O scrisoare pierdută

Două trăsături ale realismului

O trăsătură a realismului identificată în această comedie este dialogul viu, autentic, care
este principalul mod de expunere în genul dramatic. Acesta este esențial în conturarea acțiunii și în
caracterizarea personajelor. Ilustrează principiul dublei enunțări. Astfel, se pot identifica doi emițători
și doi receptori. De exemplu, dialogul din actul I dintre Tipătescu și Pristanda are rolul de a contura
portretele personajelor. Pristanda este umil, servil, corupt, iar Tipătescu este în aparență autoritar, însă
în esență este indulgent, închizând ochii atunci când vine vorba de numărarea steagurilor. De
asemenea, dialogul are funcție narativă în episodul retrospectiv povestit de Pristanda cu privire la ceea
ce descoperise în timpul nopții când „cu gândul la datorie” spionase cățărat pe gard ceea ce se
petrecea în casa lui Cațavencu, rivalul politic al prefectului; acesta aflase de documentul deținut de
Cațavencu și datorită căruia Tipătescu avea să îi susțină candidatura. Astfel, se redă precaritatea
conflictului politic.

O altă trăsătură a realismului este reprezentată de personaje care sunt redate în mediul lor
de viață și încadrate în tipologii. Personajele plate acționează simplist, ca niște marionete lipsite de
profunzime sufletească, fără a evolua pe parcursul acțiunii și fără a suferi transformări psihologice.
Acestea se încadrează într-o tipologie comică, având o trăsătură dominantă de caracter. Zoe este tipul
cochetei, al adulterinei, al femeii voluntare. Zaharia Trahanache este tipul încornoratului. Nae
Cațavencu și Tache Farfuridi reprezintă tipul demagogului politic. Ghiță Pristanda este tipul
slugarnicului, al funcționarului, al oportunistului, al confidentului. Cetățeanul turmentat este tipul
alegătorului. Agamemnon Dandanache cumulează toate trăsăturile negative ale celorlalte personaje:
incultura, prostia, parvenitismul, demagogia, șiretenia. Ștefan Tipătescu este tipul primului amorez, al
donjuanului. Însă, scriitorul are capacitatea de a-și individualiza personajele prin nume, limbaj și
comportament.

Două scene semnificative

O scenă semnificativă este discuția dintre Tipătescu și Zoe despre darea în vileag a relației
lor extraconjugale. Cei doi se întâlnesc după ce Trahanache a fost la Tipătescu și i-a spus despre
documentul compromițător deținut de Cațavencu, cu ajutorul căruia acesta dorea să parvină politic.
Zoe și Tipătescu își manifestă disperarea în mod diferit. Zoe „cu multă nervozitate” îi spune lui
Tipătescu că a fost anunțată de Cațavencu despre deținerea scrisorii și punctează momentul în care a
pierdut-o din buzunar. Tipătescu caracterizează situația drept o „nenorocire” și se arată ca un
combatant care luptă pentru propria viață („Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l
omorâm.”). Amândoi își pun speranțele în ajutorul polițistului care consideră că își face „datoria”,
apărând interesele personale ale aleșilor locali, cu scopul ca aceștia să îi permită a avea beneficii
materiale. Scena parodiază relațiile dintre oameni bazate doar pe elemente materiale; aceste personaje
nu iau în calcul iubirea care le leagă, ci vorbesc despre scrisoare.
 O altă scenă semnificativă este discuția dintre Zoe și Cațavencu, care are loc după ce femeia
a primit scrisoarea pierdută și Cațavencu se consideră „pierdut”, căci a rămas fără obiectul șantajului.
Cațavencu cade în genunchi la picioarele Zoei, cerându-și iertare că a șantajat-o. Acesta este conștient
de faptul că demnitatea sa și poziția sa în județ sunt determinate de Zoe. Gestul de iertare al femeii în
aparență este altruist, dar în esență este egoist, aceasta voind să se impună în fața lui și dându-i
indicații despre cum să se comporte la manifestarea organizată în cinstea noului ales. De asemenea, ea
îl încurajează să nu își piardă speranța că în viitor va mai avea posibilitatea să își atingă idealurile
politice(„Asta nu-i cea din urmă Cameră”). Scena este interpretată de Nicolae Steinhardt care susține
că gestul de iertare al Zoei reflectă esența sufletului românesc. Deși aceste personaje au săvârșit
acțiuni imorale, totuși împăcarea este specifică unei lumi care se poate mântui.

Titlul
Titlul este analitic. Din punct de vedere morfologic, este alcătuit dintr-un substantiv articulat
nehotărât și un adjectiv. Articolul nehotărât „o” redă banalitatea întâmplării, arătând că este vorba
despre o scrisoare oarecare. Substantivul „scrisoare” și adjectivul „pierdută” marchează repetabilitatea
întâmplării, făcând referire la pierderile succesive ale aceleiași scrisori și la dorința personajelor de a o
recupera. Titlul pune în evidentă contrastul dintre aparență și esență; pretinsa luptă pentru putere
politică se realizează prin lupta de culise, reprezentată de dovada relației extraconjugale a Zoei cu
Tipătescu. Scrisoarea are funcție actanțială, căci devine personaj, influențând destinele tuturor.
Pierderea succesivă a acesteia relevă procesul tragi-comic al reificării; individul există prin altceva,
este fericit dacă are un element material. În acest context, enunțul „Am pierdut-o.” aduce după sine
enunțul „Sunt pierdut.”, adică omul este căzut în turmentație, în zăpăceală, este desființat.

Incipitul și finalul
Incipitul corespunde expozițiunii prin redarea cronotopului și a personajelor participante la
acțiune. Timpul desfășurării acțiunii este dimineața, simbol al începutului când nimic nu este
compromis, corupt, viciat. Spațiul acțiunii este acasă la Tipătescu, spațiu privat, unde omul se
manifestă în esența sa fără masca pe care o afișează în societate. Personajele care iau parte la discuție,
Tipătescu și Pristanda, se înfățișează mai degrabă ca doi cunoscuți, nerespectând relația șef-subaltern.
De asemenea, este redată relația dintre personaje. Prezența polițistului acasă la prefect arată faptul că
subalternul se lingușește pentru a avea beneficii materiale, dar nu se lasă călcat în picioare. Când
prefectul citește ziarul și este indignat de acuzațiile are i se aduc în ziar de rivalul politic Cațavencu,
Pristanda îl aprobă până când ajunge să se anuleze pe sine ca persoană(„curat murdar”). Când
prefectul îi atrage atenția polițistului asupra felului în care a cheltuit banii publici destinați
împodobirii orașului cu steaguri pentru evenimentul alegerilor, polițistul contraatacă, făcând referire
la relația Zoei cu Tipătescu. Prefectul știe să închidă ochii la micile furturi ale polițistului slab plătit în
schimbul serviciilor personale acordate. Spionarea rivalului politic al prefectului face parte din
„datorie”.

Finalul corespunde deznodământului. Este redată situarea personajelor la aceeași masă pentru
a sărbători finalizarea alegerilor. Replica lui Cațavencu „Să mă ierți și să mă iubești pentru că toți ne
iubim țara, pentru că toți suntem români mai mult sau mai puțin onești.” se referă la toate personajele
piesei care au fost compromise mai mult sau mai puțin și la necesitatea ca acestea să fie înțelegătoare
unele cu celelalte. Împăcarea tuturor susține această idee.
Statutul personajului – Zoe
Statutul personajului poate fi stabilit din mai multe perspective. Statutul social prezintă
rolul personajului în societate. Zoe se încadrează în rândul celor care au o situație materială bună.
Aceasta este tânăra soție a lui Trahanache, președintele „comitetelor și comisiilor” din județ, liderul
partidului aflat la guvernare. Diferența mare de vârstă dintre ea și soțul ei, precum și faptul că are un
amant care este prefectul județului, redau interesul femeii de a parveni. Din punct de vedere
psihologic se redau gândurile și sentimentele personajului. Zoe are un caracter puternic. Ideea este
sugerată de plasarea numelui său spre sfârșitul listei cu personaje, ceea ce sugerează capacitatea ei de
a-i manipula pe ceilalți ca un păpușar. Acest aspect nu evidențiază lipsa de putere într-o lume a
bărbaților. Zoe își dovedește caracterul puternic și în lupta ei împotriva lui Cațavencu, care
publicându-i scrisoarea în ziar, i-ar anula statutul de primă doamnă a județului. De fapt, Cațavencu nu
o atacă direct pe ea, ci dorește să parvină politic, devenind deputat. Însă, Zoe intră în luptă cu tot
arsenalul de arme feminine spre a-i convinge pe cei care au drept de vot să susțină candidatura lui
Cațavencu deci, indirect, să îi păstreze imaginea unei femei cinstite. Sub aspect moral, Zoe se află în
afara normei etice impuse de societate, căci este adulterină. Ea are o relație extraconjugală cu
prefectul județului. Totuși, Zoe face eforturi să își păstreze imaginea curată în fața oamenilor și, de
aceea, vrea să își recupereze scrisoare.