Suprarealismul

Suprarealismul este un curent literar și artistic apărut în anii 1920, în

Franța, și răspândit ulterior în toate țările lumii, care pune accentul pe activitatea
spontană a imaginației și pe exploatarea zonelor iraționalului în creația artistică.
 Suprarealismul în pictură:
Fondatorii suprarealismului au fost poeții.
Termenul "Surréalisme" a luat naștere în anul 1917, când
poetul Guillaume Apollinaire, înainte de a da la tipar piesa de
teatru "Sânii lui Tyresias", îi schimbă subtitlul în ultima clipă din
"dramă supranaturalistă" în "dramă suprarealistă".
Scriitorul André Breton preia acest termen și-l folosește într-un
articol intitulat "Pentru Dada" (1920), pentru ca în 1922 să
publice "Manifestul suprarealismului". Prin urmare, totul a
început de la literatură, abia apoi suprarealismul îi va atrage pe
artiștii care practică alte arte, pentru ca, în cele din urmă, să se schimbe percepția
asupra lumii care devine "albastră ca o portocală" (Paul Eluard).
În anul 1916, de la fereastra autobuzului în care se află, André
Breton zărește la expoziția organizată de o galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de
copil. Pânza al cărei autor este Giorgio De Chirico îl fascinează. După război Breton îi
va cunoaște pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpără tablouri și își formează o
bogată colecție. În anul 1924, adresează o întrebare fundamentală: "Este, oare,
posibilă o pictură suprarealistă?" La această întrebare va răspunde - fiecare în stil
propriu - Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René
Magritte și Paul Delvaux.
Aceste personalități sunt întregite de alți artiști la fel de talentați, deși
mai puțin cunoscuți, cum ar fi artista americană Kay Sage sau românul Victor
Brauner.
Suprarealiștii își expun lucrările în timpul unor expoziții ce vor deveni un
loc și o ocazie potrivite pentru orice fel de provocare care marchează caracterul
revoluționar al mișcării. "Când se spune despre suprarealiști că sunt pictori ai
schimbării veșnice - explică în anul 1934 Max Ernst - nu trebuie să ne așteptăm de la
ei să-și copieze pe pânză visele nocturne (nu ar fi decât un naturalism naiv și
descriptiv), și nici ca fiecare dintre ei să creeze din elementele viselor lor propriul
univers restrâns în care să se simtă bine sau să dea frâu liber agresiunii lor (aceasta ar
fi o evadare în afara timpului).
 Ba dimpotrivă înseamnă că fiecare are deplina libertate să se miște cu
îndrăzneală și absolută dezinvoltură într-o zonă care se află la granița dintre lumea
interioară și cea exterioară care, deși nu este foarte precisă, posedă o deplină
realitate (suprarealitate!) fizică și psihică."
Operele pictorilor suprarealiști sunt mărturie a căutărilor unor terenuri
virgine, a unei lumi niciodată reprezentate până atunci, pe care suprarealismul
dorește să o descopere prin revoluția mentală ai cărei moștenitori mai suntem încă și
astăzi.
Pictorii expresioniști abstracți americani, Jackson Pollock, Mark
Rothko și Arshile Gorky s-au inspirat enorm din suprarealism. Ideile suprarealiste se
regăsesc totodată în operele sculptorilor Louise Bourgeois și Alberto Giacometti.

 Suprarealismul în sculptură
Este reprezentat de Alberto Giacometti și Henry Moore.

Alberto Giacometti (n. 10 octombrie 1901, Borgonovo/Elveția - d. 11

ianuarie 1966, Chur/Elveția) a fost un sculptor și pictor elvețian, cunoscut mai ales
pentru sculpturile sale în stil suprarealist iar mai târziu pentru reprezentarea filiformă
a figurilor omenești.
Henry Spencer Moore (n. 30 iulie 1898, Castleford/Yorkshire – d. 31
august 1986, Much Hadham/Hertfordshire) a fost un sculptor englez, unul din cei
mai însemnați animatori ai sculpturii

moderne.

 Suprarealismul în România

În România, suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele Alge și urmuz.

Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în
planul subconstientului, al visului, al delirului în care spațiile umane scapă de
controlul conștiinței. Generația a doua a suprarealiștilor
români D.Trost și Gherasim Luca scriu și publică diverse manifeste, astfel încât
curentul, care-și consumase in anii treizeci vigoarea la Paris, în 1947 își mută
capitala la București. Cel mai de seamă poet suprearealist român rămâne
totuși Gellu Naum, supranumit ultimul mare poet suprarealist european.