O scrisoare pierdută

- Relația dintre două personaje –

Ion Luca Caragiale este prozator, dramaturg, publicist și scriitor de factură realistă, și face
parte din Epoca Marilor Clasici alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici.
Universul creației sale poate fi împărțit în două categorii distincte: unul comic în care sunt
incluse schițele și comediile, și unul tragic din care fac parte nuvele precum “Două loturi”, “O
făclie de Paște” și “În vreme de război” și drama “Năpasta”.
Unul dintre cuplurile cu cel mai mare impact în piesă este cel reprezentat de Zoe și Zaharia
Trahanache. Ei reprezintă ipostaza familiei ce cultivă valori imorale precum adulterul, minciuna,
falsitatea, ipocrizia și trădarea.
Statutul social al lui Zaharia Trahanache este prezentat de către dramaturg în indicațiile
scenice. Astfel, el este reprezentantul puterii sociale, “un stâlp al societății, președintele unor
numeroase comitete și comiții și soțul Zoei Trahanache”. Din punct de vedere moral, trăsătura
dominantă a personajului este naivitatea. În calitatea sa de politician, se dovedește a fi abil în
gestionarea situațiilor nefavorabile, întorcându-le în favoarea sa. Statutul psihologic este
reprezentat de răbdarea personajului, subliniată și de ticul verbal al acestuia: “Aveți puțintică
răbdare”.
Zoe Trahanache, cea mai distinsă dintre femeile din comediile lui Caragiale, din punct de
vedere social, este soția lui Zaharia Trahanache, liderul local al partidului de guvernământ. Din
punct de vedere moral, aceasta reprezintă cocheta adulterină, dar și femeia voluntară, având o
relație extraconjugală cu prefectul, Ștefan Tipătescu. De asemenea, are o fire teatrală ce este
remarcată în relația cu cei doi bărbați din viața sa. Din punct de vedere psihologic, este o
femeie cu o personalitate puternică, care-i domină pe cei din jur. Este șireată, vicleană și
descurcăreață.
O primă scenă relevantă pentru evoluția cuplului este cea din finalul actului întâi, scena
nouă. Zaharia îl prevenise să nu-i spună nimic Zoei despre scrisoare pentru a o proteja. Femeia,
pentru a scăpa de suspiciuni, se preface că leșină, căzându-i în brațe soțului. Zaharia o
îngrijește și îi reproșează prefectului indiscreția. În această secvență este conturată naivitatea
bărbatului și viclenia Zoei, care recurge la șantaj emoțional pentru a nu-i da de bănuit soțului.
O altă secvență care reflectă relația celor doi este cea din actul trei, scena patru, atunci când
Trahanache ia o atitudine serioasă față de problema scrisorii. Susținând cu tărie că documentul
este o plastografie, bătrânul scoate din buzunar o poliță falsificată de Cațavencu și își exprimă
dorința de-al șantaja la rândul său. Atitudinea lui Trahanache este susținută cu tărie de către
Zoe. Secvența ilustrează încrederea oarbă a lui Trahanache asupra soției sale.
 Personajele sunt caracterizate atât prin mijloace de caracterizare directă, cât și indirectă.
Astfel, “venerabilul neica Zaharia” este un vanitos înșelat și care înșeală asupra propriei
persoane. Prin acțiune, prin fapte și atitudini, Trahanache demonstrează că este un ticăit de
viclenie rudimentară deoarece, la șantajul lui Cațavencu, pregătește un contrașantaj. Prin
limbaj, scriitorul scoate efectele comice ale personajului. Spre exemplu, Trahanache
recomandă tuturor să aibă “puțintică răbdare”, are o gândire plată, fără adâncime, îl citează pe
fiul său de la facultate, enunțând truismul “Într-o soțietate fără moral și fără prințipuri,
carevasăzică că nu le are” și ”Unde nu e moral, acolo e corupție”, tautologia ”enteresul și iar
enteresul” și pronunțând greșit neologismele: “dipotat”, ”docoment”, ”endependant”,
”cestiuni”. Numele lui sugerează zahariseală și capacitatea de a se modela ușor, trahanaua fiind
o cocă moale. Îl modelează toți cei care exercită o oarecare autoritate asupra sa, în special
coana Joițica pentru care are un adevărat cult și nimic nu-i clintește încrederea în ea. Zoe
Trahanache are ca trăsătură dominantă bunătatea, evidențiată în mod direct de către
Cațavencu atunci când afirmă: “Madam Trahanache, ești un înger”. Aceeași trăsătură este
împărtășită și de cetățeanul turmentat care, în finalul operei, afirmă: ”În sănătatea coanii
Joițichii! Că e (sughite) damă bună!”. Gesturile și atitudinile personajului feminin reprezintă
elemente de caracterizare indirectă, din care se evidențiază comportamentul teatral al
acesteia. Zoe trece cu ușurință de la o stare la alta: plânge, leșină, dramatizează, face totul
pentru a se scăpa de sine.
Un prim element de structură și de compoziție îl reprezintă titlul. Acesta pune în evidență
intriga operei și contrastul dintre aparență și esență. Lupta pentru puterea politică se realizează
prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj “o scrisoare pierdută”, o scrisoare de amor
dintre Tipătescu și Zoe Trahanache. Din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
alcătuit dintr-un substantiv comun și un adjectiv participial. Articolul nehotărât “o” indică atât
banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei. Scrisoarea este pierdută și găsită succesiv.
Un element de construcție îl reprezintă conflictul dramatic. Există un conflict principal ce
constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului
aflat la putere, din care fac parte Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu, și gruparea
independentă formată din Nae Cațavencu și oamenii din jurul acestuia. Conflictul secundar
este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
În concluzie, relația dintre Zoe și Trahanache ilustrează o lume fără structură, pentru care
noțiunile de moral, respect, sinceritate și loialitate își pierd conținutul. Amândoi fac parte din
mulțimea de personaje prin care dramaturgul Ion Luca Caragiale a luptat în spirit junimist
împotriva “formelor fără font”.