Dorinta de Mihai Eminescu Vino-n codru la izvorul Care tremura pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate

o ascund. Si n bratele-mi intinse S alergi, pe piept s-mi cazi, S-ti desprind din crestet valul, S-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei sedea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar n par infiorate Or s-ti cada flori de tei. Fruntea alba-n parul galben Pe-al meu brat ncet s-o culci, Lasind prada gurii mele Ale tale buze dulci... Vom visa un vis ferice, Ingina-ne-vor c-un cnt Singuratice izvoare, Blinda batere de vint; Adormind de armonia Codrului batut de ginduri, Flori de tei deasupra noastra Or s cada rinduri-rinduri.

Lacul de Mihai Eminescu Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni l ncarca; Tresarind n cercuri albe El cutremura o barca. Si eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult si parc-astept Ea din trestii sa rasara Si sa-mi cada lin pe piept; Sa sarim n luntrea mica, ngnati de glas de ape, Si sa scap din mna crma, Si lopetile sa-mi scape; Sa plutim cuprinsi de farmec Sub lumina blndei lune Vntu-n trestii lin fosneasca, Unduioasa apa sune! Dar nu vine... Singuratic n zadar suspin si sufar Lnga lacul cel albastru ncarcat cu flori de nufar.