BAROCUL

Sfârșitul sec. XVI

Sec. XVII - începutul sec. XVIII

Renaștere-manierism-baroc

Manierismul – 1520-1590

Derivat din lat. manus- s.main – vb.manier (a mânui)

Folosit inițial în sens peiorativ în legătură cu pictura și sculptura – excesul

rafinamentului în dauna conținutului

Pictori manieriști – a doua jumătate a sec XVI – Pontormo, Parmigiano, Tintoretto

Importanța stilului și a tehnicii în raport cu subiectul și conținutul

Reacție împotriva clasicismului și armoniei renascentiste

Manierismul este ”numitorul comun al tuturor tendințelor literare opuse

clasicismului” - Ernst Robert Curtius – Literatura europeană și Evul Mediul latin

Manierismul - arhetip, epifenomen, stil de tranziție- Gustav René Hocke -

Manierismul în literatură

Se conturează între două fenomene, între declinul unuia și emergența celuilalt

Reprezentare slabă a manierismul literar – cu excepția poeziei

Atracția reveriei, a metarealității, a ludicului

Interferența stilurilor, a genurilor literare și a categoriilor estetice

Preponderența clișeului a dus la disoluția manierismului poetic în baroc

Manierismul – distorsiunea subiectivă a realității

Barocul – tendințe spre exces, dinamism, metamorfoză, imperfecțiune

Clasicismul – armonie, echilibru, rigoare, perfecțiune

 BAROCUL

> adj. barroco, barrueco (Spania, Portugalia) – desemna caracterul neregulat al

perlelor importate din India (perolas barrocas)

baroco - figură silogistică scolastică utilizată ca exemplu ironic desemnând

complicația, pedanteria excesivă

Cele două ipostaze ilustrează ideea de stranietate, neobișnuit, ciudat, surprinzător

într-un sens negativ

Termenul se fixează ca adjectiv – devine important ca noțiune culturală, utilizat în

legătură cu artele (muzica și arhitectura)

Dicționarul Academiei Franceze (ed. 1740) - termenul se folosește ”în sens figurat
pentru neregulat, bizar, inegal. Un spirit baroc, o expresie barocă, o figură barocă.”

Suplimentul din 1776 al Enciclopediei – J.J. Rousseau - barocul în muzică

”a cărei armonie e confuză, încărcată de modulații și disonanțe, a cărei intonație

e dificilă și a cărei mișcare e constrânsă”

Enciclopedia metodică (1788) –Quatremère de Quincy–barocul în arhitectură

”e o nuanță a bizarului”, ”ideea de baroc antrenează după sine pe cea a

ridicolului împins la exces”

Jacob Burckhardt – Cicerone (1855)

Prima utilizare a termenului în contextul definirii unui întreg stil artistic

Barocul – stil al decadenței

Heinrich Wölfflin – Renaștere și baroc (1888)

Concepte fundamentale ale istoriei artei (1925)

Începutul procesului de revalorificare a termenului baroc

Indică posibilitatea utilizării lui în contextul literaturii

Conceptele clasic/baroc devin concepte categoriale, tipologice, nu doar istorice

Trecerea de la un model clasic la unul baroc este caracteristică tuturor perioadelor

din istoria artelor – clasic= formă închisă, statică; baroc= formă deschisă, dinamism

Diferența dintre spiritul Renașterii și cel baroc – ilustrată în contrastele dintre

Orlando furioso – Ariosto, 1516

 Ierusalimul eliberat – Tasso, 1584

Estetica secolului al XIX-lea asociază barocul cu brutalitatea, barbaria, sălbăticia

(Hegel - Prelegeri de estetică, Fr. Nietzsche – Omenesc, prea omenesc)

Prelungire a influenței clasicizante în sec.XX

B. Croce, Istoria perioadei baroce în Italia (1928)

Barocul – ”ruină literară, ” mod de perversiune și de urât artistic”

după 1920, termenul se răspândește în Germania, datorită expresionismului

(tensiunea expresiei, viziunea tragică)

Eugenio D`Ors, Lo Barroco (1935)

Barocul este un eon – desemnează deopotrivă ideea de permanență și cea de

istoricitate – barocul și-a găsit și își va găsi forme de manifestare diverse în epoci și
zone geografice diferite - are un sens metafizic.

Gilles Deleuze – The Fold:Leibniz and the Baroque (1988)

perspectiva filosofică a lui Leibniz oferă cea mai clară viziune asupra barocului, așa
cum și arta barocă poate deveni o perspectivă de interpretare a lui Leibniz

Barocul - semnificații și valențe

Contradicție, polaritate, conflict, oscilație, metamorfoză

Caracter dramatic, neliniștit, dominat de incertitudine, percepția lumii sub semnul

schimbării și efemerității

Înclinație spre oniric, iluzie și aparență, omniprezența obsesiei thanatice, a

necesității bucuriei imediate (eroul simbolic exemplar - Don Juan)

Dezintegrarea unității interioare, marcată de tensiunea permanentă între

imanență/transcendență teluric/celest libertinaj/asceză

natural/supranatural trup/suflet rațiune/pasiune

Tehnica specific barocă este rezultatul disputei dintre

 conținut/formă

esență/aparență

Influențe în cadrul barocului

Etnice – vitalismul, ”spaniolismul”

Politice – războaiele religioase, războiul de treizeci de ani

Ideologice – spiritul Contra-reformei (Conciliul din Trent- 1545-1563)

Social-economice – barocul corespunde gustului societății aristocratice și clericale,

apreciind luxul, magnificența, pompa (clasicismul, echilibrat și auster, e promovat
de burghezie)

Criza / tensiunea din interiorul secolelor XVI-XVII

Unitatea spiritului baroc se oglindește în cultivarea facultății conciliante a arguției

(vorbire figurată, metaforică, ambiguă, paradoxală)

Ingegno – engl.wit ; germ. witz; fr. esprit

combinație de imagini divergente, discordia concors

”reunire de idei și combinații noi” (Helvetius)

”raport subtil între idei puțin comune”

”rațiune ingenioasă” (Voltaire)

Propagarea ideii de iluzie, ficțiune,imaginație, frumusețe artificială

Cultivarea neobișnuitului, noutății, insolitului – prefigurare a esteticii urâtului și

artificiului

Baltasar Gracián, Agudeza y arte de ingenio, 1648

Criticonul, 1651
Cultivarea unor genuri literare noi, adaptate noii viziuni asupra creației

Genuri libere, mixte – comediile farse, comediile lacrimogene

Redescoperirea/adaptarea romanelor medievale

Epopeile romanești, poemele alegorice

Teme, tehnici, simboluri

Metamorfoza și ostentația – Circe și păunul – arhetipii literaturii baroce (Jean

Rousset- Literatura barocului în Franța)

Elementele instabilității, mobilității – norii, apa, fuga timpului, flacăra, curcubeul,

umbra; descrieri alambicate, complicarea intrigii

Semnificații ale căderii, păcatului – mormântul, închisoarea, ruina, labirintul,

orgoliul, vanitatea

Conflictul, opoziția, oscilația

Dilemele insolvabile – pasiune/datorie, iubire/seducție

Paradoxul psihologic - iubire/ură

Theatrum mundi, viața este vis/teatru

Luis de Góngora, Giambattista Marino – barocul ca mod de expresie

Andreas Gryphius, Paul Fleming,John Donne, Ben Johnson, George Herbert, Tristan
l`Hermite – barocul ca viziune asupra existenței

Francisco de Quevedo y Villegas – viziune unitară, deplin barocă

Condiția umană – pesimism, precaritate, victimizare, sentimentul deșertăciunii

Timpul – eterna trecere, percepție acută, dureroasă

Moartea – viziune dramatică / resemnată – liniște eternă

Natura – decor pitoresc, spațiu al refugiului

Erosul –viziune complexă, polisemantică – idealizare/umanizare

Satira, burlescul – Góngora,Quevedo

Miguel de Cervantes (1547-1616)

Don Quijote de la Mancha, 1605, 1615

Nuvele exemplare, 1613

Muncile lui Persiles și ale Sigismundei, 1617

Eroul picar, călătoria inițiatică, neverosimilul, sciziunea eului, nebunul/clovnul-

înțelept/filozof

Utopia, oscilația între iluzie și realitate, parodia

Dimensiunea autobiografică

Metatextualitatea, problematica auctorialității

Semnificațiile ficțiunii