Câmpulungul Moldovenesc

Legende și atestare documentară

Legenda spune că dintre toți cei care și-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul
Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea și pământuri, iar căutând apoi o fată și un
loc în care să se așeze, a ajuns și în ținutul unde astăzi e orașul Câmpulung Moldovenesc, exclamând cu
sinceră uimire: „O, ce câmp lung!”

Monumentul statuar „Dragoș Vodă și zimbrul”

Ținut de legende și meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad și molid, Câmpulung Moldovenesc
are o istorie îndelungată, care începe cel puțin odată cu întemeierea Moldovei. Așezarea a fost rând pe rând
centrul unei uniuni de obști sătești libere, capitală a unei formațiuni politice prefeudale, pe unde, potrivit
tradiției, au trecut, venind din Maramureș, și Dragoș descălecătorul și Bogdan I (1359–1365), întemeietorul
Moldovei. Istoricul Dimitrie Onciul afirma: „Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiție, primul
centru al descălecătorilor din țara vlahilor de peste munți.” De aici, cât și din alte surse, Teodor
Bălan conchide că: „Voievodatul câmpulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor
maramureșeni, întemeiat fiind de Dragoș Vodă odată cu Principatul Moldovei”.
Prima mențiune scrisă despre Câmpulung Moldovenesc și cunoscută până acum datează din 14
aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun (1400–1432), prin care Mănăstirea Moldovița primea
satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.
Ocolul Câmpulung
Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave și urice din
vremea domnitorilor Ștefan cel Mare (1457–1504), Bogdan al III-lea cel Orb (1504–1517) sau Petru
Rareș (1527–1538, 1541–1546), care dăruiesc mănăstirilor munți și văi din ținutul ocolului.
Între anii 1532–1537 Petru Rareș construiește pe valea râului Moldovița, la Vatra Moldoviței, o
mănăstire, devenită în timp monument istoric și de artă, prin arhitectura sa și prin picturile murale.
Voievodul trece prin Câmpulung Moldovenesc în anul 1541, venind din Transilvania, așa cum arată
cronicarul Grigore Ureche: „Pătru Vodă s-au întors de la Bistrița, fără de nici o zminteală și trecând
muntele au ieșit la Câmpul Lung”. În același an, Petru Rareș ridică în Poiana Sihăstriei de la
poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai târziu, după anexarea nord-vestului Moldovei de către
austrieci, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se află și astăzi.
Dimitrie Cantemir, în opera sa „Descriptio Moldaviae”, scrisă între 1714–1716, amintește de Ocolul
Câmpulungului, care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate de pe
văile Moldovei, Bistriței și Dornei, cu legi și judecătorii proprii: „Cele ce am spus mai sus despre supușii
Moldovei nu trebuie să se aplice țăranilor din trei ținuturi ale Moldovei, care, este drept, nu sunt nobili,
totuși nu ascultă de nici un boier și alcătuiesc un fel de republică. Primul este Câmpulungul din ținutul
Sucevei, încins de un lanț neîntrerupt de munți foarte înalți. Cuprinde cam cincisprezece sate, care toate
își au legi și judecători proprii. Uneori primesc și doi vornici trimiși de domn, dar nu rareori, dacă
aceștia jignesc pe țărani, îi izgonesc, bizuindu-se pe acele mijloace de apărare pe care li le-a dat
natura.” Același lucru îl subliniază și Mihai Eminescu într-un articol: „Celula constitutivă a vechilor sate
române este republica țărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) și la
Vrancea.”
În anul 1717 Mihai Vodă Racoviță poposește și el în zona Câmpulungului, ridicând la Vama un
monument numit până astăzi „Stâlpul lui Vodă”, în amintirea victoriei asupra trupelor austriece.
Monumentul este un monolit în formă de columnă pătrată, de 3 metri înălțime, cu o pălărie piramidală de
piatră așezată pe vârf. Pe pereții monumentului sunt gravate în limbă română veche, cu litere chirilice,
faptele campaniilor sale victorioase.
Autonomia Ocolului Câmpulung rezultă din privilegiul locuitorilor din acea vreme de a-și ierna fără
plată oile pe moșiile mănăstirești și boierești, din scutirile vamale pentru comerț (de exemplu taxa
vinăritului), din scutirile de a da cai de olac și de-a plăti bir la întemeierea unei noi gospodării. Conținutul
drepturilor, privilegiilor și scutirile de care se bucură locuitorii zonei rezultă fie din obiceiul pământului, fie
din cărțile domnești cu privilegii pentru locuitorii Câmpulungului. Conducerea treburilor din ocol era lăsată

1
în seama vornicilor, vatamanilor și bătrânilor, aleși din mijlocul sătenilor. Slujitorii domniei intrau rar în
ocol și atunci numai pentru cercetarea și judecarea unor situații deosebite.

Hotelul Comunal înainte de anul 1919

Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica menționează următoarele: „Am
înnoit și întărit tuturor câmpulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea și de la naintașii
noștri cu cărți domnești, întâi pentru vama – să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru
mortasipie, al treilea pentru oamenii domnești, al patrule pentru strânsul banilor și pentru gorștină, al
cincile pentru iernatul oilor, să fie volnici a le paște pe a oricui moșie, al șasele pentru vinul ce-l vor aduce
din gios de la Odobești, să nu plătească tult sau 22 bani și jumătate pentru un vas și 12 bani starostelui,
nici pârcălabului.”
Întreaga obște de ocol a Câmpulungului Moldovenesc este considerată o „cetate de drum”, menită să
asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii țării continuă să reînnoiască la
fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigură acea autonomie largă, echivalentă cu
privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară și care are dreptul de a trimite solii ei
proprii, nu numai la Cetatea Bistriței (și ea cu organizație proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat
la stat.
În istoria zonei se petrec și alte evenimente cu implicații pentru destinele Moldovei. Astfel,  Alexandru
Lăpușneanu trece cu oștile spre Transilvania în 1556–1557, iar în vremea lui Gheorghe Ștefan (1653–1658)
are loc în aceste locuri o luptă între oastea moldoveană și armata nobilimii transilvănene. În secolul al
XVII-lea, când polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, în Câmpulung își are reședința unul dintre
comandanții armatei polone. În anul 1766 numărul locuitorilor ocolului se ridică la 922 de familii, dintre
care 377 în Câmpulungul propriu-zis. Câmpulungenii au reușit să-și mențină drepturile, privilegiile și
scutirile moștenite din vechime, până la ocuparea părții de nord a Moldovei de către austrieci, în 1774.
Perioada habsburgică și austro-ungară
Etapa ocupației austriece începe în anul 1774, când trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei,
în momentul în care armatele rusești se retrăseseră, iar Imperiul Otoman ieșise slăbit în urma războiului de
șase ani (1768–1774).
Între 1775 și 1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Câmpulungului parcurge mai multe etape
distincte: perioada de administrație militară (1775–1786), perioada încorporării părții de nord a Moldovei
la cercul administrativ teritorial al Galiției (1786–1848) și perioada în care Bucovina este recunoscută ca
ducat autonom al imperiului, și în care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială și
națională, se declanșează lupta patrioților români din aceste teritorii pentru a-și păstra ființa națională
(1848–1918).
La data de 12 octombrie 1777, toată populația este chemată să depună jurământul de credință către
împărat. Inițial, întreaga Bucovină, deci și ținutul Câmpulungului Moldovenesc (porțiunea rămasă peste
graniță), a fost sub administrație militară.

Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc în anul 1915.

Primul guvernator militar după ocupația din 1775 este generalul Gabriel Freiheer von Splény, până în
anul 1779. Îl urmează generalul baron Karl von Ensenberg, până în noiembrie 1786, când Bucovina trece
sub administrație civilă, ea fiind încorporată guvernământului civil din Liov (centrul administrativ al
Galiției) ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul se petrece după ce împăratul Iosif al
II-lea vizitase a doua oară Bucovina între 24–27 iulie 1786. Această măsură nemulțumește profund
populația autohtonă, fapt care ajunge până la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se
publică o declarație în care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenția de a simplifica
administrația publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri și datini, și în
consecință, se hotărăște ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrantă a Galiției, dar totuși, pentru
ușurință, administrația să rămână mai departe în jurisdicția administrativă a Galiției.
Românii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuși unor măsuri de
slavizare, având de înfruntat acum doi adversari. Totalitatea funcționarilor aduși sub administrația

2
guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă șefi ai administrației locale până în 1849, numai primul
a fost român, boierul Vasile Balș.
Dominația austriacă aduce pe aceste locuri și populație germană, țipteri din comitatul Zips, din care
mulți se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta și Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei,
în 1809 la Valea Stânei și la Dragoșa lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre „țipteri” s-au repatriat
în Germania, exact înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial.
În dezvoltarea sa, Câmpulung Moldovenesc cunoaște mai multe faze, de la întemeiere și până în
secolul al XV-lea, când se pun bazele acestei așezări, pe Valea Caselor (de unde și denumirea de Capu
Satului). Ulterior localitatea se extinde spre vest, mutându-și centrul din Capu Satului în actuala locație a
centrului orașului. Prin urmare, începând cu secolul al XV-lea așezarea se întinde tot mai mult pe râul
Moldova și pe văile afluenților, venind populație și din Ardeal și întemeindu-se târgul Câmpulung.
Din 1775 până în 1888, Câmpulung Moldovenesc se extinde pe cursurile pâraielor Deia, Runc, Izvorul
Alb, Valea Seacă și Sâhla.
În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul era deja pe cale de a deveni târg, ca
urmare a intensificării schimburilor economice, a creșterii producției de mărfuri. Primele dovezi scrise în
care localitatea e amintită „târg” sau „târgușor” sunt din 1783 și 1787, fapt pe care stăpânirea habsburgică îl
recunoaște oficial printr-un document din 1794 emis de Curtea de la Viena.
Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaștere a puternicei unități culturale
românești, păstrată de multe veacuri și adeverită chiar de împăratul Franz Joseph I, care, fixându-i stema
prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: „parte din vechea Dacie, țara aceasta numită în timpul
stăpânirii domnilor Moldovei Țara de Sus, apoi Bucovina, locuită de daci și apoi de colonii lui Traian, a
fost străbătută în timpul migrației popoarelor de goți, gepizi, huni, avari, unguri, tătari și încă alte
neamuri care n-au lăsat după ei decât urmele groazei și distrugerii. În timp de aproape un mileniu de
asemenea situație a trebuit ca poporul autohton să-și salveze viața, obiceiurile și limba.” În anul 1866,
administrația austriacă ridică așezarea la rangul de oraș.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a românilor, ca
răspuns dat administrației austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la
anexare. Pe acest fond se situează acțiunile intelectualilor progresiști, care militează pentru afirmarea
elementelor românești rămase nealterate de-a lungul vremii.

Gara Câmpulung Moldovenesc

La sfârșitul secolului al XIX-lea este construită linia de cale ferată Dărmănești–Câmpulung
Moldovenesc, localitatea devenind astfel legată la rețeaua de căi ferate. În 1938, este inaugurată linia ferată
Vatra Dornei–Cluj-Napoca, prin Floreni și Ilva Mică.
În perioada 1888-1918, orașul Câmpulung Moldovenesc cunoaște o evoluție puternică, fiind
influențat de construirea căii ferate principale și a celor două ramificații: una de la Vama spre Moldovița și
alta de la Pojorâta spre Fundu Moldovei. Ca urmare, în această perioadă apar în zonă numeroase fabrici de
cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. De asemenea, se începe exploatarea subsolului comunei
Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc și se construiește o turnătorie
la Prisaca Dornei.
În anul 1907, la insistențele contelui Franz von Bellegarde (1833-1912), deputatul de Câmpulung în
parlamentul austriac, împăratul Franz Joseph emite Decretul împărătesc austriac pentru întemeierea unui
gimnaziu complet cu opt clase în orașul Câmpulung Moldovenesc. Primul director al gimnaziului este
Daniil Verenca, venit din Cernăuți, iar între primii profesori care activează la această școală sunt de
menționat Modest cavaler de Sorocean, Dimitrie Logigan și Ion Ștefureac. Până în 1918 limbile de predare
sunt româna și germana. În prezent instituția de învățământ poartă numele de Colegiul Național „Dragoș
Vodă”.
Primul Război Mondial dă un nou impuls luptei naționale a românilor din Bucovina, în condițiile
destrămării Austro-Ungariei.

Perioada interbelică
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă și numeroși
bucovineni, consfințește hotărârea luată la Cernăuți, în data de 28 noiembrie 1918, atunci când Congresul
General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României,
împlinind astfel idealul de unitate a tuturor românilor. Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc
acțiuni pregătitoare în toate așezările zonei. Cităm în acest sens un fragment din „Raportul asupra adunării
3
naționale ținute la Fundu Moldovei” la 8 noiembrie 1918: „conform Constituantei țării Bucovinei, precum
și adunării naționale districtuale din Câmpulung din 4 noiembrie 1918 stil nou, s-a conchiemat pe ziua de
8 noiembrie stil nou adunarea națională a poporului din această comună.”

Clădirea Prefecturii județului Câmpulung din perioada interbelică, în prezent Muzeul „Arta Lemnului”
Perioada ce a urmat Marii Uniri din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic
avânt, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese Primul Război Mondial. Urme ale luptelor pot fi
văzute și astăzi în pădurile Obcinilor Feredeului și Mestecănișului.
Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina este împărțită în cinci
județe: Cernăuți, Câmpulung, Rădăuți, Storojineț și Suceava, această situație menținându-se până la 28
iunie 1940, când partea sa de nord trece sub administrație sovietică.
Între 1925 și 1950, județul Câmpulung, cel mai întins ca suprafață din Bucovina, are următoarea
împărțire administrativă:
una comună urbană reședință: Câmpulung;
trei comune urbane nereședință: Gura Humorului, Vatra Dornei și Vama;
39 de comune rurale repartizate în trei plase: plasa Moldova cu 13 comune rurale și cu reședința la
Câmpulung, plasa Dorna cu 11 comune rurale și cu reședința la Vatra Dornei și plasa Humorul cu 15
comune rurale și cu reședința la Gura Humorului.
După al Doilea Război Mondial
Existența orașului Câmpulung Moldovenesc ca reședință de județ este întreruptă de către noua
împărțire administrativă legiferată în anul 1950, după model sovietic. Prin urmare, fostul județ Câmpulung
este înglobat în regiunea Suceava, iar orașul devine reședința raionului Câmpulung, unul dintre cele
douăsprezece raioane ale regiunii nou formate.
La data de 1 septembrie 1953 se înființează Școala Militară Medie nr. 1 Câmpulung Moldovenesc,
succesoarea școlii militare înființate la Cernăuți în anul 1924. În august 1956 instituția de învățământ se
mută în garnizoana construită la ieșirea estică din Câmpulung Moldovenesc, în cartierul Capu Satului, după
ce timp de trei ani a funcționat la Iași. La 1 ianuarie 1957 numele școlii se schimbă în Liceul Militar „Ștefan
cel Mare”, iar în prezent se numește Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare”. În curtea liceului este
amplasată statuia lui Ștefan cel Mare, operă a sculptorului Vladimir Florea. Monumentul a fost mutat
din Parcul Central din Suceava, la ordinul prim-secretarului PCR Emil Bodnăraș.
În anul 1968 se realizează o nouă împărțire teritorială a României, prin desființarea regiunilor și a
raioanelor și înființarea județelor. Ca urmare, Câmpulung Moldovenesc este transformat din reședință de
raion într-un simplu oraș în cadrul județului Suceava. În 1995, localitatea este ridicată la rangul de
municipiu, fiind în prezent unul dintre cele cinci municipii aflate pe teritoriul județului Suceava.