Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R.

Moldova
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Textile și Poligrafie
Departamentul Design și Tehnologii în Textile și Poligrafie
Programul Design și Tehnologii Poligrafice

Referat

Disciplina: Istoria artei și a designului.

Tema: Arta Greacă.

Cojocari Dana st. Gr. DTP-201 FR

l.u. Cazac Viorica.

Chișinău 2021
Limitată iniţial la cadrul restrâns al Mării Egee , arta greacă se impune treptat, datorită acţiunilor de
colonizare din secolele VIII şi VII ,în toată regiunea din jurul Mării Mediteraneene. Cuceririle lui
Alexandru cel Mare fac ca la sfârşitul secolului al IV lumea greacă să se întindă la est până la
graniţele cu India ,la sud să înglobeze tot Egiptul şi , mai ales, Imperiul persan. Totuşi exista o
profundă diviziune politică, datorată prezenţei foarte multor etnii. Dar, în această diversitate rezida
o identitate culturală comună, care face să se poată vorbi de o artă greacă.
Pana in secolul XX originile artei greceşti au fost învăluite în mister, pentru că în Grecia nu se
găsiseră urme din epoca pietrei. Acum se ştie că naşterea artei greceşti îşi are originea în
confruntarea mai multor civilizaţii care ocupau bazinul oriental al Mediteranei.

Arta cicladică.
Cea mai veche mărturie artistică a lumii greceşti este arta cicladică. În epoca bronzului vechi,
Cicladele produc numeroase obiecte, în argilă arsă sau bronz ,dar cele mai frumoase manifestări
artistice constau în producerea de idoli cicladici. Aceste statuete din marmură reprezintă personaje
puternic stilizate .Aparent simple, realizarea lor ţine seamă de păstrarea riguroasă a proporţiilor,
care le conferă acest superb echilibru. În ciuda numeroaselor ipoteze ale istoricilor, semnificaţia lor
rămâne încă necunoscută. Către sfârşitul mileniului II producerea lor scade.

Arta minoică.
Perioadei de dominaţie cretană, în jurul anului 1800 i.C., îi corespunde construirea primei generaţii
de palate, între care cel din Cnossos şi Malia. Aceste edificii sunt alcătuite dintr-o curte
rectangulară, în jurul căreia se află o serie de încăperi, de culoare pentru procesiuni, şi de săli de
ceremonii. Palatele sunt puternic inspirate de modele orientale. După distrugerea lor brutală, pe
aceleaşi situri, în secolul VI i. C. va fi reconstruită a doua serie de palate cretane. Ele reprezintă un
plan similar, pereţii lor fiind acoperiţi cu fresce magnifice, în culori strălucitoare. Prin intermediul
subiectelor religioase sau a motivelor florale se exprima bucuria de a trăi şi spontaneitatea.

Ceramica pictată reia acelaşi stil naturalist şi vesel, delectând prin reprezentări ale elementelor
marine. Producerea micilor obiecte de lemn ,metal sau fildeş se făcea la scară largă. Cretanii
creează, de asemenea, minunate piese de orfevrărie.

Arta miceniană.
Atunci când civilizaţia minoică mai străluceşte încă, sunt realizate la Micene, în secolul XVI i. C. ,
două mari morminte probabil princiare. Intr-un mediu relativ sărac, opulenţa lor uimeşte. Aceste
morminte conţin obiecte din metal preţios, dintre care multe provin din întreaga Europă ; creaţiile
autohtone sunt decorate cu scene voit violente, într-un stil aproape brutal. Începând din 1400 i. C. ,
după nimicirea Cretei

micenienii construiesc puternice citadele fortificate, al căror aspect contrastează cu deschiderea

amplă, spre natură a palatului cretan. Pereţii sunt formaţi din blocuri imense de piatră, atât de mari
încât, după cum spune legenda doar ciclopii ar fi putut să le transporte. În interiorul citadelelor,
palatele au dimensiuni reduse. Încăperea lor principală este construită după principiul megaronului,
aflat la baza viitoarei arhitecturi greceşti.
Au fost găsite clădiri funerare în forma „căpăţânei de zahar” , rodul unei măiestrii deosebite, care
impun prin amploarea lor.

Apariţia marii statuare şi a arhitecturii in piatră.

Sculptura se concentrează pe doua tipuri precise : reprezentarea unui tânăr gol (kuros ) şi a unei fete
îmbrăcate ( kore ) care constituiau punctul de plecare al întregii statuare greceşti.
Aceste statui precum şi acelea a perioadelor care urmează, erau pictate în întregime. Sculpturile
arhaice şi-au găsit modele din statuara egipteană. La început statuile nu sunt foarte exacte, lipsa
detaliilor diminuându-le expresivitatea. Dar cu timpul figurile se animă, modelul devine mai realist.
Templele, edificii cărora li se acordă toată atenţia, încep să fie construite din piatra ; încă nu se
foloseşte mortarul, elementele componente fiind fixate deseori prin suprapunere. Templul,
iniţial format dintr-un megaron, precedat de un pridvor, evoluează ulterior pentru a se ajunge, în
secolul VI la un plan din trei parţi. Acum templul prezintă un sanctuar format din trei nave şi
destinat adăpostirii statuii de cult. Când este înconjurat de un şir de coloane, pe cele patru laturi, se
numeşte peripter, iar atunci când coloanele se aliniază pe două rânduri se numeşte dipter.

Mai mult, în secolul VI sunt prezente cele două mari ordine arhitecturale: ordinul doric, care se
răspândeşte pe Grecia continentală (invadată de dorieni în secolul IX ), şi ordinul ionic, care se
dezvoltă pe insule şi pe ţărmurile Asiei Mici ( în Ionia).
Templele dorice sunt masive. Construcţia lor se bazează pe o rigoare arhitecturală care acordă o
importanţă deosebită structurii în dauna decorului. Decorarea lor exterioară înseamnă transpunerea
în piatră a unor elemente funcţionale din lemn.
Ordinul ionic oferă un aspect mai suplu, punând accent, în mod intenţionat, asupra elementelor
decorative. În Asia Mică, sub influenţa Orientului, se construiesc temple colosale, a căror reputaţie
este mare. Templele de pe insule au dimensiuni mult mai mici.

Prima perioadă a artei clasice.

Ordinul doric domina creaţia arhitecturală. Arhitecţii se preocupă de problemele arhitecturale ale
construcţiei pentru a-i da o expresie perfectă. Ei realizează corecţii care permit atenuare
deformărilor datorate efectelor optice.

Începând din anul 447 i. C. , construcţia Partenonului marchează apogeul acestei arhitecturi clasice.
Datorita unei soluţii ingenioase, Partenonul devine modelul întregii creaţii arhitecturale a celei de-a
doua jumătate a secolului.

Pe de alta parte, sculptorii renunţă la convenţiile arhaice, pentru a da statuarei un ultim suflu vital
care-i lipsea: mişcarea. Prelucrarea bronzului se generalizează şi stăpânirea tehnicii turnării în ceară
pierdută îi dă mai multă supleţe.
La începutul secolului V stilul sever îşi pune amprenta austeră pe chipul acestor sculpturi.
La mijlocul secolului, acest stil evoluează imperceptibil, spre primul clasicism, reprezentat de cei
trei mari sculptori ai secolului : Miron( Dicobolul ), Policlet ( Doriforul şi Diadumenos ) şi Fidas
(friza Partenonului). Clasicismul încearcă să creeze o impresie de perfect realism, construind un om
ideal, care exprimă măsură şi armonie .

A doua perioadă a artei clasice.

Secolul IV i. C. este o perioadă de tranziţie la arta elenistică. Arhitectura dezvoltă gustul pentru
decor, menţinându-şi preocuparea pentru respectarea proporţiilor. Un al treilea ordin, cel corintic,
apare în interiorul edificiilor şi amestecul stilurilor este tot mai frecvent . Arhitectura religioasă
creează un tip nou de mic edificiu circular a cărui funcţie exactă nu se ştie . În acelaşi timp
arhitectura funerară renaşte.

Sculptura abandonează severitatea rece de până acum, abordând un stil mai afectiv . Se dezvoltă
astfel un curent senzual care acordă o mare atenţie formelor sinuoase şi graţioase. La mijlocul
secolului Praxitele realizează primul nud feminin: Afrodita din Cnidos.
În sculptură se manifestă o tendinţă mai realistă şi zbuciumată , care prefigurează arta elenistică .
Concomitent ia naştere arta portretului , care nu corespunde spiritului caracteristic primei perioade.

Arta elenistică.

În perioada elenistică apar numeroase oraşe noi , ceea ce permite triumful arhitecturii civile în piatră
. Aceleaşi principii de simetrie şi raţionalism guvernează urbanismul, dar preocuparea arhitecţilor
rămâne adaptarea construcţiilor la configuraţia locului şi a peisajelor. În aceasta privinţă teatrele
sunt exemple magnifice.
Pretutindeni în oraş clădirile pentru practicarea sportului, cele administrative şi culturale, ca şi
locuinţele private sunt construite din piatră. Cea mai frumoasă realizare a acestui urbanism elenistic
este Acropola din Pergam . Arhitectura evoluează şi în ceea ce priveşte structura sa. Spre deosebire
de rigoarea clasică ,ea etalează gustul pentru ceremonii şi pentru fast. Elementele sunt deturnate de
la valoarea arhitectonică pentru a satisface o preocupare tot mai mare pentru decor.
Sculptura elenistică pune în evidenţă o sensibilitate total diferită de spiritul clasic. La sfârşitul
secolului se face simţită o nouă tendinţă expresionistă , preocupată atât de musculaturi exagerate cât
şi de subiectele legate de luptă şi durere. Acest stil domină sculptura elenistică. Arta portretului
cunoaşte un succes tot mai mare .
Marea pictură grecească a epocii elenistice este reprodusă în frescele de la Pompei . Pictorii
stăpânesc exprimarea tridimensională .
Arta greacă dispare o dată cu cucerirea romană , dar ecoul ei se va prelungi încă mult timp,
constituind o inepuizabilă sursa de inspiraţie pentru curentele ce vor urma .

ATENA
Atena a devenit cel mai renumit oraş al Greciei Antice între anii 500-400 î.c. Regiunile pe care azi
le numim Grecia, coasta Turciei şi Egiptul erau pline de poleis sau oraşe cetăţi. Unele erau cetăţi
mari, ca de exemplu Corintul. Fiecare cetate avea monedă proprie, legi proprii şi modul lor de a
vorbi.
Între anii 500-400 î.c.atenienii au dus numeroase lupte împotriva altor oraşe cetăti. În această
perioadă au întemeiat un imperiu şi au creat un mod de viaţă, care de atunci a fost admirat de toată
lumea.
Atenienii credeau că oraşul lor era sub protecţia zeiţei Atena, o zeiţă războinică şi că tatăl ei era
Zeus, regele tuturor zeilor. De asemenea credeau că ea are mulţi fraţi şi surori printre care Apollo,
zeul soarelui şi Dionysos, zeul vinului. Pentru ei Atena era zeiţa înţelepciunii; ea a inventat plugul,
trompeta, arta olăritului, carul de luptă, corabia.
Zeiţa Atena a oferit oraşului care-i purta numele măslinul, care l-a transformat într-o cetate foarte
bogată .
Unele din minunile Atenei Antice pot fi văzute sub forma unor clădiri care au supravieţuit până azi.
În mijlocul Atenei se află un deal, numit Acropole. Aici s-au construit cele mai minunate clădiri ale
oraşului, care în majoritate erau folosite în scopuri religioase.

Erechteionul ; numele acestui templu vine de la unul din primii regi ai Atenei. În curtea
Erechteionului creştea măslinul despre care se credea că fusese dăruit oraşului de către zeiţa Atena.

Statuia Atenei luptătoarea era atât de mare încât marinarii atenieni aflaţi departe pe mare puteau
vedea coiful şi lancea zeiţei strălucind în lumina soarelui.

Propileele. Pe aici se făcea intrarea în Acropole. Drumul către Propilee era format dintr-o pantă
abruptă pe care înaintau procesiunile religioase îndreptându-se spre templu.

Partenonul era cea mai frumoasă cladire de pe Acropole ; era un templu construit de Pericle şi
dedicat zeiţei Atena Partenos. Cuvântul grec “parthenos” înseamnă “necăsătorit ”, iar Partenon
însemna “casa zeiţei necăsătorite”. Este o clădire impunătoare cu o lungime de 99,7 m şi o lăţime de
33,5 m. Construcţia ei a durat 15 ani; a fost clădit din marmură Pentelică, care conţine minereu de
fier şi îi conferă în lumina soarelui o strălucire cală, aurie. În interior există o altă statuie imensă a
zeiţei Atena, sculptată în fildeş şi aur de Phidias. Partenonul era scena unuia din cele mai mari
festivaluri ateniene-Panathenaea. Acest festival se ţinea la fiecare 4 ani în cinste zeiţei Atena ; era
un amestec de ceremonie religioasă şi distracţie, se organizau întreceri atletice şi o cursă cu torţe
care se ţinea noaptea pe străzile oraşului. Cel mai important eveniment al festivalului era o
procesiune în care tinere fete ateniene duceau peplos-ul la Partenon (îmbrăcăminte sacră făcută în
fiecare an pentru Atena şi pusă pe umerii statuii. Pericle a comandat ca această procesiune să fie
sculptată pe friza care înconjoară Partenonul. Aceste sculpturi se numesc marmurile Elgin (după
Lordul Elgin, cel care le-a dus în Anglia)Unele dintre ele pot fi admirate în British Museum.
În fiecare an atenienii ţineau un mare festival dramatic, numit Marea Dionysia . Festivalul ţinea 6
zile şi punerea sa în scenă era foarte costisitoare. În primele3 zile se prezentau comedii şi întreceri
pentru poeţi , iar ultimele 3 zile erau rezervate pentru piese serioase.
Cel mai renumit festival al atleţilor era denumit Jocurile Olimpice ; ele şi-au luat numele de la
Olympus, centrul religios din sudul Greciei. Jocurile se ţineau la fiecare 4 ani, la sfârşitul lunii
iunie. După o ceremonie de deschidere solemnă primul eveniment era cursa de care de luptă cu
patru cai. Participau până la 40 de care învârtindu-se în jurul stadionului însoţite de un zgomot ca de
tunete. Foarte puţine erau cele care terminau cursa din cauza ciocnirilor dar şi din cauza distanţei de
14,4 km cât măsura traseul obligatoriu.
În cadrul Jocurilor Olimpice mai existau meciuri de box, alergări, întreceri de lupte şi petatlon. În
limba greacă “pente” înseamnă cinci, iar “atlon” – întrecere. Deci pentatlonul era o combinaţie de
cinci discipline sportive diferite. Concurenţii trebuiau să alerge, să sară în lungime, să arunce discul
şi suliţa şi să se lupte. Învingătorii purtau pe cap o cunună de frunze de măslin sălbatic.
Dansul joacă un rol mult mai important la vechii greci decât în societatea modernă. Dansul nu este o
doar o distracţie ci expresia spontană a unor sentimente profunde (bucurie, tristeţe). Pe lângă
dansurile solemne, se cunoşteau dansurile violente şi lascive , numite cordax. Sparta a fost una din
cetăţile unde dansul era la mare cinste. Muzica era unul din elementele de cult şi puţine ceremonii
religioase se desfăşurau fără cântece. Muzica era acompaniamentul necesar al poemelor şi al
“corurilor de dansatori” şi umplea lungile intermedii dintre actele tragediilor şi comediilor. Soldaţii
se duceau la luptă cântând şi tot cântând se odihneau după o zi de muncă participanţii la banchete.
Cei mai vechi muzicieni cunoscuţi sunt Orfeu, Linos, Tamiris. Muzica greacă este în esenţă o
muzică vocală. Principalele instrumente folosite erau lira, flautul dublu şi tamburina. Notaţia
muzicală era alfabetică ; anumite semne adăugate deasupra literelor indicau durata sunetelor.
La Atena exista un fel de poliţie, alcătuită din arcaşi sciţi.Şefii lor erau “Cei unsprezece”; ei puteau
aresta orice hoţ sau criminal prins în flagrant delict şi, dacă acesta îşi recunoştea culpa, să-l execute
pe loc. Dacă nu recunoştea, îl predau unui tribunal de judecată. În afara pedepselor băneşti (amenzi,
confiscarea totală sau parţială a bunurilor) tribunalele ateniene condamnau la exil temporar (phyge)
sau definitiv (aeiphygia), la pierderea drepturilor cetăţeneşti , la închisoare şi la moarte. Locul de
tortură era afară din oraş, în apropiere de Zidul Lung de la nord, dintre Atena şi Pireu. Flagelarea pe
o roată, stigmatizarea cu fierul roşu şi jugul pus în jurul gâtului erau aplicate doar sclavilor.
Democraţia Atenei avea trei componente principale Ecclesia, Boule şi Dikast eria. Ecclesia era
adunarea tuturor cetăţenilor de sex masculin în vârstă de peste 18 ani. Femeile nu puteau deveni
membre. În Ecclesia atenienii alegeau magistraţii şi funcţionarii oraşului; ei discutau treburile
importante şi hotărau ce era de făcut.
Boule, era consiliul care propunea lucrurile pe care urma să la realizeze Ecclesia. Membrii acestui
consiliu erau aleşi prin vot. Dikasteria era formată din tribunale.
Deoarece locuiau într-o climă firbinte, atenienii purtau îmbrăcăminte uşoară. Bărbaţii purtau o
tunică scurtă cu mâneci lungi până la cot strânsă cu centură în jurul taliei ; era confecţionată din
lână sau pânză aspră. Tunica femeilor era colorată în culori vii, mai scurtă şi deseori nu avea
mâneci; sepurta peste o fustă lungă plisată şi era strânsă în talie cu o centură. Atât femeile cât şi
bărbaţii purtau sandale din pile sau lemn sau un fel de cisme perforate legate până la genunchi
numite “coturni”,care aveau talpa groasă şi puteau fi purtate atât pe piciorul drept cât şi pe cel stâng.
Tinerii eleganţi din clasa cavalerilor purtau părul lung; atenienele îşi ondulau părul, îşi făceau bucle
şi- l adunau în`creştet şi la ceafă. Ele îşi acopereau capul cu o parte din tunică sau din mantia lor,
îndoită ca o glugă. Părul putea fi vopsit (mai ales blond, culoare foarte apreciată) , se purtau cozi
false şi peruci, împodobite cu piepteni de os, fildeş, sidef, sau bronz.Sclavii şi oamenii din popor,
purtau pe cap o bonetă din piele de câine, numită kyne, iar cei înstăriţi purtau pilos (pălărie
frumoasă, cu calotă înaltă, conică, ascuţită la vârf).
Atena era un mare centru comercial. Mărfuri din toată lumea greacă erau importate prin portul
Pireu. Navele comerciale se numeau “rotunde sau “scobite”, faţă de cele de război, mai lungi,
înguste şi mai puţin adânci. Cele mai mari vase comerciale transportau aproape 400 de tone. Portul
Pireu a fost amenajat de Temistocle şi a ajuns centrul unei activităţi intense, comerciale şi militare.
Marina de război era alcătuită din trireme (nave cu trei rânduri de vâsle) , era o corabie rapidă, care
putea transporta 200 de oameni.

Atena, oraş în sud-estul Greciei, capitală şi cel mai mare oraş al ţării. Este situată pe colina Attic şi
este înconjurată cu munţi din trei părţi, cei mai importanţi sunt munţii Párnis, Pendéli, şi Hymettos
(Imittós). Doi curenţi, râul Kifisós în vest şi râul Ilisós în est, trec prin oraş. Atena cu portul ei,
Pireu(Pireás), care este situat la 8 km de sud-vestul Golfului de Saronikós (un intrând în Marea
Egeană), formează o regiune metropolitană. Atena domină viaţa economică, culturală, şi politică din
Grecia. În 1996 populaţia din oraşul cu suprafaţa cea mai mare a fost de 3 100 000.

II Oraşul CONTEMPORAN
O mare porţiune din activitatea grecească industrială este concentrată în Atena. Există fabrici de
textile, băuturi alcoolice, săpun, făină, chimice, produse de hârtie, piele, şi ceramică. Turismul este
de asemenea important pentru economie.
În centrului oraşului modern este Constitution Square, în apropiere este clădirea Parlamentului şi
câteva muzee. Printre instituţiile oraşului de educaţie înaltă sunt şi Universitatea Natională
Capodistrian din Atena (1837), Universitatea Natională de Tehnică din Atena(1836), şi şcolile de
artă, afaceri, şi agricultură. Atena are numeroase muzee printre care enumerăm: Muzeul National de
Arheologie, Muzeul Bizantin, Muzeul Acropolis, şi Muzeul Benaki, cu colecţiile lor remarcabile.
Deasupra Atenei pe colina Acropole veghează ruinele civilizaţiei antice greceşti. Cel mai mare
templu Parthenonul, a fost construit în onoarea zeiţei patroane a oraşului, Atena, în secolul V î.e.n..
În ciuda deteriorărilor provocate de intemperiile naturii şi a distrugerilor umane, templul a rezistat
în timp până în zilele noastre. Deşi este opera unui simpozion artistic şi deşi nu ştim care este
contribuţia concretă ale mâinilor lui Fidias, Parthenonul este mai mult decât o realitate
arhitectonică, este o realizare de un ordin care depăşeşte speciile artei şi care totuşi persistă să se
identifice cu zestrea spirituală pe care nu putem să i-o atribuim decât lui Fidias. Parthenonul este
ideea unei forme care se numeşte Fidias. Planul templului grec se defineşte după felul în care
coloanele sunt dispuse faţă de o încăpere centrală în care se află imaginea de cult. Parthenonul
reprezintă tipul cel mai echilibrat al evoluţiei templelor. Numără opt coloane pe faţadă, rândul de
coloane dorice care încadrează templul mărgineşte o incintă cu friză ionică, construcţia fiind un
exemplu în privinţa coeziunii acestor două moduri de a exprima unitatea.
Ionicul are coloana mai verticalizată, capitelul mai bogat arcuit şi profilurile mai jucate. Distincţia
însă se exprimă mai clar prin felul în care ionicul umplea registrul frizei cu o pandă continuă de
sculpturi faţă de banda dorică. Aşa că Parthenonul se înfăţişa în afară cu metopele sculptate, iar pe
dinăuntru cu friza continuă a reliefului Ionic, care înconjoară încăperea în care se află statuia Atenei
Parthenos. Pe reliefurile statuii, apare lupta zeilor cu giganţii, lupta lapiţilor cu centaurii şi lupta
atenienilor cu amazoanele. Friza Parthenonului înfăţişează procesiunea întregii cetăţi, a tuturor
vârstelor şi oamenilor cetăţii care participă fără distincţii de rang la sacra solemnitate. Friza descrie
două cortegii care se întâlnesc ambele pe latura de răsărit acolo unde tronează zeii. Pe latura de apus
călăreţii sunt alături de caii lor şi cortegiul este incipient, abia se formează. Pe latura nordică aşa
zisa cavalcadă este în plin mers. În sud, procesiunea fecioarelor ascultă de o gradaţie monumentală.
Zeii sunt izolaţi în aşa fel pe latura de răsărit încât muritorii să nu fie conştienţi de prezenţa lor adică
să nu pară, că zeii îşi exercită oficial autoritatea, şi că impun ţinuta de reculegere a sărbătorii.
Această naraţiune a frizei pe lângă amploarea pe care este capabilă să o sugereze, exprimă un
conţinut profund al atitudinii greceşti; acel al libertăţii de concepţie care prezidează chiar lucrurile
absolute.
Decoraţia exterioară a Parthenonului este formată din importante grupuri sculpturale cum ar fi:
uriaşul orizont spre care cugetă fiinţa lui Dionisos–Teseu, grupul de zeiţe de alături ale căror mâini
retezate de timp, ciunge, vor parcă să vorbească despre imensitate şi grupurile statuare ale
frontonului de răsărit cel care reprezintă naşterea Atenei din capul lui Zeus.
Iluzii ale Parthenonului
Parthenonul, o capodoperă de arhitectură antică greacă, este exemplul unei iluzii de linii. Deşi el
pare perfect drept, structura nu conţine unghiuri perfect drepte. Coloanele de arhitectură sunt
proiectate să se aplece puţin înăuntru, arhitecţii au construit baza şi alte elementele orizontale cu o
curbură neînsemnată îndreptată în sus. Aceste modificări compensează pentrua a deforma efectele
de perspectiva liniară, care altfel fac structura să apară înco
Atena, impartita intre cultura straveche si zonele de plaja, este unul dintre marile orase ale Europei,
care ofera o vacanta unica: muzee, galerii de arta, monumente istorice, iar daca vrei o schimbare de
peisaj, statiunile litoralului te asteapta stralucitoare si pline de viata. Poti vizita Atena doar pentru
Acropole, Parthenon si Muzeul National, unde vei gasi unele dintre cele mai frumose urme ale
Greciei antice si vei simti sarmul sacru al monumentelor si al artei. Daca urci pe Acropole si
privesti Atena vei descoperi de fiecare data un alt oras, plin de contraste si surprize: antic, bizantin,
neoclasic, modern, vesel.
Veselia orasului se poate vedea peste tot: in teatrele antice, in expozitiile moderne, la competitiile
sportive, lânga coloanele unui vechi templu, la un concert sau chiar lânga un pahar de Raki intr-o
taverna. Sau, tot aici, te poti bucura de viata de noapte pe care acest oras ti-o ofera cu generozitate
prin restaurantele sale, barurile si cluburile de noapte. Atena beneficiaza de o localizare excelenta,
oferindu-i vizitatorului posibilitatea sa cunoasca teatrul antic Epidavros, Delphi si Mycenae - casa
regelui Agamemnon. De asemenea, poti face croaziere pâna la insulele din apropiere: Aegina, Poros
si Hydra. Evenimente artistice, festivaluri, competitii sportive, aniversari si multe alte momente
distractive isi aleg gazda aici, in orasul Jocurilor Olimpice.