O scrisoare pierdută

de
Ion Luca Caragiale
 Genul dramatic: raportul
autorului cu publicul (cititorul)
este realizat prin prezenţa
personajelor în acţiune.
 Opera este bazată pe dialog
şi destinată interpretării
scenice
 Faptele nu sunt povestite, ci
se desfăşoară în faţa
spectatorului.
 Textul dramatic se defineşte
ca o succesiune dinamică şi
continuă de replici asociate
cu monologul şi indicaţii
scenice.
 Spaţiul şi timpul sunt
concentrate.
 Conflictul dramatic se bazează
pe împrejurări, pasiuni şi
caractere.
 Personajele comunică şi se
comunică.
 Intervenţia autorului este sub
formă de indicaţii scenice.
 In comedie se prezintă
personaje, caractere, moravuri
ale societăţii într-un mod
parodic, comic, având
totdeauna un final fericit şi un
sens moralizator.
 Comedia provoacă râsul prin
prezentarea moravurilor, a unor
tipuri umane comice sau a unor
situatii neasteptate, prin
contradicţia între esenţă şi
aparenţă (ce vrea sa pară şi ce
este in realitate).
 Tema: O scrisoare
pierdută este o comedie
de moravuri, dezvăluind
viaţa publică şi de familie
a unor politicieni care,
ajunşi la putere şi roşi de
ambiţie, se caracterizează
printr-o creştere bruscă a
instinctelor de parvenire.
 Interesele eroilor se
armonizează în final,
pentru că toţi ştiu să
speculeze avantajele unui
regim politic în folosul lor.
 Subiectul: Acţiunea se
desfăşoară „în capitala
unui judet de munte”, pe
fondul agitat al unei
campanii electorale.
 Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din
opoziţie, care aspira spre o carieră politică şi grupul fruntaş al
conducerii locale (prefectul Ştefan Tipătescu şi „prezidentul” Zaharia
Trahanache), care conduce abuziv şi în interes personal viaţa
politică a judeţului.
 Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi,
Caţavencu îi ameninţă cu un şantaj.
 Instrumentul de santaj este o scrisoare de amor a lui Tipătescu
trimisă doamnei Zoe Trahanache, soţia „prezidentului”.
 Personajele: Caragiale este cel
mai mare creator de tipuri din
literatura română.
 Caragiale a creat personaje vii,
reprezentative pentru
societatea timpului respectiv,
fiecare avându-şi identitatea sa
bine precizată, trăsăturile sale
specifice, modul său de a fi, de
a gândi şi de a se exprima.
 Personajele sale sunt tipuri
umane, personaje de factură
clasică având ca dominantă o
trăsătură căreia i se
subordonează celelalte
trăsături.
 Personajele, deşi tipice, nu sunt realizate schematic, ci sunt privite în
complexitatea lor.
 Astfel, există trăsături comune şi trăsături individuale, care se contopesc
în realizarea personajului.
 Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, este tipul junelui prim, al primului
amorez.
 Este instruit, dar este, de multe ori, nestăpânit, impulsiv, devenind chiar
violent, aşa cum se întâmplă într-una dintre confruntările cu Nae
Caţavencu.
 Aceste însuşiri sunt evidenţiate direct de Zaharia Trahanache, care
precizează că este “bun băiat, cu carte, dar iute”.
 Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, este tipul servitorului, al omului
slugarnic.
 Zaharia Trahanache, nenea Zaharia, este tipul încornoratului, dar şi al
ticăitului.
 Zoe Trahanache, soţia venerabilului domn Zaharia Trahanache,
reprezintă în piesă tipul adulterinei, femeia voluntară şi autoritară.
 Nae Caţavencu este tipul demagogului ambiţios.
 Tot un tip de demagog este şi
Tache Farfuridi, dar
neînzestrat cu abilitatea şi cu
şiretenia celui dinainte, fiind
de fapt imaginea prostului
fudul, a prostiei solemne.
 Trăsăturile sale fundamentale
sunt îngâmfarea, prostia şi
laşitatea.
 Iordache Brânzovenescu
formează împreuna cu
Farfuridi un cuplu comic atât
prin comportare, cât şi prin
numele lor cu rezonanţe
culinare.
 Galeria demagogilor se îmbogăţeşte cu Agamemnon Dandanache,
prezentat, cu evidentă ironie, de către autor drept “vechi luptător de
la „48”.
 El este însă imaginea prostului ticălos, pentru că I.L. Caragiale a
întruchipat în el politicianul mai prost decât Farfuridi şi mai canalie
decât Caţavencu.
 Cetăţeanul turmentat este, în general, tipul cetăţeanului comun şi
în special al celui naiv şi sincer.
 Comicul este o categorie estetică presupunând situaţii care
provoacă râsul printr-o disproporţie, prin contrastul dintre esenţă şi
aparenţă, dintre efort şi rezultatele lui, dintre viu si mecanic, dintre
scopuri si mijloace.
 Provoacă râsul, dar sfera râsului este mai largă dacât cea a comicu-
lui.
 Sancţionează , presupune o atitudine critică faţă de obiectul asupra
căruia se exercită.
 Presupune conştiinţa superiorităţii celui care râde faţă de obiectul
respectiv.
 1. Comic al situaţiilor
 Caragiale foloseşte scheme tipice,
modalităţi cunoscute în literatura comică
universală, cum ar fi încurcătura,
confuzia, coincidenţa, echivocul,
revelatiile succesive, quiproquo - ul
(înlocuirea cuiva prin altcineva,
substituirea, acumularea progresivă,
repetiţia,evoluţia inversă, interferenţa).
Exemple:
 pierderea şi găsirea scrisorii
 apariţiile neaşteptate ale cetăţeanului
turmentat
 prezenţa unor grupuri insolite:
-triunghiul conjugal: Zoe,Trahanache şi
Tipătescu
-cuplul Brânzovenescu - Farfuridi
-diversele combinaţii de adversari.
 indicaţiile de la centru privind alegerea lui
Dandanache
 confuzia făcută de Dandanache între
identitatea lui Trahanache şi a lui
Tipătescu .
 2 . Comic de limbaj
a) provenit din incultură:
- greşeli de vocabular - deformări
fonetice (famelie);
- etimologie populară - scrofuloşi;
- lipsa de proprietate a termenilor-
liber schimbist = flexibil în
concepţii;
- încălcarea regulilor gramaticale
şi a logicii - exemple:
1. polisemia : ne-am răcit împreună;
2. contradicţia în termen: 12 trecute
fix, lupte seculare ce au durat 30 de
ani;
3.asociaţiile necompatibile:
industria română este admirabilă,
sublimă, putem zice, dar lipseşte
cu desăvârşire;
4. truismele (adevăruri evidente):
un popor care nu merge înainte, stă
pe loc.
b) ticuri verbale :
- curat murdar , ai puţintică
răbdare, eu cu cine votez ?
nu mă-mpinge c-ameţesc.
3 . Comic de moravuri
a) rezultat din contrastul
dintre pretenţiile de
moralitate, onorabilitate din
viaţa politică, socială şi de
familie şi esenţa profund
imorală a vietii sociale,
politice şi familiale.
Vizează :
- formele fără fond;
- alegerile;
- corupţia;
- conducerea despotică a
prefectului;
- imoralitatea.