Ioana d’Arc

Prezentare realizată de
Pasat Nicoleta
 Cuprins
1. Capitolul I. Viața sfintei Ioana d’Arc
1. Copilăria și familia
2. Adolescența și tinerețea
2. Capitolul al II-lea. Fapte, evenimente și lucruri
deosebite din viața sfintei Ioana d’Arc
3. Capitolul al III-lea. Contextul socio-economic
din timpul vieții Ioanei d’Arc
4. Imagini
5. Bibliografie
 Capitolul I
Viața sfintei Ioana d’Arc
Ioana d'Arc (Joan of Arc sau Jeanne d'Arc) (n. 6
ianuarie 1412 – d. 30 mai 1431) este una din figurile
emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice.
A fost supranumită de naționaliștii
francezi fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că,
în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să reîntoarcă
pământurile Franței care erau dominate
de Anglia după Războiul de o sută de
ani (1337 - 1453).
1. Copilăria și familia
Ioana d'Arc s-a născut în
în ferma familiei din
Domremy, un sat din
provincia Lorenna, în timpul
Războiului de o sută de ani.
Este fiica lui Jacques
d'Arc și a Isabellei Romée și
a făcut parte dintr-o familie
cu cinci copii : Ioana,
Jacques, Ecaterina, Ioan și
Petru .
 Când avea 13 ani, într-o zi de vară, în grădina
tatălui său, ea a văzut o lumină mare şi a auzit o Voce
care îi spunea să fie bună, cuminte şi pioasă.

Deşi s-a speriat, Vocea a revenit, însoţită de

apariţii. Arhanghelul Mihail, Sfânta Caterina şi Sfânta
Margareta i-au vorbit:  "Ioana, vino în ajutorul regelui
Franţei şi îi vei reda regatul".
 Când le-a spus părinților despre decizia ei, aceștia
au încercat să o convingă că viziunile cu îngeri si
vocile care îi spuneau de misiunea ei divină, erau
pur și simplu vise.

Preotul satului, prietenii ei, chiar și guvernatorul

orașului, toți au încercat să o oprească, dar a fost în
zadar.
 2. Adolescența și tinerețea

În februarie 1429, tânără - acum în vârstă de 16 ani -

pornește spre Chinon. Timp de trei săptămâni este
interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice
dacă spune adevărul.

Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este

virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială
asupra sa. I se dau armură, stindard și escortă.
Cât despre spadă, unii
spun că i-ar fi dat-o
căpitanul de
Veaucouleurs, iar alții
susțin că ar fi găsit-o în
biserica Sainte-
Catherine-de Fierbois,
după cum îi indicaseră
"vocile".
  La vârsta de 17 ani, a pornit în epopeea care o va
conduce până la sacrificiul suprem din 30 mai 1431,
pe rugul de la Rouen, condiţie ultimă a succesului
misiunii sale.

Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii

apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată
de bărbați ce nu au obișnuința disciplinei. Venirea ei îi
redă încrederea Delfinului (regele Carol al VII-lea),
care aștepta impasibil căderea Orleansului, aflat de
multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.
3. Destinul tragic al eroinei
1. Ioana d'Arc este luată
prizonieră

În timpul unui atac

împotriva armatei ducelui de
Burgundia, Ioana a fost luată
prizonieră. Pentru o sumă
mare de bani, ducele a lasat-o
pe mâinile englezilor, care au
bagat-o la închisoare
în Rouen.
 2. Ioana d'Arc este acuzată de vrăjitorie și
este adusă în fața justiției

După un an de întemnițare, în final este acuzată de

vrăjitorie și adusă în fața justiției. S-a spus că
era sub influența Răului. Și-a declarat nevinovăția în fața
judecătorilor și a spus: Dumnezeu mi-a fost întotdeauna
călăuză, în tot ce am facut. Diavolul n-a avut niciodată putere
asupra mea.  
Judecata ei a fost lungă si obositoare. La finalul ei, Ioana a
fost condamnată să fie arsă pe rug.
3. Ioana d'Arc este arsă pe rug

În piața din Rouen, soldații englezi au legat-o de

rug, deasupra unui teanc mare de lemne.
Un soldat i-a pus între mâini o cruce, pe care o
facuse dintr-un băț. Ea i-a mulțumit și a strâns
crucea la piept.
Apoi un preot, i-a citit rugăciunile, și un altul i-a
întins un crucifix pe care ea l-a sarutat. Când
flăcările au izbucnit cu cruzime în jurul ei, fata a
rostit cuvântul „Isus" și și-a dat sufletul.
 Eroina a devenit un simbol al Ligii catolice în
secolul al XVI-lea. Felix Dupanloup, Episcop de
Orléans între 1849 - 1878, a facut eforturi de a o
beatifica pe Ioana d'Arc, dar n-a trăit să vadă fapta
împlinită.

Beatificarea Ioanei d'Arc a avut loc în anul 1909,

iar canonizarea ei a fost pe 16 mai 1920.
Ziua de celebrare este pe 30 mai. Ca sfânt, Ioana
d'Arc, a devenit unul dintre cei mai populari sfinți ai
Bisericii Romano-Catolice.
Capitolul al II-lea

Fapte, evenimente
și lucruri
deosebite din
viața sfintei Ioana
d’Arc
 Într-o zi, satul ei a fost invadat de englezi.
Ioana a fost trimisă să locuiască la niște rude dintr-
un sat vecin.
Această adolescentă inocentă de la țară, care nu
știa nici să scrie și nici să citească, a condus armata
franceză către victorie împotriva unei armate mult
mai puternice și că și-a eliberat țara.

Dar în mai 1428, Ioana d'Arc nu mai avea nicio

îndoială că fusese aleasă de Dumnezeu să vină în
ajutorul regelui său și așa că a trecut la fapte.
 În Ioana există mai multe personaje: există o
sfântă care are viziuni mistice, există omul de
război practic, curajos şi autoritar, dar există de
asemenea faţa umană, vie şi sensibilă şi acest
personaj este cel mai emoţionant.

Participarea sa la Războiul de 100 de ani a fost

într-adevăr extradordiară și se poate oglindi
influența divină în sprijinul armatei franceze.
 În ziua bătăliei, Ioana Ioana d’Arc la castelul din
Orelans. Pictură din sec. XIX.
d'Arc a apărut pe câmpul
de luptă îmbracată într-o
armură albă și purtând
propriul ei steag.

 Această apariție a
impresionat profund
ambele tabere, pentru că
nimeni nu mai văzuse
vreodată o femeie pe
câmpul de bătălie.
 Luptând alături de soldații ei, târându-se alături
de ei prin noroaie și încurajându-i, Ioana d'Arc a
obținut o victorie împotriva englezilor care a
ridicat foarte mult starea de spirit a francezilor.

 lupta nu se terminase și Ioana d'Arc a insistat să

lupte pentru recucerirea orașului Orleans.

 Dar trupele erau deja obosite și când Ioana d'Arc a

fost rănită de o săgeată, francezii au pierdut
speranța și s-au retras.
 Chiar daca ei au continuat să câstige batalii
împotriva englezilor care dădeau semne de
slăbiciune, Ioana era tot mai tulburată de acest
măcel de ambele părți.
Acest fapt a determinat-o să-i scrie regelui Angliei
și să-i ofere ocazia retragerii. Scrisoarea ei din 1429
arată că Ioana d'Arc era o luptătoare convinsă.
În mod cu totul neașteptat, englezii s-au retras,
iar acest lucru i-a îngăduit lui Carol să intre în Reims
pentru a fi încoronat. 
 Capitolul III.
Contextul socio-economic din timpul vieții Ioanei
d’Arc

Perioada în care a trăit Ioana d’Arc este marcată

de Războiul de o sută de ani.
Războiul de 100 de Ani a fost purtat
între Anglia și Franța în intervalul 1337-1453.
Acesta nu a fost un conflict continuu, ci o serie de
ostilități întrerupte de perioade lungi de pace.
 La începutul secolului al XV-lea, Franţa se găsea
într-o situaţie tragică.

Englezii au invadat-o, reclamând coroana Franţei

pentru tânărul rege Henric al VI-lea.

Ei au ocupat Parisul, Normandia, numeroase

locuri privilegiate şi sperau că aliatul lor, ducele de
Bourgogne, îi va ajuta să cucerească ţara în
întregime.
 Ei au venit să-şi pună sediul în faţa Orleansului pe care
puţin câte puţin l-au încercuit şi i-au dat foc.
Dacă acaparau această poziţie cheie, ei ocupau apoi toată
Franţa fără dificultate. Carol al VI-lea nu le-a opus deloc
rezistenţă.
El lâncezea în viaţa de la curte, mergând din castel în
castel, de-a lungul văii Loirei, cu favoriţii lui. Francezii erau
disperaţi.
Ei şi-au întors privirile spre Dumnezeu, gândindu-se la
profeţia conform căreia Franţa, pierdută de o femeie, va fi
salvată de către o fecioară din târgurile provinciei Lorraine.
Imagini

Războiul de 100 de ani

Imagine cu Ioana d’Arc de Ioana d’Arc în timpul
la sfârștiul secolului al XV- executării pedepsei
 Bibliografie
• http://www.roportal.ro/articole/ioana-darc-259.ht
m
• http://fr.wikipedia.org/wiki/Jeanne_d%27Arc
• http://angelinspir.ro/povestiri/ioana-d-arc-1412-14
31.html
• DUMEA E., Teme de istorie a Bisericii, Sapientia, Iaşi
2002.
• COMBY J., Pour lire l’Histoire de l’Église, trad. rom.
Să citim Istoria Bisericii, ARCB, Bucureşti 1999.
• FRAZEN A., BAUMER R., Istoria Papilor, ARCB,
Bucureşti 1996.