-IOANA

CLASA XI-F
PROFESOR: VERONICA
 CUPRINS

• JUNIMEA:
…………………………………………………………………………
• CE ESTE JUNIMISMUL?.........................................................
• ETAPELE JUNIMISMULUI………………………………………
• OBIECTIVELE JUNIMSMULUI.……………………………………
• CARACTERISTICILE JUNIMISMULUI………………………………
• FONDATORI AI
JUNIMISMULUI………………………………………………………………
…
• TITU MAIORESCU OPERE DIN VOL.”CRITICE”
……………………………………………………………
• REVISTA CONVORBIRI
LITERARE…………………………………………………………
• CONCLUZIE…………………………………………………………………
• BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………
 CE ESTE JUNIMEA
01
JUNIMISMU 02
L ETAPEL
OBIECTIVE CARACTERI
E
03
LE STICILE
04
JUNIMI
JUNIMSMU JUNIMISMU
SMULUI
LUI LUI
FONDATORI
0AI 0
JUNIMISMU 07
5 REVISTA TITU6
LUI MAIORESCU
CONVORBIRI
LITERARE OPERE DIN
 JUNIM
01
EA
Junimea a fost un curent cultural și literar, dar
și o asociație culturală înființată la Iași în anul
1863 de către Iacob Negruzzi, Petre Carp,
Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Titu
Maiorescu.
 CE ESTE
JUNIMEA ?
Un curent literar este adeseori o simplă construcție
istorică, rezultatul însumării mai multor opere și
figuri, atribuite de cercetătorii acelorași înrâuriri și
subsumate acelorași idealuri. Multă vreme după ce
oamenii și creațiile lor au încetat să ocupe scena
epocii lor și răsunetul lor s-a stins, istoricii
descoperă filiații și afinități, grupând în interiorul
aceluiași curent opere create în neatârnare și
personalități care nu s-au cunoscut sau care s-au
putut opune.
 Fără îndoială că nu acesta este cazul „Junimii”.
Sarcina istoricului care își propune să studieze dezvoltarea acestui
important curent este ușurată de faptul că încă de la început el se
sprijină pe consensul mai multor voințe și că tot timpul o puternică
personalitate îl domină. În afară de aceasta, „Junimea” nu este numai
un curent cultural și literar, dar și o asociație.
Ea însă nu a luat naștere printr-un act formal
(asemenea Academiei Române, întemeiată cam în aceeași vreme în
București) și nu s-a menținut după legile exterioare, dar acceptate ale
tuturor corpurilor constituite. „Junimea” n-a fost atât o societate, cât
o comunitate de interese culturale dar și socio-politice. Junimea mai
înseamna și un cenaclu literar, o tipografie și un sistem de librării.
 ETAPELE JUNIMISMULUI

0 0 0
În viaţa societăţii 1 2 3
Junimea se
disting câteva 1885 -
etape: 1863-1874 1874 -1885 1944
ETAPA
ETAPA A DOUA
IEŞEANĂ ETAPĂ BUCUREȘ
IEŞEANĂ TEANA
 Etapa ieşeană
Etapa ieşeană (1863-1874) are un pronunţat caracter polemic şi se manifestă
în trei direcţii: limbă, literatură şi cultură. în această perioadă se elaborează
principiile sociale şi estetice ale junimismului. Tot acum se impune necesitatea
educării publicului prin aşa-numitele prelecţiuni populare. Organizate pe teme
variate, în diverse cicluri sistematice şi ţinute într-o formă academică, ele au avut
drept scop educarea publicului larg, care să înţeleagă cultura ca factor de progres
şi moralitate. Această etapă marchează căutările febrile de modele apte să
asigure progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literatură se
manifestă din 1865, când se avansează ideea alcătuirii unei antologii de poezie
românească pentru şcolari. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în
şedinţele societăţii autorii mai vechi, pe ale căror texte şi-au exersat spiritul critic şi
gustul literar.
 A doua etapa ieșeană
Cea de-a doua etapă, ce durează din 1874 până în 1885 (cu
desfăşurarea şedinţelor Junimii la Bucureşti, dar a activităţii revistei la Iaşi),
este o etapă de consolidare, în sensul că în această perioadă se afirmă
reprezentanţii direcţiei noi în poezia şi proza română: Eminescu, Creangă,
Slavici, Caragiale. Este o perioadă în care se diminuează teoretizarea
criticismului în favoarea judecăţilor de valoare. Acum sunt elaborate studiile
esenţiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii
noastre literare moderne, fără însă a neglija preocupările din domeniul
civilizaţiei, dar mai ales din domeniul limbii literare, necesare şi pentru că în
1860 se făcuse trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin. Maiorescu susţine
utilitatea îmbogăţirii vocabularului limbii române prin neologisme de origine
romanică, într-un studiu din 1881, intitulat chiar Neologismele.
 Etapa bucureșteana

Etapa a treia (bucureşteană) începe din 1885,

când este mutată la Bucureşti revista Convorbiri literare
şi întreaga societate Junimea. Această etapă are un
caracter preponderent universitar, prin cercetările
istorice şi filosofice. Apariţia revistei se prelungeşte
până în 1944, dar cu toate acestea ea nu va mai atinge
gradul de popularitate din primii 20 de ani.
OBIECTIVELE JUNIMSMULUI
Obiectivele
„Junimii”:

● raspandirea spiritului critic;

● incurajarea literaturii nationale;
● neatarnarea intelectuala a poporului roman;
● originalitatea culturii si a literaturii romane;
● crearea si impunerea valorilor nationale;
● educarea oamenilor prin cultura;
● unificare limbii romane literare.
CARACTERIS
TICILE
JUNIMISMUL
• Înclinaţia spre filosofie
Intelectuali foarte cultivaţi, toţi junimiştii au fost oameni cu pregătire
filosofică, la curent cu evoluţia ştiinţei şi a literaturii.
• Spiritul oratoric
Junimea a dezaprobat modul de a vorbi în public al generaţiei anterioare,
care contribuise la crearea unei frazeologii demagogice. Cuvântările
junimiştilor se caracterizează printr-un sever control al expresiei. Ei
creează un nou stil oratonic, caracterizat prin rigurozitate şi laconism.
• Clasicismul
Junimiştii au încurajat promovarea literaturii clasice, înţelegând prin
aceasta atât literatura ce aparţinea curentului clasic propriu-zis, cât şi
operele contemporane ce întruneau prin valoarea lor artistică elementele
clasice.
• Ironia
Junimiştii cultivau umorul şi ironia. Ei aveau convingerea că nu se poate construi
nimic pe o bază nouă fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei, prejudecăţile şi
ideile greşite. Una dintre ţintele ironiei lui Maiorescu a fost „beţia de cuvinte”.
• Spiritul critic
Junimiştii au fost partizanii spiritului critic în cultură, adică ai acelei atitudini care
nu admite nimic decât sub rezerva discuţiei şi a argumentaţiei temeinice.În
studiul intitulat În contra direcţiei de astăzi în cultura română, Titu Maiorescu a
făcut observaţia că, de la 1821 încoace, dezvoltarea ţării s-a realizat
prin preluarea de la alte civilizaţii europene a unor „forme” (adică a unor instituţii
sociale sau culturale) ce nu ar corespunde „fondului”, adică spiritului tradiţional,
felului de viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră sub
numele „forme fără fond„.
 FONDATORI
AI
JUNIMISMUL
Iacob Negruzzi (n. 31 Petre P. Carp (n. 29 Vasile Pogor (n. 20
decembrie 1842, Iași, Mol iunie 1837, Iași, Moldova – august 1833, Iași, Moldova –
dova – d. 6 d. 19 d. 20
ianuarie 1932,București, iunie 1919, Țibănești, Iași, Ro martie 1906, Bucium, Buciumi,
România) a fost scriitor, mânia) a fost un politician Iași, România) a fost om
dramaturg, critic literar, român, membru marcant politic, publicist și poet român
jurist, profesor, al Partidului Conservator, cel , care a îndeplinit în mai multe
politician, președinte al de-al 21-lea prim-ministru al rânduri funcția de primar al
Academiei Române. României. municipiului Iași.
Theodor Rosetti (n. 4
mai 1837, Iași, Moldova – d. 17
iulie 1923, București, România) a fost un
publicist și om politic român, cel de-al
șaisprezecelea prim-ministru al României în
perioada 1888-1889 și membru de onoare
al Academiei Române (1891), Societății
Junimea (1863). Theodor Rosetti a fost
Ministru de Finanțe în 1912 și Președinte al
Senatului Român în 1913, în guvernul Titu
Maiorescu.
 Titu Liviu
Maiorescu
Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840,Craiova, Țara
Românească[5] – d. 18 iunie 1917,București, România) a fost
un academician, avocat, critic
literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român,
mason, cel de-al 23-lea prim-
ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne,
membru fondator al Academiei Române, personalitate
remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii
sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și
„piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
• Copilăria
Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova. În zilele
revoluției, Ioan Maiorescu plecând în misiune la Frankfurt am Main, Maria
Maiorescu cu copiii pribegește la București, Brașov, Sibiu. Prin
decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu
ajunge la Blaj. Din nou la Brașov. Titu Maiorescu continuă cursul primar
(1848/1849 și 1849/1850) la școala protodiaconului Iosif Barac unde urmează
primele două clase elementare.Între 1850-1851 – absolvind școala primară, Titu
Maiorescu a fost înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, gimnaziu
înființat în 1850 prin strădania unchiului său, Ioan Popazu, pe atunci paroh
al Bisericii Sf. Nicolae din Șchei, apoi protopop al orașului. A absolvit clasa întâi
de gimnaziu la gimnaziul românesc din Șchei. În casa protopopului Popazu îl
vede pe Anton Pann, care îi va lăsa o impresie de neșters.
 La Academia TerezianăÎn septembrie 1851 familia
Maiorescu se stabilește la Viena, unde tatăl său era
salariat al Ministerului de Justiție. În octombrie Titu
Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul Academic,
anexă pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o
lună i se echivalează anul de gimnaziu de la Brașov și
este trecut în clasa a II-a. Intre 1851-1856 frecventeaza
clasele 2-6 la Gimnaziul Academic.În timpul șederii familiei
sale la Viena, Titu Maiorescu urmează cursurile Academiei
Tereziene. În această perioadă începe redactarea Însemnărilor
zilnice (ținut până în iulie 1917, în 42 de caiete aflate astăzi în fondul de manuscrise al Bibliotecii
Academiei Române și la Biblioteca Centrală de Stat din București), pe care le va continua până la
sfârșitul vieții și care constituie o prețioasă sursă de cunoaștere a omului Maiorescu. Însemnările
ni-l prezintă încă din adolescență ca pe un caracter puternic, ambițios și iubitor de ordine,
pasionat de cultură și dornic să se afirme prin capacitățile sale intelectuale în fața colegilor
austrieci, care, provenind adesea din familii aristocratice, îl priveau de sus. Succesul pe care îl
obține în 1858 absolvind ca șef de promoție Academia Tereziană reprezintă o încununare a
eforturilor sale și a voinței de care dăduse dovadă.
• Fondarea Junimii
Anii 1860 au mai însemnat pentru Titu Maiorescu „prelecțiunile
populare“ (conferințe asupra unor variate probleme de cultură
adresate unui public destul de larg), întemeierea Junimii împreună cu
prietenii săi I. Negruzzi, Petre P. Carp, V. Pogor și Th.Rosetti,
începerea activității de avocat, directoratul la Școala Normală „Vasile
Lupu“ din Iași, înființarea, în 1867, a revistei Convorbiri Literare.Deși
perioada care a urmat Unirii din 1859 a reprezentat o epocă de
împlinire a idealurilor pașoptiste, totuși unele accente se
schimbaseră, condițiile erau altele decât pe vremea tinereții
romantice a lui Heliade Rădulescu, Alecsandri sau Bălcescu.
Maiorescu reprezintă noua generație, junimistă, cu o nouă concepție
asupra vieții sociale și culturale românești.
Pe planul ideologiei politice, Maiorescu este un conservator, adept al unei evoluții naturale,
organice și temeinic pregătite, adversar al „formelor fără fond“, al căror rechizitoriu îl face în
articolul din 1868, În contra direcției de astăzi în cultura română, în care condamnă
introducerea unor instituții imitate după cele occidentale și cărora nu le corespundea un fond
adecvat în mentalitatea, creația și nivelul de cultură al poporului român.Începuturile activității
de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiași despărțiri de generația anterioară.
Spre deosebire de anii premergători revoluției de la 1848, când o nevoie acută de literatură
originală îl făcea pe Heliade Rădulescu să adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri românești,
deceniul al șaptelea al secolului XIX ajunsese să cunoască o relativă afluență de poeți și
prozatori, ale căror mijloace artistice erau adesea mult disproporționate față de idealurile și de
pretențiile lor. Se punea acum problema unei selectări a adevăratelor valori pe baza
unor criterii estetice și o asemenea sarcină își asumă Maiorescu. Adversarii de idei i-au numit
depreciativ acțiunea „critică judecătorească“, întrucât studiile și articolele lui nu analizează
detaliat opera literară discutată, ci conțin mai mult sentințe asupra ei. Acestea se întemeiază pe
o vastă cultură, un gust artistic sigur și pe impresionante intuiții. (P.P. Carp), universitară (ca
profesor a avut și a promovat discipoli de valoarea lui C. Rădulescu-Motru, P.P.
Negulescu, Pompiliu Eliade și alții), de avocat și de critic literar. I s-a reproșat lui Maiorescu
faptul că n-a consacrat mai mult timp literaturii, dar, atâta cât este, opera lui de critic
marchează profund una dintre cele mai înfloritoare epoci din istoria literaturii române: perioada
marilor clasici.
Rolul Junimii, al lui Maiorescu însuși, este legat de creația și impunerea în conștiința publicului
a unor scriitori ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu și alții.În privința
comportării, a felului de a fi i s-a reproșat lui Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea
olimpiană, care părea să ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens aprecierea
vulcanicului N. Iorga: „Cald și frig nu i-a fost nimănui lângă dânsul“. Ajutorul dat de Maiorescu
scriitorilor din cercul Junimii și discipolilor săi, chiar adversarului său, Dobrogeanu-Gherea, într-
un moment important din viața acestuia, ne relevă însă un om de o mare și, în același timp,
discretă generozitate. Iar rândurile adresate lui Eminescu bolnav, care își făcea scrupule în
legătură cu proveniența mijloacelor materiale permițând întreținerea sa la sanatoriul de
la Ober-Döbling, dovedesc la Maiorescu o admirabilă delicatețe sufletească:„Vrei să știi cu ce
mijloace ești susținut deocamdată? Bine, domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de
alții? Nu știi d-ta iubirea (dacă-mi dai voie să întrebuințez cuvântul exact, deși este mai tare),
admirația adeseori entuziastă ce o am eu și tot cercul nostru literar pentru d-ta, pentru poeziile
d-tale, pentru toată lucrarea d-tale literară și politică? Dar a fost o adevărată exploziune de
iubire, cu care noi toți prietenii d-tale (și numai aceștia) am contribuit pentru puținele trebuinți
materiale ce le reclama situația. Și n-ai fi făcut și d-ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut
când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea d-tale“.
 Opere
•
•
•
literare
O cercetare critică asupra poeziei române (1867)
În contra direcției de astăzi în cultura română (1868)
Direcția nouă în poezia și proza română (1872)
• Comediile domnului Caragiale (1885)
• Eminescu și poeziile sale (1889)
• Povestirile lui Sadoveanu (1906)
• Poeziile lui Octavian Goga (1906)
• Retori, oratori, limbuțiBeția de cuvinte
 Opere publicate
postum
Jurnal, se întinde pe zece volume, e cel mai lung jurnal intim din literatura românăScrieri
de logică, restituite de Alexandru Surdu, Editura științifică și enciclopedică, 1988Istoria
politică a României sub domnia lui Carol I ediție de Stelian Neagoe, București, Editura
Humanitas, 1994Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României
sub domnia lui Carol I, vol.I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediție, note și comentarii de
Constantin Schifirneț, Editura Albatros, 2001-2003Istoria contimporană a României,
București, 1925, Editura Socec.
 O cercetare asupra poeziei de
la 1867:
În 1867, poezia românească a trecut printr-o schimbare semnificativă, iar această
schimbare a fost analizată de mulți critici literari. Unii dintre acești critici au fost Titu
Maiorescu, Vasile Alecsandri și Mihai Eminescu. Acești critici literari au analizat poezia
din acea perioadă și au oferit opinii diferite cu privire la direcția pe care ar trebui să o ia
poezia românească. Titu Maiorescu, de exemplu, a susținut că poezia trebuie să fie
mai complexă și mai sofisticată, în timp ce Vasile Alecsandri a susținut că poezia ar
trebui să fie mai simplă și mai ușor de înțeles. Mihai Eminescu a fost un alt critic literar
important din acea perioadă și a susținut că poezia trebuie să aibă o dimensiune
estetică și să fie capabilă să transmită emoții puternice.
Această dezbatere a continuat și în anii următori, iar poezia românească a
continuat să evolueze și să se dezvolte într-un mod interesant și divers. În anii 1880,
poezia românească a început să se îndrepte către simbolism și estetism, iar poeții
importanți ai acestei perioade au fost George Bacovia, Ion Minulescu și Tudor Arghezi.
 Comediile d-lui Caragiale
1885
Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorința de a-l apăra
pe I. L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenței
unei lumi de joasă speță în piesele sale: oameni "vițioși sau proști", amor nelegiuit etc.). Pornind
de la constatarea că tipurile și situațiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenția că artistul
recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nicio preocupare practică.
Stratul social luat sub observație de Caragiale în aceste comedii este cel de jos, iar aspectele
prezentate sunt tipice, există la toată lumea, autorul dramatic descoperind existența unei
societăți în toată veridicitatea ei, "sub formele unei spoieli de civilizație occidentală, strecurată în
mod precipitat până în acel strat și transformată într-o adevărată caricatură a culturei moderne."
Tipologia personajelor este, de asemenea, diversă, caracterizată cu o intuiție și o fervoare critică
de-a dreptul remarcabile.
În studiul său, Maiorescu precizează faptul că societatea, împreună cu opinia publică,
consideră drept trăsătură caracteristică a comediilor lui Caragiale trivialitatea, însă argumentele
și comparațiile aduse pe parcursul articolului au întemeiat concluzia că în lumea artei nu poate fi
vorba de "trivial", ci fiecare scriitor are dreptul său literar incontestabil.
Eminescu si
poeziile lui
 Eminescu si poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat în
anul 1889, anul mortii lui Eminescu, si este prima lucrare de exegeza (analiza /
interpretare) a operei eminesciene. Asadar, Maiorescu devine primul
eminescolog (cercetator si cuceritor al operei eminesciene).
„Tânăra generaţie română se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui
Eminescu. Se cuvine dar săne dăm seama de partea caracteristică a
acestei opere şi să încercăm totdeodată a fixa individualitatea
omuluicare a personificat în sine cu atâta strălucire ultima fază a poeziei
române din zilele noastre.’’
• “Stejarul nu creşte pretutindenea;
buruienile, în tot locul.”
• “Eu nu mă supăr deloc de modul
cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale,
căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta
la
alt reflex.”
• “Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea
ce zic, cât prin ceea ce fac.”
• “Nu, dreptatea nu-i nimic fără putere.”
Câteva din citatele faimoase ale minunatului poet Mihai Eminescu
 Concluzie
În opinia noastră, criticismul junimist a fost o mișcare literară
importantă pentru literatura română. Deși poate fi considerat
un pic prea conservator și rigid, a fost o încercare de a ridica
nivelul literaturii române și de a introduce standarde mai înalte
de calitate.
În plus, a fost un moment important în istoria culturii române,
deoarece a adus laolaltă o serie de intelectuali și artiști
talentați și a stimulat dezvoltarea literaturii române. În general,
cred că criticismul junimist a avut un impact pozitiv asupra
literaturii române și a culturii noastre în general.
 Bibliografie
https://
ro.scribd.com/doc/92481932/Studiu-de-Caz-Criticismul-
Junimist
https://referatenoi.ro/eseu-despre-criticismul-junimist/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Junimea
https://
www.rasfoiesc.com/educatie/literatura/CRITICISMUL-JU
NIMIST-Junimea-I47.php
https://
www.libertatea.ro/lifestyle/citate-mihai-eminescu-337675
3