Digitally signed by

Biblioteca UTM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity of
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
this document
Facultatea Radioelectronică şi Telecomunicaţii

Catedra Radiocomunicaţii

Televiziune

Ciclu de prelegeri

Partea I

Chişinău
U.T.M.
2009

1
 Cursul „Televiziune” este adresat în primul rând studenţilor
facultăţii “Radioelectronică şi Telecomunicaţii”, dar poate fi util şi altor
studenţi de la alte specialităţi.
Cursul de „Televiziune” reflectă starea lucrurilor în televiziunea
contemporană şi arată tendinţele de dezvoltare. Accentul în cursul de
Televiziune I este pus pe studierea principiului de formare a semnalului
complex de televiziune şi analiza particularităţilor standardelor colore de
televiziune (NTSC, PAL, SECAM).

Autor: lector univ. Vladimir Parvan

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 14.05.09. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul ex.50
Coli de tipar 6,25 Comanda nr.46
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

©U.T.M., ©U.T.M.,2009

2
 CUPRINS
INTRODUCERE......................................................................................4
1. TELEVIZIUNEA ALB-NEGRU.........................................................5
1.1 PARAMETRII DE DESCOMPUNERE A IMAGINII...................5
1.2 METODE DE EXPLORARE A IMAGINII.....................................6
1.3 SEMNALUL VIDEO..........................................................................9
1.4 SPECTRUL SEMNALULUI VIDEO.............................................10
1.5 SEMNALUL VIDEO-COMPLEX..................................................12
1.6 SEMNALELE DE SINCRONIZARE ÎN CAZUL EXPLORĂRII
ÎNTREŢESUTE......................................................................................17
2. TELEVIZIUNEA COLORĂ.............................................................21
2.1 LEGILE COLORIMETRICE.........................................................22
2.2 SISTEMUL COLORIMETRIC RGB............................................22
2.3 SISTEMUL XYZ........................................................................... ..23
2.4 SPECTRUL SEMNALULUI VIDEO.............................................25
2.5 SISTEME DE TELEVIZIUNE ÎN CULORI ................................29
2.6 SISTEMUL NTSC............................................................................30
2.7 STANDARDUL PAL........................................................................40
2.8SISTEMULSECAM..........................................................................48
3. LCD (LIQUID CRYSTAL DISPLAY).............................................55
3.1 ISTORIA DESCOPERIRII CRISTALELOR LICHIDE............55
3.2 LCD CU SUBSTANŢE CRISTAL LICHIDĂ NEMATICĂ........56
3.3 MATRICEA PASIVĂ......................................................................60
3.4 MATRICEA ACTIVĂ.....................................................................61
3.5 PROCESUL DE EXPLORARE A IMAGINII ÎN MATRICEA
ACTIVĂ.................................................................................................62
3.6 METODE DE POZIŢIONARE A SUBPIXELOR......................64
3.7 TIPURI DE MATRICI...................................................................68
4. PDP (PLASMA DISPLAY PANEL)...............................................77
4.1 STRUCTURA CELULEI ÎN PDP................................................78
4.2 MODULAŢIA LUMINAŢIEI.......................................................79
5. SISTEMUL DE TELEVIZIUNE PRIN CABLU (STC)...............81
5.1 STRUCTURA STC.........................................................................81
5.2 STAŢIA DE BAZĂ ÎN STC...........................................................85
5.3 PARAMETRII PRINCIPALI AI STAŢIEI DE BAZĂ..............87
5.4 SISTEMUL DE CONTROL A ACCESULUI ABONAŢILOR..89
5.5 SISTEME DE CODARE ÎN STC..................................................93
6. BIBLIOGRAFIE.............................................................................101

3
 INTRODUCERE

Noţiuni de bază. Principiul de realizare a Televiziunii

Televiziunea – din greceşte „vedere la distanţă,” este ştiinţa căreia i

se asociază un domeniu corespunzător al tehnicii care se ocupă cu
transmiterea la distanţă a diferitor imagini cu mijloace electrice.
Un obiect luminos constă dintr-o distribuţie de străluciri (luminate),
care sunt funcţie de cele 3 dimensiuni ale spaţiului X Y Z, de timpul t şi
lungimea de undă λ a informaţiei luminoase.
L( x , y , z , t , λ ) – distribuţia reală
Analogic poate fi descrisă imaginea acestui obect.
L(x, y, z, t, λ) – distribuţia pe suprafaţă.
Adică imaginea captată în punctul iniţial este transmisă prin lanţul
de televiziune spre punctul de recepţie.
Din funcţiile definite mai sus =>că gradul de asemănare între
distribuţia de străluciri a imaginii televizate şi a obiectului luminos va fi
dependent de sistemul de Televiziune prin care este transmisă imaginea
obiectului, adică de gradul distorsiunilor introduse de sistem.

L(x, y, z, t, λ)=P{ L( x , y , z , t , λ ) } (1)

La baza sistemului de Televiziune (fig.1) stau 3 procese fizice‫׃‬
1. Conversia energiei luminoase a imaginii în semnalul electric (este
utilizat fenomenul fotoelectric);
2. Prelucrarea semnalului electric şi transmiterea spre punctul de
recepţie pe un canal (canal Radio);
3. Conversia inversă a semnalului electric în semnal luminos
(imagine);

Fig. 1 Schema bloc a sistemului de televiziune

4
 1. TELEVIZIUNEA ALB-NEGRU
1.1. PARAMETRII DE DESCOMPUNERE A IMAGINII

Se disting 4 parametri:
1.Raportul de aspect – k;
2.Numărul de linii – Z;
3.Frecvenţa liniilor – f ;
4.Numărul de elemente de descompunere – n;
La alegerea parametrilor de descompunere a imaginilor trebuie să se
ţină cont de posibilităţile vizuale ale omului.
1.Raportul de aspect – este raportul dintre lungimea orizontală şi
verticală a imaginii de televiziune. În sistemul TV, raportul ales este 4 : 3.
Această mărime s-a ales în urma perceperii vizuale specifice a omului.
Omul vede sub un unghi de 180° pe orizontală şi 125° pe verticală.
2.Numărul de linii. Luînd în consideraţie rezoluţia ochiului,
folosirea unei rezoluţii mai mari în sistemul TV este iraţională (ochiul nu
va percepe detalii foarte mici). Luînd in consideraţie deschizătura
unghiulară a ochiului optimă pe verticală care este aproximativ egală cu
14° (840’) şi rezoluţia ochiului egală cu o minută, rezultă că depăşirea
rezoluţiei de 840’, nu va fi percepută de telespectatori.
În sistemul TV post-sovietic Z=625 linii, standard american Z=525
linii, standardul francez Z=819, standardul englez Z=405.
3.Frecvenţa cadrelor – impiric a fost demonstrat pentru a obţine o
imagine continuă la reproducerea scenelor în mişcare este suficient de
transmis de la 12 până la 16 imagini statice pe secundă. Dar, la astfel de
frecvenţă apare efectul ,, pîlpîirii,, . Din acest motiv frecvenţa cadrelor se
alege mai mare decît frecvenţa critică care este de la 43 la 48 Hz. Valoarea
frecvenţei cadrelor este aleasă 50 Hz, egală cu frecvenţa sistemului de
alimentare (pentru excluderea influenţei tensiunei de alimentare asupra
semnalului de televiziune).
4.Numărul de elemente n = k ⋅ Z 2
Rastru – o structură de linii paralele şi înclinate care formează
imaginea sau traiectoria de mişcare a fasciculului de electroni (elemente
de descompunere) în timpul formării imaginii.
Experimental s-a arătat dacă imaginea este vizualizată de la distanţa
optimă (4 – 6 V) înălţimi, atunci structura rastrului nu este sesizată
începînd cu Z= 420 pînă la 450 linii.
V – înălţimea imaginii
5
 1.2. METODE DE EXPLORARE A IMAGINII
1.2.1 Explorarea progresivă
Explorarea întregii suprafeţe a imaginii se produce în urma mişcării
simultane a fasciculului de electroni pe 2 direcţii reciproc perpendiculare
cu viteze constante. Pe orizontal, de-a lungul axei x cu viteza mai mare şi
pe vertical, de-a lungul axei y cu viteza mai mică.
Mişcarea fasciculului de electroni de-a lungul axei x se numeşte
explorarea pe linii (baliajul orizontal).
Mişcarea fasciculului de electroni de-a lungul axei y se numeşte
explorarea de cadru (baliajul vertical).
Dacă liniile se trasează unul sub altul începînd din colţul stîng de
sus pînă în colţul drept de jos, linie după linie, atunci exploatarea se
numeşte progresivă (fig. 1.1)

Fig. 1.1. Forma rastrului în cazul explorării progresive

Fig. 1.2. Forma semnalelor de baliaj

6
 575 de linii formează rastru(fig. 1.2)
T H = TdH + TiH (1.1)
T v = T dV + T iV (1.2)
T dH , T iH - durata cursei directe şi inverse de explorare pe orizontală
Pe timpul cursei inverse de explorare pe linii şi pe cadru, fasciculul
de electroni este blocat (cursa pasivă) (fig. 1.3).
T iH = (0,1......0,12) ⋅ TH ; (1.3)
T iV = (0,05...........0.07) ⋅T H ; (1.4)
Timpul cursei inverse pe cadru este mult mai mare decît perioada
unei linii şi cuprinde cîteva perioade care nu participă la formarea
rastrului. Din 625 de linii, 575 sunt active şi 50 pasive. T iV >> T H

Fig. 1.3. Traiectoria de mişcare a fascicolului de electroni

pe durata cursei inverse pe verticală

Cursele inverse de explorare pe linii şi cadru sunt invizibile.

Neajunsul: banda ocupată de semnalul video este mare.

1 4
f H max = 0,5K z 2 fv = ⋅ ⋅ 625 2 ⋅ 50 ≈ 13,020833MHz (1.5)
2 5

1.2.2 Explorarea întreţesută

Explorarea întreţesută constă în transmiterea unei imagini statice în
mai multe etape (2 etape). Imaginea este descompusă în două cîmpuri:
cîmpul liniilor pare şi cîmpul liniilor impare. Explorarea întreţesută începe
cu explorarea cîmpului a liniilor impare şi se termină cu explorarea
cîmpului a liniilor pare. Fiecare din cîmpuri conţine jumătate din

7
elementele imaginii, însă datorită inerţiei ochiului se percep ambele ca o
singură imagine(fig. 1.4).

Fig. 1.4. Forma rastrului în cazul explorării

întreţesute
Pentru realizarea explorării întreţesute este necesar de îndeplinit
următoarele condiţii:
1. Numărul de linii în cadru trebuie să fie impar: Z= 2n+1
n – număr întreg de linii într-un cîmp
2. Corelaţia între frecvenţa explorării orizontale şi explorarea
verticală este:
f n = Z ⋅ f cadru (1.6)
f cadru = 2 fv (1.7)

f Z
n
= = n + 0,5 (1.8)
f sem
2
Avantaje:
1. Micşorarea de 2 ori a benzii de trecere.
2. Excludera efectului ,,pîlpîirii”.

Dezavantaj:
1. Creşte complexitatea sitemului de recepţie.

8
 1.3. SEMNALUL VIDEO

Din principiul de realizare a sistemului de televiziune semnalul

video este funcţie de timp, iar valoarea semnalului în fiecare moment de
timp, care este proporţional cu luminanţa elementului transmis.

Fig. 1.5. Principiul de formare a semnalului video

Din figură (fig. 1.5) se observă:

1. Semnalul are caracter unipolar.
2. Luminanţa elementului imaginii poate varia de la ßmin pînă
ßmax, ce corespunde nivelului de negru şi nivelului de alb.

Pe timpul cursei inverse de explorare în semnalul video se introduce

impulsul de stingere.

9
 1.3.1 Noţiuni de nivel şi polaritate a sistemului video
Dacă luminanţei maxime
(nivelul de alb) îi corespunde
valoarea maximă a semnalului
video, iar luminanţei minime
(nivelul de negru) îi corespunde
valoarea minimă, atunci semnalul
video este de polaritate pozitivă,
(fig. 1.6) în caz contrar este de
polaritate negativă.

Fig. 1.6. Semnalul de polaritate

pozitivă şi negativă

1.4. SPECTRUL SEMNALULUI VIDEO

Pentru definirea condiţiilor optimale de transmitere a semnalului
video prin canalul TV este necesar de cunoscut spectrul semnalului video
şi caracterul de influenţă a fiecărei componente asupra calităţii imaginii.
1. Fie se trasmite imaginea alb-negru ce constă din 2 plane
orizontale alb-negru (fig. 1.7).
Spectrul imaginii din
figură constă din componenta
continuă şi componenta egală
cu frecvenţa cadrelor cu
armonici impare(este
suficientă limitarea la a 5
armonică).

f min = f cadru
f cadru = 50 Hz

Fig. 1.7. Forma şi spectrul semnalului

video
2. Fie se trasmite imaginea din 2 cîmpuri verticale alb-negru (fig.
1.8).
10
 Este suficient
de limitat la a 3 sau
a 5 armonică.

Fig. 1.8. Forma şi spectrul semnalului video

3. Vom analiza cea mai complicată imagine din punctul de vedere a

numărului de detalii care constă din n patrăţele alb-negru (fig. 1.9).

Fig. 1.9. Forma şi spectrul semnalului video

11
 Explorare progresivă:
n = N ⋅ z = k ⋅ z2 (1.9)
Tv 2 Tv = Tv2
τe = n = (1.10)
n ⋅ z k ⋅ z2
2
4
⋅ 2
⋅ 50
k ⋅ z ⋅ fv 3 625
2
f e max = = ≈ 13 MHz (1.11)
2 2
Explorare întreţesută:

N⋅z z
2
ns = =K (1.12)
2 2
T v = 2T v
τe = (1.13)
ns k ⋅ z 2
2 2
4
⋅ 2
⋅ 50
k ⋅ z 2 ⋅ fv 3 625
f e max = = ≈ 6,5MHz (1.14)
4 4

1.5. SEMNALUL VIDEO-COMPLEX

1.5.1 Semnalul de stingere

Definiţie: Asigurarea blocării fasciculului de electroni pe timpul
cursei inverse pentru excluderea iluminării suplimentare a ecranului, care
reduce contrastul (K) (fig. 1.10).
β max
Κ= - raportul între luminanţa maximă şi minimă pe ecran.
β min

12
 Fig. 1.10. Forma semnalului video cu semnale de stingere de
polaritate pozitivă şi negativă

Deoarece semnalul de stingere asigură blocarea fasciculului el este

aplicat astfel încât semnalul şi valoarea lui să corespundă zonei mai negru
decît negru indiferent de polaritatea semnalului video.
Durata impulsului de stingere trebuie să fie mai mare decît timpul
de întoarcere a fasciculului de electroni, evitînd apariţia neregularităţilor
pe marginile imaginii unde viteza este constantă
T BH = (0,16.....0,18) T H ; T BV = (0,086...0,08) T V ;

13
 1.5.2 Semnalul de sincronizare
Definiţie: Sincronizarea fasciculului TVR cu fasciculul TVC pentru
reproducerea corectă a imaginii (TVR – tubul video reproducător; TVC –
tubul video capturător).
Deoarece nu se pot realiza generatoare de baliaj de mare stabilitate
în timp, decît cu preţul unor dimensiuni mari şi cost ridicat pentru
îndeplinirea acestor cerinţe se preferă folosirea sincronizării întreţinute. Se
realizează sincronizarea întreţinută cu semnale specifice aplicate la
sfîrşitul liniilor şi fiecare cîmp.
Pentru sincronizarea dispozitivelor de baliaj din receptorul TV se
formează semnalul de sincronizare care se transmite în canalul comun cu
semnalul de imagine.

Cerinţe impuse sistemului se sincronzare:

1. Lipsa semnalului de sincronizare pe imagine;
2. Posibilitatea separării uşoare a semnalelor de sincronizare linie şi
cadru;
3. Menţinerea corectă a întreţeserii corectă a liniilor şi cîmpurilor;
4. Stabilitatea la perturbaţii;
Din cerinţe rezultă următoarele caracteristici a semnalului de
sincronizare:
1.Frevenţa f V = 15,625kHz ; f H = 50 Hz ;
2.Forma dreptunghiulară cu fronturi abrupte;
3.Pentu a nu ocupa timpul prevăzut pentru transmiterea informaţiei
despre imagine sunt plasate în timpul imaginii (durata cursei inverse);
4.Pentru a nu fi vizibile pe imagine semnalul lor se alege ca şi la
semnalele de stingere, către negru;
Domeniul de amplitudine pentru semnalele SV şi SH i se alocă 25%
din amplitudinea semnalului video complex.
Separarea semnalelor de sincronizare poate fi efectuată în 2 moduri:
1.După amplitudine SH< SV
2.După durată TSH < TSV

14
 Fig. 1.11. Semnalul video complex alb-negru
Na – nivel de alb; Nn – nivel de negru; Nst – nivel de stingere;
SH, SV – semnale de sincronizare linie şi cadru;
BH, BV – semnale de stingere pe linie şi cadru.
În primul caz se efectuează separarea prin limitare succesivă la 2
nivele diferite.
În cazul al doilea (fig. 1.13) separarea se efectuează după durată
diferită, diferenţa de durată a impulsurilor SH şi SV se transformă cu
ajutorul circuitelor de diferenţiere şi integrare în diferenţă de tensiune.

Fig. 1.12. Circuitele de Fig. 1.13. Forma impulsului iniţial,

integrare şi diferenţiere integral şi diferenţial

15
 În acest caz diferenţa de tensiune poate fi obţinută atît de mare, încît
să nu influenţeze baliajul de linii pe cel de cadru.
Avantaj: Stabilitate mai înaltă la perturbaţii (impulsul perturbător
avînd durate mici nu reuşeste să producă o tensiune suficientă de
influenţă).
Dezavantaj: Imposibilitatea obţinerii semnalelor integrate cu
fronturi abrupte, în consecinţă apare instabilitatea momentului de
sincronizare.

1.5.3 Formarea semnalelor de sincronizare

După trecerea semnalului Ui prin circuitul de diferenţiere se va
obţine semnalul Uod (fig. 1.14).

Fig. 1.14. Forma impulsului de sincronizare, forma integrală şi

diferenţială
16
 Impulsurile pozitive se folosesc pentru sincronizarea baliajului de
linii în receptor, iar cele negative nu au nici o influenţă. În timpul acţiunii
impulsurilor de sincronizare cîmpuri în canalul de sincronizare linii –
semnalul de sincronizare lipseşte.
Generatorul de baliaj pe orizontală iese din sincronism şi oscilează
pe frecvenţa proprie f0H. După apariţia primelor impulsuri de sincronizare
va intra în sincronism, ca rezultat primele linii vor fi nesincronizate.
Pentru înlăturarea dezavantajului se introduc crestări în impulsul de
sincronizare pe cadru.

1.6. SEMNALELE DE SINCRONIZARE ÎN CAZUL

EXPLORĂRII ÎNTREŢESUTE

Fig. 1.15. Forma impulsului de sincronizare în cazul explorării întreţesute,

forma integrală şi diferenţială
17
 Z – numărul de linii din care este format un cadru, care este
format din 2 cîmpuri: cîmpul liniilor pare şi impare, care este format la
rîndul lui din Z/2 linii sau n±1/2 linii.
În (fig. 1.15) este prezentată forma impulsurilor de sincronizare a
liniilor şi a cadrelor, pentru cîmpul liniilor pare şi impare. Deplasarea
impulsurilor de sincronizare a cadrelor cu jumătate de linie duce la
formarea diferită a frontului impulsului integrat. În cazul cîmpului liniilor
pare, distanţa de la extremitatea stîngă a impulsului pînă la prima crestare
este aproape egală cu o linie întreagă. În cazul cîmpului liniilor impare
distanţa se micşorează pînă la jumătate de linie.
Sincronizarea gerenatorului de baliaj cu impulsuri de sincronizare
reprezentată în figură poate duce la deplasarea nedorită a cîmpurilor în
timp. Această deplasare poate atinge valori de unităţi a liniei şi ca rezultat
poate provoca suprapunerea cîmpurilor, care va duce la înrăutăţirea
imaginii.
Luînd în consideraţie că intensitatea inpulsurilor integrate se
datorează deplasării cu jumătate de linie şi crestărilor care au frecvenţa fH
rezultă că introducerea crestărilor cu intervalul egal valorii deplasării va
duce la formarea egală a fronturilor.
În timpul transmiterii de sincronizare a cadrelor, impulsurile de
sincronizare a liniilor sunt extrase cu frecvenţă dublă. De aceea,
generatorul de baliaj a liniilor este acordat în aşa mod ca el să funcţioneze
în regim de divizare a frecvenţei cu coeficientul de divizare doi.

18
 Fig. 1.16. Forma impulsului de sincronizare în cazul explorării întreţesute
cu crestări 2fH, forma integrală şi diferenţială

Fig. 1.16. Vom analiza

intensitatea frontului a
impulsurilor integrat.
Condiţiile iniţiale de
integrare a impulsurilor de
sincronizare a cadrelor pentru
cîmpul liniilor pare şi impare
sunt diferite (fig. 1.17). Ca
rezultat apare o deplasare
nedorită în timp a cîmpurilor
egală cu ∆τ2.
Fig. 1.17. Condiţiile iniţiale de integrare a
impulsurilor de sincronizare
19
 ∆τ 2 << ∆τ 1 , dar este suficient pentru înrăutăţirea întreţesării
cîmpurilor. Pentru înlăturarea neajunsului este destul de introdus înainte şi
după impulsul de sincronizare a cadrelor cîteva impulsuri cu frecvenţă
2fH. Aceste impulsuri se numesc impulsuri egalizatoare (fig.1.18).

Fig. 1.18. Forma impulsului de sincronizare în cazul explorării întreţesute

cu crestări 2fH şi impulsuri de egalizare, forma integrală şi diferenţială

Tabelul 1.1. Durata componentelor semnalului video complex alb-negru

Durata în
Denumirea semnalului Durata în µS
unităţi de linie
A liniilor 0,07-0,08 4,28-5,21
A cadrelor 3 192
Crestări şi semnale egalizatoare 0,035-0,045 2,24-2,88
Semnale de stingere pe linie 0,16-0,18 10,24-11,52
Semnale de stingere pe cadru 23-25 1470-1600

20
 2. TELEVIZIUNEA COLORĂ

Noţiuni colorimetrice

Lumina prezintă oscilaţii electromagnetice cu lungimea de undă de

la 380 pînă la 780 nm la care ochiul uman este sensibil. Fiecărei lungimi
de undă îi corespunde o culoare (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Spectrul vizibil

Orice culoare este caracterizată prin parametri subiectivi stabiliţi de

ochiul uman şi parametri obiectivi caracterizaţi prin elemente de măsură.
Orice culoare reală poate fi definită prin intermediul a trei
caracteristici: strălucire, nuanţă, saturaţie.
Parametrii obiectivi:
1.Luminanţa – pentru strălucire;
2.Lungimea de undă dominantă – pentru nuanţă;
3.Factorul de puritate a culorii – pentru saturaţie;
Strălucirea unei surse de lumină este determinată de senzaţia de
lumină, care se manifestă asupra ochiului(strălucirea stelelor noaptea este
mai mare ca ziua). Luminaţia depinde de caracteristicele sursei.
Nuanţa – exprimă senzaţia de culoare a unei surse, a unui obiect.
Cu ajutorul nuanţei reuşim să determinăm culorile din spectrul vizibil.
Albul, negru şi gri nu au nuanţă.
Cracteristica obiectivă a nuanţei culorii se face prin lungimea de
undă dominantă.
Saturaţia – exprimă intensitatea senzaţiei de culoare şi se
caracterizează prin gradul de diluare cu alb a culorii pure. Saturaţia culorii
este maximă atunci cînd prezenţa albului este nulă.

21
 2.1. LEGILE COLORIMETRICE

Vom analiza legile de bază utilizate în colorimetrie. În colorimetria

tricromatică acţionează 3 legi Grassmann. Aceste legi se aplică unui
sistem de culori primare, independent de alegerea acestora.
Legea 1
Orice culoare se poate obţine prin amestecul aditiv al celor trei
culori primare. Această lege se prezintă prin ecuaţia:
mM → m1M1 + m2M2+ m3M3 (2.1)
M – senzaţia;
M1, M2, M3 – cantităţi unitare a culorilor primare;
m1, m2, m3 – module colorimetrice ce prezintă ponderele în
amestecul culorilor.
m = m1 + m2 + m3 (2.2)

Legea 2
Dacă 2 suprafeţe luminoase colorate produc aceeaşi senzaţie de
culoare, această echivalenţă se menţine dacă luminaţiile lor sînt
multiplicate sau divizate cu o aceeaşi cantitate.
KmM → Km1M1 + Km2M2+ Km3M3 (2.3)
K – factor de multiplicare sau divizare.
Această lege exprimă independenţa luminaţiei în cadrul echivalenţei
cromatice.

Legea 3
Dacă o culoare M’ ai cărui module colorimetrice sînt m1’,m2’,m3’
este amesticată cu culoarea M – culoarea rezultată va fi echivalentă cu
adunarea celor 3 culori primare M1, M2, M3 multiplicate cu cantităţi m1 +
m1’, m2+ m2’ şi m3 + m3’:
mM + m’M’→ (m1 + m1’)M1 + (m2+ m2’)M2 + (m3 + m3’)M3; (2.4)

2.2. SISTEMUL COLORIMETRIC RGB

În sistemul RGB (roşu unitar, verde unitar şi albastru unitar) în

calitate de culori au fost alese culorile monocrimatice.
R= λR= 700 nm;
G= λG= 546,1 nm;
B= λB= 435,8 nm;
22
 Cantităţile unitare a culorilor primare sunt alese astfel ca ponderea
luată în măsură egală să producă senzaţia de alb.
1
r=g=b= ; (2.5)
3
L[R]:L[G]:L[B]=1:4,5907:0,0601. (2.6)
Sistemul RGB este comod pentru că toţi parametrii lui pot fi aflaţi
experimental şi culorile primare RGB sunt reale.
Expresiile colorimetrice:
F=rR+gG+bB (2.7)
mr mg mb
r= ; g= ; b= (2.8)
m r + m g + mb m r + m g + mb m r + m g + mb
r, g, b – sunt coordonate în sistenul RGB,
mr, mg ,mb – ponderile culorilor.

Fig. 2.2. Triunghiul culorilor – reprezentarea grafică a amestecului

Locus – locul punctelor în sistemul RGB; poziţia culorilor

monocromatice în sistemul colorimetric (fig.2.2).
Dezavantajul sistemului RGB - prezenţa componentelor negative
în relaţia colorimetrică pentru unele culori.

2.3. SISTEMUL XYZ

Pentru uşurarea calculelor în 1931 Comitetul Internaţional a

inventat acest sistem.
Culorile XYZ sunt culori fictive, nu sunt reale, care sunt folosite
doar pentru calcule, fiindcă coordonatele fiecărei culori sunt pozitive.

23
 Diagrama culorilor

w – alb;
1 – roşie;
2 – galben;
3 – verde;
4–albastru deschis;
5 – albastru;
6 – purpuriu;

Fig. 2.3. Triunghiul culorilor în sistemul XYZ

x, y, z – coordonatele culorilor în sistemul XYZ.
x+y+z=1 (2.9)
Toate culorile monocromatice sunt în triunghiul XYZ (fig.2.3).
Pentru reprezentarea culorilor se va folosi ca în RGB o reprezentare
plană cu un sistem de coordonate rectangulare, coordonatele fiind X şi Y.
În centrul de greutate a triunghiului se afla corespunzător culorii
1
albe cu coordonatele : ( x = y = z = )
3
C=xX+ yY+zZ (2.10)
mx my mz
x= ; y= ; z= ; (2.11)
mx + m y + mz mx + m y + mz mx + m y + mz

24
 2.4. SPECTRUL SEMNALULUI VIDEO

Spectru semnalului video poate fi descris prin relaţia:

f=m·Z0·fcad+n·fcad=m·fH+n·fV (2.12)
O proprietate a spectrului (fig.2.4) este structura discretă care
conţine componente (armonice) de ordinul m , unde 0≤m≤+ ∞ şi multiple
cu frecvenţa de explorare pe orizontală:
fH=Z0·fcad, fcad – frecvenţa cadrelor
În juril acestor frecvenţe se grupează armonicile de ordinul n2 unde -
∞≤n≤+∞, multiple frecvenţei de explorare pe verticală.

Fig. 2.4. Structura discretă a spectrului semnalului de luminanţă

În cazul particular cind luminanţa semnalului se modifică pe

verticală, în spectrul semnalului se păstrează frecvenţe multiple, frecvenţe
de explorare pe verticală:
f=nfv (2.13)
Dacă luminanţa cadrelor se schimbă pe orizontală atunci spectrul
semnalului se păstrează, frecvenţele multiple de explorare pe orizontală:
f=m·fH=m·Z0·fv (2.14)
Explorarea întreţesută: fH=15625 Hz
Explorarea progresivă: fH=31250 Hz
În cazul cînd luminanţa semnalului se modifică pe orizontală şi
verticală atunci componentele spectrului se grupează în jurul armonicii fH,
înfaşurătoarea căruia depinde de distanţa luminanţei de-a lungul liniei.

25
 1. Spectrul semnalului video în cazul explorării progresive

Fig. 2.5. Spectrul semnalului video în cazul explorării progresive

În acest caz raportul frecvenţelor f H / f V = Z 0 şi este numărul de

linii în cadru. Pe intervalul între două armonici vecine a frecvenţei liniei
se încadrează Z0 intervale întregi a frecvenţei cadrului (fig.2.5). Rezultă că
la suprapunerea spectrului inferior şi superior componetele se suprapun.
Însumarea componentelor duce la apariţia distorsiunilor pe ecran.

2. Spectrul semnalului video în cazul explorării întreţesute

În acest caz explorarea pe verticală se efectuează cu frecvenţa
cîmpurilor. Aici raportul frecvenţelor de explorare pe orizontală şi
verticală nu este un număr întreg:

fH f
= lin = z + δ (2.15)
fV f card

Fig. 2.6. Spectrul semnalului video în cazul explorării întreţesute

unde: z – valoarea întreagă de linii în cîmp
δ – valoarea fracţionaţă a liniei în cîmp

26
 Dacă reprezentăm matematic numărul de linii transmise prin cîmpul
numărul 1 prin relaţia z+ δ, prin două cîmpuri 2(z+ δ) şi prin ω cîmpuri
ω(z+ δ), atunci rezultă ω(z+ δ)= ωz+ωδ=Z0.
Fiindcă Z0 şi ωz sunt numere întregi atunci şi ωδ tot este întreg.
În cazul descompunerii întreţesute pe intervalul între două armonici
vecine a frecvenţei liniilor se încadrează z+δ intervale cu frecvenţa fV şi la
suprapunerea spectrelor componentele lor sunt plasate la mijlocul
intervalelor spectrelor vecine (fig.2.6).
Concluzie: creşterea în ω ori a timpului de transmitere a cadrului ce
conţine ω cîmpuri duce la îndesarea de ω ori a spectrului.
Transmiterea imaginii mobile este însoţită în modulare în
amplitudine a componentelor spectrale şi apariţia în vecinătatea fiecărei
componente a benzilor laterale adăugătoare, lăţimea cărora depinde de
viteza de micşorare şi nu depăşeşte ± 5 Hz

Suprapunerea spectrelor semnalelor de luminanţă şi crominanţă

Luînd în consideraţie că pareta cea mai importantă a energiei este

concentrată în jurul componentelor spectrale cu frecvenţa liniilor şi 90%
din energia totală este concentrată în banda de frecvenţă de la 0 pînă la
0,6, 0,7 MHz. B=[0….0,6, 0,7] MHz
În sistemele de televiziune în culori semnalul de crominanţă este
transmis pe o subpurtătoare aparte care este plasată în partea superioră a
spectrului destinat transmiterii semnalului de crominanţă.

Fig. 2.7. Intercalarea spectrelor de luminanţă şi crominanţă

Intercalarea spectrelor se obţine prin metoda de sincronizare după

frecvenţă sau faza a subpurtătoarei de culoare.

27
 În cazul sincronizării dupa frecvenţa subpurtătoarei de culoare,
frecvenţa subpurtătoarei se alege ca armonica impară a semifrecvenţei
liniilor (fig.2.7):
fc=(2m+1)·fH/2. (2.16)
În acest caz subpurtătoarea se plasează strict la jumătate între
armonicile vecine a frecvenţei liniei şi cadrului a semnalului de
crominanţă:
Dacă trecem de la frecvenţă la timp atunci obţinem:
1 1
TC = (2m + 1)2Tlin (2.17)
fc fc
T
Tlin = (2m + 1) c (2.18)
2

Din expresie rezultă că intervalul frecvenţei liniei se plasează în

număr impar de semiperioade a frecvenţei subpurtătoare de crominanţă
(fig.2.8).

Ca rezultat semnalul subpurtătoarei de crominanţă duce la apariţia

pe ecran a imaginii adăugătoare punctiforme, polaritatea căreia se schimbă
de la linie la linie, şi fiindcă cadrul conţine număr impar de linii şi de la
cadru la cadru.

28
 Fig. 2.8. Intercalarea spectrelor de luminanţă şi crominanţă

2.5. SISTEME DE TELEVIZIUNE ÎN CULORI

În sistemul de televiziune sunt standardizate 3 sisteme de

televiziune color: NTSC, PAL, SECAM.
Sistemul NTSC este elaborat în USA în 1953 şi este folosit in
Japonia, Canada, USA şi pe continentul american.
Sistemul SECAM este elaborat în comun de URSS şi Franţa şi a
fost luat ca standard în 1966 în URSS şi în 1967 în Franţa.
Sistemul PAL este elaborat de firma germană ,,Telefunken” în
1966.
În toate sistemele, informaţia de culoare este transmisă pe
subpurtătoare în partea superioară a spectrului semnalului de luminanţă.
Diferenţa dintre sisteme constă în tipul de modulaţie, tipul semnalului
diferenţă de culoare şi consecutivitatea de transmitere a lor.
În sistemul NTSC şi PAL în fiecare linie se transmit concomitent
ambele semnale, diferenţă de culoare ce modelează simultan o
subpurtătoare. Modulaţia este numită în cuadratură. În sistemul SECAM

29
diferenţele de culoare sunt transmise consecutiv, iar modulaţia utilizată
este în frecvenţă şi fiecare culoare are putătoare proprie.

2.6. SISTEMUL NTSC

În acest sistem s-au ales 2 culori fictive: I, Q. Semnalele de

crominanţă corespunzătoare acestor culori sunt: EI, EQ. Relaţia care
corespunde trecerii de la semnalele diferenţă de culoare EI, EQ la
semnalele diferenţă de culoare E R-Y, E B-Y este:
E I = 0,74 E R −Y − 0,27 E B −Y
(2.19)
EQ = 0,48E R −Y − 0,41E B −Y
Modulaţia în cuadratură.
Ea se realizează cu ajutorul a două modulatoare sintetice alimentate
din aceeaşi subpurtătoare cu diferenţă de fază de 90° (fig.2.9).
Proprietatea modulatorului simetric este lipsa purtătoarei de ieşire a
modulatorului. Ca rezultat în cazul lipsei semnalului diferenţa de culoare
duce la încetarea lucrului a canalului de crominanţă.

MSI, MSII – modulator

sincron
Σ1 Σ2 – mixere

Fig. 2.9. Schema-bloc a modulatorului în cuadratură

La primul modulator este aplicată tensiunea subpurtătoare Uccosωct

şi semnalul diferenţă de culoare roşie Er, iar la al doilea tensiunea
supurtătoare Ucsinωct şi semnalul diferenţă de culoare albastră.
La ieşirea modulatorului:

30
 U1= Urcos ωct (2.20)
U2= Ubsin ωct (2.21)
Nimerind în mixer semnalele se însumează şi ca resultat se obţine
semnalul de crominanţă caracterizat prin expresia:
U C = U r cos ω c t + U b cos ω c t (2.22)

U r + U b obţinem:
2 2
Împărţind ambele părţi a relaţiei la
Uc Ur Ub
= cos ω c t + sin ω c t (2.23)
2
+
Ur Ub
2 2
+
Ur Ub
2 2
+
Ur Ub
2

Din diagrama vectorială se observă:

Ur = sin θ (2.24)
U r +Ub
2 2

Ub
= cosθ (2.25)
U r +Ub
2 2

Introducem aceste expresii în relaţia de sus:

Uc
= sin θ cos ω c t + cosθ sin ω c t = sin (ω c t + θ ) (2.26)
U r +Ub
2 2

Fig. 2.10. Diagrama vectorială

U c = U r + U b sin (ω c t + θ )
2 2

(2.27)
θ = arctg U r
Ub
Din ultima expresie se observă: la ieşirea modulatorului în
cuadratură se obţine un semnal unic de crominanţă U c cu frecvenţa

31
subpurtătoarei modulate în amplitudine şi fază cu semnalele diferenţă de
culoare U r , U b (fig.2.10).
În continuare semnalele U c se amestecă cu semnalul de luminanţă.
Ca rezultat se obţine semnalul sumar după ieşirea mixerului 2
U Σ = U y + U c = U y + U c sin(ω c t + θ ) (2.28)
Ca rezultat amplitudinea semnalului de crominanţă este egală valorii
medii pătratice a valorilor semnale diferenţă de culoare. În prezenţa
semnalului de luminanţă el va prezenta saturaţia culorii în faza Ө ce
reprezintă nuanţa culorii.

2.6.1 DETECTORUL SINCRON DE MODULARE ÎN

CUADRATURĂ

În cazul modulaţiei în cuadratură extracţia semnalului de cuadratură

se efectuează cu ajutorul detectorului video, iar separarea în semnale
diferenţă de culoare se efectuează în detectorul sincron (fig.2.11).

Fig. 2.11. Schema-bloc a detectorului sincron

VD – videodetector :
ESL – extragerea subpurtătoarei de luminanţă;
ESC – extragerea subpurtătoarei de crominanţă;
FTB – filtru trece bandă;
DSI, DSII – detectoare sincrone.
32
 Pentru extragerea din semnalul de luminanţă U c a componentelor
U r ,U b la detectorul sincron se aplică tensiune cu frecvenţă subpurtătoare
de crominanţă defazată la 90°.
În detectorul sincron se efectuează operaţia de înmulţire a
semnalului U C cu semnalul cosωct şi sinωct.

U Ι = (U r cos ω c t + U b sin ω c t ) cos ω c t =

1
[(U r cos 2 ω c t + U b sin 2 ω c t ) + U r ] (2.29)
2
1
U ΙΙ = (U r cos ω c t + U b sin ω c t ) sin ω c t = [(U r sin 2 ω c t − U b cos 2 ω c t ) + U b ] (2.30)
2

Componentele cu frecvenţă înaltă cu frecvenţă 2 ω c t sunt filtrate cu

FTJ, ca rezultat se obţin componentele U r , U b de frecvenţă joasă.

2.6.2 SEMNALELE EI ŞI EQ

În scopul simplificării schimbului de emisiuni colore între ţări ce au

standarde diferite subpurtătoarele de crominanţă trebuie să fie alese
aceleaşi. Ţările europene au fixat valoarea egală cu fv=4,43MHz,
standardul american egal cu fv=3,58MHz.
Fiindcă semnalul video ocupă spectrul de 5,25MHz, aceasta va duce
la suprimarea benzilor laterale superioare a semnalului de luminanţă, ce va
provoca distorsionarea semnalului.
În cazul modulaţiei în amplitudine suprimarea benzilor laterale duce
la rotaţia vectorului MA. Ca rezultat suprimarea benzilor laterale va
provoca deviaţia vectorului semnalului de crominanţă. Aceasta va provoca
intrepătrunderea semnalelor diferenţă de culoare. Pentru excluderea
acestui fenomen, un semnal de crominanţă trebuie de transmis cu ambele
benzi laterale, dar de o lungime redusă, iar al doilea de o lărgime mai
mare cu banda laterală superioară parţial suprimată.
Experimental s-a dovedit că lungimea benzii semnalului de
crominaţă poate fi schimbată în dependenţă de culorile primare alese.
Aceasta este legat de faptul că cu mişcarea detaliilor, senzaţia subiectivă a
culorii nu corespunde culorilor reale. Culoarea detaliilor mici pare ca
amestecul culorilor oranj şi albastru-verzui. Micşorarea de mai departe a
detaliilor duce la senzaţia incoloră, dispare mai întîi culoarea albastră,
apoi dispare galbenul, roşul, albastrul-verzui. Ca rezultat culorile albastru-

33
verzui şi oranj trebuie de transmis de o calitate mai ridicată faţă de restul
culorilor.
Pentru aceasta este necesar de îndeplinit 2 condiţii:
1.Una din axele culorilor primare, axa I trebuie de plasat în
domeniul culorilor albastru-verzui şi oranj.
2.Pentru transmiterea infinită de crominanţă trebuie de avut o bandă
mult mai largă pentru culorile axei I , decît pentru restul.
Vom găsi faza axelor I, Q faţă de cuadratura R-Y şi B-Y. Pentru
aceasta vom găsi poziţia verticală pentru culorile roşu, galben, albastru.
Pentru culoarea roşie saturată avem:
Ur=1; Ug=0; Ub=0
EY=0,299Er+0,587Eg+0,114Eb – expresia matematică a semnalului
de luminanţă.
Ur=UR-UY=1-0,3=0,7 Ub=UB-UY=0-0.3= - 0,3

Semnalul de crominanţă pentru culoarea roşie.

⎣U c ⎦R = U r2 − U b2 = 0,7 − 0,3 = 0,76
2 2
(2.31)

θ R = arctg U r = 113 0 (2.32)

Ub
Uc G = 0,85 QG = 225 0
(2.33)
U c B = 0,9 Q B = 353 0

Fig. 2.12. Diagrama vectorială a semnalelor I şi Q în coordonate

R-Y şi B-Y
34
 Amplitudinea culorilor albastru deschis, purpuriu, galben vor avea
aceleaşi valori ale amplitudinii, iar fazele lor vor fi deplasate cu 180º.
Vectorul I (fig.2.12) ce reprezintă culorile albastru-verzui şi oranj trebuie
să fie plasate între culorile roşu şi galben în domeniul pozitiv şi între
albastru şi albastru-deschis în domeniul negativ. Experimentul vectorului
Q a fost ales cu faza de 33º faţă de axa B-Y, iar vectorul I de 123o faţă de
o
axa B-Y sau de 33 faţă de axa R-Y.
Trecerea de un sistem de coordonate RGB la sistemul I şi Q duce la
formarea următoarelor relaţii:

Uγ = 0,3 UR + 0,59 UG +0,11UB

UI = 0,75 UR - 0,27UB (2.34)
UQ = 0,48 UR + 0,41UB

Uγ = 0,3 UR + 0,59 UG +0,11UB

UI = 0,6 UR - 0,28 UG -0,32UB (2.35)
UQ = 0,21 UR - 0,52 UG +0,31UB

UR = UY + 0,96 UI +0,62UQ
UG = UY - 0,27 UI - 0,65UQ (2.36)
UB = UY – 1,1 UI + 1,7UQ

(2.34) Primul sistem este utilizat pentru efectuarea legăturii între

semnale diferenţă de culoare între RGB şi standardul culorilor NTSC.
(2.35) Este utilizat în punctul de emisie unde are loc procesul de
formare a semnalelor diferenţă de culoare caracteristice semnalelor NTSC
din semnalele primare obţinute de la tubul videocaptod.
(2.36) Procesul din matrice, procesul de formare a semnalelor
diferenţă de culoare, primare, din trei semnale transmise prin canalul
radio: semnale diferenţă de culoare(2) şi luminanţă(1)
Spectrul semnalului de TV NTSC – standard european

35
 fs-fimg =5,5
fc = 4,43 MHz
∆fY = 5,25MHz
∆fI = 1,5 MHz
∆fQ = 0,8 MHz

Fig. 2.13. Spectrul semnalului de TV NTSC – standard

european

fs-fimg =4,5
fc = 3,58 MHz
∆fY = 4,25MHz
∆fI = 1,4 MHz
∆fQ = 0,5 MHz

Fig. 2.14. Spectrul semnalului de TV NTSC – standard

american

Compatibilitatea sistemelor de TV alb-negru şi color ne impune

următoarele condiţii:
1. Compatibilitatea directă – posibilitatea recepţionării normale a
emisiunilor colore pe TV alb-negru.

36
 2. Compatibilitatea indirectă – posibilitatea recepţionării emisiunilor
alb-negre pe TV color.
3. Compatibilitatea profesională – echivalenţa benzilor de frecvenţă
pentru sisteme de TV alb-negre şi colore.

2.6.3 CODAREA ÎN SISTEMUL NTSC

La demodularea semnalului de crominanţă în punctul de recepţie

este necesar de avut subpurtătoare cu frecvenţe şi faza corespunzătoare
subpurtătoarei de crominanţă, ce a fost suprimată în punctul de emisie.
Această subpurtătoare este emisă în generatorul local, care este
sincronizat cu semnal „burst”. Acest semnal are formă sinusoidală,
frecvenţa căreia este egală cu frecvenţa subpurtătoare de crominanţă fc şi
este constituit din 8-11 oscilaţii complete. Durata semnalului de
sincronizare este de la 2,23 pînă la 3,07 µS.
Pentru a nu influenţa canalul de sincronizare a baliajului orizontal şi
de realizat cît mai simplu selecţia, semnalul burst este situat pe impulsul
de stingere după impulsul de sincronizare a liniilor.

Fig. 2.15. Poziţia semnalului burst în semnalul video complex

Amplitudinea semnalului de sincronizare a culorii este egală cu
90% din amplitudinea semnalului de sincronizare.
Faza semnalului de sincronizare este luată cu defazajul de 180° faţă
de crominanţă. Semnalul videocomplex color va avea următoarele
reprezentări matematice:
E Σ = EY + E I cos ω c t + EQ sin ω c t + E F sin ω c t (2.37)
Semnalele de sincronizare a liniei şi a cadrelor rămîn aceleaşi şi
sunt întroduse în semnalul de luminanţă.

37
 Fig. 2.16. Schema bloc a codorului în sistemul NTSC
M – matrice de codare;
∆τ – linie de reţinere;
MS – modulator sincron;
DF – divizor de frecvenţă;
FI – formator de impulsuri;
G – generatorul purtătoarei de crominanţă;
SS – semnale de sincronizare;

Semnalele culorilor primare sunt aplicate la matrice de culori.

Înainte de aceasta trecînd prin dispozitivul de gama-corecţie care este
utilizat pentru corecţia neliniarităţii caracteristicii de modulaţie a tubului
videocaptor.
La ieşirea matricei se obţine semnalui EI şi EQ, care sunt limitate
după spectru cu filtru trece-jos la valori de 1,4 şi 0,5 MHz (standard
american) şi 1,5 şi 0,8 MHz (standard european).
La trecerea semnalului prin filtru, semnalul suferă o reţinere în timp.
Timpul de reţinere este invers proporţional lărgimii benzii filtrului, ca
rezultat este nevoie de o linie de reţinere. Timpul de reţinere este EI =0,5
µS, EY=0,7 µS. Pe baza generatorului cu stabilizare prin cuarţ este realizat
un generator pilot care generează semnalul sinusoidal cu frecvenţă fC.
Impulsurile cu durată TF de la formatorul de impulsuri sunt aplicate la
cheia electronică, care formează semnalul burst.

38
 2.6.4 DECODORUL NTSC

Fig. 2.17. Schema bloc a decodorului în sistemul NTSC

VD – videodetector;
DF – sistemul de control a sincronizării generatorului;
FR – filtru de rejecţie;
M – matricea de decodare;
FTJ – filtru trece-jos;
FTB – filtru trece bandă

Semnalul video-complex color de la ieşirea videodetectorului

nimereşte în:
1. canalul de luminanţă, unde se efectuează amplificarea, reţinerea
de timp şi suprimarea subpurtătoarei de crominanţă (în FR).
2. în canalul de crominanţă, unde se extrage semnalul de crominanţă
EC cu FTB, se amplifică, se demodelează în cuadratură (DS) se reţine în
timp semnalul EI şi se formează semnalele diferenţă de culoare I, Q cu
ajutorul FTJ. Astfel se înlătură componentele cu frecvenţă dublă a
subpurtătoarei de crominanţă.
3. În canalul de sincronizare din semnalul video-complex color
(SVCC) se extrag semnale de sincronizare a liniilor şi a cadrelor
(selector), şi se formează semnalul de strobare (FIS) care dirijează cu
procesul de extragere a semnalului burst (semnal de sincronizare a

39
culorii). După extragerea semnalului burst el este aplicat la dispozitivul de
control şi menţinerii sincronizării a generatorului subpurtătoarei.
Generatorul purtătoarei formează semnal sinusoidal cu frecvenţa fC
pentru alimentarea detectoarelor sincrone, la care se mai utilizează
defazajul la 33° şi 90°, asigurînd condiţia de demodulare în cuadratură.
În matricea de decodare din semnalul diferenţă de culoare şi
semnalul de luminanţă se formează semnale primare de culoare.

2.7. SISTEMUL PAL

Sistemul este elaborat de firma germană ,,Telefunken” şi luată ca

standard în 1966 în ţările : Germania, Marea Britanie, Suedia, Austria,
Norvegia, de asemenea în ţările africane, asiatice şi Americii de Sud.
Sistemul PAL este elaborat ca o alternativă a sistemului NTSC şi este o
modernizare reuşită.
Dezavantajul sistemului NTSC este sensibilitatea înaltă la
distorsiuni diferenţiale de fază care duc la deplasarea culorii (virare). În
sistemul PAL sunt utilizate aceleaşi semnale ca şi în alte sisteme de
televiziune color, iar transmiterea semnalelor este asemănătoare cu NTSC
cu modularea în cuadratură a subpurtătoarei de crominanţă care este
situată în partea superioară a spectrului semnalului de luminanţă.
Deosebirea faţă de NTSC constă în aceea că faza unei componente a
semnalului de crominanţă se schimbă de la linie la linie cu 180°. Aceasta
permite eliminarea neajunsului principal a sistemului NTSC.

Semnale transmise

Semnalul de luminanţă
EY = 0,299ER + 0,587 EG + 0,114EB (2.38)
Semnalul de crominanţă
Axele colorimetrice sunt notate prin V, U, iar semnalul diferenţă de
culoare prin EV, EU.
Aceste semnale corespund semnalelor diferenţă de culoare ER-Y, EB-
Y şi prezintă o formă limitată a acestor semnale cu coeficient de
compresie.
E v = k v ⋅ E R − y = 0,777 E R − y
(2.39)
E u = k u ⋅ E B − y = 0.493 E B − y

40
 k v , k u - coeficient de compresie
Semnalele de compresie sunt utilizate pentru micşorarea
diapazonului dinamic a semnalului de crominanţă, fiindcă depăşirea
diapazonului poate provoca inrăutăţirea sincronizării a disp. de recepţie.

2.7.1 Semnalul de sincronizare a culorii

Sincronizarea generatorului subpurtătoarei se realizează asemănător
cu sistemul NTSC, cu semnale de sincronizare. Semnalul subpurtătoare
are frecvenţa subpurtătoarei şi constă din 10 – 12 oscilităţi complete cu
durată 2,03-2,4 µS. Amplitudinea impulsului de sincronizare este egală cu
jumătate din amplitudinea semnalului de sincronizare a liniilor. Semnalul
de sincronizare se termină cu defasajul de +135° în timpul transmiterii
semnalului +Ev şi cu defasajul de – 135° în timpul transmiterii semnalului
–Ev.
Diagrama vectorială a sistemului de sincronizare a culorilor în
sistemul PAL (fig.2.17)
Matematic semnalul de sincronizare poate fi prezentat:

E F = Ec sin(ωc t + 180 ± 45) = − Ec sin(ωc t ± 45) (2.40)

Fig. 2.17. Diagrama vectorială a semnalelor de sincronizare

Ca şi în NTSC subpurtătoarea de crominanţă se modelează după

amplitudinea concomitent cu 2 semnale diferenţă de culoare Ev, Eu. După
modulaţie şi suprimare a subpurtătoarei de crominanţă se obţin 2 produse:
1. Ev = sinωct
2. Eu =cosωct

41
 Ambele produse sunt aplicate la mixer la iesirea căruia se obţine:
E c = E v cos ω c t + EU sin ω c t (2.41)
Luînd în consideraţie că pentru compensarea distorsiunilor,
diferenţele de fază, semnalul Ev îsi schimbă faza la 180° de la linie la linie
(fig.2.18). Reiese că semnalul Ec va primi următoarea formă:
E c = EU sin ω c t − E v cos ω c t (2.42)
Luînd în consideraţie ambele expresii vom primi:
E c = EU sin ω c t ± E v cos ω c t (2.43)

Fig. 2.18. Diagrama vectorială a semnalelor U şi V în sistemul PAL

Expresiile ce caracterizează semnalul de crominanţă:

E c = E v + E u sin(ω c t ± ϕ )
2 2

ϕ = arctg E v (2.44)
Eu
A = E v2 + EU2

Diagrama vectorială a semnalului în sistemul PAL

Alegerea frecvenţei subpurtătoarei de crominanţă
Frecvenţa subpurtătoare de crominanţă în sistemul PAL se alege din
aceleaşi consideraţii ca în sistemul NTSC. Frecvenţa subpurtătoarei se

42
alege în vecinătatea armonicii 567 a semifrecvenţei liniei cu deplasarea de
25 Hz faţă de spectrul secundar.
fH fH 1
f c = 567 + + + f = 4433618,75 Hz (2.44)
2 4 2 v
fH
f c = 1135 + f K ; f H = 15625 Hz ; f V = 50 Hz ; f K = 25 Hz
4

Alegerea frecvenţei subpurtătoarei egală cu armonica impară a

semifrecvenţei liniei va provoca creşterea vizibilităţii subpurtătoarei pe
ecran sub formă de linii verticale.

Fig. 2.19. Spectrul de intercalare a semnalului de luminanţă şi

crominanţă în sistemul NTSC şi PAL

2.7.2 CODAREA ÎN SISTEMUL PAL

Procesul de obţinere a semnalului video-complex din semnale

primare de culoare are loc în dispozitivul de codare, cu următoarea
schemă-bloc (fig.2.20):

TVC – tub videocaptor;

M – matrice;
FTJ – filtru trece-jos;
MS – modularor sincron;
Σ – sumator;
Gfc – generatorul subpurtătoarei de crominanţă;

43
 Fig. 2.20. Schema bloc a codorului PAL

Canalul de sincronizare este format din generatorul subpurtătoarei

de crominanţă fc=4.43 Hz. Canalul de crominanţă este împărţit în două
canale:
- canalul de alimentare a modulatoarelor sincrone utilizînd un
defazor la 90° pentru asigurarea condiţiei de mudulare în cuadratură şi a
unui defazor la 180°, care schimbă faza a componenţei Ev, pentru
asigurarea compensării dispersiunilor diferenţiale de fază.
- în cazul canalului 2 utilizat pentru formarea semnalului de
sincronizare a culorii sunt utilizate 2 defazoare: unul la +135° care asigură
sincronizarea transmiterii semnalului Ev pozitiv, la adăugarea defazării la
+90° (-135 °) se îndeplineşte condiţia de sincronizare a semnalului Ev
negativ.

44
 Compensarea distorsiunilor diferenţiale de fază
Dacă în tract apare distorsiunea diferenţială de fază, atunci vectorul
semnalului de crominanţă Usn , U sn+1 va schima faza la aceeaşi valoare
∆φ.

Fig. 2.21. Diagrame vectoriale a procesului de compensare a

distorsiunilor diferenţiale de fază
În figuri eroarea de fază deplasează ambii vectori contra acelor
ceasornicului (linia punctată reprezintă poziţia vectorului intact). În
punctul de recepţie comutarea fazei vectorului EV a transformat vectorul
U sn+1 în vectorul U nR+1 . Prin suprapunerea diagramei 1 şi 3, se obţine
diagrama 4.
Din diagrama 4 se observă că liniile vecine n şi n+1 sunt
distanţionate diferit. Deducem că efectuînd medierea acestor vectori
permite compensarea distorsiunilor de fază. Suma geometrică (semisuma)
acestor vectori corespunde pe diagrama culorii neafectate, iar lungimea
vectorilor va depinde de valoarea erorii de fază. Cu creşterea ∆φ,
lungimea vectorului sumar se micşorează şi este proporţional cu cos ∆φ.
Rezultă că, în PAL distorsiunile culorii datorate distorsiunilor
deferenţiale de fază se transformă în distorsiuni de saturaţie.

45
 Distorsiunile maxim posibile:
NTSC ∆φ=5 – 10° PAL ∆φ= 37°
Schema bloc de utilizare a sistemului de compensare a distorsiunilor
diferenţiale de fază (fig. 2.22):
Tabelul 2.1 Transformările matematice ce au loc în compensatorul
distorsiunilor de fază
n: n+1:
U A = EU sin ω c t − E v cos ω c t U A = EU sin ω c t + E v cos ω c t
U B = − EU sin ω c t + EV cos ω c t U B = − EU sin ω c t − EV cos ω c t
U C = EU sin ω c t + E v cos ω c t U C = EU sin ω c t − E v cos ω c t
U D = 2 EV ⋅ cos ω c t U D = −2 EV ⋅ cos ω c t
U E = 2 EU ⋅ sin ω c t U E = 2 EU ⋅ sin ω c t

Fig. 2.22. Schema bloc de compensare a distorsiunilor diferenţiale de

fază

46
 Fig. 2.23. Procesul de compensare a distorsiunilor diferenţiale de fază

Fiecare expresie exprimă starea semnalului de crominanţă la fiecare

etapă de prelucrare. Admitem că se aplică un semnal U A , la trecerea lui
printr-un defazor la 180° apare semnalul „-“ înaintea expresiei (fig. 2.23).
La trecerea acestui semnal printr-o linie de reţinere (durata unei linii de
64µS) se schimbă semnalul doar componentei EV.

47
 2.7.3 DECODAREA ÎN SISTEMUL PAL

Fig. 2.24. Schema-bloc a decodorului PAL

CB- circuitul bistabil

CIL- circuitul de indentificare a liniei
VD - videodetector
FTJ – filtru trece-jos;
Σ – sumator;
Gfc – generatorul subpurtătoarei de crominanţă;
FIS – formatorul impulsurilor de strobare;
FR – filtru de rejecţie;
CFF – comparator fază frecvenţă.

2.8. SISTEMUL SECAM

Sistemul SECAM reprezintă o abreviere (transmiterea consecutivă a

culorilor cu memorizare). După ideia lui Henri De France, care a încercat
în 1958 realizarea unui nou sistem de televiziune care să înlăture
neajunsul NTSC.

Principiul formulat de Anri Defrance este:

Conţinutul color a două linii vecine este identic.
48
 De aceea, în sistemul SECAM s-a renunţat la transmiterea simultană
a semnalelor diferenţă de culoare, utilizînd transmiterea segvenţială cu
frecvenţa liniilor, adică pe durata fiecării linii se transmite doar un singur
semnal diferenţă de culoare. Într-un moment de timp, în canalul de
crominanţă este prezent doar unul din semnalele de crominanţă. Ca
rezultat, interferenţa între cele două semnale lipseşte (I avantaj a
transmiterei segvenţiale). Din acest motiv este posibilă utilizarea
modulaţiei în frecvenţă, care are rezistenţă sporită la erori de fază şi
amplitudine (II avantaj).

Semnalele transmise

Semnalul de luminanţă
E y = 0,299 E R + 0,587 E G + 0,114 E B (2.45)

Semnalul de crominanţă
În sistemul SECAM este notat D R , D B , care sunt obţinute prin
compresia a celor 2 semnale diferenţă de culoare E r , E b cu coeficient de
compresie 0,665 i -0,526.
1
DR = − E R − y = −1.9 E R − y
0,526
(2.46)
1
DB = E B − y = 1,5 E B − y
0,665
Valoarea coeficientului de compresie a fost ales astfel ca valorile
unitare a semnalelor diferenţă de culoare să corespundă valorilor nominale
a devierei de frecvenţă.
Caracteristici:
1.Din practică s-a arătat că amplificarea relativă a semnalelor ER-Y
variază în limitele (-0,7 şi +0,7), iar semnalul variază în limitele (-0,89 şi
+0,89) pentru saturaţie maximală.
2.În mod similar s-a arătat că pentru saturaţie de 75% valoarea
semnalului ER-Y variază limitele (-0,526 şi +0,526), iar pentru semnalul
EB-Y este ± 0,665.
3.Experimentul s-a arătat că la majoritatea elementelor imaginii
semnalului ER-Y îi corespund valori pozitive, iar EB-Y îi corespund valori

49
negative a deviaţiei de frecvenţă, ca rezultat creşte stabilitatea semnalului
faţă de lumina benzei laterale superioare.

Fig. 2.25. Spectrul canalului de televiziune în SECAM

Prelucrări ale semnalului:

Preaccentuarea la frecvenţă joasă
1. În SECAM înainte de modulare, semnalele D R , D B suferă o
corecţie care constă în modificarea spectrelor de frecvenţă. Se măreşte
amplitudinea de frecvenţă înaltă faţă de cele cu frecvenţă joasă după o
anumită lege. Această corecţie se numeşte peaccentuarea.Luînd în
consideraţie că componentele de înaltă frecvenţă au o energie mai redusă
faţă de componentele de o frecvenţă mai joasă, deducem că componentele
de înaltă frecvenţă pot fi afectate puternic de zgomot. Scopul
preaccenturării este îmbunătăţirea raportului semnal-zgomot a
componentelor de înaltă frecvenţă pentru a preîntîmpina apariţia unor
distorsiuni la receptie.
După demodulare se face operaţia inversă de dezaccentuare. Odată
cu aplicarea operaţiei de preaccentuare se practică limitarea spectrului(fig.
2.26). Benzile sunt limitate la valoarea de 1,5MHz.

50
 Fig. 2.26. CAF a circuitului de preaccentuare la frecvenţă joasă

Modularea în sistemul SECAM

Datorită transmiterei segvenţei a semnalelor de crominanţă a fost
posibilă folosirea modulaţiei în frecvenţă cu avantajele ei. Semnalele
D R şi D B în frecvenţe 2 subpurtătoare f OR , f OB
f OR =4,25MHz f OB = 4,40625MHz
Fiecare purtătoare variază în ritmul valorii instantanee a
amplitudinii semnalului de crominanţă.
f = k * D(t ) (2.47)
D(t) – variaţia amplitudinii semnalului de crominanţă.
Prezenţa unei subpurtătoare de crominanţă modulate în frecvenţă se
manifestă pe ecranul televizorului alb-negru sub formă de puncte
mişcătoare foarte deranjante. De aceea, pentru micşorarea vizibilităţii
subpurtătoare pe ecranul televizorului se utilizează următoarea procedură:
Subpurtătoarele se aleg cu frecvenţa multiplă a liniilor:
f OR =282, f H = 4,40625MHz
f OB =272, f H = 4,25MHz
Se conturează faza la 180° pentru fiecare a 3 linie şi fiecare al 2
cîmp:

51
 2.8.1 SISTEMUL DE SINCRONIZARE A CULORII ÎN
SECAM

Din principiul transmiterii consecutive a culorii apare necesitatea în

operaţia de extragere selectivă a semnalelor crominanţă, care constă în
transmiterea semnalelor de identificare a culorilor, cu care va fi dirijată
cheia electronică.
Semnalele de identificare sunt de 2 feluri:
• Identificare a cîmpurilor
• Identificare a liniilor

Semnale de identificare a cîmpurilor

Luînd în consideraţie că nu este necesar de transmis semnale de
identificare pentru fiecare linie, de aceea aceste semnale se transmit la
începutul fiecărui cîmp, iar sincronizarea în interiorul cîmpului se
realizează cu semnale de sincronizare a liniilor. Semnalele de identificare
se transmit pe dupata a 9 linii, în timpul transmiterii semnalului de
stingere a cadrului. Pentru cîmpul liniilor pare se transmite de la 7 pînă la
15 linii, pentru cîmpul liniilor impare de la 320 pînă la 328.
Semnalele de identificare se formează cu ajutorul modulaţiei cu
frecvenţa a 2 subpurtătoare f OR , f OB cu semnale DR şi DB care au forma
unui trapez (fig. 2.27).

Fig. 2.27. Semnale de identificare a cîmpurilor

52
 Semnale de identificare a liniilor
Ca şi în sistemul NTSC şi PAL, în sistemul SECAM se transmite un
pachet de sinusoide cu frecvenţa subpurtătoarei în partea posterioară a
semnalului de stingere după semnalul de sincronizare a liniilor.

Preaccentuare la frecvenţă înaltă

Luînd în consideraţie că la transmiterea culorii reale nu se
întîlnesc culorile de saturaţie maximă şi luînd în consideraţie distribuţia
statică a semnalului, deducem că frecvenţa instantanee a semnalului
modulat în frecvenţă se află în vecinătatea frecvenţei de repaos a
subpurtătoarei. Deducem că energia semnalului care corespunde
componentelor spectrale îndepărtate de la frecvenţa de repaos este mai
mică şi ca rezultat, mai sensibilă la zgomot. Soluţia este în creşterea
raportului semnal-zgomot pentru aceste componente îndepărtate(fig.
2.28). Acest proces se numeşte preaccentuare la frecvenţă înaltă
(4,286MHz – frecvenţa centrală a conturului de preaccentuare la frecvenţă
înaltă).
.

Fig. 2.28. CAF a circuitului de preaccentuare la frecvenţă înaltă

53
 2.8.2 CODAREA ŞI DECODAREA ÎN SISTEMUL SECAM

Destinaţia: formarea semnalului video-complex color din semnale

primare de culoare.

Fig. 2.29. Schema bloc a codorului SECAM

TVC – tub videocaptor;

SF – sistem de fazare;
M – matrice;
FTJ – filtru trece-jos;
MS – modulator sincron;
MP – modulator de frecvenţă;
Σ – sumator;
LA- limitator de amplitudine;
DPFJ – dispozitiv de preaccentuare la frecvenţă joasă;
DPFI – dispozitiv de preaccentuare la frecvenţă înaltă;
Σ* servesc pentru mărirea distanţei între valorile de repaos a
frecvenţei purtătoare

Decodorul SECAM îndeplineşte următoarele funcţii:

• Extrage din semnalul video-complex semnalul de crominanţă
• Asigură cu linia de reţinere şi comutatorul electronic, prezenţa
concomitentă a ambelor semnale diferenţă de culoare la intrarea
detectoarelor în frecvenţă.
• Formarea semnalului diferenţă de culoare verde.

54
 Fig. 2.30. Schema bloc a decodorului SECAM

* are funcţia de a îndrepta fiecare culoare în canale proprii de lucru

RE – repetor de emitor;
M – matricea care formează EG-Y
CIC – circuit de identificare a culorii
FI – formator de impulsuri
LA – limitator de amplitudine;
DDFJ – dispozitiv de dezaccentuare la frecvenţă joasă;
DDFI – dispozitiv de dezaccentuare la frecvenţă înaltă;
FTB – filtru trece bandă;
DF – demodulator de frecvenţă;
∆τ – linie de reţinere;

3. LCD (LIQUID CRYSTAL DISPLAY)

3.1. ISTORIA DESCOPERIRII CRISTALELOR LICHIDE

Ecranele LCD (Liquid Crystal Display,Monitoare Cristal-Lichide)

sunt făcute din „Cianfenolă” care se află in stare lichidă şi totodată posedă
proprietăţile ce predomină la corpurile din cristale. De fapt sunt lichidele
ce posedă proprietăţi anizotropice (mai frecvent optice) legate de
coordonarea în orientarea moleculelor.
Se ştie că cristalele lichide sunt mai mari ca dimensiuni ca tubul de
accelerare a electronilor aproape cu 10 ani, prima descriere a acestor
substanţe au avut loc în 1888. Totuşi multă vreme nimeni nu a ştiut, cum
să le folosească în practică, pentru nimeni în afară de chimişti şi fizicieni,

55
ele nu prezentau interes. Deci materialele cristal lichide au fost
descoperite încă în 1888 de savantul F.Reniterom, dar numai în 1930
exploratorii din corporaţia britanică „Marconi” au primit patent pentru
folosirea lor în industrie. Primul progres cu adevărat l-au efectuat savanţii
Fergison şi Williams din corporaţia RCA (Radio Corporation of America).
Unul din ei studia efectul de reflectare a cristalelor lichide, altul analiza
influenţa cîmpului electric pe cristale nematice. În 1966 corporaţia RCA a
prezentat un prototip LCD – Ceas Digital. Un rol important în dezvoltarea
tehnologiilor LCD a avut corporaţia Sharp care şi pînă-n prezent se află
între liderii de rang mondial. În octombrie 1975 de acum după tehnologia
TN-LCD au fost produse primele ceasuri compacte digitale. În a doua
jumătate a anilor 70 a început trecerea de la indicatoarele de cristale
lichide cu 8 segmente, la producerea matricii cu adresarea fiecărui punct.
Deci în 1976 Sharp a lansat televizorul alb-negru cu diagonala ecranului
5.5 dm efectuat pe baza matricei LCD cu rezoluţia 160x120 pixeli.

Display-urile cristal lichide (LCD)

Datorită consumului mic de energie, calităţilor înalte şi greutăţilor
mici aceste display-uri se utilizează larg nu numai în calitate de
videoecrane staţionare, dar şi în diferite dispozitive portative.
Există cîteva feluri de display-uri cu cristale lichide, diferenţiindu-
se prin principiul acţiunii, metoda de baliaj, tipul substanţei de cristal
lichid şi orientarea moleculelor lui. În calitate de ecrane pentru televizor
se folosesc display-uri cu cristale lichide colore, ce funcţionează „pe
transparenţă” cu baliajul „activ” a imaginii şi cu substanţa cristal lichidă
nematică.

3.2. LCD CU SUBSTANŢE CRISTAL LICHIDĂ NEMATICĂ

Elementele funcţionale de bază a display-urilor cristal lichide

constituie modulul de iluminare şi matricea cristal lichidă. În calitate de
iluminare de obicei se foloseşte lampa fluoriscentă CCFL ( Cold Catod
Fluoriscent Lamp). Matricea cristal lichidă se află nemijlocit după
împrăştietorul modulului de iluminare şi se constituie ca un panou subţire
(2...4 mm), reprezentat de multe celule a subpixelilor, fiecare subpixel este
dotat cu un filtru de culoare (roşu, verde sau albastru) şi îndeplineşte
funcţia de reglare a intensităţii fluxului de lumină ce trece prin el.

56
 Principiul de funcţionare a subpixelului matricei cristal lichide se
poate de descris în felul următor. Lumina albă nepolarizată de la
dispozitivul de iluminare trece prin polarizatorul de intrare şi devine
planpolarizat. Prin urmare lumina trece prin stratul substanţei cristal
lichide, unde polaritatea lui se schimbă şi apoi nimereşte la polarizatorul
de ieşire (analizator). Intensitatea luminii după ce trece de analizator se
determină ca gradul de schimbare a polarizaţiei luminii care la rîndul său
depinde de orientarea spaţială a moleculelor substanţei cristal lichide.
Poziţia moleculelor depinde de tensiunea cîmpului electric care se
determină de tensiunea pe învelişul celulei. În aşa fel modularea fluxului
de lumină se obţine schimbînd tensiunea pe învelişul celulei.
Există două teorii ce lămuresc esenţa schimbării polarizării luminii
de moleculele cristalului lichid. În conformitate cu una din ele cristalele
lichide se constituie ca substanţă optică activă, care poate să rotească
planul polarizării luminii planpolarizat, neschimbînd tipul polarizaţiei.
Adică la intrarea în substanţa cristal lichidă şi la ieşirea din ea tipul
polarizaţiei luminii este unul şi acelaşi, dar iată poziţia (unghiul) planului
polarizării poate fi diferit. Rotirea planului polarizării se lămureşte în felul
următor.
Oscilaţiile planpolarizate se poate de reprezentat ca suma oscilaţiilor
rotitoare-stînga şi rotitoare-dreapta, polarizate după cerc. Din cauza
aranjării moleculelor substanţei optice active în formă de spirală, vitezele
fazelor de propagare a oscilaţiilor rotitoare-stînga şi rotitoare-dreapta se
deosebesc, ce duce la întoarcerea planului polarizaţiei oscilaţiei sumare
(fig. 3.1).

Fig. 3.1. Rotirea planului de polarizare (Er – vectorul rezultant)

În conformitate cu cealaltă teorie, cristalelor lichide le este

caracteristică refracţia în două raze , în rezultat se schimbă tipul
polarizaţiei de la plană la eliptică. Să analizăm acest proces pe matricea de
tipul TN (Twisted Nematic). La existenţa cîmpului electric exterior

57
moleculele substanţei cristal lichid se aranjează în lungul liniilor cîmpului
(fig. 3.2).

Fig. 3.2. Trecerea luminii prin celula matricii TN la prezenţa unui cîmp
electric extern

Oscilaţiile planpolarizate E se pot reprezenta în formă de sumă a

oscilaţiilor planpolarizate E1 şi E2 , ce se propagă în planurile reciproc
ortogonale. Nu-i greu de observat că transparenţa dielectrică a mediului în
aceste planuri ( ε 1 şi ε 2 ) sunt aceleaşi. Ca urmare vitezele fazelor de
propagare a oscilaţiilor E1 şi E2 sunt egale, deoarece viteza fazei este
legată de transparenţa în felul următor:
c c
v= = (3.1)
(ε ⋅ µ ) ε
unde: v – viteza de fază a undei
c – viteza luminii în vid
ε – transparenţa dielectrică a mediului.
În aşa fel, oscilaţiile se propagă cu viteze egale, şi variaţia dintre
faze este echivalentă cu 0. Ca urmare de la ieşirea substanţei cristal lichide
(SCL) oscilaţia sumară are aceiaşi direcţie a planului de polarizaţie ca şi la
intrarea în SCL.
La lipsa cîmpului electric cristalele lichide se răsucesc în spirală,
şi se poate de menţionat II direcţii a ortogonalelor normale spre ecran,
pentru care transparenţa dielectrică a mediului este maximă ε 1 şi minimă
ε 2 (fig. 3.3).

58
 Fig. 3.3. Trecerea luminii prin celula matricii TN la lipsa unui cîmp
electric extern

Oscilaţiile E1 şi E2 în acest caz pot fi numite raze obişnuite şi

neobişnuite, cum aceasta este admis pentru cristale, ce posedă refracţia în
două raze, vitezele de fază a propagării acestor raze este diferită. La
ieşirea din SCL oscilaţia rezultă cu altă fază, de aceea polarizarea
oscilaţiei sumare se transformă din plană în eliptică (fig 3.4). Procesul de
schimbare a tipului de polarizare este arătat în figura următoare.

Fig. 3.4. Schimbarea formei elipsei de polarizare la micşorarea tensiunii

cîmpului extern

59
 Intensitatea luminii polarizată eliptic ce trece prin analizator se
determină de forma şi înclinarea elipsei care la rîndul ei depinde de
poziţionarea cristalelor lichide şi corespunzător de tensiunea între
învelişurile celulei.

3.3. MATRICEA PASIVĂ

Pentru formarea imaginii complete este necesar de comandat cu
tensiunea pe învelişuri a tuturor subpixelilor matricii. Luînd în
consideraţie că cantitatea subpixelor este foarte înaltă, evident, dacă de
organizat accesul arbitrar la toate celulele nu poate fi real din cauza
numărului foarte mare de electrozi. Una din soluţiile acestei probleme
prezintă unirea învelişurilor subpixelelor. De exemplu acoperirele din dos
se unesc cu electrozi verticali transparenţi, iar acoperirele din faţă cu
electrozii orizontali. Astfel sunt bine organizate aşa numitele matrici
pasive. Nu-i greu de văzut că există şansa de scanare în acelaşi moment
(comanda cu strălucirea) a subpixelilor a doar unei singure linii din
matrice.
La prima vedere poate să pară că aceasta e mai mult decît deajuns
pentru formarea rastrului, cu frecvenţă înaltă de împrospătare, cu atît mai
mult dacă de adus aminte că concomitent se scanează nu tot rîndul dar un
singur pixel (subscanare în acest caz înţelegem excitarea luminoforului cu
trei raze electronice). Dar totuşi trebuie de ţinut cont că în tubul
accelerator de electroni această metodă de explorare este datorată
proprietăţii luminoforului: cu o aprindere foarte rapidă (cîteva
microsecunde) şi o stingere foarte lentă (cîteva milisecunde).
Cu părere de rău cristalelor lichide le este caracteristic o
inerţialitate mare, ceea ce este foarte important nu numai la stingerea
celulei dar şi la aprinderea ei. Sub aprindere se înţelege proprietatea de
transparenţă a subpixelului. De exemplu în matricea TN cu
polarizatoarele încrucişate (Normalle white), sporirea intensităţii luminii
corespunde micşorării tensiunii externe a cîmpului electric şi mişcării
cristalelor lichide sub influenţa puterii intermoleculare de interacţiune.
Acest proces constituie 20-40 ms. Corespunzător, pentru primirea
strălucirii maxime a subpixelilor liniei, timpul de scanare a ei trebuie să
fie foarte mare. Dacă matricea este constituită de ex. din 768 linii atunci
pentru formarea rastrului este nevoie de 15...30 sec. .
Metoda de explorare este neadmisibilă pentru primirea strălucirii
şi contrastului a imaginii în matrice ce constitue un număr mare de linii.
60
 3.4. MATRICEA ACTIVĂ

Pentru sporirea frecvenţei de împrospătare este nevoie, ca

scanarea liniei (indicarea nivelului de transparenţă a fiecărui din subpixel)
să aibă loc cît mai repede posibil, dar concomitent ca tensiunea de pe
acoperirile fiecărei celule să rămînă la nivelul dat cît mai mult posibil,
aceasta s-a efectuat la matricile active.
Celulele matricei active posedă o memorie îndelungată, adică
timpul necesar de menţinere a tensiunii cîmpului electric dat în timpul de
scanare a liniei. Fiecare celulă a matricii active are electrodul său propriu
condesator şi tranzisor pe pelicula subţire (TFT-Thin Film Transistor).
Canalul TFT este unit cu electrodul propriu, originea cu magistrala de date
verticală, dar izolatorul - cu magistrala orizontală de alegere a liniei.
Pentru sporirea de menţinere a sarcinii se foloseşte condesatorul,
una din acoperiri ce este unită cu partea de sus a electrodului propriu, dar
cea dea doua este unită la magistrala orizontală de alegere a liniei
precedente sau la magistrala orizontală independentă adăugătoare (fig.
3.5). Al doilea electrod este comun pentru toate celulele matricii. El este
aranjat pe partea interioară a suprafeţei frontale a sticlei (strat protector),
de obicei are potenţialul nul aşa şi cum electrodul propriu este format din
material transparent ITO (indium tin oxide).

Fig. 3.5. Structra matricii active

61
 3.5. PROCESUL DE EXPLORARE A IMAGINII ÎN
MATRICEA ACTIVĂ

Fig. 3.6. Baliajul imaginii în matricea activă

Explorarea imaginii se efectuează în felul următor (fig. 3.6). La

aplicarea tensiunii pozitive la electrodul orizontal a liniei cu numărul N,
tranzistoarele tuturor celulelor se deschid. Concomitent la magistralele de
date verticale se aplică un potenţial corespunzător fiecărei celule a liniei
respective. Prin tranzistoarele deschise se efectuează reîmprospătarea
condensatoarelor cu sarcină şi capacităţilor celulelor. Datorită
conductibilităţii înalte a magistralelor verticale de date acest proces
constituie doar 10...20µs. În aşa fel timpul de scanare a liniei este foarte
mic, şi corespunzător, frecvenţa de împrospătare a imaginii (frecvenţa
cadrelor) poate fi înaltă (60...85 Hz la 768...1080 de linii ). La finisarea de
reîncărcare a capacităţii pe electrodul orizontal se aplică potenţialul nul şi
toate tranzistoarele liniei se închid. Elctroadele proprii a celulelor se
deconectează de la magistrala de date, dar datorită prezenţei
condesatoarelor tensiunea cîmpului în celule se menţine la acelaşi nivel pe
62
parcursul întregului ciclu de explorare-pînă la următoarea scanare.
Corespunzător procesul de reorientare a moleculelor cristalului lichid are
loc nu numai în timpul de scanare a liniei dar şi după ea. În aşa fel cu toate
că timpul de scanare a liniei este foarte mic, moleculele cristalului lichid
dovedesc să se întoarcă sub unghiul dat şi celula primeşte valoare dată de
strălucire.
Descrierea procesului de explorare de mai sus poate fi schematic
şi simplificat, reprezentat în felul următor (fig. 3.7).

Fig. 3.7. Diagrama în timp a semnalelor de sincronizare

Semnalul video vine în formă digitală la schema integrată
specializată-scaler, unde se modifică în corespundere cu permisiunea
fizică a matricei (K – linie, L – elemente în linie). De la ieşirea scalerului
semnalul video de N biţi (de obicei 8 biţi) a liniei K vine la registrul de
deplasare de N biţi care este comandat de sincroimpulsurile de tact (ТСИ).
Frecvenţa de urmare a sincroimpulsurilor de tact este egală cu frecvenţa
de urmare a elementelor imaginii. La apariţia fiecărui impuls
consecutivitatea digitală în registru se deplasează în stînga. Cînd cantitatea
imuplsurilor venite este egală cu permisiunea orizontală a matriciei, datele
digitale de strălucire a pixelor se află la ieşirea corespunzătoare registrului
de deplasare. În acest moment după frontul din faţă a sincroimpulsurilor
liniei se efectuează înscrierea codurilor de n biţi în registrele de păstrare
de N biţi, dar starea contorului de adrese se măreşte cu o unitate şi la
magistrala de alegere a liniei K se aplică tensiunea pozitivă. Datele de la
registrele de păstrare se transformă în semnale analogice care vin prin
63
tranzistoarele deschise la celulele liniei K, în registrul de deplasare se
strîng datele liniilor următoare. La finisarea procesului de strîngere a
datelor în registru de deplasare se înscriu în bistabilul – D, dar contorul
adreselor se anulează de sincroimpulsul cadru în unitate. Se începe
procesul de încărcare a capacităţii celulelor a primii linii şi strîngerea
datelor liniei a doua. În aşa fel elementele de bază a schemei de explorare
îndeplineşte următoarele funcţii. Contorul de adrese transformă
consecutivitatea impulsurilor în coduri unitare (de poziţionare). Registrul
de deplasare după sens reprezintă transformatorul codului consecutiv
digital în paralel. Dar registrele de păstrare îndeplinesc două funcţii –
alegerea şi păstrarea, memorizînd semnalul la ieşirea registrului de
deplasare numai în acele momente de timp cînd acolo s-au strins datele
pentru o linie întreagă.
3.6. METODE DE POZIŢIONARE A SUBPIXELOR
Matricile active in majoritatea cazurilor se produc colorate, tot
odată se întîlnesc trei variante de poziţionare a subpixelilor: strip, mosaic,
delta (fig. 3.8).
Primul caz se diferenţiază prin simplitatea de comandă, de
producere a pixelilor şi de depunere a filtrelor de culoare. Dar totuşi
calitatea elementelor mici colore cu toate aceste rămîne joasă. În al doilea
caz calitatea imaginii este mai bună dar se complică procesul de depunere
a filtrelor colore şi comanda, deoarece una şi aceeaşi magistrală verticală
comandă cu strălucirea subpixelilor a trei culori diferite. Aşa matrice sunt
mai scumpe şi se întîlnesc mai rar.

Fig. 3.8. Comutarea matricii active

64
 Cel mai bun din punct de vedere a calităţii imaginii este a treia
variantă. Prin asta procesul de depunere a filtrelor colore şi pregătirea
pixelor se complică considerbil deoarece subpixelii sunt poziţionaţi nu
unul după altul, dar cu o deplasare de o jumătate de lăţime. Aşa matrice se
întîlnesc foarte rar şi se utilizează atunci cînd este nevoie de redat detaliile
mărunte şi liniilor înclinate.

Cum are loc funcţionarea pixelului în matrice

Datorită existenţei memoriei pentru fiecare subpixel a panourilor
el luminiează pe parcursul întregului cadru, adică pîlpîirea imaginii
lipseşte totuşi,prin aceasta inerţialitatea SCL rămăne la nivelul precedent –
ca şi în matricile pasive. Timpul maximal de întoarcere a moleculelor(la
cădere tensiunii de la maxim la zero) poate constitui 20...50 ms, adică
cîteva perioade de explorare pe cadru. În aşa fel viteza de împrospătare a
imaginii în panourile active se determină nu atît cu frecvenţa de scanare
cît cu inerţialitatea SCL.
Inertitatea se apreciază după aceea cît de repede celula panoului
este în stare să-şi schimbe strălucirea. Măsura de apreciere a vitezei
reprezintă timpul de răspuns (Response Time) de la un nivel de strălucire
la altul. Pentru matricea de tipul „Normal Black” care la lipsa tensiunii nu
dă voie la trecerea luminii, trecerea de la negru la alb (Black to White,
BTW) are loc mai rapid decît trecerea inversă (White to Black, WTB)
deoarece moleculele în acest caz se mişcă după cîmpul electric dar nu pe
baza puterii intermoleculare de interacţiune. De aceea, în ţelurile de
reclamă în documentaţie la matricea de tipul Normally Black de obicei se
indică aşa numitul răspuns BTW – timpul, în care luminanţa pixelului se
măreşte de la minim pînă la 90 %. În matricile de tipul Normally White
situaţia este drept opusă şi pentru ele de obicei se indică răspunsul WTB –
Timpul, în care luminanţa pixelui se micşorează de la maximum pîn la
10 %.

Neajunsurile matricii active

După calitatea imaginii, matricile active sunt considerabil
superioare celor pasive dar totuşi ele posedă cîteva neajunsuri. Aceasta
constituie inerţie de schimbare a imaginii, de aceea, obiectele dinamice de
pe ecran ne dau senzaţia de spălate.
În al doilea rînd unghiul nu prea mare de vizionare. La privirea
matricii sub un unghi contrastul imaginii se micşorează iar transmisia
coloră se înrăutăţeşte, care este mai evidentă la matricea de tipul TN, şi
65
nu prea observabilă în matricile IPS, MVA şi PVA.În al treilea rînd DCL
posedă un larg de culori nu prea mare adică calitatea mică la transmiterea
culorii. Aceasta este legat de caracteristicile frecvenţei de transparenţă a
filtrelor subpixelilor, nu se pot face foarte înguste, aşa cum la aceasta se
micşorează luminanţa (şi contrastul) imaginii. În afară de aceasta
producerea acestor filtre este greu de înfăptuit. În sfîrşit saturaţia colorilor
de bază (R,G,B) se micşoreză şi cîmpul triunghiului de culoare se
micşorează. Totuşi nu se poate să nu accentuăm că cele mai bune tipuri de
LCD după calitatea de transmitere a culorii şi după unghiurile de vizionare
se apropie de display-urile pe baza ЭЛТ şi panourile plazmei.
Al patrulea neajuns al matricii active este costul înalt.
Trebuie de menţionat că progresul în domeniul LCD nu se termină
aşa cum există o oarecare rezervă în dezvoltarea tehnologiilor de
producere a lor şi de aceea cu fiecare an aceste dispozitive de reflectare
devin mai bune.
Principiul de lucru a LCD
Funcţionarea matricelor cristal lichide este bazată pe aşa
proprieteate a luminii ca polarizarea. Lumina obişnuită este nepolarizată,
adică amplituda undelor ei sunt într-un mare număr de planuri. Dar există
substanţe care au posibilitatea de transparenţă a luminii numai cu un
singur plan, aceste substanţe se numesc polarizatoare deoarece lumina
trecută prin ele devine polarizată numai într-un singur plan.Dacă luam doi
polarizatori, planul de polarizare a cărora este aranjat sub unghiul de 90°
unul faţă de altul, lumina nu va putea trece prin ele. Dacă de pus între ele
ceva care va putea întoarce vectorul de polarizare a luminii la unghiul
necesar noi vom primi posibilitatea de comandă cu strălucirea iluminării,
să stingem şi să aprindem lumina aşa cum ne dorim.
Structura simplificată a matricei cristal lichide a display-ului
constă din următoarele componente :
• Lampa halogenă de iluminare
• Sistema de reflectare şi ghidurilor polimerice, ce asigură
uniformitatea de iluminare
• Filtrul polarizator
• Placa de sticlă pe care sunt depuse contactele
• Cristale lichide
• Încă un polarizator
• Încă o placă de sticlă cu contacte

66
 Fig. 3.9. Structura matricii LCD

În matricea coloră fiecare pixel se formează din trei culori (R, G, B)

(fig. 3.9). De aceea se mai adaugă şi un filtru color în fiecare moment de
timp, fiecare din cele trei celule matrice ce constituie un pixel se află în
poziţia conectată sau deconectată, combinînd aceste stări primim tonurile
de culori, dar dacă le conectăm pe toate concomitent – primim lumină
albă.
Global matricile se împart în pasive şi active. În matricile pasive
comanda are loc după pixel în ordinea celulă la celulă în linie. Problemele
ce apar la producerea ecranelor cristal lichide după această tehnologie a
devenit acea care se manifestă prin mărirea diagonalei, se măreşte şi
lungimea conductoarelor prin care se transmite curentul la fiecare pixel. În
primul rînd pînă cînd va fi schimbat ultimul pixel primul dovedeşte să
piardă sarcina şi să se stingă. În al doilea rînd lungimea mare necesită
tensiune înaltă ce duce la creşterea obstacolelor. Aceasta rapid înrăutăţeşte
calitatea imaginii şi precizia transmiterii culorii, din aceste motive
matricile pasive se utilizează numai acolo unde nu este nevoie de
diagonală mare şi densitatea înaltă a reflectării.
Pentru trecerea acestei probleme au fost produse matricile active.
Tehnologia de bază TFT ce înseamnă Thin Film Transistor.
Datorită TFT a apărut posibilitatea de a comanda cu fiecare pixel aparte.

67
Aceasta rapid micşorează timpul de reacţie a matricii şi face posibil
diagonale mari pentru matrice. Tranzistorii sunt izolaţi unul de la altul şi
alăturaţi la fiecare celulă a matricii. Se formează cîmpul cînd le comandă
logica de comandă – draiverul matricii. Pentru aceea ca celula să nu piardă
sarcina înainte de timp la el se adaugă un condesator care joacă rolul
capacităţii buferului. Cu ajutorul acestei tehnologii s-a reuşit de micşorat
radical timpul reacţiei celulelor aparte a matricii.

3.7. TIPURI DE MATRICI

Dintre tipurile de matrici deosebim cele determinate de aranjarea

cristalelor lichide şi ca urmare particularităţile de trecere prin ele a
luminii.
TN + Film

Fig. 3.10. Cristalele în matricile TN

Prima şi cea mai uşoară tehnologie de producere a matricilor a
fost tehnologia TN (Twisted Nematic) demonstrată în 1973.
Particularităţile cristalelor nematice sunt acelea că ele se aranjează unul
după altul consecutiv. Organizarea lor în matrice se arată ca o spirală.
Pentru aceasta pe sticla de depunere se fac prelucrări speciale (Borozdchi),
datorită cărei primul cristal în spirală tot timpul este poziţionat în unul şi
acelaşi plan.
Următorii cristali se aranjează unul după altul în spirală pînă cînd
ultimul nu se aranjează analogic prelucrării sticlei (Borozdchi) poziţionată
sub un unghi de 90 grade.

68
 La fiecare sfîrşit de spirală sunt alăturate electroadele care şi
influenţează la poziţionarea cristalelor prin formarea cîmpului electric. La
lipsa tensiunii şi cîmpului, cristalele întorc axa de polarizare a luminii ce a
trecut de primul polarizator cu 90 de grade, pentru ca să coincidă cu
planul celui de al doilea polarizator şi fără obstacol să treacă prin el
(fig. 3.11). Aşa se primeşte pixelul alb. Dacă de aplicat tensiunea la
electrozi spirala se începe a comprima. Valoarea maximă a tensiunii
corespunde poziţiei cristalelor la care lumina e absorbită de polarizatorul
doi (pixel negru).

Fig. 3.11. Principiul de funcţionare a matricii LCD după modelul TN

Din cauza particularităţilor TN formarea cu precizie a tonurilor

este puternic înrăutăţită. Problema primei matrici TN a fost unghiul de
vizionare mic la care celula se vede cu o coloare necesară. Din această
cauză a fost elaborată o peliculă specială care se depune pe suprafaţa de
sus a matricii şi soluţionează problema legată cu vizionarea. Tehnologia a
fost numită TN+Film. În această metodă, unghiul dintre normala frontului
undei de lumină şi unghiul director a moleculelor cristalelor lichide este j.
Intensitatea luminii tercută prin al doilea polarizator este sin2j. Din punct
de vedere practic această relaţie înseamnă că la pixelul total aprins unghiul
j constituie nu mai mult de 30° şi intensitatea luminiii se schimbă în
limitele de 10%. Dar în mediu poziţia la nivelul de sur 50% , unghiul j
constitue 45 de grade, dar schimbarea intensităţii aproximativ 90 %.
69
Evident că la mişcarea de pe scaun să se schimbe în loc de roşu în culoare
verde nu va fi preţuit, de aceea deasupra matricii se încleie pelicula ce are
o altă valoare a j, din care cauză intensitatea la schimbarea unghiului de
vizionare nu este aşa de pronunţată. Matricile contemporane asigură
imaginea normală la variaţia de la centru la 50-60 grade după orizontală
(unghiul de vizionare 100-120 grade) dar iată cu unghiurile verticale
starea este mai rea. La variaţia verticală măcar cu 30 grade partea de jos a
matricii începe a se lumina.
Încă o particularitate TN constituie că poziţia pixelui în stare
normală este lumina albă. Dacă tranzistorul se arde noi primim un punct
cu strălucire maximă pe monitor. Dar dacă de luat în consideraţie că de a
realiza poziţionarea cristalelor cu o precizie înaltă este imposibil, pe
matricile TN e imposibil de dobîndit culoarea neagră.
Tabelul 3.1 Avantaje şi dezavantaje a celulelor TN
Avantaje Dezavantaje
-Nivel scăzut de transmitere a
-Viteza mare de comutare a
culorii
celulei
-unghiuri de vizualizare mici
-preţ redus
-contrast de nivel mic
Cele mai frecvente monitoare cristal lichide sunt cu diagonala 17’’,
TN+Film din cauza tehnologiilor uşor de produs. În principiu la
neîntrebuinţarea calităţilor imaginii de utilizator nui nimic grav dar dacă
este de lucru cu graficuri trebuie de văzut alte matrici.

S – IPS
Compania Hitachi a considerat să nu lupte cu neajunsurile TN dar
să schimbe tehnologia. Ca bază s-a luat descoperirea Hunter Baur, 1971.
Tehnologia elaborată a primit denumirea SUPER-TFT, dar la
comercializare – IPS (In Plane Switching).

70
 Fig. 3.12. Poziţionarea cristalelor în matricile IPS
Deosebirile cardinale a acestei tehnologii de TN constă în
poziţionarea cristalelor care nu sunt încrucişate în spirală ci sunt aranjate
unul după altul paralel în lungul planului ecranului. Ambii electrozi se află
pe aceeaşi suprafaţă de depunere (inferioară) a sticlei. La lipsa tensiunii pe
electrozi lumina nu va trece prin al doilea filtru de polarizare, planul de
polarizare a căruia este de 90° faţă de primul (fig. 3.12). În aşa fel,
tehnologia IPS asigură un contrast mai bun, şi culoarea neagră rămîne
neagră dar nu sur-închisă. În afară de aceasta unghiul de divizionare cît pe
orizontală atît şi pe verticală constitue 170 grade.
Neajunsurile tehnologiei sunt condiţionate de ajunsurile ei.
În primul rînd pentru a întoarce toată masa de cristale aranjată
paralel este nevoie de timp. De aceea, timpul de reacţie a monitorului pe
baza IPS şi a celor evoluţionate după el S-IPS (Super-IPS) şi DD-
IPS(Dual Domain-IPS) e mai înalt, decît TN+Film. Valoarea medie pentru
acest tip de matrice este 25 – 35 ms.
În al doilea rînd poziţionarea electrozilor pe o singură suprafaţă
necesită o tensiune înaltă pentru formarea timpului îndeajuns pentru a
întoarce cristalele în poziţia necesară. De aceea, monitoarele pe baza
matricii – IPS consumă multă energie electrică.
În al treilea rînd este nevoie de lămpi mult mai puternice pentru a
ilumina panoul şi de asigurat luminanţa necesară.
În al patrulea rînd aceste panouri sunt foarte scumpe şi pînă nu
demult se instalau numai în monitoarele cu diagonala mare.
Monitoarele de acest tip bazate pe această matrice rămîn o alegere
ideală pentru designer şi alţi specialişti pentru care le este important
transmiterea coloră şi nu timpul de reacţie a celulei.

71
 MVA/PVA
Deoarece de luptat cu neajunsurile TN+Film a devinit imposibil şi
de sporit rapiditatea a S-IPS care pur şi simplu nu este real, compania
Fujitsu a elaborat şi a demonstrat în 1996 tehnologia VA (Vertical
Alignment). Pentru utilizarea comercială, nu era de ajuns această
tehnologie şi a fost dezvoltată pînă la MVA (Multi-Domain Vertical
Alignment). Tehnologia trebuia să servească ca un compromis între
rapiditatea TN şi calitatea imaginii S-IPS. De aceea şi realizarea este mult
asemănătoare cu IPS.

Fig. 3.13. Poziţionarea cristalelor în matricile MVA/PVA

În aceste matrici cristalele sunt aranjate paralel unul faţă de altul

şi sub unghiul de 90°la al doilea filtru (fig. 3.13). În aşa fel lumina
nimereşte în al doilea filtru şi se absoarbe. Ca rezultat noi primim culoarea
neagră pe ecran. Aplicînd o tensiune la celulă noi întoarcem cristalele şi
obţinem un pixel ce luminează.
Neajunul primii matrici VA a fost acela, că culoarea rapid se
schimbă la schimbarea unghiului de vizionare pe orizontală. Pentru a
înţelege acest fenomen, închipuiţi-vă că cristalele sunt întoarse la 45° şi
arată culoarea roşie deschisă. Acum deplasaţi-vă într-o direcţie. Unghiul
de vizionare creşte şi noi primim o culoare roşie mult mai saturată.

72
Deplasîndu-ne în altă parte noi vedem cum lumina pleacă în partea opusă
a spectrului şi devine verde. De aceea a fost elaborată tehnologia MVA.
Esenţa ei constă în aceea că filtrele polarizatoare au fost perfecţionate şi
pe suprafaţa de depunere a sticlei sunt electrozi în formă de triunghi (fig.
3.14).

Fig. 3.14. Structura MVA

În lipsa curentului cristalele tot timpul se poziţionează

perpendicular suprafeţei de depunere, în aşa fel din orice unghi de viziune
vom vedea aceeaşi culoare neagră. La conectarea curentului aşa cum
întotdeauna cristalele se întorc sub unghiul necesar care întorc vectorul de
polarizare a luminii, sub acel unghi-între planul electrodului şi cristalului.
Din orice unghi de privire vom vedea doar o singură zonă, în care
cristalele sunt aranjate tocmai în acea poziţie pentru a se păstra culoarea
(fig. 3.15). A doua zonă nu se vede.
73
 Fig. 3.15. Culoarea necesară sub orice unghi

Această soluţie considerabil îngreutăţeşte elaborarea filtrului

polarizator cît şi a panourilor, pentru că fiecare punct de pe ecran trebuie
să fie dublat în două zone. Aşa cum în S-IPS, la MVA neajunsurile sunt
condiţionate de avantaje. Este aceeaşi inerţialitate-timpul de răspuns, mai
înaltă, ca la TN. Apropo, în acest moment diferenţele nu sunt aşa de
critice: valoarea a devinit de 8 ms. Contrastul şi strălucirea sunt cu mult
mai bune decît S-IPS, pînă la 100:1. Transmiterea coloră între matricile
MVA este socotită ca compromis între TN şi S-IPS: poate nu este aşa de
bună în utilizarea ei în lucru cu grafice şi designer dar cu mult întrece
datele TN+Film.
Compania Samsung nu a jelit să plătească licenţa pentru Fujitsu
care a elaborat PVA. Apropo, aceste tehnologii sunt foarte apropiate,
deosebirele lor nu sunt aşa de considerabile, înafară de una - contrastul
mare ce este un avantaj. Destul de des în caracteristica monitorului în
rubrica‚Tipul Matricii, scriu MVA/PVA.

74
 Fig. 3.16. Compararea modelelor de matrici LCD

3.7.1 Parametrii LCD

Cu toate că timpul de răspuns a celulei – nu este cel mai important
indice, dar cumpărătorul oferă mai multă atenţie acestui factor, care îl face
pe TN+film să domineze pe piaţă. Dar pentru alegerea unui model concret
tebuie în mod conştient de balansat toate caracteristicele monitorului.

Timpul de răspuns
Acest indice înseamnă timpul minim în care celula cristal lichidă a
panoului îşi schimbă culoarea.
La schimbarea stării celulei între poziţiile limite (negru-alb) pe
cristal se aplică tensiunea maximă, de aceea el se întoarce cu viteza
maximă. Anume aşa sunt primite valorile 8, 6 şi cîteodată 4 ms în
caracteristica monitoarelor contemporane.
La deplasarea cristalelor între gradaţia sură la celulă se aplică
tensiunea cu mult mai mică, pentru că trebuie poziţionate concret pentru
primirea tonului necesar, de aceea se cheltuie mai mult timp (pentru
matrice 16 ms – pînă la 27-28 ms). Nu demult în produsele finale s-a
reuşit metoda destul de logică pentru soluţionarea acestei probleme. La
celulă se aplică tensiunea maximă (sau aruncarea la zero), dar în timpul
potrivit momentan se scoate la poziţia necesară de menţinere a cristalului.
Greutatea constituie comanda cu precizie înaltă a tensiunii cu frecvenţă, ce
75
întrece frecvenţa de explorare. În afară de aceasta impulsul trebuie socotit
cu considerenta poziţiei iniţiale a cristalelor. Dar Samsung deja a prezentat
modelele cu tehnologia Digital Capacitance Compesation, cu indicii de 8-
6 ms pentru matricea PVA.

Contrastul
Valoarea contrastului se determină după raportul strălucirii matricei
în starea „negru” şi „alb”. Cu cît mai puţin luminează culoarea neagră şi
cu cît mai înaltă este strălucirea albului, cu atît mai înalt este contrastul.
Acest indice este limitat pentru vizionarea imaginii video, în principiu
pentru redarea bună a imaginii arată ca de ex. 250:1, strălucirea matricii în
starea de „alb”-250 cd/m2 dar în „negru” – 1cd/m2. Aşa valori sunt
posibile pentru cazul TN+Film, pentru S-IPS valoarea medie -400:1, dar
pentru PVA – pînă la 1000:1.
Ca atare în caracteristica monitorului sunt indicate nişte valori
care sunt dubioase, pentru că aceste valori se măsoară pentru matrice nu
pentru monitor. Şi se măsoară ca pe un stend special, cînd la matrice se
aplică doar o tensiune standardă, sistema de iluminare se alimentează doar
cu un curent standard.
Problema constă în aceea că monitoarelor LCD le este greu să
formeze puncte de culoare neagră, deoarece lampa arde încontinuu şi
pentru primirea tonurilor închise se foloseşte efectul de polarizare.
Culoarea neagră va fi cu atît mai pronunţată cu cît mai bine s-a blocat
fluxul de lumină continuu. Problema cu contrastul bate rău asupra
cantităţii de culori. Tonurile apropiate după grad se contopesc într-unul
singur, mai ales în zona tonurilor întunecate. Cel mai bun contrast îl are
tehnologia MVA.

Strălucirea
Se măsoară în cd/m2. Este importantă pentru lucrul cu imaginile,
pentru jocurile şi videourile dinamice. Depinde de puterea lămpii a
sistemului de iluminare şi de tipul matricii.

Unghiul de vizionare
De obicei este scrisă valoarea 170 grade/170 grade, ca atare pentru
TN+Film această valoare nu este mai mult decît o declaraţie. Condiţia de
determinare a unghiului de vizionare reprezintă păstrarea contrastului
numai jos de 10:1. N-are importanţă de transmiterea coloră în această
poziţie chiar dacă culorile vor fi inversate. La fel însemnăm că unghiurile
76
se determină în centrul matricii, dar la unghiuri noi, evident, iniţial privim
sub un unghi.

Transmiterea culorii
Pînă la intersecţia cu limita de 25 ms la comutarea celulei în ordine
BWB toate matricile TN redau culoarea de 24 de biţi. Începînd cu
matricile de viteze 16 ms toate Tn+Film asigură numai 262.000 de tonuri
(18 biţi). O cantitate mai mare de tonuri se asigură în două căi: ori se
amestecă mai multe puncte cu diferite culori ori prin schimbarea culorii a
celulei la fiecare împrospătare a imaginii (Frame Rate Control, FRC), a
doua metodă schimbarea culorii celului la împrospătarea imaginii, a doua
metodă este mai bună, deoarece ochiul uman nu dovedeşte să observe
schimbarea culorilor la fiecare cadru. Subliniem, doar matricile TN+Film
– de 18 biţi, elaborate după alte tehnologii, susţin transmiterea culorii de
24 biţi.

Rezoluţia
Monitoarele LCD în comparaţie cu monitoarele CRT au o rezoluţie
fixată. Desigur monitoarele LCD pot reda imaginea în altă scară dar
calitatea acestei imagini va fi joasă. Deoarece panourile digitale au un
număr de pixeli ce corespund rezoluţiei nominale care trebuie să redeie
imaginea corectă şi încă cu viteză sporită pentru asigurarea frecvenţei de
schimbare a cadrelor.

4. PDP (PLASMA DISPLAY PANEL)

Datorită succeselor în domeniul microelectronicii şi schemotehnicii

digitale au apărut o mulţime de tipuri de ercrane la care principiul de
funcţionare diferă principial. Practic în toate dispozitivele se utilizează
metoda analogică de dirijare cu luminanţă în celulă, cînd într-un mod
continuu are loc o variaţie a unui parametru după legea de variaţie a
semnalului electronic.
De exemplu:
1. În display cu emisie electronică FED. Aici are lor variaţia a
intensităţii emisiei electronilor.
2. MEMS – sistem micro-electro-mecanic. Aici se variază cu
înclinarea şi forma oglinzilor.
3. TFT LCD – se variază cu unghiul de rotaţie a cristalelor lichide.

77
 Dar există dispozitive în care reglarea luminanţei nu este posibilă
într-un mod continuu, ci într-un mod digital (discret). Astfel de sistemă
este PDP. La baza construcţiei PDP stau 2 două straturi de sticlă plasate la
o distanţă mică (fig. 4.1). Volumul între aceste 2 sticle este umplut cu un
amestec de gaze: Neon, Xenon de o presiune foarte joasă.

1.stratul de sticlă din

faţă (exterior)
2.electrodul de
descărcare
3.stratul protector
4.luminofor
5.stratul de reflecţie
6.electrod de
adresare
7.stratul din sticlă
din spate (inferior)
8.fîşie neagră

Fig. 4.1. Structura celulei PDP

4.1. STRUCTURA CELULEI ÎN PDP

Pe suprafaţa inferioară a sticlei sunt situaţi electrozi verticali şi

orizontali care formează un sistem ortogonal. În punctul de intersecţie a 2
electroni de descărcare şi a electrodului de adresare care este realizat cu o
celulă (subpixel) care poate fi roşie, verde sau albastră. La apariţia în
subpixel a unui cîmp electric puternic apare o descărcare în gaze. Plazma

78
care se obţine emite o radiaţie ultra-violetă, care exercită luminaforul
provocînd apariţia luminii în domeniul vizibil. Radiaţia apărută se propagă
în toate direcţiile. O bună parte din această radiaţie se propagă în
adîncimea panelei şi doar o mică parte este îndreptată spre spectator.
Pentru utilizarea radiaţiei care se propagă în interiorul panelei se foloseşte
un strat de reflexie. Intensitatea de radiaţie a celulei depinde de tensiunea
aplicată pe electrozii de descărcare şi este important că reglarea poate fi
realizată în limite foarte mici. Tensiunea limită de descărcare a
electrozilor este tensiunea limită de menţinere a descărcării, iar tensiunea
maximă de prindere este limita de tensiune de îmbătrînire care determină
durata de lucru a sistemului. Se deduce că cu variaţia tensiunii nu se poate
de variat într-un domeniu mare intensitatea luminoasă. De aceea, în acest
scop este utilizată metoda modelării impulsurilor în durată şi constă în
variaţia raportului dintre durata de conectare şi deconectare a celulei.

4.2. MODULAŢIA LUMINAŢIEI

Formarea unei imagini de PDP se realizează pe fiecare cîmp de

tensiune (20ms) se împarte in 8 subcîmpuri (SF) de durată diferite (fig.
4.2).

Fig. 4.2. Forma semnalului de modulare a luminanţei

t dsF 1 : t dsf 2 : .... : t tdF 8 = 1 : 2 : ..... : 128 (4.1)

td – perioada de formare a luminanţei pentru un subcîmp este diferit

şi raportul între subcîmpuri este dat de expresia 1
Pe durata timpului de formare a luminanţei se aplică o tensiune de
descărcare la toţi electrozii de descărcare care au fost adresaţi preventiv în
perioada de adresare. Ca rezultat, pe durata t d se aprind doar acei
subpixeli care au fost adresaţi. De aici deducem că adresînd subpixelul în
79
deferite subcîmpuri putem obţine diferite numere de strălucire, în decursul
a unui cîmp, de la zero (cînd nu se adresează pixelul în nici un subcîmp)
pînă la 255 (adresînd subpixelul în toate cele 8 subcîmpuri), adică de
obţinut 256 de gradaţii de luminanţă. În cazul panelei color, numărul de
culori este egal cu 2563 = 16, 78 milimetri de gradaţii de culori.

Formarea rastrului
Structura matricială a electozilor în panelă permite dirijarea
concomitentă doar a unui rînd (orizontal sau vertical). Pentru adresarea a
tuturor celulelor din panelă s-a realizat următoarele: fiecare celulă este
construită în aşa mod că în punctul de intersecţie a electrodului de
adresare şi a unui de descărcare (electrod de iniţiere) se formează un
condensator, una din cerinţele fără de care se formează curent de scurgere
mic (fig. 4.3). În procesul de adresare are loc o scanare consecutivă a
tuturor celulelor de pe panelă şi anume încărcarea condensatoarelor
elementare din celulă ar trebui să se aprindă în acest subcîmp şi
descărcarea celor care nu ar trebui să fie aprinse. Datorită curentului mic
de scurgere a condensatorului, sarcina lui se menţine pe durata întregului
subcîmp pînă la următoarea adresare.

Fig. 4.3. Procesul de adresare a celulelor

80
 5. SISTEMUL DE TELEVIZIUNE PRIN CABLU (STC)

5.1. STRUCTURA STC

STC poate fi diferenţiată după dimensiuni şi funcţiile îndeplinite.

Principiul de lucru a STC constă în aceea că semnalul în acest sistem se
transmite dintr-un punct care se numeşte staţie de bază spre mai multe
puncte care se mai numesc puncte-abonat. (principiul: punct spre mai
multe puncte).

Staţia de bază este un complex de utilaje care include:

• antenele direcţionale acordate pe un canal
• antene de canale
• amplificatoare de canale
• convertoare de frecvenţă
• modulatoare
• emiţătoare
• sumatoare

Scopul staţiei de bază este: formarea unui radio-canal închis pentru

transmiterea semnalului de TV. Staţia de bază poate funcţiona servind ca
o sursă primară a semnalului de TV.

Arhitectura STC include următoarele nivele:

1.Nivelul de transport
2.Nivelul de magistrală
3.Nivelul de distribuţie
1.Nivelul de transport – furnizarea semnalului spre segmentele de
distribuţie. (linii optice)
2.Nivelul de magistrală – distribuţia semnalului în interiorul
segmentului. (linii mixte coaxiale şi optice)
3.Numărul de distribuţie – reţea de distribuţie locală care deserveşte
abonaţii. (linii coaxiale)
Scopul de bază a celor 2 nivele de sus trasmiterea semnalului la
distanţe mari de o calitate înaltă.

81
 În dependenţă de dimensiunea STC sunt diferenţiate următoarele
staţii de bază:
1.Staţia de bază locală
2.Staţia de bază nodală
3.Staţia de bază centrală

1. Nivelul de transport – este nivelul de bază în reţea, cerinţa

impusă pentru acest nivel este calitatea înaltă de transmitere în reţea,
capacitatea înaltă a canalului, de aceea acest nivel se realizează pe baza
liniilor optice. Reţeaua de transport conectează emiţătorul central optic
situat la staţia de bază centrală cu cîteva receptoare optice situate la staţiile
nodale.
2. Nivelul de magistrală – reţeaua de magistrală este partea
componentă a tactului lineic între ieşirea nodală şi punctul de conectare al
reţelei coaxiale de distribuţie. Acest nivel poate fi construit atît pe liniile
optice cît şi pe cablurile coaxiale din seria 565 destinate special
construcţiei magistralei. În ultimul caz se mai folosesc şi amplificatoare de
magistrală conectate în cascadă unul după altul. Există şi o variantă
combinată de sistem.
3. Nivelul de distribuţie – este un nivel local al reţelei de abonat care
este conectat la reţele de magistrală print-un ramificator de magistrală.
Reţeaua de distribuţie se construieşte pe cablul coaxial de tip RG6 şi
RG11. De acest segment se folosesc distribuţia şi ramificarea de abonat.
Ramificatorul de abonat este realizat din cablu coaxial RG6 şi reprezintă
cel mai mic nivel de distribuţie care se tremină cu o priză de abonat.
Reţeaua locală este cea mai critică parte din tractul liniar, din cauza că se
află la distanţa cea mai îndepărtată de la staţia centrală de bază. Reţeaua
locală este cea mai vulnerabilă la zgomot de frecvenţa joasă din reţeaua de
distribuţie. Segmentul de reţea de la staţia nodală pînă la priza de abonat
se numeşte ,,ultima milă,,.
Toate cele 3 nivele sunt prezente obligatoriu doar în sistemul STC-
4. În sistemul STC-3 (fig. 5.3) poate să lipsească nivelul de sus (de
transport). În sistemul STC-2 (fig. 5.2) sunt prezente 2 nivele de jos,
magistrală şi de distribuţie. În sistemul STC-1 (fig. 5.1) este prezent doar
nivelul de distribuţie, reţeaua locală şi de abonat.

82
 STC-1 (pînă la 1000 abonaţi)

SBL – staţia de bază locală;

D – divizor;
∆ – amplificatoare din
reţeaua locală;
H – ramificator de abonat;
ND – nivel de distribuţie;
– priză de abonat.

Fig. 5.1. Schema bloc STC-1

STC-2 (pînă la 10000 abonaţi)

– emiţător;
RD – reţea digitală;
NM – nivel de magistrală;
AM – amplificatoare de
magistrală;
RM – ramificator de
magistrală;
– receptor optic.

Fig. 5.2. Schema bloc STC-2

83
 Din primele 2 figuri se observă că în cazul STC-1 şi STC-2 lipseşte
nivelul de transport.

STC-3 (pînă la 100000 abonaţi)

Fig. 5.3. Schema bloc STC-3

Implementarea reţelei în cadrul unui nivel poate fi realizată după

diferire topologii fizice. Reţeaua de transport este realizată sub formă de
stea şi inel.
Mai des este utilizată configuraţia de inel, cînd staţia centrală de
bază este conectată cu toate staţiile de bază nodale prin intermediul unei
linii de transport închis într-un inel.
Semnalul în această structură de inel se transmite de la o staţie la
alta după principiul estafetei.
Structura reţelei stea este construită după principiul radial.
Structura arbore este pe larg utilizată la nivelul magistralei şi la
nivel local.
Reţeaua de magistrală poate fi construită după cele 3 configuraţii,
dar în cazul utilizării liniilor optice se construieşte după configuraţia

84
inelului. Nivelul inferior din reţea, de obicei se construieşte după
configuraţia arbore.

Fig. 5.4. Topologii de reţea

5.2. STAŢIA DE BAZĂ ÎN STC

Staţia de bază – complex de aparataje destinate formării grupului

semnalelor de TV de o calitate înaltă, fiind constituit dintr-un set de
semnale analogice şi digitale diferite după formatul şi tipul modulaţiei
utilizate şi destinate transmiterii de mai departe în STC (fig. 5.5).

În conţinutul staţiei de bază intră:

9 dispozitive de ieşire primare destinate formării semnalului
iniţial de TV: antene, videorecordere, interfeţe externe de reţea;
9 nemijlocit staţia de bază;
9 dispozitive de sumare de ieşire: diplexer de frecvenţă,
sumatoare, amplificatoare ş.a.;
9 aparataj auxiliar (Ex: CMTS – Cable Modem Termination
Server);
9 aparataj optic: analogic sau digital, configuraţia cărora
depinde de condiţiile concrete de exploatare a STC.

85
 Fig. 5.5. Schema bloc a staţiei de bază

1. Amplificator de antenă
2. Sistem de poziţionare a antenei
3. Convertor de zgomot redus (LNC – Low Noise Converter)
4. Amplificator de frecvenţă intermediară
5. Divizor de canale
6. Demodulator (captare semnal TV, transfer în banda de bază)
7. Transcoder (transformarea codării)
8. Modulator (poziţionare canal pe o anumită frecvenţă)
9. Amplificator-convertor (DAB – Digital Audio Broadcasting)
10. A-C (formarea canal TV – banda metrică, decimetrică)
11. Amplificator DVB-T
12. Sistem de joncţionare (formare canal TV în studio – D+V+A)
13. Modulator (permite aranjarea canalelor într-o consecutivitate)
14. Divizor de canale
15. Demodulator
16. Coder-Decoder (transcodarea)
17. Modulator

86
 18. Amplificator DSR (formarea unui canal radio satelit)
19. Demodulator QPSC (manipularea semnalului modulat în fază
şi cuadratură)
20. Modulator QAM (modularea în cuadratură a amplitudinii)
21. CMTS – Cable Modem Termination Server
22. Revers
23. Ramificator (permite formarea canalelor optice şi coaxiale)
24. Canal direct optic
25. Canal coaxial
26. Canal optic revers (permite opţiunea de TV interactivă)

5.3. PARAMETRII PRINCIPALI AI STAŢIEI DE BAZĂ

1.Raportul semnal-zgomot de ieşire – unul din cele mai importante criterii

utilizate la alegerea staţiei de bază, în cazul STC de mare dimensiuni,
indiferent de tipul STC (HFC sau coaxial). La formarea unui număr mare
de canale este nevoie de luat în consideraţie faptul că raportul semnal-
zgomot se micşorează comparativ cu valoarea semnalului din canal.
Cauza micşorării este: fiecare model de canal are o selectivitate finită şi
puterea lui de zgomot penetrează în canalele vecine (fig. 5.6). Astfel de
efect se evidenţiază puternic în cazul distribuţiei dense a canalelor (fără
ferestre de
frecvenţă).

Fig. 5.6. Influenţa canalelor adiacente

87
2.Prezenţa sistemului RAA (reglarea automată a amplitudinii) – permite
formarea semnalului de ieşire cu amplitudini relativ stabile indiferent de
nivelul semnalului de intrare care în cazul semnalului de teledifuziune
terestră variază în limitele ±6 dB. Variaţiile semnalului sunt dependente
de ora zilei, anotimpuri şi condiţii climaterice. Folosirea nivelului optimal
a semnalului la intrare a modulului staţiei de bază permite obţinerea
raportului semnal-zgomot de valoare maxim posibilă.

3.Selectivitatea după canal oglindă – selectivitatea sumară după canal

oglindă trebuie să asigure raportul semnal-zgomot nu mai puţin de
60dB.

1 – S / N = f (U int ,U ies )
max →Uint.opt. 2
– U ies = f (U int )

Fig. 5.7. Dependenţa raportulu S/Z de tensiune la intrare

4.Nivelul intermodulaţiei în canal – criteriu de estimare a lărgimii

benzii dinamice a amplificatoarelor de canal sau modulelor de canale
analogice. Apariţia intermodulaţiei pe elementele active a
purtătoarelor video şi a subpurtătoarei de sunet şi crominantă. Nivelul
tensiunii maxime imaginare faţă de zgomotul combinaţional de
nivelul 3. Puterea va constitui la f = f ing + f c − f s 54÷66 dB.
Din aceste considerente este necesar de micşorat nivelul sumar a
semnalului de ieşire. Reglările maxim admisibile sunt 5÷7 dB. Utilizarea
reglării nivelului semnalului în canal de o adîncime mai mare de 10 dB
înrăutăţeste raportul semnal-zgomot.

88
 5.4. SISTEMUL DE CONTROL A ACCESULUI
ABONAŢILOR

Providerii de TV au 2 probleme importante – accesul nesancţionat şi

colectarea plăţii de abonat. Din cauza poziţiei financiare deplorabile a
providerilor, aceste probleme sunt rezolvate organizat. Personalul special
periodic inspectează casele şi îi deconectează pe utilizatorii nesancţionaţi.
Cu colectarea plăţii de abonat situaţia e mai gravă. În cele mai dese cazuri
cu aceasta se ocupă anumite persoane.

5.4.1 Sisteme fără adresare cu filtre negative şi pozitive

Nu este neapărat necesară codarea tuturor canalelor în reţeaua de
cablu. Uneori operatorului îi este destul să limiteze accesul la o parte din
canale sau la un canal anumit. Cu această problemă, de minune se
descurcă sistemele de codare fără adresare, construite în baza filtrelor de
rejecţie. O astfel de sistemă nu poate fi considerată în totalmente o sistemă
de codare, deoarece semnalul nu se codează. Pentru limitarea accesului
sunt utilizate două tehnologii:

1. Cu filtre negative
În ramificatorul abonatului se introduce un filtru de rejecţie, ce
înlătură din spectrul semnalului de grup, pachetul de canale cu plată.
Aceste filtre au primit denumirea „Negative Traps” (filtre negative
„capcană”) – dacă abonatul achită taxa, filtrul este exclus. Filtrul prezintă
în sine un element pasiv într-o carcasă cilindrică de dimensiunea unei
ţigări (fig. 5.8). Intrarea şi ieşirea filtrului posedă prize de tip F, aceasta
permite cuplarea şi decuplarea rapidă a acestuia la cablul abonatului.
Pentru ca operatorul să poată
propune canale cu plată în diferite
combinaţii, se utilizează combinaţii
FTB (Notch Filters), FTJ (Low Pass
Filters) şi FTS(High Pass Filters). O
astfel de combinare poate fi
realizată constructiv într-un singur
filtru cu o CAF complicată, la
Fig. 5.8. Negative Traps comandă .

89
 Fig. 5.9. Spectrul filtrului negativ
Avantajele acestor sisteme sunt: operatorul de la staţia de bază nu
are nevoie de aparataj adiţional, însăşi filtrele au un preţ scăzut.
Dezavantajele:
1. Filtrul trebuie să se afle într-un loc inaccesibil abonatului;
2. Pentru conectarea şi deconectarea abonatului, este nevoie de un
grup specializat de persoane.
3. Securizarea unei astfel de sisteme la accesuri nesancţionate este
minimală – utilizatorului îi este de ajuns să excludă filtrul sau să se
conecteze la vecin, care a achitat pentru canalele sale.
În Occident sistemele de limitare a accesului în baza filtrelor
negative se utilizează în sistemele hoteliere. Cei mai cunoscuţi producători
de filtre - Eagle Comtronics, Microwave Filter Company.

2. Cu filtre pozitive
La staţia de bază se introduce un generator de zgomot, cu frecvenţa
de 1,5 – 2,5 MHz mai sus de la frecvenţa purtătoare a canalului.
Receptorul de TV sesizează acest semnal şi îl consideră de un nivel foarte
înalt, ca rezultat sistemul de reglare automată a amplitudinii micşorează
coeficientul de amplificare a amplificatoarelor de radiofrecvenţă. Ca
rezultat vizionarea acestui canal este interzisă. Pentru permiterea accesului
sunt utilizate filtre de rejecţie de o bandă îngustă. Astfel de filtre trebuie să
posede un factor de calitate foarte înalt, pentru suprimarea sigură şi
definitivă a zgomotului fără distorsionarea sistemelor TV. Sistema dată
rezolvă problema conectărilor nesancţionate, însă rămîne problema
colectării plăţii de abonat.

90
 5.4.2 Sisteme cu adresare
Sistemele de limitare a accesului, utilizează dispozitive adresabile –
ramificatoare şi splitere. De la ramificatoarele obişnuite şi splitere, acestea
se deosebesc prin faptul, că înainte de ieşirea spre fiecare abonat este
inclusă o cheie elecronică. Fiecare cheie are numărul de identificare
propriu şi poate fi dirijat individual de la staţia de bază. Schema de
structură a reţelei de cablu cu ramificatoare adresabile este reprezentată în
următoarea figură(fig. 5.10).

Fig. 5.10. Schema bloc a sistemului cu adresare

La staţia de bază este prezent un PC-contabil, unde se duce evidenţa

plăţilor abonaţilor. Datele despre starea abonatului sunt transmise
consecutiv la dispozitivul de comandă, care formează un flux de date
pentru activarea cheilor electronice. Pentru transmiterea datelor se
utilizează o frecvenţă purtătoare aparte. Semnalul datelor activării se
însumează cu semnalul de ieşire a staţiei de bază, de aceea pentru
instalarea unei astfel de sisteme nu este necesar de a modifica configuraţia
staţiei de bază, este îndeajuns instalarea unui singur sumator. În carcasa
fiecărui ramificator este prezent un receptor de date, reglat pe un canal
fixat – canalul de transmisiune a datelor despre activare. Datele de la
ieşirea receptorului sunt furnizate la un chip special, care detectează
comenzile de activare a cheilor sale electronice şi conectează (sau
deconectează) anumiţi abonaţi. Pentru ca cheia permanent să se afle în

91
regim activ, este necesar ca statutul acestuia să fie permanent actualizat,
adică comanda despre activarea cheii trebuie să fie furnizată de la unitatea
de comandă periodic.
Utilaje pentru reţelele de cablu cu ramificatoare adresabile produce,
spre exemplu, compania canadiană Electroline Equipment Inc.

Fig. 5.11. Comutatoarele adresabile

La fiecare priză de abonat este instalată o singură cheie electronică

şi accesul abonatului la canalele de cablu este organizat după principiul
„totul sau nimic”. Astfel de ramificatoare sunt numite ramificatoare de
ordinul 1 (1-tier taps). În ramificatoarele de ordinul 2 (2-tier taps), pentru
fiecare priză sunt destinate cîte două chei electronice, una dintre care
conectează abonatul direct la linie, şi cea de-a doua printr-un filtru de
rejecţie. Astfel, accesul abonatului se realizează după principiul
„deconectat / numai pachetul de bază / pachetul de bază+pachet
adiţional”.
Neajuns: este îndeajuns conectarea în submagistrala liniei lîngă
ramificatorul cu adresare a unuia simplu – şi acesta va obţine acces
nelimitat la toate canalele reţelei.

92
 5.5. SISTEME DE CODARE ÎN STC
Sistema de codare a staţiei de bază realizează 2 funcţii de bază:
1. Codarea semnalului (scremblarea). Pentru aceasta se schimbă
unul sau cîteva elemente a semnalului video complex (uneori şi a
sunetului), astfel încît imaginea este distrusă. Codorul modifică parametrii
semnalului după un anumit algoritm. Pentru restabilirea semnalului
decodorul abonatului trebuie sincron cu codorul să realizeze
transformarea.
2. În reţeaua de distribuţie, printr-o anumită metodă, se introduce
informaţia care determină statul tuturor decodoarelor sistemului.
Ambele cerinţe asigură următoarele cerinţe:
1. Semnalul video este distorsionat în aşa mod încît vizionarea fără
decodor şi achitarea plăţii de abonat să nu fie posibilă;
2. Calitatea imaginii restabilită de decodor trebuie să fie subiectiv nu
mai rea decît calitatea imaginii într-un canal deschis;
3. Sistemul trebuie să fie rezistent la spargere;
4. Sistemul trebuie să fie compatibil la reţeaua TV prin cablu.
5.5.1 Sync Suppression – suprimarea purtătoarei de
sincronizare

Fig. 5.12. Ecranul TV, acordat pe canalul codat Sync Suppression

93
 La semnalul video se adaugă un semnal de mascare de forma unor
impulsuri dreptunghiulare, care coincid în timp cu impulsurile de
sincronizare linie. Ca rezultat în semnalul codat nivelul semnalelor de
sincronizare coincide cu nivelul de sur. Sincroimpulsul mascat este
recepţionat de televizor ca element al imaginii, iar părţile întunecate ale
imaginii, invers, sunt interpretate ca sincroimpulsuri. Ca rezultat,
totalmente are loc încălcarea sincronizării pe orizontală, liniile haotic sunt
deplasate pe orizontală, sincroimpulsul linie şi o parte din impulsul de
stingere linie devin vizibile (linia frîntă din centrul ecranului) (fig. 5.12).
Pentru restabilirea semnalului decodorului îi este îndeajuns să
posede infromaţie despre poziţionarea în timp a sincroimpulsului
suprimat. În sistemele PAL şi NTSC se utilizează un semnal special al
sincronizării culorii (strob), care prezintă 8-11 peioade a purtătoarei de
culoare nemodulate. Începutul strobului este legat după timp de
sincroimpulsul liniilor. În sistemul SECAM strobul, nu se utilizează, dar
în partea posterioară a sincroimpulsului linie se transmite purtătoarea
nemodulată „albastru” sau „roşu”, începutul primei perioade este legat
după timp de sincroimpuls. Pentru excluderea posibilităţii de restabilire a
sincroimpulsurilor după semnalul de strobare, în sistemele de codare Sync
Suppression, toată regiunea impulsului de stingere linie este completată cu
semnale sinusoidale cu o frecvenţă apropiată de frecvenţa purtătoare de
crominanţă. Datele despre starea decodoarelor se transmit în serie în
cîteva linii a impulsului de stingere cadru (similar se transmite şi opţiunea
teletext). Pentru codare/decodare nu este necesar nici un fel de cheie,
algoritmul restabilirii este stabil în timp. Decodorul primeşte comenzile
după principiul „să decodez” sau „să nu decodez”.
Aceste sisteme au cîteva avantaje evidente. În primul rînd, procesul
de codare şi decodare uşor se realizează tehnic, respectiv şi preţul
echipamentului este redus. La recepţia unui astfel de semnal de către
televizor, fără decodor imaginea nu poate fi reprodusă. Dimpotrivă,
imaginea reprodusă nu este diferită după calitate cu cea iniţială, deoarece
la transformare este supusă numai partea invizibilă a liniei, semnalul
imaginii nu se modifică.

94
 Fig. 5.13. Oscilogramele semnalelor video la ieşirea codoarelor
Sync Suppression

Nivelul sincronizării este schimbat, dar impulsurile sunt prezente în

semnal, fronturile acestora rămîn stabile în timp (b). Pentru realizarea
citirii corecte a informaţiei şi funcţionarea corectă cu codorul, decodorul
trebuie sincronizat în timp, de aceea sincroimpulsurile liniilor, care
corespund intervalului de stingere cadru, rămîn fără schimbări. Aceasta
permite uşor de a restabili sincroimpulsurile suprimate.
Al doilea nivel presupune o protecţie înaltă. Sincroimpulsul nu este
deplasat după nivel, ci este tăiat, fiind înlocuit cu un semnal al unui nivel
stabil (nivel de „sur”, (c)). Toată perioada de stingere este completată cu
purtătoarea cvazicoloră, astfel, nu rămîn urme „evidente” a
sincroimpulsului. Decodarea unui astfel de impuls este mai complicat,
deoarece nu este nevoie de restabilirea sincroimpulsurilor, ci sintetizarea.
Al treilea nivel este realizat după principiul prelucrării digitale a
semnalelor de luminanţă şi crominanţă cu utilizarea sincronizatorului de
cadru.
95
 5.5.2 SSAVI (Sync Suppression & Active Video Inversion)

Fig. 5.14. Ecranul TV, acordat pe canalul codat SSAVI

Sincroimpulsurile liniilor nu sunt şterse, dar sunt deplasate pînă la
nivelul de „negru”. În unele linii semnalul imaginii (regiunea activă a
liniei) este invertit – nivelul „alb” devine nivel de „negru”şi invers. Sunt
posibile următoarele combinaţii (regimuri): suprimarea sincroimpulsurilor
/ video normal; sincroimpulsuri normale / video invertit; şi în final, video
normal / sincroimpulsuri normale. Combinările se modifică de la un cîmp
la altul, într-o succesiune pseudoîntîmplătoare. Semnalul inversiei video
este transmis printr-un impuls special în liniile 22 şi 335 КГИ (a cîmpului
par şi impar respectiv). Informaţia dirijării cu decodoarele se transmite sub
formă de impulsuri cu amplituda de la nivelul de „negru” pînă la nivelul
de „alb” prin patru pachete în partea activă a liniilor КГИ – în liniile 6-9 a
cîmpului întîi şi 319-322 a cîmpului secund. Pe lîngă informaţia pentru
dirijarea cu accesul se transmite un bit special – semnal „crede/nu crede
fanionului inversiei”. Prezenţa unui astfel de semnal complică problema
„piraţilor”. Sincroimpulsurile liniilor, situate în intervalul de stingere
cadru şi impulsurile egalizatoare sunt transmise fără distorsiuni. Ele sunt
96
folosite de decodor ca semnal de bază pentru restabilirea
sincroimpulsurilor deplasate a părţii active a cîmpului.

Fig. 5.15. Oscilogramele semnalelor video la ieşirea codoarelor

SSAVI
5.5.3 Line Shear (Retezarea liniilor)
Esenţa procesului de scremblare: prin metode digitale partea activă
a liniei este deplasată în timp faţă de poziţia normală cu o oarecare
valoare, iar semnalele de sincronizare rămîn neschimbate. Deplasarea
poate fi atît pozitivă (reţinere), cît şi negativă (înaintare), iar valoarea
acestuia se schimbă în oarecare limite de la o linie la alta printr-o metodă
pseudoaleatoare. Imaginea fiecărei linii este deplasată faţă de linia vecină,
şi structura verticală a imaginii este distrusă (fig. 5.16).
Pentru a nu putea „măsura” durata de deplasare şi de a restabili
imaginea, utilizăm o linie de reţinere pentru linie. Începutul şi sfîrşitul
iniţiale ale liniei sunt mascate. Dacă linia este transmisă cu reţinere, atunci
intervalul de la locul unde ar trebui să fie începutul „normal” al liniei şi
pînă la începutul de facto al liniei reţinute este completată cu sinusoide.
Iar sfîrşitul liniei reţinute, care „atîrnă” mai departe de locul unde ar trebui
să fie sfîrşitul „normal” este retezat. Dacă linia este transmisă cu înaintare,
atunci invers, începutul este retezat şi sfîrşitul „finisat”.
Astfel structura semnalului codat nu se deosebeşte de structura
semnalului iniţial, iar restabilirea imaginii utlizînd numai informaţia
conţinută în semnal este imposibilă. Deoarece sincroimpulsurile liniei nu
se modifică, nu este necesar de a şterge sau de a masca semnalele de
sincronizare a culorii, care sunt folosite de decodoarele de crominanţă a
televizoarelor.

97
 Fig. 5.16. Principiul tehnologiei PhaseKrypt

5.5.4 Line Cut & Rotate

Esenţa procesului de scremblare: fiecare linie a părţii vizibile a
cîmpului se împarte în două părţi neegale, şi apoi aceste părţi sunt
schimbate cu locul – în dreapta este transmis sfîrşitul liniei, iar apoi –
începutul. Poziţionarea punctului de tăiere se schimbă de la o linie la alta
printr-o metodă pseudoaleatoare (fig. 5.17).

Fig. 5.17. Ecranul TV, acordat pe canalul codat Line Cut & Rotate

98
 Sistema Cut & Rotate, presupune 256 poziţii posibile a acestui
punct, adică poziţia acesteia se determină printr-un număr binar (cheie) de
8 biţi. Cheia nu este transmisă independent pentru fiecare linie, ci este
sintetizată de generatorul urmărilor pseudoaleatoare în însuşi decodor. În
caz general acest generator reprezintă un registru de deplasare cu reacţii
inverse. Cu periodicitatea de la zecimi de secundă pînă la cîteva secunde
este efectuată instalarea iniţială a registrului, prin încărcarea cheii de
„start”, care este evidenţiat din semnalul recepţionat. Pentru restabilire,
semnalul codat a fiecărei linii se transformă de către decodor într-o serie
digitală,şi apoi cu ajutorul liniilor digitale de reţinere, linia se „taie” în
„punctul de asamblare” şi se „asamblează” în „punctul de tăiere”. În
figura precedentă sunt indicate imaginile pe ecranul televizorului la
recepţionarea unui semnal deschis şi a unui semnal, codat după tehnologia
Line Cut & Rotate. Nu este greu de observat că, spre deosebire de
tehnologiile analogice, după imaginea semnalului este imposibil chiar de
presupus componenţa semnalului iniţial.
Restabilirea imaginii, analizînd însăşi semnalul video, practic este
imposibil, de aceea tehnologia Cut & Rotate este considerată una dintre
cele mai securizate.

99
Fig. 5.18. Oscilogramele semnalelor video la ieşirea codoarelor
Line Cut & Rotate

100
 Bibliografie

1. Constantin I., Marghescu I., Transmisiuni analogice şi

digitale, Editura Tehnică, Bucureşti, 1995
2. Mitrofan, G., Televiziunea digitală, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1986
3. Mitrofan, G., Televiziunea de la videocameră la monitor,
Ed. Teora, 1996
4. Naicu, Ş., Tache, I., Receptoare moderne de TV în culori,
Ed. All Educational, Bucureşti, 1998
5. Nicolau Ed. (coord.), s.a., Manualul inginerului electronist.
Radiotehnică, vol. I, Editura Tehnică, Bucureşti, 1987
6. Nicolau Ed. (coord.), s.a., Manualul inginerului electronist.
Radiotehnica, vol.II, Editura Tehnică, Bucureşti,1988
7. Nicolau Ed. (coord.), s.a., Manualul inginerului electronist.
Radiotehnica, vol.III, Editura Tehnică, Bucureşti,1989
8. Szekely, I., Sandu, F., Circuite de conversie a semnalelor
analogice şi digitale, Ed. Matrix, Bucureşti, 2001
9. Vlaicu A., Televiziune alb-negru şi color, Ed. Comprex,
Cluj Napoca, 1993
10.Vlaicu A., Transmisia şi recepţia semnalului de televiziune,
Editura Interferenţe, Cluj-Napoca, 1994
11.Vlaicu A., Prelucrarea digitală a imaginilor, Ed. Albatros,
Cluj-Napoca, 1997
12. www.ni.com/instruments
13. www.panasonic.com
14. www.tektronix.com
15. www.digitaltelevision.com
16. www.semiconductors.philips.com

101
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Televiziune

Ciclu de prelegeri

Partea I

Chişinău
2009

102