Curs TV

CAPITOLUL 1
Elemente de percepie vizual

Definiia televiziunii
Televiziunea poate fi definita ca un ansamblu de principii,
metode si tehnici utilizate pentru transmiterea electrica, pe un canal
de comunicatie, a imaginilor in miscare, imagini destinate
observatorului uman.
Ca si radioul, televiziunea este o inventie a perioadei
interbelice, desi primele principii au inceput sa sa studieze din secolul
al XIX-lea. Au trecut multi ani pana sa apara pe un ecran sferic prima
imagine a unei prezentatoare si sa treaca o alta perioada de timp
pentru a evolua de la faza incercarilor de laborator la un inceput de
realitate industriala.
Televiziunea se reduce la existenta a dou traductoare
electrono-optice (captare-emisie si receptie-redare) si a unui canal de
transmisie a semnalelor radioelectrice. ntreg acest absamblu
constituie lantul de televiziune. n receptorul de televiziune, ultima
verig a lantului de transmisie, are loc receptia semnalelor
radioelectrice, prelucrarea lor si transformarea n imagini si sunet
asociat, mentinerea compatibilitii si a sincronismului cu emittorul.
Din punct de vedere al canalului de transmisie exist televiziune
radiodifuzat, televiziune prin cablu, televiziune prin satelit.
Istoricul televiziunii
- in anul 1936 se incepe prima transmisiune BBC in Anglia
- in anul 1937 se creeaza in Franta sistemul TV pe 455 linii,iar
Germania si Italia pe 441 linii

in anul 1939 se lanseaza prima transmisiune TV pe 340 linii in
SUA si in 1941 adopta sistemul TV pe 525 linii care este
utilizata si in prezent
in anul 1952 in Germania se lanseaza sistemul Gerber
in anul 1953 in SUA se transmite TV in culori pe sistemul NTSC
pe 525 linii
in anul 1958 Franta introduce TV in culori pe sistemul SECAM
in 1962 este adoptata in Anglia si Germania TV in culori pe
sistemul PAL
in 1980 incepe transmisia TV analogica prin satelit direct catre
telespectator
in 1999 se transmite TV digitala prin satelit (Sky TV)
Ideile de principiu ce se folosesc n televiziune au aprut n

perioada 1875 - 1884, fiind chiar brevetate de ctre studentul P.
Nipkow. El a propus un sistem de televiziune bazat pe cte un disc
opac cu orificii dreptunghiulare distribuite pe o spiral att la emisie
ct si la receptie. ntreaga imagine este descompus ntr-un numr
de linii (dat de numrul de orificii) ce se transmit secvential, totalitatea
lor formnd un cadru ce se repet de un numr de ori pe secund
(numr egal cu frecventa de rotatie a discului).
Prima demonstratie cu acest sistem de televiziune a fost fcut
abia n 1925 de ctre J.L. Baird; sistemul a fost ulterior perfectionat
prin mrirea numrului de linii (120 la nceput) si prin nlocuirea
sistemului de explorare optico - mecanic cu sisteme electronice, prin
inventarea unor tuburi de captare si explorare a imaginii (tubul
disector - 1927, iconoscop - 1931, vidicon - 1950).
n 1941, numrul de linii n U.R.S.S. era 441 (actualmente 625
ca si n tara noastr), iar n S.U.A. 525 de linii, ca si n prezent.
Primul sistem de televiziune n culori a fost elaborat n S.U.A. n
1940 de ctre C.B.S. (Columbia Broadcasting System), sistem
necompatibil cu televiziunea alb - negru. Primul sistem compatibil de
televiziune color a fost NTSC n 1953, tot n S.U.A.. n 1958 n
Franta, Henri De France elaboreaz sistemul SECAM, iar n 1962 n
R.F.G. apare sistemul PAL (de Walter Bruch).
n tara noastr, prima emisiune de televiziune este realizat n
1937 la Facultatea de Stiinte din Bucuresti, dar abia n 1957 s-au
fcut primele receptoare de televiziune la Uzinele Electronica din

Bucuresti si a intrat n functiune statia de televiziune din Bucuresti.
n 1982 n Romnia s-a adoptat sistemul PAL.
Principiul transmiterii informatiei de imagine
Patrunderea televiziunii n cele mai diverse domenii de
activitate(radiodifuziune, economie, industrie, medicina, etc.) a dus la
crearea unei game foarte largi de aparate si dispozitive de televiziune. Pentru
a reduce cheltuielile de elaborare si dezvoltare a sistemelor de televiziune, sa impus ideea unificarii (standardizarii) elementelor structurale, a
parametrilor de performanta si chiar a unor principii de prelucrare a
semnalelor purtatoare de informatii video si audio.
Fig.1.1
Din punct de vedere al captarii, prelucrarii, transmisiei si
reproducerii imaginilor sistemele de televiziune actuale pot fi mpartite
n trei categorii:
- sisteme de televiziune analogica;
- sisteme de televiziune analog-digitala;
- sisteme de televiziune digitala.
In sistemele de televiziune analogica, traductorul de la emisie
(TOE=Traductor Opto-Electronic) genereaza un semnal electric
(semnal video sau semnal de imagine) ale carui valori variaza n mod
continuu ntre doua limite determinate de luminanta minima si
luminanta maxima a imaginii obiectului captat. Din acest semnal
prelucrat si transmis pe canalul de televiziune cu codare si modulatie
in functie de specificul canalului, se formeaza la receptie, cu ajutorul
traductoarelor semnal-imagine TV (TEO=Traductor Electron-Optic),

imaginea de televiziune a obiectului.
n sistemele de televiziune analog-digitala sunt prezente
ambele semnale: analogic si digital. De exemplu, semnalul analogic
de la iesirea traductorului de emisie este trecut n forma digitala prin
intermediul conversiei analog-digitale n scopul prelucrarii, conservarii
si transmisiei prin canale de comunicatie de banda foarte mare,
pentru ca apoi sa fie convertit n forma analogica prin intermediul
procesului de conversie digital-analogice, pentru a fi transmis prin
statiile actuale catre receptoarele de televiziune n care semnalul
poate suferi, din nou, prelucrari analog digital analog.
Imaginea reprezint o distributie n spatiu a unei mrimi ce
caracterizeaz propriettile optice ale obiectelor. Aceast marime
este strlucirea (sau luminanta) notat B(x,y,t), un vector dependent
de dou dimensiuni spatiale (x,y) - imagine plan - si una temporal
(t) - imagine n miscare.
n consecint, problema specific a televiziunii este transformarea
functiei vectoriale B(x,y,t) ntr-un semnal s(t), transmiterea acestuia
pe canalul de transmitere si reconstituirea unei imagini Br(x,y,t)
ntr-un mod ct mai fidel posibil (schema bloc din figura 1.1).
Sensul cuvintelor ct mai fidel este greu de explicitat deoarece nu
este cunoscut un criteriu de fidelitate care s poat fi aplicat
imaginilor. Criteriul erorii ptratice medii, frecvent utilizate n teoria
transmiterii informatiei, nu este adecvat imaginii. Imaginile optice care
reprezint sursa de informatii, sunt transformate cu ajutorul
traductorului optoelectronic (TOE) n semnale electrice, capabile s
fie transmise la distant. Semnalele pot fi transmise ca atare, sau se
pot prelucra prin codare (C) si modulare (M), pentru a mri distanta si
eficienta transmisiei. Canalul de transmisie cuprinde totalitatea
instalatiilor tehnice precum si mediul de propagare. n receptor se
realizeaza demodularea si decodarea, dup care un traductor
electronooptic reproduce imaginea Br(x,y,t). n schema lantului de
transmisie s-a tinut cont de degradarea (distorsionarea) informatiei
transmise, ceea ce nu permite o redare perfect a imaginii.
Distorsionarea imaginii este provocat att de deficientele aparaturii
utilizate, ct si de suprapunerea perturbatiilor peste semnalul util n
canalul de transmisie. Se impun anumite limite pentru distorsiuni si
perturbatii, limite care depind de calittile vizuale ale ochiului si de
posibilittile sale de adaptare.
Notiuni de fotometrie
Fluxul luminos este puterea unei radiatii vizibile ce se
apreciaz dup senzatia de lumin ce o produce. Unitatea de
msur: lumenul (lm).
Intensitatea luminoas I reprezint fluxul radiant pe o directie n
limitele unui unghi solid , I = ;

Unitatea de masura este candela
1lm(lumen)
= 1cd
1sr(steradian)
Iluminarea E = s densitatea fluxului luminos pe o suprafat

iluminat. Unitatea de masura este lux (lx);
E este caracteristic surselor secundare, adic cele care primesc
lumin de la o surs primar.
Luminana B =
I cd
S m2
patrat.
. Unitatea de masura candela pe metru
r
Coeficientul de reflexie = ;
Obiectele sunt n general iluminate de la surse primare si apoi vizibile
datorit iluminrii realizate cu un flux de la care se reflect un flux
de reflexie r .
1.1 Perceptia luminanei i a contrastului

Perceptia luminantei
Sistemul vizual uman este capabil s perceap n vedere
diurn luminante cuprinse ntre 10-1 si 107 cd/m2 (niti). Acest
domeniu, extrem de mare, nu impune aceeasi gam dinamic pentru
sistemele de transmisiune a imaginilor, deoarece intervin si
fenomene de adaptare a ochiului la iluminarea medie. Pentru afisarea
unei imagini de televiziune, considernd existenta unei iluminri
externe, se apreciaz necesitatea unei luminante medii de 30-40

cd/m2, cu variatii cuprinse ntre 1 si 100 cd/m2.
Perceptia variaiilor de luminan i a contrastului
Perceptia variaiilor de luminant respect legea lui Weber,
care arat c raportul B/B este o constant; B reprezint variatia
abia perceptibil a luminantei unei suprafete n raport cu fondul.
Graficul variatiei B/B cu luminanta
fondului (dat n figura 1.2), arat
domeniul de valabilitate a legii lui Weber,
domeniu care cuprinde si luminanta
medie a imaginii de televiziune. Pentru
domeniul ce ne intereseaz n televiziune
rezult B/B = a = 0,02 (a fiind o
constant)
Fig.1.2
Contrastul unei imagini este definit ca raportul ntre valorile maxim
si minim ale luminantei sale:
K = Bmax 102 ...103

Bmin
Pentru imagini de foarte bun calitate contrastul trebuie sa fie peste

100.
1.2 Perceptia temporal - durat, fuziune, micare

Variatia n timp a unui stimul luminos reprezint un factor
important n perceptia imaginilor si este determinant n alegerea unor
parametri ai sistemului de televiziune. Senzatia provocat de un
stimul luminos intermitent sub form de impulsuri, depinde n mare
msur de frecventa acestei variatii. La valori foarte mici, sau peste o
valoare critic a frecventei, variatia nu mai poate fi perceput, n
sensul c o imagine stationar n raport cu retina se sterge, iar o
variatie foarte rapid se percepe ca o iluminare constant (fuziune).
Dac prima situatie nu se ntlneste n mod normal din cauza
miscrilor permanente si involuntare ale ochiului ce modific

imaginea proiectat pe retin, cea de-a doua este folosit n toate
sistemele cinematografice si de televiziune.
Fenomenul de fuziune se datoreaz fenomenelor fotochimice
care variaz dup o lege exponential. Se defineste o frecvent
critic fcf = 1/Tcf ca valoare minim a frecventei unui stimul intermitent
la care apare fenomenul de perceptie a unei intensitti continue; fcf
este denumit si frecvent critic de fuziune si depinde de mai multi
factori, cum ar fi luminanta medie a suprafetei, factorul de umplere,
lungimea de und a luminii (culoarea), aria suprafetei respective, etc.
Pentru televiziune, cea mai important este dependenta de
luminanta medie Br exprimat prin relatia empiric fcf = a log B + b,
unde a si b sunt parametri dependenti de ceilalti factori mentionati.
Pentru B = 500...1000 cd/m2 lumin alb si pentru un factor de
umplere de 0,5 rezult a < 10, b < 10 si fcf = 46Hz. fcf scade pentru
lumin colorat. Cu ct aria suprafetei de lumin variabil este mai
mic, fcf scade, fenomen folosit n televiziune la explorarea
ntretesut.
Pentru obtinerea unei luminante medii a imaginii de 30...40
2
cd/m , este necesar ca luminanta punctelor luminoase s fie de circa
3 ori mai mare, adic Bm = 120 cd/m2.
Fenomenele legate de perceptia miscrilor sunt si mai
complexe. Ex: un stimul luminos care dispare, este perceput ca un
stimul mic n miscare prin asocierea cu alt stimul nvecinat si care
apare ntr-un timp suficient de apropiat de la disparitia primului stimul.
Sau: dup ce privim o form luminoas n miscare continu ntr-o
anumit directie, o alt form stationar ne apare miscndu-se n
sens contrar primei deplasri.
1.3 Percepia detaliilor spaiale. Acuitate i contur.
n stadiul actual al televiziunii, sistemului vizual i se prezint
imagini bidimensionale. Se constat o scdere a sensibilittii att la
frecvente joase, ct si la frecvente nalte. Capacitatea ochiului de a
percepe detalii spatiale fine se numeste acuitate si se masoar prin
unghiul vizual minim pe care trebuie s-l formeze dou puncte
luminoase pentru ca un observator s le disting. n cazul unui sistem
de televiziune color, acuitatea de culoare nseamn posibilitatea de
discernere a dou detalii ca avnd culori diferite.

Testele subiective au artat c rezoluia ochiului este maxim i
la fel de bun i pe orizontal i pe direcie vertical, iar pe direcie
diagonal este mai slab.
Pentru detalii alb-negru rezoluia este de 1 minut de grad. Asta
inseamn c unghiul minim sub care trebuie s ajung la ochi razele
de lumin de la un detaliu spaial trebuie s fie de 1 minut de grad
pentru ca ochiul s disting acel detaliu. Pentru a distinge i culoarea
acestuia unghiul trebuie s fie de 3-4 minute de grad, deoarece
rezoluia ochiului pentru detalii color este de 3 sau 4 ori mai mic
dect pentru detalii alb-negru.
Perceptia contururilor. La tranzitii bruste cu contrast mare apare
fenomenul MACH, adic accentuarea contururilor. Ex: la o tranzitie
alb-negru, percepem att albul, ct si negrul, mai accentuate.
1.4 Percepia zgomotelor.
Prin zgomote se nteleg orice erori existente n imaginea afisat
n raport cu imaginea original ideal, indiferent de natura acestora.
Zgomotele cele mai importante pot fi mprtite n urmtoarele
categorii:
1) zgomote de fluctuatii;
2) zgomote de interferent;
3) zgomote de cuantizare.
1) Zgomotele de fluctuatii sunt fenomene aleatoare corelate
sau necorelate cu semnalul si apar n special n camera de
luat vederi si n primele etaje ale receptorului de televiziune,
deci acolo unde nivelul de semnal este mic. Din aceast
categorie fac parte: zgomotul
termic si de alice al traductorului
imagine - semnal, zgomotul
termic al etajului de intrare din
receptor,
zgomotul
tranzistoarelor sau al altor
dispozitive sau componente
pasive, etc.
Fig. 1.3
Specific acestui tip de zgomot este distributia sa, fie Gaussian,
fie Poisson (la nivele mici de iluminare). Densitatea spectral a
acestor zgomote se consider n general uniform pe spectrul
semnalului de televiziune. Efectul produs este de nruttire a
calittii imaginii prin micsorarea contrastului si a vizibilittii
detaliilor fine. Determinrile experimentale au artat c
vizibilitatea relativ a zgomotului de fluctuatii vr functie de
nivelul de luminant B raportat la luminanta maxim Bmax, are
forma din figura 1.3, maximul este pentru nuante de gri nchis
B
Bmax
= 0,238 .
Pe imaginea deschis (alb), zgomotul se observ mai putin. Acest

fapt are consecint n stabilirea standardului de modulatie.
Modificrile asupra calittii imaginii pot fi apreciate si prin micsorarea
numrului de gradatii de gri ce pot fi observate distinct n functie de
raportul semnal/zgomot (s/z). n camerele de luat vederi se face o
corectie de zgomot.
2) Zgomotele de interferente - sunt variatii spatiale ale
luminantei imaginii (forma MOIR) stationare sau
n miscare si sunt datorate unor perturbatii produse
de semnale periodice care se suprapun semnalului
de imagine pe canalul de transmisiune sau n
receptor.
Fig.1.4
Zgomotele de frecvent foarte joas, apropiat de frecventa
cmpurilor, (cum ar fi frecventa de retea f = 50 Hz), sau un multiplu
mare de frecvent a liniilor vor produce perturbatii putin vizibile. De
asemenea, perturbatiile avnd ca frecvente multipli de frecvent a
cmpurilor sau/si de frecvent a liniilor, produc forme stationare pe
imaginea afisat. S-a constatat c perturbatiile stationare cu 8 dB mai
mari dect cele n miscare produc aceeasi nruttire a imaginii.
3) Zgomotul de cuantizare este o categorie particular de zgomot,
corelat cu imaginea, rezultat n urma procesului de digitizare a

imaginii. Efectul pe imagine este apariia unor contururi false.
El poate fi fcut suficient de mic pentru a nu afecta calitatea
imaginii dac se iau un numr suficient de mare de nivele de
cuantizare astfel nct distana dintre dou nivele alturate s
fie mai mic dect cea mai mic variaie de luminan pe care o
poate percepe ochiul.
1.5 Noiuni de colorimetrie
Colorimetria este tehnica de msurare cantitativ a culorii.
Mrimi subiective si obiective ce caracterizeaz culoarea
O culoare se caracterizeaz din punct de vedere al senzatiei
provocate prin: luminozitate, nuant si saturatie.
Luminozitatea este atributul unei culori care permite s fie
clasificat ca echivalent cu una dintre perceptiile acromatice n
domeniul de la negru la alb; ea poate fi pus n corespondent cu
mrimea obiectiv luminan (B).
Nuana sau tonul culorii, este legat de lungimea de und
dominant (ld) a unei radiatii monocromatice, care este cea mai
apropiat ca ton de culoarea respectiv.
Saturaia exprim diferenta relativ dintre o culoare pur (o
radiatie monocromatic) si culoarea alb. Mrimea obiectiv
Bd
corespunztoare este puritatea p = B [0,1] , p=0 corespunde la alb,

p=1 la culoarea cu maxim de saturaie .
Amestecul culorilor
Amestecul a mai multor culori creeaz senzatia unei alte culori.
Exist dou moduri de amestec al culorilor: substractiv; aditiv.
n amestecul substractiv, din lumina alb se extrag cu ajutorul
unor filtre radiatiile corespunztoare unor anumite culori, obtinnduse o lumin colorat.
Amestecul aditiv presupune suprapunerea mai multor radiatii
pentru a produce o senzatie de culoare care nu este legat fizic de
culorile componente. Ex: proiectnd pe un mediu difuzant o radiatie

rosie si una verde vom percepe o radiatie galben, cu toate c n
radiatia reflectat nu exist nici o component avnd lungimea de
und corespunztoare unei radiatii monocromatice galbene.
Suprapunerea poate fi obtinut ntr-unul din modurile
urmtoare:
a)
optic - adic radiatiile componente se nsumeaz pe aceeasi
zon spatial si exist n acelasi timp (exemplu: afisarea imaginilor
prin proiectie).
b)
spatial - cnd zonele pe care se proiecteaz radiatiile sunt
diferite, dar suficient de apropiate (sub limita de rezolutie). (Ex:
cinescoapele tricrome).
c)
temporal - pe aceeasi zon spatial radiatiile sunt succesive n
timp, viteza de succesiune fiind suficient de mare pentru fuzionarea
senzatiilor (frecventa de succesiune este mai mare dect frecventa
critic). (Ex: sistemele secventiale de televiziune color).
Sensibilitatea spectral relativ a ochiului

Ochiul uman normal nu este un organ liniar n ceea ce priveste
percepia lungimii de und si a intensittii luminoase. Pentru iluminri
relativ mari (pentru televiziune) sensibilitatea maxim se manifest
pentru culori cu lungimea de und de 556 nm (n zona verde-galben)
(curba continu din figura 1.4) (curba punctat). Se observ c ochiul
este mult mai sensibil la culorile din regiunea mijlocie a spectrului
vizibil (verde - galben), dect la cele care se situeaz la margini (rosu
si n special albastru).
Vizibilitate relativ
culori primare n TVC sisteme
RGB-TV
1
0.9
0.46
0.17
,I =
470
albastru
535
verde
610
rosu
Fig. 1.4
Colorimetria tricromatic. Axiomele lui GRASSMAN

Se constat c prin amestecul a trei culori fundamentale
(numite si culori primare), se obtin un numr mare de culori diferite.
Se pot utiliza o infinitate de culori primare, dar s-au preferat rosu
(RED), verde (GREEN) si albastru (BLUE).
n colorimetria tricromatic actioneaz trei axiome, atribuite lui
Grassman, enuntate nc din 1850:
1) Orice culoare C se poate obtine prin amestecul aditiv al celor
trei culori primare P1, P2, P3. Aceast lege se poate reprezenta prin
ecuatia colorimetric: C =1P1 + 2P2 + 3P3 n care este cantitatea
luat din culoarea Pi .
2) Amestecul culorilor are proprietatea de liniaritate, adic:
a) KC = K1P1 + K2P2 + K3P3, K fiind un factor de multiplicare
sau de divizare a luminantelor culorilor primare. Aceast lege
exprim independenta luminantei.
b) Dac C1 = C2 si C3 = C4, atunci C1 + C3 = C2 + C4.
3) Luminanta amestecului de culori este egal cu suma
luminantelor componentelor: Bc = BP1 +BP2 + BP3.
Culorile primare sunt liniar independente. Ex: nu putem obtine
culoarea P3, oricum am combina P1 si P2. Culorile primare au
fiecare cte o culoare complementar, cu care prin combinatie
rezult culoarea alb. Ex: Rosu + Turcoaz (B+G, Cyan); Verde
+ Magenta (R+B, Mov); Albastru + Galben.
Triunghiul culorilor
Folosirea sistemului tridimensional creeaz o serie de dificultti
n calculul cromaticittii unei culori si de aceea se prefer
reprezentarea cromaticittii ntr-un plan. Se alege un plan care s
treac prin cele trei axe de coordonate ale unui triedru, egal
deprtate de centrul O, distanta fiind egal cu unitatea. Sectiunea de
plan cuprins ntre cele trei axe formeaz triunghiul culorilor, ale crui
vrfuri corespund culorilor primare alese (n particular RGB).

Coordonatele punctelor, unde vectorul corespunztor unei culori
particulare C intersecteaz acest plan, vor respecta caracteristicile
cromatice ale culorii respective. Dac aceste coordonate le notm cu
X, Y, Z, se poate demonstra c X + Y + Z = 1. Se mai pot demonstra
urmtoarele relatii ntre X, Y, Z si tristimulii cromatici 1, 2, 3: unde
X, Y, Z se numesc coeficienti tricromatici.
Orice culoare din interiorul triunghiului se poate scrie n functie
de culorile primare, astfel: dac 1= 2,=3, adic cele trei culori se
amestec cu cantitti egale, rezult: X = Y = Z = 1/3, ceea ce
nseamn c punctul reprezentativ al culorii obtinute este centrul de
greutate obisnuit al oricrui triunghi plan, adic locul de intersectie al
medianelor triunghiului. Acest punct corespunde culorii albe.
Sisteme colorimetrice
Prin conventii internationale au fost alese mai multe seturi de
culori primare standard:
1) Sistemul de culori primare spectrale (RGB), Comisia
International de Iluminare (CIE) a stabilit urmtoarele culori primare
spectrale: rosu = 700 nm; verde = 541,6 nm; albastru = 435,8 nm.
Din pcate, sistemul RGB are dezavantajul major de a prezenta
coeficienti tricromatici negativi pentru un domeniu apreciabil de culori,
ceea ce ngreuneaz calculele fcute n colorimetrie i nu este fizic
realizabil, ntruct dispozitivele de afiare a imaginilor pot s afieze
doar culori cu coeficieni pozitivi (de ex. La tubul cinescop lumina
radiat de luminoforii de rou, verde sau albastru poate s aib o
intensitate ntre zero i o valoare maxim) . De aceea, CIE a ales alt
sistem:
2)
Sistemul XYZ - care are trei culori primare artificiale, care
au acelasi ca la RGB, care au o saturatie mai mare dect a
valorilor spectrale. Toti coeficientii tricromatici au numai valori
pozitive, adic toate culorile reale se gsesc n interiorul triunghiului
XYZ. Dou dintre culori (X si Z) au o strlucire fotometric nul, deci
luminanta culorii va fi reprezentat de Y.
n televiziune nu se pot alege culorile RGB propuse de CIE,
deoarece ochiul are o sensibilitate mai redus pentru rosu - 700nm,
iar obtinerea unor luminofori corespunztori pentru a fi depusi pe
ecranul tuburilor cinescop, este dificil. Dup un sir de experiente s-a
ales sistemul:
3)
Sistemul RGB - TV - R = 610 nm, G = 535 nm, B = 470
nm. Domeniul culorilor reproductibile este mai mic dect n sistemul
RGB, dar este suficient pentru o imagine de calitate superioar celei
din tipografia color si este comparabil cu cea din cinematografia
color, ceea ce nseamn c se pot reda corect (fr distorsiuni)
culorile din fotografia color i cinematografia color.
Albul de referint se alege un alb cunoscut sub numele de alb
C avnd coordonatele X = 0,31, Y = 0,316, Z = 0,374. n raport cu
albul de egal energie, albul C are o nuant albstruie.
CAPITOLUL 2
Sisteme de Televiziune Alb-negru
2.1 Formarea semnalului de imagine

Scopul unui sistem de televiziune alb-negru este acela de a transmite la
distanta imagini alb-negru. Este primul si cel mai simplu sistem de televiziune.
O imagine alb-negru poate fi definita ca o distributie bidimensionala de
luminanta, care se modifica in timp. Distributia poate fi exprimata ca o functie de trei
variabile, B(x,y,t), unde x si y sunt limitate la valori intre 0 si H, respectiv 0 si V, unde
H este latimea imaginii iar V este inaltimea imaginii. Distributia de luminanta este
astfel limitata spatial si, in cazul cel mai general, depinde de timp pentru ca se transmit
imagini cu obiecte in miscare.
Raportul p=H/V se numeste raport de aspect al imaginii si este egal cu 4/3
pentru televiziunea standard (SDTV=Standard Definition Television) si cu 16/9 pentru
televiziunea de inalta definitie (HDTV=High Definition Television). Aceste rapoarte
de aspect au fost alese in concordanta cu evolutia rapoartelor de aspect din
cinematografie, care a aparut inaintea televiziunii. Astfel, in cinematografie exista 3
formate de film :
Formatul Classic sau Academy la care p=1,375
Formatul Widescreen (ecran lat) la care p=1,85
Formatul Cinemascope la care p=2,35
Primul format de film a fost cel Classic si pentru televiziunea standard s-a
ales raportul de aspect p=4/3=1,33 corespunzator, astfel incat un film in acest format
sa fie corect redat pe un ecran de televizor. Ulterior, cinematografia a dezvoltat si
celelalte doua formate de imagine cu raport de aspect mai mare, lucru necesar pentru
ca aceste formate corespund unui element de perceptie vizuala, si anume deschiderea
campului vizual uman care este mai mare pe orizontala decat pe verticala. O imagine
cu raport de aspect mai mare apare astfel pentru observatorul uman mai naturala.
Scopul unui sistem de televiziune alb-negru este de a transforma aceasta
distributie de luminanta care depinde de 3 variabile intr-un semnal electric care
depinde de timp (semnalul de imagine sau semnalul video), de a transmite la distanta
acest semnal si de reface pe un dispozitiv de afisare la locul de receptie imaginea cat
mai fidel fata de imaginea originala captata de camera video. Criteriul de fidelitate
este legat de perceptia sistemului vizual uman, cu alte cuvinte observatorul uman nu
trebuie sa vada diferente intre imaginea originala si cea afisata la receptie.
Pentru a forma semnalul video din distributia bidimensionala de luminanta
B(x,y,t) care este imaginea alb-negru, prima etapa este esantionarea in timp a acestei
distributii, cu alte cuvinte nu se transmite in mod continuu variatia de luminanta ci se
transmit cadre succesive de imagine, care reprezinta distributia de luminanta la
momente discrete de timp : B(x,y,0) ; B(x,y,T) ; B(x,y,2T) ; .....
SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Procedeul este asemanator celui din cinematografie in care pe filmul care se
deruleaza in aparatul de proiectie exista fotograme succesive care redau scena captata
de aparatul de filmare. Daca aceste fotograme se succed cu o viteza care depaseste
inertia ochiului (frecventa critica de fuziune a imaginilor), observatorul uman are
senzatia de imagine continua cu miscare. Pentru lumina alba si luminanta medie a
ecranului de cateva sute de cd/mp , aceasta frecventa critica de fuziune a imaginilor
(sau de palpaire) este de aproximativ 46 Hz. Trebuie specificat ca aceasta frecventa
critica variaza in raport cu logaritmul zecimal al luminantei medii. In cinematografie
se deruleaza filmul in aparatul de proiectie cu o viteza de 24 de fotograme pe secunda
(sub frecventa critica de 46 Hz), lucru care explica de ce filmele de la inceputurile
cinematografiei aveau efectul de palpaire. Pentru a se depasi aceasta problema, nu s-a
recurs la solutia maririi vitezei de derulare a filmului (cu dezavantajul maririi lungimii
peliculei la aceeasi durata a filmului), ci s-a realizat un artificiu : in loc sa se deschida
obturatorul aparatului de proiectie la fiecare fotograma, se deschide obturatorul de 2
ori pentru aceeasi fotograma, ceea ce inseamna ca se afiseaza 48 de fotograme pe
secunda (deci peste frecventa de palpaire de 46 Hz), dar aceste fotograme sunt de fapt
24 de perechi.
In sistemele de televiziune, frecventa cadrelor f=1/T, s-a ales evident peste
frecvena de palapire de 46 Hz, la valoarea frecventei retelei din tara respectiva (50 Hz
sau 60 Hz). A rezultat de aici prima impartire a lumii in norme de televiziune diferite.
Motivul acestei alegeri a fost legat de un element care astazi nu mai este atat de
important, si anume vizibilitatea pe ecranul receptorului de televiziune a unui eventual
brum de retea. La inceputurile televiziunii, circuitele electronice erau cu tuburi,
stabilizatoarele de tensiune erau utilizate destul de putin sau deloc, astfel incat brumul
de retea putea sa fie captat pe lantul TV de la camera la receptor. Testele subiective au
aratat ca orice perturbatie (deci si brumul de retea) suprapusa peste imaginea afisata
este mai usor tolerata de catre sistemul vizual uman daca este stabila pe ecran sau daca
se deplaseaza foarte lent. In acest caz, daca frecventa cadrelor este egala cu frecventa
retelei, de cate ori se capteaza un cadru se gaseste brumul de retea in aceeasi pozitie pe
ecran. De fapt, frecventa cadrelor, asa cum se va explica ulterior este generata pornind
de la o referinta de oscilator cu cuart in sursa de semnal video si este deci foarte
precisa. In schimb, frecventa retelei are posibilitatea intr-un sistem energetic sa varieze
usor in jurul valorii nominale, ceea ce face ca perturbatia de brum de retea de pe ecran
sa poata eventual sa se miste foarte lent.
Trebuie de asemenea mentionat faptul ca performantele dispozitivelor de
afisare (tuburi cinescop si apoi afisoare cu plasma sau cristale lichide) au evoluat
constant in decursul timpului in special in ceea ce priveste luminanta si contrastul. In
acest caz, deoarece frecventa critica de fuziune a imaginilor creste cu logaritmul
luminantei, este posibil ca pentru zonele cu stralucire mare din imagine frecventa
critica sa creasca peste 50 Hz si sa apara fenomenul de palpaire daca se lucreaza cu
frecventa cadrelor de 50 Hz. Problema a fost rezolvata atunci cand tehnologia a permis
prin realizarea receptoarelor cu afisare cu 100 Hz. Desi transmisia se face cu 50 cadre
pe secunda, receptorul este dotat cu memorie de un cadru din care, dupa stocarea unui
cadru, se citeste cu 100 Hz de doua ori acelasi cadru. Dispare astfel efectul de palpaire
pentru zonele cu stralucire mare din imagine.
A doua etapa necesara pentru formarea semnalului video este explorarea
cadrelor linie cu linie cu viteza constanta de la stanga la dreapta pe linii orizontale
succesive, tensiunea obtinuta la iesirea traductorului de imagine fiind proportionala cu
stralucirea de pe acea linie. Din punct de vedere matematic, aceasta explorare este de
fapt o esantionare a distributiei de luminanta B(x,y,t) dupa axa y, pentru ca in acest fel
2

nu se transmite stralucirea imaginii in mod continuu pe verticala ci se transmite numai
stralucirea punctelor situate pe linii succesive. In televiziunea analogica esantionarea
distributiei B(x,y,t) se opreste aici. In televiziunea digitala se va esantiona functia de
distributie de luminanta si pe axa x.
La afisarea imaginii la receptie se va efectua o interpolare pe verticala, atat de
catre dispozitivul de afisare cat si de catre ochiul uman care priveste imaginea de la o
distanta suficient de mare, dincolo de limita sa de rezolutie, astfel incat sa nu distinga
structura de linii. Un numar mai mare de linii de explorare corespunde unei rezolutii
mai bune a imaginii pe verticala. Alegerea numarului de linii se face tinand seama de
rezolutia ochiului.
Se considera pentru televiziunea cu definitie standard (SDTV = Standard
Definition Television) o distanta standard de privire a imaginii D = [ 4 5]V unde V
reprezint inaltimea imaginii. Aceasta este echivalenta cu o distanta egala cu de 3 ori

diagonala ecranului (daca raportul de aspect al imaginii este 4/3, atunci raportul intre
inaltime si diagonala este 3/5). De la aceasta distanta nu trebuie sa se vada structura de
linii de explorare. Rezolutia ochiului este pentru detalii alb-negru egala cu un unghi de
un minut de grad (1/60 dintr-un grad). Numarul de linii de explorare se obtine prin
raportul dintre unghiul sub care se vede imaginea pe verticala (egal cu aproximativ 10
grade de la aceasta distanta) si unghiul de 1/60 dintr-un grad care reprezinta rezolutia
ochiului.
V
2 arctg
2 D , adic aproximativ 600 de
Se obine numarul de linii egal cu Z =
linii.
Numarul exact de linii de explorare s-a ales pentru sistemele de televiziune din
considerente legate de constructia sincrogeneratoarelor din sursele de semnal video.
Orice sursa de semnal video trebuie sa aiba un bloc in care se genereaza toate
impulsurile de timp necesare formarii semnalului de televiziune (impulsuri de
sincronizare, stingere, etc.). Perioada unui cadru este egala cu perioada de explorare a
unei linii multiplicata cu numarul de linii Z. Daca se exprima acest lucru in frecventa
rezulta ca frecventa de repetitie a liniilor este egala cu frecventa cadrelor multiplicata
cu numarul de linii Z.
Daca sincrogeneratorul functioneaza independent, generarea impulsurilor cu
frecventa cadrelor si frecventa liniilor se face pornind de la un oscilator de referinta cu
cuart. Dupa divizare cu numarul necesar in functie de frecventa oscilatorului cu cuart
se obtine frecventa liniilor, iar prin divizare cu numarul de linii se obtine frecventa
cadrelor. Rezulta ca orice sursa de semnal video (camera video, generator de mira,
etc.) are un sincrogenerator si orice sincrogenerator contine un divizor in frecventa cu
numarul de linii. La momentul aparitiei primelor sisteme de televiziune divizoarele de
frecventa se construiau cu circuite discrete si erau usor de construit daca divizau cu
numere prime. Din acest motiv s-a ales numarul de linii egal cu un produs de numere
prime astfel incat sa se construiasca usor sincrogeneratoarele.
Pentru norma cu 50 Hz s-a ales numarul de linii Z = 625 = 5 x 5 x 5 x 5, iar
pentru norma cu 60 Hz s-a ales Z = 3 x 5 x 5 x 7. Acestea sunt normele de explorare
pentru televiziunea cu rezolutie standard existente astazi in lume, care se scriu
simplificat astfel : 625 / 50 si 525 / 60.
In sistemele de televiziune de inalta definitie (HDTV = High Definition
Television) se considera o distanta mai mica de la care se priveste ecranul (de 3 ori
inaltimea ecranului), ceea duce la necesitatea unui numar mai mare de linii de
3

explorare, de obicei dublu fata de cel din televiziunea standard. De asemenea, la
calculatoare afisarea imaginii se face cu numar de linii mult mai mare, mai ales ca
imaginea se priveste de la mica distanta.
n sistemele TV normale explorarea se face de la stnga la dreapta i de sus n
jos; cnd s-a ajuns la sfritul ecranului, a fost explorat un cadru. Pe perioada notat
cu TdH se efectueaz cursa direct (care este i util) in care, prin deplasare de la
stanga la dreapta pe fiecare linie de explorare cu viteza constanta, se formeaza la
iesirea traductorului de imagine un semnal (semnalul de imagine sau semnalul video)
proportional cu stralucirea punctelor de pe acea linie, urmnd ca dup terminarea
acesteia s se efectueze cursa invers, pe durata TiH , mult mai mica, pentru a se
reveni in partea dun stanga a imaginii si a explora linia urmatoare. De asemenea, dupa
explorarea unui cadru, pe cursa directa pe verticala, se revine de jos in sus pe cursa
inversa (mult mai mica) pe verticala pentru a se explora un nou cadru.
Pentru a mplini aceste deziderate, in camerele video cu tub sau, la afisare, in
receptorul cu tub cinescop, se folosesc dou semnale tip dinte de fierstru, unul care
dirijeaz spot-ul pe orizontal, cu perioada TH = TdH + TiH i cellalt pentru deplasarea
pe vertical (trecerea la urmtoarele linii), de perioad TV = TdV + TiV , cu TdV TiV i
TdV TdH ca n figura 2.1 in care s-a considerat un exemplu cu cateva linii de
explorare.
Figura 2.1
Structura creat, format din linii uor oblice datorit faptului c miscarea este
compusa formeaza un rastru de explorare. ntoarcerea pe vertical se face pe mai
puine linii dect cursa direct.
2.2
Explorarea simpl sau progresiv
Ceea ce s-a descris mai sus reprezinta explorarea simpla (continua) sau
progresiva. Nu este folosit n televiziune deoarece banda semnalului video rezultat
4

este prea mare. Asa cum se va calcula ulterior, aceasta banda este proportionala cu
patratul numarului de linii de explorare si cu frecventa cadrelor. Pentru sistemul cu
625 de linii si 50 Hz rezulta o banda de frecventa a semnalului video de aproximativ
13 MHz. Este o banda foarte mare daca se ia in calcul faptul ca este de vorba de un
semnal nemodulat (in banda de baza) si, asa cum se va vedea mai tarziu la analiza
structurii spectrului semnalului video, nu este ocupata cu informatie decat in mica
masura, in aceasta banda de frecventa existand foarte multe locuri libere in care nu
exista informatie. Pentru a se reduce aceasta banda de frecventa trebuie redus fie
numarul de linii de explorare, fie frecventa cadrelor. Daca se reduce numarul de linii
de explorare se micsoreaza rezolutia pe verticala a imaginii, daca se reduce frecventa
cadrelor fara alta prelucrare apare fenomenul de palpaire a imaginii deoarece se
coboara sub frecventa critica. Solutia acestei probleme a fost explorarea intretesuta.
2.3
Explorarea ntreesut
n televiziune se mparte o imagine n dou semicadre (cmpuri), constituite

din liniile impare (semicadrul sau campul liniilor impare), respectiv pare ale cadrului
(semicadrul sau campul liniilor pare), asa cum sunt ele dispuse pe verticala. Cu
aceast partiionare scade i suprafaa stimulului i odat cu ea i frecvena critic.
Se exploreaza mai intai liniile impare (1,3,5,....), dupa care se revine in partea
de sus a imaginii si se exploreaza liniile pare (2,4,6,....).
Semicadrele sunt transmise n numr de fV pe secund, cu fV > fC . Dar
banda este n acest caz de dou ori mai mic deoarece frecventa cadrelor este jumatate
din frecventa semicadrelor. Raportul de ntreesere este 2:1. De exemplu, daca
frecventa semicadrelor este 50 Hz , frecventa cadrelor este 25 Hz si banda video
ajunge la aproximativ 5 MHz. In acest caz nu se observa fenomenul de palpaire pentru
ca, in loc sa se afiseze liniile de explorare una peste alta cu frecventa de 50 Hz (ca in
explorarea progresiva) se afiseaza liniile intercalate cu 50 Hz. Rapoarte de intretesere
mai mari de 2:1 nu se pot folosi pentru ca s-a constatat aparitia unui fenomen
suparator de deplasare a liniilor pe verticala daca raportul de intretesere este mai mare
(de ex. 4:1 care ar insemna sa se exploreze din 4 in patru linii).
Pentru ca semnal de comand pe vertical sa fie identic de la un semicadru la
altul (si nu diferit asa cum se arata in fig.2.2) este necesar ca numrul liniilor s fie
impar (ceea ce se si intampla din considerentul ca este un produs de numere impare
asa cum s-a explicat mai sus). Astfel, n fiecare cmp intr un numr de linii plus o
jumtate, explorarea pe ncepnd de la marginea ecranului dar din puncte diferite pe
vertical. ntreeserea se face automat.
Intreteserea ar putea fi explicata si prin analogia cu ceea ce se face in
cinematografie, unde un obturator face ca o imagine s fie proiectat de dou ori,
astfel ajungndu-se de la 24 de imagini pe secund la 48, i depindu-se astfel
frecvena de plpire a ochiului.
Figura 2.2
S-a constatat insa ca explorarea intretesuta, desi reduce banda video la
jumatate, are si un inconvenient. Testele subiective asupra rezolutiei imaginii pe
verticala au aratat ca pentru explorarea intretesuta se obtine o rezolutie pe verticala
mai mica (circa 70 %) fata de rezolutia obtinuta prin explorare progresiva cu acelasi
numar de linii. Acest lucru face ca, acolo unde banda semnalului video nu este
esentiala, explorarea sa se faca intotdeauna progresiv (neintretesut) pentru a se obtine
rezolutia maxima pe verticala cu un anumit numar de linii de explorare. Este cazul si
afisarii imaginilor date de un calculator pe monitorul sau, situatie in care transmisia
semnalelor video se face pe distanta mica si deci banda video nu mai constituie o
restrictie.
2.4
Frecvenele de explorare
Acestea sunt, pentru norma cu 625 linii, 50 Hz si explorare intretesuta in

raportul 2:1 (625/50/2:1): f K = 25 Hz , fV = 50 Hz , f H = 15625 Hz . Raportul dintre
cursa direct i cursa invers pe o anumit direcie are urmatoarele valori:
TdV = 18, 4 ms , TiV = 1, 6 ms , TdH = 52 s , TiH = 12 s . Din perioada unei linii de 64
microsecunde, 52 de microsecunde reprezinta cursa directa pe orizontala cu viteza
constanta (in care se capteaza stralucirea punctelor de pe acea linie sau, la receptie, se
afiseaza linia respextiva), restul de 12 microsecunde reprezentand intervalul de
intoarcere (care nu trebuie sa se vada pe ecran si nu este obligatoriu sa se faca cu
viteza constanta). Din cele 20 milisecunde ale unui semicadru, 16,4 milisecunde
reprezinta cursa directa pe verticala, in care se exploreaza de sus in jos liniile din acel
semicadru, iar restul de 1,6 milisecunde reprezinta cursa inversa pe verticala (care nu
trebuie sa se vada pe imagine si nu este obligatoriu sa se faca cu viteza constanta asa
cum este cursa directa) in care se efectueaza intoarcerea din partea de jos a ecranului
in partea de sus pentru explorarea unui nou semicadru. Daca se imparte durata cursei
inverse pe verticala (1,6 ms) la perioada unei linii (64 microsecunde) se obtine cifra
25. Deci pe durata a 25 de linii se face intoarcerea pe verticala dupa fiecare semicadru.
Deoarece exista 2 semicadre, rezulta ca se utilizeaza in total 50 de linii de intoarcere
din totalul de 625. Numarul liniilor active pentru norma 625/50/2:1 este deci 575.
Acestea trebuie luate in calcul la determinarea rezolutiei imaginii pe verticala.
2.5 Componentele semnalului de televiziune alb-negru

2.5.1 Semnalul de imagine sau semnalul video
Este componenta cea mai importanta din semnalul de televiziune si contine
informatia referitoare la stralucirea punctelor de pe fiecare linie.
De exemplu distribuia de luminan corespunztoare unei linii dintr-o imagine,
y = y0 se poate transforma n semnal electric prin relaia u ( t ) = kB ( x, y = y0 ) , unde k
este o constant de proporionalitate.
Tipul i polaritatea semnalului
Tipul semnalului poate fi: semnal video pozitiv sau negativ dup cum nivelul
de negru corespunde tensiunii minime, respectiv maxime. Dac semnalul este plasat n
ntregime sub 0 el are polaritate negativ, iar dac este plasat peste axa absciselor are
polaritate pozitiv. Se pot construi prin combinaii patru semnale video diferite.
2.5.2 Semnalele de stingere BH i BV

Sunt semnalele care exista pe durata de intoarcere pe orizontal respectiv
vertical. Se mai numesc si semnale de blancare. Scopul lor este ca pe ecran sa nu se
vada cursele de intoarcere si, de aceea nivelul acestor impulsuri de stingere este sub
nivelul de negru. Distanta dintre nivelul de negru si cel de stingere este numita spatiu
de garda si este egala cu 3 % din amplitudinea totala a semnalului video complex.
2.5.3 Semnalele de sincronizare S H i SV

Sunt destinate corelrii explorarii imaginii pe orizontala si verticala la
dispozitivul de captare cu explorarea la dispozitivul de afisare a imaginii. Imaginea
trebuie explorata in acelasi mod si cu aceeasi viteza la capatare si afisare. Aceast
corelare se face propriu-zis prin declanarea controlat a curselor de explorare pe cele
dou direcii de cele dou tipuri de impulsuri de mai sus. Ele vor fi amplasate pe
durata impulsurilor de stingere, acolo unde nu se transmite alta informatie. Nivelul lor
este sub nivelul de stingere pentru a se putea separa din semnalul video complex dupa
amplitudine. Astfel, cu un comparator cu pragul la nivelul de negru se pot separa din
semnalul video complex impusurile de sincronizare pe orizontala si verticala.
Fig.2.3

Avnd durate diferite, cele dou impulsuri pot fi separate ulterior intre ele.
Amplitudinea lor reprezint 30 % din amplitudinea total a semnalului video complex
(1VVV / 75 ). Se observ c palierul posterior al impulsului de stingere are o lungime
mai mare. Aici se vor introduce ulterior in sistemele de televiziune color informatii
suplimentare.
ntr-o prim faz se face separarea impulsurilor S H +V din semnalul video complex
dupa amplitudine si apoi, utiliznd un circuit de integrare (traductor durat-tensiune)
separarea celor dou tipuri de impulsuri se poate face dupa durata. Durata impulsurilor
de sincronizare pe orizontala este 4,7 microsecunde, iar durata impulsurilor de
sincronizare pe verticala este de 2,5 perioade de linii, adica 160 microsecunde.
2.5.4 Semnale suplimentare

Aceste semnale au scopul de a mbunti ntreeserea i sincronizarea pe
orizontal.
Impulsurile de crestare
Se introduc pe durata unui impuls SV , ce are durata
asigurarea sincronizrii pe orizontal si pe timpul impulsului
T
verticala, un numr de 5 impulsuri de crestare de durat H
2
durata impulsului de sincronizare verticala exista o referinta de
oscilatorul de baleiaj pe orizontala.
de 2,5 TH , pentru
de sincronizare pe
. In acest mod, pe
sincronizare pentru
Impulsurile de egalizare
In mod conventional se considera inceputul unei linii frontul anterior al
impulsului de sincronizare pe orizontala, iar inceputul unui semicadru (sau camp) este
frontul anterior al impulsului de sincronizare pe verticala.
Numarul de linii dintr-un cadru este de 625, un numar impar, ceea ce face ca
intr-un semicadru sa incapa 312,5 linii. Astfel, primul semicadru (cel impar) incepe cu
o linie intreaga (linia 1) si se termina, la aparitia impulsuslui de sincronizare pe
verticala, cu jumatatea liniei 313. Al doilea semicadru incepe cu a doua jumatate a
liniei 313 si se termina cu linie intreaga (linia 625).
n cazul deteciei impulsurilor de sincronizare cu circuite de integrare (solutia
cea mai uzuala), tensiunea rezidual pe condensatorul de integrare este diferita la
sfarsitul unui semicadru par sau impar, deoarece semicadrul impar se termina cu
jumatate de linie iar cel par cu linie intreaga. La sfarsitul unui semicadru impar sau par
un impuls S H aflat mai aproape sau mai departe de SV face ca tensiunea pe
condensatorul de la ieirea circuitului de integrare sa fie diferita de la un semicadru la
altul. Ca atare, pentru detectarea impulsului de sincronizare pe verticala pragul fixat va
fi atins la doua momente de timp diferite de la un semicadru la altul. Asta face ca
impulsurile de sincronizare pe verticala refacute in receptorul TV sa nu se afle la 20
ms unul de altul. Aceste impulsuri vor comanda pe fiecare semicadru momentul de
incepere a explorarii verticale. Decalajul in timp intre cele doua impulsuri de la
semicadre diferite se traduce pe imagine intr-un decalaj in spatiu care poate merge
chiar si la suprapunere intre cele doua rastre de intretesere pentru semicadrul par si
impar. Aceasta inseamna de fapt o redare incorecta a detaliilor fine pe verticala.
Pentru a nu se intampla acest lucru, inaintea impulsului de sincronizare pe
verticala se introduc 5 impulsuri de preegalizare din jumatate in jumatate de linie, care

forteaza incarcarea si descarcarea identica pe cele doua semicadre a condensatorului
din integrator, ceea ce face ca tensiunea reziduala la aparitia impulsului de
sincronizare pe verticala sa fie identica pe cele doua semicadre. Se mai introduc 5
impulsuri identice de postegalizare dupa impulsul de sincronizare pe verticala.
Impulsurile de egalizare sunt identice ca durat cu cele de crestare i sunt n numr
de 5 pentru fiecare dintre cele dou paliere (presincronizare i postsincronizare), i au
rolul de a fora o tensiune pe condensator, egal de la un cmp la altul; dup poziia
menionat impulsurile se numesc de preegalizare respectiv postegalizare. Toate trei
tipurile de impulsuri se regsesc n figura 2.4 n care s-au considerat tranziiile la dou
cmpuri succesive ale aceluiai cadru.
Frontul descresctor al impulsului de sincronizare pe vertical constituie
originea SVC i punctul de start pentru numerotarea liniilor. Cmpul de tip impar se
termin cu o linie parcurs pe jumtate nainte de SV , preegalizrile ncep odat cu
impulsul de stingere, iar cel par se termin cu o linie parcurs complet, impulsurile de
preegalizare ncep la 2,5 TH dup frontul impulsului BV ).
Fig. 2.4
2.6
Semnalul video complex (SVC, CVBS)
nsumarea tuturor semnalelor prezentate mai sus duce la formarea a ceea ce se

numete semnal video complex alb-negru (SVC alb-negru) sau complex videoblancare-sincronizare (CVBS). Acest semnal are toata informatia necesara pentru a se
afisa corect imaginea la receptie : semnalul video poarta pe fiecare linie activa
informatia despre stralucirea acelor puncte, impulsurile de sincronizare pe verticala si
orizontala permit explorarea imaginii afisate la receptie identic cu cea captata de camera
video, iar impulsurile de stingere asigura faptul ca nu se vor afisa pe imagine cursele de
intoarcere pe orizontala si verticala.
In acest semnal se gasesc 4 nivele de tensiune : nivelul de alb, nivelul de
negru, nivelul de stingere si nivelul de sincronizare. Intre aceste nivele exista rapoarte
standardizate. Astfel, daca amplitudinea totala a semnalului intre nivelul de alb si cel de
9

sincronizare este 100 %, atunci semnalul video care se gaseste intre nivelul de alb si cel
de negru are 67 %, impulsul de sincronizare intre nivelul de stingere si cel de
sincronizare are 30 %, iar distanta dintre nivelul de negru si cel de stingere (spatiul de
garda) este de 3 %.
3 Spectrul semnalului TV alb-negru

3.1 Limitele spectrului video
3.1.1 Frecvena video minim
Cea mai mica freceventa din spectrul semnalului video este frecventa 0,
componenta continua, care depinde de continutul imaginii. Aceasta nu se transmite
decat in cazul distributiei semnalului video pe distante scurte, caz in care se face
distributie in banda de baza (semnal nemodulat). La transmisia semnalului video
modulat la distanta mare nu este necesara transmisia acestei componente deoarece se
poate oricand aseza semnalul video cu nivelul de stingere (foarte apropiat de nivelul
de negru) pe ceea ce se numeste tensiunea de taiere (blocare) a dispozitivului de
afisare. In acest mod toate nivelele de gri vor fi redate corespunzator. Circuitele care
fac acest lucru in receptorul TV se numesc circuite de axare sau de fixare a
componentei continue.
Urmatoarea frecventa din spectru dupa frecventa 0 este frecvena semicadrelor
fV (50 Hz in standardul cu 625 linii si 50 Hz), deoarece nu exist semnal cu frecven
mai joas dect aceasta n componena semnalului video.
3.1.2 Frecvena video maxim
Sa presupunem ca imaginea noastra are o structura de linii verticale albe si

negre succesive. Explorand aceasta imagine se formeaza un semnal periodic, cu
perioada T ce se poate calcula daca se imparte durata cursei active pe orizontala TdH la
numarul de perechi de linii albe si negre din imagine (perioade). Frecventa semnalului
video f = 1/T este cu atat mai mare cu cat sunt mai multe linii in imagine. De exemplu,
daca avem 100 de perechi de linii verticale albe si negre, atunci perioada semnalului
este TdH = 52 s divizat cu 100, adica 0,52 microsecunde, ceea ce corespunde unei
frecvente a semnalului video de aproximativ 2 MHz. Daca in loc de 100 de perechi de
linii avem 200, atunci frecventa semnalului video se dubleaza si ajinge la aproximativ
4 MHz.
Rezulta din acest exemplu faptul ca frecventa semnalului video este
proportionala cu rezolutia imaginii pe directie orizontala. Cu cat imaginea are detalii
mai fine pe orizontala, cu atat vom avea frecvente mai mari in semnalul video.
Problema care se pune, este la ce frecventa trebuie limitata banda semnalului video
astfel incat sa avem o imagine de buna calitate. Solutia este de a limita aceasta banda
la o valoare care corespunde rezolutiei ochiului pe directie orizontala. Testele
subiective au aratat ca rezolutia ochiului este la fel de buna pe orizontala ca si pe
verticala si este mai slaba pe directie diagonala. Pe de alta parte, rezolutia pe verticala
a imaginii a fost fixata odata cu alegerea numarului de linii de explorare. In
consecinta, banda semnalului video va fi limitata la acea valoare care corespunde
aceleiasi rezolutii si pe orizontala.
10

Cea mai mare frecven video care poate fi atins d cel mai mic detaliu care
poate fi reprodus. Orice variaii mai mici dect acesta nu mai pot fi redate. Sa
presupunem ca imaginea este esantionata pe orizontala si pe verticala si ca avem
elemente de imagine de forma dreptunghiulara in numar de N x pe orizontal i N y
pe verticala. Rezult o perioad de transmisie a unui element de imagine egala cu
perioada unui cadru divizata cu numarul total de elemente dintr-o imagine. Conform
teoremei esantionarii frecventa video maxima va fi :
Nx N y
f max =
,
2 TK
unde TK este perioada cadrelor. N y = Z (numarul de linii de explorare) i
N x = p Z (din conditia de rezolutie identica pe orizontala si verticala care face ca
elementul de imagine sa aiba aceeasi dimensiune pe orizontala si verticala, adica sa fie
H
4
un patrat) p =
raportul de aspect al imaginii i este
n televiziunea clasic i
V
3
16
n televiziunea de inalta definitie. Rezult nlocuind:
9
1
f max = pZ 2 f K .
2
Aceasta este frecvena fundamental a dezvoltrii Fourier a funciei
dreptunghiulare ce d variaia net de la alb la negru de la un element de imagine la
cel consecutiv cu el pe linie. Armonicile superioare, necesare reconstituirii complete a
semnalului ar avea frecvene mai mari, dar nu este necesar transmiterea lor, deoarece
ochiul mediaz i imaginea va avea o nuan de gri, detaliile nu mai pot fi percepute.
Dac se ine seama i de perioadele de ntoarcere se introduce formula:
N y = Z (1 kV ) ,
unde kV se numete factor de pierdere pe vertical din cauza intoarcerii,

T
Z Za
kV = iV =
. Similar, pentru baleierea pe orizontal, se consider timpul activ
TV
Z
pentru acest tip de curs:
TaH = TH TiH = TH (1 k H ) ,
TiH
este factorul de pierdere pe orizontal din cauza intoarcerii.
TH
n afar de aceti doi factori care reflecta faptul ca nu toata perioada unui cadru
este utilizata pentru transmisia elementelor de imagine, ci numai perioadele active pe
orizontala si verticala, mai trebuie inut cont i de pierderea de rezoluie pe verticala
datorit ntreeserii (pierdere determinata prin teste subiective si care duce la o
rezolutie de aproximativ 70 % pentru imaginea intretesuta fata de cea neintretesuta
explorata cu acelasi numar de linii), pre pltit pentru scderea la jumatate a lrgimii
de band de transmisie la explorarea intretesuta. Acest efect a fost studiat de Kell, care
a introdus un coeficient de reducere a rezoluiei pe orizontal, k=1 pentru explorarea
progresiva (neintretesuta) si k=0,7 pentru explorarea intretesuta. Rezult:
p Ny
Nx
kp (1 kV ) 2
=k
=
f max = k
Z fK ,
2 TaH
2TH (1 k H ) 2 (1 k H )
unde k H =
11

Considernd valorile parametrilor de explorare din norma 625/50/2:1 avem:
kV = 0, 08 i k H = 0,18 . Rezult f max 7,3 k [ MHz ] . Daca se utilizeaz k = 0, 67
rezultnd f max = 5 MHz .
Daca in formula de mai sus se introduc valorile corespunzatoare normei
525/60/2:1, se obtine o frecventa maxima de 4,2 MHz, ceea ce este normal, deoarece
in aceasta norma sunt mai putine linii de explorare si rezolutia pe verticala este mai
mica. In consecinta, se reduce si rezolutia pe orizontala prin reducerea benzii
semnalului video.
Daca in formula de mai sus se introduc valorile corespunzatoare normei
1250/50/2:1 (un sistem de inalta definitie HDTV), se obtine o frecventa maxima de 27
MHz, ceea ce este normal, deoarece in aceasta norma sunt mai multe linii de explorare
si rezolutia pe verticala este mai mare (dubla fata de norma cu 625 linii). In
consecinta, creste si rezolutia pe orizontala prin cresterea benzii semnalului video.
3.2
Structura spectrului semnalului TV
Datorit faptului c semnalul TV este obinut prin eantionarea periodic n

timp (pe cadre) i spaiu (pe linii) spectrul va avea, pe lng partea ce conine
informaia, caracteristici independente de coninut.
Pentru o imagine static spectrul este discret, cu componente situate la
frecvene de forma: f km = kf H + mfV , unde k , m N . Componentele plasate la multipli
de f H totalizeaz spectrul principal iar restul constituie spectrele secundare.
Acest lucru rezulta din faptul ca prin explorarea periodica pe orizontala si
verticala a imaginii, la imaginea statica se formeaza un semnal care are perioade ce
sunt legate de perioadele de explorare pe orizontala si verticala.
Z
tiind c pentru explorarea ntreesut s-a ales f H = fV va rezulta c
2
fV nu este multiplu de f H i deci componentele a dou spectre secundare situate n
jurul a dou frecvene ale spectrului principal sunt de asemenea ntreesute i deci nu
exist fenomene de aliere, semnalul putnd fi reprodus cu succes la recepie folosind o
lrgime de band mai mic.
Pentru imagini cu obiecte n micare liniile spectrale balanseaza usor in jurul
pozitiilor corespunzatoare unei imagini statice. Cu cat viteza de miscare este mai
mare, cu atat liniile spectrale balanseaza mai mult fata de pozitia pentru o imagine
statica. Explicatia acestui tip de spectru pentru imagini cu miscare este faptul ca si
pentru aceste imagini se formeaza prin explorare pe orizontala si verticala semnale
periodice, dar cu perioade usor diferite fata de cele de explorare din cauza miscarii
obiectelor. Apar astfel n jurul tuturor componentelor menionate mai sus benzi
spectrale, inguste ns n raport cu distana dintre dou componente spectrale
f
consecutive, V . Mrimea acestor benzi depinde de viteza de miscare a obiectelor din
2
imagine.
In fata camerei de luat vederi care capteaza imagine obiectele se pot misca cu
orice viteza. In sistemele de televiziune trebuie transmise insa numai miscarile pe care
ochiul le poate percepe, avand in vedere inertia sistemului vizual uman. Pentru aceste
miscari se poate demonstra ca balansul liniilor spectrale fata de pozitiile
corespunzatoare unei imagini statice este de + 3 Hz sau 3 Hz. In consecinta spectrul
12

unei imagini cu obiecte in miscare este format din benzi spectrale inguste centrate la
multiplii de frecventa liniilor, frecventa semicadrelor si combinatiile lor liniare, benzi
cu latimea de maxim 6 Hz. Acest tip de spectru rezulta din faptul ca imaginea este
explorata periodic pe orizontala si verticala si din faptul ca vitezele de miscare ale
obiectelor pe care le poate percepe ochiul si care sunt transmise in televiziune sunt
mult mai mici fata de frecventele de explorare a imaginii. Pentru un obiect care se
misca pe orizontala si a carui miscare poate fi perceputa de catre sistemul vizual uman,
deplasarea pe perioada unei linii (64 microsecunde) este extrem de mica. De
asemenea, daca obiectul se misca pe verticala, deplasarea sa pe perioada unui
semicadru (20 ms) este foarte mica.
Rezulta ca in spectrul semnalului video exista mai mult loc liber decat loc
ocupat de informatie. In sistemele de televiziune in culori acest lucru este folosit
pentru a introduce in spectrul semnalului alb-negru (de luminanta) informatia de
nuanta si saturatie a culorii (informatia de crominanta), pastrand aceeasi banda de
frecventa ca in televiziunea alb-negru.
De asemenea, structura spectrului semnalului video arata ca se utilizeaza o
banda de frecventa mult prea mare pentru a transmite aceasta informatie, lucru ce afost
exploatat in metodele de compresie de spectru.
Se observ c informaia nu difer foarte mult de la un element de imagine la
altul consecutiv cu el pe aceeasi linie, sau situat deasupra sau dedesubt pe linii
alaturate, sau in aceeasi pozitie geometrica dar in cadrul urmator. Rezula o corelaie
mare ntre elementele de imagine pe toate cele 3 coordonate (orizontala, verticala si
temporala). Functia de autocorelatie a semnalului video poate fi exprimata atunci ca
un produs de trei functii exponentiale cu constante de timp egale cu perioada unui
element de imagine pe orizontala, a unei linii si respectiv a unui cadru. Din teorema
Wiener-Hincin rezult c densitatea spectral de putere este transformata Fourier a
funciei de autocorelaie. Transformata Fourier a unei functiei de autocorelatie a
semnalului video va fi tot de tip exponential in domeniul frecventa. Rezulta ca spectrul
semnalului video scade mult la frecvene mari. Aceste frecvene corespund
elementelor de detaliu din imagine i ca atare este posibil sa limitam banda semnalului
video la frecventele calculate mai sus.
Transmisiunea n radiofrecven
4.1
Generaliti
Limea de band folosit n videofrecven pentru transmisiunea in banda de

baza variaz n funcie de norma de televiziune. Se folosesc cabluri coaxiale sau
bifilare pentru a transmite pe distante scurte semnalele video, de exemplu in studioul
de televiziune sau in sistemele de supraveghere video.
Cu ajutorul modulaiei (multiplexare n frecven) se poate face transmisiunea
i n radiofrecven, ntr-o band cuprins ntre 50 1000 MHz , cu ntreruperi n
spectru pentru zone alocate altor servicii decat televiziunea. Semnalul video complex
moduleaza purttoarea de radiofrecven a unui canal de televiziune. n cazul
transmisiunii prin radiorelee sau prin satelit, frecvena poate ajunge la valori de
ordinul 10-12 GHz.
13
4.2
Transmisiunea cu MA-RBL
Transmisiunea TV cu emitatoare terestre se face modulatie de amplitudine MA

iar semnalul audio insotitor al programului TV se transmite cu modulatie MF (mai
putin in norma L Franta in care este utilizata tot modulatia MA si pentru sunet).
Banda video folosit in norma D/K (OIRT) are lrgimea de 6 MHz .Daca
semnalul ar fi modulat MA cu dou benzi laterale, ar rezulta o banda in radiofrecventa
de 12 MHz dar un demodulator usor de realizat in receptorul TV. Daca s-ar transmite
cu MA cu banda laterala unica (MA-BLU) ar rezulta o banda in radiofrecventa de 6
MHz dar un demodulator mai complex in receptorul TV. Se va folosi modulaia cu
rest de band lateral in care banda laterala superioar este transmisa integral cu 6
MHz iar din cea inferioar se transmite doar 0,75 MHz (fig.2.5).
Se folosete modulaia negativ, cu impulsul de sincronizare la vrf de
purtatoare si cu nivelul de alb la 12,5 % din amplitudinea purtatoarei de imagine (in
norma L-Franta modulatia este pozitiva). Modulatia negativa de foloseste deoarece un
eventual zgomot suprapus peste semnalul in radiofrecventa ar afecta mai putin zonele
de gri inchis decat pe cele de alb. Acest lucru este convenabil deoarece testele
subiective au aratat ca zgomotul este mai suparator pe zonele de gri inchis si negru
fata de zonele de alb. In acelasi timp, prin acest tip de modulatie negativa, impulsurile
de sincronizare sunt cel mai bine protejate le zgomot, ceea ce face ca imaginea chiar
zgomotoasa sa ramana stabila pe ecran.
4.2.1 Structura unui canal TV n radiofrecven

n norma D/K (OIRT) structura canalului TV este prezentata in fig.2.5 :
Fig. 2.5
Sunetul insotitor este transmis cu MF pe o purtatoare de sunet situata la 6,5
MHz mai sus in spectru fata de purtatoarea de imagine a canalului, iar un canal TV
ocupa in aceasta norma 8 MHz.
Structura canalului desenata mai sus este valabila si pentru celelalte norme de
televiziune (cu observatiile de mai sus referitoare la norma L) doar cifrele fiind
diferite. In alte norme de televiziune se numeroteaza diferit canalele, se aloca alte
frecvente purtatoare de imagine si sunet, distanta dintre purtatoarele de imagine si
sunet este alta, latimea canalului poate fi diferita.
14

O norma de televiziune este marcata cu litere sau cu numele tarii sau
organizatiei care a creat-o (CCIR=Comite Consultatif Internationale pour
Radiocommunications ; OIRT=Organisation Internationale pour Radio et Television).
Acolo unde sunt doua litere (ex. B/G) prima litera se refera la alocarea canalelor in
FIF (VHF=Very High Frequency), iar a doua la alocarea canalelor in UIF (UHF=Ultra
High Frequency). Intr-o norma TV se descriu toti parametrii semnbalului video (nr.
linii, frecventa cadre, impulsuri sincronizare, etc.) parametrii modulatiei pentru
purtatoarele de imagine si sunet, numerotarea si alocarea canalelor in radiofrecventa.
In tabelul 2.1 se prezinta principalii parametri ai normelor de televiziune.
Norma
Parametrii
explorarii
D/K
(OIRT)
B/G
(CCIR)
I
(Anglia)
L
(Franta)
M
625/50/2:1
625/50/2:1
625/50/2:1
625/50/2:1
625/50/2:1
525/60/2:1
Modulatie
purtatoare
imagine
MA
negativa
MA
negativa
MA
negativa
MA
pozitiva
MA
negativa
MA
negativa
Modulatie
purtatoare
sunet
MF
Ecart [MHz]
Purtatoare sunetpurtatoare imagine
6,5
Latime
canal
[MHz]
8
MF
5,5
7/8
MF
MA
6,5
MF
4,5
MF
4,5
Selectorul de linii
Acesta este utilizaat mpreun cu un osciloscop catodic pentru a permite

vizualizarea unui semnal ncepnd cu oricare linie TV de pe imagine. Selectorul de
linii livreaz impulsul care declaneaz baza de timp a osciloscopului la nceputul
liniei TV de la care se dorete s se fac vizualizarea. Durata bazei de timp a
osciloscopului se fixeaz n concordan cu durata semnalului de vizualizat. Schema
bloc este data in figura 2.6. In lipsa selectorului de linii, osciloscopul ar lucra pe
modul de sincronizare interna (automat sau declansat) si ar afisa suprapuse una peste
alta toate liniile dintr-un cadru.
Din semnalul video complex (VBS) aplicat la intrare se extrag impulsurile de
sincronizare pe verticala si pe orizontala care sunt apoi trimise printr-o poarta ce poate
selecta impulsurile din semicadrul (campul) par sau impar. Selectia se face pe baza
faptului ca un semicadru, cel impar, se termina cu o jumatate de linie, iar cel par cu o
linie intreaga. Se obine dup separare prin 2 CBM i un circuit logic I un impuls la
jumtatea intervalului de linie care las s treac doar impulsurile de egalizare de la
jumtatea lui TH . Impusurile de sincronizare de pe unul din cele doua semicadre (par
sau impar in functie de selectie) trec mai departe la numaratoarele decadice cu rapor
de divizare preselectat cu numarul liniei dorite. Numrtoarele numr liniile sosite
descresctor, iar la linia dorit ajung la 0, dnd impulsul de sincronizare baza de timp
a osciloscopului. Un monostabil variabil cu durata intre 0 si 64 de microsecunde
(perioada unei linii) permite obtinerea unui impuls de declansare a bazei de timp
15

variabil pe parcursul unei linii. Acesta se poate aduna cu semnalul video complex si se
livreaza pe iesire VBS + MARKER pentru a fi aplicat unui monitor. In acest mod se
poate vedea pe monitor linia marcata cu un impuls, acea linie care se vizualizeaza in
acel moment pe osciloscop.
Fig. 2.6
16
CAPITOLUL 3
SISTEME DE TELEVIZIUNE IN CULORI
3.1
Trsturi comune ale sistemelor de televiziune n culori
3.1.1 Semnale primare de culoare

n domeniul televiziunii color se utilizeaz sistemul colorimetric RGB-TV, unde
iniialele provin de la denumirile n englez ale culorilor principale, i anume: rou (Red,
R = 610 nm ), verde (Green, G = 535 nm ), albastru (Blue, B = 470 nm ); s-au ales aceste
culori pe baza luminoforilor disponibili la introducerea sistemului, care sunt folosii la
producerea elementelor de imagine. De remarcat c n paranteze sunt menionate valorile
lungimilor de und dominante, deoarece emiterea unei radiaii monocromatice este
imposibil. Baza teoretic a acestui sistem o constituie prima axiom a lui Grassman, care
afirm c orice culoare din spectru se poate descompune n cele trei menionate mai sus, cu
diferite ponderi, cu ajutorul unor filtre optice. Transmisiunea informaiei de luminan se face
prin semnalele primare de culoare ( ER , EG , EB ), ale cror amplitudini dau valoarea
luminanelor celor trei culori primare.
3.1.2 Compatibilitatea cu sistemele de televiziune alb-negru

Datorit faptului c televiziunea color a gsit la apariie o infrastructur cu receptoare
alb-negru a fost necesar asigurarea unei compatibiliti directe, i anume posibilitatea de a
recepiona pe un receptor alb-negru o transmisiune color cu erori neobservabile sau greu
observabile. Pentru a mplini acest deziderat trebuie a fi pstrai pentru televiziunea color
parametrii de analiz i sintez, i anume raportul de aspect, frecvena liniilor i cadrelor,
duratele i amplasrile impulsurilor, ct i parametrii canalului de transmisiune, cum ar fi
tipul de modulaie, lrgimea de band, frecvena relativ a purttoarelor. Toate acestea
reprezint limitri pentru semnalul color, deoarece la apariia lui tehnologia avea posibiliti
mult mai mari ca la apariia sistemului alb-negru.
SISTEME COMPATIBILE DE TELEVIZIUNE N CULORI

Mai trebuie asigurat i o compatibilitate invers, aceasta nsemnnd capacitatea de a
recepiona pe un televizor color o emisiune alb-negru, ceea ce introduce o nou condiionare
n aparatele color.
3.2
Semnalele utilizate ntr-un sistem compatibil de TVC
Exist un semnal n televiziunea color numit semnal de luminan, notat cu EY i

care poate fi prelucrat de un televizor alb-negru, asigurndu-se astfel compatibilitatea direct.
Acest semnal se obine din nsumarea ponderat a componentelor corespunztoare celor trei
culori primare i reprezint luminana descompus conform axiomei a treia a lui Grassman.
Ponderarea este dat de percepia diferit de ctre sistemul vizual uman a celor trei culori de
baz, n funcie de lungimea lor de und. Percepia este ilustrat n caracteristica de
sensibilitate spectral K ( ) , normat la valoarea ei maxim ce se atinge la = 556 nm .
Percepiile fiecrei culori n parte se mpart la suma lor pentru a da coeficienii ce se vor
0,17
0,17
0,9
nmuli cu semnalele corespunztoare: c =
=
= 0,11 , b =
= 0,53 ,
0,17 + 0,9 + 0, 46 1,53
1,53
0, 46
a=
= 0,3 . Rezult semnalul de luminan:
1,53
EY = 0,3ER + 0,53EG + 0,11EB .
Pentru a uura transmisia i avnd n vedere c dac avem dou semnale din ER ,G , B l putem
afla pe al treilea cunoscnd pe EY se va lucra cu semnale diferen de culoare ER EY i
EB EY . Astfel, redarea luminanei se va face numai dup EY , ceea ce se numete principiul
luminanei constante. Pentru a obine o imagine alb-negru, se va considera n relaia de mai
sus ER = EG = EB = EY i astfel semnalele diferen de culoare se anuleaz. Deci pentru o
emisiune alb-negru, unde aceste semnale nu exist, recepia se va face n condiii bune,
respectndu-se astfel compatibilitatea invers.
Ne intereseaz ca luminana redat pe ecran s fie liniar variabil n raport cu semnalul
recepionat. n acest scop se va face o corecie de . Se va considera tubul cinescop color ca
fiind o suprapunere de trei tuburi ce lucreaz pe cele trei culori de baz. Se poate scrie:
)
)
BR ,G , B = k ER ,G , B , unde E este semnalul primar de culoare recepionat. Corecia de gamma
(sau de contrast) const n modificarea valorilor celor trei semnale la emisie, n camera de luat
2

1
vederi: ER ,G , B = ( ER ,G , B ) . Considernd canalul fr pierderi (sau cu pierderi minime) vom

avea la recepie rezultatul scontat.
3.3
Semnalul de crominan i semnalul video complex color
Se folosesc limitrile sistemului vizual uman i proprietile semnalului de crominan

pentru a transmite toate informaiile referitoare la imaginea color pe aceeai band de
frecven ca la semnalul alb-negru (compatibilitatea direct).
Avnd n vedere c analiza este similar cu cea de la televiziunea alb-negru spectrele
semnalelor rezultate vor avea aceleai caracteristici: componente la multipli de f H , cu
componente ntreesute de la spectre n jurul a dou frecvene principale vecine, amplitudinea
scade cu frecvena etc. n spaiile care se gsesc ntre componentele principale, la multipli
f
impari de H se vor plasa semnalele diferen de culoare, modulate cu o subpurttoare de
2
culoare fie prin modulaie n cuadratur, fie n frecven, depinde de sistemul discutat.
Plasarea se va face la frecvene relativ mari, astfel nct semnalul de crominan s afecteze
ct mai puin pe ce de luminan (iar separarea la recepie este mai uoar) i de asemenea
influena primului s fie ct mai mic pe receptoarele alb-negru (compatibilitate direct).
Folosind faptul c sistemul vizual uman are o sensibilitate mai mic la detaliile color
fa de cele alb-negru putem satisface cerina de limitare a spectrului semnalelor diferen de
culoare (la 1, 2 1,5 MHz ), dat de dimensiunea spectrului total.
Dup reducerea benzii prin filtrare se obine semnalul de crominan. Prin nsumarea
semnalului de luminan cu cel de crominan i cu alte semnale auxiliare se obine semnalul
video complex color, SVCC.
Compatibilitatea direct este aproximativ satisfcut deoarece semnalul de crominan
introduce componente n plus care sunt procesate de asemenea i vor aprea pe n semnalul de
luminan i pe ecran, dar ele vor fi perceptibile la nivelul detaliilor sub forma unor puncte
date de diferite alternane ale semnalului modulat. Acest efect se numete vizibilitatea
subpurttoarei. Deci frecvena acesteia va trebui s fie suficient de mare, i n plus la o
valoare astfel nct s se asigure ntreeserea spectrelor; de aceea sistemele color se mai
numesc i sisteme cu componente multiplexate n frecven. Semnalele diferen de culoare
au totui un aport de luminan la nivelul detaliilor fine din cauza faptului c ele sunt
prelucrate neliniar (corecia de gamma) i principiul luminanei constante nu mai este
respectat.
4 Sistemul PAL
4.1
Cteva caracteristici comune sistemelor de televiziune color cu

modulaie n cuadratur
Modulaia n cuadratur este folosit n sistemele NTSC i PAL. Semnalul de

crominan are formula:
EC ( t ) = EB Y ( t ) sin sp t + ER Y ( t ) cos sp t = EC ( t ) sin sp t + C ( t ) ,
ER Y ( t )
. Se constat c folosind semnalele
EB Y ( t )
diferen de culoare n forma lor normal se poate depi att nivelul maxim de 1V
corespunztor albului (distorsiuni de supramodulaie), ct i nivelul negrului (suprasarcini pe
emitor), ceea ce este inadmisibil. Reducerea amplitudinii vrf-vrf a semnalului EY + EC la
0, 7V nainte de nsumarea cu semnalele auxiliare se face printr-o normare (ponderare) cu
valoarea maxim. Va trebui ca:
2
2
E + ( a E )2 + ( b E )2
= 1 i EY + ( a ER Y ) + ( b EB Y ) TURCOAZ = 1 .
R Y
B Y
Y
GALBEN
1
1
= 0,877 i b =
= 0, 493 . Aceast restrngere a
Rezolvnd rezult valorile a =
1,14
2, 03
excursiei semnalului de crominan asigur i valori peste limita de sincronizare. La recepie,
semnalele diferen de culoare vor fi amplificate cu valorile respective pentru a se putea
reconstitui imaginea exact.
Un semnal specific sistemelor color (dup care se pot recunoate) este semnalul de
sincronizare (sau salva de culoare sau burst). Prezena acestuia poate fi detectat pe palierul
posterior al impulsului de stingere i este necesar la demodularea sincron de la recepie,
unde purttoarea generat trebuie s fie de aceeai frecven i faz ca cea de la emisie, astfel
nct culoarea redat s fie aceeai (n nuan i saturaie). Acest semnal este format din 10
perioade ale unei sinusoide de aceeai excursie ca i amplitudinea impulsurilor de
sincronizare. Distorsiunile liniare (defazaj constant) nu afecteaz nuana redat, ns cele
neliniare pot da erori care sunt uor observabile chiar i la valori mici. Aceasta este marele
dezavantaj al NTSC-ului, i care este eliminat de sistemul PAL. Eroarea de saturaie
(amplitudinea semnalului de crominan) este mai puin observabil, cu att mai mult cu ct
valoarea amplitudinii burst-ului este standardizat la valoarea menionat mai sus. Pe baza
acestei valori se face reglajul automat al amplificrii cii de crominan (al saturaiei).
unde EC ( t ) = ER2Y ( t ) + EB2Y ( t ) , C ( t ) = arctg
4.2
Semnale utilizate
n sistemul PAL se folosete semnalul de luminan (comun i cu celelalte sisteme) ce

are expresia:
EY = 0,3ER + 0,59 EG + 0,11EB .
Pe lng acest se mai transmit semnalele diferen de culoare ponderate:
E
E
EU = B Y i EV = R Y ,
2, 03
1,14
obinute din semnalele primare de culoare. Urmtorul tabel ilustreaz obinerea amestecului
de culori i a semnalelor de luminan i crominan nainte de corecia de gamma.
Culoarea
ER
EG
EB
EY
ER EY
EB EY
EC
Alb tip C
Galben
0,89
0,11
-0,89
0,89
173
Turcoaz
0,70
-0,7
0,30
0,76
307
Verde
0,59
-0,59
-0,59
0,83
225

Mov
0,41
0,59
0,59
0,83
45
Rou
0,30
0,70
-0,30
0,76
127
Albastru
0,11
-0,11
0,89
0,89
353
Negru
Not: Se numete Alb tip C albul corespunztor temperaturii la cald de 6500 K .

Reprezentarea grafic a acestui tabel este oscilograma de pe pagina urmtoare.
Se face corecia de gamma corespunztoare asupra semnalelor primare de culoare
(tabelul presupune aceast corecie inexistent) i rezult semnalele ER , EG , EB . Acestea
sunt trecute printr-o matrice format din divizoare rezistive de mare precizie, obinndu-se
E EY
E EY
semnalele diferen de culoare R
i B
. Acestea se filtreaz trece-jos din motive
1,14
2, 03
E
E
prezentate mai sus rezultnd EU = B Y i EV = R Y , ce urmeaz a fi modulate n
2, 03
1,14
cuadratur pentru formarea semnalului de crominan. Toate acestea se pot observa n
urmtorul paragraf care trateaz schema bloc a codorului de culoare PAL.
Semnalele primare de culoare, diferen de culoare i de luminan au urmtoarele

forme pentru mira de bare color standard.
Semnalul de crominan neponderat are urmtoarea form:

Dup ponderarea cu coeficienii corespunztori rezult semnalul video complex:
4.3
Schema bloc a codorului de culoare n sistemul PAL
Exist dou ci de prelucrare n aceast schem: calea de luminan i calea de crominan,

definite astfel dup semnalele ce le prelucreaz. La intrare se primesc semnalele primare de
culoare de la traductorul opto-electronic (camer de luat vederi), i care are urmtoarea
schem.

Semnificaia notaiilor este:
SO - separator optic, lentil ce preia imaginea, respectiv luminana mediului i o trimite
spre etajul de filtrare;
OD1,2 - oglinzi dicroice; au rolul de a lsa s treac doar o parte din spectru, reflectnd
restul; OD1 las s treac roul iar OD2 verdele;

O1,2 - oglinzi semitransparente, reflecteaz unda luminoas mai departe;
FR , FG , FB - filtre colorate optice trece band, realizeaz la ieire doar componenta de
luminan corespunztoare culorii respective;
FN - filtre neutre, egalizeaz rspunsul spectral pe fiecare cale;
Trad R, G, B - traductoare de culoare, dispozitive video captoare (mai nou CCD) ce
transform semnalul luminos n semnal electric.
Imediat dup intrare se face corecia de gamma, iar semnalele se introduc ntr-o matrice cu
ajutorul crei se obin semnalele diferen de culoare, respectiv semnalul de luminan.
Aceast matrice este compus din trei circuite, unul pentru fiecare semnal. Circuitul pentru
semnalul luminan este ilustrat mai jos.
Datorit preciziei mari cerute pentru valorile rezistoarelor din aceast reea de divizare, ea se
realizeaz deseori integrat. Relaiile ntre valorile rezistoarelor sunt:
R3
R5
R8
= 0,3 ,
= 0,59 ,
= 0,11 , R3 = R6 = R9 = R10 .
R1 + R3
R4 + R5
R7 + R8
Tensiunile pe R2,5,8 injecteaz curent prin R10 i la ieire se culege o superpoziie de trei
tensiuni.
Cea de-a doua schem folosete semnalul dat de prima i este folosit la obinerea semnalelor
diferen de culoare.
ntruct pe calea de luminan a codorului PAL se fac doar dou nsumri (o dat cu
semnalele de stingere i sincronizare, i a doua oar cu semnalul de crominan) mai trebuie
introdus un bloc de ntrziere pentru ca semnalul s ajung la ultimul sumator simultan cu
cele de pe cale de crominan.
Pe aceast cale se filtreaz mai nti semnalele diferen de culoare i apoi acestea se
moduleaz n cuadratur, dup ce s-a adunat anvelopa salvei de culoare de la blocul BK
(Burst Key). Blocurile F sunt blocuri de fixare au rolul de a reface componenta continu.
Modularea propriu zis se face prin cele dou circuite de produs i un circuit de sumare,
obinndu-se semnalul EC , care se adun cu ceea ce rezult de pe ramura de sus pentru a da la
ieire semnalul video complex color (SVCC). Alternarea semnului componentei EV de la o
linie la alta se realizeaz prin comandarea de ctre sincro-generator a circuitului de defazare
cu (alternare a semnului) pentru componenta n cosinus. Aceast alternare este necesar
pentru a respecta principiul compensrii erorii de faz, specific sistemului PAL.
4.4
Principiul compensrii erorii de faz n sistemul PAL
Se bazeaz pe faptul c exist o corelaie puternic pe ambele dimensiuni ntre

punctele vecine ntr-o imagine. Distorsiunile neliniare conform crora faza variaz pe o durat
mult mai mare dect perioada unei linii TH pot fi aproximate pe durata unei linii cu o variaie
a erorii de faz funcie doar de amplitudinea semnalului de crominan. Se face o mediere la
recepie a semnalului de pe dou linii consecutive; pentru ca eroarea de faz s se anuleze este
necesar ca ea s apar pe linia urmtoare cu semn schimbat. Acest tip de transmisiune d
numele sistemului (Phase Alternation Line). Principiul este ilustrat n figura urmtoare:
Se reprezint semnalul de crominan ntr-un punct pe linia K prin fazaorul E CK . Se va

)
schimba de la o linie la alta semnul componentei EV . Se va recepiona E CK cu eroarea de
)
)
faz aferent . Se va media E CK cu E CK 1 * care va avea eroarea de faz n sens
)
invers. Dac eroarea de faz a fost eliminat, amplitudinea semnalului mediat E CDK a sczut,
ceea ce are efect de scdere a saturaiei culorii asupra imaginii. S-a constatat c ochiul poate
observa erori de saturaie corespunztoare unor erori de nuan (faz) de 40o , erori care ar fi
foarte vizibile. Dezavantajele sunt: necesitatea folosirii unui bloc de memorie la recepie,
pentru memorarea coninutului liniei precedente. S-a ales pentru schimbarea fazei EV
deoarece este amplificat mai puin dect EU .
4.5
Semnalul de sincronizare a culorii (burst)
Folosete la sincronizarea n frecven i faz a subpurttoarei generate la recepie cu

cea de la emisie, i de asemenea la reglajul automat al saturaiei (referina de amplitudine
pentru o linie). Pentru a transmite i informaia asupra tipului liniei (cu EV negativ sau
pozitiv) fr a introduce alt semnal se transmite burst-ul de la o linie la alta cu semn schimbat
(antifaz). Avnd n vedere c burst-ul se moduleaz i el cu frecvena subpurttoarei va
rezulta o faz de +135o pentru linie de tip pozitiv i de +225o pe cellalt tip de linie.
Salva de culoare nu se transmite pe liniile de ntoarcere a spotului pe vertical, 9 pe
cadru, alese astfel pentru c semnalul de burst are nevoie de 4 cmpuri pentru a-i reface faza.
10

Notnd amplitudinea componentelor sale n cuadratur cu S, burst-ul se scrie:
SC ( t ) = S sin sp t + Sg com ( t ) cos sp t = S 2 sin sp t + 180 g com ( t ) 45
Se observ c salva de culoare are faza +135 pe liniile pe care se transmite + EV i

225 = 135 pe celelalte. Astfel, burst-ul servete la identificarea liniei care se transmite, n
vederea unei eventuale inversri de faz
11
SISTEMUL SECAM
1. Principiul codrii culorii

Principalul deziderat comun cu celelalte sisteme de televiziune, i anume minimizarea
afectrii semnalului de culoare de ctre zgomotul din canal sau alte interferene a fost realizat
prin transmiterea pe o linie a informaiei despre o singur culoare. n acest scop a fost folosit
modulaia de frecven. De asemenea se elimin diafotia crominan-crominan cauzat de
interferena nedorit ntre cele dou semnale de culoare la celelalte sisteme. Mergnd pe
principiul care afirm c acuitatea vizual uman este mai ridicat pentru imagini alb-negru,
i n plus pe faptul c, pentru imaginile naturale, exist o corelaie mare ntre culorile i
luminanele diferitor puncte apropiate, s-a exploatat i corelaia pe vertical, nefolosit de
celelalte sisteme.
La recepie se primesc la un moment dat (pe o linie) un semnal de luminan i unul de
crominan; pe lng acestea dou se mai folosete informaia de culoare transmis pe linia
TV anterioar n cmpul curent. Este necesar deci o memorare a acestei informaii, care se
realizeaz cu o linie de ntrziere. De asemenea se mai cere un semnal de identificare a liniei
(care semnal de culoare s-a transmis).
Sistemul a aprut n 1958 sub ndrumarea lui Henri de France i denumirea sa a fost
dat de principiul care-i st la baz (Squentiel Mmoire); au existat mai multe variante
dintre care a rmas n vigoare Secam III Optimum.
2. Semnalele utilizate
2 VVV
Semnalul de luminan:
EY = 0,30 ER + 0,59 EG + 0,11EB
Semnalele diferen de culoare ponderate:
DR = 1,9 ER Y , DB = 1,5 EB Y .
Banda acestora este de 1,5 MHz . Ponderarea are scopul de a asigura excursia de
= ( 1V , +1V ) pentru cele dou semnale. Avnd n vedere c se folosete modulaia de
frecven i deci c o valoare negativ pentru semnalul modulator nseamn o situare n

spectru la stnga purttoarei (la frecvene mai mici dect aceasta) s-a ales pentru semnalul DR
semnul - deoarece s-a constatat experimental c acesta are valori preponderent pozitive,
SISTEMUL SECAM
deci semnalul modulat are frecvene relativ mari, iar filtrul de la recepie le atenueaz mai
mult dect pe cele mai sczute. ntruct nu se dorete atenuarea informaiei utile rezult
explicaia pentru alegerea semnului respectiv. Pentru echilibrarea repartizrii spectrelor s-a
ales cellalt coeficient cu +.
La recepie se face operaia invers, de atenuare, cu aceeai coeficieni. Pentru a putea
face medierea ct mai eficient, ct i pentru a putea reduce vizibilitatea subpurttoarei pe
televizoarele alb-negru, s-a adoptat o regul de transmitere a semnalelor de culoare conform
creia se vor ataa pe semnale diferite de culoare nu numai pe linii consecutive ntr-un cmp,
ci i pe linii vecine din cadre diferite, dup cum se observ din urmtorul tabel.
Numr cmp
k +1
k+2
k +3
k+4
k +5
Numr linie
n
DR
DB
n + 313
n +1
n+3
DR
DR
DB
DB
DB
DR
DR
DR
DB
n + 316
DB
DB
DR
n + 315
DR
DR
DB
n + 314
n+2
DB
DR
DR
DB
DB
DB
DR
3. Codarea crominanei
3.1.
Frecvenele subpurttoarelor
Semnalele diferen de culoare ponderate moduleaz subpurttoare diferite:
f 0 R = 282 f H = 4, 40625 MHz pe liniile DR ;
f 0 B = 272 f H = 4, 25 MHz pe liniile DB ,
unde f H este frecvena liniilor. Toleranele pentru aceste valori sunt de 2 kHz (de 103 ori mai
mari ca la PAL).
3.2.
Deviaiile nominale de frecven

Semnalul de crominan se scrie ntr-o prim aproximaie:
SISTEMUL SECAM
ui ( t ) = U i cos 2 f 0i t + a Di ( ) d ,
0
14444
4244444
3
t
(t )
unde i = R, B n funcie de linia TV.

Frecvena instantanee va fi:
a
1 d (t )
fi =
= f 0i +
Di ( t ) = f 0i + f 0i Di ( t ) , unde
2
2
dt
f
i
f 0 i
f i reprezint deviaia de frecven i este proporional cu amplitudinea de culoare;

f 0i este deviaia nominal de frecven (care se obine pentru semnal modulator cu
amplitudinea de 1V ). Valorile deviaiilor nominale sunt diferite:
f 0 R = 280 kHz , f 0 B = 230 kHz .
Toleranele acestor valori reies din urmtoarele dou grafice.
3.3.
Accentuarea de videofrecven
Pentru o transmisiune MF frecvenele nalte ale semnalului modulator sunt cele mai
vulnerabile la diferite interferene. Aici interferena o constituie componentele spectrale ale
3
SISTEMUL SECAM
luminanei din partea superioar a spectrului (luminanele detaliilor fine). Considernd un
semnal modulator armonic, o posibil component a semnalului de crominan:
Dik cos ( 2 f k t + ) ,
rezult:
f ik = f 0i + ik sin ( 2 f k t + )
unde ik este indicele de modulaie:

f 0i Dik
.
fk
Amplitudinea erorii dup demodulare Di este proporional cu ecartul dintre frecvena
semnalului MF i cea a semnalului perturbator f p :
ik =
Up
( fp f ),
U
iar raportul semnal-zgomot maxim la o transmisiune MF cu semnal modulator armonic n
prezena unei perturbaii este:
Di
U
2,
RSZ max =
U
p
unde U este amplitudinea semnalului MF, U p cea a perturbaiei, iar indicele de modulaie.
Rezult c pe msur ce frecvena unei armonici crete, indicele ei de modulaie scade din
cauza scderii lui Dik i a creterii lui f k . Dac scade, raportul semnal zgomot va scdea
ptratic, de unde rezult necesitatea preaccentuarea componentelor de frecven nalt nainte
de modulare. Operaia se numete accentuare de videofrecven (AVF) iar circuitul care o
realizeaz are funcia de transfer:
f
1+ j
f1
, unde f1 = 85 kHz .
H AVF ( f ) =
f
1+ j
3 f1
Caracteristica lui H AVF ( f ) este reprezentat la scara logaritmic de frecvene; la momentul

iniial, acest circuit amplific de 3 ori semnalul treapt unitate aplicat la intrare.
SISTEMUL SECAM
Semnalele diferen de culoare ponderate i accentuate se noteaz Di A . Datorit eventualelor
tranziii ale semnalelor diferen de culoare (n cazul imaginilor artificiale) apar la ieirea
circuitului de accentuare a videofrecvenei salturi (ca n figur), deoarece tranziiile rapide
corespund unor frecvene nalte n spectru. Considernd mira standard de bare color folosit i
la descrierea celorlalte dou sisteme i lund ca exemplu semnalul DR , vor rezulta
urmtoarele dou forme de und pentru semnalul original, respectiv cel amplificat n vederea
transmisiei. Depirile sunt limitate de filtrarea trece jos (dup cum arat liniile ntrerupte),
care este dealtfel realizat mpreun cu accentuarea, de ctre un circuit cu funcia de transfer
H AVF H FTJ .
Valorile semnalului rezult dintr-un tabel similar cu cel de la PAL, dar considerat pentru
saturaie de 75% . Semnalul DB rezult similar de aici.
Culoarea
ER
EG
EB
EY
ER EY
EB EY
DR
DB
Alb tip C
0,75
Galben
0,66
0,08
-0,66
-0,162
-1
SISTEMUL SECAM
Turcoaz
0,52
-0,52
0,22
0,336
Verde
0,44
-0,44
-0,44
0,836
-0,66
Mov
0,3
0,44
0,44
-0,836
0,66
Rou
0,22
0,52
-0,22
-1
-0,336
Albastru
0,08
-0,08
0,66
0,162
Negru
Dup introducerea n circuit a filtrului trece-jos dup amplificatorul de video-frecven

se constat c treapta unitate este amplificat de 2,5 ori i ntrziat, dup cum se vede n
grafic.
La recepie se face operaia invers i anume dezaccentuarea de videofrecven.
3.4.
Deviaii maxime de frecven
n cazul n care nu s-ar face accentuarea de videofrecven deviaiile de frecven nu

le-ar depi pe cele nominale, date de limitele semnalelor de crominan ( DR , DB [ 1,1] ).
Dup AVF pot apare ns deviaii mari, care ns nu pot depi urmtoarele valori limit
pentru funcionarea n condiii bune:
deviaia maxim de frecven superioar f max + , n funcie de ecartul dintre subpurttoare
i frecvena de la care filtrul canalului n cepe s atenueze luminana; cu alte cuvinte este
de nedorit ca spectrul semnalului de crominan s depeasc banda total alocat
postului respectiv;
deviaia maxim de frecven inferioar f max , care este dat de lrgimea de frecven
ntre subpurttoare i valoarea de frecven unde componentele spectrului de luminan au
valori semnificative; dac aceast deviaie maxim ar fi depit, compatibilitatea direct
nu ar fi respectat, deoarece semnalul de crominan ar deveni vizibil pe ecranele
televizoarelor alb-negru.
Aceste dou deviaii maxime sunt considerate n sensuri inverse pentru cele dou semnale de
crominan, deoarece, la ponderare, acestora li se schimb semnul unul fa de cellalt
(datorit coeficienilor de ponderare de semn opus), dup cum se vede n graficul urmtor.
6
SISTEMUL SECAM
Fiecare semnal are aceeai band de 850 kHz , de la 3, 79 MHz la 4, 75 MHz , band utilizat
eficient prin alegerea frecvenelor subpurttoarelor.
3.5.
Praguri de limitare a amplitudinii semnalelor diferen de culoare
ncadrarea deviaiei de frecven ntre valorile menionate se asigur limitnd

amplitudinea semnalului modulator. Pragurile de limitare se obin raportnd deviaiile
maxime date mai sus la deviaiile nominale:
f Rmax 350
f Rmax 500
A
A
DR max
=
=
= 1, 25V , DR max
=
=
= 1,8V ,
+
f 0 R
280
f 0 R
280
f Bmax 500
f Bmax 350
A
A
=
=
= 1,52 V
DB max
=
=
=
V
,
D
2,18
B
max +
+
f 0 B
f 0 B
230
230
Toleranele pentru aceste praguri sunt reprezentate pe caracteristicile de modulaie. Semnalele
dup limitare se noteaz cu DR AL i DB AL . Considernd formele de semnal de mai sus pentru
DR rezult urmtorul aspect pentru semnalul de crominan (ponderat i modulat MF) pe o
linie a mirei standard de bare.
Limitarea este o operaie care se efectueaz cu pierdere de informaie (neavnd invers la

decodare), care altereaz redarea tranziiilor de culoare.
SISTEMUL SECAM
3.6.
Reducerea vizibilitii subpurttoarei
3.6.1. Alegerea frecvenelor subpurttoare
Pentru ca rastrul parazit dat de subpurttoare s apar staionar (fix) frecvenele

subpurttoare s-au ales multipli de frecvena liniilor.
3.6.2. Inversarea fazelor subpurttoarelor
Linie
C mp
k
(fR) 0
n+3
(fR)
n+316
n+4
(fR) 0
n+318
Linie
C mp
n+5
n+318
(fB)
(fR) 0
(fR)
(fB) 0
(fB)
(fR) 0
(fR) 0
(fB)
(fB)
(fR) 0
(fR) 0
(fB) 0
(fB)
(fR) 0
(fB) 0
(fB)
(fB) 0
(fB)
(fR)
(fR)
(fR)
(fR)
(fB) 0
(fB) 0
(fB)
(fB)
(fR) 0
(fR) 0
(fB) 0
(fB) 0
(fR) 0
(fR)
(fB)
(fR) 0
(fR)
k+12
(fR)
(fR)
(fB)
k+11
(fR) 0
(fR) 0
(fB) 0
k+10
(fB)
(fB)
(fR) 0
(fR) 0
k+9
(fB)
(fB) 0
(fB) 0
(fR)
(fR)
(fB) 0
k+8
(fB) 0
(fB) 0
(fB)
(fR) 0
(fR)
(fB)
(fR) 0
(fR)
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
k+7
(fR)
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
(fR)
(fR)
(fR)
k+6
(fB) 0
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
k+5
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
k+4
(fR)
(fR)
(fR)
n+317
k+3
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
(fR)
(fR)
(fR)
(fR)
(fR) 0
(fR) 0
n+316
n+4
k+2
(fB) 0
(fB) 0
n+315
n+3
k+1
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
(fB)
n+314
n+2
(fR)
(fR) 0
n+313
n+1
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
(fR)
(fB) 0
(fB) 0
(fR)
(fB) 0
(fB)
(fB)
n+317
n+5
(fR) 0
(fR)
(fR)
(fR)
k+12
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
k+11
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
k+10
(fB)
(fB)
(fB)
k+9
(fR) 0
(fR) 0
(fR) 0
k+8
(fR)
(fR)
(fR)
k+7
(fB)
(fB)
(fB)
(fB)
k+6
(fB) 0
(fB) 0
(fB) 0
k+5
(fR)
(fR)
(fR)
k+4
(fR) 0
(fR) 0
n+315
k+3
(fB) 0
(fB) 0
n+314
n+2
k+2
(fB)
n+313
n+1
k+1
(fB) 0
Se face inversarea fazei fiecrei subpurttoare de la un cmp TV la cellalt. n acest

fel se reduce mult vizibilitatea deoarece structurile parazite date de dou cmpuri succesive se
ntrees. Datorit micrilor ochiului ntreeserea nu se menine pe imaginea perceput i,
pentru a evita accentuarea rastrului parazit se face inversarea fazei i ntre liniile aceluiai
8
SISTEMUL SECAM
cmp Aceast inversare are sens s se fac ntre liniile TV pe care s-a transmis aceeai
diferen de culoare (i pe care se moduleaz aceeai subpurttoare). n consecin, pe un
cmp inversarea fazelor subpurttoarei se face o dat la trei linii TV. Cele 2 tabele de mai sus
prezint 2 moduri de inversare a fazei subpurttoarei prevzute n standarde.
3.6.3. Accentuarea de nalt frecven
Pentru a reduce i mai mult vizibilitatea subpurttoarei pe un televizor alb-negru este

necesar atenuarea amplitudinii semnalului MF de crominan. Atenuarea nu poate fi
constant n ntreaga band a crominanei: dup cum s-a artat la paragraful referitor la
accentuarea de videofrecven, pe msur ce frecvena semnalului MF crete, crete i
amplitudinea distorsiunii datorat luminanei perturbatoare (accentuarea de videofrecven nu
ar asigura un raport semnal-zgomot suficient de mare dup aceast atenuare i pentru
frecvenele nalte ale semnalului MF). n plus, deoarece semnalul de crominan se nsumeaz
cu EY (obinut din semnalele primare de culoare corectate cu ) i redarea se face pe un
dispozitiv neliniar (tubul cinescop), contribuia alternanelor negative i pozitive ale oscilaiei
MF nu se mai compenseaz.
Pentru ca surplusul (eroarea) de luminan datorat subpurttoarei n cazul deviaiilor
de frecven pozitive i negative s aib valori ct mai apropiate, se face o atenuare a
amplitudinii semnalului de crominan n funcie de frecven dup o caracteristic aproape
simetric n raport cu frecvena purttoare. Aceast operaie este cunoscut sub numele de
accentuare de nalt frecven (AIF). Funcia de transfer corespunztoare este:
1 + j 16 ( f )
;
H AIF ( f ) = A0
1 + j 1, 265 ( f )
unde reprezint funcia de dezacord n raport cu frecvena central:
f
f
(f)=
C ; f C = 286 MHz
fC
f
iar A0 este amplitudinea semnalului de crominan de frecven fC
A0 = 80 mV
i corespunde unei amplitudini vrf-vrf de 23% din excursia maxim a luminanei ( 0, 7 VVV ).
n figur este reprezentat H AIF raportat la valoarea lui n fC .
SISTEMUL SECAM
Datorit formei inverse clopotului lui Gauss mai este cunoscut i sub denumirea de filtru anticlopot. Dup cum se poate observa i din figur atenurile pentru cele dou subpurttoare sunt
diferite. Ele corespund unor amplitudini vrf-vrf de 30, 6 % pentru f 0 R i 23,8% pentru
f 0 B (relativ la excursia maxim a luminanei). Descentrarea curbei AIF n raport cu
subpurttoarele s-a fcut pentru a egaliza contribuiile la luminana afiat pe un receptor albnegru a deviaiilor mari de frecven pozitive i negative care pot apare la codarea imaginilor
color.
Reducerea vizibilitii subpurttoarei n urma AIF se datoreaz faptului c n imaginile
color naturale sunt preponderente culorile nesaturate crora le corespund deviaii mici de
frecven; ori, dup cum se vede din figura de mai jos (pentru DR ), n vecintatea
subpurttoarelor valoarea atenurii este maxim.
Atenuarea relativ sczut a deviaiilor mari de frecven (culori saturate) nu este resimit pe
un televizor alb-negru, deoarece culorile cu grad mare de saturaie au frecven de apariie
sczut.
Totui, sistemul SECAM are vizibilitatea subpurttoarei cea mai pronunat. Operaia
invers la recepie este dezaccentuarea de nalt frecven (DAIF) dup o caracteristic
invers celei de la emisie, asemntoare cu cea a unui filtru trece-band, prelucrare care se
10
SISTEMUL SECAM
face asupra semnalului de crominan asigurnd i extragerea acestuia din semnalul video
complex SECAM.
3.7.
Semnalul de crominan SECAM
innd seama de prelucrrile de mai sus, expresia semnalului de crominan se scrie:

t
ui ( t ) = A0i cos 2 f 0i t + f 0i Di AL ( ) d ,
0
unde i = R, B , valorile subpurttoarelor i deviaiilor nominale de frecven sunt date mai sus,
la fel ca i semnalele diferen de culoare ponderate i limitate i amplitudinile dup AIF A0i .
Se observ c, dei este un semnal MF, semnalul de crominan are amplitudine variabil
datorit amplificrii de nalt frecven.
4. Semnalul video complex color SECAM

Se obine similar ca la celelalte sisteme, centrnd semnalul modulat de crominan pe
anumite componente continue ale cror valori sunt date de semnalul de luminan, fapt care se
observ din urmtoarea figur, pentru semnalul diferen de culoare DR .
Pe un interval de timp al stingerii pe orizontal BH (pe liniile de pe cursa activ de pe

orizontal) se suprim subpurttoarea. Suprimarea se face odat cu nceputul lui BH i ine
5, 7 0,3 s dup frontul anterior al impulsului de sincronizare pe linii S H , dup cum se
vede n figur.
11
SISTEMUL SECAM
Dup acest moment se transmite subpurttoarea nemodulat cu frecvena f 0R sau f 0B , cea
care urmeaz a fi modulat pe linia TV curent (originea liniei TV este frontul anterior al lui
S H ). Astfel, se evit apariia regimului tranzitoriu la intrarea n funciune a discriminatoarelor
din decodor la nceputul cursei active pe linii (n poriunea afiat a imaginii). Totodat,
subpurttoarea nemodulat se poate utiliza ca semnal de referin pentru axarea crominanei
n receptor.
Din forma semnalului video complex color pe o linie a mirei de bare standard se
observ c, spre deosebire de sistemele cu modulaie n cuadratur, n SECAM se transmite
subpurttoarea (nemodulat) i pe nuanele de gri, i anume barele alb i neagr.
5. Semnalele de identificare
Pentru identificarea diferenei de culoare care a fost codat ( DR sau DB ) pe linia TV
respectiv, se transmite un semnal de sincronizare a culorii TV pe durata a 9 linii TV
succesive de pe stingerea pe cmpuri: pe liniile 7 15 i 320 328 . Semnalele constau din
subpurttoarea de crominan modulat n frecven de un dinte de fierstru de polaritate
pozitiv pe liniile DR i negativ pe liniile DB . Pe fiecare linie TV dintele de fierstru este
prelucrat ca i semnalul diferen de culoare de pe timpul cursei active pe vertical ( AVF ,
FTJ , limitare). Datorit valorilor pragurilor de limitare, durata palierului este diferit. Panta
dintelui s-a ales suficient de mic pentru ca AVF s nu acioneze asupra lui. n figura de mai
jos se indic de asemenea i valoarea frecvenei subpurttoare dup modulare.
Se observ c pe cele dou tipuri de linii TV de identificare deviaiile de frecven a semne

opuse, diferena ntre frecvenele ce corespund celor dou paliere ale celor dou semnale
modulatoare fiind maxim ( 850 kHz ). Semnalul de identificare pe dou linii consecutive este
artat n urmtoarea figur. Dei semnalul modulator are valoarea absolut a palierului mai
mare pe liniile DB (din cauza valorii pragului de limitare de 1,52V ), semnalul de
identificare are amplitudine mai mare pe liniile DR , datorit AIF care atenueaz mai puin la
4, 75 MHz dect la 3,9 MHz .
12
SISTEMUL SECAM
Ordinea n care se moduleaz f 0 R i f 0 B n cadrul secvenei este aceea de pe cmpul curent,

n acest fel identificndu-se tipul cmpului. n cazul n care apare o comutare parazit la
decodare ea poate fi corectat doar la nceputul cmpului urmtor, pn atunci redarea
culorilor fiind eronat.
Este posibil a se face identificarea pe fiecare linie TV pe baza subpurttoarei
nemodulate care se transmite dup S H . Pentru detecie trebuie folosit n receptor un circuit cu
selectivitate mai mare dect n cazul identificrii pe cmpuri, deoarece n acest caz diferena
ntre frecvenele celor dou semnale este egal cu ecartul dintre valorile de repaus ale
subpurttoarelor (156 kHz ).
6. Schema bloc a codorului de culoare SECAM
13
SISTEMUL SECAM
n schema bloc a codorului de culoare SECAM se pornete de la semnalele primare de
culoare ER ,G , B , crora li se aplic mai nti corecia de contrast rezultnd semnalele ER ,G , B .
Acestea sunt aplicate matricei care produce semnalul de luminan EY (ce urmeaz a fi
prelucrat pe calea de luminan) i semnalele diferen de culoare ponderate
DR = 1,9 ( ER EY ) , DB = 1,5 ( EB EY ) (prelucrate pe calea de crominan).
Pe calea de crominan se efectueaz mai nti nsumarea cu semnalele liniar variabile
date de GTLV pe durata a 9 linii TV de pe ntoarcerea pe vertical. Dup prelucrri, din
aceste semnale se obin formele de und trapezoidale (reprezentate mai sus) pentru generarea
semnalelor de identificare. n continuare, cu ajutorul comutatorului K se prelucreaz alternat
pe linii unul din semnale. Dup accentuarea de video frecven i filtrarea trece-jos
( AVF + FTJ ) urmat de limitarea fcut de L se reface componenta continu cu ajutorul unui
circuit de fixare F . Apoi se trece la modularea MF . Subpurttoarei modulate i se comut
faza cu ajutorul blocului K , dup care se face accentuarea de nalt frecven AIF . Poarta
BC de blocare servete la blocarea semnalului de crominan dac a aprut vreo eroare pe
calea de culoare (se prefer o imagine alb-negru corect uneia color eronate), precum i pe
liniile de stingere.
GENERATORUL DE SEMNALE DE COMAND
furnizeaz toate semnalele
necesare (pe baza ieirilor sincrogeneratorului) pentru:
comanda comutatorului K;
selecia valorilor de limitare (diferite, n funcie de semnalul diferen de culoare
prelucrat);
comutarea frecvenei de repaus a oscilatorului MF ( f 0R sau f 0B );
comutarea valorii defazajului subpurttoarei (0 sau );
comanda porii de blocare a subpurttoarei.
Pe calea de luminan EY este ntrziat (n blocul ) pentru asigura simultaneitatea
cu semnalul de crominan la sumatorul final (deoarece ntrzierea e mai mare pe calea de
crominan, banda fiind mai ngust).
Deoarece exist pericolul ca luminana detaliilor fine s perturbe prin interferen
crominana, se limiteaz amplitudinea acesteia (blocurile FTS i L ), dup care se nsumeaz
cu semnalul de joas frecven de la ieirea FTJ . Aceast prelucrare determin o scdere a
rezoluiei imaginii. Pe schema bloc este desenat (cu linie ntrerupt) o variant care nu
prezint acest dezavantaj: blocurile de sumare, FTJ i L nu se mai utilizeaz. Se extrage
anvelopa luminanei detaliilor fine (separat prin FTS ) cu ajutorul unui detector de anvelop
DA i cu aceasta se moduleaz n amplitudine crominana (blocul MA ). Aceast modulaie a
crominanei, suplimentar fa de AIF , nu necesit prelucrri suplimentare la recepie n
decodor, dup dezaccentuarea de nalt frecven fcndu-se oricum o limitare a amplitudinii
semnalului pentru compensarea nemperecherii caracteristicilor AIF / DAIF i a eventualelor
distorsiuni de amplitudine pe canalul de transmisiune.
Semnalul de luminan este apoi nsumat cu semnalele de stingere compus BH +V i
sincronizare compus S H +V date de sincrogeneratorul SG i cu semnalul de crominan pentru
a obine SVCCSECAM .
14

Curs TV

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs TV

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CAPITOLUL 1

Elemente de percepie vizual

Germania si Italia pe 441 linii

Ideile de principiu ce se folosesc n televiziune au aprut n

fcut primele receptoare de televiziune la Uzinele Electronica din

traductoarelor semnal-imagine TV (TEO=Traductor Electron-Optic),

limitele unui unghi solid , I = ;

Iluminarea E = s densitatea fluxului luminos pe o suprafat

. Unitatea de masura candela pe metru

1.1 Perceptia luminanei i a contrastului

externe, se apreciaz necesitatea unei luminante medii de 30-40

K = Bmax 102 ...103

Pentru imagini de foarte bun calitate contrastul trebuie sa fie peste

1.2 Perceptia temporal - durat, fuziune, micare

miscrilor permanente si involuntare ale ochiului ce modific

discernere a dou detalii ca avnd culori diferite.

Pe imaginea deschis (alb), zgomotul se observ mai putin. Acest

corelat cu imaginea, rezultat n urma procesului de digitizare a

corespunztoare este puritatea p = B [0,1] , p=0 corespunde la alb,

culorile componente. Ex: proiectnd pe un mediu difuzant o radiatie

Sensibilitatea spectral relativ a ochiului

Colorimetria tricromatic. Axiomele lui GRASSMAN

vrfuri corespund culorilor primare alese (n particular RGB).

2.1 Formarea semnalului de imagine

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

reprezint inaltimea imaginii. Aceasta este echivalenta cu o distanta egala cu de 3 ori

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Explorarea simpl sau progresiv

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

n televiziune se mparte o imagine n dou semicadre (cmpuri), constituite

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Acestea sunt, pentru norma cu 625 linii, 50 Hz si explorare intretesuta in

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

2.5 Componentele semnalului de televiziune alb-negru

2.5.2 Semnalele de stingere BH i BV

2.5.3 Semnalele de sincronizare S H i SV

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

2.5.4 Semnale suplimentare

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Semnalul video complex (SVC, CVBS)

nsumarea tuturor semnalelor prezentate mai sus duce la formarea a ceea ce se

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

3 Spectrul semnalului TV alb-negru

Sa presupunem ca imaginea noastra are o structura de linii verticale albe si

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

unde kV se numete factor de pierdere pe vertical din cauza intoarcerii,

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Structura spectrului semnalului TV

Datorit faptului c semnalul TV este obinut prin eantionarea periodic n

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Limea de band folosit n videofrecven pentru transmisiunea in banda de

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Transmisiunea TV cu emitatoare terestre se face modulatie de amplitudine MA

4.2.1 Structura unui canal TV n radiofrecven

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

Acesta este utilizaat mpreun cu un osciloscop catodic pentru a permite

SISTEME DE TELEVIZIUNE ALB-NEGRU

SISTEME DE TELEVIZIUNE IN CULORI

Trsturi comune ale sistemelor de televiziune n culori

3.1.1 Semnale primare de culoare

3.1.2 Compatibilitatea cu sistemele de televiziune alb-negru

SISTEME COMPATIBILE DE TELEVIZIUNE N CULORI