Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obiective:
1
Radiocomunicaţiile, în sens larg, studiază procesele de transmitere a informaţiilor prin
unde radio. Din acest punct de vedere problematica radiocomunicaţiilor poate fi structurată astfel:
a. captarea informaţiilor de natură sonoră şi / sau vizuală şi transformarea acestora în
semnale electrice;
b. prelucrarea şi transmiterea la distanţă a semnalelor electrice purtătoare de informaţii;
c. recepţia semnalelor electrice şi extragerea din acestea a informaţiilor.
Transmiterea informațiilor prin unde electromagnetice prezinta urmatoarele avantaje:
a. informaţia, element fundamental în diferite domenii, se transmite fără a avea nevoie
de un canal fizic (suport material), deci este economică;
b. posibilitatea de a transmite informaţia simultan la mai mulţi beneficiari (utilizatori);
transmiterea informaţiei simultan la un număr arbitrar de receptoare de la un loc
emiţător se numeşte difuziune;
c. posibilitatea transmiterii simultane a mai multor informaţii (sunet, imagine, etc.);
d. rază de acţiune foarte mare, între puncte fixe sau mobile.
Transmiterea şi recepţia la distanţă a unor sunete, date, sau imagini cu ajutorul
undelor electromagnetice reprezintă legăturile radio sau radiocomunicaţiile – în general.
Sistemul de radiodifuziune este alcătuit dintr-un emiţător şi unul sau mai multe receptoare
(fig.1.1), în compunerea cărora se află următoarele blocuri funcţionale principale:
· 1 – dispozitiv de intrare;
· 2 – instalaţia de emisie;
· 3 – antena de emisie;
· 4 – antena de recepţie;
· 5 – instalaţia de recepţie;
· 6 – dispozitiv de ieşire.
Emiţătorul asigură captarea informaţiilor de natură auditivă sau /şi vizuală pe care le
transformă în semnale electrice prin intermediul dispozitivului de intrare. În instalaţia de emisie se
realizează codificarea informaţiei, suprapunerea acesteia pe semnalul purtător prin procesul de
modulare şi se asigură prin amplificare energia necesară propagării semnalelor prin unde
electromagnetice care sunt radiate de antena de emisie.
2
Receptorul captează undele electromagnetice cu ajutorul antenei de recepţie, selectează
semnalele electrice din canalul ce conţine informaţiile utile, le amplifică şi le decodifică, apoi prin
demodulare extrage semnalul de informaţie pe care îl converteşte în semnal sonor sau vizual, cu
ajutorul dispozitivului de ieşire (difuzor, tub catodic, etc.).
Legăturile radio, care se stabilesc între corespondenţi, pot funcţiona numai într -un singur
sens, de la emiţător la receptor, aşa cum este reprezentat în figura 1.1 sau în ambele sensuri, dacă
fiecare corespondent dispune atât de emiţător cât şi de receptor.
3
Radiocomunicaţii direcţionale sunt legăturile în care transmisia undelor electromagnetice
între punctul emisie şi cel de recepţie se realizează pedirec ţii bine determinate, folosind antene
directive şi staţii intermediare de recepţie – emisie denumite staţii de retranslaţie sau relee
(fig.1.2.).
1 2 3
Fig.1.2. Schema unei radiocomunicaţii direcţionale 1 şi 4 – staţii terminale; 2 şi 3 – staţii
intermediare
4
a. antene de emisie şi recepţie;
b. oscilatoare pentru generarea frecvenţelor de lucru;
c. modulatoare pentru introducerea semnalului de informaţie pe semnalul purtător;
d. filtre pentru introducerea sau extragerea numai a anumitor componente a semnalului
de informaţie;
e. blocuri de multiplexare atunci când se urmăreşte introducerea a mai multor semnale
de intrare pe acelaşi semnal purtător;
f. demodulatoare pentru extragerea informaţiei din semnalul purtător;
g. amplificatoare pentru mărirea puterii semnalelor;
h. circuite de conversie analog-digitale şi digital-analogice în cazul transmisiilor
digitale.
Pentru transmiterea semnalelor vocale (vorbire) acestea se aplică unui
traductor acustoelectric (microfon) care le transformă în semnale de audiofrecvenţă în domeniul
30…20000 Hz. Aceste semnale se amplifică, se filtrează o parte din spectru de frecvenţe, apoi se
aplică modulatorului (codate sau nu) care le suprapune pe semnalul purtător. Oscilaţia de
radiofrecvenţă (semnalul purtător) modulată se amplifică ş i apoi semnalul rezultat, după
amplificarea finală, se aplică antenei de emisie.
În figura 1.3 se prezintă schema bloc a unui sistem de radiocomunicaţii (canal radio) format
din instalaţia de emisie (sus) şi din partea de recepţie (jos).
Instalaţia de emisie asigură transmiterea semnalului de informa ţie, preluat de la sursa de
informaţie, prin intermediul undelor electromagnetice transmise de antena de emisie. Conţine
următoarele blocuri funcţionale:
- Bloc de conversie a informaţiei – transformă informaţia în semnale electrice prin
intermediul unui traductor (de sunet, de imagine, etc.) şi adaptează semnalele electrice la valoarea
impusă de blocul de codare;
- Codor (bloc de codare) – acest bloc, care se utilizează numai la transmisiile codificate
(sunete, imagini, date, etc.), transformă, pe baza unui algoritm de corespondenţă, semnalele
electrice de informaţie în alte semnale electrice analogice sau în semnale digitale;
- Modulatorul – asigură suprapunerea informaţiei din domeniul audio sau video pe
oscilaţia de radiofrecvenţă;
5
- Generatorul de RF – asigură generarea şi amplificarea oscilaţiilor de radiofrecvenţă
(frecvenţa purtătoare) la un nivel suficient pentru transferul lor în antenă;
- Antena de emisie – transformă curenţii de radiofrecvenţă în unde electromagnetice.
6
- Decodor – decodifică semnalul, în cazul în care acesta a fost codificat la transmisie, folosind
procedura de reconstituire a informaţiei;
- Amplificatorul – măreşte semnalele electrice purtătoare de informaţii pentru a putea fi
prelucrate de către dispozitivele finale de conversie;
Bloc de conversie - transformă semnale electrice în informaţii finale prin intermediul unui
traductor (difuzor, căşti, tub catodic, etc.).
În stabilirea legăturii de radiocomunicaţii dintre instalaţia de emisie şi instalaţia de recepţie se
folosesc undele radio, care sunt unde electromagnetice ce se propagă cu viteza luminii, în mediul
de propagare pot suferi fenomene de difracţie şi de reflexie caracteristice luminii, ca urmare a
influenţei reliefului de pe direcţia de propagare