O SCRISOARE PIERDUTĂ – RELAȚIE ȘTEFAN – ZOE

Tema comediei surprinde aspecte din viața politică , în contextul alegerilor pentru Cameră ,
( șantajul, falsificarea listelor electorale ) și de familie .( triunghiul conjugal )
Ștefan Tipătescu si Zoe Trahanache ilustrează imoralitatea vietii de familie a unor politicieni
din societatea românească a vremii , alcătuind un triunghi conjugal alături de Zaharia
Trahanache .
Statutul social al lui Tipătescu este cel de politician , de prefect al județului . Este superior
celorlalți prin pregătire , statut social și avere ; prieten cu Trahanache și amant al soției acestuia
, Zoe . De dragul ei , renunță la o carieră politică la București și rămâne în provincie .
Moral , personajul ilustrează tipul donjuanului , al primului amorez . Educația sa îl face să-și
realizeze abaterea de la morală , propria imoralitate , dar se complace în situația în care se află ,
folosindu-și funcția ca privilegiu personal . El este însă cu adevarat îndrăgostit de Zoe , ceea ce
demonstrează , spre deosebire de celelalte personaje ale operei, la nivel psihologic ,
capacitatea de-a avea profunzime sufletească . Pentru iubire e gata sa renunțe la tot :
“ Să fugim împreună … “
Zoe Trahanache își fixează statutul social prin cei doi bărbați ce gravitează în jurul ei :
este “ soția celui de sus și amanta prefectului “ . Puterea ei în societate vine din faptul că îi
manevrează pe cei doi bărbați jucând cartea sensibilității. Statutul moral o încadrează în tipul
cochetei adulterine . Spre deosebire de Ștefan , Zoe nu vrea să-și asume riscuri sau să schimbe
ceva din trunghiul amoros în care e prinsă. Este puternică și rațională, știe foarte bine ce vrea și
cum să obțină ; poate fi încadrată și în tipologia femeii voluntare . Din perspectiva psihologică ,
nu are aceeași profunzime de caracter ca Ștefan , dar e lipsită de vulgaritate , scăpând și ea de
tușa caticaturală specifică dramaturgului .
Relația celor doi amorezi este atât de adulter , știut și acceptat tocit de ceilalalți ; cât și ,
dintr-o altă perspectivă, prin raportul de forțe, de caracter tare ( Zoe ) și slab ( Ștefan ) . Cele
două personaje sunt ironizate pentru legătura conjugală prin comicul de nume evidențiat prin
opoziția dintre prenume ( ce vor să pară ) și diminutivul familiar ( ce sunt ) : Zoe - Joițica ;
Ștefan - Fănică . În această relație Tipătescu iubește și Zoe este “ femeia bărbată “ , cea care
deține controlul , deși este considerată o “ damă simțitoare “ pentru că știe să facă paradă de
un întreg arsenal de văicăreli și leșinuri atunci când are nevoie .
O scenă relevantă pentru relația dintre cei doi se petrece în actul al II - lea , scena VI , când
Zoe , speriată de șantajul lui Cațavencu , încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte
condițiile acestuia . Ea citește anunțul făcut în gazeta lui Cațavencu : “ vom reproduce o
interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare
influență “ și înțelege că poziția ei de primă doamnă este serios amenințată. Soluțiile lui Ștefan -
arestarea lui Cațavencu , fuga în lume - îi par “ nebunii “. Îl trimite pe Pristanda să-l elibereze pe
Cațcavencu și în final va învinge orgoliul prefectului , apelând atât la sensibilitate , cât și la forță :
“ cine luptă cu Cațavencu luptă cu mine “.
O altă secvență care surprinde evoluția relației dintre Zoe și Ștefan este cea din actul al IV -
lea , scena III, în care Tipătescu și Zoe , veniți să-l întâmpine pe Dandanache ,află despre modul
în care a ajuns acesta candidatul partidului. Inițial Ștefan îl apără pe Dandanache : “ E simplu,
dar e un om onest “ , dar e bulversat ca și Zoe de șantajul mărturisit și mai ales de faptul că nu
și-a pus niciodată problema înapoierii scrisorii ( Tipătescu are în scena a V - a un monolog în
care admite superioritatea intuiției feminine, înțelege că Zoe a avut dreptate și că Dandanache
este mai canalie decât Cațavencu : “ Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniștea mea și o
femeie pe care o iubesc “ .
Zoe devine la sfârșitul piesei generoasă și fermecătoare , se comportă ca o adevărată
doamnă, își recapătă superioritatea și se întoarce la vechea relație cu Ștefan , care se retrage,
ca și înainte, în umbra ei.
Cuplul Zoe – Ștefan ilustrează modul cum imoralitatea casnică ( triunghiul conjugal vechi
de opt ani are deja un aspect casnic ) se îmbină cu cea politică .