1.

DESNE REINVÎATE
sau “Animatia începe acolo, unde încetează. dezvoltarea altor tipuri de
artă”

Fraza rostită magic la timpul său de un bulgar, celebru regizor-animator Todor

Dinov. Şi este greu să nu fim de acord cu el. Posibilitatea de a face benzi
desenate şi teatre se păpuşi sunt atât de mari încât graniţele dintre ele sunt cu
adevarat dificil de determinat. Animând imaginea sau obiectele neînsufleţite,
multiplicatorul le poate întruchipa pe un ecran în orice ipoztază, disponibilă
imaginaţiei umane, pentru a face imposibilul posibil. După inerţie, noi încă
considerăm animaţia un fel de artă. S-ar părea că totul aşa şi este: filmele
animate se înregistrau pe film, şi se afişau pe ecran într-un cinematograf, însă ...
aici se termină similaritatea. Dacă cercetăm cu atenţie, mijloacele prin care
imaginea este creată intr-un cinematograf de fictiune şi de animaţie, putem
deosebi cu uşurinţă că animaţia este mult mai aproape de grafică, pictură şi
sculptură, pe de o parte, şi de poezie, muzică - pe de altă parte. Mai precis,
animaţia - este arta originală, născută la fuziunea dintre celelalte arte şi
absorbirea caracteristicilor lor...

De altfel, titlul în sine de "multiplicare", provine de la cuvantul latin

multiplicatio (înmulţire), care nu reflectă corect esenţa artei noastre. Ideea nu
constă numai în faptul că, pentru a crea iluzia de mişcare a personajului în
cadru, trebuie să facă o mulţime de imagini sau să înregistreaze diferite faze de
mişcare a marionetei. Uneori ele nu sunt chiar atât de multe, dar personajul
totuşi prinde viaţă... Nu întămplător în limbile multor naţiuni ale lumii, această
artă este numită "animaţie" - a da viaţă. În natură, după cum ştim, nu există
desen care să se mişte, mişcarea lui pe ecran - este o iluzie, iluzie optică, bazată
pe proprietăţile specifice ale retinei ochiului, care este capabilă să întârzie un
anumit timp imaginea rezultată si să suprapună peste ea următorea. Astfel, în
minţile noastre sunt fixate secvenţial faze distincte de mişcare şi iluzia
animaţiei personajului... nu e de mirare ca artişti-animatori, sunt numiţi
animatori - datători de viaţă. Într-adevăr, în cadrul filmul de animaţie care
acţionează, nu este un actor, ci un desen sau o păpuşă, uneori poate fi chiar o
linie sau pată la faţa locului, adică, intr-un mod graphic de a crea roulu
principal îi aparţine artistului, care urmăreşte să surprindă mişcarea nu doar
intr-un singur, chiar dacă foarte expresiv, moment al său, în ordine, în
dezvoltare, în devenire. Aţi putea spune: "Dar, şi in cinematografele de fictiune
mişcarea este surprinsa pe ecran." Desigur, dar diferenţa este că într-un film de
fictiune, acest proces are loc prin intermediul fotografiei, de exemplu, mijloace
fotomecanice. Operatorul doar surprinde pe film ce se întâmplă în faţa
obiectivului camerei sale. O altă problemă este în animaţie. Aici artistul însuşi
inventează nu numai personajul său, dar mişcarea lui în cadru, aceasta poate
încetini sau să-i mărească viteza lui, şi în mod arbitrar să-l transforme. El
desenează numai ce este mai expresiv, cele mai ascuţite poziţii, subliniind
lucrurile importante, şi omiţându-le pe cele secundare, realizându-se astfel o
mare expresivitate şi generalizare. Acest desen animat este foarte aproapiat de
arta de caricaturii, singura diferenţă fiind aceea că artistul-caricaturist
subliniază caracteristicile personajelor lor, sau accentuează situaţia, însă
artistul-multiplicator caricaturizează şi mişcarea personajelor sale.

Aşa încercau să transmita mişcarea strămoşii noştri

Pentru a reflecta mai bine specificul şi natura artei animate, ne întoarcem la
originile sale. Când şi unde îşi a aparut? Animaţia - o artă tanară şi în acelaşi
timp veche. Tânără, deoarece a început să crească şi să se realizeze ca arta
relativ recent, cu îmbunătăţirea echipamentului tehnic de natură să creeze iluzia
pe ecran de grafică în mişcare sau a personajului voluminos. Veche, deoarece
incă din timpuri imemoriale strămoşii noştri căutau să-i înfăţişeze în acţiune,
mişcarea în dezvoltarea sa. Despre asta vorbesc şi picturile rupestre primitive,
care descriu cerbi cu şase sau zece picioare, pentru a transmite iluzia de
mişcare; şi poveştile secvenţiale în seria de desene, realizate pe piramidele
egiptene, şi tablourile populare ale multor naţiuni ale lumii, şi, în cele din urmă,
petroglifele găsite pe teritoriul Russiei, pe malul lacului Onega. Aceste figuri
sculptate în piatră, prezintă diferite mişcări a vânătorului şi o broasca, făcute în
aşa fel, încât într-un anumit moment al zilei când apune soarele, lumina lui să
cadă pe imagini creând iluzia de mişcare. Am putea să spunem că principiul de
animaţie era cunoscut şi acum 10 000 de ani. Dar, desigur, în modul în care
animaţia este cunoscută acuma, există de foarte puţin timp.

De obicei, data de naştere a animaţie este considerată a fi în anul 1892

când a apărut teatrul optic al unui artist francez autodidact Emile Reynaud,
care imbina in mod fericit talentul de artist, cu talentul de constructor. Pentru a
înţelege semnificaţia invenţiei sale pentru naşterea animaţiei, ar trebui să ne
intoarcem înapoi cu încă câteva decenii, în anul 1832, atunci când un om de
ştiinţă belgian, Joseph Plateau, descoperă proprietăţile retinei umane de a
păstra amprenta la ceea ce a văzut, şi inventează o jucarie optică - un
stroboscop sau fenaknstoskop (din latinescul "fenaks" - înşelăciune). Esenţa sa
este că, pe marginile unui cerc, tăiate din hârtie sau carton, se aplică o serie de
desene - a diferitelor faze ale unei mişcări, cum ar fi un om sărind pe coarda, un
cal care alearga, etc. Mişcarea trebuie să fie ciclică, adică faza finală trebuie să
corespundă cu cea initială. Când rotiţi cercul, acest ciclu de imagini se combină
formand un singur desen in mişcare, cu alte cuvinte, desenul va prinde viaţă.
Această jucărie optică poate fi considerată un strămoş îndepărtat al animaţiei
moderne.
Stroboscop Fenakistoskop
Emile Reynaud a continuat. El a proiectat praksinoskop-ul - dispozitivul
optic format dintr-un tambur rotativ al stroboscop-ului cu un sistem de oglinzi
cu o lampă. Cu acest aparat, el putea să-i arăte publicului subiecţii scurte
terminate. De obicei, programul lui includea câteva scene de astfel de benzi
desenate care durau câte 15-20 de minute. Trebuie remarcat faptul că prima
sesiune de "imagini în mişcare", a avut loc în Teatrul optic al lui Emile
Reynaud la 28 octombrie 1892, cu trei ani înainte ca fraţii Lumiere să inventeze
cinematograful.

Pionierii graficii moderne şi a volumului animaţiei sunt Emil Kohl, care

a făcut în Franţa primele desene, şi Vladislav Starevich, autorul primelor filme
de marionetă din Russia.

Când Emil Kohl a venit la cinema, el deja avea în spatele lui douăzeci de
ani de experienţă ca artist-caricaturist şi fotograf la cinema. E. Kohl a început
activităţile sale de înregistrari într-un mod obişnuit, "natural", cu filme trucate
cu actori, apoi în anul 1908, fotografiind desenele una câte una, primul din
lume a creat un desen animat multiplicat.

Desenele le facea singur - imagine dupa imagine, desen dupa desen -

câteva mii pentru fiecare film. Şi filmele erau foarte scurte - o durată de două
sau trei minute - aveau o temă foarte simplă, dar făcute foarte expresive, cu
ficţiune. E. Kohl a folosit pentru prima data tehnica de revigorare a lucrurilor, o
comparaţie de elemente din natură, cu personaje desenate, a mai încercat, de
asemenea, şi animarea fotografiei. A murit în Franţa în anul 1938, în sărăcie,
uitat de toţi, precum şi Raynaud.
 În Rusia, primul film marionetă "Frumoasa Lukanida sau Războiul
cerbilor cu mustacioşii " a fost pus la un studio de film Khanzhonkov în anul
1912, de catre Vladislav Starevich. Ca şi în multe alte filme ulterioare, actorii
lui erau insectele - gândacii, libelulele, furnicile. Ele erau facute cu atâta
pricepere şi se miscaut atât de natural încât de multi Critici de Film, la vremea
aceea le-au primit ca şi reale, şi îşi puneau întrebarea: "Cum domnul Starevich
a reuşit să ajungă la astfel de înălţimi să dreseze insectele?" Cu toate acestea,
meritul artistului, cu cunoştinţe strălucite despre structura şi obiceiurile
insectelor, nu numai a imaginilor naturaliste şi exacte a acestora, dar şi
comportamentul lor erau o parodie a acţiunilor şi caracterelor umane.
Adevărata capodoperă a lui Starevich este desenul animat "Greierul şi Furnica."
Creativitatea artistului a primit repede aprecieri în masă. Despre el scriau în
ziarele din Franţa, Anglia şi tablourile sale au fost cumpărate de companii de
filme din SUA. Aşa cum şi Emile Reynaud, Starevich a lucrat singur,
desinestătător facea toate lucrările pentru film şi nu dezvăluia secretele sale.

După cum puteţi vedea, nici unul dintre pionierii de animaţie nu a avut
parte nici de o tehnica de filmare perfectă, nici de personal numeros, sau
oricare ar fi fost celelalte condiţii favorabile de muncă. Filmele lor au fost, ca
să spunem aşa, lucrări manuale, producţia de artizanată (care, în general, sunt
similare cu condiţiilor moderne ale unui amator-multiplicator). Cu toate
acestea, entuziasmul adevărat de creativitate şi dragostea pentru munca lor le
permitea să creeze opere de artă.

Scene din desenele animate a lui Y. McKay "Gertie - dinozaurul"

Vorbind de animaţie, este imposibil să ignorăm numele renumitului regizor
american Walt Disney. La momentul cand în Europa îşi crea primele lui filme
de desen Emil Kohl, în America, de asemenea, lua naştere animaţia, dar
dezvoltarea sa acolo a mers într-un mod oarecum diferit. De la bun început,
această artă a fost pusă pe calea industrială, şi în multe cazuri, partea de
divertisment de banda prevala asupra celei artistice. În SUA, la vremea aceea
lucrau deja câţiva regizori multiplicatori: Windsor McKay - autor al "Gertie-
dinozaurul", fraţii Dave şi Max Fleischer, cunoscuţi ca şi creatorii seriei de
filmuleţe de publicitate cu personajul principal marinarul Popey, care facea
reclama laspanac; Pat Sully-Wen, creatorul personajului unei serii de filme -
pisoiul Felix, care a precedat apariţia personajelor Disney, cum ar fi Mickey
Mouse, Donald Duck, Pluto, etc. Astfel, Disney nu a pornit de la zero, dar
marele său merit constă în faptul că el a creat desenele animate ca o ramură
separată de cinema, a castigat pentru ea un public cât mai larg, care este
deosebit de important, deoarece, în Europa la începutul secolului, primele
încercări de a crea filme de animaţie au fost înecatr în fluxul puternic de plină
expansiune.

Desenele care descriu fazele succesive de mişcare a unui personaj de

desen animat, sunt aplicate la folii transparente de celuloid şi se inregistrează
cadru cu cadru. Sloturi pentru pini, care sunt pe marginea de hârtie de celuloză
(şi, fireşte, nu se încadrează în cadru), ne permit să stabilim poziţia de cifre în
raport cu fiecare alta.

Există o cerneală pentru contur specială, cu care se desenează imaginile

pe celuloid, şi vopsea speciala pentru a le colora. Aceste vopsele se aplicaă în
mod egal şi netedă pe suprataţă şi pentru a evita fluctuaţiile de culoare de pe
ecran. Transparenţa celuloidului ne dă posibilitatea să punem sub desenele
mişcatoare unul şi acelaşi fundal static. Astfel, se reduce în mare parte din
munca artistului (închipuiţivă că el ar fi de la sevcvenţă la sevcvenţă pentru a
repeta toate detaliile din imaginea de pe fundal pe care are loc acţiunea). În
plus, utilizarea celuloidului oferă posibilitatea de a filma scena de mai multe
ori. Dacă ne amintim că într-o secundă pe ecran sunt proiectate 24 de cadre de
film, şi fiecare cadru fiind un desen nou arătand următoarea fază a mişcării şi,
prin urmare, diferă de cea anterioară şi ulterioară, atunci printr-un calcul
aritmetic simplu vom ajunge la concluzia că pentru a face un desen pe film de
zece minute, efectuat în tehnica "Disney" pe celuloid, necesită un număr solid
de desene - aproximativ 13-15 mii. Şi daca să ne gândim că toate aceste
imagini sunt rezultatul final al activităţii artistului, care este precedată de o dura
mare pregătitoare, devine clar: această metodă pentru a crea filme de desene
animate nu mai sunt în puterea unui singur artist, aceasta necesită un personal
mare de artişti de diferite competenţe. La Disney au lucrat ca principali artişti-
animatori care dezvoltau mişcarea de bază şi personajul principal jucand ca
actorul, iar asistenţii acestora, care prelucrau faza de proiectare a acestei
mişcări. În plus, atunci când dispunem de o astfel de tehnologie ar trebui să
existe un grup de artisti desenatori, care să reproducă multe detalii a
pesonajului şi să urmărească, astfel ca încât, în toate desnele personajul să-şi
menţină construcţia şi să fie identic. În tehnologia de creare filmului de desen
există o profesie de artist-conturist, el transoune imaginea pe o hârtie de calc pe
celuloid (toată dura aceasta, este în scopul de a accelera procesul de
economisire de materiale realizate în creion pe hârtie de calc transparent),
precum şi artistul-pictor al fazelor, care aprobat de principalul artist al filmului,
colorează desenele de pe celuloid, cu vopsele speciale.
Iată cum descrie acest proces scriitorul şi pictorul ceh Adolf Hofmeister, care a
vizitat în anul 1936 studioul Disney: "Cadrele desenate ajung in atelierul unde
sunt pictate, în care se vă rânduri nesfârşite de mese unde mencesc fetele: care
vopsesc imaginile cu propria vopsea produsă de studioul Disney. Munca
acestor fete este complet mecanică. La începutul muncii difuzorul anunţă: "
Pantalonii lui Mickey - culoarea 637 şi jumătate, căciula 715, pantofii 1031,
mănuşile 213,cravata 411. Repet: Pantaloni - 637 şi jumătate, căciula 715..." şi
aşa mai departe. După un timp se va auzi din nou: "După vizionarea de probă
se va introduce o schimbare: căciula o faceţi nu 715, ci 717. Atenţie! Căciula se
schimbă de la numărul 715 la 717 ...».

Fireşte, această tehnologie necesită o organizare clară a tuturor

proceselor, o conductă bine stabilită, construită pe diviziunea exactă a forţei de
muncă pentru toţi lucrătorii. În plus, pentru că personajul de desene animate de
la faza când a fost conceput de către artist in fanteziile sale, şi până când va
apărea pe ecran, va trece prin mâinile a numeroşi artişti, este necesar, ca el să
fie foarte simplificat, uşor de utilizat pentru reproducere mai multor variante, să
aibă constrccţia puternică, care să îi permită să-şi menţină forma, după o lungă
"prelucrare".

Dacă vom analiza cu atenţie personajele principale Disney - Mickey Mouse,

Pluto, Donald Duck şi alţii, din punctul de vedere a construcţiei grafice, o sa ne
convingem că toate sunt foarte constructive, ca şi în cazul în care ar fi fost
compuse din sfere, elipse, cilindri. Cu trei proiecţii de bază al acestui personaj,
va fi foarte uşor să-l desenăm din orice unghi. Aceste personaje sunt foarte
flexibile şi se pot deforma uşor şi fără durere şi din nou să revină la starea sa
anterioară, subliniind expresivitatea unuia sau altui gest de o grimasă. Nu fără
motiv, stilul Disney la momentul respectiv era numit "furtun de cauciuc." Cu
toate acestea, problemele de creativitate de la Disney erau fost strâns legate de
cele economice şi înainte de a intra în producţie pe deplin examinate erau nu
numai din punct de vedere de expresie artistică ci şi economic. Este posibil să fi
observat că mâinile personajelor Disney au doar câte patru degete la o mână -
acest defect minor, înmulţit cu toate procesele, a adus studioul câteva mii de
dolari economisiţi pe an. Pentru a inventa cascadorii ridicole - "gagurile" au
fost livrate la Disney pe o bază industrială. La studio a existat un fişier imens,
pe care s-au inregistrat diferite versiuni de situaţii amuzante si efecte comice, în
plus, are un personal special de "gaguri" - oameni care aveu ca obligaţie să
intervină cu cascadorii pentru filmele sale. Disney a încercat întotdeauna în
filmele sale sa aduge mare "saturaţie de râs". La prima demonstraţie de film în
sală se afla cronometrorul, şi în cazul în care la fiecare 10 secunde în sală nu se
auzea râsul, filmul era returnat pentru revizuire. Vorbind de Disney, folosim de
multe ori cuvântul "primul". El a fost primul care în anul 1929 a creat un film
animat muzical "Dansul Scheletelor", o combinaţie de muzică Saint-Saens şi
Grieg, cu desenele lui Disney, sare a creat o foarte mare impresie asupra
publicului. El a folosit pentru prima culoare în animaţie, a creat primul desen
animat de lung metraj - în 1933, a fost finalizată producţia "Albă ca Zăpada" -
primul pe bandă dintr-o serie de filme de lung metraj, produsr de acest artist.
Într-una din povestirile fantastice ale lui Ray Bradbury locuitori de pe pământ,
încercau să intre în contact cu extratereştrii şi oferindule cele mai complete şi
concise informaţii despre viaţa de pe planeta noastră, le arată bunele şi
amuzante filme ale lui Disney.

Dar există insa in tehnologi de producţie a filmului de desene animate

Disney şi un "dezavantaj". Sistemul de bandă rulantă nu putea să nu-şi lase
amprenta pe individualitatea creatoare a artiştilor, care munceau în studio. Ei
erau obligaţi să-şi folosească gândirea lor de artist şi viziunea sa astfel încat să
se potrivească cu standardul impus, pentru a desena exact acelaşi raţă, ca cea ce
o face vecinul din dreapt şi cel stânga. Mulţi artişti talentaţi nu erau mulţumiţi
de un un astfel de rol, şi odată ce plecau îşi creau propriilr lor studiouri. Aşa a
şi făcut, să spunem, Stephen Bosustov. Privind înapoi, el a spus că pentru o
lungă perioadă de timp cand încă lucra la Disney şi desena mai tot timpul o
formă rotunjită, visa mereu ca la o fericire de neatins să facă propriile personaje
pătrate sau triunghiulare. El nu era singurul deranjat de această metodă a lui
Disney. Ceea ce era progresiv la un moment dat, devenise un obstacol în calea
etapelor ulterioare de dezvoltare a artei de animaţie. În anul 1941, unsprezece
artişti animatori lideri de la studioul Disney, au decis să plece în semn de
protest faţă de faptul că Disney nu includea numele lor în titlurile de filmelor
sale. Printre aceşti artişti au fost şi Stephen Bosustov, care şi-a dechis mai
târziu propriul studio un pic mai mic, unde a introdus noi forme de muncă, un
nou stil grafic, este diferit de cel de la Disney, o metodă de a crea filme de
desene animate. În multe feluri, aceste inovaţii au fost motivate de un buget
modest al unui studio nou-născut, şi, cum se întâmplă adesea în artă, anume
lipsa dispozitivelor creează capacitatea laconică şi expresivă ale dispozitivelor.
Personajele din filmele sale scurte nu au acţionat pe un fundal de decoraţiuni de
lux, cum erau la Disney, de multe ori reproducea realitatea naturalistă, un
fundal neted purificat de detalii inutile, uneori doar pe o foaie albă de hârtie.
Eroii se mişcau în principal pe planul de foaie, fără a se lăsa adânc în cadru.
Animaţia a pierdut tri-dimensionalitatea, a devenit plană, dar că nu-şi pierde
expresivitatea ei, şi mi se pare, că doar castigă. Personajele nu mai erau doar
uşor rotunjite, potrivite pentru transportul de reproducere. Ele au devenit mai
libere, mai schiţate şi variate care deschideau oportunităţi deosebite pentru
artişti. În loc de abundenţa diferitelor tonuri şi nuanţe au fost utilizate doar una
sau două culori pure. Toate acesta a fost începutul unei noi perioade de
dezvoltare a artei de animaţie, demonstrând resurse enorme de creaţie a acestei
forme de artă.
Aici aş dori să ne oprim un timp şi să ne întoarcem din nou în anii 20 şi 30.
Cum se dezvolta la acea vreme multiplicaţia în Russia? Tehnologia lui Disney
atât de populara în acei ani, nu a primit distribuţie animaţie în Russia. Motivul
fiind lipsa de celuloid. Pionieri de animaţie sovietică foloseau decupaje de
hârtie, sau aşa-numita metodă "de album", care se baza pe acelaşi principiu ca
şi tehnica în celuloid, singura diferenţă fiind că, în loc de o foaie transparentă
de celuloid se utiliza o foaie de hârtie simplă, şi contextul în care personajele
acţionau, a fost necesar pentru a aspira de la o pagină la alta. Iată cum se scrie
liderul sovietic de desene animate I.P. Ivanov-Vano, în cartea sa "Cadru cu
cadru": "Dacă acţiunea personajului de desene animate are loc pe un fundal de
hârtie albă, fără decoraţii sau folosind elemente primitive decorative - siluete
simplificate de tufişuri, dealuri, situate de-a lungul drumului din pietre - faza de
recoltare a mişcării sale se poate pregăti din timp pe foi de hârtie albă de acelaşi
fel, tăiate la aceleaşi dimensiuni. Toate foile sunt perforate şi plasate pe bolţuri
- etapa dupa etapa, în plus pe hârtie, faţă de fazele personajelor de film, poat fi
aplicate şi elementele de peisaj primitive.

Foile sunt marcate cu numere de serie, şi întreaga scenă obţine natura unui
album enumerat. De unde se trge şi denumirea metodei."

În timp ce în toate ţările din lume, desenele animate erau văzute ca fiind pur
divertisment, numai în Russia, a devenit imediat arta jurnalismului imaginativ.
La leagănul de animaţie sovietic a fost cel mai mare maestru regizor-
documentar Dziga Vertov. El a inclus în lucrarea sa "Adevărul filmului" -
colecţii de subiecte documentare - şi un mic desen animat, la care au lucrat
artistii A. Bushkin şi operator I. Belyakov.

Primele experimente a entuziaştilor întocmite la filme nu au trecut neobservate.

În desenul animat vine un grup de artişti talentaţi. La filmul "China in Flăcări"
(anul 1925, Filmul a fost dedicat luptei revoluţionare a muncitori chinezi), au
participat artişti precum Ivanov-Vano, surorile B. şi Z. Brumberg, V. Suteev şi
mulţi alţii, care mai târziu a devenit maeştri majori de animaţie sovietică şi au
adăugat mai multe pagini interesante din istoria sa.

Pe la mijlocul anilor 30 a crescut semnificativ şi sa reînnoit baza producţiei de

animaţie sovietică. Pe lângă, deja active la Moscova, Leningrad, Kiev, Odesa
echipe creative de multiplicatori, s-au mai organizat un grup mic la Tbilisi şi
Erevan.

La iniţiativa Comitetului Central Komsomol în iunie anul 1936, la Moscova a

fost deschis un studio de filme de desene animate "Soyuzmultfilm", deschise
cursuri urgente de scurtă durată de artişti-multiplicatiri care ne-a dat artei mulţi
artişti foarte talentaţi, printre care: F. Khitruk, B. Dezhkin, R. Davydov, F.
Kozlov si alţii.

Trebuie să spunem că tehnologia "celuloid" a dezvoltată de Disney a avut o

influenţă certă asupra dezvoltării animaţie sovietice. Acest lucru este evidenţiat
de multe ori in filmele din anii 30, anii 40, anii 50. Influenţa stilului Disney a
avut şi părţi negative şi pozitive. La negative putem include nivelare
personalitaţii creative, similitudinea de caractere rotunjite, ratacind de la film la
film, un model standard pentru sistemul de producţie transportoare în sine;
pozitiv - creşterea nivelului de profesionalism, organizarea eficientă a
producţiei, concepute pentru a mări mai mult: numărul de filme.
Dar ar fi nedrept să considerăm că creativitatea artiştilor sovietici, care a lucrat
cu succes în această perioadă nu au fost diferite de identitate. Acceptare,
dragostea de public, a caştigat numeroase premii la diferite festivaluri
internaţionale - dovadă elocventă în acest sens. Suficient să ne amintim desene
animate, cum ar fi "Dzhyazhba" de M. Pashchenko, "Antilopa de Aur" şi
"Crăiasa Zăpezilor", de L. Atamanova, "Meciuri neobişnuite" şi "Pucul-pucul"
de B. Dezhkina, mai târziu, "Cine a spus miau?" de A. Degtyarev, "Varezhka"
de R. Kachanov şi multe altele. Umanismul autentic, lirismul subţire, caldura şi
sinceritatea au fost întotdeauna şi rămân semnele distincte ale animaţie
sovietice, care dă de mai multe ori substanţiale ale calculului rece de calificare.

Eroul desenului animat al lui I. Popescu-Gopo D. Vukotic "Surogat"

Ce sa întâmplat în dezvoltare lumii animaţiei, după Disney? Cartea de
regizorului francez şi criticul de film Benayuna Robert asa şi se numeşte:
"Animaţie după Disney." În ea autorul încearcă să analizeze impactul pe care la
avut asupra creativităţii lumii desenelor animate Disney şi ceea ce înseamnă
tendinţa de animaţie modernă. Împreună cu constatările foarte precise şi
interesante cartea conţine un număr de prevederi contencioase şi a estimărilor.
Corect, susţinând că, după regula nedivizată a filmelor de desene animate în
Disney, liniile rotunjite ale stilului "furtunul de cauciuc", în lumea animaţiei se
produce o explozie de noi forme, cele mai diverse în plasticitatea lor, autorul
vede acest lucru ca "triumful al unghiului asupra ovalului". De fapt, căutarea nu
se limitează doar la descoperirea altor forme. Arta animaţiei s-a umplut cu un
conţinut nou, aceasta se dezvoltă în faţa ochiilor, şi-a extins gama de tematice,
abordând probleme importante ale timpului nostru. În anii cincizeci, apar noi
şcoali de animatie interesante în Polonia, Ungaria, România, Iugoslavia,
Bulgaria, apar astfel de filme precum "Homo sapiens" al regizorului român Ion
Popescu-Gopo, "Jocul" şi "Surogat" al regizorului iugoslav Dushan Vukotic,
banda fondatorului bulgar Todor Dinov animaţii, şi multe altele. Toti au fost
recunoascuţi şi li s-au acordat premii la numeroase festivaluri internaţionale de
film. De altfel, filmul "Surogat" este primul desen animat din Europa care a
caştigat un "Oscar", aceasta din nou subliniază faptul că centrul lumii de
animaţiei sa mutat în Europa.

Pentru toate filmele de la noile şcoli caracteristică dorinţa de laconic, grotesc,

caricatură. Artiştii au încercat să se folosească intens de mijloace expresive de
desen, pictură, muzică, şi a încercat să creeze un limbaj figurativ, inerent
anume în animaţie. Filme au devenit foarte diverse în genuri: povestea copiilor
şi pilda filosofică, un pamflet satiric, şi publicitate, spectacole de comedie şi de
formare film educaţional - dar enumerare lor este pur şi simplu imposibilă.
Căutarea de ani a unor forme noi, caracteristice unui nou limbaj figurativ a
animaţie sovietice după război. Prea mulţi ani de animaţie sovietică a fost
influenţată de metoda şi tehnologia lui Walt Disney, care, din păcate, nu
întotdeauna era suficient de critic. Din păcate, au fost uitaţi mulţi maeştri
interesanţi creativi, eforturile de animaţie sovietice a anilor 20, care apoi, după
aproape 40 de ani, au început să le caute artiştii anilor 60. Anume în această
perioadă, apare filmul, marcat de o parte de creaţie originală, noutatea artei-
ideologice de soluţii, printre care "Povestea unei infracţiuni", de F. Khitruk,
"Pace pentru casa ta", puse pe scenariul de Nazim Hikmet, "Baiea" de S.
Jutkevich şi A. Karanovic, "Mari probleme", V. şi Z. Brumberg, şi "Lefty " de
I.Ivanov-Vano şi multe altele. Studioul "Soyuzmultfilm" în colecţiile
"Kaleidoscope" şi "Caruselul Vesel" işi testeaza de rezistenţă lor, mulţi artişti
tineri şi talentaţi.
 Animaţia în plină expansiune se dezvolta şi în republicile unionale:
Georgia, Armenia, Estonia, Ucraina, în cazul în care în anii de dinaintea
războiului, la studioul filmelor documentare a lucrat la instalaţiile de Kiev
pentru a produce filme de desene animate. O renaştere a acestei forme de arta
din Ucraina face parte din anul 1959, când la studioul "Kievnauchfilm" s-a
organizat o uniune de creaţie de animaţie artistică. Acesta era condus de
veteranul ucrainean al animaţiei, regizorul Igor Lazarchuk.

De-a lungul anilor, Uniunea de Creaţie de la Kiev din peste două sute de
desene animate şi filme de marionetă, dintre care mulţi au câştigat premii la
diferite uniuni şi festivaluri internaţionale. S-a lansat o serie de publicaţii
dedicate problemelor de desene animate ucrainene, se publicau în mod repetat
portrete periodice creative ale maeştrilor de la conducerea asociaţiei. Astăzi,
filmele de desen şi marionetă din Russia ocupă un loc demn în animaţia
naţională şi mondială.

Acum animaţia se afla la un nou nivel. Dezvoltarea noilor tehnologii a

afectat şi animaţia. Au fost înfiinţate animaţiilr 3D. Dar eu sunt conservatoare
în această privinţă şi nu acceptă desenele animate "computerizate".