Sunteți pe pagina 1din 9

STILUL ARHITECTURAL RELIGIOS GRECESC

ÎN ANTICHITATE

Dintre toate formele de artă, arhitectura este cea care are cel mai mare
impact asupra vieţii noastre cotidiene. În viaţa de zi cu zi, nu toţi oamenii au de-a
face în mod obligatoriu cu pictura sau sculptura, însă arhitectura are de
regulă un impact vizual cotidian asupra omului de pe stradă. Masa
tridimensională a exterioarelor clădirilor e volumul negativ al interioarelor lor sunt
elemente de sculptură cu care intrăm zilnic în interacţiune timp de mai multe ori pe
zi. Design-ul faţadelor clădirilor întroduce elementul artistic bidimensional sau
estetic în percepţia zilnică a ambientului nostru.
Arhitectura antică este importantă ca obiect de studiu deoarece a influenţat
hotărîtor istoria arhitecturii, până la începutul secolului XX. Practic ceea ce numim
astăzi arhitectura clasică a fost inventat în mare parte în antichitate.
Noţiunea de 'arhitectură' a apărut în cadrul filosofiei antice Greceşti
(Dumitriu, 1969; Kirk, G., & all 1995; Laerţiu, 1963; Piatkovski, Banu 1979, 1967;
Platon 2002a, b, 1983,1986). arkhitekton(arcche= bătrân, șef, tekton= creator,
făuritor). Ea s-a conturat mai precis în cunoscuta lucrare 'Cele zece cărţi ale
arhitecturii' a lui Vitruvius (Vitruvius, 1960). Frumuseţea arhitecturală a fost creată
de antichitate, probabil fără să-şi imagineze cît de mult caracter de exemplaritate va
căpăta ea peste secole. Altminteri, arhitectura era un meşteşug, ea nu se studia din
cărţi.

Arta greacă reprezintă producţia artistică a civilizaţiei greceşti, cu toate că este


dificil să se stabilească cu precizie limitele cronologice ale acesteia, civilizație care
era formată din toate populațiile care s-au statornicit pe teritoriul Greciei de astăzi,
în Insulele Mării Egee, pe coasta apuseană a Asiei Mici și în sudul Italiei.

1
Se plasează naşterea artei greceşti în jurul secolului IX î.Hr. , odată cu apariţia
perioadei geometrice. S-a convenit că după ce apogeul acestei arte a fost atins în
secolul V , î.Hr. în perioada clasică, ultimele sale manifestări urmând să se stingă în
pragul bătăliei de la Aetium , din anul 31, î.Hr. În realitate lucrurile sunt puţin altfel
deoarece şi după bătălia de la Aetium este observată influenţa artei greceşti în
producţiile orientale şi cele occidentale. Imensa expansiune a culturii greceşti poate
explica importanţa acestei arii de influenţă .
Constructorii Greciei antice nu s-au manifestat ca inovatori, nu au creat noi
sisteme de acoperire a spațiilor și au utilizat materialele pe care le oferea solul grec:
piatra si marmora. Au folosit aceste materiale conform unor tehnici cunoscute si in
special sistemul trilitic ca tradiție megalitică: arhitrave rezemate pe coloane. Ceea ce
caracterizează tehnica de construcție greacă și reprezintă un aport incontestabil in
evoluția civilizației este efortul constant de a conferi sistemului constructiv primar
calitatea expresivității, printr-un proces de elaborare estetică a formelor. Acest efort
a condus către elaborarea ordinelor de arhitectură. După o primă perioadă în care
materialul principal de construcție a fost lemnul, s-a trecut la folosirea pe scară largă
a pietrei: diferite calcare, marmura de Paros, de Pentelic etc. Zidăria era realizată din
blocuri cioplite regulat, nelegate cu mortar. Ansamblarea diferitelor elemente se
făcea cu ajutorul unor piese metalice (scoabe, crampoane, etc.). Sistemul costructiv,
transpunerea in piatră a structurii de lemn, se baza pe principiul trilitului: două
elemente verticale care susțineau un element orizontal. Acoperirea spațiilor se făcea
cu grinzi de piatră. Acoperișurile în două ape, generând în cazul templelor frontoane
pe fațadele mici, erau realizate din solzi de piatră, material ceramic etc.
În arhitectura greacă se disting 3 tipuri de coloane prezente în toate
construcțiile: doric, ionic și corintic, coloane care la rândul lor impun existența
aceluiași ordin cu aceeași denumire.

2
Ordinul doric este cel mai simplu dintre toate ordinele grecești. Soclul
coloanei este format doar din stylobat, reprezentând fundamentul pe care aceasta stă.
Coloana se subțiază ascendent, prezintă caneluri ,nu prea adânci, ca niște șănțulețe,
și se termină prin capitele cu decorația specifică. Grinda are 2 trepte: arhitravă și
friză. Acestea erau întotdeauna împodobite cu sculpturi sau basoreliefuri .
Ordinul ionic oferă un aspect suplu care pune accent pe elementele
decorative. Soclul coloanei este format din stereobat și stylobat. Spre deosebire de
cel doric, aici coloana este susținută de bază, care separă fusul coloanei de stylobat.
Coloana prezintă și aici caneluri, dar spre deosebire de cea dorică, unde muchiile
erau ascuțite, aici sunt teșite.Coloana se termină cu capitele ( abacă compusă și
volute) pe care se sprijină antablamentul format din arhitravă( netedă , metope,
triglife) , friză și cornișă.
Ordinul corintic are coloana mai zveltă decât cea ionică. Ceea ce conferă
particularitate coloanei corintice este capitelul pentru ornamentul său numit acantă,
preluat ulterior și de coloanele compozite.
Un exemplu de o mare strălucire îl reprezintă Templul Parthenon. Marmura
de Pentelic, din care a fost construit templul, avea stralucirea si incandescenta
diamantina a pietrei pretioase. Stilul doric, combinat cu stilul ionic, fac din
Parthenon unul dintre miraculoasele monumente ca frumusețe din lume si unul
dintre cele mai pure exemplare de perfecțiune.La fel ca si Parthenon-ul, toate
celelalte constructii de pe Acropole au fost initial construite in secolul al-V-lea.
Parthenonul i-a avut ca arhitecți pe Kallikrates si Iktinos, iar sculpturile ce îmbracă
clădirea au fost realizate de Pheidias, deși unii specialiști sunt de părere că ar fi putut
exista mai mulți autori ai sculpturilor, luând în considerare diferențele de stil și
dinamism între frizele paralele ale Parthenonului si chiar între friză și metope.
Parthenonul a fost construit pe exact același loc în care înainte existase
Templul dedicat zeiței Athena, templu ce a fost în totalitate distrus de persi in timpul
3
războiului dintrre ei si greci. Monumentul reprezintă o mulțumire adusă zeiței care
i-a salvat pe greci de la dezastrul de a fi cuceriți de perși.
Templul este unul caracteristic grecesc, însă stilul ales este unul specific și anume
cel doric, având însă elemente ionice. Apartenența la stilul grecesc poate fi
recunoscută mai ales prin coloanele uriașe cu caneluri, coloanele sunt așezate direct
pe podeaua templului, denumită stylobat, iar capitelurile din partea superioară sunt
simple; coloanele se sfârșesc cu blocul rectangular lipsit de decorații si numit abac.
Deasupra acestora, sunt triglifi si metope. Inițial, construcția era acoperită de
sculpturi ce se găseau atât la nivelul metopelor cât si al pedimentului, având și o friză
ce înconjura toate cele patru laturi ale constructiei, în interiorul templului, aceasta
reprezentând o caracteristică a stilului ionic. Astfel templul însumează atât trăsături
dorice cât și ionice.

În interior, erau 4 coloane ionice la intrarea din latura de vest a templului.


Pelerinii vedeau partea vestică, pe care trebuiau să o ocolească spre a patrunde în
clădire, prin aripa de est a monumentului. Sculptura ce amintea de mitul Athenei și
al lui Poseidon în concursul lor de a fi patron al orașului se întâlnea pe această latură
estică.

Potrivit unui mit popular, care ar sta la baza construirii Parthenonului, Athena și
Poseidon ar fi concurat pentru onoarea de a fi patronul noului oraș. Mitul descrie
cum zeitătile au adus daruri pentru a intra în grațiile muritorilor. Poseidon a lovit
Piatra de temelie a Acropolei cu tridentul său în locul unde a fost ulterior construit
Erechtheionul, iar din pământul afectat de fulger, a răsărit un minunat cal ce
reprezenta cadoul pentru cetățeni. Totusi, orașul poartă numele Athenei care a
conferit orașului darul măslinului. Această bătălie a zeităților este înfățișată într-un
aranjament sculptural situat pe padimentul vestic al Parthenonului.

4
In partea estică se întâlnesc primele reprezentări feminine de pe friză. Ele aduc
obiectele menite sacrificiului, paraphernalia , incluzând phiale sau vase si cupe
pentru vin, thymiaterion, sau vasul cu tămâie. Următoarele grupuri de personaje (in
numar de 10) sunt problematice, despre ele s-ar crede ca sunt eponymous, cei care
au dat numele celor 10 triburi . Plasarea lor în proximitatea zeităților le indică
importanța. O altă interpretare ar fi aceea ca ei ii pot reprezenta pe athlothetai, cei
care au pus la cale procesiunea. Nu există suficiente dovezi iconografice care să
determine care dintre aceste două interpretari este corectă.

Cele 12 divinități reprezentate în pozitie șezută sunt considerate a fi cele de pe


Olymp, având dimensiuni semnificativ mai mari față de toate celelalte personaje și
fiind aranjate in grupuri de 6 pe diphroi, sau scaune fără spătar, cu exceptia lui Zeus
care este întronat. Ei stau cu spatele la ceea ce pare a fi evenimentul culminant al
procesiunii; 5 dintre figurile reprezentate (3 copii si 2 adulti), două dintre figurile de
copii cară deasupra capului obiecte (acestea sunt probabil fete) iar o a treia figură
apartine unui sclav (acestia erau reprezentati ca avand dimensiuni mai mici decat
celelalte personaje) si care il ajuta pe celalalt personaj în procesiune.

Alături de Parthenon, Erehteionul își definește incinta, ca unul dintre sanctuarele


cele mai elegante ale arhitecturii ionice. Construcția sa a început în anul 420 î.e.n,
când războiul peloponesiac a fost întrerupt prin Pacea de la Nicias, și s-a încheiat în
406 î.e.n. Erechteionul a fost ultimul monument construit pe Acropole, fiind închinat
zeilor Atena și Poseidon.

Legenda spune că cei doi au trebuit să se întreacă pentru ca unul dintre ei să


devină protectorul orașului. Oferind un măslin locuitorilor cetății, Atena a câștigat
lupta împotriva lui Poseidon, care le-a dăruit apă sărată.

5
Partea de est a templului este închinată zeiței Atena, în timp ce partea de vest a
servit cultului lui Poseidon, iar alte altare din interior aveau scopul de a îi cinsti pe
Hefaistos și pe Pandrossos. Monumentul decorează partea nordică a Acropolei și a
fost realizat după schițele lui Mnesicles, arhitect al secolului V i.e.n. ce a conceput
și Propileele, intrarea monumentală a Acropolei. Erechtheionul a trecut prin mai
multe reparații, prima având loc în secolul I î.e.n., după ce sanctuarul a fost incendiat
de generalul roman Sulla. A mai fost modificat substanțial la începutul perioadei
bizantine, când a fost transformat într-o biserică închinată Maicii Domnului. Odată
cu această modificare s-au pierdut o parte din elementele arhitecturale ale
construcției vechi. Ulterior, Erechteionul a devenit reședința unui comandant turc și
harem în perioada otomană. În 1801, una dintre cariatide (”cariatidă” are sensul de
„fecioară din caria”, este o statuie în formă de femeie care susține un acoperiș),
coloana de nord a pridvorului de est și secțiune superioară au fost luate de către
Lordul Elgin, pentru a își decora o vilă scoțiană. Mai târziu au fost vândute Muzeului
Britanic (împreună cu frontonul și friza luate din Panthenon).

Templul Erechteion a fost construit din marmură, în stil ionic și este admirat
îndeosebi datorită cariatidelor – stâlpi sculptați în formă de femei, ce susțin greutatea
acoperișului pe capul lor. Pentru a nu se degrada și mai mult, cele șase cariatide au
fost înlocuite în 1979 cu niște copii, cinci cariatide originale păstrându-se în Muzeul
Acropolis din Atena și una la Muzeul Britanic. Spre deosebire de stilul înalt, solemn,
al arhitecturii şi sculpturii celorlalte monumente de pe Acropole, Erechteionului a
reprezentat – prin ingeniozitatea soluţiilor tehnice şi a viziunii artistice – un lucru cu
totul nou în istoria arhitecturii greceşti. Astfel, farmecul cariatidelor constă în aceea
că produc și un efect stilistic, și au și un rost structural.

Templul lui Zeus din Olimp

6
După victoria decisivă a grecilor, conduși de Themistocles, asupra perșilor, în
bătălia navală de la Salamina (480 î.Ch), s-a hotărît să fie construit la Olympia un
templu consacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare și mai bogat din Altis. El a fost
construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) și a fost terminat în
anul 457 î.Ch. Templul a fost realizat înordinul "doric peripter hexastil", cu șase
coloane în fațada principală și câte treisprezece coloane pe fațadele laterale, cu
dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lățime și 20,25 m înălțime totală, până la
partea superioară a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul
era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, frontonul de est, în loc deacrotera (mic
piedestal servind ca suport statuielor, vaselor și altor ornamente), purta
o Victorie aurită. Decorația sculpturală a celor două frontoane, executate se pare
de Paeonios și Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărțit în trei
zone: de la intrare până la doua coloană era un spațiu liber, urma un spațiu închis
până la a cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la
peretele de vest, era așezată statuia lui Zeus așezată pe un soclu din marmură albastră
de Eleusis.

Templul zeiței Artemis din Efes

Templul lui Artemis era faimos pentru marimea lui si pentru operele de arta pe
care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada decorata. Se estimeaza ca
masura 106 metri in lungime si 54 de metri pe latime, avea 127 coloane de piatra
inalte de 18 metri fiecare, fiind de 4 ori mai mare decat Parthenon-ul din Atena. La
intrare, scari de marmura inconjurau templul. In interior erau sculpturi valoroase
realizate de marii artisti ai vremii.

Templul zeiţei Artemis din Efes, denumit in limba greaca Artemision, iar in limba
latina Artemisium, se mai numea si Templul Dianei.Templul a fost construit timp de
120 de ani de catre imparatul Adrian cel Mare. Cladirea avea dimensiunea de 105 m
7
lungime si 51 m latime. Un numar de 127 de coloane de 18 m inalţime susţineau
acoperişul.

In interiorul templului se afla statuia zeitei Artemis,de 2


m, acoperita cu aur şi argint. Templul a fost un edificiu antic grec construit pentru
zeiţa Artemis, in anul 550 i.H.,in orasul Efes, aflanduse in acea perioada pe teritoriul
imperiului babilonian.Templul zeiţei Artemis din Efes se afla la 50 de km la sud de
oraşul Izmir, din Turcia, si este considerat una din cele sapte minuni ale lumii.
Trecerea spre terasa superioara a templului, se făcea prin intermediul unor scari de
marmura, construite in jurul intregii cladiri. O scara imensa impodobita cu
ornamente deosebite si sustinuta de coloane inalte de 20 m si ele ornamentate foarte
frumos, in total erau 127 de coloane .Ușa din centru era strajuita de doua statui unice
de amazoane, iar acoperisul era decorat foarte frumos. Philon a spus despre templu:
"Am vazut zidurile din Babilon, am vazut grădinile din Semiramis, am vazut statuia
lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar cand am vazut templul din
Efes, celelalte minuni au disparut ca in ceaţa".Templul a fost distrus de un incendiu,
la 22 iulie 356 i.Hr., provocat de un individ numit Herostratus, din dorinta de a
ajunge celebru nefiind capabil sa ajunga celebru prin propiile calitati. Se mai spune
că pentru ai fi dejucat planul diabolic, numele nu s-a făcut public la acea vreme și că
a fost condamnat. Alții afirmă că a murit și el în acel incendiu. Istoria acestui om
este una din cele mai dramatice din antichitate şi pline de invăţăminte.Legenda spune
că in noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar zeita Artemis
a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut timp să se ocupe de protejarea
templului.

Din templu nu au ramas decât puţine urme. Până astăzi au mai ramas doar
câteva statui din templu care au fost o sursă de inspirație pentru picturi aflate în
catedrale mari din lume, cum ar fi Catedrala din Vatican.În anul 356 templul a fost

8
reconstruit de către cetaţenii oraşului Efes, dar a fost dărâmat din nou odată cu
apariţia creştinismului. Efesul a fost unul din cele mai bogate centre bancare ale
lumii antice, cu un templu magnific ce a fost într-adevar una din Cele Șapte Minuni
ale Lumii. .

Aceste construcții au fost cele mai importante și mai populare în arhitectura


greacă. Aceste temple vor fi succedate de arhitecții romani , care vor împelti stilul
grecesc cu necesitățile tehnice și cu spiritul ingineresc specific poporului roman ,
realizând o mare varietate de forme arhitecturale, dintre ele amintind în primul rând
Panteonul, Templul lui Augustus( Croația), Maisson Carre.

Stilul arhitectural grecesc a dăinuit de aproximativ 2 milenii , suferind pe


parcursul timpului modificări, în mare parte combinații cu alte stiluri artistice impuse
de evoluția estetică și artistică a vremii. De altfel se poate vedea și în zilele noastre
la Biserica Buna Vestire București.

S-ar putea să vă placă și