Sărutul- Gustave Klimt

Antal Maria Miruna

Gustav Klimt s-a născut la 14 iulie 1862, la Baumgarten,

una din suburbiile Vienei. În ciuda succesului pe care îl
are marele pictor şi decorator Gustav Klimt în zilele
noastre, acesta a fost un personaj foarte controversat în
epoca sa, datorită obscenităţii pe care o exprimau
lucrările sale.
A fost co-fondator şi preşedinte al Secesiunii de la Viena,
şi iniţiatorul curentului Art Nouveau. Iniţial a început
prin a picta scene de război, dar acestea erau elemente ale
stilului realist şi a renunţat repede.
Lucrările lui Klimt au primit critici dure, iar o parte dintre ele au fost ascunse o vreme de
ochii publicului datorită temelor erotice pe care le aborda în picturile sale, considerate o
expresie a apetitului său sexual. De fapt, subiectele lucrărilor sale sunt inspirate din
mişcarea simbolistă. De asemenea acesta a surprins în lucrările sale aspecte ale tehnicilor
impresionismului, a împrumutat motive bizantine, greceşti şi egiptene. Artistul a dat dovadă
de curaj prin faptul că a integrat tehnica decorativă în picturile sale, a mixat noul cu vechiul
şi realul cu abstractul. Acesta a avut ambiţia de a demonstra prin lucrările sale faptul că
poate crea o operă de artă completă, de aceea nu a durat mult până a fost declarat cel mai
nonconformist pictor al vremii. În anul 1883 frații Klimt au fondat la Viena, împreună cu
Franz Matsch, propria lor școală de artă decorativă și au primit comenzi din mai multe părți
ale Europei. Curând cei trei au plecat în Regatul României unde au executat lucrări pentru
decorarea castelului Peleș din Sinaia. În 1886 grupul lor participă la realizarea scărilor noului
teatru imperial, Burgtheater, din Viena.
În 1893 Gustav Klimt pictează tabloul reprezentând interiorul teatrului castelului Eszterházy,
cu care obține premiul expoziției organizate de "Künstlerhaus" ("Căminul Artiștilor"). La nici
treizeci de ani este considerat unul din cei mai importanți artiști austrieci. Între anii 1891-
1897, devenit membru al societății artiștilor vienezi, "Künstlerhausgenossenschaft",
împreună cu alți pictori, se străduiește să reformeze instituția aservită unor principii artistice
net conservatoare. Până la urmă, ei înființează, în 1897, o nouă grupare artistică, separată
de Künstlerhaus, care se va numi Secesiunea. Membrii acesteia primesc un teren din partea
orașului Viena, pentru a-și putea construi sediul.
Chiar în anul următor ei își organizează, în pavilionul proiectat de arhitectul Joseph Maria
Olbrich, prima expoziție. Klimt va fi primul președinte al Secesiunii. Manifestul lor va fi
publicat în 1898, în primul număr al revistei "Ver Sacrum". Filozofia Secesiunii este căutarea
adevărului despre existența umană. Deasupra intrării în pavilionul asociației se putea citi
următoarea inscripție: "Fiecărei epoci îi este caracteristică propria artă, iar artei -
libertatea". Fidel acestui ideal, Klimt își eliberează arta de tabu-uri. În 1905 ajunge însă în
conflict cu artiștii ce i-au fost apropiați și, ca urmare, rupe legăturile cu Secesiunea și
formează un alt grup, "Kunstschau".

Art Nouveau
Deși Art nouveau a avut un maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 și 1902,
primele semne clare ale stilului și mișcării pot fi recunoscute în anii 1880 în desene realizate
sub influența mișcării artistice Arts and Crafts, așa cum ar fi acelea ale arhitectului și
designerului Arthur Mackmurdo. Desenul ce ilustrează coperta eseului său referitor la
bisericile proiectate de arhitectul Christofer Wren este un exemplu tipic.
Alături de aceste desene, lucrări în fier forjat sau anumite desene de textile derivate din
forme vegetale des folosite în designul epocii victoriene târzii sunt printre cele mai bune
exemple ce ilustrează începuturile acestei mișcări artistice.Art Nouveau este ușor de
recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, „curgând” firesc, pline de ritmuri sincopate,
aidoma unui laitmotiv muzical. Folosirea frecventă a liniilor curbe deschise de tipul parabolei
sau hiperbolei, importante elemente ale „panopliei” Art Nouveau, sunt și cele ce conferă
dinamism și ritm acestor artefacte și clădiri. De asemenea, tuturor formelor folosite
convențional anterior în alte stiluri artistice sunt redesenate în Art Nouveau, le este
conferită viață, părând a crește și a se dezvolta în tot felul de alte forme, amintind de plante
ce sunt pe cale de a îmboboci sau a înflori.
Comparativ însă cu Simbolismul din pictură, spre exemplu, Art Nouveau are un aspect vizual
categoric distinctiv și unic, în timp ce, comparativ cu nostalgia redescoperirii metodelor
clasice, rafaelite, de către Confreria pre-rafaeliților, Art Nouveau este perfect adaptată
timpului existenței sale, îmbrățișând cu fervoare și încorporând cu naturalețe tehnologia de
ultimă oră, materialele noi cu ajutorul mașinilor și abstractul pus la dispoziția designului.În
arhitectură și decorații interioare, artiștii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul erei
victoriene și excesul ornamental prolix corespunzător. Designerii Art Nouveau au selecționat
și modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale
Rococoului, așa cum ar fi texturile de tip „flacără” sau „scoică”,
folosindu-le consecvent în locul ornamentelor victoriene de tip istoric
sau realistic-naturaliste. Corespunzător, Art Nouveau a promovat
consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în
natură, extinzând domeniul „natural” la orice inspirat de viață, de la
ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a
insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări
răpitoare.
În ciuda numeroaselor legături și aventuri amoroase, Klimt a avut o
singură dragoste trainică, Emilia Flöge, pe care a reprezentat-o în mai
multe tablouri. Începând din anul 1900, pictorul petrece mereu câteva
săptămâni de vară pe moșia familiei Flöge, pe malul lacului Attersee. Pictează mai ales
peisaje, grupuri de copaci, boschete de flori ("Grădină cu floarea soarelui" 1905), dar și
compoziții în care motivul principal îl reprezintă teme antice cu personaje feminine,
reinterpretând miturile și simbolurile, ca în tabloul "Iudita și Holofernes I" (1901.
Una din cele mai renumite picturi ale lui Klimt este "Sărutul" (1907-1908). Ea datează din
așa-numită perioadă "de aur" a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele
aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. Măiestria decorativă a lui Klimt se
poate observa pe exemplul oferit de covorul de flori întins la picioarele celor doi îndrăgostiți,
pe care figurile unite în îmbrățișare au încremenit într-o imobilitate statuară.
Prin alegoria femeilor, care apar în tablouri ca "Nuda Veritas" (1899) sau "Danae" (1907),
reprezentate sub chipul unor frumoase roșcate, Klimt evidențiază preocuparea sa pentru
temele erotice. Faptul că împrumută teme din mitologie atenuează caracterul lasciv al
compozițiilor. Tablourilor sale le este foarte caracteristică paleta întreagă a culorilor
deschise și pure. Renunțând complet la perspectivă, pictorul așază formele decorative în
același plan cu siluetele personajelor. Sărutul este probabil cea mai populară și probabil cea
mai reprodusă
lucrare. Este una
dintre picturile cheie
constitutive ale "Fazei
de Aur" a lui Klimt,
care durează
aproximativ din 1903
până în 1909 și este
adesea considerată un
prim exemplu al
picturii Art Nouveau.

Sărutul
Pentru a intelege
conjunctura in care a fost creata aceasta fascinanta opera de arta trebuie sa privim inapoi la
anul 1907 si ce a insemnat el pentru Klimt. In acest an, artistul muncea in atelierul sau, dupa
cum ii era obiceiul, de dimineata pana seara, fara pauza. Astfel, podeaua atelierului era
acoperita cu un covor format din nenumarate schite. Dar Klimt continua sa fie nemultumit
de rezultatul muncii sale .In una dintre scrisorile sale el spune chiar: „Ori sunt deja prea
batran, ori prea nervos, ori prea prost – trebuie sa existe un motiv.” In ciuda oboselii si a
tensiunii continue pe care le resimtea Klimt, anul 1907 s-a dovedit a fi cel mai productiv an
din cariera artistului. A fost anul in care Klimt a finalizat portretul numit Speranta II si,
deasemenea, anul in care incepe sa lucreze la superba capodopera a creatiei sale, tabloul
„Der Kuss” (Sarutul) – care in timp a devenit una dintre cele mai importante lucrari din
istoria artei.
Tabloul are o dimensiune de 1,8mx1,8 m si infatiseaza doi indragostiti imbratisati, uniti
printr-un sarut si ramasi parca inmarmuriti pe un mirific covor de flori. Barbatul pare sa isi
aplece fata spre chipul femeii, care asteapta, lipita de trupul lui, sarutul. Trupul barbatului
este zugravit in maniera ornamentala, Klimt folosind
linii drepte si figuri geometrice, in timp ce trupul
femeii este redat prin linii mladioase, line, iar
vesmantul ei este decorat in culori calde si modele
florale. Cei doi indragostiti ramasi nemiscati, ca doua
statui, sunt invaluiti intr-o aura realizata din petale de
aur.
Folosirea frunzei de aur amintește de picturile
medievale, creatorii manuscriselor, în mod frecvent
inserau foiţe decorative din aur sau argint, ce ofereau
strălucire paginilor.
Doar picioarele lor ies de sub lumina calda ce ii
invaluie si se infig parca in covorul de flori, intr-o
ultima incercare de a se ancora in realitate si a nu se
pierde in lumea dragostei lor. Contempland insa
scena sarutului, ne dam seama ca incercarea
indragostitilor de a nu se desprinde de lumea in
care traiesc a esuat, ei par sa se fi inaltat mult
deasupra lumii noastre, plutind intr-un univers lipsit
de timp si spatiu, un fel de taram paradisiac,
zugravit intr-o maniera care aminteste de mozaicul
bizantin.
În ultimii 15 ani ai vieții, Klimt călătorește mult în Germania, Belgia și Italia. La Ravenna
descoperă frumusețea bazilicii San Vitale. Mozaicurile de inspirație bizantină, de un aur
strălucitor, produc asupra lui o profundă impresie și, ca efect, începând din acest moment
folosește tot mai des placarea aurie. În 1910 participă la cea de-a IX-a Bienală din Veneția,
unde obține un uriaș succes. În 1917, este numit membru de onoare al Academiilor din
Viena și München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, suferă un atac cerebral.
Moare la 6 februarie la Wien-Neubau, fiind înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena.

Primul Portret al Adelei Bloch-Bauer s-a vândut

la 19 iunie 2006 pentru suma record la vremea
aceea de 135 de milioane de dolari americani.
Cumpărător este miliardarul american Ronald
Lauder din New York pentru muzeul Neue
Galerie finanțat de el.