INREGISTRAREA MAGNETICA

1. Materiale magnetice

Materialele care au proprietăţi magnetice sunt alcătuite din molecule polarizate.

In interorul acestor molecule se manifestă doi poli magnetici situaţi la o mica distanţă
unul de celălalt. Prin urmare, moleculele magnetice sunt caracterizate de existenţa unui
vector de magnetizare orientat aleatoriu in interiorul materialului. Rezultanta vectorilor
ce caracterizează starea de magnetizare a moleculelor este zero, în absenţa unor
influenţe exterioare. In cazul aplicării unui câmp magnetic exterior, moleculele tind să
se orienteze pe direcţia câmpului exterior, astfel că volumul de material considerat va
căpăta proprietăţi magnetice (se va comporta ca un magnet).
In prezenţa unui câmp magnetic exterior slab, numai o parte a moleculelor îşi
vor modifica orientarea după cea a liniilor câmpului exterior. Creşterea în intensitate a
acestui câmp va determina orientarea treptată a unui număr din ce în ce mai mare de
molecule, până în starea în care toate moleculele polarizate capătă o nouă poziţie. Din
acest moment, oricât de mult ar creşte intensitatea câmpului magnetic exterior,
magnetizarea materialului influenţat de acesta nu se va mai putea modifica, astfel că se
spune că în acest material s-a atins starea de saturaţie.
Dacă acţiunea câmpului magnetic exterior dispare, ce efect are acest fapt asupra
materialului magnetic? Revin la starea iniţială de orientare aleatorie a vectorului
polarizare toate moleculele materialului? In cazul unor materiale, acest lucru se
întâmplă, astfel că materialele cu acest tip de comportament au fost denumite materiale
magnetice moi. Cu alte cuvinte, magnetul dispare după ce s-a eliminat cauza apariţiei
lui. Acest tip de materiale, materialele magnetice moi, nu pot reţine informaţia
magnetică şi nu sunt folosite ca suport al informaţiei, dar intră în construcţia capetelor
magnetice, ale caror miezuri, parcurse de fluxuri magnetice, nu trebuie să “memoreze”
stările de magnetizare, pentru a nu inflenţa negativ (pentru a nu distorsiona) semnalele
succesive care sunt transmise prin ele.
Un suport de informaţie magnetică trebuie să fie constituit dintr-un material care
să păstreze cel puţin parţial starea de magnetizare indusă de câmpul magnetic exterior.
Un astfel de material se numeşte material magnetic dur.
Câmpul magnetic (H) este produs la trecerea unui curent electric de intensitate I
prin înfăsurarea unei bobine şi este definit prin raportul:
N ⋅I
H= ,
l
unde N este numărul de spire al bobinei, a cărei lungime este l. Câmpul magnetic H este
câmpul exterior aplicat unui material magnetic, atunci când liniile de câmp ale acestuia
traversează acel material.
Inducţia magnetică este o măsură a influenţei exercitate de câmpul magnetic H
asupra materialului traversat de liniile de câmp şi depinde de H prin relaţia:
B = µ⋅H
Coeficientul μ, denumit permeabilitate magnetică, este o măsură a capacităţii
materialului aflat sub influenţa câmpului magnetic exterior de a-şi modifica starea de
magnetizare până la valoarea B.
Pentru stocarea unei informaţii audio sau video interesează în ce măsură, după
anularea lui H, materialul mai rămâne magnetizat, deci mai există un vector B de
inducţie magnetică în material. Curba ce prezintă această evoluţie a mărimilor H (câmp
magnetic exterior) şi B (câmp magnetic al materialului) se numeşte curbă de
magnetizare.

1
 Ciclul de histerezis

In punctul de pornire, originea O, materialul feromagnetic se află în stare

nemagnetizată: H=0, B=0. Pe măsură ce câmpul magnetic creşte, magnetizarea
materialului se măreşte şi, odată cu ea, şi inducţia magnetică B creşte, prin orientarea
dirijată a moleculelor polarizate.
In punctul 1 materialul feromagnetic a atins saturaţia, prin orientarea marii
majorităţi a moleculelor după direcţia şi în sensul câmpului aplicat în exterior, astfel că
inducţia magnetică B din material atinge valoarea maximă, numită magnetizare de
saturaţie. In acest moment, toate domeniile macroscopice din interiorul materialului
sunt orientate pe direcţia câmpului magnetic. O creştere a câmpului magnetic exterior
H peste această valoare nu va avea nici un efect asupra stării de magnetizare a
materialului. Curba 0-1 din cadrul curbei ciclului de histerezis se numeşte curba de
primă magnetizare, deoarece ea se generează atunci când un material feromagnetic este
supus pentru prima dată acţiunii unui câmp magnetic exterior.
Dacă materialul feromagnetic este dur, el îşi poate păstra proprietăţile dobândite
ca urmare a primei magnetizări chiar şi în absenţa câmpului exterior. Prin urmare,
atunci când are loc o diminuare treptată a intensităţii câmpului H se produce o micşorare
a inducţiei magnetice B din material, dar ea nu se anulează la dispariţia câmpului
exterior. Pe axa verticală a valorilor mărimii B se poate vedea că, în punctul 2, deşi H =
0, există o stare de magnetizare a materialului, B = Br. Valoarea Br este numită inducţie
magnetică remanentă. Despre materialul magnetic se spune că prezintă remanenţă.
Acesta este, de fapt, efectul care face posibilă înregistrarea magnetică.

2
 Pentru micşorarea în continuare a inducţiei, se schimbă sensul câmpului
magnetic exterior prin inversarea sensului curentului de magnetizare care parcurge
bobina. Câmpul magnetic exterior care poate readuce moleculele polarizate la starea de
orientare aleatorie anterioară magnetizării, când B=0, se numeşte câmp coercitiv, notat
–Hc.

2. Banda magnetică

Banda reprezintă formatul de utilizare a mediului magnetic de înregistrare.

Principalele straturi care formează o bandă magnetică sunt:
• Substratul, realizat dintr-un material conductor, cu rol antistatic (împiedică
acumularea locală de sarcină electrică);
• Pelicula de bază, care reprezintă suportul benzii, este un material dielectric;
• Stratul mgnetic, format din pudră magnetică incorporată într-o masă de adeziv,
care este purtătorul înregistrării;
Pelicula de bază este realizată din material plastic care asigură proprietăţile
mecanice ale benzii, care se referă la rezistenţa mecanică de întindere şi elasticitatea
benzii. Grosimea ei este de 20 -40 μm.
Pudra magnetică este depusă sub forma unui strat cu grosimea de 10-15 μm şi
este realizată din oxid de fier. Pudra cuprinde granule aciculare, cu un diametru sub o
zecime de micrometru şi cu lungimi de 0,6 – 1 μm. Forma aciculară este importantă
deoarece, spre deosebire de granulele sferice, asigură o mai bună menţinere a stării de
magnetizare în prezenţa unor şocuri mecanice sau termice.
Calitatea înregistrării depinde de modul de realizare a pudrei magnetice, de
impurităţile dorite sau nedorite din compoziţia acesteia, precum şi de forma şi
dimensiunea granulelor.
Masa de adeziv în care sunt incorporate granulele trebuie să asigure dispersia
uniformă a acestora. In stare uscată, acest adeziv nu trebuie sa adere la substratul cu rol
antistatic al benzii învecinate, în anumite limite de temperatură şi pentru anumite forţe
de înfăşurare. Oricum, se recomandă derularea benzilor la anumite intervale de timp,
pentru a evita fenomenul de aderenţă care ar duce la desprinderea locală a materialului
magnetic de pe bandă.

3. Capetele magnetice

Capul magnetic este construit ca un transformator electric cu o singură

înfăşurare. Miezul magnetic are o formă inelară şi este realizat din două părţi simetrice,
în formă de C. Suprafeţele de contact sunt foarte bine finisate. Intre două dintre ele,
aflate în zona de contact cu banda sau discul, se introduce un material nemagnetic, care
constituie întrefierul. Cele două subansamble în forma de C, unite, formează capul
magnetic.
Miezul este obţinut dintr-un aliaj special laminat, cu remanenţă şi coercivitate
scăzută (material magnetic moale). Rolul miezului este acela de a constitui un traseu
pentru liniile de câmp magnetic create de curentul semnalului de intrare, la înregistrare,
în bobina capului magnetic.

3
 Atunci când banda magnetică se află în contact cu capul magnetic în dreptul
intrefierului, liniile de câmp magnetic se închid prin stratul cu pudră magnetică al
benzii, ocolind întrefierul. Acest fapt se datorează materialului nemagnetic din intrefier,
care are o rezistenţă magnetică mai mare decât stratul extrem de subţire de aer dintre
bandă şi capul magnetic. Penetrarea liniilor de câmp magnetic generat de curentul
semnalului de intrare prin stratul cu pudră magnetică duce la magnetizarea remanentă a
acesteia şi, prin urmare, la înregistrarea semnalului magnetic.

4. Inregistrarea magnetică
Considerăm situaţia unei benzi căreia i se aplică un câmp magnetic a cărui
intensitate variază lent, după o curbă sinusoidală. Un număr mare de elemente
magnetice de pe bandă se deplasează rapid prin dreptul capului de înregistrare, astfel că
valoarea instrantanee a câmpului exterior de influenţă produs de semnalul de
înregistrare nu se modifică semnificativ în timpul în care elementul se află în zona de
influenţă.

Variaţia câmpului magnetic exterior în intervalul de timp Δt,

egal cu durata prezenţei unui domeniu magnetic în dreptul întrefierului

Astfel asupra unui anumit domeniu de material magnetic se exercită un câmp

magnetic exterior care creşte de la zero (în afara zonei de influenţă), spre o valoare
maximă, proporţională cu amplitudinea instantanee a semnalului de intrare. După
ieşirea din zona de influenţă, acţiunea câmpului de magnetizare scade foarte rapid spre
zero.

4
 In figura de mai jos este prezentat fenomenul descris anterior, pentru toate
domeniile magnetice ale unei benzi afectate de un singur ciclu al câmpului magnetic
produs de semnalul de intrare. Se poate observa că inducţia remanentă nu este
proporţională cu nivelul semnalului de intrare. Curba din figură se numeşte
caracteristică de transfer a benzii.

INREGISTRAREA MAGNETICA AUDIO

Inregistrarea şi redarea semnalelor audio trebuie să ţină seama de comportarea

acelor structuri din organismul uman, care asigură receptarea şi prelucrarea acestora.

1. Caracteristicile receptorului auditiv uman

Aparatura audio este destinată subiecţilor umani. Urechea umană acoperă un

domeniu de frecvenţă cuprins între 20 Hz şi 20 000 Hz. Deşi este destul de mică, banda
audio cuprinde 10 octave. Domeniul intensităţii sunetelor care pot fi captate de
receptorul auditiv, denumit gama dinamică a urechii, este foarte amplu. Acest domeniu
este de aproximativ 120 dB. Nivelul de zero, numit prag de surzenie, este cel mai slab
sunet care poate fi detectat de organul auditiv al unui subiect tânăr şi sănătos. Nivelul
maxim, cunoscut sub numele de prag de durere, corespunde perceperii semnalului
auditiv ca senzaţie dureroasă, cu scopul protejării subiectului uman.
Gama de frecvenţe a sunetelor din natură diferă în raport cu sursa care le-a
generat.
• Vorbirea umană este centrată în jurul valorii de 2000 Hz, dar cea mai mare
energie este situată în jurul valorii de 1000 Hz. Pentru a reproduce nuanţa şi
timbrul vocii, este nevoie de o banda de frecvenţă mare şi de un raport
semnal/zgomot ridicat. In telefonie, unde trebuie reprodusă numai vorbirea,
banda de frecevenţă se reduce la circa 3400 Hz.
• Sunetele muzicale acoperă toata banda audio, iar gama dinamică poate ajunge la
70 dB.

5
 Domeniul dinamic influenţează receptarea semnalului audio. Centrii auzului din
creier au capacitatea de a permite selecţia unui set de informaţii auditive dintr-un fundal
sonor variat, dacă intensitatea acestui fundal nu depăşeşte anumite limite.
Urechea umană are frecvenţe de rezonanţă în gama 3000 - 5000 Hz, unde
sensibilitatea auzului este foarte mare, chiar la intensităţi scăzute ale sunetelor.

2. Dispozitive de înregistrare şi redare a sunetului cu suport magnetic

In figura de mai jos este prezentată schema bloc generală a unui sistem de
înregistrare-redare care utilizează bendă magnetică.
Banda magnetică se deplasează longitudinal, în faţa capetelor de înregistrare şi
redare, cu viteză constantă.
Viteza constantă de conducere a benzii este asigurată de un motor cu turaţie
comandată automat, care roteşte arborele cabestan, banda fiind antrenată de către forţa
de frecare ce ia naştere între cabestan şi bandă, atunci când acestea sunt apăsate una pe
cealaltă de către o rolă presoare. Fluctuaţiile de viteză şi variaţia intensităţii sunetului
trebuie păstrate sub nivelul de percepţie auditivă.
Pentru regimurile de rulare rapidă şi derulare rapidă se asigură deplasarea
capului magnetic pentru ca acesta să nu mai vină în contact cu banda. Antrenarea rolelor
cu bandă este realizată de motoare separate care acţionează rolele în mod nemijlocit.
Aceleaşi motoare asigură crearea tensiunii în bandă pe durata tuturor regimurilor de
lucru.
Ghidarea benzii trebuie realizată în plan orizontal şi în plan vertical. Ea este
asigurată de către elemente fixe.

Principalele cerinţe mecanice care trebuie îndeplinite la realizarea unui sistem de

înregistrare-redare la un casetofon sunt:
• Rolele colectoare şi debitoare trebuie să fie astfel poziţionate încât să permită un
contact optim cap-bandă şi o întreţinere corespunzătoare a benzii;
• Toate elementele de ghidare trebuie să fie exact perpendiculare pe direcţia de
deplasare a banzii; precizia de poziţionare necesară este de ordinul
micrometrilor;
Deplasarea benzii trebuie să se realizeze la o înălţime constantă în raport cu capetele;
deci sunt necesare elemente de ghidare verticală a benzii; realizarea acestora este de
asemenea critică, deoarece nu trebuie să deterioreze marginile benzii.

Caseta cu bandă conţine două role bandă, a cărei lăţime este de 3,78 mm. Rolele
sunt antrenate de motor prin intermediul unor roţi dinţate.

6
 Inregistrarea stereo se realizează pe 4 piste, corespunzătoare celor două sensuri
de derulare, ca în figură.

Alocarea pistelor pe banda de magnetofon

Viteza de derulare a benzii este standardizată la valoarea 4,76 cm.

Cel mai important aspect al dezvoltării performanţelor casetofoanelor, cu efecte
asupra celorlalte dispozitive care au apărut ulterior a fost introducerea unor tehnici de
prelucrare a semnalelor, în vederea îmbunătăţirii raportului semnal/zgomot. Dintre
acestea, cel mai cunoscut sistem este Dolby.