I.

FORMELE RĂSPUNDERII PENALE

1. Sancţiunile penale, forme de realizare a răspunderii penale

Răspunderea penală se realizează în forme şi modalităţi diferite, în funcţie de natura

infracţiunii săvârşite, pericolul ei social (care deși nu mai este prevăzută ca trăsătură
esențială a infracțiunii este luată în considerare), de periculozitate şi particularităţile
făptuitorului, adică în concret – după individualizarea în concret a acesteia raportat la fapta
săvârșită.
Răspunderea penală presupune drepturi şi obligaţii corelative ale subiecţilor raportului
juridic penal.
În contextul drepturilor şi obligaţiilor corelative pe care subiecţii raportului juridic
penal le au în procesul tragerii la răspundere penală, predominant apare dreptul statului ca
reprezentant legitim al societăţii de a aplica o sancţiune celui care a săvârşit fapta prevăzută
de legea penală şi de a-l constrânge să o execute.
Dreptul statului de a aplica sancţiuni şi a le pune în executare este în acelaşi timp şi o
obligaţie pentru că statul este dator să asigure, prin mijloacele ce-I sunt la dispoziţie , un
climat de deplină siguranţă civică colectiva, dar şi individuală.

2. Sistemul sancţiunilor de drept penal

Fenomenul infracţional este un fenomen social şi individual determinat de multiple

cauze şi condiţii.
În legislaţia românească există patru categorii de sancţiuni de drept penal: pedepsele,
măsurile educative, măsurile de siguranţă și obligațiile subsecvente renunțării la urmărirea
penală.
Prin sancţiuni de drept penal se înţeleg sancţiunile pe care le statorniceşte şi
reglementează numai dreptul penal, ele alcătuind cadrul special al sancţiunilor de drept
penal.
Pedepsele - ocupă un loc important, fiind sancţiunile de bază şi care se aplică numai
persoanelor fizice sau juridice care au săvârşit infracţiuni.
Măsurile educative - se aplică exclusiv infractorilor minori și au un rol predominant
protectiv și educativ
Măsurile de siguranţă - sunt sancţiuni de drept penal ce se aplică persoanelor care au
săvârşit fapte prevăzute de legea penală si care au ca scop înlăturarea unor stări de pericol
care pot duce la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
Obligațiile subsecvente renunțării la urmărirea penală sunt reglementate de art.
318 alin. 6 C. pr. pen. și constau în următoarele obligații: a)să înlăture consecinţele faptei
penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare
a acesteia; b)să ceară public scuze persoanei vătămate; c)să presteze o muncă neremunerată
1
în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în afară de cazul în care,
din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă; d)să frecventeze un
program de consiliere.

Toate aceste sancţiuni de drept penal au următoarele caracteristici comune:

- toate sunt prevăzute de legea penală, având un caracter general şi obligatoriu;
- sancţiunile penale, sunt măsuri de constrângere, deci au un caracter represiv,;
- se aplică numai ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni şi nu pot fi aplicate decât de
către instanţele de judecată;
- toate sancţiunile de drept penal se aplică în scopul prevenirii altor infracţiuni şi
restabilirii ordinii de drept.

Calificarea unei sancțiuni ca pedeapsă, în sensul art. 7 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, se realizează prin raportare la cele trei criteri alternative stabilite prin
jurisprudența CEDO:
 calificarea sancțiunii în dreptul intern (dacă este legată de săvârșirea unei
fapte calificate ca infracțiune în legea națională);
 natura faptei;
 natura și gradul de gravítate a sancțiunii ce urmează a fi aplicată autorului
faptei.

II. PEDEPSELE

1. Noţiunea de pedeapsă

Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal şi ocupă principalul loc în cadrul
sistemului.
Pedeapsa este definită ca – sancţiune de drept penal care constă într-o măsură de
constrângere şi reeducare, prevăzută de lege, ce se aplică infractorului de către instanţa de
judecată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Scopul pedespei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar aceasta are și un
rol educativ (pentru a-l constrânge pe infractor să își îndrepte atitudinea lui greșită în raport
cu legea penașă), sancționator și exemplificativ (cei care văzând aplicarea legii se vor abține
pe viitor de la comiterea unor fapte asemănătoare).

2. Trăsături specifice

- este o măsură de constrângere şi reeducare, adică o măsură cu dublu caracter –

unul coercitiv şi altul reeducativ;
- este instituită şi folosită numai de către stat;
- este o sancţiune prevăzută de lege,
- se aplică numai de instanţa de judecată;
- se aplică numai persoanei care a săvârşit o infracţiune.
2
 3. Scopul şi funcţiile pedepsei

Scopul este reprezentat de apărarea valorilor sociale împotriva infractorilor.

Prevenţia specială constituie, fără îndoială, scopul direct al pedepsei. Aceasta începe
să se realizeze chiar în momentul în care instanţa stabileşte pedeapsa pentru infractor,
făcându-l în primul rând, să înţeleagă că legea penală este o realitate şi cine săvârşeşte fapte
penale este pedepsit.
Prevenţia generală se realizează în raport cu alte persoane decât cele care au săvârşit
infracţiunea. Există şi oameni care se abţin de la a săvârşi infracţiuni, din teama de a nu fi
pedepsiţi, aici intervine și rolul exemplificativ al pedepsei.

4. Funcţiile pedepsei

În literatura juridică şi în legislaţia penală se face distincţie între două funcţii ale
pedepsei, si anume:

a) funcţia de represiune sau constrângere

- se realizează prin aplicarea unor măsuri represive împotriva celui condamnat, acesta
fiind obligat să suporte anumite privaţiuni sau restricţii, precum şi suferinţele
corespunzătoare acestora.

b) funcţia de reeducare sau convingere:

- constă în aceea că pedeapsa are un caracter educativ asupra infractorului, convingându-l că
respectarea legii este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el va putea evita
aplicarea şi executarea altor pedepse.
De asemenea pedepsele mai au și funcția de exemplaritate pedepsele constituindu-se
în mijloace prin care se descurajează posible atitudini infracționale ale celorlalți membrii ai
societății, dar și funcția de eliminare ce constă în izolarea condamnatului pe durata
executării pedepsei.

5. Sistemul pedepselor:

Pedepsele se stabilesc după următoarele criterii:

- limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare specială dar și generală –
principiul legalității (ex pentru infracțiunea de omor calificat limitele speciale
prev. de art. 189 sunt de la 15 la 25 ani închisoare dar limitele generale prev. de
art. 60 sunt de la 15 zile la 30 de ani. O pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru
săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, nu va putea depăși astfel maximul
general de 30 ani indiferent de cauzele de agravare)
- necesităţile şi cerinţele societăţii într-o anumită etapă pe care o parcurge;
- nivelul fenomenului infracţional şi tendinţele acestuia;
- principiile care guvernează un stat de drept
- circumstanțele persoanale ale făptuitorului
- circumstanțele în care a fost săvârșită fapta.
3
Felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice sunt:
a) PEDEPSELE PRINCIPALE;
- detenţiunea pe viaţă:
Noul Cod Penal definește conținutul pedepsei detențiunii pe viață ca privare de
libertate perpetuă, pe durată nedeterminată a unei persoane. Pedeapsa detențiunii
pe viață este cea mai grea dintre pedepsele aplicabile persoanei fizice. Conform
art.57 N.C.Pen, dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a
împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa
închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe
durata ei maximă. În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a
împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe
viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa
interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună
conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile
stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a
avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente
în vederea reintegrării sociale. În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei
detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se
consideră ca parte executată din pedeapsa închisorii.

- închisoarea reglementată de art. 60 C. pen. constă în privarea de libertate pe

durată determinată, cuprinsă între 15 zile – 30 ani. Acestea sunt limitele generale
ale pedepsei închisorii care nu pot fi depășite în niciun caz prin pedeapsa concret
aplicată de instanțele de judecată pentru infracțiunea săvârșită de o persoană, toate
infracțiunile reglementate în Partea special a Codului Penal sau în alte legi speciale
și care sunt limite speciale ale pedepsei închisorii, fiind cuprinse în limitele
generale enunțate anterior.

- amenda reglementată de art. 61-64 C. pen. aduce ca noutate pentru dreptul penal
românesc introducerea sistemul zilelor-amendă. Potrivit acestui sistem, amenda
este prevăzută de lege nu sub forma unei sume de bani, ci sub forma unui număr de
zile amendă, iar suma corespunzătoare unei zile amendă urmează a fi stabilită de
către instanță între anumite limite prevăzute de lege. Limitele speciale ale zilelor-
amendă depind conform art. 61 alin. 4 C. pen. de pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracțiunea săvârșită, respectiv dacă aceasta este doar pedeapsa amenzii
ori dacă aceasta e prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani ori
respectiv, care depășește 2 ani; pedeapsa este între 30-400 zile a câte 10-500 lei
ziua. Dacă persoana condamnată nu se plătește cu rea-credință amenda în termen
de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta este
înlocuită cu închisoarea sau cu muncă în folosul comunității (în caz de
imposibilitate de plată). În cazul unor infracțiuni comise pentru obținerea unui
folos material, judecătorul poate aplica pe lângă pedeapsa închisorii, și pe cea a
amenzii.)

4
 b) PEDEPSELE COMPLEMENTARE; (art.55 și 66-70 N.C.P) Constau în:
- interzicerea exercitării unor drepturi pe o perioadă de la 1 la 5 ani (dreptul de a fi
ales, de a alege, de a avea drepturi părintești, de a purta arme, de a ocupa o funcție,
de a conduce un vehicul, de a se afla în anumite localități sau locuri publice, de a
comunica sau de a se apropia de victimă etc.)
- degradarea militară
- publicarea hotărârii de condamnare (într-un cotidian local sau central, pe cheltuiala
condamnatului).
Pedeapsa complementară urmează a fi executată în cazul pedepsei cu închisoarea
în regim de detenţie după executarea acesteia, iar în cazul amenzii sau pedepsei cu
suspendarea sub supraveghere imediat după rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești.

c) PEDEPSELE ACCESORII (art.54 și 65 N.C.P) însoțește pedeapsa principal

privativă de libertate (detențiunea pe viață sau închisoarea) și se execută din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa
principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66
alin. (1) lit. a), b) și d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă
complementară.

Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice sunt:

a) PEDEAPSA PRINCIPALĂ:
- amenda
b) PEDEPSELE COMPLEMENTARE:
- dizolvarea persoanei juridice;
- suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată
de la 3 luni la 3 ani;
- închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3
ani;
- interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu
la 3 ani;
- plasarea sub supraveghere judiciară
- afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă

pedeapsa principal este amenda sau închisoarea, indiferent de durata pedepsei închisorii.
Deși nu există un text de lege care să prevadă explicit faptul că pedepsele
complementare nu se aplică minorului, această concluzie rezultă însă din art.133 C.Pen. ,
unde se precizează că măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.

5
Criterii generale de individualizare a pedepsei sunt reglementate de art. 74 C.
Pen. și au în vedere:
o împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele
folosite;
o starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
o natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
o motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
o natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului;
o conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
o nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.