Naturalism Cubism Expresionism

Assfour Kinda
Dinu Ionela
Ghita Alexandra
Marin Raisa
[
Naturalismul este o ramură a realismului, o mișcare literară proeminentă la sfârșitul
secolului XIX în Franța și în restul Europei.
Scriitorii naturaliști au fost influențați de către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin.
Aceștia credeau că ereditatea unei persoane și mediul decid caracterul acesteia. În timp ce
realismul încearcă doar să descrie subiecții așa cum sunt ei în realitate, naturalismul
radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării aspectelor dure,
brutale ale realității.
Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecții au o simbolistică profundă, sunt
idealistici și cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio cultural
exercită o influență absolut covârșitoare în apariția și dezvoltarea personalității umane. De
asemenea studiau elemente umane tarate, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic
de un mediu social viciat.
Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși rudimentare având în vedere că
psihologia se dezvoltă abia după apariția teoriilor lui Sigmund Freud. Naturaliștii au
adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor imediați, realiștii.
Principalul susținător al naturalismului a fost Émile Zola, care a scris un tratat despre
subiect ("Le roman experimental") și a folosit stilul în multele sale romane. Alți autori
francezi influențați de Zola sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans și frații
Goncourt.
Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale și
Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de
către criticii literari cu un sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism,
subliniind conformitatea cu natura, fidelitatea față de realitate a reprezentării artistice.

Naturalism filosofic
În timp ce naturalismul literar este similar în definiție cu cel filozofic și cu mișcările
artistice care poartă același nume, acestea nu au avut niciodată vreo legătură și nici nu au
avut o importanță mare pentru acesta. Muzica din acea perioadă, totuși, a fost influențată
la un moment dat de acesta.
Puțin înainte de 1900, simbolismul și neoromantismul au apărut ca reacții la naturalism și
realism.
Mișcările artistice occidentale
Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al doilea deceniu al secolului al
XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații - în general diverse,
succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva
academismului și naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii
vizibile, redate până atunci de așa zisă artă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de
semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și
sensibilității umane.
Plecând de la ideea că arta plastică, arhitectura și muzica sunt prin excelență abstracte -
ele presupunând în același timp o sumă de legături cu realul, și fiind, de regulă, acceptate
drept construcții, ansambluri controlate de logică - primii artiști atrași de abstracționism își
manifestă, cu un sentiment de eliberare, întreaga încărcătură emoțională.
Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe țări europene, în preajma anului 1910.
Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe este Wassily Kandinsky, care, începând din
1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate "Improvizații", și publică un amplu studiu,
"Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la
afirmarea artei abstracte.
Jackson Pollock: Number 8, 1949 - Neuberger Museum, State University of New York
 Apariția în 1908 a articolului lui Henri Rovel întitulat "Les lois d'harmonie de la
Peinture et de la Musique sont les mêmes" ("Legile armoniei din pictură și din
muzică sunt identice").
 Apariția în 1911 a cărții lui Wassily Kandinsky "Über das Geistige in der Kunst"
("Despre spiritual în artă").
 Apariția în 1917 a revistei "De Stijl", editată de Theo van Doesburg.
 Expoziția internațională de artă abstractă din Berlin (1928) sub patronajul
asociației "Abstrakte Gruppe der Sturm".
 Înființarea în Franța, în 1932, a grupului "Abstraction-Création".
 Constituirea, în 1937, a asociației "American Abstract Artists" și deschiderea
muzeului de "Non-Objective Painting", dirijat de Hilla Rebay.
 Deschiderea la Paris, în 1946, a unui "Salon des Réalités Nouvelles", de fapt
primul salon internațional al artei nonfigurative.
 Apariția în 1949 a cărții lui Michel Seuphor, "L'art abstrait, ses origines, ses
premiers maîtres".
 1947: Interviul lui Jackson Pollock în revista "Possibilities", în care descrie tehnica
dripping ("picurare") pentru actul creator "în acțiune".
 1948: Înființarea de către Robert Motherwell, Barnett Newman și Mark Rothko a
asociației "Subjects of the Artists" din New York.
Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului
XX. Între anii 1908-1914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii,
după cea a descoperirii perspectivei în perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges
Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroși adepți.
Această direcție artistică va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al
XX-lea. Cubismul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat
prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul
"Domnișoarele din Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se
rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare
bazat pe perspectivă.
În vara anului 1908, Braque lucrează la Estaque, în apropiere de Marsilia, în mijlocul
peisajelor pictate deja de Cézanne. Din acest dialog iau naștere pânze puternic
geometrizate, în care perspectiva începe să dispară. Refuzate la "Salonul de Toamnă",
tablourile sunt expuse în galeria lui Kahnweiler. Louis Vauxcelles, criticul care a lansat
termenul de "fauves"și care acum remarcă faptul că pictorul reduce toate motivele sale la
"scheme geometrice, la cuburi". În anul următor, termenul cubism va fi din nou folosit, tot
pentru a caracteriza o operă aparținând lui Braque, iar în cele din urmă, în anul 1910,
operele lui Picasso sunt și ele apreciate ca fiind "cubiste". Nici Braque și nici Picasso nu
au avut vreodată intenția să creeze pătrate sau cuburi, însă acceptă acest calificativ cu
valențe inițial peiorative ca termen definitoriu pentru arta lor, la fel cum au făcut la vremea
lor și impresioniștii sau fauviștii.

Cubismul, o artă realistă

În ciuda aparențelor, cubismul nu reprezintă distrugerea realismului, el pune sub semnul
îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este
nici obiectiv, nici absolut și nici unicul posibil - el este doar rezultatul pur al convenției.
Pablo Picasso - Natură moartă cu vioară, 1914
Kahnweiler scrie pe această temă: "Pictura nu a fost niciodată o oglindă a lumii
exterioare, și totodată nu a fost niciodată asemenea fotografiei; a însemnat crearea unor
semne, care au fost întotdeauna interpretate exclusiv de contemporani, bineînțeles grație
unei educații anterioare. Dar cubiștii au creat fără îndoială semne noi și tocmai aceasta a
constat multă vreme dificultatea descifrării tablourilor lor".
După părearea lui Braque și a lui Picasso, vechea manieră de reprezentare a devenit
anacronică deoarece a pierdut orice urmă de contact cu lumea exterioară. Pentru a
restabili acest contact și pentru a reda această lume pe cât este posibil, ambii pictori se vor
strădui să distrugă orice iluzie numai pentru a crea un nou tip de spațiu în pictură, o nouă
manieră de reprezentare. Cea veche era bazată pe perspectivă, în schimb cea nouă pe
apropiere. Grație acestei apropieri, a acestei intimități, cubismul prezintă ființe și lucruri
într-o manieră în care nu au mai fost percepute. Dar, odată cu propunerea unei noi
modalități de reprezentare se naște în mod necesar și o nouă concepție asupra lumii. Nimic
nu este așadar mai greu decât transpunerea ei în viață, astfel putându-se explica și violența
scandalului și a polemicilor pe care operele pictorilor cubiști le stârnesc.Acești artiști sunt
comparați cu "o bandă de răufăcători care se comportă în lumea artei ca niște huligani din
viața de zi cu zi".

Fazele cubismului
Istoricii de artă disting trei faze ale cubismului:
] Prima fază - faza precubistă - până în 1910
Prima fază, cunoscută sub numele de precubistă, durează până în anul 1910 și se află sub
puternica influență a lui Cézanne și celebrei lui recomandări de a "reda natura prin
intermediul cilindrului, sferei și conului". Braque și Picasso, care pictau în această
perioadă personaje, peisaje și naturi moarte, nu se mulțumesc numai cu încercările de
renunțare la perspectivă, ci aspiră mai ales să reducă motivele la forme geometrice
fundamentale.
A doua fază - faza analitică - 1910 - 1913
Caracteristică pentru această fază (numită și "cubism ermetic") este înclinația artistului de
a descompune obiectul reprezentat într-o mulțime de suprafețe mici, geometrizate. Gama
cromatică devine neobișnuit de sumară, bazându-se în principal pe tonuri de cafeniu și
cenușiu. Ambii artiști realizează faptul că deformarea din ce în ce mai puternică și atracția
pentru monocromie poate duce în cele din urmă la abstract. Pentru a evita acest lucru și
pentru a recrea trimiterea concretă la realitate, ei vor propune noi tehnici artistice. Braque
introduce în tablourile sale litere tipărite, se servește de un șablon în pictură, folosește
pieptenele pentru obținerea facturilor vălurite și recurge la imitații de tapet, lambriuri și
marmură. Tot el va realiza apoi construcții din hârtie, va lipi pe desen fâșii de hârtie
decupate dintr-o bandă care imită lemnul, realizând astfel primul său colaj (collage).
Ultima fază - faza sintetică
Odată cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care și Picasso va începe să o folosească, artiștii
intră în ultima fază a cubismului - cea sintetică.Noua tehnică readuce culoarea în operele
cubiștilor, permițând totodată restabilirea contactului cu realitatea grație asocierii unor
motive care pot fi imediat recunoscute.
Compozițiile perioadei sintetice sunt total eliberate de ceea ce mai rămăsese încă din iluzia
planului profund din lucrările analitice - ceea ce este prezentat va apărea de acum încolo
exclusiv în forme plate. Obiectele sunt din nou unificate, dar nu sunt totuși forme copiate
după natură, ci semne simplificate care trebuiau să dezvăluie cele mai esențiale trăsături
ale lor, sinteza obiectelor prezentate.
Sticla, de pildă, este sugerată cu ajutorul unor tăieturi verticale și orizontale, prima
indicând forma profilului ei, cea de a doua, volumul. În timpul perioadei sintetice, pictorul
Juan Gris, care s-a alăturat târziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog.
Braque își expune lucrările pentru ultima oară la "Salonul Artiștilor Independenți" în
Anul 1909. Picasso refuzase cu mai mult timp în urmă să mai participe la expozițiile
Salonului. Numai cei care frecventează atelierele celor doi artiști și cei care participă la
expozițiile organizate la Galeria Kahnweiler au ocazia să cunoască lucrările lor, dar cei doi
nu se pot plânge de lipsa adepților. Astfel, începând din 1911, artiștii care se pronunță de
partea cubismului își expun lucrările într-o sală a "Salonului Artiștilor Independenți" și
apoi la "Salonul de toamnă". În 1912, se organizează o expoziție strict cubistă intitulată
"Section d'Or" la galeria "La Boetie", din inițiativa lui Marcel Duchamp.

Urmașii
Cubismul se va răspândi ca urmare a acestor expoziții, dar de multe ori picturile realizate
sunt doar o caricatură a operelor aparținând protagoniștilor acestei mișcări artistice.
Dintre cubiștii-imitatori (numiți și "cubisteurs"), mulți nu au înțeles principiile revoluției
cubiste. După cum scrie pictorul și criticul italian Ardengo Soffici, "...ei par să deformeze,
geometrizeze și cubizeze fără niciun scop și la întâmplare, ascunzând banalitatea lor
înăscută și academismul".

O excepție o constituie Robert Delaunay, inițiatorul "cubismului orfic" - termen propus de

poetul Guillaume Apollinaire - care va crea opere absolut originale de inspirație cubistă.
Juan Gris nu numai că reușise să înțeleagă și să-și însușească inovațiile cubiste, dar a știut
să atragă atenția asupra existenței altor posibilități de exprimare artistică. Printre artiștii
din generația următoare, care au recurs la achizițiile tehnice și de concepție ale
cubismului, orientându-se ulterior spre alte experimente, sunt de menționat Fernand Léger
și Marcel Duchamp.
Cubismul va avea însă consecințe mult mai durabile, inițiind toate mișcările importante în
arta modernă europeană și americană. Fără cubism nu ne putem imagina colajele lui Max
Ernst, operele suprarealiste ale lui Joan Miró, realizările lui Roy Lichtenstein și, privind
problematica mai în ansamblu, arta pop, acele "ready mades" ale lui Duchamp sau, în
sfârșit, întreaga artă abstractă.
 Intre anii 1907 si 1914 are loc in Franta cea mai importanta revolutie din istoria picturii,dupa
cea a descoperirii perspectivei in perioada Renasterii.Initiat de francezul Georges Braque si spaniolul
Pablo Picasso,cubismul va dobandi in scurta vreme numerosi adepti.Aceasta directie artistica va juca
un rol urias in transformarea artelor plastice in secolul al XX-lea.

Pierre Daix scrie ca „In pofida legendei,nu exista un act de nastere al cubismului.Nu s-a nascut
ca urmare a unei decizii sau a unui eveniment socant.Cubismul,fiind in felul sau o revolutie in toata
puterea cuvantului,este mai mult o consecinta a unor transformari de lunga durata decat a unui
eveniment usor de descris.”.Abordand lucrurile in felul acesta,istoricul de arta doreste sa sublinieze
ceea ce diferentiaza cubismul de futurism de exemplu,a carui punere in practica este precedata de
teoretizare,manifeste si declaratii programatice.Istoricii de arta au cazut totusi de acord cu privire
la stabilirea primei opere cubiste si a imprejurarilor care au dus la nasterea termenului de
cubism.Negustorul de tablouri si criticul de arta Daniel-Henri Kahnweiler (1884-1979) recunoscuse
anterior „Domnisoarele din Avignon” a lui Picasso ca fiind „momentul nasterii cubismului”.Intr-
adevar,din multe puncte de vedere,acest tablou celebru prevesteste si pregateste revolutia
cubismului.Pentru prima oara un pictor rupe intr-un mod atat de hotarat cu traditionala arta
figurativa si cu modul de reprezentare bazat pe perspectiva,care guverna pictura inca din perioada
Renasterii.

Dintre toate definitiile cubismului,indiscutabil se cuvine sa incepem cu cele care au fost formulate
de insisi creatorii curentului.Braque afirma: „Pentru mine,cubismul,sau mai degraba cubismul meu-este
un mijloc pe care l-am creat pentru propriul meu folos si a carui scop a fost mai presus de orice
acela de a face ca pictura sa se poata gasi in sfera abilitatilor mele.” Picasso pe de alta parte
marturiseste:”(…)nu am avut nici cea mai mica intentie sa cream cubismul-am vrut doar sa dam glas
trairilor noastre”.Totusi definitia cea mai transparenta ii apartine lui Henri Matisse:”cubismul este un
realism descriptiv”.Intr-adevar,cubismul-in ciuda aparentelor-nu reprezinta distrugerea realismului;el
pune sub semnul indoielii doar realismul iluzoriu(adica cel care naste iluzie,caci reproduce ceea ce
vedem) care a luat nastere in Renastere odata cu descoperirea tehnicii perspectivei.Cubistii au creat
fara indoiala semne noi si tocmai in aceasta a constat multa vreme dificultatea descifrarii tablourilor
lor.Cubismul prezinta fiinte si lucruri intr-o maniera in care nu au mai fost pana atunci percepute.

Istoricii de arta disting trei faze ale cubismului.Prima dintre ele,cunoscuta sub numele de
precubista si aflata sub puternica influenta a lui Cezanne,dureaza din anul 1907 pana in 1910.Ea va
ramane sub influenta lui Cezanne si a celebrei lui recomandari de e „reda natura prin intermediul
cilindrului,sferei si conului”.Etapa urmatoare a cubismului care tine din 1910 pana in anul 1912, este
cunoscuta sub numele de faza analitica .Caracteristica aceastei faze este optiunea artistica de
descompunere a obiectului reprezentat intr-o multime de suprafete mici,geometrizate.Ultima faza a
cubismului,faza sintetica,contine o tehnica noua de reducere a culorii in operele cubistilor,permitandu-
le totodata restabilirea contactului cu realitatea gratie asocierii unor motive care pot fi imediat
recunoscute.Obiectele nu mai sunt descompuse in multe parti mici,ci sunt din nou unificate.Nu sunt
totusi forme copiate dupa natura,ci semne simplificate,care trebuiau sa dezvaluie trasaturile esentiale
ale lor.

PICASSO si-a transformat viata in legenda.

Totul a inceput la Malaga,frumosul oras situat in Andaluzia.Jose Ruiz Blasco si Maria Picasso y
Lopez se casatoresc in anul 1880.Pe 25 octombrie 1881,la ora 11 noaptea,vine pe lume primul lor
copil.La nastere,copilul nu respira si toata lumea se temea ca nu avea sa supravietuiasca.Abia cand
unchiul i-a suflat in fata fum de trabuc,Pablo se stramba si scoate primul tipat.Asa vine pe lume
Picasso.

Copilul avea o privire intensa,ardenta,care exercita o puternica impresie asupra oricui intra in
contact cu el.Mama povesteste:”Era un copil frumos,angelic si demonic totodata.Nu puteai sa-ti iei
ochii de la el.”Inca nu stie sa scrie cand incepe sa deseneze sub indrumarea tatalui,pictor si profesor
la Scoala de Arte Frumoase din Malaga.

In anul 1891,familia Ruiz se muta la La Coruna,un oras situat in nord-vestul Spaniei.Talentul lui
Picasso ii uimeste pe profesorii de la Institutul de Arte Frumoase din oras,desi adolescentul suporta
cu greu rigoarea traditiei si educatia academica.Mai mult decat atat,pe coasta atlantica ploua des si
toti isi amintesc cu nostalgie de Andaluzia insorita.O lovitura pentru familie este moartea
Conchitei,sora mai mica a lui Pablo.Jose Riuz inainteaza cererea de a fi transferat in alta functie
si,in anul 1895,se muta cu familia la Barcelona.Chiar inainte de aceasta calatorie,remarcand
progresele surprinzatoare ale lui Pablo,ii face copilului cadou pensulele sale.Prin acest gest
simbolic,recunoaste geniul fiului.

La Barcelona,tanarul isi continua studiile la Scoala de Arte Frumoase.Manuel Pallares isi

aminteste cu mare placere de talentatul sau coleg:”Rapiditatea cu care desena ne uluia pe toti.Prindea
din zbor totul,numai ca nu-l prea interesa ceea ce spuneau profesorii.Aveam cu totii impresia ca pur
si simplu ii ignora.”.Spre sfarsitul anului 1897,parintii il trimit pe Pablo la studii la Academia de
Pictura din Madrid.Scoala asigura conditii bune de lucru,dar studentul considera cursurile lipsite de
valoare.Isi necajeste profesorii cu tot felul de glume si sicane,incat,in cele din urma,este
exmatriculat.

La Barcelona,se intoarce slabit,bolnav de scarlatina.Il ia cu sine pe Pallares si pornesc impreuna

la Horta de Ebro.Isi petrec timpul pictand si desenand.Dupa ce se intorc din aceasta vacanta lunga
(1899),Pablo se elibereaza definitiv de influentele academismului cultivat de tatal sau si de scoala pe
care o frecventa.Din acel moment,se va semna cu numele mamei sale-considera ca Picasso „suna
foarte bine”.

Atmosfera care domnea in Barcelona,unde infloreste modernismul sub tutela pictorului Santiago
Rusinola (1861-1931),i se potriveste ca o manusa.Anvangarda artistica si intelectuala din capitala
Cataluniei se aduna la localul Els Quatre Gats (La patru pisici).Vin aici toti cei „care tanjesc dupa
hrana nu numai pentru trup,ci si pentru suflet”.Picasso si noul sau prieten,sculptorul Jaime Sabartes,
(1881-1968) se numara printre obijnuitii localului.Cartea pe care Sabartes o va scrie ani mai tarziu
va contribui in mare masura la legenda care inconjoara personalitatea lui Picasso.In anul 1900,Pablo,in
varsta de 19 ani,isi expune pentru prima data lucrarile-chiar la Els Quatre Gats-si pentru prima data
pleaca la Paris.

Picasso isi va petrece urmatorii ani din viata calatorind intre Franta si Spania.In anul
1900,locuieste pe strada Gabrielle,pe dealul Montmartre.Duce o viata lipsita de griji,frecventeaza in
mod regulat barurile si bordelurile,traieste o poveste de dragoste cu o tanara pe nume Odette.Vinde
cateva tablouri unui negustor originar din Barcelona pe nume Pedro Manach.Merge des la
Louvre,studiaza operele marilor maestri si viseaza sa il cunoasca pe Toulouse-Lautrec (1864-
1901),care cam in acea vreme moare in castelul Malrome,in sud-vestul Frantei.

Ambroise Vollard,negustorul lui Cezanne (1839-1906) si al lui Renoir (1841-1919), expune in

galeria sa panzele artistului.Expozitia este vizitata,printre altii,de poetul si pictorul Max Jacob
(1876-1944).Intalnirea celor doi artisti va marca inceputul unei prietenii de lunga durata. „Era
extraordinar de frumos,pe chipul lui ca sculptat in fildes,fara nici cel mai mic rid,ardeau
ochii(…),parul negru ca pana corbului ii cadea pe frunte ca o mangaiere.”-iata cum il descrie Jacob pe
Picasso.Cand in anul 1902,dupa o alta perioada petrecuta la Barcelona,pictorul se reintoarce la
Paris,va locui impreuna cu Jacob in casa acestuia,pe bulevardul Voltaire.Indura o saracie crunta,dar
lucreaza mult.Pablo picteaza tablouri triste,in tonuri albastre-reci (asa-numita perioada albastra),iar
Max,pentru a-l consola,ii recita versuri din Alfred de Vigny (1797-1863) si Paul Verlaine (1844-
1896).

Anul 1903 Picasso il petrece la Barcelona,iar in 1904 se hotaraste sa se stabileasca definitiv la

Paris.Se muta intr-o casa veche,sub numele de Bateau Lavoir,situata in pitorescul cartier
Montmartre.Locatarii acestei cladiri sunt studenti,pictori,sculptori si actori.Intr-o zi,Pablo vede in
curte o tanara bruneta,eleganta,Fernande Olivier,si se indragosteste nebuneste de ea.

Din anul 1905,Fernande si Pablo locuiesc impreuna.El picteaza,ea citeste romane foileton si este
muza artistului.Serile isi viziteaza prietenii,printre ei aflandu-se poetii Andre Salmon (1881-
1969).Pentru a se distra,pun in scena in atelier piese de teatru.”Nu aveam pentru a merge alaturi la
o bere,astfel incat stateam aici”-povesteste Max Jacob.Iar Picasso va spune:”Era o vreme cand
poetii si pictorii se inspirau reciproc”.
 In panzele lui Picasso domina nuantele deschise,senine,de roz(perioada roz).Fascinat de universul
arlechinilor,acrobatilor si clovnilor,merge adeseori la circul Medrano din apropiere,unde isi gaseste
motive pentru tablourile sale.

In anul 1905,Picasso face noi cunostinte care aveau sa joace un rol important in viata lui.Il
cunoaste pe Andre Derain,pictor,precum si pe Leo Stein si pe sora acestuia Gertruide,americani
instariti care locuiau la Paris,iubitori si colectionari de pictura.Pablo picteaza portretul Gertruidei.Isi
petrece vara cu Fernande in satul Gosol din Pirinei.Lucreaza acolo la tablourile care vor marca
inceputul „perioadei primitive” in creatia lui.Dupa ce se intoarce la Paris,termina portretul
Gertrudei:chipul ei ne poarta cu gandul la o masca neagra.Gratie celor doi frati Stein il cunoaste pe
Matisse (1869-1954).Va admira la acesta o figura africana care il va entuziasma,deoarece era pe
masura cautarilor artistice actuale.Picasso se indeparteaza de modul clasic,figurativ,de prezentare a
chipului omenesc;il intereseza sculptura iberica dinaintea dominatiei romane,a carei colectie o gaseste
la Louvre.Renunta la modele si picteaza exclusiv din imaginatie.Acest proces este incununat de
executarea tabloului Domnisoarele din Avignon (1907),care prevesteste nasterea cubismului.Spre
sfarsitul anului 1906,in viata lui Picasso apare Georges Braque (1882-1963).Amandoi,fermecati de
pictura perioadei tarzii a creatiei lui Cezanne si de arta popoarelor primitive,erau preocupati la acea
vreme de aceleasi probleme.Elaboreaza in paralel noi forme artistice si traseaza impreuna drumul
picturii cubiste.Si totusi,cand va vedea Domnisoarele din Avignon,Braque va spune:”E ca si cand ne-ar
porunci sa mancam calti si sa ii dam pe gat cu petrol”.Singura persoana care sprijina activitatea lui
Picasso in acesti ani este negustorul Daniel Henri Kahnweiler (1884-1979).

Acesti ani reprezinta pentru Picasso un punct de cotitura.Maniera de a picta si situatia financiara
se schimba radical.Vollard cumpara toate tablourile din perioada roz.Preturile panzelor sale cresc-nu
va mai cunoaste niciodata saracia.In toamna anului 1909,se muta impreuna cu Fernande intr-un
apartament elegant pe bulevardul Clichy.Legatura lor se destrama la inceputul anului 1912.Picasso isi
petrece vara la Ceret,in sudul Frantei,cu noua lui iubita,Marcelle Humbert,pe care o numeste
Eva.Dupa ce se intoarce la Paris inchiriaza o casa in cartierul burghez Montparnasse.Incepe sa fie
recunoscut si in strainatate,mai ales in Germania si Statele Unite.In anul 1915,este extrem de
afectat de moartea Evei,bolnava de tuberculoza,dar nimic nu-i poate opri cariera stralucita.

In anul 1915,Picasso il cunoaste pe poetul Jean Cocteau (1889-1963) si un an mai tarziu pe

Serghei Diaghilev (1872-1929),directorul ansamblului avangardist Les Ballets Russes.Picasso
proiecteaza decorurile si costumele pentru spectacolul de balet „Parada”(1917).Pleaca la Roma la
rugamintea corpului de balet si se indragosteste de dansatoarea Olga KoKlova,fiica unui ofiter din
Armata Alba.El are pe atunci treizeci si sapte de ani,ea douazeci si sapte.In vara anului 1918,se
casatoresc si se muta intr-o casa cu doua etaje pe strada La Boetie-Picasso traieste deja pe picior
mare.O mare bucurie este pentru el nasterea primului sau copil,Paul (1921).Este o perioada linistita
de viata de familie si de lucru.In scurta vreme totusi relatiile dintre cei doi soti se strica.La
inceputul anului 1927,Picasso incepe o legatura amoroasa cu Marie-Therese Walter.Casatoria lui cu
Olga se destrama in anul 1935.
 Dupa izbucnire razboiului civil in Spania (iulie 1936) , Picasso se pronunta de partea
guvernatorului republican . O luna mai tarziu , o cunoaste pe Dora Maar , pictorita si fotografa ,
care avea multi prieteni in randul suprarealistilor . In noua lui dragoste gaseste intelegerea
intelectuala care pana atunci ii lipsise . Nu o va parasi totusi pe Marie-Terese si fiica lor Maya ,
care pana atunci locuisera la Boisgeloup , se muta in cladirea pe care Vollard le-o pusese la dispozitie
la Tremblay , langa Paris . In schimb , pe Dora o primeste si o picteaza in noul sau atelier de pe
Quai des Grands-Augustins .

In iulie 1937 , are loc la Paris Expozitia Mondiala . Tabloul lui Picasso , care se gaseste in
pavilionul spaniol , aduce un omagiu orasului basc Guernica , bombardat de aviatia germana . Guernica
marcheaza inceputul angajarii politice a artistului , al carei punct culminant va fi inscrierea in Partidul
Comunist Francez , survenita in anul 1944 . Cand isbucneste cel de-al doilea razboi mondial , Picasso
pleaca-si impreuna cu el Dora , Marie-Therese cu Maya si Sabartes- pe coasta Atlanticului , la
Royan . La Paris , se intoarce dupa semnarea armistitiului dintre Franta si Germania ( pe 22 iunie
1940 . Pe 19 martie 1944 , Michel si Louise Leiris , cu ajutorul lui Simone de Beauvoir (1908-
1986) , Jean-Paul Sartre (1905-1980) si Raymond Queaneau (1903-1976) pun in scena la ei acasa
farsa „Dorinta prinsa de coada” scrisa de Picasso in 1941 . Pictorul si prietenii lui joaca in fata
portretului lui Max Jacob , care murise cu aproape o luna in urma in lagarul hitlerist de la Drancy ,
de langa Paris . In anul 1946 , Picasso o paraseste pe Dora . El incepuse de fapt o relatie cu tanara
pictorita Francoise Gilot , pe care o cunoscuse cu trei ani mai inainte . Se muta impreuna in sudul
Frantei . In anul 1947 , se naste fiul lor , Claude . Incepand din anul 1948 , vor locui la
Vallauris , unde Picasso se consacra sculpturii si ceramicii . In anul 1949 , vine pe lume fiica , Paloma
; numele ei face trimitere la celebrul porumbel al lui Picasso , de pe afisul Congresului Mondial al
Pacii . Anul 1953 debuteaza cu despartirea de Francois si cu divortul lui Picasso de Partidul Comunist
si se incheie cu o noua poveste de dragoste . Jacqueline Roque are douazeci si sase de ani . Va fi
tovarasa de viata credincioasa pana la moartea artistului-8 aprilie 1973 .
Expresionismul german este un termen general utilizat pentru a acoperi o serie de mișcări
artistice care au apărut în Germania după primul război mondial, de-a lungul întregului
deceniu al anilor 1920, care au atins apogeul în Berlinul anilor 1920. Expresionismul
german este o mișcare artistică și culturală apărută în cadrul mai larg al expresionismului
european din arta și cultura Europei a anilor 1920 și 1930.

Expresionismul german în diferite arte

Expresionismul, ca unul din cele mai influente mișcări ale secolului XX, s-a răspândit în
toate mediile: arhitectură, muzică, pictură și sculptură. Arhitectura, deoarece aduce trăirile
interioare ale individului către mulțime, a fost mult timp legată de ideile de bază ale
expresionismului german.
Mișcarea în pictură a început din 1905 cu grupul Die Brücke (Podul) din Dresden,
răspândindu-se mai târziu și în Berlin, și Der Blaue Reiter (Călărețul albastru) în
München din 1911.
Teatrul de asemenea a făcut parte din mișcare expresionistă , datorită dramaturgilor
precum Georg Kaiser și Ernst Toller influențați de Frank Wedekind în legătură cu ce putea
fi arătat pe scenă.
Cinmaul expresionist german e cea mai cunoscută parte a mișcării. În timpul reclădirii de
după Primul Război Mondial, industria germană de filme era foarte productivă, dar din
cauza dificultăților finaciare ale vremii, producătorii nu puteau să facă filme care să
rivalizeze cu cele de la Hollywood, luxoase și extravagante. Așa că producătorii studioului
UFA și-au dezvoltat propriul stil, folosind simbolism și mise en scène pentru a da adâncime
și emoție subiectului

Anii 1920 și 1930

filmului Cabinetul doctorului Caligari (1920), producţie reprezentativă a acestui curent
artistic.[1]
Primele filme expresioniste, Das Cabinet des Dr. Caligari (1920), Der Golem, wie er in die
Welt kam (1920), Der müde Tod (1921), Nosferatu (1922), Phantom (1922), Schatten -
Eine nächtliche Halluzination (1923), și Der letzte Mann (1924), au fost versiuni filmate,
elaborate și exagerate ale unor povești simple.
Actorul expresionist Fritz Kortner a jucat în filme vieneze și filme din Berlin. Mișcarea
Dada era în vogă prin elita artistică a anilor 20, și toate culturile europene ale vremii au
adoptat o etică a schimbării, și o dorința de a încerca noi și diverse stiluri artistice. Primele
filme expresioniste au compensat lipsa unui buget mare folosind decoruri nerealistice,
absurde geometric,și designuri extcentrice. Subiectele acestor filme se roteau în jurul
motivului agoniei, nebuniei, trădării, și alte teme "intelectuale" (spre deosebire de filmele
clasice de aventură sau romantice); denumirea germană a acestei forme de film este
Kammerspielfilm ("film de cameră"). Printre filmele târzii care încă fac parte din scurta
istorie a expresionismului german se numără Metropolis (1927) și M (1931), ambele
regizate de Fritz Lang.
Însă non-realismul dus la extreme al expresionismului a durat puțin și foarte curând
curentul a murit (împreună cu dadaismul). Dar temele expresionismului aveau să fie
incluse în filmele anilor 20 și 30, rezultând într-un control artistic asupra scenografiei
pentru a simula starea emoțională transmisă. Această școală întunecată a filmului a fost
adusă în America când naziștii au preluat puterea și mai mulți producători au fost forțați
să se mute la Hollywood. Acolo au găsit mai multe studiouri pregătite să le adopte stilul.
Două genuri influențate puternic de expresionism au fost filmele horror și film noir. Carl
Laemmle și Universal Studios și-au câștigat o reputație făcând clasicele filme horror ale
vremii precum Lon Chaney's The Phantom of the Opera. Emigranți germani, precum Karl
Freund (care a lucrat la Dracula , versiunea din 1931), au pus bazele stilului filmelor
studioului Universal ce vor urma. Regizori, ca Fritz Lang, Billy Wilder, Otto Preminger,
Alfred Hitchcock, și Michael Curtiz au introdus stilul expresionist în dramele anilor 40,
continuând tradiția.

Filme recente influențate de expresionismul german

Filmul din 1979 al lui Werner Herzog, Nosferatu-eine Phantom der Nacht, este un tribut
adus lui F.W.Murnau și capodoperei sale,Nosferatu – Simfonia groazei . Filmul se
folosește de tehnici tipici expresioniste și de întâmplări simbolice pentru a transmite
mesajul.[2]
Blade Runner, în regia lui Ridley Scott se folosește din plin de elemente expresioniste, și e
unul din numeroasele exemple când mișcarea influențează un film SF.
În filmografia regizorului Tim Burton se află o varietate de adaptări fidele și ambițioase a
stilului expresionist german. Filmul său din 1992, Batman Returns e deseori numit ca cea
mai modernă încercare de a captura esența stiului. Designul colțuros și sever al clădirilor
din Gotham City evocă sentimentul de amenințare prezent în filmul Metropolis al lui Lang.
Alte legături sunt, de exemplu, asemănarea dintre numele răufăcătorului Max Shreck
interpretat de Christopher Walken și vedeta din Nosferatu, Max Schreck. De asemenea,
figura sinistrului Pinguin amintește de misteriosul Caligari din Das Cabinet des Dr.
Caligari
Influențele lui Burton sunt evidente și în Edward Mâini-de-foarfecă. Imaginea
personajului Edward Mâini-de-foarfecă se aseamănă, nu coincidental, de somnambulistul
Cesare din Das Cabinet des Dr. Caligari. Burton eliberează o neliniște în suburbie sa
colorată, unde tensiunea este în sfârșit demascată de apariția lui Edward și de casa sa,
castelul gotic. Burton tranformă povestea din Caligari după modelul său, punând
somnambulistul macabru în locul eroului, și sătenii ca personaje negative.
"Look"-ul deja familiar al personajului lui Caligari se reflectă și în filmul The Crow, în
personajul lui Brandon Lee: Costum negru, strâns, machiajul palid și cearcănele groase,
întunecate.

Alte exemple
 F. W. Murnau 1927 —Sunrise: A Song of Two Humans (Film produs la
Hollywood)
 Filmul lui Woody Allen din 1992, Shadows and Fog este un tribut adus
expresionismului; subiectul fiind luat din M iar vizualul din Nosferatu – Simfonia
groazei
 Versiunea din 1967 a filmului cu James Bond, Casino Royale are o secvență filmată
în manieră expresionistă. Filmul, fiind o parodie, arată dificultatea de a urca scările
"expresioniste" în timp ce ești nebun.
  Sin City (2005) este de asemenea numit ca o încercare de revenire la acel stil.[2]
 Red Hot Chili Peppers au folosit elemente expresioniste în videoclipul piesei
Otherside (2000). Același lucru au făcut și Good Charlotte pentru melodia
Predictable și Rob Zombie în videoclipul pentru Living Dead Girl.
 Videoclipul rock din filmul Queen of the damned al trupei fictive "The Vampire
Lestat" împarte același peisaj expresionist cu Das Cabinet des Dr Caligari
 Filmul Dr. Caligari (1989) de Stephen Sayadian. Neo-expresionism german
amestecat cu suprearealism.

Cinema și arhitectură
Mulți critici văd o legătură directă dintre cinema și arhitectură: scenografia și arta din
filmele expresioniste dezvăluie clădiri cu unghiuri ascuțite, înălțimi mari, și medii
aglomerate, de exemplu, Turnul Babel din filmul Metropolis

Tipuri de miscari expresioniste

1. Expresionismul abstract american
- din 1945
- dupa al doilea razboi mondial se muta centrul artistic de la Paris la NY

- pentru prima data in istoria artei, SUA nu mai este influentata de Europa ci iradiaza curente
inspre vechiul continent

- inca de dinaintea razboiului, in cadrul artei abstracte se dezvolta o directie expresionista mizand
pe transcrierea directa a starilor sufletesti

- desi arta abstracta, are o latura expresiva si o incarcatura emotionala

- 2 directii – action paintings – Pollock, de Kooning

– color-field paintings – Rothko, Newman, Still (influentati de mitologie si religie –

lucrarile lor indus starea de meditatie)

- se produce o delivrare a universului interior prin tuse, pensulatii, semne grafice sau picturale ce
alcatuiesc imaginea asemeni unor seismograme

- este directia dramatica a artei informale care a culminat in action painting

2. Abstractia post-picturala

3. Neo dada
- termenul de “neo dada” apare la inceputul anilor ’60

- acest termen include multe forme de expresie artistica ale timpului (pop art, junk art, nouveau
realisme, arta conceptuala etc) – practic este un pretext de a revitaliza si a readuce in discutie
curentul dadaist

- singurul aspect care leaga toate aceste forme de expresie este utilizarea colajului, ready-made-
ului si a obiectelor gasite

- in plus, artistii care pot fi alaturati acestui curent nu sunt preocupati de latura estetica a operei
lor (?)

4. Nouveau realisme
- miscare artistica aparuta in Franta spre sfarsitul anilor ‘60

- ca si dadaistii sau suprarealistii, adeptii acestui curent preiau din cotidian diverse obiecte

- lucrarile lor varoaza intre afise rupte, obiecte impachetate, gramezi de gunoaie, deseuri urbane
(piese auto, materiale, vase etc)
 - este considerat opusul unor miscari ca Neo dada si Pop art

- Arman, César, Christo, Niki de Saint-Phalle, François Dufrêne, Raymond Hains, Yves Klein,
Mimmo Rotella, Daniel Spoerri, Jean Tinguely, Jacques de la Villeglé

5. Pop art (popular art)

Termenul de ara pop este folosit prima oara de cel care va fi unul dintre principalii
exponenti ai miscarii, Eduardo Paolozzi, in 1947. Curentul in sine ia forma pe la inceputul anilor
’50 in Anglia. Printre artistii europeni mai pot fi mentionati: Richard Hamilton, Reyner Banham,
Alison & Peter Smithson.

Miscarea este bazata pe referintele la concret, la valorile continute in cele mai banale
lucruri din mediul de existenta; este o reactie impotriva descompunerii si a disparitiei lumii vizibile
in tendinte ca abstractionarea, expresionismul abstract.

In 1960, arta pop este adusa la NY de catre Robert Rauschenberg si Jasper Johns. Aici,
intr-un climat dominat de expresionismul abstract are loc un succes nesperat al noului curent.
Criticul Harold Rosenberg afirma ca “arta pop reprezinta profesionalismul in arta americana”.

- nume in SUA – Andy Warhol, Roy Lichtenstein, James Rosenquist

- nume in Anglia – Blake, Caulfield, Hamilton

- dezamagirea individului fata de uniformitatea societatii de consum, fata de imposibilitatea

maselor de a crea

- revolta impotriva promovarii exagerate a ortodixiei in arta si viata

- poate fi considerat primul printre primele manifestari ale postmodernismului

- in Rom, ecourile pop ajung prin Bitan, Lia si Dorin Sas

6. Op art (optical art)

- expresia apare in 1964, legat de expozitia “The Responsive Eye”

- presupune 2 tehnici:

- la pictorii americani - suprafetele colorate, miscare sugerata de linii

Vasarely – “agresivitatea cu care structurile produc un impact pe retina”

- crearea tablourilor in relief – privitorul este astfel obligat sa se deplaseze pentru a vedea
imagininile ce se schimba in functie de punctul din care priveste

Moholy Nagy isi incepe cercetarile asupra luminii, spatiului si miscarii, in vedera crearii
“Masinii luminoase” – este precursorul lui Schoffer care realizeaza “Turnul luminos”, in care
culoarea si lumina variaza in functie de conditiile exterioare.
 7. Arta video
Bill Viola

Friederick Jameson – critic de arta video, arta semnificativa a perioadei.

- executa un joc liber cu spatiul si timpul, reproduce o actiune in timpul sau real,
compactari de timp (dideoclipul muzical si cel publicitar)

- s-a dezvoltat ca documentar, dar si ca limbaj artistic autonom, incepand cu filmarea

performance-urilor, apoi structurarea si prelucrarea imaginilor.

- exista un mariaj intre arta video si cea digitala.

Nam June Paik – sud corean, pionierul artei video.

- artist experimental, studiaza cu John Cage, Stockhausen

- a facut parte din Fluxus, trece la studiul relatiilor dintre sunet si imagine.
(manipularea tubului catodic)

- primul care foloseste part a pack (Sony)/camera video portabila

- NY, 1965 filmeaza traseul Papei dintr-un taxi, film ce avea sa fie proiectat intr-un
club.

- restructurarea imaginii, inventeaza repetitia, pune anume accente, creaza situatii

critice.

Bruce NAUMAN, Laurie ANDERSON, Vito ANCONCI, Graham HILL, Ulrike ROSENGACH,
Pippiloti RIST, Fabrisio PLESSI, Wolf VOSTELL. Acesta din urma foloseste televizorul in
instalatii sculpturale ’50.

Jean Luck Gotard: “Arta video s-a nascut adolescenta dar nu se va maturiza niciodata.”

Bill VIOLA: “I do not know what it is I am like” – text sanscrit sacru indian, legatura dintre diferite
specii, lucruri. Are studii de folosofie mistica orientala, crestina, budism.

- il preocupa relatia dintre ‘eu’ si ‘non-eu’, (personalizare, depersonalizare).

- filmul este o istorie a vietii din mineral-organic-anorganic.

- meditatii asupra tot ce este viu pe pamant, lumina/intuneric, masculin/feminin,

Yin/Yang, spatiu/timp.

- lucreaza cu muzicieni experimentali;

- ’95, reprezinta America la Bienala de la Venitia.

- ’97, retrospectiva la Whitney Museum.

8. Performance
Dupa ce multa vreme nu a fost incurajat din cauza imposibilitatii de definire a conceptului,
happening-ul iese din underground in 1958 datorita lui Allan Koprow. Nascut din refuzul formei
rigide si a ideologiei culturale americane care promova pop art-ul, happening-ul se dezvolta la
inceput la NY.

- miscare artistica bazata pe interferenta dintre mai multe forme de arta (spatiala si temporale –
teatru, plastica, muzica film), urmarind anularea distantei dintre realitate si arta.
- implica publicului, exista unele reguli, dar nu un scenariu bine definit, recuzite de obiecte de
arta dar si de obiecte de uz caznic, deseuri, s.a. se desfasoara in spatii voit neculturale (parcari,
holuri, piete etc)  happening-ul este o arta practicata si consumata de un grup restrans, cu un
grad mare de sofisticare
Fluxus – infiintat in 1961 de George Maciunas

– George Brecht, Dieder Roth, Nam June Paik, Joseph Beuys, Wolf Vostell

- happening-ul si grupul Fluxus proiecteaza in arena artistica forta si inventivitatea unei stari de
spirit si mai ales actiunea pe care autorii nu a vor mai putea repeta.

9. Minimalism
Arta minimalista este o creatie americana a anilr ’60, opusa unor curente ce tind spre
negarea obiectului artistic (happening). Arta minimalista reabiliteaza obiectul artistic ca fiind
semnificativ pentru el insusi. Opera e semnificativa prin mesajul sau exclusiv artistic. Din
structura ei este excklus tot ceea ce ar putea stimula sentimente si asociatii.

Se poate afirma ca arta minimalista este reprezentata doar de 5 artisti: Carl Andre, Dan
Flavin, Donald Judd, Sol le Witt und Robert Moris

10. Land art

Miscare artistica aparuta in anii ’60, in care artistul actioneaza asupra fizionomiei unor
forme de relief, modificandu-le sau populandu-le cu repere ale interventiei sale. In esenta se
incearca o reafirmare a legaturii cu natura si cu fortele naturale.

Land art-ul este o reactie la artificializarea si tehnologizarea mediului ambiant. Land art-ul
are un caracter profund social, prin avertismentul impotriva poluarii si a distrugerii mediului. In
locuri inca nepopulate (plaje pustii), artistii acestui curent aseaza, cu gest polemic, semne ale
efemerei lor treceri pe acolo.

- Robert Smithson, Dennis Oppenheim, Rafael Ferrer, Walter de Maria, Michael Heizer, Christo,
Douglas Huebler

11. Arte povera

 - termenul apare pentri prima oara la un critic de arta italia Germano Celant in 1967, legat de
manifestarile artistice neelitiste

- termenul sarac nu se refera atat la problemela social politice din Italia de dupa razboi, ci in
special la materialele (umile, efemere, saracacioase, neindustriale) folosite de artistii acestui
curent – “o arta tehnologic saraca intr-o lume tehnologic bogata”

- singurul caz in care apar materiale industriale in operele acestor artisti sunt pentru a prezenta
conflictul dintre ele si materialele naturale

- astfel nu cvorbim de o arta saracacioasa ci de o arta fara liite, ce exploareaza toate tipurile de
materiale si procedee (sculptura, colaj, performance, etc)

- artistii: Giovanni Anselmo, Alighiero Boetti, Pier Paolo Calzolari, Luciano Fabro, Piero
Gilardi, Jannis Kounellis, Mario Merz, Marisa Merz, Giulio Paolini, Pino Pascali, Giuseppe
Penone, Michelangelo Pistoletto, Emilio Prinim, Gilberto Zorio

12. Arta conceptuala

Termenul de “arta conceptuala” a fost folosit pentru prima data de Henry Flynt in 1961, in
legatura cu gruparea Fluxus. In 1963 publica in Fluxus Anthology, un eseu in care scria “arta
conceptuala este o arta a carei materie e conceptul; iar conceptul depinzand de limbaj, se poate
spune ca arta conceptuala este o arta a carei materie e limajul.”

Termenul de arta conceptuala se refera la o lucrare ce prezinta o idee, un concept, fara a

face uzanta de un act creator sau de vreun obiect de arta traditional. Inceputa pe la mijlocul anilor
1960, arta conceptuala a continuat pana spre finalul anilor 1970. Este deci un curent ai carui
reprezentanti s-au indreptat reprede spre alte domenii de activitate.

Definitiile artei conceptuale variaza in functie de artisti, insa cu totii sunt de acord cu
afirmatia lui Flynt (materia artei conceptuale este conceptul).

Probabil lucrarile reprezentative ale artei conceptuale sunt seria lui Joseph Kosuth
“Investigations”, inceputa in 1967. Seria e compusa din picturi alb-negru de mari dimensiuni cu
definitiile din dictionar ale unor cuvinte. Cuvintele alese sunt cele cheie pentru arta moderne, cum
ar fi: inteles, obiect, reprezentare, teorie.

Arta conceptuala s-a folosit de multe media si materiale, si fiind o arta a conceptului poate
fi impartita in pictura (Mel Ramsden – “Secret Painting”), idee (John Latham – “Art and Culture”,
Jan Dibbetts – “Perspective Correction”), repetitie (Keith Arnatt – “Self-Burial”, On Kawara “3
Date Paintings”), analiza (Joseph Kosuth – “Investigations”, Art-Language), text in fotografie (Ed
Rusha – “Twenty-six Gasoline Stations”), index (D. Graham – “Houses for America”, Art-
Language).

13. Post-modernismul
Nu neaga modernismul.
Postmodernismul – politic, social, economic:

Se apropie de cultura de masa, cultura media – Douglas Ketler – si implica spectacolul, muzica, SF,
sope, pulp fiction.

Cultura postmoderna:

- mizeaza pe cultura estetica, cultura minimei rezistente…nu se fereste de kitsch. Jeff Cungs
(sculptura, instalatii, pictura)

- reviziteaza istoria culturii – pozitii ironice (știm ca originalitatea se relativizeaza)

- manipulam secvente prin reluari din istoria artei.

Apropriatorism= insusirea operei deja facute. Sherie Levine – copia lucrari cunoscute pe care le
expunea sub numele ei.

CITATIONISM – APROPRIATORISM

Jack Derrida – deconstructivism (desfacere, distructie, fragmentare) nu mai lucreaza cu intreg ci

mai degraba fragmentat. Aici deconstructivismul este vazut ca o analiza.

PM pune accent pe atentia acordata celuilalt.

Multiculturalism – America –

Charles Juncks arhitect, care face teorie.

- in postmodernism expozitiile de arta contemporana sunt pline de orice, de la rechini morti, la

fotografie, de la pastile la ceramice, de la arta video la gunoaie – totul, mai putin picturi moderniste

14. Neo-expresionismul international

- miscare impotriva imagisticii si a discursului artei minimaliste si conceptuale aparuta prin anii
‘80

- revitalizeaza expresionismul german si expresionismul abstract

- ca un nou expresionism, acest curent readuce in scene subliectivismul formelor sale anterioare,
marcat de o textura flamboianta si figuri distorsionate

- artsitii se inspira din teme cultural-mitologice, nationaliste, istorice si eroice

- in Italia – Transavanguardia

- in Germania – Noii Fauvisti

- in Franta apare Figuration Libre in 1981 - Robert Combas, Remi Blanchard, Francois Boisrond,
Herve de Rosa

- artistii: Georg Baselitz, Sandro Chia, Francesco Clemente, Enzo Cucchi, Jörg Immendorff,
Anselm Kiefer, Markus Lüpertz, A. R. Penck, Julian Schnabel
15. Arta internationala dupa 1989
+ foi

16. Pictura, sculptura, grafica romaneasca intre 1945-1989

a) Realismul Socialist – 1945-1964

b) Liberalizarea culturala – 1965-1974

c) Inchiderea care deschide – 1975-1989

17. Arta alternativa 1945-1989 (experiment)

- caderea comunismului = disparitia cenzurii = decodificarea artei, iesirea la suprafata a artei
alternative

- prima parte a anilor ’90 este scena unor polarizari in arta romaneasca intre:

- revitalizarea traditiei religioase (neobizantismul din perioada comunista devine

noeortodoxism)

- efortul de sincronizare cu arta internationala

+ foi

Jackson Pollock (1912-1956)

- in viziunea sa pictura trebuie sa fie capabila sa redea notiunea germana de tensiune, pe care el
o realizeaza prin ceea ce numeste “action painting”
- utilizeaza improscarea si scurgerea vopselelor (tehnica “drip”-ului)
- valoarea esentiala consta inspontaneitate; pictorul nu trebuie sa gandeasca ci sa lase
inconstientul sa actioneze (aspectul mecanic al gestului e compensat de temperamentul artistului)
- este numit “new american painter number one”

William de Kooning (1904- )

- pictor american de origine olandeza
- are studii de arta, filosofie si istoria artei
- in 1925 emigreaza in SUA, unde se imprieteneste cu Gorky
- nevoia de noutate se simte in opera sa din 1947
- maturitatea artei sale – seria reprezentarilor feminine din 1950
 - 1955-1060 – scurta perioada abstracta, apoi revine la femei
- tuse puternice, impulsive ce tin de filonul expresionist
- cromatica este mai apropiata abstractiei lirice decat expresionismului

Robert Raschenberg (1925- )

- debuteaza cu tablouri compartimentate in campuri acuperite de numere sau de o pasta
abundenta, acuzand materalitetea
- din 1955 incepre seria “combine painting” – pe langa culori foloseste diferite obiecte si “lucruri
gasite”  opera sa capata tridimensionalitate
- incearca sa umple golul dintre arta si viata
- foloseste cifre, fragmente de fotografii, motive din imageria populara, Statuia Libertatii,
competitii sportive, personalitati politice
- operele sale anunta si contribuie direct la dezvoltarea artei pop in SUA
- face o serie de experiente in domeniul sunetului si al miscarii
- de numele sau si al lui Johns se leaga desprinderea de excesele abstractiei lirice si ale
expresionismului abstract si inaugurarea unui nou realism ce a gasit formularea cea mai
apropiata in cautarile artei pop

Roy Lichenstein (1923- )

- la inceputul activitatii tine de expresionismul abstract
- devine unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai artei pop
- influentat de benzile desenate si din imageria cotidiana a strazii, a reclamei – aducerea in
structura compozitiei a acestor “imagini gasite” se face pentru a le salva de la perceptia cotidiana,
a le scoate din contex si a le pune in paranteze
- incearca sa restituie lucrurilor farmecul primei intalniri
- “fiecare semn, fiecare contrast din opera mea difera cu adevarat de original. Difera prin scop si
prin situatie si prin stralucire, din toate punctele de vedere. Si totusi seamana cu originalul.”

Andy Warhol (1930- )

- pictor american
- pana in 1961 lucreaza in domeniul publicitatii comerciale, punandu-si la punct modalitati de
reprezentare specifice reclamei, graficii de gazeta si de carte
- deseneaza comicsuri si bancnote, fiind tot mai mult atras de imaginea fara comentarii a
realitatii
- in 1961 inaugureaza seria de compozitii constituite din etichetele si imaginea unor produse
comerciale, din reproducerea mecanica a fotogarafiilor unor vedete de cinema sau a unor
personaje de mare popularitate
- motivele repetate (etichete, produse, chipul personajelor) dau tabloului o obsedanta forta de
patrundere
- unul dintre cei mai reprezentativi artisti ai artei pop

Jasper Johns (1930- )

- pictor si grafician american
- din 1959 creeaza ambalaje de obiecte banale, oferind exemple din cele mai reprezentative
pentru Pop art
- asetfel de ambalaje au fost considerate ca lucrari neodada, cei mai multi critici insa au vazut in
ele o replica data expresionismului abstract, replica in care se intalneste cu Rauschenberg
- afirma credinta in functia vizuala a obiectului
- arta sa isi cauta propria identitate intr-un camp obiectual saturat de concret, tipic pentru
societatea de consum
- obiectele (cuier, sticle de bere, cutii etc) se desprind din fluxul functionalitatii lor si se propun
ca expresie unica a realului
- intaiul principiu al unei astfel de opere devine actualismul sau, pregnanta cu care se ingheata o
secventa semnificativa a unui process.