O scrisoare pierdută

- Particularități de construcție a unui personaj –

Personajul realist este o persoană ficțională, verosimil, complex, ce ilustrează un tip uman,
prezentat în relație cu societatea din care face parte. Personajul de comedie are rolul de-a
stârni râsul, ilustrând defecte umane prezentate prin diferite tipuri de comic. El este implicat
într-un conflict banal, care nu-i afectează viața, și care ilustrează falsele valori ale societății.
Personajele piesei “O scrisoare pierdută” aparțin marii burghezii provinciale implicate în
jocul politic. Zaharia Trahanache este unul dintre personajele piesei, cu un rol important în
desfășurarea acțiunii.
Statutul social este prezentat de către dramaturg în indicațiile scenice. Astfel, Trahanache
este reprezentantul puterii sociale, “un stâlp al societății, președintele unor numeroase
comitete și comiții și soțul Zoei Trahanache”. Din punct de vedere moral, trăsătura dominantă a
personajului este naivitatea. În calitatea sa de politician, se dovedește a fi abil în gestionarea
situațiilor nefavorabile, întorcându-le în favoarea sa. Statutul psihologic este reprezentat de
răbdarea personajului, subliniată și de ticul verbal al acestuia: “Aveți puțintică răbdare”.
Trăsătura dominantă a personajului, naivitatea, este evidențiată în scena doi din actul întâi,
în care Trahanache vorbește cu prefectul Tipătescu despre o scrisoare de amor dintre acesta și
Zoe, soția lui. În această scenă, Trahanache îi spune prietenului său de un anumit bilet primit
de la Cațavencu în care acesta dorea să-l vadă pentru a-i arăta un document foarte important.
Zaharia îi transmite lui Ștefan că a mers la Cațavencu, la biroul ziarului “Răcnetul Carpaților”,
pentru a obține documentul compromițător. Acesta este amenințat că scrisoarea va fi publicată
în ziar dacă nu primește susținere politică. Tipătescu se arată foarte convins, la fel și
Trahanache care este convins că scrisoarea este un fals. Convingerea soțului că “documentul”
este o plastografie, calmul și imaturitatea sa, oferă textului amuzant, iar scena îl plasează pe
Zaharia Trahanache în tipologia umană a soțului înșelat.
Naivitatea personajului este subliniată și în secvența numărării voturilor din actul al doilea.
Cu o zi înaintea alegerilor, Trahanache, Farfuridi și Brânzovenescu stau în jurul unei mese,
discutând și analizând listele electorale. Aceștia subliniază numele fiecărui alegător cu o
culoare, după care Farfuridi ține un discurs moralizator despre stâlpii puterii locale și despre
disciplina din partid. Cei doi avocați îi spun că se tem de trădarea prefectului. Trahanache se
enervează și spune cu îndârjire că Tipătescu este un om de încredere, care a făcut multe
servicii partidului. Accentuează ideea că îl cunoaște de opt ani și garantează pentru implicarea
lui atât în viața politică, cât și cea familială. Devotamentul lui Zaharia pentru prietenul său și
interesul față de partidul din care face parte îl fac incapabil să privească dincolo de aparențe.
 Modalitățile de caracterizare sunt cele specifice genului dramatic. La Caragiale, găsim în
principiu patru procedee fundamentale, toate indirecte. Astfel, “venerabilul neica Zaharia” este
un vanitos înșelat și care înșeală asupra propriei persoane. Prin acțiune, prin fapte și atitudini,
Trahanache demonstrează că este un ticăit de viclenie rudimentară deoarece, la șantajul lui
Cațavencu, pregătește un contrașantaj. Prin limbaj, scriitorul scoate efectele comice ale
personajului. Spre exemplu, Trahanache recomandă tuturor să aibă “puțintică răbdare”, are o
gândire plată, fără adâncime, îl citează pe fiul său de la facultate, enunțând truismul “Într-o
soțietate fără moral și fără prințipuri, carevasăzică că nu le are” și ”Unde nu e moral, acolo e
corupție”, tautologia ”enteresul și iar enteresul” și pronunțând greșit neologismele: “dipotat”,
”docoment”, ”endependant”, ”cestiuni”. Numele lui sugerează zahariseală și capacitatea de a se
modela ușor, trahanaua fiind o cocă moale. Îl modelează toți cei care exercită o oarecare
autoritate asupra sa, în special coana Joițica pentru care are un adevărat cult și nimic nu-i
clintește încrederea în ea.
Un prim element de structură și de compoziție îl reprezintă titlul. Acesta pune în evidență
intriga operei și contrastul dintre aparență și esență. Lupta pentru puterea politică se realizează
prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj “o scrisoare pierdută”, o scrisoare de amor
dintre Tipătescu și Zoe Trahanache. Din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
alcătuit dintr-un substantiv comun și un adjectiv participial. Articolul nehotărât “o” indică atât
banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei. Scrisoarea este pierdută și găsită succesiv.
Un element de construcție îl reprezintă conflictul dramatic. Există un conflict principal ce
constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului
aflat la putere, din care fac parte Zaharia Trahanache și Ștefan Tipătescu, și gruparea
independentă formată din Nae Cațavencu și oamenii din jurul acestuia. Conflictul secundar
este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
În concluzie, Zaharia Trahanache, deși reprezintă tipul încornoratului, este un personaj abil,
meticulos, calculat, reușind să-și domine oponenții dar, în același timp, naiv și fără sensibilitate.