Sunteți pe pagina 1din 7

EDUCATIE PLASTICĂ

Planificare anuală, clasa a VII-a


COMPETENTE GENERALE:
1. Dezvoltarea capacităţii de exprimare plastică utilizând materiale, instrumente şi tehnici variate
2. Dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii artistice
3. Cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj plastic
4. Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului vizual-artistic
VALORI ȘI ATITUDINI:
o Manifestarea interesului pentru cunoaşterea şi interpretarea operelor de artă plastică şi decorativă.
o Manifestarea iniţiativei în aprecierea critică a operei de artă, compararea propriului punct de vedere cu părerile celorlalţi. Evaluare şi autoevaluare.
o Motivaţia pentru ocrotirea şi punerea în valoare a patrimoniului artistic naţional şi universal.
o Disponibilitatea pentru cultivarea capacităţilor estetice ca fundament pentru participarea la viaţa culturală.
o Înţelegerea şi aprecierea diverselor forme de expresii din patrimoniul artelor plastice universale.

La sfârșitul clasei a VII-a, elevul va fi capabil:


1.1-să reprezinte după natură aspectul exterior şi structura interioară a formelor;
2.1-să utilizeze modalităţi de proiectare şi reproiectare a produselor (design);
2.2-să identifice caracteristicile definitorii ale design-ului;
3.1-să organizeze elementele de limbaj plastic într-un spaţiu dat;
3.2-să evidenţieze centrele de interes ale compoziţiei prin mijloace plastice;
3.3-să realizeze compoziţii plastice statice şi dinamice, unitare din punct de vedere cromatic;
3.4-să exprime prin culoare apropierea şi depărtarea, senzaţia de greu – uşor şi de cald – rece;
3.5-să creeze motive decorative din forme geometrice obţinute prin împărţirea cercului în părţi egale;
4.1-să recunoască trăsăturile dominante ale operelor unor reprezentanţi de seamă ai picturii şi ai sculpturii;
4.2-să realizeze comentarii cuprinzând judecăţi de valoare asupra unor imagini – reproduceri de artă.

CONTiNUTURI:
1. Redarea în perspectivă a liniei, a suprafeţei şi a volumului: studii după natură ( natură statică, *peisaj);
valoraţie creion - cărbune, culoare- efectul spaţial al culorilor
2. Forme plane şi forme spaţiale obţinute în urma observării naturii
3. Compoziţia plastică cu mai multe centre de interes - compoziţia statică şi compoziţia dinamică.
4. Compoziţia decorativă; principii decorative: stilizarea, repetiţia, alternanţa şi jocul de fond. Ritmul în compoziţia decorativă
5. Noţiuni generale de Istoria Artelor: curente şi reprezentanţi, secolele XVII, XVIII
şi XIX, curente şi reprezentanţi; aplicaţii.

Profesor: vizat, director:


An școlar: 2018-2019
Programa clasei a VII-a, cf. Ord. Min. nr. 4633/03.08.2009 vizat, responsabil comisie metodica..................................
Editura CORINT, ALL

EDUCATIE PLASTICĂ
PLANIFICARE ANUALĂ, CLASA A VII-A
NR. NR. SĂPTĂMÂNA OBS.
CRT. DE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE Data
Competențe specifice CONTÍNUTURI ORE
1. Sem. I
1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi 1.Compoziţia: 12 1-11
Acorduri cromatice structura interioară a formelor 2.Contraste cromatice în
3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un compoziţie:
spaţiu dat 3.Contrastul clarobscur,
3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin închis – deschis;
mijloace plastice 4.Contrastul 2
˙*3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare complementarelor; 3
din punct de vedere cromatic 5.Contrastul simultan; 2
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, 6.Contrastul de calitate; 2
senzaţia de greu-uşor şi de cald-rece 8.Contrastul de cantitate 2
1
2.
Acorduri cromatice 1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi structura Exprimari 4 23.dec-
interioară a formelor plastice,compozitii. 14 ian.
3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat Compozitii statice si 1 12-
3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace dinamice 1 15 Vacanta
plastice Apropieri, departari 1 . de
3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct Greu –usor, 1 iarnă
de vedere cromatic Cald –rece.
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de
greu-uşor şi de cald-rece

3. 1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi structura 1 16


Efectul spaţial al interioară a formelor 9-
culorilor 3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat 13.I
3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace
plastice
3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct
de vedere cromatic
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de
greu-uşor şi de cald-rece
4. 3
Compoziţia plastică 1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi structura 17- 2 febr.-
cu mai multe centre interioară a formelor Structura naturală. 1 20 10 febr.
de interes: 3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat
Compoziţia statică 3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace Forma plastică. 1 Vacanta
cu mai multe centre plastice intersem.
de interes; 3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct Centrul de interes. 1
Compoziţia de vedere cromatic
dinamică cu mai 3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de Compozitia statică.
multe centre de greu-uşor şi de cald-rece
interes.
5.
Compoziţia 1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi structura 5 21- Sem. II
decorativă: interioară a formelor Compozitia dinamică. 1 23
Poligoane regulate 3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat
şi stelate; 3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace Contrastul cald.
1
Gradaţia; plastice
Asimetria; 3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct Contrastul rece. 1
Progresia; de vedere cromatic
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de Analiza compoziției plastice în 1
greu-uşor şi de cald-rece contrast cald/rece. 1

6. 1.1 reprezintarea după natură a aspectului exterior şi structura


Studii după natură: interioară a formelor Efectul spațial al culorilor. 1 23 ,,ȘCOALA
ALTFEL
valoraţie creion, 3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat Senzația de ușor/greu.
cărbune, culoare 3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace 15-19.
plastice apr.
Natură statică;peisaj
3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct
Vac. de
de vedere cromatic
primă
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de Vara :
greu-uşor şi de cald-rece 20.04
-5.05.
7. Perspectiva 3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de
Redarea în greu-uşor şi de cald-rece 2 26-
perspectivă a liniei 3.3 realizarea compoziţiilor statice şi dinamice, unitare din punct 1 27
şi a suprafeţei; de vedere cromati 1
Redarea în 3.2 evidenţierea centrelor de interes ale compoziţiei prin mijloace
perspectivă a plastice
volumului 3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat

8.
Design 2.2 identificarea caracteristicilor definitorii ale designului 1 28
Designul grafic, de 2.1utilizarea modalităţilor de proiectare şi de reproiectare a
produs, ambiental produselor (design)
3.1 organizarea elementelor de limbaj plastic într-un spaţiu dat
3.4 exprimarea prin culoare a apropierii şi depărtării, senzaţia de
greu-uşor şi de cald-rece
9. Istoria artelor: artele
plastice în secolele 4.1 recunoaşterea trăsăturilor dominante ale operelor unor Analiza plastică. 6 29-
XVII, XVIII, XIX reprezentanţi de seamă ai picturii şi ai sculpturii Reprezentanți ai picturii și 33
Barocul; 4.2 realizarea unor comentarii cuprinzând judecăţi de valoare sculpturii: Leonardo Da 1
Clasicism şi asupra unor imagini/reproduceri de artă Vinci, Rembrandt, Renoir, 1
neoclasicism;
Romantismul şi
Degas, Salvador Dali, Paul 1
realismul; Cezanne. 1
Impresionismul şi 1
neoimpresionismul; 1
Postimpresionismul.

10 Evaluarea 4.1 recunoaşterea trăsăturilor dominante ale operelor unor Verificarea portofoliilor; 3 34
. portofoliului reprezentanţi de seamă ai picturii şi ai sculpturii Analiza și autoevaluarea 1 Vacanța
Oră la dispoziţia 4.2 realizarea unor comentarii cuprinzând judecăţi de valoare portofoliilor. 1 de vară
profesorului asupra unor imaginireproduceri de artă ÎNCHEIEREA MEDIILOR. 1 .

Planificarea orelor de educaţie plastică pe semestrul I-II, clasa a VII-a


1.Contraste cromatice în compoziţie: clarobscur, deschis – închis, complementar, simultan, de calitate, de cantitate
Număr de ore=12
Săptămâna=1-12
DETALIERI DE CONŢINUT Competențé ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE RESURSE MATERIALE,
specifice UMANE ŞI TEMPORALE
Recunoaşterea pe reproduceri a contrastelor 1.1 Exerciţii de stabilire a relaţiilor Albume de artă:
cromatice ţinând cont de efectele produse; 3.1 dintre culoare şi celelalte Rembrandt, Caravaggio, Paul
Realizarea unei compoziţii plastice sau 3.2 elemente de limbaj plastic; Cezanne, Nicolae Dărăscu
decorative în contrastele studiate, urmărind 3.4 Conversaţia euristică; Cercul cromatic;
armonizarea culorilor şi echilibrul Exerciţii de compunere a unor Culori, bloc de desen, paletă,
compoziţional; spaţii plastice. apă, şerveţele din hârtie
Evaluare: 12 ore
- elevul defineşte noţiunea de contrast;
- elevul deosebeşte contrastul
clarobscur de contrastul deschis –
închis;
Proba practică:
Realizarea unei compoziţii în contrast
închis/deschis.

2. Acorduri cromatice
Număr de ore=3
Săptămâna=13-15
DETALIERI DE CONŢINUT Competențe ACTIVITATEA DE ÎNVĂŢARE RESURSE MATERIALE, UMANE ŞI
TEMPORALE
specifice

Recunoaşterea acordului cromatic între două 1.1 Observaţii pe imagini – reproduceri Albume de artă:
sau mai multe culori pe imagini – reproduceri 3.1 de artă a efectelor spaţiale şi Henri Catargi, Henri Toulouse –
de artă; 3.4 termodinamice ale culorilor; Lautrec, Al. Ciucurencu, Nicolae
Realizarea unor contraste cromatice 3.2 Exerciţii de compunere folosind Tonitza;
puternice între perechile de complementare; efectul termodinamic al culorilor; Cercul cromatic;
Obţinerea acordului cromatic între două Exerciţii de obţinere a unor acorduri Culori, bloc de desen, paletă, apă,
complementare prin grizare; cromatice prin ruperea tentei şerveţele din hârtie;
Evaluare: complementare cu alb, negru sau Reproduceri din manual
- elevul cunoaşte modul de realizare a gri; 3 ore
acordului cromatic între două sau mai Exerciţii de recunoaştere pe imagini
multe culori; – reproduceri de artă a acordului
cromatic;
Proba practică: Conversaţia;
Realizarea unei compoziţii figurative cu Explicaţia.
acorduri cromatice

Prof.

S-ar putea să vă placă și