Sunteți pe pagina 1din 38

GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA

BAROCUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă


socio- EPIC LIRIC DRAMATIC DIDACTIC
cultural
Literatura Poemul epic „Conceptismul” castilian – Drama Tratatul politic
spaniolă Trei maeştri (moştenitori Trei maeştri: Lope de Vega
Lope de Vega (1562 – 1635) umanişti, în egală măsură, ai (1562 – 1635), Tirso de Baltasar Gracián
anticilor şi ai clasicilor Molina (Gabriel Téllez) (1601 – 1658)
* La Dragontea (sfârşitul s. italieni şi spanioli din (1579 – 1648) şi Pedro Eroul (El heroe)
XVI; despre saga ofensivelor perioada Renaşterii): Luis de Calderón de la Barca (1600 Politicianul (El politico)
lui Sir Francis Drake Góngora (1561 – 1627), Lope – 1681)
împotriva flotelor spaniole de Vega (1562 – 1635) şi Diego de Saavedra
din Lumea Nouă) Francisco de Quevedo (1580 Lope de Vega Fajardo (1584 – 1648)
* El Isidro (sfârşitul s. XVI; – 1645) (prelucrează teme (sunt piese pe care autorul Idea de un príncipe
celebrare hagiografică a lui aparţinând unui vast corpus le numeşte „tragedii” sau político cristiano (o
San Isidro Labrador) multicultural: literatura „tragicomedii”: v. replică la Principele lui
Frumuseţea Angelicăi pastorală, epică, satirică, amestecul stilurilor) Machiavelli)
(adaptare după poemul lui cultura şi literatura arabă, Pedeapsă fără răzbunare / El
Ariosto, Orlando furioso) legendele istorice, filosofia castigo sin venganza Maxima şi aforismul
Jerusalén conquistada (imitaţie platonică şi stoică etc.) (aproape că respectă
a poemului lui Tasso, regulile dramatice Baltasar Gracián
Ierusalimul eliberat, cu Sonetul neoclasice; v. modelul (1601 – 1658)
valorificarea vechilor balade Seneca: Fedra) Oracolul manual și arta
spaniole) Luis de Góngora (v. stilul – Ducele de Viseo prudenței (Oraculo
„conceptism” / „cultism” / Perseverenţă până la moarte / manual y arte de
Diego de Hojeda (1571? – „culteranism” –, implicând Porfiar hasta morir prudencia)
1615), La Christiada (despre erudiţia clasică şi aluziile Cavalerul din Olmedo
Patimile lui Hristos) mitologice (adesea, în Majordomul ducesei de Amalfi
Bernardo de construcţii parodic-burleşti), / El mayordomo de la duquesa Tratatul estetic
Balbuena (1568 – 1627), El ţine de o o nouă estetică ale de Amalf
Bernardo cărei concepte centrale sunt Baltasar Gracián
surpriza, noutatea, uimirea, Tirso de Molina (v. (1601 – 1658)
Poemul alegoric satiric şi dificultatea; o estetică a influenţa lui Lope de Vega Ascuţimea şi arta
burlesc contrastelor violente, a în planul construcţiei ingeniozităţii (Agudeza
exagerării, a paradoxului; o dramatice şi al ideilor; un y arte de ingenio) (o
Miguel de Cervantes y artă care simulează „drama teatru dominat de tema analiză şi o estetică a
Saavedra (1547 – 1616) umană a iluziei şi a libertăţii, cu eroi răzvrătiţi şi poeziei conceptiste)
Călătoria în Parnas deziluziei” (v. supratema: măcinaţi de îndoieli))
jocul dintre aparenţă şi esenţă); Lope de Vega
Lope de Vega (1562 – 1635) v. diversitatea tematică: Seducătorul din Sevilla / El Noua artă de a scrie
La Gatomaquia (alegorie poezii de dragoste, eroice, burlador de Sevilla (pune – comedii / El arte nuevo
burlescă cu protagonişti – funerare; v. influenţa asupra „pornind de la diferite de hacer comedias en
feline, parodie a poemelor simboliştilor şi a legende spaniole aglutinate este tiempo
epice antice (clasice) şi parnasienilor) într-o mare operă” – bazele
renascentiste) unui celebru mit literar –
Lope de Vega mitul lui Don Juan (v.
Romanul picaresc (~1600 de sonete + ode, Molière, Mozart, José
(*primele texte apar în a egloge, elegii; v. naturaleţea Zorrilla etc.) – edificat în
doua jumătate a s. XVI; discursului liric /vs/ jurul unui „arhetip al
denumirea generică e dată de artificialul góngorist; v. seducătorului”,
tipul protagonistului (un valorificarea muzicalităţii „fermecător, temerar, lipsit
antierou) căruia i se atribuie versului folcloric şi a stilului de scrupule, amoral”, un
perspectiva narativă (una a colocvial) „ex-centric”, un „condotier
„străinului” şi / sau a Rime / Rimas (200 de sonete al plăcerii erotice”, al cărui
„nebunului” – măşti care în stil petrarchist, cele mai „spirit ludic””îl face să
permit revelarea multe de dragoste) considere orice dramă ca pe
adevărurilor incomode Rime sacre / Rimas sacras o simplă farsă”; v. inserţia
despre societate) şi care este, (sonete despre iubirea miraculosului – episodul
cel mai adesea, şi narator spiritualizată) (v. şi Solilocvii întâlnirii cu fantoma
(naraţiune la persoana I – şi Discursuri contemplative – Comandorului)
strategie de autenticitate): poeme religioase)
picaro-ul / picarul, veritabilă Rimas humanas y divinas Osândit pentru îndoială (El
antropomorfizare a viziunii del Licenciado Tomé de Condenado por desconfiado)
baroce asupra inconstanţei Burguillos (parodia (tema raportului dintre
lumii în veşnică petrarchismului şi satira predestinare şi liberul arbitru
metamorfoză, situate sub vieţii scurte) şi tema ispitirii – v. mitul
semnul aparenţei, al faustic; v. inserţia
(dez)iluziei, al jocului, al Francisco de Quevedo (a miraculosului)
teatrului – un marginal scris, mai mult decât o
declasat care oferă o operă, „o literatură în sine” Antona García, Prudenţa la
perspectivă caleidoscopică (în termenii lui Borges): femei (La prudencia en la
lucidă asupra diverselor diverse genuri în proză mujer) (drame istorice)
medii străbătute de-a lungul (picarescă, satirică (în linia Răzbunarea Tamarei, Santa
unui traseu presărat cu lui Lucian din Samosata), Juana (trilogie) (drame
căderi, situat la antipozii istoriografică), abordând religioase)
aventurii-căutare a totodată şi exegeza biblică,
cavalerului-curtean; v. teoria politică, tratatul Pedro Calderón de la
funcţia moralizatoare; v. moral; versurile (în care Barca
elementele burleşti, satirice şi abordează lirica petrarchistă (o estetică a excesului şi a
parodice (v. parodia a iubirii, balada satirică, contrastelor – v. viziunea
literaturii curteneşti, vechile mituri, legendele tragică (v. modelul Seneca
cavalereşti şi sentimentale)) spaniole, istoriile cavalereşti şi morala neostoică) şi, în
etc.) – o încărcătură acelaşi timp, carnavalescă
* Lazarillo de Tormes (1554) emoţională şi o măiestrie asupra vieţii –, ideea
(primul roman picaresc, retorică neegalate de teatrului ca metaforă pentru
atribuit lui Diego Hurtado niciunul dintre poeţii baroci; viaţă (supratema lumii ca
de Mendoza; construieşte v. ciclul „A Lisi”: 64 de teatru; v. Shakespeare) şi
„arhetipul” picaro-ului, sonete; o culme în tradiţia permanenta alunecare spre
deschide „o nouă serie neo-petrarchistă a poeziei tărâmuri ireale mediată de
romanescă” devenită ulterior spaniole de dragoste) experienţa omului ca
„o adevărată modă”) Balada (romances viejos / materie a propriilor vise
villancicos (vechile balade (supratema vieţii ca vis; v.
* Mateo Alemán (1547 – medievale anonime), Shakespeare); piesele se
1614?) Don Guzmán de romances nuevos, letrillas) situează între drama
Alfarache (1599) (face trecerea filosofică şi tragedie:
de la „proza picarescă Luis de Góngora accentul cade pe construcţia
tradiţională din Spania la Istoria lui Abencerraje şi a caracterelor pasionale
realismul baroc”; v. frumoasei Jarifa (Historia del confruntate cu o societate
dimensiunea moralizatoare Abencerraje y la hermosa Jarifa) ostilă dominată de
accentuată în raport cu Într-un han pastoral intransigenţa principiilor
Lazarillo de Tormes: absolute (onoare, raţiune de
naraţiunea picarului (unul Lope de Vega stat); „un teatru al
mai emancipat în raport cu Romancero espiritual (balade metamorfozelor,
Lazarillo, de unde despre Patimile lui Hristos) deghizărilor, substituirilor,
profunzimea reflecţiilor al exploziilor pasionale
asupra lumii şi a firii Poemul satiric, burlesc şi deviate”)
omeneşti) e fragmentată de parodic
comentariul auctorial Prinţul statornic / El príncipe
moralizator; v. intriga tipică Luis de Góngora constante (un caracter
– un traseu al căderilor într-o Oraşul Babilon / La ciudad de exemplar, similar Antigonei
lume pe dos; v. multiplicarea Babilonia lui Sofocle)
rolurilor / măştilor
antieroului pe măsură ce se Poemul pastoral / Pastorala Viaţa e vis / La vida es sueño
acumulează experienţele barocă (capodopera lui Calderón; o
(servitor, curtean, valet, parabolă exemplară despre
soldat, cerşetor, paj, bufon, Luis de Góngora prudenţă şi folosirea corectă
hoţ, amorez, negustor, soţ Fábula de Polifemo y Galatea a cunoaşterii (politică, etică
(înşelat), student); v. temele (v. modelul Ovidiu – etc.); o lecţie amară despre
baroce: inconstanţa, Metamorfozele; v. „caracterul deziluzie (asociată
metamorfoza, lumea ca ornamental” reperabil şi în supratemei baroce a jocului
spectacol) Adonis-ul lui Marino: „un dintre aparenţă şi esenţă) şi o
poet al decorului ostentativ”; pledoarie pentru primatul
Francisco de Quevedo (1580 v. „erotizarea generală a experienţei (v. şi Descartes);
– 1645 ) naturii”; v. „gigantescul” şi v. tema raportului dintre
Don Pablos Buscón / El Buscón elementele de grotesc în predestinare şi liberul arbitru;
(„ilustrează spiritul baroc în descrieri şi construcţia v. amestecul stilurilor:
cele mai complexe moduri de personajelor; o „retorică a alternarea scenelor tragice
manifestare”; autorul excesului”, caracterizată şi comice)
respectă reţeta romanelor printr-o sintaxă dificilă şi un
picareşti anterioare „lexic cultist somptuos”) Părul lui Absalom / Los
(elementele de construcţie Soledades cabellos de Absalón (dramă
narativă, temele, tipurile de (v. construcţia intertextuală de inspiraţie biblică)
perspectivă), dar cultivă şi diversitatea formală şi Fiica aerului / La hija del aire
„stilul ornat” şi „limbajul stilistică: ex. oda, cântecul (dramatizare a legendei
aluziv” în realizarea popular (de dans), Semiramidei), La cisma de
„viziunii panoramice asupra epitalamul etc.) Inglaterra (supratema
societăţii spaniole” a epocii libertăţii, concepută fie ca
(un „mare teatru al lumii Lope de Vega voinţă oarbă de putere, fie
întoarse pe dos”, cu accent * La Arcadia (sfârşitul s. XVI; ca dorinţă pasională
pe mediile periferice, care o accentuată dimensiune înţeleasă ca unica raţiune de
asigură decorul pentru satiră lirică şi o puternică miză a fi)
şi cronica de moravuri); v. didactică) Doctorul onoarei sale / El
predilecţia pentru caricatură, Los pastores de Belén (Păstorii médico de su honra
grotesc şi hiperbolizare; din Bethleem) (singura baladă Răzbunare secretă pentru o
pastorală spaniolă cu subiect dezonoare secretă / A secreto
„divin”) agravio, secreta venganza
Amarilis, Filis, Lunca Primarul din Zalamea / El
Parnasului (La vega del alcalde de Zalamea (onoarea –
Parnaso – postum) o altă supratemă – are
semnificaţia / funcţia fatum-
Romanul filosofic alegoric ului din tragedia antică)
Guillén de Castro (1569–
Baltasar Gracián (1601 – Poemul mitologic 1631)
1658) (principalul Tinereţea Cidului
reprezentant al Lope de Vega
conceptismului (conceptismo) La Filomena Luis Vélez de Guevara
Criticul (El criticón) (3 părţi; o La Andrómeda (o rescriere a (1579–1644)
carte dominată de filosofia mitului lui Perseu) Domnie după moarte
sceptică, cu o accentuată La Circe
dimensiune didactic- Trandafirul alb / La rosa Comedia
moralizatoare (v. discursurile blanca
filosofic-moralizatoare care Laurii lui Apolo / El laurel de Lope de Vega (1562 – 1635)
dublează istoriile povestite); Apolo (v. sursele diverse: tradiţia
un Bildungsroman (v. lecţia pastorală sau cavalerească,
cunoaşterii de sine); o carte nuvelele italiene (ex. cele
barocă prin retorică ale lui Boccaccio),
(conceptistă), viziune şi legendele, cântecele şi
tematică (v. lumea ca teatru, baladele populare, cronicile,
lumea / viaţa / inima ca labirint, istoriile (care acoperă
amăgirea şi dezamgirea / iluzia aproape toate epocile
şi deziluzia, metamorfoza, trecutului, dar mai ales
masca, travesti-ul); „o imensă Evul Mediu; v. amestecul
alegorie despre existenţă, stilurilor: elemente de
compusă din alte alegorii cu dramă şi de comedie)
sensuri mai restrânse”, „o Câinele grădinarului/ El perro
mare parabolă despre lume” del hortelano
(înseriind multiple La noche de San Juan (o
construcţii parabolice) – „cel comedie urbană cu
dintâi roman european elemente inovatoare de
programatic asupra condiţiei metateatru)
umane”; un roman eseistic,
de idei (o „imensă meditaţie Comedii „de capă şi
dialogată” despre „originea spadă”
lumii, structura lucrurilor şi Iubita discretă / La discreta
a fiinţelor, relaţiile dintre enamorada
oameni”; v. dimensiunea Extravaganţele Belisei / Las
intertextuală – o „carte a bizarrías de Belisa
cărţilor”) Doamna cea proastă / La dama
boba
Romanul alegoric şi parodic Casa ţăranului e castelul lui /
El villano en su rincón
Miguel de Cervantes y
Saavedra (1547 – 1616) Pedro Calderón de la Barca
Don Quijote de La Mancha (o
popularitate imensă mai întâi Comedia „de capă şi
în Spania, apoi şi în alte ţări spadă” (teme: iubirea
europene: Italia, Franţa, „nebună” şi eroismul, legea
Anglia etc.; „primul roman şi onoarea)
total” – v. palierele de Doamna Spiriduş / La dama
construcţie / semnificaţie: un duende (mai mult decât o
roman alegoric şi simbolic comedie de intrigă: v.
despre căutarea idealului (un complexitatea şi
„voiaj gnoseologic”) într-o modernitatea personajului
lume pe dos („sfânta nebunie a feminin; v. elementele de
idealului” face din metateatru)
protagonistul cu profil O casă cu două uşi e greu de
aparent burlesc un erou păzit / Casa con dos puertas
autentic angajat în lupta mala es de guardar
împotriva răului din lume, Cu dragostea nu-i de glumă /
dar şi un utopist, autoexilat No hay burlas con el amor (v.
într-o utopie a cărţii); o parodia retoricii
construcţie transtextuală – v. petrarchiste şi platonizante)
hipertextul (v. parodia: a Mâinile albe nu aduc ofense /
romanelor cavalereşti Las manos blancas no ofenden,
spaniole începând cu Domnul- fantomă / El galán
modelul Amadis de Gaula, a fantasma, Farmec fără
sonetelor renascentiste, a farmec / El encanto sin
literaturii pastoral- encanto (piese în care spaţiul
sentimentale etc.); v. Curţii devine decor al unei
intertextualitatea (asumată mascarade)
de la început, în Prolog): un Céfalo y Pocris (v. absurdul
dialog cu operele maeştrilor şi grotescul într-o parodie
literaturii Antichităţii, ai burlescă a mitologiei)
Evului Mediu şi ai
(Pre)Renaşterii (ex. parodiştii Comedia mitologică şi
italieni, în special Ariosto – teatrul de operă
Orlando furioso), mergând (Calderón e cel care a
până la romanul picaresc introdus opera în Spania
(Lazarillo de Tormes); v. prin „stilul reprezentativ”,
metatextualitatea: v. importat din Italia, care a
comentariile auctoriale conferit teatrului o
privind codurile cărţii, dimensiune mai
personajele, temele şi spectaculară şi mai
strategiile de construcţie; un accentuat imaginativă; v.
roman baroc care valorifică valorificarea tradiţiei
două suprateme: lumea ca umaniste a alegoriei
teatru (un colaj de mitologice reinterpretate în
microspectacole în care joacă sens moral)
(in)voluntar Don Quijote) şi Cea mai mare încântare e
nebunul (în două ipostaze, dragostea / El mayor encanto
reperabile şi în Hamlet al lui amor
Shakespeare: nebunul Fiara, arborele de lumină şi
căutător de ideal (un „nebun- dragostea / La fiera, el
filosof”) şi păstrător al rayo y la piedra
valorilor într-o lume care şi-a Fortunas de Andrómeda y
ieşit „din ţâţâni” şi nebunul Perseo
simulator (care joacă teatru / Purpura trandafirului / La
poartă, asumat, o mască) púrpura de la rosa (prima
operă a lui Calderón)
Romanul „bizantin” de Laurii lui Apolo / El laurel de
aventuri Apolo
Eco şi Narcis / Eco y Narciso
Miguel de Cervantes y Grădina Falerinei / El jardín
Saavedra (1547 – 1616) de Falerina (prima
Muncile lui Persiles şi ale „zarzuela” – piesă în două
Sigismundei (o încercare de acte, alternând dialogurile
resuscitare a formulei vorbite şi cântate; v.
romanului de aventuri eroice elementele de miraculos din
şi sentimentale în genul eposul cavaleresc)
Etiopicelor lui Heliodor; v. Statuia lui Prometeu / La
arhitectura barocă luxuriantă estatua de Prometeo
a construcţiei narative (cu
naratori flotanţi, intrigă Comedia scurtă (de
ramificată, inserţii filosofico- carnaval) (ex. interludii,
moralizatoare şi jácaras, cu subiecte plasate
metatextuale, implicând în lumea vagabonzilor,
„situaţii neverosimile, parţial cântate)
coincidenţe forţate, imbroglio- Carnaval / Las Carnestolendas
uri stranii, substituiri Provocarea lui Juan Rana
ciudate"); un roman al
„încercărilor” (schemă Miguel de Cervantes y
iniţiatică implicând Saavedra (1547 – 1616)
naufragii, surghiun, detenţii Opt comedii şi opt interludii
etc.), „cel mai complex (Ocho comedias, y ocho
roman baroc” al epocii: v. entremeses nuevos) (decoruri
supratema lumii ca teatru + picareşti (medii rău famate);
motivele: travesti-ul, masca, elemente satirice şi
deghizarea etc.) parodice; v. modelul Lope
de Vega)
Lope de Vega
Pelerinul în patria sa / El Tirso de Molina (comedii
peregrino en su patria „de intrigă”)
(portretul îndrăgostitului Marta cea pioasă
ideal, dublat de un pios: Don Gil de Izmene verzi (Don
protagonistul – un arhetip Gil de las Calzas verdes)
situat la antipozii figurii Sfiosul la palat (El vergonzoso
picaro-ului) en palacio) (un amestec de
comedie de intrigă, capă şi
Nuvela (picarescă) / spadă şi comedie de idei; v.
povestirea în ramă ignorarea regulii clasice a
unităţilor (de spaţiu şi de
Miguel de Cervantes y acţiune); v. supratema
Saavedra (1547 – 1616) barocă a vieţii ca vis +
Nuvele exemplare (Novelas travesti-ul, nebunia + jocul
exemplares) (2 categorii de încurcăturilor)
istorii: sentimentale şi
realiste; v. elementele de Guillén de Castro (1569–
comedie, farsă şi pastorală 1631)
sentimentală) Puterea obişnuinţei / La
fuerza de la costumbre

Juan Ruiz de Alarcón


(1580/1581–1639)
Adevărul pus la îndoială / La
verdad sospechosa (imitată de
Corneille)
Pereţii au urechi / Las paredes
oyen
Don Domingo de Don Blas

Teatrul religios

Lope de Vega
(dramatizări ale unor istorii
din Biblie, legende „pioase”
sau vieţi ale sfinţilor;
autosacramentale; v.
amestecul stilurilor)
Gardianul cel bun / La buena
guarda
Ceea ce se simulează e
adevărat / Lo fingido
verdadero (v. elementele de
metateatru)
Recolta / La siega
(autosacramental)

Pedro Calderón de la Barca


Exaltarea crucii / La
exaltación de la cruz (v.
amestecul de elemente
istorice şi supranaturale;
subiectee supranaturale
implică încălcarea regulii
unităţilor de timp şi de
spaţiu)
Purgatoriul Sfântului Patric /
El purgatorio de San Patricio
El mágico prodigioso (tema
pactului cu diavolul; v.
influenţa asupra lui Goethe
– Faust)

Autosacramentalul (v.
varietatea intrigilor
inspirate din Biblie, istorie,
vieţile sfinţilor, mitologia
păgână; v. coexistenţa
caracterelor abstracte
(alegorii ale sufletului,
virtuţilor, umanităţii etc.), a
profeţilor, a personajelor
mitologice (ex. Orfeu –
Divinul Orfeu), a diavolilor
seducători, a apostolilor, a
piraţilor etc.)
Corabia negustorului
Noul palat al lui Retiro
Literatura Poemul epic filosofico- Poezia „metafizică” (John Tragedia Eseul politic şi
engleză religios Donne (liderul „şcolii religios, predica
metafizice”), Henry William Shakespeare (1564
John Milton (1608 – 1674) Vaughan, Andrew Marvell, – 1616) (dincolo de succesul John Donne (1572 –
Paradisul pierdut (v. modelele John Cleveland, Abraham din epocă, a avut un impact 1631)
greco-latine: Homer, Virgiliu Cowley, George Herbert, uriaş asupra dramaturgiei Paradoxes and Problems
– Eneida; mitologia este cea Richard Crashaw; o poezie din epocile ulterioare şi, în (paradoxuri)
biblică, căreia i se asociază o de o mare complexitate genere, asupra literaturii Essays in Divinity
viziune barocă asupra emoţională şi intelectuală, cu universale (v. influenţa Pseudo-Martyr
existenţei; în plan ideatic – v. o retorică de tip conceptist asupra teatrului de s. XX Devotions upon
tema raportului dintre (v. metaforismul, ironia, (Brecht, Dürenmatt, Beckett Emergent Occasions +
libertate şi predestinare; v. paradoxul), care se vrea mai etc.); o viziune teatrală care 156 de predici
descrierea „în culori curând o analiză decât o depăşeşte contextul publicate postum
danteşti” a infernului, expresie a sentimentelor) teatrului elisabetan, pe cel
descrierea barocă a al Renaşterii şi pe cel al Henry Vaughan (1622
„cosmohaosului” şi „poezia John Donne (1572 – 1631) Barocului; modele şi surse: – 1695)
elementelor”) (considerat de unii cel mai cronicile lui Raphael Muntele Măslinilor sau
Paradisul recucerit mare poet al iubirii (de limbă Holinshed şi Edward Hall predici solitare / Mount
Samson Agonistes engleză); a scris elegii (de (pentru multe dintre of Olives: or, Solitary
dragoste), sonete, epigrame, tragediile istorice, inclusiv Devotions (predici)
Satira satire, epistole în versuri şi pentru Macbeth şi Regele
poezii religioase, meditaţii; Lear); tragedia „sângeroasă” Francis Bacon (1561 –
John Donne (1572 – 1631) transformă concetto-ul într- a lui Seneca, Vieţile paralele... 1626)
Ignatius His Conclave (o satiră un vehicul apt să transmită ale lui Plutarh, retorica lui
în proză despre iezuiţi, în cele mai diverse emoţii, Ovidiu şi a lui Seneca (Titus * Essays (sfârşitul s.
latină şi în engleză) sentimente, idei, adesea Andronicus), C. Marlowe XVI) (eseuri despre
contradictorii; „iubiţii” din (Richard III), moralităţile condiţia umană,
Romanul alegoric, filosofic poezia lui Donne conciliază medievale (pentru Henry religie, literatură etc.)
şi utopic iubirea carnală şi pe cea VI, Partea a 3-a) etc.) The Advancement of
spirituală şi ridică emoţia Learning
Francis Godwin (1562 – într-un plan aproape * Tragedia istorică (sfârşitul
1633) religios; modele (pe care le s. XVI; o noutate: subiectele
Omul în Lună / The Man in the depăşeşte / transformă): sunt extrase, în majoritatea
Moone: or A Discourse of a Petrarca, Sir Philip Sidney, lor, din istoria recentă a
Voyage Thither by Domingo Edmund Spenser, clasicii Angliei (ca şi Marlowe,
Gonsales, the Speedy latini) Shakespeare „eliberează
Messenger (prima carte de SF Poeme / Poems istoria de orice finalism
în engleză; v. utopia (ca şi Cântece şi sonete / Songs and exterior, făcând din ea o
utopiile lui Morus şi Bacon, Sonnets rezultantă a atitudinilor
cartea oferă mai puţin Sonete sacre / Holy Sonnets omeneşti”; v. viziunea
modelul unei societăţi ideale Anniversaries (o poezie modernă: istoria ca „Mare
cât o proiecţie a comemorativă – o meditaţie Mecanism” care transformă
mecanismului reveriei asupra descompunerii lumii) victimele în călăi şi invers,
utopice; v. elementele de George Herbert (1593 – drumul spre putere fiind
picaresc (modele spaniole: 1633) (un maestru versatile echivalent cu drumul spre
ex. M. Alemán); v. tema al formelor metrice) moarte (v. dimensiunea
voiajului imaginar în lumi The Temple: Sacred Poems and parabolică), ca „scară fără
imaginare; v. influenţa asupra Private Ejaculations (poeme sfârşit” pe care urcă
prozelor ulterioare pe aceeaşi confesive, doctrinare, neîncetat cortegiul regilor,
temă: ex. Cyrano de Bergerac ceremoniale (religioase)) fiecare treaptă fiind marcată
– Statele şi imperiile lunii, de crimă, trădare şi sperjur,
Jonathan Swift – Călătoriile Henry Vaughan (1622 – ca „un mare decor” – o
lui Gulliver, Daniel Defoe – 1695) „istorie a aparenţelor”);
Robinson Crusoe) Poems, with the Tenth Satyre personajele – construite cu
of Juvenal Englished (o poezie „clarviziune psihologică”
Francis Bacon (1561 – 1626) mistică remarcabilă prin (ex. Richard III); sub aspect
Noua Atlantidă (v. elementele intensitatea intuiţiilor estetic, tragedia istorică –
de SF; modele: de la Platon spirituale, cu elemente gen hibrid (v. distanţarea de
(mitul Atlantidei) la Utopia hermetice şi neoplatonice; v. poetica aristotelică) care
lui Morus) posibila influenţă asupra lui include deopotrivă
Wordsworth) elemente tragice şi comice)

Andrew Marvell (1621 – Henric al VI-lea (3 părţi) +


1678) (ode (v. admiraţia Richard al III-lea (o
pentru Cromwell), satiră tetralogie) (cea de-a patra
politică, poezii religioase şi piesă – probabil cea mai
de dragoste – v. eclectismul: emblematică pentru
elemente formale clasice şi viziunea shakespeariană
elemente de viziune barocă) asupra istoriei:
Amantei timide / To His Coy protagonistul, „un principe
Mistress (unul dintre cele care a citit Principele” (v.
mai celebre poeme) modelul Machiavelli) –
„chipul uman”, „raţiunea,
viaţa şi conştiinţa Marelui
Mecanism”)
Regele Ioan
Richard al II-lea (o „tragedie
a detronării şi a
cunoaşterii”)
Henric al IV-lea (2 părţi)
Henric al V-lea
Henric al VIII-lea (ultima
piesă)
Iulius Caesar
Titus Andronicus

Tragedia

Hamlet (o „tragedie a
răzbunării” cu un model de
intrigă asemănător celui din
Titus Andronicus şi Tragedia
spaniolă a lui Kyd, dar cu un
protagonist al cărui profil se
detaşează net de toate
celelalte: „unul dintre
puţinii eroi literari care
trăiesc în afara textului /
teatrului”, un filosof, un
moralist, un intelectual, sub
masca nebunului (supratemă
barocă: v. Don Quijote de La
Mancha): un căutător de ideal
într-o lume pe dos („scoasă
din ţâţâni”) şi un nebun
simulator (v. supratema
lumii ca teatru şi strategia
teatrului în teatru – v. piesa
„interioară” (Uciderea lui
Gonzago, regizată de Hamlet
– o punere în abis); „o
tragedie a dragostei,
tragedia unei familii şi,
totodată, o tragedie
naţională, filosofică,
eshatologică şi metafizică”)

Regele Lear (ca şi Hamlet,


„este o tragedie a omului
contemporan lui
Shakespeare, tragedia
politică a umanismului
renascentist, tragedia unei
lumi care a fost despuiată
de iluzii”; o parabolă despre
„decăderea şi prăbuşirea
lumii”, care anticipează
experimentele teatrale ale s.
XX (ex. teatrul absurdului):
v. viziunea grotescă (/vs/ cea
tragică) asupra condiţiei
umane (v. scena pantomimei
– „teatru pur” – lui
Gloucester care îşi „joacă”
sinuciderea pe scenă) şi
rolul Bufonului („nebunul”
profesionist e adevăratul
înţelept; v. Arlequino în
commedia dell’arte şi Puck
în Visul unei nopţi de vară)
Othello
Macbeth (aici, istoria nu mai
e un „Mare Mecanism”, ci
un coşmar)
Antoniu şi Cleopatra
Timon din Atena
Coriolanus
* Romeo şi Julieta (acelaşi
amestec al genurilor: prima
jumătate e similară
comediilor „romantice”, ca
Visul unei nopţi de vară
(scrisă în aceeaşi perioadă),
cea de-a doua – tragică;
sursa subiectului:
Boccaccio)

Comedia

William Shakespeare (1564


– 1616) (v. perioadele:
prima (1596 – sfârşitul
secolului) e dominată de
lirism şi gustul pentru
evaziune imaginativă, a
doua (sfârşitul secolului) stă
sub semnul sarcasmului şi
al amărăciunii, în timp ce în
a treia (din 1601)
„romanescul şi
melodramaticul se
contopesc sub semnul
ironiei”; modele şi surse:
Plaut, commedia dell’arte
etc.)

* Comedia „romantică”
(sfârşitul s. XVI)
Neguţătorul din Veneţia (o
intrigă dublă: una de
comedie „romantică” şi una
apropiată de cea a
tragediei)
Cum vă place (v. travesti-ul
femeii)
A douăsprezecea noapte
(modelul pentru intrigă:
Diana a lui Montemayor +
Etiopicele lui Heliodor); v.
travesti-ul femeii),
Îmblânzirea scorpiei (v.
intriga cu mai multe
paliere: modelul Ariosto, I
suppositi)

Visul unei nopţi de vară (unul


dintre cele mai mari succese
ale lui Shakespeare şi,
totodată, o piesă foarte
modernă (v. viziunea
asupra erosului şi meditaţia
asupra condiţiei umane); v.
aceeaşi intrigă cu paliere
multiple; v. imbroglio-ul,
qui-pro-quo-ul + temele şi
motivele baroce: viaţa ca vis,
lumea ca teatru (v.
microspectacolele regizate
de Puck) (+ teatrul în teatru –
v. piesa meşteşugarilor din
Atena: o punere în abis şi o
parodie), travesti-ul, masca,
gemenii (v. supratema
dublului) etc.; v. inserţia
miraculosului / feericului;
surse: Chaucer, Spenser
etc.)

Mult zgomot pentru nimic (v.


intriga dublă; surse italiene:
ex. Boccaccio)
Nevestele vesele din Windsor

* Piesele „problematice”
(sfârşitul s. XVI; caractere şi
intrigi mai complexe,
implicând aspecte
întunecate; v. amestecul
genurilor / stilurilor)
Totul e bine când se termină
cu bine
Măsură pentru măsură
Troilus şi Cressida
(inclasificabilă; cu un
subiect legat de războiul
troian (v. sursa: Iliada),
implică elemente dramatice,
fără a se ridica la înălţimea
tragediei (lipseşte efectul
cathartic), şi satirice)

Tragicomedia

William Shakespeare (1564


– 1616)
Pericles
Apolonius din Tyr
Cymbeline
Poveste de iarnă
Furtuna (v. modelul
Montaigne: Eseuri)
Literatura Poemul epic baroc Sonetul Comedia barocă Eseul filosofico-moral
franceză
Marc-Antoine Gérard de Agrippa d’Aubigné (1552 – Jean Rotrou (1609 – 1650) Blaise Pascal (1623 –
Saint-Amant (1594 – 1661) 1630) Sosiile / Les Sosies (v. 1662) (cel mai profund
Salvarea lui Moise / Moïse Primăvara / Le Printemps modelul Plaut: Amphitryo; şi mai original
sauvé (culegere de sonete şi stanţe, teme şi motive baroce: gânditor religios al
publicată postum - ~ 2000 de lumea ca teatru, lumea ca epocii baroce de al
Jean Chapelain (1595 – 1674) versuri exaltate, pline de labirint, viaţa ca vis, dublul, cărei spirit îl leagă
Fecioara din Orléans / La imagini exagerate, ilustrare a metamorfoza, deghizarea + exaltarea religioasă,
Pucelle d’Orléans unui paroxism baroc) qui-pro-quo-ul (v. comedia misticismul, structura
clasică şi commedia contradictorie şi
Epopeea satirică şi poemul Jean de La Ceppède (~ 1548 dell’arte) nonconformistă,
eroi-comic – 1623) naturaleţea expresiei,
Théorèmes spirituels (peste Pierre Corneille (1606 - cu antiteze puternice
Agrippa d’Aubigné (1552 – 500 de sonete; v. obsesia 1684) şi imagini pregnante)
1630) morţii; v. retorica barocă – Iluzia comică (numită de
Tragicele / Les Tragiques (o antitezele, hiperbolele şi autorul însuşi „monstru Scrisori provinciale /
satiră violent-realistă a simbolurile) straniu” şi „galanterie Lettres provinciales
abuzurilor săvârşite de extravagantă”, o „comdie Cugetări / Pensées
catolici (monarhia, Jean de Sponde (1557 - 1595) deschisă”, tipic barocă (un
aristocraţia şi Biserica) Stances de la mort et Autres plan de suprafaţă şi unul de
împotriva protestanţilor) sonnets (obsesia tematică a adâncime); v. absenţa
morţii; retorica barocă) „unităţilor” clasice şi
Marc-Antoine Gérard de Jean-Baptiste Chassignet (~ inserţia supranaturalului
Saint-Amant (1594 – 1661) 1571 – 1635) (magia; iluzia proiectată de
Trecerea Gibraltarului / * Le mespris de la vie et mag – teatru în teatru
Passage de Gibraltar („capriciu consolation contre la mort (procedeu recurent) –
eroi-comic) (*1594) (v. supratema morţii; ilustrarea, la nivelul
Roma ridicolă / Rome ridicule retorica barocă) strategiilor de construcţiei –
(satiră) a supratemei dublului); v.
Albion (satiră) Poemul religios personajele apropiate de
profilul picaro-ului, fiinţe
Poemul parodic şi burlesc François de Malherbe (1555 proteice, inconstante,
– 1628) (situat între baroc şi plasate într-un decor situat
Paul Scarron (1610 – 1660) clasicism; partizan şi sub semnul aparenţei
Virgiliu travestit / Virgile teoretician al celui de-al (personajul cel mai
travesti (parodie a Eneidei) doilea (v. modelul retoric al consistent – Matamor –
lui Quintilian), dar marcat, tipul miles gloriosus: v.
Romanul sentimental idilic în practica scriiturii, de Plaut, commedia dell’arte şi
influenţa retoricii baroce (ex. comedia barocă); teme şi
Honoré d’Urfé (1567 – 1625), modelul Góngora): v. stilul motive baroce: dublul,
Astrée (un roman-fluviu, emfatic şi supraîncărcat care inconstanţa, masca, travesti-
stufos, cu o intrigă defrmează realitatea, retorica ul, lumea ca iluzie şi spectacol)
sentimentală ramificată excesului, metaforele rare
complicat (cu multiple etc.) Mincinosul (v. modelul
paliere secundare introduse Lacrimile Sfântului Petru / Les spaniol: Juan de Alarcón,
prin intermediul „naratorilor Larmes de Saint-Pierre Adevărul pus la îndoială; o
flotanţi” şi digresiuni), comedie de intrigă şi de
fragmentată de „disertaţii Poezia satirică limbaj; procedee – imbroglio
filosofico-sentimentale”, (commedia dell’arte) şi qui-
„dialoguri socratice despre Mathurin Régnier (1573 – pro-quo – v. multiplicarea
iubire şi felurile ei, reflecţii 1613) (adversar al lui coincidenţelor şi a
despre virtute, castitate şi Malherbe, influenţat de încurcăturilor)
culpabilitate erotică, drame poeţii satirici ai Renaşterii
lacrimogene”, secvenţe lirice, italiene; un vocabular realist) Molière (1622 – 1673)
„învăţăminte cu caracter (situat între clasicism şi
ceremonial, lecţii de iniţiere Elegia baroc)
în credinţă etc.”; un „roman Dragoste cu toane (comedie
al încercării”, scris în limbaj Théophile de Viau (1590 – de intrigă; „o recuzită
„preţios”, care oferă „marele 1626) (considerat un literară barocă de detaliu”
cod privitor la precursor al romanticilor) şi „o viziune asupra lumii
comportamentul eroilor Œuvres poétiques derivată din sensibilitatea
îndrăgostiţi din romanul barocă”; tema jocului dintre
sentimental barochizant, dar Poezia realistă aparenţă şi esenţă + motivele
şi din tragedia clasică” şi care travesti-ului, deghizării etc.
a impus, în epocă, o Marc-Antoine Gérard de
adevărată modă; modele şi Saint-Amant (1594 – 1661) Dom Juan (surse: piesa
surse: Banchetul lui Platon, (un continuator al stilului italianului Cicognini,
romanele lui Longos şi rabelaisian, cu un limbaj Oaspetele de piatră (o
Heliodor, operele lui Cezar, orientat spre concreteţe, adaptare după piesa lui
Ovidiu, Virgiliu şi Pliniu cel incluzând arhaisme, Tirso de Molina) + 2 piese
Bătrân, Arcadia lui neologisme, termeni franceze cu acelaşi titlu –
Sannazaro, Orlando furioso de groteşti) Festinul de piatră sau fiul
Ariosto, Amadis de Gaula, Brânza / Le Fromage, Camera criminal (Dorimond şi
Heptameronul Margaretei de dezmăţului / La Chambre du Villiers); unul dintre cele
Navara, Aminta şi Ierusalimul débauché, Bucuria / La mai complexe personaje ale
eliberat de Tasso, Galatea lui Jouissance, Viţa de vie / La lui Molière („viteaz,
Cervantes etc.) Vigne, Cântece de băutură / generos, temerar, mincinos,
Chansons à boire ipocrit, sfidător, cinic,
Romanul eroic şi galant netemător de cele sfinte”,
„preţios” protagonistul trăieşte, ca şi
antieroul lui Tirso de
Madeleine de Scudéry (1607 Molina, „după principiul
– 1701) totul este permis” – v. tema
Clélie (v. retorica excesului în inconstanţei şi a dedublării –
stilizarea alegorică a vieţii şi v. şi Sganarel – raisonneur-ul
a gusturilor aristocratice comediei; v. amestecul
mondene; o formulă stufoasă stilurilor: evenimentul grav
care multiplică aventurile – moartea lui Dom Juan,
neverosimile) sancţionat prin pedeapsa
divină, este urmat de ultima
Romanul ironic, parodic şi replică a lui Sganarel, una
burlesc (ilustrează filonul care deturnează „tragicul în
realist al prozei s. XVII) comic”)

Charles Sorel (1602 – 1674)

Păstorul extravagant (parodie


a literaturii pastorale)

Istoria comică a lui Francion Tragicomedia


(parodie a romanului
sentimental; un roman Pierre Corneille (1606 -
„realist baroc”: v. amestecul 1684)
de realism, grotesc şi burlesc Cidul („pretextul” istoric e
(v. tematica – elementele de extras din Historia de
comedie bufă şi de roman España, folosită şi de
picaresc cu accente licenţios- Guillén de Castro în
scabroase amintind de Tinereţea Cidului; v.
Satyricon şi anticipând amestecul stilurilor (o
literatura libertină (s. XVIII) „tragedie” cu final fericit);
(v. şi parodia stilului tema conflictului dintre
„preţios”) –, decorurile raţiune (datorie) şi sentiment)
(mediile marginale: lumea
hoţilor, prostituatelor, Tragedia barocă
escrocilor, criminalilor etc.) şi
procedeele: imbroglio, qui- Pierre Corneille (1606 -
pro-quo, surpriza); un 1684)
Bildungsroman „într-o formă
embrionară”, cu elemente de Rodoguna („o tragedie de tip
satiră, de cronică de shakespearian”; caracterul
moravuri (v. inserţia monstruos-grotesc al
grotescului şi a umorului acţiunilor eroinei,
negru, dar şi a fantasticului) („motivate” de voinţa de
şi de roman de idei; o putere) – considerată de
arhitectură narativă barocă Corneille ca „o a doua
(v. şi romanul picaresc): v. Medee din cariera sa de
fragmentarea naraţiunii dramaturg” –
(auctoriale) principale prin sfidează principiul clasic al
naraţiuni secundare (naratori verosimilităţii şi regula
flotanţi: ex. picarii – v. bunei-cuviinţe (les
apariţia picarei, frecventă, bienséances)
mai târziu, în proza s. XVIII)
– un roman cu „mai multe Cinna (cu un erou care
intrări şi ieşiri”; v. trăieşte „adevărate mutaţii
elementele de metatext psihice”, tragedia ilustrează
(discursul auctorial) şi inconstanţa barocă prin
dimensiunea intertextuală: crearea de „tipuri
aluzii la Cicero, Terenţiu, contradictorii într-o
romanele cavalereşti; v. permanentă devenire”)
construcţia protagonistului –
un profil picaresc (v. Jean Racine (1639 – 1699)
multiplicarea măştilor,
inconstanţa, metamorfoza), Estera (v. inovaţiile faţă de
amintind şi de Don Juan şi tragediile anterioare: „un
Don Quijote) poem dramatic în care
corul, muzica şi acţiunea
Paul Scarron (1610 – 1660) sunt amestecate” şi în care
Romanul comic „nici unitatea de acţiune nu
(naraţiunea principală mai este respectată cu
(fragmentată de naraţiuni aceeaşi rigoare”)
secundare intra- şi
extradiegetice): peregrinările Atalia (v. „spectacolul
pline de peripeţii ale unei barochizant”; v. motivul
trupe nomade de artişti prin baroc al deghizării)
diverse orăşele ale Franţei –
un subiect cu surse spaniole Britannicus („o tragedie a
(v. şi inserţia nuvelelor răului istoric”; v.
romanţioase (extradiegetice) similitudinile cu tragedia
traduse din spaniolă); un „sângeroasă” elisabetană (v.
„antiroman” satiric, polemic modelul Seneca); v.
şi parodic (v. literaturii prezenţa monstruosului /
pastoral-sentimentale şi grotescului în construcţia
cavalereşti, a stilului caracterelor (Neron – „un
alegoric), scris într-un limbaj tip în permanentă
„frust, direct, adeseori transformare”); v. viziunea
trivial”; elemente baroce: barcocă asupra lumii ca
structura narativă ramificată, iluzie)
cu imbroglio-uri, qui-pro-quo-
uri, travesti-uri (v. romanul Théophile de Viau (1590 –
picaresc), retorica excesului; 1626)
v. elementele de metatext: Pyrame et Thisbé
comentariile auctoriale)

Antoine Furetière (1619 –


1688)
Romanul burghez
(un realism care-l anticipează
pe cel balzacian; o naraţiune
pe paliere (v. arhitectura
barocă) organizate „în jurul
unor idei-teme fundamentale”
(relaţiile sociale şi tarele
morale în lumea burgheză,
relaţiile de familie etc. – v.
satira şi viziunea barocă
asupra jocului dintre aparenţă
şi esenţă); v. construcţia meta-
şi intertextuală – parodică
(ex. avantextul auctorial:
dialog parodic cu epopeea,
de la Virgiliu la Tasso; v. şi
parodia literaturii idilic-
sentimentale; v. inserţiile
autoreflexive: naratorul
auctorial şi comentează
tehnicile)

Romanul picaresc

Tristan l’Hermite (1601 –


1655)
Pajul dizgraţiat (un picar
diferit faţă de modelele
spaniole – v. diferenţa de
viziune: tehnica e cea a
prozei picareşti spaniole, dar
profilul protagonistului e
altul – o „victimă a
societăţii”, „un picar
umanizat şi cult”, un
„personaj-rêveur care-şi
modifică felul de
comportament datorită
lecturilor [Etiopicele, Astreea
etc.]” (v. Cervantes, Sorel); v.
picarii din romanele s. XVIII)

Romanul filosofic, alegoric


şi utopic
Fénelon (François de
Salignac de la Mothe
Fénilon) (1651 – 1715)

Aventurile lui Telemah


(mai mult decât „un simplu
roman de aventuri eroice şi
sentimentale cu o puternică
amprentă mitologică” (v.
schema intrigii cu peripeţii /
încercări iniţiatice (călătorii în
ţinuturi exotice, călătoria în
lumea de dincolo (tema
catabazei: v. Odiseea, Eneida,
„viziunile” medievale,
romanele cavalereşti, Divina
Comedie etc.), naufragii,
războaie, experienţe erotice
etc.) din romanul baroc,
moştenind tiparele
romanului grec (ex. Daphnis
şi Chloe) şi latin din
Antichitate), cartea e un
roman de idei (care a
influenţat, între altele,
gândirea Epocii Luminilor –
s. XVIII (v. critica tiraniei şi
pledoaria pentru pace şi
toleranţă) şi literatura
romantică), în care istoriile
povestite au valoare de
exemplum – „o carte de
învăţătură cu o structură
romanescă”, un
Bildunsroman, un „tratat de
morală” (discursul moral /
comentariul pedagogic
însoţeşte nucleele epice): v.
tema (renascentistă, prezentă
şi în Comedia lui Dante)
maestrul şi ucenicul (Mentor şi
Telemah); v. viziunea barocă
asupra existenţei – lumea ca
teatru, situată „sub zodia
nestatorniciei” + „compoziţia,
acţiunea, caracterul
personajului principal,
episoadele, povestirile,
descrierile” – elemente
baroce; romanul este şi o
utopie – v. dezideratul lui
Mentor: ca viitor rege,
Telemah ar trebui să încerce
să instituie „epoca de aur”
(v. modelele – de la miturile
antic la utopia / cetatea
ideală renascentistă: de la
Republica lui Platon la Utopia
lui Morus, abaţia Thélème a
lui Rabelais, Cetatea Soarelui a
lui Campanella şi Noua
Atlantidă a lui Bacon)

Cyrano de Bergerac (1619 –


1655)

Statele şi imperiile lunii


Statele şi imperiile soarelui
(elemente de utopie /
distopie şi SF – pretexte
pentru meditaţia parabolică:
v. tema voiajului imaginar în
ţinuturi imaginare, dublată de
tema străinului (valorificate
ulterior în proza alegorică a
Epocii Luminilor: ex. Swift,
Călătoriile lui Gulliver şi
Voltaire, Micromégas);
elemente baroce: călătoriile
în „imperiile” lunii şi
soarelui se situează „sub
semnul relativismului şi al
existenţei ca aparenţă” – v.
„pendularea permanentă
între real şi imaginar”; „o
lume ca un imens decor de
teatru, schimbător pe măsura
născocirii altor iluzii
evenimenţiale sau a altor
personaje-măşti care emit
aceleaşi idei”; romane de
idei, cu miză filosofică: v.
caracterul polemic al
reflecţiilor privind „locul
pământului în univers,
superioritatea fiinţei umane,
relaţia dintre trup şi suflet,
originea omului şi a lumii în
general, sistemele de
guvernare” etc.; călătoriile
oferă lecţii de relativism, ca
în proza filosofică a Epocii
Luminilor; v. dimensiunea
intertextuală: un dialog cu
marile cărţi, de la Biblie şi
filosofia greacă a Antichităţii
la utopiile Renaşterii (v.
Campanella) şi filosofia
clasicismului francez (ex.
Descartes))

„Romanul” epistolar

Gabriel de Guilleragues (?)


(1628 - 1685)
Scrisorile portugheze
(atribuite, până în s. XX, unei
călugăriţe din Beja, Mariana
Alcoforado: convenţia
epistolară (ca şi manuscrisul
găsit) e o modalitate de
recuzare a discursului, o
strategie de autenticitate / de
deficţionalizare) (5 epistole
nedatate, „fundamentate pe
retorica persuasiunii” – o
confesiune sentimentală
pasională (cu secvenţe
introspective), „o monodie
asupra durerii şi iubirii
zadarnice”, cu elemente de
limbaj baroc („unele semne
ale preţiozităţii”), care a avut
un „ecou imens” (apreciate
de Racine în epocă, ulterior
de Rousseau, autorul Noii
Eloize)

Gian Paolo Marana (1642 -


1693) (emigrat în Franţa)
Spionul marelui senior şi
relaţiile sale secrete (Spionul
turc) (v. convenţia scrisorilor
găsite (şi traduse) + masca
orientalului venit la Paris
(ficţiunea străinului) –
anticipează Scrisorile persane
ale lui Montesquieu – s.
XVIII; naraţiunea se îmbină
cu analiza psihologică
(inclusiv schiţe de psihologie
a popoarelor), reflecţia
politică şi cronica de
moravuri: o proză de idei
care anunţă spiritul Epocii
Luminilor)
Literatura Poemul eroi-comic şi Idila Melodrama, tragedia, Tratatul estetic
italiană parodic drama pastorală
Giambattista Marino/-i Matteo Peregrini
Alessandro Tassoni (1565 – (1569 – 1625) Gabriello Chiabrera (1552 (1595 – 1652)
1635) (îşi asumă programatic Cimpoiul / La sampogna (o – 1638) Despre subtilitate /
distanţarea faţă de antici, faţă serie de idile cu subiecte Răpirea lui Cephalus / Il Delle acutezze
de mulţi dintre poeţii mitologice şi pastorale; v. Rapimento di Cefalo
Renaşterii italiene, dar şi faţă alte volume de poeme de (melodramă)
de spiritul erudit al poeziei dragoste: Lira, Rime) Ippodamia, Erminia (tragedii)
lui Marino, deşi adoptă stilul Gelopea, Meganira, Alcippo
manierist) Canţoneta (drame pastorale)

Găleata răpită (La secchia Gabriello Chiabrera (1552 – Comedia


rapita) („epopeea” unei „lumi 1638) (imitator al lui Marino, Giacinto Andrea Cicognini
degradate” e susţinută de cu un stil mai sobru, dar şi al (1606 – 1660)
degradarea / devalorizarea anticilor greci (Anacreon şi Oaspetele de piatră / Il
eposului clasic; v. Pindar) şi latini, autor a ~ Convitato di pietra (o
valorificarea tradiţiilor 500 de poezii: canţonete, adaptare după Seducătorul
populare şi amestecul canţone eroice, poeme din Sevilla a lui Tirso de
elementelor comice, burleşti alegorice cu subiecte Molina; a fost sursa lui
şi grave, al ficţiunii (cu mitologice şi religioase etc.) Molière pentru Dom Juan; v.
inserţii mitologice) şi al elementele din commedia
istoriei; v. demitizarea / dell’arte)
parodia mitologiei; v.
fantezia barocă; v. influenţa
poemului în spaţiul englez,
francez şi românesc: ex.
Ţiganiada lui Budai-Deleanu Imnul metafizic
(sfârşitul s. XVIII))
Tommaso Campanella (1568
Poemul alegoric şi idilic – 1639) (a scris şi sonete,
madrigaluri, canţone, poeme
Giambattista Marino/-i de dragoste convenţionale)
(1569 – 1625) (un întemeietor
de „şcoală” – „marinismul” Metafisica (expune teoria
(ulterior, „Secentismo”), cu o metafizică a autorului,
operă tradusă în toată bazată pe structura trinitară
Europa; poetica marinistă e care include puterea,
concentrată în jurul înţelepciunea şi iubirea)
metaforelor somptuoase care
stârnesc uimirea, surpriza)

Adonis / Adone (40000 de


versuri) (v. supratema
erosului plasat într-un decor
idilic de o „somptuozitate
şocantă” („grădina plăcerii
omeneşti”), cu aglomerarea
barocă a personajelor
alegorice (v. „preţiozitatea”
franceză) într-o intrigă care
„evoluează între eros şi
thanatos”; v. dimensiunea
intertextuală (aluziile
alegorice la maeştrii
Renaşterii italiene); v. satira)

Literatura Poemul etnografic Sonetul, oda, epigrama Tragedia barocă (un teatru Tratatul estetic
germană al violenţei şi al cruzimii)
Martin Opitz (1597 – 1639) Andreas Gryphius (1616 – Martin Opitz (1597 –
(în 1622 a fost profesor la 1664) Andreas Gryphius (1616 – 1639)
gimnaziul din Alba Iulia) Sonete, Ode (o poezie de 1664)
meditaţie melancolică, Tratat despre poezia
Zlatna sau despre liniştea dominată de viziunea Leo Armenius (intrigă germană / Das Buch
sufletului („primul poem pesimistă asupra condiţiei inspirată de istoria von der deutschen
etnografic din istoria culturii”, umane puse sub semnul bizantină; o intrigă „de Poeterey
„o mică enciclopedie despre trecerii, al efemerităţii, al palat”; v. destinul tiranilor
trecutul şi prezentul suferinţei; v. retorica barocă: situat sub semnul norocului
Transilvaniei”; v. construcţia metafore frapante, schimbător (tema fortuna
erudită intertextuală: juxtapuneri surprinzătoare labilis))
dialogul cu Platon şi etc.) Catharina din Georgia, Carol
Aristotel, Homer şi Vergiliu, Stuart, Papinianus (tragedii
Seneca şi Cicero etc.; * Catharina Regina von legate de scena puterii)
descrierile baroce ale naturii Greiffenberg (austriacă) Cardenio şi Celinda (diferită
şi obsesia tematică a „marii (1633 – 1694) de celelalte prin subiect,
treceri”) Sonete sacre, cântece şi poeme / decor şi limbaj; punctul de
Geistliche Sonette, Lieder und plecare: o nuvelă spaniolă;
Romanul picaresc Gedichte (o poezie mistică construită pe acţiuni
profund emoţionantă, în care paralele, cu personaje
Hans Christoffel von aparenta senzualitate a lumii antitetice, anunţă drama
Grimmelshausen (1621? – concrete maschează / burgheză din s. XVIII; v.
1676) revelează semnificaţii amestecul elementelor
Simplicius Simplicissimus („o religioase; v. retorica barocă realiste cu cele fantastice: v.
nouă variantă a picarului”, mizând pe efecte de motivul strigoiului)
care „nu mai are toate surpriză)
valenţele unui antierou”, „un Daniel Casper von
spirit satiric, antifeudal şi Lohenstein (1635 – 1683)
antirăzboinic” (sub „masca (un „teatru al cruzimii”)
naivităţii, a prostiei aparente, Epigrama religioasă
a simplicităţii pure şi a Ibrahim Bassa (subiect
nebuniei”), „un martor lucid Daniel Czepko von preluat dintr-un roman al
al unei lumi grosolane, un Reigersfeld (1605 – 1660) Madeleinei de Scudéry),
moralist capabil să vadă Şase sute de distihuri sau ziceri Sultanul Ibrahim (intrigi
degradarea unor oameni înţelepte extrem de violente; tema:
sălbăticiţi de război” – v. Epigrame / Sinngedichte (v. „lupta dintre tiranie,
satira care alunecă în grotesc retorica barocă pusă în slujba instinct, viciu şi bine
şi fantastic; traseul său nu expresiei inefabilului) (raţiune)”)
mai este, ca până acum, unul Cleopatra (transformată într-
al „de-formaţiei”, ci unul al Johannes Scheffler / un „personaj tragic
formării – un Bildungsroman; o Angelus Silesius (1624 – demoniac”, „proteic”, avidă
carte marcată de filosofia 1677) (influenţat de misticul de putere)
stoică, cu o puternică miză Jakob Böhme) Sophonisbe (tema vieţii ca vis
moralizatoare, care propune Pelerinul heruvimic / Der şi ca joc; personaje
perspectiva unui „picar- Cherubinische Wandersmann numeroase plasate în spaţii
filosof”, ascet voluntar diverse (absenţa unităţii de
resemnat cu ideea (barocă a) Poemul de dragoste şi spaţiu); prezenţa
lumii ca „amăgire”, „fum” poemul religios, „epistola” evenimentelor
(v. picarul-filosof al lui neverosimile)
Diderot – Nepotul lui Rameau Christian Hoffmann von
(s. XVIII)); v. şi dimensiunea Hoffmannswaldau (1619 –
intertextuală (lecturile lui 1679) Comedia
Simplicius)) Epistole ale eroilor /
Heldenbriefe (o colecţie de Andreas Gryphius (1616 –
* Johann Beer (austriac; „cel scrisori de dragoste în 1664)
mai fidel continuator al versuri şi în proză, cu o
spiritului din Simpliciada lui retorică extravagantă: v. Horribilicribrifax (v.
Grimmelshausen) (1655 – stilul ornamentat modelele italiene: teatrul de
1700) asemănător conceptismului) improvizaţie şi commedia
Aventurile tânărului Jan Rebhu Monologuri istorice / dell’arte; personaje mai
(un picar conceput – spre Geschichtreden complexe; viziunea barocă
deosebire de proza spaniolă asupra lumii ca labirint – o
– ca „un ins bun de la lume degradată care se
natură”, „un adolescent- hrăneşte cu iluzia grandorii
artist” plasat într-o istorie (în realitate, falsă şi ridicolă)
„galantă” (o noutate în proza
picarescă din s. XVII; v.
romanele s. XVIII –
Richardson, Fielding +
povestirea filosofică a lui
Voltaire – Candide); v.
inserţia fantasticului grotesc
(anticipează maniera lui E.T.
A. Hoffmann – proza
fantastică a s. XIX)
Literatura Poemul filosofic
română
Miron Costin (1633 – 1691)
Viaţa lumii (1671 – 1673)
(suprateme: vanitas
vanitatum – „zădărnicia
existenţei umane în raport cu
infinitul”, moartea, fugit
irreparabile tempus, fortuna
labilis, jocul (baroc) dintre
aparenţă şi esenţă + motive
(asociate viziunii baroce
asupra condiţiei umane puse
sub semnul efemerităţii şi al
iluziei): căderea, roata, apa
curgătoare,viermele, fumul,
umbra, visul)
v. dimensiunea
intertextuală: aluziile la
Homer, Virgiliu, Biblie etc.)