Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
În 1976, oraşul german Karlshrue a găzduit o impresionantă expoziţie de artă
cicladică, prilej cu care a fost editat un catalog, decorat cu peste 300 figuri.
2. ARTA CRETANĂ
3
pentru aceasta, însoţită de o mare înţelegere a faunei şi florei. Un dezvoltat simţ decorativ
înobilează creaţia cretană-minoică.
2.2 Arhitectura
2. 3 Pictura şi sculptura
4
Picturile de la Cnossos reflectă şi un alt aspect al realităţii, cel social. Sunt
frecvente scenele de spectacol unde pictorul îşi concentrează atenţia pentru a surprinde
doamnele de la curte. Artistul acordă o deosebită atenţie detaliilor fizionomice (chipul,
privirea etc.) şi vestimentare (pieptănătura, podoabele, îmbrăcămintea), în timp ce restul
spectatorilor sunt figuraţi într-o manieră aproape impresionistă, prin rânduri de capete,
redate uneori numai prin câteva linii (K. Michalowski, op. cit., p. 40-42, ilustraţia nr. 3).
Creaţia artistică de pe insula Thera (denumirea antică de Kallista, Frumoasa, azi
Santorini, nume ce provine din contracţia Sainte Irène, patroana insulei în Evul Mediu) a
stat sub influenţa civilizaţiei minoice. Aici, în punctele arheologice “Casa Doamnelor” şi
“Casa de Vest” s-au descoperit picturi de o înaltă factură, care pot fi clasificate în două
stiluri, unul numit al figurilor impozante şi altul aşa-zis miniaturist. Primului stil îi aparţin
celebrele scene Pugiliştii, ante 1628 î. Chr. şi Pescarul. Aceasta din urmă a fost
descoperită integral, este de dimensiuni aproape naturale şi reprezentă un tânăr pescar în
totalitate nud, fapt unic în arta minoică.
Fresca de la “Casa Doamnelor” oferă imaginea unui grup de tinere femei,
constituind un excelent exemplu de vestimentaţie a doamnelor minoene, elegante şi
frumoase. Femeia înaintează graţioas conducând o suită de şase tineri care poartă ofrande.
Aceştia sunt urmaţi de alte tinere doamne minoene.
Multe alte imagini sunt inspirate din viaţa cotidiană a înaltei societăţi cretane.
Astfel, celebra Pariziana este portretul unei tinere aristocrate, a cărei coafură este strânsă
de o panglică înnodată la spate, modă frecventă în înalta societate franceză de la sfârşitul
sec. XIX, fapt ce l-a determinat pe Arthur Evans să-i atribuie acestei figuri feminine
apelativul amintit.
Cel de-al doilea stil, cel miniaturist este ilustrat de o expediţie navală identificată în
Casa de Vest, tot acolo unde s-a descoperit şi Pescarul. Fresca, desfăşurată pe lungimea a
6 m, cu şapte nave de război şi numeroase alte ambarcaţiuni, cu aproape 80 figuri umane,
redă cu mare măiestrie deplasarea acestei flote de la o cetate spre alta. Pictorul surprinde
flora şi fauna terestră, dar şi pe aceea marină. Delfinii însoţesc ambarcaţiunile accentuând
nota de realism. După Nicolas Platon (Civilizaţia egeeană, vol. III, p. 245, 247), această
admirabilă frescă datează din minoicul târziu, când stilul marin predomină în ceramică
către 1500 î. Chr.
Sculptura cretană poate fi surprinsă atât în plastică (figurine de dimensiuni reduse
ca: zeiţa cu şerpi, atleţi, cântăreţi), cât şi în reliefurile cu care au fost ornamentate vasele
de piatră şi de steatită (varietate de talc microcristalină compactă, de culoare albă,
gălbuie sau cenuşie), în metale, îndeosebi gravarea inelelor de aur.
Ceramica cretană a fost renumită prin fineţea şi decorativitatea vaselor. Vasele de
stil Camares – după numele grotei din Creta unde au fost descoperite – erau lucrate atât
de fin încât pereţii atingeau grosimea unei coji de ou. Măestria era întregită de decorul cu
motive florale şi geometrice, într-o cromatică de alb, roşu, galben pe fond negru. Spre
mijlocul mileniului II î. Chr., tematica decorativă a vaselor Camares se îmbogăţeşte cu
motive inspirate din flora şi fauna marină. Celebrul este Vas-ul cu caracatiţă, ale cărei
opt tentacule par să cuprindă întregul vas.
Civilizaţia cretană decade după cucerirea Cretei de către ahei. Prima invazie are loc
aproximativ la 1470 î. Chr., iar ultima în jurul anului 1370 î. Chr.
Aheenii sau aheii, nume pe care îl poartă grecii în poezia lui Homer, sunt o
populaţie indo-europeană, venită din nordul peninsulei Balcanice la începutul mileniului II
î. Chr. În opinia unor cercetători, aceştia sunt urmaţi, peste vreo opt veacuri, de dorieni,
migrare oglindită în mitologie de legenda Întoarcerii Heraclizilor. Teoria imigrării
grecilor în mai multe valuri succesive este tot mai puţin acceptată de specialiştii în
5
domeniu, chiar migrarea dorienilor fiind pusă sub semnul întrebării (vezi opinia lui Jean–
Claude Poursat).
3. ARTA MICENIANĂ
Etimologia termenului provine de la numele oraşului Mikene, cel mai de seamă
oraş din lumea mediteraneană din a doua jumătate a mileniului al II-lea î. Chr.
3.2 Cronologia
În evoluţia civilizaţiei miceniene se deosebesc trei etape: timpurie (1600-1500 î.
Chr.), mijlocie (1500-1380 î. Chr.) şi târzie (1380-1120 î. Chr.), care corespund
helladicului târziu I, II, III (N. Platon, Civilizaţia egeană, vol. I, p. 110; vol. IV, p. 6).
Săpăturile au fost începute de Heinrich Schliemann, în 1876; după ce săpase la
Troia, el vine la Mikene, în Argolida, unde Homer localiza reşedinţa lui Agamemnon.
6
Lui Heinrich Schliemann i-a urmat Wilhelm Dörpfeld, dar rezultate hotărâtoare
sunt datorate şcolii britanice de arheologie de la Atena, începând cu 1920 când cercetările
arheologice au fost conduse de A.J.B. Wace. Acesta este primul care a stabilit cronologia
diferitelor părţi ale palatului micenian, iar pe baza ei a extins, împreună cu C. Blegen
cronologia pentru întreaga perioadă miceniană pe tot cuprinsul Greciei.
În deceniile VI – VIII ale secolului XX cercetările au fost continuate de J.
Papadimitriu şi G.E. Mylonas.
3.3 Arhitectura
Locul prim în arhitectura miceniană îl ocupă, ca şi în cazul celei cretane, palatul.
Palatele cretane din Cnossos sau Faistos sau locuinţele bogate din alte centre ale Cretei –
Malia sau Hagia Triada – aveau caracter de reşedinţă, de unde şi luxul lor. În schimb, cele
miceniene, dat fiind caracterul războinic al aheilor, poziţia lor continentală, va pune pe
primul plan funcţia de apărare, evidenţierea luxului aflându-se pe plan secundar.
Între arhitectura cretană şi cea miceniană există unele asemănări dar deosebirile
sunt mai numeroase şi mai evidente. Astfel, în vreme ce palatul cretan era reşedinţa unui
proprietar, de unde luxul acestuia, palatul micenian era locuinţa unui luptător. Din acest
motiv construcţia trebuia suspendată pe înălţime şi înconjurată de ziduri imense, ciclopice,
pentru că luptele de apărare se duceau în vecinătatea palatului, în timp ce edificiul cretan,
ca şi întreaga insulă erau protejate de apele mării. Nu mai puţin important era acoperişul în
două ape adus de ahei din Peninsula Balcanică şi care înlocuia terasa palatului cretan.
Elementul central al palatului îl constituia o cameră dreptunghiulară – megaron
– camera stăpânului, precedată de un pridvor deschis, in antis, cu două coloane, şi un al
doilea vestibul, închis.
Megaronul, camera stăpânului, era prevăzut cu o vatră pentru foc, legată de
acoperiş printr-un coş de evacuare a fumului şi care, totodată, îngăduia iluminarea. Planul
acestor palate va influenţa ulterior configuraţia templului grec.
7
Pe înălţimile oraşului Mycene au fost decoperite două grupuri de morminte:
primul, desemna cercul mormintelor regale, evidenţiate de săpăturile întreprinse de
Heinrich Schliemann; al doilea, cunoscut ca fiind mormântul Clytemnestrei, un alt cerc
de morminte cu un diametru de 27 m, aflat însă în afara incintei acropolei, datând de la
sfârşitul sec. XVII î. Chr., descoperit de arheologii greci la 1952.
Inventarul funerar este de o amploare şi bogăţie neobişnuită, constituit din măşti şi
coroane de aur, linţolii acoperite în întregime cu plăci de aur şi scuturi, săbii şi pumnale cu
lamele damaschinate, decorate cu imagini încrustate din foiţă de aur, tehnică numită astfel
după Damasc, oraş maur unde arabii realizau în perioada medievală astfel de săbii.
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
8
Arta egeeană
I. Arta cicladică (2800 – 2200 î. Chr.)
1. Cântăreţul la fluer, Insula Keros, 2800 – 2200 î. Chr.
2. Cântăreţul la harfă, insula Keros, 2800 – 2200 î. Chr.
3. Marea statuetă din insula Amargos, 2800 – 2000 î. Chr.
4. Obiect de teracotă în formă de ploscă. Decor incizat. Insula Syros (2800-
2200 î. Chr.)
9
11.Pumnale din bronz cu interiorul lamei decorat în aur şi argint cu motive
de vînătoare
12.Frescă de inspiraţie homerică
13.Crater decorat cu figuri de războinici către 1200 î. Chr.
14.Frescă miceniană (sec. XIII î. Chr.)
10