ARTA GRECIEI ANTICE

Ceramica
In epoca homerica erau interbuintate vasele „Diplion”, numite astfel
dupa una din portile cetatii Atena, unde au fost descoperite. Ele sunt
superioare vaselor cretane prin ornamentele pe care le au, de stil mai mult
geometric. Aceste ornamente sunt combinate din linii care formeaza
zigzaguri, patrate, spirale si din figuri de oameni, de cai, ori de pasari stilizate
foarte schematic, aproape abstractizate. Sunt redate cu multa precizie si
scene de lupta ori nave de razboi, dispuse orzontal, in benzi sau frize. Aceste
frize sunt despartite intre ele prin ornamente geometrice, totul avand un ritm
atragator, echilibrat.
De o mare varietate sunt piesele din perioada arhaica .
Se cunosc vase de pastrat uleiul, pentru cultul mortilor, numite
„lecithe”, vase pentru ospete, numite si „amfore”, pentru vin si pentru
untdelemn. Pe astfel de vase erau redate figurile, reprezentand scene
mitologice, banchete ori jocuri sportive, la inceput in negru pe fond rosu, apoi
in rosu pe fond negru.

Pictura
In lumea greaca s-a dezvoltat indeajuns si pictura, desi nu ne-au ramas
multe creatii ale acestei arte.
Cu picturi se decorau interioarele. Se faceau si tablouri portabile, care
se expuneau intr-o sala cu siruri lungi de coloane, numita „Pynacles”. De aici
vine denumirea de pinacoteca, folosita in toata lumea (o cladire cu sali mari
unde se expun tablouri spre a fi vazute de public).
In pictura decorativa, aderenta la zidurile interioare si exterioare, grecii
antici au reprezentat figuri omenesti, plante, animale ori motive geometrice.
Ca si in sculptura, in pictura s-a tinut seama de aspectele vietii, ale realitatii
inconjuratoare, care au fost observate cu mult intens de catre artisti.
Grecii au lucrat si „mozaic”- un gen de pictura care consta in fixarea unor
bucati de piatra sau sticla foarte mici, de diferite culori, intr-o pasta speciala
care se intareste. Ei nu au aplicat mozaicuri pe pereti, ci numai pe pardoseala
(mozaic pareimentar). De aceea, nu au reprezentat in mozaic decat prea
putine portrete, mai mult plante si animale foarte stilizate sau elemente
decorative geometrice, dar si unele scene din viata sociala, mai ales in epoca
tarzie elenistica.

Arta greaca veche exprima cele mai inalte sentimente, cele mai nobile
nazuinte ale cetateanului grec din antichitate. Operele clasice sunt de mare
valuare si sunt renumite in lumea intreaga; ele au dat idealul perfectiunii
artei europene din primul ev mediu si de la Renastere inc

Arta greaca
Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au
dezvoltat in Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai cunoscute
monumente ale artei grecesti sunt templele din piatra, statuile cu figuri
umane si vasele pictate.

Templele
Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau
cladirile cele mai reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite in
perioadele arhaica si clasica, elementele unui templu grecesc erau remarcabil
de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma de dreptunghi,
cunoscuta sub denumirea de "cella", inconjurata de coloane si impodobite cu
un acoperis inaltat, in panta.
Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali. Majoritatea
templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un
exemplu de templu care a rezistat pana in zilele
noastre.
Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar
cunostintelor tehnice ci ele au rezultat dintr-un simt deosebit al proportiilor si
o constientizare acuta, vizuala; un exemplu caracteristic era obiceiul grecesc
de a-si decora coloanele astfel incat sa fie usor bombate la mijloc, ceea ce
compensa iluzia de concavitate(curbura spre interior) data de o coloana
perfect verticala
atunci cand era privita de la distanta.
Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7IH
si exista posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a cladirilor din Egipt.
Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura,
stiluri care au influentat aspectele fatadelor templelor. Diferentele de detalii
de pe coloane si ariile de deasupra lor defineau stilul arhitectural din care
proveneau .

Ordinul Doric este cel mai simplu si cel mai vechi ordin. Ordinele Ionic si
Corintian au adaugat o baza coloanelor si au detaliat capitelurile coloanelor.
Antablamentul (spatiul de deasupra coloanelor) difera deasemenea de la un
ordin la altul.

Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din
trei parti: treptele, coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste parti avea
la randul ei trei parti. Existau trei trepte care conduceau la templu iar cea mai
de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare coloana era definita prin baza
un stalp si capitel. Antablamentul avea in componenta o arhitrava(grinda care
se sprijina pe coloane), o friza, ce corespundea grinzilor ce sustineau tavanul
si o cornisa.

Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu
aveau baza sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau
alcatuite dintr-un element numit echinus (de forma unei pernute) si un
dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea incarcarea cladirii de
deasupra.
Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia. Initial
templele aveau 6 coloane in partea din fata si cea din spate si cate 16 pe
fiecare parte. Aceasta ducea la un raport lungime/latime de 3 la1. Arhitectii
greci au considerat ca aceste proportii sunt prea mari si in timp redus treptat
acest raport pana la aproape 2 la 1. Parthenonul din Atena are de exemplu 17
coloane pe parti si cate 8 in
fata si spate.

Parthenonul
Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau
parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de
Parthenon. Cele mai multe sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc in
British Museum din Londra, insa Parthenonul insusi supravietuieste ca o ruina
nobila.
Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe
Acropolis (citadela), in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate
in a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr - culme a perioadei clasice -
pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice.
Lucrariile de constructie au fost supravegheate de Phidias care a creat
si colosala statuie a Atenei, de mult pierduta, dar care pe vremuri a fost
plasata in interiorul Parthenonului. Arhitectii Parthenonului propriu-zis au
fost Callicratis si Ictimus a mai proiectat inca un templu splendid care se mai
gaseste, si azi, in localitatea Basse, in Arcadia.
Pe langa Parthenon, pe Acropolis se mai afla si mai micul templu al lui
Atena Nike, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stalpi sculptati sub forma
de femei) si o mare poarta de intrare, numita Propylea.

Stilul ionic aduce cu el coloanele ionice care erau mai inalte si mai
frumoase decat cele dorice. Coloanele ionice nu mai stateau direct pe ultima
treapta ci pe o baza iar capitelurile coloanelor ionice aveau forma a doua
spirale, element care semana cu un sul partial desfacut. Acesta statea pe o
mica banda decorata aflata in capatul stalpului. Coloanele ionice aratau diferit
privite din fata sau din spate si din lateral.

Concluzia a fost ca desi stilul ionic este mai decorativ si gratios decat cel
doric, nu prezinta robustetea acestuia.

Templul lui Hera din Samos si templul lui Artemis din Ephesus sunt exemple
de temple construite in stilul ionic.

Stilul corintian a fost cel mai sofisticat si s-a utilizat in principal pentru
coloane de interior. Coloanele corintiene aveau capiteluri inalte in forma de
clopot rasturnat acoperite cu frunze sculptate. Prima coloana corintiana se
afla in templul lui Apollo Epicurius din Bassae.

Sculptura

Dintre reprezentarile artistice practicate de greci, sculptura este

cea mai bine reprezentata, mai ales din cauza faptului ca picturile
lor nu au supravietuit peste timp. Sculptura de mari dimensiuni si de
mari ambitii - s-a dezvoltat doar tarziu, in secolul al VII-lea IH,
fiind probabil inspirata de contactele cu Egiptul. Prima perioada a
sculpturii grecesti, cunoscuta ca perioada arhaica, a durat cam pana
in anul 480 IH. Tipurile ei caracteristice au fost nudul unui tanar,
in pozitie verticala, si fecioara imbracata, ambele sculpturi fiind
reprezentate cu un zambet larg (evident o conventie fixa) pe fata care
astazi ni se pare ciudat, "un zambet arhaic".

Abia in secolul al IV-lea IH au aparut nudurile feminine – adesea

considerate tipice pentru arta greceasca clasica - realizate de artisti ca
Praxiteles si altii. Putin dupa aceea au aparut alte schimbari. Dupa cum se
poate observa in sculpturile Parthenonului, arta clasica, in ciuda faptului ca
era plina de realism, totusi idealiza si generaliza ocolind emanatiile
adevarate, puternice si extremele de orice fel. In secolul al IV-lea IH,
sculptori ca Scapas si Lysippus au popularizat o portretistica cu adevarat
individualizata, plina de intensitate emotionala.

Intr-un timp surprinzator de scurt, aceste personaje au devenit

realiste si veridice, incetand sa devina obiecte, ca un stalp pilon,
cu intentia de a fi admirate doar din fata. Redarea conventionala a
corpului - kouros - a fost inlocuita cu una mai detaliata si de mare
acuratete in ce priveste musculatura, in timp ce imbracamintea purtata
s-a sculptat cu tot mai multa maiestrie.

Perioada clasica, care a durat cam din anul 480 IH pana in anul 323
IH, este deseori privita ca o culme a realizarilor artistice grecesti.
Inovatiile in sculptura au inceput sa apara tot mai rapid, personajele
in pozitie verticala au facut loc personajelor surprinse intr-o
varietate de pozitii naturale cum ar fi "Sulitasul"(Doriphorus) si
Apollo cu bratul intins din Templul lui Zeus din Olympia.

Inovari similare s-au produs si in sculptura basoreliefurilor

(sculpturi realizate astfel incat personajele ies dintr-un fundal dau
nu sunt separate de acesta) si in ansamblurile statuare din bronz.

Multe capodopere ale sculpturii clasice au disparut de mult si sunt

cunoscute azi doar dupa nume. Printre acestea se afla si doua mari
statui ale lui Zeus si Atena create de maestrul atenian Phidias. Cea
mai mare parte a lucrarilor in marmura care au supravietuit nu au fost
create pentru contemplarea individuala ci erau gandite pentru a face
din decorarea, de ansamblu, a unui templu - mai ales basoreliefurile
care il inconjurau si sculpturile individuale plasate in interiorul
unui fronton triunghiular la fiecare capat al cladirii.

Sculptura pictura si arhitectura au fost astfel combinate incat sa

creeze temple somptuoase si locuri pline de culoare - mult mai
colorate decat ne imaginam, deoarece statuile grecesti, care astazi
par a fi o arta atat de sobra, erau de fapt pictate complet si erau
echipate cu tot felul de podoabe, ca de exemplu ochi aplicati care
probabil le confereau a aparenta stralucitoare, usor exotica.

Mausolus, un conducator grec din Asia Mica (Turcia moderna) si-a

construit la o scara colosala propria cripta, cunoscuta ca Mausoleum,
dand numele lui tuturor acestor tipuri de constructii.
Arta greceasca a olaritului

Pictura greceasca s-a pastrat pana in zilele noastre doar pe vase care
erau fabricate in cantitati imense, cu scopul de a pastra vinul si
uleiul pentru uz casnic sau pentru export. Scenele de pe vase
reprezinta una din sursele principale de informare despre felul de
viata grecesc. Acestea au aparut pentru prima data (aprox. 600 IH) in
stilul ilustratrii negre, prin care obiectele erau pictate cu siluete
negre pe fundalul rosu, natural, al vasului. Detaliile interne(de
exemplu ochii pe o fata complet neagra) trebuiau sa fie scobite pana
la materialul rosu de baza. Cam din 530 IH pictorii au inceput sa
lucreze in asa numita tehnica a luctrarii in rosu, adica tehnica opusa
celei dinainte, colorand in negru fundalul, lasand personajele in
culoarea naturala a vasului si pictand detaliile interne ale acestora.
Ambele metode prezentau avantaje dar nici una nu se asemana cu
picturile realizate liber, pe fundalul alb al "lekythos", o urna
eleganta, relativ rara, care era cel mai adesea utilizata in scopuri
funerare.

Mozaicul

Arta mozaicului a aparut in Grecia la sfarsitul secolului al V-lea IH.

Cele mai timpurii exemple sunt cele in care pietricele albe, negre si
colorate erau fixate in mortarul folosit la podelele caselor. Cu
ajutorul pietricelelor luau nastere flori, forme geometrice, animale,
monstrii sau mituri. Cel mai frumos mozaic realizat din pietre este
considerat cel de pe podelele de la Pella, vechea capitala a
Macedoniei si loc de nastere al lui Alexandru cel Mare. Acesta este
realizat astfel incat sunt subliniate luminile si umbrele, prin
utilizarea unor pietre cu tonalitati coloristice apropiate, un
asemenea mozaic aducand mai mult cu o pictura.

Din anul 334 IH, cuceririle lui Alexandru cel Mare au raspandit
cultura peste tot in Orientul Apropiat, din Egipt pana in vestul
Indiei. Dupa moartea lui Alexandru cel Mare in anul 323 IH imperiul
acestuia s-a destramat si acest an marcheaza sfarsitul perioadei
clasice si inceputul perioadei elenistice, dominata de state mari cum
ar fi Egiptul si Imperiul Seleucid, fondat pe cel sirian.

Aceste state mari au devenit centre chiar mai importante ale artei
grecesti decat cetatile - statele grecesti care se aflau in declin. In
orice caz, spiritul artei elene era destul de diferit fata de cel al
predecesoarei arte clasice. Multe aspecte ale realitatii, pe care
clasicismul le ignorase, au fost portretizate - uratenia, grotescul,
sentimentalismul si extremele realitatii, durerea si frica. Arta elena
era, in general, ilustrativa, avand patroni care comandau lucrari
imense unor

Grecia Antica
Mitologia grecilor este extrm de bogata ,mai intai prin faptul ca la crearea
nenumeratelor figuri de zei ,semizei eroi a contribuit imaginatia mai multor
generatii si oameni de talent.
In conceptia vechilor greci zeii nu trbuiau izolati de muritori ci se amestecau
in viata lor impiedicandu-le actiunile aducandu-le fericire s-au nenorocire.
Inainte de a-si inchipui chipurile zeilor grecii au atribuit puteri zeesti unor
obiecte apoi unor animale si in cele din urma unor fiinte cu chip omenesc.
Uneori zeii se casatoreau cu muritoare sau invers cum ar fii TETIS ,
divinitatea marii, cu Peleu iar din casatoria lor a luat nastere AHILE.

La poalele muntelui Olimp era orasul Olimpia unde aveau loc jocurile olimpice
in cinstea lui Zeus. Ele erau distractii organizate de magistrati spre marea
bucurie a poporului. Se adunau din toate colturile lumii iar olimpiada avea loc
odata la patru ani. Solemnitatea dura cinci zile; incepea prin sacrificii aduse
lui Zeus.Altarul era impodobit cu ghirlande de flori si toata noaptea se cantau
rugaciuni acompaniate de instrumente(lira,kithara,fluiere si tobe).
A doua zi incepeau jocurile propriu-zise pe stadion si pe hipodrom.Pe stadion
se desfasurau alergari concursuri de forta ,lupta, box si pentatlonul.La lupte
participantii se ungeau cu ulei penru a fi mai greu de imobilizat.La box isi
inveleau mainile in piele impletita care aveau prinse din loc in loc lame de
plumb ceea ce facea din acest sport unul foarte periculos.La pentatlon se
cuprindea lupta, alergarea,saritura in lungime si aruncarea discului si a
sulitei.Pe hipodrom aveau loc curse de cai.Se desfasurau in toate cele patru
zile.Cursele de care ereau intre vehicule cu doua roti si doi cai si intre care cu
patru roti si cu doi cai sau patru cai.
Ultima zi era a triumfatorilor.Cei care se intorceau de la o lupta importanta
pentru tara lor defilau incacati cu arme stralucitoare in timp ce poporul ii
aclama.
Nu numai pentru Zeus se faceau jocuri ci si pentru ATENA in orasul
Kekrops .Semanau cu jocurile olimpice in prima parte cuprinzand curse de
alergare ,intreceri de car si lupte, si se deosebeau prin zilele dedicate
concursurilor de poezie si muzica fiindca Atena simboliza forta gandirii si
perfectiunii in arte si de la ea venisera catre oameni tainele stiintelor.
Subiectele acestor concursuri erau cantecele si poeziile.Aezii cei mai buni
primeau cununa de lauri si onorurile adesea substantiale ale magistratilor.
Sarbatoarea se sfarsea cu un mars solemn pana la templul zeitei unde avea
loc schimbarea de catre protese a peplos-ului de pe statuia zeitei.
Aceasta era facuta de catre FIDIAS din fildes si aur si o infatisa pe zeita
purtand pe cap coiful cu cei doi grifoni si sfinxul, in mana cu o sulita, pe piept
cu egida ornata cu capul Meduzei.

Din timpuri stravechi omul incearca sa-si explice diverse

intamplari ,fenomene naturale ce se petreceau sub ochii lui si le-a apropiat
personificandu-le , dandu-le un nume si un chip.Legendele despre zei sau eroi
care povestesc despre nasterea lumii sau despre originea unor ritualuri luand
cate ceva din traditia poporului se numesc generic mituri.
Culegerea a mai multor mituri ale aceluias popor formeaza mitologia.Initial a
fost de factura religioasa dar apoi a fost transformata in rapsodii.Printre cele
mai frumoase mitologii se afla mitologia greaca.
EPOPEE
Caracterul esential folcloric al miturilor a fost modificat intr-un moment in
care un poet le-a strans intr-o singura opera ,intr-o epopee.In antichitate
poezia era considerata inspiratie divina ,venita de la zei.Poezia si poetii
(azeii) erau apreciati in cetati mai ales la festivitati si sarbatori.

In orice religie orice mitologie exista o erarhie a personajelor.Nu e vorba doar

de bun rau ci despre grade.
ZEII. Atotputernicia lor asupra uniu domeniu ,spatiu,sentimentele
oamenilor,viata este totus maleabila.Zeii sunt asemenea oamenilor se manie,
se cearta , se tem, se sperie , se indragostesc, sunt gelosi, gresesc si uneori
isi recunosc greselile.Sunt un fel de supraoameni ce tin in mana niste atribute
ideale ale puterii ,de care,de altfel, nu stiu totdeauna sa se foloseasca
eficient.Singurrul lor avantaj esential si diferentiator este nemurirea.
SEMIZEII. Sunt copii zeilor cu muritorii.Ei au iesite din comun si atribute
supranaturale.Adesea se revolta contra autoritatii paterne si sunt pedepsiti
aspru caci zeii se cam tem de forta lor. Daca zeii sunt descrisi ca avand
infatisare umana, semizeii sunt imaginati prin excelenta cu atribute
fabuloase: de pilda centaurii,monstrii,titanii, ciclopii…

EROII. De obicei sunt personaje reale carora li se atribuie ,pentru slavirea

nemuritorilor, calitati de exceptie, fapte iesite din comun,destine glorioase
sau tragice ,ca in mai toate legendele.Dupa moarte ,sunt primiti ,ca si
semizeii, in Campiile Elizee sau aruncati in Tartar.

Dupa moarte nimeni nu dispare in neant. Subpamanteanul deschide portile

pentru a primii sufletele mortilor.Geografia acestui taram este simbolica, dar
foarte bine stabilita ,iar sufltele o strabat obligatoriu, tote, ara
exceptie.Primul contact este cu fluviul Alcheron: limfatic si
intunecat ,delimiteaza la marginea lumii viata de moarte.Cursul lui este sporit
de lacrimile celor rai.Dincolo de el este Stixul, fluviul de care si zeii se tem:
cel mai solemn juramant se face pe Stix,iar incalcarea lui duce la pierderea
atributelor divine pentru o suta de ani.
Intre Alcheron si stix stau sufletele asteptandu-l pe luntrasul Charon sa le
treaca dincolo, in Regatul Umbrelor.Daca nu platesc obolul , nu sunt luate si
raman acolo timp de o suta de ani.La fel si cei ce nu au avut parte de
mormant(prietenul lui Ulise,Elpenor mort si parasit in graba pe insula
Crice)artisti care le realizau, demonstrandu-si maiestria.oace.