Istorie Clasa IX – a

STILURILE ARTEI GRECEȘTI; ARTA PLASTICĂ GREACĂ

• sec. V î. Hr. - „secolul lui Pericle”  înflorirea culturii greceşti

• principalele domenii artistice: arhitectura, sculptura, pictura;

1. Arhitectura
a) templul – cea mai importantă realizare din domeniu;
• stilurile arhitecturale:
- stilul doric: coloana masivă şi capitel în linii drepte;
- stilul ionic: coloana zveltă; capitel în formă de spirală (coarne de berbec)
- stilul corintic: decoraţia bogată a capitelului cu motive vegetale (flori şi frunze de
acant);
• cariatidă - statuie reprezentând o femeie, care susţine structura unei construcţii, asemenea
unei coloane;

b) amfiteatrele: Teatrul lui Dionysos de pe Acropola Atenei

2. Sculptura
a) statuile: Statuia lui Zeus din Olympia, realizată din fildeş şi aur, capodoperă a lui Fidias;
Venus (Afrodita) din Milo

3. Ceramica: Vase cu diferite utilizări:

- Amforă- vas pentru transportul și păstrarea diferitelor lichide (vin, ulei etc.)
- Crater– vas pentru amestecarea vinului cu apă
- Riton – vas de băut
- Kilix – cupă
- Pixidă – vas pentru păstrarea obiectelor prețioase (bijuterii)
- Hidrie – vas (urcior) pentru apă

Acropola ateniană
• acropolă – fortăreaţă situată pe o înălţime

Monumentele Acropolei ateniene:

1.Partenonul (Templul Atenei Parthenos, “Fecioara”).

 Partenonul era cel mai mare şi mai vizibil templu de pe Acropolă. Construit prin îmbinarea
stilurilor doric (în exterior) şi ionic (în interior), adăpostea tezeurul statului şi o statuie a
zeiţei.

2.Erechteionul
 Un alt edificiu impresionant era Erechteionul, construit pe locul unde grecii credeau că zeiţa
Atena a sădit măslinul primit în dar de la Atenieni.

3.Templul Atenei Niké, “Victorioasa”

4. Propileele (intrare monumentală a unui templu, formată din mai multe încăperi și porți legate între
ele cu porticuri și cu scări).

5.Statuia Atenei Promachos, “Luptătoare în primele rânduri”

Statuia Atenei Promachos, înaltă de 10 m, realizată de Fidias, trona deasupra întregului complex.
Strălucirea coifului şi a vârfului lăncii, poleite cu aur, se vedea de departe, chiar şi de pe mare.

Arhitectura
Istorie Clasa IX – a

 Templul grec se caracterizează printr-o dispoziţie particulară a elementelor structurale, care

sunt în acelaşi timp şi elemente decorative, dispunere cunoscută sub numele de ordinul
grecesc. Sunt cunoscute trei stiluri care s-au succedat în apariţia lor, dar care au avut şi
evoluţii paralele: doric, ionic, corintic.
 Temple dorice din perioada arhaică sunt în Italia de sud şi în Peloponez: Templul lui Apolo
din Corint şi cele două temple de la Pestum, unul cunoscut sub numele de Bazilica şi altul
dedicat lui Poseidon.
 Cel mai important ansamblu de temple al Greciei clasice se află pe Acropola Atenei, din el
făcând parte Propileele, Partenonul, Erehteionul și Templul Atena Nike (Victoria
Neînaripată).
Ansambluri la fel de importante pentru lumea greacă erau cele de la Olimpia, dedicat lui Zeus, şi de
la Delfi, aflat pe muntele Parnas, dedicat lui Apollo. În fiecare din ele se desfăşurau mari serbări, la
interval de patru ani de zile, în cadrul cărora se organizau şi importante întreceri sportive, respectiv
serbările Panatenee (la Atena), Jocurile Olimpice (la baza Olimpului, în onoarea lui Zeus) şi cele
pithice (la Delfi, în cinstea lui Apollo).

Perioada elenistică se caracterizează şi în cazul arhitecturii prin rafinament al formelor,

monumentalitate, tendinţă spre lux şi ornamentaţie excesivă, interferență între cultura clasică
grecească și cea orientală. Centrele importante elenistice se deplasează din Grecia: Alexandria
(Egipt), Antiohia (Siria), Pergam (Asia Mică), insulele Rodos, Delos ş. a.

Este preferat ordinul corintic5, apar preocupări pentru urbanism şi se dezvoltă şi mai mult
programele civile: teatre, palate, stadioane, muzee, biblioteci.

Arhitectul Hippodamus din Milet6 generalizează un adevărat model urbanistic, cu străzi drepte şi
largi, porticuri, magazine etajate, gruparea funcţiunilor urbane de interes public într-un nucleu
central al oraşului. Aplică modelul la Milet, Pireu, el fiind preluat şi în lumea romană ca şi modelul
grecesc de organizare al locuinţelor de lux cu: peristil 7, porticuri8, fântâni, statui, picturi, mozaicuri,
stucaturi, bolţi şi cupole.

5
Ordinul corintic a apărut în perioada clasică târzie, fiind folosit prima dată la Monumentul lui
Lisicrates. Are o încărcătură decorativă mult mai mare decât ordinele anterioare: cornișe late, cu
denticuli, ove, capitel sculptural cu frunze decorative, reliefuri care se ridică pe baza coloanei.
6
Hippodamos din Milet a trăit în sec. al V-lea î.Hr. A fost urbanist, fizician, matematician,
meteorolog, filosof pitagorician.
7
Peristilul este un șir de coloane ce înconjoară, la interior sau la exterior, o clădire, o curte
interioară, o grădină.
8
Porticul este asemănător unui coridor exterior la care unul din cei doi pereți este înlocuit prin
coloane. Poate fi loc de plimbare, acoperit, în jurul unei curți, pe o latură a casei, la intrarea în casă.

Sculptura
 În perioada clasică se produce o evoluţie conformă celor trei etape ale clasicismului grecesc,
timpuriu, de apogeu (în epoca „de aur” a lui Pericles) şi târziu.
 Policlet, Fidias şi Miron au reprezentat clasicismul de apogeu al statuarei greceşti, numit şi
primul clasicism grecesc (sec. V î.Hr.).
 Policlet este autorul unei statui, Doriforul (Purtătorul de lance), care a ilustrat canonul
reprezentării şi proporţionării corpului uman, ilustrat şi la lucrarea numită Diadumenul (un
sportiv care îşi leagă părul cu panglica victoriei).
Istorie Clasa IX – a

 Cele mai renumite lucrări ale lui Fidias au fost statuile lui Zeus şi ale zeiţei Atena realizate
la dimensiuni impresionante, în tehnica chriselefantină13. Niciuna dintre ele nu s-a mai
păstrat dar faima lor în lumea antică a depăşit timpul. Statuia uriaşă a lui Zeus din Olimpia 14
era statuia din cel mai important templu dedicat celui mai important zeu din Olimp, munte
aflat în apropierea acestui templu. Statuia uriaşă a Atenei Promachos se afla lângă Partenon
şi putea fi văzută de la foarte mari distanţe, pe platforma Acropolei, în Partenon se afla
statuia Atenei Partenos15. Singura care mai poate fi văzută din seria acestor statui, datorită
copiilor târzii, este statuia Atenei Lemnia16.

13
Tehnica chriselefantină presupune realizarea unui nucleu al statuii din lemn, placat cu fildeş acolo unde
este piele şi cu aur acolo unde sunt veşminte.
14
Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, alături de: Mausoleul din Halicarnas, piramida lui Keops,
Grădinile suspendate ale Semiramidei, Farul din Alexandria, Colosul din Rodos, Templul din Efes al zeitei
Artemis.
15
Atena Fecioara.
16
Numele indică faptul că statuia a fost realizată prin contribuţia locuitorilor insulei Lemnos.
Din opera lui Miron s-au mai păstrat tot sub forma unor copii romane doar Discobolul şi grupul
statuar Atena şi Marsias.

În Clasicismul târziu (prima jumătate a secolului al IV-lea), deja, sobrietatea şi spiritul apolinic al
creaţiilor anterioare sunt înlocuite de o forţă mult mai mare de expresie, dominată de graţie, eleganţă,
de pasiune. Artiştii cei mai cunoscuţi au fost Scopas, Praxiteles şi Lisip.

Sculptura din perioada elenistică aduce la un foarte înalt nivel tendinţele clasicismului târziu spre
expresivitatea excesivă, graţie, senzua- litate, forţă, tensiune tragică (Laocoon, reliefu- rile Altarului
din Pergam), eroismul (Gladiatorul). Sunt abordate teme noi precum: copilăria (Copil cu gâsca),
adolescenţa (Adolescent dormind), bă- trâneţea (Bătrâna beţivă), moartea (Gal murind), renunţându-
se la regulile echilibrului, seninătăţii, armoniei.

Nudul feminin, rar tratat în clasicism, devine acum o temă frecventă (Venus din Siracuza, Venus din
Cirene, Venus din Milo). Sculptura pătrunde masiv în reşedinţele private, nu este destinată numai
forului public şi templelor, şi devine mult mai realistă (Boxeurul), renunţându-se
treptat la reprezentările idealizate ale clasicismului.

Pictura se dezvoltă în paralel cu sculptura, primul mare pictor al Greciei Antice fiind Polignot,
renumit prin frescele lui în care tratează subiecte luate din mitologie și din istoria Atenei.
Cu picturi se decorau interioarele.
Se făceau şi tablouri portabile, care se expuneau într-o sală cu şiruri lungi de coloane, numită
Pinacles. De aici vine denumirea de pinotecă, folosită în toată lumea (o clădire cu săli mari unde se
expun tablouri spre a fi văzute de lume).
Mozaicul este un alt gen de pictură care cunstă în fixarea unor bucăţi de piatră sau de sticlă
foarte mici, de diferite culori într-o pastă specială care se întăreşte.
Au folosit mozaicul numai pentru pardoseală – mozaic pavimentar.

Ceramica
Producţia de ceramică este deosebit de bogată începând din civilizaţia minoică şi cea miceniană.
Ceramiştii au diversificat tipurile de vase, adaptându-le în formă, dimensiuni şi decor funcţiilor pe
care le îndeplineau: ceramică funerară, de cult, pentru banchete (ex.: crater, rithon), pentru
depozitarea alimentelor (amfore), ceramică de lux s. a. m. d. La împodobirea lor lucrau pictori
faimoși, menționați documentar, dar din a căror operă nu mai pot fi văzute, de multe ori, decât
scenele executate și semnate de pe vasele din ceramică.
Istorie Clasa IX – a

Vasele erau împodobite cu scene mitologice, de muncă, jocuri publice și episoade din poemele
homerice, pictate cu figuri roșii pe fond negru sau, mai târziu, cu figuri negre pe fond roșu.
Istorie Clasa IX – a