Pre-Rafaeliții - Dante

Gabriel Rossetti
I Prerafaeliții
 Prerafaeliții, în engleză Pre-
Raphaelites sau The Pre-
Raphaelite
Brotherhood (Confreria
Prerafaelită), au fost un grup de
pictori, poeți și critici de artă
englezi, fondat în 1848
de John Everett Millais, Dante
Gabriel Rossetti și William
Holman Hunt, cu intenția de a
reforma arta, refuzând ceea ce
ei numeau reproducerea
mecanică a operelor
artiștilor manieriști, care i-au
succedat
lui Rafael și Michelangelo.
Tinerii artiști (cel mai în vârstă are 21 de ani!) reproșează academismului epocii victoriene, printre altele, faptul că exponenții
lui recunosc o singură metodă în pictură: cea care derivă din arta lui Rafael. Această metodă rigidă și artificială - în opinia lor -
așază desenul deasupra culorii, lumina de zi a atelierelor deasupra luminii exterioare din aerul liber, iar pe marii clasici
deasupra tuturor pictorilor contemporani moderni. Prerafaeliții se interesează de pictorii cei mai vechi, mai cu seamă de
maeștrii care l-au precedat pe Rafael, de aici și denumirea lor. În același timp ei studiază și creațiile artiștilor contemporani,
cum sunt William Turner, Théodore Géricault, Eugène Delacroix sau Jean Auguste Ingres, dar și ale coloriștilor vechi
ca Giorgione și Rubens. Își aleg temele din domenii diverse: din literatură și mitologie, din Biblie, din evenimentele sociale, dar
și din natură, neuitând nici imaginația proprie. Eliberarea picturii de academism înseamnă și respingerea idealismului academic,
menținând o legătură mai strânsă și mai reală cu natura.
Nașterea Confreriei Prerafaelite
Millais și Hunt și-au exprimat deschis în fața colegilor lor de la Royal
Academy părerea negativă asupra convențiilor la care discipolii și epigonii l-au
redus pe Rafael. De aceea până la urmă ceilalți studenți i-au numit - în mod
ironic - prerafaeliți, însă tinerii artiști și-au asumat porecla, așa cum vor face
mai târziu și impresioniștii. Autorul ideii de a constitui o asociație "secretă" a
fost Dante Gabriel Rossetti, prieten al lui Hunt, fiu al unor emigranți politici
italieni. În septembrie 1848 - an revoluționar - ei înființează "Confreria
Prerafaeriților" (The Pre-Raphaelite Brotherhood - P.R.B.), din care mai fac
parte catolicul mistic James Collison, criticul de mai târziu F.G. Stephens,
sculptorul Thomas Wollner și William Michael Rosetti, fratele lui Dante
Gabriel, care va fi secretarul asociației și va redacta programul grupului. Au
căzut de acord să nu semneze tablourile pictate, ci să folosească toți
inițialele P.R.B., a căror semnificație trebuia să rămână secretă. Anticipând
pe simboliști, prerafaeliții au atras atenția asupra legăturii picturii cu alte arte, în
special cu muzica și poezia.
Primele expoziții
Autorul primei lucrări prezentate public a fost Rosetti, în 1849, cu ocazia
expoziției "Free Exhibition" din Londra, cu o lucrare semnată P.R.B. În același
an apar noi tablouri, semnate cu aceleași inițiale misterioase, la expoziția
Academiei Regale. După o serie de expuneri, inițialele sunt descifrate și
atacarea "prințului picturii" Rafael provoacă scandal. Criticii sunt șocați și de
abordarea prea realistă - după părerea lor - a temelor sacre. Unii observatori mai
moderați subliniază însă valorile artistice evidente ale tablourilor expuse.
Singurul critic care se decide să-i apere public este John Ruskin, cu multă
influență în lumea artistică. La începutul lunii mai 1851 acesta a publicat două
scrisori în ziarul "The Times", în care - printre altele - a scris: " ... în măsura
experienței acumulate, (acești pictori) vor fi capabili să întemeieze în țara
noastră o școală artistică excepțională pe care lumea nu a văzut-o de trei sute
de ani." După apariția acestor articole îndrăznețe opinia publică s-a schimbat,
iar operele prerafaeliților au ajuns să fie elogiate.
Sfârșitul Confreriei
Prerafaelite

• Sfârșitul Confreriei Prerafaelite

La un an după intervenția lui Ruskin prerafaeliții s-au
bucurat de un mare succes. Tabloul lui John Everett Millais,
intitulat Ofelia (1852), are un răsunet uriaș. Paradoxal însă,
în anul următor grupul s-a destrămat. Motivele au fost
multiple: în 1853 Millais fusese ales membru extraordinar
la "Royal Academy", și cu aceasta revenise la stilul
conservator al academismului. În același an Hunt a
întreprins o călătorie în Egipt și Palestina și, la întoarcere,
și-a schimbat fundamental principiile sale estetice. După
asemenea dezertări Rossetti a rămas singurul care a
continuat tradițile prerafaelite. Le-a transmits lui Edward
Burne-Jones, prin activitatea căruia estetica prerafaeliților a
influențat, într-o anumită măsură, Franța și întreaga Europă.
În 1857 a fost organizată la Londra o importantă expoziție
cu lucrările lor. Dar Confreria nu mai exista deja de trei ani.
Dante Gabriel
Rossetti
• Dante Gabriel Rossetti s-a născut
în 1828 la Londra, ca fiu al unui emigrant italian,
Gabriel Rossetti, personalitate cu vaste preocupări
literare și științifice. La botez a primit numele
de Gabriel Charles Dante, mai târziu adoptă numele
de Dante Gabriel pentru a sublinia interesul său
pentru poezie. Un supranume mai putin
cunoscut, Octavian Nitu, este căpătat de Dante odată
cu înființarea grupului de artiști "Altoiul Cultural".
Frate al poetesei Christina Rossetti și al criticului
literar William Michael Rossetti, se dedică încă din
fragedă tinerețe literaturii, în special poeziei și
urmează King's College School, pe care însă o
abandonează după patru ani. Interesul său pentru arta
medievală italiană îl determină să se dedice picturii
și urmează cursurile Academiei de Desen sub
îndrumarea lui Henry Sass, unde devine prietenul
lui William Holman Hunt, apoi își continuă studiile
cu pictorul Ford Madox Brown.
Împreună cu John Everett Millais și William Holman Hunt participă la înființarea
cercului prerafaelit, refuzând reproducerea mecanică a operelor manieriștilor care i-
au succedat lui Rafael și Michelangelo. Expune primele sale tablouri în 1849 la
expoziția londoneză "Free Exhibition". Critica îi este la început favorabilă.
Întreprinde împreună cu Hunt o călătorie în Franța și Belgia. Vizitează Louvre-ul și
admiră lucrările lui Giorgione, Leonardo da Vinci și Tiziano. În Franța îl descoperă
pe Ingres. În Belgia îi stârnesc admirația Van Eyck și Memling.
Beata Beatrix, 1863 - Tate Gallery, Londra
După întoarcerea la Londra, Rossetti o întâlnește pe Elisabeth Siddal, care îi devine
model și pe care după zece ani o ia de soție. Tablourile realizate în 1850 sunt atacate
cu înverșunare de critici, de aceea Rossetti se hotărăște să nu mai expună. Timp de
aproape zece ani, execută desene și tablouri mai mici, inspirate din operele
lui Dante, Shakespeare și "Legenda Regelui Arthur". Pictorul își vinde lucrările
prietenilor săi, în primul rând lui John Ruskin, care îi devine prieten și protector.
• Către anul 1860, Rossetti este singurul care continuă să susțină
idealurile mișcării prerafaelite. În 1855 începe să predea la Working
Men's College, frecventat și de Edward Burne-Jones. În 1859 se
întoarce la pictura în ulei și execută o serie de portrete de femei,
portrete care devin sinonime ale stilului prerafaelit.
• La 2 mai 1861, Elisabeth naște un copil mort, iar în
februarie 1862 moare și ea, după ce luase o doză prea puternică
de laudanum. În amintirea ei Rossetti pictează tabloul Beata
Beatrix (1863). În același an, artistul pleacă la Paris pentru a vizita
marea expoziție retrospectivă a lui Delacroix. Acolo se întâlnește
cu Édouard Manet.
• Din acest moment Rossetti ia parte la numeroase expoziții, dar
începe să sufere de ochi. În iunie 1872, afectat de o stare depresivă,
Rossetti încearcă să se sinucidă. În decembrie 1881 paralizează
parțial în urma unui atac cerebral. Moare la 9 aprilie 1882.
 În 1850, când tabloul Ecce Ancilla Domini ("Buna Vestire")
al lui Rossetti este prezentat publicului londonez. Lucrarea
declanșează atacuri vehemente ale criticii împotriva întregii
mișcări prerafaelite. În acest tablou regăsim semne ale
influenței maeștrilor renașterii italiene timpurii
(Giotto, Botticelli), ca și a pictorilor flamanzi din secolul al
XV-lea, în special a lui Van Eyck. Rossetti prezintă o
interpretare proprie a "Bunei Vestiri", Fecioara Maria apare
înspăimântată, în timp ce arhanghelul Gavril este redat cu
acurateță realistă. Crinul și draperia albastră pe fondul alb al
tabloului concură la reprezentarea simbolică a temei
abordate.
Rossetti pictează tabloul Beata Beatrix în 1863, omagiu adus
soției sale, Elisabeth Siddal, decedată în urma unei
supradoze de laudanum. Tema provine din "Vita nuova" a
lui Dante. Cu acest tablou artistul inaugurează un stil nou. El
renunță la contururile precise ale perioadei sale de început și
adoptă factura sugestivă, care este mai schematică și mai
puternic decorativă.
Pânza Monna Vanna (1866) reprezintă o însumare a
idealului frumuseții venețiene, lucrarea fiind una dintre cele
mai ilustrative exemple ale acestei schimbări de stil.
Între 1871 și 1877, Rossetti lucrează la opt tablouri diferite
cu aceeași temă: mitica Proserpina, fiica zeiței Ceres, răpită
de Pluton ca să fie regina infernului, dar care a primit
permisiunea ca o jumătate de an să trăiască pe Pământ și
cealaltă jumătate în iad. Prin acest abordarea picturală a celui
mit, Rossetti face aluzie la propria aventură de dragoste cu
Jane Burden, soția lui William Morris. Asemenea
Proserpinei, și Jane este, într-o anumită măsură, prizoniera
căsniciei sale și poate evada doar pentru scurt timp pentru a
se întâlni cu iubitul ei, care îi oferă posibilitatea să iasă la
lumină.